Nasterea Domnului

Ca în fiecare an, luminatul praznic al Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletul de o negrăită bucurie duhovnicească, pentru că această zi reprezintă împlinirea făgăduinţelor şi nădejdilor pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor de la început, ca îndemn de călăuză pe drumul ce duce spre mântuire. 

Ascultând istorisirile minunate din Sfânta Evanghelie despre cele petrecute în noaptea sfântă a Naşterii, simţim în inimile noastre o tainică chemare de a porni cu cugetul pe urmele magilor de la Răsărit, cu ochii aţintiţi spre steaua călăuzitoare spre Betleem, unde s-a născut Hristos. Acolo, în peşteră, în ieslea cea săracă, Pruncul nou-născut a venit pe Pământ să sfinţească pe om, să-l facă sălaş dumnezeiesc. Împreună cu păstorii auzim şi trăim şi noi frumuseţea fermecătoare a cântării îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Aceste sfinte întâmplări din Betleem trezesc în sufletele noastre în primul rând recunoştinţă pentru nemăsurata dragoste a Tatălui Ceresc faţă de noi, oamenii, şi pentru marea jertfă pe care a făcut-o prin Fiul Său ca să ne mântuiască. 

An de an bucuria sărbătoririi Naşterii Domnului pune stăpânire pe întreaga noastră fiinţă. Este, de fapt, partea comuniunii noastre la bucuria cea sfântă şi fără de sfârşit a vieţii dumnezeieşti, pe care o zugrăveşte Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan când afirmă: „Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi vă mărturisim şi vă vestim viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă” (I Ioan 1, 2-3). Această mărturie exprimă o lucrare vie, căci prin Întruparea şi Naşterea Sa, Mântuitorul Iisus Hristos ne-a adus-o şi ne-a împărtăşit-o ca viaţă dumnezeiască, nemuritoare. Descoperindu-se oamenilor ca „pâinea vieţii” (Ioan 6, 48) şi lămurind că această pâine este Trupul Său pe care îl va da pentru „viaţa lumii” (Ioan 6, 51), Mântuitorul Iisus Hristos a ridicat viaţa omenească la plinătatea vieţii dumnezeieşti şi a arătat, peste veacuri, că viaţa este bunul şi darul suprem de care trebuie să se bucure nu numai omul, ci şi întreaga făptură. Sărbătoarea Naşterii Domnului este, astfel, sărbătoarea vieţii. Prin Întruparea sa, Fiul lui Dumnezeu ne-a descoperit valoarea şi frumuseţile vieţii. Mântuitorul a venit în lume pentru a da un sens nou existenţei omeneşti. 

„Ziua de naştere a Domnului este ziua de naştere a păcii”, spune un sfânt părinte al Bisericii, întrucât Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca să împace pe om cu Dumnezeu şi pe oameni între ei. O frumoasă cântare bisericească îndeamnă: 

„Hristos se naşte, măriţi-L! 

Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! 

Hristos pe Pământ, înălţaţi-vă!” 

Totul este bine când trăim în linişte, iar bucuria noastră este deplină când avem siguranţa zilei de mâine. 

Hristos a coborât din ceruri, pentru ca noi să-i ieşim întru întâmpinare prin trăirea virtuţilor care duc la desăvârşire. Să avem, aşadar, mereu în inimile noastre fiorul sfânt, trăit de magii care au mers să se închine Mântuitorului, aducând daruri Celui ce S-a făcut om, pentru ca noi să ne îndumnezeim prin credinţa şi faptele noastre. 

Purtând în inimi şi în cugete bucuria acestei sfinte sărbători, vă doresc tuturor să o petreceţi cu pace, sănătate şi alese bucurii, potrivit datinilor străbune.

sursa crestinortodox.ro 

Crezul Optimistului

Pentru că Moş Crăciun vine pe nesimţite în curând, vreau să iau parte la această magie alături de voi. Cred în optimism şi în bunătatea acestei lumi, astfel încât sunt alături de tine cu un mic cadou care te va ajuta pe viitor. Îţi prezint Crezul Optimistului, varianta în limba română!

Şi îţi propun un exerciţiu: Printează-l pe o hârtie frumoasă şi lipeşte-l undeva unde să îl vadă toată lumea, inclusiv tu cel puţin o dată pe zi. De fiecare dată când îl vezi, citeşte-l şi zâmbeşte! Crede-mă, te va ajuta să te binedispui. Eu am incercat deja!

Deşi mai sunt câteva zile până la sărbatoarea Naşterii Domnului şi ceva mai multe până la Anul Nou, simt alături de tine spiritul Crăciunului, astfel încât vreau să îţi urez sincer şi din inimă sărbători fericite, multe împliniri personale şi profesionale, multă dragoste în jurul familiei şi un An nou perfect din toate punctele de vedere.

În seara de Revelion voi cinsti o cupă de şampanie în cinstea ta .

La mulţi ani şi toate cele bune şi frumoase!

sursa :http://www.traininguri.ro/

Cine sunt Eu ?

Gratie si binecuvantari divine, spre binele vostru suprem, in deplina armonie cu Planul Divin care va guverneaza intreaga fiinta ! 

Cine sunt Eu ?

SUNT IUBIRE si DARUIESC IUBIRE....SUNT conectata la Sursa IUBIRII INFINITE...la Dumnezeu....si daruiesc si primesc IUBIRE si LUMINA in flux continuu.... ESTE INDESCRIPTIBIL SENTIMENTUL DE PLINATATE......
IUBIREA ISI AJUNGE EI INSASI...
IUBIREA MEA SE COMPLETEAZA CU DUMNEZEIREA IUBIRII INFINITE....♥
NU UITA !
Io sunt ceea ce sunt, ceea ce ALEG sa fiu, ceea ce ALEG sa manifest din mine, LUMINA sau Umbra.... dar intotdeauna , atunci cand interactionezi cu mine, prin gand, privire, fapta, citindu-mi postarile....etc...indiferent de modalitatea de interactiune, de conectare....sunt OGLINDA TA PERFECTA...♥
TOT ce -ti place la mine.....ESTI TU ...♥
TOT ce-ti displace la mine ...esti TOT TU...ai in tine si-ti reprimi !
Scoate din subconstient ceea ce esti cu adevarat , privindu-te in oglinzile care iti apar in cale....si iubeste-te exact asa cum esti !
Fii tu insuti mereu... FII CEL MAI BUN TU POSIBIL in fiecare clipa , manifestand mereu partea care TE ONOREAZA in relatia cu fiecare suflet pe care il intalnesti in cale...
TI-AM SPUS AZI CAT DE MUUUUULT TE IUBESC ????
Ei bine, TE IUBESC ! ♥ Ar trebui sa ma simti ! ♥
GRATIE SI BINECUVANTARI DIVINE !

URAAAAAAAA, AM INTELES!

RENUNT sa-mi mai doresc, sa ma atasez, sa ravnesc, sa ma zbat, sa lupt.
RENUNT la planuri si la asteptari .
Ma las condusa de DIVINITATE, DE SFANTA TREIME, pe care O simt mai presus de mine si mai constienta de ceea ce ...e bine pentru mine.

