Nu-mi este frică de neiubire.
Nici de un nou început. Nu-mi este frică de „Nu” nici de „Nu ești tu”. Nu-mi este frică de uși închise, nici de durerea din ochi. Nu-mi este frică de „Adio”nici de „Sfârșit”. Nu-mi este frică de tăcere și de reproșuri. Nu-mi este frică de momentul în care totul pare consumat, iar în ochi se citește indiferența. Nu-mi este frică de necunoscut și de înstrăinare.
Nu greșesc jumătăți de sentimente.
Nu te caut. Nu mă impun. Nu dau întrebări. Nu cer mai mult decât poți oferi. Nu vin cu prea multe întrebări și nici nu pretind să fiu o parte din viața ta. Nu încerc să-ți cunosc trecutul și lumea ta interioară. Nu vreau să-ți știu scheletele din dulap. Nu insist să-mi dai răspunsuri la întrebările care îți amintesc de oameni, de trecut, de emoțiile pe care le-ai trăit într-o zi, cândva.
Nu vreau nimic de la tine.
Nici să mă cauți. Nici să-mi scrii „Bună dimineața”. Nici să fii mai cald. Nici să mă iei în brațe său să mă săruți dureros de dulce. Nici să-mi pregătești cafeaua dimineața. Nici să mă asculți sau să mă ții în ale tale brațe mai mult, mai altfel, mai cu dragoste. Nici să mă privești direct în ochi și să fii Tu – sincer și adevărat.
Nu cer să-mi fii totul sau nimic.
Însă, te rog, lasă-mă să fiu cea cu care petreci apusurile, bei un pahar de „Uneori”, privești un film, citești o carte și vorbești despre dorințe și visuri. Da, lasă-mă să fiu un om trecător prin viața ta care ți-a lăsat un fir de parfum, un sărut, niște fiori pe coloană vertebrală și te-a ținut în brațe când ți-a fost al naibii de rău.
Pagini
▼
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*