Se afișează postările cu eticheta Energie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Energie. Afișați toate postările

luni, 30 octombrie 2017

Scrisoare deschisă către cei care se pregătesc să sărbătorească Haloweenul

 
Iubiţii mei!

Vă scriu cu dragoste despre această sărbătoare numită “Haloween”, care este din ce în ce mai populară în rândul tinerilor, dar şi a copiilor. O sărbătoare care fură şi de la tineri, şi de la copii, bucuria adevărată a unei sărbători autentice. Va întreb, este “Haloweenul” o sărbătoare adevărată? Aduce Haloweenul bucurii durabile? Va îmbogăţeşte în vreun fel acest Haloween sufletul? Acestea sunt, bineînţeles, întrebări retorice, însă aş vrea că fiecare dintre voi să îşi răspundă la ele sincer. Oare ce mai înseamnă astăzi o sărbătoare în această lume secularizată care încearcă să ne fure adevăratele bucurii, înlocuindu-le cu surogate. Adevăratele sărbători, adevăratele tradiţii sunt înlocuite astăzi de sărbători de import cum este şi Haloweenul.

Susţinătorii Haloweenului vorbesc despre caracterul “nevinovat”, “distractiv” şi “multicultural” al acestei sărbători – ceea ce este cu totul fals. Prin aceste sărbători nevinovate se atentează subtil la sufletele noastre. “Mare lucru, o noapte de distracţie”, ar putea spune cei mai mulţi dintre dumneavoastră. Dar, gândiţi-va bine, că o noapte de o aşa-zisă distracţie v-ar putea costa sufletul. Acest Suflet pe care l-a sădit Dumnezeu în noi şi pentru care vrăjmaşul omenirii duce atâta lupta. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Haloweenul nu este o sarbatoare culturală. Haloweenul este o sărbătoare satanistă. Fie că ne place sau nu, aceasta este realitatea.

Unde este frumosul? Unde este tradiţia? Unde este puritatea şi autenticitatea la acest Haloween? Aş vrea că fiecare dintre dumneavoastră să îşi răspundă încă o dată la aceste întrebări. Să îşi răspundă cu sufletul. Este important să avem discernământ în toate.

Mă tem pentru dumneavoastră, cei tineri. Mă tem să nu daţi drepturi răului. Să nu lăsaţi să se cuibărească răul în sufletele voastre. Răul este dulce şi molipsitor la început, însă devine foarte amar. Răul vrea să pună stăpânire pe sufletele noastre. Iarăşi, va chem la meditaţie şi discernământ. Să ştiţi că “răul” în toată existenţa noastră se ascunde după un aparent “bine”.

Tonul scrisorii mele poate părea unul foarte trist, plictisitor sau incomod, însă, de cele mai multe ori Adevărul deranjează sau este ignorat.

Va scriu cu dragoste. Sărbătorirea Haloweenului s-ar putea să va coste scump. Urmările sărbătoririi Haloweenul ar putea să fie foarte dramatice, de aceea, va rog să gândiţi înainte de orice la ceea ce aveţi dumneavoastra cel mai de preţ – Sufletul.

Dacă va interesează într-adevăr partea mistică, dacă vă interesează să aflaţi mai multe despre Bine şi rău, dacă vreţi să ştiţi cu adevărat mai multe despre această luptă, dacă vă interesează ce se întâmplă cu scheletul morţilor dupa trecerea la Domnul şi dacă vă  preocupă cu adevărat subiectul morţii, căutaţi mai adânc, căutaţi cu sinceritate şi Dumnezeu o să vă descopere cu adevărat tainele din spatele acestor subiecte, El o să vă dea răspunsuri la toate întrebările. Nu va opriţi din căutări! Nu primiţi “de-a gata” tot ce vă serveşte societatea! Treceţi totul prin sită discernământului, prin sita sufletului vostru curat. Săpaţi în adânc, căci acolo se află Comoara!

Scrisoare deschisă adresată studenţilor ruşi, în prag de Haloween, de către Episcopul Pantelimon Satov
traducere şi adaptare Elisabeta Lascu pentru altarulcredintei.md

vineri, 16 decembrie 2016

Eliberează-ţi sufletul…

 
Eliberează-ţi sufletul de tot ce-l încarcă. Nu-l lăsa să acumuleze prea multe, pentru că se va sufoca. Sufletul omului e atât de sensibil! Şi acumulează atât de multe… Nu mai păstra acolo tot ce întristează. Nu o să ajungi decât să ai un suflet prea plin, prea trist şi prea nefericit, ori el nu merită asta. Stai un timp tu cu tine şi analizează fiecare lacrimă neplânsă, fiecare dor nerostit, fiecare sentiment nemărturisit, fiecare durere care ţi-a străpuns fiinţa, fiecare regret, fiecare suspin, fiecare nereuşită care a lăsat urme, fiecare rană şi fiecare îndoială. Ia-le pe rând şi desparte-te de ele. Nu trebuie să fii trist când le spui Adio, pentru că doar rămânând fără te vei elibera.

Doar dându-le afară şi lăsându-le acolo, în urmă, şi continându-ţi drumul, vei putea spune că ai scăpat de poverile alea care te apasă atât de tare.

Ai nevoie de această curăţenie. Şi tu, şi el. Fă-o. Şi nu privi înapoi. Ce a fost, a fost, nu va mai fi, tu deschide-ţi braţele pentru ce va fi. Deschide-ţi braţele şi pregăteşte-ţi sufletul pentru momente de sărbătoare. Are nevoie de ele.

Are nevoie să zâmbească, să fie fericit, să simtă că contează, să se simtă util, iubit şi înţeles. I s-a luat de griji. Vrea linişte. Acea linişte după care a tânjit atât de mult, acea linişte care îl ajută să nu se mai gândească la ce-i rău. Acea linşte care-i e ca un balsam. Sufletul are nevoie din când în când să se elibereze din strânsoarea gândurilor şi a oamenilor care nu-l merită. Şi pentru ca asta să se întâmple, are nevoie de tine.
 
de Georgiana R
pasajedinviata

sâmbătă, 20 iunie 2015

Păcatul nedeclarat al dezvoltării personale


Nevoia oamenilor de a-şi confirma propria existenţă se manifestă astăzi printr-o explozie de senzaţii, prin căutări frenetice de energii vitale, dar mai ales absorbirea unor filosofii şi teorii de viaţă din cele mai exotice.

Fie trecem nepăsători pe lângă ele, fie ne lăsăm ademeniţi de reţete care ne promit negreşit fericirea şi împlinirea, în numele unei foarte difuze noţiuni de dezvoltare personală. Dar ce înseamnă acest ideal al devenirii personale şi cum ni-l putem asuma, fără a ne rătăci pe căi greşite?

Pentru a putea avea un astfel de parcurs de viaţă, de la bun început, trebuie să ne echipăm cu virtutea esenţială pentru orice explorator, discernământul.

A şti să distingi binele de rău şi adevărul de fals este primul pas spre o autentică dezvoltare personală. Nu poţi progresa fără să ai capacitatea alegerilor bune.

De asemenea, trebuie spus că dezvoltarea personală a omului nu repre
zintă doar o sumă de achiziţii de noţiuni şi experienţe psihologice, ci în primul rând un progres interior, sufletesc.

Pentru ca omul să atingă acest nivel trebuie să evite păcatul nedeclarat al acestui concept care este concurenţa. Dincolo de faptul că această concurenţă în raport cu celălalt este un reflex al egoismului, asumată fără discernământ ea poate duce la grave stări de alienare.

A te raporta la cel de lângă tine doar pentru a-ţi măsura puterile şi pentru a-l depăşi, în iluzia că acest exerciţiu îţi va confirma propria valoare, este o mare greşeală.

Iar exemplele cotidiene de copii antrenaţi de părinţi să îi depăşească în mod programatic pe colegii lor de clasă sau de angajaţi dornici de afirmare care se raportează la colegii lor ca la obstacole pe care trebuie să le depăşească pentru a cuceri admiraţia şefilor, sunt expresia acestei stări de lucruri în care ne trăim existenţa cotidiană.

Uităm foarte uşor că omul are înscris în datele lui spirituale sentimentul comuniunii şi al solidarităţii, în care binele din mine trebuie să întâlnească binele din cel de lângă mine, iar suma lor să sporească în mod calitativ atât existenţa mea personală cât şi pe cea a lumii.

Concurenţa excesivă este semnul că ne-am pierdut sentimentul iubirii faţă de semeni şi că nu mai avem noţiunea responsabilităţii faţă de soarta şi viaţa lor.

Dacă în termeni creştini supremul ideal al dezvoltării personale este mântuirea, acest lucru nu înseamnă altceva decât asumarea propriei vieţi ca un exerciţiu al solidarităţii şi comuniunii cu cei de lângă tine, în care succesul lor devine şi al tău, iar neîmplinirea lor o simţi ca pe propria neîmplinire.