Ma bucur de fiecare clipa in care reusesc sa ascult, sa primesc mesajul Ghidului meu interior, conectat la tot ce este, mana in mana cu Dumnezeu.

Am inteles ca in starea de pace si in prezent sunt inspirata, trece prin mine tot ce am nevoie sa stiu, sa fac, sa simt, sa creez.

INCETEZ a crede ca-mi apartine tot ce fac sau creez.
TOT CE FAC SAU CREEZ este un dar pe care il primesc si il dau mai departe.

Si, desi aparent tot ce fac vine din mine, de fapt vine de undeva de dincolo de mine, din Universul infinit.

Am inteles ca am primit si primesc exact ce am nevoie, exact in momentul potrivit.

Ca nu exista nimic care sa vina prea devreme si nimic care sa vina prea tarziu.

Am inteles ca AM UN DREPT DIVIN in tot ce exista IN VIATA ASTA ( in iubire, in numarul copiilor pe care ii am, in poezie, in mangaiere, in bani, in sex, in bunuri materiale, in cunoastere, in prieteni, in vecini, in calatorii in tara si peste hotare, in ORICE EXISTA) , si ca tot ceea ce este al meu prin drept divin , imi poate fi luat doar cu ingaduinta Lui Dumnezeu.
Dumnezeu a dat , Dumnezeu a luat , fie numele Lui Binecuvantat!

EU , primesc acum si aici, astazi si de acum inainte , in fiecare nanosecunda a vietii mele, TOT CE MI SE CUVINE PRIN DREPT DIVIN, POTRIVIT PLANULUI DIVIN , in plan sufletesc, spiritual, energetic, fizic, material, universal, cosmic, la nivel de sine (inconstient si constient), de-acum si pururea si-n vecii vecilor , Amin !

Am inteles ca binele meu cel mai inalt a fost stabilit de mine , impreuna cu Dumnezeu, cu mult timp in urma, inainte sa fiu aici, inainte sa ma nasc.

Si mi-l pot aminti doar atunci cand las totul sa fie, cand accept, primesc, iubesc, daruiesc.

Cand curg odata cu fluviul si celebrez fiecare moment asa cum este, fara sa ma opun la nimic.

Cand am incredere, cand ma dau la o parte din calea lui Dumnezeu si ii permit sa ma inspire. Cand imi dau voie sa fiu.

Am inteles ca in afara de iubire nu exista nimic.

Si tot ce am crezut ca exista in afara iubirii este doar iluzie.
Si ca suferinta nu exista decat in afara iubirii, in minte, in iluzie.

Am inteles ca a fi destept sau avut nu e totuna cu a fi fericit si ca realizarea despre care vorbeste atata lume si pe care mi-o doream si eu este doar o alta iluzie care ma proiecta in nefericire.

Ca nu e nevoie de asteptari, planuri, scopuri.
Nu e nevoie nici macar sa cauti, pentru ca exact atunci cand te opresti, afli tot ce e necesar sa stii.
Ca intentia este mult mai puternica decat dorinta, ea porneste din inima.

Ca “realizarea” cu adevarat importanta este cea a inimii mele.
Si ca nu am bucurie mai mare decat calatoria in interiorul ei, experimentand straturi tot mai profunde ale iubirii.

Ca nu exista adevar exterior, ci doar adevarul interior.

Ca a darui si a primi reprezinta acelasi lucru in realitate.

Ca totul e bine asa cum este, totul este perfect, este Dumnezeu!
Multumesc!

de Nicoleta Svarlefus si Andreea Cretu  

Cele 17 Niveluri ale constiintei

NIVELURILE DISTRUCTIVE

1. Nivelul rusinii.
La nivelul asta, esti dominat de nevroza. Esti timid, retras, introvertit. Devii paranoic, crezand ca toata lumea te judeca si incepi sa ai halucinatii. Cand ti-e rusine, incepi sa compensezi prin perfectionism, prin rigiditate, si incepi sa devii un extremist moral.
2. Nivelul vinovatiei.
La nivelul asta, ori esti manipulat si pedepsit, ori pedepsesti manipuland. Cel mai mare lucru care te preocupa este pacatul, incepi sa actionezi din vinovatie si s-o proiectezi asupra altora.
3. Nivelul apatiei.
La nivelul asta domina disperarea, lipsa sperantei. Viata pare fara rost, viitorul pare fara rost. Traiesti intr-o stare generala de neajutorare. Esti dependent de ceilalti iar altii te percep ca pe o povara de care trebuie sa aiba grija.
4. Nivelul doliului.
La nivelul asta, traiesti predominant intr-o continua melancolie, fiind trist pentru ce ai pierdut. Incepi sa vezi tristete peste tot in jurul tau. Tristete pentru conditiile vietii, incepi sa privesti viata in sine ca fiind trista. Crezi ca nu poti inlocui ceea ce ai pierdut sau ce a simbolizat pentru tine.
5. Nivelul fricii.
Aici, frica iti limiteaza cresterea ca persoana si duce la inhibitii. In acel moment, cauti lideri puternici care par ca si-au cucerit fricile si crezi ca ei vor fi cei care te vor scoate din culmile disperarii si te vor elibera din“sclavie”.
6. Nivelul dorintei.
Cand esti in “dorinta”, lucrul asta te poate motiva sa participi intr-o gama larga de activitati “umane”. Insasi economia se afla la nivelul dorintei. Dorinta face sa investim efort, sa atingem obiective si sa obtinem premii. Insa dorinta este si nivelul dependentei: de alcool, de tutun, de droguri. Este nivelul acumularii si al lacomiei. De ce nu functioneaza? Pentru ca satisfacerea unei dorinte este inlocuita de alta dorinta, nesatisfacuta. La nivelul asta, ramai obsedat sa acumulezi din ce in ce mai multi bani, mai ales fara un scop final pentru ei.
7. Nivelul furiei.
Dorinta duce la frustrare, iar frustrarea duce la furie. Aceasta poate duce, mai departe, la actiune distructiva sau la actiune constructiva. Furia te poate catapulta spre independenta sau te poate schimba in rau. Poate duce la ura si poate avea un efect coroziv in toate ariile vietii tale.
8. Nivelul mandriei.
Nivelul la care ajungi in momentul in care ai autoritate in domeniul tau. Nivelul la care majoritatea vor sa ajunga. Mandria pare frumoasa, insa e frumoasa doar in comparatie cu nivelurile anterioare. In societate, mandria are o reputatie buna si e incurajata frecvent, insa e vulnerabila, deoarece e dependenta de conditiile exterioare. Daca acele conditii exterioare nu mai sunt implinite, te poate catapulta inapoi in cele mai de jos niveluri ale constiintei. Partile negative ale mandriei sunt aroganta si negarea lucrurilor care nu se incadreaza “in tipar”, blocand cresterea ta ca persoana.

