Se afișează postările cu eticheta Culoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Culoare. Afișați toate postările

vineri, 11 septembrie 2020

Astăzi este cea mai frumoasă zi!


Culorile inimii

Fiecare dintre noi cântă partea lui la un instrument în această simfonie a vieții. Problemele apar atunci când vrem să interpretăm partitura altuia. Viața pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu. Cu toţii suntem învăluiţi, clipă de clipă, de dragostea divină. Experienţa şi viaţa fiecăruia schimbă alte vieţi. Misiune. Între noi nu există diferenţe decât cele din mintea noastră. Problema devine problemă în funcție de tălmăcirea pe care o da mintea mea. Nimeni nu este inferior altcuiva, oricine ar fi el. 
 
Suntem taine din marea Taină…

Omule, nu mai privi printre gene, toți norii de unde se aud tunete și unde iau foc fulgere sunt trecători. Gândurile şi emoţiile sunt efemere. Orice om este o icoană și reprezintă un dar pentru ceilalți. Nimănui nu-i trece prin cap să critice o culoare a curcubeului: verde e bun, albastru e păcătos, roşu e ruşinos, galben e mândru. Toate sunt nuanţe ale iubirii. Când ai renunțat să te împotriveşti viața te cuprinde în brațe. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine!

Iartă-mi, Doamne, lacrima rămasă în colțul inimii ! Cine sunt eu fără Tine?
Totul începe și se termină cu „Te iubesc”!
 
de Hrisostom Filipescu

marți, 4 octombrie 2016

Viața nu e un război crunt și nemilos. E o artă în care albul devine negru când nu te aștepți și negrul ia locul albului tocmai ca să dea culoare vieții

 
Deși pare enorm de greu de crezut la prima vedere, totuși, oamenii naivi sunt cei mai câștigați în viață.

Pentru că dincolo de aparențe, copilul din ei este unul puternic și în stare să îndure cu seninătate toate vitregiile vieții. Chiar și atunci când toate porțile rațiunii par închise, acești fel de oameni reușesc să dea naștere unei „luminițe de la capătul tunelului” în sufletul celor de lângă ei.

A fi naiv sau copilăros, nu înseamnă a fi prost sau sărac cu duhul. Înseamnă că nu ai răutate în modul tău de a gândi și de a fi.

Astăzi vă voi vorbi despre partea opusă, adică oamenii nemulțumiți.

Nu neapărat sunt oameni răi și dacă vrei, nu îți trebuie mult timp să înțelegi acest aspect al lor. Oamenii nu sunt perfecți, sunt doar idealiști. Visează forțând realitatea să se supună visului lor de a fi perfecți atât ei, cât și toate cele din jurul lor. Pentru că nu pot controla în totalitate acest lucru, devin nemulțumiți. Sunt suflete chinuite care cerșesc atenție. Considerând după puține și întortocheate analize ale situației în sine, anume că nimeni nu le acordă atenția necesară, atunci recurg la o cu totul și cu totul altă soluție decât iubirea normală și bunul simț.

Adică fac gălăgie cum fac copiii care se alintă, stricând ultima jucărie achiziționată, vorbind „politicos” când ți-e lumea mai dragă și făcând cele mai multe năzbâtii taman când liniștea clocotește de zor. Ideal ar fi să îi înțelegeți și să nu le copiați comportamentul atunci când vă fuge răbdarea de sub nas.

Cei care într-adevăr s-au apropiat de perfecțiune, au fost doar aceia care și-au recunoscut și acceptat imperfecțiunile agonisite de-a lungul timpului. Nu numai că au recunoscut, dar s-au străduit să facă lumea mai frumoasă în prezența lor.

Viața nu e un război crunt și nemilos. E o artă în care albul devine negru când nu te aștepți și negrul ia locul albului tocmai ca să dea culoare vieții. Iar tu, trebuie să te descurci în privința lor cu cât ai, nu cu cât ai vrea să ai, să poți, să fii.

sursa:
https://ochiicapruiblog.wordpress.com/

luni, 21 martie 2016

Iubesc să înfloresc!


Se umplu grădinile de flori şi parfum. Copacii se îmbracă în verde, în timp ce unii mai nerăbdători înfloresc mai repede decît înfrunzesc. Iubesc primăvara, iubesc să înfloresc! Pe fiecare fir de păr din cap îmi simt gîndurile cum urcă încolăcindu-se ca vrejul de fasole pe arac. Vor să iasă la soare şi să-nflorească. Unele vor crea doar parfum şi frumuseţe, altele vor rodi idei gustoase şi hrănitoare. Îmi simt rădăcinile gîndurilor adînc înfipte în lumina sufletului. O sevă plină de emoţii sănătoase şi oligosentimente urcă şi hrăneşte dinlăuntru fiecare gînd ieşit la soare. Iubesc să înfloresc primăvara! Iubesc să vă văd cu gîndurile înflorite!… Sau măcar cu o floricică la ureche…

Concret, dincolo de introducerea poetică, vreau să vă spun că merită să vă jucaţi cu primăvara, să vă apropiaţi de un pom înflorit şi să-i inspiraţi cu nesaţ aroma miilor de flori. Faceţi acest lucru ca şi cum ar fi pentru ultima dată cînd veţi mirosi un pom înflorit. Priviţi de aproape frunzele care cresc şi îndrăzniţi să le atingeţi, să le simţiţi naşterea. Fiţi mai aproape de primăvară şi mai prezenţi în ea. Nu vă plimbaţi prin primăvară ca printr-un muzeu! Multă vreme am făcut asta! Mai şi zimbeam cînd vedeam pe vreun copil cum se joacă cu florile, cum le studiază, le atinge, cum le vorbeşte şi le soarbe parfumul. Zîmbeam cînd vedeam vreun adult, în speţă vreo femeie, în preajma unui pom înflorit cu capul lăsat pe spate şi braţele larg desfăcute, inspirînd adînc parfumul florilor. Mi se părea ceva artificial, un gest de faţadă. Însă anul acesta mi-am permis să-l fac şi eu şi vă spun drept… merită! Apropiaţi-vă mai mult de primăvară. Are daruri ascunse care nu se revelează decît de aproape, prin astfel de gesturi. Ceea ce ca oameni maturi am ajuns să considerăm a fi „prosteli copilăreşti” chiar sînt lucruri pe care merită să le facem! Îndrăzniţi să fiţi mai aproape de viaţă şi pe cît posibil mai lăsaţi cărările bătătorite sau măcar opriţi-vă şi aşezaţi-vă jos la marginea lor şi simţiţi că trăiţi cu toată fiinţa nu numai cu gîndurile.

sursa:
http://www.artadeatrai.ro/

joi, 25 februarie 2016

Fericirea vine din lucruri mărunte


Când am fost copii viața a fost mai simplă, așa-i? Cred că nu sunt singura care crede uneori acest lucru. Adevărul este că viața a fost, este și va fi mereu simplă, doar că noi o complicăm. Să te bucuri de lucrurile simple e aproape o garanție a fericirii .

Suntem într-o permanentă grabă prin viață, într-o concurență unul cu celălalt. Mergem pe stradă dând din coate încercând să îi depășim pe cei din fața noastră. Dar oare unde ne grăbim? Când am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple din jurul nostru?