Alergând în această viaţă nu trebuie să o facem doar gândindu-ne la cum să îl depăşim pe cel care e lângă noi, ci cu sentimentul că, doar inimă lângă inimă şi suflet lângă suflet vom reuşi să ne câştigăm cu adevărat propria noastră dezvoltare personală, care este iubirea.

Şi aceasta pentru că singurul şi adevăratul progres al omului nu este tehnologia, ci cantitatea de iubire pe care reuşeşte să o asimileze şi să o transmită celor din jur.

Pentru că, ajungând la linia de sfârşit a vieţii nu suntem aşteptaţi doar noi, ci şi cei lângă care am alergat, dar mai ales cei care au căzut şi pe care am reuşit să îi ridicăm.

de Pr. Bogdan Ivanov

sâmbătă, 6 iunie 2015

Simbolurile sataniste de care creştinul ortodox trebuie să se ferească.

O erezie de dimensiuni planetare ce loveşte Ortodoxia se numeşte Noua Eră, New Age sau Noua Eră a Vărsătorului. Adepţii Noii Ere susţin că în perioada dezvoltării Imperiului Roman soarele a intrat în zodia Peştilor, şi astfel a început Era Peştilor. Aceasta a fost epoca în care a trăit Hristos, Era Creştinismului. Acum ei spun că această epocă a luat sfârşit şi începe o nouă eră, Era Vărsătorului.

Astfel New Age este o uriaşă reţea de organizaţii ce au o oarecare legătură între ele. Faptul că este o mişcare antihristică se vede şi din doctrina sa pe care se bazează: religiile orientale, teosofia, masoneria, satanismul, vrăjitoria, credinţa în reîncarnare, etc.

Noua Eră foloseşte anumite simboluri, care nu sunt simple embleme ale mişcării, ci simboluri cu conţinut ocult, purtătoare ale energiei duhurilor viclene.

Aceste semne sataniste sunt:


 1. Arcada cerească (culorile curcubeului)

Este simbolul cel mai folosit. Pe acesta îl poate găsi cineva peste tot: pe cadouri pe jucării, pe haine. Aşa cum învaţă discipolii Noii Ere, simbolizează puntea dintre om şi Marea Minte Universală, adică Lucifer.


 2. Numărul 666

Este numărul numelui lui Antihrist, despre care se vorbeşte în Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul (13, 18). Alice Ann Bailey, mama spirituală a Noii Ere, scrie că numărul acesta are calităţi sacre şi că trebuie folosit cât mai mult posibil, cu scopul de a veni cât mai repedeNoua Eră. Astfel se explică de ce aproape toate produsele din comerţ sunt marcate cu un cod de bare, în care, la început, la mijloc şi la sfârşit se află liniile care reprezintă cifra 6. Avem adică trei de 6 (666).


 3. Ying şi yang (simbolul taotismului)

Acest simbol arată că binele şi răul sunt două puteri egale care se completează una pe alta. Îl găsim expus pe sigla unor restaurante şi nu numai.


 4. Pentagrama

Este folosită de magia neagră şi de către iudei. Chiar pe turla catedralei ortodoxe din Sankt Petesburg, în mijlocul crucii era pus şi semnul acesta al jidanilor. Nu după mult timp turla a fost mistuită de flăcări.


 5. Svastica (cunoscuta cruce frântă).

Crucea frântă (îndoită) înspre stânga se foloseşte mai ales în ocultism. Crucea frântă înspre dreapta a constituit emblema nazismului.


 6. Fulgerul

Este simbolul lui Lucifer. Sataniştii se mândresc cu spusa lui Hristos din Noul Testament: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer (Luca 10,18).


 7. Emblema păcii

Aşa numita emblemă a păcii, este în realitate o cruce răsturnată şi ruptă, circumscrisă într-un cerc magic. Din păcate mulţi tineri poartă tricouri, blugi şi alt soi de îmbrăcăminte ce poartă acest semn, crezând că este un semn al păcii. Este o tristeţe să mergi pe stradă, la noi în România, văzând că din trei tineri, unul poartă un tricou cu semnul acesta satanist. Mulţi chiar ştiu că este un semn al celui viclean, dar poartă în continuare acele haine ce-l au imprimate pe ele, că …na…este trendy şi cool!


 8. Crucea egipteană sau profanată.

Se foloseşte mai ales în magie. Trebuie însă, atenţionaţi acei creştini de-ai noştri care merg la Sfintele Locuri şi trec prin Egipt că pe papirusurile pe care le aduc de acolo există crucea egipteană. 


Aşadar, după ce am văzut care sunt semnele sataniste ale Noii Ere, datoria noastră stă în a ne feri de ele şi a învaţa şi pe alţii ce reprezintă acestea când vedem că le poartă şi nu le cunosc simbolistica.

Membrii acestei mişcări antihristice, vor încerca să prindă în cursă pe oamenii naivi, prezentându-se sub diferite măşti şi împrăştiind confuzia. De aceea trebuie să avem ochii deschişi atât turma, dar mai ales păstorii. Să descoperim, în spatele firmelor frumoase şi colorate ţipător, faţa cu adevărat primejdioasă a ereziilor. Această descoperire îi deranjează foarte mult pe eretici şi de aceea îi atacă cu furie pe cei care îi demască, dar sunt incapabili să vatăme pe cel credincios, deoarece îl acoperă harul Atotputernicului Dumnezeu.

Pr. Arsenie Vliangoftis (din Ereziile contemporane, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2006, p. 64-85)

miercuri, 25 februarie 2015

Cei ce cumpără iubirea!

 
Ceva se întâmplă cu lumea, ceva straniu, ceva şocant. Pare că lumea a înlocuit iubirea cu banii. Pare că nu e îndeajuns să iubeşti, ci să ai bani şi să-ţi cumperi cu ei şi dragoste. Să ai bani şi să cumperi sex, sănătate, rochii, maşini, case, vacanţe, dar – mai ales – iubire. Pentru că iubirea, pasiunea reală, optimismul şi frumuseţea lăuntrică croşetează energia necesară pentru a avea bani, în absenţa trăirilor autentice, oamenii fură. Când furăm bani, furăm energia altor oameni şi cumpărăm cu ea oameni şi un fel de dragoste... falsă. Să faci din viaţa însăşi un fel de târg, în care cumperi totul, dar – mai ales – dragostea şi oamenii, înseamnă să te bazezi pe valori greşite, pe principii greşite, să te laşi manipulat de forţe întunecate, vampirice, care distrug viaţa.

Am auzit în ultimul timp mai mulţi oameni consimţind că ”ar fi normal să fii la putere şi să furi, dar cumva mai decent”! Oare chiar e normal să furi, fie şi cu decenţă, oare e legea existenţei îngăduitoare cu lipsa de onestitate, oare chiar ”merge ulciorul de mai multe ori la apă”? Iar răspunsul este, desigur, ”nu”! Orice formă de furt e un furt de energie, adică furtul energiei care întreţine viaţa, iar energia aceasta se naşte prin iubire şi din iubire. Iubirea nu se poate cumpăra: doar ne înşelăm pe noi înşine, crezând că banii, maimuţărelile, bijuteriile, maşinile sau alte nebunii omeneşti fac sufletul să simtă iubire sau măcar un dram de afecţiune. Sufletul nu se închină la bani, asta e sigur! Omul se poate preface că nu aude lacrimile sufletului, îşi poate distrage atenţia de la zumzetul permanent al inimii sale, care strigă prin stres, prin durere emoţională, prin necazuri, prin probleme de tot felul, doar-doar va fi auzit. Omul se poate face că nu aude nefericirea sufletului său, fiindcă pare că banii ţin loc de fericire o vreme, doar o vreme... Ideea este aceea că existenţa este integră şi onestă în întregime: putem păcăli lumea, mintea, ne putem amăgi pe noi înşine, putem fura un timp, dar într-o zi existenţa ne obligă să restabilim echilibrul pierdut şi ne forţează să pierdem ceea ce am luat fără să ni se cuvină.

