Poate că, Dumnezeu, te iubește foarte mult și va trimite în viața ta o persoană care să-ți ridice inima de jos, să o ia în mâini, să o încălzească și să ți-o dea înapoi întreagă.
Când vei întâlni această persoană rară, nu-ți va mai fi frică așa cum ți-a fost de toți ceilalți.
Lasă-ți sufletul liber, să zboare, ca un porumbel alb pe cerul pe care visai să trăiești.
Întinde mâna și îmbrățișează-l pe cel care îți va oferi cel mai frumos zâmbet al lui, cel mai sincer “Te iubesc” și cel mai cald „Ai grijă”.
El nu va veni la tine pentru a lua, ci pentru a da. Nu va sta în fața ta sau în spatele tău, ci lângă tine.
El nu va fi cu tine pentru că are nevoie de tine, ci pentru că vrea să-ți ofere toată dragostea necondiționată pe care o ascunde înăuntru. Nu îți va fi frică să visezi în jurul lui.
Cu el, îndoiala, nu îți va mai străpunge sufletul precum un ac. Va fi “aici”, va fi acolo, va fi peste tot, nu pentru că i te vei plânge lui, ci doar așa, pentru că așa va simți.
Pentru că sunt unii oameni care se autodepășesc, care își zdrobesc ego-ul și care sunt ca fundațiile, care sunt precum copacii, care sunt ca primăvara răcoroasă.
Poate că Dumnezeu te iubește foarte mult și îți trimite o astfel de persoană.
Dar trebuie ca și credința ta să fie înaltă, nu doar dorința. Așteaptă-te să-l întâlnești într-o zi. Nu totul intră în viața noastră în momentul în care ne dorim noi, ci atunci când trebuie.
Nu te apleca de singurătate, nu te împrăștia în îmbrățișări stupide și nu te oferi iubirilor ieftine. Fii transparentă, clară și sinceră. Și atunci va veni.
El te va deosebi și va veni la tine pentru totdeauna, pentru că vei fi ca nimeni alta.
Pentru că bărbații adevărați, nu stau cu cele care arată a femei frumoase, ci cu acele femei care devin frumoase atunci când iubesc cu adevărat.
sursa: https://www.chrisoliver.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*