Melancolii

Oamenii care te aștepți să-ți fie alături în cele mai importante momente din viața ta, sunt adesea preocupați cu altceva. În aceste momente te simți inevitabil singur și uitat, chiar dacă în jurul tău roiesc o mulțime de alți oameni.

Clipele frumoase durează atât de puțin, însă amintirea lor rămâne atât de vie și de recentă chiar și la mulți ani distanță de când s-au întâmplat.

Iubirea nu e un sentiment care te limitează, ci e un sentiment care te înalță și care te face să crezi că totul are sens.

Atunci când totul se prăbușește în jurul tău agață-te de ultima speranță. Atunci când o pierzi și pe ea ești ca o barcă în mijlocul oceanului. E greu să mergi înainte fără nici o speranță.

Cred că, de fapt, absolut nimic nu este atât de simplu precum pare. Socoteala de-acasă nu se potrivește aproape niciodată cu cea din târg, rănile nu se vindecă niciodată ușor sau nu se vindecă deloc, prietenii vin și pleacă pe neașteptate, lacrimile de bucurie se transformă uneori în lacrimi de tristețe și invers, ca totul să aibă un echilibru.

Uneori, te poți preface atât de bine, arătând lumii că ești fericit, în spatele zâmbetului tău ascunzându-se în realitate multă durere și nesiguranță. Da, fericirea poate fi mimată și o mimăm cu toții de prea multe ori, până ajungem să ne credem și să avem falsa senzație că totul e în regulă, că suntem fericiți.

Sunt momente când trebuie să ne croim singuri propriul drum, cu greșeli, cu regrete, cu păreri de rău, și-apoi cu victorii, cu bucurii și cu încredere că suntem capabili, că avem o șansă la fericire.

Unele zile sunt un calvar, altele sunt o binecuvântare. Unii oameni sunt îngeri, care ne călăuzesc pașii pe drumul cel bun, alții ne sunt demoni, care ne întunecă sufletul cu cele mai urâte sentimente.

Sinceritatea poate fi o armă cu două tăișuri și de câteva ori e posibil să te rănești chiar tu cu ea, căci oamenii preferă o minciună ambalată frumos, decât un adevăr servit la rece, cu toate că fiecare susține contrariul. Vezi? Până și asta e o minciună… că urâm minciuna.

Nimic nu mai pare la locul lui. Cred că acesta este motivul pentru care ne simțim uneori pierduți, pentru că locul nostru nu mai pare demult al nostru…

de Iustina Ţalea Dinulescu

sursa: http://momenteinviata.ro/

Nu cere să-ţi fie uşurată povara vieţii, ci cere curaj să o poţi purta.

Sunt momente în viaţă când trebuie să te opreşti, să stai şi să cugeţi la ce ai făcut până acum şi mai ales, la ce ai de făcut de acum înainte. Te pomeneşti într-un punct al existenţei proprii în care nu ştii cum ai ajuns şi mai ales, nu ştii ce să faci mai departe. E o stare de criză, o criză a sufletului, care se desfăşoară între paralizie şi derută, nu poţi să faci nimic, doar stai şi cugeţi la cauzele răului care te curpinde, neştiind prea bine încotro ar fi mai bine să o apuci. 

De obicei suntem prinşi într-un activism care nu ne lasă timp de reflecţie, de problematizări şi de îndoieli asupra rosturilor noastre mai profunde, asupra întrebărilor simple şi fundamentale care ar trebui să ne ghideze viaţa. Acestea sunt ca un fundal care niciodată nu e interogat aşa cum trebuie. Nu pentru că îndeletnicirile în care suntem prinşi ne-ar ocupa tot timpul disponibil, ci pentru că, odată ce ne predăm timpul şi mintea câtorva activităţi, ne găsim un sens, direcţia de urmat. Suntem ca o rachetă care, odată lansată şi pusă pe orbită, îşi urmează traiectoria atâta timp cât are combustibil. Nu mai ştim să ne păstrăm o rezervă, să fim dilematici şi interogativi, să vedem viaţa în complexitatea ei debordantă. Ne primim un sens de la viaţă, de la circumstanţele în care suntem prinşi, îl luăm de bun şi defilăm cu el înainte până când, cumva, realizăm lipsa de rost a tot şi a toate. Suntem puşi pe o direcţie pe care am ales-o mai mult sau mai puţin, dar ajungem la un moment dat să ne dăm seama că ceea ce facem nu ne reprezintă, că nu suntem noi în actele noastre. Un "A quoi bon" sfâşietor care vine să pună sub semnul întrebării întreaga noastră existenţă, tot ce părea clar şi de la sine înţeles. Ne întrebăm unde am greşit, ce se întâmplă cu noi, de ce lucrurile nu au orientarea pe care bănuiam noi că o au, sau pe care am fi vrut să o aibă. 

