marți, 29 decembrie 2020

Ce m-a învățat anul 2020?

Pe mine personal anul 2020 m-a trântit, la propriu, la pământ! Mi-am pierdut soțul și cu greu încerc să supraviețuiesc durerii și dorului fără margini pe care le simt prin toți porii ființei mele. Am însă credința în Dumnezeu că nu mă va părăsi niciodată la greu, ca de obicei, și că sufletul meu pereche care s-a dus în ceruri îmi va fi înger păzitor atât cât voi trăi. 

Pentru anul care vine, vă doresc sănătate și liniște sufletească, aveți grijă de voi și nu neglijați semnele pe care vi le dau în corp atunci când ceva nu funcționează bine.

La mulți ani! Cu iubire și lumină,

Daniela.
 

1. Niciodată "socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg". Iar acesta e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla pentru că tot ce e neprevăzut e transformator şi revelator în cel mai bun sens cu putinţă. Nimic din ce poţi anticipa nu poate fi la fel de bun ca ceea ce se întâmplă pentru că acolo e lecţia şi eliberarea de care ai nevoie.

 
2. Nu te poți baza pe ce e în afara ta pentru că nu știi când totul poate să se dărâme: ai nevoie să construiești în interiorul tău tot ce vrei să fie în afara ta, ca atunci când lumea se sfârșește tu să ai din ce să o reconstruieşti. 


3. A fi indisponibil pentru ceilalţi înseamnă uneori să devii disponibil pentru tine. Nu poţi să fii tot timpul la dispoziţia celorlalți pentru ca mai apoi să cedezi sub tensiunea acumulată şi să îţi reverşi furia asupra lor. Cineva o să fie mereu nemulţumit de tine. Ce contează cu adevărat e ca acel "cineva" să nu fii tu.

 
4. Fiecare om o să-ţi ofere doar ceea ce este el. Şi ce crede el că meriți tu. Responsabilitatea este doar a ta să evaluezi ce simți, ce crezi, în adâncul ființei tale şi mai ales pe cine primeşti în viața ta. Nimeni nu poate gândi şi simți în locul tău: te poți baza doar pe simțirea şi gândirea ta, care dacă nu sunt intoxicate cu ură şi înverşunare te vor ghida perfect.

 
5. Uneori investeşti emoție, timp, viaţă în proiecte şi oameni care nu există cu adevărat. Ei sunt doar proiecția nevoilor tale de a vedea în ei ceva ce nu există. Chiar şi aşa nimic nu se pierde. Conştiința ta vede tot ce faci şi tot ce eşti, totul vine înapoi ca un bumerang: dar nu când vrei tu, ci când ai cea mai mare nevoie. Lasă timpul să facă treaba pe care tu nu o poți face, tu ocupă-te doar de ce ştii şi poți face azi.

 
6. Cei mai mari susţinători şi cei mai buni prieteni pot să fie complet nerecunoscători şi chiar să te urască, fără ca tu să fi făcut ceva diferit față de atunci când te iubeau. E cea mai bună veste să vezi exact cine era acolo doar de formă, dar de fapt nu exista nicio conexiune. Trebuie uneori să mergi mai departe fără anumiți oameni care erau cei mai importanţi. Dar e la fel de important să nu porți ranchiună, ca nu cumva să porţi în spate povara neiertării altcuiva şi să nu mergi prin viață senin la chip şi suflet.


7. Credința e mai puternică decât orice frică. Te scoate din toate nenorocirile, te susţine în procesul recuperării şi te transformă în tot ce ai visat vreodată să devii, dar poate încă nu ştii cum să fii. Resursele tale de energie sunt limitate şi trebuie direcţionate înspre activităţile, oamenii şi lucrurile care te ajută şi îţi sunt de folos. Tot ce hrăneşti cu grija sau indiferența, cu iubirea sau cu ura ta, creşte şi devine viaţa ta. 


8. Singurătatea e un dar preţios. Dar nu trebuie forţat. E atât de bine atunci când se sfârşeşte planeta, e stare de urgență şi tu ai pe cine să ţii de mână până la supermarket şi înapoi. Pe declaraţie să scrie motivul ieşirii iar în sufletul tău: iubire necondiționată. Fără întrebări, doar un răspuns: sunt lângă tine.

 
9. Nu trăieşti etern dar nu e nevoie dacă înveţi să te bucuri de momentul prezent. Nu avem nevoie de mai mult timp, doar să ne bucurăm de timpul pe care îl avem. Timp care se multiplică la infinit cand laşi la o parte orgoliul, prejudecăţile şi frica. 


10. Lipsa iubirii nu poate fi ascunsă sau înlocuită cu nimic altceva. Sufletul recunoaşte iubirea şi se îmbolnăveşte când i se serveşte altceva sub pretextul iubirii. O relație în armonie te construieşte, una în dezechilibru te distruge. Nu poți menține conexiuni toxice cu niciun om, indiferent de legătura de sânge sau de alt tip care vă leagă: dacă eşti pus în pericol, minţit şi abuzat trebuie să pleci. 


11. Viața nu e doar bună. Şi nu e doar rea. E cu "de toate". E haotică dar şi perfect ordonată. Dacă vei sta înmărmurit căutând victima ideală pentru problemele tale o să ratezi toate momentele frumoase. Optimistul nu este inconştient: el vede tot ce vede şi pesimistul, dar tocmai că lucrurile nu merg cum trebuie ştie să fie pozitiv ca să le rezolve. Dacă ceva merge bine îţi poţi permite să fii trist, dar dacă merge prost atunci ştii că e nevoie neapărată să fii bucuros, ca să poți să transformi totul în favoarea ta. Şi da, mereu există o cale. Pe care tu o faci. Dacă vrei să o vezi...

de Ana Maria Ducuță

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...