Dacă aş fi bărbat, aş şti să iubesc o femeie. Şi, dacă n-aş şti, aş învăţa.

"Dacă aş fi bărbat, aş şti să iubesc o femeie. Şi, dacă n-aş şti, aş învăţa. Nu, nu mi-aş fi dorit să fiu bărbat. Îmi place să fiu femeie şi mă simt cu adevărat binecuvântată pentru asta. Ador echilibristica pe care o face o femeie pentru a fi: gingaşă şi puternică în acelaşi timp, sexy dar şi greu de abordat, cuminte dar şi tentant de obraznică, copilă mofturoasă dar şi amantă sălbatică…

Ador toate stările şi emoţiile prin care trece o femeie, ador capacitatea ei de a oferi iubire până la cer şi înapoi, iubesc dăruirea ei uneori până la imposibil, dar şi puterea de a spune stop atunci când nu se mai simte dorită, curajul de a-şi pune în bagaj o inima zdrobită şi a pleca, deşi toate celulele ei îi cer să rămână.

Dacă aş fi bărbat, aş şti că cei care câştigă inima unei femei, sunt aceia care au învăţat că ea are nevoie de răbdare, protecţie şi tandreţe.

Aş şti că banii, puterea şi virilitatea pot cel mult incita o femeie pentru un anumit timp dar, în niciun caz nu o pot ţine veşnic acolo. Aş şti că nu este suficient să îi ofer tot, dacă nu aş avea înţelepciunea să pricep că ea are nevoie de cineva care să o asculte şi să o înţeleagă, cu toate că uneori nu se înţelege nici singură.

Dacă aş fi bărbat, nu mi-aş pune veşnica întrebare: “Da’ de ce a plecat? Nu-i lipsea nimic!”. M-aş gândi dacă am ştiut să o ascult, să o mângâi, să o înţeleg. M-aş gândi dacă am preţuit-o aşa cum merita, m-aş gândi de câte ori mi-am făcut timp să-i ascult sufletul zbuciumat, de câte ori am întrebat-o dacă este fericită, de câte ori i-am sărutat mâinile obosite cu care găteşte, spală şi mângâie.

Dacă aş fi bărbat, aş şti că nu este suficientă “bărbăţia” mea pentru a o ţine alături vreme de o viaţă. Aş şti că o femeie ar renunţa mai degrabă la un bărbat viril şi grăbit, decât la unul care ştie cum să iubească, să mângâie, să ofere, să îi dea încredere în ea, care să o facă să se simtă frumoasă şi preţuită. Pentru că, oricât de viril ar fi un bărbat, dacă aceasta este singura lui calitate, va pierde cu succes în faţa bărbatului deştept.

O Femeie are nevoie de un Bărbat. Ea are atât de multă dragoste de oferit, încât n-ar putea să trăiască singură...dar, chiar şi îndrăgostită fiind, nu va rămâne alături de un bărbat care nu va şti cum să primească şi să ofere iubire.

Nu va rămâne lângă un bărbat care uită să o facă să se simtă femeie, care nu ştie cum să-i ofere timp şi atenţie. Nu va rămâne lângă un bărbat care “nu o mai vede”.

Femeile au nevoie de Bărbaţi, aşa cum şi Bărbaţii au nevoie de Femei. Bucăţi imperfecte, care prin iubire construiesc un perfect.

Dar, orice iubire neîngrijită poate muri, aşa cum “în lipsa apei, orice floare se ofileşte”.

Motivul pentru care continui să iubești o persoană care îți face viața grea…

Se numește tulburare de personalitate narcisică, tocmai am ieșit dintr-o astfel de relație... cu răni sufletești destul de serioase!

De câte ori nu am auzit pe cineva apropiat povestindu-ne cu durere în suflet despre necazurile din relația sa? Să ne prezinte un partener(ă) care, pe de o parte, sună în fiecare zi, iar pe de altă parte, dispare timp de o săptămână?

Unul este alături de celălalt și îi acoperă toate nevoile, dar, în același timp, este complet indiferent(ă) la ceea ce i se întâmplă. Rece și fierbinte în același timp, aproape și departe, în interiorul și în afara relației.

Rezultatul îl vedem în fața noastră în fiecare zi.

O persoană tristă de opt ori din zece. O persoană care suferă în permanență, care rămâne descoperită, despre care toți cei din jur cred că și-a pierdut mințile și orice urmă de demnitate dar care, din păcate, încă mai rămâne în relație!

Și viața continuă și lucrurile se schimbă, dar doar pentru o vreme. Pentru o zi sau două, vedem această persoană că se descurcă mai bine și apoi ajunge în același punct de cotitură. Și întrebarea este aceasta: de ce nu mergi mai departe și preferi să rămâi în aceeași relație după atâta suferință?

Răspunsurile sunt aproape întotdeauna aceleași.

„Pentru că îl/o iubesc”, „pentru că în adâncul sufletului meu cred că mă iubește la fel de mult ca mine”, „pentru că sunt sigur(ă) că mă iubește dar nu știe să arate”, etc. Dar cum poți iubi o persoană care îți face viața dificilă? Ce nu poate concepe biata ta minte?

Nu poți să accepți că o persoană nu va mai fi cu tine, când, de fapt, acea persoană nu este astăzi aici! Preferi să crezi că îți va da stelele de pe cer poimâine, dar nu îți dă o simplă îmbrățișare chiar acum!

Nu poți spera la un basm care este la kilometri distanță de realitate!

Recunoaste. Unul este motivul care nu te lasă să spui “nu” unei relații care te chinuie și “da” unei vieți pe care o meriți, este stima ta de sine scăzută. Cea care te ține captiv(ă) într-o relație care practic te ucide încet. Te deprimă și te slăbește, zi de zi.

Ți-e teamă de respingere și abandon dar le experimentezi în fiecare zi. Te temi de necunoscut, de ziua de mâine, în timp ce, fiind în relație, experimentezi aceeași anxietate sau chiar mai mare, neștiind dacă a doua zi dimineață va mai fi alături de tine, dacă vei primi un telefon de la el/ea sau dacă va pleca pentru două zile, fără să vorbească cu tine.

Țipi în mod constant și te plângi de comportamentul lui/ei rău, dar nu faci nimic pentru a-l schimba. Chiar crezi că nu meriți mai bine? Răspunsul tău este “nu”? Pentru că dacă ai crede că ceea ce meriți este departe de ceea ce ai, deja ai fi căutat binele. L-ai fi găsit deja și l-ai fi revendicat.

Dar tu tot rămâi acolo. Poate pentru că maltratarea și comportamentul rău pe care îl primești a devenit acum un obicei. A devenit o rutină pe care nu vrei să o deranjezi, pe care ți-e frică să o schimbi, tocmai pentru că te temi de necunoscut.

Nici nu ți-ai dat seama că de ceea ce îți este frică, deja trăiești! Pur și simplu refuzi să-l vezi.

Deci, ai tot dreptul să alegi să rămâi. Ai tot dreptul să te rănești și să te umilești. Dar încetează să plângi și să te mai plângi. Nu te mai plânge că nu ești bun(ă) în această relație și, în sfârșit, încetează să-i amețești pe cei din jur.

Ești o persoană liberă, ai alegerile tale și una dintre ele este relația ta. Deci, susține-ți alegerile făcute, deoarece sunt ale tale. Până la urmă, tu ești cel/cea care te subestimezi, jucând rolul victimei. Doar că acest rol, nu ți se potrivește și îl iei des în viața ta.

Totuși, dacă ceva din ceea ce ai citit te-a atins chiar și puțin, dacă chiar crezi că meriți ceva mai bun, să știi că niciodată nu este prea târziu. Tot ce trebuie să faci este să te ridici și să acționezi! Ia-ți viața în mâini și ia-o de la capăt. Repornește. Începe să ai grijă de tine.

Sunt aproape sigur că oamenii care rămân blocați în astfel de relații nu își iau timp pentru ei înșiși.

Nu îi acordă prea multă atenție propriei persoane, tocmai pentru că acordă toată atenția sa pentru a-i oferi bucurie celuilalt, astfel încât să-i demonstreze constant că merită să rămână alături de el/ea. Așa că, acordă-ți toată atenția, așa cum i-ai acordat-o de atâta timp persoanei care nu a apreciat-o. Și imediat vei vedea că totul se schimbă.

Vei vedea zâmbetul formându-se din nou pe chipul tău și cheful de viață revenind la tine. Dacă nu ai grijă de tine, nimeni altcineva nu o va face.

Sinele tău te va răsplăti imediat.