În momentul în care nu ne mai lăsăm vrăjiţi de farmecul vieţii, de puterea de atracţie a aparenţelor apare aşa, o stare de sastisire, de pilctis generalizat. Dacă ne-am adânci în această criză poate că am fi salvaţi. Dar arareori suntem în stare să o facem. Respingem suferinţa instinctiv, iar această punere sub semnul îndoielii a întregii vieţi e o suferinţă cumplită, dacă e trăită aşa cum se cuvine. Treburile zilnice, diferite urgenţe care ni se impun ne ocupă mintea şi timpul pentru a ne salva de confruntarea cu noi înşine, a amâna subiectul crizei până când acesta se pierde, nu mai are pregnanţa de la început. Rutina zilnică se reinstalează treptat, dar acum ştiind că e o simplă rutină, că nimic nu vine să ne salveze dacă noi nu vrem să fim salvaţi. 

O criză ne face un pic mai înţelepţi, mai resemnaţi, mai conştienţi de limitele proprii, ne aduce mai aproape de realitatea noastră interioară, dar rareori poate să ne smulgă din ţâţâni, să ne îndrepte viaţa pe un alt făgaş. Ne lăsăm prinşi în diversele acţiuni ale vieţii ştiind, de la o vârstă încolo, că sunt inutile, că trecutul s-a transformat în neant, că viitorul, de asemeni, va deveni neant, dar neştiind cum şi nemaiavând energia de a ne desprinde de pe orbita propriei vieţi. 

Dumnezeu ne mai trimite din când în când câte un bobârnac care să ne scoată de pe traiectoria pe care am fost plasaţi, pe care, mai bine spus, am îngăduit să fim plasaţi, căci tot ce ni se întâmplă are încuviinţarea noastră, provine dintr-o libertate originară pe care am reuşit să o delegăm definitiv stihiilor care ne domină. Ne găsim atunci în derută şi de obicei, nu ştim să reacţionăm. Dacă însă o facem e şansa salvării noastre. 

Nu cere să-ţi fie uşurată povara vieţii, ci cere curaj să o poţi purta. 

Nu cere şi căuta împlinire întreaga viaţă, ci răbdare pentru a accepta eşecurile. 

Nu căuta şi nici nu cere perfecţiune în viaţa ta, ci înţelepciune să nu repeţi greşelile. 

Nu cere mai mult înainte de a spune Mulţumesc.....pentru tot ceea ce ai primit deja! 

sursa facebook

Avertisment. Un text care doare!

Grădinița pustie...

Am întâlnit ieri din întâmplare o doamnă cu care nu mai vorbisem de ani. De mai bine de zece ani... Din vorbă în vorbă, mi-a mărturisit dorinţa disperată de a avea un copil. Se apropia de 40 de ani, făcea tratamente de peste un an... Însă când mi-a spus, pe un ton foarte relaxat, că nici măcar nu îşi mai aminteşte numărul avorturilor pe care le-a făcut m-a luat ameţeala. Şi fără nici o urmă de judecată, faţă de ea sau faţă de atâtea alte femei care au făcut cândva asta, toate într-un fel sau altul victime, simt că trebuie însă să descriu ce am văzut ieri...pentru că nu mai poţi fi acelaşi după ce vezi asta...

Am văzut o femeie frumoasă, la o vârstă frumoasă, care aparent avea tot ce îşi dorea, în sfârşit: casă, maşină, magazinul visat - ultimul copil fusese avortat pentru că de-abia îşi deschisese magazinul şi nu era momentul potrivit pentru un bebe. Acum în sfârşit avea tot. Acum în sfârşit se simţea pregătită. Acum nu îşi dorea nimic mai mult decât să aibă un copil. Acum însă... nu mai putea! Un aspect pe care probabil ar trebui să îl ia în calcul toate femeile care decid să se lase chiuretate pe bandă, an după an după an, prunc după prunc după prunc, până le uită numărul, de parcă şi-ar scoate un dinte... O măsea...Sau un coş...crezând că nu există nici un risc, că nu există nici o repercursiune, că nu există urmări trupeşti şi, poate mai grav, sufleteşti, crezând că Dumnezeu doarme şi că va continua să ne trimită suflete în dar pe bandă rulantă, chiar dacă noi le strivim şi le aruncăm fără milă în coşul de gunoi al lumii... crezând că nu vom da niciodată socoteală pentru ceea ce facem...

