vineri, 13 aprilie 2012

Credinţa ne determină realitatea

„Daca aveţi credinţă cât un bob de muştar veţi spune muntelui acesta să se mute şi el se va muta”

 Asta spunea maestrul maeştrilor acum 2000 de ani. El vorbea omenirii în parabole, ca fiecare să înţeleagă mesajul atunci când e pregătit.

Grăuntele de credinţă este, de fapt, grăuntele de comunicare în care suntem cu Dumnezeul interior.

Credinţa este o continuă atenţie asupra raţiunii, adică Spiritul Sfânt din noi să dea raţiunii să ruleze gânduri inspirate pentru a manifesta realiatea, fiindcă Dumnezeu este de altă natură decât existenţa creată şi cunoaşterea Lui Dumnezeu ne cere şi pe noi, în întregime, într-un alt mod de a fi, adică creatori ai realităţii noastre.

“Măsura credinţei este măsura vieţii. Dacă vrea cineva să ştie câtă credinţă are şi cum îi este credinţa de lucrătoare, trebuie să se cerceteze pe sine în privinţa credinţei şi trebuie să ia aminte la viaţa pe care o duce. Viaţa sa este mărturisirea credinţei sale. Deci atâta credinţă avem, câtă manifestăm în viaţă. Dacă nu manifestăm în viaţă credinţa noastră nu avem credinţă, chiar dacă mărturisim că avem credinţă“. (Pr. Teofil Pârâianu)

Credem şi pe măsura credinţei cunoaştem, adică vor apărea situaţii şi evenimente din care vom putea accesa alte informații decât cele dinainte, adică noi ne transformăm şi ne schimbăm mentalitatea şi gândurile cu care operăm în viaţa de zi cu zi.

Pe măsura cunoaşterii iubim pe Dumnezeul central, Dumnezeul din noi şi pe toată creaţia, deoarece prin iubire nu mai suntem în competiţie cu nimeni şi cu nimic, luăm lucrurile aşa cum vin fără să le judecăm şi să le etichetăm în polaritate.

Pe măsura iubirii ajungem să fim fericiţi, pentru că nu mai creem iadul în mintea noastră, deoarece stăpânim vocile din mintea noastră limitată şi devenim liberi de toate prejudecăţile, principiile şi regulile care ne limitează şi ne ţin în închisoare.

Credinţa în Dumnezeul interior rezolvă toate, dar nu le rezolvă în sensul că schimbă situaţiile, ci schimbă poziţiile, adică tu devii conştient că eşti mai mult decât mintea ta, eşti Spirit Sfânt care poate creea tot ce vrea, pentru că el e una cu totul. Ce e de făcut este ca să ne manifestăm ca Sine, care este motorul central al fiinţei noastre şi el comandă minţii şi trupului.

Credinţa este ziditorul a ceea ce pare imposibil pentru mintea umană limitată, adică crezi în puterea nemărginită a Spiritului Sfânt, crezi în partea nevăzută din tine, crezi în omnipotenţa scânteii divine din tine.

“Credinţa este puntea care leagă văzutul de nevăzut. Este adesea tot ce ne rămâne când totul pare a fi împotriva noastră“. (Kevin Todeschi)

Credinţa se întăreşte prin antrenament, exerciţiu, adică lucrând mereu cu mintea noastră, fiind conştient de toate gândurile care circulă prin mintea noastră, adică să nu dăm voie minţii să emită ce vrea ea fără sa fie inspirată de Spiritul Sfânt.

Adevărata credinţă o dată accesată şi experimentată ca adevăr nu poate fi distrusă, chiar dacă uneori datorită unor provocări ne lăsăm “duşi de val” şi cădem în îndoială. Când apare un moment de luciditate spirituală, te trezeşti şi accesezi credinţa din interiorul tău, credinţa pe care ai trăit-o cândva şi începi să manifeşti realitatea respectivă.

Doar în inimile unde nu există iubire egoistă, poate să se nască credinţa care să persiste în toate condiţiile vieţii.

Credinţa e o stare a inimii, adică pe lângă fluxul de conştiinţă emis de minte prin gânduri apare şi un flux de energie care vine din inimă. La asta se referă când spune ”credinţa fără fapte este moartă”, adică faptele vin din trăire, deci când faci ceva implici inima, nu te poti mişca fără să acţionezi din inimă. Adică dacă nu vrei nu poţi să acţionezi prin trăire ci poţi face ceva din minte, mecanic fără suflet. Astfel apare o altă caracteristică necesară în manifestarea credinţei “a vrea”.

Acolo unde este credinţă adevărată nu există frică, deoarece tu eşti împreună cu Sinele tău divin, eşti împreună cu totul, eşti în armonie cu totul, iar frica apare doar atunci când eşti separat de Dumnezeu şi de toată creaţia din Univers.

Autor articol: Ph. Niculina Gheorghiţă

miercuri, 11 aprilie 2012

Urmeaza fluxul !


Cand viata cedeaza sub presiunea creierului logic, singura cale de iesire este orientarea catre inima si cedarea fraielor controlului in mainile acesteia, chiar daca aceasta optiune pare nebuneasca sau amenintatoare. Ori de cate ori te simti zdrobit sub greutatea acestei lumi, linisteste-te. Roaga-te, mediteaza si deschide-te cu smerenie in fata inimii si a intuitiei tale, asteptand sa primesti instructiuni de la ele. Intuitia este adevarata busola a calatoriei tale, dar pentru a beneficia de ea trebuie mai intai sa iti doresti sa o consulti si sa ii urmezi directia.

Renuntarea la control in favoarea inimii si a intuitiei poate fi dificila daca nu esti obisnuit cu ea, dar mai ales in conditiile de tulburare extrema, cand creierul reptilian, care nu cunoaste decat reactii de tip “lupta sau fugi”, te impinge cel mai acut de la spate sa preiei controlul in mainile tale.

Spre exemplu, multe mame refuza sa accepte ca fiul lor adolescent este in siguranta atunci cand nu ajunge acasa la timp, fapt care le provoaca un atac de panica, facandu-le sa isi imagineze tot ce poate fi mai rau si sa sune la politie. Renuntarea la control pare dificila atunci cand prin birouri incep sa circule zvonuri referitoare la viitoare concedieri, fapt care te determina sa te temi ca iti vei pierde slujba si sa reactionezi cu furie in fata angajatorului si a colegilor tai, punandu-ti astfel cu adevarat in pericol slujba.

Cea mai buna solutie intr-o astfel de situatie consta in a te conecta zilnic cu inima ta, chiar si in cele mai marunte aspecte, astfel incat sa stabilesti cu ea o relatie atat de puternica si de automata incat aceasta sa devina fireasca in situatiile mai dificile.

Abandonarea controlului in favoarea inimii nu reprezinta o supunere pasiva, chiar daca mintea egotica iti va spune acest lucru. Ea iti ofera acces la intuitia ta, care este radarul pe care se bazeaza pilotul tau interior in fiecare zi. Ascultarea intuitiei reprezinta un act de mare inteligenta, dar necesita dedicatie si practica. Atunci cand iti abandonezi temerile si iti deschizi inima, la fel ca un copil care are incredere in pilotul aeronavei, tu iti ocupi locul firesc in viata, lasand inteligenta superioara sa te calauzeasca spre destinatia dorita.

Daca ii vei permite inimii tale sa te ghideze prin viata, tu te vei ridica automat pe o frecventa superioara. Maniera in care inima piloteza viata este extrem de subtila. De aceea, e posibil ca la inceput sa nu simti nimic. Vei observa insa o diferenta in viata de zi cu zi. De pilda, te-ai putea trezi ca te indrepti cu masina sau pe jos intr-o directie necunoscuta, ca intri in vorba cu o persoana pe care nu o cunosti sau ca ajungi la locul potrivit in momentul ideal.

Chiar daca nu stii de ce faci ceea ce faci, viata te calauzeste pe nevazute catre o destinatie care se dovedeste mai buna decat ti-ai fi imaginat vreodata. Daca iti vei lasa inima sa iti piloteze viata, nu vei mai fi atat de obsedat de diferite probleme si nu vei mai incerca sa le rezolvi cu disperare. Raspunsurile iti vor veni chiar inainte de a pune intrebarile.Asta inseamna sa fii integrat in fluxul universal al iubirii. Iti vei vedea in mod natural de treburi, fara a te simti la fel de anxios ca inainte. Tot ce va trebui sa faci va fi sa te prezinti la intalnire. In rest, viata te va conduce singura acolo unde doresti.

