vineri, 3 februarie 2023

30 de Afirmații care îți vor calma mintea atunci când te afli la o răscruce în viața ta!


Există astfel de momente în viață, când ne dăm seama că a venit timpul să ne schimbăm. Stilul de viață, pe care îl avem nu ne mai satisface. Împrejurările și relațiile, pe care le consideram importante, nu mai există sau acestea nu mai corespund intereselor noastre. Păstrăm cu grijă amintirile dar într-un moment oarecare ne pomenim la răscruce și trebuie să facem primul pas, pentru a începe mișcarea într-o direcție nouă.

Această decizie e foarte grea și dureroasă. E dificil să renunți la lucrurile cu care te-ai obișnuit și care îți aduceau confortul, mai ales atunci când nu ai de ales. În fiecare dimineață alege una dintre afirmațiile de mai jos și repet-o timp de două minute. Foarte curând vei observa, cum viața ta se schimbă spre bine.

1.Calmul este o superputere. Capacitatea de a reacționa calm la ceea ce se întâmplă în orice situație îți ajută mintea să rămână limpede, iar inima – liniștită.

2.Nu poți controla tot, ce se întâmplă în viața ta. Tu poți controla doar reacția ta la cele întâmplate. Puterea ta este în reacție.

3.Liniștea interioară începe cu acel moment, când respiri adânc și alegi ca un alt om sau eveniment să nu îți controleze emoțiile.

4.Dacă vrei ca viața ta să devină mai fericită, trebuie să-ți schimbi modul de gândire. Abilitatea de a face față stresului determină cât de mult vei reuși în viață.

5.Să fii pozitiv nu înseamnă întotdeauna să ignori tot ce este negativ. Să fii pozitiv înseamnă să depășești tot ce este negativ.

6.De fiecare dată când vei dori să reacționezi pe vechi, întreabă-te: Cine vreau să fiu? Un prizonier al trecutului sau un pioner al viitorului?

7.Vorbește așa, de parcă ai fi binecuvântat. Mergi așa, de parcă ai fi binecuvântat. Gândește așa, de parcă ai fi binecuvântat. Muncește așa, de parcă ai fi binecuvântat. Și neapărat vei fi binecuvântat.

8.Este normal să fii confuz. Depășind această stare, devii mai înțelept. Fă o pauză. Dar nu ceda! Pentru ca lucrurile bune să apară în viața ta, e nevoie de timp. Ai răbdare și totul va fi!

9.Problema nu e o problemă, dacă nu nu îți bați capul prea tare cum să o soluționezi. Nu fi obsedat de situație și vei deveni un om liber.

10.De cele mai multe ori, anume gândurile noastre ne provoacă durere. Nu există motive să te privezi de libertate. Nu există bariere în realitate, ele sunt doar în capul tău.

11.O analiză excesivă a lucrurilor care se întâmplă te poate distruge. Aceasta te ține captiv și mai mult în situație, te face să te îngrijorezi și să-ți pară că totul e mai complicat, decât este de fapt.

12.Începi să simți disconfort atunci când vine vorba de schimbări. Este o etapă inseparabilă a creșterii. Totul va fi bine. Fii răbdător.

13.Cartacterul nostru se manifestă mai clar în timpul urcușurilor și coborâșurilor. Fii modest, atunci când ajungi sus. Fii puternic atunci când nu te poți ridica de jos. Și nu îți pierde încrederea în sine, atunci când ești la mijloc de cale.

14.Fii recunoscător pentru acele mici probleme, cu care te confrunți în fiecare zi. Ele te fac mai puternic și mai înțelept. Nu le permite să te distrugă.

15.Nu, nu întotdeauna vei obține ceea ce îți dorești. Dar nu uita: există mulți oameni, care niciodată nu vor reuși să obțină ceea, ce ai tu în acest moment.

16.Este amuzant să realizezi, că ai depășit lucrurile, fără de care credeai, că nu vei putea să trăiești.

17.Dacă de cealaltă parte îți pare că iarba este mai verde, încetează să privești încolo. Încetează să compari. Încetează să te plângi și începe să uzi iarba de sub picioarele tale.

18.Pierzând ceva, câștigi altceva. Prețuiește ceea ce ai astăzi. Viața nu trebuie să fie perfectă și minunată.

19.Percepe totul așa cum este. Învață, dezvoltă-te, perfecționează-te. Nu contează ce ai făcut. Mai important este ceea ce vei face în continuare.

20.Lasă trecutul în trecut și fii recunoscător pentru ceea ce te-a adus acolo, unde te afli acum… la un nou început.

21.Ne pierdem timpul în așteptarea unui drum perfect. Însă acesta nu va apărea niciodată. Pentru că noi am uitat că un drum nu se așteaptă, pentru a-l crea, trebuie să mergi.

22.Prețuiește nu rezultatul, ci frumusețea eforturilor, răbdării și a perseverenței în calea spre acel rezultat.

23.Dacă te confrunți cu dificultăți, amintește-ți că este mai bine să obosești de eforturi și cunoștințe, decât să nu faci nimic.

24.Ascultă-ți vocea interioară și sufletul. Prea mulți oameni se pierd în mulțime, ascultând zgomotele lumii.

25.Cu cât devii mai matur, cu atât te simți mai calm. Viața te face mai liniștit pe măsură ce înaintezi în vârstă. Îți dai seama că îți pierdeai timpul pe toate prostiile.

26.Ține minte, că doar tu alegi căror lucruri să le acorzi importanță.

27.Nu te întoarce la trecut. Obiceiurile proaste și comportamentul negativ întotdeauna tind să te copleșească, atunci când încerci să devii mai bun. Nu îți pierde vigilența și concentrarea.

28.Relaxează-te. Inspiră adânc. Expiră. Păstrează-ți dispoziția pozitivă. Nu fi prea dur cu tine însuți. Trăiești și înveți în continuu. Iartă-ți greșelile comise și dezvoltă-te, învățându-ți lecția.

29.Folosește dezamăgirea și nemulțumirea pentru a rămâne motivat, și nu ca un motiv de indispunere. Trăiește conștient.

30.Prețuiește cât de mult ai avansat. Ai depășit multe. Ai crescut semnificativ. Laudă-te pentru puterea și perseverența ta.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...