Cel mai mult m-a frapat însă faptul că în ochii ei mari şi senini nu se vedea nici o urmă de regret pentru toţi copiii ucişi ...deşi nu erau puţini. Ar fi putut fi o sală de clasă plină de copii, asta pot să vă spun...

În ochii ei mari şi senini nu se vedea nici o lacrimă pentru toate mânuţele strivite, pentru toate picioruşele care nu vor alerga niciodată vesele prin iarba udă, pentru toţi ochişorii care nu vor privi niciodată cu mirare ploaia, pentru toate guriţele care nu vor putea niciodată rosti cu glăscioare pline de iubire "Mama, te iubesc!", pentru toate braţele firave care nu o vor îmbrăţişa vreodată cu dragoste şi cu dor, pentru toate inimioarele micuţe care nu vor bate niciodată cu emoţie aducându-i flori şi felicitări desenate stângaci de 8 martie, pentru toate chipurile cu ochişori mari şi senini şi frumoşi ca ai ei care nu au avut norocul să vadă şi ei lumea, pentru toate visele lor poate măreţe care nu au avut loc pe lumea asta, pentru toate versurile frumoase pe care nu le vor scrie niciodată, pentru toate cântecele pe care nu le vor cânta, pentru toate ideile lor minunate care nu vor putea fi niciodată rostite... Şi poate ar fi putut schimba lumea. ..

Nici măcar nu ştiu ce m-a întristat mai tare...

Durerea unei femei care dorea copii şi acum, după atâtea avorturi dintre care unul prost făcut, nu mai putea avea...?!

Durerea din acel magazin în aparenţă frumos, dar care a costat atât de mult... ?! Căci sufleteşte vorbind era doar o grădiniţă pustie, fără râsete de copil, fără șosetuțe aruncate prin colţuri, fără ghetuţe care să îl aştepte cu înfrigurare pe Moş Nicolae, fără desene colorate, fără cântece vesele, fără poezioare recitate cu obrăjori încinşi de emoţii, fără fâstâceli, fără plânsete de câteva minute urmate de râs şi de îmbrăţişări pure şi calde cum numai copiii îţi pot da...

Sau durerea de a vedea că în ochii mari şi senini ai mamei, care s-ar umple acum de lacrimi de bucurie dacă ar vedea o ecografie cu un prunc de câteva săptămâni şi s-ar bucura nebuneşte de fiecare mm de trup de om şi de fiecare degeţel care se conturează zi după zi în burtica ei, în aceeaşi ochi mari şi senini nu găseam acum nici o lacrimă pentru toţi copilaşii pe care îi ucisese deja, ale căror suflete plângeau acum în magazinul ei. În grădiniţa ei pustie...

Plec copleşită, ameţită şi aşa de îndurerată că parcă nu mai pot să simt nimic, sunt ca anesteziată. Căci îmi e gândul doar la cele peste 20 de milioane (!!!) de avorturi făcute în ţara noastră pustie de atâtea vise, ca o grădiniţă uriaşă golită de atâtea poezii şi de atâtea cântece şi de atâtea glasuri de copil, care ar fi putut schimba poate lumea. Goală de atâtea râsete curate de copil şi de atâtea lacrimi şi de atâtea braţe întinse cu iubire... Şi plină de tânguirea şi de jalea atâtor suflete strivite fără nici un strop de milă sau de pocăinţă.

Căci mai avem o ţară undeva... Undeva, în locul neclar unde se duc copiii morţi nebotezaţi, ucişi când nu se puteau apăra.

Da, mai avem o ţară, care nu se vede, dar se simte şi se aude uneori în plânsetul ploii şi în vuietul vântului şi în coşmarurile pe care le avem uneori noaptea şi în nefericirea pe care o simţim uneori şi nu ştim de ce...

Da, mai avem o ţară nevăzută, neauzită, nebotezată, de copii omorâţi fără milă.

Şi nu judec! Nu vreau, nu pot şi nu ajută cu nimic. Nu doar copiii sunt victime, ci şi mamele şi taţii şi noi... Noi toţi, locuitori ai unei ţări pline de fantome de prunci ucişi fără milă.

