Nu-ți fie frică să pierzi iubirea

Pierderea iubirii este întotdeauna o tragedie. Și nu contează dacă ai 15 sau 45 de ani. Este stres, durere, dar poți supraviețui, depășind situația.

Pierderea iubirii nu va trece fără urmă. Doar fără ploaie nu există curcubeu …

Pierderea iubirii este o lecție. Înțelegi cine ești și de la cine te-ai îndepărtat. Înțelegi cât de departe te-ai îndepărtat de adevărul pe care urma să îți construiești viața sau de oamenii care au fost îndepărtați. Înțelegi că rămânând aproape de o anumită persoană, pierzi din vedere obiectivul tău și îți schimbi planurile.

Aceste relații încep să te mănânce și să te distrugă.

Înțelegi că, poate, ai iubit pe cineva cu toată ființa ta, dragostea ta te-a rănit și nu te-a ajutat. Oricâtă energie, efort și timp ai pune într-o relație, uneori este pur și simplu necesar să ieși din ea.

Pierderea iubirii este vindecarea.

După fiecare despărțire, analizezi și te vindeci. La început ești derutat, nesigur și confuz. Inima ta eșuează. Nu înțelegi cine ești fără un/o partener/ă în apropiere.

Dar mai târziu vei constata că viața ta se schimbă în bine. Înțelegi că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Și, zi de zi, înveți să aduni și să lipești bucățile unei inimi frânte.

Uneori pierderea iubirii este o învățătură. După o despărțire, te retragi de la cine erai – în mod individual și cu fostul/a partener/ă – și descoperi cine poți deveni fără el/ea. Găsești forță în luarea propriilor tale decizii. Dansezi la un ritm nou, la o nouă melodie. Lași trecutul să te înmoaie. Înveți că iubirea nu depinde de o anumită persoană, acest sentiment trăiește în tine, cuvintele și acțiunile tale.

Uneori pierderea iubirii este un memento. Despre cine ești. Despre valoarea ta. Despre impermanența lumii și cum poți continua să avansezi, în ciuda experienței trecute. Că trebuie să te schimbi pentru a fi alături de alți oameni, pentru a începe din nou, pentru a găsi ceva mai frumos decât ceea ce ai avut.

Uneori pierderea iubirii este o binecuvântare. Pentru că, în ciuda durerii în piept, că viața veche s-a prăbușit, că tot ceea ce ai crezut a fost făcut praf, ai aflat că există un număr imens de oportunități și mulți potențiali domni/doamne care te vor aprecia și nu vor pleca.

Încât această relație a fost o pregătire, te-a făcut să înțelegi de cine ai nevoie cu adevărat.

Nu îți fie teamă să pierzi iubirea, pentru că un loc sfânt nu este niciodată gol. Înseamnă că soarta a pregătit pentru tine o întâlnire care îți va transforma viața în bine. Doar că această relație s-a întrecut în sine și atunci nu vor fi decât dezamăgiri.

Pierderea iubirii — este o resetare a sistemului tău intern.

https://psihologiadeazi.ro/

Când bărbatul își găsește o amantă

 

”Am totul sub control”, se gândește bărbatul căsătorit, atunci când își găsește o amantă. Așa crede, când merge cu ea la întâlnire, în pat sau în călătorie, zicându-i soției că merge în deplasare.

”E doar o aventură. Familia e ceva sfânt. Pot să pun capăt acestor relații în orice moment.” Așa crede el până în acel moment cheie, când își dă seama că nu, nu poate.

Într-un anumit moment totul iese de sub control. Bărbatul nu mai controlează nimic, nimic nu mai depinde de el.

Acum rolul lui este cel de servietă, care va fi dus de femeia care va avea rezistență mai mare și intuiție mai dezvoltată. Cea care va rupe relația atunci când el va dori cel mai mult să o mențină.

Rămas în familie, acest bărbat va crede că, de fapt, nimic nu s-a schimbat: soția cum era plictisitoare, așa și a rămas. Mergând la amantă însă va vedea cum fanteziile lui romantice devin realitate, iar dorința după o femeie nouă este la fel de puternică ca înainte.

