Trecem printr-o situație de criză din cauza pandemiei COVID-19.
În mod obiectiv, criza este generată de numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri care poate ajunge să suprasolicite unitățile medicale și de faptul că economia are de suferit prin aceea că multe dintre activitățile de zi cu zi, așa cum le știam până acum, sunt întrerupte sau modificate.
În mod subiectiv, criza prin care trecem este o criză psihologică care combină următoarele aspecte:
- teama de necunoscut și incertitudinea – nu atât teama de boală în sine, cât faptul că nu cunoaștem ce va fi, cum vor evolua lucrurile pe termen scurt, mediu și lung pe toate palierele, faptul că ne este greu să tolerăm incertitudinea, ne declanșează panică. Această panică este exacerbată, de fapt, de presupunerile noastre catastrofale, de faptul că, prin contagiune socială, preluăm emoțiile, dar și comportamentele celor din jurul nostru și ajungem să gândim și să ne comportăm mai puțin rațional și mai mult emoțional. Ne focalizăm foarte mult pe negativ și căutăm în mod special acele informații care să ne confirme că situația e catastrofală. Reținem doar partea de „cinci noi cazuri” și prea puțin partea de „șase vindecări”. Reținem cuvântul „urgență” din „stare de urgență” și îl asociem cu ceva negativ, deși declararea stării de urgență ne ajută să efectuăm mai repede demersurile necesare de prevenție și control, astfel încât această măsură este una pozitivă, nu negativă.
- teama de boală și de moarte – teama de boală care este firească ne poate declanșa, în schimb, dacă nu o ținem sub control, gânduri obsesive și iraționale, o anxietate sporită, incapacitatea de a ne focaliza și pe alte aspecte. Trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție, dar să conștientizăm când mintea noastră începe să-și facă scenarii catastrofale și să nu-i permitem să ne ducă în acea direcție. Să ne protejăm și să avem în minte soluții, dar să evităm să intrăm în acest cerc vicios care începe cu „aoleu”, „este groaznic”, „este catastrofal”, „ce mă fac?!”
Dacă anxietatea începe să ne copleșească, să ne gândim ce putem face chiar atunci pentru a diminua acea anxietate. Să observăm (dacă ne deplasăm din poziția de „actor” în poziția de „observator” deja începem să ne distanțăm și de emoțiile negative ca prim pas de a ne redobândi o stare mai calmă și centrată) care sunt acele gânduri care ne sporesc anxietatea, cum le putem modifica astfel încât să adoptăm o atitudine mai rațională, să observăm unde anume în corp simțim acele emoții și cum se schimbă starea noastră fizică din această cauză și să căutăm maniere prin care să ne detensionăm – de exemplu, dacă observăm că respirăm scurt și superficial, să ne așezăm într-un fotoliu și în mod conștient să ne aducem atenția asupra respirației, să inspirăm adânc imaginându-ne că prin fiecare gură de aer ne simțim din ce în ce mai relaxați și prin fiecare expirație eliberăm griji, stres, panică.
- izolarea sau faptul că o anumită perioadă de timp suntem nevoiți să ne schimbăm stilul de viață și să stăm cât mai mult în casă sau numai în casă - dacă ne raportăm la această izolare ca la o înschisoare, bineînțeles că vom simți panică și disperare. Dacă o privim ca pe un lucru pe care îl avem de făcut pentru binele nostru, al tuturor, ca pe o perioadă limitată de timp (pentru că în mod real este limitată, numai că nu știm când exact se va încheia – dacă ai citit aceste rânduri și ai început să simți un ușor sentiment de agitație interioară, amintește-ți că el este cauzat de faptul că nu suntem obișnuiți să tolerăm incertitudinea) în care cu siguranță putem găsi lucruri care să ne facă să ne simțim bine (este important să ne menținem, pe cât posibil, o stare neutră sau pozitivă) cu siguranță nu vom mai simți aceeași disperare sau panică.
Ce ne mai cauzează panică? „Isteria din magazine” sau farmacii – unii oameni cumpără alimente și produse în cantități mult prea mari, de teamă că vor fi raționalizate sau din oricare alte frici stârnite de știri false sau catastrofale, care pot ajunge să expire înainte de a apuca măcar să le folosească. Din punctul meu de vedere, scopul pentru care cumpărăm mai mult este pentru a nu mai fi nevoiți să ieșim în fiecare zi după câte ceva, așa cum poate eram obișnuiți până acum. Mai mult o dată pentru a evita deplasările, însă nu exagerat de mult. Acest spirit „apocaliptic” creează la rândul său multă panică în rândul populației. Însă, desigur, că fiecare face cum consideră.
