marți, 30 ianuarie 2024

Va veni o zi în care vei înțelege rostul durerii prin care ai trecut!


Durerea va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorința de a reuși, foamea de a fi fericită și de a deveni mai puternică pentru a face față greutăților viitoare cu speranță și încredere.

Într-o zi durerea îţi va dezvălui adevăratul său scop

Fie că te transformă într-o persoană mai puternică, mai plină de compasiune sau mai înţeleaptă, vei înţelege în sfârşit de ce a trebuit să treci prin tot ce ai trecut, de ce a trebuit să fii singură şi de ce a trebuit să fie atât de greu.

Într-o zi durerea îţi va arăta luminiţa de la capătul tunelului

Durerea te va transforma într-o persoană minunată, te va aduce mai aproape de Dumnezeu, de familia ta, de prietenii tăi şi de oamenii dragi din viaţa ta. Într-o zi durerea va fi motivul pentru care ai învăţat să fii o persoană mai bună, o mamă mai bună, o fiică mai bună, o soţie  mai bună.

Într-o zi durerea nu te va mai deruta

Nu va mai fi văzută precum o povară pe care o porţi după tine în orice loc mergi, nu te va mai defini, nu va mai fi ataşată de numele tău sau de reputaţia ta şi va fi ceva pe care o vei putea privi înapoi şi abia dacă o vei mai simţi.

Într-o zi durerea ta va fi motivul pentru care ai luptat pentru fericirea ta, pentru o viaţă mai bună, pentru răspunsuri la întrebări importante, pentru viitor, pentru lucruri pe care ţi le-ai dorit.

Într-o zi durerea te va elibera

Va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorinţa de a reuşi, foamea de a fi fericită şi de a deveni mai puternică pentru a face faţă greutăţilor viitoare cu speranţă şi încredere.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu te vei mai teme de suferinţă

Când ştii că ai trecut prin ce era mai rău şi încă ai supravieţuit, când ai ajuns acolo unde trebuia deşi nu ai avut nimic, când te uiţi la tine în oglindă şi vezi femeia pe care ţi-o doreai să o vezi în urmă cu ceva timp... atunci vei şti că durerea te-a transformat!

Într-o zi durerea va avea un sens

Vei putea privi înapoi şi vei şti de ce lucrurile trebuiau să se întâmple aşa cum s-au întâmplat. Vei întâlni oameni care au trecut prin aceleaşi situaţii şi îţi vei da seama că nu eşti singură. Vei împărtăşi poveştile şi lecţiile tale şi vei reuşi să îi ajuţi pe alţii să se vindece. Îţi vei vindeca inima rănită prin iubirea pe care o porţi oamenilor.

Într-o zi vei fi recunoscătoare pentru durerea ta pentru că ţi-a arătat o viaţă mai bună, te-a transformat într-o persoană incredibilă şi te-a împins în braţele celor mai frumoşi oameni din lume.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu îţi va mai fi teamă să îţi trăieşti viaţa. Vei şti că ai tot ce îţi trebuie pentru a nu te da bătută şi că indiferent de problemele prin care treci vei găsi soluţii, te vei ridica de jos şi vei merge până în pânzele albe pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti

kudika.ro/

marți, 23 ianuarie 2024

Să nu îndepărtezi bărbatul care îți demonstrează grija și iubirea lui în aceste moduri...


El nu a venit în viața ta să te cucerească în mod superficial, să-ți impună comportamente străine, să se prefacă doar pentru a-și crea anumite avantaje. Sentimentele lui sunt sincere și puternice, intențiile sale sunt bune și corecte.

Dincolo de promisiuni și cuvinte frumoase, dincolo de gesturi care vor să apropie există un fel de a fi demn și asumat, există un suflet bun care empatizează cu lumea și emoțiile tale, există o conexiune emoțională care nu poate fi înlocuită cu nimic.

El nu vrea să trăiască doar o aventură, vrea să construiască alături de tine. Maturitatea sa emoțională, atitudinea demnă din fiecare zi, răspunsurile înțelepte la întrebări complicate, reacțiile în fața provocărilor de conving de acest lucru.

Nu există un scenariu bine construit, un plan pe care să-l urmeze, pentru a te cuceri. Tot ceea ce face vine din inimă, tot ceea ce îți spune este sincer și asumat. El vrea să aibă grijă, el te consideră o prioritate, lui îi pasă cu adevărat de tine.

Descoperi adevăratele sale intenții în momente importante, atunci când îi vorbești și el te ascultă, când vrea să te descopere și să te înțeleagă, când renunță la egoism de dragul vostru, când acceptă schimbarea și vine cu soluții potrivite.

Nu fuge pe ușa din spate, când se complică lucrurile. Nu vine cu scuze ieftine, când îl provoci să fie aproape. Nu dă vina pe tine, când apar situații dificile. Prin felul său de a fi aduce siguranță și încredere în sufletul tău.
Aduce liniște și acea stare de bine

Înțelegi că este mai mult decât un moft de moment, mai mult decât o întâmplare. El refuză să poarte măști, să ascundă de tine ceva, să se prefacă sau să manipuleze prin cuvinte. Nu are motive să te mintă, nu vrea să aducă emoții negative între voi.