Scriu toate astea pentru că mi-aş dori măcar atât....

Măcar atât....

Să ne pară măcar rău!

de Alexandra Svet
http://activenews.ro/gradinita-pustie_1825571.html

Îţi vei aminti de mine...

Dedic această postare, rătăcirilor mele din trecut şi totodată sufletelor îngereşti care mi-au fost mereu alături şi m-au trezit la realitate, mulţumindu-le pe această cale.  Nu în ultimul rând Îi mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru răbdarea pe care a avut-o cu mine, spre a mă lumina şi a descoperi adevărul. Destul de târziu, după lungi suferinţe fizice şi psihice, am înţeles ce înseamnă să nu îţi fii ţie însuţi credincios şi de ce asta e cea mai mare eroare a vieţii. Deschideţi bine ochii la toate ispitele ce vă înconjoară! 
Cu iubire şi lumină, Daniela

Când a deschis bine ochii... Zilele căpătau alte înţelesuri în culorile lor noi. Ceva se schimbase în felul de a vedea lumea şi oamenii; ceva din punctul de referinţă al înţelegerii lumii se deplasase spre un alt contur. Vorbele potrivit cărora unii oameni vin în viaţa noastră pentru a ne fi de folos, alţii pentru a se folosi de noi, alţii pentru a ne învăţa ceva, iar alţii pentru a ne ghida îngereşte îşi purtaseră înţelesul deplin până în inimă şi acolo se alchimizau schimbându-i percepţiile. Din perspectiva acelei clipe, oamenii din viaţa sa apăreau sub un alt chip, intenţiile lor se vădeau diferite de ceea ce crezuse în momentele respective.

***

Stătea ca pe un cuib din vârful copacului şi privea scenele din interacţiunile sale cu oamenii. Vedea avertismente pe care nu le înţelesese la vremea lor, vedea cum intra în situaţii în care oamenii se foloseau de buna sa credinţă, vedea cum trecuse prin comploturi ori răutăţi, cum străbătuse văi de minciuni ori pustiuri de indiferenţă, vedea că întotdeauna fusese pe un parcurs singuratic şi că la fel e pentru fiecare dintre noi. Înţelegea în sfârşit de ce este atât de important să te cunoşti pe tine însuţi, pentru că toate alegerile greşite, toate stângăciile, ori fricile care stau la baza deciziilor proaste sunt din cauza necunoaşterii de sine. Vedea cum avusese un văl aşezat pe frunte datorat tuturor celor făcute ori purtate din veacuri şi cum nu putuse face mare lucru în materie de alegeri din cauza imposibilităţii de a vedea mai departe de primul pas. Fiecare om duce un astfel de văl în domeniul în care a greşit mai mult şi alegerile fiecăruia sunt limitate în funcţie de grosimea vălului purtat.

***

Îi fusese dat să poată înţelege abia atunci şi să vadă dincolo de faldurile vălului. Nu era îndepărtat în totalitate, dar acea parte care căzuse îi dădea putinţa să înţeleagă faptul că trăise ca şi cum avusese ochelari de cal. Trăise mult timp cu un alt EU care acum căzuse ca o haină veche şi rămăsese în urmă. Îl privi pe acel EU cu înţelegere, îi spuse că îi pare rău pentru zbuciumul său, pentru tristeţile şi suferinţele sale, îi fu recunoscător pentru curajul de a-şi fi dorit să fie altceva şi pentru eforturile de a se transforma, îi mulţumi pentru că voise să încerce diferitele moduri de a fi pe lume până când înţelesese că cele care nu i se potriveaau îi aduceau angoase, tristeţi, remuşcări. Înţelegea în sfârşit ce înseamnă să nu îţi fii ţie însuţi credincios şi de ce asta e cea mai mare eroare a vieţii.

***

" Îţi vei aminti de mine" îi spuse vechiul Eu, "îţi vei aminti pe drumul tău cel nou prin câmpurile aurii, printre perlele de rouă agăţate în pomii unei noi vieţi, printre zâmbetele însorite ale altor chipuri dragi. Îţi vei aminti de mine şi puterea ta va fi clădită pe trăirile mele, pe căderile şi repornirile de la zero, pe experienţele pe care ţi le las moştenire. Îţi vei aminti de mine de câte ori vei fi tentat să trăieşti în afara inimii tale. Eu voi fi temelia vieţii tale celei noi iar zidirile tale nu se vor mai prabuşi tocmai pentru că am existat EU "

