vineri, 6 aprilie 2012

Ce este ARMONIA ?

de Omraam Mikhael Aivanhov



ARMONIA înseamnă toate calităţile, toate virtuţile reunite laolaltă - fiindcă nu poţi avea această armonie dacă toate funcţiile, toate mişcările şi celulele nu sunt în armonie, în acord, dacă nu există între ele o bună înţelegere.
Lucrând asupra armoniei atingeţi sufletul lucrurilor, Sufletul universal, centrul a tot.
Iar de aici vin ordine, vin comenzi, curenţi, vin forţe care aplanează tot, care armonizează tot şi iată că toate virtuţile sunt prezente.
Am observat: când suntem în armonie, atunci suntem calmi, suntem generoşi, suntem înţelegători, suntem blânzi, răbdători, suntem plini de iubire...
Tot felul de calităţi sunt prezente.
Cum au apărut aşa, de-odată ?
Iar când nu suntem în armonie, suntem cripaţi, suntem iritaţi, mânioşi.
Degeaba insistăm pentru a avea măcar o calitate – blândeţea sau gentileţea.
E imposibil. Toate lucrurile rele sunt prezente, ca să muşte, să înţepe, să lovească, să distrugă.
Iată, aşadar, cât este de adevărat !
 
Şi de ce oamenii n-au observat asta, n-au constatat asta ? Vedeţi ? Nu vă ocupaţi de slăbiciunile şi de calităţile voastre, pentru că nu veţi izbuti într-o reîncarnare.
E o muncă (îndelungată) şi cum oamenii nu cunosc aceste mari secrete, ei lucrează şi lucrează şi lucrează şi nu progresează prea mult.
 
Şi asta pentru că au neglijat, au lăsat de-o parte lucrul cel mai important, adică, dacă vreţi, mama tuturor calităţilor, a tuturor virtuţilor.
 
Pentru că, vedeţi, în ARMONIE totul se dezvoltă, înfloreşte: când sunteţi în armonie, în pace, aveţi o privire mai frumoasă, o expresie mai frumoasă, gesturi mult mai măsurate - şi nu crispate, distructive – cuvintele voastre sunt mai suave, iar gândurile sunt mult mai inteligente; tot ce faceţi, tot ce scrieţi, tot ce spuneţi - e formidabil când sunteţi în armonie, în pace !
 
De ce să nu lucraţi tocmai cu mama tuturor virtuţilor ?
 
Ah, dacă am cunoaşte măcar valoarea ARMONIEI, am lucra zi şi noapte, nu ne-am gândi decât la armonie:
-cum să o creăm,
-cum s-o manifestăm,
-cum să o ducem cu noi,
-cum s-o răspândim, peste tot pe unde mergem şi, mai ales, în celulele noastre.
 
De ce ?
Pentru că armonia este aceea care deschide, care declanşează toate bogăţiile, toate binecuvântările, toate comorile Cerului.
 
Şi doar la limbajul armoniei cedează Cerul.
 
Vreţi să-i vorbiţi, vreţi să-i cereţi ceva, vreţi să convingeţi Cerul să se ocupe de voi ?
El nu cunoaşte alt limbaj.
 
Orice aţi face: dacă îl ameninţaţi, dacă trageţi în el, dacă renunţaţi să vă mai duceţi la biserică şi aşa mai departe – pentru a-l pedepsi – Cerul este insensibil. Dar vorbiţi-i în limbajul muzicii, adică al armoniei... căci ce este, de fapt, armonia ?
Este ceva muzical, muzica absolută, muzica perfectă, muzica prin excelenţă.
Atunci vorbiţi Cerului în limbajul cel mai perfect şi atunci Cerul ciuleşte urechea: o, ce armonios, ce frumos, ce minunat, ce muzical !
Şi atunci el revarsă toate binecuvântările acolo unde i s-a vorbit în limbajul (armoniei), pentru că Cerul nu are alt limbaj, el are doar limbajul armoniei sferelor. Şi dacă ştiţi să-i vorbiţi în acelaşi limbaj, el îl înţelege şi vă răspunde cu acelaşi limbaj – adică vă trimite totul în profuziune, atunci nimic nu mai lipseşte.
De ce, atunci când cântăm în armonie şi când reuşim, cu adevărat, să ne apropiem de această armonie totală – deşi nu am ajuns acolo, mai sunt încă câteva mici note false, pe ici, pe colo – dar când vom reuşi la acea armonie, veţi vedea atunci prezenţa entităţilor celeste.
 
Le-aţi simţit, deja, de mai multe ori, nu mă îndoiesc de asta. Dar nu ştiţi de ce, care este cauza.
Ei bine, armonia este cea care le atrage. Şi aceste entităţi, care sunt chiar acum aici, printre noi, care se plimbă, care trimit, oferă flori, diverse lucruri, mici daruri, iar voi simţiţi, dar nu ştiţi că se datorează prezenţei acestori entităţi.
 
Dar să presupunem că sunteţi impregnaţi de această conştiinţă completă a importanţei acestei chestiuni şi că lucraţi zi şi noapte asupra acestei armonii, vă daţi seama ?
 
Totul va fi aplanat, totul va fi aranjat, nu veţi duce lipsă de nimic; veţi fi un centru luminos şi toate binecuvântările ar începe să curgă peste voi.
 
În timp ce acum, alergaţi, alergaţi către lucruri nu tocmai eficiente şi lăsaţi de-o parte esenţialul.
Vreţi mereu să vă vindecaţi, să luaţi remedii, să mergeţi la masaj, la farmacie... e foarte bine.
Dar dacă cereţi numai armonia, ea vă va vindeca.
Pentru că, de ce sunteţi bolnavi ?
Pentru că există (undeva) o dizarmonie.
Şi cum se face că există această dizarmonie ?
Pentru că aţi întreţinut-o mereu.
Şi cum aţi întreţinut-o ?
Din neştiinţă, din lispă de cunoaştere şi de lumină; aţi hrănit un anumit fel de gânduri, un anumit fel de sentimente, un anumit fel de activităţi sau de comportament.
 
Acestea sunt cele mai bune remedii, acestea sunt remediile: zi şi noapte să te conformezi, să te sincronizezi, să te armonizezi şi să fii în acord, în consonanţă – cum doriţi, din punct de vedere muzical – în consonanţă cu întreaga viaţă, cu viaţa nelimitată, cu viaţa cosmică, cu viaţa din întreaga lume, nu numai să te acordezi, să te armonizezi cu o persoană, cu două persoane, cu soţia, cu rudele, cu vecinii voştri...
 
Nu, asta e prea puţin, e nimic.
Sunteţi în armonie cu nişte nătângi, cu nişte filfizoni, cu nişte golani, dar sunteţi în dizarmonie cu lumea întreagă.
Şi, încet-încet, această dizarmonie se infiltrează, se instalează, şi iată cum sosesc nenorocirile, ele se manifestă într-o zi.
Da. Şi când vă spun asta, mi-o spun, în acelaşi timp şi mie însumi;
 
Încercaţi să creaţi această armonie în voi înşivă şi ea se răspândeşte în toată lumea, iar apoi am să vă revelez ce lucrare se face în întreaga lume datorită muncii voastre: în câte cămine, în câte ţări, declanşaţi, reînviaţi, inspiraţi mulţi oameni care caută acum armonia şi care vor să iasă din această dizarmonie, din această dezordine datorită existenţei noastre aici, în Fraternitatea Albă Universală.
Şi lucrul acesta vă scapă, şi el, vedeţi ?
Nu vedeţi raţiunea de a fi, pentru ce trebuie să trăiţi această armonie: pentru că facem bine întregii lumi, iar acest bine este cel mai esenţial, pentru că el va aduce Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ.
Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este altceva decât Pacea, Armonia, Iubirea, Bucuria şi Fericirea. Altfel, în afara acestor lucruri, nu există Împărăţie a lui Dumnezeu.
Asta este Împărăţia lui Dumnezeu.

joi, 5 aprilie 2012

ALCHIMIZARE



♥ TRANSFORMA SUFERINTA personala in BINECUVANTARE in viata Ta , in TREZIRE SPIRITUALA ♥

“E simplu sa-l iubesti pe Dumnezeu in tot ce e frumos”, a scris Sfantul Francisc.

Totusi, el a recunoscut ca, pentru ca IUBIREA SA FIE ADEVARATA, ea trebuie sa includa TOTUL, inclusiv TOT INTUNERICUL SI TOATA DUREREA VIETII .

Astfel a continuat spunand:

”Lectia intelepciunii mai profunde, totusi, m-a invatat sa-l imbratisez pe Dumnezeu in toate lucrurile.”

Iisus Hristos amintea :

"Nu vă opuneţi răului, căci împotrivirea este hrana răului şi îl face pe acesta şi mai puternic.

Numai cei slabi se răzbună.

Cei puternici în suflet iartă şi este o onoare pentru cei loviţi să aleagă iertarea, căci NUMAI COPACUL PLIN DE FRUCTE ESTE SCUTURAT SAU LOVIT CU PIETRE PENTRU A HRANI".

« Nu conteaza daca suferi in urma unei relatii care a esuat, daca ai dificultati financiare, probleme de sanatate, sau pur si simplu viata ta nu este cea pe care ti-ai dorit-o.

CHEIA pentru a transcende orice suferinta este aceea de A RECUNOASTE ca in mijlocul acestei suferinte exista O OPORTUNITATE, un potential de trezire spirituala.

Incearca sa vezi acea binecuvantare ascunsa in tot ceea ce apare in viata ta.

O bijuterie ascunsa in fiecare experienta.

Asadar.......