Stai de vorbă cu el și ești sigură că aceste discuții sincere aduc doar lumină și recunoștință în viața ta. El se asigură că ești bine, vine alături atunci când te simți prost, face tot posibilul să îndepărteze gândurile urâte din mintea ta.

Pentru acest bărbat ești o prioritate, ești motivul pentru care vrea să fie mai bun, mai asumat, mai iubitor. Tu îl provoci să îmbrățișeze încrederea, să vrea mai mult decât o aventură, să se regăsească în lumea ta și să te vrea aproape mereu.

El te respectă și iubește felul tău de a fi. Nu caută să te schimbe sau să pună presiune inutilă, nu vrea să-ți controleze viața, nu încearcă să anuleze visurile tale. Dimpotrivă, te susține de fiecare dată, te încurajează să nu cedezi atât de ușor.

Știi că alături de el totul va fi bine, ești sigură că orice provocare poate fi depășită și orice stare proastă va fi anulată cu afecțiunea și grija lui. Găsești în fiecare zi dovezi de atașament sincer, gesturi de recunoștință, momente de sinceritate.

Refuză să joace roluri, să trădeze, să fie egoist. Îți vorbește frumos și asumat, te admiră atât de mult și vrea să fii bine. Înțelegi că alături de el poți trăi liniștea și nebunia, poți să-ți deschizi sufletul, poți să iubești atât de mult.

© De Vorbă cu Tine

luni, 22 ianuarie 2024

Iubirea se simte, nu se demonstrează, iubirea e modalitatea Universului de a demonstra… absolutul.

Iubire… ce cuvânt! Cuvânt care nu înseamnă nimic dacă nu e însoţit de acţiuni!


Nu cred că se poate iubi şi atât! Nu cred că există iubire acolo unde nu există înţelegere, empatie. Iubirea este un sentiment complex şi complet care ne înalţă… nu mai putem fi “oameni de rând” atunci când iubim… nu mai putem avea acelaşi comportament, pentru că gândim în DOI ca într-o singură persoană! Nu mai putem avea impulsuri şi imbolduri de natură a ne aduce plăcere decât dacă această plăcere e trăită între noi… NOI DOI! Nu poate exista altceva decât ceea ce poate fi cu noi, între noi, pentru noi, despre noi…

Iubirea e un act “egoist” menit să fericească două persoane. Ceea ce aduce fericire unui singur om nu se poate numi decât iubire de sine, fără a se numi că iubeşti persoana lângă care îţi petreci existenţa. Iubirea de sine şi iubirea pentru o persoană pot face o realitate veşnic îndrăgostită dacă se menţine în timp. Ca să se menţină, trebuie să existe în mod real de la început. Cum îţi dai seama dacă e de la început acea iubire adevărată? Simplu! Te verifici cu timpul. Timpul nu minte niciodată. În timp, aduni acţiuni menite să-ţi demonstreze realitatea iubirii.

În orice impresie “falsă” există un adevăr. Adevărul poate fi neadevărat doar dacă îţi face plăcere să te minţi. Te rog să nu te minţi niciodată, oricât de mult ţi se pare că iubeşti: ai dreptate, doar ţi se pare! Nu pot exista păreri atunci când eşti iubit, pentru că pur și simplu simţi! Simţi şi atât. Simţi că eşti iubit şi dorit în mod absolut. Nu există o modalitate de a arăta această iubire, există doar ceea ce simte persoana iubită. Simte, se vede şi atât!

Cu iubire și lumină,
Daniela

marți, 16 ianuarie 2024

Așa vei înțelege că ai întâlnit bărbatul trimis de soartă


Alături de omul potrivit, cel care îți citește sufletul și te vrea aproape din toată inima, lucrurile nu se întâmplă în mod dramatic, spectaculos, negativist. Înțelegi la un moment dat că întâlnirea voastră are un sens mult mai profund.

Îți dai seama că această conexiune este mai mult decât o poveste de iubire trecătoare, mai mult decât o potrivire de caractere. Îl iei de mână și simți că toată lumea este a ta, întreg Universul îți aparține, ești fericită și recunoscătoare.

Lângă el totul se întâmplă ușor, atât de simplu și atât de important pentru destinul tău. Trăiești omul, trăiești povestea lui, trăiești fiecare clipă cu încredere, știind că sentimentul este reciproc. Pentru prima dată în viață nu trebuie să porți măști.

El te acceptă exact așa cum ești, tu îl accepți exact așa cum este. Te-ai îndrăgostit de acele mici detalii care îl reprezintă, ai simțit de la început o energie specială din partea lui, ți-a transmis un mesaj simplu: sunt alături și nu voi pleca niciodată.