Dimineața ne bem cafeaua pe fugă, ne plângem mereu de vreme indiferent dacă e cald sau frig, uităm să ne bucurăm de oamenii din jurul nostru și de fiecare dată îi respingem sau îi exepediem, deoarece tindem să credem că ne opresc din atingerea idealurilor. Am devenit precauți și stăm de fiecare dată cu garda sus când cineva ne zâmbește sau ne vorbește frumos, bănuindu-l de intenții ascunse.

Am ajuns să facem lucrurile mecanic, ne trezim dimineața și fără să ne dăm seama și fără să simțim ajungem la locul de muncă, ne întoarcem obosiți, ne aruncăm în pat pentru a o lua mâine din nou de la capăt. Trecem prin viață superficial, iar în puținele momente de meditație ne gândim la fericire ca la un obiect pe care trebuie cândva să îl găsim. Tânjim dupa fericire fără să ne dăm seama că aceasta vine din sentimente și trăiri.

Știm exact ce nu ne place, ce ne deranjează, ce ne scoate din sărite, inventariem cu exactitate toate neplăcerile, dar oare știm cu adevarat și ce ne place?

În graba noastră zilnică dupa beneficiile materiale, lucrurile simple au ajuns să nu ne mai atragă atenția. Unde oare am pierdut simplitatea? Pentru că în momentul în care o vom redescoperi, ne vom regăsi pe noi înșine.

Un apus sau un răsărit de soare, gustul cafelei de dimineață, o plimbare într-o zi însorită prin parc, cititul unei cărți frumoase sau un zâmbet oferit. Acestea sunt doar câteva din bucuriile simple care nu costă nimic, dar fiind prea împovărați de griji uităm să le trăim.

A venit timpul să investim în oameni, în dragoste și în bucuria produsă de lucrurile mărunte. Să încetăm să vânăm himere și să ne oprim din această goană prin viață și să ne bucurăm de lucurile mărunte și simple și de fericirea care se află exact în fața noastră.

A venit timpul să ne regăsim fericirea uitată. Te rog, bucură-te de lucrurile mici din viață. Într-o zi vei realiza că acestea au fost într-adevăr lucrurile mari!
 

miercuri, 16 decembrie 2015

Oamenii care îmi plac

 
Îmi plac oamenii nebuni, dar buni. Îmi plac cei care nu-şi strâng duritatea şi tăria negativă la piept, ca pe-o comoară preţioasă, ba poate chiar ca semn de mândrie. Îmi plac oamenii cu putere de-nţelegere, care pot pătrunde-n universul celuilalt şi nicidecum cei care nu pot ieşi din pielea şi orgoliul lor nici măcar preţ de-o secundă, sculptându-şi astfel un caracter cu zeci de cioturi ascuţite ce le străpung carapacea, adevărate suliţe cu care-şi rănesc, de cele mai multe ori din plăcere, semenii. Îmi plac oamenii al căror suflet vibrează şi se poate înmuia atunci când e cazul, putând primi şi dărui astfel, îmi plac cei a căror conştiinţă este trează, care ştiu a-şi repara greşelile, îmi plac oamenii pe care-i pot păstra cu drag în suflet şi care ştiu să lase-n urma lor, în loc de scrum, lumină.

Cei strict realişti nu m-ating şi nu m-atrag nici cât negru sub unghie. De asemenea, toată viaţa fugit-am de oamenii de afaceri, părându-mi-se goi, alegând boemia, sclipirea şi nebunia artiştilor. Ocolesc nuanţele de gri, nu mă mişcă oamenii gri, fără pic de clocot şi culoare. Sunt tolerantă, până la un punct, în faţa viziunilor înguste din punctu-mi de vedere, dar nu le pot îmbrăţişa, îi compătimesc pe cei a căror încredere-n ei înşişi provine dintr-un oarecare titlu sau dintr-o oarecare funcţie, preferând să simt omul. Nu m-atrag, la un anumit nivel, oamenii care nu citesc, chiar dacă pot fi binevoitoare cu ei, dar nu şi permisivă, nu m-atrag nici cei care-mi flutură pe sub nas doar citate, în lipsa unei gândiri personale.

Îmi plac oamenii care ştiu să vadă dincolo de ceea ce se vede, îmi plac oamenii care ştiu că imaginaţia poate avea corespondenţă-n realitate, îmi plac visătorii care tânjesc, aşa, ca-ntr-o difuză amintire, spre alte lumi care aici ar părea ireale, îmi plac oamenii care pot râde lesne de ei înşişi, care nu-s scorţoşi şi apretaţi, îmi plac căutătorii şi nu cei care acceptă oareşce adevăruri în virtutea unor tradiţii sau a unor cunoştinţe acumulate, îmi plac oamenii care-şi pun întrebări, îmi plac oamenii sensibili, atinşi de frumuseţea celor înconjurătoare, îmi plac artiştii, dar admir acurateţea, acribia unei minţi sclipitoare, îmi place nebunia îngemănată genialităţii, îmi plac oamenii care sfidează aplatizarea, care sfidează tiparele, îmi plac sufletele poetice, îmi plac oamenii care nu-s furaţi de cele cotidiene şi care pot percepe noima lucrurilor sau măcar încearcă aceasta, îmi plac oamenii care tind spre cele profunde, spre esenţă, fără a uita însă de jocul curat al vieţii.

de
Ioana Steluța Manea

duminică, 20 septembrie 2015

Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ

Suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur. Iartă, iubește, binecuvintează! Ești o minune!


Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit. Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute. Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp. Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu. Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului? Crezi. Dar nu e aşa. Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire. Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoieli, temeri, regrete, neîmpliniri... Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat! O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate să doară mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă. 

Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuiri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag...

Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi? Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea, încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și, Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine...

Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. "Apocalipsele" contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul.

Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur.

Iartă, iubește, binecuvintează! Ești o minune!

de ieromonah. Hristom Filipescu

joi, 27 august 2015

Cum să mergi prin viață cu ochii deschiși …

…sau cum să profiți de fiecare strop de timp :)


Mă gândeam zilele trecute, că noi, generația de azi, prea luăm totul de la sine, ca și cum totul ne este garantat, ca și cum avea întotdeauna la dispoziție ziua de mâine, ca și când am avea timp nelimitat.

Greșit!

Viața îți arată, dacă vrei să reții ceva, bineînțeles, că nimic nu este al tău, că „ pentru totdeauna” sau „ permanent” nu ar trebui să existe în vocabularul tău, că nu ar trebui să-ți stabilești prioritățile în funcție de ziua de mâine.

Viața, îți arată, că astăzi poți să râzi, să fii sănătos, să iubești, să te distrezi, iar mâine să pierzi tot ce aveai. De aceea este foarte important să pășești prin viață cu ochii larg deschiși și cu inima în căutarea armoniei și împlinirii sufletești. De aceea este esențial să iubești astăzi oamenii pe care îi cunoști și cu care te intersectezi, să faci astăzi binele pe care voiai să îl faci mai târziu, să profiți acum de ocazia pe care te gândeai să o lași pe altădată.

În viață sunt clipe care nu se mai întorc la noi, clipe pe care le irosim și care rămân în urmă. Însă, în prezent cu noi, rămân regretele, ca umbre nevinovate ale propriilor noastre incertitudini.

Când mergi prin viață mergi hotărât. Ia deciziile pe care trebuie să le iei și nu mai amâna lucrurile din a se întâmpla. Mizează pe lucrurile care te fac fericit/ă și nu te lăsa influențat de ceea ce fac alții sau spun. Iubește, trăiește, savurează fiecare zi din plin și bucură-te de fiecare șansă pe care o ai, indiferent că îți dorești mai mult, indiferent că nu te mulțumește ceea ce ai.

