Se afișează postările cu eticheta Sanatate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sanatate. Afișați toate postările

joi, 12 septembrie 2019

Vine o zi, în care tot ce poți să faci pentru copilul tău este să te rogi!


Da, știu. Pare așa prăpăstios, pare fără scăpare, fără soluție. Dar nu e. Este adevărul gol, goluț! Vine o vreme când realizezi că tot ceea ce poți să faci mai bun pentru copilul tău este să te rogi.

Să-l rogi pe Dumnezeu să îl aibă în grijă, să-l rogi pe Dumnezeu să te ajute să ai serviciu, să îl rogi să păstreze o punte de energie între voi, să vă păstreze conectate peste mări și țări, să îl rogi pe Dumnezeu să-ți spună, într-un fel sau altul, când are copilul mai mare nevoie de tine și tu să faci tot ce poți să îl ajuți. E frustrant, e nedrept, e șocant, dar acesta este adevărul.

Mai devreme decât vrem noi, mai devreme decât suntem pregătiți pentru asta, copiii noștri devin stăpânii propriilor vieți și dacă, până în acel punct, ne transmiteau semnale că nu suntem stăpânii vieții lor, vine o zi în care ridică zidul și ne lasă o gaură cât o gămălie, să putem vedea, din când în când, ce se întâmplă…

Vine o zi… când e limpede că e chiar acea zi despre care credeai că n-o să vină niciodată. Și dacă nu mai ții minte “Îngerașul” și “Tatăl nostru”, învățate în copilărie, va trebui să înveți rugăciuni noi și să te duci la biserică mai des decât ai făcut-o până acum… E greu de crezut, dar acel spațiu va deveni cel mai important loc în care tu ești alături de copilul tău.

M-am rugat, în viața mea, în multe feluri, în multe locuri și pentru multe lucruri. M-am rugat și cu disperare. Dar niciodată nu mă rog cu atâta bucurie, speranță și încredere ca atunci când mă rog pentru copilul meu.

AUTOR Mirela Retegan
sursa: http://randuripentrutine.eu/

marți, 3 ianuarie 2017

Rugăciune pentru bolnavi, către Sfântul Efrem cel Nou

Vreme de peste 500 de ani, nimeni nu a știut nimic despre acest Mare Mucenic, iar în data de 3 ianuarie 1950, monahia Macaria a descoperit, prin revelație dumnezeiască, Sfintele Moaște ale Marelui Mucenic Efrem cel Nou, precum și viața și pătimirile sale.
 

Sfinte Efrem, mare mucenice al lui Hristos, ascultă acum puţina noastră rugăciune pentru robii lui Dumnezeu (numele) care sunt încercaţi de boli, suferinţe şi de ispite. Venim la tine ca la un doctor ceresc şi credem că vei primi cererea noastră şi vei uşura suferinţele lor. Ai spus că ai leacuri pentru toate felurile de boli, şi de aceea nădăjduim că iubirea ta de oameni nu s-a împuţinat. Cine poate spune mulţimea minunilor tale? Cine ştie câţi suferinzi au aflat izbăvire prin rugăciunile tale?

Ajută-i, Sfinte Efrem, ajută-i pe cei suferinzi! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru ei şi, dacă le este de folos să fie tămăduiţi degrabă, fă să se întâmple aceasta spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă le este mai de folos să ducă mai departe crucea suferinţei lor, ajută-i să rabde fără să cârtească, ca să primească luminoasa cunună a răbdării.

Sfinte Mare Mucenice Efrem, tu ai răbdat suferinţe de nespus, iar viaţa noastră este plină de desfătări. Dar chiar dacă suntem păcătoşi şi întinaţi prin tot felul de patimi, îndrăznim a ne ruga ţie. Căci nu pentru noi ne rugăm ţie, sfinte, ci pentru bolnavii aceştia pe care suferinţele i-au îngenunchiat. Fii lor păzitor, povăţuitor, ocrotitor şi tămăduitor, ca să îţi mulţumească cu inimă smerită şi să Îl slăvească pe Dumnezeu care te-a acoperit cu harul Său, arătându-te mare făcător de minuni, în vecii vecilor. Amin.
 
sursa: doxologia.ro

duminică, 13 martie 2016

Postul nu este lăsat să omoare omul

Vă doresc un post binecuvântat cu fapte bune şi cu mult folos duhovnicesc! 


Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – şi e foarte bine. Pentru că postul şi ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această “uzină” care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune “mersi”, pentru că se reface aievea. Aşadar, cine ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine.

Este la câte unii această panică: “Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!” Nu-i adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru. Postul creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi, iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate şi pricepere.

Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura şi limba că le-am pus la post.

Fraţi creştini, aş vrea să rămâneţi măcar cu două gânduri şi anume: un post cumpătat; şi după un post aspru, să mâncaţi puţin. Unii postesc toată ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le este rău. Este şi un cuvânt în popor: “Crăciunul sătulului, Paştele fudulului” – adică acum se taie bieţii porci şi mâncăm şi ne îmbuibăm cu toate după post, mâncăm pentru tot postul cu un fel de răzbunare şi ne vătămăm trupul (…). E nevoie de post cu adevărat, fraţi creştini.

Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului. Sunt oameni care fac din această râvnă a postului un ideal. Şi ferice, cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare, pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea de suferit pe această cale. Şi sfinţii au suferit foarte mult, toţi, fără nici o excepţie. Iar dacă cineva ajunge la vârful faptelor bune şi apoi se ademeneşte şi cade, căderea lui e mare, pentru că îi tulbură pe toţi. Sfântul Timotei ştia că are nevoie de un frâu pentru tinereţea lui – căci tinereţea aceasta de multe ori se preface într-un fel de flacără şi cuprinde totul în jur. De aceea, sfântul Timotei se îngrădea din toate părţile, ca să stingă această flacără a păcatului. Şi el nu părăsea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau în altă parte, oriunde era învăţătorul său, sfântul apostol Pavel. Toţi marii sfinţi au fost bolnavi, fraţi creştini. Începând de la sfântul Pavel, care avea mereu nevoie de sfântul Luca, sau sfântul Ioan Gură de Aur care vomita mereu şi nu putea mânca niciodată cu altcineva la masă, din pricina acestei slăbiciuni… sfântul Nicolae care avea picioarele rănite şi umflate, de la minele de plumb din Asia Mică, unde a fost deportat…

Toţi sfinţii, fără excepţie, au primit suferinţă în trupul lor, ca pe un ghimpe care îi ajuta să fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinţe. Iisus însuşi a suit acest drum al suferinţei, a călătorit pe drumul Crucii şi picioarele Lui au netezit asprimea căii, au făcut-o mai lesnicioasă celor ce vor merge după El.

Ţineţi seama de toate acestea, fraţi creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata – spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne ajute să facem, şi negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel duhovnicesc. Amin.

Postul e înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este post.

Noi astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem “evoluaţi”…

Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi. Şi apoi să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit.

Părintele Sofian duhovnicul, bătrânul cel frumos. Editura Bizantină, București 2012

luni, 9 noiembrie 2015

MINUNILE SFÂNTULUI NECTARIE MARE FĂCĂTOR DE MINUNI!

''Pe cel născut in Silivria și ocrotitorul Eghinei, pe cel ce s-a arătat în vremurile din urmă prieten adevărat al virtuţii, pe Sfântul Ierarh Nectarie să-l cinstim cei credincioşi ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, că izvorăşte bogate tămăduiri celor ce strigă cu evlavie: Slavă lui Hristos, Celui ce te-a slăvit! Slavă Celui ce minunat te-a arătat! Slavă Celui ce lucrează printru tine tuturor tămăduiri !''
 
Sfântul Nectarie, ierarhul din insula Eghina, s-a născut în anul 1846, în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol. A trecut la cele veșnice în noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria să, din insulă Eghina: Mănăstirea Sfântă Treime.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Nectarie în ziua de 9 noiembrie, potrivit crestinortodox.ro.

Printre nenumăratele daruri primite de la Dumnezeu, Sfântul Nectarie a fost preaslăvit și cu darul facerii de minuni. Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut și încă le mai face Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Nectarie, acesta din urmă a fost numit "Taumaturgul", adică "Vindecătorul".
 


miercuri, 4 noiembrie 2015

Să prețuim viața!


În fața marilor tragedii, adevăratelor tragedii, ne dăm seama, cu spaimă, cât suntem de mărunți, de neputincioși.

Atunci când aceste tragedii li se întâmplă altor oameni, iar noi asistăm înspăimântați de pe margine la prăbușirea lumii cuiva, realizăm ce înseamnă, de fapt, viața. Un fir de ață! Chiar așa este. În fața morții suntem cu adevărat uimiți de cât de repede se poate rupe acest fir de ață, cum un „pe curând” sau „ne vedem mâine” spus în grabă, se transformă într-o secundă în „adio”. 

Câte vise năruite și câte întrebări fără răspuns rămân în urma acelor oameni pentru care „mâine” pur și simplu nu mai există…

Noi, cei care rămânem, cei care căutăm vinovați și așteptăm pedepse, ar trebui să învățăm, dar să învățăm cu adevărat ceva din tragediile altor oameni, la care suntem cu voie sau fără voie spectatori.

Să învățam să ne bucurăm de absolut fiecare zi, fie că e luni, că plouă, că ninge, că e frig, că e prea cald, că nu mai avem bani în portofel, că planurile nu ne-au ieșit așa cum voiam sau că ne simțim singuri, trădați, blamați. De prea multe ori ne propunem să facem asta, dar de prea puține ori reușim cu adevărat să prețuim fiecare zi care ne este dăruită.

Să nu mai amânăm. Să trăim, să ne simțim vii, să ne simțim cu adevărat binecuvântați pentru că suntem sănătoși, pentru că ne putem bucura de lumină, de soare, de oameni dragi.

Să ne facem timp, în agendele noastre super încărcate să comunicăm mai mult cu oamenii din viața noastră, să le mulțumim că sunt, că îi avem, că îi putem iubi. Să le arătăm asta cât de des se poate.

Oameni buni, haideți să ne trezim în fiecare dimineață cu gândul lui Paler în gândul nostru: „Ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată.” și să trăim. Cu bune, cu rele, să trăim. Să prețuim viața! 

de Iustina Dinulescu

duminică, 5 iulie 2015

Cred, Doamne, ajută necredinței mele!

Când ajunge un om să Se minuneze Dumnezeu de el, atunci se poate numi a fi un om adevărat.

Cum se poate tălmăci versetul: Cred, Doamne, ajută necredinței mele? 

