marți, 18 februarie 2020

Încep să învăț că nu trebuie să reacționez la tot ceea ce mă deranjează

 
În tradiția Zen există o adevărată artă, aceea de „a nu da importanță” lucrurilor menite să te rănească, vorbelor jignitoare, persoanelor care vor să-ți facă rău. Nu este ușor de practicat, dar efectele ei asupra vieții noastre sunt cu adevărat vindecătoare.

A înceta să reacționezi impulsiv și conflictual la tot ceea ce te deranjează este o practică de lungă durată, care se deprinde pas cu pas. Înseamnă să-ți trasezi ție însăți lecții pentru viitorul apropiat, pe care să le urmezi cu perseverență, până când viața ta se va transforma complet. Iată ce trebuie să începi să înveți, chiar de astăzi!

Încep să învăț să nu-i mai rănesc pe cei care m-au rănit!

Nu este un lucru ușor să treci peste răul făcut de o persoană, fără a vrea să o rănești la rândul tău, să ripostezi sau să te răzbuni. Dar trebuie să îți repeți, iar și iar, că adevăratul semn al maturității este puterea de a te îndepărta de sursa răului, fără să lovești, la rândul tău.

Vei începe astfel să înveți că energia pe care o investești pentru a răspunde cu violență celor care te rănesc poate fi reorientată spre țeluri mult mai importante. Atunci când te concentrezi doar pe ceea ce se întâmplă rău în viața ta, ești secătuit de lucrurile bune pe care ți le-ar putea dărui fiecare clipă ce vine.

Trebuie să accepți că nu toți oamenii te plac, că unii dintre ei s-ar putea să nu te trateze în felul în care tu îi tratezi pe ceilalți, dar acest lucru nu trebuie să te afecteze. Scopul tău în viață nu este de a-i „câștiga” pe toți de partea ta, ar fi doar o risipă de energie și de timp, care te lasă doar cu o senzație de vid.
Încep să învăț să mă ridic deasupra lucrurilor care îmi fac rău

Atunci când nu reacționezi la lucrurile care te rănesc, nu înseamnă că te simți bine, dar alegi să depășești momentul și să consideri ceea ce ți se întâmplă ca pe o lecție de viață. În felul acesta, te ridici deasupra persoanelor care te lovesc și înveți să accepți întâmplările vieții așa cum vin către tine, cu bune și cu rele deopotrivă. Este calea prin care îți împlinești potențialul tău maxim și devii o persoană mai bună.

Alegi să-ți păstrezi pacea minții, pentru că nu ai nevoie de drame și de tulburare în viața ta, ci de seninătate. Renunță la falsele legături, la oamenii care îți subliniază că nu ești o persoană suficient de bună, la certuri și la lupte de putere. Uneori, a nu spune nimic înseamnă, de fapt, a spune totul.
Încep să învăț să nu las altora puterea asupra emoțiilor mele

Atunci când reacționezi la cuvintele sau faptele unei persoane care intenționează să te rănească, îi dai cale liberă să-ți manipuleze sentimentele, o lași să-ți domine viața interioară. Nu poți controla ce fac cei din jurul tău, dar ai deplina libertate de a-ți stăpâni propriile răspunsuri. Tu decizi cum să percepi replicile și acțiunile celorlalți, cum să le faci față și cum să te detașezi de ele.

Trebuie să înțelegi că, de regulă, ceea ce îți spun alții sau modul în care se poartă cu tine nu spune nimic despre persoana ta, cât despre cel care încearcă să te rănească. Poate că toate dezamăgirile sunt de fapt menite să te învețe să te iubești pe tine însăți și să te protejezi de cei care nu-ți vor binele. În felul acesta, îți vei crea un adevărat scut pentru a-i înfrunta pe inamici, pe cei care vor să te doboare. Vei căpăta, totodată, puterea de a rezista atacurilor lor, de a-ți păstra încrederea în tine și în însușirile tale minunate.
Încep să învăț că atunci când reacționez, nu schimb, de fapt, nimic

O lecție importantă pe care trebuie s-o înțelegi este că reacțiile tale, oricât ar fi de năvalnice, nu schimbă adevărata natură a celor din jurul tău, nu-i fac să te respecte sau să te iubească subit, nu le transformă, în mod magic, mintea.

Uneori este mai bine să lași lucrurile să se întâmple și oamenii să fie așa cum vor să fie. Nu este nevoie întotdeauna să te lupți, să dai explicații, să cauți răspunsuri sau să vrei să-i faci pe ceilalți să te înțeleagă.

Viața este mai bună atunci când înveți să te concentrezi mai puțin pe ce se întâmplă în afara ta și mai mult pe ce se petrece în sufletul tău. Lucrează asupra ta, asupra păcii tale interioare și vei înțelege că a nu reacționa la orice mic lucru care te deranjează este cheia pentru o viață sănătoasă și fericită.

sursa: https://www.divahair.ro/

vineri, 14 februarie 2020

Dacă vă iubiți...