Viața nu îți promite dezamăgiri. Nu îți promite eșecuri. Nu îți promite neliniști și singurătate. Astfel de sentimente ni le promitem singuri prin ceea ce facem în prezent. Dacă nu ținem ochii deschiși și nu vedem cu ochii minții și ai sufletului ceea ce facem în fiecare zi, ceea ce irosim sau lăsam să treacă pe lângă noi, este foarte posibil să ne promitem un viitor obscur, cenușiu, deloc promițător.

Așadar, nu lua viața ca atare. Nu dormi cu gândul că mâine vei putea face mai multe, că mâine vei putea iubi mai mult, că mâine vei putea ierta mai mult pentru că riști să te trezești că nu vei mai putea face nimic din ceea ce ți-ai propus.

Momentul de astăzi este cel care contează, cel care te face să te simți că ești viu/vie, cel care te determină să iei viața în mâini și să decizi cum vrei să arate ea.

Dacă faci aceste lucruri deja probabil ai o viață împlinită, o inimă deschisă la nou și speranță, o minte care merge în ritm cu sufletul tău.

Dacă nu le faci în schimb și ești o persoană care amână lucrurile să se întâmple, mizând pe comoditate, te-ai putea trezi oricând că nu vei mai avea șansa să le faci.

Amintește-ți că tu decizi, viața îți aparține în totalitate, însă nu și timpul, nu și oamenii, nu și lucrurile, care de altfel sunt trecătoare.

Învață deci să mergi prin viață cu ochii deschiși și inima împăcată, ceea ce trebuie să se întâmple oricum se va întâmpla și fără ajutorul tău.

vineri, 24 iulie 2015

După fiecare ploaie apare soarele


Cădem, suferim, plângem, suntem rănite. La finalul zilei pare că totul se năruie în jurul nostru, că suntem singure, că nu suntem în stare să facem nimic cu viaţă noastră. O simplă remarcă răutăcioasă poate să ne tragă în jos întreaga stimă de sine şi bună dispozitie. De ce? De ce trebuie să ne construim imaginea de sine în funcţie de ce cred ceilalţi? În funcţie de o societate searbădă, ce are anumite şabloane de frumuseţe, de integritate, de inteligenţă.

De mici ni se spune cum să ne purtăm, cum să vorbim, cum să ne îmbrăcăm. “Nu mai vorbi aşa, nu aşa vorbeşte o domnişoară” sau “Uită-te la tine, aşa vrei să ieşi îmbrăcată din casă?” sunt câteva din replicile pe care le-am auzit cu toate în copilărie sau chiar şi acum, măcar o dată. Şi fără să ne dăm seama, încrederea în noi se fisurează puţin câte puţin, ajungând să devenim femeile ce sunt în permanentă căutare a confirmărilor, a siguranţei, a încurajărilor.

Dar oare chiar ăsta să fie destinul meu şi al tău? Să ne punem fericirea în mâinile cuiva, apoi să aşteptăm cu oroare momentul în care acel cineva ne aruncă fericirea pe jos? Ce facem atunci? Stăm şi jelim sau ne punem şi ne luăm fericirea în propriile mâini? O scuturăm bine de praf şi o modelăm cum vrei noi. Doar aşa suntem cu un pas mai aproape de femeia care ne dorim să fim. Învăţăm din greşeli, din suferinţă şi dezamăgiri lucruri mai preţioase decât dacă totul ar fi lin. Drumul anevois pe care îl urci îţi oferă mai multă satisfacţie la finalul destinaţiei, decât dacă poteca ar fi fost dreaptă.

Da, toate avem momente de colaps psihic şi fizic, momente în care ne afundăm în tristeţe şi nu înţelegem de ce, momente în care ne trezim dimineaţa şi nu avem curajul să ne ridicăm din pat pentru a înfrunta o nouă zi. Vrem să renunţăm la rutină, la frământări, la lucrurile ce ne macină. Vrem să ne distanţăm de realitatea care ne strânge parcă într-o menghină ce ne ucide creativitatea, ne sufocă eul, ne asfixiază cu monotonia ei. Pur şi simplu te trezeşti tot mai obosită de lumea în care trăieşti. Da, avem momente de saturaţie maximă. Dar suntem luptătoare. Este alegerea noastră, dacă decidem să ne cufundăm în obişnuinţă, sau ne croim identitatea pe care ne-o dorim. Dacă avem chef să ne îmbrăcăm într-o zi masculin şi să vorbim mai dur, ar trebui să o facem. Dacă în altă zi vrem să fim feminine, cu fuste scurte şi colorate, nimic nu ar trebui să oprească. Dacă ne vine să cântăm pe stradă sau să dansăm în ploaie, de ce nu o facem?

Ne limităm pe noi şi ne negăm dorinţele şi lucrurile ce ne pot face fericite, fără măcar să ne ascultăm vocea inimii măcar o clipă. Suntem femei, suntem vulnerabile, dar în acelaşi timp suntem extrem de puternice. E bine să avem momente de repaus, de odihnă, de renunţare, de meditaţie, dar apoi trebuie să sărim în picioare şi să o luăm la fugă după visele noastre, pentru a găsi persoana care vrem să devenim. Acesta este ciclul firesc al vieţii, aşa cum după fiecare ploaie, răsare soarele.

Vă îmbrăţişez cu drag.

vineri, 28 noiembrie 2014

Filă de jurnal…

„ – Copile, nu îţi este frică de moarte?
- Nu, părinte. Pentru că după aceea mă transform în înger şi am grijă de oameni…”

"Și cad frunze din mine spre cer…"
 
De câteva zile ocolesc acest caiet unde mă învârt în jurul răspunsului la întrebarea nepusă… Astăzi am învățat să ating oamenii fără să țin seama de miros. Astăzi am învățat să nu plâng în fața durerii sau să plâng doar împreună cu acea lacrimă. Astăzi am învățat să nu mor.

Când oamenii sunt supăraţi, inimile lor se îndepărtează. Pentru a acoperi această distanţă ţipă unii la alții. Ei cred că așa se fac auziți. Când se iubesc, inimile lor se apropie şi îşi vorbesc în şoaptă adeseori. Pentru că distanţa dintre ei a devenit mică. Apoi ajung să se înţeleagă din priviri. Dacă distanţa e prea mare, ajung să nu mai găsească drumul de întoarcere. Şi se rănesc, se rup în bucăţi. Se ascund apoi în sufletele sau minţile altora…

Cine minte, cine e gol, cine e plin? Oamenii mai lovesc cu sufletele amanetate, cărțile încă mai mângâie în tăcere. Agitație și zgomot pentru nimic. Oamenii se plâng, plâng pe alții și iar se plâng pe ei. Prea puțini mai mulțumesc. Care e rostul plânsului neplâns? Sau nu mai pot iubi din pricina tăcerii cu care își acoperă oasele reci. Și nu mai e nimic de făcut acolo unde cuvintele nu mai încap.

