Cum gestionăm panica și stresul cauzate de noul coronavirus?

 

Trecem printr-o situație de criză din cauza pandemiei COVID-19.

În mod obiectiv, criza este generată de numărul din ce în ce mai mare de îmbolnăviri care poate ajunge să suprasolicite unitățile medicale și de faptul că economia are de suferit prin aceea că multe dintre activitățile de zi cu zi, așa cum le știam până acum, sunt întrerupte sau modificate.

În mod subiectiv, criza prin care trecem este o criză psihologică care combină următoarele aspecte:

- teama de necunoscut și incertitudinea – nu atât teama de boală în sine, cât faptul că nu cunoaștem ce va fi, cum vor evolua lucrurile pe termen scurt, mediu și lung pe toate palierele, faptul că ne este greu să tolerăm incertitudinea, ne declanșează panică. Această panică este exacerbată, de fapt, de presupunerile noastre catastrofale, de faptul că, prin contagiune socială, preluăm emoțiile, dar și comportamentele celor din jurul nostru și ajungem să gândim și să ne comportăm mai puțin rațional și mai mult emoțional. Ne focalizăm foarte mult pe negativ și căutăm în mod special acele informații care să ne confirme că situația e catastrofală. Reținem doar partea de „cinci noi cazuri” și prea puțin partea de „șase vindecări”. Reținem cuvântul „urgență” din „stare de urgență” și îl asociem cu ceva negativ, deși declararea stării de urgență ne ajută să efectuăm mai repede demersurile necesare de prevenție și control, astfel încât această măsură este una pozitivă, nu negativă.

- teama de boală și de moarte – teama de boală care este firească ne poate declanșa, în schimb, dacă nu o ținem sub control, gânduri obsesive și iraționale, o anxietate sporită, incapacitatea de a ne focaliza și pe alte aspecte. Trebuie să ne luăm toate măsurile de precauție, dar să conștientizăm când mintea noastră începe să-și facă scenarii catastrofale și să nu-i permitem să ne ducă în acea direcție. Să ne protejăm și să avem în minte soluții, dar să evităm să intrăm în acest cerc vicios care începe cu „aoleu”, „este groaznic”, „este catastrofal”, „ce mă fac?!”

Dacă anxietatea începe să ne copleșească, să ne gândim ce putem face chiar atunci pentru a diminua acea anxietate. Să observăm (dacă ne deplasăm din poziția de „actor” în poziția de „observator” deja începem să ne distanțăm și de emoțiile negative ca prim pas de a ne redobândi o stare mai calmă și centrată) care sunt acele gânduri care ne sporesc anxietatea, cum le putem modifica astfel încât să adoptăm o atitudine mai rațională, să observăm unde anume în corp simțim acele emoții și cum se schimbă starea noastră fizică din această cauză și să căutăm maniere prin care să ne detensionăm – de exemplu, dacă observăm că respirăm scurt și superficial, să ne așezăm într-un fotoliu și în mod conștient să ne aducem atenția asupra respirației, să inspirăm adânc imaginându-ne că prin fiecare gură de aer ne simțim din ce în ce mai relaxați și prin fiecare expirație eliberăm griji, stres, panică.

- izolarea sau faptul că o anumită perioadă de timp suntem nevoiți să ne schimbăm stilul de viață și să stăm cât mai mult în casă sau numai în casă - dacă ne raportăm la această izolare ca la o înschisoare, bineînțeles că vom simți panică și disperare. Dacă o privim ca pe un lucru pe care îl avem de făcut pentru binele nostru, al tuturor, ca pe o perioadă limitată de timp (pentru că în mod real este limitată, numai că nu știm când exact se va încheia – dacă ai citit aceste rânduri și ai început să simți un ușor sentiment de agitație interioară, amintește-ți că el este cauzat de faptul că nu suntem obișnuiți să tolerăm incertitudinea) în care cu siguranță putem găsi lucruri care să ne facă să ne simțim bine (este important să ne menținem, pe cât posibil, o stare neutră sau pozitivă) cu siguranță nu vom mai simți aceeași disperare sau panică.

Ce ne mai cauzează panică? „Isteria din magazine” sau farmacii – unii oameni cumpără alimente și produse în cantități mult prea mari, de teamă că vor fi raționalizate sau din oricare alte frici stârnite de știri false sau catastrofale, care pot ajunge să expire înainte de a apuca măcar să le folosească. Din punctul meu de vedere, scopul pentru care cumpărăm mai mult este pentru a nu mai fi nevoiți să ieșim în fiecare zi după câte ceva, așa cum poate eram obișnuiți până acum. Mai mult o dată pentru a evita deplasările, însă nu exagerat de mult. Acest spirit „apocaliptic” creează la rândul său multă panică în rândul populației. Însă, desigur, că fiecare face cum consideră.

Nu suntem obișnuiți să acordăm atât de multă atenție aspectelor pe care acum trebuie să le punem pe prim plan, de exemplu faptul de a nu ne atinge fața dacă nu ne-am spălat sau dezinfectat mâinile înainte, păstrarea distanței de cel puțin un metru între noi sau faptul de a dezinfecta cheile atunci când venim acasă; nu suntem obișnuiți să nu putem pleca de acasă când vrem noi, nu suntem obișnuiți să nu găsim făină sau ulei pe rafturile din magazin, nu suntem obișnuiți cu o astfel de stare socială, fapt ce ne poate declanșa stări de frustrare, iritabilitate, oboseală. Ne putem simți nedreptățiți, pedepsiți, putem să ne împotrivim, să devenim agresivi sau să adoptăm o atitudine de victimă. Nimic din toate acestea nu ne sunt de ajutor. Îngrijorându-ne excesiv, trăind continuu într-o stare de panică pe care de multe ori ne-o alimentăm singuri, vorbind numai despre acest lucru, putem ajunge să percepem realitatea distorsionat, în sensul în care lumea ni se pare ușor străină și parcă nici noi nu ne mai găsim locul în ea. Parcă suntem într-o stare continuă de așteptare temătoare, parcă nu mai reușim să vedem lumina de la capătul tunelului, parcă devenim din ce în ce mai disperați.

Tot ca mecanism de apărare (psihicul nostru se apără în fața unei realități pe care nu o acceptă pentru că i se pare prea periculoasă sau indezirabilă), la polul opus anxietății unde prin îngrijorări și ruminații avem impresia că putem găsi soluții la fricile noastre, se află negarea sau diminuarea importanței – pretindem că nu se întâmplă nimic, că acest virus nu există, nu ne luăm măsuri de precauție, umblăm nestinghereți prin mulțime deși, poate, ne-am întors dintr-o zonă de risc ș.a.m.d. Bineînțeles că nici acest comportament nu ne este favorabil, nici nouă, nici celor din jurul nostru.

Manieră optimă de raportare la ce se întâmplă, din punctul meu de vedere, este cea rațională – adică, da, acceptăm această realitate pe care nicio persoană nu și-o dorește, însă dacă nu ne-o dorim, nu înseamnă că ea nu există. O acceptăm și acționăm în consecință – momentan știm ce avem de făcut – să ne luăm cu toții măsuri de precauție, să respectăm îndemnurile și regulile impuse de autorități și medici, să evităm aglomerația și ieșirile care nu sunt strict necesare. În timpul acesta să căutăm să ne desfășurăm viața normal pe cât posibil – dacă nu mai putem să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim cu ei la telefon, dacă stăm mai mult timp acasă, să ne ocupăm de proiectele personale, să căutăm să facem lucruri care să ne dea o stare de bine.