Renuntarea la anticipari nu inseamna ca renunti la toate scopurile si intentiile tale. Inseamna doar sa te deschizi in fata Universului si sa ai incredere ca acesta te va sprijini in toate scopurile si intentiile tale, clipa de clipa, intr-o maniera superioara planurilor pe care le-ar putea concepe intelectul tau.

O alta indicatie clara ca inima iti piloteaza viata este aceea ca incepi sa atragi catre tine daruri neasteptate. Asa opereaza intotdeauna inima. Ea stie cel mai bine directia in care ar trebui sa o apuci pentru a trai viata cea mai frumoasa posibila, directie pe care mintea nu o cunoaste.

Reflecteaza timp de cateva minute la intrebarile care urmeaza. Intinde-te si respira timp de cateva momente inainte de a raspunde la ele. Fii cat mai onest si urmareste sa treci de barierele pe care ti le-ai impus singur din cauza temerilor tale. Inainte de a nota in scris raspunsurile, rosteste-le cu voce tare. Acest lucru deschide inima si elibereaza adeseori informatii pe care mintea speriata doreste sa le blocheze. Nu te grabi sa dai raspunsuri simple, de tip da/nu, ci elaboreaza pe marginea lor si include exemple de reactii sau comportamente pe care le-ai manifestat. Cu cat vei fi mai atent la aceste intrebari si la aceste exercitii, cu atat mai mari vor fi beneficiile pe care le vei obtine de pe urma lor.

In ce domenii de viata simti nevoia de a practica controlul?

Te acuza alti oameni ca ai tendinta de a-i controla?

Ai mintea deschisa?

In ce domenii crezi ca ai cele mai multe prejudecati?
-in ceea ce priveste credinta religioasa?
-in ceea ce priveste convingerile politice?
-in ceea ce priveste viziunea financiara?
-in ceea ce priveste statutul social?

Ai obiceiul de a-ti asculta inima?

Cat de mult iti influenteaza inima deciziile?

Poti face diferenta intre sfaturile inimii si cele ale intelectului?

Soliciti vreodata sfaturile unor persoane dupa ce inima ti-a recomandat sa faci un anumit lucru?

Ce factori te influenteaza mai puternic decat vocea interioara?

Pui vreodata la indoiala deciziile inimii tale?

Esti constient de intelepciunea inimii tale?

Iti intrebi vreodata inima ce parere are atunci cand doresti sa iei o decizie?

Esti constient de ceea ce simti atunci cand ii permiti inimii sa te calauzeasca?

Ti se intampla vreodata sa devii obsedat de o anumita chestiune? In ce domenii de viata?

Ti se intampla sa refuzi sa iti faci planuri de viitor prea indepartate si sa asculti mai degraba de calauzirea interioara?

Obisnuiesti sa intri in contact cu inima ta doar atunci cand te simti senin, sau inclusiv atunci cand te afli intr-o stare emotionala intensa?

Fa-ti timp pentru a-ti asculta zilnic inima. Da-ti zilnic intalnire cu minunatul tau ghid interior. Asculta-ti inima cu aceeasi intensitate cu care ai asculta zgomotele daca te-ai afla singur intr-o casa necunoscuta, noaptea. Nu o asculta doar cu urechile ci si cu spiritul.



de Sonia Choquette, “Calatoria cu viteza iubirii. Un ghid pentru o viata traita in pace si fara teama.”, Editura Adevar Divin

sâmbătă, 7 aprilie 2012

LA MULTI ANI!

Astăzi se împlineşte 1 an de când am creat acest blog "Picături de Iubire şi Lumină" 

Prieteni dragi sufletului meu m-au sfătuit să pornesc cu încredere pe acest drum, considerându-mă persoana potrivită şi cu deschidere către acest domeniu dar necunoscut mie la acea vreme. Îmi doream să am pagina mea personală sau cel puţin un loc în care să adun cuvinte frumoase care trebuiau neaparat să rezoneze cu însăşi fiinţa mea. Dumnezeu cu Îngerii Săi mi-au ascultat dorinţa şi iată că acest vis s-a realizat, exact de ziua mea...căci sunt născută pe 7 aprilie.

Am facut primii paşi în blogosfera cu ajutorul unui om deosebit LARY, căruia îi mulţumesc pe această cale cu infinită iubire şi lumină. Dar mai ales vouă, dragii mei vizitatori vă mulţumesc din suflet că îmi călcaţi pragul virtual! 
Să creăm o zi şi o viaţă binecuvântate! 

LA MULŢI ANI !

Mulţumiri surselor mele zilnice de inspiraţie cu acelaşi drag, din inimă, cu IUBIRE şi LUMINĂ,
Daniela



vineri, 6 aprilie 2012

Ce este ARMONIA ?

de Omraam Mikhael Aivanhov



ARMONIA înseamnă toate calităţile, toate virtuţile reunite laolaltă - fiindcă nu poţi avea această armonie dacă toate funcţiile, toate mişcările şi celulele nu sunt în armonie, în acord, dacă nu există între ele o bună înţelegere.
Lucrând asupra armoniei atingeţi sufletul lucrurilor, Sufletul universal, centrul a tot.
Iar de aici vin ordine, vin comenzi, curenţi, vin forţe care aplanează tot, care armonizează tot şi iată că toate virtuţile sunt prezente.
Am observat: când suntem în armonie, atunci suntem calmi, suntem generoşi, suntem înţelegători, suntem blânzi, răbdători, suntem plini de iubire...
Tot felul de calităţi sunt prezente.
Cum au apărut aşa, de-odată ?
Iar când nu suntem în armonie, suntem cripaţi, suntem iritaţi, mânioşi.
Degeaba insistăm pentru a avea măcar o calitate – blândeţea sau gentileţea.
E imposibil. Toate lucrurile rele sunt prezente, ca să muşte, să înţepe, să lovească, să distrugă.
Iată, aşadar, cât este de adevărat !
 
Şi de ce oamenii n-au observat asta, n-au constatat asta ? Vedeţi ? Nu vă ocupaţi de slăbiciunile şi de calităţile voastre, pentru că nu veţi izbuti într-o reîncarnare.
E o muncă (îndelungată) şi cum oamenii nu cunosc aceste mari secrete, ei lucrează şi lucrează şi lucrează şi nu progresează prea mult.
 
Şi asta pentru că au neglijat, au lăsat de-o parte lucrul cel mai important, adică, dacă vreţi, mama tuturor calităţilor, a tuturor virtuţilor.
 
Pentru că, vedeţi, în ARMONIE totul se dezvoltă, înfloreşte: când sunteţi în armonie, în pace, aveţi o privire mai frumoasă, o expresie mai frumoasă, gesturi mult mai măsurate - şi nu crispate, distructive – cuvintele voastre sunt mai suave, iar gândurile sunt mult mai inteligente; tot ce faceţi, tot ce scrieţi, tot ce spuneţi - e formidabil când sunteţi în armonie, în pace !
 
De ce să nu lucraţi tocmai cu mama tuturor virtuţilor ?
 
Ah, dacă am cunoaşte măcar valoarea ARMONIEI, am lucra zi şi noapte, nu ne-am gândi decât la armonie:
-cum să o creăm,
-cum s-o manifestăm,
-cum să o ducem cu noi,
-cum s-o răspândim, peste tot pe unde mergem şi, mai ales, în celulele noastre.
 
De ce ?
Pentru că armonia este aceea care deschide, care declanşează toate bogăţiile, toate binecuvântările, toate comorile Cerului.
 
Şi doar la limbajul armoniei cedează Cerul.
 
Vreţi să-i vorbiţi, vreţi să-i cereţi ceva, vreţi să convingeţi Cerul să se ocupe de voi ?
El nu cunoaşte alt limbaj.
 
Orice aţi face: dacă îl ameninţaţi, dacă trageţi în el, dacă renunţaţi să vă mai duceţi la biserică şi aşa mai departe – pentru a-l pedepsi – Cerul este insensibil. Dar vorbiţi-i în limbajul muzicii, adică al armoniei... căci ce este, de fapt, armonia ?
Este ceva muzical, muzica absolută, muzica perfectă, muzica prin excelenţă.
Atunci vorbiţi Cerului în limbajul cel mai perfect şi atunci Cerul ciuleşte urechea: o, ce armonios, ce frumos, ce minunat, ce muzical !
Şi atunci el revarsă toate binecuvântările acolo unde i s-a vorbit în limbajul (armoniei), pentru că Cerul nu are alt limbaj, el are doar limbajul armoniei sferelor. Şi dacă ştiţi să-i vorbiţi în acelaşi limbaj, el îl înţelege şi vă răspunde cu acelaşi limbaj – adică vă trimite totul în profuziune, atunci nimic nu mai lipseşte.
De ce, atunci când cântăm în armonie şi când reuşim, cu adevărat, să ne apropiem de această armonie totală – deşi nu am ajuns acolo, mai sunt încă câteva mici note false, pe ici, pe colo – dar când vom reuşi la acea armonie, veţi vedea atunci prezenţa entităţilor celeste.
 