MULTUMESC , DOAMNE , PENTRU TOT

Multumesc , Doamne pentru TOATA MINUNEA , LUMINA , IUBIREA , FERICIREA vietii mele , pentru SUBLIMUL fiecarei clipe din viata mea si MULTUMESC , DOAMNE , pentru
- TOT INTUNERICUL si TOATA DUREREA VIETII mele, pentru TOATE bolile pe care le-am avut , pentru zilele si noptile de plans, pentru momentele de tristete, neiertarile, resentimentele, clipele de manie, ura, rasturnarile de situatii, pentru plecarea unor suflete din viata mea, pentru toate neajunsurile mele, pentru pierderi neasteptate de persoane si lucruri din viata mea, pentru toate obstacolele si dezamagirile , pentru ruinarea unor planuri de-ale mele, pentru neintelegerile si cumpenele pe care le-am avut , pentru injuraturile, barfele, tradarile, prefacatoriile, criticile, judecatile , invinuirile fara temei, minciunile spuse despre mine, pentru toate amenintarile, insultele, injuriile, calomniile adresate mie, pentru momentele in care am fost umilita si batjocorita si agresata energetic, sufletesc, spiritual, fizic, verbal , pentru toate manifestarile sau lipsa manifestarilor tuturor sufletelor din creatia divina si a celor intrupate pe Pamant cu care am interactionat si interactionez, (SUFLETE care sunt manifestari ale Lui Dumnezeu si sunt iertate si mantuite si binecuvantate de Dumnezeu , acum , aici si vesnic) de care am avut parte de la data creatiei divine si pana in prezent , a celor prezente si viitoare

Si, cu voia Ta, Doamne si ajutorul tau nemijlocit, toate aceste circumstante sunt reale OPORTUNITATI in viata mea, sunt BINECUVANTARI in viata mea, asa este ingaduit sa se intample de catre Divinitate, TOT CE SE INTAMPLA CU MINE ACUM , AICI, IN JURUL MEU, ESTE EXACT CUM TREBUIE SA FIE , TOTUL SE POTRIVESTE LA NANOSECUNDA IN VIATA MEA , indiferent ca este vorba de miscarea unor particule sau a unor unde de energie .

Cu voia Ta, Doamne si ajutorul tau nemijlocit, Binecuvantez in numele Lui Iisus Hristos cu Lumina, Iubirea , Intelepciunea Sfintei Treimi toate aceste circumstante si toata energia generata de acestea si le botez SUCCES spre binele meu suprem pe toate planurile .

AMIN"

de Andreea Cretu

miercuri, 4 aprilie 2012

Puterea blandetii - Blandetea puterii

Fractal Yin -Yang
Nu ne gandim niciodata la putere ca la o forma de manifestare a blandetei si a fortei interioare de a nu distruge cand ceilalti distrug si de a tamadui atunci cand ceilalti ranesc. Ba chiar am ajuns sa ne invatam copiii ca blandetea este semn de slabiciune si ca oamenii blanzi sunt niste lasi care nu vor sa isi asume un conflict sau o confruntare pentru ca stiu ca nu au nici o sansa de a invinge. Blandetea nu este asociata in mintile noastre cu puterea ci mai degraba cu lipsa ei, avem senzatia ca oamenii puternici nu au timp sa fie si blanzi, ca lucrurile majore si durabile nu se construiesc cu blandete ci cu determinare si energie, cu multa ambitie si dorinta de a reusi…

Si cu toate acestea… doar un om cu adevarat puternic stie sa fie bland fara a fi fatarnic, las sau ipocrit. Doar un om constient de propria putere si de propriile slabiciuni este cu adevarat puternic si capabil de blandetea aceea care mangaie, fara a ameninta, a jigni sau a produce suferinta. Blandetea are o putere infinita si chiar daca unora le este frica de ea ca de o manifestare a fragilitatii interioare, ea este in esenta expresia a tot ceea ce este mai puternic in noi… bagajul de divinitate cu care am venit pe lume.

In toate credintele spirituale exista pe langa energia masculina si creatoare si o energie feminina, hranitoare si pastratoare a ceea ce creeaza energia masculina. Forta aceea care creaza nu poate fi aceeasi forta care mentine… ea trebuie sa se transforme in altceva, in energia aceea care ocroteste, care incalzeste, care hraneste, care linisteste si tamaduieste! Fie ca suntem barbati fie ca suntem femei, avem in noi ambele tipuri de energie, dar pentru ca suntem dresati sa credem ca viata este o lupta pentru supravietuire, am ajuns sa manifestam mai ales energia aceea de cucerire si de aparare, de atac si de distrugere a inamicului, energia care streseaza, oboseste, raneste, imbolnaveste, cucereste, impune si domina… pentru ca in zilele noastre avem impresia ca a fi bland inseamna a fi vulnerabil si slab.

Da… este nevoie si de puterea aceea care se impune si actioneaza… dar nimeni pe lumea asta nu poate sta in stare de alerta continua… incercati sa incordati un muschi cat puteti voi de mult si vedeti cat puteti mentine contractia fara a va relaxa… incercati sa vorbiti fara incetare, sa lucrati fara a va odihni… sa va certati sau sa luptati fara a va opri nici macar o secunda… energia masculina care ne mana in luptele de zi cu zi nu este adevarata putere…chiar daca asa pare…

Puterea adevarata vine din blandetea cu care stim sa ne ascultam, sa ne vedem si sa ne simtim unii pe altii, vine din tihna cu care impartim o bucata de paine, vine din gestul de mangaiere si alinare cu care alungam durerea si lacrima celui de langa noi. Puterea blandetii este infinita, oamenii puternici o au in mod natural, noi ceilalti putem invata sa o manifestam incet si pas cu pas, pe indelete si in tihna. Va veti intreba cum sa faceti asta… cum sa manifestati puterea blandetii si mai ales cum sa gasiti in voi blandetea puterii… Este atat de simplu… Cheia este tot in miezul de flacara divina al fiecaruia pe care mintea il numeste inima…

Mintea lupta cu arme… inima cucereste cu iubire! Mintea raneste cu cuvinte… inima tamaduieste in tacere! Mintea compara si separa… inima accepta si uneste! Mintea impune ritmul sau… inima bate la unison cu celelalte inimi! Mintea priveste… inima vede! Mintea asculta… inima aude! Mintea percepe… inima simte! Puterea mintii si a trupului fara blandetea inimii este cea mai mare slabiciune!

*Sa invatam sa fim blanzi ca mieii Domnului intr-o lume in care ni s-a spus ca doar lupii reusesc!

*Sa fim unii pentru altii alinarea fara de care nu vine somnul si impacarea… bucuria si inima usoara!

*Sa avem puterea de a fi blanzi si astfel sa devenim cu adevarat puternici!


sursa : astrosofia.ro

luni, 2 aprilie 2012

Metode eficiente de protectie aurica


Aura omului sanatos este mare, de forma ovala, compacta, si inconjurata de o “plasa de protectie” de natura biomagnetica.Cand aceasta “plasa de protectie” este intacta, persoana respectiva se afla intr-o stare permanenta de armonie. Din pacate, in prezent, tot mai multi oameni au aura “ciuruita”, distorsionata, afectata. Cum si in ce mod s-a ajuns la aceasta stare de uzura?

 “Dusmanul de moarte” al aurei este nervozitatea si oricine intuieste aceasta daca ia in considerare, de pilda, faptul ca la persoanele rautacioase si iritabile apar cu timpul grave dezechilibre. Starea de nemultumire si impulsivitate sporita, ca de altfel toate celelalte stari negative pe care le manifestam deseori (frica, ura, gelozia, revolta), afecteaza aura dinspre interior, producand “gauri” prin care pot intra in orice moment energiile sau gandurile negative generate de alte fiinte umane inconstiente sau de fiinte dezgustatoare din planurile inferioare ale lumilor subtile paralele.
Spatiul eteric este intesat de tot felul de paraziti energetici si de fiinte cenusii care ne pot face rau in mod voit. Elementalii – asa sunt denumite aceste entitati – prefera sa paraziteze pe corpuri straine si pot ajunge chiar sa puna stapanire pe sufletul unui om care si-a mentinut prin gandurile si actiunile sale legatura permanenta cu lumile inferioare, sfarsind prin a fi posedat de acestia.
Entitatea negativa care incepe sa domine mintea si sufletul unei persoane din planul fizic cauta mai ales sufletul unui betiv, al unui dezmatat, sadic, ucigas, hot, avar sau rauvoitor, pentru ca acestia nu detin controlul propriei lor persoane, fiind dominati de pasiunile lor animalice. Elementalii se bucura insa si de suferinta si necazul omului, hranindu-se cu emanatiile rezultate din indignarea, durerea sau teama acestuia. Orice dezintegrare ii face sa jubileze. Vaporii alcoolului, duhoarea fumatului, mirosul de sange, ca de altfel toate tensiunile psihice ale omului sunt pentru ei un adevarat ospat!
Oamenii lanseaza, prin gandurile lor negative, sageti otravitoare.
Iata de ce, in cunostinta de cauza, invataturile milenare yoga avertizeaza asupra pericolului intretinerii gandurilor meschine, inferioare, care “intoxica” spatiul si constituie focare de epidemii psihice si mentale, dar si al egoismului, care adauga zi de zi otrava ucigatoare la aura bolnava a planetei noastre.
Pentru fiecare gand emis avem o responsabilitate uriasa, deoarece un gand negativ generat de o fiinta poate fi captat mental de altcineva care va reactiona iresponsabil, devenind astfel o victima la a carei suferinta am contribuit si noi. Sustinem, fara riscul de a gresi, ca numarul crimelor invizibile este infinit mai mare decat numarul asasinatelor sangeroase din lumea fizica. Din ignoranta, ura sau frica, oamenii lanseaza, prin gandurile lor, sageti otravitoare a caror putere este uneori deosebit de mare. Noi putem interfera cu acestea si riscam sa ne lasam influentati de ele, ori de cate ori, prin starea noastra dizarmonioasa, favorizam in propria noastra aura aparitia fisurilor de care am amintit.
In plus, otrava urii si a nervozitatii, a suferintei si a tristetii, a pasiunilor inferioare “se depune” pe obiectele din jur, pe zidurile cladirilor, pe lucrurile personale. Toti cei care, ulterior, vin in legatura cu aceste obiecte, vor fi influentati mai mult sau mai putin, in functie de calitatea si de starea aurei lor.
Cu siguranta ca toate aceste revelatii cu privire la campul energetic, care exista nu numai in jurul corpului nostru fizic, ci insoteste orice manifestare din Univers, dovedeste – daca mai este necesar sa o spunem – ca trebuie sa stim cum ne putem proteja. Este asadar evident ca avem nevoie de o protectie aurica, ce ne va ajuta sa evitam interferenta cu aceste vibratii impregnate in locurile pe unde trecem.
Cum sa contracarezi energiile psihice malefice emise de altcineva asupra ta.