Acest verset este una dintre cele mai frumoase alocuțiuni pe care le cunoaștem din Sfânta Evanghelie. Este vorba despre stăpânul unui serv, care vine la Iisus cu rugămintea de a-i vindeca sluga. Nu era iudeu. Mântuitorul îl întreabă: Crezi tu că pot să fac eu asta? Iar el spune: Cred, Doamne, ajută necredinței mele! Aceasta înseamnă că era conștient de ce spunea, deoarece el credea. Dacă nu ar fi crezut, nu s-ar fi dus la Iisus. Trebuie, însă, să înțelegem că, în sine, credința omului nu este niciodată suficientă în fața lui Dumnezeu. Eu v-am vorbit de rugăciune, de puterea credinței, dar să știți un lucru: omenește, noi suntem limitați. Întotdeauna, între ceea ce putem noi să realizăm și deplinătate, rămâne un gol, iar acest gol este umplut de Dumnezeu. Acest act de a umple această diferență, pentru că trebuie neapărat să ajungi la plinire, se numește har. Părintele Nicolae Steinhardt are o imagine care mi-a plăcut, într-o predică de-a lui, făcând o paralelă între cum se comportă diavolul și cum se comportă Dumnezeu. Diavolul se comportă ca un contabil: stă cu tăblița și cu condeiul după tine și te notează: toate păcatele, mai mari sau mai mici, tot, tot, ca să umple tăblița. Și-o umple cu multă trudă, dar, până la urmă, vine Dumnezeu, care se poartă ca un boier, ia mâneca și șterge tăblița. Dumnezeu se comportă ca un rege, care e foarte bogat, dar și foarte generos. De aceea, în Cred, Doamne, ajută necredinței mele, pe de o parte este vorba de expresia credinței, iar, pe de altă parte, de expresia corectă a conștiinței, căci credința ta de om nu este niciodată suficientă ca să umple măsura de sus și numai Dumnezeu este Acela care ți-o umple. Când ajunge un om să Se minuneze Dumnezeu de el, atunci se poate numi a fi un om adevărat.

(Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea izvor de putere în încercările vieții, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 64-65)

duminică, 14 iunie 2015

"Să cerem ajutorul sfinţilor români şi al SFINŢILOR ÎNCHISORILOR pentru vremurile grele prin care trecem!”


Pomelnic

Pe toţi cei ce în veacuri au căzut luptând

Pentru biruinţa Crucii prea cinstite,

Cei ce în clipa morţii au avut în gând

Numele Treimii preablagoslovite,

Şi pe toţi aceia care au râvnit

Slava şi cununa mai presus de minte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.


Pe toţi mucenicii Neamului, eroi,

Luptători cu spada sau cu rugi sfinţite,

Toţi cei ce se roagă astăzi pentru noi

Şi ne scot în grabă tainic din ispite,

Şi pe toţi aceia care pentru neam

Au trăit în temniţi ca-n morminte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.


Pe tot neamul nostru evlavios şi sfânt,

Voievozi şi doamne, boieri, jupânese,

Toţi câţi dorm cu trupul în acest pământ,

În hotarul ţării noastre prea alese,

Pe părinţii noştri şi pe fraţii dragi

Ce s-au dus la ceruri sus de mai-nainte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.


Şi pe toţi aceia care neştiuţi

Stinsu-s-au în vremea asprelor prigoane,

Cei ce încă astăzi zac necunoscuţi

Şi-n biserici nu au slujbe şi canoane,

Pe toţi sfinţii care numai Tu îi ştii,

Şi al căror nume numai Tu-l ţii minte,

Pomeneşte-i, Doamne, Tu când vei veni,

În împărăţia slavei Tale sfinte.

Poezie dedicată Sfintilor Români, sărbătoriţi astăzi
de Zorica Latcu - Maica Teodosia Latcu
sursa: http://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa

marți, 5 mai 2015

MINUNILE Sfântului Efrem cel Nou - prăznuit astăzi

Marea putere facatoare de minuni a Sfantului Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia


Datorita minunilor uimitoare pe care le savarseste zilnic, Sfantul Efrem cel Nou este cunoscut in toata lumea. Oamenii care au primit ajutorul Sfantului Efrem cel Nou nu uita sa ii multumeasca Sfantului, astfel ca la manastirea sa din Nea Makri sosesc mereu daruri pentru Sfantul Efrem.
Acest Mare Mucenic din Nea Makri a primit de la Atotputernicul Dumnezeu puterea de a savarsi multe si mari minuni pentru ca a suferit chinuri ingrozitoare pentru marturisirea Credintei Ortodoxe.
Sfantul Efrem cel Nou din Nea Makri (Grecia) este supranumit "Super-Grabnic Ajutator in toate nevoile" deoarece ii ajuta pe oameni foarte repede si in orice problema.

Minunile Sfantului Efrem cel Nou

Sunt prezentate mai jos cateva din minunile savarsite de Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri. Pentru a vedea descrierea fiecarei minuni, faceti click pe cuvantul cheie al minunii (care este de culoare albastra), sau folositi linkurile de la sfarsitul acestui articol.

ajutor la examene

  • Relatari ale unor minuni uimitoare savarsite de Sfantul Mare Mucenic Efrem cel Nou - in care a ajutat numerosi elevi si studenti (romani si greci) sa treaca (uneori cu nota maxima) cele mai dificile examene (licenta, disertatie, etc.), gasiti pe urmatoarea pagina web:http://ajutorlaexamene.wordpress.com/category/sfantul-efrem-cel-nou/ - Ajutor la examene - Marturii despre examene luate cu ajutorul Sfantului Efrem cel Nou.