Fugim de gânduri. Unii comunică prin cuvinte, alții prin tăceri și mulți prin urletul durerii. Ce ne spunem când nu ne vorbim? Bucuria și durerea sunt substanțele ce au hrănit sufletul, făcând omul mare. Omul lipsește din frumusețea răpitoare a clipei. E anesteziat plângând mut sărutul furat al visului. Ochii grei se joacă și astăzi cu focul din tine…

Fiecare instrument din sufletul meu cântă ceva. Sau tace. Frunzele şoptesc şi astăzi despre mine, despre tine. Şi apoi tac sfârşindu-se în iubire. Am sărutat poemul. Întâi cu o adiere de dor și apoi cu o lacrimă de bucurie… Și cad frunze din mine spre cer…
 
de Ieromonah Hrisostom Filipescu
sursa: https://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

marți, 1 aprilie 2014

Vom zâmbi, vom iubi și vom trăi.


Vom zâmbi, vom iubi, vom trăi.

Vom privi cu prietenie către soare pentru că i-am dus dorul și ne vom bucura de căldura lui.

Vom vedea cum înfloresc copacii, îmbrăcând haina frumoasă a adevăratei primăveri.

Vom fi prieteni, copii, suflete pereche.

Vom cânta și vom dansa de bucurie și poate uneori ne vom culege lacrimi din colțul ochilor din cauza vreunei noi dezamăgiri.

Ne vom gândi la cine am fost și la cine am devenit și poate că vom deveni nostalgici cu gândul la copilăria pe care o pierdem uneori prin cotloanele sufletului.

Ne vom pune dorințe și vom sufla în câte-un puf de păpădie în speranța că se vor împlini.

Vom iubi pentru că asta știm să facem și vom ierta pentru a ne ușura sufletul.

Vom zâmbi pentru că ne stă bine și le vom dărui și altora pentru că nu suntem niciodată prea săraci încât să nu le putem împărți.

Vom trăi și ne vom bucura de viață!

Să aveți un Aprilie cu sănătate, plin de liniște și de bucurii, de iubire și de prietenie, de soare și de viață!

de Iustina Talea

sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Îţi vei aminti de mine...

Dedic această postare, rătăcirilor mele din trecut şi totodată sufletelor îngereşti care mi-au fost mereu alături şi m-au trezit la realitate, mulţumindu-le pe această cale.  Nu în ultimul rând Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, spre a mă lumina şi a descoperi adevărul. Destul de târziu, după lungi suferinţe fizice şi psihice, am înţeles ce înseamnă să nu îţi fii ţie însuţi credincios şi de ce asta e cea mai mare eroare a vieţii. Deschideţi bine ochii la toate ispitele ce vă înconjoară! 
Cu iubire şi lumină, Daniela


Când a deschis bine ochii... Zilele căpătau alte înţelesuri în culorile lor noi. Ceva se schimbase în felul de a vedea lumea şi oamenii; ceva din punctul de referinţă al înţelegerii lumii se deplasase spre un alt contur. Vorbele potrivit cărora unii oameni vin în viaţa noastră pentru a ne fi de folos, alţii pentru a se folosi de noi, alţii pentru a ne învăţa ceva, iar alţii pentru a ne ghida îngereşte îşi purtaseră înţelesul deplin până în inimă şi acolo se alchimizau schimbându-i percepţiile. Din perspectiva acelei clipe, oamenii din viaţa sa apăreau sub un alt chip, intenţiile lor se vădeau diferite de ceea ce crezuse în momentele respective.

***

Stătea ca pe un cuib din vârful copacului şi privea scenele din interacţiunile sale cu oamenii. Vedea avertismente pe care nu le înţelesese la vremea lor, vedea cum intra în situaţii în care oamenii se foloseau de buna sa credinţă, vedea cum trecuse prin comploturi ori răutăţi, cum străbătuse văi de minciuni ori pustiuri de indiferenţă, vedea că întotdeauna fusese pe un parcurs singuratic şi că la fel e pentru fiecare dintre noi. Înţelegea în sfârşit de ce este atât de important să te cunoşti pe tine însuţi, pentru că toate alegerile greşite, toate stângăciile, ori fricile care stau la baza deciziilor proaste sunt din cauza necunoaşterii de sine. Vedea cum avusese un văl aşezat pe frunte datorat tuturor celor făcute ori purtate din veacuri şi cum nu putuse face mare lucru în materie de alegeri din cauza imposibilităţii de a vedea mai departe de primul pas. Fiecare om duce un astfel de văl în domeniul în care a greşit mai mult şi alegerile fiecăruia sunt limitate în funcţie de grosimea vălului purtat.

***

Îi fusese dat să poată înţelege abia atunci şi să vadă dincolo de faldurile vălului. Nu era îndepărtat în totalitate, dar acea parte care căzuse îi dădea putinţa să înţeleagă faptul că trăise ca şi cum avusese ochelari de cal. Trăise mult timp cu un alt EU care acum căzuse ca o haină veche şi rămăsese în urmă. Îl privi pe acel EU cu înţelegere, îi spuse că îi pare rău pentru zbuciumul său, pentru tristeţile şi suferinţele sale, îi fu recunoscător pentru curajul de a-şi fi dorit să fie altceva şi pentru eforturile de a se transforma, îi mulţumi pentru că voise să încerce diferitele moduri de a fi pe lume până când înţelesese că cele care nu i se potriveaau îi aduceau angoase, tristeţi, remuşcări. Înţelegea în sfârşit ce înseamnă să nu îţi fii ţie însuţi credincios şi de ce asta e cea mai mare eroare a vieţii.

***

" Îţi vei aminti de mine" îi spuse vechiul Eu, "îţi vei aminti pe drumul tău cel nou prin câmpurile aurii, printre perlele de rouă agăţate în pomii unei noi vieţi, printre zâmbetele însorite ale altor chipuri dragi. Îţi vei aminti de mine şi puterea ta va fi clădită pe trăirile mele, pe căderile şi repornirile de la zero, pe experienţele pe care ţi le las moştenire. Îţi vei aminti de mine de câte ori vei fi tentat să trăieşti în afara inimii tale. Eu voi fi temelia vieţii tale celei noi iar zidirile tale nu se vor mai prabuşi tocmai pentru că am existat EU "

joi, 27 iunie 2013

Să rămâi același...


Când toată lumea în jurul tău e altfel

Când îţi aminteşti lucruri de care toţi uită

Când îţi pasă de lucruri de care nimănui nu-i mai pasă

Când te încăpăţânezi să crezi în ceea ce nu mai vede nimeni

Când plângi, în timp ce alţii râd

Când tu zâmbeşti tainic, pentru că vezi ceea ce nu văd toţi cei ce plâng

Când nu spui nimănui ceea ce vrea să audă, ci numai ce îţi dictează sufletul

Când trăieşti pe calea ta, oricât de greu ţi-ar fi... Căci pari a merge invers faţă de toţi ceilalţi, ce trec şi calcă totul în picioare...

Când vorbeşti totuşi în versuri, deşi toată lumea gândeşte în cifre

Când iubeşti totuşi în cântec, deşi toţi în jur se pierd în calcul

Când poţi să mori fără ezitare, pentru o idee, când toţi din jur îşi vând vieţile pentru o ciorbă

Când lupţi pentru, deşi toată lumea luptă împotrivă

Când începi să savurezi lupta, de-abia când toţi din jur au renunţat

Când renunţi cu uşurinţă, la ceea ce toţi ceilalţi ar ucide ca să aibă

Când nu renunţi, deşi toţi cei din jur au renunţat. Şi te-au descurajat.

