Jocurile minții: cum se joacă o persoană cu mintea mea?

Dragii mei, din păcate am experimentat pe propria piele o astfel de relație cu un astfel de om, în care am crezut, în fața căruia mi-am deschis sufletul într-un moment vulnerabil al vieții mele de după decesul soțului meu. Am iubit un astfel de om, incredibil! Am reușit cu ajutorul Bunului Dumnezeu să mă salvez! Gata, STOP JOC!

Urmăriți cu atenție acest videoclip și aveți grijă cui dați voie în viața voastră! 

Cu iubire și lumină, 

Daniela.

 

Va veni o vreme când vei rămâne singur

Va veni o vreme când vei rămâne singur. Singur cu gândurile tale, cu necazurile tale, cu problemele de zi cu zi. Și din acel moment te vei trezi că nu mai ai prieteni, că nu te mai sună nimeni, că nimeni nu îți mai deschide ușa...

Nu va mai interesa pe nimeni dacă ești sănătos, cum mai trăiești, dacă te-ai vindecat de tristețe sau dacă suferi în continuare! Vei fi doar tu, cerul și Dumnezeu! Și datorită Lui vei trăi, vei încerca să zâmbești, vei încerca să mergi mai departe pe drumul tău, căci nimănui nu-i va păsa de singurătatea și suferința ta.

Mai greu va fi atunci când nepăsarea va veni din partea cuiva pe care îl credeai special. Când se va întâmpla asta, nu prea vei putea să te bucuri. Însă nici să verși lacrimi... Ar însemna să le dai o prea mare importanță celor care nici măcăr nu merită să le mai fie pronunțat numele. Când ziua aceea va veni, șterge-i din poveste și atribuie-ți ție rolul principal, pentru că tu ești tot ce contează!

 

sursa: https://www.mood-romania.com/

Oamenii sunt fericiți sau nefericiți, nu relațiile! Viața este mai frumoasă când o împărtășim!

Trăim într-o lume a relațiilor de toate felurile. Ne conectăm virtual, legăm prietenii profunde sau de conjunctură, iubim și suferim în relații de cuplu, ne unim destine și ne despărțim afectând părți considerabile din viața noastră și mergem mai departe căutând să fim în relații pentru că singurătatea ne sperie mai mult, poate, decât o relație disfuncțională.

Este preferabil să fim împreună dar nu cu orice preț. Este de dorit să ne implicăm și să ne ”făurim” relațiile pe baze solide ca să ne dăm șansa de a fi împreună sănătoși și fericiți.

Fiecare dintre noi avem o părere despre cum ar trebui să fie o relație. Părerea ta despre cum ar trebui să fie relația ta de cuplu este profund influențată de asteptările pe care le-ai asimilat în copilărie, modelele de iubire pe care le-ai văzut, experiențele trăite de tine și emoțiile asociate acestora. Aducem cu noi în viața adultă, tot felul de supoziții neconștientizate și neexaminate despre cum ar trebui să fie relația ideală, cum ar trebui să ne simțim și proiectăm niște așteptări, uneori nerealiste, care ne determină comportamentul în relații, ne afectează felul în care gândim despre partener și, de multe ori, în loc să ne aducă liniște și bucurie, ne aduc presiune și neliniște.

Miturile despre relații ne fac să tindem spre idealuri lipsite de realism pentru ca apoi să ne învinuim pe noi și pe partener când nu reușim să le atingem. Ideile distorsionate creează cercuri vicioase ale nefericirii în care ne învârtim ieșind dintr-o relație pentru a intra apoi în alta care eșuează, dorind mereu să-i schimbăm pe ceilalți pentru că sunt nepotriviți și uităm să ne uităm la persoana care ar putea cu adevărat să producă o schimbare reală: noi înșine!

Oamenii sunt fericiți sau nefericiți, nu relațiile! Ceea ce pare de multe ori să fie o problemă în relație, este mai degrabă una individuală a fiecărui partener. De multe ori, atunci când ne conștientizăm propriile ganduri și așteptări de la noi, de la celălalt, de la viața împreună, când ne observăm comportamentele și ne vindecăm rănile emoționale, devenim parteneri mai buni.

Împreună, sper să reușim să descifrăm o parte din miturile despre relații pe care le-am preluat și le perpetuăm și apoi să le găsim alternativele mai sănătoase pentru a ne spori șansele de a avea relații armonioase pentru că, nu-i așa, viața este mai frumoasă când o împărtășim!

Aveți grijă de voi!

sursa: https://devorbacutine.eu/

Ce vrem noi, femeile?

Vă place Isabel Allende? Eu o ador. Este minunată, în toate scrierile sale.

"Decenii la rând m-am gândit la mama ca la o victimă, dar am învățat că definiția victimei se referă la cineva care e lipsit de control și putere asupra propriilor circumstanțe, și nu cred că era cazul ei."

(Isabel Allende: Ce vrem noi, femeile? - ed. Humanitas)

Disperată, vulnerabilă și incorsetată - este imaginea pe care, din exterior, o putem avea despre foarte multe femei pe care le cunoaștem: prietene, colege de serviciu, vecine. Știm că se află în relații abuzive, oricat s-ar feri și oricât și-ar scuza și apăra abuzatorii care, în ochii lumii, în afara locuinței lor, sunt oameni liniștiți, civilizați, politicoși (vezi crimele din ultimele zile, din țară - asta spun vecinii despre cei care și-au ucis soțiile: "erau oameni liniștiți").

Însă realitatea este că aceste femei pe care le cunoaștem nu știu cum să își exercite controlul asupra propriei vieți.

Și, tot realitatea, confirmă că în loc să învețe să își controleze propria viață și să își aducă singure la îndeplinire propriile nevoi, preferă sa își "educe" partenerii, să îi pună pe "calea cea bună", să facă un copil și încă unul - doar-doar asta îl va face pe partener să se schimbe.

Preferă sa controleze ce nu pot controla, în loc să învețe cum să controleze foarte riguros ceea ce pot controla: propria viata, propriile decizii, propriile trairi, propriile prioritati.

Este, în mare, jocul societății. O societate în care femeia - nu doar cea de la sat, ci și cea de la oraș, femeia cu posibilități financiare peste medie - nu își pune întrebări despre ea, ci încă acceptă ceea ce se imaginează despre ea de către partener și de către această patologizantă societate, în marea sa majoritate.

A nu ști să controlezi, ca femeie, ceea ce poți controla este doar o parte de (posibil) adevăr.

Cealaltă parte este legată de faptul că tot ce nu știi, poți învăța.

Între aceste două părți de adevăr, însă... există lipsa de interes pentru propria viață, comoditatea, resemnarea, trucurile, repetarea comportamentelor pe care femeile din preajmă le au (mame, prietene, surori). Invizibil, tiparul merge mai departe.

Tot în acest interval dintre cele două părți ale acestui adevăr există jocul de-a victima și agresorul - în aceeași femeie. Iar acest joc pervers jucat, din păcate, de multe femei, nu are cum să aducă echilibru, liniște, iubire. Acest tipar murdărește și mai mult terenul relațiilor de cuplu, indicând un grad foarte ridicat de imaturitate psihologică și relațională.

Pentru că a face pe victima nu înseamnă și a fi victimă.

Așa încât, e simplu - dacă vrei să nu ajungi în relații toxice, disfuncționale, abuzive, cu violență domestică, atunci singura opțiune pe care o ai este să înveți informații corecte despre relații, relaționare, comunicare, comportament, autonomie emoțională și economică, tulburări de personalitate, de comportament - și nu numai.

Viața are altă vibrație și are alt iz când trăiești în afara abuzului, când pe lista ta de opțiuni nu există abuzul psihologic, verbal, fizic, sexual, economic sau spiritual.

Pentru că da, abuzul e o opțiune - o poți avea sau o poți respinge. Este alegerea ta.

În societatea traumatizanta în care trăim, fiecare femeie și fiecare bărbat trebuie să își dorească să învețe acest lux de a refuza orice comportament abuziv, indiferent cât de banal ar fi - și nu doar în relațiile de cuplu, ci în toate relațiile: cu propriii părinți, cu propriii copii, cu prietenii, cu vecinii, cu colegii, cu șefii, cu clienții, cu persoane cunoscute online, etc.