Nu mai ai dubii, rețineri, îndoieli, frici. Pur și simplu sufletul tău a eliminat orice urmă de îndoială, demonstrându-ți că mai există iubire adevărată, curată și puternică, mai există acel om pe care îl poți accepta în inima ta.

Lângă el trăiești o stare de bine, pe care nu o poți confunda cu altă emoție și nu o poți înlocui cu nimic. Este acel moment de regăsire, de liniște și împlinire. Acum ai curajul să răstorni și munții, accepți provocarea.

Nu mai vrei să minți, să te prefaci.

Pur și simplu vrei să fii sinceră cu acest bărbat, să-i vorbești deschis despre toate experiențele din trecut, despre traume și complexe, despre lecții de viață și suferințe. Știi că el te va înțelege, te va asculta cu adevărat.

La rândul tău refuzi să intrepretezi comportamentul său, să cauți motive și argumente în plus. Îi asculți povestea și simți că deja este parte din povestea ta, îmbrățișezi omul și simți că este parte din tine.

Când îți este cel mai greu, vii alături de el. Când trăiești un moment fericit, vii alături de el. Când ai nevoie de susținere, vii alături de el. Este bărbatul în care ai atât de multă încredere, pe care îl cunoști atât de bine.

Cu el vrei să împarți bucuriile și tristețile, lângă el vrei să întâlnești bătrânețea, alături de el vrei să trăiești cele mai frumoase experiențe. Trăiești un moment de revelație, știi că mai departe nimic nu va mai fi la fel.

Îți asculți intuiția și ești convinsă că aici este casa ta, în brațele lui. Îți asculți inima și simți că aici este marea ta iubire, lângă inima lui. Îți asculți gândurile și nu te îndoiești că aici este povestea vieții tale, parte din povestea lui.

El te susține, te înțelege, te ajută, te vrea aproape. Tu îl iubești, îl încurajezi, ai încredere în el, îți pasă atât de mult. Totul este altfel, ai cea mai mare motivație să faci ca lucrurile să fie altfel. Iubești și ești iubită, pentru totdeauna.

© De Vorbă cu Tine

miercuri, 10 ianuarie 2024

Fericirea...


Unii cred că fericirea înseamnă, bani, alții, poziție socială. Unii cred că fericirea este echivalentă cu faima, alții, cu țoale de firmă. Unii cred că fericirea înseamnă sănătate, alții cred că, o carieră.

Fericirea reprezintă altceva pentru fiecare om în parte. Este o stare de spirit provocată de diverși factori. 

Personal, cred că fericirea înseamnă să fii în armonie cu tine, fizic, moral, spiritual. Să fii apreciat și iubit pentru ceea ce ești, nu pentru bunurile materiale. Să ai un om alături de care să fii tu, fără măști sau alte artificii. Să-ți permiți să râzi alături de el în hohote, dar și să plângi, dacă așa simți. Să taci, fără să te simți stânjenit, o persoană care să te înțeleagă, să te asculte în momentele dificile, fără să te acuze, judece, condamne.

Fericirea înseamnă recunoștință pentru fiecare zi trăită, capacitatea de a te bucura de chestiile mărunte (care la sfârșit se dovedesc a fi cele mai importante), iubirea pe care o simți pentru tine, dar și pentru cel de lângă tine, conștientizarea faptului că trecutul nu poate fi schimbat, în schimb, ai un cuvânt de spus în privința viitorului. 

Fericirea înseamnă să fii așteptat cu iubire acolo unde îți dorești din tot sufletul să ajungi!

Și pot spune cu mâna pe inimă, acum sunt fericită!

Cu iubire și lumină,
Daniela.

joi, 4 ianuarie 2024

Vreau lângă tine să văd dimineața


Uneori mă simt singură.

Singură în suflet. Alteori în interiorul meu este viscol, ninge, plouă și tună. Știi, sufletul meu a fost într-o zi vandalizat. A fost distrus și lăsat. Iar eu l-am renovat, de la temelie ca o casă. L-am împodobit cu flori. Cu mușcate.

Apoi, i-am promis că nu voi primi pe oricine în el, că nu oricine se va așeza la masa mea, că de azi și în anii următori voi cere respect, responsabilitate și cel care va veni în casa mea va avea niște obligațiuni. Voi cere ca înainte să pășească în al meu suflet, să se descalțe, pentru că de azi sufletul meu va fi ca un Templu.

Tu, vino, dar, te rog, nu-mi promite nimic.

Nu-mi oferi flori, ciocolate, vin și cașcaval, doar ca să mă cucerești, deoarece nu sunt cetate. Sunt om, un om care vrea să fie iubit azi și întotdeauna. Un om care să știe că are pe cineva alături care va fi alături indiferent de circumstanțe.

Tu, vino, pășește în al meu suflet cu iubire, cu omenie, cu sinceritate și fii dintre cei cu care să văd diminețile răsăritului și cele ale apusului.

Vino, vreau lângă tine să văd dimineața.

https://destainuirilemariei.com
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...