1. Pentru a reusi sa contracarezi un conflict este necesar sa raspunzi cu IUBIRE sau cu UMOR (care arata o stare de detasare). Procedand astfel, nu vei mai interfera cu vibratia energetica negativa a agresorului, ba chiar vei reusi sa-l faci sa constientizeze starea sa penibila, determinandu-l sa si-o modifice radical. Multi dintre noi am intalnit persoane despre care spunem: “Cu el (ea) nu te poti certa”. Aceasta arata ca acel om are o structura psihica echilibrata si armonioasa, care il apara de conflicte si de agresivitatea celorlalti.

2. A doua modalitate necesita o forta interioara si mentala mult mai mare. Daca simtiti ca cineva va absoarbe energia, deliberat sau nu ori focalizand ganduri negative sau energii psihice malefice asupra voastra, invocati Lumina Alba Stralucitoare si trimiteti-o asupra persoanei in cauza. Vizualizati cum aura sa se umple de Lumina Alba si mentalizati ca aceasta reuseste sa anihileze energia negativa manifestata asupra voastra.

Alegeti-va una dintre aceste tehnici si aplicati-o perseverent, studiindu-i efectele.
Manifestati continuu o stare pozitiva si o gandire corecta.
Integritatea aurei si starea noastra de bine pot fi aparate in primul rand cu ajutorul energiei psihice binefacatoare. Educarea, formarea psihoenergiei protectoare vor constitui o adevarata profilaxie a omenirii. Pentru inceput este necesar sa se emita insistent ganduri curate, benefice, asigurand patrunderea lor in substanta nervoasa prin repetare continua. Se va elimina astfel, treptat, orice tip de rezonanta cu energiile inferioare.
Gandul la Frumos indica totdeauna drumul catre Adevar si este cel mai important remediu pentru multe suferinte. In loc sa ne tanguim, sa ne indignam sau sa-i judecam pe altii, este mult mai bine sa ne canalizam gandurile catre Frumos, Adevar, Dreptate, Cinste, Prietenie, Iubire etc. Acest gen de ganduri constituie cea mai trainica si mai sigura punte catre Fortele Binelui din Univers.
Cel care trimite in spatiu bucurie o primeste inapoi indoit, cel care trimite amaraciune are, drept raspuns, amaraciune. Exemplu de sugestie pentru gandire corecta: Mentalul meu este purificat, puternic si clar. Gandurile mele benefice exprima intotdeauna bunatate, fericire, pace, iubire si frumusete.
Fiti atenti la perceptiile de moment
Al doilea lucru pe care trebuie sa-l realizati este ca, atunci cand sesizati ca prezenta cuiva nu va face bine, simtindu-va “infestati” sau vampirizati de acesta, sa va departati la o distanta suficienta pentru a nu mai sesiza aceasta interferenta. Daca acelasi lucru il percepeti referitor la o incapere si daca imprejurarea va permite, mai bine parasiti-o imediat, fara regrete.
Autosugestia cu idei-forta
O metoda foarte utila pentru a realiza protectia subtila o reprezinta autosugestia cu anumite idei-forta ce ne pun in rezonanta cu fortele subtile benefice si armonioase ale Universului.Afirmatiile urmatoare vor fi repetate de un numar suficient de ori, pentru a ne impregna in mod adecvat subconstientul cu ele. La incheierea fiecarei serii de repetari, ne vom vizualiza ca si cum ne-am privi pe noi insine din afara cat mai detasati, primind starile respective impreuna cu vibratiile luminoase benefice dorite. Procedand astfel, vom constata ca succesele in directia scontata nu vor intarzia sa apara. Afirmatiile sunt urmatoarele:
Pura Lumina Alba profund binefacatoare si atotputernica a Constiintei divine ma protejeaza inundandu-mi fiinta si aparandu-ma de tot ceea ce este impur. Prin prezenta Ei datatoare de fericire in propria mea fiinta, orice rau este neutralizat, deoarece eu am devenit invulnerabil si invincibil, gratie ajutorului Ei Divin.
Vizualizarea unui glob de lumina
Simultan sau separat de aceasta modalitate expusa anterior, putem apela la actiunea unui camp protector de energie divina. Vizualizati un glob de lumina alb stralucitoare in centrul pieptului vostru. Mentalizati ca aceasta lumina incepe sa se roteasca, marindu-se. Ea se dilata pana cand va umple corpul si se revarsa in exteriorul acestuia. Pe masura ce lumina expansioneaza, tot intunericul se retrage din fata ei. Mariti sfera de lumina pana cand ea va avea cam 50 cm grosime in jurul corpului vostru. Fiind cat se poate de focalizati, fixati aceasta imagine cat de mult timp puteti.
Reluati aceasta vizualizare de cat mai multe ori in timpul zilei.
Recomandari impotriva radiatiilor
Telefoanele mobile, monitoarele calculatoarelor, ecranele televizoarelor sunt aparate care prin radiatiile emanate, pot perturba armonia energiilor indeosebi in zona capului. Pentru a evita eventualele dureri care pot aparea in aceasta zona, recomandam o vizualizare cu lumina alba – ca in metoda descrisa anterior – cu deosebirea ca globul de lumina alba sa fie mentalizat la nivelul capului, avand drept punct de plecare si de expansiune zona centrala a fruntii – Ajna Chakra.
Protectia prin pietre pretioase
Exista, de asemenea, si alte metode de purificare, protectie si exorcizare prin intermediul pietrelor pretioase sau semipretioase, si al plantelor. Aceste metode prezinta un inedit aparte, pentru ca ele erau cunoscute si intrebuintate de catre civilizatiile stravechi. Nu este nimic magic in aplicarea lor, doar ca aceste metode se bazeaza clar pe fenomenul de rezonanta stabilit intre aceste pietre sau plante si diferite focare cosmice de putere si energie.
Recomandam deci purtarea urmatoarelor pietre pretioase sau cristale (dupa ce, in prealabil, au fost purificate timp de 7 zile in sare grunjoasa): onix, cuart, turmalina, agata, crizocol, cristal de stanca, jasp rosu, labradorit, rodonit, sodalit si malahit (care asigura protectia in timpul sarcinii pentru femeile gravide). Este foarte important ca piatra sa vina in contact direct cu pielea, fie pe deget – daca este montata pe un inel – fie pe piept – daca este vorba despre un pandantiv.
Ingerarea de plante medicinale
In ceea ce priveste plantele, indicam un tratament care este necesar sa se realizeze o perioada de minimum trei luni(plante maruntite fin si tinute sub limba 15 minute, de 3-4 ori pe zi, inghitite apoi cu putina apa minerala). Acestea sunt: busuioc, scoarta de stejar, salvie, iarba sarpelui si iarba Sfantului Ion.
Pozitia corpului care ne ajuta sa ne aparam de vampirizarea energetica
Persoanele in varsta, bolnave sau cu tulburari psihice pot sa-i vampirizeze energetic pe cei sanatosi, exact asa cum un burete absoarbe apa. Pentru a evita acest pericol este necesar ca cei sanatosi sa nu fie receptivi si, mai mult decat atat, sa se concentreze mental asupra propriei aure, inchizand circuitele bioenergetice. Iata si o atitudine corporala care ii poate ajuta: stand cu bratele incrucisate si picior peste picior.
Selectati-va anturajul
Dupa o zi de munca, cei mai multi oameni ajung acasa epuizati fizic, psihic si mental. Unele dintre energiile daunatoare ne apartin; altele, cum sunt tensiunile inexplicabile, gandurile ciudate sau sentimentele stranii, nu sunt ale noastre, dar ne afecteaza pentru ca am interferat cu alte persoane, dominate de asemenea energii impure. Daca am fi atenti, am putea detecta persoanele de la care provin aceste trairi negative si fata de care noi ne deschidem si suntem receptivi.
De aceea este esential sa selectam oamenii in prezenta carora ne simtim bine si sa-i deosebim de cei care ne produc stari negative, mai ales pentru aceia care nu pot controla inca sistemul lor energetic.
Fiecare fiinta are anumite probleme interioare cu care se confrunta. A te incarca si cu problemele altora inseamna ignoranta, neputinta, si o sanatate compromisa.

vineri, 30 martie 2012

Ganduri


Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.

Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.

Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
 
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta - vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.

Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.

De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.

Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.

Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.