Nu, nici o formă de furt nu e normală. Însă e normală iubirea. E normală compasiunea. E normală mila. E normal să dăruim şi să fim buni cu oamenii. E normal să fim recunoscători pentru fiecare fir de aţă pe care ni-l dăruieşte cineva. E normal să înţelegem că viaţa ne dă întotdeauna, că-n legea existenţei e înscrisă însăşi legea darurilor, că nevoile noastre sunt împlinite după legea divină, iar legea divină e dăruitoare. Păsările nu ară şi nu seamănă, ne-a spus Iisus, dar au ce să mănânce. Crinii nu ţes, dar veşmintele lor sunt mai frumoase decât veşmintele regilor. Noi ne-am îndepărtat de spiritul acesta maiestuos şi magnific al existenţei naturale, noi – în loc să trăim cu iubire, o cumpărăm, în loc să dăruim iubire, o furăm. Nu e în această stare de lucruri normalitate, nici frumuseţe, nici graţie, ci doar confuzie şi inconştienţă şi tocmai aceasta, confuzia cu privire la iubire şi la puterea ei, trebuie corectată pentru ca lumea să trăiască normal, pentru ca banii să ajungă la toate fiinţele ce se nasc sub soare. Căci celor ce sunt le este hărăzită energia de a fi de la Dumnezeu şi, când noi le furăm energia de viaţă, trebuie să fie consecinţe! Treaba noastră este să iubim şi să dăruim, şi aşa primim corect energia necesară vieţii noastre.

de Maria Timuc

duminică, 15 februarie 2015

Rugăciunea inspirată ”Doamne, te rog, arată-mi care este voia ta”!

"A-i preda voinței divine problema noastră înseamnă 
a cere înțelegerea duhovnicească, luminată de Duhul Sfânt"

Ne dorim cu intensitate ceva: un lucru, o situație, o iubire, dar adesea dorința e născută din simțurile noastre, din Eul nostru omenesc, din trăiri inferioare, care – odată împlinite – dezechilibrează viețile noastre și pe ale celor din jurul nostru, făcând mai mult rău decât bine. Discernământul omenesc nu-i întotdeauna plin de lumină, nu reflectă întotdeauna adevărul și nu sprijină întotdeauna viața. Doctorul David Hawkins, creatorul unei scale a stărilor de conștiință, afirmă că 78 la sută din populația lumii nu are capacitatea de a discerne între adevăr și falsitate, așa încât alegerile se produc în perimetrul inconștienței și sunt determinate de trăiri joase, precum durerea, frica, mânia sau ura. Din acest motiv, dorințele noastre s-ar putea să nu fie chiar ceea ce avem nevoie, să fie toxice pentru noi și pentru cei din jurul nostru, să distrugă, în loc să construiască. S-ar putea ca ele să fie împliniri ale voinței Eului și nu expresii ale voinței divine. 

Pentru că s-ar putea ca noi să nu știm care este voia lui Dumnezeu într-o situație de viață, atunci am putea să ne rugăm ”neâncetat”, cum spune Apostolul Pavel (nu doar într-o zi, într-un moment), să putem recunoaște voia divină. ”Doamne, te rog, arată-mi care este voia ta...în problema aceasta...”, cum putem să ne rugăm și pentru oamenii din jurul nostru : ”Doamne, te rog, ajută-l pe x... să cunoască și să facă voia ta”! 

Nu ce vrem noi, nu cu orice preț să cerem ce vrem noi, căci voința noastră poate fi poluată de inconștiență, iar împlinirea ei poate face rău. A-i preda voinței divine problema noastră înseamnă a cere înțelegerea duhovnicească, luminată de Duhul Sfânt, care ne va feri de vinovăție, deopotrivă în forma ei de autoânvinuire sau învinuire a altor oameni. Dacă insistăm ca un om să facă ce ne dorim noi (să ne iubească, să ne dea un lucru sau altul etc), atunci nu avem cunoașterea libertății de alegere, încălcăm această libertate și transmitem în subconștientul său, dar și în al nostru, o presiune, o constrângere, care ne va face rău și va face rău. Liberul arbitru poate fi forțat cu un cost mare: forța exercitată asupra lui va atrage forța exercitată asupra noastră. Cu alte cuvinte, dacă vom constrânge, de undeva, din lume, ne va parveni o constrângere. Constrângem și ne autoconstrângem, iată! Forțăm și vom fi forțați și acesta-i prețul pentru împlinirea dorinței noastre egoiste. 

Pentru a evita forța și răul pe care-l crează ea, să ne rugăm ca dorințele noastre să se împlinească dacă sunt spre binele nostru și al celor din jurul nostru. Să nu cerem dragoste, bani, poziții, lucruri cu orice preț, să nu forțăm nimic, ci doar să cerem și să cerem corect, cunoscând că numai dorința inspirată de Duhul Sfânt nu se polarizează, nu ne face nouă bine și altora rău (în timp, răul devine și al nostru). 

”Doamne, te rog, arată-mi care este voia ta și arată-le celor din jurul meu (copiilor, iubiților, prietenilor, celor care decid pentru mulțimi, politicienilor, celor bogați și influenți, oricui doriți și aveți nevoie) care este voia ta și ajută-i s-o împlinească”! Rugați-vă așa zi de zi, ori de câte ori vă gândiți la dorința, la visul vostru, căci așa nu veți greși, nu veți constrânge și veți simți apoi frumusețea și grația divină, ajutându-vă în feluri pe care nu le puteți cuprinde cu mintea, nici nu le puteți pune în scenă, precum o face lumina Duhului Sfânt, căruia-i permiteți să lucreze prin voi! Aceasta este rugăciunea inspirată, plină de lumină și de cunoașterea adevărului, rugăciunea care are o putere imensă pentru că este rugăciunea prin care noi înțelegem și recunoaștem libertatea absolută a tuturor ființelor și, în special, propria noastră libertate. 

de Maria Timuc

luni, 1 decembrie 2014

Ce e dat să se întâmple, se întâmplă negreșit!

Am observat un fenomen; m-a sunat cineva de câteva ori în cursul unei zile, dar n-am fost niciodată lângă telefon sau liberă să răspund. Când am fost liberă să răspund, persoana cealaltă n-a mai răspuns la telefon și asta în câteva rânduri.


Iată o desincronizare energetică, am zis. Uneori te poți întâlni cu un cunoscut la Paris, pe o stradă aglomerată, alteori – cum mi s-a întâmplat și mie într-o zi – te trezești față-n față cu un amic, în același vagon, în acelați compartiment, în același tren într-o dimineață, la ora cinci. Privind cu inima către situațiile vieții noastre, vedem că ceea ce e dat să se întâmple, se întâmplă negreșit, iar ceea ce nu trebuie să se întâmple – fie și o banală conversație la telefon – rămâne suspendat undeva, se îndepărtează, stagnează și este împiedicat să se împlinească. Resorturi inconștiente, care nu ne sunt clare din punct de vedere științific, dar limpezi ca lumina zilei în experiența directă a vieții, se declanșează dincolo de conștiența și înțelegerea noastră, dincolo de logică, de rațiune și chiar dincolo de/și peste sentimente, ghidându-ne...pe drum.

Sunt căi care ni se deschid, curgem pe ele la fel de ușor ca râurile, toate lucrurile parcă se așează singure în matca lor, oamenii de care avem nevoie apar, pur și simplu, în cale. Aș zice că acesta-i drumul de poveste, drumul magic, pe care mergem ușor, în pace, cu bucurie, căci toate ingredientele necesare călătoriei ne așteaptă pe parcurs, când avem nevoie de ele. Sunt căi care ni se închid, însă; cel mai simplu lucru, cum este o banală convorbire telefonică, devine imposibil, irealizabil, se îndepărtează de la sine: acesta e drumul blocat. Inconștientul nostru reacționează fără noi, el pare să sară peste conștiență, ghidând-o cumva...pe dos: de exemplu, cu un minut înainte de a primi telefonul cu pricina, închizi telefonul sau tocmai decizi să iei o pauză de conversații. Când să răspunzi la telefon, sună la ușă o cunoștință care a decis brusc să te viziteze. Oricum, ceva te îndepărtează de conversația cu o persoană anume, cum persoana celalaltă parcă sună tocmai când nu-i poți răspunde. Pe un drum blocat, deblocarea e uneori o forțare a situației, care complică lucrurile. Dintr-un motiv pe care e bine adesea să nu-l știi, drumul e blocat. Să privești în liniște și convins că blocajul e și el bun la ceva, chiar dacă nu știi la ce anume, e un semn de înțelepciune. Lucrurile curg, chiar dacă nu așa cum ne așteptăm: curg, totuși, perfect, în armonie cu universul, cu lumea înconjurătoare. Inconștientul nostru știe, el vede imaginea de ansamblu și răspunde energiilor din lumea înconjurătoare chiar și atunci când noi nu suntem conștienți că facem aceasta, că dăm un răspuns în conformitate cu dinamica întregului. 