Cea mai importantă chestie pe care trebuie s-o înțeleagă un asemenea bărbat este că relații secundare fără probleme nu există. Și în general nu ar trebui să existe relații secundare. Fie lupți pentru ceea ce ai, fie cucerești ceea ce vrei și lași pe omul de alături să își găsească fericirea. Când înșeli, nu-ți va fi rău doar ție, dar și soției. Așa că nu-i mai face ochi dulci colegei și nu începe o relație ”nevinovată” cu altcineva. Nu fi laș. Fie ești cu omul de alături, fie nu ești.

Dacă totuși ai făcut-o și crezi că ceea ce simți acum e, de fapt, dragoste adevărată, atunci trebuie să știi că e ușor să o iubești pe cea pe care o vezi mai rar și îți permiți mai multe cu ea.

Repet: faza cu amantele e o aberație. Dacă nu îți place ceva la soție, încearcă să comunici, să rezolvați împreună. Dacă nu merge, luați-o fiecare pe calea lui și oferă o șansă la ambii să fiți fericiți. Dar nu gândi că o amantă va rezolva ceva. E o prostie. De fapt, cea mai bună soluție este ca soția ta să fie cea mai bună „amantă”. Și cea mai bună prietenă, și cea mai bună iubită. Iar ca să fie așa trebuie să demonstrezi, să lupți și să iubești în fiecare zi.

sursa: Sufletisme.ro

Trăsăturile unei femei puternice

De-a lungul carierei am lucrat cu multe femei care fie nu au fost învățate să-și acceseze puterea interioară, fiind crescute în spiritul supunerii ori unor credințe învechite, fie au început ele să renunțe la acea putere personală pentru a corespunde mai bine așteptărilor celor din jur și rolului care le-a fost atribuit.

De multe ori credem că trebuie să fim într-un anumit fel ori că trebuie să facem anumite lucruri pentru a fi plăcuți și acceptați de ceilalți – renunțăm la autenticitatea noastră și ajungem să fim și să ne comportăm în funcție de nevoile și pretențiile celor din jur. Chiar dacă avem anumite calități unice care ne pun în valoare, le ținem ascunse doar pentru a nu ieși din tipar, pentru a nu-i deranja pe alții, pentru a nu fi „altfel” decât se așteaptă lumea să fim.

Multe femei încă au teama de a se pune în valoare, de a-și face vocea auzită, de a lua decizii punându-se pe ele pe primul plan deoarece le-au fost insuflate credințe precum „bărbatul este capul, iar femeia gâtul”, „femeia ține familia unită”, în general, credințe care plasează femeia pe loc secund, care o fac să creadă că trebuie să se sacrifice ori să renunțe la visurile ei pentru a le fi altora bine. Dar o femeie care și-a asumat puterea interioară știe că este la fel de importantă ca bărbatul de lângă ea, știe că este valoroasă chiar dacă nu are un bărbat lângă ea (pentru că de multe ori femeile se valorizează prin rolul de soție sau mamă) și știe că dorințele și visurile sale contează la fel de mult ca ale celorlalți.

O femeie puternică își asumă responsabilitatea pentru viața ei și nu așteaptă să fie salvată ori „trezită” de un prinț fermecat. Se trezește singură și începe să-și facă un plan de viață, pentru a da o direcție propriului destin, în acord cu dorințele și aspirațiile sale.

Își asumă atât părțile întunecate, cât și cele luminoase și caută în permanență să evolueze, să-și vindece rănile trecutului pentru a nu le mai recrea, să-și confrunte fricile, să-și transforme credințele limitative care au ținut-o pe loc până acum.

Se întreabă ce înseamnă feminitatea pentru ea, dacă rolurile atribuite de alții rezonează sau nu cu felul ei de-a fi, dacă o limitează sau nu, iar apoi face schimbările necesare pentru a-și trăi viața în acord cu propriul adevăr interior, nu cu așteptările celor din jur.