Părintele Arsenie Boca- GANDURI

marți, 27 martie 2012

Inceputul fiintei umane

Te-ai întrebat vreodatã care este rostul tãu pe acest pãmânt? Care e scopul tãu ca fiintã umanã? Sunt atât de multi aceia care nu stiu acest lucru! Totusi, rãspunsul e simplu. Toti avem acelasi scop: acela de A EVOLUA. Tot ceea ce se numeste VIATÃ trebuie sã creascã. Priveste o clipã în jurul tãu: când o floare sau un copac înceteazã sã mai creascã, moare. Acelasi lucru e valabil si pentru noi. Fiecare om trebuie sã creascã si sã continue sã evolueze. A creste înseamnã pentru om „a creste în interiorul sãu”. Sufletul tãu e cel ce creste de-a lungul întregii vieti si nu corpul fizic.
Cele douã adevãruri principale ale omului sunt DRAGOSTEA si CREDINTA. Nu pare ceva prea complicat, dar câtã vreme omul continuã sã-si creeze tot felul de probleme, neîntelegerea acestor douã legi va persista. Se spune cã atunci când omul va învãta sã se iubeascã pe sine si pe semenii sãi pe deplin, va ajunge sã stãpâneascã materia si prezenta lui pe pãmânt nu va mai fi necesarã.
Fiecãrui om îi revine sarcina de a se purifica, de a se mentine într-o bunã stare de sãnãtate fizicã, mentalã si emotionalã. Astfel, peste tot va domni armonia si pãmântul va deveni un loc prosper. Te afli aici, pe pãmânt, pentru a-ti supraveghea propria evolutie si nu pe a altora. Este inutil sã-ti folosesti energia pentru a-i judeca si a-i dirija pe altii. Existi pe pãmânt numai pentru tine.
Totusi, nu e usor pentru om sã meargã în profunzime. Pe de-o parte, e vorba de orgoliul lui foarte dezvoltat iar, pe de altã parte, îi e fricã… Frica de a descoperi un monstru în el însusi!De unde vine aceastã fricã? Poate din educatia primitã sau din altã parte, dintr-o viatã anterioarã. Dar asta nu conteazã. Lasã trecutul în urma ta. Trecutul e mort, nu-l poti schimba. Momentul cel mai pretios pentru tine este clipa prezentã. Iar viitorul depinde numai de tine, de ceea ce gândesti acum.
Dacã esti abia la început în ceea ce priveste evolutia personalã, as vrea sã teprevin cã vei simti o oarecare tulburare. Vei avea impresia cã temeliile fiintei tale se clatinã si cã totul se va prãbusi. Dar nu te nelinisti, este doar o iluzie. Aceastã tulburare este dovada cã se petrec anumite lucruri în forul tãu interior si cã te-ai decis sã „faci curãtenie”. Fie cã îti urmãresti atent gândurile, sau urmezi cursuri, citesti sau asculti, evoluezi si în acelasi timp, te purifici. Si pentru a te purifica mai mult, trebuie sã repeti anumite actiuni. Astfel accelerezi procesul de curãtire. Dau drept exemplu un pahar cu apã murdarã în care versi încet-încet apã limpede, curatã. Continuând acest procedeu, apa se purificã si obtii un pahar cu apã curatã. Este ceea ce se întâmplã si cu tine când cresti în interior. S-ar putea ca problemele tale sã ti se parã mai numeroase, s-ar putea sã te simti coplesit, dar nu e decât o iluzie; trebuie sã crezi cã eforturile tale sustinute vor fi rãsplãtite din plin.
Sunt oameni care trãiesc încã în întuneric. Ei nu stiu cã mai existã si altceva. Nu vãd. Dacã li se vorbeste despre luminã, dacã li se aratã aceastã luminã, pentru ei nu existã asa ceva. Dimpotrivã, omul care a decis sã creascã în interior se gãseste la nivelul iesirii din pãmânt. El începe sã vadã lumina. El se îndreaptã spre luminã. Cu cât urcã mai mult, cu atât mai mult simte cãldura sa si cu cât va urca mai mult, cu atât va fi mai încãlzit si luminat. Ca orice persoanã ce evolueazã, vei trãi momente dificile. Când esti plin de orgoliu, ti-e greu sã admiti cã si altii au dreptate. Nu vrei sã recunosti cã poate altii au gãsit deja rãspunsul! De multe ori vei dori sã îi schimbi pentru a-ti demonstra cã ai dreptate. Este si asta o probã de trecut. Dar meritã efortul; cu cât vei reusi sã-ti stãpânesti mai mult orgoliul, cu atât vei reusi sã stãpânesti mai bine situatiile exterioare. Si acest efort te va face sã te înalti cãtre luminã, cãtre fericire.
Pentru a ajunge sã fii stãpân pe viata ta, trebuie sã devii mai constient. Nivelul constiintei umane e atât de slab, încât cea mai mare parte a timpului omul nu stie cu adevãrat ce spune, ce face si ce gândeste; totul se întâmplã în mod mecanic. De câte ori pe zi ti se întâmplã sã-ti pui întrebãri înainte de a spune sau a face ceva? E timpul sã devii mai constient de viata ta!

Sursa : PRIMORDIAL AL FIINTEI UMANE – Lise Bourbeau

vineri, 23 martie 2012

IERTARE

Mă iert pentru orice acţiune, gând sau faptă trecută, prezentă sau viitoare din această realitate sau din oricare altă realitate, ce n-a fost compusă din frecvenţele Iubirii Sacre. Îi iert pe toţi cei care consider că m-au tratat nedrept în viaţa aceasta sau în oricare altă viaţă şi le returnez, înfăşurate într-o bulă de iubire, toate amintirile negative, toate energiile de impact şi viitoarele posibile pe care le-am creat împreună. Rog îngerii iertării să penetreze toate faţetele fiinţei mele cu frecvenţele Iubirii/Luminii astfel încât să pot deveni „focalizat pe suflet şi centrat în inimă” ca un Purtător de Lumină şi un maestru.
Îi iert cu uşurinţă pe alţii şi sunt iertat/ă cu uşurinţă.
Mă iert pe mine şi imi eliberez trecutul pe cea mai înaltă cale a sa de evoluţie spirituală.
Iert şi comunic iubire, uşor şi fără niciun efort, acum.
Natura mea iertătoare este contagioasă.
Îmi eliberez acum trecutul din minte, corp şi afaceri. Sunt liber/ă.
Îmi iert familia şi îi îmbrăţişez cu Iubire şi compasiune.
Dumnezeu mă iubeşte şi mă iartă.
Dumnezeu mă iartă imediat ce Îi cer iertare.
Îi sunt recunoscător/recunoscătoare lui Dumnezeu pentru abilitatea pe care o am de a ierta cu uşurinţă.
Îmi eliberez trecutul şi mă iert pe mine pentru implicarea mea.
Îi iert cu uşurinţă pe toţi cei care au nevoie de iertare şi mă iert pe mine.
Iertarea este un dar pe care acum mi-l fac mie şi celor din jurul meu.
Trecutul nu are nicio putere asupra mea.
Iertarea mă face să mă simt uşor şi liber/uşoară şi liberă.
Cu cât eliberez mai multe resentimente, cu atât am mai multă iubire de exprimat.
Pe măsură ce învăţ să mă iubesc, îmi vine mai uşor să iert.
Iert pe toată lumea şi toată lumea mă iartă pe mine. Permit Planului Divin să acţioneze asupra vieţii mele.
Sunt iertat/ă pe măsură ce îi iert pe alţii, iar calea mea este iluminată cu iubire şi lumină.
Iert pe ........ şi binecuvântez Divinitatea din el/ea/ei/ele. Fie să-şi împlinească dorinţa inimii într-un mod perfect.
Nimeni nu poate fi condamnat pentru această situaţie ........ Lecţia a fost învăţată şi merg mai departe în Graţie.
Nu judec şi, la rândul meu, nu sunt jedecat/ă. Planul Divin îmi luminează viaţa, dăruiesc tuturor iubire.
"Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!"
Asa sa fie!
Amin!

Mie mi se pare cea mai concisa formula de iertare, rostita in timpul unei crude si nemarginite suferinte, o formula care, interpretata corect, poate avea o rezonanta cuprinzatoare. Cuprinde atat constientizarea propriei evolutii, raspunderea care izvoraste din aceasta, cat si dorinta de a ajuta omul sa se ridice deasupra starii sale de necunoastere.

cu multumiri autorului necunoscut

miercuri, 21 martie 2012

Femei mature si Femei imature

De la fetita la adolescenta, de la adolescenta la adult si de la adult la femeia matura, este un parcurs foarte lung, un drum ale carui etape sunt caracterizate, fiecare, de momente cu totul speciale care tin de evolutia psiho-emotionala a femeii. Aparenta ‘’imaturitatii’’ da cont tocmai de aceasta evolutie, de trecutul femeii ‘’imature’’.

Fiecare femeie are ca prim model de feminitate si de maturitate feminina propria sa mama – trecutul nu poate fi sters si nici negat, tiparele se inregistreaza inconstient si au o viata lunga …

Nu te nasti femeie – ci devii femeie, nu te nasti mama – ci devii mama, nu esti sotie – devii sotie… Cu ajutorul imaturitatii, al greselilor si poate chiar cu ajutorul durerilor pe care aceasta le presupune in fiecare etapa, fetita, femeia, mama, sotia, se poate cizela, pana devine o perla – perla din imaginea care insoteste acest articol. Procesul de formare a unei perle nu este nici acum clarificat complet. Conform unor cercetari de data recenta, raspunzatoare de formarea perlei ar fi celulele epiteliale ranite ale scoicii, care sufera de o boala parazitara, scoica incercand sa neutralizeze parazitul prin invelirea cu sidef.

Deci, pentru o perla … drumul este anevoios, iar ranile cat se poate de folositoare.

De la femeia imatura la femeia matura sau la femeia-perla, drumul este la fel de anevoios - societatea se grabeste sa puna la zid femeile ‘’imature’’, dar uita ca trecutul are o pondere semnficativa in cadrul tabloului femeii imature.

Bebelus-copil-adolescent-adult-matur … Etape care contin, fiecare, alte mici dar semnificative trepte de evolutie, care contin, de fapt, trecutul fiecaruia dintre noi. Maturizarea emotionala nu are intotdeauna legatura cu varsta biologica, cresterea emotionala nu este un proces la fel de usor cum este cresterea din punct de vedere fizic, iar aparenta imaturitate nu este de condamnat si nici de ascuns sub masti de femei mature – fiecare are trecutul sau, lectiile sale si etapele sale de crestere si de evolutie, chiar daca intre acestea exista si momente de stagnare sau de regres – totul se intampla pentru maturizare.

