Se afișează postările cu eticheta Reflectii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Reflectii. Afișați toate postările

marți, 6 august 2024

Iubirea se termină atunci când...


Iubirea se termină atunci când oamenii nu știu cum să iubească, pentru că, pentru a iubi cu adevărat, trebuie mai întâi să începi să te iubești pe tine însuți, să iubești fiecare spațiu care locuiește în suflet și să înveți să îți accepți defectele și greșelile, precum și să îți recunoști succesele și calitățile. 
Și odată ce ați găsit pacea și armonia interioară, când ați descoperit valoarea sufletului și a inimii, atunci sunteți gata să experimentați iubirea în toate dimensiunile ei.

Adesea credem că suntem îndrăgostiți, dar iubirea se termină atunci când se termină iluzia, a iubi cu adevărat înseamnă a cunoaște și a accepta fațetele celeilalte persoane, înseamnă a-i respecta spațiul, ideile și timpul, înseamnă a-i susține și încuraja dorințele și a căuta bunăstarea reciprocă.

A iubi cu adevărat înseamnă a accepta că greșim, că nu suntem dependenți, că nu aparținem, că fiecare cap este o lume și că fiecare inimă este fidelă motivului pentru care bate.

Iubirea nu se termină cu distanța, nici atunci când s-au implicat terțe părți, și nu ele sunt cele care distrug iubirea, pentru că cei care iubesc cu adevărat sunt reticenți în a renunța la acel sentiment care le completează armonia, pentru că iubirea adevărată este transparentă, iubirea se termină atunci când nu există loialitate sau fidelitate.

Iubirea se termină cu atitudini indiferente, cu monotonie și lipsă de empatie.

Iubirea se stinge în ignoranța de a nu cunoaște sau situa sentimentele, este o instabilitate care nu-i permite să prețuiască cealaltă persoană, pentru că iubirea este echitate, afinitate și sincronie.

Iubirea se termină în lipsa stimei de sine, iar atunci când egoismul și gelozia predomină, cei care iubesc cu adevărat știu să ofere încredere, siguranță și liniște.

Iubirea se termină atunci când există această încăpățânare de a impune și de a da prioritate rațiunii înainte de a lua în considerare senzațiile inimii.

Iubirea se termină atunci când nu știm să apreciem atenția persoanei care ne este alături, când omitem detaliile care hrănesc iubirea și când dedicarea, timpul și detaliile sunt luate în considerare pentru o perioadă nedeterminată de timp.

Iubirea se termină odată cu lipsa de respect față de sine și față de persoana pe care pretindem că o iubim, moare încetul cu încetul atunci când atitudinile toxice, tăcerile și dezacordurile nespuse devin un obicei zilnic.

Iubirea se termină atunci când se iau decizii premature de frica singurătății și sunt soluții rapide pentru cei care cred că trenul trece doar o dată în viață.

Iubirea se termină atunci când așteptările nu sunt îndeplinite, iar odată cu ele vin dezamăgirea, distanța, absența, indiferența și uitarea.

Iubirea se termină atunci când greșelile nu sunt recunoscute, pentru că mândria vine înaintea umilinței de a cere iertare.

Iubirea se termină din cauza promisiunilor neîndeplinite, a minciunii, a trădării, a înșelăciunii și a ne loialității.

-Amparo Martí

joi, 11 iulie 2024

Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!


Tot ce știm despre iubire este ceea ce am fost învățați, în primul rând, în familie. Iar dacă ne-am uita puțin în familiile noastre, la ce am fost învățați că înseamnă iubire și la ce vedem că înseamnă manifestare a iubirii între apropiații noștri, am constata că, de cele mai multe ori, diferă de ceea ce am citit sau am văzut în filme.

Am fost învățați că iubirea trebuie justificată: „te iubesc pentru că...”. Doar că asta nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea nu este gratuită, ci este ceea ce obținem dacă plătim un preț: „dacă nu faci sau spui asta, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu este iubire, este șantaj.

Am fost învățați că a ne arăta sau a ne spune iubirea este un gest de slăbiciune, de vulnerabilizare: „dacă iubești, te va lua de prost/proastă”. Doar că aceea nu este iubire; este ceea ce a înțeles despre iubire și a văzut cel care vorbește.

Am fost învățați că iubirea este o sursă de suferință, și nu de bucurie: „să nu te îndrăgostești, vei suferi”. Doar că iubirea nu aduce suferință, ci liniște. Așteptările aduc suferință, iar acolo nu este iubire.

Am fost învățați că iubirea trebuie câștigată, nu oferită pe tavă: „ți-a demonstrat că merită să-l/o iubești?”. Doar că iubirea nu este un concurs de dovedit; este o stare care apare după ce înțelegem că nu avem nimic de demonstrat nimănui.

Am fost învățați că iubirea durează atât cât ne este nouă bine, după care, gata: „te-ai schimbat, nu mai ești același/aceeași; nu te mai recunosc, nu te mai iubesc”. Doar că asta nu e iubire, este manipulare curată.

Am fost învățați că a iubi înseamnă a te jertfi pentru alții și a uita de tine. Doar că asta nu este iubire, este o pedeapsă de sine.

Am fost învățați că cea mai mare virtute este să-i iubești pe alții, chiar dacă asta înseamnă că nu te iubești pe tine: „eu nu contez, altora să le fie bine”. Doar că asta nu este iubire, este anulare de sine.

Când suntem singuri avem foarte multe păreri despre iubire, despre cum vom iubi, cum vom fi iubiți, cum va fi relația; știm și că nu vom mai face greșelile pe care le-au făcut părinții noștri, și jurăm că noi vom fi altfel. Toate astea în teorie. Doar că practica schimbă lucrurile. În practică, suntem condiționați de programele pe care le-am primit în familie, de la părinți, și vom ajunge să facem exact ce am jurat că nu vom face niciodată. Și e normal să fie așa; experiențele se repetă până când cineva va schimba credințele și programările. Fetele vor face ca mama și își vor alege un partener ca tata, băieții vor fi ca tata și își vor alege partenere ca mama, iar relația va semăna cu a părinților.
De cele mai multe ori, iubirea este confundată cu relația. Credem că este suficient să vrem relație cu cineva și credem că asta înseamnă iubire. Nu, nu obligatoriu.

Putem vrea relație pentru că așa se face, pentru că suntem presați de familie și de cei din jur; care ne „iubesc” mult dacă ne presează, nu-i așa?!

