vineri, 18 decembrie 2020

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură.


În "Cartea Neștiinței" avem următorul fragment: "Văd moartea și renașterea peste tot".
 
Mă uit la animalele mici și văd cât de scurtă le este viața. Cele mari trăiesc puțin mai mult. Mă uit la râuri. Știu că sunt în continuă schimbare și că într-un final vor muri. Văd vasele în care a fost odată apa. Chiar și munții se schimbă. Mă uit la vulcani. Pot să
erupă, să se racească, să rămână munți sau să repete la nesfârșit ciclul de explozii violente. Văd cum norii vin și se duc, vremea se schimbă și totul imbătraneste și în cele din urmă moare.
Mă uit la stele și mă întreb dacă și ele mor. Știu cum trec cometele, vin
si pleacă. Văd oameni născându-se, trecând prin viață și apoi murind."

Știu eu ce este cu adevărat moartea? Știu eu dacă rezistă cu adevărat ceva după moartea fiecărui lucru? Dar asta este tot ce nu știm? Nici pe departe!

Nu știu care va fi următorul care va muri și din ce cauză. Nu știu de ce moartea este timpurie pentru unii si târziie pentru altii. Nu imi pot prezice moartea, la fel cum nu pot să o influentez în vreun fel.

Nu pot controla moartea mea sau a celorlalți în niciun
loc, în nicio situație. Nici măcar ce atrage moartea într-un anumit moment.

Există oameni care găsesc puterea să trăiască mult timp cu o boală gravă, în timp ce alții care par puternici, mor subit. Accidentele pot avea loc oricând, se pot intâmpla oricui: boli, atacuri violente, dezastre naturale se întâmplă tot timpul.

Pot să știu eu ce mi se va întâmpla mie, ție sau oricui, când și cum? Nu, nu știu. Sau care este cel mai bun mod de a muri? Cum hotărăsc asta? E mai bine să mori pe front,cu simțurile treze dar cu inima plină de ură? Sau la batranete, când ți se scurge viata din trup? Este mai bine să mori cu sau fără suferință? Moartea în somn poate fi mai bună decât să fii complet conștient de momentul în care renunți la viață?

Nu pot decide cine trăiește și cine moare. Știu eu ce să încurajez sau să distrug în mine? Ce gânduri,emotii, idei, imagini sau senzații merită cu adevărat să fie hrănite și îngrijite și care ar trebui lipsite de energia minții mele? Uneori cred că știu, alteori nu.

Cele care au primit energia mea în copilărie și adolescență nu mai sunt relevante. Cu toate acestea, unele gânduri si sentimente trebuie protejate cu siguranță.

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură!
 
sursa: https://elenavasile.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...