Le-aţi simţit, deja, de mai multe ori, nu mă îndoiesc de asta. Dar nu ştiţi de ce, care este cauza.
Ei bine, armonia este cea care le atrage. Şi aceste entităţi, care sunt chiar acum aici, printre noi, care se plimbă, care trimit, oferă flori, diverse lucruri, mici daruri, iar voi simţiţi, dar nu ştiţi că se datorează prezenţei acestori entităţi.
 
Dar să presupunem că sunteţi impregnaţi de această conştiinţă completă a importanţei acestei chestiuni şi că lucraţi zi şi noapte asupra acestei armonii, vă daţi seama ?
 
Totul va fi aplanat, totul va fi aranjat, nu veţi duce lipsă de nimic; veţi fi un centru luminos şi toate binecuvântările ar începe să curgă peste voi.
 
În timp ce acum, alergaţi, alergaţi către lucruri nu tocmai eficiente şi lăsaţi de-o parte esenţialul.
Vreţi mereu să vă vindecaţi, să luaţi remedii, să mergeţi la masaj, la farmacie... e foarte bine.
Dar dacă cereţi numai armonia, ea vă va vindeca.
Pentru că, de ce sunteţi bolnavi ?
Pentru că există (undeva) o dizarmonie.
Şi cum se face că există această dizarmonie ?
Pentru că aţi întreţinut-o mereu.
Şi cum aţi întreţinut-o ?
Din neştiinţă, din lispă de cunoaştere şi de lumină; aţi hrănit un anumit fel de gânduri, un anumit fel de sentimente, un anumit fel de activităţi sau de comportament.
 
Acestea sunt cele mai bune remedii, acestea sunt remediile: zi şi noapte să te conformezi, să te sincronizezi, să te armonizezi şi să fii în acord, în consonanţă – cum doriţi, din punct de vedere muzical – în consonanţă cu întreaga viaţă, cu viaţa nelimitată, cu viaţa cosmică, cu viaţa din întreaga lume, nu numai să te acordezi, să te armonizezi cu o persoană, cu două persoane, cu soţia, cu rudele, cu vecinii voştri...
 
Nu, asta e prea puţin, e nimic.
Sunteţi în armonie cu nişte nătângi, cu nişte filfizoni, cu nişte golani, dar sunteţi în dizarmonie cu lumea întreagă.
Şi, încet-încet, această dizarmonie se infiltrează, se instalează, şi iată cum sosesc nenorocirile, ele se manifestă într-o zi.
Da. Şi când vă spun asta, mi-o spun, în acelaşi timp şi mie însumi;
 
Încercaţi să creaţi această armonie în voi înşivă şi ea se răspândeşte în toată lumea, iar apoi am să vă revelez ce lucrare se face în întreaga lume datorită muncii voastre: în câte cămine, în câte ţări, declanşaţi, reînviaţi, inspiraţi mulţi oameni care caută acum armonia şi care vor să iasă din această dizarmonie, din această dezordine datorită existenţei noastre aici, în Fraternitatea Albă Universală.
Şi lucrul acesta vă scapă, şi el, vedeţi ?
Nu vedeţi raţiunea de a fi, pentru ce trebuie să trăiţi această armonie: pentru că facem bine întregii lumi, iar acest bine este cel mai esenţial, pentru că el va aduce Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ.
Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este altceva decât Pacea, Armonia, Iubirea, Bucuria şi Fericirea. Altfel, în afara acestor lucruri, nu există Împărăţie a lui Dumnezeu.
Asta este Împărăţia lui Dumnezeu.

joi, 5 aprilie 2012

ALCHIMIZARE



♥ TRANSFORMA SUFERINTA personala in BINECUVANTARE in viata Ta , in TREZIRE SPIRITUALA ♥

“E simplu sa-l iubesti pe Dumnezeu in tot ce e frumos”, a scris Sfantul Francisc.

Totusi, el a recunoscut ca, pentru ca IUBIREA SA FIE ADEVARATA, ea trebuie sa includa TOTUL, inclusiv TOT INTUNERICUL SI TOATA DUREREA VIETII .

Astfel a continuat spunand:

”Lectia intelepciunii mai profunde, totusi, m-a invatat sa-l imbratisez pe Dumnezeu in toate lucrurile.”

Iisus Hristos amintea :

"Nu vă opuneţi răului, căci împotrivirea este hrana răului şi îl face pe acesta şi mai puternic.

Numai cei slabi se răzbună.

Cei puternici în suflet iartă şi este o onoare pentru cei loviţi să aleagă iertarea, căci NUMAI COPACUL PLIN DE FRUCTE ESTE SCUTURAT SAU LOVIT CU PIETRE PENTRU A HRANI".

« Nu conteaza daca suferi in urma unei relatii care a esuat, daca ai dificultati financiare, probleme de sanatate, sau pur si simplu viata ta nu este cea pe care ti-ai dorit-o.

CHEIA pentru a transcende orice suferinta este aceea de A RECUNOASTE ca in mijlocul acestei suferinte exista O OPORTUNITATE, un potential de trezire spirituala.

Incearca sa vezi acea binecuvantare ascunsa in tot ceea ce apare in viata ta.

O bijuterie ascunsa in fiecare experienta.

Asadar.......

MULTUMESC , DOAMNE , PENTRU TOT

Multumesc , Doamne pentru TOATA MINUNEA , LUMINA , IUBIREA , FERICIREA vietii mele , pentru SUBLIMUL fiecarei clipe din viata mea si MULTUMESC , DOAMNE , pentru
- TOT INTUNERICUL si TOATA DUREREA VIETII mele, pentru TOATE bolile pe care le-am avut , pentru zilele si noptile de plans, pentru momentele de tristete, neiertarile, resentimentele, clipele de manie, ura, rasturnarile de situatii, pentru plecarea unor suflete din viata mea, pentru toate neajunsurile mele, pentru pierderi neasteptate de persoane si lucruri din viata mea, pentru toate obstacolele si dezamagirile , pentru ruinarea unor planuri de-ale mele, pentru neintelegerile si cumpenele pe care le-am avut , pentru injuraturile, barfele, tradarile, prefacatoriile, criticile, judecatile , invinuirile fara temei, minciunile spuse despre mine, pentru toate amenintarile, insultele, injuriile, calomniile adresate mie, pentru momentele in care am fost umilita si batjocorita si agresata energetic, sufletesc, spiritual, fizic, verbal , pentru toate manifestarile sau lipsa manifestarilor tuturor sufletelor din creatia divina si a celor intrupate pe Pamant cu care am interactionat si interactionez, (SUFLETE care sunt manifestari ale Lui Dumnezeu si sunt iertate si mantuite si binecuvantate de Dumnezeu , acum , aici si vesnic) de care am avut parte de la data creatiei divine si pana in prezent , a celor prezente si viitoare

Si, cu voia Ta, Doamne si ajutorul tau nemijlocit, toate aceste circumstante sunt reale OPORTUNITATI in viata mea, sunt BINECUVANTARI in viata mea, asa este ingaduit sa se intample de catre Divinitate, TOT CE SE INTAMPLA CU MINE ACUM , AICI, IN JURUL MEU, ESTE EXACT CUM TREBUIE SA FIE , TOTUL SE POTRIVESTE LA NANOSECUNDA IN VIATA MEA , indiferent ca este vorba de miscarea unor particule sau a unor unde de energie .

Cu voia Ta, Doamne si ajutorul tau nemijlocit, Binecuvantez in numele Lui Iisus Hristos cu Lumina, Iubirea , Intelepciunea Sfintei Treimi toate aceste circumstante si toata energia generata de acestea si le botez SUCCES spre binele meu suprem pe toate planurile .

