Se întâmplă ca toată iubirea și liniștea pe care o căutăm să se afle doar în brațele unui om

Știi, mereu am căutat liniștea.

Liniștea care mă ajută să mă cunosc până în adâncul sufletului. Liniștea care mă lasă să mă contopesc cu ai mei demoni, să-i liniștesc, să-i privesc în ochi, să-i dresez, să-i accept. Liniștea cea profundă care mă lasă să mă sincronizez cu cerul, cu pământul, cu vântul, cu norii, cu natura.

Uneori am căutat liniștea în brațele unui bărbat.

În brațele lui voiam să mă simt mică, să las dilemele, întrebările, fricile. Nu voiam să știu ce va fi mâine cu mine și cu el. Nu voiam să știu dacă va continua să mă țină de mână și îmi va aranja părul după ureche. Îmi puneam capul pe a lui piept și îi ascultam bătăile inimii. Nu mă gândeam la nimic. Trăiam fiecare secundă.

Am căutat liniștea în fluturi, în ploaie, în fulgii care se lăsau peste mine, peste oraș, peste omenii grăbiți, îndrăgostiți sau triști.

Am căutat liniștea pe un val adânc de râu. Am căutat-o la răsăritul soarelui. Am căutat-o în munți și pe nisipul fierbinte al mării.

Însă, niciodată nu am găsit-o pe deplin.

De fiecare dată îmi lipsea ceva. Simțeam un gol imens în al meu interior. Mereu doream ceva mai mult. Voiam să simt o emoție puternică. O emoție care să mă cutremure, care să-mi aducă furnicături pe coloana vertebrală.

Iar într-o simplă zi de vară, un necunoscut cu ochii albaștri m-a îmbrățișat.

M-am simțit din nou mică. Din femeia încrezută în sine m-am transformat într-o adolescentă rușinoasă și cu mâinile tremurânde. Și, de atunci simt că liniștea pe care o căutam mereu era în ochii lui, în brațele lui, în vorbele calculate pe care le spune.

Se întâmplă ca toată iubirea și liniștea pe care o căutăm să se afle doar în brațele unui om.

sursa: https://destainuirilemariei.com/