de Oana Cozea

MEDITAŢIE SI AUTOHIPNOZĂ

Notă personală
De-a lungul căutărilor mele spirituale am avut curiozitatea şi mai ales "şansa" de a medita .Şi am făcut acest lucru mai bine de un an de zile cu credinţă (deşartă dealtfel), cum reiese din acest articol , că , mă voi apropia mai mult de Dumnezeu .M-am înşelat amarnic ! Şi nu am crezut pe nimeni spunandu-mi că nu este bine ceea ce fac , dar mai ales NU am dat crezare maestrului meu interior care, din când în când îmi dădea semnale că nu e acesta drumul spre lumină .Eu nu vreau să conving pe nimeni în a-mi urma sfatul , fiecare persoană are liber arbitru în ceea ce priveşte alegerea pe care trebuie să o facă la un moment dat în viaţă .Şi tot ceea ce ni se întâmplă , bun sau rău , nu ni se poate întâmpla decât cu Voia Lui Dumnezeu cu scopul de a primi mai apoi o lecţie din care avem ceva de învăţat ...atâta timp cât nu ne-am pierdut de tot credinţa .

Această carte am primit-o în DAR de la o persoană dragă mie , carte venită după trezirea mea la realitate , ce deja avusese loc . Însă nu pot decât să îi mulţumesc pentru mâna de ajutor pe care mi-a dat-o la momentul potrivit .Ştiţi cum se spune , nu crezi ceva până nu trăieşti pe propria piele .Şi eu pot spune acum , detaşat , cu mâna pe inimă , că am trăit toate aceste rătăciri , cu vârf şi îndesat, nu prin bucurii şi împliniri (aşa cum mi-am imaginat) ci prin propria-mi suferinţă fizică şi psihică .

Lectură cu folos vă doresc.Fiţi binecuvântaţi cu Iubire şi Lumină!
Cu drag , Daniela

Ce este meditatia? Cum functioneaza mintea umana in timpul meditatiei? Ce tipuri de transformari cunosc sufletul si intelectul unui om care o exercita regulat si pentru o perioada indelungata de timp? Cum este utilizata de catre gurusii contemporani si, in general, de catre organizatiile new age-iste? Ce rol joaca in planurile lor? in sfarsit, are ea vreo legatura cu rugaciunea crestina? Ne vom stradui sa conturam raspunsurile la aceste intrebari prin apel la invataturile gurusilor insisi si, mai cu seama, la practicile lor - care sunt cu mult mai graitoare decat cuvintele. Sunt trei practici distincte pe care le-am experiat personal. Ele sunt promovate de trei organizatii diferite care impanzesc in momentul de fata majoritatea tarilor lumii occidentale. Imaginea fiecarei organizatii este diferita.

- Cea dintai, intitulata generic Mind Control, isi revendica o filiatie stiintifica, adaptata mentalitatii apusenecontemporane, vizand racolarea unei palete largi de adepti.

- A doua organizatie, cea a gurului Shri Chinmoy, a acordat hinduismul cu preocuparile tanaruluioccidental, promovand meditatia imbinata cu muzica, gimnastica, sportul, pictura. Centrul organizatiei siprincipalul sediu al gurului se afla in New York.

- A treia organizatie, cea a gurului Satyananda, avand ashramul central in Mongyr (India), isi conserva mairiguros identitatea hindusa si evolueaza astfel cu o imagine mai "exotica" si mai autentic indiana pe piatareligioasa. Totusi, pentru o promovare mai eficienta, isi revendica statutul de "Universitate Yoga"

Toate cele trei organizatii constituie mici segmente ale miscarii universale New Age (Noua Era), printre ale carei obiective majore se inscriu distrugerea caracterului crestin al societatilor occidentale si impunerea conceptiilor orientale despre om, lume si Dumnezeu. Noua Era pregateste sub toate aspectele contextul propice aparitiei unui nou lider religios mondial care va instaura o religie mondiala unica si in cele din urma se va proclama pe sine Dumnezeu, instaurandu-si dictatura politica si religioasa absoluta.Este cel pe care poporul evreu il asteapta ca "Mesia", iar Evanghelia il numeste Antihrist. Aparitia,dominatia temporara si sfarsitul lui Antihrist au fost profetite de insusi Hristos, de Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul, de Sfantul Apostol Pavel si de multi alti sfinti crestini. 