Încrederea ta va crește. Te vei simți puternic(ă) și, poate, pentru prima dată, fericit(ă). Pentru că doar vei avea grijă de tine. Meriți să fii îngrijit(ă) de tine mai mult decât oricine altcineva.

Oferă-i dragoste acelui copil mic din tine, care are atâta nevoie de ea. Și atunci vei vedea că se întâmplă ceva magic. Îi vei vedea îmbrățișarea devenind uriașă. Atât de mult, încât te vei putea cocoța în ea.

Atunci, cu siguranță, nu va mai fi nevoie să plătești pentru îmbrățișări, sau să cerșești dragoste și mângâieri. Ți-ai oferit ceea ce trebuia să fie umplut și, ca persoană matură și plină, vei atrage un/o partener(ă) similar(ă) în viața ta.

Pe cineva căreia nu-i vei cere să-ți umple golurile, nici el/ea nu îți va cere să i le umpli pe ale lui/ei, ci veți fi oameni plini și compleți, vă veți oferi unii altora bucăți frumoase din voi.

Asta merită fiecare dintre noi și asta trebuie să avem în viața noastră. Și eu, și tu și noi toți.

Cineva este gata să ți le ofere. Rămâi cu ochii deschiși să-i întâlnești pe ai celuilalt. 

Un înțelept a scris undeva că relațiile trebuie să curgă fără efort de ambele părți. Dacă trebuie să le împingem iar și iar, să ne blocăm, să le împingem din nou și să le dăm din cale, mai bine să le așezăm la înălțimea unei stânci, unde doar acolo este sigur că se vor rostogoli confortabil.

Probabil, pentru că acolo le este locul. Pe stâncă! Împreună cu orice altceva inutil din viața noastră.

sursa: https://www.chrisoliver.ro/

Jocurile minții: cum se joacă o persoană cu mintea mea?

Dragii mei, din păcate am experimentat pe propria piele o astfel de relație cu un astfel de om, în care am crezut, în fața căruia mi-am deschis sufletul într-un moment vulnerabil al vieții mele de după decesul soțului meu. Am iubit un astfel de om, incredibil! Am reușit cu ajutorul Bunului Dumnezeu să mă salvez! Gata, STOP JOC!

Urmăriți cu atenție acest videoclip și aveți grijă cui dați voie în viața voastră! 

Cu iubire și lumină, 

Daniela.

 

Când ajungi să fii victima unui abuz... fizic, emoţional sau spiritual!

Imaginea despre sine a unei persoane care a fost abuzată mult timp este una foarte diferită de identitatea ei reală. La întrebarea:" dar tu nu ai văzut cum este persoana asta, de ce ai stat?" Răspunsul este:" Am văzut, doar că încrederea în mine şi identitatea mea au fost anulate şi rescrise de abuzator drept aparţinând lui. Eu depind de ce îmi spune omul ăsta despre mine, că sunt şi că pot face". Abuzatorul poate fi un părinte, un partener, un prieten sau o rudă: orice persoană care te umileşte, batjocoreşte, manipulează sau te loveşte (fizic, emoţional sau spiritual), în repetate rânduri, conştient că îţi face rău.

Dacă am fi o mică insectă ca să putem auzi cum li se vorbeşte victimelor, dacă am putea să ne teleportăm acolo, în momentul în care abuzul izbucneşte, poate am pricepe de ce victimelor le este atât de dificil, şi în unele cazuri chiar imposibil, să plece.

Pentru că uneori victima îl iubeşte pe agresor(iubire care s-a transformat deja în dependenţă emoţională) şi orice îi spune el, victima tot caută un motiv să rămână. Victima unui abuz nu mai judecă de pe o poziţie de obiectivitate, ca să poată sancţiona abuzul, ci îl vede drept parte din conexiunea ei cu abuzatorul. Când abuzatorul este şi o persoană manipulatoare şi extrem de toxică, dependența este mai mare, disperarea de a obţine aprobarea lui devine drogul tău preferat. Abuzatorul este din ce în ce mai rău, tu te străduieşti din ce în ce mai mult să obţii ceva bun de la el: un cuvânt, o mângâiere, iertarea lui.

Victima are nevoie de întreruperea legăturii cu abuzatorul măcar câteva zile, ca să poată să vadă exact unde se află şi foarte important, victima trebuie să primească susţinere de undeva. Fie că vorbim de un terapeut, un prieten, un membru din familie, victima trebuie să se poată baza pe cineva în procesul de reconstrucţie a identităţii sale.

Victima care pleacă din abuz o ia de la zero, are nevoie să renască din tot ce a fost distrus: abuzatorii te anulează ca emoție, te ameţesc ca gândire raţională cu jocurile lor, şi te fac dependent la nivel energetic de toxicitatea lor unică. Te mai abuzează cineva aşa cum o face abuzatorul tău preferat? Nuu...cum. Aşa că da, viața aceasta este un examen dur al propriei voinţe: dacă nu eşti bine centrat în sinele tău, mereu va veni altcineva să îţi spună cine eşti şi cum ar trebui să fii. Uneori, acest cineva este un om care suferă de o boală mintală, şi dacă te iei după el, ajungi în situația lui.

de Ana Maria Ducuță

Relațiile-oglindă, iubirea ca reflexie

Suntem imperfecți prin însăși natura noastră umană. Dacă am fi perfecți, ne-am fi întotdeauna autosuficienti. Nu am mai avea nevoie unii de alții. Nu ne-am iubi, nu ne-am urî, nu am interacționa, nu am lega relații. Nu am conta unul pentru altul. Ar fi monoton. Și trist. Și cenușiu. Existăm însă în polaritate, în diversitate, în rău și bine, în diferențe, în contradicții, în relații, în tot ceea ce face natura umană să fie atât de specială și interesantă. Suntem imperfecți. Și diferiți. Ceea ce reprezintă un lucru pozitiv, minunat. Viu. Și colorat.

Evident că naștem în jurul nostru simpatii și antipatii. Uneori fără să vrem. Plăcem o anumită persoană. Ne repugnă o alta. Există adesea în jurul nostru persoane pe care le caracterizăm drept “nesuferite”, “imposibile”, “enervante”,” de neinteles”, persoane care ne calcă pe nervi sau ne scot din sărite orice ar face. Le urîm, le evităm, le respingem. De ce? Din cauza că au anumite trăsături comportamentale sau de caracter care ne determină să îi catalogăm astfel. Pe de altă parte, există adesea în jurul nostru persoane pentru care simțim, încă de când le-am cunoscut, o atracție și o simpatie instantă. Chiar dacă ne rănesc sau ne greșesc, simpatia pentru aceste persoane va persista în timp.

Oricât de absurd, de nerealist sau respingător de adevărat ar părea, în personalitatea acestor oameni regăsim anumite trăsături proprii pe care, la nivel subconștient, încercăm să le reprimăm sau să le ignorăm. Respingem la ceilalți anumite aspecte ale propriei personalități pe care poate nu le conștientizam sau nu dorim să le conștientizăm. Dezvoltăm deseori o atitudine negativă față de o persoană pentru că acea persoană reflectă un anumit aspect pe care îl respingem la noi înșine. Îi judecăm pe ceilalți în funcție de ceea ce suntem, de ceea ce gândim, de cât de mult ne seamănă sau nu, de așteptările pe care le avem de la noi înșine. Ne alegem partenerul de viață și căutăm iubirea în funcție de aceste criterii. Pentru că suntem subiectivi în alegerile noastre…

Suntem de fapt o oglindă în care se reflectă ceilalți, spun psihologii. Ceilalți sunt o oglindă în care ne reflectăm la rândul nostru. Relații pe care le stabilim cu ceilalți reprezintă oglinda a ceea ce avem nevoie. Când ne uităm la ceilalți ne uităm într-o oglindă. Această oglindă ne arată realitatea proprie a necesităților și nevoilor noastre. Uneori ceea ce vedem în oglindă contravine cu ceea ce ne-am dori. De multe ori, ne place ceea ce vedem. Acceptăm reflexia oglinzii. Alteori respingem. Fără să vedem prea obiectiv reflexia. De fapt, suntem cu toții oglinda cuiva. Atragem și respingem oameni. Iar oglinzile ne arată imperfecțiunea relațiilor noastre.

Putem folosi oamenii, lumea din jurul nostru, relațiile pe care le stabilim cu acești oameni ca pe o oglindă. Oglinda ne poate ajuta să identificăm acele aspecte care au nevoie de vindecare. Relațiile noastre cu ceilalți (familie, copii, colegi, prieteni, parteneri de viață) reflectă anumite părți din noi. Felul în care te simți cu o anumită persoană este de obicei un indiciu a ceea ce simți vizavi de partea din tine pe care celălalt o oglindește. Atragem oglinzile în realitatea noastră pentru a ne arăta care sunt acele lucruri de care avem nevoie, ce anume am putea dezvolta și îmbunătăți la noi înșine. Acele aspecte ale personalității celuilalt sunt aspecte ale propriei personalități. Ele trebuie conștientizate, acceptate, integrate.