Când trăieşti pentru Frumos, deşi toţi ceilalţi văd Urâtul

Când crezi în iertare, deşi cei din jur trăiesc pentru răzbunare

Când te conjugi cu verbul "a fi", când toţi în jur aleg pe "a avea"

Când poţi avea totul, dar decizi să dăruieşti totul

Când crezi încă în rugăciune, când cei din jur nu mai au nici un scrupul

Când crezi încă în Iubire, când ceilalţi cred în compromis...

Când eşti nebun, deşi toată lumea e cuminte

Şi eşti bun, deşi toată lumea e rea

Când crezi încă în stil, în clasă şi în nobleţe, deşi toată lumea crede în modă

Când te uiţi doar la esenţe, deşi toţi se opresc la suprafeţe

Când crezi în calea grea, deşi ceilalţi caută scurtături

Când te jertfesti, deşi toată lumea în jur " se descurcă"

Când cauţi în cei din jur binele, chiar dacă ceilalţi văd doar răul

Când întinzi mâna să mângâi, să alini şi să ridici, atunci când ceilalţi dau cu pietre

Când te legi de catarg, deşi toţi cei din jur aleargă după sirene mincinoase

Când crezi încă în schimbare, deşi toată lumea s-a resemnat

Şi începi chiar cu tine..

....

Să rămâi acelaşi. În condiţiile astea. Poate fi numit uneori Nebunie...


Cel mai des

E numit nebunie.

Însă, trebuie să recunoaștem

Că merită toată aprecierea din lume

- Măcar pentru tărie

- Măcar pentru consecvenţă

- Măcar pentru curaj

Omul care rămâne acelaşi

Deşi toată lumea din jur e altfel...

Omul care e altfel

Când toţi ceilalţi sunt la fel...


Dacă vedeţi vreunul, spuneţi-mi şi mie

Aş vrea să stau mai mult pe lângă el...

Oamenii aceştia, care au curajul de a rămâne aceiaşi, deşi toţi din jur sunt altfel,

Pot schimba o lume...
 
de Alexandra Svet

joi, 28 februarie 2013

Povestea curcubeului


Cu mult timp în urmă, la începutul timpurilor, culorile lumii s-au certat. Fiecare dintre ele pretindea că era cea mai bună, cea mai frumoasă, cea mai importantă, cea mai folositoare, cea mai iubită.

Verdele spuse: “Uitaţi-vă la iarbă, frunze şi copaci. În mod evident vedeţi şi voi că sunt cea mai importantă culoare. Sunt culoarea vieţii şi a speranţei. Uitaţi-vă în jur şi o să vedeţi că sunt peste tot”.

Albastrul l-a întrerupt şi exclamă: “Gândiţi-vă la cer şi la mare. Apa stă la baza vieţii şi fără mine nu ar exista cerul albastru. Fără mine nu ar exista nimic!”

Galbenul râse: “Eu sunt luminos şi cald, iar tu eşti atât de serios. De fiecare dată când te uiţi la o narcisă galbenă sau la o floarea-soarelui zâmbeşti. Soarele, luna şi stelele sunt galbene, frumuseţea mea este atât de evidentă încât oricine mă vede rămâne uimit.”

Portocaliul începu să se laude: ” Eu sunt culoarea mâncărurilor sănătoase ce dau putere. Morcovul, portocala şi dovleacul au multe vitamine. Şi atunci când portocaliul umple cerul, la răsărit sau la apus, frumuseţea mea este atât de evidentă încât toţi cei ce mă văd se opresc să mă privească cu admiraţie şi uimire.”

Ei bine, roşul începu să strige: “Eu sunt conducătorul întregii vieţi. Sângele este roşu şi sângele înseamnă viaţă. Eu sunt culoarea pasiunii şi a iubirii.”

Violetul se ridică în picioare şi era foarte înalt. El vorbi dând foarte multă importanţă spuselor sale: “Eu sunt culoarea imperială şi a regilor. Oamenii puternici întotdeauna m-au ales pe mine deoarece eu sunt culoarea puterii şi a înţelepciunii.”

La sfârşit, cu o voce joasă şi timidă, Indigoul spuse: “Cu greu mă observaţi, însă deşi sunt tăcut, fără mine nu aţi fi nimic. Aveţi nevoie de mine pentru echilibru şi contrast şi pentru linişte interioară.”

Argumentările au continuat, fiecare culoare în parte laudându-se, ridicându-se în slăvi şi certându-se. Fiecare în parte considera că este perfecţiunea întruchipată. În timp ce se certau din ce în ce mai tare, un fulger puternic lumină cerul. Începu să tune şi să plouă cu găleata. Culorile tremurară de frică şi se strânseră în braţe pentru a se linişti şi proteja una pe alta.

Apoi ploaia începu să vorbească: “Voi, culorilor, sunteţi atât de nesăbuite. Vă certaţi care este cea mai bună, fiecare încercând să fie deasupra celorlalte. Nu înţelegeţi că fiecare în parte aţi fost făcute cu un scop special, fiecare este unică şi diferită? Luaţi-vă de mâini şi urmaţi-mă!”

Făcând ce le spuse ploaia, culorile se apropiară şi se luară de mâini. “De acum încolo”, zise ploaia, “când plouă, fiecare dintre voi se va întinde de-a lungul cerului într-un superb semicerc colorat. Curcubeul va fi un semn al păcii şi al speranţei.”

Astfel, oameni buni, de fiecare dată când ploaia curăţă pământul, căutaţi un curcubeu pe întinsul cerului.

Când apare, ţineţi minte că fiecare dintre voi este special.

Lăsaţi culorile curcubeului să vă reamintească să vă apreciaţi pe voi înşivă şi pe cei din jur!

autor necunoscut
sursa http://momenteinviata.ro/

vineri, 15 februarie 2013

Albastrul Divin

Pentru toţi cei care, ca şi mine, trăiesc într-o lume albastră...şi nu numai !

  Albastrul este culoarea sensibilitãţii, receptivitãţii, detasãrii, toleranței, generozitãţii.

Pentru egipteni, care adesea vopseau plafonul templelor în albastru, era indiciu de pace şi armonie.

Pentru druizi semnifică adevãrul.

Primii creştini îl asociau sentimentelor pioase, albastrul deschis fiind emblema pãcii şi a cumpãtãrii.

În tradiţia ocultã el este legat de sentimentul de devoţiune şi de misticism religios.

Albastrul simbolizeazã aspectul feminin şi intuitiv al fiinţei umane.

Este YIN - principiu feminin.

Stimuleazã echilibrul interior, receptivitatea şi compasiunea.

Este culoarea spiritului, a intelectului, a transparenţei şi a adevãrului.

1 - Albastrul deschis reprezintã un ideal romantic, tandreţea, sentimentele filtrate prin intelect.

2 Albastrul închis simbolizează misterul, inconştientul.

3 - Inspirã calmul, armonia, meditaţia, pacea.

4 - Reveleazã voinţa personalã sau Voinţa Divinã.

5 - Culoarea trãirilor spirituale sau religioase.

6 - Are atribute vindecãtoare.

7 - Stimuleazã energia femininã, ajutându-ne sã fim mai receptivi, sã ne abandonãm cu mai multã usurinţã, sã fim mai sensibili şi sã ne exprimãm cu mai multã naturaleţe sentimentele.

Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă, căci privirea pătrunde fără a întâlni niciun obstacol. Albastrul este cea mai imaterială dintre culori. În general, natura nu înfățișează albastrul decât alcătuit din transparență, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur și rece.

Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.