AMIN"

de Andreea Cretu

miercuri, 4 aprilie 2012

Puterea blandetii - Blandetea puterii

Fractal Yin -Yang
Nu ne gandim niciodata la putere ca la o forma de manifestare a blandetei si a fortei interioare de a nu distruge cand ceilalti distrug si de a tamadui atunci cand ceilalti ranesc. Ba chiar am ajuns sa ne invatam copiii ca blandetea este semn de slabiciune si ca oamenii blanzi sunt niste lasi care nu vor sa isi asume un conflict sau o confruntare pentru ca stiu ca nu au nici o sansa de a invinge. Blandetea nu este asociata in mintile noastre cu puterea ci mai degraba cu lipsa ei, avem senzatia ca oamenii puternici nu au timp sa fie si blanzi, ca lucrurile majore si durabile nu se construiesc cu blandete ci cu determinare si energie, cu multa ambitie si dorinta de a reusi…

Si cu toate acestea… doar un om cu adevarat puternic stie sa fie bland fara a fi fatarnic, las sau ipocrit. Doar un om constient de propria putere si de propriile slabiciuni este cu adevarat puternic si capabil de blandetea aceea care mangaie, fara a ameninta, a jigni sau a produce suferinta. Blandetea are o putere infinita si chiar daca unora le este frica de ea ca de o manifestare a fragilitatii interioare, ea este in esenta expresia a tot ceea ce este mai puternic in noi… bagajul de divinitate cu care am venit pe lume.

In toate credintele spirituale exista pe langa energia masculina si creatoare si o energie feminina, hranitoare si pastratoare a ceea ce creeaza energia masculina. Forta aceea care creaza nu poate fi aceeasi forta care mentine… ea trebuie sa se transforme in altceva, in energia aceea care ocroteste, care incalzeste, care hraneste, care linisteste si tamaduieste! Fie ca suntem barbati fie ca suntem femei, avem in noi ambele tipuri de energie, dar pentru ca suntem dresati sa credem ca viata este o lupta pentru supravietuire, am ajuns sa manifestam mai ales energia aceea de cucerire si de aparare, de atac si de distrugere a inamicului, energia care streseaza, oboseste, raneste, imbolnaveste, cucereste, impune si domina… pentru ca in zilele noastre avem impresia ca a fi bland inseamna a fi vulnerabil si slab.

Da… este nevoie si de puterea aceea care se impune si actioneaza… dar nimeni pe lumea asta nu poate sta in stare de alerta continua… incercati sa incordati un muschi cat puteti voi de mult si vedeti cat puteti mentine contractia fara a va relaxa… incercati sa vorbiti fara incetare, sa lucrati fara a va odihni… sa va certati sau sa luptati fara a va opri nici macar o secunda… energia masculina care ne mana in luptele de zi cu zi nu este adevarata putere…chiar daca asa pare…

Puterea adevarata vine din blandetea cu care stim sa ne ascultam, sa ne vedem si sa ne simtim unii pe altii, vine din tihna cu care impartim o bucata de paine, vine din gestul de mangaiere si alinare cu care alungam durerea si lacrima celui de langa noi. Puterea blandetii este infinita, oamenii puternici o au in mod natural, noi ceilalti putem invata sa o manifestam incet si pas cu pas, pe indelete si in tihna. Va veti intreba cum sa faceti asta… cum sa manifestati puterea blandetii si mai ales cum sa gasiti in voi blandetea puterii… Este atat de simplu… Cheia este tot in miezul de flacara divina al fiecaruia pe care mintea il numeste inima…

Mintea lupta cu arme… inima cucereste cu iubire! Mintea raneste cu cuvinte… inima tamaduieste in tacere! Mintea compara si separa… inima accepta si uneste! Mintea impune ritmul sau… inima bate la unison cu celelalte inimi! Mintea priveste… inima vede! Mintea asculta… inima aude! Mintea percepe… inima simte! Puterea mintii si a trupului fara blandetea inimii este cea mai mare slabiciune!

*Sa invatam sa fim blanzi ca mieii Domnului intr-o lume in care ni s-a spus ca doar lupii reusesc!

*Sa fim unii pentru altii alinarea fara de care nu vine somnul si impacarea… bucuria si inima usoara!

*Sa avem puterea de a fi blanzi si astfel sa devenim cu adevarat puternici!


sursa : astrosofia.ro

luni, 2 aprilie 2012

Metode eficiente de protectie aurica


Aura omului sanatos este mare, de forma ovala, compacta, si inconjurata de o “plasa de protectie” de natura biomagnetica.Cand aceasta “plasa de protectie” este intacta, persoana respectiva se afla intr-o stare permanenta de armonie. Din pacate, in prezent, tot mai multi oameni au aura “ciuruita”, distorsionata, afectata. Cum si in ce mod s-a ajuns la aceasta stare de uzura?

 “Dusmanul de moarte” al aurei este nervozitatea si oricine intuieste aceasta daca ia in considerare, de pilda, faptul ca la persoanele rautacioase si iritabile apar cu timpul grave dezechilibre. Starea de nemultumire si impulsivitate sporita, ca de altfel toate celelalte stari negative pe care le manifestam deseori (frica, ura, gelozia, revolta), afecteaza aura dinspre interior, producand “gauri” prin care pot intra in orice moment energiile sau gandurile negative generate de alte fiinte umane inconstiente sau de fiinte dezgustatoare din planurile inferioare ale lumilor subtile paralele.
Spatiul eteric este intesat de tot felul de paraziti energetici si de fiinte cenusii care ne pot face rau in mod voit. Elementalii – asa sunt denumite aceste entitati – prefera sa paraziteze pe corpuri straine si pot ajunge chiar sa puna stapanire pe sufletul unui om care si-a mentinut prin gandurile si actiunile sale legatura permanenta cu lumile inferioare, sfarsind prin a fi posedat de acestia.
Entitatea negativa care incepe sa domine mintea si sufletul unei persoane din planul fizic cauta mai ales sufletul unui betiv, al unui dezmatat, sadic, ucigas, hot, avar sau rauvoitor, pentru ca acestia nu detin controlul propriei lor persoane, fiind dominati de pasiunile lor animalice. Elementalii se bucura insa si de suferinta si necazul omului, hranindu-se cu emanatiile rezultate din indignarea, durerea sau teama acestuia. Orice dezintegrare ii face sa jubileze. Vaporii alcoolului, duhoarea fumatului, mirosul de sange, ca de altfel toate tensiunile psihice ale omului sunt pentru ei un adevarat ospat!
Oamenii lanseaza, prin gandurile lor negative, sageti otravitoare.
Iata de ce, in cunostinta de cauza, invataturile milenare yoga avertizeaza asupra pericolului intretinerii gandurilor meschine, inferioare, care “intoxica” spatiul si constituie focare de epidemii psihice si mentale, dar si al egoismului, care adauga zi de zi otrava ucigatoare la aura bolnava a planetei noastre.
Pentru fiecare gand emis avem o responsabilitate uriasa, deoarece un gand negativ generat de o fiinta poate fi captat mental de altcineva care va reactiona iresponsabil, devenind astfel o victima la a carei suferinta am contribuit si noi. Sustinem, fara riscul de a gresi, ca numarul crimelor invizibile este infinit mai mare decat numarul asasinatelor sangeroase din lumea fizica. Din ignoranta, ura sau frica, oamenii lanseaza, prin gandurile lor, sageti otravitoare a caror putere este uneori deosebit de mare. Noi putem interfera cu acestea si riscam sa ne lasam influentati de ele, ori de cate ori, prin starea noastra dizarmonioasa, favorizam in propria noastra aura aparitia fisurilor de care am amintit.
In plus, otrava urii si a nervozitatii, a suferintei si a tristetii, a pasiunilor inferioare “se depune” pe obiectele din jur, pe zidurile cladirilor, pe lucrurile personale. Toti cei care, ulterior, vin in legatura cu aceste obiecte, vor fi influentati mai mult sau mai putin, in functie de calitatea si de starea aurei lor.
Cu siguranta ca toate aceste revelatii cu privire la campul energetic, care exista nu numai in jurul corpului nostru fizic, ci insoteste orice manifestare din Univers, dovedeste – daca mai este necesar sa o spunem – ca trebuie sa stim cum ne putem proteja. Este asadar evident ca avem nevoie de o protectie aurica, ce ne va ajuta sa evitam interferenta cu aceste vibratii impregnate in locurile pe unde trecem.
Cum sa contracarezi energiile psihice malefice emise de altcineva asupra ta.

