Când e devreme şi când e târziu

 

Vine o vreme când meditezi profund la trecerea timpului. Şi pui în balanţă doi termeni: devreme şi târziu. Încerci să defineşti timpul şi constaţi că este cea mai grea definiţie. Te poţi defini ca fiinţă sau poţi defini viaţa folosind expresia timpului, dar profunzimea semnificaţiei lui este nemărginită. Aşa cum este şi el. Timpul stă în nimeni, timpul stă în toate. El este neputinţa şi neajunsul nostru. Iubire, dor, speranţă, amintire, credinţă, regret, voinţă, durere, chemare şi dorinţă. Timpul stă în ceruri, timpul stă în mare. Trebuie doar să strângi în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.

Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată, spunea memorabil Octavian Paler. Să știi să orânduiești timpul înseamnă să nu transformi niciodată mai târziu în prea târziu. Dar când e timpul potrivit? Când e devreme şi când e târziu? Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Trebuie doar să le strângem cu răbdare şi înţelepciune. Să nu mai risipim clipele şi să le dăm şansa de a deveni amintiri de neuitat.

Omul este călător prin timp, dar și timpul călătorește prin om. Există ceasuri care ne arată adevărata valoare a timpului. Ceasurile noastre lăuntrice. Ele măsoară numai trăirile noastre. Sentimentele şi emoţiile. Intensitatea cu care atingem fiecare clipă. Aceasta este măsura vieţii. Timpul se măsoară prin dragoste şi cunoaştere. Doar aşa putem învăţa să trăim. Dacă nu măsurăm timpul cu inima, atunci ne rezumăm la o simplă existenţă. Devreme şi târziu sunt doi termeni pe care doar inima noastră îi înţelege cu adevărat fiindcă numai lăuntric poţi realiza cum se scurge timpul. El nu are limite în adâncurile tale, însă are limite în faţa ta.
Nimic nu este mai de preţuit decât valoare zilei.
Goethe

Trecutul, prezentul şi viitorul sunt fragmente din viaţă în funcţie de cum ne raportăm la timp. Dacă el ar avea 3 fiice, acestea ar fi Ieri, Azi şi Mâine. Fiecare din noi acordă o importanţă mai mare uneia dintre ele. Mi-aş dori ca toţi să ne concentrăm asupra celei numite Azi. De ce? Pentru că Ieri a plecat şi acum a rămas doar o amintire. Frumoasă sau tristă. Ne-a lăsat doruri, regrete, înţelepciune şi bucurii. Şi trebuie să privim în urmă pentru a o revedea. Dar Azi este aici cu noi. Aceasta este singura pe care o putem îmbrăţişa. Ea stă în faţa noastră, ne priveşte şi cerşeşte atenţie. Cred că trebuie să îi dăm şansa să devină memorabilă. Iar când va pleca, precum Ieri, să lase şi mai multă bucurie în viaţa noastră. Mâine stă la distanţă de noi şi o privim cu speranţă, însă nu o putem atinge. În ochii ei strălucesc visele şi idealurile noastre, dar ea este şi nesiguranţă. Doar Azi înseamnă certitudine.

Toate trei sunt deosebit de importante pentru noi. Ieri este un capitol din viaţa noastră pe care nu-l mai putem rescrie, dar e parte din noi şi fără amintiri nu putem trăi. Azi este un capitol pe care îl putem scrie deosebit fiindcă Ieri ne-a învăţat unde şi cum am greşit. Mâine este un capitol care aşteaptă să fie scris, însă nu ne poate da nimeni nicio garanţie asupra sa. E bine să avem planuri, speranţe sau dorinţe, însă nu trebuie să uităm de Azi. Trebuie doar să o luăm în braţe şi să trăim cu intensitate. Dacă nu facem asta, e posibil ca Mâine să fie prea târziu. Timpul ne desparte, şansa ne uneşte.

Toate la timpul lor. Dar oare când este timpul lor? De multe ori nu mai avem răbdare şi riscăm. Ne aruncăm devreme pe drumuri pe care nu suntem încă pregătiţi să le exploatăm. Dar o facem pentru că suntem nerăbdători în faţa timpului. Pentru că vrem să grăbim bucuriile şi satisfacţiile vieţii ştiind că avem doar o singură viaţă. Şi nu e deloc greşit să rişti şi să lupţi pentru împlinire. Evident e vorba de un risc raţional şi de a cântări cu atenţie situaţia în care te afli. Mulţi riscă fiind inconştienţi de urmări şi atunci situaţia este destul de tristă.