Un mediu albastru calmează, liniștește, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului. Profunzimea verdelui conferă, după Kandinsky, o impresie de odihnă terestră și de mulțumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră.

Albastrul și albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detașarea făță de valorile acestei lumi și înălțarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc. 

sursa facebook

marți, 5 februarie 2013

Semnificațiile culorii galben


Culoarea galben este cea mai caldă, cea mai expansivă şi poate cea mai însufleţită culoare. Galbenul este intens, amplu şi orbitor ca un şuvoi de metal topit, fiind greu de stins el se revarsă mereu. Galbenul reprezintă razele soarelui ce străbat azurul ceresc având puterea divinităţilor din lumea cealaltă.

Galbenul este o culoare masculină, o culoare a luminii şi a vieţii, fără a putea tinde spre întunecare. Acest lucru a fost foarte bine observat de Kandinski: "Galbenul are o asemenea năzuinţă spre lumină încât nu poate să existe galben foarte închis. Putem spune deci că între alb şi galben este o afinitate profundă, fizică."

Galbenul este simbolul tinereţii şi al nemurii divine. Lumina de aur devine uneori o cale de comunicare cu sens dublu, un mijloc între oameni.

În cosmologia mexicană, galbenul-auriu este culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios. Această culoare este deci asociată misterului reînvierii.

Fiind de esenţă divină, galbenul-auriu a ajuns pe pământ un atribut al puterii principilor, regilor şi împăraţilor, un atribut care arată originea divină a puterii lor.

Galbenul este culoarea veşniciei, tot aşa cum aurul este metalul nemuririi. Şi unul şi celălalt stau la baza ritualului creştin.

Această culoare a spicului pârguit anunţă însă culoarea toamnei când pământul se dezgoleşte, pierzandu-şi mantia de verdeaţă. Atunci, galbenul semnifică bătrâneţea, apropierea morţii. Astfel, la limită, galbenul devine un substitut al negrului.

Când se rup sfintele legături ale căsătoriei, galbenul este asociat adulterului, ca şi în cazul frângerii datorită lui Lucifer, a sfintelor legături ale iubirii divine.

Limbajul comun a ajuns însă să răstoarne simbolul, atribuind culoarea galbenă celui înşelat, în timp ce, la origini ea aparţinea înşelătorului, fapt demonstrat de numeroase obiceiuri.

Efectele culorii galben


Culoarea galben stimulează sistemul nervos central, măreşte capacitatea digestivă, îmbunătăţeşte tonusul făcându-ne să ne simţim în formă. Cea mai importantă acţiune a sa este aceea de a ameliora digestia.

Stimulează de asemenea sistemul limfatic asigurandu-i funcţionarea în condiţii optime.

Culoarea galben conferă stăpânire de sine mărind autocontrolul şi amplificând starea de luciditate mentală. La nivel mental ajută la dobândirea unei profunde cunoaşteri, făcând posibilă atingerea unei stări de înţelepciune.

Efectele fiziologice ale culorii galben: stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea normală a sistemului cardio-vascular.

Efectele psihologice ale culorii galben: căldură, intimitate elevată, satisfacţie sublimă, admiraţie, înviorare, culoare caldă, dinamică, fiind culoarea cea mai veselă, stimulează vederea, calmant al psihonevrozelor, senzaţie de apropiere în spaţiu, stimulează şi întreţine starea de vigilență, sporeşte capacitatea de concentrare şi mobilizează atenţia, predispune la comunicativitate profundă, conferă o stare de împlinire mentală.

Indicaţii terapeutice ale culorii galben:

- afecţiuni ale ficatului,

- afecţiuni ale vezicii biliare,

- balonări, meteorism,

- celulită,

- colită,

- constipaţie,

- diabet,

- dispepsie,

- exeme şi afecţiuni ale pielii,

- edem (umflătură sub piele),

- epuizare nervoasă,

- hemoroizi,

- indigestie,

- lepră,

- migrenă,

- paraplegie (paralizia membrelor inferioare),

- tulburări stomacale.

Contraindicaţii în cazul culorii galben:

- febră,

- inflamaţii acute,

- palpitaţii cardiace,

- supraexcitaţii.

sursă: armonianaturii.ro
 

vineri, 28 septembrie 2012

"Viitorul la care tânjesti este împlinit prin actiuni curajoase ACUM"

Astazi, vom explora relatia ta cu multele aspecte ale viitorului.

 
Mai întâi, exista speranta. Te poti gândi ca speranta este complet pozitiva, dar totusi nu este asa. Speranta este de asemenea o negare a prezentului, o scoatere a ta din momentul prezent si din pacea si acceptarea pe care acesta le contine... Mai curând decât agatarea de speranta, ar trebui sa revii profund în momentul prezent si sa gasesti pacea care exista aici, si apoi sa ai credinta ca viitorul va curge din acest moment în urmatorul, aducându-ti mai multa întelegere si vindecare peste timp. A spera ca ceva anume sa se întâmple înseamna sa stabilesti asteptari, iar asteptarile sunt drumul spre dezamagire.

Ai vrea sa stii ce rezerva viitorul, dar viitorul sta în propriile noastre actiuni si raspunsuri, moment de moment, la fel ca si cadrul mental acum. Viitorul nu este vreun loc distant unde totul este transformat în mod magic. Viitorul este momentul imediat urmator, si în acest moment tu trebuie sa ajungi la adevar si sa îi dai curs. Ca sa realizezi cel mai interesant si captivant viitor, mult curaj este necesar chiar ACUM, ca sa faci ceea ce îti spune inima sa faci, sa ajungi la ceilalti, sa-ti deschizi inima la iubire, sa ajuti viitorul sa înfloreasca.

Daca privesti înapoi la trecut, vei vedea ca au fost multe dati când ai spus "nu" la lucruri la timpul prezent. Poate ca au parut prea ciudate, poate prea înfricosatoare. Poate abia le-ai observat, pentru ca erai concentrat în a-ti îndeplini propriile planuri si a controla lumea din jurul tau. Dar totusi, existau ocazii peste tot în jurul tau, stralucind în lumina soarelui. Esti în aceeasi situatie acum. Peste tot în jur sunt lucruri noi pe care le-ai putea încerca. Si adânc în inima ta este o voce care te mâna într-o anumita directie, dând sugestii, sfaturi. Dar multe din sfaturile acelea nu sunt sensibile asa cum ai vrea, multe dintre ele solicita mult curaj ca sa iesi de pe calea ta batatorita. Dar aceasta schimbare la care tânjesti în viitor, acea speranta de care te agati atât de tenace, se împlineste prin actiune curajoasa si sincera chiar acum.

Si ultimul aspect al viitorului pe care vreau sa-l explorez este relatia ta cu timpul. Existi pe mai mult de un nivel. La nivelul sinelui tau înalt, esti fara-de-vârsta si etern. Stralucesti deasupra prin energie, iubire si cunoastere, iar acest lucru nu se schimba. Dar aceasta viata temporala, care se hraneste din sinele înalt, se misca într-o maniera liniara. Are un început si un sfârsit, si urmeaza anumite legi ale timpului. În timp ce tu esti aici, în interiorul acestui moment, faci actiuni care, daca sunt bine concepute, vor produce o mare rasplata în viitor. Poti planta semintele unor relatii bune, ale unor talente atent întretinute, ale unor abilitati extinse. Cheltuie doar putin timp si efort acum, dar constant, si timpul are grija de toate pentru tine. Timpul ajuta acele seminte sa creasca într-un semintis fraged pe care trebuie sa-l aperi de furtuna, apoi un copac tânar care necesita mai putina atentie, si apoi un copac mare, care te poate adaposti iarna si hrani vara, cu un fruct auriu ce ti-l da de bunavoie. Dar fii atent ca este de asemenea posibil sa faci mult efort cu plantarea, apoi sa-l abandonezi în timpul unei furtuni sau secete, si întregul tau efort initial este degeaba.