Sunt conștientă de faptul că situația nu este nici roz, însă nici neagră. Este așa cum este. În concluzie, pentru a trece mai ușor prin toate acestea să avem în vedere:
acceptarea situației în loc de a ne împotrivi, a ne frustra, a ne simți nedreptățiți sau pedepsiți;
respectarea măsurilor impuse de autorități și asumarea responsabilității pentru propria sănătate;
folosirea timpului în mod constructiv;
atenție sporită la ce se întâmplă în interiorul nostru – să ne observăm gândurile, să facem un pas înapoi când avem tendința de a ne face scenarii catastrofale, să căutăm să ne îmbunătățim dispoziția emoțională (da, lucrurile mici contează), să învățăm să ne controlăm anxietatea și emoțiile;
să luăm în calcul faptul că de multe ori panica face ca orice situație să se agraveze sau să ni se pară mult mai gravă decât este – să depunem un efort conștient de a ne gestiona emoțiile;
conștientizarea faptului că există totuși un viitor, că vom trece și peste asta împreună;
să observăm ce comportamente ne fac bine (poate ne face bine să vorbim cu apropiații noștri, să citim, să ne informăm din surse oficiale, neîncărcate de emoții puternice) și ce comportamente ne dăunează (să urmărim încontinuu știri alarmiste, de exemplu) și să limităm comportamentele dăunătoare;
să ne păstrăm încrederea că vom depăși cu bine situația prezentă. Depinde de fiecare dintre noi.

Responsabili, raționali, uniți și optimiști trecem cu bine și peste situația actuală!

de Dr. Ursula Sandner

Sunt unii oameni în jurul nostru care, prin atitudinea și comportamentul lor, ne fac rău sau ne fac să ne simțim rău.

 

Ei sunt acei oameni care îți spun:

- că nu poți, că ești prea visător și să revii cu picioarele pe pământ;

- cei care îți ignoră sentimentele, nu le pasă de ceea ce dorești tu;

- cei care așteaptă de la tine să faci așa cum doresc ei și ca să se asigure că le corespunzi intereselor lor egocentrice folosesc manipularea și șantajul emotional;

 - oamenii egoiști, care doar iau de la tine și nu îți dau nimic în schimb;

 - oamenii răutăcioși, bârfitori, agresivi, negativiști sau cei care sunt mereu "gică contra";

 - cei care pozează în victime neajutorate și îți cer să faci pentru ei ceea ce ei de fapt nu au chef să facă;

 - cei care nu-ți respectă granițele și limitele personale, îți încalcă teritoriul sau personalitatea - adică cei care nu te respectă;

 - oportuniștii care se folosesc de tine de câte ori au ocazia;

 - oamenii care te mint;

 - cei care îți înșeală încrederea repetat și cei care te trădează atunci când au ocazia;

 - oamenii care te invidiază sau le este ciudă pentru reușitele tale;

 - cei care pe față îți zâmbesc și îți spun că îți sunt prieteni, însă pe la spate te sabotează;

 - cei care îți dau sfaturi fără să le ceri, spunând să faci așa cum spun ei pentru că îți vor binele... deși lucrurile nu stau așa;

 - cei care îți spun că știu mai bine decât tine ce trebuie să faci tu cu viața ta;

 - cei care vin și îți spun ce au spus alțîi despre tine și apoi se bucură în secret când tu intri în conflict cu acea persoană;

 - cei care vor să te domine prin agresivitatea lor;

 - și lista poate continua;

Acești oameni recurg la comportamentele pe care le-am enumerat mai sus pentru că le permiți. Dacă tu nu le vei mai da ocazia să-ți facă rău și cu toții ar face asta, în timp ei vor fi nevoiți să-și revizuiască comportamentele și atitudinea pentru că altfel ar fi marginalizați.

Ca să facem lucrurile clare: cei care au aceste comportamente nu te iubesc, nu te respectă, nu îți sunt prieteni și nici nu îți vor binele. Ei au probleme nerezolvate cu ei înșiși, nu și le cunosc sau nu și le acceptă, însă le aduc în relațiile lor interumane. Faptul că tu îi accepți în continuare în preajma ta, nu face decât să le întărească aceste comportamente și atitudini disfuncționale.

Indiferent care este natura relației tale cu o astfel de persoană - fie că îți este rudă, prieten, partener de cuplu, prieten din copilărie, coleg sau o persoană care a intrat recent în viața ta - cel mai bine pentru tine este să te distanțezi de ea.

Iubește-te și prețuiește-te suficient de mult încât să nu le mai permiți oamenilor să se poarte cu tine într-o manieră care îți face rău sau care te face să te simți rău - devalorizat, nerespectat, manipulat s.a.m.d.

Odată ce înlături aceste persoane din viața ta, vei avea locuri libere pentru cei care merită cu adevărat să îți fie alături în această călătorie fascinantă - viața ta!

 

de dr. Ursula Sadner

“Femeia să aprindă zilnic candela în casă!” Dacă faci asta zilnic intri într-o relaţie de fidelitate cu Dumnezeu!

 

Dominarea, de câteva veacuri, a raţionalismului a produs o cultură centrată pe raportarea cerebrală, exterioară, seacă, uscată, lipsită de conţinut, şi la Dumnezeu, ca şi la omul de lângă noi, precum şi la omenirea întreagă.

Femeile cad mai greu victime acestui risc. Rămân mai sufletiste, mai vii, se raportează la Dumnezeu şi la lumea înconjurătoare mai mult cu inima.

În casă, de asemenea, femeile sunt cele care ţin candela aprinsă, la propriu şi la figurat, urmând mironosiţelor femei. Pentru mine, imaginea bunicii mele, apoi a mamei mele şi, acum, a soţiei mele, aprinzând candela în fiecare zi, o viaţă întreagă, este un gest de o consecvenţă, de un ataşament, de o fidelitate greu de egalat. Ca preot, recomand tinerelor soţii, care devin stăpâne ale casei soţului şi copiilor săi, să ţină cu multă râvnă de această rânduială. Să aprindă zilnic candela în casă. Primul lucru pe care trebuie să-l facă femeia, când se trezeşte dimineaţa, este să aprindă candela. Când va aprinde candela, se va raporta imediat la Dumnezeu, va face şi o cruce şi, eventual, o scurtă rugăciune pentru soţ, pentru copii şi pentru cei din jur. Începe, astfel, ziua cu binecuvântare, începe ziua cu gândul la Dumnezeu. Iar Dumnezeu nu rămâne dator! Binecuvântarea Lui se va revărsa asupra întregii case şi familii. Zona aceasta de aşezare duhovnicească statornică este cea mai roditoare.

Acest lucru îl recomand cu insistenţă femeilor cu educaţie, cu profesiuni dintre cele mai pretenţioase… Le ajută mult să lupte împotriva tentaţiei de a exila pe Dumnezeu în zona speculaţiei teoretice. Celor care vin să se spovedească înainte de Cununie le dau canon, între altele, soţului să cumpere o candelă de argint, preţioasă, iar soţiei să aprindă candela în fiecare zi dimineaţa, sau măcar duminica şi în zilele de sărbătoare. Gestul acesta, repetat zilnic, este un gest întemeietor, o aşează pe femeie într-o relaţie de fidelitate cu Dumnezeu, la care Dumnezeu, cum spuneam, nu va întârzia să răspundă. Cine se îndoieşte, poate verifica adevărul celor spuse de mine făcând experimentul. Este o aşezare firească într-o relaţie, o aşezare completă, care presupune nu numai gândul, ci şi manifestarea gândului, nu numai credinţa, ci şi manifestarea credinţei. Este o mergere spre întâlnirea concretă cu Dumnezeu. Este ca şi cum I-ai da bineţe lui Dumnezeu, dimineaţa când te scoli: „Doamne, unde eşti? Aici eşti? Iată sunt şi eu aici! Bună dimineaţa! Mă rog să mă binecuvântezi pe mine şi toată casa mea! Eu ca semn Îţi aprind această candelă!“

Importanta aprinderii candelei înaintea icoanelor.

Aprindem candela, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

– În primul rând aprindem candela, deoarece credinţa noastră e lumina. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumină cu care Hristos luminează sufletele noastre.
– În al doilea rând să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela-fiindca sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
– În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru dorinţele şi gândurile noatre rele.
– În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi.
– În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru.
– În al şaselea rând, să ne dea imbold la ardere de sine. Precum undelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse todeauna voii lui Dumnezeu.
– În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, aceasta candelă lăuntrică a noastră, nu poate să se aprindă fără focul sfânt al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, traducere: Adrian Tanescu-Vlas, Vol. I, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, p.38-39)

Rugăciune la aprinderea candelei

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea Ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin

Părintele Constantin Coman
“Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Ed. Bizantina.Sursa: http://ortodoxia.me/

Maica Domnului – bucuria și nădejdea noastră

"Ea este Mama noastră cea bună, Mama bătrânilor şi a tuturor celor neputinciosi, „ajutorul celor fără de ajutor” — aşa cum se spune în acatistul ei. Să nu uitati că ea este Mama lui Iisus — şi are foarte multa putere de a ne ajuta. Rugaţi-vă ei cu atenţie şi cu părere de rău pentru păcatele dumneavoastră şi veţi afla răspuns, fără îndoială, pentru că ea este cu adevărat Mama noastră a tuturor"

 

Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la slava Maicii lui Dumnezeu. Mintea mea este slabă şi inima mea e săracă şi neputincioasă, dar sufletul meu se bucură şi e atras să scrie despre ea măcar un cuvânt. Sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei.