NIVELURILE CONSTRUCTIVE

9. Nivelul curajului.
De-abia acum incepi sa devii cu adevarat puternic. Incepi sa explorezi si sa experimentezi lucruri noi, si devii stimulat de lucrurile pe care le faci. In “curaj”, ai energia sa inveti lucruri noi, iar cresterea si educatia nu mai sunt lucruri asa de mari pentru tine. In “curaj”,ai capacitatea de a-ti privi frica in ochi si de a creste, in pofida faptului ca ea inca exista acolo.
10. Nivelul neutralitatii.
In momentul asta, incetezi sa mai privesti lucrurile in alb sau negru. Incepi sa nu mai fii rigid in lucrurile pe care le faci, devii flexibil si incetezi sa mai judeci in general. Cand lucrurile nu iti ies asa cum vrei, nu te mai simti infrant, nu te mai simti speriat, nu te mai simti frustrat. In“neutralitate”, poti sa spui cu usurinta “daca nu obtin lucrul asta, nu e nici o problema, o sa-l obtin pe altul”. E nivelul la care nu mai esti intimidat cu usurinta. Nu incerci sa demonstrezi nimic, nu esti interesat de conflict sau competitie, nu vrei sa controlezi comportamentul altor persoane. Incepi sa detii cu adevarat stabilitate emotionala.
11. Nivelul dispozitiei.
Nivelul la care vei avea parte de cea mai rapida crestere. E nivelul la care ti-ai depasit problemele din viata ta si esti dispus sa participi la tot ce inseamna VIATA. De-abia acum devii cu adevarat prietenos, succesul aparand automat. Incepi sa lucrezi pe orice tip de post e nevoie, si nu te simti inferior atunci cand te ocupi de “munca de jos”. Incepi sa fii empatic la nevoile celorlalti, sa-i ajuti pe ceilalti si sa contribui la bunastarea societatii.
12. Nivelul acceptarii.
In “acceptare”, incetezi sa mai obtii bucurie din lucrurile exterioare tie. Nimic din ceea ce exista in afara persoanei tale nu are capacitatea sa te faca cu adevarat fericit. Iubirea nu mai e oferita sau luata inapoi de catre altcineva, ci este generata din interior. Devii activ in viata, fara sa ai vreo intentie ascunsa. Nu mai esti interesat doar sa determini “ce e bine” si “ce e rau”, ci esti dedicat sa rezolvi problemele reale pe care le au restul oamenilor. Muncile grele nu te mai sperie, ba chiar iti creeaza placere. Incetezi sa mai discriminezi si sa fii intolerant. Obiectivele pe termen lung devin prioritare in fata celor pe termen scurt.
13. Nivelul ratiunii.
Este nivelul stiintei, al medicinei. Este nivelul laureatilor premiilor Nobel. Insa ratiunea, ca lucru intrinsec, nu constituie un ghid spre adevar. Ratiunea este cel mai eficient lucru intr-o lume tehnologica, insa, in acelasi timp, reprezinta un blocaj major in a obtine niveluri superioare de constiinta.
14. Nivelul iubirii.
In general, dragostea, in societate, reprezinta o combinatie ale urmatoarelor elemente: atractie fizica, posesivitate, control, dependenta, eroticism si noutate. La baza, toate lucrurile astea ascund defapt sentimentul de furie si dependenta pentru persoana sau lucrul pe care-l iubesti. Dragostea adevarata este dragostea neconditionata, neschimbatoare, permanenta. Nu fluctueaza, deoarece nu este influentata de nici un factor extern. Dragostea adevarata e un mod de a interactiona cu lumea: iertand, ingrijind si suportand. Acesta e nivelul adevaratei fericiri.
15. Nivelul bucuriei.
Este nivelul vindecarii, nivelul compasiunii si al spiritualitatii. Nivelul la care ai o atitudine pozitiva in fata oricaror necazuri din viata ta, oricat de grave ar fi ele.
16. Nivelul pacii.
Nivelul la care totul este viu si radiaza energie. Nivelul marilor invatatori spirituali ai istoriei. Este nivelul la care religia formala este inlocuita de spiritualitate pura, facand-o astfel inutila.
17. Nivelul iluminarii.
Cel mai inalt nivel al constiintei umane, unde umanitatea se amesteca cu divinitatea. Extrem de rar. Nivelul lui Krishna, Buddha, Iisus. Chiar si numai a te gandi la persoane de la nivelul acesta iti poate ridica constiinta. Este identificarea sinelui cu intreg universul, reprezentat prin transcendenta ego-ului.

Totul din mediul tau va avea un efect aspupra nivelului de constiinta. TV-ul. Filmele. Cartile. Paginile de internet. Oamenii. Locurile. Obiectele. Mancarea. Daca esti la nivelul ratiunii a te uita la stirile de la TV (care sunt predominant la nivelul fricii si al dorintei) iti va cobora temporar constiinta. Daca esti la nivelul de vina, stirile TV de fapt iti vor ridica nivelul.
Sa urci chiar si un singur nivel poate fi extrem de dificil; marea majoritate a oamenilor nu reusesc sa faca asta intr-o viata intreaga. O schimbare de doar un nivel poate sa schimbe totul in viata ta. De aceasta este putin probabil ca persoanele sub nivelul curajului sa progresese fara ajutor extern. Curajul este necesar ca sa lucrezi constient; se reduce la a-ti pune realitatea la bataie intr-un pariu pentru sansa de a deveni mult mai constient, mai pregatit. Dar cand ajungi la acel urmator nivel, iti dai seama clar ca a fost un pariu bun. De exemplu, cand ajungi la nivelul curajului, toate fricile tale vechi si falsa mandrie iti vor parea caraghioase acum. Cand ajungi la nivelul acceptarii (fixarii si atingerii de tinte), te vei uita inapoi la nivelul de binevointa si te vei vedea ca un soarece intr-o roata – erai un alergator bun, dar nu alesesei o directie.
Cred ca cel mai important lucru pe care noi ca fiinte umane il putem face este sa ne ridicam nivelul individual al constiintei. Cand facem aceasta, noi raspandim nivele mai ridicate de constiinta celor din jurul nostru. Imagineaza-ti ce lume incredibila ar fi daca am reusi sa aducem pe toata lumea la nivelul ce acceptare. Confrom lui Hawkins 85% din oamenii de pe pamant traiesc sub nivelul curajului.
Cand experimentezi temporar nivelele superioare poti vedea unde trebuie sa ajungi in etapa urmatoare. Ai unul din acele momente de claritate in care intelegi ca lucrurile trebuie sa se schimbe. Dar cand te scufunzi in nivelele inferioare aceea amintire devine incetosata.
Priveste aceasta ierarhie cu mintea deschisa si vezi daca-ti ofera idei noi care te pot ajuta sa faci urmatorul salt in viata ta. Nici un nivel nu e mai corect sau mai gresit decat celelalte. Incearca sa nu-ti lasi ego-ul umflat de ideea ca esti la un anumit nivel, decat desigur daca esti momentan la nivelul mandriei.

de Leonard Dobre

Ia-ti crucea si urmeaza-ti Creatorul

Da-ti pentru o clipa crucea jos de pe umeri si priveste-o… nu e nici mai mare nici mai mica decat poti duce…Tu ti-ai ales-o din multele variante pe care le-ai avut la dispozitie si tu ai hotarat care este cea mai buna pentru a scoate in evidenta ceea ce esti, dar si ceea ce nu vei fi niciodata, ceea ce stii sau nu vei sti niciodata… Crucea pe care ti-ai ales-o este expresia cea adanca a fiintei tale. Ea este legatura cu pamantul si cerul din tine, cu partea umana si cu cea divina, ea impaca toate dualitatile si vindeca tot ceea ce este antagonic si in aparenta opozitie, tot ceea ce te nemultumeste la felul tau de a fi, toate pornirile si sentimentele contrarii cu care te lupti. 