O femeie puternică își asumă puterea creatoare și știe că felul în care arată viața ei depinde de ea, deoarece ea este cea care stabilește cine este și ce vrea să creeze în lume, să lase în urma sa. Nu le permite altora să îi dicteze cursul propriului viitor, să îi spună ce ar trebui să simtă, să gândească ori să facă.

Știe să spună „nu”, să-și traseze limite și granițe personale de interacțiune și se înconjoară de oameni care îi potențează acea putere interioară, nu care o trag în jos și încearcă să-i distrugă stima și încrederea în sine.

Își prețuiește interesele și pasiunile și caută să le integreze cât mai mult în viața ei – pentru a ști ce îți place, ce îți displace, ce-ți aduce bucurie, ce te ajută să crești ori pur și simplu să te simți bine, este necesar să-ți dai voie să explorezi cât mai mult, să încerci lucruri noi, să experimentezi fără teamă sau constrângeri ceea ce viața are să-ți ofere.

O femeie puternică caută să-și dezvolte autonomia și independența, să-și fructifice abilitățile și potențialul, să-și depășească limitele și le încurajează și pe alte femei să facă același lucru – nu se teme de ele, nu se simte amenințată de ele și nici nu le invidiază pentru că știe că invidia vine dintr-o lipsă de prețuire de sine, din sentimentul că nu ești suficient de bun sau de valoros.

O femeie puternică își asumă și își îmbrățișează sexualitatea și nu o privește ca pe ceva rușinos sau tabu.

Își ascultă vocea interioară și intuiția și este în contact cu simțurile sale – observă ce anume o face să se simtă mică, închisă, tensionată și ce anume o face să se simtă liberă, deschisă și entuziasmată și nu face compromisuri de dragul altora în propriul detriment.

Fiecare femeie are în interiorul său toate resursele pentru a-și transforma viața, pentru a face schimbările pe care și le dorește. Nu există femei „slabe”, există doar femei care trebuie să mai lucreze cu ele însele pentru a se elibera de credințe disfuncționale sau limitative, de tipare nocive de gândire sau comportament, de influențe toxice.

Folosește-ți puterea interioară!
Dr. Ursula Sandner

Sunt... momente în viață.

 

Sunt... momente în viață. Asta îmi spun de fiecare dată, fie că e vorba de un moment încărcat de bucurie, fie că este unul de mare tristețe.

 
Zi de zi trăim momente. Mai însemnate sau mai puțin însemnate, mai vesele sau mai triste, cu fiecare zi care trece, mai numărăm câte o amintire, câte un gând, un sentiment, o povață sau o povară.

Sunt momente când sfârșitul unei zile ne întristează pentru că nu putem trăi la infinit clipele care ne-au făcut inima să tresalte de bucurie și momente când căderea nopții e o binecuvântare, care ne acoperă sufletul cu vălul invizibil al speranței că mâine va fi puțin mai bine.

 
Sunt momente când trebuie să hotărăști de unul singurul dacă trebuie să mergi tot înainte pe drumul ales sau dacă e timpul să pui punct și să o iei de la capăt, iar aceasta este probabil cea mai grea decizie pe care suntem forțați să o luăm câteodată. Singuri. Pentru că viitorul stă adesea chiar în mâinile noastre.

 
Sunt momente când tot ce ne rămâne este iubirea pentru propria persoană, deși, uneori o pierdem și pe aceasta.

Sunt momente când ceea îți dorești și ceea ce obții sunt două lucruri complet diferite, la fel cum sunt momente când ceea ce primești înseamnă prea puțin comparativ cu ceea ce oferi.
Sunt momente când ai motive să plângi până la epuizare și momente când găsești câte un motiv de bucurie în cele mai mărunte și aparent neînsemnate lucruri.

 
Sunt momente când Dumnezeu îți scoate în cale oameni extraordinari care să-ți călăuzească pașii spre a ajunge într-un loc mai bun și momente când îi ia pe acei oameni de lângă tine pentru a te învăța că nimic nu durează o veșnicie și că suntem totuși mici, atât de mici...