Sunt convinsa ca in fiecare dintre voi exista deja o perla, care are trecutul sau foarte valoros!

Lecţiile vin întotdeauna atunci când eşti pregătit, iar dacă vei fi atent la semne, vei afla mereu ce-ţi trebuie pentru pasul următor.

Femeile imature îşi păstrează agenda complet goală şi aşteaptă să le sune un bărbat.

Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele activităţi la care doreşte să participe.

Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor.

Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevărat al lor, controlatul este absolut inutil.

Femeile imature îl „verifică” pe bărbatul care nu le-a sunat.

Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat.

Femeile imature încearcă să „înlănţuiască” un bărbat utilizând sexul.

Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te „înlănţuiască” el pe tine.

Femeile imature falsifică manifestările plăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminţi să termine bărbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc…

Femeile mature, în aceeaşi situaţie, spun „Opreşte-te”, se ridică, se îmbracă şi pleacă.

Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu.

Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.

Femeile imature ignoră „băieţii buni”.

Femeile mature ignoră „băieţii răi”

Femeile imature sunt permanent îngrijorate că nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume bărbat.

Femeile mature ştiu că sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare bărbat.

Femeile imature încearcă să monopolizeze tot timpul bărbatului lor.

Femeia matură realizează că îi poate oferi liniştită spaţiul de care are nevoie unui bărbat – asta va face timpul petrecut apoi în cuplu chiar mai plăcut şi special – şi pleacă să se distreze cu proprii prieteni.

Femeile imature gândesc că un bărbat care plânge este un bărbat slab…

Femeile mature îi oferă acestuia un umăr pe care să plângă şi o batistă.

Femeile imature vor să fie răsfăţate şi îi spun asta în mod răspicat bărbatului lor.

Femeile mature îi „arată” bărbatului ce înseamnă răsfăţul şi îl fac să se simtă suficient de confortabil ca să poată răspunde cu reciprocitate fără teama că-şi va pierde „bărbăţia”.

Femeile imature sunt rănite de un bărbat şi-i fac pe toţi ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia.

Femeile mature ştiu că acela a fost doar UN bărbat.

Femeile imature se îndrăgostesc şi vânează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realităţile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi.

Femeile mature ştiu că, uneori, cel pe care îl iubeşti nu te poate iubi pe tine şi îşi văd de viaţa lor mai departe, fără amărăciune şi furie.

de Paulo Coelho

marți, 20 martie 2012

Linistea interioara autentica


“Să spunem că cineva incearcă să te insulte. Dacă îți poți păstra liniștea interioară, el nu va reuși. Orice ar spune, nu te simți insultat. Atât timp cât tu nu accepți insulta, încercarea lui de a te jigni va da greș. În final, el va fi cel care se va simți ofensat. Să vă spun o glumă: Un psihanalist se plimba într-o dimineață cu prietenul său. Un pacient al medicului, cam nebun, a venit alergând și l-a lovit cu putere în spate. Psihanalistul s-a clătinat și a căzut la pământ, în timp ce omul se depărta alergând mai departe. După ce și-a mai revenit, medicul și-a continuat liniștit plimbarea. Șocat, prietenul său l-a întrebat: - Nu ai de gând să faci nimic? Omul acela e nebun. Trebuie neapărat să faci ceva! - Asta-i problema lui, nu a mea, i-a răspuns psihanalistul. Avea dreptate. Era ca și cum ar fi spus: „Faptul că m-a lovit este problema lui, nu a mea. De ce să-mi pierd liniștea?“ Dacă altcineva este furios, este problema lui; dacă te insultă, este problema lui, nu a ta. Dacă te afli într-o stare de liniște interioară autentică, nimic din exterior nu te poate tulbura. Voi nu vă aflați nicio clipă într-o astfel de stare; de aceea, vă folosiți de orice pretext pentru a vă ieși din minți. De fapt, fierbeați și înainte în interior, dar nu aveați încă un motiv să explodați. Sosan spune: Dacă mintea rămâne netulburată… Și nu poate rămâne netulburată decât dacă se racordează la Sursă… nimic nu o mai poate ofensa, și când nimic nu o mai poate tulbura, lumea exterioară încetează să mai existe în forma ei veche. Odată cu atitudinea interioară, se schimbă și calitatea ființei. Dacă altcineva reușește să te insulte, înseamnă că ești dispus să te lași insultat. Dacă nu te simți insultat, niciun gest exterior nu ți se va părea o insultă. Cum ar putea fi gestul o insultă dacă tu nu te simți insultat? Dacă cineva este furios, nu îi poți percepe furia decât dacă aceasta te tulbură. Dacă nu te tulbură, nu o vei percepe ca atare. Calitatea se schimbă odată cu interpretarea, căci tu ești diferit. Dacă cineva te urăște, nu poți percepe ura decât dacă aceasta te tulbură. Dacă nu te tulbură în niciun fel, cum ai putea-o numi ură? Vei percepe vibrația, dar nu o vei numi ură, căci vechea minte a dispărut, așa că vechile nume nu se mai potrivesc. În loc să te simți afectat, vei simți mai degrabă că îți pare rău de el, că îl compătimești. Te vei gândi: ”Ce s-a întâmplat cu acest om? Cât de mult trebuie să sufere, dacă se comportă în acest fel, și cât de inutil mi se pare totul!” Îl poți chiar ajuta să iasă din această stare, știind că atunci când se înfurie, omul își otrăvește propriul corp. Într-un fel este un om bolnav. De aceea, vei simți nevoia să îl ajuți să iasă din această stare. Atunci când cineva este bolnav de cancer, nu simți nevoia să te cerți cu el. Mai degrabă îl ajuți, îl duci la spital… În viziunea lui Buddha, a unui om ca Sosan, mintea omului furios este bolnavă de cancer. De aceea, el simte nevoia să îl ajute; simte o stare de compasiune față de acesta. Dacă această lume ar deveni ceva mai iluminată, nimeni nu s-ar mai putea înfuria fără ca familia și prietenii să îl ducă imediat la spital. Oamenii furioși au nevoie de medic. Este inutil să le ripostezi și să te înfurii la rândul tău. Este o prostie, căci acești oameni sunt deja bolnavi; cum poți să continui să îi lovești, în loc să-i ajuți? Noi manifestăm compasiune doar în fața bolilor fizice, nu și în fața celor mentale. Atunci când cineva este bolnav din punct de vedere fizic, noi nu ne simțim ofensați, orice ne-ar zice. [...] Dacă nu te simți tulburat, totul se schimbă, căci întreaga ta atitudine este alta. Ești un om diferit, iar acest lucru este suficient pentru ca întreaga lume să se schimbe. Ea încetează să mai existe în vechea ei ipostază. Când în minte nu mai apar gânduri care discriminează, vechea minte încetează să mai existe. Discriminarea între bine și rău, între preferințe și antipatii, este însuși fundamentul minții. Atunci când discriminarea dispare, mintea cade într-un abis, iar omul ajunge la sursă. Ființa ajunge la sursa ei și descoperă întreaga semnificație a vieții, binecuvântarea, extazul. Destul pentru astăzi…” 

duminică, 18 martie 2012

Afirmatia Iubirii

de Catalin Manea 
Am fost inspirat sa scriu Afirmatia Iubirii in urma unei convorbiri telefonice cu un Suflet drag.

Am fost inspirat de viata, iar eu sunt onorat pentru acest privilegiu. Repeta aceste cuvinte dimineata, cand te trezesti, si seara, inainte de culcare, iar viata ta va inflori! Implica-te emotional si absoarbe magia fiecarui cuvant, gand si sentiment! A sosit momentul sa te linistesti. A sosit momentul tau! Fa-ti un ritual zilnic si ia-ti cateva minute dimineata si seara pentru Afirmatia Iubirii. Dupa o scurta perioada, vei incepe constient sa simti prezenta Sursei Universale in viata ta. Pace si Iubire! 


“Multumesc pentru faptul ca exist. Am viata. Traiesc. Sunt sanatos. Multumesc pentru sanatatea mea! Ii multumesc inimii mele pentru faptul ca bate! Ii multumesc aerului pentru faptul ca imi sustine viata. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru inca o noua zi binecuvantata. Iubesc totul. Iubesc viata. Iubesc oamenii.Trimit iubire catre orice forma de viata si ma deschid catre a primi iubire. Am fost creat din dragostea lui Dumnezeu si la randul meu trimit dragostea mea mai departe. Sunt o manifestare a Inteligentei Atotcreatoare si ma bucur din plin de viata mea. Ii multumesc vietii neincetat, iar viata imi multumeste intotdeauna.Primesc ceea ce ofer. Transmit fericire neconditionata catre fiecare persoana din viata mea. Eu am aflat calea catre Lumina, iar acum luminez si eu pe cei care sunt rataciti in labirintul confuziei. Ma incarc cu puterea blanda a Universului si ma ridic deasupra oricarei provocari. Ofer iubire. Primesc iubire. Sunt iubire.Gandurile mele imi creeaza realitatea, iar eu, incepand de acum, gandesc cu bucurie si trimit bucuria mea catre cine are nevoie de ea. Sentimentele mele ma conduc prin viata, iar eu, incepand de acum, incep sa simt puterea sentimentului de iubire. Ofer iubire. Primesc iubire. Sunt iubire.Ma iert pentru tot. Ma iert pentru situatiile in care nu am fost mandru de mine si accept ca fiecare experienta m-a condus in acest loc, pentru a rosti aceste cuvinte care ma inalta. Ma accept asa cum sunt. Sunt Pace. Sunt Bucurie. Sunt Fericire. Sunt Iertare. Sunt O Sursa Neincetata de Iubire. Sunt Acasa. Sunt in siguranta acum. Sunt in Dumnezeu.Daca Forta care m-a creat este cu mine, cine poate fi impotriva mea? Dumnezeu ma vegheaza si ma tine in bratele Sale. Imi ofera Protectie Divina. Imi ofera Dragostea Suprema. Imi ofera Limpezire si Pace Interioara. Tot ce a fost in trecut, nu mai exista. Tot ce va fi in viitor, nu exista. Acum sunt fericit. Acum sunt impacat. Multumesc pentru faptul ca exist. Multumesc pentru linistea care ma cuprinde acum.Fiecare celula a trupului imi este incarcata cu liniste si pace. Trupul meu este perfect sanatos. Mintea mea este mai clara ca niciodata. Sufletul meu este Bucuros. Eu sunt Bucurie. Ma iubesc si trimit lumina iubirii mele catre tot ce ma inconjoara. Ii mangai pe cei din jur cu pacea pe care le-o ofer si le transform viata intr-o sarbatoare. Multumesc pentru aceasta zi minunata! Ma iubesc si sunt iubit. Multumesc!“

sâmbătă, 17 martie 2012

Cand esti enorm si simti prea mult

Sensibilitatea psihologica in dragoste.