Nu este nimic mai firesc decat sa ne simtim duali, sa ne simtim verticala si orizontala, intunericul si lumina, puterea si slabiciunea, decat puterea de a crea, dar si cea de a distruge, de a construi, dar si de a darama, de a iubi si de a ura, de a aduce pacea sau de a incepe razboaie, de a face pamantul sa rodeasca sau sa sa usuce… de a da copiilor radacini sau aripi… E nevoie de cruce pentru a impaca toate aceste porniri in noi. Este nevoie sa avem curajul sa le traim pe toate pentru a le cunoaste si cunoscandu-le sa le simtim, simtindu-le sa nu ne mai fie straine si vrasmase. Este nevoie de crucea prin care ni se da toata puterea in cer si pe pamant, este nevoie de gestul cu care unim tot omul efemer cu divinitatea eterna care suntem dincolo de ceea ce ne spune mintea.

Poate ca a venit momentul sa ne dam seama ca nu noi ne ducem crucea… ci crucea ne duce pe noi, ea este vehicolul cu care calatorim spre lumina si impacare, ea nu este povara ci mijlocul prin care suntem ajutati sa ne ducem poverile, ea nu este pedeapsa ci modalitatea prin care iertam tot ceea ce nu ne place la noi si la lumea in care alegem sa traim. Ea nu inseamna moarte, ci viata vesnica, ea nu este un sfarsit ci un vesnic inceput din care sa ne tragem pururea puterea. Caci puterea nu este ceea ce putem sa le facem altora, ci ceea ce putem sa facem cu darurile launtrice pentru a ne apropia mai mult de chipul si asemanarea de la inceputurile vremurilor!

Vine un moment in viata fiecaruia cand crucea nu mai este povara ci ELIBERARE de toate poverile! Vine un moment cand crucea ne ajuta sa ne trezim din vis si sa deschidem ochii catre ceea ce suntem cu adevarat… Copiii luminii vesnice!

Uita-te bine la crucea ta…

NU E ASA CA SEAMANA DE FAPT CU O PERECHE DE ARIPI?

sursa:astrosofia.ro

ZBOR

Pamantul ne atrage cu toate ale lui, palpabile si concrete, dar trebuie sa recunoastem ca cerul ne cheama pe numele noastre cele mai secrete si ca la chemarea lui tresarim. De cate ori privim spre pamant intr-o zi si de cate ori ne ridicam privirea spre cer incercand sa gasim acolo un pic de pace? Asta se intampla firesc, fara sa constientizam gestul de a ridica privirea, pentru ca suntem constienti ca orice problema care ne tine legati de pamantul prozei zilnice numite viata… dispare fara urma cand ne reuseste desprinderea… ridicarea desupra norilor dincolo de care cerul zambeste mereu… 

Trupul este cel care face legatura cu pamantul, el vrea sa simta calea sub picioare si vantul prin par, el vrea caldura soarelui pe piele si mangaierea apei pe fata, el este radacina noastra… dar divinitatea nu ne-a facut plante, nu ne-a facut doar trupuri… divinitatea ne-a facut sa fim totul, ne-a facut in asa fel incat sa avem puterea de a pluti pe deasupra lucrurilor marunte, de a le lasa in urma si urca spre Cerul ai carui fii si fiice suntem.

Divinitatea ne-a dat puterea spiritului care misca si transforma materia, care face diferenta intre un trup inert si unul viu, intre o bucata de roca si o floare. Divinitatea ne-a dat desprinderea de tot ceea ce ne tine pe loc, de toate obiceiurile si automatismele, de toate bagajele trecutului de care nu stim sa scapam la timp… pana ajungem un fel de convoaie de vagoane pline de gunoi care nu ii mai este nimanui de vreun folos.

Azi este o zi prielnica zborului… cu ochii larg inchisi si cu mintea suspendata intr-o planare perfecta peste campiile de logica si ratiune ale mintii. Da… stim aveti facturi de platit si responsabilitati de dus, dar toate sunt mai simplu facut cand inima e usoara si cugetul impacat, cand dam crezare sufletului care spune… esti mai presus de toate astea… nu esti toate astea… tu esti doar o plutire de senin peste cerul celor din jur… esti o bucurie de om langa care viata este o sarbatoare…

Sa ne desprindem asadar de conditionarile mintii si sa plutim inalt… pana dincolo de noi… avem aripi… mai puternice si mai mari decat ale oricarei pasari… cu ele putem zbura pana dincolo de marginile universului anuland timpul si spatiul, cu ele putem sa ne ridicam din cenusa zilnica si putem sa ne transformam cu totul in lumina…

Oare ce ne opreste sa facem asta cu fiecare respiratie?

sursa:astrosofia.ro

 

 

LEGILE LUI ZAMOLXE

Legile firii-LEGILE NATURALE

Codul dupa care traiau, in urma cu mii de ani, pelasgii, inaintasii daco-romanilor… 

 

1. Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura.

2. Precum fulgerul aduce lumina si din lumina tunetul si focul ce se revarsa, asa este si gandul omului, el trece in vorba omului si apoi in fapta sa. Deci, ia aminte la asta, caci pana la focul ce arde trebuie sa fie o lumina si un tunet. Lumina omului este gandul sau si aceasta este averea sa cea mai de pret. Lumina prinde putere prin cuvant, iar vointa omului aprinde focul prin care se faptuiesc toate cele ce sunt in jurul sau.

3. Fii ca muntele cel semet si ridica a ta lumina mai presus de cele ce te inconjoara. Nu uita ca aceiasi pasi ii faci in varful muntelui ca si in josul sau, acelasi aer este sus ca si jos, la fel creste copacul in varf de munte ca si in josul sau, la fel lumineaza soarele piscul cel semet ca si pamantul cel neted.

4. Fii cumpatat ca pamantul si nu vei duce lipsa de nimic. Creanga prea plina de rod este mai repede franta de vant, samanta prea adanca nu razbate si prea multa apa ii stinge suflarea.

5. Ia aminte la copacul cel falnic, cu cat este mai inalt, cu atat radacinile sale sunt mai adanci in pamant, caci din pamant isi trage taria, nu uita asta. Cu cat te ridici mai mult, cu atat trebuie sa cobori mai mult, caci masura ridicarii este aceeasi cu masura coborarii.