Maica Domnului nu şi-a aşternut în scris gândurile, nici iubirea ei pentru Dumnezeul şi Fiul ei, nici durerile sufletului ei în vremea răstignirii, pentru că nu le-am fi putut nicicum înţelege, căci iubirea Ei pentru Dumnezeu e mai puternică şi mai arzătoare decât iubirea serafimilor şi a heruvimilor, şi toate puterile cereşti ale îngerilor şi arhanghelilor sunt mute de uimire în faţa ei.

Chiar dacă viaţa Maicii Domnului e ca învăluită într-o tăcere sfântă, Bisericii noastre Ortodoxe Domnul i-a dat să cunoască că iubirea ei îmbrăţişează întreaga lume şi că în Duhul Sfânt, ea vede toate noroadele de pe pământ şi asemenea Fiului ei, îi este milă de toţi şi miluieşte pe toţi.

Ah, dacă am şti cum iubeşte Preasfânta pe toţi cei ce păzesc poruncile lui Hristos şi cât îi este de milă şi se întristează pentru cei ce nu se îndreaptă. Am simţit acest lucru pe mine însumi. Nu mint, spun adevărul înaintea feţei lui Dumnezeu, pe Care sufletul meu îl cunoaşte: cu duhul am cunoscut-o pe Preacurata Fecioară. N-am văzut-o, dar Duhul Sfânt mi-a dat să o cunosc pe ea şi iubirea ei pentru noi. Dacă n-ar fi fost milostivirea ei, aş fi pierit de mult, dar ea a vrut să mă cerceteze şi să mă lumineze să nu mai păcătuiesc. Ea mi-a spus: „Nu-i frumos pentru Mine să mă uit la tine să văd ce faci!” Cuvintele ei erau plăcute, liniştite şi blânde, şi ele au lucrat asupra sufletului meu. Au trecut de atunci mai mult de patruzeci de ani, dar sufletul meu n-a putut uita aceste cuvinte dulci şi nu ştiu ce i-aş putea da în schimb eu, păcătosul, pentru dragostea ei faţă de mine, necuratul, şi cum voi mulţumi bunei şi milostivei Maici a Domnului.

Cu adevărat, ea este Ocrotitoarea noastră la Dumnezeu şi chiar şi numai numele ei bucură sufletul. Or, tot cerul şi tot pământul se bucură de iubirea ei. Lucru minunat şi neînţeles. Ea viază în ceruri şi vede neîncetat slava lui Dumnezeu, dar nu ne uită nici pe noi, sărmanii, şi acoperă cu milostivirea ei tot pământul şi toate noroadele.

Şi pe această Preacurată Maică a Sa Domnul ne-a dat-o nouă. Ea este bucuria şi nădejdea noastră. Ea este Maica noastră după duh şi ca om, e aproape de noi după fire şi tot sufletul creştinesc e atras spre ea cu iubire.

Sf. Siluan Athonitul

sursa: https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

Draga mea fiică,

 

Ți-am dat Viaţă. Viață pe care nu vreau să ți-o controlez. A da viață înseamnă a da libertate deplină. Nu-ți voi reproșa niciodată ceea ce am făcut pentru tine, fiindcă nu mi-ai cerut să fac ceva, ci am făcut totul din iubire. Atunci când dai viață unui copil, rupi din tine. Rupi o bucată din inima ta și crești un om... Apoi îl lași liber, dar tu nu mai poți fi întreg fără acea bucată de inimă, fără a avea aproape acel omuleț pe care l-ai crescut cu atâta iubire, grijă, sacrificii și trudă. Poate de aceea îți par posesivă uneori... Și știu că acum nu mă înțelegi, dar când îţi vei rupe și tu o bucată din inimă și omulețul acela născut din inima ta va umbla liber prin lume, vei înțelege chinul nopților nedormite și lacrimile care secătuiesc sufletul unei mame. Și totuși, asa e menirea unui părinte: să ofere viață, apoi să rămână singur... sperând că omulețul cel mai drag este fericit.

Ai tot dreptul să fii liberă, dar vreau să te gândești că, dacă tu mă uiți când nu ești lângă mine, eu nu reușesc să te uit. Nu vreau să-ți fiu paznic, nu vreau să-ți umbresc bucuria, te vreau fericită alături de cei cu care te simți bine, dar vreau să te gândești și la mine atunci când te distrezi – să ai mai multă grijă, să nu-mi tulburi sufletul, să nu-mi furi pacea... Fericirea ta nu trebuie să fie nefericirea mea; distracția ta, libertatea de care te bucuri nu trebuie să fie motive de îngrijorare pentru mine, ci tot fericire, fiindcă trăiesc cu tot sufletul bucuriile și împlinirile tale.

De când exiști, eu trăiesc pentru tine și prin tine... Visez visurile tale și nimic nu mă împlinește mai mult decât reușitele tale. Bucuria ta e bucuria mea, zâmbetul tău este lumina mea, iar durerea ta este sfârșitul meu.

Așadar, te rog, nu mă considera absurdă, nu mă considera posesivă, ci încearcă să îmi înțelegi îngrijorarea și temerile... Fiindcă de când exiști tu nu există pentru mine spaimă mai mare decât aceea de a te pierde, decât aceea de a te vedea nefericită, rănită, neîmplinită. E doar iubire, fiica mea, iar iubirea de mamă n-ar trebui să te sperie, nici să te deranjeze, nici să te îndepărteze...

Într-o zi vei înțelege că iubirea de mamă nu poate fi înlocuită de nimic şi de nimeni... Nici de bani, nici de bogăţie, nici de prieteni, nici de omul iubit... De nimic şi de nimeni!

de Irina Binder
sursa: http://www.irinab.com/

Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim

Cuvântul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea Lui Dumnezeu.

 

 

De câte ori auziţi cuvântul "Cruce", să nu înţelegeţi ca sectarii cei nebuni, ca baptiştii, adventiştii, evangheliştii, penticostalii, nazarinenii, pocăiţii, secerătorii, tudoriștii, martorii lui Iehova şi toţi ceilalţi sectari, care bântuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea şi care vatămă ţarina lui Dumnezeu-Cuvântul.

Să nu gândiţi despre Sfânta Cruce ca ei, ci aşa să înţelegeţi şi să ţineţi minte că, cuvântul "Cruce" are îndoită putere şi taină. Îndoită este Crucea, îndoite sunt înţelesurile Crucii.

Să înţelegeţi despre Sfânta Cruce nu aşa ca cei scurţi la minte şi neințelepți, care nu vor să se închine mântuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfântul Apostol Pavel.

Lasă-i să hulească pentru că i-a întunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai întâi, adică unde stă creierul mare, ca să nu creadă. Le-a pus pecetea pe mâna dreaptă, ca să nu o ridice la frunte şi să facă semnul cel mântuitor al preacinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos.

Deci să ştiţi că îndoit este omul, îndoită este şi Sfânta Cruce. Nu vezi la om un ipostas în două firi? O parte se vede, adică trupul, una nu se vede, adică sufletul, pentru că este de natură nevăzută. Aşa şi Crucea să o înţelegem.

 

Una este Crucea materială, văzută, şi alta cea tainică, mistică şi nevăzută, pe care o purtăm în inima noastră. În Sfânta Evanghelie auzim zicând aşa: Şi stătea lângă crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa şi Maria Magdalena.

 

Auzi? Stăteau lângă crucea Lui. Deci, înţelege că a sta lângă crucea Lui, nu înseamnă a sta lângă crucea spirituală, ci lângă una materială. Crucea de lemn a lui Hristos, lângă care stătea Maica Domnului, Maria lui Cleopa şi Maria Magdalena.