Am sa postez doar Primul exemplu - prima practica si cea mai des folosita 

Iata ce am fost ghidati sa facem in cadrul sedintelor de Mind Control:Stam linistiti in fotoliile centrului de conferinte al hotelului. Suntem in jur de 70 de persoane. Scurta teorie introductiva s-a terminat. Ne relaxam... inchidem ochii; ii vom pastra inchisi pana la finele exercitiului... Declamam cu voce puternica si prelunga cuvantul sfant al hindusilor, OM... Sala vibreaza pentru aproximativ doua minute de sunetul OM, "pentru a se purifica spiritual atmosfera" -asa cum ne explicasera deja... Bineinteles, procedeul era antistiintific prin definitie; tinea de asumarea explicita a unei credinte pur religioase, anume cea hindusa. Nici unul dintre noi n-a remarcat insa acest aspect. Executam mecanic tot ce ni se comanda, fara nici un filtru rational.In continuare, il auzim pe profesor zicandu-ne: "Voi numara foarte rar si limpede, in sens invers, de la 10 pana la 1. La fiecare numar imaginati-va ca aveti de coborat cate o treapta, ca si cand ati cobori o scara;adanc, tot mai adanc... 10... 9... 8... 1... 6... coborati scara in adanc, tot mai adanc... 5... 4... acum va aflati la un nivel mental mai profund, si veti cobori inca si mai adanc... 3... 2... coborati tot mai adanc...",continua vocea sugestiva a profesorului. ii urmam indicatiile si simtim cum coboram "tot mai adanc" pe aceasta scara imaginara. in sfarsit, ajungem si la "1". Suntem cu adevarat pe jumatate adormiti: corpul greu, pleoapele grele, mintea incetosata, ca intr-un somn, pastrand insa o oarecare constienta."Acum va aflati intr-un plan profund, energetic al mintii" continua profesorul. "Vreau sa vedeti limpede in mintea voastra, in culori, imaginile pe care vi le voi indica: un trandafir rosu... un apus de soare... un lac... un rau... un munte acoperit de zapada... o stea... etc."Dispozitiile sunt date intr-un ritm foarte lent. Un sir de imagini directionate imi traverseaza mintea. Ma aflu parca in fata unui televizor. Claritatea imaginilor depinde numai de nivelul de dezvoltare al imaginatiei fiecaruia dintre noi... in mod cert, insa, printr-un astfel de procedeu ne cultivam si ne dezvoltam cu totii imaginatia. 

Profesorul ne cere apoi sa ne construim imaginativ laboratorul nostru spiritual, in care vom intra de fiecare data pentru a executa tehnicile. Unul isi imagineaza o pestera; altul - o vila pe varful unui munte;altul - un vast apartament intr-un zgarie-nori, s.a.m.d.... Ni se cere sa ni-l imaginam in cele mai mici detalii. O facem cu meticulozitate, intrucat ni se lasa timp din belsug la dispozitie pentru aceasta...Imaginatia noastra lucreaza acum la maximum.Ni se comanda mai departe sa "vedem" in mintea noastra ceva ce am dori sa ni se intample... Unul se"vede" pe sine frumos, altul il "vede" pe seful sau dandu-i o prima, altul se "vede" pe sine familist...Dorintele cele mai intime ale fiecaruia sunt scoase acum la iveala. Visam in chip programat...Dupa un rastimp oarecare, profesorul ne vorbeste din nou: "Acum voi numara de la 1 la 10. La fiecare numar veti urca o treapta mai sus. Cand voi ajunge la 10 va veti trezi, veti fi linistiti, absolut sanatosi,odihniti si bine dispusi. Tot atunci veti deschide ochii".Incepe sa numere lent. Ajunge la 10, si deschid la randul meu ochii. Corpul imi este greu. Privesc in jur si vad oameni miscandu-se cu multa incetineala, ca dupa trezirea dintr-un somn adanc. Capul imi este de asemenea greoi si amortit. Acuz o stare pronuntata de somnolenta.Profesorul ne asigura ca, lucrand sistematic in fiecare zi asupra unei teme, in final ni se va intampla exact ceea ce ne dorim.- Bine, dar cum se va intampla asta? intreaba cineva.- Cand exersati aceasta tehnica, va conectati la Mintea Universala care guverneaza lumea, si ea va face ca dorinta dumneavoastra sa devina realitate! a survenit prompt raspunsul... Cu cat mai constant exersati metoda, cu atat mai repede veti ajunge sa va cufundati. Va veti obisnui... Trebuie sa o practicati la ore regulate - dimineata, la pranz, seara - fie si pentru zece minute. Exista oameni conectati pe toata durata zilei la nivelul alfa.S-au spus in cadrul cursurilor inca multe alte lucruri din a caror analiza se pot desprinde concluzii cel putin interesante. Eu imi voi concentra insa atentia asupra a trei chestiuni.