Noi ne blamăm adesea pentru că facem sau nu facem un lucru sau altul, dar – ceea ce facem sau nu facem – s-ar putea să fie mișcarea perfectă, aflată în armonie cu lumea înconjurătoare. Ce ni se așează frumos, ușor, clar și magic pe cale e destinat să fie. Ce se blochează, e destinat să fie, de asemenea, blocat. Există în logica existenței, a experienței, a universului subtil motive pentru ce avem și motive pentru ce nu avem, pentru ce suntem sau pentru ce nu suntem. La un alt nivel, noi știm aceasta. Inconștientul nostru știe și reacționează pe baza unei cunoașteri perfecte, corecte, coerente, așa încât...să aibă sens, încă unul adânc, pe care nu ar trebui să-l neglijăm niciodată, orice blocaj care ne apare în cale. Blocajul poate lua forma rezistenței, a opoziției încăpățânate a unor persoane, a respingerii, a pierderii, a eșecului, a neîmplirii unor așteptări etc. Întotdeauna în acestea se ascunde o mână ”frumoasă”, pe care – dacă învățăm s-o privim cu atenție – o vom săruta într-un târziu, căci mâna aceasta...ne duce pe drumul nostru real, blocându-ne atunci când...rătăcim calea...Să nu ne mai supărăm când nu primim ce am așteptat, când nu s-a întâmplat ce am vrut, când am pierdut, când ne-am împotmolit undeva, când nu ni s-a răspuns la telefon sau la iubire e semn că ințelegem legea vieții, e semn că privim către inconștientul nostru, care știe că eșecul s-ar putea să fie o cheie, un pas tocmai pentru succesul nostru...

de Maria Timuc 

duminică, 23 noiembrie 2014

Ce rost au cutremurele?

Sfântul Nicolae Velimirovici, citând pe Sfântul Ioan Gură de Aur, le găseşte un înţeles adânc, duhovnicesc. Domnul zguduie oraşe pentru a întări suflete!


În urma unui cumplit cutremur de pământ ce avusese loc la Antiohia, Sfântul Ioan Gură de Aur a grăit astfel: „Mari sunt roadele cutremurului! Iată pre Iubitorul de oameni Dumnezeu, cum zguduie El oraşul spre a întări sufletele, cum clatină temeliile şi întăreşte gândurile, cum dă la iveală şubrezenia cetăţii şi face tari voinţele oamenilor! Luaţi aminte la marea Lui iubire de oameni! El ne clatină acum şi aici pentru puţină vreme, dar ne întăreşte pentru veşnicie; ne clatină cu un cutremur ce ţine doar două clipe, dar ne întăreşte cu o tărie ce ţine veşnic. Mama, atunci când vrea să-şi lecuiască pruncul care plânge des, îl leagănă puţin mai tare nu că să-i facă rău, ci doar ca speriindu-l, să îl înveţe să fie liniştit. În tot acelaşi mod Domnul nostru al tuturor, Care ţine universul cu mâna, îl scutură din când în când, nu spre a-l distruge, ci spre a aduce înapoi la calea cea dreaptă a mântuirii pe acei oameni care trăiesc în fărădelegi”. Iată cum ştiau să explice Sfinţii Părinţi, aceşti Stâlpi şi Temelii ale Adevărului, lucrările lui Dumnezeu şi iubirea Lui faţă de oameni, şi în mijlocul nenorocirilor, şi al binecuvântărilor, şi în bogăţie, şi în sărăcie. Să ne ruşinăm aşadar de încetineala cu care mulţumim lui Dumnezeu atunci când El ne dăruieşte, şi de grabă cu care cârtim atunci când tot El ne ia.

Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 17 mai, Sfântul Nicolae Velimirovici

luni, 20 octombrie 2014

Beneficiile îmbrăţişării şi ale atingerii

“Milioane şi milioane de ani şi tot nu mi-ar putea da jumătate din timpul suficient pentru a descrie acea mică clipă de eternitate când îţi pui braţele în jurul meu şi eu îmi pun braţele în jurul tău.” – Jacques Prevert


Îmbrăţişarea un gest mic, banal, făcut doar pe jumătate sau din obişnuinţă, un gest pe care îl luăm de cele mai multe ori ca atare… Dar acest gest mic poate face minuni mari pentru fiecare dintre noi. Lăsaţi-vă îmbrăţişaţi când simţiţi nevoia. Acordaţi o îmbrăţişare dacă cel de lângă voi are nevoie de ea. Îmbrăţişarea este un medicament universal. Uneori o rază de soare. O consolare… O mângâiere… O speranţă… Un gest uşor prin care îi aminteşti celuilalt că îi eşti alături, la bine şi la rău …

Imaginaţi-vă că două inimi îşi strâng mâinile cu căldură… Este ceea ce se întâmplă în timpul unei îmbrăţişări. Distanţa dintre oameni şi inimi se scurtează considerabil în timpul unei îmbrăţişări autentice. Suntem cel mai aproape de latura noastră umană. Îmbrăţişaţi cu sinceritate şi din toată inima! Îmbrăţişaţi fără un motiv anume. Îmbrăţişează pe cineva cel puţin o dată pe zi. Îmbrăţişează de două ori într-o zi ploioasă. Îmbrăţişează cu un zâmbet. A ţine ochii închişi este opţional. ‘Cuibăreala’ este o îmbrăţişare prelungită. Îmbrăţişările de dinainte de culcare alungă visele rele. Nu îmbrăţişa niciodată mâine o persoană pe care ai putea să o îmbrăţişezi astăzi. Nu poţi da o îmbrăţişare fără să primeşti una înapoi.

De ce să oferim şi să primim îmbrăţişări? 

Beneficiile îmbrăţişării şi ale atingerii:

Îmbrăţişarea reuşeşte, mai pregnant şi mai vizibil decât multe din lucrurile care ne înconjoară, să ne îmbunătăţească starea de spirit şi să scadă în schimb nivelul de stres. Conform unui studiu efectuat în cadrul Universităţii Carolina de Nord, nivelul cortizolului, un hormon secretat de glandele suprarenale în condiţii de stres şi tensiune, a scăzut semnificativ când persoanele participante la studiu au fost îmbrăţişate de partenerii lor pentru minim 20 de secunde. Un nivel mare al cortizolului poate determina creşterea tensiunii şi a nivelului de zahăr din sânge.

Îmbrăţişarea reduce tensiunea arterială, având astfel un efect benefic asupra inimii şi prevenind instalarea anumitor boli ale inimii. Studii recente au demonstrat că în timpul îmbrăţişării are loc o eliberare semnificativă de oxitocină, hormonul ataşamentului şi al iubirii, cel care determină sentimentul de afecţiune şi de apropiere faţă de cineva. Tot oxitocina joacă un rol esenţial în relaţia dintre mamă şi copil, creând legătura unică dintre cei doi.

Îmbrăţişarea are un efect calmant, având rolul de a regla bătăile inimii. Conform unui alt studiu, frecvenţa cardiacă a celor care se îmbrăţişează se reduce cu 5-10 bătăi pe minut. Un alt studiu efectuat în 2000 arată că bebeluşii care au fost îmbrăţişaţi în timp ce li se efectuau anumite teste la sânge au plâns mai puţin şi au avut un ritm al inimii mai regulat decât cei care nu au fost îmbrăţişaţi.

Obiceiul de a îmbrăţişa o persoană şi de a-i freca uşor spatele facilitează circulaţia sângelui către organele vitale, contribuind astfel la prevenirea atacurilor de inimă

Îmbrăţişarea are un efect stimulant pozitiv şi asupra sistemului nervos, fiind folosit de multe ori ca şi tehnică terapeutică de către mulţi psihologi.

În timpul îmbrăţişării, se eliberează în mod natural şi alte substanţe chimice benefice, dopamina fiind una dintre ele. Dopamina este o substanţă secretată de creier, responsabilă de starea de bine şi de buna dispoziţie a unei persoane.

ÎMBRĂŢIŞAREA…

… ne face să ne simţim bine;

… risipeşte sentimentul de singurătate;

… ne ajută să ne depăşim fricile;

… ne ajută să ne construim stima de sine;

… favorizează altruismul;

… controlează apetitul;

… scade tensiunea arterială;

… ne ajută să luptăm împotriva insomniei;

… ne confirmă existenţa noastră fizică;

… scade riscul apariţiei bolilor de inimă;

… ajută la scăderea nivelului de cortizol, mai ales în cazul femeilor;

… reglează producţia de hemoglobină;

… oferă o alternativă sănătoasă şi sigură la alcool şi droguri;

… transmite sentimentul de ‘a aparţine’;

… efectele îmbrăţişării au loc chiar şi atunci când îmbrăţişarea încetează. Îmbunătăţirile fizice şi emoţionale pe care îmbrăţişarea le aduce organismului durează mai mult decât îmbrăţişarea în sine;

…ajută la eliberarea durerii fizice;

… îmbrăţişarea vindecă.

Îmbrăţişarea, acest schimb minunat de afecţiune, căldură şi sprijin, nu este specific doar fiinţei umane. Gesturi similare au fost observate şi la alte specii de animale. Însă alte animale precum câinii, au tendinţa de a se bucura mai puţin decât oamenii sau alte primate de plăcerea pe care o oferă o îmbrăţişare. Câinii, spre exemplu, interpretează aşezarea unei lăbuţe peste alt câine, drept semn de dominanţă şi nu îi acordă aceeaşi semnificaţie de protecţie, afecţiune şi sprijin.