În cele din urmă, sunt momente când învățăm că oamenii rămași în urmă nu trebuie amintiți nici cu regret, nici cu mâhnire, nici cu ură. Ei fac parte din trecut pentru că într-un fel sau altul au șlefuit omul care azi e mai înțelept și mai bun decât era cu un an sau cu mulți ani în urmă.

Sunt... momente în viață.

de Iustina Ţalea Dinulescu 

http://momenteinviata.ro/momente-in-viata-iv/

Tu cu cine te compari?

Răspunsul corect este „cu mine însumi - cu cel care am fost ieri”, însă în realitate nu facem asta întotdeauna. Ne uităm în stânga și în dreapta, ne simţim mai bine cu noi înșine când vedem pe cineva mai „nenorocit” decât noi și ne scade stima de sine atunci când vedem pe un altul care o duce mai bine.

În psihologia socială există termenul de comparaţie socială: ea poate să fie ascendentă, adică ne comparăm cu cei care sunt mai buni decât noi într-un domeniu sau altul și comparaţie social descendentă, când îi observăm pe cei care sunt mai puţin norocoși decât noi și asta ne ajută să ne simţim mai bine în pielea noastră.

Din păcate, comparaţia socială descendentă ne poate crește în mod artificial stima de sine. Ne gândim „uite că sunt și alţii care o duc mai rău decât mine” și ne culcăm pe o ureche. Această satisfacere falsă a egoului nostru ne face să ne uităm la emisiuni de scandal, la unele știri, să ascultăm bârfe, să căutăm greșelile altora, să ne hrănim mintea cu tragediile semenilor noștri ș.a.m.d. Ne simţim bine pe moment cu felul în care arată viaţa noastră, însă este oare într-adevăr așa?

Pe de altă parte, atunci când ne comparăm cu cei mult mai buni decât noi într-un domeniu în care avem și noi aspiraţii, stima noastră de sine are de suferit. Și cum nimănui nu-i place să nu se simtă bine cu sine însuși și dorește să își păstreze o imagine pozitivă, fie ne simţim copleșiţi și renunţăm la a ne mai dori mai mult (iar astfel apare mediocritatea), fie avem tendinţa să îi discredităm pe cei la care ne raportăm - spunem că „au avut noroc”, „sigur e ceva necinstit la mijloc” etc.

Bineînţeles, există și varianta în care succesul altora ne motivează și pe noi să ne dorim mai mult de la noi înșine și acesta este cel mai bun rezultat al unei comparaţii de acest gen. Însă important este să fim conștienţi de aceste aspecte și să nu cădem în capcana comparaţiilor.

Uită-te în jur dacă dorești să te inspiri, uită-te la câte lucruri minunate au reușit să facă alţi oameni, apoi gândește-te ce îţi dorești și tu, fă-ţi un plan și acţionează. Succesul tău se măsoară întotdeauna în evoluţia ta, în cât de mulţi pași ai făcut în direcţia obiectivelor tale și cât de bun ești în comparaţie cu ieri.

de Dr. Ursula Sandner

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată!

De când ne naştem, plecăm în căutarea Iubirii

Uneori o gustăm bine, alteori ne fac alţii pofta de ea. Înţelepţi sau nu încă, dorim prin tot ce ne stă în putinţă să nu mai provocăm durere. Multe din mâhnirile noastre esenţiale vin din imposibilitatea sau neştiinţa de a închide uşi; uşi ale trecutului. Înăuntrul nostru e mereu curent. Ba uşa, ba geamul au rămas deschise. Zeci de uşi, sute de geamuri, în funcţie de cât a visat, sperat, dorit sau construit fiecare. Uşile marilor noastre iubiri, uşile marilor dezamăgiri, uşile rănilor, uşile răutăţilor, uşile mândriei, ușile…uşile… Ferestrele curiozităţii, ferestrele pasiunilor trecătoare, ferestrele profesionale, ferestrele credinţei, ferestrele…