1. Pentru a reusi sa contracarezi un conflict este necesar sa raspunzi cu IUBIRE sau cu UMOR (care arata o stare de detasare). Procedand astfel, nu vei mai interfera cu vibratia energetica negativa a agresorului, ba chiar vei reusi sa-l faci sa constientizeze starea sa penibila, determinandu-l sa si-o modifice radical. Multi dintre noi am intalnit persoane despre care spunem: “Cu el (ea) nu te poti certa”. Aceasta arata ca acel om are o structura psihica echilibrata si armonioasa, care il apara de conflicte si de agresivitatea celorlalti.

2. A doua modalitate necesita o forta interioara si mentala mult mai mare. Daca simtiti ca cineva va absoarbe energia, deliberat sau nu ori focalizand ganduri negative sau energii psihice malefice asupra voastra, invocati Lumina Alba Stralucitoare si trimiteti-o asupra persoanei in cauza. Vizualizati cum aura sa se umple de Lumina Alba si mentalizati ca aceasta reuseste sa anihileze energia negativa manifestata asupra voastra.

Alegeti-va una dintre aceste tehnici si aplicati-o perseverent, studiindu-i efectele.
Manifestati continuu o stare pozitiva si o gandire corecta.
Integritatea aurei si starea noastra de bine pot fi aparate in primul rand cu ajutorul energiei psihice binefacatoare. Educarea, formarea psihoenergiei protectoare vor constitui o adevarata profilaxie a omenirii. Pentru inceput este necesar sa se emita insistent ganduri curate, benefice, asigurand patrunderea lor in substanta nervoasa prin repetare continua. Se va elimina astfel, treptat, orice tip de rezonanta cu energiile inferioare.
Gandul la Frumos indica totdeauna drumul catre Adevar si este cel mai important remediu pentru multe suferinte. In loc sa ne tanguim, sa ne indignam sau sa-i judecam pe altii, este mult mai bine sa ne canalizam gandurile catre Frumos, Adevar, Dreptate, Cinste, Prietenie, Iubire etc. Acest gen de ganduri constituie cea mai trainica si mai sigura punte catre Fortele Binelui din Univers.
Cel care trimite in spatiu bucurie o primeste inapoi indoit, cel care trimite amaraciune are, drept raspuns, amaraciune. Exemplu de sugestie pentru gandire corecta: Mentalul meu este purificat, puternic si clar. Gandurile mele benefice exprima intotdeauna bunatate, fericire, pace, iubire si frumusete.
Fiti atenti la perceptiile de moment
Al doilea lucru pe care trebuie sa-l realizati este ca, atunci cand sesizati ca prezenta cuiva nu va face bine, simtindu-va “infestati” sau vampirizati de acesta, sa va departati la o distanta suficienta pentru a nu mai sesiza aceasta interferenta. Daca acelasi lucru il percepeti referitor la o incapere si daca imprejurarea va permite, mai bine parasiti-o imediat, fara regrete.
Autosugestia cu idei-forta
O metoda foarte utila pentru a realiza protectia subtila o reprezinta autosugestia cu anumite idei-forta ce ne pun in rezonanta cu fortele subtile benefice si armonioase ale Universului.Afirmatiile urmatoare vor fi repetate de un numar suficient de ori, pentru a ne impregna in mod adecvat subconstientul cu ele. La incheierea fiecarei serii de repetari, ne vom vizualiza ca si cum ne-am privi pe noi insine din afara cat mai detasati, primind starile respective impreuna cu vibratiile luminoase benefice dorite. Procedand astfel, vom constata ca succesele in directia scontata nu vor intarzia sa apara. Afirmatiile sunt urmatoarele:
Pura Lumina Alba profund binefacatoare si atotputernica a Constiintei divine ma protejeaza inundandu-mi fiinta si aparandu-ma de tot ceea ce este impur. Prin prezenta Ei datatoare de fericire in propria mea fiinta, orice rau este neutralizat, deoarece eu am devenit invulnerabil si invincibil, gratie ajutorului Ei Divin.
Vizualizarea unui glob de lumina
Simultan sau separat de aceasta modalitate expusa anterior, putem apela la actiunea unui camp protector de energie divina. Vizualizati un glob de lumina alb stralucitoare in centrul pieptului vostru. Mentalizati ca aceasta lumina incepe sa se roteasca, marindu-se. Ea se dilata pana cand va umple corpul si se revarsa in exteriorul acestuia. Pe masura ce lumina expansioneaza, tot intunericul se retrage din fata ei. Mariti sfera de lumina pana cand ea va avea cam 50 cm grosime in jurul corpului vostru. Fiind cat se poate de focalizati, fixati aceasta imagine cat de mult timp puteti.
Reluati aceasta vizualizare de cat mai multe ori in timpul zilei.
Recomandari impotriva radiatiilor
Telefoanele mobile, monitoarele calculatoarelor, ecranele televizoarelor sunt aparate care prin radiatiile emanate, pot perturba armonia energiilor indeosebi in zona capului. Pentru a evita eventualele dureri care pot aparea in aceasta zona, recomandam o vizualizare cu lumina alba – ca in metoda descrisa anterior – cu deosebirea ca globul de lumina alba sa fie mentalizat la nivelul capului, avand drept punct de plecare si de expansiune zona centrala a fruntii – Ajna Chakra.
Protectia prin pietre pretioase
Exista, de asemenea, si alte metode de purificare, protectie si exorcizare prin intermediul pietrelor pretioase sau semipretioase, si al plantelor. Aceste metode prezinta un inedit aparte, pentru ca ele erau cunoscute si intrebuintate de catre civilizatiile stravechi. Nu este nimic magic in aplicarea lor, doar ca aceste metode se bazeaza clar pe fenomenul de rezonanta stabilit intre aceste pietre sau plante si diferite focare cosmice de putere si energie.
Recomandam deci purtarea urmatoarelor pietre pretioase sau cristale (dupa ce, in prealabil, au fost purificate timp de 7 zile in sare grunjoasa): onix, cuart, turmalina, agata, crizocol, cristal de stanca, jasp rosu, labradorit, rodonit, sodalit si malahit (care asigura protectia in timpul sarcinii pentru femeile gravide). Este foarte important ca piatra sa vina in contact direct cu pielea, fie pe deget – daca este montata pe un inel – fie pe piept – daca este vorba despre un pandantiv.
Ingerarea de plante medicinale
In ceea ce priveste plantele, indicam un tratament care este necesar sa se realizeze o perioada de minimum trei luni(plante maruntite fin si tinute sub limba 15 minute, de 3-4 ori pe zi, inghitite apoi cu putina apa minerala). Acestea sunt: busuioc, scoarta de stejar, salvie, iarba sarpelui si iarba Sfantului Ion.
Pozitia corpului care ne ajuta sa ne aparam de vampirizarea energetica
Persoanele in varsta, bolnave sau cu tulburari psihice pot sa-i vampirizeze energetic pe cei sanatosi, exact asa cum un burete absoarbe apa. Pentru a evita acest pericol este necesar ca cei sanatosi sa nu fie receptivi si, mai mult decat atat, sa se concentreze mental asupra propriei aure, inchizand circuitele bioenergetice. Iata si o atitudine corporala care ii poate ajuta: stand cu bratele incrucisate si picior peste picior.
Selectati-va anturajul
Dupa o zi de munca, cei mai multi oameni ajung acasa epuizati fizic, psihic si mental. Unele dintre energiile daunatoare ne apartin; altele, cum sunt tensiunile inexplicabile, gandurile ciudate sau sentimentele stranii, nu sunt ale noastre, dar ne afecteaza pentru ca am interferat cu alte persoane, dominate de asemenea energii impure. Daca am fi atenti, am putea detecta persoanele de la care provin aceste trairi negative si fata de care noi ne deschidem si suntem receptivi.
De aceea este esential sa selectam oamenii in prezenta carora ne simtim bine si sa-i deosebim de cei care ne produc stari negative, mai ales pentru aceia care nu pot controla inca sistemul lor energetic.
Fiecare fiinta are anumite probleme interioare cu care se confrunta. A te incarca si cu problemele altora inseamna ignoranta, neputinta, si o sanatate compromisa.

vineri, 30 martie 2012

Ganduri


Rugăciunea este respiraţia sufletului, iar postul este apa care stinge văpaia patimilor.

Orice unealtă e cu două tăişuri. Dacă nu o foloseşti cum trebuie, în loc să taie, te taie, în loc să clădească, te dărâmă. Deci fii cu nădejdea în Domnul când foloseşti uneltele Lui.