vindecari

salvari din primejdii

  • de pe patul de moarte
  • de la sinucidere - Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta,SALVATORUL celor DEZNADAJDUITI
  • din accidente
  • din foc (din incendii)
  • de la inec (din inundatii)
  • din furtuni
  • in operatii
  • din coma datorata supradozei de droguri - Sfantul Efrem cel Nou este, prin excelenta, OCROTITORUL celor DEPENDENTI de DROGURI

ajutor in procese

rezolvari de probleme legate de acte

izgoneste demonii

intareste credinta

Icoana sa

  • izvoraste mir ceresc
  • izgoneste demonii

Sfintele sale Moaste

  • tamaduiesc (vindeca) de boli pe cei care le ating cu evlavie, smerenie si multa credinta
  • au izvorat mir ceresc pentru a intari credinta celor care se indoiau de sfintenia sa

Aratari ale Sfantului Efrem cel Nou

  • aratari in vis
  • aratari in realitate

Ce trebuie facut pentru a primi ajutorul Sfantului Efrem cel Nou

Iata ce au facut oamenii care au fost ajutati de Sfantul Efrem cel Nou, Marele Mucenic din Nea Makri, Grecia:
  • s-au rugat Sfantului Efrem cel Nou cu lacrimi fierbinti, cu multa credintaevlavie si dragoste
  • unii i-au citit Paraclisul si/sau Acatistul cat mai des (chiar si zilnic)
  • daca nu aveau timp si problema trebuia rezolvata urgent, oamenii doar l-au chemat din toata inima in ajutor, simplu, fara o rugaciune speciala, ci spunand numai: "Sfinte Efrem cel Nou, ajuta-ma sa ...(si spuneau problema pe care o aveau)!"
  • cei care aveau probleme mai dificile, i-au promis Sfantului Efrem cel Nou diverse daruri (flori, ceara curata, candele, etc.)
  • cei care si-au permis, au mers la Manastirea sa din Nea Makri si s-au inchinat la Sfintele sale Moaste si le-au rugat pe maici sa ii insemneze in Semnul Sfintei Cruci cu Sfintele sale Moaste
  • mai ales cei care au avut nevoie sa fie vindecati de o boala (incurabila) sau sa fie dezlegati de vraji, farmece sau alte legaturi necurate, au trimis la Manastirea sa din Nea Makri haine, iar printr-o scrisoare le rugau pe maici sa atinga aceste haine de Icoana Sfantului Efrem cel Nou si de Sfintele sale Moaste, apoi, imediat dupa ce se imbracau cu aceste haine sfintite, se vindecau sau isi rezolvau problemele
  • au trimis pomelnice, bani sau alte daruri la Manastirea sa din Nea Makri (si au primit ulterior raspuns de la maici)
Uneori, ajutorul Sfantului Efrem cel Nou a venit atat de repede, incat Sfantul i-a ajutat pe unii oameni chiar inainte de a termina rugaciunea catre el sau imediat dupa aceasta.
Dupa ce primesc ajutorul dorit,
  • oamenii trebuie sa nu uite sa-i multumeasca Sfantului Efrem cel Nou,
  • iar cei care ii fac promisiuni, trebuie sa nu uite sa le indeplineasca.
Celor care au uitat sa-si respecte promisiunea facuta, Marele Mucenic din Nea Makri li s-a aratat in somn sau aievea (in realitate) si i-a mustrat, reamintindu-le ce au promis.
Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri - face minuni uimitoare si azi si le va veni intotdeauna in ajutor celor care il cheama cu credinta, evlavie si dragoste, asa dupa cum a marturisit Sfantul Efrem cel Nou insusi unor crestini: “Nu voi inceta sa vin!”.

Minunile Sfantului Efrem cel Nou din Nea Makri, Grecia. Dati click pe fiecare link de mai jos:

Minunile Sfantului Efrem cel Nou - BIBLIOGRAFIE

Mai multe informatii despre aceste minuni uimitoare savarsite de Sfantul Efrem cel Nou - Marele Mucenic din Nea Makri (Grecia) - gasiti in cartea "Viata, aratarile, minunile, acatistul si paraclisul Sfantului Efrem cel Nou, Grabnicul Ajutator si Marele Facator de minuni", aparuta la Editura Sofia, Bucuresti, 2008, Editia a II-a.
Alte minuni din zilele noastre ale Sfantului Efrem cel Nou se gasesc in cartea"Sfantul Mare Mucenic si Cuvios Efrem cel Nou. Marturii ale minunilor savarsite in zilele noastre", aparuta la Editura Sophia, in anul 2012.
Noi minuni - cu copii nascuti si nenascuti - ale Sfantului Efrem cel Nou sunt relatate in cartea "Noi minuni ale Sfantului Efrem. Minuni cu copii nascuti si nenascuti", aparuta la Editura Egumenita.

sursa:http://sfantul-mare-mucenic-efrem-cel-nou.blogspot.ro/2011/01/minunile-sfantului-efrem-cel-nou-nea.html

vineri, 1 mai 2015

Dacă te-ai trezi într-o bună zi fără să ştii câţi ani ai, ce vârstă ţi-ai da?


Eu nu concep noţiunea de vârstă înaintată. Anii se pot ascunde în spatele dozelor de bucurie şi a viselor măreţe dacă sunt administrate zilnic. Sunt aşa cum mă simt, adică veşnic tânără, pentru că am păşit pe drumul vieţii cu bucurie, de când mă ştiu, chiar dacă n-a fost mereu neted şi presărat cu steluţe norocoase.

Mi-am urmat propria cale, propriul adevăr şi propria fericire lăuntrică, iar astăzi, sunt persoana care îmi doresc să fiu.

Am păstrat puţin din inocenţa şi dezinvoltura copilului, am primit din puterea, atitudinea şi ambiţia tatei, dar cea mai de preţ moştenire, pe care eu o consider frumuseţea în stare pură, a fost bunătatea mamei.