Se întâmplă însă să atragem și oameni cu trăsături total opuse nouă. Aceste persoane sunt reflexia sinelui pe care încercam să-l renegăm, să-l reducem la tăcere. Persoana care se află în fața oglinzii alimentează o anumită nevoie a personalității tale și îți procură ceea ce îți lipsește. Cu cât sentimentele de ură sau iubire față de o persoană sunt mai puternice și mai intense cu atât probabilitatea ca acea persoană să fie o reflexie puternică și fidelă de-a ta este mai mare.

Există și relații pozitive și relații negative. Există și oglinzi binefăcătoare și oglinzi distrugătoare. Cu toate că drumul lor e diferit și suferința cauzată de oglinda distrugătoare nu este deloc similară binefacerii dată de oglinda benefică, ambele duc în punctul cunoașterii de sine, al conștientizării nevoilor și al afirmării identității. Putem arunca o privire asupra relațiilor noastre cu ceilalți, fie ele pozitive sau negative, pentru a descoperi mai multe despre noi înșine. Putem face acest lucru aplicând oricând principiul oglinzii.

Avem nevoie de mult curaj și iubire de sine pentru a accepta oglinzile existente în interiorul relațiilor noastre de iubire. Avem nevoie de curaj pentru a ne accepta chiar și părțile de neacceptat (scuzați paradoxul), fără a le proiecta în ceilalți. “Persoanele cu care interacționăm sau persoanele care ne sunt parteneri de viață sunt întotdeauna oglinzi ce reflectă propriile convingeri. Simultan, suntem la rândul nostru oglinzi ce reflectă convingerile lor. Dacă ne uităm cinstit la relația noastră, putem vedea atât de multe despre felul în care i-am creat”.

Oamenii pe care îi iubim sau îi admirăm au anumite trăsături ale personalității lor care stârnesc aceste sentimente în noi. Ele există și în noi înșine. Poate nu dezvoltate într-un procent atât de mare, însă există. În mod inconștient suntem atrași de aceste persoane, considerând că, într-un fel, am putea căpăta acele trăsături pe care le admirăm la ei.

Dacă suntem în general caracterizați ca având o personalitate puternică și suntem atrași de de un partener sensibil și vulnerabil, acel partener va reflecta nevoia de recunoaștere și de acceptare a propriei vulnerabilități. Dacă suntem în schimb sensibili și ne aflăm într-o relație cu o persoană puternică este foarte posibil să ne simțim victimizati, controlați, copleșiți de ei până vom putea la rândul nostru să ne conștientizam și să ne acceptăm puterea proprie.

Cu părțile ei negative și pozitive, lumea pe care o experimentăm este o proiecție a conștiintei noastre. Și cu ce te poate ajuta această teorie a oglinzilor? Te poate ajuta în a te accepta pe tine așa cum ești și în a-i accepta pe ceilalți așa cum sunt. Chiar dacă nu ești de acord cu ceea ce face o persoană, poți ajunge să o urăști nu din cauza comportamentului său, ci a personalității sale. Accceptarea celor din jurul tău așa cum sunt îți poate aduce mai multă liniște și împăcare de sine. Îți poate aduce acceptarea de sine, în toată diversitatea, splendoarea și contradicția existentă în tine.

sursa: https://drumuricatretine.wordpress.com/

Nimeni nu îți datorează nimic

Este o lecție de viață dură, dar foarte interesantă!
O lecție pe care prea puțini oameni o înțeleg. O lecție pe care și mai puțini o adoptă.

Și totuși, cam așa stau lucrurile. Poate că pe unii îi sperie, însă este purul adevăr – nimeni nu îți datorează nimic!

Învață să trăiești cu asta!
Se numește acceptarea realității și asumarea răspunderii pentru propria viață!
Sau, mai pe românește spus, maturitate!

Atunci când înțelegi că nimeni nu îți este dator cu nimic, încetezi să mai privești în exterior, așteptând sau cerând minuni de alții și te concentrezi pe interior – pe propriile abilități, pe propriile calități, pe propriul potențial, pe propriile valori.

Cineva, nu cu mult timp în urmă, mi-a scris. Suferea! Fusese înșelată! Știți ce mi-a spus? ‘Părea un om bun’. Hmmm… Oare chiar o fi fost un om rău? Sau a fost un om care a gândit și a acționat diferit?

Hai să-ți spun ce înseamnă asumarea răspunderii propriei vieți:
1. Ești responsabil/ă de îndeplinirea dorințelor tale
Celălalt te poate însoți în această călătorie, însă nu are obligația să renunțe la propriile dorințe pentru a-ți face ție pe plac.

2. Ești responsabil/ă de alegerile și acțiunile tale
Dacă suferi pentru că celălalt nu a făcut ceea ce așteptai tu… este problema ta, nu problema celuilalt. El/ea nu are de unde să știe care sunt gândurile tale ascunse, așteptările tale intestine.

3. Ești responsabil/ă de nivelul de conștiință pe care îl aduci în relațiile tale
Ca și de nivelul așteptărilor pe care le ai de la partener/ă.

4. Ești responsabil/ă de comportamentul tău cu ceilalți
Inclusiv pentru bucurie sau suferință. Astea sunt chestiuni ce țin ce starea ta interioară. Sunt ale tale, nu ale lor.

5. Ești responsabil/ă de modul în care îți prioritizezi timpul

6. Ești responsabil/ă pentru fericirea ta
Nimeni, dar absolut nimeni, nu este obligat să te facă fericit/ă. Dacă aștepți asta, înseamnă că nu respecți persoana respectivă, iar celălalt devine un prestator de servicii, nicidecum un partener. Fericirea chiar este treaba ta! De aia tot spun că este bine să intri în relații deja fericit/ă.

7. Ești responsabil/ă de alegerea valorilor care îți ghidează viața
Drept urmare, valorile celuilalt nu sunt treaba ta. Dacă valorile voastre se întâlnesc… este minunat. Dacă nu, atunci ar fi bine să înveți și să accepți diferențele. Nu poți? Atunci pleacă. Dar nu încerca să schimbi valorile celuilalt.

8. Ești responsabil/ă pentru creșterea propriei stime de sine
Și asta este o muncă personală.

Vezi? Totul se rezumă la tine și la starea ta.
La tine și la construcția ta interioară.
La tine și la stabilitatea ta.
La tine și la valorile tale.
La tine, la acțiunile și deciziile tale.

Cu cât ai mai multe așteptări de la partener, cu cât ceri mai mult, cu atât ai șanse mai mari să obții suferință.

Ce înseamnă acea suferință? Nu cumva dorințe neîmplinite? Nu cumva ceva ce tu îți proiectezi?

Renunță la așteptări și privește-te.
Poți?

Dacă da, atunci răspunde la următoarea întrebare: ce vezi?
Pe cine vezi? Pe tine sau pe celălalt?

Cine îți trăiește viața? 

 

sursa: http://www.vulpescu.eu/

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel, pentru că tu ești fidel! Nimeni nu ți-e dator să te compătimească, să te iubească sau să-ți împrumute bani! Lecția scurtă predată de un psiholog.

Asta înseamnă să încetezi să aștepți. Înțelege că nimeni nu ți-e dator cu nimic și asta va fi începutul răsăririi tale.

Nimeni. Cu nimic. Nu e dator. Așa simplu…

Scapă de iluzia că ești o persoană foarte importantă și semnificativă în ochii celor pe care-i întâlnești.

Nimeni nu e dator să te iubească, să-ți ofere ceva, să se împrietenească, să se comporte sincer și onest cu tine.

Nimeni nu ți-e dator să-ți fie fidel doar pentru că tu ești fidel cuiva sau la ceva.

Nimeni nu e dator să te ajute, să-ți ofere brațul în clipe dificile.

Nimeni nu ți-e dator să te compătimească și să te liniștească. Să-ți împrumute bani. Să-ți asculte poveștile și să râdă la glumele tale.

Nimeni nu ți-e dator să suplinească golul din sufletul tău și lipsa de abilitate de a trăi fără prezența cuiva în viața ta.

Nimeni nu e dator să te angajeze pentru că ești un lucrător bun.

Nimeni nu e dator să aibă grijă de tine și, mai ales să-ți ofere o viață fericită și lipsită de griji.

