Rugăciune

STAREŢII DE LA OPTINA ne învaţă RUGĂCIUNEA ADEVĂRATĂ

* Puterea rugăciunii nu stă în multă vorbărie, ci în sinceritatea suspinului de rugăciune. (Sfântul Nectarie)

* Când începi să te rogi, îţi aduci aminte de păcatele tale şi plângi pentru ele. Aşa şi trebuie să te rogi. Uneori simţi linişte şi bucurie şi crezi că acestea sunt de la vrăjmaşul. Dacă ar fi de la vrăjmaşul, după spusele Sfinţilor Părinţi, bucuria ar fi confuză, nu ar aduce pace şi linişte în suflet. Şi să nu te miri de faptul că Domnul îţi dă în rugăciune pace şi linişte, căci nu întotdeauna se întâmplă acest lucru după vrednicie, ci după judecăţile neştiute ale lui Dumnezeu. Şi de aceea, dacă vei simţi asemenea bucurie şi linişte, să te socoteşti cu tot dinadinsul nevrednic de acest dar al lui Dumnezeu şi să te mustri cu tot dinadinsul înaintea Domnului, zicând că din pricina nepăsării tale nu poţi păstra în tine acest dar şi de aceea îl pierzi degrabă. (Sfântul Iosif)

* Nu aşteptaţi de la rugăciune numai extazul şi nu vă întristaţi atunci când nu simţiţi bucurii. Căci se întâmplă şi să stai, să stai în biserică şi înlăuntrul tău să nu ai inima parcă, ci aşa, o bucată de lemn, dar un lemn neprelucrat…..Păi şi pentru aceasta, adică pentru lemn, ne mântuieşte Domnul. Înseamnă că aşa trebuie să fie. Căci sufletul, simţind bucurii foarte mari, se poate îngâmfa, iar această stare de “înlemnire” îl smereşte. (Sfântul Varsanufie)

* Noi înşine, singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu suntem în stare să ne rugăm: nu ne putem ruga aşa cum trebuie şi nu ştim cum şi pentru ce să ne rugăm. (Sfântul Nicon)

* Trebuie să rostim cu atenţie cuvintele rugăciunii, să pătrundem sensul lor, nu să tindem spre ceva prea înalt. Căci, dacă nu citim corect şi nu suntem atenţi la cele citite, îi mângâiem pe diavoli. (Sfântul Nicon)

* În timpul rugăciunii sârguincioase îţi doreşti să fii văzut cum te rogi. Diavolii sunt cei care îţi aduc aceste gânduri de slavă deşartă. Este bine să nu te opreşti la ele. Şi pe viitor trebuie să le dispreţuieşti. (Sfântul Iosif)

* Rugăciunea este hrana sufletului. Nu chinuiţi sufletele voastre prin înfometare, mai bine să flămânzească trupul. Nu osândiţi pe nimeni, iertaţi-i pe toţi. Socotiţi-vă mai răi decât toţi oamenii din lume şi vă veţi mântui. Micşoraţi-vă cât puteţi de mult. (Sfântul Iosif)

* Rugăciunea, postul şi trezvia, adică păzirea gândurilor şi sentimentelor, ne fac biruitori vrăjmaşilor mântuirii noastre. Cel mai greu dintre aceste trei lucruri este rugăciunea,veşnică virtute, care în urma exersării se transformă în deprindere, iar rugăciunea până la moarte cere silire, prin urmare, nevoinţă. (Sfântul Varsanufie)

* Nu vă lipiţi inimile de deşertăciunea lumii. Mai ales în timpul rugăciunii lepădaţi toate gândurile legate de cele lumeşti. După rugăciunea săvârşită acasă sau în biserică, pentru a păstra starea rugătoare, înduioşată a sufletului, este nevoie de tăcere. Uneori chiar o vorbă simplă, în aparenţă neînsemnată, poate distruge şi speria, ca pe o pasăre mică, înduioşarea din sufletul nostru. (Sfântul Nicon)

* Trebuie să păzim rodul rugăciunii. El se păgubeşte, se pierde foarte adesea din pricina vorbariei deşarte îndată după rugăciune şi din pricina visării, care este tot vorbărie deşartă, dar dusă numai cu noi înşine. Tăcerea după rugăciune este foarte folositoare: ea ţine rugăciunea în minte, în inimă şi chiar pe buze, în auzul nostru lăuntric. (Sfântul Nicon)

* Nu trebuie să atribuim rugăciunii noastre o putere miraculoasă, nu trebuie să credem că Domnul împlineşte întotdeauna cele cerute de noi. Această părere vine din mândrie şi duce la înşelare. (Sfântul Ilarion)

 * În toată vremea, orice aţi face, fie că staţi, fie că mergeţi, fie că lucraţi, să rostiţi în inimă: “Doamne, miluieşte!” (Sfântul Nectarie)

* Roagă-te ca Domnul să Se sălăşluiască în inima ta. Atunci ea se va umple de o mare bucurie şi nicio durere nu va fi în stare să o tulbure. (Sfântul Nectarie)