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă Bucuria, dincolo de faptul că e o exaltare sufletească provocată de emoţii puternice? Puteţi privi bucuria şi altfel?

Pentru mine, Bucuria nu e doar un cuvînt, este o stare de spirit complexă, o trăire intensă care-mi dă aripi, care mă copleşeşte uneori, şi pe care o resimt în fiecare zi, sub diferite forme. Chem bucuria cu fiecare zâmbet, cu fiecare gând, cu fiecare tril, cu fiecare vers, cu fiecare rugă şi exerciţiu de recunoştinţă…Astfel, respir bucuria vieţii!

Mă bucur pentru că am o viaţă frumoasă…şi nu, nu sunt o răsfăţată a sorţii. Sunt fiică de înger, dar am avut şansa să pornesc în viaţă cu tipare mentale sănătoase. Am învaţat să-mi pun în practică luciditatea şi să mă gândesc la lucrurile care mă fac fericită, să fac mereu ceea ce-mi place, şi să fac totul cu pasiune.


Îl iubesc, şi-i mulţumesc îngerului meu păzitor pentru că mi-a insuflat dragoste şi mi-a arătat că viaţa e plină de sens, mi-a limpezit mereu gândurile şi sentimentele, m-a învăţat să-mi recunosc şansa pitulată mereu în spatele problemelor, mi-a călăuzit paşii şi m-a înconjurat de persoane minunate.

Ador să aud spunându-mi–se “Mami”, chiar dacă responsabilitatea mi-a atârnat greu pe umeri, înca de la 20 de ani, am oferit şi am primit neîncetat doze uriaşe de iubire şi afecţiune necondiţionată, care au reflectat pe chipul meu cele mai gingaşe scântei.

Mă bucur pentru faptul că printre principiile mele nu s-au pitit intenţiile rele care să le fi distrus în timp valorile, iar în sufletul meu n-au reuşit niciodată să-şi facă lăcaş ura, invidia sau dispreţul.

Mă bucur pur si simplu, şi mă simt tânără în ciuda faptului că am ajuns să-mi privesc copilul de jos în sus.

Sentimentele frumoase, n-au legatură cu vârsta.

Mă privesc prin oglinda sufletului, şi văd că acolo, nimic nu păleşte, nimic nu se ofileşte, nimic nu se stafideşte.

Sufletul nu face riduri, nici măcar de expresie. Oglinda reflectă un chip vesel, care ştie să zâmbească, ştie să râdă cu gura până la urechi gustând umorul fiecărei zile, şi o inimă mare, care ştie să bată doar iertând şi iubind.

Mă bucur pentru că ştiu ce înseamnă “a fi altruist” si “a nu trăi în zadar”;

Mă bucur că am curajul să fac mărturisiri curajoase, si totodată, pline de generozitate.

Spun mereu ceea ce simt şi apreciez tot ce-mi place. Chiar dacă nu stiu întotdeauna cum sunt percepute, pentru mine sunt ca nişte infuzii cu efect revigorant.

Mă bucur din suflet, când pot să fac bucurii altora, şi ştiu că sufletu-mi se va hrăni apoi, cu bucuria lor.

Bucuria este cea care îmi hrăneşte mereu sufletul şi îl menţine tânăr, care mă face să conştientizez că atunci când „pot opri o inima să nu se zdrobească, înseamnă că nu am trăit în zadar„; în plus, apreciez tot se întâmplă frumos în viaţa mea pentru că există oricând riscul ca acest lucru să nu se mai repete.

Mă bucur pentru că nimic nu e static; fiecare zi vine cu ceva nou. Astfel, pot să-mi reciclez mereu experienţele, să-mi reevaluez sentimentele şi să renunţ cu uşurinţă la câte-o regulă rigidă sau vreun obicei care mi-ar putea întuneca aura simpatiei.

Mă bucur pentru că nimeni, niciodată, n-a reuşit să-mi submineze speranţa, oricât de potrivnice au fost circumstanţele.

Mă bucur pentru că simt smerenie, ori de cate ori trec prin faţa unei biserici, semn că sensibilitatea şi credinţa şi-au găsit casă în sufletul meu. Mă bucur că pot să plâng atunci când mă rog, şi vocea devine ecou al inimii mele.

Îmi simt spiritul şi sufletul smulgându-se din vârtejul atracţiilor omeneşti, materiale şi profesionale, le simt înalţându-se, şi emoţia mă învăluie, când o mână invizibilă îmi mângâie cu tandreţe creştetul, spre eliberare….

Mă bucur pentru faptul că nu urăsc facturile, şi nu le consider ca pe o povară, oricât de mari şi grele ar fi ele. E semn că am avut lumină, că mi-a fost cald, că am petrecut cu cei dragi, sute de minute la telefon sau pe internet…înseamnă că mi-a fost bine.

Mă bucur pentru că am crescut iubind sportul si natura, că încă mai pot escalada munţii, şi că mă pot vindeca sau înfrupta cu bunătăţile şi minunăţiile naturii, respirând măreţie şi frumos prin toţi porii.

Mă bucur că măcar în al 12-lea ceas, am învăţat să-mi preţuiesc sănătatea, iar plămânii mei de fostă fumătoare, înca mai fac faţă cu brio efortului susţinut.

Încerc să ies din rutina zilnică făcând plimbări, mişcare, dansând şi mă bucur că nu e prea târziu să mai pot face ceva care să-mi menţină condiţia fizică şi agilitatea creierului.