Prin urmare, persoanele hipersensibile aud, vad, miros, simt mai mult decat cei din jur. La maturitate, gandesc, reflecteaza, observa mai mult decat restul. Au nevoie de mai mult timp petrecut singure pentru a se putea echilibra psihic si energetic. De asemenea, un hipersensibil va fi intotdeauna precaut si va evita vorbele si actiunile pripite. 


Ti s-a intamplat adesea sa simti ca esti… diferita de cei din jurul tau? Ti s-a intamplat sa ti se spuna ca esti “prea sensibila”, ca “trebuie neaparat sa te schimbi ca sa supravietuiesti in lumea asta dura”? Ti s-a intamplat sa ti se spuna: “hei, dar ce esti asa suparacioasa, eu nu vad ce te-ar fi putut deranja atat de rau?” Ti se intampla sa simti atat de intens si haotic incat sa nu poti sa nu te lasi coplesita de emotii? Ti se intampla uneori sa nu poti dormi noaptea din cauza gandurilor tale care inregistreaza si deruleaza intamplarile de peste zi cu o intensitate similara? Ti se intampla adesea sa te lasi influentata de starile emotionale ale celor din jur si sa resimti puternic orice impresie fizica si psihica? Te demoralizeaza zgomotele si lucrurile galagioase? Gandul unor schimbari importante iti provoaca fiori pe sira spinarii? Ti se intampla uneori sa traiesti mai mult in lumea ta interioara decat in cea exterioara? Se intampla sa nu poti sa scapi de sentimentul ca lumea ta de multe ori nu se leaga de lumea celor din jur? Se intampla poate sa cunosti o astfel de persoana!?...

Sensibilitatea ca fel de a fi si de a simti: Ce inseamna a fi o persoana HSP (Highly Sensitive Person)? 

Intr-o lume care tinde sa minimalizeze emotionalitatea si sa mizeze din ce in ce mai mult pe cultul puterii si al omului puternic, a fi sensibil poate fi perceput drept un defect, un neajuns care determina sentimentul de inadaptare sau de neapartenenta, nu tocmai calitatea ideala a unei persoane. Dar nu, nu esti diferita intr-un sens negativ si nici nu suferi de vreo boala incurabila. Inseamna doar ca esti o persoana HSP la fel ca o cincime din populatia lumii.

In 1996, psihologul Elaine N. Aron (actualmente profesor in cadrul Universitatii de stat din New York) si colegii sai de cercetare au pus pentru prima oara acest termen in circulatie –HSP- si in ciuda confuziilor care se fac, il disting clar de alti termeni precum fobie sociala, timiditate, anxietate sociala sau a avea un temperament introvertit. “A confunda un sensibil cu un timid sau o persoana anxioasa si intravertita este o greseala”, este de parere Elaine N. Aron, venind cu un argument puternic: aproape o treime din persoanele HS sunt extravertite, invatand sa se adapteze si sa fie compatibile cu ceilalti. Cartea “The Highly Sensitive Person” semnata de psihologul Elaine N. Aron a reprezentat o adevarata revelatie psihologica.

Spre deosebire de celelalte persoane, persoanele HS dispun inca de la nastere de un sistem nervos mai sensibil si mai receptiv la detalii si subtilitati. Creierul primeste informatia din mediul exterior si o proceseaza pentru o perioada de timp mai indelungata. Senzatiile fizice si psihice joaca un rol primordial in structura de personalitate a unei persoane HS. La nivel fizic, senzatiile intense si puternice determina o persoana sensibila sa se simta vulnerabila, nelinistita si inconfortabila in prezenta zgomotului, a aglomeratiei, dupa o zi agitata si stresanta la serviciu, in conditiile schimbarilor de vreme si sa simta nevoia acuta de a se recupera in liniste si singuratate. Fara ca acest lucru sa insemne ca nu le pot face fata cu brio!

Sensibilitatea poate fi uneori… coplesitoare?

Prin urmare, persoanele hipersensibile aud, vad, miros, simt mai mult decat cei din jur. La maturitate, gandesc, reflecteaza, observa mai mult decat restul. Au nevoie de mai mult timp petrecut singure pentru a se putea echilibra psihic si energetic. De asemenea, un hipersensibil va fi intotdeauna precaut si va evita vorbele si actiunile pripite. Persoanele sensibile au capacitatea de a prevedea consecintele cuvintelor si ale actiunilor. De aceea, isi aleg cu grija cuvintele si se gandesc de doua ori inainte de a actiona. Persoanele hipersensibile nu se lasa inselate de aparente si latura de suprafata a unei persoanei. Nici nu prezinta un interes prea mare pentru masca cu care se infatiseaza/ te infatisezi lumii. Daca un sensibil nu te place, nu inseamna ca nu va vorbi despre tine in termeni rautacioasi in grupul sau de prieteni, alcatuit evident dupa chipul si asemanarea sa.

Chiar daca sunt vesele si fericite, uneori intampina dificultati in a-si afisa fericirea si in exterior, astfel incat sa poate fi sesizata si de ceilalti. Pentru ca evita evenimentele sociale si discutiile in grupuri,preferand in schimb conversatiile intime cu persoane fata de care simt ca pot stabili legaturi emotionale, pot fi percepute drept persoane nesociabile, neprietenoase, introvertite sau chiar singuratice. Dar, dupa cum spune Elaine, nu trebuie sa facem aceasta confuzie!
 
Cum iubesc persoanele Hipersensibile si in ce fel de relatii se simt fericite?

Anumite probleme intr-o relatie cu o persoana hipersensibila nu sunt excluse. Pentru a crea un zid de protectie impotriva a ceea ce simte, persoana HS se intoarce catre sine si resursele sale interioare. Multe persoane cu un grad de sensibilitate cad in greseala de a incerca sa fie perfecte. Sensibilul poate disimula si se poate ascunde de minune. Poti avea ca partener un astfel de om fara sa realizezi asta niciodata. “Hipersensibilii se schimba in exterior, insa stiu si sunt extrem de constienti de faptul ca nu se vor schimba niciodata in interior. Nu pot face acest lucru: e ca si cum ai cere unui dreptaci sa devina stangaci. Pur si simplu, nu este posibil”, afirma Elaine N. Aron intr-un interviu postat acordat revistei medicinenet.com

Persoanele hipersensibile aprecieaza mai mult decat orice intimitatea si apropierea, senzatia de a fi pe aceeasi lungime de unda cu persoana cu care poarta o conversatie, pe care o iubeste, etc. Structura lor psihologica este astfel construita incat ele sa dezvolte relatii frumoase si sa fie atente fata de nevoile relatiei. Sunt loiale, buni ascultatori, investesc foarte mult din punct de vedere emotional si fac eforturi pentru a face lucrurile sa mearga. De asemenea, sunt inzestrate cu o curiozitate iesita din comun. Simt nevoia sa exploreze, sa descopere, sa cucereasca sau sa se lase cucerite. Pun pret pe latura spirirituala a lucrurilor. De aceea, pentru ele, actul sexual va reprezenta o legatura mai incitanta si mai puternica decat pentru non-sensibili.

In cazul in care sensibilitatea este insotita de o incredere in sine scazuta si nesiguranta (dezvoltata probabil in copilarie cand sensibilitatea copilului a fost inteleasa si perceputa eronat), persoana sensibila se poate gasi prinsa intr-o relatie in care propriile nevoi sunt puse deoparte in favoarea satisfacerii nevoilor partenerului. Persoanele HS pot sa stea intr-o relatie mult timp chiar si simtindu-se coplesiti si epuizati din punct de vedere emotional. Pot, de asemenea, sa ramana prinse intr-o relatie in care se simt singure doar pentru ca nu se pot desprinde din acea relatie.

Sensibilitatea nu este impartita pe genuri si nu este o regula ca doar femeile sunt cele sensibile si emotionale, iar barbatii nu. Barbatul sensibil dezvolta o simpatie pentru femei, incercand sa le faca pe plac. De multe ori femeile vor prefera sa aiba ca prieten un barbat hipersensibil, insa nu si ca partener de viata. Pe de alta parte, femeia sensibila este educata astfel incat sa faca pe plac celorlalti, sa plece urechea la suferintele si durerile celorlalti si sa sufere daca necesitatile celorlalti nu sunt indeplinite.

Dar ce se intampla intr-un cuplu in care unul dintre parteneri este un sensibil si celalalt nu? Se poate intampla ca fiecare din cei doi sa simta o unda de dispret fata de celalalt dintr-un motiv simplu: nu este ca el. Sensibilul poate gasi ca non-sensibilul este usor superficial si limitat, iar non-sensibilul poate gasi ca sensibilul are o personalitate slaba,este prea serios, preocupat de propria persoana si de propriile ganduri. Sensibilul are mai multa nevoie decat non-sensibilul sa fie singur. Este valabila si reciproca: non-sensibilul se plictiseste mai repede atunci se afla singur. Persoana sensibila poate fi un partener ideal si se poate descurca de minune in rolul partenerului-protector intr-un cuplu. Poate ca intr-o maniera total diferita de o persoana non-sensibila, insa poate mai grijuliu, mai intuitiv, explica Elaine.

 de Dana Negoita


miercuri, 14 martie 2012

Nu-ti lua gandurile prea in serios!


