luni, 30 decembrie 2019

La mulți și binecuvântați ani!


Dragii mei,

În apropierea Noului An vă transmit cele mai frumoase gânduri, însoțite de urări de bine, sănătate, prosperitate, împlinire, iubire şi mai ales desăvârşire...

A te desăvârşi, din punctul meu de vedere, înseamnă a deveni, a creşte şi începe cu lucruri mărunte: să râzi, să te bucuri, să încerci, să speri, să cânţi... Să iubeşti necondiţionat, fără răspuns, să iradiezi lumina spiritului tău peste marginile lumii, să hrăneşti cu pâinea bunătăţii, să creşti şi să ajuţi în tot felul, fără să ai teama insuccesului sau a loviturii pe la spate. Să înalţi cântece de laudă vieţii, să vindeci rănile fraţilor tăi de suferinţă chiar şi atunci când te hulesc, să-i urci pe creste până la locul unde privirea lor ameţeste. Să creşti florile de foc ale dragostei, să umbli drumul greu sfârşit de osteneală pentru a purta lumina altora, a tuturor, a celor buni şi a celor răi, să suferi pentru ei în candoare şi măreţie.

Vă doresc tuturor ca în această perioadă să vă luați un răgaz și să vă reamintiți de lucrurile care contează cu adevărat pentru voi, de faptul că meritați tot ce este mai bun și mai frumos și că nu trebuie să vă mulțumiți cu jumătăți de măsură, sa vă bucurați de clipa prezentă, să aveți grijă de voi, pentru că numai în acest fel puteți să-i ajutați pe alții, să vă amintiți că, indiferent cât de greu vi s-ar părea uneori, în interiorul vostru aveți toate resursele necesare pentru a face față provocărilor vieții.

Fie ca Noul An să ne aducă din ce în ce mai aproape de viața visurilor noastre, de armonie și echilibru pe toate planurile! Să fie un an în care să iubim fără compromisuri, să devenim din ce în ce mai puternici și mai încrezători, să trăim în acord cu sufletul nostru, autentici!

La mulți și binecuvântați ani! 
Cu iubire și lumină, Daniela.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...