* Cel pe care îl cercetează Domnul prin grea încercare, prin necaz, prin pierderea celui iubit dintre cei apropiaţi, acela şi fără să vrea se roagă cu toată inima şi cu tot cugetul său, cu toată mintea sa. Prin urmare, izvorul rugăciunii fiecare îl are, dar se deschide fie prin adâncirea treptată în sine, după învăţătura părinţilor, fie dintr-odată cu burghiul lui Dumnezeu.(Sfântul Lev)

* Roagă-te pentru tine, căutând numai mila şi voia lui Dumnezeu, fie că eşti în biserică, fie că nu eşti în biserică, fie că mergi, fie că stai, fie că te odihneşti, roagă-te: “Doamne, miluieşte-mă cum ştii şi cum voieşti Tu“. (Sfântul Ambrozie)

* De la începători Dumnezeu nu cere rugăciune neâmprăștiată: ea se dobândeşte prin multe osteneli şi după mult timp, aşa cum spun scrierile Sfinţilor Părinţi: “Dumnezeu dă rugăciune celui ce se roagă..“. (Sfântul Ilarion)

* Când nu aveţi mult timp pentru rugăciune, mulţumiţi-vă cu cât aveţi, iar Dumnezeu va primi voinţa voastră. Ţineţi minte că lui Dumnezeu Îi place să aveţi la rugaciune trăirea vameşului şi feriţi-vă să puneţi preţ pe rugăciunea voastră: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastră. (Sfântul Macarie)

* Rugăciunea este un asemenea lucru, încât, dacă trăieşti în mânăstire câţiva ani, nu înveţi imediat să te rogi aşa cum trebuie, dar deocamdată roagă-te cum ştii şi cum poţi, numai să ai cugetul vameşului. (Sfântul Ambrozie)

* Vă rog să vă rugaţi pentru cei ce vă necăjesc, zicând: “Pe cei ce ne urăsc şi ne necăjesc pe noi, robii Tăi (numele), iartă-i, Iubitorule de oameni, Doamne, căci nu ştiu ce fac, şi aprinde inima lor de dragoste pentru noi, nevrednicii“. (Sfântul Antonie)

* Domnul S-a rugat pentru cei ce L-au răstignit, iar întâiul mucenic Ştefan s-a rugat pentru cei ce l-au omorât ca să nu fie lor spre păcat, zicând: “Nu ştiu ce fac“. Fă acelaşi lucru şi vei dobândi mila şi ajutorul lui Dumnezeu şi te vei linişti. (Sfântul Ambrozie)

 * Pentru cei ce te necăjesc, roagă-te cu aceste cuvinte: “Mântuieşte-l Doamne, pe X (numele) şi, cu rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine, păcătosul“. Şi să te rogi aşa mai ales în vremea tulburărilor puternice. Este bine ca în acest timp să faci metanii mari, dacă ai loc. (Sfântul Ambrozie)

 * Pentru cei ce ne urăsc şi ne necăjesc, trebuie să ne rugăm aşa: “Mântuieşte-l, Doamne, şi miluieşte-l pe robul tău, fratele meu iubit (numele), şi, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine, păcătosul şi blestematul“. (Sfântul Iosif)

RUGĂCIUNEA ÎN BISERICĂ 

* Despre rugăciunea în biserică să ştiţi că ea este mai presus decât rugăciunea săvârşită acasă, căci este înălţată de o adunare întreagă de oameni, în cadrul căreia, poate, există multe rugăciuni foarte curate, aduse din inimi smerite către Dumnezeu, pe care El le primeşte ca pe o tămâie binemirositoare şi alături de care sunt primite şi ale noastre, măcar că sunt neînsemnate şi neputincioase. (Sfântul Macarie)

* La biserică trebuie să mergem cu duh paşnic, căci nici rugăciunea nu este primită dacă avem ceva cu cineva sau am supărat pe cineva. (Sfântul Macarie)

* Este importantă rugăciunea bisericească: cele mai frumoase gânduri şi sentimente tocmai în biserică vin, este adevărat, şi vrăjmaşul atacă mai tare în biserică, dar prin semnul crucii şi prin rugăciunea lui Iisus îl alungaţi. Este bine să stai în biserică într-un colţ întunecat şi să te rogi lui Dumnezeu. “Sus să avem inimile!“- glăsuieşte preotul, iar mintea noastră deseori umblă pe pământ, cugetând la lucruri nefolositoare. Luptaţi-vă cu acest lucru. (Sfântul Varsanufie)

* În timpul rugăciunii nu ne este de folos să năzuim către simţiri înalte. Trebuie numai să pătrundem sensul cuvintelor rostite, să ne rugăm cu atenţie şi atunci, cu timpul, Domnul ne va da şi vederea duhovnicească, şi înduioşarea inimii. (Sfântul Nicon)

(extrase din: “Ne vorbesc Stareţii de la Optina“, Editura Egumenita, 2007)
sursa: http://www.cuvântul-ortodox.ro/