 

Când veţi auzi: Pogoară-Te de pe Cruce, se înţelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era răstignit. Şi când veţi auzi: Şi L-au dus şi L-au scos afară din cetate, ducându-şi Crucea Lui până la locul Căpăţânii, ce se cheamă pe evreieşte Golgota, Înţelegem crucea materială. Pe aceasta o purta Mântuitorul în spate.

 

Şi când veţi auzi că s-au dus evreii la Pilat şi l-au rugat : "Ne rugăm ţie, zdrobeşte fluierele picioarelor celor răstigniţi, ca să-i dăm jos de pe cruce, să nu-i apuce ziua sâmbetei", că mare era ziua sâmbetei aceleia la iudei. Şi aici înţelegem tot crucea cea de lemn, nu cea spirituală.

 

Iar când veţi auzi în Sfânta Evanghelie pe Hristos, zicând: Cel ce nu-şi ia Crucea şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine, să nu înţelegeţi crucea cea de lemn, ci crucea spiritulală, nevăzută.

 

Deci, băgaţi de seamă, că Hristos indoita cruce a purtat. Una în suflet: suferinţa, răbdarea, usturimea, durerea, ruşinea, scuipările, mâhnirile şi întristarea; şi toate câte le ducea în suflet formau crucea cea spirituală a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Săi şi S-a răstignit de bunăvoie pe ea, pentru mântuirea lumii.

 

Şi Sfântul Apostol Pavel a purtat două cruci: Mie să nu-mi fie a mă lăuda, decât în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Dar el a dus şi cealaltă cruce, cum singur spune: În bătăi, în suferinţe, în posturi, în friguri, în primejdii de la neamuri, în primejdii pe mare, în primejdii pe uscat, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la fraţii cei mincinoşi.

 

Deci să ştiţi, când vă atacă sectarii pentru Sfânta Cruce, ei o iau numai pe cea de a doua, numai crucea suferinţelor, nu şi pe cea materială. Noi o luăm şi pe cea dintâi, că aşa a dus-o Hristos. El a dus o cruce de lemn în spate şi o cruce a suferinţelor în sufletul Său, până la moarte şi moarte pe cruce.

 

Crucea, este biruinţă, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este armă cu care Hristos a biruit puterile iadului şi ale morţii. Deci vai şi amar şi blestemat şi de trei ori blestemat este acela care nu se închină cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a lui Hristos !

 

Îndoit este omul, şi îndoită cruce trebuie să poarte, cum arată Sfântul Efrem Sirul şi Sfântul Chiril al Ierusalimului, care zice :

 

"O, creştine, nici un lucru să nu faci, până nu faci semnul Sfintei Cruci, când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveţi carte, când eşti singur şi când eşti cu mai mulţi; pecetluieşte-ţi cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale şi toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinţei lui Hristos asupra iadului. Şi nu te vei mai teme atunci de farmece sau descântece sau de vrăji. Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la faţa focului şi ca praful în faţa vântului"

 

Aşadar, ne-am adus aminte mai întâi de simbolurile crucii, apoi de indoita cruce - cea materială şi cea spirituală.

 

de Părintele Cleopa

Dragostea de mamă

O mamă își iubește copiii mai mult decât se iubește pe ea însăși. Ea rămâne flămândă pentru a-și hrăni copiii și simte mai multă plăcere decât au ei mâncând. Copiii sunt hrăniți material, dar ea este hrănită spirirtual. Ei experimentează gustul mâncării, pe când ea experimentează bucuria sufletească.

Am găsit această discuție cu Părintele Paisie și o redau pentru a exprima ceea ce am observat în rolul mamelor pe care le cunosc:

El spune:

Nu e de ajuns doar să ne iubim unul pe altul, ci trebuie să-l iubim pe celălalt mai mult decât pe noi. O mamă își iubește copiii mai mult decât se iubește pe ea însăși. Ea rămâne flămândă pentru a-și hrăni copiii și simte mai multă plăcere decât au ei mâncând. Copiii sunt hrăniți material, dar ea este hrănită spirirtual. Ei experimentează gustul mâncării, pe când ea experimentează bucuria sufletească.

O tânără, înainte de căsătorie, poate să doarmă până la zece dimineața și să aibă micul dejun pregătit de mama ei. Ea poate fi chiar prea leneșă pentru a face și cele mai mici sarcini casnice. Ea vrea ca toate lucrurile să fie la cheremul ei. Are așteptări de la mama ei, așteptări de la tatăl ei, în timp ce ea se simte în largul său. Și deși este capabilă de iubire, această capacitate nu este dezvoltată, deoarece primește ajutor și binecuvântări de la mama, tatăl și frații săi.

Cu toate acestea, din momentul în care devine mamă, ea seamănă cu un mic motor, care cu cât funcționează mai greu, cu atât mai mult este reîncărcat, pentru că dragostea lucrează în mod constant. Înainte nu suporta să atingă ceva nespălat și folosea săpunuri aromatice pentru a se spăla. Dar, după ce devine mamă, când vezi cum își curăță copilul murdar, oh, a-ți crede că atinge marmeladă; nu se dezminte de la nimic. Înainte, în cazul în care era trezită devreme, ea țipa pentru că a fost deranjată. Odată ce devine mamă, atunci când copilul plânge, rămâne trează toată noaptea fără să se plângă. Ea se bucură având grijă de copilul ei. De ce? Pentru că ea nu mai este un copil. Ea devine o mamă: sacrificiul și dragostea au intrat în viața ei.

M-am întrebat mereu de ce întotdeauna sunt mai multe femei în biserică decât bărbați. Acest sacrificiu de sine pe care o mamă îl oferă copilului este esența iubirii spirituale, esența dragostei despre care Scriptura vorbește atât de răsunător și pe care ne cheamă pe toți a-l practica. A deveni mamă pare să fie ceva care modelează dragostea pe care suntem datori să o avem față de tot neamul omenesc.

http://www.doxologia.ro/

Rugăciunea lui Solomon – Despre cererea corectă în rugăciune

„Domnul s-a arătat în vis lui Solomon noap­tea și Dumnezeu i-a zis: «Cere ce vrei să-ți dau».(…) «Dăruieşte-i dar robului Tău minte pricepută, ca să asculte şi să judece poporul Tău şi să deosebească ce este bine şi ca este rău; căci cine poate să povăţuiască pe acest popor al Tău, care este nesfârşit de mare?" »... Cererea aceasta a lui Solomon a plă­cut Domnului” (Regi III 3:9). Iată că Biblia ne spu­ne și câte ceva despre „cererea corectă” în ru­gă­ciune. Regele Solomon n-a cerut bogății mai mari, nici victorii în război, ci „înțelepciune și capacitate de dis­cer­nă­mânt”. O inimă pricepută înseamnă o minte blân­dă și în­țeleaptă, capabilă să judece corect și să distin­gă între ce este bine și ce este rău. Minții „îi lip­seș­te această capacitate”, așa cum afirmă unii din­tre marii cercetători moderni ai con­ști­inței. Su­biectivitatea percepției face ca noi să... ne iz­bim de dificultăți majore în puterea de a distinge între „bine și rău” sau între ceea ce este adevărat și fals. Ca urmare, cererea făcută de So­lo­mon poate deveni în fiecare zi și „cererea noas­tră”, în cazul în care căutăm „adevărul” și ne dorim să trăim... în comuniune cu valorile binelui.