Nimeni nu e dator să-ți ofere aceleași sentimente. Cu bunătate. Cu recunoștință.

Nimeni nu e dator să acționeze la fel cum tu ai acționat fața de el. Ai înțeles?

Nimeni. Nimic. Ție. Nu ți-e dator. Niciodată și nicicum.

Crezi că acest adevăr te face mai închis(ă) și mai rigid(ă)? Dezamăgit(ă)? Nu. Nu. NU. Privește altfel lucrurile. Este vorba despre iertarea profundă.

Tot ceea ce ți se întâmplă în viață, are loc grație stării tale de mulțumire și recunoștință.

Acum vei învăța să prețuiești mărunțișurile care le ignorai: Un cuvânt bun. Cererea unui ajutor. Un zâmbet.

De fapt, problema era în tine, doar în tine. Observi câtă bunătate este în lume când nu mai astupi totul în jur cu așteptări,cu „vreau” și „îmi ești dator să”?

Toți oamenii sunt buni la suflet. Lasă-i să fie firești, fără așteptările și evaluările tale. Astfel totul va reveni la locurile sale.

Și asta este foarte important în relațiile interpersonale. „Dacă iubești, lasă să plece…”, asta înseamnă acea libertate inestimabilă, în care se naște adevărata dragoste.

Respectă alegerea celuilalt. Nu încerca să anticipezi și să controlezi totul. Nu-ți place, pleacă, însă nu păta viața altuia.

Nimeni nu ți-e dator cu nimic. Asta e primul pas. Mergi mai departe fără așteptări. Nu mai lupta împotriva tuturor. A dispărut nedreptatea și a rămas doar mulțumirea față de ceea ce ai din abundență și atât de minunat.
Ușurință și simplitate, asta trebuie să simți. Acum nu mai porți cu tine tot ce te trăgea la pământ permanent.

Acum ești liber(ă). Liber(ă) să asculți și să fii liniștit(ă). Liber(ă) pur și simplu să fii. Nimeni nu ți-e dator cu nimic. Și nu mai ai nevoie de nimeni și de nimic. Trăiește și iubește!

sursa: https://oracolul.net/

Nu-ți fie frică să pierzi iubirea

Pierderea iubirii este întotdeauna o tragedie. Și nu contează dacă ai 15 sau 45 de ani. Este stres, durere, dar poți supraviețui, depășind situația.

Pierderea iubirii nu va trece fără urmă. Doar fără ploaie nu există curcubeu …

Pierderea iubirii este o lecție. Înțelegi cine ești și de la cine te-ai îndepărtat. Înțelegi cât de departe te-ai îndepărtat de adevărul pe care urma să îți construiești viața sau de oamenii care au fost îndepărtați. Înțelegi că rămânând aproape de o anumită persoană, pierzi din vedere obiectivul tău și îți schimbi planurile.

Aceste relații încep să te mănânce și să te distrugă.

Înțelegi că, poate, ai iubit pe cineva cu toată ființa ta, dragostea ta te-a rănit și nu te-a ajutat. Oricâtă energie, efort și timp ai pune într-o relație, uneori este pur și simplu necesar să ieși din ea.

Pierderea iubirii este vindecarea.

După fiecare despărțire, analizezi și te vindeci. La început ești derutat, nesigur și confuz. Inima ta eșuează. Nu înțelegi cine ești fără un/o partener/ă în apropiere.

Dar mai târziu vei constata că viața ta se schimbă în bine. Înțelegi că ceea ce nu te omoară te face mai puternic. Și, zi de zi, înveți să aduni și să lipești bucățile unei inimi frânte.

Uneori pierderea iubirii este o învățătură. După o despărțire, te retragi de la cine erai – în mod individual și cu fostul/a partener/ă – și descoperi cine poți deveni fără el/ea. Găsești forță în luarea propriilor tale decizii. Dansezi la un ritm nou, la o nouă melodie. Lași trecutul să te înmoaie. Înveți că iubirea nu depinde de o anumită persoană, acest sentiment trăiește în tine, cuvintele și acțiunile tale.

Uneori pierderea iubirii este un memento. Despre cine ești. Despre valoarea ta. Despre impermanența lumii și cum poți continua să avansezi, în ciuda experienței trecute. Că trebuie să te schimbi pentru a fi alături de alți oameni, pentru a începe din nou, pentru a găsi ceva mai frumos decât ceea ce ai avut.

Uneori pierderea iubirii este o binecuvântare. Pentru că, în ciuda durerii în piept, că viața veche s-a prăbușit, că tot ceea ce ai crezut a fost făcut praf, ai aflat că există un număr imens de oportunități și mulți potențiali domni/doamne care te vor aprecia și nu vor pleca.

Încât această relație a fost o pregătire, te-a făcut să înțelegi de cine ai nevoie cu adevărat.

Nu îți fie teamă să pierzi iubirea, pentru că un loc sfânt nu este niciodată gol. Înseamnă că soarta a pregătit pentru tine o întâlnire care îți va transforma viața în bine. Doar că această relație s-a întrecut în sine și atunci nu vor fi decât dezamăgiri.

Pierderea iubirii — este o resetare a sistemului tău intern.

https://psihologiadeazi.ro/

Tu cu cine te compari?

Răspunsul corect este „cu mine însumi - cu cel care am fost ieri”, însă în realitate nu facem asta întotdeauna. Ne uităm în stânga și în dreapta, ne simţim mai bine cu noi înșine când vedem pe cineva mai „nenorocit” decât noi și ne scade stima de sine atunci când vedem pe un altul care o duce mai bine.

În psihologia socială există termenul de comparaţie socială: ea poate să fie ascendentă, adică ne comparăm cu cei care sunt mai buni decât noi într-un domeniu sau altul și comparaţie social descendentă, când îi observăm pe cei care sunt mai puţin norocoși decât noi și asta ne ajută să ne simţim mai bine în pielea noastră.

Din păcate, comparaţia socială descendentă ne poate crește în mod artificial stima de sine. Ne gândim „uite că sunt și alţii care o duc mai rău decât mine” și ne culcăm pe o ureche. Această satisfacere falsă a egoului nostru ne face să ne uităm la emisiuni de scandal, la unele știri, să ascultăm bârfe, să căutăm greșelile altora, să ne hrănim mintea cu tragediile semenilor noștri ș.a.m.d. Ne simţim bine pe moment cu felul în care arată viaţa noastră, însă este oare într-adevăr așa?

Pe de altă parte, atunci când ne comparăm cu cei mult mai buni decât noi într-un domeniu în care avem și noi aspiraţii, stima noastră de sine are de suferit. Și cum nimănui nu-i place să nu se simtă bine cu sine însuși și dorește să își păstreze o imagine pozitivă, fie ne simţim copleșiţi și renunţăm la a ne mai dori mai mult (iar astfel apare mediocritatea), fie avem tendinţa să îi discredităm pe cei la care ne raportăm - spunem că „au avut noroc”, „sigur e ceva necinstit la mijloc” etc.

Bineînţeles, există și varianta în care succesul altora ne motivează și pe noi să ne dorim mai mult de la noi înșine și acesta este cel mai bun rezultat al unei comparaţii de acest gen. Însă important este să fim conștienţi de aceste aspecte și să nu cădem în capcana comparaţiilor.

Uită-te în jur dacă dorești să te inspiri, uită-te la câte lucruri minunate au reușit să facă alţi oameni, apoi gândește-te ce îţi dorești și tu, fă-ţi un plan și acţionează. Succesul tău se măsoară întotdeauna în evoluţia ta, în cât de mulţi pași ai făcut în direcţia obiectivelor tale și cât de bun ești în comparaţie cu ieri.

de Dr. Ursula Sandner

Sunt...