Ai vrea să-ţi vezi soarele lăuntric urcând dintr-un frumos răsărit pe cerul propriei tale vieţi? Încearcă atunci să simţi seară de seară stând de vorbă cu tine, întăreşte-te cu mătănii, cu un psalm, cu o rugăciune, cu smerenie, uşurându-ţi sufletul şi sporind astfel în dragoste pentru tot omul.
 
Fiecare zi să-ţi fie în faţa ta - vei câştiga curajul şi vei simţi mâna harului Dumnezeiesc că lucrează împreună cu tine.

Viaţa oamenilor este o brazdă de plug trasă peste ogorul anilor ajunşi spre capătul de hotar.

De aceea trage brazda propriei tale vieţi cât mai dreaptă; înlătură greşelile, abaterile; iar de le-ai săvârşit, îndreaptă-le până nu înnoptează şi până nu îngheaţă, făcând tot binele de care eşti capabil, până când plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmătura vieţii tale. Sub îndrumarea gândurilor curate şi a milei Marelui Dumnezeu, adu-ţi mereu aminte cât de plăcuţi sunt cei ce voiesc pacea.

Până la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea este mai aproape de tine decât sufletul şi trupul tău, numai să ştii să afli această apropiere prin credinţă şi rugăciune.

Domnul este aproape de toţi cei ce-L cheamă cu toată inima.

Părintele Arsenie Boca- GANDURI

marți, 27 martie 2012

Inceputul fiintei umane

Te-ai întrebat vreodatã care este rostul tãu pe acest pãmânt? Care e scopul tãu ca fiintã umanã? Sunt atât de multi aceia care nu stiu acest lucru! Totusi, rãspunsul e simplu. Toti avem acelasi scop: acela de A EVOLUA. Tot ceea ce se numeste VIATÃ trebuie sã creascã. Priveste o clipã în jurul tãu: când o floare sau un copac înceteazã sã mai creascã, moare. Acelasi lucru e valabil si pentru noi. Fiecare om trebuie sã creascã si sã continue sã evolueze. A creste înseamnã pentru om „a creste în interiorul sãu”. Sufletul tãu e cel ce creste de-a lungul întregii vieti si nu corpul fizic.
Cele douã adevãruri principale ale omului sunt DRAGOSTEA si CREDINTA. Nu pare ceva prea complicat, dar câtã vreme omul continuã sã-si creeze tot felul de probleme, neîntelegerea acestor douã legi va persista. Se spune cã atunci când omul va învãta sã se iubeascã pe sine si pe semenii sãi pe deplin, va ajunge sã stãpâneascã materia si prezenta lui pe pãmânt nu va mai fi necesarã.
Fiecãrui om îi revine sarcina de a se purifica, de a se mentine într-o bunã stare de sãnãtate fizicã, mentalã si emotionalã. Astfel, peste tot va domni armonia si pãmântul va deveni un loc prosper. Te afli aici, pe pãmânt, pentru a-ti supraveghea propria evolutie si nu pe a altora. Este inutil sã-ti folosesti energia pentru a-i judeca si a-i dirija pe altii. Existi pe pãmânt numai pentru tine.
Totusi, nu e usor pentru om sã meargã în profunzime. Pe de-o parte, e vorba de orgoliul lui foarte dezvoltat iar, pe de altã parte, îi e fricã… Frica de a descoperi un monstru în el însusi!De unde vine aceastã fricã? Poate din educatia primitã sau din altã parte, dintr-o viatã anterioarã. Dar asta nu conteazã. Lasã trecutul în urma ta. Trecutul e mort, nu-l poti schimba. Momentul cel mai pretios pentru tine este clipa prezentã. Iar viitorul depinde numai de tine, de ceea ce gândesti acum.
Dacã esti abia la început în ceea ce priveste evolutia personalã, as vrea sã teprevin cã vei simti o oarecare tulburare. Vei avea impresia cã temeliile fiintei tale se clatinã si cã totul se va prãbusi. Dar nu te nelinisti, este doar o iluzie. Aceastã tulburare este dovada cã se petrec anumite lucruri în forul tãu interior si cã te-ai decis sã „faci curãtenie”. Fie cã îti urmãresti atent gândurile, sau urmezi cursuri, citesti sau asculti, evoluezi si în acelasi timp, te purifici. Si pentru a te purifica mai mult, trebuie sã repeti anumite actiuni. Astfel accelerezi procesul de curãtire. Dau drept exemplu un pahar cu apã murdarã în care versi încet-încet apã limpede, curatã. Continuând acest procedeu, apa se purificã si obtii un pahar cu apã curatã. Este ceea ce se întâmplã si cu tine când cresti în interior. S-ar putea ca problemele tale sã ti se parã mai numeroase, s-ar putea sã te simti coplesit, dar nu e decât o iluzie; trebuie sã crezi cã eforturile tale sustinute vor fi rãsplãtite din plin.
Sunt oameni care trãiesc încã în întuneric. Ei nu stiu cã mai existã si altceva. Nu vãd. Dacã li se vorbeste despre luminã, dacã li se aratã aceastã luminã, pentru ei nu existã asa ceva. Dimpotrivã, omul care a decis sã creascã în interior se gãseste la nivelul iesirii din pãmânt. El începe sã vadã lumina. El se îndreaptã spre luminã. Cu cât urcã mai mult, cu atât mai mult simte cãldura sa si cu cât va urca mai mult, cu atât va fi mai încãlzit si luminat. Ca orice persoanã ce evolueazã, vei trãi momente dificile. Când esti plin de orgoliu, ti-e greu sã admiti cã si altii au dreptate. Nu vrei sã recunosti cã poate altii au gãsit deja rãspunsul! De multe ori vei dori sã îi schimbi pentru a-ti demonstra cã ai dreptate. Este si asta o probã de trecut. Dar meritã efortul; cu cât vei reusi sã-ti stãpânesti mai mult orgoliul, cu atât vei reusi sã stãpânesti mai bine situatiile exterioare. Si acest efort te va face sã te înalti cãtre luminã, cãtre fericire.
Pentru a ajunge sã fii stãpân pe viata ta, trebuie sã devii mai constient. Nivelul constiintei umane e atât de slab, încât cea mai mare parte a timpului omul nu stie cu adevãrat ce spune, ce face si ce gândeste; totul se întâmplã în mod mecanic. De câte ori pe zi ti se întâmplã sã-ti pui întrebãri înainte de a spune sau a face ceva? E timpul sã devii mai constient de viata ta!

Sursa : PRIMORDIAL AL FIINTEI UMANE – Lise Bourbeau

vineri, 23 martie 2012

IERTARE

Mă iert pentru orice acţiune, gând sau faptă trecută, prezentă sau viitoare din această realitate sau din oricare altă realitate, ce n-a fost compusă din frecvenţele Iubirii Sacre. Îi iert pe toţi cei care consider că m-au tratat nedrept în viaţa aceasta sau în oricare altă viaţă şi le returnez, înfăşurate într-o bulă de iubire, toate amintirile negative, toate energiile de impact şi viitoarele posibile pe care le-am creat împreună. Rog îngerii iertării să penetreze toate faţetele fiinţei mele cu frecvenţele Iubirii/Luminii astfel încât să pot deveni „focalizat pe suflet şi centrat în inimă” ca un Purtător de Lumină şi un maestru.
Îi iert cu uşurinţă pe alţii şi sunt iertat/ă cu uşurinţă.
Mă iert pe mine şi imi eliberez trecutul pe cea mai înaltă cale a sa de evoluţie spirituală.
Iert şi comunic iubire, uşor şi fără niciun efort, acum.
Natura mea iertătoare este contagioasă.
Îmi eliberez acum trecutul din minte, corp şi afaceri. Sunt liber/ă.
Îmi iert familia şi îi îmbrăţişez cu Iubire şi compasiune.
Dumnezeu mă iubeşte şi mă iartă.
Dumnezeu mă iartă imediat ce Îi cer iertare.
Îi sunt recunoscător/recunoscătoare lui Dumnezeu pentru abilitatea pe care o am de a ierta cu uşurinţă.
Îmi eliberez trecutul şi mă iert pe mine pentru implicarea mea.
Îi iert cu uşurinţă pe toţi cei care au nevoie de iertare şi mă iert pe mine.
Iertarea este un dar pe care acum mi-l fac mie şi celor din jurul meu.
Trecutul nu are nicio putere asupra mea.
Iertarea mă face să mă simt uşor şi liber/uşoară şi liberă.
Cu cât eliberez mai multe resentimente, cu atât am mai multă iubire de exprimat.
Pe măsură ce învăţ să mă iubesc, îmi vine mai uşor să iert.
Iert pe toată lumea şi toată lumea mă iartă pe mine. Permit Planului Divin să acţioneze asupra vieţii mele.
Sunt iertat/ă pe măsură ce îi iert pe alţii, iar calea mea este iluminată cu iubire şi lumină.
Iert pe ........ şi binecuvântez Divinitatea din el/ea/ei/ele. Fie să-şi împlinească dorinţa inimii într-un mod perfect.
Nimeni nu poate fi condamnat pentru această situaţie ........ Lecţia a fost învăţată şi merg mai departe în Graţie.
Nu judec şi, la rândul meu, nu sunt jedecat/ă. Planul Divin îmi luminează viaţa, dăruiesc tuturor iubire.
"Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!"
Asa sa fie!
Amin!