„Cererea corectă” și prima dintre toate cererile în rugăciune ar putea fi chiar „cererea lui Solomon”. Chiar și a conștientiza limitele rațiunii și ale gândirii noastre, generate de subiectivitatea percepției, ar însemna mai mult decât... orice lucru măreț am face în viața de zi cu zi. Incapacitatea structurală a minții de a distinge între bine și rău devine sursa greșelilor, a erorilor și a interpretărilor negative, responsabile de ceea ce s-ar putea numi „eroare umană”. Înțelepciunea inimii poate... distinge între bine și rău și tocmai pentru că inima deține o judecată bazată pe iubire, ea devine sursa de inspirație pentru judecata dreaptă. Fără iubire, riscăm să judecăm strâmb. Fără iubire am putea deveni instrumente ale nedreptății, chiar atunci când – aparent – căutăm dreptatea și adevărul. Mintea poate crea o altă nedreptate în vreme ce tocmai „îndreaptă o nedreptate” și mecanismul acesta este teribil de evident în viața de zi cu zi. Onestitatea aparține inimii și de aceea „cererea corec­tă” în rugăciune începe cu cererea „plăcută lui Dumnezeu”: aceea de a avea înțelepciunea ini­mii. „Rugăciunea” se află într-un câmp de atrac­ție, așa cum lumea poluată de gânduri negative este un alt câmp de atracție. Prin comparație, un câmp împodobit cu cele mai frumoase flori ne stimulează creierul în a percepe frumusețea, miro­sul plăcut al florilor, ne stimulează simțul tactil prin adierea jucăușă a vântului și imprimă pe retină... dansul frumuseții existente, deja, în câmp. În contradicție cu un câmp de flori am putea ima­gina… un loc de depozitare a gunoa­ie­lor, căptușit în existența sa cu mirosuri neplă­cu­te, cu cerșetori și cu șobolani. Creierul va prelua automat senzația de neplăcere, de urât, de rău și va emite gânduri corespunzătoare, care definesc starea acestui câmp al... gunoaielor.

Rugăciunea este câmpul nostru cu flori! „Cere ce vrei să-ți dau”, îi spune Domnul lui Solomon. Și Solomon suntem și noi, fiecare dintre noi. Să te rogi înseamnă să ceri ce vrei, dar să vrei mai înainte de toate discernământul, precum a vrut Solomon, căci altfel mintea poate să ceară răul, crezându-l bine și pustiirea, crezând-o plinătate. În afara inimii nu avem dis­cer­nă­mânt cu adevărat și putem confunda dramatic bi­nele cu răul, iar asta-i drama esențială a lumii noastre. Este drama lumii în care oamenii cred că ucid din dragoste, că îl distrug pe altul în nu­me­le dreptății, că îl lovesc în numele adevărului și-l mutilează în numele lui Dumnezeu și la fel face cu sine însuși.

Acest minunat pasaj biblic dezvăluie că putem să-i cerem lui Dumnezeu orice, dar după ce am cerut mai înainte o inimă pricepută, care să discearnă între bine și rău. Poate că în acest scurt pasaj avem una dintre marile chei care deschid seiful rugăciunii corecte, iar cheia ne spune că ne vom ruga corect atunci când inima noastră cere cu iubire, căci discernământul nu este posibil fără iubire.

de Maria Timuc - Pași către tine însuți

Cercetătorii ruși au dovedit că rugăciunea reface structura deteriorată a conștiinței, elimină stresul și grăbește vindecarea!

 

Pentru cei devotaţi, puterea de vindecare a rugăciunii nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării.

Acum, din ce în ce mai multe universităţi şi centre de cercetare medicală din cadrul unora dintre cele mai importante spitale din S.U.A. concluzionează cu tărie beneficiile oferite de credinţa în Dumnezeu. Cercetătorii susţin credinţa şi beneficiile sale, datorită faptului că poate face un om mult mai fericit şi sănătos, ajutându-l astfel să trăiască mai mult.

“Studiile au arătat că rugăciunea poate preveni apariţia afecţiunilor – şi când se îmbolnăvesc, rugăciunea îi poate ajuta pe aceştia să-şi revină mult mai repede.”, a declarat Dr. Harold G. Koening, din partea Universităţii Duke.

O analiză amănunţită a peste 1.500 de studii medicale de renume indică faptul că “persoanele religioase şi cele care se roagă au o sănătate fizică şi psihică mult mai bună.”, spune Dr. Koening.

Prin definiţie, rugăciunea este o formă de comunicare cu Dumnezeu, stabilirea unei relaţii cu divinitatea, cu sfinţii sau cu îngerii.

Recent, oamenii de ştiinţă ruşi de la Universitatea din Sankt-Petersburg au dovedit că vindecarea miraculoasă asociată cu spiritualitatea este o realitate şi au constatat că numeroase schimbări fizice şi mentale pot avea loc într-un moment de rugăciune sau de ceremonie religioasă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit faptul că persoanelor aflate într-o stare de rugăciune profundă li se opreşte complet cortexul cerebral, fapt ce indică un sentiment de siguranţă deplină şi o lipsă completă a stresului.

Profesorul Slezin a fost capabil să măsoare puterea rugăciunii şi a constatat că un călugăr, care se roagă, are cortexul cerebral complet oprit, fapt ce a fost observat doar la copiii de până la trei luni, atunci când se simt în siguranţă în apropierea mamelor lor.

Pe măsură ce oamenii cresc, sentimentul de siguranţă este tot mai redus şi activitatea cerebrală creşte. Această activitate este redusă numai în timpul somnului profund şi în perioadele de rugăciune.

“Rugăciunea este un remediu puternic, şi nu numai că reglează toate procesele la nivelul corpului uman, dar, de asemenea, reface structura deteriorată a conştiinţei.”, a declarat profesorul Slezin, directorul Laboratorului de Neuropsihologie din cadrul Institutului de Cercetare şi Dezvoltare a Neuropsihologiei din St. Petersburg.

Oamenii de ştiinţă au dovedit că în urma ceremoniilor spirituale şi religioase, tensiunea arterială se normalizează, la fel ca şi celelalte valori sanguine. Cele mai multe boli sunt cauzate de situaţii negative şi de probleme mentale, probleme care dispar complet în timpul momentelor de rugăciune.

sursa: e-dimineaţa.ro

O sărbătoare de iubire...

Omul cu suflet luminos este cel care luptă din toate puterile cu umbrele şi cu iluziile pe care Egoul le întinde înaintea sa în fiecare zi.

Omul cu suflet bun este cel care a înţeles că nu există sentiment mai perfect decât bunătatea pe care o dăruieşte neconditionat celor din jurul său....

Omul cu suflet puternic este cel care a învăţat că ideea de perfecţiune umană este pur şi simplu absurdă şi că cel mai bun lucru pe care îl poate face în fiecare zi este să scoată tot ce e mai bun din experienţele prin care îl trece viaţa.

Omul cu suflet iubitor este cel care în pofida tuturor greutăţilor prin care a trecut continuă să iubească şi să dăruiască iubire. Este cel care a acceptat în inima sa adevărul că Iubirea este singurul adevăr, că Iubirea este comuniune a frumuseţii, a bunătăţii şi a puterii în eternitate. Că atunci când iubeşte adevărat, când iubeşte cu toată puterea lui, când iubeşte frumos, devine parte din Divinitate. Este cel care a învăţat că suntem suflete nelimitate într-o lume a limitărilor.

Omul cu suflet frumos este cel care ştie că Dumnezeu trăieşte prin noi şi că suntem declaraţia de dragoste a noastră către El.

Drag suflet iubit, pentru că în curând vine un an nou, fă din fiecare moment al vieţii tale o sărbătoare de iubire. Foloseşte fiecare clipă ca să iubeşti mai mult, să dăruieşti frumuseţe, bunătate şi alinare. Adu iubire, frumuseţe şi bunătate oriunde te-ai afla. Fii ca un înger în vieţile pe care le atingi. Fii un exemplu de Iubire şi de Lumina Vie. Fă din viaţa ta un dar de iubire, de adevăr şi de lumină! Iubeşte şi dăruieşte din toată inima şi cu tot sufletul şi aminteşte-ţi mereu că viaţa ta este darul cel mai de preţ al Lui Dumnezeu! Fii un dar de Iubire, de Frumuseţe şi de Bunătate, pentru cei care îţi intră în viaţă şi pentru orice viaţă în care intri! 

Nu uita niciodată că Lumina Iubirii care îţi străluceşte în inimă este întotdeauna învingătoare şi mai ales nu uita că TU eşti acea Lumină!

Cu iubire şi lumină, 

Daniela

Rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Mina protectorul celor păgubiți

Nu știu dacă am cuvinte pentru a spune toate facerile de bine primite de la Sfântul Mare Mucenic Mina. Îți mulţumesc din toată inima! Sfinte Mare Mucenice Mina, roagă-te în continuare Lui Dumnezeu pentru noi! Doamne ajută! Amin! Daniela.
 

