Sunt cuvinte care nu se spun.
Sunt ochi care nu se văd și nu se uită. Sunt locuri care vor rămâne aceleași, chiar dacă timpul va trece. Vor fi așa cum le vom păstra în amintiri.
Sunt oameni care pleacă.
Dar rămân în suflet, în amintiri, în poze, pe buze, într-o poezie, în pereții casei. Sunt lacrimi care se usucă pe obraji și sunt toamne calde, dulci, cu gust de gutui și cu ploi călduțe.
Sunt momente care ne distrug.
Dorim să ne pierdem. Ne lăsăm duși de alcool și de fumul de țigară. Ne plângem morții și copiii nenăscuți. Ne rugăm în tăcere și credem cu înverșunare că există cineva dincolo de lume, de cer, de cosmos, doar atunci când trecem prin cele mai grele chinuri, când cunoaștem întunericul Iadului.
Sunt iubiri care încă mai ard în al nostru suflet.
Sunt scrisori scrise și încă un „Te aștept”. Sunt multe uși care au fost închise în urma lui „Iartă-mă”. Sunt multe declarații de dragoste seci și neadevărate. Dar, mai există și oameni care iubesc în tăcere. Mai sunt bătrâni ținându-se de mână. Mai sunt și dintre cei care sunt alături lângă cel iubit, chiar dacă a pierdut tot ce a avut.
Sunt oameni care cred că iubesc și la prima încercare pleacă.
Sunt și dintre cei care rar spun „Te iubesc”, dar sunt acolo când toți se prefac că nu te mai cunosc. Sunt oameni care își trăiesc viața și sunt și dintre cei care doar există pe acest pământ.
Frumos ca o tacere , frumos ca o iubire care nu se mai sfarseste , ca un crin din gradina bunicii . Atat de frumos , ca sufletu-mi traieste o stare de iubire .
RăspundețiȘtergere