Sunt clipe în viaţă când o simplă privire e de ajuns pentru a-ţi tăia respiraţia; sunt momente în viaţă când un singur cuvânt îţi trezeşte sau îţi adoarme întreaga fiinţă; sunt secunde de care depind vieţi şi minute de care se ţin destine;

sunt atingeri care se împletesc în trăiri de care nu te mai lipseşti întreaga viaţă; sunt îmbrăţişări care îţi opresc în loc timpul şi îţi strâng toate simţurile pentru a ţi le prinde într-un bucheţel de împliniri!

sunt dorinţe care te sperie atât de tare încât te fac să renunţi la ochii lui, de teamă să nu vină o zi în care strălucirea lor să îţi vadă ochii tăi înlăcrimaţi;

sunt rugi înălţate spre cer care te pun în genunchi chiar când te gândeai că acolo te vei afla doar cu câteva clipe înainte să mori; şi te întrebi cum se poate să îţi îngenunchezi mândria şi te apleci, împreunându-ţi mâinile pentru a cere câteva clipe în plus, câteva minute de MAI VREAU!

sunt lacrimi care rămân în colţul ochilor din mândrii şi temeri; sunt lacrimi al căror curs îl lăsăm să îşi urmeze drumul tocmai pentru că ştim că orgoliile nu ne ajută la nimic; şi ne găsim curajul să le lăsăm să cadă, să ne inunde ochii şi să ne umezească buzele!
sunt Inimi care simt fără să spună prin vorbe; pentru că Ele nu au învăţat alfabetul nostru; sunt suflete care plâng pentru că şi-au pierdut jumătatea sau nu au găsit-o decât după mulţi ani, într-un sertar prăfuit, şi, de teamă să nu fie “infestată” cu mucegai, o lasă pe masă, rătăcind, undeva.

sunt picături de apă pe care le-am văzut în lumina timpului meu şi care mă spală în fiecare zi de nefericire!

sunt oameni în viaţa mea… pe care i-am întâlnit din întâmplare şi care m-au făcut fericită prin simpla lor privire;

sunt oameni în viaţa mea care mi-au dat în dar bucuria fiecărei clipe; care m-au învăţat că “în viaţă trebuie să fii şi puţin egoist”, că “trebuie să faci doar ce simţi”; pentru care m-am întors când am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipă doar; cărora le-am spus “ADIO!” fără cuvinte sau cărora le-am spus-o din durerea aceea surdă născută din teama de a nu suferi încă o dată!

Oameni care mi-au spus “TE IUBESC!” fără să se gândească dureros că i-aş putea respinge, oameni pe care îi admir pentru tăria lor, pentru puterea de a crede că totul în viaţă ţi-e dat să îl trăieşti o singură dată!

sunt oameni în viaţa mea de la care am avut aşteptări şi care m-au dezamăgit tocmai pentru că am aşteptat ceea ce ei nu aveau de unde să-mi dea; oameni pentru care am făcut TOT şi care nu au făcut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am făcut NIMIC şi care au făcut din clipă veşnicie pentru a mi-o da în dar!

sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori şi care nu mi-au smuls un surâs măcar!

Şi oameni de la care am primit un ghiocel prin care mi-au dat tăria de a merge mai departe, chiar dacă sunt înlăcrimată la fel ca el.

Chiar dacă sunt la fel de plăpândă şi la fel de trecătoare!

Ei mi-au spus fără să ştie “… pentru că renaşti de fiecare dată când nimic nu mai dă şanse de dezgheţ!”

de psiholog Monica Berceanu

sursa: https://www.catchy.ro/sunt/55478

Iubirea inseamna libertate si armonie, iar atunci cand ele lipsesc, nu este vorba despre iubire, ci despre ego-ul (egoismul) tau care nu stie sa piarda cu demnitate.

Aproape in fiecare zi aud de la diferite persoane cum isi controleaza partenerul/partenera pe ascuns sau fatis: ii cauta in telefon, in mesajele de pe retelele de socializare, in lista de apeluri, pun microfoane in masina, platesc detectivi particulari sa-i urmareasca etc.

De multe ori, tocmai pentru ca isi doresc asta, gasesc cate ceva compromitator si incep scandalurile, amenintarile cu despartirea si divortul, santajul emotional, dramele si tot ceea ce urmeaza dupa o altfel de "descoperire".

In plus, cu toate ca uneori gasesc dovezi, nu pleaca din relatie, ci se folosesc de ceea ce au gasit pentru a genera conflicte nesfarsite.

Aceasta realitate ne arata cum percepem noi relatiile: "esti al meu/a mea", "am drepturi asupra intimitatii tale", "nu ai voie sa vorbesti cu nicio persoana de sex opus in afara de mine", "faptul ca ai spus ca ma iubesti imi da dreptul sa fac pe politistul cu tine, sa te urmaresc si sa te pazesc"...

Oare asta sa insemne iubirea? Posesivitate, control, gelozie, santaj emotional, drama si scandal?

Daca esti atat de nesigur pe tine sau pe relatia ta, de ce mai continui? Daca nu te simti iubit, apreciat, dorit, daca nu ai incredere in partenerul tau ca sta langa tine pentru ca isi doreste asta, pentru ca te place (si nu pentru ca il controlezi sau il obligi in vreun fel), de ce mai stai in acea relatie?

Un alt aspect asupra caruia vreau sa iti atrag atentia este felul in care te simti atunci cand cauti dovezi ale infidelitatii partenerului tau: incepe sa-ti bata inima cu putere, se descarca adrenalina, ti se strange stomacul etc. - pe scurt, iti dai tot organismul peste cap. Iar cand gasesti, simti ca iti pica cerul in cap... Asa alegi tu sa traiesti?

Iubirea inseamna libertate, inseamna sa intelegi faptul ca un alt om sta langa tine pentru ca isi doreste si atat timp cat isi doreste sa faca asta. Nu poti sa-l tii langa tine cu forta, cu dramele tale, cu santajul emotional. Daca recurgi la astfel de mijloace reusesti doar sa-l indepartezi si mai repede de tine, deoarece nimeni nu vrea sa traiasca in stres si in captivitate.

Un alt om alege sa-ti fie alaturi pentru tot ceea ce aduci tu frumos in relatie - pentru atentia si afectiunea pe care i le oferi. A intrat in relatie cu tine pentru ca se simtea apreciat, valorizat, iubit. Nimeni nu va pleca dintr-o relatie in care exista compatibilitate, armonie, iubire, atentie, afectiune, grija si interes - asta ne dorim cu totii sa primim intr-o relatie, nu scandal, drama, santaj emotional.

Te simti bine in relatie? Perfect, bucura-te. Nu simti ca primesti ceea ce-ti doresti? Pleaca, fara tot acel scandal inutil care oricum nu-l va face pe partenerul tau sa te iubeasca mai mult, din contra. Va ramane langa tine o perioada din mila, dar asta nu are nimic de-a face cu iubirea.

Iubirea inseamna libertate si armonie, iar atunci cand ele lipsesc, nu este vorba despre iubire, ci despre ego-ul (egoismul) tau care nu stie sa piarda cu demnitate.

de dr Ursula Sandner

În vreme de criză nu asculta sfârșitologii

Știu că titlul poate părea cam dur însă cred că e esențial să avem grijă de mintea noastră în astfel de vremuri, poate fi crucial să avem curat în minte și să ne debarasăm de viruși ai gândirii care ne pot omorî fizic chiar.

Nu vreau să minimizez deloc iminența sfârșitului acestei lumi, știu că va veni chiar dacă nu știu multe despre dată, adică doar un lucru, că e în viitor. Știu că pământul are durată limitată de viață și că ceea ce trăim azi e scris deja că trebuie să se întâmple, mai mult, și tu știi asta.

Am văzut abundență de sfârșitologi și de ucenici devotați ai acestora și vreau să vă atenționez să nu vă hrăniți cu informațiile lor, pentru că vă fac rău. Hai să conștientizăm câteva lucruri esențiale.

Știi deja, ca și mine, ca va veni sfârșitul acestui pământ, știm asta din Scriptură. Orice e adăugat alimentează firea nu omul lăuntric. Firea vrea senzație, teamă, groază, palpitație. Deși pare extraordinar senzațional, fenomenal e doar normal.

Nu știi data, așa zice Scriptura. Părerea unora despre date e în gama poftelor firii care vrea senzație. Unii vor să fie un fel de profeți la care oamenii să facă plecăciuni și atunci vin cu aproximări de senzație. Nu vă îndeletniciți cu calcule, ci cu trăirea curată.

Chiar dacă vine noi suntem ai Lui. Dacă nu ai credința asta nici cele mai horror prezentări ale Apocalipsei nu ți-o mai poate da. Asta e credință pe baza Cuvântului, nu e simțire, e credință și gata.

Enumerarea evenimentelor apocaliptice ale ultimilor ani nu îți e străină. Le știi, le-ai trăit. Nu te încărca inutil cu inventarul lor zilnic, nu te ajută la nimic ci te încurcă teribil, te inactivează.
Deși unii se gândesc că e evanghelizare răspândirea mesajelor sfârșitologilor, eu sunt de părere că nu este. Răspândim mesaje disproporționate, bazate pe emoție, teamă constrângere unde pe dragostea lui Dumnezeu se insistă foarte puțin sau deloc, dar pune o doză mare de dreptate și foarte mult scenariu horror, adică sunt mesaje dezechilibrate. Evanghelizarea se face prin viața trăită în ascultare și credință în Cuvânt și acum viețile sunt teribil de vizibile.