 

Sfântul Mina este prăznuit de ortodocși pe 11 noiembrie. Este sfântul care îi ocrotește pe păgubiți, se arată grabnic ajutător celor nedreptățiți în procese și celor ce au pierdut ceva sau au fost înșelați sau se roagă pentru a găsi servici.

 

"O, preasfinte și întru tot lăudate, Mare Mucenice Mina, și de minuni făcătorule; primește această rugăciune de la mine nevrednicul robul tău, căci către tine ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scap eu ticălosul și către sfânt chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinți mă rog ție; vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. De aceea mă rog ție, fericite și sfinte Mina, grăbește de mă ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și mă sprijinește pe mine robul tău. Ia aminte la suspinele mele și nu mă trece cu vederea pe mine ticălosul și scârbitul, că știu, sfinte al lui Dumnezeu, că de ai și pătimit suferințe grele și chinuri înfricoșătoare de la cei fără de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferințe astăzi viețuiești luminat și ai aflat dar de la Dumnezeu, fiidcă ne-am încredințat că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare, cine a năzuit la sfântă biserica ta și cu credință ți s-a rugat, nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat pe tine întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni făcătorule, și tu l-ai trecut cu vederea? Sau cine în pagube fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai descoperit paguba lui?

Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos.

Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta și eu cred că tu același ești, sfinte, ca atunci și astăzi, că oricine a alergat la tine nu s-a întors neajutat. Pentru aceeea și eu acum, fiind scârbit și în pagubă, alerg la tine cu credință și cu lacrimi, îngenunchind, și mă rog ție, Sfinte și Mare Mucenice Mina, ca să te rogi pentru mine păgubașul și scârbitul, lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Celui ce n-a trecut cu vederea rugăciunea ta cea mucenicească, ci te-a ascultat și te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri. Către Acela roagă-te ca să fiu și eu ajutat și miluit pentru rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăvit, ca să laud și bine să cuvântez și să slăvesc întrutotlăudatul și preaputernicul nume al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin"

sursa: http://www.doxologia.ro/

Rugăciune adresată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

La marele praznic al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil să ne rugăm să ne ajute și să alunge din viața noastră dușmanii știuți și neștiuți, să ne dea sănătate și linişte sufletească. La mulţi ani luminoşi şi binecuvântaţi tuturor celor ce poartă numele sfinte. Cu iubire şi lumină, Daniela.

Din vremuri îndepărtate, Arhanghelii veghează la binele tuturor creștinilor. Sfinții părinți consideră că Sfinții Arhangheli îi ocotesc pe oameni de la naștere și până la moarte. În același timp, Arhanghelii sunt patroni ai casei noastre; ei ard și păcatele patimilor omenești și ne purifică prin post și rugăciune.

Sfântul Gavriil este cel care aduce veștile bune, ne ajută să fie armonie în relațiile cu rudele și cu persoanele din comunitatea în care trăim. Arhanghelul Mihail poartă cu sine cheile raiului. El ne ajută să fim sănătoși și alungă ispitele diavolului din calea noastră.

"O, Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei ce sunteţi nebiruiţi apărători creştinilor, cu zidurile rugăciunilor voastre oprind toate loviturile vrăjmaşilor noştri nevăzuţi, daţi-ne nouă mână de ajutor ca să ne ridicăm din groapa patimilor. Ca unii ce vă îndulciţi neîncetat de vederea feţei dumnezeieşti şi pururea înconjuraţi pământul, ca să pliniţi voile Stăpânului, nu ne treceţi cu vederea nici pe noi cei ce am alunecat prin păcat şi cerem prin voi să ni se dea mare milă, ca să biruim toate necazurile acestei vieţi. Cei ce aduceţi neîncetat tămâia laudelor îngereşti Celui Ce este Mireasma Raiului faceţi pomenire şi de noi, cei ce nu mai avem îndrăzneală a ne ruga Ziditorului pentru mulţimea păcatelor noastre. Ca cei ce staţi înaintea Domnului, gata spre auzirea dumnezeieştilor cuvinte ale voii Sale, plecaţi urechea şi auziţi şi suspinurile inimilor noastre, ale celor ce suntem cuprinşi de legăturile durerii. Ca nişte milostivi slujitori ai Celui Milostiv mijlociţi pentru noi mântuirea sufletelor şi împărtăşirea din izvorul dumnezeieştilor daruri. Stingeţi săgeţile ispitelor celor pornite asupra noastră şi sub acoperământul păcii ne primiţi pe noi, cei tulburaţi de viforul necazurilor. Sub aripile rugăciunilor voastre ne ocrotiţi pe noi, cei ce alergăm la mijlocirea voastră şi îndreptaţi paşii gândurilor noastre pe căile înţelepciunii, ca împreună cu voi să aducem Treimii Celei de viaţă Făcătoare cântarea cea întreit sfântă ca pe o jertfă a nimicniciei noastre. Mijlociţi pentru noi adăpare din izvoarele pocăinţei şi din râurile gândurilor smerite, ca trecând fără tulburare marea acestei vieţi să aducem Ziditorului laudă, iar voi mulţumirea cuvenită: Slavă Ţie, Stăpâne Preasfinte, Cel Ce ne trimiţi nouă ocrotitori pe îngerii Tăi, ca să stârpească neghinele patimilor şi să sădească în inimile noastre florile gândurilor luminate! Amin!"

7 motive pentru o copilărie fără Halloween

Delicvență

Statistic vorbind, seara în care nu ar fi recomandat să te plimbi pe o stradă din Statele Unite sau Canada este cea de Halloween. În multe orașe numărul violențelor și crimelor se dublează, cu toată alerta forțelor de ordine.

Poate unii dintre noi privesc noaptea de Halloween ca un prilej pentru farse și carnaval. Dar fondul negativ ce încurajează manifestarea macabrului se constituie totodată în prilej pentru defularea unor stări emoționale negative, maladive. De ce aș cultiva acest obicei în rândul copiilor mei? De ce i-aș învăța să meargă în locuri nefaste unde delicvența peste ani probabil va fi în creștere?

Manipulare comercială

Cele mai vizibile campanii pentru Halloween sunt promovate și la noi, în primul rând, de lanțurile de supermarketuri. Scopul este ușor de ghicit: mai puțini bani în buzunarul meu, mai mulți bani în cel al corporației. Vrei să fii în „spiritul” Halloween, cumpără un costum pentru copilul tău, cadouri speciale, dulciuri sau măcar o lumânare în formă de dovlecel. Nu, mulțumesc!

Identitate și surogat

Săptămâna aceasta am sărbătorit ziua Sfântului Dumitru. Săptămâna viitoare vom avea sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Poporul nostru are o întreagă tradiție a sărbătorii consemnată etnografic de Simion Florea Marian sau Tudor Pamfile. Am ajuns să recunoaștem frumusețea iei românești de câțiva ani și o serbăm de Sânziene doar. Hora, simbolul satului românesc, nu se mai face aproape nicăieri în România. Șezătorile de iarnă poate doar în cătune ascunse prin Maramureș sau Bucovina.

Dacă dorim activități cu substrat frumos și de valoare pentru copiii noștri, avem de unde să alegem. Sunt sigur că prichindeii ar fi bucuroși să descopere tradițiile frumoase ale străbunicilor noștri. În Ungaria sau Grecia nu există licean care să nu cunoască două-trei dansuri tradiționale.

Simboluri

Vorbind cu o doamnă învățătoare, mi-a povestit despre încercările sale de cosmetizare a Halloweeenului. A încercat să înlocuiască „sărbătoarea morții” cu un Bal al Dovleacului în care să fie încurajată creativitatea copiilor. Problema este că părinții au cumpărat cele mai terifiante costume astfel că jumătate dintre copii au venit costumați în zombi și Dracula. Oricum am da-o, simbolistica acestei sărbători este o simbolistică funestă, a morții eterne.

Anti-educație

„Spiritul” Halloween încurajează jocul de roluri: pentru o seară copilul meu devine un personaj. Însă orice costum îți imprimă o stare și un anumit tip de comportament iar galeria de personaje propuse de Halloween este terifiantă, urâtă. Chiar dacă eu voi fi prinț, probabil voi fi în compania a cel puțin o duzină de vampiri. Cum a ajuns un asemenea joc să fie impus în școala românească, nu îmi dau seama…

Lipsa valorii

Un părinte argumenta într-o discuție că Halloweenul aduce un plus de imaginație în viața copiilor, că este bine să avem cât mai multă diversitate culturală.