O simplă îmbrăţişare poate face din această lume un loc mai bun.

Sursa articol: suntsanatos.ro

sâmbătă, 30 august 2014

ACUPUNCTURA, HOMEOPATIA, RADIESTEZIA, BIOENERGIA, CRISTALOTERAPIA, TEHNICI REIKI DE PUNERE A MÂINILOR, FUNCŢIONEAZĂ ÎN "DUHUL ŞI PUTEREA SATANEI"

Credeam că am epuizat acest subiect, dar iată că am primit acest articol pe email, cu rugămintea de a-l publica pe blog, ca un nou semnal de alarmă pentru voi, cititorii mei şi mai ales, de răscolire a păgânismelor prin care am trecut, cu părere de rău, şi eu. 
Daniela


Acupunctura, homeopatia, radiestezia, bioenergia, cristaloterapia, tehnici Reiki de punere a mâinilor, etc., funcţionează în "duhul şi puterea satanei". Asta atunci când dau rezultate. Când nici măcar n-au rezultate, rămân la stadiul de minciuni. 

Pretinse adevăruri pe care ei le afirmă şi câteva principii ale acestor tehnici: 

1. Există o “BANCĂ DE DATE UNIVERSALĂ”, din care orice om se poate servi după bunul plac cu orice informaţie, despre orice, din toate timpurile, doar cu condiţia să treacă în starea de inconştienţă “alfa”, adică transă, aşa cum pretind radiesteziştii când pun un diagnostic. 
- Dincolo de faptul că este o minciună, aceasta este vrăjitorie curată, credem noi. 

2. Afirmă că OMUL ESTE ALCĂTUIT DIN MAI MULTE CORPURI (noesic, biosic, fizic) care sunt suprapuse şi paralele, conform antropozofiei lui Rudolf Steiner. 
- Acesta este un principiu contrar definiţiei biblice a omului. 

3. Se bazează pe paradigmă/MODELUL ENERGETIC AL OMULUI, DESCRIS DE TAOISM, RELIGIA VECHILOR CHINEZI, “care spune că adevărul ultim al lumii noastre este Tao, sau eterna cale a Universului. 
Toate lucrurile îşi găsesc rădăcina în acest Tao, care este un principiu impersonal, care a creat lumea sau mai bine zis a “manifestat” lumea, şi rezultat al căruia suntem şi noi oamenii. 

Iar legătura între acest adevăr ultim Tao şi fiinţa umană este realizată printr-o energie Qi sau Chi, care permează corpul nostru prin 12 canale spirituale numite meridiane. 

Ideea este că omul este o reflectare a cerului, deci lucrurile de jos sunt o imagine a lucrurilor de sus, conform proverbului: “Cum este sus, aşa este şi jos.” 

În momentul în care fluxul acesta energetic prin organismul nostru se blochează sau suferă o anormalitate, un dezechilibru, în momentul acela şi organismul fizic suferă. Pentru că între corpul energetic şi cel fizic există o strânsă interdependenţă, spun ei. 

IAR CE SE REALIZEAZĂ CU ACEASTĂ TEHNICĂ A ACELOR este intervenţia în respectivul loc unde s-a produs dezechilibrul şi redistribuirea energiei.” 

O abordare extrem de “anticreştină” aici, este principiul echilibrului energiilor YIN şi YANG care spune că totul trebuie să fie în echilibru, adică OMUL SĂ COMUNICE ECHILIBRAT ŞI CU BINELE ŞI CU RĂUL! ŞI CU DUMNEZEU ŞI CU DIAVOLUL?? 

Acesta este mecanismul pretins de acupunctură, care se spune că reglează dezechilibrele energetice din trupul uman, dirijând “energiile universului” prin acele ace, care sunt pe post de “antene” de captare a energiilor cosmice, dirijându-le înspre interiorul trupului uman ! 

4. Principiul de bază al HOMEOPATIEI este “Similia similibus curantur” sau “Cui pe cui se scoate”, cu alte cuvinte, aşa cum afirmă homeopaţii “CAUTĂ IZBĂVIREA ÎN TINE ÎNSUŢI”. 
Din nou anticreştin. NOI AVEM NEVOIE DE ALTCINEVA, DIN AFARĂ, DE HRISTOS ! 

Este absolut clar că dacă cineva caută în el însuşi, se prăbuşeşte acolo !! 
Asta în afară de modul de preparare a remediilor homeopatice (potenţare, dinamizare, etc, încărcarea cu “energii”…iar vorbim despre “energii” şi nu despre Hristos!!) 
Ei vorbesc despre Forţa vitală, Forţa vieţii, Energia universală a vieţii, Energia cosmică. 
Toate acestea sunt minciuni. 

De exemplu, un japonez a observat cum se roagă creştinii, punându-şi mâinile peste persoana bolnavă. 

Atunci el a inventat “Tehnica Reiki” de punere a mâinilor, dar care nu se bazează pe relaţia personală a omului cu Dumnezeu, ci pe puterea bioenergetică din mâinile omului, spune el. 

Este bine de precizat – produsele NATURALE sunt NATURALE. 

Majoritatea oamenilor preferă să bea un ceai de muşeţel în loc de “Furazolidon” de exemplu. Sau alte şi alte plante binecuvântate, lăsate de Dumnezeu pentru oameni. 
Însă treapta următoare – NATURISMUL – face deja apropierea de NEW AGE, la fel ca ACUPUNCTURA, HOMEOPATIA, RADIESTEZIA, BIOENERGIA, CRISTALOTERAPIA, etc. 

Este remarcabilă afirmaţia unui medic psihiatru care a observat că de multe ori un pacient diagnosticat cu ulcer sau tulburări cardiace sau alte afecţiuni, de fapt suferă în interior, psihic. Se luptă cu o depresie severă, sau cu mânie, resentimente, ură, etc. 
În aceste cazuri, eficacitatea rugăciunii şi a asistenţei sufleteşti este de neînlocuit. 
DAR!! Spiritualitatea creştină, adică închinarea înaintea Tatălui, în Numele Fiului Său Iisus Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, este cu TOTUL ŞI CU TOTUL ALTCEVA DECÂT SPIRITUALITATEA NEW AGE. 
Spiritualitate NEW AGE încearcă să-l pună pe om în legătură cu puteri oculte şi demonice. 

Pe de altă parte, există creştini care practică aceste tehnici, având senzaţia că nu se implică cu nimic în partea spirituală a lucrurilor. 
Iosif Ton afirmă: 

“Nu poţi zice: “O practic numai până aici şi după aceea eu nu mă duc mai departe”. Pentru că, chiar dacă eu zic: “Preiau numai tehnica” – tehnica aceea este produsul unui sistem de spirite rele. 

Tehnica aceea nu poate fi neutră. Tehnica aceea a fost concepută de acei gânditori şi practicieni, cărora acele duhuri le-au inspirat aceste tehnici.” 
Tehnica în sine mă leagă de spiritele care au inventat-o şi care au introdus-o. 

Aşa că mare atenţie pentru cei care cred că pot să preia tehnicile, dar să nu se implice cu spiritele care au inventat acele tehnici.” 
Romulus Campan spune: “Din păcate am auzit până şi creştini implicându-se în aşa ceva. 

Atunci când începem să GĂSIM ALTERNATIVE DUMNEZEULUI ADEVĂRAT ŞI VIU, atunci am căzut în cea mai mare minciună, pe care Satan este foarte bucuros că noi o luăm de bună.”

Desigur că avem nevoie în continuare de medicină şi de medici, dar când unii dintre aceştia încearcă în mod perfid să ne inoculeze puteri ale întunericului, suntem datori să cercetăm lucrurile şi să ne oprim. Scopul documentarului nu a fost o “vânătoare de vrăjitoare”, ci dorinţa de etică, chiar şi în medicină. În ce sens? Dacă merg la Farmacie şi vreau să cumpăr Algocalmin, am pretenţia să NU mi se dea otravă în ambalaj de Algocalmin. Cam aşa procedează medicii şi terapeuţii care folosesc Medicina Alternativă. Pretind că nu ştiu ce este şi cum funcţionează, dar ţi-l vând pe Satana – culmea – pe banii tăi!! – îmbrăcat într-un ambalaj pe care scrie “dumnezeu”. Dar este vorba despre… dumnezeul veacului acestuia, care le-a orbit ochii… Este dezastruos să absolutizăm experienţa, chiar şi atunci când dă rezultate. Este dezastruos să căutăm principii creştine chiar şi pe baza experienţelor “de mii de ani” a medicinei chineze, de exemplu. Ideea “Dacă mă vindecă, are dreptate!” este falsă ! 
Şi vrăjitorii Egiptului au putut imita primele câteva minuni făcute de Moise. Dar ei tot VRĂJITORI au rămas. 