Putem vrea o relație pentru că ne este teamă de singurătate, și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru a ne răzbuna pe cineva care ne-a respins, sau pentru a le arăta altora că noi putem, ei nu; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că vrem un anumit partener, și nu vrem să fie cu altcineva; și vom numi asta iubire.

Putem vrea o relație pentru că avem nevoie de cineva care să ne ajute, să ne sprijine, să facă în locul nostru, să fie acolo doar pentru că așa vrem; și vom numi asta iubire.

Dragă Om, mă adresez acum ție, direct: RELAȚIA ȘI IUBIREA NU SUNT ACELAȘI LUCRU, NU MAI FACE CONFUZII!

Într-o relație poate exista iubire, dar Iubirea nu are nevoie de o relație. Iar aici cuvântul este „nevoie”. Când iubești, nu ai nevoie de nimic. Totul există!
Intri în relație și atragi un anumit tip de partener pentru că ai de învățat una sau mai multe lecții. Totul este despre tine, niciodată nu este despre altcineva. Tu nu poți schimba pe cineva; observă că nici tu nu vrei să te schimbi. Nu poți cere ceva ce tu nu faci. Nu poți aștepta să ți se dea ceea ce tu refuzi să obții singur.

O relație durează exact atât cât îți înveți lecția. Simți când e gata, dar programările primite din partea societății („să nu ne faci de râs”, „până când moartea ne va despărți”, „ce-o să zică lumea”) te împiedică să închei acea relație și să mergi mai departe pe drumul tău. Și atunci rămâi agățat de o persoană cu care nu mai rezonezi, îți negi simțirile, te vei îmbolnăvi și vei numi asta iubire.

Dragă Om, tu nu iubești un om; nu asta e iubirea. Iubirea este atunci când în prezența celuilalt ajungi să te iubești pe tine.

Binețe, Om înțelept!

Cu iubire și lumină,
Daniela

luni, 1 iulie 2024

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!


Ia-ți o femeie care a avut lângă ea un prost, care nu a știut să o păstreze lângă el și să o prețuiască. Ea l-a ales și l-a iubit în cele mai frumoase feluri.

Ia-ți o femeie care nu a fost ascultată. Și-a închis sufletul și a uitat de toate dorințele și visele sale. De nenumărate ori s-a învinuit pe sine pentru toate eșecurile relației în care era.

Ia-ți o femeie care nu a fost sărutată pe frunte și nu i s-a spus că este minunată. A dus lipsa mângâierii, a îmbrățișărilor, a cuvintelor calde și sincere.

Ia-ți o femeie căreia nu i s-au oferit flori. Care nu a fost alintată și surprinsă și care își dorește atât de mult să se trezească dimineața și să știe că omul ei drag are grijă de ea și o va proteja.

În oricare femeie există un copil care cere fără să spună: siguranță, protecție și respect. Un copil care cere afecțiune, iubire și un loc unde să se adăpostească atunci când se simte singură. Iubește-o pe EA și pe copilul din ea!

Nu înceta niciodată să iubești, chiar dacă cineva te-a rănit... 
Nu înceta niciodată să dăruiești, chiar dacă cineva nu ți-a dăruit, ci doar te-a mințit...
Nu înceta niciodată să fii o persoană bună, chiar dacă mulți oameni s-au comportat urât cu tine…

Viața este scurtă! Iartă, iubește, zâmbește și nu te căi de ceea ce te-a făcut să plângi, căci plânsul te-a călit ca om și ți-a dat puterea să zâmbești, și mai ales, să mergi mai departe!

Cu iubire și lumină,
Daniela.


luni, 4 martie 2024

Iubirea vieții tale nu poate fi iubirea vieții tuturor!

Adică, ori e a ta, ori a altcuiva. Nu e niciodată altfel. Da, că e cineva atras de tine sau tu de el, că îți place de el, OK. Dar nu e iubire dacă omul acela este la fel de disponibil pentru toată lumea precum era înainte să fie cu tine. De fapt, nici nu e nevoie să existe din partea ta o cerere formală în acest sens: din clipa în care cineva s-a decis cu privire la relația cu tine, alte posibilități amoroase sunt excluse. Este ceva firesc, și neimpus de nimeni: omul în cauză vrea, simte și poate să fie din punct de vedere amoros doar cu tine. Dacă ce aveți voi doi de fapt are sau poate avea cu oricine mai este disponibil, conexiunea voastră nu există e doar în capul tău. Nici nu mai ai timp, chef sau nevoie să îți iei validare din altă parte pentru că preocuparea ta este omul iubit. Și de la începutul relației vezi dacă celălalt te vrea pentru că te iubește, sau pentru orice altceva. Să ne înțelegem, iubirea e ceva rar, profund și foarte consistent. Da, nu toți oamenii sunt în relații de iubire, ci mulți stau în relații de conveniență, schimb, obligație. E ok, pe pământ este loc pentru tot tacâmul relațional. Dar, ideea că el/ea te iubește, dar mai vorbește/se vede/ este disponibil/ă și pentru alte persoane este falsă. Când iubești ești atât de ocupat cu omul tău că simți că nu îți ajunge timpul rămas din viața ta să fiți împreună, nici prin cap nu îți trece să mai deschizi alte relații sau dacă ai relații deschise, le închizi. Dar, mai ales, ți se pare o nebunie ideea că ai putea să pierzi încrederea celuilalt și implicit relația: alegerea ta de a prioritiza persoana iubită este singura alegere pe care o faci când iubești. Când nu iubești ești cu ochii în toate părțile, parcă ai vrea și altceva. În schimb, dacă iubești, ești acolo, în treaba ta și a celuilalt, și dacă intervine ceva între voi, repari, comunici, lupți. Nu prea poți să iubești și în același timp să te plictisești...pentru că a fi lângă omul iubit este cea mai interesantă și revelatoare experiență a vieții tale, nu știi cum să faci să fii mai mult cu celălalt, să îi dai din ce ești și să primești din ceea ce el este pentru că împreună sunteți ceea ce separat nu ați putea fi...

de Ana Maria Ducuță

marți, 30 ianuarie 2024

Va veni o zi în care vei înțelege rostul durerii prin care ai trecut!


Durerea va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorința de a reuși, foamea de a fi fericită și de a deveni mai puternică pentru a face față greutăților viitoare cu speranță și încredere.

Într-o zi durerea îţi va dezvălui adevăratul său scop

Fie că te transformă într-o persoană mai puternică, mai plină de compasiune sau mai înţeleaptă, vei înţelege în sfârşit de ce a trebuit să treci prin tot ce ai trecut, de ce a trebuit să fii singură şi de ce a trebuit să fie atât de greu.

