Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.

În astfel de momente ca acestea prin care trecem acum, pe langa asumarea responsabilitatii pentru propria sanatate, respectarea instructiunilor date de medici si autoritati – sa ne spalam des pe maini, sa ramanem in casa daca avem simptome de raceala si gripa pentru a nu-i pune pe cei din jur in pericol, sa evitam multimile sau locurile aglomerate, sa ne hranim sanatos cu cat mai multa hrana vie pentru a ne intari organismul, este necesar sa ne asumam responsabilitatea si pentru gandurile si emotiile noastre, pentru felul in care ne raportam la aceasta situatie delicata.

Frica, stresul si panica ne blocheaza capacitatea de a gandi si a lua decizii, ne slabesc sistemul imunitar si ne fac sa ne comportam irational. Este firesc sa simtim teama, insa trebuie sa invatam sa tinem aceasta teama sub control, sa urmarim noutatile din surse sigure pentru a fi informati, dar sa evitam tentatia de a citi orice articol de pe net care ne atrage atentia printr-un titlu catastrofal sau a urmari orice emisiune la TV care induce stari de panica teribile. In momentul in care, de cand ne trezim pana cand ne culcam, avem in minte doar “virusul ucigas”, “mii de victime”, “morti”, nu ne mai putem focaliza pe altceva, poate nici pe masurile care ne ajuta sa ne protejam. Repet, este important sa fim informati din surse oficiale, insa a ne hrani fricile prin a urmari obsesiv orice circula pe net sau apare pe micul ecran, nu face altceva decat sa amplifice panica generala.

Aceasta perioada va trece, insa pana atunci are potentialul de a ne invata multe despre noi insine, despre felul in care reactionam, despre felul in care ne manifestam ingrijorarile – observa cum se manifesta fricile tale, cat de mult ai tendinta de “a-ti face scenarii", cum iti afecteaza comportamentul aceste frici.

Cauta pe cat posibil sa-ti desfasori viata ca si pana acum, respectand instructiunile pe care cu totii trebuie sa le respectam, pastreaza-ti calmul, ratiunea si spiritul civic. Ajuta daca poti ajuta pe cineva (persoanele mai in varsta sau pe cei vulnerabili) sau cel putin nu ii pune in pericol.

Daca te afli in izolare incearca pe cat posibil sa iti hranesti mintea cu lucruri pozitive sau macar neutre si foloseste acest timp inspre binele tau.

Nimic nu dureaza pentru totdeauna si exact in aceste momente de criza trebuie sa dam dovada de responsabilitate, calm, ratiune si spirit civic pentru a le putea depasi mai usor.

de Ursula Sandner

Iubeste-te si pretuieste-te suficient de mult incat sa nu le mai permiti oamenilor sa se poarte cu tine intr-o maniera care iti face rau sau care te face sa te simti rau - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Sunt unii oameni in jurul nostru care, prin atitudinea si comportamentul lor, ne fac rau sau ne fac sa ne simtim rau.

Ei sunt acei oameni care:
- iti spun ca nu poti, ca esti prea visator si sa revii cu picioarele pe pamant
- cei care iti ignora sentimentele, nu le pasa de ceea ce doresti tu
- cei care asteapta de la tine sa faci asa cum doresc ei si ca sa se asigure ca le corespunzi intereselor lor egocentrice folosesc manipularea si santajul emotional
- oamenii egoisti, care doar iau de la tine si nu iti dau nimic in schimb
- oamenii rautaciosi, barfitori, agresivi, negativisti sau cei care sunt mereu "gica contra"
- cei care pozeaza in victime neajutorate si iti cer sa faci pentru ei ceea ce ei de fapt nu au chef sa faca
- cei care nu-ti respecta granitele si limitele personale, iti incalca teritoriul sau personalitatea - adica cei care nu te respecta
- oportunistii care se folosesc de tine de cate ori au ocazia
- oamenii care te mint
- cei care iti insala increderea repetat si cei care te tradeaza atunci cand au ocazia
- oamenii care te invidiaza sau le este ciuda pentru reusitele tale
- cei care pe fata iti zambesc si iti spun ca iti sunt prieteni, insa pe la spate te saboteaza
- cei care iti dau sfaturi fara sa le ceri, spunand sa faci asa cum spun ei pentru ca iti vor binele... desi lucrurile nu stau asa
- cei care iti spun ca stiu mai bine decat tine ce trebuie sa faci tu cu viata ta
- cei care vin si iti spun ce au spus altii despre tine si apoi se bucura in secret cand tu intri in conflict cu acea persoana
- cei care vor sa te domine prin agresivitatea lor
- si lista poate continua...

Acesti oameni recurg la comportamentele pe care le-am enumerat mai sus pentru ca le permiti. Daca tu nu le vei mai da ocazia sa-ti faca rau si cu totii am face asta, in timp ei vor fi nevoiti sa-si revizuiasca comportamentele si atitudinea pentru ca altfel ar fi marginalizati.

Ca sa facem lucrurile clare: cei care au aceste comportamente nu te iubesc, nu te respecta, nu iti sunt prieteni si nici nu iti vor binele. Ei au probleme nerezolvate cu ei insisi, nu si le cunosc sau nu si le accepta, insa le aduc in relatiile lor interumane. Faptul ca tu ii accepti in continuare in preajma ta, nu face decat sa le intareasca aceste comportamente si atitudini disfunctionale.

Indiferent care este natura relatiei tale cu o astfel de persoana - fie ca iti este ruda, prieten, partener de cuplu, prieten din copilarie, coleg sau o persoana care a intrat recent in viata ta - cel mai bine pentru tine este sa te distantezi de ea.

Iubeste-te si pretuieste-te suficient de mult incat sa nu le mai permiti oamenilor sa se poarte cu tine intr-o maniera care iti face rau sau care te face sa te simti rau - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Odata ce inlaturi aceste persoane din viata ta, vei avea locuri libere pentru cei care merita cu adevarat sa iti fie alaturi in aceasta calatorie fascinanta - viata ta!

de Ursula Sandner

Mesajul Juliei Roberts: Perfecțiunea este o boală a națiunii.

Azi, am pus o poză fără machiaj. Știu că am riduri, dar vreau să mă vedeți dincolo de asta.

“Perfecțiunea este o boală a națiunii. Ne acoperim fața cu tone de farduri. Ne injectam botox și ne înfometăm ca să avem formele perfecte. Încercam să ne reparam, însă nu poți sa repari ceea ce nu vezi. Sufletul este cel care are nevoie de operație estetică. Este timpul să luam atitudine”, a scris Julia Roberts.

Aceasta a adăugat: „Cum să te aștepți să te iubească cineva dacă tu nu te iubești? Trebuie sa fii fericit cu tine. Nu contează cum arăți pe dinafara, ci contează cum ești pe dinauntru. Azi, am pus o poză fără machiaj. Știu că am riduri, dar vreau să mă vedeți dincolo de asta. Vreau să ma accept așa cum sunt în realitate și vreau și voi să faceți la fel, vreau să vă acceptați așa cum sunteți, să vă iubiți așa cum sunteți”.

Sunt unii oameni în jurul nostru care, prin atitudinea și comportamentul lor, ne fac rău sau ne fac să ne simțim rău.

