Iubire… ce cuvânt! Cuvânt care nu înseamnă nimic dacă nu e însoţit de acţiuni!
Nu cred că se poate iubi şi atât! Nu cred că există iubire acolo unde nu există înţelegere, empatie. Iubirea este un sentiment complex şi complet care ne înalţă… nu mai putem fi “oameni de rând” atunci când iubim… nu mai putem avea acelaşi comportament, pentru că gândim în DOI ca într-o singură persoană! Nu mai putem avea impulsuri şi imbolduri de natură a ne aduce plăcere decât dacă această plăcere e trăită între noi… NOI DOI! Nu poate exista altceva decât ceea ce poate fi cu noi, între noi, pentru noi, despre noi…
Iubirea e un act “egoist” menit să fericească două persoane. Ceea ce aduce fericire unui singur om nu se poate numi decât iubire de sine, fără a se numi că iubeşti persoana lângă care îţi petreci existenţa. Iubirea de sine şi iubirea pentru o persoană pot face o realitate veşnic îndrăgostită dacă se menţine în timp. Ca să se menţină, trebuie să existe în mod real de la început. Cum îţi dai seama dacă e de la început acea iubire adevărată? Simplu! Te verifici cu timpul. Timpul nu minte niciodată. În timp, aduni acţiuni menite să-ţi demonstreze realitatea iubirii.
În orice impresie “falsă” există un adevăr. Adevărul poate fi neadevărat doar dacă îţi face plăcere să te minţi. Te rog să nu te minţi niciodată, oricât de mult ţi se pare că iubeşti: ai dreptate, doar ţi se pare! Nu pot exista păreri atunci când eşti iubit, pentru că pur și simplu simţi! Simţi şi atât. Simţi că eşti iubit şi dorit în mod absolut. Nu există o modalitate de a arăta această iubire, există doar ceea ce simte persoana iubită. Simte, se vede şi atât!
Cu iubire și lumină,
Daniela
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*