Sigur, când societății îi curge abuzul prin sânge și orice refuz primit se lasă cu conflict, abuzul devine o normalitate. A fi victimă este normalitatea. A fi abuzator e o normalitatea. Cu foarte puține excepții, asta îți propun cei din jur - să îi lași cu placere să intre cu bocancii în viața ta. 

Adevărul gol-goluț.

Dacă taci, îți va fi bine - asta ni se induce, de când suntem mici. Eu te încurajez să îți faci auzit glasul, nu să taci și să reprimi. Viața nu este despre asta.

Nu este ușor să nu faci ce fac și alte femei pe care le cunoști sau pe care nu le cunoști - știu.

Dar dacă nu îți mai surâde să faci pe victima sau sa fii victima, cu adevarat, și te-ai hotărât să înveți cum să elimini abuzul din viața ta, cum să trăiești în afara abuzului, atunci alta varianta nu ai decât să faci următorii pași: învățare, integrare, învățare, integrare, învățare, integrare.

Și tot așa, până îți refaci paradigma de viață, îți însănătoșesti instinctele și gândirea, îți formezi instincte, reflexe și abilități sănătoase în locul celor de supraviețuire, îți manifești cu ușurință granițele în toate situațiile și în toate relațiile, și faci loc lucrurilor frumoase în viața ta.

Așa că nu mai bâjbâi în hățișul internetului și nu mai aștepta să pice de sus ceva - hai să înveți alături de mine despre toate aceste lucruri pe care familia, școala și societatea le consideră neimportante, neprioritare.

În loc să mergi cu turma, ocupă-te de tine așa cum tocmai familia, școala și societatea nu vor să te ocupi. Mai citește o dată: NU VOR. Dar nu ar trebui să fii tu cea care vrea?

de Mona Georgescu https://www.facebook.com/MonaGeorgescuPage

DACĂ VOIA SĂ FIE CU TINE, ERA! DACĂ TE IUBEA CU ADEVĂRAT, MUTA MUNȚII DIN LOC PENTRU A SALVA DRAGOSTEA VOASTRĂ!

Nu iti mai face rau singura. Nu iti mai pune intrebari dificile la care nici macar el nu are raspunsuri. Daca te iubea cu adevarat, era cu tine. Atat de simplu. Daca nu a ales sa ramana, atunci este clar: el deja a facut o alegere... si acea alegere nu esti tu.

Draga mea, este momentul sa accepti adevarul: daca voia sa fie cu tine, era. Scurt si la obiect.

Nu ii mai gasi scuze. Nu are nevoie de mai mult timp. Nu are teama de angajament. Nu are rani nevindecate. Nu ii este teama sa iubeasca. Stie cine esti tu. Indecizia lui este, de fapt, o decizie. Pentru ca daca nu alege sa fie cu tine, atunci el deja face o alegere... si acea alegere nu esti tu.

Este momentul ca acum sa alegi si tu. Poti sa pleci. Alege-te pe tine. Nu mai permite nimanui sa te puna la pamant. Inceteaza sa mai astepti, sa mai ierti, sa mai suferi. Nu mai cauta scuze unei persoane care nu te merita deloc.

Este momentul sa vezi lucrurile asa cum sunt. Este momentul sa accepti adevarul. Este momentul sa iti dai seama ca tu ai nevoie de altceva. Este momentul sa lasi in spate tot ce s-a intamplat si sa te concentrezi pe tine, pe vindecarea ta, pe iubirea ta si pe viitorul tau.

Stiu cat de mult doare. Stiu ca ai crezut ca el este alesul. Stiu ca ai vazut un potential incredibil in cineva care te-a mintit. Stiu cat de tare suferi. Insa bucura-te ca s-a intamplat acum si nu ai pierdut in continuare timp pretios alaturi de o persoana nepotrivita pentru tine.

In sfarsit, a sunat ceasul, mastile au picat si iluziile frumoase pe care le-ai pictat in mintea ta au disparut.

Te-a dezamagit, insa gandeste-te ca te-a eliberat de o viata ce nu era a ta. O viata plina de durere, de tristete, de neputinta, de frustrari si de falsitate.

Tu meriti altceva. Meriti tot ce este mai bun. Meriti mai mult decat o iubire cu forta. Meriti pe cineva care sa te iubeasca pentru ceea ce esti. Meriti pe cineva care sa fie mandru pentru ca este cu tine. Meriti pe cineva care sa iti spuna in fiecare zi cat de norocos este ca te-a gasiti. Meriti pe cineva care sa te aleaga in fiecare clipa a vietii sale. Meriti pe cineva care sa se bucure alatui de tine in momentele fericite si care sa lupte cot la cot cu tine in vremurile grele. Meriti pe cineva care sa fie acolo si sa te tina de mana... neconditionat... pentru tot restul vietii.

Iubeste-te mai mult decat iubesti sa fii cu cineva. Vrei mai mult pentru tine. Ofera-ti mai multe sanse decat iti ofera el si pleaca astfel incat sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca cu adevarat.

sursa: https://www.kudika.ro/

Ajunge, ȘTERGE-ți lacrimile și mergi mai departe! Cinci sfaturi care te fac puternic în viață.

Se intampla ca in viata sa avem parte de experiente neplacute, grele. Este inevitabil. Aceste experiente reusesc sa ne schimbe, ne transforma intr-o cu totul si cu totul alta persoana.

Aceste experiente ne ajuta sa fim mai puternici si sa descoperim forte in noi de care habar nu aveam ca exista, scrie stiriactuale.net

Iata ce putem invata din aceste experiente:

1.Niciodata sa nu renunti

In viata, acceptam provocarile inca din prima zi in care ne nastem, dar, pe masura ce crestem, in loc sa continuam sa credem in noi, intram intr-un proces vicios al compararii cu ceilalti, al credintei ca intotdeauna exista cineva care este mai inteligent, mai bun si mai frumos decat noi. Asa apare o teama de esec care ne impiedica sa mai continuam si renuntam.
Renuntam fara sa avem o dovada clara, uneori renuntam inca dinainte de a incerca, de a ne oferi noua insine o sansa.
Asadar, nu faceti asta. Macar o data in viata sa intelegeti ca meritati, ca meritati din plin! Ca puteti, stiti ca puteti! Nu renuntati, indiferent cat de greu este, mergeti inainte. Veti reusi pana la urma, stiti si voi acest lucru.

2.Apreciaza ceea ce ai, nu ceea ce nu ai sau ceea ce ai pierdut

Iti lipseste el, iti lipseste ea, iti lipseste acel loc, ai pierdut acea sansa….ce rost are acest mod de a gandi? Crezi ca ii vei aduce inapoi?
Ok, ai descoperit ca te poti atasa de oameni, de experiente, de lucruri. Ghici ce? Este omeneste! Este un lucru bun. Insa, tot ceea ce se intampla, se intampla cu un scop. Acum poate nu stii care este acel scop. Nici nu trebuie sa te dai peste cap sa intelegi.
Mai devreme sau mai tarziu, vei intelege. Pana atunci concentreaza-te pe ceea ce ai, bucura-te de ceea ce ai si apreciaza. Nu rata niciun moment din existenta ta minunata.

3.Ai incetat sa-ti mai plangi de mila

Era o vreme cand te intrebai de ce. De ce ti se intampla numai tie aceste lucruri? Si deveneai depresiv, trist, anxios, nemultumit, descurajat si asa mai departe. Acum iti dai seama ca toate acele momente dificile te-au facut omul puternic care esti in ziua de azi.Acum realizezi ca pentru a obtine tot ceea ce vrei nu iti trebuie decat munca si determinare si esti pus pe treaba. Nimeni nu te mai poate opri.

4.Ti-ai identificat slabiciunile

Cu totii avem slabiciunile noastre, nimeni nu este perfect. Aceste slabiciuni, insa, nu sunt cele care ne definesc. Noi ne auto-definim. Noi decidem cine dorim sa fim. Noi si numai noi.
Alegi sa nu mai repeti aceeasi greseala iar si iar. Alegi sa inveti din greseli, din esec si din propriile imperfectiuni. Aceasta este calea catre auto-dezvoltare. Aceasta este cale pe care trebuie sa o urmezi si pe care o vei urma!