a) Aceasta practica se bazeaza pe cultivarea metodica si exploatarea neingradita a imaginatiei. Daca se are in vedere cazul unei persoane care exerseaza zilnic, pe parcursul mai multor ani, aceasta metoda, este lesne de inteles ce amploare va dobandi capacitatea sa imaginativa, pe de o parte, dar si cat de mult timp din viata sa si-l va petrece in taramul imaginatiei sau sub influenta ei directa, pe de alta parte.

b) O asemenea tehnica il educa pe practicant in spiritul unui pasivism si al unei obediente totale. Sa ne reintoarcem asupra modului in care a fost executata metoda Mind Control. Stam asadar lejer pe scaun si ne relaxam, inchidem ochii si pierdem contactul cu mediul inconjurator; emitem monoton pentru cateva minute sunetul "sfant", OM, si ne golim treptat mintea de orice ganduri. Auzim apoi vocea temperata dar autoritara a unui profesor de yoga, care ne dicteaza riguros ce sa facem. Ne supunem continuu, ordinele succedandu-se fara incetare. Ne conformam automat, mecanic, fara nici o cenzura rationala, intre altele si pentru ca nu dispunem de timpul fizic pentru a rationa; orice efort rational presupune intreruperea exercitiului. Ii permitem sa faca uz de mintea noastra dupa bunul sau plac, fara sa fi fost preveniti despre ceea ce urmeaza sa ni se intample. Nu ni s-a dat ocazia si timpul de a ne gandi, de a discerne si de a alege liber. Am fost efectiv pusi in fata faptului implinit. S-a exercitat asupra noastra o stapanire totala, vreme de aproximativ douazeci de minute. Cand ni se spune sa ne "trezim", atunci ne "trezim", si ne simtim capul ingreuiat ca si cand ne-am scula din somn.

Este scenariul unei sedinte tipice de hipnoza in masa, condusa de un yoghin experimentat, cu scopul de a sparge" barierele mentale care il impiedica pe individ sa progreseze in autohipnoza. Pentru ca obiectivul ultim al acestui seminar il constituie predarea unei tehnici de autohipnoza.Ni s-a inmanat la sfarsit cate o caseta audio, cu ajutorul careia sa exersam la domiciliu. Indicatiile sunau astfel: "Izolati-va intr-o camera linistita din casa voastra si rugati sa nu fiti deranjati sub nici un motiv.Trageti obloanele si stingeti toate luminile, asa incat sa fie intuneric si liniste. Asezati-va in pozitia lotusului sau in orice alta pozitie de meditatie; daca va e greu, atunci intindeti-va pur si simplu pe podea.Relaxati-va si porniti casetofonul".Cand caseta incepe sa ruleze, se aude pentru cateva minute un zumzet continuu, asemanator cu zgomotul unui motor care functioneaza monoton. Acest zumzet "pregateste" mintea (intocmai ca si sunetul prelungit OM) pentru a executa comandamentele ulterioare "fara ganduri" si reactii launtrice de impotrivire. Zumzetul continuu "goleste" mintea de gandurile deja existente, si impiedica totodata nasterea unor ganduri noi.La capatul catorva luni de practica intensa, puteam deja aplica singuri metoda, fara profesor si fara caseta.Ajunsesem la stadiul in care eram capabili sa ne "autocufundam".Instructorii preferau sa utilizeze termenul "autocufundare", evitandu-l cu obstinatie pe cel de"autohipnoza", intrucat termenul "hipnoza" provoaca adesea rezerve si chiar teama, iar pe de alta parteeste un termen deja consacrat care nu poate fi prezentat ca o descoperire noua. Din exact acelasi motiv eraevitat, cel putin intr-un prim stadiu, si termenul "meditatie". 