Mă bucur pentru că am învăţat să trăiesc proactiv şi cu sentimentul că deţin controlul asupra propriei vieţi, iar asta mă face să mă simt împăcată şi energică.

Mă bucură faptul că nu am prea mulţi pitici pe creier, care să-mi fi îndepărtat cei mai vechi şi de nădejde prieteni.

Prietenii, soarele, pasiunea, optimismul si exuberanţa, constituie rezervorul meu de energie.

Toţi au rămas lângă mine; m-au învăţat sa folosesc limbajul în beneficiul propriei mele vitalităţi şi să nu spun niciodată “Nu am, nu pot, nu vreau…” ci “Am! Pot! Şi sunt absolut convinsă că Vreau..”

Mă bucură extrem de multe lucruri, fapte, persoane, sentimente sau momente, dar cel mai mult mă bucură faptul că mă iubesc şi mă plac aşa cum sunt. Imperfecţiunile mele, au şi ele farmecul lor, atâta vreme cât nu incomodează, şi niciodată nu mi-aş dori să fiu o altă persoană decât cea care sunt acum.

“Când descoperim Bucuria, înseamnă că trăim.

Bucuria este trecerea omului de la o perfecţie mai mică la una mai mare.

Bucuria este rugăciune.

Bucuria este tărie.

Bucuria este o plasă a dragostei cu care prinzi suflete.

Bucuria este semnul că viaţa a reuşit.” 

de Manuela Lazăr

duminică, 5 aprilie 2015

Rugă pentru Duminica Floriilor


Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt 
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt... 
Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă 
Şi bronz din băligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Şi-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar... 
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe tine –
C-aşa credeam că-i bine!...
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,
Retează-mi mâna dreaptă
Şi pune-mi strajă gurii,
Alungă-mi nebunia din scoarţele Scripturii
Şi-apoi desprinde-mi chipul de pe icoana Ta
Şi fă să uit c-odată am fost şi eu ca Tine!... 

de Ion Minulescu
„Universul literar”, XLIII, nr 27, 24 aprilie 1927

miercuri, 25 februarie 2015

Cei ce cumpără iubirea!

 
Ceva se întâmplă cu lumea, ceva straniu, ceva şocant. Pare că lumea a înlocuit iubirea cu banii. Pare că nu e îndeajuns să iubeşti, ci să ai bani şi să-ţi cumperi cu ei şi dragoste. Să ai bani şi să cumperi sex, sănătate, rochii, maşini, case, vacanţe, dar – mai ales – iubire. Pentru că iubirea, pasiunea reală, optimismul şi frumuseţea lăuntrică croşetează energia necesară pentru a avea bani, în absenţa trăirilor autentice, oamenii fură. Când furăm bani, furăm energia altor oameni şi cumpărăm cu ea oameni şi un fel de dragoste... falsă. Să faci din viaţa însăşi un fel de târg, în care cumperi totul, dar – mai ales – dragostea şi oamenii, înseamnă să te bazezi pe valori greşite, pe principii greşite, să te laşi manipulat de forţe întunecate, vampirice, care distrug viaţa.

Am auzit în ultimul timp mai mulţi oameni consimţind că ”ar fi normal să fii la putere şi să furi, dar cumva mai decent”! Oare chiar e normal să furi, fie şi cu decenţă, oare e legea existenţei îngăduitoare cu lipsa de onestitate, oare chiar ”merge ulciorul de mai multe ori la apă”? Iar răspunsul este, desigur, ”nu”! Orice formă de furt e un furt de energie, adică furtul energiei care întreţine viaţa, iar energia aceasta se naşte prin iubire şi din iubire. Iubirea nu se poate cumpăra: doar ne înşelăm pe noi înşine, crezând că banii, maimuţărelile, bijuteriile, maşinile sau alte nebunii omeneşti fac sufletul să simtă iubire sau măcar un dram de afecţiune. Sufletul nu se închină la bani, asta e sigur! Omul se poate preface că nu aude lacrimile sufletului, îşi poate distrage atenţia de la zumzetul permanent al inimii sale, care strigă prin stres, prin durere emoţională, prin necazuri, prin probleme de tot felul, doar-doar va fi auzit. Omul se poate face că nu aude nefericirea sufletului său, fiindcă pare că banii ţin loc de fericire o vreme, doar o vreme... Ideea este aceea că existenţa este integră şi onestă în întregime: putem păcăli lumea, mintea, ne putem amăgi pe noi înşine, putem fura un timp, dar într-o zi existenţa ne obligă să restabilim echilibrul pierdut şi ne forţează să pierdem ceea ce am luat fără să ni se cuvină.

Nu, nici o formă de furt nu e normală. Însă e normală iubirea. E normală compasiunea. E normală mila. E normal să dăruim şi să fim buni cu oamenii. E normal să fim recunoscători pentru fiecare fir de aţă pe care ni-l dăruieşte cineva. E normal să înţelegem că viaţa ne dă întotdeauna, că-n legea existenţei e înscrisă însăşi legea darurilor, că nevoile noastre sunt împlinite după legea divină, iar legea divină e dăruitoare. Păsările nu ară şi nu seamănă, ne-a spus Iisus, dar au ce să mănânce. Crinii nu ţes, dar veşmintele lor sunt mai frumoase decât veşmintele regilor. Noi ne-am îndepărtat de spiritul acesta maiestuos şi magnific al existenţei naturale, noi – în loc să trăim cu iubire, o cumpărăm, în loc să dăruim iubire, o furăm. Nu e în această stare de lucruri normalitate, nici frumuseţe, nici graţie, ci doar confuzie şi inconştienţă şi tocmai aceasta, confuzia cu privire la iubire şi la puterea ei, trebuie corectată pentru ca lumea să trăiască normal, pentru ca banii să ajungă la toate fiinţele ce se nasc sub soare. Căci celor ce sunt le este hărăzită energia de a fi de la Dumnezeu şi, când noi le furăm energia de viaţă, trebuie să fie consecinţe! Treaba noastră este să iubim şi să dăruim, şi aşa primim corect energia necesară vieţii noastre.