5.Ti-a fost greu la inceput sa fii singur, dar ai devenit cel mai bun companion al tau

Ai devenit propriul suflet pereche, cea mai buna jumatate a ta, cel mai bun ingrijitor, ai devenit cea mai puternica forta a ta. Iti amintesti de acel moment extrem de greu pe care l-ai avut cand erai complet singur. Dar ai trecut peste, ai invins.
Tu singur ai facut asta. Totul se datoreaza tie si numai tie si esti perfect constient acum ca te poti baza pe tine. Esti propriul tau mentor si singur iti faci viata mai frumoasa.
Esti tu si restul lumii, esti puternic si ai totul sub control! Nu lasi pe nimeni sa te demotiveze. 

sursa: https://tonypoptamas.eu/

Multumesc, Doamne, pentru puținul care e de fapt atât de mult!

Întotdeauna am mulțumit lui Dumnezeu pentru ceea ce am primit de la El.
Pentru oportunitățile care s-au transformat în realizări.
Pentru visurile care au devenit realități.
Pentru alegerile care m-au condus la succes.

Ce nu am făcut până acum a fost să-i mulțumesc lui Dumnezeu și pentru eșecurile din viața mea, pentru încercările fără rezultat, pentru greutăți și obstacole, pentru cererile fără răspuns, pentru toate visurile iluzorii avute de-a lungul vieții.

El știe mai bine decât mine care-mi sunt nevoile. El are un plan pe care eu nu îl cunosc, dar asta nu mă împiedică să am încredere. El îmi vrea binele și asta înseamnă că uneori nu pot primi ceea ce-mi doresc pentru că nu ar fi bun pentru mine.

Îmi doresc să găsesc în mine puterea de a spune „Mulțumesc” atunci când mă aflu în preajma obstacolelor. Atunci când sunt pusă la pământ. Atunci când mă aflu la capătul puterilor. Atunci când sunt încercată. Îmi doresc să nu uit niciodată să mulțumesc și pentru ceea ce am și pentru ceea ce îmi lipsește și să am încredere că voi primi ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru mine.

Să mulțumești și să simți recunoștința în vremuri dificile este foarte greu. Să vezi binele când îți privești visurile făcute bucăți, să-ți păstrezi speranța când îți privești viața destrămându-se, să zâmbești când simți că nu mai poți, să mulțumești când nu ai primit nimic este incredibil de greu.

Dar cei care îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu o fac în fiecare zi. Și tare mult îmi doresc să o fac și eu. Și mai cu seamă să o simt. Pentru că vorbele devin adevărate doar dacă pornesc din inimă.

sursa: https://randuripentrutine.eu/

Când e devreme şi când e târziu

 

Vine o vreme când meditezi profund la trecerea timpului. Şi pui în balanţă doi termeni: devreme şi târziu. Încerci să defineşti timpul şi constaţi că este cea mai grea definiţie. Te poţi defini ca fiinţă sau poţi defini viaţa folosind expresia timpului, dar profunzimea semnificaţiei lui este nemărginită. Aşa cum este şi el. Timpul stă în nimeni, timpul stă în toate. El este neputinţa şi neajunsul nostru. Iubire, dor, speranţă, amintire, credinţă, regret, voinţă, durere, chemare şi dorinţă. Timpul stă în ceruri, timpul stă în mare. Trebuie doar să strângi în braţe clipa înţelegând că timpul ne uneşte şi tot el ne desparte.

Ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată, spunea memorabil Octavian Paler. Să știi să orânduiești timpul înseamnă să nu transformi niciodată mai târziu în prea târziu. Dar când e timpul potrivit? Când e devreme şi când e târziu? Timpul este o floare căreia îi cad petalele la picioarele noastre. Trebuie doar să le strângem cu răbdare şi înţelepciune. Să nu mai risipim clipele şi să le dăm şansa de a deveni amintiri de neuitat.

Omul este călător prin timp, dar și timpul călătorește prin om. Există ceasuri care ne arată adevărata valoare a timpului. Ceasurile noastre lăuntrice. Ele măsoară numai trăirile noastre. Sentimentele şi emoţiile. Intensitatea cu care atingem fiecare clipă. Aceasta este măsura vieţii. Timpul se măsoară prin dragoste şi cunoaştere. Doar aşa putem învăţa să trăim. Dacă nu măsurăm timpul cu inima, atunci ne rezumăm la o simplă existenţă. Devreme şi târziu sunt doi termeni pe care doar inima noastră îi înţelege cu adevărat fiindcă numai lăuntric poţi realiza cum se scurge timpul. El nu are limite în adâncurile tale, însă are limite în faţa ta.
Nimic nu este mai de preţuit decât valoare zilei.
Goethe

Trecutul, prezentul şi viitorul sunt fragmente din viaţă în funcţie de cum ne raportăm la timp. Dacă el ar avea 3 fiice, acestea ar fi Ieri, Azi şi Mâine. Fiecare din noi acordă o importanţă mai mare uneia dintre ele. Mi-aş dori ca toţi să ne concentrăm asupra celei numite Azi. De ce? Pentru că Ieri a plecat şi acum a rămas doar o amintire. Frumoasă sau tristă. Ne-a lăsat doruri, regrete, înţelepciune şi bucurii. Şi trebuie să privim în urmă pentru a o revedea. Dar Azi este aici cu noi. Aceasta este singura pe care o putem îmbrăţişa. Ea stă în faţa noastră, ne priveşte şi cerşeşte atenţie. Cred că trebuie să îi dăm şansa să devină memorabilă. Iar când va pleca, precum Ieri, să lase şi mai multă bucurie în viaţa noastră. Mâine stă la distanţă de noi şi o privim cu speranţă, însă nu o putem atinge. În ochii ei strălucesc visele şi idealurile noastre, dar ea este şi nesiguranţă. Doar Azi înseamnă certitudine.

Toate trei sunt deosebit de importante pentru noi. Ieri este un capitol din viaţa noastră pe care nu-l mai putem rescrie, dar e parte din noi şi fără amintiri nu putem trăi. Azi este un capitol pe care îl putem scrie deosebit fiindcă Ieri ne-a învăţat unde şi cum am greşit. Mâine este un capitol care aşteaptă să fie scris, însă nu ne poate da nimeni nicio garanţie asupra sa. E bine să avem planuri, speranţe sau dorinţe, însă nu trebuie să uităm de Azi. Trebuie doar să o luăm în braţe şi să trăim cu intensitate. Dacă nu facem asta, e posibil ca Mâine să fie prea târziu. Timpul ne desparte, şansa ne uneşte.

Toate la timpul lor. Dar oare când este timpul lor? De multe ori nu mai avem răbdare şi riscăm. Ne aruncăm devreme pe drumuri pe care nu suntem încă pregătiţi să le exploatăm. Dar o facem pentru că suntem nerăbdători în faţa timpului. Pentru că vrem să grăbim bucuriile şi satisfacţiile vieţii ştiind că avem doar o singură viaţă. Şi nu e deloc greşit să rişti şi să lupţi pentru împlinire. Evident e vorba de un risc raţional şi de a cântări cu atenţie situaţia în care te afli. Mulţi riscă fiind inconştienţi de urmări şi atunci situaţia este destul de tristă.

Consider că e mai bine să rişti decât să rămâi un simplu spectator la trecerea timpului. Viaţa nu înseamnă să aştepţi împlinirea. Ea nu va veni odată cu răsăritul soarelui. Va veni în timp prin efortul şi lupta ta de a-ţi construi un drum luminos. Merită să riscăm, dar trebuie să o facem cu mare atenţie. Altfel, semnificaţia cunoscutului proverb Graba strică treaba ne va oferi o lecţie dură de viaţă. Uneori acest devreme îl putem repara. Mai târziu. Din nefericire, există şi situaţii când nu mai poate fi reparat. Atunci e prea târziu.

