Dragii mei, după cum ați observat, nu am mai avut nicio postare pe blog și chiar am fost pornită să îl șterg, de câteva luni am trecut printr-o dramă personală, moartea soțului meu cu care am împarțit 30 ani din viață, și care m-a destabilizat complet. A fost o moarte care se contura de o vreme relativ scurtă, fiind diagnosticat prea târziu cu o boală incurabilă și pentru care nu s-a mai putut face nimic, din păcate.
Rămân în urmă amintirile, anii frumoși și mai ales o iubire peste fire cu care am fost binecuvântată 😇
Aveți grijă de voi!
Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
E cel mai greu din câte-au existat.
Nici toamna nu mai ştie ce să facă,
Nicicând nu i-a mai fost atât de greu,
Dar când însingurarea ne provoacă
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.
Atâta timp cât cerul mai există
Şi vom privi spre el încrezători,
Putem simţi lumina cum rezistă
În trupuri, inimi, lacrimi şi fiori.
Credinţa e puterea care-nvinge,
Să ne rugăm cu dragoste mereu,
Iar când însingurarea ne împinge
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.
Atâta timp cât cerul ne priveşte
În ochii noştri se mai face zi
Şi vom simţi speranţa cum trăieşte
Şi însăşi toamna ne va ocroti.
Sunt vremuri grele care ne subjugă
Şi vor să ne răpească propriul eu,
Însingurarea poate să distrugă,
Dar noi L-avem oricând pe Dumnezeu.
Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
Cu gând ceresc va fi exterminat.
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
E cel mai greu din câte-au existat.
Nici toamna nu mai ştie ce să facă,
Nicicând nu i-a mai fost atât de greu,
Dar când însingurarea ne provoacă
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.
Atâta timp cât cerul mai există
Şi vom privi spre el încrezători,
Putem simţi lumina cum rezistă
În trupuri, inimi, lacrimi şi fiori.
Credinţa e puterea care-nvinge,
Să ne rugăm cu dragoste mereu,
Iar când însingurarea ne împinge
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.
Atâta timp cât cerul ne priveşte
În ochii noştri se mai face zi
Şi vom simţi speranţa cum trăieşte
Şi însăşi toamna ne va ocroti.
Sunt vremuri grele care ne subjugă
Şi vor să ne răpească propriul eu,
Însingurarea poate să distrugă,
Dar noi L-avem oricând pe Dumnezeu.
Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
Cu gând ceresc va fi exterminat.
sursa: https://alexandram.ro/
Condoleante ! Imi pare tare rau.
RăspundețiȘtergereVa urez multa putere sa treceti peste aceasta perioada.
Din toate câte sunt pe acest Pământ nimic nu e trainic. Toate câte sunt pe Pământ sunt stricăcioase și sunt sortite pieiri. Singurul lucru care e veșnic și nestricăcios atât aici pe Pământ cât și în lumea de dincolo e iubirea. Iubirea e singura comoară cu care vom păși pe tărâmurile celelalte. Iubirea nu învechește, iubirea nu se uită, iubirea nu poate fi distrusă nici cu sulița, nici cu spada, nici spălată cu apă, nici arsă cu foc.
RăspundețiȘtergereTu dragă Daniela, dacă la-i iubit și îl iubești pe soțul tău fi sigură că atunci când vei păși în lumea de dincolo el te va aștepta și veți fi din nou împreună. Dumnezeu nu lasă să se risipească iubirea, e mult prea prețioasă.
Acum tu dragă Daniela, puneți toată nădejdea în iubirea lui Dumnezeu, pentru că așa cum ști e veșnică și nemuritoare.
Și nu renunța la blogul tău dragă Daniela, e parte din parte cu tine. E destinul tău, e datoria ta față de Dumnezeu în lumea aceasta. Nu uita că tu împarți iubire și lumină.
imi
Îți mulțumesc dragă Limir pentru cuvintele calde pe care mi le-ai adresat, ai mare dreptate când scrii: "Iubirea nu învechește, iubirea nu se uită, iubirea nu poate fi distrusă nici cu sulița, nici cu spada, nici spălată cu apă, nici arsă cu foc" și da, l-am iubit pe soțul meu și îl voi iubi și dincolo de moarte!
RăspundețiȘtergereTristă este însă singurătatea, mai ales când încă ești în floarea vârstei, când mai ai încă mulți ani până la pensie! Dar de când a murit el, nu mă mai gandesc prea mult la viitor, am început să trăiesc viața pe zile, pe clipe... atât de imprevizibil este totul, din păcate!
Nu voi renunța la blog, aici sunt toate trăirile mele din ultimii 9 spre 10 ani, soțul meu m-a încurajat chiar de când l-am creat să dau, să vă dăruiesc vouă din preaplinul iubirii mele, căci da, am avut un soț deosebit și un tată cum mulți copii ar vrea să aibă, plus un om al Lui Dumnezeu, credincios peste măsură. Iubirea noastră a fost mereu binecuvântată și pentru asta I-am mulțumit amândoi zi de zi.
Îmi voi duce pe mai departe misiunea pe care o am și sper să mă ridic, cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Cu iubire și lumină,
Daniela