Nu suntem obișnuiți să acordăm atât de multă atenție aspectelor pe care acum trebuie să le punem pe prim plan, de exemplu faptul de a nu ne atinge fața dacă nu ne-am spălat sau dezinfectat mâinile înainte, păstrarea distanței de cel puțin un metru între noi sau faptul de a dezinfecta cheile atunci când venim acasă; nu suntem obișnuiți să nu putem pleca de acasă când vrem noi, nu suntem obișnuiți să nu găsim făină sau ulei pe rafturile din magazin, nu suntem obișnuiți cu o astfel de stare socială, fapt ce ne poate declanșa stări de frustrare, iritabilitate, oboseală. Ne putem simți nedreptățiți, pedepsiți, putem să ne împotrivim, să devenim agresivi sau să adoptăm o atitudine de victimă. Nimic din toate acestea nu ne sunt de ajutor. Îngrijorându-ne excesiv, trăind continuu într-o stare de panică pe care de multe ori ne-o alimentăm singuri, vorbind numai despre acest lucru, putem ajunge să percepem realitatea distorsionat, în sensul în care lumea ni se pare ușor străină și parcă nici noi nu ne mai găsim locul în ea. Parcă suntem într-o stare continuă de așteptare temătoare, parcă nu mai reușim să vedem lumina de la capătul tunelului, parcă devenim din ce în ce mai disperați.
Tot ca mecanism de apărare (psihicul nostru se apără în fața unei realități pe care nu o acceptă pentru că i se pare prea periculoasă sau indezirabilă), la polul opus anxietății unde prin îngrijorări și ruminații avem impresia că putem găsi soluții la fricile noastre, se află negarea sau diminuarea importanței – pretindem că nu se întâmplă nimic, că acest virus nu există, nu ne luăm măsuri de precauție, umblăm nestinghereți prin mulțime deși, poate, ne-am întors dintr-o zonă de risc ș.a.m.d. Bineînțeles că nici acest comportament nu ne este favorabil, nici nouă, nici celor din jurul nostru.
Manieră optimă de raportare la ce se întâmplă, din punctul meu de vedere, este cea rațională – adică, da, acceptăm această realitate pe care nicio persoană nu și-o dorește, însă dacă nu ne-o dorim, nu înseamnă că ea nu există. O acceptăm și acționăm în consecință – momentan știm ce avem de făcut – să ne luăm cu toții măsuri de precauție, să respectăm îndemnurile și regulile impuse de autorități și medici, să evităm aglomerația și ieșirile care nu sunt strict necesare. În timpul acesta să căutăm să ne desfășurăm viața normal pe cât posibil – dacă nu mai putem să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim cu ei la telefon, dacă stăm mai mult timp acasă, să ne ocupăm de proiectele personale, să căutăm să facem lucruri care să ne dea o stare de bine.
Sunt conștientă de faptul că situația nu este nici roz, însă nici neagră. Este așa cum este. În concluzie, pentru a trece mai ușor prin toate acestea să avem în vedere:
acceptarea situației în loc de a ne împotrivi, a ne frustra, a ne simți nedreptățiți sau pedepsiți;
respectarea măsurilor impuse de autorități și asumarea responsabilității pentru propria sănătate;
folosirea timpului în mod constructiv;
atenție sporită la ce se întâmplă în interiorul nostru – să ne observăm gândurile, să facem un pas înapoi când avem tendința de a ne face scenarii catastrofale, să căutăm să ne îmbunătățim dispoziția emoțională (da, lucrurile mici contează), să învățăm să ne controlăm anxietatea și emoțiile;
să luăm în calcul faptul că de multe ori panica face ca orice situație să se agraveze sau să ni se pară mult mai gravă decât este – să depunem un efort conștient de a ne gestiona emoțiile;
conștientizarea faptului că există totuși un viitor, că vom trece și peste asta împreună;
să observăm ce comportamente ne fac bine (poate ne face bine să vorbim cu apropiații noștri, să citim, să ne informăm din surse oficiale, neîncărcate de emoții puternice) și ce comportamente ne dăunează (să urmărim încontinuu știri alarmiste, de exemplu) și să limităm comportamentele dăunătoare;
să ne păstrăm încrederea că vom depăși cu bine situația prezentă. Depinde de fiecare dintre noi.
Responsabili, raționali, uniți și optimiști trecem cu bine și peste situația actuală!
de Dr. Ursula Sandner