Câteodată realizăm că am trecut nepăsători prin timp. Că nu am avut curajul să iubim, să riscăm şi să profităm de clipa care ni s-a oferit. Că ne-am cheltuit timpul într-un mod trist. Că nu am cerut iertare anumitor persoane dragi, nu am iertat sau nu am luptat mai mult pentru ceea ce ne doream. Că vom strânge remuşcări în loc de amintiri frumoase şi că şansele au trecut şi nu vom mai avea ocazia să ne întâlnim cu ele. Atunci înseamnă că este târziu. Şi se nasc regretele. Ele privesc în urmă şi lasă o lacrimă să alunece pe obrazul serii. Timpul nu ne ascultă, însă la final ne pune întrebări. Iar când regretele stau în genunchi în faţa lui, atunci se lasă o tristeţe profundă peste fiinţa noastră. Atunci înţelegem dureroasa semnificaţie a termenului ireversibil. Aceasta defineşte timpul şi neputinţa noastră în faţa lui.

Când pierdem pentru totdeauna persoane dragi, atunci termenul târziu se îmbracă într-o suferinţă fără margini. Rememorăm clipele petrecute lângă cei care nu mai sunt şi tot ceea ce le-am oferit. Şi strângem la piept doar amintirile privind în urmă cu durere. Dar durerea devine şi mai puternică dacă avem regrete. Dacă ştim că puteam petrece mai mult timp alături de ei. Dacă simţim că puteam să le dăruim mai multă înţelegere şi iubire. Întotdeauna să profitaţi de clipele frumoase lângă cei dragi până nu e prea târziu. Acest prea târziu este cumplit de dureros. Nu amânaţi, nu speraţi că timpul ne aşteaptă sau se înduplecă de noi. Oferă mai mult timp celor dragi. Ştiu că timpul a devenit un lux astăzi, dar cei dragi merită să le dăruieşti ceva nepreţuit. Şi nu există alt dar nepreţuit aşa cum este timpul.

Tragedia vieţii este că îmbătrânim prea devreme şi devenim înţelepţi prea târziu, afirma Benjamin Franklin. Iată cum putem compara aici cei doi termeni care definesc timpul. Înţelepciunea este un rezultat al timpului. Al experienţelor pe care viaţa le scrie în noi. Şi de regulă ne întâlnim cu ea mai târziu decât ne-am fi dorit. Când suntem la răscruce şi nu ştim ce drum să alegem, medităm adesea: Unde eşti, tu, înţelepciune? Considerăm că îmbătrânim devreme deoarece timpul ne pare insuficient pentru a ne semna misiunea şi a ne trăi viaţa. Târziu este atunci când nu mai putem repara greşelile făcute şi nici recupera timpul care a trecut şi pe care poate nu am ştiut să îl preţuim. Târziu înseamnă căinţă şi suferinţă.

Trăieşte ca şi când răsăritul de soare pe care îl priveşti ar anunţa apusul vieţii. Profită de moment şi transformă-l într-o amintire memorabilă. Iubeşte mai mult. Din toată inima. Riscă, implică-te şi luptă pentru sentimentele tale până nu e prea târziu. Nu e niciodată devreme să fii fericit, dar cu siguranţă ajungi la un prag al timpului când e prea târziu.

Fiecare zi are aceeaşi durată, însă nu şi aceeaşi intensitate. Depinde de noi cum atingem fiecare clipă ca ea să aibă o strălucire aparte. Să nu fie devreme, dar, mai cu seamă să nu fie târziu. Cântăreşte cu mare atenţie clipele şi înţelege care este valoarea lor. Scrie o poveste deosebită cu cerneala timpului şi las-o să devină eternitate.

sursa: https://alexandram.ro/

 

Te voi iubi mereu

Mi-e cald, mi-e frig,

 

Mi-e dor,

 

Mănunchi de fior...

 

Revărsat

 

Ascuns

 

Apăsat 

 

Imposibil de Uitat...

 

Mi-e sufletul pătat...

 

Fragmentat...

 

Uneori sfărâmat. 

 

Nu! Tu n-ai plecat...

 

Nu vei putea...

 

Părăsi inima mea.

 

Si nu aș vrea!

 

Că-mi va fi dor...

 

Chinuitor,

 

De noi, de acel fior...

 

Mi-e prea bine..

 

Cu tine... în mine...

 

Suflet în suflet

 

Pe Pământ 

 

Două vieți clandestine.

de Smaranda Voiculescu

Scrisoare către tine, oriunde ai fi...

Și au trecut 4 luni de dor...

Sper că scrisoarea mea te găseşte bine, fiindcă eu chiar nu sunt deloc bine. Nu ştiu cum să fac faţă pierderii tale. Nu ştiu cum să vindec o rană care nu se vede. Nu ştiu cum să fiu „eu” fără tine. Nici nu mi-am putut imagina cât de pustie va fi lumea fără tine. După ce tu ai plecat, eu am rămas singură, izolată şi tristă.
Nu pot face nimic altceva decât să mă gândesc la viaţa noastră. Mi se spune că trebuie să te las în pace, dar asta nu se va întâmpla niciodată. Nu pot şi nu vreau să renunţ la tine. Mă gândesc întruna că n-o să-ţi mai aud vocea spunându-mi „Bună dimineaţa”, că n-o să-ţi mai văd cana lângă a mea, că n-o să-ţi mai văd haina aruncată pe scaun. Mă gândesc întruna că acum nimeni nu va mai observa cum îmi rod unghiile când sunt stresată şi cum mă joc cu o şuviţă de păr când mă concentrez. N-am ştiut niciodată că sunt capabilă să iubesc atât de profund, atât de absolut şi atât de tare. Nu-ţi pot mulţumi îndeajuns că m-ai făcut să realizez cât de capabilă sunt, dar, sinceră să fiu, n-o să pot umple niciodată vidul creat de moartea ta. Locul pe care tu l-ai avut în viaţa mea e acum pustiu şi m-ai lăsat cu o inimă frântă în mii de bucăţi. Nimeni nu poate înţelege cât de mult ne iubeam, câte planuri şi visuri aveam. Nimeni nu poate umple golul din sufletul meu, fiindcă nimeni altcineva nu va putea înţelege chestiile mărunte pe care tu le înţelegeai fără să ţi le spun. Şi nimeni nu merită să ocupe acel loc, fiindcă nimeni nu e... tu.
Nu voi înceta niciodată să te iubesc, să-mi fie dor de tine şi să te vreau înapoi. Te voi căuta în fiecare curcubeu şi-n fiecare stea de pe cerul nopţii. Ştiu că mă veghezi şi voi respira eu şi pentru tine. Vei fi mereu cea mai frumoasă parte din mine şi voi preţui până la moarte viaţa pe care am trăit-o împreună.
Sper ca, atunci când şi viaţa mea se va termina, tu să fii ultima mea imagine pe care o văd pe acest tărâm şi tot tu să fii primul suflet care mă întâmpină dincolo.

sursa: https://www.facebook.com/doliul

Singuratatea, cel mai trist act, pe scena vietii…

“Voi cei care va întoarceti acasa si dupa ce-ati închis usa spuneti “buna seara”, voi nu stiti ce-nseamna sa intri pe usa tacînd!” Octavian Paler

-Maria, ce crezi ca doare cel mai mult in viata?

-Singuratatea, Alexandra….Singuratatea….Cred ca nimic pe lumea asta nu doare mai mult decat singuratatea. Nici un alt sentiment nu ni se cuibareste mai dureros in suflet, asa cum o face singuratatea. Iti trebuie mult curaj ca sa recunosti, nu in fata oamenilor, ci, in fata ta, ca esti singur.

Sunt fericita cand incepe saptamana, deoarece sunt intr-o permanenta agitatie si nu am timp sa ma gandesc la singuratate. Urasc week-end-urile, pentru ca, atunci, imi aduc dureros de des aminte de ea. Imi aduc aminte ca sunt la mii de kilometri de parintii mei, de locurile dragi, de oamenii dragi, atat de departe si, totusi, atat de aproape… Am obosit sa imi beau singura cafeaua duminica dimineata. Am obosit sa ma asez singura la masa. Am obosit sa-mi petrec timpul cu tot felul de nimicuri, doar pentru ca el sa treaca mai repede si sa inceapa o noua saptamana. In singuratate, timpul se transforma dintr-un prieten drag intr-un dusman de moarte… Cand stau si astept, am senzatia ca ceva se macina in mine, ca ceva moare in mine! Astepti un semn, un telefon, un gand, o minune, sau, poate… nimic!