c) Marile promisiuni pe care le vehiculeaza invatatorii acestei tehnici sunt instrumentul cu ajutorul caruia ii tin pe oameni in stapanirea lor.Prima promisiune care ni se face decurge din chiar numele organizatiei: vom invata sa ne controlam mintea si sa-i valorificam puterile ascunse. Apogeul acestei promisiuni este atins atunci cand profesorul ne spune ca "Mintea Universala" care guverneaza intreaga lume va face ca dorinta noastra sa devina realitate; cu alte cuvinte, orice imagine autoprogramata am derula pe ecranul mintii noastre prin tehnica pe care am invatat-o va fi transpusa in realitate de catre "Mintea Universala". Ni se fagaduieste ca putem deveni in felul acesta bogati, frumosi, puternici, sanatosi, celebri, ba chiar putem ajunge la "progres spiritual", "cunoastere spirituala" si, mai mult, "sfintenie".In continuare, suntem invitati sa ne inscriem in asociatia absolventilor seminarului. Vom pastra astfel un contact permanent si vom fi tinuti mereu la curent cu noile "descoperiri". in acelasi timp, devenim membrii unui grup de oameni care se sprijina social, dobandim noi prieteni, noi cunostinte, noi posibilitati... Pe de alta parte, desigur, conducatorii grupului isi sporesc influenta sociala, pot introduce mai usor in circulatie anumite stiri si idei, si pot modela mai eficient perceptia despre lume a adeptilor lor.In ceea ce priveste marile fagaduinte cu care publicul este atras catre seminariile de Mind Control, una din problemele majore care se cer rezolvate vizeaza identificarea continutului notiunii de "Minte Universala".Daca prin acest termen este subinteles Dumnezeu, atunci avem de-a face cu o religie care isi revendica putinta de a-i aduce pe adeptii sai in contact cu Divinitatea si, in felul acesta, se naruie toate pretentiile stiintifice ale metodei. 

Insa Hristos ne avertizeaza ca exista doua feluri de puteri spirituale: Dumnezeu si ingerii Sai, pe de o parte, si Diavolul impreuna cu demonii lui, de cealalta parte. Si, de vreme ce aceasta asa-numita "Minte Universala" nu este Hristos, ci, dimpotriva, submineaza si maimutareste invatatura si Biserica lui Hristos, atunci este cat se poate de evident cine se ascunde in spatele acestei titulaturi!Cat priveste masura in care se concretizeaza promisiunile pe care organizatia le agita atat de strident,majoritatea membrilor pe care i-am cunoscut nu si-au imbunatatit radical nici situatia economica nici starea de sanatate, dupa cum nici n-au devenit celebri sau super-inteligenti. Ceea ce s-a schimbat insa substantial in viata lor este conceptia despre om, despre lume si despre Dumnezeu. De asemenea, au suferit notabile transformari de comportament si personalitate, devenind in general mai pasivi, si in special dependenti de instructorii Mind Control. Se poate vorbi intr-adevar de un control al mintii, insa numai in sensul ca mintea le este dirijata de catre conducatorii grupului. Printre acestia din urma, am constatat ca exista unii care isi exercita realmente puteri suprafiresti. Sunt puteri spirituale care sustin si dirijeaza organizatia. Liderii cei mai "evoluati" intretin un contact nemijlocit cu "fiintele spirituale", in speta cu demonii .

* 

Deci, frate, daca doresti sa te eliberezi degraba de aceste patimi si rautati, daca voiesti sa te feresti de feluritele curse si mestesugiri ale diavolului si daca iubesti a te uni cu Dumnezeu si a dobandi dumnezeiasca luminare, atunci lupta-te din rasputeri a-ti goli mintea de orice forma, culoare si spatialitate. Pe scurt, de orice imaginatie si aducere aminte a lucrurilor bune sau rele, pentru ca toate acestea sunt plagi, umbre si neguri care intuneca puritatea, nobletea si stralucirea mintii. Nici o patima trupeasca sau sufleteasca nu poate patrunde in minte pe alta cale decat prin imaginarea lucrurilor senzoriale. Imaginatia si memoria sunt treptele inselaciunii vrajmasului, dar mai cu seama imaginatia:intr-insa este radacina oricarui pacat.

Sarguieste-te, deci, a-ti pastra mintea curata de orice imaginatie, asa cum a creat-o Dumnezeu.

Asadar, analiza acestor aspecte legate de meditatia orientala si rugaciunea crestina reveleaza o data in plus antiteza fundamentala dintre cele doua religii. Pe cat difera lumina de intuneric si Dumnezeu de Diavol,pe atat difera Biserica lui Hristos de paganismul hindus si de sectele new age-iste

sursa : extras din cartea "Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie"

Comanda cartii se poate face AICI 

Cine nu are posibilitatea sa comande aceasta carte , o poate citi AICI