Zgomotul tăcerii mele

Uneori am vorbit, iar cuvintele mele s-au izbit de pereți și s-au întors în pieptul meu învelindu-se, rușinate, în mantaua lacrimilor ce nu aveau fereastră să iasă, să se reverse, să mă elibereze.

Noianul de cuvinte, ce nu au fost înțelese, ce nu au fost ascultate, ce nu au fost mângâiate de alte cuvinte, au devenit stânci în inima mea. Și fiecare cuvânt răzvrătit, ce a cutezat să străpungă o fisură din zid sau să-l urce, a avut aceeași soartă ca celelalte: s-au izbit de “liniștea” înspăimântătoare a indiferenței, a nonempatiei, a singurătății inimii în lumea unei minți în care eu nu-mi găseam vibrația.

Într-o zi am renunțat la cuvinte și am lăsat tăcerea să se aștearnă pe inimă, ca praful pe mobilă într – o casă părăsită. Și brusc am început să aud un zgomot. Un zgomot oarecum familiar, dar nu-l puteam identifica. Încet, încet, am reușit să disting clar sunetul și am realizat că este inima mea, că sunt bătăile ei. Cu fiecare zi mai cădea o “cărămidă” din zidul de cuvinte neînțelese, iar inima mea bătea parcă tot mai cu putere, dar nu cu puterea ce o dă spaima , ci cu puterea și elanul unui alergător ce ajunge la finalul cursei și se vede câștigător.
Liniștea tăcerii mele devenise mai gălăgioasă ca glasul cuvintelor.

Din neputință cuvintele se retrag uneori, iar lipsa lor poate da un sens care depășește logica minții, căci ea rămâne în căutare de cuvinte, însă pentru unele situații niciun cuvânt nu poate dărâma zidul obtuz al neînțelegerii și tocmai în aparentul abandon e soluția. Renunțarea la cuvinte poate fi salvarea lor.
Căci și cuvintele au suflet. Și cuvintele au nevoie de libertate. Și cuvintele au nevoie de iubire.
Și cuvintele au nevoie de o vacanță.

Zgomotul tăcerii mele poate suna a valuri de mare, a vânt, a fâlfâit de aripi.

Sau poate suna a viață descătușată, căci cine își iubește cuvintele trebuie să aibă grijă cui le dă.
Cine nu simte sufletul unui cuvânt, când îl citește sau ascultă, nu va înțelege nici zgomotul, nici liniștea.
Doar cei care iubesc cuvintele vor auzi zgomotul inconfundabil al inimii ce-și odihnește cuvântul rănit.

 

sursa: https://webcultura.ro/

4 Lucruri pe care să ți le spui în zilele în care simți că stresul pune stăpânire pe tine

Doar pentru că te simți singură, nu înseamnă că nimeni nu te iubește. În ciuda luptelor cu care te confrunți, nu renunța niciodată la tine. Ești mai curajoasă decât crezi și mai puternică decât pari. Ești capabilă să muți munți și să faci tot ce îți dorești.

Iată câteva lucruri pe care să ți le spui în zilele în care simți că stresul pune stăpânire pe tine:

1. Nimeni altcineva nu o poate face pentru tine

Continuă să faci ceea ce știi în inima ta că este potrivit pentru tine. Lasă-ți visurile să fie mai mari decât temerile și acțiunile mai puternice decât cuvintele tale. Trăiește la alegere, nu întâmplător. Bucură-te de schimbări, nu te refugia în scuze. Ai încredere în tine și spune-ți că poți mai mult.

Luptă pentru a trăi cea mai frumoasă viață de până acum și pentru a deveni cea mai bună versiune a ta. Alege să îți asculți vocea interioară, nu părerile subiective ale tuturor oamenilor din jurul tău. Este drumul tău și atât. Este viața ta. Este viitorul tău. Este destinul tău. Alți oameni pot merge de mână cu tine pe această cale, însă nimeni nu poate merge în locul tău.

2. Viața nu este ușoară, însă merită

Dacă te aștepți să fie ușoară, înseamnă că nu o trăiești la potențial maxim și după ani și ani, te vei trezi dezamăgită. Să ajungi să îți împlinești visurile mărețe ai nevoie de răbdare, de efort, de curaj, de muncă. Așadar, promite-ți să începi de astăzi - în fiecare dimineață alege să fii pregătită să mergi mai departe și să lupți mai mult decât ieri. Mai presus de toate, asigură-te că îți aliniezi corect eforturile la obiectivele tale. Nu va fi ușor, însă în cele din urmă va merita.

3. Nu ești persoana care ai fost ieri

Nu ești persoana care ai fost în urmă cu un an. Nu ești persoana care ai fost în urmă cu o lună. Nu ești persoana care ai fost în urmă cu o săptămână. Nu ești persoana care ai fost în urmă cu o zi. Nu ești persoana care ai fost în urmă cu un minut. Nu ești persoana care ai fost în urmă cu o secundă.

Oricât de haotic a fost trecutul tău, viitorul este o carte nouă pe care o poți scrie cum îți dorești tu - să nu uiți niciodată asta. Nu eșți obiceiurile tale trecute. Nu ești durerea pe care ai simțit-o. Nu ești dezamăgirile pe care le-ai trăit. Nu ești greșelile pe care le-ai făcut. Nu ești luptele pe care le-ai dus.

Tu ești doar cine crezi că ești ACUM, în acest moment.

4. Cum te simți în momentele dificile nu este o măsură reală a realității

Doar pentru că îți este teamă, nu înseamnă că ești în pericol. Doar pentru că te simți singură, nu înseamnă că nimeni nu te iubește. Doar pentru că te simți dezamăgită, nu înseamnă că toți oamenii ți-au frânt sufletul. Doar pentru că te gândești că poți eșua, nu înseamnă că o vei face.

Încearcă să privești dincolo de îndoielile tale și continuă să mergi mai departe, să te vezi așa cum ești de fapt. Cu toții vorbim cu noi înșine, însă nu suntem întotdeauna conștienți de ceea ce ne spunem sau de modul în care ne afectează gândurile noastre.

Putem încerca să depășim momentele dificile, stările negative și emoțiile distructive prin a dezvolta emoții opuse - pozitive, optimiste - și la care să lucrăm astfel încât să le facem tot mai puternice. Înlocuiește gândurile negative cu cele pozitive. Uneori trebuie doar să uiți modul în care te simți pentru a îți putea aminti ce merită cu adevărat în viață.

 

sursa: https://www.kudika.ro/

“Boala oamenilor moderni: Trăim pe fugă, iubim pe fugă, zâmbim pe fugă. Nu mai avem timp să privim, să ascultăm, să admirăm…”

„N-am timp!” este, de departe, sloganul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.

 

https://www.youtube.com/watch?v=m8efGNd3eig

 

 
N-avem timp de zâmbit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.

 
Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte. Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?

Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru. Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti?

 
Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el… daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati. Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.

 
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti.

 
Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa ma invatati si pe mine.

Asadar…

 
Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi, timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!

 
Dar, mai ales, va doresc timp sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, „vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala.” Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra? 

 

Sursa: https://randuripentrutine.eu/