Ca sa fiu sincera cu mine, cel mai mult ma doare singuratatea de sarbatori. De Paste, ma dor clopotele care bat si bucuria pe care fiecare o traieste in familie, alaturi de cei dragi. De Craciun, ma doare dansul fulgilor de nea, ma doare orasul impodobit, goana oamenilor dupa cadouri. Ma dor colindele de acasa si bradul impodobit. Ma doare noaptea de Anul Nou, cand toata lumea isi face urari,se ia in brate si se saruta sub vasc. Da! Singuratea doare cel mai mult de sarbatori! Cred ca,fiecare anotimp are singuratatea lui.Nu as putea spune, cu mana pe inima, care anotimp doare mai mult, care singuratate ne intristeaza mai mult. Sa fie oara primavara, atunci cand, totul renaste intr-o explozie de bucurie? Sa fie vara, atunci cand asculti cantecul pescarusilor si iti vine sa plangi, cu marea in brate, pentru ca iti simti fiinta sparta in mii de cioburi? Sa fie toamna, atunci cand iti simti sufletul asemenea unei frunze in bataia vantului? Sau…sa fie oare iarna, cand stai la gura sobei, iti faci bilantul vietii la sfarsit de an si vezi ca totul da cu minus?

Nicio singuratate nu seamana cu alta. Unii, o traiesc resemnati, fara nicio soapta. Altii o traiesc cu suspine si plans zgomotos. Am trait-o in ambele moduri. Acum, o traiesc amintindu-mi… Imi traiesc singuratatea printre amintiri, fotografii si regrete.

Exista doua tipuri de singuratate. Cea pe care o traiesti de unul singur si cea pe care o traiesti in doi. De multe ori m-am intrebat care dintre cele doua doare mai rau? Si mi-am dat singura raspunsul. Fiecare doare la fel de mult, in felul ei. Si totusi, singuratatea in doi doare mai mult. Cand doi oameni care, la inceput, s-au iubit, au impartit si bune si rele, si care ajung, la un moment dat sa stea in aceeasi casa, dar ca doi straini, lasa in suflet urme greu de sters. Cine sufera mai mult? Cel/cea care traiesti singuratatea la singular, sau cel/cea care traieste singuratatea la plural? Intrebare fara raspuns… Suferinta nu se poate masura cu un cantar. O simti si atat!

Nu este deloc usor, atunci cand singuratea se instaleaza in casa si in sufletul meu. Cand ea devine prietena mea, confidenta mea, cand ii pun intrebari si nu primesc niciun raspuns, cand imi spune buna dimineata, sau cand imi vegheaza somnul. In singuratate, ma simt ca un bunic cu povesti inutile. Nu imi sunt suficienta mie insumi. În singuratate, cateodata, pentru ca imi place sa stau de vorba cu mine, sa imi dau niste raspunsuri, sa ma regasesc, sau sa meditez asupra vietii si a oamenilor, imi este greu sa o accept, cu impacare, ca facand parte din destinul meu.

Cel mai mult ma doare singuratatea atunci cand mi se intampla ceva bun, ceva frumos si nu am cui sa impartasesc. Dar, undeva, cumva, ceva lipseste si doare… Da, domnule Paler, aveati mare dreptate atunci cand spuneati ca: ”singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal”.

Singuratatea, arma letala de distrugere in masa, o sinucidere lenta, dar sigura…Singuratatea, cel mai trist act, pe scena vietii…. Singuratate infinita… cand batranul lui Hemingway se ridica si pleaca… 

de Alexandra Mihai

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură.

În "Cartea Neștiinței" avem următorul fragment: "Văd moartea și renașterea peste tot".

 

Mă uit la animalele mici și văd cât de scurtă le este viața. Cele mari trăiesc puțin mai mult. Mă uit la râuri. Știu că sunt în continuă schimbare și că într-un final vor muri. Văd vasele în care a fost odată apa. Chiar și munții se schimbă. Mă uit la vulcani. Pot să
erupă, să se racească, să rămână munți sau să repete la nesfârșit ciclul de explozii violente. Văd cum norii vin și se duc, vremea se schimbă și totul imbătraneste și în cele din urmă moare.
Mă uit la stele și mă întreb dacă și ele mor. Știu cum trec cometele, vin
si pleacă. Văd oameni născându-se, trecând prin viață și apoi murind."

Știu eu ce este cu adevărat moartea? Știu eu dacă rezistă cu adevărat ceva după moartea fiecărui lucru? Dar asta este tot ce nu știm? Nici pe departe!

Nu știu care va fi următorul care va muri și din ce cauză. Nu știu de ce moartea este timpurie pentru unii si târziie pentru altii. Nu imi pot prezice moartea, la fel cum nu pot să o influentez în vreun fel.

Nu pot controla moartea mea sau a celorlalți în niciun
loc, în nicio situație. Nici măcar ce atrage moartea într-un anumit moment.

Există oameni care găsesc puterea să trăiască mult timp cu o boală gravă, în timp ce alții care par puternici, mor subit. Accidentele pot avea loc oricând, se pot intâmpla oricui: boli, atacuri violente, dezastre naturale se întâmplă tot timpul.

Pot să știu eu ce mi se va întâmpla mie, ție sau oricui, când și cum? Nu, nu știu. Sau care este cel mai bun mod de a muri? Cum hotărăsc asta? E mai bine să mori pe front,cu simțurile treze dar cu inima plină de ură? Sau la batranete, când ți se scurge viata din trup? Este mai bine să mori cu sau fără suferință? Moartea în somn poate fi mai bună decât să fii complet conștient de momentul în care renunți la viață?

Nu pot decide cine trăiește și cine moare. Știu eu ce să încurajez sau să distrug în mine? Ce gânduri,emotii, idei, imagini sau senzații merită cu adevărat să fie hrănite și îngrijite și care ar trebui lipsite de energia minții mele? Uneori cred că știu, alteori nu.

Cele care au primit energia mea în copilărie și adolescență nu mai sunt relevante. Cu toate acestea, unele gânduri si sentimente trebuie protejate cu siguranță.

Iubirea este pe primul loc, dar nici de asta nu pot fi sigură!

 

sursa: https://elenavasile.ro/

Învață-mă, te rog!

Invata-ma, te rog, cum sa ma vindec de dor, de departare si de neputinta! Invata-ma, te rog, cum sa nu mai plang si cum sa merg prin desertul fiintei mele acum cand ai plecat! Invata-ma, te rog, cum sa dorm linistita, cand tu esti esti sus la cer! Invata-ma, te rog, cum sa scap de teama ca, intr-o zi ma pot trezi din visul nostru si pot da de realitatea mea, fara tine in ea! Invata-ma, te rog, cum sa respir fara tine! Invata-ma, te rog, cum sa suport mai usor asteptarea reintoarcerii tale acasa! Invata-ma, te rog, cum sa fac sa treaca mai repede timpul in week-end, cand tu nu mai esti acasa! Invata-ma, te rog, cum sa traiesc cu jumatate de suflet acum cand nu te vad si nu te aud!

Invata-ma, te rog, cum sa ascult un cantec, fara sa ma doara versurile! Invata-ma, te rog, cum sa ma uit la un film frumos fara sa suspin de dor! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand citesc ceva frumos, si, instinctiv, incep sa iti spun ce am citit, te intreb ce crezi si tu imi raspunzi doar in ecoul gandurilor! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand vad un peisaj frumos si nu ma pot bucura de el, alaturi de tine! Invata-ma, te rog, cum sa ma bucur de tot ce ma inconjoara fara tine!

Invata-ma, te rog, cum pot sa te iubesc mai mult, sa te iubesc pentru viata si impotriva mortii! Invata-ma, te rog, cum pot sa fiu mai mult langa tine! Invata-ma, te rog, cum sa fac sa pot fi mai aproape de tine! Invata-ma, te rog, cum pot sa construiesc mai multe poduri intre noi! Invata-ma, te rog, cum pot sa transform din dusman in prieten moartea care Nu, nu ne va desparti! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai transform visele in realitate! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai dau curaj! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc zambete pe fata ta! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc lumina in sufletul tau! Invata-ma, te rog, cum pot sa mai aduc liniste in gandurile tale! Invata-ma, te rog, cum pot sa te fac mai fericit! Invata-ma, te rog, cum pot sa fac, iar, un intreg, din cioburile tale de suflet si de viata! Invata-ma, te rog, cum pot sa iti mai inteleg trairile si gandurile! Invata-ma, te rog, cum sa nu mai fiu geloasa pe vantul si pe briza marii care te saruta mai mult decat te sarut eu! Invata-ma, te rog, cum sa nu fiu geloasa pe pamantul pe care iti porti pasii, sufletul si gandurile! Invata-ma, te rog, cum sa ma bucur de cantecul pescarusilor, fara sa ma simt cioburi de valuri!

Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand vin acasa si intru pe usa tacand pentru ca nu te mai gasesc acolo! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand te caut prin casa si te gasesc doar in sufletul meu! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi doresc sa vii acasa, sa vin acasa, sa fim! Invata-ma, te rog, ce cuvinte sa folosesc si cum sa ma rog mai bine pentru ca Dumnezeu sa ma auda mai bine! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi intind bratele sa te imbratisez si te gasesc doar in inima mea! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi este dor sa iti iubesc trupul sfant si nu pot sa te iubesc decat in sufletul meu! Invata-ma, te rog, ce sa fac atunci cand imi doresc sa iti sarut ochii tai buni si calzi si nu o pot face decat privind pozele tale, icoane sfinte ale sufletului meu! Invata-ma, te rog, invata-ma!

de Alexandra Mihai

Însingurare

Dragii mei, după cum ați observat, nu am mai avut nicio postare pe blog și chiar am fost pornită să îl șterg, de câteva luni am trecut printr-o dramă personală, moartea soțului meu cu care am împarțit 30 ani din viață, și care m-a destabilizat complet. A fost o moarte care se contura de o vreme relativ scurtă, fiind diagnosticat prea târziu cu o boală incurabilă și pentru care nu s-a mai putut face nimic, din păcate. 

Rămân în urmă amintirile, anii frumoși și mai ales o iubire peste fire cu care am fost binecuvântată 😇

Aveți grijă de voi!   

Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
E cel mai greu din câte-au existat.

Nici toamna nu mai ştie ce să facă,
Nicicând nu i-a mai fost atât de greu,
Dar când însingurarea ne provoacă
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.

Atâta timp cât cerul mai există
Şi vom privi spre el încrezători,
Putem simţi lumina cum rezistă
În trupuri, inimi, lacrimi şi fiori.

Credinţa e puterea care-nvinge,
Să ne rugăm cu dragoste mereu,
Iar când însingurarea ne împinge
Să Îl chemăm în noi pe Dumnezeu.

Atâta timp cât cerul ne priveşte
În ochii noştri se mai face zi
Şi vom simţi speranţa cum trăieşte
Şi însăşi toamna ne va ocroti.

Sunt vremuri grele care ne subjugă
Şi vor să ne răpească propriul eu,
Însingurarea poate să distrugă,
Dar noi L-avem oricând pe Dumnezeu.

Cad ploi de dor cerşind o consolare
Şi-n ochii mării cerul a-ngheţat,
Acest blestem numit însingurare
Cu gând ceresc va fi exterminat.

sursa: https://alexandram.ro/

Portretul sufletului meu

Nu îmi știi durerea, pentru că nu ai fost lângă mine când am avut nevoie. M-ai văzut doar când am căzut, nu și atunci când m-am ridicat.

Nu îmi știi ruga sau de câte ori am plâns în noapte și mă zbăteam ca o pasăre în laț, între pământ și cer, între viață și moarte, întuneric și lumină. M-ai prins doar atunci când eram nervos și comentam la adresa Lui pentru că eram supărat.

 
Nu îmi știi traumele și ceea ce m-a format ca om, cât am îndurat și am înghițit din partea altora să pot învăța să iert din suflet și să ajung cine sunt. M-ai văzut doar acum, când sătul de cei ca tine, am închis ochii și am mers tăcut în drumul meu.

 
Nu știi câți mă invidiază și câți mă vorbesc de rău, doar pentru că gândesc cu cinci secunde mai repede decât ei și mă bucur de ce am și de ce pot face. M-ai prins în momentul în care , iritat fiind, le-am arătat că bunătatea mea nu e prostie și în mintea ta am rămas cu eticheta asta.

 
Nu știi decât ce ai văzut și ce ți-am arătat eu despre mine, pentru că nu ai avut răbdare să mă cunoști ca să mă poți iubi așa cum sunt. Te-ai grăbit să tragi concluzii. 

 
Și dacă, totuși, nu știi totul despre mine, de ce te crezi mai bun decât cei ca mine? Cine îți dă dreptul să mă critici din moment ce nu m-ai apărat vreodată în fața cuiva? Dacă nu ai plâns cu mine, nu ai flămânzit cu mine, nu ai dormit trist la fel ca mine, nu te-ai bucurat de cei dragi cu mine împreună, cum îndrăznești să spui că știi cine sunt? 

 
Nu știi nimic.
Dacă știai, tăceai și te bucurai de viață.
Un om înțelept nu face zgomot. Lasă liniște pe unde trece. 

 

de Irina Binder

Cum este omul care în realitate nu te iubește

 

Te doare să știi că omul pe care îl credeai cel mai aproape de sufletul tău este atât de distant. Te doare atunci când înțelegi că nu e de vină soarta, nici anii ce au trecut, nici unele cuvinte rostite aiurea. Există o banală absență a celei mai importante emoții. Există un fel de a fi care construiește un zid de nepătruns între voi.
Există ziua când, anulând și ultima picătură de speranță, ajungi la o singură concluzie: omul de alături nu te iubește și poate că nu te-a iubit vreodată.

Omul care nu te iubește nu se ascunde sub măști de neînțeles. Sau, chiar de ar încerca acest lucru, nu va reuși să ascundă și emoția primară, acea descoperire de sine, acel autentic exprimat în gesturi și dovezi de atașament.

Vei ști după felul în care refuză să te privească în ochi, atunci când îl provoci să fie sincer. Vei ști asta încercând să-l întrebi despre propria sa lume, despre prieteni și visuri, despre dorințe și trecut, fără a-l simți acolo, gata să-ți spună despre toate. Veți trece unul pe lângă celălalt și de fiecare dată schimbul de emoție va fi o povară, o suferință, un fel de a îndepărta.

Lipsa de iubire îl transformă pe om. Îl face mic sau indiferent în fața realității. Îl supune unui test al timpului pe care sigur nu-l va trece cu brio. Va merge pe un drum periculos, la finalul căruia, resemnat, va recunoaște ceea ce ascundea de mult timp.

Să nu echivalezi acel om cu întreaga lume, refuzând orice schimb de emoție și de energie. Retrage-te din povestea care nu ți-a îmbrățișat iubirea, adună-ți visele toate și păstrează-le în inima ta. Într-o zi, inima ta va bate din nou pentru un om drag și atunci povestea va fi mai frumoasă ca oricând.

Nu regreta un moment consumat, chiar dacă îl vei mai păstra în suflet. Unii oameni nu-și potrivesc dorințele, așteptările, liniștea sau nebunia și este firesc asta. Nu este firesc să porți cu tine o emoție, știind că în timp s-a transformat în lanțuri care te țin pe loc. Ai curajul să te iubești mai mult, să te accepți mai mult, să-ți oferi mai multă libertate.

Timpul îți va oferi răspunsuri. Până atunci, fii sinceră cu tine, crede în tine, investește în tine. Ești cel mai bun prieten al tău, ești firul de lumină al vieții tale. Fii sigură că într-o zi, astăzi sau peste câțiva ani, cineva își va purta pașii pe drumul tău. Va găsi atât de apropiate poveștile voastre, va dori să te asculte și să-ți spună despre orice. Alături de el vei fi liberă și fericită, veți trăi iubirea firesc și cu seninătate. Te va privi în ochi și vei găsi acolo dragoste, multă dragoste.

© Sufletisme.ro

Sunt...