de Maria Timuc

marți, 25 noiembrie 2014

Stresul, inamicul tuturor


Mai mult, stresul nu era cunoscut între tineri. Aceştia trăiau firesc, fără presiuni deosebite. Stresul era prezent numai la adulţii prinşi de grijile vieţii. În prezent, sunteţi stresaţi şi voi. Stresul a devenit a doua voastră natură. Viteza cu care se desfăşoară toate, societatea de consum, lipsa credinței precum şi o anumită predispoziţie genetică ne conduc spre boala contemporană care ne afectează pe toţi, numită stres.

Acum viaţa s-a schimbat. A devenit îngrozitoare...stresantă. Şi pe voi vă trage spre vâltoarea stresului. Vă stresaţi zi şi noapte din cauza serviciului, a relaţiilor de dragoste, a banilor, a nereuşitei familiale. Deşi sunteţi tineri, vă stresaţi foarte tare. Vă este frică de viitor, de ceea ce veţi face şi de atâtea probleme pe care abia începeţi să le conştientizaţi. Mulţi dintre voi vă întrebaţi ce o să înduraţi atunci când problemele se vor înmulţi, iar stresul odată cu ele.

Consider că în asemenea situaţie, puteţi face trei lucruri (în afara cazurilor grave, în care este absolut necesară administrarea unor medicamente care să reducă stresul):

Unu: Să vă dați seama de ce trăiți. Dacă vă veţi da seama că trăiţi pentru un scop înalt,nu vă veţi mai stresa niciodată. Scopul sfânt nu provoacă stres.

Doi: În continuarea primului punct, să dobândiţi criterii corecte de viaţă şi de fericire. Viaţa fericită nu constă în dobândirea de bunuri materiale. Practic, acestea provoacă stresul. Fericirea constă în folosirea corectă a bunurilor de pe pământ.

Trei: Să vă însoţiţi de credința, care vă poate oferi răspuns la toate problemele, şi implicit la cele legate de stres.

(Părintele Timotei Kilifis, Tinerețe curată, tinerețe frumoasă, Editura Egumenița, p. 106-107)

luni, 19 mai 2014

Frica îngraşă, laşitatea slăbeşte...Cum reflectă corpul disfunctionalităţile energetice şi sufleteşti!

Corpul este casa temporară a sufletului. 


Spiritualitatea nu îţi anulează atributele umanului, dimpotrivă! Corpul este casa temporară a sufletului. Cu riscul de a vă supăra pe unii dintre voi, corpul fizic reflectă disfuncţionalităţile energetice, sufleteşti. Uită-te în oglindă şi vei vedea care îţi sunt suferinţele spirituale -moştenite sau dobândite! Vei vedea asta în privire, textura pielii, greutate, riduri etc 

Se spune că frica este cel mai mare duşman al omului. Este răspunzătoare de multe eşecuri, boli şi neînţelegeri din viaţa noastră. Milioane de oameni se tem de trecut, de viitor, de bătrâneţe, de nebunie, de moarte. Frica este o stare de spirit dominantă, unii dintre noi temându-se de propriile lor gânduri. Ghinionul este rezultatul neîncrederii şi fricii. Pentru a-l înlătura, invocaţi inteligenţa divină, rugaţi-vă să vă însoţească în tot ceea ce faceţi. 

Când teama închide poarta către viaţă, numai credinţa nezdruncinată în Dumnezeu o va deschide din nou. Ultimele cercetări în domeniul metafizicii poziţionează (aproape ştiinţific) spiritul (energia gândurilor noastre) deasupra materiei. Spun ’’aproape’’ deoarece, adevărurile nu se mai verifică atât de strict, doar în laborator. Pornind de la această premisă, corpul nostru ia forma gândurilor noastre. ’’Zestrea ’’ noastră genetică este, de fapt, rezultatul gândurilor şi acţiunilor strămoşilor noştri. 

Dincolo de explicaţiile pe care orice medic sau biolog le poate oferi, am observat la nivel subtil, faptul că, oamenii supraponderali sunt cei mai fricoşi! De ce? Pentru că, de cele mai multe ori, frica le amplifică subconştient dorinţa de a deveni mai ’’puternici’’, iar corpul lor îi ascultă orbeşte! Hmm....am fost învăţaţi de mici că "orice lucru are ca fundament o bază solidă".... bine, bine, dar cât de solidă? Frica are caracter distructiv şi nu aduce stabilitate! De ce s-o cultivăm? Oricum, viaţa este plină de incertitudini. De ce să ne risipim energia pe tot soiul de frici? Mai bine ne conservăm energia vitală pentru situaţiile cu adevărat critice. Cu rezervorul plin, va fi mult mai uşor să le înfruntăm. 

Frică generează laşitatea. Unii ’’sar’’ peste frică, devenind laşi... Laşitatea transformă oamenii, făcându-i slabi, uneori exagerat de slabi. De ce? Pentru că ei sunt mereu tentaţi să lase totul baltă, să se descarce de orice şi să ’’zboare’’ liniştiţi, mai departe...ce face corpul lor? Îi ascultă orbeşte.! Cum să ’’zbori’’ atunci când cântăreşti peste 100 de kg?... O combinaţie des întâlnită este omul şi laş şi fricos. Corpul său oscilează în funcţie de energia spiritului său, între laşitate şi frică. 