Cei mai mulți dintre sfârșitologi sunt și foarte tare ancorați în surse de informare ciudate, conspiraționiste și asta în opinia mea le invalidează mesajele.

Suntem responsabili să ne păstrăm mintea curată mai tare ca niciodată. Trebuie să veghem la fiecare informație pe care o aducem în mintea noastră și să nu lăsăm breșe. De aceea este esențial ca acum să consumăm Scriptură, pură, nediluată, nealterată, necombinată. Pur și simplu Scriptură.

Dacă vreți să citiți diferite cărți sau materiale căutați acele materiale „nedubioase” mai degrabă clasice. E nevoie de materiale cu stabilitate, scrise de ceva vreme și validate de timp.

În mod deosebit cred că e esențial să răspândim mesaje de pace, liniște, siguranță, echilibru nu din cele horror. Și despre sfârșitul lumii se poate scrie sau vorbi echilibrat, cu respect și calm dacă chiar vreți să transmiteți mesaje de acest gen, cred totuși că e nevoie ca noi să fim diferiți, ancorați în realitate, nesperiați și să transmitem asta.

Aveți mare grijă de mintea dumneavoastră și a celor din casa dumneavoastră. Panica, teama, sperietura, anxietatea nu vor ajuta pe nimeni. Suntem la începutul unei perioade dificile, în care rolul nostru poate fi imens dacă nu îl irosim în afirmații ușoare și bombastice. Să fim deci înțelepți și să ne respectăm pe noi și pe semeni.

Nu vă înșelați, ce seamănă omul aceea va și secera…

sursa: https://www.filedinjurnal.ro/

„Degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele”

Atunci când ești un om corect și-ți trăiești viața frumos și demn, se vor găsi oameni care vor dori cu orice preț să-ți strice reputația, născocind cele mai urâte bârfe și idioțenii. Vor ține morțiș ca ceilalți să-și schimbe părerea despre tine, te vor răni și te vor jigni.

Din acel moment, când vei fi mai bun decât unii, se vor găsi din ăștia care te vor invidia și-ți vor dori nefericirea. Îți vor zâmbi în față, iar pe la spate te vor înjunghia.

Vor face tot posibilul să te vadă la pământ. Se vor bucura atunci când vei fi nefericit și vor fi triști când îți va reuși.
Fiind un om împlinit, unii nu vor suporta să te vadă zâmbind și vor ține morțiș să-ți strice pacea sufletească. Mereu vor spune că ei pot face unele lucruri mai bine, te vor învinui pe nedrept, vor arunca în tine cu cele mai urâte cuvinte.

Așa sunt oamenii, nu suportă ca alții să fie fericiți atunci când ei suferă în tăcere, mereu au senzația că ceilalți au o viață mai ușoară decât ei, chiar dacă nu e așa. Oamenii sunt egoiști, niciodată nu vor lua exemplu de la cel care a ajuns la un nivel mai înalt.

Orice s-ar întâmpla, nu ceda. Trăiește cum dorești tu și iubește pe cine vrei. Nu asculta de cei străini, deoarece nu toți îți vor binele. Un zâmbet poate ascunde atâtea gânduri urâte. O îmbrățișare poate fi falsă, iar un sfat mediocru îți poate distruge visurile.

Crede în tine și nu uita: degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele. Atât timp cât EL vrea ca tu să fii fericit mereu vei găsi puteri să te ridici din genunchi, te vei corecta și de fiecare dată te vei strădui să fii cea mai bună versiune a ta.

Atunci când ești iubit de EL nimeni nu te poate distruge în mii de bucăți, nimeni nu-ți poate lua ce ai tu mai scump.

Degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele. 

– citat cu autor anonim -

Mesajul care a făcut înconjurul lumii. Este atât de frumos încât toţi au crezut că este scris de Papa Francisc!

Acest mesaj atat de frumos care s-a viralizat pe internet i-a fost atribuit Papei Francisc, dar nu exista dovezi in acest sens caci pe paginile sociale ale Papei Francisc sau pe site-urile oficiale ale Vaticanului acesta nu este confirmat ca fiind scris de Papa insusi. Foarte probabil ca i-a fost atribuit in mod eronat, iar autorul real ramane anonim. Cu toate acestea, textul cunoscut si sub numele de “Reminder de la papa Francisc” este un text care merita luat in seama si supus atentiei de fiecare din noi, iar unele dintre cuvintele si ideile infatisate se pare ca i-ar apartine totusi Papei…

Nu mai pierdeti timpul!

Viata este atat de scurta si trece atat de repede, nici nu aveti idee. Nu va mai pierdeti timpul certandu-va cu ceilalti oameni, iubiti-i si acceptati-i asa cum sunt si ei va vor imbratisa la randul lor. Traieste-ti viata si lasa-i si pe ceilalti sa si-o traiasca pe a lor. Cu bunatate si calm, oferindu-ne bunatate si generozitate unii altora…

Nu va mai criticati corpurile atat de mult si nici nu mai visati la altele, schimonosindu-le pe ale voastre. Trupul este un dar de la Dumnezeu… sa imbatranesti este un proces firesc, este voia divina care ne striga inspre pamant. Nu iti mai face griji in privinta facturilor si nu iti mai pierde noptile si somnul de nelinistea lor. Esti o persoana onesta? Atunci ai incredere ca cineva acolo sus iti asigura spatele si are grija ca tu sa ai grija de tine. Fericirea noastra interioara nu vine din lucrurile materiale ale lumii.

Inconjoara-te de persoane care te fac fericit, stralucitor, care cred in tine… Nu stiu daca iti dai seama, dar atunci cand ai prieteni, frati si surori care te asculta, alaturi de care poti sa vorbesti orice, sa razi, sa canti, sa plangi, sa fii tu, esti un om cu adevarat bogat. Chiar daca faci o greseala, mergi mai departe. Si mai departe. Si mai departe. Pana cand iti gasesti propria fericire.

Nu inceta niciodata sa fii un parinte bun pentru copiii tai sau un copil bun pentru parintii tai. Timpul, dragostea si imbratisarile tale sunt cele mai bune daruri pe care le poti oferi cuiva. Jucati-va unii cu altii, stingeti televizoarele si vorbiti intre voi in familie. Descoperiti impreuna placerea artei, a literaturii, a jocului si faceti din fiecare duminica o zi de sarbatoare.

Si ce daca locuinta ta nu este in perfecta ordine? Conteaza atat de mult sa fie totul ca la carte cand vezi ce suflete frumoase cresc in ea? Nu mai incerca atat de mult sa cumperi bogatii si lucruri scumpe pentru casa ta, nu te mai ingrijora ca nu ai ce mostenire sa ii lasi familiei tale. Sa iti inveti copiii sa fie oameni este cea mai pretioasa comoara si avutie pe care o lasi in urma. Si fiecare persoana isi castiga existenta in parte, asa cum poate, asa ca in loc sa iti irosesti timpul facand bani, petrece-l mai mult alaturi de cei dragi.

In tinerete suntem precum un parau navalnic, la maturitate devenim rauri care curg liber si in graba, dar la batranete ne transformam in bazine cu apa lina. Bucura-te de viata, de lucrurile marunte. Calatoreste, descopera, bucura-te de drumurile pe care mergi, de locurile pe care le vezi, de micile placeri pe care ti-a fost dat sa le traiesti. Conteaza ca ai calatorit la clasa intai sau la economy? Nu este acelasi tarif cand ajungi in aceeasi destinatie?

Lasa-ti cainii sa se joace cu tine, nu mai pastra pentru musafiri vesela cea mai buna. Si ce daca se intampla sa spargi o farfurie sau un pahar? Asterne-ti pe masa cele mai frumoase vase pe care le ai si pe pat cele mai bune asternuturi. Nu mai pastra pentru zile speciale parfumul tau preferat, da-ti cu el ori de cate ori te intalnesti cu tine insuti. Poarta-ti hainele cele frumoase, pune-ti in picioare pantofii cei mai frumosi, surasul in care te simti un om frumos.

Si ce daca? De ce nu? De ce nu acum? De ce sa nu te rogi acum, de ce sa nu ierti acum, de ce sa nu suni acum o persoana pe care o iubesti? Asteptam Craciunul, duminicile, reuniunile de sarbatori, un inceput de an nou, asteptam sa avem bani, asteptam sa vina dragostea, asteptam ca totul sa fie perfect… si totusi… si totusi iata care este treaba… Nu exista ca totul sa fie perfect. Aici pe pamant fiintele umane nu pot atinge perfectiunea, tot ceea ce putem face aici este sa invatam. Asa ca acceptati cu inimile deschise aceasta provocare care se numeste viata si traiti-o acum.