Într-o zi durerea îţi va arăta luminiţa de la capătul tunelului

Durerea te va transforma într-o persoană minunată, te va aduce mai aproape de Dumnezeu, de familia ta, de prietenii tăi şi de oamenii dragi din viaţa ta. Într-o zi durerea va fi motivul pentru care ai învăţat să fii o persoană mai bună, o mamă mai bună, o fiică mai bună, o soţie  mai bună.

Într-o zi durerea nu te va mai deruta

Nu va mai fi văzută precum o povară pe care o porţi după tine în orice loc mergi, nu te va mai defini, nu va mai fi ataşată de numele tău sau de reputaţia ta şi va fi ceva pe care o vei putea privi înapoi şi abia dacă o vei mai simţi.

Într-o zi durerea ta va fi motivul pentru care ai luptat pentru fericirea ta, pentru o viaţă mai bună, pentru răspunsuri la întrebări importante, pentru viitor, pentru lucruri pe care ţi le-ai dorit.

Într-o zi durerea te va elibera

Va fi harul tău mântuitor. Va fi combustibilul pentru pasiune, hotărâre, dorinţa de a reuşi, foamea de a fi fericită şi de a deveni mai puternică pentru a face faţă greutăţilor viitoare cu speranţă şi încredere.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu te vei mai teme de suferinţă

Când ştii că ai trecut prin ce era mai rău şi încă ai supravieţuit, când ai ajuns acolo unde trebuia deşi nu ai avut nimic, când te uiţi la tine în oglindă şi vezi femeia pe care ţi-o doreai să o vezi în urmă cu ceva timp... atunci vei şti că durerea te-a transformat!

Într-o zi durerea va avea un sens

Vei putea privi înapoi şi vei şti de ce lucrurile trebuiau să se întâmple aşa cum s-au întâmplat. Vei întâlni oameni care au trecut prin aceleaşi situaţii şi îţi vei da seama că nu eşti singură. Vei împărtăşi poveştile şi lecţiile tale şi vei reuşi să îi ajuţi pe alţii să se vindece. Îţi vei vindeca inima rănită prin iubirea pe care o porţi oamenilor.

Într-o zi vei fi recunoscătoare pentru durerea ta pentru că ţi-a arătat o viaţă mai bună, te-a transformat într-o persoană incredibilă şi te-a împins în braţele celor mai frumoşi oameni din lume.

Într-o zi durerea va fi motivul pentru care nu îţi va mai fi teamă să îţi trăieşti viaţa. Vei şti că ai tot ce îţi trebuie pentru a nu te da bătută şi că indiferent de problemele prin care treci vei găsi soluţii, te vei ridica de jos şi vei merge până în pânzele albe pentru a ajunge acolo unde îţi doreşti

kudika.ro/

marți, 21 noiembrie 2023

Un bărbat adevărat se îndrăgostește de ceea ce alții nu pot vedea la o femeie…


Cu toții vrem să fim plăcuți și, mai mult decât atât, vrem să fim iubiți. Să fim iubiți cu adevărat, profund, necondiționat, de către persoane oneste și cumsecade.

Bărbații care știu ce vor cu adevărat de la viața lor, pot observa la o femeie și alte lucruri pe care mulți nu le pot vedea. Pentru că ei pot vedea adânc, în sufletul ei, dincolo de înfățișarea ei exterioară și de ceea ce i-a fascinat la prima vedere.

Ei știu să recunoască când o femeie le poate oferi tot ceea ce au nevoie, iar pentru asta, ei vor merge până în pânzele albe pentru a o avea. Ei știu bine că dacă vor primi atenția unei astfel de femei, vor trebui să o aprecieze pentru a nu o pierde.
Dacă ești atras de o femeie pentru mărimea sânilor, a taliei sau a șoldurilor, te înșeli.

Dacă ceea ce prețuiești cel mai mult la o femeie, sunt trăsăturile feței, culoarea ochilor, lungimea picioarelor sau felul în care arată într-o fustă mini, te înșeli.

O femeie, este comportamentul ei, este felul în care vezi în ochii ei cine ești, este felul în care te tratează și te privește, este râsul și tăcerile ei. O femeie, este inteligența ei, este rebeliunea ei, este sinele ei interior, generozitatea ei, capacitatea ei de a face mai multe lucruri deodată. Este furia ei.

Cel mai bun lucru la o femeie, nu este ambalajul ei, ci ceea ce este în interiorul ei: umorul ei, expresiile ei, curajul ei, modul ei de a gândi.
Un bărbat adevărat, un om inteligent, se îndrăgostește de ceea ce alții nu pot vedea.

Bărbatul adevărat, poate vedea la o femeie ceea ce alții nici nu își imaginează că există. Pentru acest fapt, cuplurile care sunt în primul rând prieteni și mai apoi parteneri, primesc un premiu, iar acesta se numește: FERICIRE.
Dar tu o pierzi…

Trebuie să fii foarte naiv să te îndrăgostești de altcineva care ți-a oferit un zâmbet mai frumos.
Și te întrebi de ce o pierzi?

O pierzi atunci când ea îți arată răsărit de soare în ochii ei și tu îi faci zilele gri. O pierzi când se transformă în curcubee doar pictându-ți lumea și tu îi dai indiferență în schimb.

O pierzi atunci când ea, încă te completează cu detalii, și tu o minți în schimb. O pierzi când ea așteaptă un apel sau un mesaj de la tine și tu îi trimiți mesaje altcuiva. O pierzi atunci când ea încă te privește cu admirație și tu o vezi ca pe cea care îți interzice libertatea. O pierzi, pentru că tu nu meriți pe cineva ca ea.

sursa: chrisoliver.ro

sâmbătă, 18 noiembrie 2023

O parte din tine importantă moare atunci când ești respins de persoana iubită!