Si astfel toate aceste lucruri necesita echilibru. Exista seminte pe termen lung în viata ta, proiectele, abilitatile, talentele, relatii si pasiuni pe care le cultivi în timp, astfel ca acestea sunt pentru a fi sustinute peste ani. Si mai exista de asemenea acest moment, în care cauti un echilibru între plantare, supraveghere a ceea ce este deja plantat, si simpla savurare a momentului cu orice ar contine acesta, chiar acum, necontând situatia ta.

Si apoi, foarte important, este vocea dinlauntru a adevarului, care-ti spune de actiuni speciale pe care sa le faci chiar acum, aceea care-ti face inima sa bata mai tare, cea care-ti pune la încercare lucrurile în care crezi si confortul, cea care cere sa iesi din sabloanele tale si sa faci ceva care nu-ti este caracteristic si totusi atât de potrivit. Asculta aceasta voce, si viata ta se va desfasura însotita de miracole si o adânca si mareata înflorire a frumusetii si gratiei.

Iata o mica rugaciune pentru astazi

Astazi, sunt complet deschis acestui moment. Ma conectez cu acest moment si cu adevarul meu, adânc în centrul meu. Cer sa fiu condus de adevarul meu si doresc sa fiu curajos si statornic atunci când îl urmez.

Astazi, apreciez acest moment de asemenea, pentru minunatia si frumusetea lui, exact asa cum este. Caut pacea înauntru, unitatea cu tot ceea ce este.

Astazi caut si echilibru, sa ud si sa supraveghez semintele semanate, sa plantez noi seminte, si sa ma bucur de lumina soarelui când fac asta. Îmi afund mâinile în pamânt, simtindu-i întinderea si mirosind marea fertilitate a vietii.

Iubesc aceasta viata. Ma iubesc pe mine însumi în ea. Sunt pe deplin conectat cu tot ceea ce exista. Eu Sunt.

* * *

Va doresc ca viitorul sa vi se desfasoare în frumusete si bucurie.

Iubire si Pace,
Carrie

 

vineri, 13 iulie 2012

Terapia prin Culoare

Terapia prin culoare este o modalitate terapeutică complet naturală, capabilă de a reechilibra organismul, mai ales atunci când ne aflăm în condiţii de stres.
Încă din Antichitate, oamenii au sesizat efectele culorilor şi au încercat să vindece bolile cu ajutorul lor.
Culoarea era folosită nu numai în scopul de a vindeca, ci şi de a stimula mentalul şi de a creşte forţa vitală.
Fiecare culoare are o frecvenţă de vibraţie şi emite o undă care, după părerea vechilor chinezi, străbate retina şi ajunge la nervul optic, producând un lanţ de reacţii în organism.
Grecii şi romanii foloseau şi ei, foarte eficient, şi tot ca o formă de cromoterapie, razele ultraviolete. De la indieni ne-au parvenit cunoştinţele despre legăturile care există între culori şi cele şapte chakre (plexurile esenţiale ale organismului uman).
Cunoaştem faptul că chakrele acumulează energii subtile luminoase, colorate diferit, pe care le distribuie apoi în interiorul organismului.
Fiecărei chakre îi corespunde una dintre cele şapte culori de bază ale spectrului luminii albe descompuse prin prismă. Atunci când o anumită chakră este slab energizată, va apărea în organism o proastă funcţionare sau chiar o tulburare.
De obicei este suficient ca în aceste cazuri respectiva chakră să fie dinamizată şi încărcată cât este necesar plexului corespunzător. Acest lucru poate fi făcut prin expunere directă la o radiaţie luminoasă de culoarea corespunzătoare respectivei chakre, din zona plexului afectat.

Roşul

Pentru europeni, culoarea roşie exprimă dragostea, iubirea, pofta de viaţă, pasiunea, extazul.
În Extremul Orient, roşul evocă în general căldura, intensitatea, acţiunea şi trăirea intensă. Roşul este culoarea tendinţei expansive, rajas.
Întruchipare a ardorii şi a năvalnicei tinereţi, roşul este, în tradiţiile irlandeze, culoarea prin excelenţă războinică. În Japonia, culoarea roşie este purtată aproape exclusiv de către femei. Este un simbol al sincerităţii şi fericirii.
Roşul are cea mai joasă frecvenţă de vibraţie şi cea mai mare lungime de undă, fiind o culoare extrem de excitantă.
El stimulează secreţia de adrenalină, aducând un aport de energie şi vitalitate privitorului, creşte presiunea sangvină, măreşte tonusul muscular, activează respiraţia.
Roşul este considerat un stimulent universal. Această culoare are acţiuni binefăcătoare asupra sângelui, facilitează regenerarea celulară, măreşte puterea voinţei şi curajul.
Culoarea roşie, deoarece este considerată a fi un stimulent universal (şi este asociată cu căldura), este indicată în stări de moleşeală, lâncezeală, oboseală, depresie, în tulburări respiratorii, răceală, tuberculoză, bronşită, anemie, gripă, dureri reumatice etc.
Stimulator general, ea excită, irită, provoacă, incită la acţiune îndeosebi în plan psihomotor, este stimulent intelectual, uşor neliniştitoare, facilitează asociaţiile de idei.
Din nefericire, însă, este foarte folosită în toate formele de manipulare vizuală, de la simple reclame şi până la campaniile publicitare.

Galbenul

Pentru europeni, culoarea galbenă reprezintă culoarea orgoliosului, culoarea geloziei; antagonic acesteia, galbenul-auriu reprezintă Divinitatea, sentimentele şi iubirea faţă de Dumnezeu, sfinţenia. În iconografie regăsim acel halou de lumină ce înconjoară capul sfinţilor şi al îngerilor.
În cosmologia mexicană, galbenul-auriu este culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios. Această culoare este deci asociată misterului reînvierii.
Galbenul stimulează creierul, limpezind mintea şi ajutând în luarea deciziilor rapide. Cea mai importantă acţiune a sa este aceea de a ameliora digestia.
Pentru că este o culoare asociată cu astrul zilei şi cu lumina solară în sine, se spune că tot galbenul este cel care ne face mai optimişti. Stimulează de asemenea sistemul limfatic, asigurându-i funcţionarea în condiţii optime. La fel, stimulează nervul optic şi influenţează funcţionarea normală a sistemului cardiovascular.
În plan psihologic înviorează, fiind o culoare caldă, dinamică; cum este culoarea cea mai veselă, stimulează vederea. E folosită drept culoare relaxantă, în calmarea crizelor sau a stărilor de anxietate.
Persoanele care poartă culoarea galbenă în mod excesiv trădează o sensibilitate a meridianului Bilă-Ficat, în general o afecţiune hepatică.