6. Puterea omului incepe cu vorba nerostita, ea este asemeni semintei care incolteste, nici nu se vede cand prinde suflare de viata. Lumina semintei este cea care o ridica, pamantul este cel ce-i da hrana, apa ii da vigoarea, iar rabdarea o imbraca cu tarie.

7. Priveste raul si ia aminte la invatatura sa. La inceput este doar un firicel de apa, dar creste tot mai mare, caci vine de la ce este mai mare si lucrurile asa trebuiesc implinite, prin firea lor. Asemenea este si gandul cel bun si drept randuit, el isi face loc printre pietre si stanci, nu tine seama de nimic, isi urmeaza drumul si nimic nu-i sta in cale. Apa cu apa se aduna, iar impreuna puterea este si mai mare.

8. Ia seama de taina aceasta si nu o uita, acel firicel de apa stie unde va ajunge, caci una este cu pamantul si toate cele ce-i vin in cale nu il pot opri pana la sfarsit. Astfel sa iei seama la gandul tau unde trebuie sa ajunga si vei vedea ca nimic nu sta in calea sa . Sa-ti fie gandul limpede pana la sfarsit; multe se vor ivi in calea sa, caci firea lucrurilor din jur este miscatoare asemeni apelor. Apa cu apa se intalnesc, pamant cu pamant si munte cu munte.

9. Ia seama la gandul cel rau, fereste-te de el ca de fulger, lasa-l sa se duca precum a venit, caci te-ndeamna la lucruri nefiresti. Fereste-te de vorbele desarte si de neadevar; sunt ca pulberea campului ce-ti acopera ochii, ca plasa paianjenului pentru mintea si sufletul tau. Ele te indeamna la trufie, inselaciune, hotie si varsare de sange, iar roadele lor sunt rusinea, neputinta, saracia,boala, amaraciunea si moartea.

10. Nu judeca oamenii dupa greutatea lor, dupa puterea lor, dupa averea lor, dupa frumusetea lor sau dupa ravna lor, caci si unul si altul a lasat din ceva pentru a creste in altceva. Cel bogat este sarac in liniste, cel tare este slab pentru altul si cel slab are taria lui ascunsa. Cum firea lucrurilor este miscatoare, asemeni este si omul. Ce da valoare unei unelte, trebuinta sau frumusetea? Duce un om mai mult decat boul? E mai bogat vreunul ca pamantul? Doar cunoasterea si intelepciunea il ridica pe om peste dobitoace. Si degeaba ai cunoastere, daca ea nu este lamurita de vreme.

11. Fierul inrosit a fost rece si se va raci iarasi; Vasul a fost pamant si va fi iarasi pamant; Pamantul ce-a fost sterp acum este pamant roditor si se va starpi iarasi peste vremi. Ravna omului face schimbatoare toate acestea. Dar ravna ii intoarce bucuria in tristete si linistea in neliniste. Fierul si focul ajuta omul, dar il si vatama. Si aceeasi ravna il indeamna a merge pe carari nestiute si nebatute de ceilalti dinaintea lui. Tot ravna il indeamna la strangere de averi, la marirea puterii si a se masura cu altii. Fereste-te de a te masura cu altul, caci trufia de aici se naste; ea te va cobori mai jos de dobitoace si te va desparti de fratele si de vlastarul tau.

12. Neinteleptul este manat de ravna, dar inteleptul incaleca ravna. Neinteleptul sufera cand ravna il duce la pierdere si la cadere, dar inteleptul intotdeauna gaseste castigul in pierdere si inaltarea in cadere.

13. Trufia raceste iubirea inimii si o face in dusmanie si nu exista dobitoc mai josnic decat omul care nu mai are iubire in inima sa. Caci iubirea este cea dintai putere si chipul ei este lumina. Ia seama ca nu cumva gandul tau sa se impresoare cu trufia, caci mai jos de dobitoace vei ajunge.

14. Gandul bun si vorba inteleapta iti pot potoli necazul, iti pot racori inima, dar nu te vindeca, pentru ca omul sufera dupa cum trufia a crescut in el, caci suferinta este umbra trufiei.

15. Nu iti lega sufletul de nimic lumesc, de lucruri, de dobitoace, de argint sau aur, caci ele asa cum vin, asa pleaca. Dupa orice zi vine si noaptea si dupa iarna vine primavara, caci asa este randuit si asa este firea lucrurilor. Toate cele ce se vad, se nasc, cresc si apoi se intorc de unde au plecat. Doar firea lucrurilor ramane pururi, iar aceasta are nenumarate si nesfarsite ramuri si, asemenea izvoarelor mintii si sufletului tau, ele nu se arata la vedere. Caci o suflare si un foc fac sa creasca toate cele ce cresc ierburi, copaci, dobitoace si oameni – si din aceeasi vatra vin si catre aceeasi vatra se intorc si vatra aceasta este pururea.

16. Precum copacul cel falnic creste langa cel mic, fara a-i face rau, asa sa fiti intre voi, cel mare sa nu loveasca pe cel mic si nici sa-i amarasca sufletul, caci va avea datorie mare de dat, la fel ca si hotul. Arunca un lemn pe rau si mai multe vor veni din susul sau catre tine. Adu-i multumire semenului tau, adu-i lumina pe chip si in suflet, iar toate acestea le vei gasi mai tarziu, inflorite in inima ta.

17. Nu lua cu siluire si nici cu vorbe amagitoare ceea ce nu este al tau, caci cel ce priveste prin ochii tai este acelasi cu cel ce priveste prin ochii celuilalt. Ia seama la taina aceasta.

18. Nu grabi nici o lucrare caci trasul de ramuri loveste inapoi. Fructul copt este usor de luat, cel necopt este greu de luat si gustul e neplacut. Nu te grabi deci sa aduni ce este inainte de vreme, caci iti va amari sufletul. Cum creste cadrul, asa creste si stinghia si cum creste roata asa creste si ispita.

19. Ramai mereu in racoarea sufletului tau, dar daca mania se aprinde in tine, ia seama ca nu cumva sa treaca de vorba ta. Mania vine din teama si nu a locuit dintru inceput in inima ta; Daca nu creste prin trufie, ea se intoarce de unde a plecat. Trufia inchide poarta intelepciunii, iar cel trufas se pune singur langa dobitoace. Intelepciunea este mai pretuita decat toate cele ce se vad cu ochii, ea este aurul mintii si sufletului tau si este rodul cunoasterii udata de vreme.

20. Nu-ti amari sufletul cand simti durerea si neputinta, ci mai degraba cauta sa te folosesti de ele pentru indreptare, caci in rod ai si samanta. Nu se poate ca o samanta buna sa dea rod rau. Lacomia intotdeauna duce la pierdere, furtul intotdeauna duce la boala, gandurile sterpe intotdeauna duc spre ratacire, mania intotdeauna loveste inapoi, rautatea si neadevarul intotdeauna aduc neputinta, trufia intotdeauna aduce suferinta.

21. Mergi la izvor cand sufletul ti-e aprins, scormoneste in apa limpede si asteapta pana ce devine iarasi curata. Asa se va duce si aprinderea sufletului tau, precum tulburarea aceea.