Majoritatea oamenilor isi petrec intreaga viata in temnita propriilor lor ganduri. Ei nu trec niciodata dincolo de un simt limitat, individualizat, al sinelui, creat de minte si conditionat de trecut.
In interiorul tau, asemenea oricarei fiinte umane, exista o dimensiune a constiintei, mult mai profunda decat gandirea. Este esenta a ceea ce esti tu. O putem numi prezenta, constientizarea, constiinta neconditionata. In invataturile stravechi, ea este Constiinta Christica 

Descoperirea acestei dimensiuni te elibereaza pe tine si elibereaza lumea de suferinta pe care ti-o pricinuiesti tie insuti si altora, atunci cand micul eu, creat de minte, este tot ceea ce cunosti si iti conduce viata. Iubirea, bucuria, creativitatea si stabilitatea pacii interioare nu pot veni in viata ta, decat prin acea dimensiune neconditionata a constiintei.

Daca poti recunoaste, macar din cand in cand, ca gandurile care iti trec prin minte sunt niste simple ganduri; daca poti fi martorul propriilor tale tipare de reactie mental-emotionala, atunci acea dimensiune ti se dezvaluie sub forma constientizarii gandurilor si emotiilor, atunci cand ele apar in spatiul launtric atemporal, in care se desfasoara viata ta. 
Fluxul gandirii are o inertie uriasa, care te poate trage dupa sine, cu usurinta. Fiecare gand pretinde ca el conteaza foarte mult.El vrea sa-ti atraga intreaga atentie.


Iata o noua practica spirituala pentru tine: nu-ti lua gandurile prea in serios. 


Pentru oameni este foarte usor sa fie prinsi in capcana propriilor temnite conceptuale.
Mintea umana – in dorinta ei de a sti, intelege si controla – isi mistifica parerile si punctele de vedere privind adevarul. Ea spune: asa stau lucrurile. Trebuie sa mergi dincolo de gandire, pentru a intelege ca, indiferent de modul in care iti interpretezi propria viata, viata sau comportamentul altcuiva, oricare ar fi modul in care judeci o anumita situatie, acesta nu este decat un punct de vedere, una dintre numeroasele perspective posibile. Nu e nimic mai mult decat un manunchi de ganduri. Insa realitatea este un tot unitar, in care toate lucrurile sunt intretesute, in care nimic nu exista de sine statator. 
Gandirea fragmenteaza realitatea… o divizeaza in bucati conceptuale.
Mintea ganditoare e un instrument util si puternic, dar, cand pune cu totul stapanire pe viata ta, este, totodata, si foarte limitativa, atunci cand tu nu poti intelege ca ea nu este decat un mic aspect al constiintei – care esti tu. 
Intelepciunea nu e un produs al gandirii. Intelegerea profunda a faptului, intelepciunea, apare prin simpla actiune de a acorda intreaga ta atentie unei anumite persoane sau unui anumit lucru sau unei anumite situatii. Atentia este inteligenta primordiala, este constiinta insasi. Ea darama barierele create de gandirea conceptuala si, odata ce acest lucru se intampla, apare si recunoasterea faptului ca nimic nu exista in si prin el insusi. Atentia este vindecatorul separarii.
Ori de cate ori esti cufundat in gandirea compulsiva, tu eviti ceea ce este real. Nu vrei sa te afli acolo unde esti: Aici, Acum.
Dogmele – religioase, politice, stiintifice – se nasc din credinta falsa ca gandirea poate incapsula realitatea sau adevarul.
Dogmele sunt temnite conceptuale colective. Ciudat este faptul ca oamenii isi iubesc celulele lor de inchisoare, fiindca ele le dau un simt al sigurantei si o falsa senzatie de familiaritate.
Nimic nu i-a cauzat mai multa suferinta omenirii, decat dogmele.
Este adevarat faptul ca toate dogmele se spulbera, mai curand sau mai tarziu, fiindca realitatea scoate la iveala falsitatea lor; cu toate acestea, cata vreme nu se intelege caracterul lor iluzoriu, ele vor fi inlocuite cu alte dogme.
Care este iluzia fundamentala? Identificarea cu gandul.


Trezirea spirituala ne trezeste din visul gandirii.
Taramul constiintei este mult mai vast decat poate intelege gandirea. Atunci cand nu vei mai crede tot ceea ce gandesti, vei iesi in afara gandirii si vei vedea limpede ca tu nu esti cel care gandeste.
Mintea este intr-o permanenta stare de insuficienta – fiind, astfel, ahtiata dupa mai mult. Atunci cand te identifici cu mintea, devii cu multa usurinta plictisit si nelinistit. Plictiseala inseamna ca mintea tanjeste dupa mai multa stimulare, mai multa hrana pentru gandire – iar aceasta dorinta nu este satisfacuta. 
Cand esti plictisit, ii poti satisface dorinta mintii rasfoind o revista, dand un telefon, deschizand televizorul, navigand pe internet, mergand la cumparaturi sau – si acest lucru nu este ceva neobisnuit – transferand senzatia de lipsa si nevoile mintii asupra corpului, pe care il satisfaci mancand mai mult.
Sau poti alege sa ramai plictisit si nelinistit, observand cum te simti cand esti plictisit si nelinistit. Pe masura ce iti concentrezi atentia asupra acestei senzatii, dintr-o data apare un anumit spatiu si o liniste in jurul ei, asa cum este ea. La inceput putin, dar, pe masura ce senzatia de spatiu interior se amplifica, sentimentul de plictiseala va incepe sa scada in intensitate si importanta. Asadar, pana si plictiseala te poate invata cine esti si cine nu esti tu. 
Vei descoperi ca nu tu esti persoana plictisita. Plictiseala este, pur si simplu, o miscare conditionata, de energie, in interiorul tau. Tu nu esti o persoana furioasa, trista sau infricosata. Plictiseala, furia, tristetea sau frica nu sunt ale tale, nu iti apartin. Ele sunt conditionari ale mintii omenesti. Ele vin si pleaca.


Tu nu esti nimic din ceea ce vine si pleaca.


Sunt plictisit. Cine stie acest lucru? 


Sunt furios, trist, infricosat. Cine stie acest lucru?


Tu esti cunoasterea – si nu conditionarea care este cunoscuta.


Orice fel de idee preconceputa presupune faptul ca te identifici cu mintea ganditoare. Ceea ce inseamna ca tu nu mai vezi cealalta fiinta umana, ci doar propria ta idee despre acea fiinta umana. A reduce intreaga perceptie asupra unei alte fiinte umane, la o simpla idee, este deja o forma de violenta.
Gandirea care nu isi are radacina in constiinta, devine egoista si disfunctionala. Inteligenta lipsita de intelepciune este extrem de periculoasa si distructiva. Aceasta este starea actuala a majoritatii omenirii. Amplificarea rolului gandirii in stiinta si tehnologie – desi, in mod intrinsec, nu este nici buna, nici rea – a devenit si ea distructiva, din cauza preponderentei gandirii care nu se naste din starea de constienta. 
Urmatorul pas in evolutia omenirii este transcenderea gandirii – care este acum o sarcina extrem de urgenta. Acest lucru nu inseamna sa incetam sa gandim ci, pur si simplu, sa nu ne identificam totalmente cu gandirea, sa nu fim posedati de ea.
Simte energia corpului tau launtric. Imediat, zgomotul mental incetineste sau inceteaza. Observa senzatiile care iti apar in maini, in picioare, in abdomen, in piept. Simte viata care esti tu, viata care iti anima corpul.
Atunci, corpul tau va deveni o poarta de intrare, ca sa zic asa, intr-o stare mai profunda de vitalitate, dincolo de emotiile si gandurile tale.
Este o vitalitate pe care o poti simti cu intreaga ta Fiinta – nu doar in capul tau. In acea stare de prezenta, in care nu ai nevoie sa gandesti, fiecare celula este plina de viata. Cu toate acestea, daca, din anumite motive de ordin practic, e nevoie sa gandesti cand te afli in aceasta stare, gandirea este acolo. Mintea inca poate actiona – si actioneaza minunat, atunci cand inteligenta care esti tu o foloseste si se exprima prin intermediul ei. 
Poate ai observat ca acele scurte perioade in care esti constient fara sa gandesti apar deja, in mod natural si spontan, in viata ta. Poate cand esti implicat intr-o activitate manuala sau cand mergi prin camera sau cand astepti la un ghiseu in aeroport si esti totalmente prezent, atat de mult, incat imobilismul mental obisnuit al gandirii cedeaza si este inlocuit de o stare constienta a prezentului. Sau poate descoperi ca privesti cerul sau asculti pe cineva, fara niciun comentariu mental interior. Perceptiile tale au devenit limpezi precum cristalul, neumbrite de gandire.
Toate acestea nu sunt importante pentru minte, fiindca ea are lucruri mult mai importante la care sa se gandeasca; toate acestea nu sunt nici macar demne de retinut – motiv pentru care, ele iti pot scapa cu usurinta din vedere.
Adevarul e ca acesta este lucrul cel mai important care ti se poate intampla. Acesta este inceputul trecerii de la gandire, la constientizarea momentului prezent.
Intrati in starea de a nu sti. Aceasta stare va poarta dincolo de minte, fiindca mintea incearca intotdeauna sa traga concluzii si sa interpreteze lucrurile. Ea se teme de necunoastere. Asadar, atunci cand acceptati cu usurinta starea de a nu sti, deja ati pasit dincolo de minte. Atunci, din aceasta stare, se naste o cunoastere care este nonconceptuala.
Creatia artistica, sportul, dansul, invatarea, consilierea – maiestria in orice stradanie – presupune ca mintea ganditoare nu mai este implicata sau, cel putin, joaca un rol secundar. O putere si o inteligenta mai mari decat tine – dar care, totodata, fac parte din tine – preiau conducerea. Nu mai exista niciun proces de luare a deciziilor; actiunea perfecta pur si simplu se desfasoara si nu tu esti cel care face acest lucru. 
A stapani viata este opusul controlului asupra vietii. Tu te aliniezi cu o constiinta mai mareata. Ea actioneaza, vorbeste, face ceea ce trebuie.
Un moment de pericol poate determina o incetare temporara a fluxului gandirii – fapt care iti poate demonstra ce inseamna sa fii in prezent, alert, pe deplin constient.
Adevarul este cu mult mai cuprinzator decat poate pricepe mintea vreodata. Nicio gandire nu poate cuprinde Adevarul. In cel mai bun caz, il poate indica. De exemplu, ea poate spune: Toate lucrurile sunt, in mod intrinsec, unificate. Aceasta este o indicatie, nu o explicatie. Intelegerea acestor cuvinte inseamna sa simti in profunzimea fiintei tale, adevarul pe care il indica gandurile. 