Părerea mea este că recuzita de astăzi a Halloweenului este livrată de Hollywood. Eventuala țintă culturală a copiilor va fi probabil ultimul remake al filmului horror „Chuckie” sau „Saw”. Acestea vin oricum la pachet cu societatea de consum, nu cred că este cazul să le dedicăm o sărbătoare în școala românească. Distracția de calitate îndoielnică nu va aduce nimic bun în formarea copiilor.

Avea Cedry2k o vorbă : „Unii pierd drumul, alții bat potecile,/ Unii rup discotecile, alții bibliotecile.” Ce semănăm ca părinți, aceea vor culege copiii noștri.

Credință

Nu în ultimul rând, dacă suntem creștini ar trebui să fim conștienți că avem de-a face cu un exercițiu de putere al macabrului. Copilăria are o frumusețe imaculată. Să păstrăm frumos chipul copiilor noștri și aceștia ne vor mulțumi când vor fi mari. Să nu punem mască de demon copilăriei.

de Eduard Dumitrache

sursa: http://www.activenews.ro/

La întrebările importante ale vieţii îţi răspunzi singur…

"Mai bine ca tine nu te cunoaşte decât Dumnezeu. Cheamă-L!"

Plânsul de durere poate deveni oricând o şoaptă dulce de bucurie…

Fault, fluier, cartonaş roşu. Oricând meciul vieţii tale poate fluiera a finalul partidei. Pierdută, câştigată sau remiză. Astăzi încă trăieşti în prelungiri. Lovituri de la 11 metri. Te aşezi pe teren şi nu îţi vine să crezi. Una arată tabela, alta simţi. Huiduieli, pumni strânşi, aplauze, dezamăgire, resemnare. Bilete rupte. Altă lume, alt meci… Pierdem ca să primim ceva mai bun în altă parte.

Adevărul costă scump. E un lux şi unii nu şi-l permit. Aşa că e mai uşor să mintă. Vor adevărul, dar nu le place sunetul lui. Uneori e un clinchet ce te înfioară sau te răcoreşte. O minciună mai are nevoie de încă două, cel puţin, ca să o acopere pe prima şi tot aşa. Un lanț greu ce înfășoară inimi mici și reci. Pot să spun ce vrei să auzi, dar pot să spun şi ceea ce simt, cred. După o zi de „fasole bătută” sau de „dulciuri turceşti” mai bei apă. Eşti ultimul om de pe pământ? Circumvoluţiunea de la basca ta e diferită de a mea. Să nu uiți asta!

Răscruce de gânduri. Inundaţi sau nu, cu noroi sau praf, pe soare sau vânt învăţăm că nu există peste tot apă plată cu lămâie. Uneori în apa din pahar mai curg lacrimi, clipocit de raze de lumină, ori simţi gust sălciu sau de pucioasă. Sunt unii glumeţi şi alţii care se iau în serios. Viaţa te mai duce şi pe cant uneori, nu doar pe lăţime sau pe înălţime. Cum, necum creşte şi mintea şi inima. Bine despre morţi, bine despre vii.

Pe acest trup am intrat şi ies din lume. Când m-am născut am pornit spre mormânt. Sunt o sărăcie, cu sânge de luptător ca să supravieţuiesc. Ştiu bine de unde am plecat şi unde e capătul drumului. Nu am nimic de pierdut. Muntele vieţii are multe poteci, mai scurte sau mai întortocheate. Toate duc spre ţinta, vârful Hristos. Vreau să cresc cu sufletul. Să-l spăl bine cu detergentul iubirii. Iar şi iar. Cărbunii dragostei ard, topesc, orice răutate. Dacă nu ai tu grijă de tine, nu are nimeni. Mai bine ca tine nu te cunoaşte decât Dumnezeu. Cheamă-L! Trăieşte cu El şi în El. Ai şi tu, ca mine, îngerii cu tine. Lasă-te mângâiat de aripa caldă a îngerului tău. Plângi ca ei, râzi ca ei. Îngerii nu se pierd, cunosc bine drumul spre casă. Şi pe ploaie, şi pe vânt, şi pe crivăţ, ger uscat, omăt. Îngerii rămân cu tine, chiar dacă pleacă. Da, nu te mint! Nu trebuie să înţelegi, ci să simţi. Nu am uitat de unde vin şi de ce îmi bate inima. Închid ochii şi îngerii mă iau în braţe. Nici nu ştii câtă iubire încape în ei! Când i-am chemat, au venit. Vor fi cu mine până la sfârşit. Mi-au promis. Şi îngerii nu îşi încalcă niciodată promisiunile. Altfel li s-ar întuneca aripile pufoase, moi şi dalbe. Nu e nevoie să ştie nimeni cum ai rezistat până azi. Chiar dacă nu s-a întâmplat cum te-ai aşteptat şi poate va veni iar o zi când din nou ai să cazi, cu piedică sau nu. Iar te ridici. Poţi să mergi mai departe. Înapoi anii par mai grei, dar sunt ai tăi. Iubește-i! Binecuvintează-i! Ai îngerii cu tine !

Când nu te poți ridica și ura te ține la podea, amintește-ți că viitorul din trecut nu se şterge, ci se vindecă. Toate visele se fac bucăți dacă nu distingi binele de rău. Gustul dulce și amar atunci când uiți să privești în urmă este de neuitat. Mici sau mari, oamenii se mai caută, se mai privesc. Cine se aseamănă se adună, îşi fac surprize. Astăzi fac prezenţa la absenţa ta. Mi-am amintit de zâmbetul din ochii tăi. Privesc acolo unde îmi este primită privirea. Vocea ta este o vioară în inima mea. În ochii tăi şi astăzi răsare soarele. L-ai văzut? Te-ai lăsat mângâiat de raza de lumină? Eram acolo. Îngere, lângă tine stau. Nu te părăsesc. Am venit pe lume ca să te iubesc. Fericirea are culoarea ta. Speranţa moare ultima.

Timpul e un ac, iar noi suntem aţa din el. E viaţa ta, nu a altuia. Ne uităm urât şi nimeni nu zâmbeşte. Noaptea oraşul doarme, dar se respiră greu. Ziua toţi îşi iau măştile până le amestecă între ele, le încurcă, le scapă. Mai devreme sau mai târziu se sparg toate. Un copil şterge cu o gumă blocul ce l-a desenat strâmb. Blocurile sunt mai înalte la şosea. Ai văzut ce se află după blocuri şi ce electroşocuri ale vieții sunt pe bază de tratament? Alte desene se rostogolesc şi vorbesc, firesc. Nu îți pierde dragostea față de nimeni și nimic. Vrem nu vrem se întâmplă. Scapă cine poate. Orice flacără are şi scântei. Plânsul de durere poate deveni oricând o şoaptă dulce de bucurie.

Aurul străluceşte şi în noroi cu condiţia să se menţină aur. La momentul potrivit este luat şi pus la locul lui, la loc de cinste. Dar să fie aur şi nu metal comun, ori gaudent. Lumina nu stă sub obroc. La întrebările importante ale vieţii trebuie să îţi răspunzi singur…Sunt fericit, oricum ar fi. Într-un final totul va fi bine. Maşina vieţii nu poate să întoarcă în mijlocul autostrăzii. Sensul e unic, linia e dreaptă. Ieşirea e peste câţiva kilometri. Dar sunt şi locuri de popas. Odihneşte-te ! Bucură-te de peisajul vieții tale ! E minunat !

de Hrisostom Filipescu

Părintele Justin Pârvu despre Anti-hrist

"La ora aceasta, trebuie să lupţi, şi cu cel văzut, şi cu cel nevăzut; să lupţi cu tine, să lupţi cu lumea, să lupţi şi cu dracul. Diavolul – faci cruce - se mai depărtează, măi!"

– Ce chip va avea Antihristul? Trebuie să se sperie creştinul nostru de prezenţa în lume a lui Antihrist?