Credem deci, că este înţelept să “cercetăm toate lucrurile” şi să luăm ce este bun şi adevărat pentru noi. 

sursa email 


vineri, 25 iulie 2014

To say or not to say…


M-am trezit în dimineaţa asta iritată de complexitatea cuvintelor. A cuvintelor în general…nu a ceva anume spus, nu a cuiva anume, doar a cuvintelor aruncate, a cuvintelor spuse degeaba. Sunt baricadată de partea comunicării verbale, sunt un om al cuvintelor, un om care spune multe şi nevrute…care aruncă la rândul lui cuvinte pe care apoi şi-ar dori să le poată lua înapoi, care iubeşte cuvintele frumoase, înlănţuite armonios la momentul potrivit s.a. Şi totuşi….mă lovesc de superficialitatea oamenilor şi încep să-mi fac procese de conştiinţă, să iniţiez procese de remediere. Nu vreau să folosesc anumite cuvinte doar pentru că sună bine, nu vreau să-mi exprim sentimentele în cuvinte…vreau să le arăt, nu vreau să mă rănesc în cuvintele aruncate de oamenii din jurul meu, nu vreau să cred că prin “a spune” rezolv mai multe decât prin “a face”. Situaţia stă în felul următor…

Pe de o parte, să vorbim despre cuvintele spuse degeaba. Cuvintele care….nu trebuie să lipsească şi totuşi prezenţa lor e mai mult decât redundantă în anumite cazuri. Vorbesc despre cuvinte care vin din obişnuinţă, atunci când ar trebui să vină din suflet, despre cuvinte care vin prea târziu, atunci când nu mai ai nevoie de ele, cuvinte care nu reuşesc să te facă să te simţi mai bine, cuvinte care nu reuşesc să vindece…cuvinte spuse degeaba. Acele cuvinte care-şi pierd din încărcătură pentru că nu mai sunt folosite când şi cum trebuie, care ajung să fie inutile, lipsite de sens şi fără nici un impact asupra oamenilor, pentru că oamenii au uitat să le dea sensul şi menirea potrivită. Gândiţi-vă la “te iubesc” “mi-e dor de tine” “îmi pare rău” “îmi cer scuze” “promit să nu mai fac” “o să fie bine” “n-am nimic” şi altele din familia asta…..how many people say those…and really mean them?

Pe de altă parte, să vorbim despre cuvintele care dor. Cuvinte care descriu adevăruri…adevăruri pe care le ştii, dar pe care ţi-e greu să le auzi în cuvinte, sau adevăruri pe care nu le ştii, şi nu le-ai face față. Sunt cuvintele care reuşesc să-ţi sfâşie inima, să-ţi dărâme speranţele, care-ţi pot tăia din avânt şi îţi pot suprima entuziasmul. Cuvinte rele, sau spuse cu răutate, cuvinte negândite sau cuvinte intenţionate, cuvinte care taie ca un cuţit. În general sunt cuvintele pe care le regreţi ulterior, pe care le-ai lua înapoi…şi pentru că nu poţi, încerci să le ajustezi cu un “îmi pare rău” de mai sus….la fel de inutil. Din fericire, cuvintele trec la fel de repede ca şi atunci când au fost aruncate…iar când e vorba despre vindecarea rănilor de cuţit, intervine capacitatea noastră de a fi toleranţi sau de a trece peste cuvintele reci, rele, dureroase, nervoase sau indiferente.

Aşa că….pentru mine cuvintele rămân…o unealtă a comunicării, rămân indispensabile, şi folosite în direcţia corespunzătoare, vor rămâne cu esenţa caracteristică şi un gram de frumos în fiecare dintre ele. Nu mi-e greu să spun “mi-e dor de tine” şi nici un “te iubesc” atunci când simt nevoia să le spun, nu mi-e greu să încerc să ofer un zâmbet în loc de priviri şi cuvinte aruncate la nervi, şi mai ales...nu mi-e greu să accept oamenii şi să trec peste cuvintele lor deseori tăioase…pentru că ele, cuvintele…rămân la urma urmei…doar nişte cuvinte.

de Deeasmile

duminică, 13 iulie 2014

Exerciţiu practic de liniştire


Liniştea nu se poate dobândi fără ajutorul lui Dumnezeu. Liniştea este dependentă de credinţa în Dumnezeu, de nădejde, de smerenie şi de iubirea creştină. Toate practicile orientale care susţin că au aflat secretul liniştirii nu sunt decât minciuni şi înşelare. "Mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi, iar din pricina înmulţirii fărădelegii, iubirea multora se va răci" (Matei 24, 11-12). Orice aşa-zisă "linişte" care nu este de la Dumnezeu se bazează pe egoism, nu ţine cont de aproapele şi nu poate odihni în mod real sufletul, care este de la Dumnezeu.

Suntem neliniştiţi şi rătăcim cu mintea din momentul în care rupem legătura cu Dumnezeu. Cu cât petrecem mai mult în această stare, cu atât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu şi de noi înşine, lăsându-ne pradă gândurilor străine. Odată cu fiecare păcat, mintea se desparte de inimă, iese din comuniunea harică în care era cu Dumnezeu şi rătăceşte în afară.

Liniştea aparentă

Diavolul, care este izvorul neliniştii şi dascălul tulburării, se retrage cumva de la omul care se îndepărtează de Dumnezeu. Credinţele şi practicile orientale sunt străine de Dumnezeu, iar tot omul care ajunge să nădăjduiască în ele se îndepărtează de Dumnezeu.

Când diavolul se retrage, omul se bucură de o linişte aparentă care face mai mult rău. Simţind o oarecare uşurare, omul continuă să meargă pe calea cu pricina, chiar dacă aceasta îl îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Ceea ce simte atunci omul nu este linişte autentică, căci ea nu vine de la Dumnezeu, ci de la diavol, care caută să ofere mici "mângâieri" celor care stau departe de Dumnezeu, robi ai unor practici înşelătoare, străine de Adevăr.

Vraja practicilor orientale

Practicile orientale, străine de dreapta credinţă, îşi găsesc suficienţi adepţi în poporul apăsat de singurătate, nervozitate şi depresii. Afundat în noianul păcatelor, omul caută scăpare oriunde. Atunci, vai celui care nu are un povăţuitor care-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Locuri retrase, muzică ambientală, beţişoare parfumate, îmbrăcăminte lejeră, tehnici şi exerciţii fizice, părăsirea credinţei creştine în rostul omului şi existenţa lui Dumnezeu, încredere în puterile personale şi meditaţie la lucruri închipuite, aceste lucruri sunt cerute de "maeştrii" orientali care promit dobândirea liniştii.

Ce se cere apoi? Imaginaţie, precum reiese din sfatul "maestrului": "Respiraţi adânc şi, cu fiecare inspiraţie, imaginaţi-vă cum liniştea şi armonia vă cuprinde fiecare celulă, energie, atom şi structură a corpului. Apoi, imaginaţi-vă o lumină albă cum vă străbate întreg corpul, din creştet până la vârfurile picioarelor, şi cum se scurge până în centrul Pământului, culegând iubirea Mamei şi, apoi, mergând pe o curbă imensă pe liniile câmpului magnetic, până în ultimele straturi ale ionosferei şi cum intră, din nou, prin creştetul capului."

Cât despre imaginaţie, Părinţii Bisericii sunt categorici, precum este şi Sfântul Ioan Scărarul, care zice: "Imaginaţia este amăgirea ochilor în gândirea adormită; imaginaţia este extazul minţii, al trupului, în stare de veghe; imaginaţia este contemplaţia neîntemeiată." Pe scurt, imaginaţia este calea pe care circulă înşelarea.

Opreşte-te o clipă !

Din păcate, în loc să trăim noi în lume, lumea a ajuns să trăiască în noi. Lumea, cu toate promisiunile şi amăgirile ei, a ajuns să ne dicteze cum să gândim şi cum să trăim. Avem nevoie să ne trezim, să ne venim "în fire", precum fiul cel risipitor, şi să înţelegem că murim înainte de vreme, câte puţin în fiecare zi.

Oprirea, chiar şi pentru o clipă, ne poate fi de mare ajutor în acest sens. Oprind şuvoiul tuturor gândurilor şi acţiunilor noastre, riscăm să ne vedem pe noi înşine în faţa unui gol imens. Un gol de rost, un gol de cunoştinţă. Atunci, alungând frica, să ne punem întrebări de genul: Cine sunt? De ce sunt? Ce rost am? Ce fac acum? Ce fac de obicei? Până când? Şi, apoi?

Această oprire este recomandată de psihologi, de psihiatri, de maeştrii orientali şi de Părinţii Bisericii. Oprirea ne izbeşte de realitate. Din acest moment, însă, fiecare indică altă cale de urmat. Părinţii ne îndeamnă să cerem lui Dumnezeu luminarea minţii şi darul cunoştinţei, pentru a ne cunoaşte atât pe noi înşine, cât şi tainele lucrurilor din jurul nostru.