Consider că e mai bine să rişti decât să rămâi un simplu spectator la trecerea timpului. Viaţa nu înseamnă să aştepţi împlinirea. Ea nu va veni odată cu răsăritul soarelui. Va veni în timp prin efortul şi lupta ta de a-ţi construi un drum luminos. Merită să riscăm, dar trebuie să o facem cu mare atenţie. Altfel, semnificaţia cunoscutului proverb Graba strică treaba ne va oferi o lecţie dură de viaţă. Uneori acest devreme îl putem repara. Mai târziu. Din nefericire, există şi situaţii când nu mai poate fi reparat. Atunci e prea târziu.

Câteodată realizăm că am trecut nepăsători prin timp. Că nu am avut curajul să iubim, să riscăm şi să profităm de clipa care ni s-a oferit. Că ne-am cheltuit timpul într-un mod trist. Că nu am cerut iertare anumitor persoane dragi, nu am iertat sau nu am luptat mai mult pentru ceea ce ne doream. Că vom strânge remuşcări în loc de amintiri frumoase şi că şansele au trecut şi nu vom mai avea ocazia să ne întâlnim cu ele. Atunci înseamnă că este târziu. Şi se nasc regretele. Ele privesc în urmă şi lasă o lacrimă să alunece pe obrazul serii. Timpul nu ne ascultă, însă la final ne pune întrebări. Iar când regretele stau în genunchi în faţa lui, atunci se lasă o tristeţe profundă peste fiinţa noastră. Atunci înţelegem dureroasa semnificaţie a termenului ireversibil. Aceasta defineşte timpul şi neputinţa noastră în faţa lui.

Când pierdem pentru totdeauna persoane dragi, atunci termenul târziu se îmbracă într-o suferinţă fără margini. Rememorăm clipele petrecute lângă cei care nu mai sunt şi tot ceea ce le-am oferit. Şi strângem la piept doar amintirile privind în urmă cu durere. Dar durerea devine şi mai puternică dacă avem regrete. Dacă ştim că puteam petrece mai mult timp alături de ei. Dacă simţim că puteam să le dăruim mai multă înţelegere şi iubire. Întotdeauna să profitaţi de clipele frumoase lângă cei dragi până nu e prea târziu. Acest prea târziu este cumplit de dureros. Nu amânaţi, nu speraţi că timpul ne aşteaptă sau se înduplecă de noi. Oferă mai mult timp celor dragi. Ştiu că timpul a devenit un lux astăzi, dar cei dragi merită să le dăruieşti ceva nepreţuit. Şi nu există alt dar nepreţuit aşa cum este timpul.

Tragedia vieţii este că îmbătrânim prea devreme şi devenim înţelepţi prea târziu, afirma Benjamin Franklin. Iată cum putem compara aici cei doi termeni care definesc timpul. Înţelepciunea este un rezultat al timpului. Al experienţelor pe care viaţa le scrie în noi. Şi de regulă ne întâlnim cu ea mai târziu decât ne-am fi dorit. Când suntem la răscruce şi nu ştim ce drum să alegem, medităm adesea: Unde eşti, tu, înţelepciune? Considerăm că îmbătrânim devreme deoarece timpul ne pare insuficient pentru a ne semna misiunea şi a ne trăi viaţa. Târziu este atunci când nu mai putem repara greşelile făcute şi nici recupera timpul care a trecut şi pe care poate nu am ştiut să îl preţuim. Târziu înseamnă căinţă şi suferinţă.

Trăieşte ca şi când răsăritul de soare pe care îl priveşti ar anunţa apusul vieţii. Profită de moment şi transformă-l într-o amintire memorabilă. Iubeşte mai mult. Din toată inima. Riscă, implică-te şi luptă pentru sentimentele tale până nu e prea târziu. Nu e niciodată devreme să fii fericit, dar cu siguranţă ajungi la un prag al timpului când e prea târziu.

Fiecare zi are aceeaşi durată, însă nu şi aceeaşi intensitate. Depinde de noi cum atingem fiecare clipă ca ea să aibă o strălucire aparte. Să nu fie devreme, dar, mai cu seamă să nu fie târziu. Cântăreşte cu mare atenţie clipele şi înţelege care este valoarea lor. Scrie o poveste deosebită cu cerneala timpului şi las-o să devină eternitate.

sursa: https://alexandram.ro/