articol preluat de pe http://www.mindpowernews.com/BeyondThinking.htm Acest articol este un text din cartea lui Eckhart Tolle – Tacerea vorbeste.[publicat de editura Curtea Veche n. Editura For You]

luni, 12 martie 2012

Iubeste-te pe tine insuti !

Si tu, la fel de mult ca oricine altcineva din intregul univers, meriti iubirea si afectiunea ta.
 

Dragii mei, luna martie este cea in care sarbatorim Ziua Femeii – zi in care toata lumea isi exprima, intr-un mod uneori exacerbat, dragostea pe care o au fata de femeile din viata lor. Dar consider ca este la fel de important – daca nu chiar si mai important – sa ne iubim pe noi insine. De aceea va propun sa va reamintiti de cartea "Iubeste-te pe tine insuti" de Daphne Rose Kingma. Iata ce ne spune autoarea:

„Poti sa-i iubesti pe ceilalti, sa ai grija de ei, sa-i incurajezi, sa-i sprijini, sa-i asculti, sa-i alini, sa glumesti, sa discuti in contradictoriu si sa plangi alaturi de ei – si sper ca asa si faci – dar toate darurile bucuriei, respectului si grijii pe care le oferi celorlalti, le meriti si tu. Ai nevoie de dragostea pe care doar tu poti sa ti-o dai."

Doar atunci cand ne putem oferi noua insine acea dragoste, putem impartasi cu adevarat si mai profund relatii iubitoare cu ceilalti. Cu blandete si profunzime, cartea Iubeste-te pe tine insuti, ne face sa vedem cum ne sabotam singuri. Incepem sa ne iubim daca urmam un proces simplu, in patru etape: rostim dorintele inimilor noastre, actionam pentru a le indeplini, facem curatenie in tiparele vechi si pornim pe o noua cale.

Iata un fragment din carte:

Nu exista decat un singur tu. Esti o expresie pretioasa si irepetabila a mintii lui Dumnezeu. Este uluitor de simplu sa spui ca nu va mai exista niciodata un altul ca tine – dar nu va exista. Nu exista nimeni altcineva care sa vada lumea exact asa cum o vezi tu, ale carui sentimente sa‑i atinga corzile inimii, exact la fel cum le ating ale tale. Nu exista nimeni altcineva – indiferent cat de mult ar semana cu tine – ale carui zile si ani sa decurga la fel cu ale tale, nimeni care sa viseze la fel ca tine, care sa simta, profund, fiecare dintre sperantele tale, pe masura ce zboara ca niste fluturi in inima ta sau sunt strivite de mana unui strain.

Chiar daca noi toti traim mii de vieti – si multi cred asta – cel care esti in fiecare dintre aceste vieti nu este acest tu, nascut astfel, cu acesti ochi si aceste maini si cu suferinta pe care trebuie sa o depasesti, cu acesti parinti, acesti frati si surori, aceste talente, aceste daruri de daruit, cu acest numar exact de zile si ore si minute, intre scrierea numelui tau in certificatul de nastere si gravarea lui pe piatra ta de mormant.

Tu esti singurul care are oportunitatea exceptionala de a te cunoaste cu adevarat si de a descoperi calea ta unica si minunata. Ceilalti iti pot tine o oglinda in fata si‑ti pot arata parti din tine, care poate au fost ascunse mult timp, dar nu‑ti pot arata niciodata imaginea ta completa – acel intreg care iti apartine, pe care il poti folosi, exprima si elibera, atunci cand zilele din aceasta viata ti s‑au scurs. Poti sa‑i iubesti pe ceilalti, poti sa ai grija de ei, sa‑i incurajezi, sa‑i sprijini, sa‑i asculti, sa‑i alini, sa glumesti, sa te certi si sa plangi cu ei – si sper ca o faci – dar toate darurile de bucurie, respect si grija pe care le oferi celorlalti, le meriti si tu. Ai nevoie de dragostea pe care doar tu poti sa ti‑o dai.

Atunci cand nu am invatat cum sa ne iubim pe noi insine, asa cum trebuie, ramanem permanent intepeniti pe aceasta prima treapta a scarii. Nu stim cum si cat de bine sa‑i tratam pe ceilalti si avem probleme cu ceea ce numim limite. Ne impiedicam in mlastina respectului redus fata de sine si in desisul lipsei de consideratie fata de sine, care ne submineaza eforturile de „a‑i iubi pe ceilalti, ca pe noi insine”. Propriul meu drum pe calea iubirii de sine este cel ce m‑a inspirat sa scriu aceasta carte, precum si faptul ca am fost martora la calatoria altora, care au parcurs acelasi drum.

Pentru a merge pe aceasta cale, trebuie, mai intai, sa intelegem ca iubirea de sine nu inseamna narcisism. Nu inseamna nici egoism, nici lacomie, nici ca avem intotdeauna dreptate, sau ca ne intereseaza doar propria persoana, incapatanare sau trufie – adica tot ce i-a dat iubirii de sine, un renume prost. Este, mai degraba, o primavara – anotimpul renasterii – in care fiecare dintre noi poate deveni sinele lui cel mai autentic.

Dragostea de sine este, de asemenea, misterioasa. Asta, deoarece atunci cand vom invata cu adevarat sa ne iubim pe noi insine, nu va mai trebui sa lucram asupra acestui lucru, in fiecare minut. Reamintindu‑ne constant cat de importanti suntem, cat de important este sa ne iubim pe noi insine, ajungem, in final, intr‑un punct in care compasiunea de sine apare mai usor, aproape automat. Din fantana acceptarii tacute, din practica unei griji blande si neconditionate fata de noi insine, ajungem sa‑i iubim pe ceilalti cu o deosebita generozitate si cu inimi deschise si darnice.

Si acest lucru se intampla, deoarece iubirea de sine este – inainte de toate – o chestiune spirituala. Fiindca doar atunci cand ne vom vedea si ne vom percepe efectiv ca pe unul dintre firele ce alcatuiesc vasta tesatura umana, imbratisati profund si neconditionat, de un univers care are grija de noi cu pasiune – un univers ordonat si frumos – doar atunci ne vom putea iubi cu adevarat pe noi insine. Acest sentiment profund, ca suntem o parte pretioasa din univers, reprezinta, de fapt, sursa fundamentala pentru a‑i putea iubi pe ceilalti.

Aceasta carte este o calatorie spre tine, o descoperire a modului in care te‑ai pierdut pe tine – si astfel, ti‑ai pierdut capacitatea de a te iubi pe tine insuti. Este, de asemenea, o harta catre frumusetea, gratia si forta care esti tu. Este le beau chemin, drumul minunat pe care trebuie sa calatoresti pentru a le revendica.

Sa te iubesti pe tine insuti – sa te accepti cu adevarat si sa te pretuiesti – este, in cele din urma, o sarcina pe viata. Desi procesul poate parea complex, in inima ta nu este chiar asa de complicat. El inseamna parcurgerea a patru pasi simpli, in calatoria catre iubirea de sine: vorbeste deschis, actioneaza, elibereaza‑te si porneste. Descriu acesti patru pasi, in Partea a doua.

Scurtele povestiri pe care le voi relata in capitolele care urmeaza, ilustreaza, prin exemple, pasii pe care i‑au facut altii in calea lor catre compasiunea de sine. S‑ar putea sa nu fie in mod necesar pasii pe care trebuie sa‑i urmezi tu – dar, cu siguranta, te pot indrepta catre directia corecta. Sper ca te vor inspira si te vor incuraja sa le intelegi, sa iei partile care ti se potrivesc si apoi sa le folosesti pentru a te impulsiona sa actionezi.

Schimbarea are nevoie de curaj. Sa actionezi cu mult curaj – ceea ce inseamna sa te comporti in moduri care nu‑ti sunt familiare, sau chiar te sperie – este ceea ce creeaza schimbarea reala. Odata ce ai pasit – cu gandul, cuvantul, cu fapta, sau in practica – peste limitele tale interioare, vei incepe sa functionezi in moduri noi si diferite. Acest comportament schimbat iti va afecta profund modul in care te apreciezi pe tine. In loc de descurajare sau auto‑critica, vei incepe sa simti iubire de sine.

Cu aceste idei in minte si cu incurajarea si dragostea mea, te indemn sa parcurgi acesti patru pasi importanti pe calea ta catre compasiunea de sine.

Fie ca drumul sa‑ti fie placut! Si, atunci cand vei ajunge la capat, fie ca inima ta sa fie plina de Tine!


comanda cartea on line : http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=publicatii&autor=45

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...