Sunt clipe în viaţă când o simplă privire e de ajuns pentru a-ţi tăia respiraţia; sunt momente în viaţă când un singur cuvânt îţi trezeşte sau îţi adoarme întreaga fiinţă; sunt secunde de care depind vieţi şi minute de care se ţin destine;

sunt atingeri care se împletesc în trăiri de care nu te mai lipseşti întreaga viaţă; sunt îmbrăţişări care îţi opresc în loc timpul şi îţi strâng toate simţurile pentru a ţi le prinde într-un bucheţel de împliniri!

sunt dorinţe care te sperie atât de tare încât te fac să renunţi la ochii lui, de teamă să nu vină o zi în care strălucirea lor să îţi vadă ochii tăi înlăcrimaţi;

sunt rugi înălţate spre cer care te pun în genunchi chiar când te gândeai că acolo te vei afla doar cu câteva clipe înainte să mori; şi te întrebi cum se poate să îţi îngenunchezi mândria şi te apleci, împreunându-ţi mâinile pentru a cere câteva clipe în plus, câteva minute de MAI VREAU!

sunt lacrimi care rămân în colţul ochilor din mândrii şi temeri; sunt lacrimi al căror curs îl lăsăm să îşi urmeze drumul tocmai pentru că ştim că orgoliile nu ne ajută la nimic; şi ne găsim curajul să le lăsăm să cadă, să ne inunde ochii şi să ne umezească buzele!
sunt Inimi care simt fără să spună prin vorbe; pentru că Ele nu au învăţat alfabetul nostru; sunt suflete care plâng pentru că şi-au pierdut jumătatea sau nu au găsit-o decât după mulţi ani, într-un sertar prăfuit, şi, de teamă să nu fie “infestată” cu mucegai, o lasă pe masă, rătăcind, undeva.

sunt picături de apă pe care le-am văzut în lumina timpului meu şi care mă spală în fiecare zi de nefericire!

sunt oameni în viaţa mea… pe care i-am întâlnit din întâmplare şi care m-au făcut fericită prin simpla lor privire;

sunt oameni în viaţa mea care mi-au dat în dar bucuria fiecărei clipe; care m-au învăţat că “în viaţă trebuie să fii şi puţin egoist”, că “trebuie să faci doar ce simţi”; pentru care m-am întors când am plecat pentru a-i mai privi pentru o clipă doar; cărora le-am spus “ADIO!” fără cuvinte sau cărora le-am spus-o din durerea aceea surdă născută din teama de a nu suferi încă o dată!

Oameni care mi-au spus “TE IUBESC!” fără să se gândească dureros că i-aş putea respinge, oameni pe care îi admir pentru tăria lor, pentru puterea de a crede că totul în viaţă ţi-e dat să îl trăieşti o singură dată!

sunt oameni în viaţa mea de la care am avut aşteptări şi care m-au dezamăgit tocmai pentru că am aşteptat ceea ce ei nu aveau de unde să-mi dea; oameni pentru care am făcut TOT şi care nu au făcut nimic pentru mine; oameni pentru care nu am făcut NIMIC şi care au făcut din clipă veşnicie pentru a mi-o da în dar!

sunt oameni de la care am primit buchete imense de flori şi care nu mi-au smuls un surâs măcar!

Şi oameni de la care am primit un ghiocel prin care mi-au dat tăria de a merge mai departe, chiar dacă sunt înlăcrimată la fel ca el.

Chiar dacă sunt la fel de plăpândă şi la fel de trecătoare!

Ei mi-au spus fără să ştie “… pentru că renaşti de fiecare dată când nimic nu mai dă şanse de dezgheţ!”

de psiholog Monica Berceanu

sursa: https://www.catchy.ro/sunt/55478

Gândește-te la bine celuilalt!

Trebuie să te obișnuiești, ți se spune. Trebuie să te obișnuiești să respiri printr-o mască încărcată cu bacterii care se înmulțesc vertiginos în umezeala respirației tale combinate cu căldura de 35 de grade de afară. Nu contează că marea parte a medicilor spun că asta e o aiureală, trebuie să te obișnuiești, că așa vrea statul.Trebuie să te obișnuiești, și dacă nu te gândești la binele tău, gândește-te la binele celorlalți. Nu fi egoist! Microbii tăi egoiști, care fir-ai tu să fii! pe tine nu te omoară, dar îl omoară pe celălalt. Gândește-te la bine celuilalt! Mereu la bine celuilalt, așa se face într-o societate evoluată, progresivă și progresistă! 

Trebuie să te obișnuiești să ți se ia temperatura când intri la magazin, sau în orice instituție, trebuie să te obișnuiești, e spre bine tău ți se spune. Și dacă nu spre al tău, cel mai important spre al celuilalt. Dacă ai 37, 1 ești dat deoparte, testat, analizat. Nu contează că ești la ciclu, sau că un abces, sau că ești dezhidratat, nu contează deloc. 37, 1 ești paria, băăă! Cum vrei tu să intri în magazin cu cetățeni onești, responsabili, cu mască și cu temperatura mai mică de 37. Așa că dacă până acum era nevoie de o hârtie ca să ieși din casă, acum înainte de a merge să-ți iei pâine îți vei lua temperatura, da? Și te vei hidrata, și vei face și-un pipi. 

Trebuie să te obișnuiești să minți, și să spui albului-negru, e spre binele tău și mai ales al celorlalți. Mai ales că apar tot felul de reformiști și binevoitori care te învață cum să fii responsabili. Un înțelept aruncă piatra și o sută de proști se miră. Proștii sunt yesmenii care dârdâie de teama de a-și pierde jobul. Frica, frică, frica. frica de boală, frica de șomaj, frica de celălalt. Sintagma ”iadul e celălal”, are acum iată, aplicații practice.
Noi toți credem că celălalt e iadul! 

Trebuie să te obișnuiești cu plaja făcută între ziduri de plexiglas, trebuie să te obișnuiești cu parcurile în care nu te vezi, nu te întâlnești, doar te auzi. E spre bine tău, ți se spune.

Trebuie să te obișnuiești să trăiești fără Dumnezeu, fiindcă deși putem găsi soluții pentru parcuri, pentru plaje, pentru aeroporturi, pentru alpiniști și traseiști, pentru apropiererea de Dumnezeu nu există nici o soluție!!! Ea nu poate fi făcută în condiții de siguranță. E periculos să te apropii de Dumnezeu, mai ales pentru ceilalți e periculos, trebuie să te gândești la ceilalți, ți se spune. 

Iadul sunt ceilalți,
iadul sunt ceilalți,
iadul sunt ceilalți!
Aceasta e mantra vieții noastre. Fiindcă trebuie spus, rugăciunile nu sunt acceptate, mantrele, da.

Doamne, ce-mi vine să mă duc, cât văd cu doi ochi!

Cel mai tare și mai tare mi se apleacă de românașii noștri care sar imediat în papuci cu un exces de zel demn de zecele Nadiei de la Montreal, să le ceară tuturor să aplice cu bucurie măsurile sociale necesare protejării : a celuilalt, de celălalt. Trebuie să ai mereu grijă de celălalt, zice statul. BĂĂĂĂĂĂĂĂĂ! celălalt sunt eu! Eu sunt celălalt! Sunt și eu un celălalt, chit că-ți place, chit că nu! Încă mai suflu, încă mai trăiesc, chiar dacă e o viață asimptomatică! 

PS Nu vreau să trăiesc ca să mă adaptez noilor parcuri și noilor plaje, prefer să rămân și să semnez: Un dinozaur asimptomatic!

de Ivona Boitan

sursa Facebook

Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie.

 

Cine suntem noi? Suntem oameni dăguți, frumoși, stilați și zâmbitori. Avem posibilitatea să ne răsfățăm, să obţinem tot ce dorim, nu ducem lipsă de nimic spre deosebire de celelalte generații din trecut. Dar, pe lângă toate acestea nu vedem esențialul, nu știm să ne bucurăm, să fim fericiți.

Noi suntem generația care mereu e pe fugă. Ne grăbim mereu, fugim undeva nici nu știm unde. Dorim multe, dar nu ne forţăm să obţinem nimic.

Credem că merităm totul și nu e obligatoriu să oferim. Ne plac aventurile și nebuniile, dar nu știm limitele, exagerăm și devenim niște suflete goale. Suntem convinși că avem tot dreptul să ne folosim de oameni și să nu le mulțumim pentru zilele în care au fost alături.