– Păi ce chip să aibă, uitaţi ce scrie aici: „Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii. Nu este lucru mare dacă şi slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptăţii, al căror sfârşit va fi după faptele lor” (11 Corinteni 11, 13-15). Antihrist a fost mereu în lume şi a avut numeroase chipuri. Comunismul a fost o faţă a lui Antihrist. Că au venit comuniştii şi au zis: „Băi, Dumnezeul vostru nu există, uitaţi-vă aici, noi vă dăm alt Dumnezeu, unul pe care să-l vedeţi, la care să vă închinaţi mai cu folos, care are o ideologie care îi face pe oameni egali, mai ceva decât a propovăduit Iisus Hristos”. O altă faţă a lui Antihrist este New Age-ul, ceea ce ar fi un fel de biserică universală, care e pornită să încalce religia tradiţională. Şi asta e pusă la cale de cei care nu au nici o religie. Făcătura asta vine cu senzaţionalul, cu vestea dreptăţii absolute, a adevărului absolut. New Age-ul vine cu paranormalul, cu citirea în zodii, cu magia, cu citirea în stele, cu ghicitoare care fac şi desfac de toate punând deasupra o icoană şi o cruce. E totul amestecat, un ghiveci! Această orientare zice: „Ce, Dumnezeu în centrul lumii? în centrul lumii e omul, el este de acum totul”. Falsificarea Evangheliei şi interpretarea ei ştiinţifică va fi o cale de smintire a lumii slabe.

– Auzim mereu de pecetea lui Antihrist, ce înseamnă asta?

– Aceasta, spune cartea, se pune pe frunte şi pe mână. Adică vizează mintea şi fapta omului. Nu îţi pune o ştampilă şi gata; aici trebuie şi fapta şi gândul omului. Întâi îţi introduce în minte rătăcirea, apoi fapta va fi pe măsură. Comunismul asta a vrut să facă, să introducă ideologia anticreştină în minte şi să-l pună pe om să acţioneze împotriva Harului creştin. Vor mai fi încercări de acest tip, diavolul îşi perfecţionează mijloacele.

Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de armata cea adevărată a slujitorilor lui Hristos, care să fie la datorie. Ierarhii n-au căpătat încrederea creştinilor doar ca să aibă nume şi avantaje, ci trebuie să slujească deopotrivă lui Hristos şi obştii celei mari a credincioşilor. Creştinul trebuie să se ferească de senzaţional, de ştiinţele mincinoase, de magie, de parapsihologic, de yoga şi alte rătăciri. Preotul trebuie să predice cuvântul Evangheliei şi să o facă cu folos, nu ca pe o lucrare de funcţionar în biserică, să urmărească efectele în rândul creştinilor. Iar monahul are mare şi grea sarcină, să păzească cele trei voturi monahale şi cele şapte Laude. Şi să închidă poarta mănăstirii în faţa ispitelor care o asaltează. În rest, să ne lăsăm toate grijile în mâna lui Dumnezeu. Frica de Dumnezeu şi iubirea de Dumnezeu sunt începutul urcuşului duhovnicesc.

Eu merg pe ceea ce spunea Părintele Cleopa: „Aceşti trei de şase simbolizează trei patimi cumplite care vor stăpâni lumea în vremea din urmă, şi anume: poftă fără de minte, adică desfrâu şi beţie cum n-a mai fost niciodată pe pământ; închipuire pripită sau imaginaţie pripită, care duce la secte, dezbinări de tot felul, boli sufleteşti, vrăjitorie, deznădejde şi sinucidere; şi al treilea şase înseamnă mânie fără judecată, adică ură între oameni, războaie, răzbunare, crime de tot felul, ceartă şi tulburare între creştini, între părinţi şi copii, aşa cum scrie Sfânta Evanghelie. Toate aceste patimi, care sunt simbolizate prin cifrele 666, stăpânesc astăzi tot pământul, până când va veni sfârşitul lumii şi judecata de apoi. Atunci fiecare va lua după faptele sale”.

Zice tot Părintele Cleopa, care e o autoritate de necontestat: „Cea mai blestemată sectă din lume, care ne ameninţă, este secta iehoviştilor. Ce hule grele aduc ei împotriva dumnezeirii! Ei nu cred în Hristos. Este o sectă politică iudaică, care luptă împotriva creştinismului şi încearcă să atace dogma Preasfintei Treimi, căci despart pe Tatăl de Fiul şi de Sfântul Duh. A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt? Hristos este Cuvântul Tatălui. A fost vreodată Tatăl fără Duh? Ce spune în Psalmul 12: «Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor». A fost vreodată Tatăl fără Cuvânt sau fără Duh? N-ai văzut la facerea omului? «Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră». Cu Cine se sfătuia Tatăl, dacă nu era Fiul şi Duhul Sfânt? N-ai văzut la amestecarea limbilor? «Să Ne pogorâm, să le amestecăm limbile». Sfânta Treime de la început se descoperă în cele mai tainice Scripturi. Deci răul din draci acesta este: poftă fără minte, închipuire pripită şi mânie fără judecată. Asta înseamnă 666!”. Astea toate sunt spuse de Părintele Cleopa.

Extrase din cartea “Semnele vremii noastre. 7 întâlniri cu Părintele Justin Pârvu“, de Adrian Alui Gheorghe

Adevărata putere a unui bărbat e în zâmbetul femeii de lângă el. Dacă știi să o faci să zâmbească, fă-o de mai multe ori

O femeie fericită alături de un bărbat puternic este o destinație spre fericire. Ea este fericită nu pentru că are totul, ci pentru că îl are pe el. El este puternic nu doar de felul său, ci pentru că ea îl susține. Lucrurile devin și mai clare în timp, când ambițiile și gândurile copilărești de la început trec în dorințe responsabile. După un an de relație sau cinci sau zece nu te mai avânți după nebunia de la început. Cauți liniște lângă un suflet drag. Vrei să privești la omul de alături și să găsești încredere. Vrei o femeie care să zâmbească sincer și să-ți mulțumească pentru acel zâmbet. Vrei reciprocitate. Iar după ce vrei, aia și faci. Și după cum faci, aia și ai.

O să ai o femeie fericită doar dacă tu o vei face fericită. Și femeia ta va zâmbi doar dacă tu îi vei da motive să zâmbească. Pentru că alături de tine își va trăi viața, diminețile, serile. Tu vei fi sursa ei de încredere, de inspirație sau de regret. Tu o vei provoca, o vei susține sau o vei lăsa. Tu. Și tot tu vei fi mai puternic sau mai slab, în dependență de ce vei avea alături. Dacă vei avea o femeie înțeleaptă, deja pe jumătate să știi că ai învins. Viața nu îți va părea atât de complicată când vei cădea și nici atât de plictisitoare când vei susține. Dacă alături va fi o femeie de bani gata sau una indiferentă, multe va trebui să le faci singur. Iar să trăiești singur într-o relație e mai ucigător decât să nu ai pe nimeni. Adevărata putere a unui bărbat nu e în kilograme de mușchi, ci în alegeri. Contează să alegi femeia potrivită. Și contează după ce ai ales să îi dai motive să zâmbească în fiecare zi. Doar așa vei fi la rândul tău împlinit.

O femeie care va zâmbi forțat de ochii lumii nu poate fi împlinită. Dacă știi să o faci să zâmbească sincer, fă-o de mai multe ori. Mai multe înseamnă să o susții. Înseamnă grija pentru ea. Înseamnă încrederea pe care i-o oferi. Înseamnă cafeaua făcută dimineața. Înseamnă să deschizi ușa în fața ei. Înseamnă să fii tare la greutăți și să nu fugi. Înseamnă să asculți. Cu cât mai mult o faci să zâmbească, cu atât vei fi tu ca bărbat mai încrezut, mai admirat, mai puternic. Femeile rămân nu alături de bărbați cu bani. Asta așa e doar la început. Ele își aleg bărbații după destinația spre fericire pe care ei o pot oferi. Unii pot oferi încrederea într-un viitor frumos. Alții nimic. Unii pot oferi zâmbete. Alții suferință. De aici și dorința femeii să fie lângă cineva și să respingă pe altcineva. De aici și puterea unui bărbat și slăbiciunea altuia.

Adevărata putere a unui bărbat e în zâmbetul femeii de lângă el. Dacă știi să o faci să zâmbească, fă-o de mai multe ori.

sursa: http://devorbacutine.eu/