 

Ei sunt acei oameni care îți spun:

- că nu poți, că ești prea visător și să revii cu picioarele pe pământ;

- cei care îți ignoră sentimentele, nu le pasă de ceea ce dorești tu;

- cei care așteaptă de la tine să faci așa cum doresc ei și ca să se asigure că le corespunzi intereselor lor egocentrice folosesc manipularea și șantajul emotional;

 - oamenii egoiști, care doar iau de la tine și nu îți dau nimic în schimb;

 - oamenii răutăcioși, bârfitori, agresivi, negativiști sau cei care sunt mereu "gică contra";

 - cei care pozează în victime neajutorate și îți cer să faci pentru ei ceea ce ei de fapt nu au chef să facă;

 - cei care nu-ți respectă granițele și limitele personale, îți încalcă teritoriul sau personalitatea - adică cei care nu te respectă;

 - oportuniștii care se folosesc de tine de câte ori au ocazia;

 - oamenii care te mint;

 - cei care îți înșeală încrederea repetat și cei care te trădează atunci când au ocazia;

 - oamenii care te invidiază sau le este ciudă pentru reușitele tale;

 - cei care pe față îți zâmbesc și îți spun că îți sunt prieteni, însă pe la spate te sabotează;

 - cei care îți dau sfaturi fără să le ceri, spunând să faci așa cum spun ei pentru că îți vor binele... deși lucrurile nu stau așa;

 - cei care îți spun că știu mai bine decât tine ce trebuie să faci tu cu viața ta;

 - cei care vin și îți spun ce au spus alțîi despre tine și apoi se bucură în secret când tu intri în conflict cu acea persoană;

 - cei care vor să te domine prin agresivitatea lor;

 - și lista poate continua;

Acești oameni recurg la comportamentele pe care le-am enumerat mai sus pentru că le permiți. Dacă tu nu le vei mai da ocazia să-ți facă rău și cu toții ar face asta, în timp ei vor fi nevoiți să-și revizuiască comportamentele și atitudinea pentru că altfel ar fi marginalizați.

Ca să facem lucrurile clare: cei care au aceste comportamente nu te iubesc, nu te respectă, nu îți sunt prieteni și nici nu îți vor binele. Ei au probleme nerezolvate cu ei înșiși, nu și le cunosc sau nu și le acceptă, însă le aduc în relațiile lor interumane. Faptul că tu îi accepți în continuare în preajma ta, nu face decât să le întărească aceste comportamente și atitudini disfuncționale.

Indiferent care este natura relației tale cu o astfel de persoană - fie că îți este rudă, prieten, partener de cuplu, prieten din copilărie, coleg sau o persoană care a intrat recent în viața ta - cel mai bine pentru tine este să te distanțezi de ea.

Iubește-te și prețuiește-te suficient de mult încât să nu le mai permiți oamenilor să se poarte cu tine într-o manieră care îți face rău sau care te face să te simți rău - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Odată ce înlături aceste persoane din viața ta, vei avea locuri libere pentru cei care merită cu adevărat să îți fie alături în această călătorie fascinantă - viața ta!

 

de dr. Ursula Sadner

Gândești prea mult și trăiești prea puțin

Gândești prea mult și trăiești prea puțin, ți-ai abandonat identitatea. Astăzi te afli sub stăpânirea gândurilor care îți accelerează îmbătrânirea. Te întrebi de ce ar fi bine să gândești mai puțin și să cauți însă să simți viața mai intens? Deoarece neîmplinirea și suferința vin prin gândire, în vreme ce vindecarea ori starea de bine provin din străfundul ființei care ești.

Nimeni nu te înțelege cu adevărat, nici familia ori prietenii apropiați, nici măcar persoana iubită de la care ai cerșit sute de ore de atenție în ultimii ani, degeaba. Atâtea clarificări. Aceleași discuții. Privești în gol. Gândești prea mult în speranța că va apărea sclipirea aceea care va transforma în bine viața ta. Unde este acea jumătate despre care ți s-a spus că te va completa? Poate ai greșit tu cu ceva.

Când nu știi ce să mai faci cu viața care ți s-a dat așteaptă să fii inspirat, totuși fii vigilent. Inspirația te vizitează de fiecare dată, tu ai nevoie să fii sensibil ca o petală purtată de vânt ca să o recepționezi. În majoritatea dintre cazuri soluțiile apar chiar înaintea problemelor, provocările ni le adresăm noi înșine ca să le aplicăm, ca să experimentăm vindecarea, creșterea, iar în final desăvârșirea.

Fii mai îngăduitor cu tine și nu te mai persecuta cu gândirea, tu gândești prea mult. Lasă viața să curgă. Renunță la coordonarea mentală, ba îmbrățișează ordinea naturală care se găsește în tot. În viață nu trebuie să realizezi nimic, nu ești obligat să ajungi nicăieri. Exiști, aceasta înseamnă că tu ești rezultatul pe care cauți să îl obții. Îngrijește-te de tine, nu investi doar în dezvoltarea aspectului fizic, omul este zece la sută aspect restul e esență, tot așa cum un automobil nu este doar o caroserie.

Gândești prea mult iar gândurile au puterea de a îți decide soarta dacă sunt lăsate. Atunci ele te iau în stăpânire și încetezi să fii un om liber, doar că tu nu ești gândurile tale. Gândurile vin și pleacă dar ele pot să stârnească emoții negative, să învie trecutul și să provoace boli de natură fizică sau psihică. Caută o modalitate prin care să le rărești ori selectează-le. De cele mai multe ori tiranul care te asuprește e chiar mintea ta, chiar dacă tu arăți cu degetul în jur acuzând pe toată lumea.

Măsoară-ți viața pe care o trăiești și răspunde la întrebarea, tu ce faci ca să te joci? Ce te entuziasmează, ce te face să vibrezi? Nu uita că omul rămâne un copil indiferent că trupul său îmbătrânește și moare, că se nasc și trăiesc iar și repetă procesul, în Univers nu există suflete bătrâne.

Aproape fiecare gând care îți trece prin minte este condiționat de trecut ori de viitor, de aceea nu mai simți liniștea. Fiindcă liniștea se simte în prezent. Faptul că percepi prezentul doar ca pe un mijloc prin care să ajungi la succesul închipuit te lipsește de ea. Și tu vinzi recunoștința de care te-ai putea bucura chiar acum, în speranța obținerii unui bine mai bun decât binele care e gata să îți confere starea de bine după care tânjești, chiar acum.

Tu ai potențial și energie dar ceva te ține pe loc, gândești prea mult. În momentul când îți vei depăși blocajul, acea micuță barieră de care te ții agățat, vei putea să te bucuri de abundența fară margini a vieții eterne și de aventurile nelimitate care au fost ascunse în mister.

Atunci când nu poți lua o decizie cu privire la un anumit aspect al vieții tale, iar din acest motiv te consideri un om laș, când conștientizezi faptul că te temi de schimbare, când nu poți să ieși dintr-o relație care nu îți priește sau nu îți poți părăsi vechii prieteni, familia, țara sau trecutul ca să înaintezi pe drumul tău pe oriunde te va conduce viața și te frămânți, atunci să cunoști faptul că în trecut ceva te-a determinat să îți stabilești o limită. Identifică bariera și debarasează-te de ea.
 

Gândești prea mult, simte liber!

Oamenii împliniți sunt cei care își găsesc o sursă motivațională în interior. Există două tipuri de astfel de stimulent, interior și exterior. Cel interior îți consolidează împlinirea ta ca ființă, te face independent de orice împrejurare. Cel exterior se manifestă prin râvna pe care ți-o poartă alți oameni în momentele când reușești să urci pe scenă. Fă un pas înapoi și observă-te, doar invidia celorlalți îți mai provoacă plăcere?

Există o satisfacție care izvorăște din interior atunci când oferi ajutor dar și o satisfacție care vine din exterior când ieși în câștig în fața cuiva, când profiți de vulnerabilitatea altuia. Deoarece în toate câte există există un adevăr și o înfățișare aparentă.

Eu îți doresc să fii înconjurat de oameni sinceri și altruiști. Nu uita să bei din izvorul vieții când oamenii vor uita să te prețuiască, aceasta ca să nu te ofilești și să nu uiți cine ești. Lumea este o amestecătură de invenții care creează confuzii, scopul fiind acela de a te îndepărta de natura ta. Și toți se oferă să îți dăruiască soluțiile lor ca să le rămâi dator cu ceva. Mulți practică influențarea pe oamenii cărora le lipsește conștientizarea.

Dar dacă ești tu cel a cărui responsabilitate este să ia deciziile? Dacă nimeni altcineva nu ar putea să trăiască viața ta în locul tău? Poate că puterea se află în interiorul tău și nu este nevoie să urmezi pe cineva ci să te descoperi pe tine, fără să te atașezi de învățătura cuiva. Sunt convins că ai toate soluțiile sau că nu ai nevoie de ele. Simte liber!