Aruncăm mâncarea, dar nu ne gândim la cei care ar da orice pentru o bucată de pâine. Chiulim de la ore, pentru că nu dorim să ne forțăm creierul, dar sunt o mulțime de copii care vor să învețe.

Irosim apa în zadar, dar în timpul ăsta sunt o mulțime de oameni care mor de sete. Nu ne vizităm mama, îi răspundem urât și nu realizăm faptul că este cineva care ar face orice ca să aibă o mamă.

Ne certăm, jignim și nici nu regretăm, nu ne cerem iertare pentru comportamentul nostru.

Cine suntem noi? Suntem generația care nu știe să prețuiască ceea ce are: de la omul de alături până la apa caldă din baie.

Avem oameni care ne iubesc, dar suntem atât de naivi și creduli încât ne lăsăm seduși de niște cuvinte spuse într-un club sau scrise pe o rețea de socializare. Nu știm să prețuim frumosul și grija celor care ne iubesc.

Credem că avem tot timpul din lume, dar nu știm ce va fi mâine cu noi, cu cei care au nevoie de atenția noastră. Privim intimitatea ca o plăcere carnală și tratăm pe unii doar ca niște corpuri vii, nimic mai mult.

Aceștia suntem noi. Noi, generația care a devenit oarbă la extraordinarul din jur și surdă la gândurile sincere. Noi, cei egoiști și orgolioși. Ce-ar fi dacă ne-am schimba spre bine începând de acum?

sursa: https://psihologiadeazi.ro/

Despre iubire şi despre felul cum iubesc oamenii

Despre iubire şi despre felul cum iubesc oamenii va fi mereu de vorbit. Astăzi vreau să fiu scurt şi concis, aşa că voi începe cu întrebarea pentru ce te-ai născut, pentru ce trăieşti, de ce munceşti, de ce îţi întemeiezi o familie ca, apoi să îmbătrâneşti, dacă nu iubeşti? Care este logica gândirii tale, oare cine ţi-a adormit minţile?

Universul funcţionează prin iubire, îţi vorbeşte despre iubire, este iubirea însăşi, Sursa tuturor lucrurilor ori fiinţelor care există. Iubirea este scopul şi destinaţia creaţiei aşa cum o cunoaştem.

Există oameni care sunt iubiţi în mod necondiţionat pur şi simplu pentru că există. Ei sunt iubiţi de familiile lor, de colegi și prieteni, şi nu sunt obligaţi să facă ceva ieşit din comun ca să obţină apreciere sau respect.

Eu sunt nevoit să readuc lumea pe linia ei de mers doar ca oamenii să îmi dea bună ziua. Oftez, totuşi nu mă plâng. Mi-am dobândit respectul și am primit iubirea. Eu îţi redau siguranţa. În viaţă tu nu încerca să înţelegi toţi oamenii, caută în schimb să îi accepţi, chiar dacă aceasta constă în a trăi separat de ei din cauza preferinţelor lor.

Am cunoscut oameni care au fost învăţaţi să trăiască cu frica în suflet, lor nu li s-a vorbit despre iubire și au înţeles că viaţa este deosebit de grea, că fiecare luptă pentru binele propriu, că nu mai există dragoste ori că împlinirea de sine constă în a îl înşela pe altul. Dar s-au păcălit ușor și au sfârşit prin puşcării.

Și totuşi, am întâlnit şi familii care şi-au educat copiii cu dragoste şi cu înţelepciune, demonstrându-le că viaţa este minunată chiar şi când e greu, că nu pot fi mai sus ca ceilalţi deoarece nu suntem toţi la fel și că prin colaborare se dobândeşte succesul, nu prin competiţie. Cei despre care îţi vorbesc sunt oameni cu caracter puternic, ei au devenit doctori, psihologi, scriitori, artişti, analişti, mediatori, fondatori de ONG-uri, iubitori de viaţă şi de tot ce ne oferă ea.

Dragostea este ca un glonţ care îţi străpunge pieptul în căutarea inimii. Ai rămas înmărmurit, te prăbuşeşti crezând că mai ai câteva secunde de trăit. Însă prin rană dragostea îţi curăţă sângele care a fost otrăvit. Este furia îngerilor!
 

Poveşti adevărate despre iubire

Eu, personal, cea mai mare parte din viaţă mi-am petrecut-o plângând pe interior, cu toate că în faţa oamenilor mă făceam că râd şi am ruginit. Astăzi zâmbesc în interior dar o fac discret, în aşa fel încât să nu îi rănesc pe ceilalţi cu fericirea mea.

Prima dată când o persoană necunoscută s-a purtat frumos cu mine, m-am întrebat nedumerit de ce o face? Trăiam experienţa însă nu reușeam să cred în ea. Eram curios de ce mă iubeşte, de ce îi este drag să stea în prezenţa mea? Nu am primit niciun răspuns, iar mai târziu am realizat că nu puneam întrebarea potrivită.

Întrebarea potrivită era, de ce majoritatea oamenilor care m-au cunoscut m-au urât? Eu nu le-am provocat rău, nici nu i-am deranjat în vreun fel, nici dacă aş fi intenţionat să o fac nu o puteam face, eram doar un copil. Şi atunci am înţeles.

Am înţeles că acolo de unde am venit guverna iubirea iar ceea ce nu era iubire nu avea autoritate, că eu nu puteam trăi experienţa de a nu fi iubit în sânul iubirii înseşi. Dar astăzi ştiu ce simte un om care nu este iubit, față de cel ce nu iubeşte şi invers. În lumea aceasta nu poţi tânji să fii iubit şi să fii iubit, dar poţi iubi pe oricine, oriunde, oricând și în mod necondiţionat, adică pe gratis.

Ai fi gata să renunţi la persoana iubită dacă ai şti că altă persoană o poate face cu adevărat fericită? Asta înseamnă să iubeşti cu inima, mintea vrea totul pentru ea. În viaţă bucură-te de tot dar, nu îţi lipi inima de nimic, de lucruri și de oameni, de trăiri sau nici măcar de tine. Aici totul este trecător, inclusiv trupul tău și mintea ta.

Despre iubire, îndemnuri şi idei

Există oameni care îşi trăiesc vieţile la parter, există oameni care trăiesc la etajul unu și oameni care trăiesc dar pe acoperişul lumii. În funcţie de felul cum iubesc, se plasează undeva. Acesta despre care îţi vorbesc e Automatismul prin care funcţionează mintea. Inima nu are nevoie de reguli.

Ai observat faptul că în prezenţa anumitor persoane te simţi încordat, iar tensiunea creşte odată cu secundele care trec parcă ar fi ore? Acestor tipuri de persoane nu le poţi vorbi despre iubire, despre pace sau frumos. Ele compară, condamnă, emit judecăţi de valoare, dispreţuiesc și desconsideră. Și totuşi nu ele se fac vinovate de suferinţa ta, tu eşti singurul responsabil pentru fericirea ta. Căci fericirea ta depinde doar de tine.

Nu te mai critica, nu te mai teroriza. Acceptă-te aşa cum eşti. Nu ai nevoie să fii altfel decât eşti. Iubește-te. Respectă-ţi corpul, mâncând sănătos, odihnindu-te la timp. La ce ţi-ar folosi bogăţiile lumii trăind ca pacient, într-un sanatoriu, ori ca un deţinut în penitenciar? Ce alinare îţi aduc toate proprietăţile când locuieşti de unul singur? Cui îi vorbeşti despre iubire, spunându-i te iubesc, noapte bună, la mulţi ani sau Crăciun fericit?

În urmă cu câteva zile am întâlnit un bătrân care s-a vindecat de cancer. După primele cinci minute de când ne-am cunoscut m-a întrebat râzând, cu o expresie luminată:

– Nu vrei o maşină? Fără bani. Eu nu mai conduc, copiii mei au maşinile lor.

Ahaaa, deci aceasta este starea de spirit. Dezvoltă-ţi o atitudine de învingător şi vei deveni unul. Simte liber!

Iubirea aleargă spre iubire aşa cum aleargă şcolarul de cărţile sale, şi aşa cum tot el se îndreaptă către şcoală încruntat, se desparte şi iubirea de iubire. (William Shakespeare)

 

de Alberto Bacoi