Nu închidem uşile, nu închidem ferestrele, decât din când în când, brusc sau duios, câte una, vlăguiţi sau cu lecţia de viaţă învăţată. Uneori cu gust amar, alteori cu poze de dezamăgiri sau cu false trăiri. Adeseori ne domină ceea ce simţim, nu ceea ce gândim. Ne întoarcem în trecut pentru a-l înţelege, pentru a-l bandaja cu iertare, binecuvântare şi iubire şi pentru a-l tămădui cu Hristos Euharistic. Dacă nu învăţăm să închidem uşile trecutului, nu vom vedea cealaltă uşă ce ni se deschide îmbietor în faţă şi ne tot uităm în urmă la cea deschisă cu speranţa că poate, poate cineva sau ceva intră pe ea…

Dacă n-aş fi fost acolo, dacă n-aş fi spus asta, dacă n-aş fi dorit, dacă n-aş fi fost orbit, dacă aş fi înţeles de ce, dacă aş fi avut răbdare, dacă… şi tot aşa. Gândurile, vorbele, atitudinile, dacă nu le ordonăm, nu le spălăm, ne vor acri, oţeti, ofili. Ţinem uşile şi ferestrele deschise din orgoliu, din nevoia bolnavă de a ne victimiza sau de a da vina pe ceva sau cineva pentru că lucrurile s-au întâmplat altfel decât ne propusesem noi să se întâmple şi ne vine greu să credem că timpul nu se opreşte în loc.

Evoluăm. Creștem. Învățăm din greșeli

Chiar dacă au fost momente în care am cugetat, fără a acţiona evident, nădejdea şi rugăciunea sunt telefonul cu care îl ţinem pe Doamne atent. Ieri eram inteligent aşa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înţelept aşa că mă schimb pe mine !

În viaţă, dacă îţi arăţi durerile, poţi fi considerat slab. Dacă le ascunzi, poţi fi considerat insensibil… Aşa că cel mai bine este să trăieşti suferinţele cu şi în Hristos, iubind pe ceilalţi mai mult decât te iubeşti pe tine. Iubirea este cheia cu care întoarcem ceasornicul vieţii. Orice nu este iubire este putere a întunericului. Suntem pe pământ ca să învăţăm să iubim. Odată ce învăţăm să iubim, murim. Dumnezeu ne ia la El ca să-L iubim de Dânsul în chip desăvârşit. Dumirit sau nu, sufletul va face lumină în minte mai devreme sau mai târziu. Altruismul, aerul fiinţei ontologice ne subliniază în cursul de la şcoala vieţii că esenţa rămâne aceeaşi; dragostea care niciodată nu cade !

Important nu este ce ai făcut, simţit sau gândit în viaţă, ci ceea ce vrei să faci de acum înainte, după ce ai învăţat să fii mai bun, mai plin, mai duios, mai delicat, mai luminos, mai împăcat, mai mulţumit de tine şi de cei din jur. Nu ziua de ieri ne face să fim cine suntem, deşi ar părea, ci în pofida tuturor evidenţelor, ce ne defineşte este astăzi şi mâine, starea de prezenţă continuă.

Suflet drag care citeşti aceste rânduri, oricare ai fi şi de oriunde ai fi, nu ştiu uşile sau ferestrele tale ce cântec cântă. Cunosc doar cântecul frunzelor aşezate în simfonie pe pământ după ce le-am sărutat cu chitara obrajilor mei… Să nu-ţi pese niciodată de ce cred alţii ! Gura lumii o închide doar buza mormântului. Viaţa este ca o carte închisă din care ei văd doar titlul… Adevărul îl cunoşti doar tu. Împacă-te cu Dumnezeu, cu tine însuţi şi cu cei din jur !

Fă-ţi timp să te rogi, să iubeşti, să râzi, să crezi, să vezi lumina din viaţa oamenilor !

Adevărata fericire nu costă nimic; când costă ceva nu e adevărată ! Astăzi zâmbetul este fericirea care se află chiar sub nasul tău.