O parte din tine importantă moare atunci când ești respins de persoana iubită. parte renaște prin actul de respingere, dar de această dată nu mai poate fi respinsă de nimeni. Partea aceea din tine, care a sperat, luptat, iubit, după ce s-a închis rana, îți aparține ție, nu durerii tale. Înțelepciunea acelei părți depinde de iertarea ta completă, a respingerii în sine.
Dacă ai iertat, ai participat la renașterea unei bucăți uriașe din cine vei deveni. Și câștigul este imens, valorează de multe ori mai mult decât eventuala ta poveste de iubire împlinită, dacă nu erai respins. Poate suna prea dur, dar uneori felul în care te rănește un om este mai prețios pentru tine decât felul în care te-ar putea iubi.
În respingerea oricui se află temelia de nezdruncinat a încrederii în sine: dacă nu te-a anulat omul care însemna cel mai mult pentru tine, cine o mai poate face?
Dacă încă exiști după acel moment, când ai înțeles că nu ai cum să pășești pe același drum cu celălalt, dacă pasul tău încă atinge pământ, oare nu este acela drumul tău, pietruit cu încredere în sine? Orice respingere este o renaștere, o azvârlire în haos pentru a crea o ordine interioară de neînfrânt. Da, unii oameni nu o să te iubească, ci o să te călească, și asta va fi darul lor suprem. Ei te vor scoate din cochilia ta și te vor provoca la duel: tu împotriva tuturor fricilor tale.
Rând pe rând, după ce vei doborî fiecare frică în parte, vei începe să pricepi cine ești dar mai ales, vei deveni ușor de iubit. Vei deveni blând, răbdător, disciplinat în iubire, și vei ști cum să te lași iubit de cel care nu te respinge. Și vei pricepe cum fiecare om care pleacă din viața ta pregătește drumul celui care urmează să vină...tu doar nu le stă în drum, nici unul, nici altuia...

de Ana Maria Ducuță

joi, 16 noiembrie 2023

Sunt bărbați – pietre, care te trag în jos și sunt bărbați – aripi, care te fac să zbori!


Sunt bărbați care susțin o femeie și sunt bărbați care o pot ucide cu gesturi și cuvinte. 

Sunt bărbați care motivează femeia să fie frumoasă și iubită și sunt bărbați care o înjosesc și o fac să se simtă cel mai nedorit om de pe pământ.

Sunt bărbați care vor încuraja și bărbați care vor crede că femeia nu știe prea multe. 

Sunt bărbați care vor gândi pentru doi și vor căuta să păstreze femeia iubită.
 
Sunt bărbați care se cred prea buni pentru oricare dintre femei și pentru ei nu va conta dacă se despart azi sau mâine.

Fii atentă și încearcă să cunoști un bărbat înainte de a i te oferi. Pentru că poți să suferi sau poți fi fericită alături de un bărbat și niciodată nu vei ști din prima ce te așteaptă. 

Unii vor profita și se vor folosi de bunătatea și dragostea ta, alții vor veni cu bunătatea lor să aibă grijă de tine. 

Unii vor fi corecți, alții falși. 

Unii vor iubi, alții vor dori și atât. 

Ai grijă cu cine ești. Ai grijă pe cine iubești. Ai grijă pentru cine trăiești.

Sunt bărbați – pietre, care te trag în jos și sunt bărbați – aripi, care te fac să zbori!

sursa. grup gândire pozitivă

miercuri, 15 noiembrie 2023

Dacă suntem dependenți emoțional, niciodată nu vom crea relații sănătoase


Majoritatea dorim pe cineva alături.

Pe un om care să rezoneze cu noi, cu care să avem chimie și conexiune, cu care să bem cafeaua dimineața. Un om căruia să-i spunem „Bună dimineața” și „Noapte bună”. Ne dorim pe cineva responsabil, asumat, care să ne fie alături la bine și la rău.

Dorim să fim iubiți, alintați și așteptați.

Nu mai vrem dezamăgire și durere. Nu mai vrem ca să dea cu noi de pământ. Ne promitem că nu vom mai pierdem timp lângă oameni indiferenți, că nu ne vom mai ține cu dinții de relații consumate. Pășim cu mai multă încredere și știm ce dorim cu adevărat.

Însă, câți vor pe cineva alături pentru a construi o relație sănătoasă și serioasă și câți vor pe cineva doar ca să nu fie singuri?

Câți vor pe cineva alături, fiindcă sunt capabili să ofere iubirea lor fără așteptări și câți își doresc pe cineva, pentru că se simt abandonați?

Câți dintre noi pot sta în tăcere cu ei înșiși?

Câți sunt bine cu ei înșiși? Câți se iubesc cu adevărat pe ei înșiși? Câți sunt conștienți că nici un om nu este colacul de salvare a cuiva? Nimeni nu ne poate salva, noi suntem proprii noștri salvatori.

Dacă nu suntem împliniți cu propria singurătate, nu vom găsi liniștea nici lângă cineva.

Dacă suntem dependenți emoțional, nu vom crea relații sănătoase, mereu vom avea frica că vom fi lăsați, mințiți și înșelați. Dacă nu suntem bine cu noi înșine, nu vom fi mai fericiți nici atunci când vom găsi pe cineva cu care vom împărți patul și casa.

Cel mai important om suntem chiar noi. Cu noi trebuie să facem pace și claritate.

vineri, 10 noiembrie 2023

O femeie cu demnitate nu va aștepta și nu va implora dragostea unui om nehotărât!


Mereu am crezut că așteptarea cuiva este dovada iubirii. Dar când dragostea ta constă doar în așteptare, știi că acesta nu este calea corectă.

Tot ceea ce faci este să aștepți. Aștepți să se răzgândească. Aștepți să se comporte ca un om. Aștepți să își revină în fire. Aștepți când își dă seama că și el te iubește, că este speriat. Aștepți momentul potrivit. Aștepți un miracol. Și te-ai săturat să aștepți.

Singurul lucru pe care îl primești de la așteptarea ta este timpul pierdut. Poate dura câteva luni sau chiar ani până să realizezi că aștepți pe cineva care nu va veni niciodată. Cineva care nu vrea să fie așteptat.

Există oameni care te fac să aștepți și sunt cei pe care tu însuți alegi să îi aștepți. Cei care te fac să aștepți sunt manipulatori narcisiști care pur și simplu își explorează opțiunile ținându-te aproape. Îți dau suficient pentru a te ține legat, dar nu prea mult. Și te obișnuiești cu asta, te mulțumești cu firimiturile atenției lor.

Și sunt cei pe care îi alegi să-i aștepți. Și te doare cel mai mult, pentru că în această așteptare, te rănești. Este în întregime decizia ta să înduri și să speri.

Dacă a plecat, decizi să așteptați să se întoarcă. Speri că se va răzgândi și va înțelege că ar trebui să fie alături de tine. Sau poate că nu a fost niciodată cu tine, dar speri că poate într-o zi te va observa. L-ai pus pe un piedestal fără motiv și nici măcar nu știe despre asta. Este posibil să nu fii sigur de ceea ce aștepți. Ți-e teamă că nu se va întâmpla niciodată, dar nu vrei să renunți la sentiment.