Portocaliul

Pentru europeni, aceasta este culoarea veseliei, a căldurii şi senzualităţii. Este o culoare revitalizantă, care reprezintă energiile solare şi anunţă deschidere către ceilalţi şi sinceritate.
Pentru tibetani şi pentru călugării budişti, în genere, reprezintă evoluţia spirituală şi bucuria iluminării. Să ţinem seama, totuşi, de faptul că pentru a atinge iluminarea se impune renunţarea la tot ceea ce ne constrânge în plan material, evoluţia spirituală neavând nimic în comun cu lumea materială, obţinându-se acea stare de detaşare de tot ceea ce înseamnă griji pământene, necesităţi şi dorinţe materiale, ambiţii.
Pentru lumea arabă, portocaliul înseamnă şi jertfă; să nu uităm că, înainte de a fi sacrificate, victimele anumitor grupări teroriste sunt îmbrăcate într-o cămaşă portocalie, ca simbol al sacrificiului purtat în mod greşit, într-un război al Jihadului ce se doreşte a fi considerat drept sfânt.
Portocaliul este folosit în terapia depresiilor şi este de mare ajutor în revenirea după un şoc emoţional. Are rol în întărirea sistemului imunitar, în special pentru persoanele care pot suferi de pe urma alergiilor, primăvara.
Portocaliul are, de asemenea, un puternic efect benefic asupra sistemului digestiv şi stimulează organele sexuale.
Această culoare contribuie la o circulaţie mai activă a energiei prin canalele corpului energetic subtil şi menţine starea sănătoasă a ţesuturilor pielii şi a mucoaselor.
Purtarea hainelor în diverse nuanţe portocalii vă ajută să scăpaţi de tristeţe şi de spaime, previne căderile nervoase şi ajută la creşterea poftei de mâncare. Fiind o culoare caldă, dezinhibă, conferă optimism, veselie, senzualitate, provoacă stimularea emotivă.
De asemenea, favorizează secreţia gastrică şi îmbunătăţeşte digestia.
Culoarea portocalie este foarte bună împotriva oboselii, decepţiilor, deziluziilor, ipohondriei, stresului, demenţei senile sau se foloseşte în caz de epilepsie, astm cronic, tuse, spasmofilie etc.

Rozul

Ca şi portocaliul, acesta este rezultatul unui amestec de culori, roşu şi alb, culori opuse, dar care se completează foarte bine.
Pentru europeni, culoarea roz reprezintă copilăria fericită, iubirea neprihănită şi inocenţa.
Simbolistic, reprezintă semnul iertării şi al prieteniei. Este o culoare care îl face pe cel ce o poartă să iubească lumea spirituală, fiind deci culoarea iubirii şi totodată cea mai romantică şi afectivă culoare.
Vivacitatea este caracteristica acestei culori, iar dacă apare frecvent în vestimentaţia unei persoane mature, indică dorinţa acesteia de a trăi şi de a se bucura de viaţă.
De asemenea, în cazul copiilor s-a observat că stimulează creativitatea şi sentimentul de protecţie maternă.

Verdele

Este culoarea naturii şi a vieţii; simbolizează pacea, temperarea, primăvara cu un nou început.
Pentru irlandezi, culoarea verde „de smarald” ar spune parcă „sunt liber şi mă bucur de ceea ce văd şi ce simt”, fiind un pic contrastantă cu roşul de rubin.
Verdele are o lungime de undă cu valoare medie, este mediator între rece şi cald, între sus şi jos, este o culoare liniştitoare, răcoritoare, umană.
Culoarea verde este benefică pentru vedere şi pentru sistemul nervos.
Verdele se potriveşte camerelor de odihnă şi relaxare, deoarece oferă sentimente de linişte şi armonie, vindecă şi linişteşte sufletul, elimină tensiunile şi anxietăţile.
Oamenii se simt confortabil când în încăpere există pete de culoare verde, chiar dacă ele nu sunt foarte mari sau foarte deschise; acestea oricum au efect odihnitor asupra ochiului, creând linişte, bună-dispoziţie, relaxare.
Culoarea verde este utilizată în general datorită capacităţii sale de a destinde psihicul şi corpul, în cazuri de dureri de cap, nevralgii, hipertensiune, insomnie, ulcer, tulburări cardiace sau cancer.
Din nou, din nefericire culoarea verde îşi găseşte un loc de cinste în toate formele de exprimare a manipulărilor vizuale, creând dependenţă şi anumite fixaţii cu rol manipulativ.
De asemenea, folosirea în exces a acestei culori poate determina o creştere patologică a activităţii bilei şi poate fi în acelaşi timp cauza apariţiei pietrelor în căile biliare.

Albastrul

În cultura europeană, albastrul defineşte speranţa, crezul, infinitul cerului şi ajutorul divin.
În budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Înţelepciunii transcendente, a cărei posibilă imagine este aceea a imensităţii cerului albastru; Lumina albastră a Înţelepciunii lui Dharmadhatu (conştiinţa originară), cea care deschide Calea Eliberării.
Albastrul este cea mai rece dintre culori şi, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. În psihanaliză, albastrul-deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului premonitor, ce transcende dincolo de impulsurile subconştientului.
Această culoare calmează respiraţia şi reduce frecvenţa pulsului. De asemenea, stimulează producţia de melatonină, un hormon care ne ajută să ne relaxăm şi să avem un somn profund. Multă lume care suferă de insomnie nu ştie că, dacă citeşte la o lampă cu abajur albastru, somnul nu va întârzia să apară.

Violetul

Culoarea violet are capacitatea extraordinară de a uşura accesul la stările de meditaţie şi de a accelera evoluţia spirituală; mai este utilă în cazuri de migrene şi stimulează activitatea glandei tiroide.
Spiritual, această culoare este considerată a fi o reflexie a Sfântului Duh.
Violetul este o culoare a moderaţiei, constituită din roşu şi albastru în proporţii identice, reprezintă echilibrul între Cer şi Pământ, simţuri şi raţiune, înţelepciune şi patimă.
Culoarea violet ne hrăneşte şi ne energizează în mod inefabil partea cea mai înaltă a creierului, ajutându-ne să ne extindem orizontul înţelegerii.
Leonardo Da Vinci susţinea că puterea de meditaţie a fiinţei umane poate fi mult mărită dacă medităm într-o cameră cu geamuri violete la ferestre, atunci când soarele este la amiază.
Cristalul de culoare violetă, ametistul, iniţiază înţelepciunea şi înţelegerea superioară; prezenţa sa aduce linişte, armonie, pace interioară, ajută în călătoriile în astral, călăuzeşte mintea spre o înţelegere mai profundă.
Violetul are un efect benefic asupra stării mentale şi este cunoscut drept o culoare care sporeşte încrederea în sine şi forţa spirituală.
La nivel psihic, culoarea violet calmează rapid angoasele, anihilează frica, elimină agresivitatea şi face să dispară gelozia.
Înglobând clarviziunea, sentimentul eternităţii, starea de fuziune şi unitate cu tot ceea ce ne înconjoară, violetul stimulează trăirile spirituale înalte, precum şi simultaneitatea unor stări ca optimismul şi nostalgia.

Negrul

Pentru europeni, negrul este asociat cu suferinţa, cu renunţarea sau pierderea cuiva drag, cu depresia şi singurătatea.
S-a constatat că preferinţa către vestimentaţia de culoare neagră este motivată întotdeauna de starea de spirit a persoanei care o poartă. Ea anunţă dorinţa de singurătate, independenţă, neimplicare şi mai ales perioade de criză morală.

autor Teodor Vasile, ”Cancerul, boala tristetii”
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...