Starea de sănătate poate fi definită prin armonie, ordine, iar starea de boală prin dizarmonie, dezordine... a cui? A spiritului, fireşte! N-am pornit de la premisa că, spiritul ne guvernează trupul? Iar trupul nostru este templul sufletului nostru... de ce să nu-i arătăm iubirea şi respectul cuvenit? (atenţie, iubirea faţă de trup nu se reflectă în pastile pentru slăbit, operaţii estetice sau haine scumpe!) 

Concluzie: 

Împăcaţi-vă cu propria frică, până la un punct, este atât de omenească. Dacă puteţi, uitaţi de frici şi ele vor uita de dumneavoastră! 

“Mens sana în corpore sano” 

Nicio dietă nu va da rezultat pe termen lung dacă nu există un echilibru între corpul şi mintea ta. Evită cuvinte de genul „bătălia cu kilogramele”... De ce bătălie? Totul poate decurge lin, fără stres şi victime de război. Fără frustrări şi fără „chin”. Fiecare om este unic în felul lui. Sportul şi dieta determină procesul de slăbire, dar, fără un suport psihologic care să te pună în echilibru cu tine însuţi şi care să te motiveze să continui un regim de viaţă sănătos, mă tem că orice demers este sortit eşecului, pe termen lung. 

un articol de Alina Albert Neagu
sursa: garbo.ro

marți, 18 februarie 2014

Miracolul vindecării stă în gândurile noastre despre sănătate.

“Ţineţi minte! Tot ceea ce facem, de la gând, privire, gest, vorbă, faptă, se înregistrează undeva, în finitul care ne înconjoară şi când plecăm din viaţă ne întâlnim cu noi, fiind direct răspunzători pentru tot ceea ce am făcut”.


Fiecare dintre noi este stăpân pe gândurile sale. Acest lucru reprezintă puterea miraculoasă prin care toate lucrurile devin posibile. Emitem negativ, atragem dezechilibre energetice şi deci, boală; emitem gânduri pozitive, primim starea de bine şi de sănătate. Trebuie să învăţăm să deţinem controlul absolut asupra mecanismului nostru de gândire, supraveghindu-l în permanenţă. 

Marea putere a gândului ne poate vindeca bolile şi astfel, ne face fericiţi din nou, plini de viaţă şi de forţă. Puterea vindecătoare infinită îşi are rădăcinile în subconştientul nostru, al oamenilor. Schimbându-ne radical modul de a gândi ne vom influenţa benefic drumul vieţii. 

Gândurile noastre creează mediul înconjurător şi lumea noastră. Dacă avem gânduri sănătoase, ne putem păstra sănătatea. Dacă întreţinem gânduri de boală, nu vom avea niciodată o sănătate bună şi nici frumuseţe şi armonie. Nu trebuie să uităm: corpul este produsul minţii şi mintea noastră îl controlează. Dacă ne menţinem pe poziţia gândurilor viguroase, la fel ne va fi corpul. Gândurile de iubire, pace, mulţumire, puritate, perfecţiune promovează o sănătate radioasă. 

Sănătatea mentală este mai importantă decât cea fizică. Dacă mintea este sănătoasă, corpul va fi sănătos. Dacă mintea emite gânduri pure, bolile vor părăsi corpul. 
Fiecare gând, cuvânt sau emoţie provoacă o vibraţie în fiecare celulă a corpului şi lasă acolo o impresie adâncă. Tebuie să învăţăm să înlocuim gândul nociv cu gânduri bune. De exemplu: gândul de curaj va servi imediat drept antidot puternic contra urmărilor gândului de frică. 
Este foarte important de ştiut că fiecare celulă a corpului creşte, suferă, primeşte un impuls de viaţă sau de moarte la fiecare gând care ne trece prin minte. 
Intoxicarea corpului fizic nu este doar consecinţa unei alimentaţii dezechilibrate, cum se crede, ci şi rezultatul unor factori emoţionali. Supărarea, furia, nemulţumirea modifică funcţionarea corectă a bilei, a ficatului şi inflamează mucoasa intestinului subţire. Teama transformă mucoasa intestinului gros. Drept urmare, abdomenul se balonează apărând disconfortul fizic, insomniile, dereglările metabolice. Toate aceste modificări determină o reacţie imunitară anormală. 
Gândurile negre sunt direct răspunzătoare de “otrăvurile” din mental, apoi se răsfrâng asupra corpului fizic. Aşa iau naştere bolile. Sentimentele negative reprezintă otravă şi stres pentru întregul organism. 
Orice boală are şi o cauza mentală. Gândurile rele, grijile, fricile, toate răutăţile şi negativităţile noastre produc boli în planul mental, care, în timp se manifestă în plan fizic.De aceea, pentru a trata o boală, este necesar să-i cunoaştem originea, cauza. Degeaba vom trata cu medicamente o boală care îşi are originea în planul mental. Cel mai bun medicament este să-l facem pe pacient să înţeleagă mecanismele îmbolnăvirii şi vindecării. Când va înţelege acest lucru, prin programare mentală pozitivă el se va putea vindeca singur, dacă nu cumva boala are şi o cauză spirituală. 

Să înţelegem deci, miracolul vindecării stă în gândurile noastre despre sănătate. 

de Sandra Ştefan, Valeriu Popa, Raluca Dumitrache

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...