Adevărul este că, dacă te-ar merita, nu te-ar face să aștepți. Nu te-ar lăsa să te întrebi despre sentimentele lui. Le-ar arăta deschis. Nu ar trebui să-i cereți atenția – ar fi acordat-o el însuși.

Totul se rezumă la tine. Trebuie să te iubești și să te respecți suficient pentru a nu aștepta pe nimeni sau nimic. Ar trebui să fii mai bine singur decât să pierzi timpul cu cineva care poate să nu vină niciodată.

Doar tu îți poți controla viața. Totul e în mâinile tale. Decizi să aștepți. În adâncul sufletului, știi că nu merită să aștepți, că este puțin probabil să se schimbe ceva. De asemenea, poți decide să renunți. Să alegi să nu aștepți. Să mergi mai departe.

Iubirea nu te face să aștepți. Iubirea izbucnește ca o tornadă și te dă jos din picioare: nu îți cere să stai și să aștepți.

joi, 9 noiembrie 2023

O femeie puternică nu este cea care îndură suferința, ci cea care pleacă la timp…


Suntem înconjurați de mulți oameni și, uneori, ne este dificil să ne dăm seama ce se ascunde în spatele fiecărui chip. Dacă toți oamenii ar fi sinceri, totul ar fi atât de simplu… dar, din păcate, nu este așa.

Sunt oameni care ne iubesc și ne respectă cu adevărat, însă sunt și persoane care nu ne agrează deloc – unii își arată ostilitatea pe față, în timp ce alții reușesc să își ascundă foarte bine resentimentele față de noi, iar aceștia din urmă sunt cei mai periculoși.

Orice persoană își dorește să fie înconjurată doar de oamenii care îi vor binele dar, în realitate, selecția acestora poate fi un proces destul de anevoios și care necesită mult timp.
În primul rănd trebuie să încetezi să mai permiți oamenilor să abuzeze de capacitatea ta de a ierta.

Nu îi mai lăsa să se folosească de bunătatea ta, pentru că doar în acest fel vei putea să te eliberezi de poveri care nu îți aparțin. Cel mai rău lucru este acela când persoana care era cea mai dragă sufletului nostru devine “călăul” fericirii noastre.
Fiecare persoană ar trebui să primească atât cât valorează – nici mai mult, nici mai puțin.

Dacă tu știi cât valorezi, de ce te mulțumești cu mai puțin? N-ar trebui să accepți să primești firimituri sau jumătăți de măsură. N-ar trebui să mai lași oamenii nedemni să te priveze de ceea ce este mai bun în viață.
O femeie puternică nu ar rămâne alături de cineva care nu o merită.

Poate, cândva, ai fost puternică și te-ai lăsat îmblânzită – ca să fie bine, să fie înțelegere și iubire, ca bărbatul să se simtă bărbat. Dacă ai făcut așa, acum este mai bine?

Sacrificiul tău a meritat sau este mai rău? Poate că ar trebui să devii din nou puternică… Nu merită să fii o a doua opțiune a cuiva. Cel care nu vede ce persoană minunată ești, nu merită nimic din partea ta – nici sacrificiul tău, nici timpul tău și nici iubirea ta. Nu mai merită un loc în viața ta.
Decât să rămâi cu cineva care nu te respectă, care nu te iubește și nu te prețuiește la adevărata ta valoare, mai bine alegi singurătatea.

Nimeni nu este pregătit pentru o despărțire și, poate, va trebui să începi totul de la zero. Dar de ce te temi? Este mai bine să îți construiești viața de la zero decât să fii “zero” pentru cineva. Este grea singurătatea, însă singurătatea în doi este și mai grea.

Știu, este greu să renunți la cineva care, cândva, a însemnat totul pentru tine. Știu, doare și ți-e milă… Dar lui de ce nu i-a fost milă de tine? Dacă el nu a știut să aibă grijă de tine, poate că ar trebui să înveți să îți porți singură de grijă. Nu lucrurile și banii ne fac să ne simțim bogați, ci bucuria sufletească.

miercuri, 6 septembrie 2023

Caută pe cineva cu care poți construi. Cineva cu care poți fi vulnerabil. Cineva cu care poți fi cea mai urâtă persoană și totuși să fii acceptată.


Eşti speriat!

Sunt prea mulți oameni în ziua de azi și în vârstă care își fac griji să găsească persoana perfectă. Cauți la nesfârșit, vei încerca să cunoști oameni noi, îți asumi riscuri, totuși ai fost rănit de atâtea ori încât nu mai lași pe nimeni să intre.
Ți-e frică de eșecuri și dezamăgiri. Ți-e frică de minciuni și înșelăciune. Cine este real și cine nu. Te îndoiești. Îți pui întrebări.
Îi alegi pe toți cei pe care îi întâlnești, încercând să amesteci și să potrivești piese care ți-au plăcut despre oamenii anteriori pe care i-ai umplut și cu care ți-ai împărțit viața, dar nu ai putut niciodată să umpli pe deplin acel gol pe care îl dorești!
Pui prea multă speranță, credință și povară asupra tuturor celor pe care îi întâlnești pentru că ești atât de dornic să găsești acea persoană fără cusur, căutând permanent acea persoană care îți va aduce viața într-un fel de culminare semnificativă care nu există.

Ceea ce mulți oameni nu înțeleg este că dragostea adevărată nu va fi la prima vedere. Nici măcar nu va fi la prima impresie. Orele suplimentare sunt construite. Din ambele părți, cu defecte. Din cea mai adâncă traumă și din cele mai fericite momente. Din eșecurile și lecțiile ambilor oameni.

Defectele care te fac ceea ce ești, momentele prin care ai trecut, cu bune și rele, din bune și mai rele, de jos până sus. Toți au locul lor în timp. În vindecare. În mișcare înainte. În reconstrucție, atât împreună cât și singuri.

Oamenii continuă să tranzacționeze în valoare reală pentru lucruri pe care le consideră ușor de înlocuit. Este o iluzie. Promisiunea de mai bine este o iluzie. Este cea mai mare minciună care există. Mai bine este cu locul în care te afli în viața ta și drumul tău de vindecare.

Bătăliile dure sunt cele în care cele mai adânci legături sunt create una cu cealaltă.
Suferind ca unul, ca echipă, ca întreg, ca unitate, sau ca o singură entitate. Aici se formează adevărata legătură.