Mie mi se pare cea mai concisa formula de iertare, rostita in timpul unei crude si nemarginite suferinte, o formula care, interpretata corect, poate avea o rezonanta cuprinzatoare. Cuprinde atat constientizarea propriei evolutii, raspunderea care izvoraste din aceasta, cat si dorinta de a ajuta omul sa se ridice deasupra starii sale de necunoastere.

cu multumiri autorului necunoscut

miercuri, 21 martie 2012

Femei mature si Femei imature

De la fetita la adolescenta, de la adolescenta la adult si de la adult la femeia matura, este un parcurs foarte lung, un drum ale carui etape sunt caracterizate, fiecare, de momente cu totul speciale care tin de evolutia psiho-emotionala a femeii. Aparenta ‘’imaturitatii’’ da cont tocmai de aceasta evolutie, de trecutul femeii ‘’imature’’.

Fiecare femeie are ca prim model de feminitate si de maturitate feminina propria sa mama – trecutul nu poate fi sters si nici negat, tiparele se inregistreaza inconstient si au o viata lunga …

Nu te nasti femeie – ci devii femeie, nu te nasti mama – ci devii mama, nu esti sotie – devii sotie… Cu ajutorul imaturitatii, al greselilor si poate chiar cu ajutorul durerilor pe care aceasta le presupune in fiecare etapa, fetita, femeia, mama, sotia, se poate cizela, pana devine o perla – perla din imaginea care insoteste acest articol. Procesul de formare a unei perle nu este nici acum clarificat complet. Conform unor cercetari de data recenta, raspunzatoare de formarea perlei ar fi celulele epiteliale ranite ale scoicii, care sufera de o boala parazitara, scoica incercand sa neutralizeze parazitul prin invelirea cu sidef.

Deci, pentru o perla … drumul este anevoios, iar ranile cat se poate de folositoare.

De la femeia imatura la femeia matura sau la femeia-perla, drumul este la fel de anevoios - societatea se grabeste sa puna la zid femeile ‘’imature’’, dar uita ca trecutul are o pondere semnficativa in cadrul tabloului femeii imature.

Bebelus-copil-adolescent-adult-matur … Etape care contin, fiecare, alte mici dar semnificative trepte de evolutie, care contin, de fapt, trecutul fiecaruia dintre noi. Maturizarea emotionala nu are intotdeauna legatura cu varsta biologica, cresterea emotionala nu este un proces la fel de usor cum este cresterea din punct de vedere fizic, iar aparenta imaturitate nu este de condamnat si nici de ascuns sub masti de femei mature – fiecare are trecutul sau, lectiile sale si etapele sale de crestere si de evolutie, chiar daca intre acestea exista si momente de stagnare sau de regres – totul se intampla pentru maturizare.

Sunt convinsa ca in fiecare dintre voi exista deja o perla, care are trecutul sau foarte valoros!

Lecţiile vin întotdeauna atunci când eşti pregătit, iar dacă vei fi atent la semne, vei afla mereu ce-ţi trebuie pentru pasul următor.

Femeile imature îşi păstrează agenda complet goală şi aşteaptă să le sune un bărbat.

Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele activităţi la care doreşte să participe.

Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor.

Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevărat al lor, controlatul este absolut inutil.

Femeile imature îl „verifică” pe bărbatul care nu le-a sunat.

Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat.

Femeile imature încearcă să „înlănţuiască” un bărbat utilizând sexul.

Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te „înlănţuiască” el pe tine.

Femeile imature falsifică manifestările plăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminţi să termine bărbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc…

Femeile mature, în aceeaşi situaţie, spun „Opreşte-te”, se ridică, se îmbracă şi pleacă.

Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu.

Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.

Femeile imature ignoră „băieţii buni”.

Femeile mature ignoră „băieţii răi”

Femeile imature sunt permanent îngrijorate că nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume bărbat.

Femeile mature ştiu că sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare bărbat.

Femeile imature încearcă să monopolizeze tot timpul bărbatului lor.

Femeia matură realizează că îi poate oferi liniştită spaţiul de care are nevoie unui bărbat – asta va face timpul petrecut apoi în cuplu chiar mai plăcut şi special – şi pleacă să se distreze cu proprii prieteni.

Femeile imature gândesc că un bărbat care plânge este un bărbat slab…

Femeile mature îi oferă acestuia un umăr pe care să plângă şi o batistă.

Femeile imature vor să fie răsfăţate şi îi spun asta în mod răspicat bărbatului lor.

Femeile mature îi „arată” bărbatului ce înseamnă răsfăţul şi îl fac să se simtă suficient de confortabil ca să poată răspunde cu reciprocitate fără teama că-şi va pierde „bărbăţia”.

Femeile imature sunt rănite de un bărbat şi-i fac pe toţi ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia.

Femeile mature ştiu că acela a fost doar UN bărbat.

Femeile imature se îndrăgostesc şi vânează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realităţile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi.

Femeile mature ştiu că, uneori, cel pe care îl iubeşti nu te poate iubi pe tine şi îşi văd de viaţa lor mai departe, fără amărăciune şi furie.

de Paulo Coelho

marți, 20 martie 2012

Linistea interioara autentica


“Să spunem că cineva incearcă să te insulte. Dacă îți poți păstra liniștea interioară, el nu va reuși. Orice ar spune, nu te simți insultat. Atât timp cât tu nu accepți insulta, încercarea lui de a te jigni va da greș. În final, el va fi cel care se va simți ofensat. Să vă spun o glumă: Un psihanalist se plimba într-o dimineață cu prietenul său. Un pacient al medicului, cam nebun, a venit alergând și l-a lovit cu putere în spate. Psihanalistul s-a clătinat și a căzut la pământ, în timp ce omul se depărta alergând mai departe. După ce și-a mai revenit, medicul și-a continuat liniștit plimbarea. Șocat, prietenul său l-a întrebat: - Nu ai de gând să faci nimic? Omul acela e nebun. Trebuie neapărat să faci ceva! - Asta-i problema lui, nu a mea, i-a răspuns psihanalistul. Avea dreptate. Era ca și cum ar fi spus: „Faptul că m-a lovit este problema lui, nu a mea. De ce să-mi pierd liniștea?“ Dacă altcineva este furios, este problema lui; dacă te insultă, este problema lui, nu a ta. Dacă te afli într-o stare de liniște interioară autentică, nimic din exterior nu te poate tulbura. Voi nu vă aflați nicio clipă într-o astfel de stare; de aceea, vă folosiți de orice pretext pentru a vă ieși din minți. De fapt, fierbeați și înainte în interior, dar nu aveați încă un motiv să explodați. Sosan spune: Dacă mintea rămâne netulburată… Și nu poate rămâne netulburată decât dacă se racordează la Sursă… nimic nu o mai poate ofensa, și când nimic nu o mai poate tulbura, lumea exterioară încetează să mai existe în forma ei veche. Odată cu atitudinea interioară, se schimbă și calitatea ființei. Dacă altcineva reușește să te insulte, înseamnă că ești dispus să te lași insultat. Dacă nu te simți insultat, niciun gest exterior nu ți se va părea o insultă. Cum ar putea fi gestul o insultă dacă tu nu te simți insultat? Dacă cineva este furios, nu îi poți percepe furia decât dacă aceasta te tulbură. Dacă nu te tulbură, nu o vei percepe ca atare. Calitatea se schimbă odată cu interpretarea, căci tu ești diferit. Dacă cineva te urăște, nu poți percepe ura decât dacă aceasta te tulbură. Dacă nu te tulbură în niciun fel, cum ai putea-o numi ură? Vei percepe vibrația, dar nu o vei numi ură, căci vechea minte a dispărut, așa că vechile nume nu se mai potrivesc. În loc să te simți afectat, vei simți mai degrabă că îți pare rău de el, că îl compătimești. Te vei gândi: ”Ce s-a întâmplat cu acest om? Cât de mult trebuie să sufere, dacă se comportă în acest fel, și cât de inutil mi se pare totul!” Îl poți chiar ajuta să iasă din această stare, știind că atunci când se înfurie, omul își otrăvește propriul corp. Într-un fel este un om bolnav. De aceea, vei simți nevoia să îl ajuți să iasă din această stare. Atunci când cineva este bolnav de cancer, nu simți nevoia să te cerți cu el. Mai degrabă îl ajuți, îl duci la spital… În viziunea lui Buddha, a unui om ca Sosan, mintea omului furios este bolnavă de cancer. De aceea, el simte nevoia să îl ajute; simte o stare de compasiune față de acesta. Dacă această lume ar deveni ceva mai iluminată, nimeni nu s-ar mai putea înfuria fără ca familia și prietenii să îl ducă imediat la spital. Oamenii furioși au nevoie de medic. Este inutil să le ripostezi și să te înfurii la rândul tău. Este o prostie, căci acești oameni sunt deja bolnavi; cum poți să continui să îi lovești, în loc să-i ajuți? Noi manifestăm compasiune doar în fața bolilor fizice, nu și în fața celor mentale. Atunci când cineva este bolnav din punct de vedere fizic, noi nu ne simțim ofensați, orice ne-ar zice. [...] Dacă nu te simți tulburat, totul se schimbă, căci întreaga ta atitudine este alta. Ești un om diferit, iar acest lucru este suficient pentru ca întreaga lume să se schimbe. Ea încetează să mai existe în vechea ei ipostază. Când în minte nu mai apar gânduri care discriminează, vechea minte încetează să mai existe. Discriminarea între bine și rău, între preferințe și antipatii, este însuși fundamentul minții. Atunci când discriminarea dispare, mintea cade într-un abis, iar omul ajunge la sursă. Ființa ajunge la sursa ei și descoperă întreaga semnificație a vieții, binecuvântarea, extazul. Destul pentru astăzi…” 