22. Ia bine seama la taina semintei. Asemeni ei este gandul tau, si cum samanta nu se poate fara coaja, asa este si gandul cel rodnic al omului. Coaja gandului rodnic este vointa, iar fara vointa,gandul se usuca si nu foloseste la nimic. Dar puterea este in rabdarea semintei, iar vointa si rabdarea fac mladita firava sa razbata pamantul tare.

23. In vremea lucrului tau, inveseleste-ti inima la vederea lucrarii tale, inainte de terminarea ei, caci precum fructul isi anunta venirea cu o floare, tot asa fapta omului este vazuta de cel cu mintea si simtirea limpede, inainte de a fi terminata.

24. Ia bine seama la cauza omului sarac, dar si la cauza omului grabnic avut, caci nici una nici alta nu sunt firesti. Omul sarac are multe ganduri desarte si le schimba de la o zi la alta, vorbeste mult si lenea i-a invelit bratele si picioarele. Cel grabnic avut ori e hot si inselator, ori vede mai bine necazul altuia si cauta a-l amagi, iar de acolo isi trage grabnica avutie.

25. Fii bland si rabdator cu cei de langa tine, caci asa cum te porti tu cu ei, asa se poarta si altii cu tine, caci simtirea lui este la fel cu simtirea ta, din aceeasi suflare este si simtirea lui, iar lumina ce se vede prin ochii lui este din aceeasi lumina cu cea care se vede prin ochii tai.

26. Unde este taria omului acolo ii este si slabiciunea, ceea ce-l ridica il si coboara; ramai in limpezimea mintii si simtirii tale si vei vedea toate acestea. Cel mic este deasupra celui mare, cel usor este deasupra celui greu, cel slab este deasupra celui tare, cel bland este deasupra celui aprig. Limpede sa-ti fie mintea si simtirea, si ia seama de toate acestea.

27. Taria muntelui vine din rabdarea sa, din linistea sa, stanca ii este numai invelitoare. Dar taria lui este incercata de vant, de apa cea lina. Ia-ti puterea din rabdare si din liniste si foloseste-te de ea prin limpezimea gandului tau, caci nu tulburarea izvorului roade stanca, ci limpezimea sa.

28. Lucrarea facuta din teama nu are viata lunga si taria ei este asemeni unei revarsari de ape care tine putin. Asa este si cu tulburarea oamenilor, ea vine de-afara, dar este chemata de teama lor, insa teama vine prin necunoastere, iar necunoasterea prinde putere prin neadevar, lene si trufie.

29. Soarbe cunoasterea de la cei cu barba alba si nerosita de vin si lasa vremea sa o imbrace cu intelepciune. Nu privi la trupul lor slabit si garbovit, caci toate acestea sunt plata lor pentru cunoasterea lucrurilor si cresterea intelepciunii.

30. Multumeste-i pamantului pentru toate cele ce-ti ofera, multumeste-i cerului pentru ploaia care iti hraneste pamantul, multumeste-i soarelui pentru caldura si lumina casei tale si a pamantului tau, multumeste-i lunii pentru linistea somnului tau, multumeste-le stelelor ca vegheaza asupra somnului tau, multumeste-i muntelui pentru povetele si fierul ce-l iei din el, multumeste-i padurii pentru tot ce iei de acolo, multumeste-i izvorului pentru apa ce-o bei, multumeste-i copacului pentru lucrarile ce-ti arata, multumeste-i omului bun ce-ti aduce bucurie si zambet pe chip.

31. Precum iarba buna creste cu iarba rea, asa sunt si oamenii, dar tine seama ca purtarea lor cea rea este semanata si crescuta din teama si neputinte, iar trufia este invelitoarea lor. Nu certa purtarea lor si nu cauta a-i indrepta din vorbe si mustrare, caci apasarea pe rana nu o vindeca. Oare iarba aceea este rea doar pentru ca este amara pantecului tau? Asa este si cu omul, de vei vrea sa-l indrepti, adu-i pentru inceput gandul si simtirea la ce este placut atat omului bun, cat si omului rau. Unul vede roata plecand, iar altul vede aceeasi roata venind. Cine vede mai bine ?

32. Doar cel inteleptit poate vedea limpezimea si linistea din mintea si sufletul celui tulburat, caci cel inteleptit a fost odata si el la fel ca si cel tulburat si roadele amare l-au facut sa tina seama de alcatuirea fiintei sale. A fugit de roadele sale amare in varful muntelui si acolo nu a scapat de ele, a fugit in mijlocul padurii si iata ca roadele erau cu el, apoi a privit inlauntrul sau si iata ca roadele sale amare aveau radacini in mintea si simtirea poftelor sale.

33. Este o floare mai frumoasa decat cealalta? Este un izvor mai limpede decat altul? Este un fir de iarba mai presus decat altul? Fiecare are taria, frumusetea si priceperea lui. Este in firea lucrurilor ca padurea sa aiba felurite soiuri de copaci, de iarba, de flori si dobitoace. Nu seamana un deget cu altul de la aceeasi mana, dar este nevoie de toate pentru a bate fierul. Este marul mai intelept decat prunul sau parul ? Este mana stanga mai buna ca dreapta ? Altfel vede ochiul stang de cel drept? Cele de sus isi au rostul lor si cele de jos isi au rostul lor, cele mari isi au rostul lor si cele mici isi au rostul lor, cele repezi isi au rostul lor si cele incete isi au rostul lor, cele ce au fost si-au avut rostul lor si cele ce vin isi vor avea rostul lor.

34. Neputinta vine dupa rautate si neadevar, caci ceea ce dai aceea primesti, ceea ce semeni aceea culegi, dar ia seama ca lumina sufletului tau si al celui de langa tine are aceeasi vatra si ramane fara umbra.

Vezi ce tulbura necontenit izvoarele mintii si sufletului aproapelui tau. Adu-i linistea in suflet si limpezimea in minte si batranetile tale vor fi ca pomul copt, oasele si taria ta nu vor slabi si te vei intoarce de unde ai venit, satul de caldura urmasilor tai.

35. Intotdeauna va fi cineva dedesubtul tau si intotdeauna va fi cineva deasupra ta. La cele ce sunt dedesubtul tau sa te uiti cu iubire si nu cu trufie caci acolo iti sunt radacinile, iar la cele ce sunt deasupra ta sa te uiti cu privirea de prunc si fara teama.

36. Cele tari, cele slabe si cele nevazute sunt cele ce alcatuiesc lumea si toate acestea le gasesti in om si toate alcatuiesc un intreg. Nu este nimic care sa fie afara si sa nu fie si inauntru. Ia seama la toate acestea cand iti apleci privirea inauntrul tau si vei gasi toata intelepciunea zeilor ascunsa in nevazutul fiintei tale. Zeii au luat seama inaintea omului de aceasta intelepciune si asta i-a adus mai aproape de Focul cel Viu si Vesnic.

