Sunt clipe în viaţă când o simplă privire e de ajuns pentru a-ţi tăia respiraţia; sunt momente în viaţă când un singur cuvânt îţi trezeşte sau îţi adoarme întreaga fiinţă; sunt secunde de care depind vieţi şi minute de care se ţin destine;
sunt atingeri care se împletesc în trăiri de care nu te mai lipseşti întreaga viaţă; sunt îmbrăţişări care îţi opresc în loc timpul şi îţi strâng toate simţurile pentru a ţi le prinde într-un bucheţel de împliniri!
sunt dorinţe care te sperie atât de tare încât te fac să renunţi la ochii lui, de teamă să nu vină o zi în care strălucirea lor să îţi vadă ochii tăi înlăcrimaţi;
sunt rugi înălţate spre cer care te pun în genunchi chiar când te gândeai că acolo te vei afla doar cu câteva clipe înainte să mori; şi te întrebi cum se poate să îţi îngenunchezi mândria şi te apleci, împreunându-ţi mâinile pentru a cere câteva clipe în plus, câteva minute de MAI VREAU!
sunt lacrimi care rămân în colţul ochilor din mândrii şi temeri; sunt lacrimi al căror curs îl lăsăm să îşi urmeze drumul tocmai pentru că ştim că orgoliile nu ne ajută la nimic; şi ne găsim curajul să le lăsăm să cadă, să ne inunde ochii şi să ne umezească buzele!
sunt Inimi care simt fără să spună prin vorbe; pentru că Ele nu au învăţat alfabetul nostru; sunt suflete care plâng pentru că şi-au pierdut jumătatea sau nu au găsit-o decât după mulţi ani, într-un sertar prăfuit, şi, de teamă să nu fie “infestată” cu mucegai, o lasă pe masă, rătăcind, undeva.
sunt picături de apă pe care le-am văzut în lumina timpului meu şi care mă spală în fiecare zi de nefericire!
sunt oameni în viaţa mea… pe care i-am întâlnit din întâmplare şi care m-au făcut fericită prin simpla lor privire;
sunt oameni în viaţa mea care mi-au dat în dar bucuria fiecărei clipe; care m-au învăţat că “în viaţă trebuie să fii şi puţin egoist”, că “trebuie să faci doar ce simţi”; pentru care m-am întors când am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipă doar; cărora le-am spus “ADIO!” fără cuvinte sau cărora le-am spus-o din durerea aceea surdă născută din teama de a nu suferi încă o dată!
Oameni care mi-au spus “TE IUBESC!” fără să se gândească dureros că i-aş putea respinge, oameni pe care îi admir pentru tăria lor, pentru puterea de a crede că totul în viaţă ţi-e dat să îl trăieşti o singură dată!
sunt oameni în viaţa mea de la care am avut aşteptări şi care m-au dezamăgit tocmai pentru că am aşteptat ceea ce ei nu aveau de unde să-mi dea; oameni pentru care am făcut TOT şi care nu au făcut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am făcut NIMIC şi care au făcut din clipă veşnicie pentru a mi-o da în dar!
sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori şi care nu mi-au smuls un surâs măcar!
Şi oameni de la care am primit un ghiocel prin care mi-au dat tăria de a merge mai departe, chiar dacă sunt înlăcrimată la fel ca el.
Chiar dacă sunt la fel de plăpândă şi la fel de trecătoare!
Ei mi-au spus fără să ştie “… pentru că renaşti de fiecare dată când nimic nu mai dă şanse de dezgheţ!”
sunt atingeri care se împletesc în trăiri de care nu te mai lipseşti întreaga viaţă; sunt îmbrăţişări care îţi opresc în loc timpul şi îţi strâng toate simţurile pentru a ţi le prinde într-un bucheţel de împliniri!
sunt dorinţe care te sperie atât de tare încât te fac să renunţi la ochii lui, de teamă să nu vină o zi în care strălucirea lor să îţi vadă ochii tăi înlăcrimaţi;
sunt rugi înălţate spre cer care te pun în genunchi chiar când te gândeai că acolo te vei afla doar cu câteva clipe înainte să mori; şi te întrebi cum se poate să îţi îngenunchezi mândria şi te apleci, împreunându-ţi mâinile pentru a cere câteva clipe în plus, câteva minute de MAI VREAU!
sunt lacrimi care rămân în colţul ochilor din mândrii şi temeri; sunt lacrimi al căror curs îl lăsăm să îşi urmeze drumul tocmai pentru că ştim că orgoliile nu ne ajută la nimic; şi ne găsim curajul să le lăsăm să cadă, să ne inunde ochii şi să ne umezească buzele!
sunt Inimi care simt fără să spună prin vorbe; pentru că Ele nu au învăţat alfabetul nostru; sunt suflete care plâng pentru că şi-au pierdut jumătatea sau nu au găsit-o decât după mulţi ani, într-un sertar prăfuit, şi, de teamă să nu fie “infestată” cu mucegai, o lasă pe masă, rătăcind, undeva.
sunt picături de apă pe care le-am văzut în lumina timpului meu şi care mă spală în fiecare zi de nefericire!
sunt oameni în viaţa mea… pe care i-am întâlnit din întâmplare şi care m-au făcut fericită prin simpla lor privire;
sunt oameni în viaţa mea care mi-au dat în dar bucuria fiecărei clipe; care m-au învăţat că “în viaţă trebuie să fii şi puţin egoist”, că “trebuie să faci doar ce simţi”; pentru care m-am întors când am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipă doar; cărora le-am spus “ADIO!” fără cuvinte sau cărora le-am spus-o din durerea aceea surdă născută din teama de a nu suferi încă o dată!
Oameni care mi-au spus “TE IUBESC!” fără să se gândească dureros că i-aş putea respinge, oameni pe care îi admir pentru tăria lor, pentru puterea de a crede că totul în viaţă ţi-e dat să îl trăieşti o singură dată!
sunt oameni în viaţa mea de la care am avut aşteptări şi care m-au dezamăgit tocmai pentru că am aşteptat ceea ce ei nu aveau de unde să-mi dea; oameni pentru care am făcut TOT şi care nu au făcut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am făcut NIMIC şi care au făcut din clipă veşnicie pentru a mi-o da în dar!
sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori şi care nu mi-au smuls un surâs măcar!
Şi oameni de la care am primit un ghiocel prin care mi-au dat tăria de a merge mai departe, chiar dacă sunt înlăcrimată la fel ca el.
Chiar dacă sunt la fel de plăpândă şi la fel de trecătoare!
Ei mi-au spus fără să ştie “… pentru că renaşti de fiecare dată când nimic nu mai dă şanse de dezgheţ!”
de psiholog Monica Berceanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*