Am citit undeva că nu iubim "Pentru că", ci iubim "Cu toate că". Nu îți trebuie un motiv când iubești. Iubești, pur și simplu. Iubești tot pachetul: iubești și ambalajul, iubești și conținutul. Așa cum e. Și în egală măsură. Iubești omul, după aia iubești bărbatul sau femeia. Nu încerci să schimbi nimic la celălalt; se va schimba singur, dacă te iubește. Acest lucru este, după mine una, cea mai frumoasă declarație de dragoste. Făcând asta, omul ăla chiar vrea să rămână. Nu dăruiești timp, nu dăruiești părticele din tine dacă simți că ești într-un simulacru de relație care te strânge ( mai mult sau mai puțin) și care te sufocă. Nu lași garda jos, nu-ți dezvălui emoțiile, vulnerabilitatea oricui, oricând; nu prea ai chef să îți fie luat sufletul la mișto. Iubirea, atunci când doi oameni încep să și-o construiască, rupe granițe, sparge vămi, înlătură diferențe. Iubirea nu știe ce înseamnă distanța în kilometri. Știe, în schimb, ce înseamnă distanțarea între sufletele a doi oameni, între emoțiile și sentimentele lor. Și știe că asta o va ucide atunci, dacă se va întâmpla... Iubirea știe că poate muri și din cauza lui "Dacă", din cauza lui "Oare?", din cauza lui "De ce?", a lui "Pentru ce?", a lui "Nu"... Iubirea moare și pentru că nu iubim, fiindcă "Nu se poate"... Iubirea moare și pentru că nu iubim, fiindcă "Nu trebuie". Prea târziu înțelegem că " Vreau! " și "Pot!" sunt sevele din care și cu care ea se hrănește. Iubirea moare când ne împiedicăm de propriile gânduri și le despicăm în zece. Iubirea moare când ne închidem în părerile celorlalți. Iubirea moare atunci când ne lipsește curajul să iubim dincolo de prejudecăți, dincolo de aparențe, dincolo de judecata ălora săraci cu duhul... "I-am tras-o și lu' aia!" , "L-am făcut și pe fraierul ăsta de bani!"... Iubim trofee, nu oameni. Și iar mai moare iubirea câte puțin... Din câte știu eu, iubirea nu o capeți moștenire; ți se întâmplă. Dacă vrei să o ai, trebuie să te pricepi să o clădești emoție cu emoție, sentiment cu sentiment. Atunci când întâlnești omul ăla așteptat și dorit de mult, mult timp.... apucă-te de iubit temeinic... Apucați -vă de iubit temeinic. Scrieți -vă basmul vostru numai în doi. Alții nu au ce să facă în povestea voastră, nu au ce să caute acolo. Voastră înseamnă doar voi doi, amândoi. Ceilalți.... simple decoruri... Bucurați-vă voi sufletul. Iubiți -vă voi sufletul. Hrăniți -vă voi sufletul. Bucurați-vă de celălalt. Iubiți -vă cu celălalt. Hrăniți -vă din celălalt... Arătați -vă că vă sunteți necesari unul în viața celuilalt. Arătați -vă că aveți nevoie unul de celălalt, fiecare în sufletul celuilalt... Să nu vă fie teamă că va trebui să vindecați niște răni și să umpleți niște goluri din inima și în sufletul celuilalt. Astfel, vă veți umple propriile voastre goluri. Niște goluri care au întotdeauna nevoie să fie umplute cu timp, cu grijă, cu atenție, cu afecțiune, cu iubire. Indiferent de om.... Mai lăsați și grămada de "Te iubesc" la o parte. Există, dacă nu ați aflat încă, sinonime pentru cuvintele astea două: "Cum îți este?", "Ai mâncat?", " Îmbracă -te bine că e frig", "Mi-e dor de tine!", "Te-am sunat fiindcă voiam să îți aud pentru o clipă glasul", "Ai grijă de tine"... Fiți originali. Iubirea nu înseamnă kilograme de cuvinte, ci de fapte. Și mai terminați cu prostia aia importată:"Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată!". Celălalt nu este un lucru. Oamenii nu sunt lucruri. Celălalt e viu, simte. Oamenii sunt vii, simt. Celălalt, oamenii nu vor putea fi înlocuiți niciodată. Lucrurile, da. Ce -ar fi să începeți să spuneți din ce în ce mai des:"Ești cel mai bun om care mi s-a întâmplat vreodată!"??? Încercați și nu veți regreta. Credeți -mă. Iubiți -vă cu suflet, din suflet. Iubiți sufletul celuilalt, mai întâi. Apoi, restul. Iubiți. Nu lăsați tăcerea să vi se așeze comod în suflet... Pentru că nimic nu doare mai tare decât sufletul atunci când e mut, golit și începe să se usuce .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
*