Pagini

joi, 4 mai 2023

5 lucruri pe care nu trebuie să le faci vreodată pentru a păstra un bărbat în viața ta


Îl vrei alături, vrei să construiești cu acest bărbat o lume a voastră, ești gata să renunți la anumite lucruri de dragul lui. Nu îți pasă ce spun cei din jur sau care este trecutul său, simți că alături de el te regăsești, te simți împlinită.

Uneori, fără să îți dai seama, transformi afecțiunea sinceră în atașament bolnăvicios. Ești pregătită să faci orice de dragul lui, fără să înțelegi că sentimentul nu este reciproc. Dar nu trebuie să renunți la propria demnitate, nu trebuie să accepți aceste lucruri.

1. Să uiți de tine. Nu poți să renunți la tot ce este mai frumos și mai drag, doar pentru a convinge pe cineva să rămână aproape. Mulți oameni toxici îți pot cere să te schimbi, să devii persoana pe care și-o doresc, să lași în urmă emoții care te reprezintă.

Este inutil să încerci să păstrezi sacrificând o parte din sufletul tău, devenind o umbră a femeii fericite de cândva, urmând cu exactitate solicitările unui om egoist, care pur și simplu vrea să profite de sensibilitatea ta.

2. Să te umilești pentru el. Poți să ajungi într-un moment umilitor, când din disperare alegi să cerșești atenție și iubire, cuvinte și gesturi, să fugi din urma lui fără să primești un răspuns. Nu meriți așa ceva, nu este demn să fii o rezervă.

Umilința nu are nimic în comun cu afecțiunea și empatia, cu gesturile sincere și asumate pe care le poți face. Nu accepta să fii folosită de un bărbat indiferent care abia așteaptă să descopere slăbiciunile tale, să controleze lumea ta.

3. Să trăiești iluzia Poți să speri mult timp că lucrurile vor sta diferit, el se va schimba, el va înțelege ce poate pierde, el își va asuma pe deplin această relație. Dar atunci când îți confirmi că nu are rost și că acest om va rămâne indiferent pentru totdeauna, nu cerși emoții.

Să trăiești iluzia înseamnă să înlocuiești realitatea cu visul, să crezi din nou și din nou că iubirea ta va fi îmbrățișată, dorințele tale vor fi ascultate. Dar în tot acest moment viața ta nu mai contează, totul se transformă într-o mocirlă a speranțelor false.

4. Să renunți la limite. Există acele limite sănătoase, care te ajută să oprești orice tentativă de manipulare, orice comportament toxic. Iubind din toată inima, dorind acest om alături, cauți să faci și imposibilul, inclusiv să nu îți pese de limite.

Ajungi atunci să accepți minciuna, suferința și jignirile, ajungi să crezi că reproșurile sunt o normalitate. Trebuie să demonstrezi și mai mult, trebuie să renunți la și mai multe lucruri, doar că în acele momente nu va mai fi vorba despre iubire.

5. Să accepți trădarea. El te amenință că pleacă și atunci ești gata să accepți orice sacrificiu, orice realitate, chiar dacă realitatea este dură: te-a trădat de nenumărate ori, s-a folosit de tine, s-a jucat cu emoțiile tale.

Încrederea și conexiunea emoțională contează mai mult decât orice încercare disperată de a păstra alături. Dacă ajungi să implori atenție, să uiți de tine, să trăiești iluzia, să te umilești pentru acest om, nu mai există iubire între voi.

sursa: © De Vorbă cu Tine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

*