Iubiti mai mult, iertati mai mult, imbratisati mai mult, iubiti mai intens si lasati restul sa vina de la sine. Iubiti pacea, strigati-o. Pacea poate lasa impresia ca este tacuta, dar nu este niciodata, ea este dinamica, proactiva. Cine a spus ca este usor pentru o fiinta umana? Ea nu cere sa se nasca, dar nici nu vrea sa moara.

Incetati sa mai fiti negativi si sa ii vorbiti pe ceilalti de rau. In loc sa ii puneti pe ceilalti jos, incercati sa va ridicati pe voi. Cand aveti ganduri negative, scapati repede de ele. Doar astfel va veti mentine sanatosi. Respectati natura, aveti grija de ea, nu o mai folositi in mod tiranic. Daca o iubiti, invatati sa o iubiti in mod frumos.

 

Si nu in ultimul rand, creati locuri de munca pentru cei tineri. Ei au un suflet atat de frumos. Lasati-i sa munceasca in mod demn si creativ. “Nu este suficient sa oferi cuiva mancare. Trebuie sa ii oferi si demnitate. Si demnitatea este cand poti aduce acasa mancare din propria munca”.

 

sursa: http://iubitoridefrumos.net/

Femei şi… femei

 

Aşa cum sunt femei care se respectă, sunt şi femei cărora nu le pasă ce fac pentru a-şi atinge scopurile.

Aşa cum sunt femei care emană bunătate şi eleganţă, sunt şi femei care transmit răceală şi vulgaritate.

Aşa cum sunt femei sensibile şi frumoase pe interior, sunt şi femei care atunci când zâmbesc o fac răutăcios şi care nu mai ţin cont de niciun suflet atunci când vor să le fie lor bine.

Aşa cum sunt femei cărora le pasă de oamenii din jur şi de sentimentele lor, sunt şi femei care cred că iubirea este de jucărie şi că nu contează dacă atunci când spun cuiva că-l iubesc, sunt sincere sau nu.

Aşa cum sunt femei care ar face orice să obţină un zâmbet de la cineva trist, sunt şi femei care trec nepăsătoare pe lângă dureri şi lacrimi.

Aşa cum sunt femei care înţeleg, care oferă şi care calmează inimi, sunt şi femei care doar pretind.

Aşa cum sunt femei care apar şi rămân pentru totdeauna, sunt şi femei care vin şi pleacă. Şi aşa cum sunt femei care atunci când pleacă lasă amintiri frumoase, sunt şi femei care lasă dezordine, regrete şi un parfum înecăcios de amărăciune.

Aşa cum sunt femei care aduc bucurie, sunt şi femei care aduc deziluzii.

Aşa cum sunt femei minunate, sunt şi femei mincinoase…

Aşa cum sunt femei cu sufletul curat, sunt şi femei cu un interior înceţoşat.

Aşa cum sunt femei care văd în omul de lângă ele un sprijin, un om în braţele căruia se pot refugia, pe umărul căruia pot plânge şi în faţa căruia se pot arăta aşa cum sunt, sunt şi femei ale căror gesturi sunt forţate şi ale căror cuvinte ascund câte o mască frumos împodobită.

Aşa cum sunt care merită totul, sunt şi femei care merită lecţii…

Aşa cum sunt Femei, sunt şi femei…

de Georgiana
sursa: https://pasajedinviata27.wordpress.com/

Ceea ce faci zi de zi contează mai mult decât ceea ce faci din când în când

 

Este un mesaj pe care l-am văzut pe pagina de Facebook a Institutului Gottman.

Dacă stai bine şi analizezi, dinamica de cuplu este cel puţin haioasă – oamenii abia aşteaptă marile momente, ignorând aproape total micile clipe.

Ei bine, partea proastă este că tocmai micile clipe alimentează marile momente (gesturi).

Da, cei de la Institutul Gottman au dreptate – “ceea ce faci zi de zi contează mai mult decât ceea ce faci din când în când”.

Sigur că şi un buchet de flori contează, sigur că şi o vacanţă îţi umple sufletul de bucurie, sigur că şi un parfum sau un inel reprezintă gesturi frumoase.

Pe de altă parte, toate aceste “mari” momente pălesc în faţa unei priviri pline de iubire, în faţa unei îmbrăţişări din tot sufletul, în faţa unui sărut plin de înţelesuri. Dacă iubirea nu există în celălalt, toate obiectele enumerate mai sus sunt doar obligaţii!

Am senzaţia că uităm să ne privim unul pe celălalt zilnic, am senzaţia că am ajuns să ne programăm fericirea – doar de Sărbători, în perioadele de vacanţe, în week-end-uri şi cu ocazia zilelor de naştere.

În rest, avem tot timpul din lume să ne distrugem reciproc prin ignorare, reproş, cicăleală, control şi sete de putere.

Interesant este că oamenii care nu sunt atenţi la clipă, sunt foarte pretenţioşi cu marile momente. “Ahaaa, nu mi-ai adus şi mie un buchet de flori de nu ştiu cât timp. Nu îţi pasă de mine! Ştiam eu că aşa eşti” – spune ea.

“Da, este adevărat, nu ţi-am adus, dar ţi-am sădit iubire în suflet în fiecare clipă” – ar putea răspunde el.

Nasol este momentul în care oricât te-ai chinui să sădeşti iubire, obţii doar taskuri. Acolo e nasol!

Din păcate, foarte mulţi oameni greşesc în relaţii încercând să impună marile momente! Mi se pare o greşeală fantastică. Iubirea nu este ceva ce fluturi, nu este un inel cu care te dai mare. În definitiv ce este un inel? Un obiect de fală în rândul prietenilor (sau prietenelor) sau o încununare a iubirii dintre doi oameni?

Atunci când iubeşti cu adevărat, chiar nu te mai interesează ce fel de piatră porţi pe deget sau câte carate are inelul. În locul aurului poate fi un tatuaj sau o simplă sfoară.

Iubirea nu poate fi redusă la obiecte.

În schimb, ea este un ocean de clipe şi trăiri… sublime!

Relaţiile nu se strică din cauza absenţei gesturilor mari, ci din cauza ne-grijii vis–a-vis de clipele mici. De acolo se rup.

Aşa că da, oamenii lui John Gottman au dreptate – “ceea ce faci zi de zi contează mai mult decât ceea ce faci din când în când”.

Păcat că mulţi ignoră această lecţie…

 

sursa: http://www.vulpescu.eu/

 

Oamenii se schimbă. Ne schimbăm. Toţi.

Omul se schimbă... Iar motivele pentru care o face sunt diverse. Pe unii îi schimbă timpul, pe alţii viaţa, pe unii durerea sau alţi oameni.

Viaţa aduce în calea noastră fel şi fel de oameni. Oameni care-şi pun amprenta asupra existenţei noastre. Oameni care ne lărgesc orizonturile, care ne fac să privim dincolo de ceea ce ştiam noi că există, oameni care ne fac să luptăm şi să credem în noi, oameni care ne împărtăşesc lecţii de viaţă, oameni care ne învaţă să trăim (mai) frumos, să iubim mai mult şi să fim puternici.

Aceşti oameni îşi sădesc uşor, uşor un loc în sufletul nostru şi ne dăm seama după un timp că datorită lor suntem alţii... Unii mai buni. Din toate punctele de vedere.

Pe de altă parte, şi durerea are rolul ei. Durerea modelează. Durerea te face vrei, nu vrei să fii mai puternic. Să pari în faţa altora o stâncă, chiar dacă tu în interior eşti moale ca plastelina. Înveţi să nu mai arăţi. Înveţi să suporţi şi să trăieşti cu suferinţa, să-i faci faţă şi să te prezinţi în faţa lumii zâmbind, deşi tu ai plâns poate toată noaptea.

Ne schimbăm. Toţi. Din copilul naiv şi jucăuş se naşte în timp un adult puternic şi grijuliu la tot ce-i în jurul său. Un adult care nu mai priveşte lumea prin ochi de copil, în ciuda faptului că gândul îi mai zboară din când în când la copilul pe care l-a lăsat în urmă. Un adult care luptă, care îşi vede obiectivele atinse, care merge înainte pentru că ştie că înapoi nu mai are ce căuta.

de Georgiana R
pasajedinviata

De ce oare generaţia de azi nu mai ştie să iubească?

 

De ce ne pierdem adesea în amănunte care nu contează şi omitem lucrurile cu adevărat importante? De ce materialul este considerat mai presus decât spiritualul? Cum am ajuns în punctul în care am inversat scara de valori?