37. Ia aminte ca bataia inimii, curgerea sangelui prin vine, vindecarea ranilor, frumusetea ochilor si minunatia alcatuirii trupului sunt facute prin puterea si suflarea Focului cel Viu si Vesnic care este in fiecare si al carui chip se arata in lumina. Dar nu uita ca trupul este doar o farama din putinul care se vede…

38. Curatenia trupului si desfatarea sa prin simturi te pun doar putin mai sus de dobitoace, caci nu un sunet placut te ridica, nici o duioasa atingere, nici un gust placut, nici o mireasma imbatatoare si nici o bucurie a ochilor. Caci unde este caldura, apare si frigul, unde este dulcele apare si amarul, unde este placutul apare si neplacutul, unde este mireasma apare si duhoarea, iar unde este ras, si plansul pandeste.

39. Iata dar calea de inceput: cumpatarea in toate cele ce faci, ascultarea de batrani si de cei intelepti, harnicia, multumirea cu ceea ce ai, ferirea de neadevar si de vorbele desarte, ferirea de cearta si de manie, buna purtare intre semeni. Dimineata sa te trezesti cu ele, ziua sa le porti mereu in minte, seara sa le ai cu tine in somn si astfel supararea, lipsa, amaraciunea, neputinta, boala si rautatea altora nu se vor atinge de tine.

40. Dincolo de acestea se afla iubirea, vointa, curajul, rabdarea, modestia si ele ridica omul cu adevarat. Acestea sunt cele ce te apropie de Focul cel Vesnic si, prin ele, calea ta urmeaza calea zeilor, dar ingroparea lor te arunca mai jos de dobitoace. Doar prin ele primesti adevarata cunoastere si intelepciune, adevarata putere, adevarata bucurie, adevarata bogatie, rodnica si trainica lucrare.

41. Dar iata ca unde este iubirea poate aparea si ura, unde este vointa poate aparea si delasarea, unde este curajul poate aparea si frica, unde este rabdarea, poate aparea si graba si unde este modestia poate aparea si trufia. Caci miscatoare sunt si cele ce se vad si cele ce nu se vad din fiinta omului. Dar toate acestea sunt ale celui ce simte, iar peste el se afla cel ce gandeste si acesta este cel ce vede miscarea in nemiscare, este cel care dincolo de toate aceste virtuti se desfata in cunoasterea si linistea ce intrece orice bucurie, iar atentia, echilibrul si limpezimea sunt uneltele sale.

42. Cel tulburat vede binele ca bine si raul ca rau, este atras de una si fuge de cealalta, dar inteleptul vede si frumosul si uratul, simte si frigul si caldura si finetea si asprimea, aude si placutul si neplacutul, gusta si dulcele si amarul, simte si mireasma si duhoarea si nu face judecata intre ele. El vede deslusit ca firea lucrurilor este in toate, caci frumosul din urat se trage si uratul din frumos, dulcele a fost amar la inceput si se va face iarasi amar, placutul se naste din neplacut si neplacutul din placut. Si toate acestea lumineaza sufletul inteleptului pentru ca cele bune si placute hranesc si bucura trupul si simturile sale, iar cele neplacute neinteleptului hranesc mintea si intelepciunea sa, caci vede innoirea lucrurilor si semintele viitoarelor bucurii.

43. Nu este usoara cararea zeilor, dar nu uita nici o clipa ca omul poate cuprinde in iubirea sa mai mult decat poate cuprinde in ura sa, caldura se ridica mai mult decat poate cobori frigul, cel ce este deasupra vede mai multe decat cel ce este dedesubt, usorul se intinde mai mult decat se intinde greul, lumina razbate mai mult decat poate razbate intunericul, puterea care uneste este mai mare decat puterea care desparte.

44. Lungul si scurtul au acelasi mijloc; cercul mic si cercul mare, globul mic si globul mare pe acelasi punct se sprijina; nevazutul si vazutul acelasi loc ocupa; toate cele mari stau ascunse in cele mici, iar aici este o mare taina a firii; mare printre intelepti este cel ce o pricepe.

45. Inteleptul uneste pe cel ce vede cu cel ce gandeste, cel ce simte cu cel ce face, dar neinteleptul ii desparte. Deschide-ti bine ochii, caci cel ce face, cel ce simte si cel ce gandeste sunt asemeni norilor care vin si pleaca, dar cel ce vede prin ochii tai este vesnic si lumina sa este fara umbra. El este dincolo de viata si moarte, dincolo de bine si rau, dincolo de frumos si urat, dincolo de curgerea timpului.   
   

Deschiderea inspre Divin

Pana nu vei intelege ca oricine este bun, iti va fi greu sa gasesti bunatate in tine insuti sau in altii.

Esti obisnuit sa gasesti binele alaturi de rau. „Acesta e bun, acela e rau.”

Asa arata modul tau de a te judeca pe tine si de a-l judeca pe aproapele tau. El nu iti va aduce niciodata pace.

Aproapele tau nu este bun sau rau – si nici tu, de altfel. Amandoi sunteti numai buni. Nu exista rau in voi.

Poti crede ca exista rau in tine – poti, de fapt, crede ca exista prea putin sau deloc bine in tine – dar aceasta este o credinta gresita. Atata vreme cat o vei mentine, te vei chinui pe tine insuti sau pe altii.

Ce vreau sa spun cand zic ca exista numai bine in tine? Aceasta inseamna, oare, ca esti incapabil de un gand sau de un gest negativ? Fireste ca nu, altfel nu te-ai afla unde te afli.

Lumea ta e un complex de ganduri si gesturi negative, amestecate cu ganduri si gesturi pozitive. Lumea ta este o lume a umbrelor, o lume a intunericului si a luminii, combinate.

Totusi, intreaga lume pe care o traiesti este alcatuita numai din ganduri. Daca ai putea elimina gandirea negativa din mintea ta, ai trai intr-un gen de lume cu totul diferit.

Intr-o lume in care exista numai ganduri „bune”, comparatia este imposibila.

Fara comparatie, nu exista interpretare – deci nu poate exista esec, pedeapsa, sacrificiu sau suferinta. Iti poti imagina o astfel de lume stralucitoare, nevinovata? S-ar putea sa ti se para straniu ca o astfel de lume poate exista, totusi ea nu este mai greu de creat decat lumea pe care o locuiesti!

Poti incepe sa creezi aceasta lume noua, intelegand ca in tine sau in semenul tau nu exista nimic rau, ci numai bine. Frica de rau este cea care face „raul” sa para real.

Toata negativitatea se naste din frica. Insusi conceptul de „rau” este un gand al fricii. Prin urmare, ce altceva mai exista, pe langa bunatatea ta, care este dreptul tau castigat prin nastere?

Exista indoiala care spune ca nu esti bun. Exista frica. Viata ta e alcatuita din bunatate asaltata de indoiala si frica. De cate ori, in decursul unei zile, indoiala si frica nu-ti contesta perceperea propriei tale bunatati? De cate ori nu-ti contesta ele perceperea bunatatii aproapelui tau?

O data ce stii ca indoiala si frica opereaza continuu in cadrul experientei tale, le poti accepta in mod constient. Apoi. ele devin, pur si simplu, parte din dansul constientei. „Oh, da, stiu ca sunt bun. Si ce s-ar intampla daca n-as fi?”