 

sursa: http://vorbindcudumnezeu.com/

Eu te iubesc, ea nu te merită. Tu o iubești, tu nu mă meriți.

O combinație fatală, aș spune meschină și dureroasă. Inimii nu-i poți reproșa iubirea, altfel pierzi sensul vieții. Nici nu te poți arunca în brațele altuia, din răzbunare sau frustare, pentru că te rănești și te minți singură.

Iubești un om care iubește altă femeie. Iubești un om care nu merită iubirea ta. Și o faci chiar dacă lumea din jurul tău, prietenii, rudele, familia nu reușesc să te înțeleagă. Ajungi să te închizi într-o cameră, să aștepți un semn de la el, să-ți trăiești viața într-o eternă așteptare, crezând că într-o zi el va înțelege cât de mult îl iubești și câte ai face pentru el, pentru tine, pentru voi.

El trăiește povestea lui de dragoste, tu visezi la iubirea lui, la atingerile și îmbrățișările pe care astăzi o altă femeie le primește.

Femeie, chiar îți place să aștepți când ai putea avea ceva mai mult? Oare merită? Oare reprezintă fericirea ta? Oare la un moment dat nu te vei sătura de un om care nu vede cât ești de frumoasă, importantă și specială? Cât timp mai poți pierde așteptând ca el să te observe? Nu te doare să-l vezi fericit și împlinit lângă o femeie care nu ești tu?

Ia-o de la început, iubește și lasă-te iubită din nou. Nu poți aștepta prea mult pentru că viața este una singură și noi avem obligația, datoria și ocazia de a trăi fiecare clipă din plin. Nu ne putem milogi când vine vorba despre sentimente: nu-ți poți petrece ore, zile și luni privind cât este de fericit lângă o femeie care nu ești tu, în timp ce un alt bărbat probabil ar face orice pentru tine.

Ia o pauză, amintește-ți cine ești și mergi înainte. Întâlnim oameni pentru a învăța cât mai multe lecții de viață.

de Maria Cristiana Tudose
sursa: https://www.eusuntfemeie.com/

Femeie puternică nu e aceea care e tot timpul cu zâmbetul pe buze. Femeie puternică e aceea care-şi dă voie să şi Plângă

 

“Femeie puternică nu e aceea care e tot timpul cu zâmbetul pe buze. Femeie puternică e aceea care-şi dă voie să şi Plângă…

Femeie puternică nu e aceea care-şi ascunde suferinţa sub masca unui zâmbet fals, ci aceea care-şi trăieşte suferinţa autentic, lăsând să curgă pe chipul ei râuri de lacrimi atunci când sufletul ei plânge…

Femeia puternică nu e aceea care-şi reprima setimentele, astfel împietrindu-şi inima, ci aceea care-şi dă voie să Simtă…chiar şi acele sentimente dureroare…

Femeia puternică nu se ascunde sub masca “fericirii” atunci când viaţa ei o doare, ci alege să-şi trăiască suferinţa autentic…

Femeia puternică nu e aceea care pozează tot timpul în chipul femeii fericite, ci aceea care îşi trăieşte suferinţa cu demnitate şi acceptare…

Femeia cu adevărat puternică îşi dă voie să Simtă sincer. Să simtă bucurie, atunci când viaţa ei e sclipitoare, dar şi tristeţe, atunci când viaţa ei e-un “chin”…

Prea multe femei ascunse sub masca zâmbetelor false…

Prea multe femei care pozează în chipul femeii fericite…

Prea multe femei cu Inimi împietrite…

Prea multe femei care nu mai ştiu să plângă…

Prea multe femei “bărbate”…

Nu-ţi mai distruge sufletul dragă femeie, reprimându-ţi sentimentele dureroase. Nu-ţi mai distruge sufletul încercând din răsputeri să-ţi “maschezi” suferinţele.

Dă-ţi voie să fii TU, exact aşa cum SIMŢI. Veselă, cu zâmbetul pe buze, atunci când viaţa îţi zâmbeşte. Tristă şi cu mii de lacrimi în ochi, atunci când viaţa te “loveşte”…

Femeia cu adevărat puternică e aceea care este exact aşa cum Simte – zâmbitoare, dar uneori şi Tristă. Femeia cea mai frumoasa e aceea care-şi dă voie să fie sensibilă…vulnerabilă…

Fii TU, în toată “imperfecţiunea” ta. Perfect de frumoasă, şi veselă şi Tristă…”

sursa: https://cameliaserban.ro/

Iubirea începe cu tine!

 

Imaginează-ți că te trezești de dimineață, te duci în fața oglinzii și spui: sunt o persoană nasoală, nimeni nu mă place, nu sunt bun/ă de nimic, nu pot să fac nimic, n-am nicio șansă!

Ce se întâmplă? Pe de-o parte, îți vine să spargi oglinda, pe de alta… ieși din casă fără niciun obiectiv. Asta dacă mai ai chef să ieși.

Acum, imaginează-ți același exercițiu, însă schimbă limbajul pe care îl folosești. Stai în fața oglinzii și spui: sunt o persoană extraordinară, oamenii mă plac, ador ceea ce fac, fac totul cu încredere și optimism, lumea este plină de oportunități.
Ce se întâmplă? Nu numai că zâmbești în oglindă, însă când ieși din casă, chiar te porți ca o persoană dornică să profite de toate oportunitățile care i se oferă.

Ce diferă între primul exercițiu și al doilea? Stima de sine! Nivelul ei. În funcție de acest nivel, obișnuim să folosim un anumit tip de limbaj.

Ce înseamnă stimă de sine? Ce crezi tu despre tine! Fix asta faci atunci când te afli în fața oglinzii – te analizezi!

De ce să faci asta?

După cum ați văzut mai sus, atunci când stima de sine este jos, când nu ai încredere în tine, tot ceea ce se întâmplă în jur este negru sau gri. Nu funcționează! Pentru tine! Și totuși, ieși din casă, deh, trebuie… și vezi că pentru alții funcționează altfel lucrurile. Ce faci? Te frustrezi! Nu înțelegi! Începi să fii invidios/oasă, să îi acoperi cu tot felul de presupuneri care îi devalorizează. Au ei vreo vină? Nu!

Oamenii ăia pur și simplu văd altfel lucrurile. Când se uită în oglindă, mai degrabă folosesc al doilea exemplu. Și se bucură de viață. Este o chestiune ce ține atât de educație, cât și de auto-educație, de mult trâmbițata dezvoltare personală.

Poți să schimbi starea asta negativă în care te afli? Poți! Cum? Simplu – te uiți în oglindă și te întrebi: la ce sunt eu bun/ă? Și identifici măcar o zonă în care poți performa bine. Apoi te întrebi: sunt o persoană de calitate? În funcție de răspuns, încerci să argumentezi: de ce? Și uite așa începi să-ți descoperi calitățile. Pas cu pas!

Atenție! E foarte important ca atunci când faci exercițiile astea să fii curios/oasă!

Gândește-te așa: fiecare cuvânt sau gând nașpa te deposedează de energie!
Fiecare cuvânt sau gând pozitiv te încarcă cu energie și dorință!

Astea nu sunt vrăjeli, ci lucruri studiate. Iar dacă te gândești la cum te simți tu când experimentezi aceste stări, îți vei da seama că ai experimentat asta pe pielea ta de mai multe ori.

Dacă vrei să o ai o viață frumoasă, o viață împlinită, trebuie ca în primul rând să fii cel mai bun prieten al tău! Trebuie să fii în armonie cu tine! Altfel chiar nu se poate!

Este imposibil ca la interior să fii vraiște, iar la exterior totul să meargă brici. Imposibil!

Din păcate, marea noastră problemă este că așteptăm ca alți oameni să ne facă să ne simțim bine. Părinții, profesorii, prietenii, partenerii de viață… mai puțin noi.

Aici este marea greșeală. Căutăm împlinirea în afară, când ea ar trebui să vină dinăuntru. În mod normal, tu trebuie să fii capabil/ă să te simți bine. Dacă reușești asta… nu ai nevoie să mai apelezi la alții, iar ei se vor bucura pentru că scapă de presiunea pe care ai fi pus-o pe umerii lor. Astfel, ei se transformă în parteneri, colegi, prieteni și nu în prestatori de servicii.