Fundația ta se va fărâmița de nenumărate ori dacă cărămida și mortarul sunt formate din încercările și erorile tale combinate, care de fapt nu există.
Contactul fizic și promisiunile deșarte, promisiunile făurite din iluziile grandorii te vor duce doar până acum, înainte ca lipsa ta de fundație să te facă să te prăbușești în tine în timp, din nou.

Nu îți fie frică de a clădi. Nu te teme de durere. Acceptă neajunsurile. Acceptă frigul. Îmbrățișează viața. Odată ce ai făcut-o, poți sta deoparte și să te minunezi de eșecuri și pierderi, împreună! Fără ele, cum am putea ști vreodată cât de recunoscători ar trebui să fim pentru acest mister pe care îl numim viață?

Adevărata vulnerabilitate sub forma imaginii tale în oglindă este locul unde o vei găsi!

Îndrăgostește-te de tine și vei găsi această persoană. Cea mai adevărată reflexie a ta. Nu căuta pe cineva cu care să fii perfect. Caută pe cineva cu care poți construi. Cineva cu care poți fi vulnerabil. Cineva cu care poți fi cea mai urâtă persoană și totuși să fii acceptată!

Urmează-mi sfatul și găsește pe cineva alături de care să crești cu adevărat până în punctul în care devii în prezența lui, și te simți ca și cum ai fi în sfârșit acasă!

~ text original de Cody Bret
traducere facebook

marți, 8 august 2023

Am vrut doar sa fiu fericită, asta este tot ce mi-am propus să găsesc.


Nu aveam alt plan decât să-mi ascult inima și să-mi urmez visele.
Dar, nu am ajuns unde mi-am propus, însă am ajuns exact unde trebuia.
Nu am ales să fiu puternică... asta nici măcar nu mi-a trecut prin minte.
Uneori, îți găsești puterea atunci când a fi puternic este singura ta opțiune.
M-am împiedicat și am căzut pe față de atâtea ori, încât m-am întrebat adesea dacă ar trebui să mă mai ridic.
Dar asta sunt eu.
Am foc în vene și jar în inimă și mereu voi avea!
Nu știu cum să renunț și nu voi sta mult jos.
Nu-mi pasă ce mă pune în genunchi, mă voi ridica mereu în picioare și voi merge înainte.
Adevărul este că am fost frântă mai des decât îmi pasă să recunosc, dar exact de asta aveam nevoie pentru a lăsa lumina în sufletul meu.
Adevărata mea putere nu este cum am ținut să nu mă rup, ci cum am continuat după ce am cedat.
Nu am răspunsurile și de cele mai multe ori,
Sunt un dezastru frumos care are noroc să asorteze șosetele sau să-și amintească ce zi este.
Cea mai minunată parte?
Nu trebuie să le am pe toate împreună, pentru că nu le voi avea niciodată cu adevărat..
Îmi place să spun că asta face parte din farmecul meu.
Deci, pentru oricine caută perfecțiunea, atunci nu te uita la mine dacă asta vrei.
Sunt frumos distrusă, dar uimitor de minunată și întotdeauna autentică.
Și o, da, sunt și imposibil de puternică.
Deci, dacă mă căutați,
Mă veți afla dansând în ploaie și îmbrățișând uraganul.
Poate că nu sunt tot ceea ce ai sperat vreodată, dar voi fi întotdeauna reală, autentică și adevărată..
și poate exact ceea ce nu știai că ai mereu nevoie, Minte, spirit și suflet.
Sunt puternică în toate felurile care contează.
Așa că acum, de fiecare dată când viața încearcă să mă îngenuncheze, aceasta mă privește în ochi și îmi spune...
"Nu poți rezista furtunii,"
Pur și simplu zâmbesc înapoi și spun..
"Eu sunt furtuna!”



luni, 7 august 2023

DRAGĂ TRECUT, ÎȚI MULȚUMESC PENTRU TOATE LECȚIILE ÎNVĂȚATE. DRAGĂ VIITOR, SUNT PREGĂTITĂ!


Nu o să mint, este greu să părăsești locul în care te-ai simțit confortabil. Este greu să începi un alt drum. Este greu să pornești o călătorie nouă. Dar sunt mândră de mine. Sunt mândră de sufletul meu. Sunt mândră de curajul meu.

Sunt gata să merg mai departe. Sunt gata să îmi învăț lecțiile care au venit la pachet cu toate momentele dificile din ultima perioadă. Sunt gata să las în spate trecutul o dată pentru totdeauna, să încui acea ușă și să arunc cheia... pentru că mă așteaptă o altă viață. Una mult mai frumoasă și mai liniștită. O viață în care învăț că nu pot controla absolut toate lucrurile din viața mea și asta este în regulă - o viață care îmi permite să fac greșeli fără să mă mai învinovățesc pentru tot ce se întâmplă.

Sunt gata să merg mai departe. Sunt gata să preiau controlul asupra vieții mele, să deschid cartea la un nou capitol și să mă apuc de scris. Și știu că de data aceasta vor fi cele mai frumoase pagini de până acum - vor fi încărcate cu amintiri speciale, momente de neuitat, clipe care să îmi pună zâmbetul pe buze peste ani și ani. Învăț să trăiesc cu adevărat, să experimentez, să mă bucur de tot ce îmi poate oferi această viață. Ies din zona de confort și spun "Da" provocărilor.

Sunt gata să merg mai departe. Nu mă simt vinovată pentru persoanele pe care le las în urmă. Învăț să iau decizii bazate pe ceea ce este mai bun pentru viitorul meu și propria fericire.

Sunt gata să merg mai departe. Sunt gata să las deoparte toate îndoielile. Trebuie să cresc confortabil cu ideea de a păși în necunoscut. Trebuie să îmi reamintesc cât de periculos este să rămân în același loc prea mult timp.

Sunt gata să merg mai departe. Fără teama că ceva ar merge greșit. Mă pregătesc pentru tot ce urmează, însă nu îmi fac scenarii rele - pentru că știu că indiferent de ce se va întâmpla, mă voi descurca.

Sunt gata să merg mai departe. Învăț să mă concentrez asupra momentului prezent și să mă gândesc la viitor fără să îmi mai doresc să retrăiesc la nesfârșit trecutul. Ce s-a întâmplat rămâne acolo pentru totdeauna. Îmi bucur sufletul clipă de clipă cu lucruri mărunte și frumoase.