Exerciţiu practic de liniştire

Suntem neliniştiţi şi rătăcim cu mintea din momentul în care rupem legătura cu Dumnezeu. Cu cât petrecem mai mult în această stare, cu atât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu şi de noi înşine, lăsându-ne pradă gândurilor străine. Odată cu fiecare păcat, mintea se desparte de inimă, iese din comuniunea harică în care era cu Dumnezeu şi rătăceşte în afară.

Fiecare sfat evanghelic constituie un exerciţiu practic de liniştire. Aşez, spre exemplu, cuvintele de foc ale Mântuitorului: "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce va urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" (Matei 5, 44). Nu este om care, împlinind cuvântul acesta, să nu dobândească liniştea.

Iertarea este o poartă sigură spre linişte. Iertarea implică dragoste şi smerenie, dragoste pentru cel care ne-a supărat şi smerenie pentru păcatele noastre cele netămăduite. Cugetele pline de dragoste şi de smerenie sunt însăşi liniştea mult căutată. Pe de altă parte, neiertarea aduce cu ea gânduri rele, mânie şi ură, iar mai apoi, deznădejde şi boli psihice, adică veşnică nelinişte.

Spovedania zilnică a gândurilor, către un om duhovnicesc, este o formă de smerenie. Un creştin rugător şi iubitor de Dumnezeu, mirean sau preot, va recunoaşte cu uşurinţă gândurile străine, care înşeală mintea şi tulbură liniştea sufletului.

În micuţa obşte a Cuviosului Iosif Isihastul se practică descoperirea zilnică a gândurilor, deşi stareţul nu era preot. Apoi, această practică a fost preluată de multe obşti duhovniceşti. Spre exemplu, în Mănăstirea Ormilia, din Grecia, maicile din obşte îşi descoperă zilnic gândurile către maica stareţă, care le îndrumă cu multă înţelepciune.

Apoi, paza continuă a gândurilor şi a mişcărilor inimii, discernerea lor, ferirea de orice gând străin de Dumnezeu şi rugăciunea de toată vremea constituie cea mai bună cale pentru păstrarea liniştii. Adevărata linişte a sufletului, adică pacea gândurilor şi odihna inimii, este unul dintre marile daruri ale Duhului Sfânt, dăruit numai acelora care Îl cunosc, Îl iubesc şi Îl slujesc pe Dumnezeu în mod constant.

de Teodor Danalache
sursa: http://www.crestinortodox.ro

marți, 3 decembrie 2013

”Vampirism energetic”


Cea mai complexă formă de energie cunoscută este gândul. Fiecare dintre noi ”vieţuieşte” într-un ocean de gânduri a căror energie vibrează. Ansamblul gândurilor noastre determină acest câmp energetic. Fiecare gând dispune de o anumită intensitate şi calitate a vibraţiei. S-a tot bătut monedă pe ceea ce unii numesc ”Vampirism energetic”. Am să încerc să descurc, atât cât mă ţine priceperea şi bagajul meu informaţional, iţele unui concept prost înţeles si mânuit uneori, aberant de către români. Întâi de toate, vampirismul se traduce prin furt energetic. Cine, ce ne fură, de fapt? Pentru ca cineva să-ţi "fure" din acest câmp, ar trebui să-ţi fure, practic, gândurile sau –mai exact- vibraţia lor. Acest lucru nu este posibil decât în măsura în care poate influenţa sau, după caz, poate controla conţinutul gândurilor tale. Cam greu de obţinut acest lucru, având în vedere că, în mintea ta, singurul gănditor eşti tu. Există într-adevăr tehnici de directare mentală prin care, telepatic, se pot trimite diverse "semnale" de bruiaj al gândurilor. Metoda însă, presupune ani de antrenament în tehnica concentrării şi nu oricine poate face acest lucru.. Cei care încearcă să o facă "după ureche" suportă, pe pielea lor, efectele eşecului. Acesta se traduce în dezechilibru energetic major în câmpul "emiţătorului" de ocazie. 

Karl Nicolaev, un ziarist moscovit cu reale veleităţi extra-senzitive a fost selecţionat pentru a recepţiona mesaje telepatice în cursul unui experiment de însemnătate mondială, numit ”marele test de telepatie Moscova – Novosibirsk” . Oamenii de ştiinţă aşteptau de la el să demonstreze că telepatia poate să pună doi indivizi în legătură de comunicare nemijlocită, indiferent de distanţa care-i separă. Era un moment pe care îl aşteptase 20 de ani. Experimentul se desfăşura sub privirile sceptice a trei savanţi care nu-l slăbeau din ochi.Era miezul nopţii, după orarul Siberiei. În acelaşi timp, la mii de km de locul în care se afla Nikolaev, la Moscova, orologiul Kremlinului bătea ora 8. Iuri Kamenski, biofizician era urmărit de un alt grup de savanţi, într-o cameră izolată complet din punct de vedere fonic şi electric. Savanţii i-au înmânat un plic, după care au încuiat uşa. Plicul pe care l-a deschis Kamenski conţinea un arc de oţel cu 7 spirale. ”L-am luat în mână, am trecut cu degetele peste spirală, mi-am fixat mental aspectul şi conturul său. În acelaşi timp, mi-am reprezentat figura lui Nikolaev. Mi-am imaginat că stă aşezat în faţa mea. Apoi am încercat să modific perspectiva, privind resortul ca şi când îl vedeam deasupra umărului lui Nikolaev. În final, am făcut efortul de a-l vedea cu ochii mei pe cel care aştepta mesajul.” În acelaşi timp, la 3000 de km distanţă, atenţia lui Nikolaev era extrem de încordată. Degetele sale strângeau ceva invizibil pentru martorii oculari. Apoi, a scris: ”este rotund, metalic, strălucitor, fără dantură, seamănă cu o bobină.” 

V-am povestit o mică parte a unui experiment care a făcut istorie. Este util să înţelegeţi natura comunicării telepatice pentru că ea stă la baza oricăror tehnici de ”directare” mentală. Un telepat al cărui nume îmi scapă, s-a antrenat ani la rând, pe o bancă, în parc. Obişnuia să se concentreze asupra trecătorilor necunoscuţi şi să le transmită ”comenzi” mentale de genul: ”ai o albină pe vârful nasului”. Nu de puţine ori, ”receptorul” ducea mâna la nas, ca şi cum ar fi dorit să alunge ceva. Aceasta este forma complexă, periculoasă de ”directare” a gândurilor. Dar-din fericire- tehnica nu este, nici pe departe, la îndemâna oricui. 

Dar, să revenim la vampirismul energetic cotidian. Adică la oamenii dizarmonici din punct de vedere energetic, pe care, mulţi dintre voi îi numiţi –nu aş putea spune dacă justificat sau nu- vampiri energetici. Un dizarmonic, nu este capabil să-şi ordoneze gândurile, respectiv vibraţia, din acest motiv, energia lui se consumă rapid, si intră mereu pe avarie, fiind nevoit ”să apeleze” la energia celor din jur. Nu este de condamnat. Aşa cum există boli pentru corpul fizic, există şi pentru cel energetic şi cel spiritual. De fapt, trupul este ultima redută. Spiritul îmbolnăveşte întâi stratul energetic, apoi pe cel fizic. Te poţi supăra pe un om bolnav? Eu cred că nu...chiar dacă este direct responsabil pentru boala lui. 

Cum recunoaştem un dizarmonic? Iată două aspecte esenţiale. - Vorbeşte mult, de obicei despre el însuşi, polarizându-ţi atenţia, adică energia gândurilor tale - Te agresează, te jigneşte , generează situaţii care te pun în dificultate pentru că, atunci, intensitatea vibraţiei tale este mai mare, iar el se hrăneşte cu ea. Mulţi dizarmonici nu sunt conştienţi de răul pe care îl provoacă în jurul lor. Nu sunt de condamnat şi nici de izolat aşa cum am citit eu pe nişte forumuri de aşa-zisă spiritualitate. Soluţia? ARMONIZAREA ENERGETICĂ Nu contează prin ce mijloace ajungi la starea de armonie interioară (care se va reflecta, cu siguranţă şi în exterior). Important este să conştientizezi când devii dizarmonic si să doreşti să faci ceva. Pentru confortul tău şi al celorlalţi.

de Alina Maria Neagu

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Câte iniţieri şi cum?

"Am spus Lumina? Pardon! E in Intuneric pur de fapt, si nu-si da seama!"

Este important sa abordez subiectul initierilor si acordajelor pentru ca observ anumite aspecte care trebuie luate la modul foarte serios. Sunt aspecte pe care le-am constatat de-a lungul anilor si care m-au pus putin pe ganduri. Scopul meu nu este sa critic, ci sa atrag atentia omului ce doreste sa porneasca pe drumul cunoasterii spirituale, pe drumul evolutiei, pe drumul constientizarii de sine. Asa ca am sa fac profilul celui ce a intrat in sfera initierilor si a devenit mai confuz si mai neinitiat decat la momentul inceputului.