Drept urmare, ia încearcă tu ca în fiecare dimineață să te uiți în oglindă și să spui: îmi place de mine pentru că. Fă asta chiar dacă ți se pare complicat. Nu există să nu fie măcar o zonă de care să nu-ți placă. Ia-o, încearcă să o dezvolți, ieși în lume cu energia pe care ți-o oferă aprecierea și vezi ce se întâmplă.

În mod normal, modul în care te raportezi la tine îi influențează și pe ceilalți. Crede-mă, am experimentat lucrurile astea. În perioada în care eram încruntat și aveam o părere proastă despre mine, nimeni nu îndrăznea să se apropie. Acum, când sunt deschis și zâmbesc mult, toată lumea vrea să vorbim.

Ține minte: modul în care tu reușești să te placi influențează tot ce se întâmplă în jurul tău, nu invers!

Fericirea și împlinirea nu vin de la sine, ci printr-un set-up mental atent construit. Și în timp… Așa că nu te grăbi și începi schimbarea!

Iubirea chiar începe cu tine!

de Andrei Vulpescu
sursa: http://www.vulpescu.eu/

Cancerul este o boală care apare pentru acei care au conflicte interioare nerezolvate

 

Stresul nu este ceea ce ți se întâmplă, ci modul în care privești ceea ce ți se întâmplă. Unii psihoterapeuți afirmă că se moare de frică și de oboseală, nu de cancer. Cancerul este o boală care apare pentru acei care au conflicte interioare nerezolvate. Boala este un conflict între minte și suflet. Fiecare vrea să transmită ceva, iar cealaltă parte înțelege altceva. Lovim în organe în funcție de fricile noastre. Tratăm trupul, dar să tratăm și sufletul.

Cine nu poate trece peste un eveniment neplăcut din viață poate face cancer de stomac. Cineva are resentimente și îl lovește un cancer renal. Altcineva se teme că va muri de foame și va face cancer hepatic că nu are cu ce să-și hrănească familia…

Frică și furie sau dragoste și recunoștință. Frica este o problemă sufletească și nu a minții. Agresivitatea este o formă a fricii. Este frica și apoi furia. Uneori lacrimile nu vin pentru că plânsul nu poate fi manipulat ușor.

Căință, mulțumire și transformare spirituală. Boala ne trimite spre introspecție. Faptul că ești cu cineva și te simți singur se datorează că nu suntem în relație bună cu Dumnezeu. Dependențele sunt dureri de factură sufletească.

Orice i se întâmplă sufletului afectează și corpul. Orice i se întâmplă minții afectează și corpul și viceversa, minte-suflet-corp. Dacă apelezi la divin, la spiritualitate, există o soluție. Dumnezeu nu este îmbuteliat ca să nu avem accest la El. Oricine are acces la Doamne. Nu știm să accesăm, nu că nu putem. Hristos nu se ascunde în Potir sau în icoană, ci se descoperă. Tăiem păcatele de la tulpină, dar ele se țin de rădăcini. Este o dizarmonie care trebuie armonizată. Vindecare înseamnă creștere spirituală.

Suferința poate oferi multe lucruri sufletului nostru pe care fericirea nu le poate oferi. Adeseori fericirea ne stoarce, ne diluează, iar suferințele ne curăță, ne purifică. Suferința are ceva special, iar fericirea este un bun comun.

Smerenie, pocăință, genunchi…

 

Părintele Hrisostom Filipescu

Extras din ”Puține lacrimi, multă bucurie”, Ed. PIM, Iași 2014, pag. 48-51

 

În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți!

Cândva nu vom mai avea nevoie de cuvinte. Limbajul sufletului se înțelege peste tot în natură. Suntem ceea ce gândim (sănătoși, bolnavi, fericiți, nefericiți). Gândurile sunt coroana de spini sau de flori pe capul fiecăruia. Ele descarcă o anumită chimie în corp. Orice emoție negativă blochează celulele sistemului imunitar și ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore sau chiar ani.

Stresul este moartea celulei. E drept că unele celule nervoase se refac printr-o gândire constructivă, optimistă, dar e nevoie de MUNCĂ personală. Orice boală trebuie tratată cu înțelegere, compasiune și nu cu revoltă, deoarece unele suferințe le primim ca lecții, iar altele au cauze spirituale (egoism, invidie, răzbunare, stres, frică etc).

Fără Dumnezeu nu există bucurie autentică, iar prezența Lui se simte la tot pasul. De la sufletele care ne apar în Calea ce-o avem de parcurs, până la natura care mângâie simțurile. Cea mai mare minune este să iubești toți oamenii. și nu putem împărtăși celuilalt ceea ce nu suntem deja. Cred că nu ne lipsesc informațiile, ci experiențele. Viața nu este o formulă matematică general valabilă, ci trăire în Duh și în Adevăr.

În ființa lor toate lucrurile din lume sunt bune, întrebuințarea lor uneori este greșită. Tot ce există este bun și orice cădere aduce ceva folositor la lumină. Când iertăm, nu doar sufletul nostru se simte ușurat, ci mai ales sufletul celui pe care îl iertăm. întoarce-te în tine de oriunde ai fi și primește-te, iartă-te. Viața se trăiește, nu se caută, nu se învață.

Trăiește adevărul, bucuria și iubirea. Ele se află acolo unde ești. Liniștea nu este într-un loc, ci într-un mod de a fi. Sunt două zile în care nu mai putem face nimic: ieri și mâine. Prezentul este timpul mântuirii. Amânarea înseamnă niciodată. Un om valorează atât cât iubește. Restul e poveste.

Verbul meu este în inimă și pulverizează spre voi. E nevoie să înțelegem că nu am fost creați de Dumnezeu ca să suferim, ci ca să ne întâlnim cu El într-o poveste de iubire. Unică. În ochii tăi este soare când iubești. Iar ca să ajungi la fericire nu ai nevoie de hartă, ci de prezență, de tine.

Descoperă sau redescoperă Iubirea Tatălui Ceresc! Să ai grijă de sufletul tău! În fiecare zi ar fi bine să ascultăm puțînă muzică, să citim câteva rânduri, să privim la ceva frumos și să rostim câteva cuvinte dulci, calde. Toată lumea râvnește la fericire, nimeni nu vrea durere, dar nu poți să ai curcubeu fără strop de ploaie. Mugurele devine floare. În viață câștigi, pierzi, suferi, dar cel mai important este că înveți. Restul e abur, fum. Se cuvine să avem ochi care să vadă ce este mai bun și inima care să ierte ce este mai rău. Nu contează cine te-a rănit, ci cine te-a făcut să zâmbești din nou.

Visează ca și cum ai trăi pentru totdeauna, trăiește ca și cum ai muri mâine. Timpul șterge, dar știe să păstreze, ca nimeni altul, ceea ce menit să fie pierdut. Lasă să treacă ce a fost. Ai credință în ce va fi. Eroii sunt printre noi.

Nu au costume speciale, nici dublă personalitate. Viața te poate surprinde oricând. Într-o clipă se termină totul și te trezești că Cineva te apasă pe piept. Resuscitare.

Fragment extras din cartea "Puține lacrimi, multă bucurie!", Ieromonah Hrisostom Filipescu, Editura PIM, Iași, 2014, pp. 11-12. 

Mai mult decât atât!

Viața înseamnă mai mult decât amintirile neplăcute care te-au obligat să nu mai crezi în tine. Nu acesta este rostul lor…!

Viața este mai mult decât o sumă absurdă a greșelilor pe care le-ai făcut, uneori, de frică să nu pierzi mai mult nefăcând nimic.

Viața este cu adevărat mai mult decât numărul zilelor rămase până la momentul în care-ți vei încasa mult așteptatul salariu. Un salariu care, oricum, se dovedește de multe ori mult mai mic decât ți-ai fi dorit să fie.

Viața este un surâs interior pe care-l auzi doar atunci când reușești să te împaci cu tine. În acel moment ești împăcată și cu cei din jur.