Bucura-te de minunea de a fi şi caută Bucuria în Potir ! 

de Ieromonah Hrisostom Filipescu

Dragostea ta nu poate schimba un om, atât timp cât el nu și-o dorește

Ai făcut vreodată imposibilul de a ajuta pe cineva să se schimbe? Să aprinzi o lumină în sufletul său pierdut? Ai dat toată puterea și energia ta pentru a topi inima înghețată a omului tău? Să-i arăți că poate deveni mai bun, cel mai bun?

Ai întâlnit vreodată un om care, în general, „nu era al tău”? În fond, bănuiai că nu aveți viitor, dar nu ai schimbat nimic?

Poate că se temea pur și simplu de obligații grave? Sau era captiv de dependențele sale, pe care nu le putea învinge? Sau te-a înșelat literalmente la fiecare pas? Sau te-a umilit și insultat constant?

Dar în loc să fugi… ai rămas. Ai luat-o ca pe o provocare. Ai crezut orbește că el se poate schimba și tu chiar ești persoana care îl poate ajuta în acest sens. Cine, dacă nu tu, îl vei ajuta să devină o versiune mai bună a sa?

În loc să pleci, ai continuat să ierți, în ciuda tuturor aventurilor. Ai continuat să speri că totul poate fi diferit dacă încerci ceva mai mult. Au continuat să crezi că în cele din urmă se va schimba, deși nu au fost respectate condiții preliminare pentru acest lucru.

Ai încercat vreodată să vindeci pe cineva care nu și-a dorit-o? Să salvezi pe cel care nu ți-a cerut-o? Sau să-l schimbi pe cel care a rezistat cu toată puterea?

Dacă da, atunci permite-mi să-ți spun un aspru adevăr: totul a fost în zadar. Pentru că misiunea ta a fost inițial imposibilă. Pur și simplu ai pierdut timpul și energia, irosit lunile și anii vieții sale. Le-ai dedicat cuiva care nu a apreciat niciodată și nu-ți va aprecia eforturile și sacrificiile.

Știu că speri că într-o bună zi iubitul tău va înțelege totul și va începe să te trateze așa cum o meriți. Ești sigură că își va da seama cât de mult ai făcut pentru el.

Dar asta nu se va întâmpla. Niciodată. El va rămâne la fel ca întotdeauna. Și singurul lucru pe care îl poți face este să te salvezi înainte să te distrugă complet.

Știu că ești plin de optimism și credință. Crezi că dragostea ta este atotputernică. Speri că va înțelege câtă durere ți-a provocat și va deveni persoana la care ai visat întotdeauna.

Da, este adevărat. Dragostea este atotputernică și poate muta munții. Dar, din păcate, ea nu poate lumina sufletul celui care preferă să trăiască în întuneric.

Ea nu poate repara un om peste noapte. Ea nu poate înlocui sufletul său.

Pentru că nu vrea deloc să se schimbe. Aceasta ar trebui să fie decizia lui, nu a ta.

Cât de naivă ești când visezi că schimbi pe cineva. Știi de ce? Pentru că nu poți schimba o persoană până când el însuși nu o dorește. Oricât de greu ai încerca.

Nu ești mamă pentru iubitul tău și nu ești obligată să-l crești. Nu ești îngerul lui păzitor și nu ești obligată să-l conduci prin viață.

Nu mă înțelege greșit. Nu spun că nu ar trebui să-ți susții partenerul. Nu spun că nu ar trebui să-l ajuți dacă vrea să devină mai bun. Și nu spun că nu ar trebui să crezi în el și să-l inspiri dacă ia inițiativa.

Dar asta ar trebui să fie decizia lui …

Doar ține cont de faptul că persoana pe care încerci cu încăpățânare să o schimbi, nu e omul tău. Ți l-ai imaginat. L-ai pictat în imaginația ta. Atât!

El – e doar un drumeț oarecare. Și asta e problema lui, și nu a ta.

Sursa: cluber

© Articol tradus de Ești minunată