Sunt gata să merg mai departe. Nu mai pierd timpul întrebându-mă dacă mă mișc prea repede sau dacă o să fac vreo greșeală pe acest drum. Pur și simplu mă bucur de plimbare. Mă bucur de faptul că am ajuns într-un loc în care sunt pregătită să îmi iau rămas bun de la trecut și îmbrățișez un nou viitor.

Sunt gata să merg mai departe. Îmi acord permisiunea de a trăi așa cum îmi doresc. Fără reguli, fără impedimente, fără frici. Nu o să mint, este greu să părăsești locul în care te-ai simțit confortabil. Este greu să începi un alt drum. Este greu să pornești o călătorie nouă. Dar sunt mândră de mine. Sunt mândră de sufletul meu. Sunt mândră de curajul meu.

miercuri, 2 august 2023

"Unii oameni apar în viața ta ca o binecuvântare; alții – ca o lecție" *Maica Tereza*

Și alții apar ca un blestem, aș completa eu, la cei 55 de ani ai mei, văduvă fiind!


Viața mi-a oferit multe, dar mi-a și luat în aceeași măsură. Am preferat, de fiecare dată să îmi afund nasul într-o lectură despre suflete pereche, gemene și alte proiecții de acest gen, niciodată verificate pe deplin. Am preferat să vărs o lacrimă, să mă bucur atunci când am avut ocazia... am preferat să trăiesc la maxim clipa care știam că nu se va mai întoarce! Nu mi-am afundat nasul într-un pahar de alcool... decât atunci când, după ore bune de muncă pentru al patriei beneficiu, am preferat compania unui cognac bun... musai franțuzesc!
Acum câteva zile, pe fruntea mea s-a impregnat cu majuscule:
47 de ani!
Acum... încă aflat în câmpul muncii mi-am luat inima în dinți și scriu din nou, după o pauză serioasă:
Am pierdut!
Din nou!
Ce?!
Ehe..
Societatea îndeamnă la cunoașterea de sine prin orice mijloace și dacă vom reuși să dăm un "search" pe Google vom afla că toți cei care s-au perindat prin lumea virtuală transpunându-se in mari cărturari și înțelepți în arta iubirii de sine (și nu numai ) au sfârșit nașpa! Îmi este permis acest termen..."nașpa"?!
Sper că da!
Eu... nu rezonez cu nimeni! Fiind mai rebel de felul meu mă dezic de tot ceea ce citesc în virtual, foarte puține fiind "zicerile" cu care rezonez! O fi vreo lipsă de ceva pe undeva...
Mi-am iubit aproapele mai mult decât pe mine. Și rezultatul..
Am pierdut!
Din nou și din nou...
Am încercat să construiesc o lume, un univers... în care toți ceilalți să se simtă apreciați și respectați. Rezultatul... am eșuat! Pierzându-mă pe mine pentru ceilalți...
La 47 de ani am realizat că viața este magie, după cum spunea Einstein! Și, ca oricare altcineva, am încercat sa prelungesc această magie, știind că nu mai întoarce! Este că... eșec! Hai sa recunoaștem, cu toții ne dorim eternitatea unei clipe mișto, a unui sărut, a unei priviri pline de iubire, ne dorim prelungirea la infinit, dacă se poate, a tuturor secundelor în care am fost fericiți!
Și eu, și voi, cei care citiți această pagină!

Căutarea Fericirii și a sensului acesteia a generat speculații de tot felul, inclusiv metafizice de-a lungul timpului. Orice religie sau cultură are o definiție proprie și nimeni nu poate contrazice nimic prin nici un argument, oricât de sustenabil ar fi acesta. Fericirea înseamnă "a trăi", "a simți", "a suferi"... indiferent ce fraze pompoase ne sunt livrate sub nas de către "cărturari!"
Pentru mine fericirea este acel suflet alături de care să merg să îmi ridic cuponul de pensie, așa cum îi scriam recent unei prietene..
Orice altceva devine oarecum desuet! 

47 de ani cu multe încercări, de orice fel, în care am murit dar am și renăscut!
Viața îți poate fi dată peste cap în orice clipă tocmai de către cel/cea care ar trebui să fie acolo... pentru noi!

47 de ani...

Iubiți-l pe cel ce este lângă voi, un El sau o Ea! Pentru că, într-o lume viitoare, acolo la Poarta Raiului nu vom fi întrebați ce am realizat ci cât de multă iubire am purtat în inimă!
Eu..mi-am pus inima pe tavă!
Și am pierdut!
Din nou!

sursa: Drumul către noi

vineri, 21 iulie 2023

Am ajuns până aici! Putem trece peste orice va urma!


Dacă am învățat ceva de la viață, este că uneori, cele mai întunecate momente ne pot aduce în cele mai luminoase locuri.

Am învățat că cei mai toxici oameni ne pot învăța cele mai importante lecții; că cele mai dureroase lupte ale noastre ne pot oferi cea mai necesară creștere; și că cele mai sfâșietoare pierderi de prietenie și iubire pot face loc celor mai minunați oameni.

Am învățat că ceea ce pare a fi un blestem pe moment poate fi de fapt o binecuvântare, și că ceea ce pare a fi sfârșitul drumului este de fapt doar descoperirea că suntem meniți să parcurgem pe un alt drum.

Am învățat că oricât de dificile ar părea lucrurile, întotdeauna există speranță.

Și am învățat că indiferent cât de neputincioși ne simțim sau cât de oribile par lucrurile, nu putem renunța. Trebuie să continuăm.

Chiar și atunci când este înfricoșător, chiar și atunci când toate puterile noastre par dispărute, trebuie să continuăm să ne ridicăm înapoi și să mergem înainte, pentru că... cu orice ne luptăm în acest moment, va trece, și vom reuși.

Am ajuns până aici. Putem trece peste orice va urma!

de Daniel Koepke

miercuri, 19 iulie 2023

Motto: "Cand te opresti sa alergi dupa lucrurile gresite, le dai lucrurilor bune sansa de a te gasi"


Sfaturile pe care vreau sa le impartasesc cu voi astazi mi s-au parut extraordinare. Autorii lor sunt de parere ca nimeni nu se poate intoarce in timp si sa o ia de la inceput, dar oricine poate incepe (chiar de astazi) sa creeze un alt final. Totusi, pentru a putea demara acest proces de transformare, trebuie sa nu mai facem lucrurile care ne trag inapoi.

Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu.

Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii - sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa sa fii tu insuti intr-o lume care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta, daca vei continua sa il citesti pe ultimul.