Un surâs care te ajută să vezi realitatea…Realitatea că tu ești mai mult decât ai crezut vreodată că poți fi.

Tu ești dincolo de jignirile pe care ți le adresează uneori cei care nu și-au găsit încă locul.

Tu ești dincolo de fostele iubiri care nu te-au ajutat să înfloresti, deși acesta era motivul pentru care tu intrasei în acele relații…

Tu ești dincolo de lacrimile pe care ți-ai promis că nu le vei mai vărsa vreodată. Însă ele se încăpățânează și te fac să-ți încalci mereu promisiunea.

Tu ești dincolo de minciunile care te înconjoară zilnic și pe care unii le ambalează atât de frumos încât, uneori, începi să crezi în ele.

Tu ești dincolo de hainele pe care le selectezi cu atâta grijă pentru a-ți sublinia personalitatea și obiceiurile.

Tu ești motivul care îți animă corpul în fiecare zi și-l duce în diferite locuri pentru a trăi experiențele de care ai atâta nevoie pentru a te înțelege pe tine însăți.

Tu ești puterea care poate transforma o casă într-un cămin.

Tu ești zâmbetul care poate liniști inima atât de agitată a unui bărbat.

Tu ești oglinda care strălucește, deși, câteodată, ea stă prăfuită de părerile celorlalți și de nepăsarea diletanților.

Tu ești surâsul interior care-ți spune că viața trebuie trăită chiar în acest loc și chiar în acest moment.

O simți?

de Adrian Cutinov

Iubeşte-te pe Tine însuţi şi vei fi mult mai fericit!

Un pas foarte important în dezvotarea ta personală şi în evoluţia ta este să înveţi ce înseamnă iubirea de sine.

Trebuie să ştii că din LIPSA IUBIRII ŞI A NECUNOAŞTERII DE SINE pornesc cele mai multe lupte interioare, precum şi suferinţele.

Dar ce înseamnă iubirea de sine?

Din păcate, marea majoritate a oamenilor confundă Iubirea de Sine cu narcisismul şi cu egoismul, dar iubirea de sine nu înseamnă nimic din toate acestea.

Încă din copilărie am fost educaţi cu credinţe foarte greşite cum că Iubirea de sine e ceva greşit şi am fost condiţionaţi să ne preţuim doar atunci când oamenii reacţionează pozitiv faţă de noi. Am fost învăţaţi că valoarea noastră este stabilită în exterior. Însă, aceste credinţe sunt foarte greşite.

Un pas extrem de important în evoluţia noastră personală, este să renunţăm la aceste credinţe total greşite şi să învăţăm să ne iubim pe noi înşine.

Trebuie să înţelegi faptul că atâta timp cât tu nu te iubeşti pe tine, nu ai cum să-i iubeşti sincer nici pe ceilalţi, deoarece iubirea adevărată şi necondiţionată porneşte din interiorul tău. Atâta timp cât nu o simţi în interiorul tău, faţă de TINE în primul rând, nu ai cum să o simţi, să o manifeşti şi nici să o vezi în exterior şi în ceilalţi!

Ca să înţelegi lucrul acesta te provoc să te supui auto-observării!

Atunci când te simţi mizerabil, când simţi că eşti nedemn, când simţi că eşti rău, când te simţi frustrat, nervos, anxios, mânios, când te judeci, când gândeşti rău sau urât despre tine, observă cum vezi lumea exterioară.

O poţi vedea frumoasă, minunată, bună şi o poti privi fără a o judeca?

Ei nu, nu o poţi vedea aşa, ci o vezi exact că ceea ce simţi în interiorul tău. O vezi mizerabilă, rea, urâtă, plină de probleme. Şi asta pentru că nu poţi vedea în exterior decât ceea ce simţi tu în interiorul tău, pentru că lumea exterioară nu este altceva decât REFLEXIA a ceea ce simţi tu în interiorul tău.

Atâta timp cât in interiorul tău nu simţi iubire, frumuseţe, bunătate, bucurie, nu ai cum să vezi toate acestea nici în exterior. De aceea, este extrem de important pentru tine şi pentru evoluţia ta, să înţelegi că viaţa ta va deveni mai frumoasă abia atunci când vei scăpa de credinţele greşite cu care ai fost educat şi vei învăţa că cel mai important lucru pentru a-ţi crea o viaţă mai frumoasă, este să înveţi să te iubeşti pe tine însuţi.

Doar aşa vei învăţa să ai încredere în tine şi să-ţi creşti stima de sine. Fără încredere în tine şi fără stima de sine nu există şanse să îţi construieşti o viaţă prea frumoasă.

Dar cum învăţ să mă iubesc pe mine însumi?

În primul rând trebuie să înveţi să RENUNŢI la convingerea că trebuie să te raportezi la PĂREREA celorlalţi pentru a te putea aprecia pe tine însuţi. Trebuie să ştii că PĂREREA TA DESPRE TINE e cea mai IMPORTANTĂ şi singura care contează cu adevărat.

Ceea ce cred sau spun alţii despre tine NU are nicio importanţă. Atâta timp cât ţii cont de părerile celorlalţi despre tine, tu devii sclavul lor. Eliberează-te de această credinţă greşită şi învaţă să ţii cont doar de propria ta părere despre tine şi atât. Învaţă să nu-ţi pese de ce cred sau spun alţii despre tine pentru că asta chiar nu te ajută cu nimic.

Tu ai viaţa ta şi calea ta şi esti singurul responsabil de propria ta fericire. Ceilalţi o au pe a lor şi fiecare e responsabil de propria fericire. Tu trebuie să te concentrezi doar pe fericirea ta, fără să ţii cont de păreri şi opinii din exterior.

Nu te lăsa niciodată influenţat de ceea ce spun ceilalţi, de „GURA LUMII” şi ţine cont doar de ceea ce crezi şi simţi tu, deoarece adevărul vieţii tale doar tu îl ştii cu adevărat, iar fericirea ta depinde doar de tine, nu de ceilalţi şi nici de lumea exterioară. Fii mereu încrezător în tot ceea ce simţi şi ia mereu decizii singur pentru ca doar tu ştii cu adevărat ce este bine sau nu pentru tine.

— Învaţă să te pui pe PRIMUL LOC în viaţa ta. Să NU mai faci mii şi mii de sacrificii şi compromisuri care îţi vestejesc sufletul şi mintea. Iubeşte-te şi îngrijeşte-te. Acordă-ţi o mai mare importanţă şi lucrează la împlinirea dorinţelor şi visurilor tale.

— Învaţă să fii încrezător în tine, învaţă să crezi doar lucruri frumoase despre tine, pentru că tu eşti o fiinţă minunată şi divină la fel ca oricare fiinţă de pe acest pământ. Tu meriţi tot ce e mai bun şi mai minunat în această lume, la fel ca oricare dintre noi.

Nimeni nu e nedemn de iubire şi fericire, deci prin urmare, nici tu nu eşti. Învaţă să nu te mai judeci şi să nu te mai condamni cu nimic şi cel mai important învaţă să nu crezi şi să nu vorbeşti niciodată urât despre tine.

Preţuieşte-te, iubeşte-te, respectă-te, acordăţi încredere în tine şi în forţele tale proprii, crede mereu şi vorbeşte mereu frumos despre tine, pentru că TU nu eşti cu nimic inferior nimănui.

TU eşti UNIC şi minunat, şi la fel ca oricare dintre noi, meriţi tot ce e mai bun şi mai frumos în această lume. Drept urmare, învaţă să te iubeşti, să te apreciezi şi să te accepţi aşa cum eşti!

de Camelia Șerban
sursa: http://cameliaserban.ro/

Trăiești dependent de oameni și de iubirea lor...

 

Te străduiești să le fii pe plac, să îi mulțumești și să li te dăruiești. Plângi și te irosești pentru cei incapabili să te înțeleagă, să te accepte și să te iubească. Pierzi timp din viața ta fără să trăiești sau trăind mai mult pentru alții, pentru bucuria lor, pentru bunăstarea lor și uiți de tine.