Acest dans are loc in minte. Dialogul se desfasoara intr-un dute-vino continuu. Dar, incetul cu incetul, isi pierde din tonul osanditor. Treptat, pe masura ce frica este imbratisata, ea se stinge.

Conflictul se sterge din mintea care isi recunoaste propria bunatate. Si, o data ce si-a recunoscut propria bunatate, ea nu o poate mentine decat extinzand-o asupra altora.

Daca vezi pe altcineva ca fiind rau, ai ingaduit indoielii si fricii sa se intoarca in mintea ta.

Ceea ce este divin e liber de dualitate si de orice fel de conflict. Te deschizi catre divinitate, atunci cand vezi propriul tau bine si pe cel al aproapelui tau ca fiind unul si acelasi. Divinitatea e intotdeauna impartasita. Ea nu este niciodata exclusiva.

Tot ceea ce inseamna exclusivitate este o plasmuire a fricii.

Tot ceea ce inseamna judecata este o plasmuire a fricii.

Numai atunci cand respingi raul si accepti binele vei alunga frica din inima ta. Nici unul dintre copiii lui Dumnezeu nu poate fi rau. In cel mai nefericit caz, el este chinuit. In cel mai nefericit caz, ii ataca pe altii si ii invinuieste pentru chinul sau. Dar el nu este rau.

Da, chiar atat de adanc trebuie sa mearga compasiunea ta. Nu exista fiinta umana care sa nu merite iertarea ta. Nu exista fiinta umana care sa nu merite iubirea ta. Tu-ti poti stabili conditiile si justificarile – dar pe mine ele nu ma pacalesc. ti-am spus adevarul. Nu e in interesul tau sa-l denaturezi.

Daca ti-e greu sa ierti si sa iubesti pe cineva, spune-o. Nu-l condamna, ca sa-ti justifici propria slabiciune.

Daca esti cuprins de frica, spune adevarul. Adevarul aduce intotdeauna sanatate mintala. Doar cel cuprins de frica judeca pe altul.

Ai trecut tu dincolo de stransoarea fricii?

Daca nu, atunci recunoaste-ti frica.

Daca iti recunosti frica, nu ii vei judeca pe eilalti, deoarece vei ajunge sa intelegi ca frica iti distorsioneaza intotdeauna perceptia.

Recunoaste-ti frica si fii sincer cu tine si cu ceilalti.

Marturiseste: „Sunt cuprins de frica acum si de aceea nu pot vedea corect.”

Renunta la judecatile pe care vrei sa le faci, caci ele nu sunt altceva decat un atac lipsit de sens impotriva cuiva a carui bunatate nu o poti vedea.

Incredinteaza-mi mie aceste judecati.

Spune adevarul: „Iisuse, nu-l pot vedea corect pe acest seaman al meu, deoarece il judec. Ajuta-ma sa ma dezbar de judecatile mele si sa inteleg ce frici sunt scoase la iveala in mine de catre comportamentul sau.”

Fiecare judecata pe care o faci despre aproapele tau vadeste cu mare precizie ceea ce urasti sau nu poti accepta la tine insuti. Nu urasti pe altcineva, decat in cazul in care iti aduce aminte de tine insuti.

Iata de ce, orice incercare de a justifica mania, frica sau judecata esueaza lamentabil. Este pur si simplu o tentativa de a acuza pe altcineva pentru propria ta greseala. O incercare lipsita de onestitate. De responsabilitate.

Ai mijloacele de a pune definitiv capat judecatii, dar inca mai vrei s-o justifici. De ce? Fiindca nu-ti poti recunoaste greseala. Preferi sa suferi, decat sa admiti ca ai facut o greseala. Preferi sa pretinzi ca esti perfect, decat sa recunosti ca, in cazul asta, esti un invatacel. Ce orgoliu de neinteles! Cum pot lua de mana pe cineva care, in pofida durerii sale, insista ca e perfect?

Nu te pot ajuta, daca nu ma lasi sa o fac.

A gresi nu este un lucru atat de ingrozitor. Greseala nu te va deposeda de iubire si de acceptare. Tu asa crezi, dar asta nu e decat o inchipuire. Ceea ce te priveaza de iubire este insistenta ca faci ceea ce trebuie, atunci cand, de fapt, nu faci.
Asta impiedica interventia corectiva.

Incearca, te rog, sa intelegi acest lucru. A nu face ceea ce trebuie nu inseamna a fi „rau”, iar a face ceea ce trebuie nu inseamna a fi „bun”.

Fiecare dintre voi va face atat ceea ce trebuie, cat si ceea ce nu trebuie, de sute de ori in cursul unei singure zile.
Iti spun ca nu poti numara de cate ori faci ceea ce trebuie, sau ceea ce nu trebuie pe durata calatoriei tale pamantesti.

Aceasta lume este o scoala si ai venit aici ca sa inveti.

A invata inseamna a face greseli si a le corecta.

A invata nu inseamna a face tot timpul ceea ce este bine. Daca ai face tot timpul ceea ce este bine, ce nevoie ar mai fi sa vii la scoala?

Fii smerit, prietene. Te afli aici ca invatacel si trebuie sa accepti ca asa stau lucrurile, daca e sa-ti insusesti lectiile pe deplin. Daca nu recunosti ca ai facut o greseala, nu te pot ajuta s-o corectezi. Dar, admite-ti greseala si corectarea va fi acolo, o data cu iertarea.

Aceasta e calea pe care ti-am pregatit-o.

Nu incerca sa fii perfect, prietene. Este un tel nepotrivit. Numai cei care aleg sa sufere mult si din greu doresc sa fie perfecti. Doreste, in schimb, sa recunosti fiecare greseala pe care o faci – ca sa poti invata din ea.

Perfectiunea vine spontan si fara efort, numai atunci cand spui adevarul, cand renunti la dorinta de a-i impresiona pe altii, cand iti abandonezi falsa mandrie.

Cei care cer corectia – o vor primi. Nu pentru ca sunt mai buni decat altii, ci, pur si simplu, pentru faptul ca o cer.

Nu ii judeca pe cei ce nu sunt gata sa-si recunoasca greselile. Recunoaste-le, pur si simplu, pe ale tale si da restul lui Dumnezeu.

Impartaseste altora din experienta ta, dar nu cauta sa Ie-o impui, caci nu stii ce nevoi au altii si nu e treaba ta s-o stii.

Aminteste-ti de ceea ce este bun in aproapele tau. Aminteste-ti de ceea ce este bun in tine insuti.

Lasa toate fricile si judecatile sa se disipeze, acolo unde se ivesc. Recunoaste-ti greselile si fii tolerant fata de greselile pe care le fac altii.

Iata ce-ti cer eu.

E simplu, nu-i asa?

E atat de simplu, incat vei uita mereu. Dar nu fi descurajat.

Daca dorinta ta pentru pace e puternica, in cele din urma ii vei ceda. O data ce ai decis ca asta este ceea ce vrei, nu poti sa nu reusesti sa vii acasa.

sursa : fragment din cartea “Iubire fara conditii” de Paul Ferrini