Pagini

luni, 28 noiembrie 2022

Un mesaj pentru femeile care suferă după bărbați care nu le merită!


În această postare mă regasesc acum, în acest moment! Tocmai am reușit să mă desprind dintr-o relație de scurtă durată, dar extrem de toxică! M-am lovit ca de un zid de indiferența unui om căruia i se părea firesc să se comporte astfel, și nici măcar nu realiza! Mulțumesc Doamne!

Te-ai despărțit de el. Poate că a fost decizia ta, atunci când ai simțit că nu mai poți să mergi alături de acest om. Poate că a fost decizia lui, atunci când a găsit o altă victimă în jocul său. Cert este că nu ai reușit să scoți această persoană din inima ta.

Aveai o mie de motive să faci acest lucru. S-a folosit de tine, sau a fost un indiferent. Îți vorbea urât, sau pur și simplu era absent în relația voastră. Erai rezerva perfectă pentru acest om, deși în sinea ta sperai ca lucrurile să se schimbe.

El nu te merita, însă nu puteai să spui aceste cuvinte inimii tale și ea să te creadă. Inima ta voia să reușiți împreună, voia să-i demonstrezi că are rost, să-l faci să vrea cu aceeași intensitate să trăiască în doi povestea.

Dar nu trebuie să suferi pentru o iluzie. Dacă acesta este procesul prin care te vei detașa emoțional de fostul, prea bine. Trăiește durerea și mergi mai departe, dar nu te bloca în trecut, atât timp cât acelei persoanei nici nu-i pasă.

Dacă ai nevoie de timp, oferă-ți timp. Dacă ai nevoie de argumente, descoperă toate argumentele posibile, sigur le vei găsi. Dar nu te forța să cauți răspunsuri acolo unde ele nici nu există. Nu iubi pentru doi oameni, nu lupta pentru doi oameni.

Întoarce-te cu fața către sufletul tău și găsește acolo lumină, motive pentru a merge mai departe, dorințe care îți aparțin. Găsește puterea să recunoști că nu e vorba despre iubire, nici despre recunoștință, nici despre dor.
Este doar o iluzie care se tot repetă în mintea ta

O poveste pe care ai construit-o, capabilă să înlocuiască realitatea, să te convingă că mai are rost, că nu ai pierdut în zadar atât de mult timp, alături de o un partener egoist. Este felul în care lași loc pentru „ce-ar fi dacă”…

Dar înțelege că nu poți să trăiești așa pentru totdeauna. Nu poți să suferi zile și ani, pentru a păstra acea firmitură de speranță. Suferința este doar în mintea ta. Stai de vorbă cu tine, găsește răspunsuri, caută drumul tău.

Vei descoperi în scurt timp cât de minunată este viață, fără acele gânduri toxice, fără acea dependență. Vei descoperi cât de frumos este să înveți să te iubești și să te respecți, să pui limite sănătoase, să nu cedezi.

În timp, vei descoperi și oameni sinceri, iubitori și buni. Dintre ei, unul se va apropia de sufletul tău, gata să iubească și să construiască. Vei trăi un moment de recunoștință, mulțumindu-ți că nu ai cedat.

Nu pasa propria fericire în mâinile unui străin, nu-ți lăsa sufletul lângă un indiferent, acolo nu vei găsi decât manipulare și jocuri ieftine. Caută liniștea, caută resurse pentru a avea și mai multă încredere în tine.

Sunt și bărbați demni, corecți, asumați, sunt și bărbați capabili să construiască o relație, să lupte pentru o iubire sinceră. Nu suferi de dragul unei iluzii, păstrează în tine iubirea, curajul, empatia pentru tot ce va urma.

© De Vorbă cu Tine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*