 
Iar într-o zi te îmbolnăvești. Te trezești într-un salon de spital cu perfuzia bombă chimică curgându-ți în vene și realizezi că trăiești consecințele alegerilor tale naive și a consumului emoțional, dar că nimeni și nimic nu a meritat chinul prin care treci... Durerea este și mai mare când descoperi cât de singur ești și că aceia pentru care ți-ai distrus sufletul și sănătatea sunt bine, fericiți și nu le pasă de tine. 

 
Dacă te ajută Dumnezeu treci peste etapa grea și te vindeci... Ți se vindecă trupul și înveți să-ți vindeci și sufletul. Privești în oglindă ceea ce a mai rămas din tine și observi că ai îmbătrânit în câteva luni cu ani și că nu mai ai părul frumos de altă dată... Te rușinezi cu părul tău rar și nu te recunoști cu chipul brăzdat de riduri.

 
Îți amintești prin ce ai trecut și cât rău ți-ai făcut... dar mai ales că i-ai lăsat pe alții să-ți facă rău... Abia acum recunoști cât de puțin ți-ai dăruit ție și cât de mult altora. 

 
Și realizezi câtă nevoie ai de iubire și de puțină bunătate... Începi să te iubești și să te bucuri de tine așa cum ești: cu păr mai puțin, cu riduri, cu pielea translucidă, cu toate defectele și slăbiciunile tale. Îți amintești cum te-ai detestat pentru kilogramele în plus, cum ți-ai detestat viciile și lipsa ambiției, cât de intolerant ai fost față de neputințele tale. Acum știi că tu ești același om și cu și fără lucrurile pe care le ai, dar mai ales și cu și fără oamenii de care credeai că depinzi sufletește.

 
Și realizezi că nu au contat și nu vor conta niciodată cei care nu te-au plăcut, care nu te-au iubit și care au plecat, că importanți sunt doar cei care ți-au fost alături... Și dintr-o dată lumea întreagă se reduce la un om. Omul care a dormit pe fotoliu veghind somnul tău chinuit, care ți-a șters lacrimile, care ți-a aranjat cu grijă șuvița firavă de păr ca să-ți ascundă golul care te complexa... Omul care a plâns lângă tine și care nu și-a schimbat sentimentele când nu i-ai mai fost pe plac și util...

 
Și astfel înveţi în câteva luni cât alții într-o viață. Înveţi cine și ce este important, înveţi ca trebuie să te iubești atât de mult încât să nu lași nimic să te descurajeze și să te schimbe.

 
Înveţi că oamenii buni răzbat mereu, că ura altora nu trebuie să te otrăvească, înveţi să te rogi și să fii recunoscător pentru tot ce însemni și ce ai.

 
Înveţi că banii nu-ți aduc ceaiul la pat și nu te îmbrățișează, că nu-ți spun "te iubesc" sau "trecem noi și peste asta".

 
Înveți că pe oameni nu-i cunoști în clipe de bucurie și înveți să le înțelegi egoismul, răutatea, lipsurile... și înveți să nu fii ca ei. 

 
Și astfel, după atâta frustrare și nefericire înveti să fii fericit...asa cum ești, cu cine ești și cu ce ai. Și scopurile tale se schimbă, preocupările tale se schimbă și nu-ți mai pasă decât de viața ta, de cum poți trăi frumos, lăsând ceva frumos în urmă.

 
Înveți să trăiești pentru bucuria ta, nu pentru părerea lumii, nu pentru a demonstra ceva, nu pentru a-i mulțumi pe toți, nu pentru a dovedi cine ești sau pentru a convinge pe cineva. 

 
Înveți cât de puțin contează percepția altora asupra ta și cât de mult contează să fii tu mulțumit cu tine.

 
Înveți să privești viața și omul din oglinda ta cu iubire.  

 

de Irina Binder

De ce binele este răsplătit cu rău? O pildă nemaipomenit de înțeleaptă, care ne îndeamnă să reflectăm…

Fiecare dintre noi se gândește destul de des la nedreptățile din această lume. Îți deschizi sufletul unui om, iar el drept răspuns îți întoarce spatele sau, și mai rău, te trădează… De ce atunci când facem o faptă bună, ea nu este prețuită și, pe lângă aceasta, ne pomenim cu multe bârfe stârnite împotriva noastră? Oamenii parcă închid ochii la faptele bune și pur și simplu le ignoră. De ce pentru dorința sinceră de a ajuta, suntem scuipați în față? Oare am meritat așa ceva? La ce se rezumă problema: la noi sau la cei din jur? Mai trebuie să săvârșim fapte bune? Se merită? Acum putem respira liniștiți – această pildă va răspunde la chinuitoarea noastră întrebare. Cât este de înțeleaptă și adevărată!

Într-o zi, la ușa unui bătrân înțelept, a bătut o tânără necunoscută care, înecându-se în lacrimi, i-a povestit acestuia povestea sa.

”Nu știu cum să trăiesc mai departe…” – a spus ea cu glas tremurând. ”Toată viața m-am comportat cu oamenii așa cum aș fi vrut ca ei să se comporte cu mine. Eram cu ei sinceră și cu sufletul deschis… Încercam să-i ajut după puterile mele, fără să aștept ceva în schimb. Îi ajutam cu ce puteam. Eu, într-adevăr, făceam totul necondiționat, iar, în schimb, primeam doar răutate și ironie. Mă doare enorm și pur și simplu am obosit… Vă implor, spuneți-mi ce să fac?”

Înțeleptul a ascultat-o răbdător și apoi i-a dat un sfat:

”Dezbracă-te și plimbă-te goală pe străzile orașului” – a spus el liniștit.

”Mă iertați, dar eu încă n-am decăzut într-atât… Probabil ați înnebunit sau glumiți! Dacă voi face așa ceva, nu știu ce pot aștepta de la trecători… Te pomenești că cineva mă va dezonora sau își va bate joc de mine…”

Înțeleptul s-a ridicat brusc, a deschis ușa și a pus pe masă o oglindă.

”Îți este rușine să ieși dezbrăcată afară, dar, dintr-un oarecare motiv, nu te sfiești să umbli prin lume cu sufletul dezgolit, deschis larg ca această ușă. Le permiți tuturor să-ți pătrundă în suflet. Sufletul este o oglindă și din această cauză ne putem observa pe noi înșine în sufletul altor oameni. Sufletul lor este plin de răutate și patimi – anume o astfel de imagine ei văd în sufletul tău curat. Ei nu sunt destul de puternici și nu au suficient curaj pentru a recunoaște că ești mai bună ca ei și pentru a încerca să se schimbe. Din păcate, aceasta este soarta celor cu adevărat curajoși…”

”Ce să fac atunci? Cum pot schimba această situație dacă nimic nu depinde de mine?” – a întrebat ea.

”Vino cu mine. Vreau să-ți arăt ceva… Privește, aceasta este grădina mea. De mulți ani ud aceste flori de o frumusețe nemaivăzută și am grijă de ele. Sincer să fiu, n-am văzut niciodată cum înfloresc bobocii lor. Mi-a fost dat să le găsesc deja înflorite, cu frumusețea lor atrăgătoare și mireasma îmbătătoare. Copile, învață de la natură. Privește aceste flori minunate și fă precum ele – deschide-ți atent sufletul în fața oamenilor, în așa fel încât ei să nu observe acest lucru. Deschide-ți sufletul doar oamenilor buni. Fugi de cei care îți rup petalele și le calcă în picioare. Aceste buruieni încă mai au de învățat ca să ajungă la același nivel cu tine și de aceea tu nu ai cum să-i ajuți. Tot ce vor vedea la tine este oglindirea lor pocită.”
În lume există multă murdărie și răutate. Dar cel ce dorește, poate rămâne curat… Fii sincer și cinstit înaintea ta și înaintea celorlalți. Totuși reține: nu merită să arunci perle la porci. Nu va fi de folos nici lor, nici ție.

sursa: http://perfectmedia.tv/

Aparţine-ţi!