Nu iti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia... Completati voi lista mai departe.

Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie caci vei crea probleme care nu nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: "Ce am eu si toata lumea isi doreste?".

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.

Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna "Ceea ce mi-ai facut este in regula", ci iertarea inseamna " Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna". Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu mai alege calea usoara. Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti - plangi, daca simti nevoia - este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: "Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?" Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate.

Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.

marți, 18 iulie 2023

Iubirea nu umilește.Iubirea potolește furtunile. Iubirea nu ceartă. Iubirea nu reproșează!


Cred în Iubire.

Deoarece, iubirea a fost salvarea mea. Din Iubire încă mai trăiesc. Din iubire încerc să iert.
Din iubire vreau să fac Pace cu cei cu care eram în război. Iubirea e acea luminiță din capătul tunelului. Te duci spre ea, iar dincolo de acea licărire se expune libertatea cerului. Tot cine ești și nu ai știut.

Din neiubire lovim, jignim, îmbrâncim.

Suntem furioși din cauza durerii. Acea presiune din dreptul pieptului, ia forma cuvintelor urâte, a palmelor, a pumnilor. Însă, dacă cuprindem, pupăm, validăm. Presiunea dispare. Durerea se evaporă. Pentru că, iubirea vindecă. Iubirea nu umilește. Iubirea nu are nevoie de dovezi. Ea se simte. O trăiești. Iubirea nu cere nimic în schimb. Ea sta în dreptul inimii și este gata să triumfe, să se răsfrângă când lacrimile devin amare. Iubirea potolește furtunile. Iubirea nu ceartă. Iubirea nu reproșează.

Un adult agresiv, ascunde copilul neiubit.

Copilul îmbrâncit. Copilul căruia i s-a spus că e prost, debil, urât, incapabil. Copilul care a adormit în întuneric plângând. Copilul care știe cum pișcă nuiaua de alun și i s-a spus că unde dă tata – crește. Copilul care se simțea vinovat atunci când mama cu tata se certau. Copilul care se credea nu destul de bun, pentru că nu a luat notă bună la matematică. Copilul căruia i s-au dat lucruri materiale. Însă, mai puține emoții. Mai puține amintiri. Puține îmbrățișări. Puțini de „Noapte bună” și „Te iubesc”.

Și, a crescut Durerea. S-a transformat într-un hău. Ecoul Neiubirii.

Simțim că tânjim după ceva sublim și inexplicabil. Nu știm după ce și cum arată. Nu putem explica anumite comportamente care ne fac rău nouă și totodată le provoacă durere și celor din viața noastră. Suferim. Ne credem blestemați. Învinovățim pe ceilalți și căutăm răspunsuri în stele. Răspunsul e în noi. În rănile noastre. În fricile și secretele pe care le ținem bine ascunse. Un om neiubit nu se poate simți fericit, împlinit în viață. Iubirea ne dă aripi și simțindu-ne iubiți putem trece peste orice greutăți. Un copil neiubit, nu va ști cum să se iubească, cum să dăruiască iubire. Acest copil, la maturitate, va renunța la sine, implicându-se în relații care îl va obliga să uite de necesitățile sale, doar ca să fie măcar un pic iubit.

Din Neiubire este atâta suferință!

joi, 15 iunie 2023

O relatie profunda de comuniune reciproc impartasita te poate conduce mai departe decat ai reusi vreodata sa ajungi singura!


Barbatii sunt ca un tren. Ei se indreapta intr-o directie precisa. Alegerea unui barbat pentru a ramane cu el este ca si cum te-ai urca intr-un tren. Vrei nu vrei, vei sfarsi prin a te indrepta in directia in care se indreapta el.

Daca nu-ti place directia in care se indreapta barbatul tau, singura alternativa care iti ramane este sa te dai jos din tren. Nu-i poti schimba directia barbatului fara a-ti pierde increderea in capacitatea lui de a te conduce.

Tu nu-ti doresti un barbat rigid, ci unul cu inima curajoasa si orientata catre un adevar autentic si profund. Iti doresti un barbat care sa te cunoasca, care sa te asculte, care sa tina cont de ce i-ai spus, iar apoi sa te cuprinda si sa te conduca intr-un loc pe care nu il cunosti si catre care nu ai fi reusit niciodata sa il directionezi, chiar daca ai fi vrut acest lucru. Iti doresti un barbat care sa iti conduca inima catre noi profunzimi ale aventurii si deschiderii, si care sa-ti prezinte noi aspecte ale vietii, pe care nu le banuiai.

O relatie profunda de comuniune reciproc impartasita te poate conduce mai departe decat ai reusi vreodata sa ajungi singura. Daca barbatul tau nu este capabil sa te conduca spre o abandonare beatifica si profunda, de ce l-ai mai alege?

Daca iti doresti cu adevarat sa te abandonezi in fata iubirii manifestate prin ambele trupuri, alege un barbat al carui tren se indreapta deja catre o directie mai profunda decat cea care ti-ar permite sa te deschizi singura.
Alege un barbat care te poate deschide mai mult decat ai reusit tu vreodata pana acum.

Un barbat profund si integru se va lasa ghidat de inima lui, care o va ingloba insa in ea si pe a ta, acordandu-si actiunile in functie de reactiile inimii tale si pretuindu-ti intotdeauna reactia. Pe de alta parte, capacitatea lui de a conduce nu va slabi niciodata datorita raspunsului tau si cu atat mai putin se va lasa deturnata de acesta.

Nu te lasa deviata de dorintele tale inferioare, daca nu doresti sa atragi catre tine un barbat la fel de deviat.
Un barbat pe care l-ai ales tinand cont de dorintele tale inferioare iti poate asigura securitatea, o familie si cateva vacante de vis, dar nu va sti niciodata cum sa traiasca alaturi de tine o viata la unison cu iubirea.

Daca te vei limita sa iti constientizezi si sa manifesti numai dorintele tale inferioare, vei atrage catre tine un barbat care nu-ti va putea oferi niciodata ceea ce inima ta isi doreste mai presus de orice.
Daca iti doresti un barbat care sa iti poata oferi intreaga lui constiinta, creand impreuna cu tine o relatie sacra – eventual oferindu-ti chiar si securitatea, familia si vacantele de vis pe care ti le doresti –, atunci constientizeaza-ti, ai incredere si manifesta dorinta cea mai profunda a inimii tale.”

Draga mea, nu te multumi cu putin pentru ca meriti atat de mult…

Extras din cartea Draga mea iubita de David Deida
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...