V-aţi întrebat vreodată cum îşi vor aminti oamenii, peste ani, de generaţia de azi? De tinerii ce reprezintă viitorul? Bineînţeles, realizările sunt multe, oamenii inteligenţi şi muncitori. Trăim într-o perioadă în care toţi ne străduim să fim cei mai buni, muncim adesea până la epuizare încercând să ne construim un rost. Dar, de multe ori, în această goană continuă către afirmare, uităm să trăim. Şi, cel mai important, uităm să iubim!

Nu riscăm oare ca, în viitor, oamenii să-şi amintească de noi ca fiind generaţia care a uitat să iubească?

Am ajuns în punctul în care dragostea a căzut undeva în josul scării de valori după care cei mai mulţi ne ghidăm viaţa. Romantismul este o floare mult prea rară, iar iubirea este de multe ori confundată cu interesul şi confortul.

Puţini mai sunt aceia care, în zilele noastre, se căsătoresc din dragoste. O fac fie pentru că au ajuns la o vârstă şi, presaţi de societate, cred că aşa e normal, fie pentru că au întâlnit un om care le oferă siguranţa zilei de mâine.

Dar… este acesta un lucru bun sau rău? Ar trebui să fim apreciaţi pentru că suntem mai raţionali, mai pragmatici, sau blamaţi pentru că am devalorizat iubirea? Asta rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi…

Ne pasă mai mult de satisfacţia imediată decât de orice altceva!

Am ajuns să avem nevoie permanentă de confirmări din partea oamenilor din jurul nostru şi să facem doar lucrurile care ne aduc o satisfacţie imediată, fără să mai gândim pe termen lung. Avem acces la orice ne-am putea dori, iar asta ni se pare ceva normal.

Dacă în trecut, oamenii erau nevoiţi să lupte pentru a obţine multe dintre lucrurile care astăzi ni se dau pe tavă, noi credem că ni se cuvin pur şi simplu.

Până şi iubirea omului de lângă noi ni se cuvine. Femeile au uitat să se lase cucerite, iar bărbaţii au uitat să cucerească. Tot ce contează e aici şi acum. Şi dacă o relaţie nu mai funcţionează, trecem la următoarea. Fără să luptăm, sau luptând prea puţin în încercarea de a o salva.

Dragostea nu este însă făcută pentru a o experimenta pe moment, ci pentru a o trăi o viaţă!

Am construit o cultură pe temelia drogurilor şi a alcoolului

Atunci când ne simţim nefericiţi sau neîmpliniţi, ne înecăm amarul în alcool. Când suntem prea stresaţi sau ne simţim neputincioşi în faţa anumitor situaţii pe care viaţa ni le aduce în cale, la fel! Bineînţeles, nu este un lucru ce poate fi generalizat, însă este tendinţa generală a generaţiei de azi.

Alcoolul şi, în cazuri mai grave, drogurile ajung să ne fie cel mai mare duşman. Ne oferă iluzia unei realităţi alternative şi ne fac să uităm că până şi deziluziile fac parte din viaţă.

Schimbăm prea des partenerii!

Unii mai puţin decât alţii şi invers, dar în general tindem să schimbăm prea des partenerii. Sexul este un lucru bun, dar făcut la întâmplare, ne face să ne simţim goi!

Poate că la început pare extraordinar şi distractiv, dar într-un final, atunci când luminile se aprind, ajungem să ne simţim şi mai singuri!

Transformăm sexul în sport, iar dragostea devine şi mai greu de atins atunci când nu mai facem diferenţa între exerciţii fizice făcute cu un partener şi intimitatea atât de importantă într-un cuplu.

Suntem prea egoişti!

Suntem construiţi pentru a fi egoişti, pentru a ne gândi mai întâi la interesele proprii. Că e bine sau nu, asta e prea puţin important. Este pur şi simplu natura umană!

Problemele intervin atunci când egoismul nostru ne aduce în incapacitatea de a mai simţi empatie. Ca fiinţe umane, trebuie să trăim şi să funcţionăm într-o societate.

Atunci când ne concentrăm exclusiv pe noi înşine, pe nevoile şi dorinţele noastre, uităm de cele ale oamenilor care ne înconjoară. Şi în cazul acesta, relaţiile cu cei din jur încep să se destrame.

Ieşim la întâlniri doar de dragul de a ieşi!

Ieşitul la întâlniri a devenit un soi de sport sau modalitate de a “omorî” timpul liber. O facem deoarece credem că aşa trebuie. Trebuie să întâlnim pe cineva, să ne îndrăgostim, să ne căsătorim, etc. Şi considerăm că ieşitul la întâlniri este cel mai bun mod de a duce la îndeplinire toate aceste “sarcini”.

Intrăm în relaţii doar din teama de a nu rămâne singuri, ne minţim pe noi înşine şi îi minţim pe cei de lângă noi. În plus, poate că în tot acest timp, ratăm şansa de a întâlni omul potrivit.

Nu ştim să facem compromisuri!

Ne place că lucrurile să se aranjeze aşa cum vrem noi. Întodeauna! Într-o relaţie însă, fiecare dintre noi este doar jumătatea unui întreg. Ceea ce vrem şi ne dorim noi poate nu coincide neapărat cu ceea ce este bine pentru relaţia respectivă, iar noi trebuie să înţelegem lucrul ăsta.

Compromisurile sunt ceva normal şi deloc rău atunci când ne dorim să funcţionăm într-un cuplu.

Credem în basme!

Ce ne plăcea să citim şi să urmărim în copilărie? Basme şi desene animate cu prinţi şi prinţese! Aşa că, mulţi dintre noi ajungem, chiar şi la maturitate, să trecem iubirea prin filtrul basmelor.

Problema este că, în viaţa reală, finalul nu este unul întotdeauna fericit, iar creându-ne aşteptări exagerate, imposibil de atins în viaţa reală, riscăm să rămânem singuri.

Chiar şi acum, oameni mari fiind, mulţi dintre noi se pierd în poveştile idilice de amor dintre personajele unor filme romantice. Filmele sunt supra-realiste şi de cele mai multe ori nu au niciun temei în viaţa reală!

Există conjuncturi, implicaţii din exterior, situaţii, greşeli pe care doi oameni le fac şi se despart… fără a apărea unul în uşa celuilalt în miez de noapte, udat fiind de ploaie până la piele, spunând cuvintele perfecte ce duc spre un happy end.

Mai mult de atât, nu toate poveştile de dragoste debutează “ca în filme”.

Şi atunci nu e periculos să devorăm genul ăsta de poveşti crezând cu trup şi suflet că la fel de simplu se rezolva lucrurile şi în viaţa de zi cu zi? Nu poate duce asta la o constantă nefericire şi nemulţumire cu ceea ce ai, ceea ce trăieşti?

Am fost păcăliţi să credem că perfecţiunea există!

Ei bine, nu există! Nu a existat şi nu va există niciodată! Şi atunci, de ce mulţi dintre noi ne pierdem căutând partenerul “perfect”? Cu siguranţă nu vom reuşi, iar finalul nu va fi unul nici pe departe fericit!

Indiferent cât de nerealiste sunt aşteptările noastre, dezamăgirea pe care o vom simţi atunci când acestea nu vor fi îndeplinite… este cât se poate de reală!

Ne stabilim ţeluri, dar uităm să-i luăm în calcul şi pe oamenii de lângă noi!

După cum spuneam şi mai devreme, suntem o generaţie activă, care nu se mulţumeşte cu puţin şi îşi doreşte să realizeze lucruri măreţe. Iar asta este de lăudat! E important să visezi şi să-ţi stabileşti ţeluri. Te ajută să evoluezi!

Dar, de asemenea, e important să ne stabilim ţeluri luându-i în calcul şi pe oamenii de lângă noi. Trebuie să ştim care ne sunt priorităţile în viaţă. Aşa, nu mai riscăm să punem lucrurile materiale mai presus decât iubirea sau pe noi mai presus decât pe omul care ne este alături!

Într-un cuplu, deciziile se iau în doi, iar visele se construiesc tot aşa.

Mulţi dintre noi nu ştim să iubim!

Dragostea nu este ceva ce poate fi definit în cuvinte! Nu are o reţetă anume care să poată fi urmată. Este extrem de complexă, iar mulţi dintre noi simţim că nu reuşim nicicum să o desluşim, să o înţelegem.

Până la urmă, este diferită de la om la om şi probabil că cel mai important este să nu limităm iubirea, să nu-i punem graniţe şi să nu o ghidăm niciodată după experienţele trăite în trecut sau după ceea ce vedem în jur.

sursa: http://www.agentiadepresamondena.com/