Cred că scopul vieţii noastre este să ne căutăm. Şi după o vreme să ne şi găsim. De fapt, să ne aparţinem nouă înşine. Poate că sună ciudat ceea ce spun, poate că pare lipsit de noimă. Vei spune că scopul omenirii e fericirea, aceasta însemnând lucruri diferite pentru fiecare om în parte. Cândva, şi eu credeam acelaşi lucru. Între timp mi-am schimbat însă viziunea şi asta pentru că mi-am dat seama că oamenii fericiţi sunt cei mulţumiţi cu ei înşişi şi cu viaţa pe care o au. Restul sunt mai degrabă în căutarea eu-lui decât în căutarea unui ceva care le-ar aduce ipotetic vorbind fericirea.

M-am simţit deseori pierdută şi asta reiese cu uşurinţă din textele mele mai vechi. Scriam frecvent despre această pierdere de sine şi părea că sunt mereu într-o stare depresivă. Adevărul este că mă simţeam de foarte multe ori pe marginea prăpastiei, gata să mă prăbuşesc. Au fost momente când pur şi simplu nu mă puteam bucura nici de mine, nici de cei din jurul meu. Mă simţeam goală pe dinăuntru cu toate că nu aş fi putut spune de fiecare dată motivul.

Când te pierzi pe tine însuţi îndrăznesc să spun că pierzi totul. Pentru că nu te mai poţi bucura cu adevărat de viaţă. Supravieţuieşti, nu trăieşti. Luminile se sting, rămâi singur în întuneric. E cel mai cumplit sentiment de pierdere.

Dar vreau să-ţi spun că o să-ţi revii, că viaţa va avea din nou sens. Se poate să te pierzi pe tine însuţi iubind un om care nu te iubeşte îndeajuns sau nu te iubeşte deloc, te poţi irosi făcând ceva care nu te împlineşte sufleteşte sau nefăcând nimic, te poţi pierde atunci când din diverse motive îţi pierzi demnitatea sau speranţa sau credinţa. La naiba, te pierzi când pierzi, când urăşti, când invidiezi, când te subestimezi, când amâni, când te mulţumeşti cu mai puţin decât meriţi.

Dar într-o zi te regăseşti şi regăseşti şi bucuria unei zile banale. Într-o zi se face click-ul ăla care îţi deschide ochii. Se face din nou lumină şi îţi dai seama că ceea ce pierdusei era mai aproape decât credeai. Aşadar, schimbă ceva. Schimbă-ţi viaţa într-un mod care îți face bine. Lasă-i să se ducă pe cei care te rănesc cu prezenţa sau cu indiferenţa şi pleacă în căutarea ta. Găseşte-te şi regăseşte-te! Iartă-te! Ai grijă de tine! Aparţine-ţi!

de Iustina Dinulescu

sursa: http://momenteinviata.ro/apartine-ti/

Selfie-ul sufletului tău

 

Fotografii ce imortalizează stări. Fotografiile nu doar stochează amintiri, ci captează stări de bucurie, mulțumire, fericire, tristețe, locuri și timpuri, oameni și clipe. Cum arată selfie-ul sufletului tău, al spiritului tău, cum exprimi starea interioară într-o imagine măsurată în pixeli? În câți pixeli se măsoară fericirea? Sau tristețea? Dar durerea? Ăă… în tot atâția? Nu se poate, n-are cum. Intensitatea sentimentelor e cu totul alta.

Sentimentul de fericire se măsoară altfel decât sentimentul de tristețe sufletească. N-ai cum să le măsori în același număr de pixeli. N-ai cum să captezi în imagini așa ceva, e peste orice nivel de tehnică fotografică. Da, se pot surprinde umbre de sentimente, dar niciodată intensitatea lor.

Avem stări pe care nu le putem exprima în cuvinte. Avem trăiri care nu ni le putem explica. Avem emoții care nu încap într-un număr definit de pixeli. Și totuși încercăm să stocăm stări și clipe, să imortalizăm sentimente și să le păstrăm pentru acele zile în care avem nevoie de starea respectivă. Când nu reușim să mai retrăim sentimentul, când ne e sete și dor de o stare, atunci căutăm orbește să ne încărcăm cu ceva, măcar cu amintiri. Pot amintirile să-ți readucă sentimentul la intensitatea trăirii momentului? Nu prea, pentru că nu s-a putut capta adevărata măsură a sentimentului. Acum îți poate stârni cel mult un zâmbet și un oftat lung.

Dacă ai putea să-ți faci un seflie sufletului tău, ce-ar arăta el? Ai putea oare sa-l imortalizezi?! Nu, dar asta nu înseamnă că nu există. Fără el n-ai fi decât o fotografie stocată pe vreo memorie externă sau internă. El își va urma calea, spre locuri în care măsura nu mai contează, unde intensitatea trăirii se poate stoca și retrăi și aminti. Am avea nevoie din când în când de o analiză a sufletului, de o purificare a lui, de a lăsa în el doar sentimentele pozitive, de a alunga umbrele negre și de a transforma griurile în alb. Pentru a putea să urce cu toată măsura lui.

Clipe numărate în fotografii ce reflectă atât de puțin din noi. Cum să facem să reflecte mai mult? Cum să putem arăta dimensiunea exactă a bucuriei, a iubirii și a tristeții noastre?

Sufletul nostru adună sentimente incomensurabile, de asta nu se poate imortaliza.

de Gloria Alexandru
sursa: catchy.ro

Să ne dezghețăm!

 

Ai ținut cuiva de cald, cât să nu-i înghețe sufletul și să nu-i tremure inima?

Tuturor ne-a fost la un moment dat, frig. Știm bine că e rău când o fereastră rămâne deschisă și în afară se stârnește brusc un vânt rece. În afara ta. Iar de acolo aerul acela rece pătrunde imediat în interior prin ferestra deschisă.

Sufletului i se face frig de cele mai multe ori în tăcere. Pentru că nu simte nicio plăcere să primească sentimente care în loc-l să încălzească, încep să-l lovească – și-l fac să nu mai vorbească.

Am văzut multe suflete înghețate de egoism. De indiferență. Sau de absență. De fapt, absența gândului bun, îngheață chiar orice drum.

Acum, după ce sufletul a experimentat și stări care l-au înghețat, a învățat să așeze lângă uși și ferestre sisteme de protecție. Draperii de vorbe bune, radiatoare de răbdare – și uși prin care orice trece, transformă în cald ce-i rece.

Uneori, instalația interioară e scoasă de priză – pentru că simte c-a venit sezonul cald, cel în care primește exact ce-i priește. Și de aici crește, ca un copil sincer și inimos, încrederea. În mărinimia ei, încrederea nu se gândește la factorii externi, care se pot schimba după cum bate.. vântul.

De aici i s-a dus vorba încrederii că odată pierdută, ea nu se mai întoarce. Dar de fapt ea nu s-a pierdut – ci doar a înghețat, când frigul brusc a intrat.

Pe suflet, un singur lucru poate să-l mai dezghețe: o inimă în care a intrat – sentimentul cel mai înalt. Iubirea. Acea iubire necondiționată – care rezistă și fără sisteme de aer condiționat, și bate cu inima doar pentru ce-i adevărat.

M-am întors la această iubire necondiționată într-un moment în care toate sistemele mele interioare nu mai funcționau. Pentru că ele nu mai erau în priză. Doar așa, inima mea n-a mai tremurat – și sufletul s-a dezghețat.

Iubirea aceasta necondiționată vine de Sus, și coboară prin noi, pentru a ne da aripi noi.

Astăzi, Îl rog iar pe Dumnezeu, să ne scoată din ce-i greu. Adică să Îl iubim, pentru ca și noi să primim – draperii de vorbe bune și radiatoare de răbdare la fiecare intrare în suflet.

Asta, pentru că-i o lume tot mai înghețată, pe care poți ușor aluneca, dacă nu te ții de Dumnezeu prin ea.

 

de Camelia Capitanu

sursa: http://cameliacapitanu.ro/sa-ne-dezghetam/

Simt că timpul meu nu a trecut degeaba…

Timpul...