„Dacă te porţi iubitor faţă de cineva, vei primi iubire – deoarece iubirea se întoarce întotdeauna către ea însăşi.” - Paul Ferrini


Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce îţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, ca bărbat, ţi se par copilăreşti. Ei bine,pentru ea nu sunt. De dragul armoniei în cuplu, respect-o şi încearcă să-i îndeplineşti acele nevoi pe care tu le consideri nimicuri, dar care pentru ea sunt totul. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Pe scurt, apreciază faptul că are grijă de tine. Nu oconsidera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză.

Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă.

Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, iubită, apreciată, determin-o să fie nebună de dorul tău, să-ţi caute cu disperare braţele şi sărutările. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu defectele, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine.

Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog.

Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune „N-o să reuşeşti!”, ci „O să încercăm împreună!”.

Dacă o iubeşti, aminteşte-i mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte că ea e centrul universului tău, iar dacă nu mai e aşa, te rog n-o înşela. Mai bine fii bărbat şi ai decenţa şi curajul să te desparţi de ea.

Dacă ştii ce ar face-o fericită, nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face o bucurie. Orice zi e potrivită pentru a-ţi arăta preţuirea faţă de ea şi am înţeles, în timp, că e mai bine să ne bucurăm zilnic de lucrurile mărunte decât să trăim nefericiţi în aşteptarea fericirii care se va produce cândva. Clipa de acum e tot ceea ce avem şi nu ne garantează nimeni că vom ajunge până la acel Cândva. 

Dacă o iubeşti, nu-i spune „da” ca să scapi repede de gura ei, când tu eşti hotărât să spui „nu”. Nu-i spune „nu” când tu ai în minte un „da” clar. Fii sincer! Iubeşte-o aşa cum poţi, dar iubeşte-o!

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău, nu-i impune sentimentele şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i de fiecare dată străduinţa. Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Poate v-aţi schimbat amândoi în lupta cu furtunile vieţii, însă cel care intră pe uşă este tot el, cel de care te-ai îndrăgostit atunci. Încearcă să-ţi aminteşti asta în fiecare zi, iar animozităţile vor fi mai puţine şi clipele de bucurie mai numeroase. Aşadar, când prima ta pornire este să-l cicăleşti de îndată ce ajunge acasă pentru toate lucrurile pe care nu le-a făcut, mai bine abţine-te şi taci, căci chiar dacă îţi vei înăbuşi supărarea acum, răsplata ta va fi mai mare după aceea: liniştea casei şi, de ce nu?, poate chiar fericirea de durată în cuplu. Chiar dacă îţi vine greu şi uneori ţi se pare nejustificat, apreciază lucrurile pe care le-a făcut şi dacă nu eşti mulţumită învaţă-l, cu iubire şi cu răbdare, să facă lucrurile mai bine data viitoare. Duhul blândeţii, şi nu aerul de superioritate îţi va asigura liniştea. Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să se simtă primit cu iubire, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie. Lasă-l să se simtă liber. 

Dacă îl iubeşti, nu-l agasa cu gelozia şi cu toanele tale. Nu-ţi pierde răbdarea, nu fi egoistă şi pune-te din când în când şi în locu lui. Gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi cu atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Nu e. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. Iar el va observa asta şi te va răsplăti cu atenţia după care tânjeşte sufletul tău.

Dacă îl iubeşti, susţine-l necondiţionat şi fă-o cu eleganţă. Ajută-l să fie bărbatul demn şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească, nu-i reproșa ceea ce nu este, ci ajută-l să devină. Şi, mai ales, iubeşte-l!

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie și păstrați armonia în relația voastră. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri răutăcioase, nu mai ridicaţi tonul unul la celălalt şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate care vor durea mai târziu. În situaţii de criză, faceţi o pauză de câteva minute, apoi lăsaţi inimile să vorbească, şi nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica.

Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care oricum s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi totul mai bine ca în trecut. Să aveţi bunăvoinţa de a încerca să îndreptaţi lucrurile şi decenţa de a spune „Îmi pare rău”. Şi, mai ales, să aveţi puterea de a spune „Iartă-mă!”.

Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi discutând cu alte persoane. Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi unul de la celălalt. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu.

Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt.

Dacă vă iubiţi, nu prețuiți mai mult obiectele decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună. La sfârșit, acele lucruri de care vă înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață împreună vor fi averea voastră.

Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criteriile lumii. Sunteţi unici, sunteţi perfecţi în imperfecţiunea voastră şi aveţi răbdare să vă cunoaşteţi. Acordaţi-vă timp să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile, nici
oamenii rău intenţionaţi și nici orgoliile voastre rănite.

Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.

Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi…

de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...