Din dorinta de a se regasi, de a-si afla scopul vietii si de a-si descoperi misiunea personala omul cauta toate mijloacele necesare care-i pot fi de folos. Isi da seama ca spiritualitatea este importanta, ca nu poate fi ocolita si simtindu-se incomplet, incepe sa caute. Si unde sa caute prima data? Evident, in religia in care a fost botezat! Citeste, se informeaza, isi practica religia si spera ca se va simti mai bine. De cele mai multe ori se izbeste de manipularea prin teama, constata ca a fost judecat prea aspru de catre preot, se plictiseste de canoane, pentru ca nu simte iubire, si in cele din urma renunta la a fi un credincios practicant. Isi spune, in mintea lui, ca Dumnezeu este in interior si ca nu are nevoie de intermediari. Perfect, aceasta este concluzia la care ajung unii spiritualisti dupa ani de zile. Diferenta e ca omul ce se afla la inceput de drum isi spune ca nu are nevoie de intermediari, pentru ca s-a simtit ofensat de dogme, si atunci prin Ego a hotarat, in capul lui, ceva de genul: " Lasa ca ma descurc eu si singur, nu-mi trebuie un popa sa gasesc Divinul din mine!". E un inceput bun chiar daca e doar la nivel de mental.

Dezamagit, cautatorul incepe sa studieze si alte religii dar descopera si in acestea dogme si reguli clare, reguli ce nu-i convin; nu vrea sa le aplice. Si asta pentru ca omul, la nivel inconstient, stie ca el de fapt cauta Iubirea si Acceptarea. Vrea sa le primeasca neconditionat. Si intr-adevar Dumnezeu iubeste si accepta neconditionat, insa pana sa simti asta in tine ai cale lunga de strabatut. Bun, si studiind religiile cautatorul afla de cunoastere energetica, intelege ca totul e de fapt energie si ca viata e traita intai la nivel subtil si apoi in planul materializarii concrete. In momentul asta cautatorul simte ca se lumineaza si zice: "Asta e, am gasit, trebuie sa invat si sa inteleg cum e cu energiile astea!".

 Si atunci face un pas decisiv: se duce la Reiki! Perfect, tocmai a deschis prima usa spre constientizarea Luminii printr-o tehnica de acces facila tuturor. Cautatorul intra in lumea maestrilor si invata. Primeste acces la energie si lucreaza cu ea. Ii place ce se intampla, deoarece chiar simte pe pielea lui ca energia e importanta, si parca nu mai e asa de suparat pe experientele cu preotii. Nu mai e suparat dar nu-i iarta! De ce sa ierte cand el e acum stapan pe viata lui si cu primele grade de Reiki face minuni? Si uite asa Ego-ul creste, in loc sa scada, si evident singur singurel cautatorul parca nu mai are asa de mare succes in joaca cu energia. Sta si se gandeste si realizeaza ca nu are suficiente initieri. Deci e clar, trebuie sa mearga la zeci de maestrii si sa primeasca acordaje. Si de aici incepe nebunia!

Cautatorul bate din usa in usa temeinic si primeste sute de initieri. Evident ca omul simte energia, insa crescand-i Ego-ul el pierde usor accesul la Lumina si in loc sa se gandeasca unde a gresit aduna initieri si tehnici pana e buimac de cap. Dupa ce termina cu cateva zeci de sisteme Reiki trece la radiestezie si inforenergetica. Tocmai a auzit ca aceste sisteme ii dau mult control si capacitate de influentare. Si se straduieste sa inteleaga alte principii si tehnici noi cu care spera sa faca ce vrea in Univers. Afla de atacuri energetice, de entitati malefice si de programe si spatii energetice trimise de la distanta, iar de aici incepe circul. I se pare ca e urmarit si ca e atacat de hoarde intregi de demoni si nu mai iese din casa pana nu masoara vreo zece parametri. Daca un singur parametru nu-i iese corect bineinteles ca sta in casa pana are penalizari la facturi. Nu e nici o problema, isi spune ca are karma pe bani si asta e. In general da vina pe karma pentru orice. Interesanta forma de acceptare nu? Apoi descopera ca familia lui e de trei lei, ca toti prietenii lui sunt pe interes si se indeparteaza de toata lumea. A masurat totul cu ansa inainte de a actiona si a iesit ca asa trebuie sa faca!

Ramane un neinteles, singurii cu care mai poate sa comunice sunt cei din domeniu. Asa ca din nou cauta initieri si noi forme de cunoastere. Isi cumpara zeci de cristale pe care le informeaza cu tot felul de algoritmi, invata mantre, vorbeste cu ingerii, curata energetic orase intregi, devine abstinent, tine posturi negre dure, mediteaza, face Reiki, masoara cu ansa absolut totul, opreste atacuri psihotronice si calamitati naturale, isi zugraveste casa in anumite culori, merge in pelerinaje, isi cumpara multe icoane si obiecte de cult, vorbeste cu Sfintii si chiar la un moment dat se identifica cu personaje importante din religie. Citeste sute de carti despre spiritualitate, face regresii in vieti anterioare, unde evident ca a fost un mare preot sau un rege ceva, si e convins ca are o misiune foarte importanta in viata actuala. De aceea continua sa se scoleasca si isi activeaza Mer-ka-ba, merge la Constelatii familiale, la Reconectare, la Hoponopopno, la Tai Chi, la Chi-kung, ba chiar ajunge si in Peru, unde evident bea ayahuasca sa-si infranga demonii. Cautatorul e plin de informatii, stie metafizica, hermetism, fizica cuantica, are un Torser in buzunar, e doxa in explicarea functionalitatii Universului, are o varsta astrala uriasa, este imposibil de atacat energetic, pentru ca are Protectie Divina mare si tot ceea ce face este Voia Domnului. Normal ca face Voia Divina daca e initiat si in Preotia lui Melchizedek nu? Iar pe langa acestea descopra prin numerologie si astrologie ca este un favorizat al sortii si ca are un destin special. Evident ca nu aprofundeaza si partile la care are de lucrat, parti expuse clar prin astrologie si numerologie. Pe langa visele fantastice pe care le primeste noapte dupa noapte, cautatorul si-a descoperit si clarviziunea, clarauditia, clarsimtirea si clarcunoasterea. Nu are nici un dubiu ca a fost candva un Atlant de seama, unul dintre ucenicii lui Hristos, un rosacrucian, iar in viata asta este ca sigur trebuie sa schimbe lumea! Si toate entitatile il ajuta in marea misiune nefiinnd exclusi elfii, gnomii, spiridusii si egoticele zane. Ii mai lipseste un toiag cu care sa izbeasca in pamant si sa predice un sfarsit apocaliptic iminent.

Numai ca de fapt viata lui este o mare varza, ajunge uneori sa piarda contactul cu realitatea si isi creeaza o lume separata din care nu mai poate sa iasa decat mergand la psihiatru. Dar nu va merge la psihiatru pentru ca el considera ca e trezit spiritual si ca medicul e un involuat care habar nu are ce inseamna sa fiintezi in Lumina; intr-adevar unii chiar nu au habar. Cautatorul constata ca este un mare nefericit iar toata cunoasterea pe care o are nu ii este de folos. De ce oare? Cum sa se intample asta cand el e in Lumina? Am spus Lumina? Pardon! E in Intuneric pur de fapt, si nu-si da seama!

Are toate informatiile invalmasite in cap, nu mai stie de unde a inceput, dar e convins ca a ajuns "departe", e foarte speriat de ceea ce i se intampla si nu are puterea sa o recunoasca. Evident ca nu poti sa-l contrazici pentru ca detine Adevarul. Nu poate sa se mai roage pentru ca nu mai stie cum si la ce sa se roage. La un preot nu se poate intoarce pentru ca preotul e sub nivelul lui de cunoastere si nu are cum sa-i inteleaga ascensiunea. Si nu trece mult pana nimeni nu-l mai poate intelege, pana si maestrii de la care a primit cunoasterea ii sunt inferiori. I-a depasit demult.

Evident ca am exagerat putin in expunerea mea, dar am facut-o cu un scop bun. Ceea ce vreau sa subliniez, este ca omul, in cautarea iubirii, ajunge sa intreprinda anumite actiuni total iresponsabil. El crede ca spiritualitatea este o cale sigura si ca nu i se poate intampla nimic. Din contra, este o cale plina de capcane, este un "joc" intre trup, minte, suflet si spirit, joc pe care e posibil sa-l pierzi daca nu esti atent.  

************
Fragment 
de Adrian Valerian Antonovici - parapsiholog


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...