Un cuvânt scurt ce poate cuprinde un infint de trăiri, iubiri, suferinţe… ani grei… sau, poate, fericire. Unde se duce acest timp, când trece pe lângă noi? Iar dacă suntem prea speriaţi, nu se mai întoarce când suntem pregătiţi…

Aşteptăm ani în şir ca timpul să treacă. Atunci când suntem mici, ne dorim să creştem mai repede mari, deşi părinţii ne spun că nu e chiar uşor să fii adult. Când eşti părinte, îţi doreşti să-ţi crească mai repede copiii sau să treacă mai repede zilele pentru a pleca într-o excursie mult visată, iar când eşti deja prea matur, realizezi că timpul chiar a trecut prea repede, iar tu ai ratat multe ocazii, din dorinţa de a-i permite să curgă aievea. Atunci ai vrea să frânezi trecerea lui, dar, din păcate, nu reuşeşti decât să te resemnezi cu ideea că e prea târziu. Sau poate nu. Niciodată nu e prea târziu să încerci ce nu ai reuşit altcândva. Dar ai curaj? Probabil nu.

Te simţi obosit de viaţă şi îţi doreşti liniştea… inventând alte scuze pe care poate nici tu nu le crezi. Şi, uite aşa, ne ratăm unii pe alţii, ratăm clipe care ar putea să ne aducă fericirea, fiindcă suntem ocupaţi şi nu le vedem că trec pe lângă noi…

Poate multe persoane ajunse la vârsta mea, dacă ar trage linie, şi-ar dori să dea timpul înapoi pentru a putea alege alte drumuri, alţi oameni sau alţi prieteni.

Dar eu nu aş face asta, căci nu ar mai fi viaţa mea, nu aş mai fi eu. În orice decizie luată în grabă sau cântărită poate prea mult, am fost eu. Şi orice persoană intrată în viaţa mea a avut povestea ei, lecţia, fericirea sau durerea pe care a lăsat-o în urma sa. Nu aş putea să-mi calculez sentimentele, cuvintele sau flirturile. Sunt fericită, asta o pot spune cu mâna pe inimă, fără să vă mint. De ce? Fiindcă am trăit după cum am simţit, am dansat fără a avea altă muzică decât cea din inimă, am plâns şi aş mai plânge fără să regret nicio lacrimă pierdută în acest loc.

Regret doar că nu am spus acele cuvinte atunci când o persoană avea nevoie de ele, regret mândria care, în timp, am realizat că nu îmi este prietenă, aşa cum o credeam, şi regret că nu am luptat mai mult atunci când o puteam face. Dar nu regret că am lăsat oamenii liberi să aleagă drumul pe care au vrut să păşească.

Simt că timpul meu nu a trecut degeaba…

de Laura Ștefan

revista catchy

 

De ce îmbătrânim prea repede?

 

Pentru că ne uitam la stele iar mai apoi ne coboram privirea. Le ascundem in buzunarul găurit al sufletului, lăsându-le sa se împraștie printre pașii grăbiți ai cotidianului. Le călcăm in picioare si ne plângem de bătăturile din inimă. Căci bătăturile din talpă demult nu ne mai dor atât de tare.

Îmbătrânim pentru ca ne uitam in coșul altora cand mergem la cumpăraturi. Atunci cand uitam sa culegem de pe raftul nostru, zâmbete, trăiri si clipe magice. Am ajuns sa ducem grija celor pe care nu ii cunoaștem. Uitând sa ne cunoaștem propria ființa.

Îmbătrânim pentru ca ne-am împrietenit cu demonii. Lăsând un înger sa se zbată crunt, cu aripile-nchise. Noi l-am lasat in umbra firii. L-am încuiat si l-am zidit in ziduri groase ce plâng acum durerea unei lumi zdrobite sub mâini ce macină in palme aspre, dorințe, gânduri, flori albastre.

Îmbătrânim atunci cand ne uitam prea mult in oglinda. Uitând sa ne uitam mai mult in suflet. Plecând de acolo si continuând la exterior. Fără a mânji cu degete o sticlă hoață. Ce ne arată doar ce vrem noi sa vedem. In zile reci si nopți scăldate-n Ceață. Atunci când mintea se preface-n scrum. Atunci când ne oprim, subit, din drum. Un drum bătătorit de alții.

Îmbătrânim pentru ca am uitat cât de frumoși suntem. Le cerem altora sa ne confirme asta. Zâmbind forțat in poze de album. Un chip senin ce râde pentru ceilalți. Chiar daca inima se zbate pana face…Boom!

Îmbătrânim când ne uitam in spate. Uitând ca drumul cel din fața e cel mai important, aici, acum.

Îmbătrânim prea repede atunci cand ne certam cu vârsta. Uitând ca e un număr ferecat printre ani. Atunci când ne oprim din lupta. Când temeri, frici, neliniști ne îngheață.

Îmbătrânim cand nu avem un suflet cald, aproape. E tot ce omul isi dorește-acum. Căci intr-o lume prea dementă, prea anostă, numai iubirea ne va curați de masti, de cei nebuni.

Numai iubirea ne poate arăta…Adevăratul drum!

 

de Alexandru Chermeleu

Subestimarea – un pas înainte și doi înapoi.

 

De cele mai multe ori ne subestimăm. Am observat-o la mine. La cei din jurul meu. La majoritatea dintre cei cu care îmi intersectez întâmplător pașii. Nu am înțeles niciodată de unde provine această teamă absurdă care ne inundă cele mai intime gânduri și ne amorțește simțurile. Nu am înțeles de unde ni se trage această neîncredere pe care o simțim în cele mai importante momente, în clipele în care trebuie să iei cele mai dificile decizii. Nu am înțeles de ce inima este atât de neliniștită în preajma alegerilor, de ce sufletul este atât de tulbure în preajma momentelor cheie din viețile noastre. Parcă, cu cât ajungem mai aproape de ceea ce ne-am dorit, cu atât mai mult ne simțim mai departe de atingerea obiectivului personal.

Ne lipsește încrederea individului care are succesul de partea lui. Ne lipsește pasiunea și determinarea individului care știe că va reuși. Ne lipsește motivarea omului care este una cu visul său.

M-am întrebat de ce fac asta. De ce mă subestimez. De ce nu am suficientă încredere în mine. De ce nu risc niciodată. De ce nu sunt spontană. Și nu am ajuns la vreo concluzie. Pur și simplu nu sunt așa. Sunt un altfel de om. Ceva mai prudent decât sunt alții. Ceva mai cuminte, mai analitic, mai lent. Îmi place să observ lucrurile și să le disec. Și când dau peste ceva care mă depășește, pur și simplu mă dau deoparte. Fără să încerc, fără să mă strădui, fără să-mi impun să reușesc. De ce fac asta? Nu știu. Răspunsurile întârzie să apară. Știu doar că în sinea mea râvnesc la ziua în care o să încetez să mă subestimez, la ziua în care o să încetez să mă descurajez, la ziua în care nu o să mă mai tem de consecințe. Râvnesc la ziua în care o să-mi trăiesc viața, pentru că acum nu o fac decât pe jumătate. Știu asta în sinea mea. Și devine mai greu când o recunosc și o spun cu voce tare. Nu am suficientă voință pentru a lăsa în urmă toate aceste rețineri, dar acest lucru nu mă împiedică să lucrez constant la mine însămi. Și poate că trăiesc cu jumătăți de măsură, și poate că mă subestimez din când în când, și poate că port în suflet îndoieli și regrete, însă sper ca toate acestea să mă ducă în punctul în care îmi iau inima în dinți și încetez să mă lamentez pentru fiecare eșec din viața mea. Poate …am această speranță pentru mine. Și pentru toți cei care ne subestimăm și trăim în culori de gri. Lumea pentru noi nu e deosebită, nu e minunată, nu e extraordinară. Noi vedem lumea așa cum este ea, deși poate ne dorim să o vedem așa cum o văd ceilalți. Miraculoasă. Frumoasă. Plină de provocări și necunoscute.

E dificil să te schimbi. Nu imposibil, însă! Știu asta, mai trebuie să lucrez în această direcție.

„Căutam mereu putere şi încredere în afara mea, dar acestea vin dinăuntru. Erau acolo dintotdeauna” ~ Anna Freud