duminică, 18 martie 2012

Afirmatia Iubirii

de Catalin Manea 
Am fost inspirat sa scriu Afirmatia Iubirii in urma unei convorbiri telefonice cu un Suflet drag.

Am fost inspirat de viata, iar eu sunt onorat pentru acest privilegiu. Repeta aceste cuvinte dimineata, cand te trezesti, si seara, inainte de culcare, iar viata ta va inflori! Implica-te emotional si absoarbe magia fiecarui cuvant, gand si sentiment! A sosit momentul sa te linistesti. A sosit momentul tau! Fa-ti un ritual zilnic si ia-ti cateva minute dimineata si seara pentru Afirmatia Iubirii. Dupa o scurta perioada, vei incepe constient sa simti prezenta Sursei Universale in viata ta. Pace si Iubire! 


“Multumesc pentru faptul ca exist. Am viata. Traiesc. Sunt sanatos. Multumesc pentru sanatatea mea! Ii multumesc inimii mele pentru faptul ca bate! Ii multumesc aerului pentru faptul ca imi sustine viata. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru inca o noua zi binecuvantata. Iubesc totul. Iubesc viata. Iubesc oamenii.Trimit iubire catre orice forma de viata si ma deschid catre a primi iubire. Am fost creat din dragostea lui Dumnezeu si la randul meu trimit dragostea mea mai departe. Sunt o manifestare a Inteligentei Atotcreatoare si ma bucur din plin de viata mea. Ii multumesc vietii neincetat, iar viata imi multumeste intotdeauna.Primesc ceea ce ofer. Transmit fericire neconditionata catre fiecare persoana din viata mea. Eu am aflat calea catre Lumina, iar acum luminez si eu pe cei care sunt rataciti in labirintul confuziei. Ma incarc cu puterea blanda a Universului si ma ridic deasupra oricarei provocari. Ofer iubire. Primesc iubire. Sunt iubire.Gandurile mele imi creeaza realitatea, iar eu, incepand de acum, gandesc cu bucurie si trimit bucuria mea catre cine are nevoie de ea. Sentimentele mele ma conduc prin viata, iar eu, incepand de acum, incep sa simt puterea sentimentului de iubire. Ofer iubire. Primesc iubire. Sunt iubire.Ma iert pentru tot. Ma iert pentru situatiile in care nu am fost mandru de mine si accept ca fiecare experienta m-a condus in acest loc, pentru a rosti aceste cuvinte care ma inalta. Ma accept asa cum sunt. Sunt Pace. Sunt Bucurie. Sunt Fericire. Sunt Iertare. Sunt O Sursa Neincetata de Iubire. Sunt Acasa. Sunt in siguranta acum. Sunt in Dumnezeu.Daca Forta care m-a creat este cu mine, cine poate fi impotriva mea? Dumnezeu ma vegheaza si ma tine in bratele Sale. Imi ofera Protectie Divina. Imi ofera Dragostea Suprema. Imi ofera Limpezire si Pace Interioara. Tot ce a fost in trecut, nu mai exista. Tot ce va fi in viitor, nu exista. Acum sunt fericit. Acum sunt impacat. Multumesc pentru faptul ca exist. Multumesc pentru linistea care ma cuprinde acum.Fiecare celula a trupului imi este incarcata cu liniste si pace. Trupul meu este perfect sanatos. Mintea mea este mai clara ca niciodata. Sufletul meu este Bucuros. Eu sunt Bucurie. Ma iubesc si trimit lumina iubirii mele catre tot ce ma inconjoara. Ii mangai pe cei din jur cu pacea pe care le-o ofer si le transform viata intr-o sarbatoare. Multumesc pentru aceasta zi minunata! Ma iubesc si sunt iubit. Multumesc!“

sâmbătă, 17 martie 2012

Cand esti enorm si simti prea mult

Sensibilitatea psihologica in dragoste.


Prin urmare, persoanele hipersensibile aud, vad, miros, simt mai mult decat cei din jur. La maturitate, gandesc, reflecteaza, observa mai mult decat restul. Au nevoie de mai mult timp petrecut singure pentru a se putea echilibra psihic si energetic. De asemenea, un hipersensibil va fi intotdeauna precaut si va evita vorbele si actiunile pripite. 


Ti s-a intamplat adesea sa simti ca esti… diferita de cei din jurul tau? Ti s-a intamplat sa ti se spuna ca esti “prea sensibila”, ca “trebuie neaparat sa te schimbi ca sa supravietuiesti in lumea asta dura”? Ti s-a intamplat sa ti se spuna: “hei, dar ce esti asa suparacioasa, eu nu vad ce te-ar fi putut deranja atat de rau?” Ti se intampla sa simti atat de intens si haotic incat sa nu poti sa nu te lasi coplesita de emotii? Ti se intampla uneori sa nu poti dormi noaptea din cauza gandurilor tale care inregistreaza si deruleaza intamplarile de peste zi cu o intensitate similara? Ti se intampla adesea sa te lasi influentata de starile emotionale ale celor din jur si sa resimti puternic orice impresie fizica si psihica? Te demoralizeaza zgomotele si lucrurile galagioase? Gandul unor schimbari importante iti provoaca fiori pe sira spinarii? Ti se intampla uneori sa traiesti mai mult in lumea ta interioara decat in cea exterioara? Se intampla sa nu poti sa scapi de sentimentul ca lumea ta de multe ori nu se leaga de lumea celor din jur? Se intampla poate sa cunosti o astfel de persoana!?...

Sensibilitatea ca fel de a fi si de a simti: Ce inseamna a fi o persoana HSP (Highly Sensitive Person)? 

Intr-o lume care tinde sa minimalizeze emotionalitatea si sa mizeze din ce in ce mai mult pe cultul puterii si al omului puternic, a fi sensibil poate fi perceput drept un defect, un neajuns care determina sentimentul de inadaptare sau de neapartenenta, nu tocmai calitatea ideala a unei persoane. Dar nu, nu esti diferita intr-un sens negativ si nici nu suferi de vreo boala incurabila. Inseamna doar ca esti o persoana HSP la fel ca o cincime din populatia lumii.

In 1996, psihologul Elaine N. Aron (actualmente profesor in cadrul Universitatii de stat din New York) si colegii sai de cercetare au pus pentru prima oara acest termen in circulatie –HSP- si in ciuda confuziilor care se fac, il disting clar de alti termeni precum fobie sociala, timiditate, anxietate sociala sau a avea un temperament introvertit. “A confunda un sensibil cu un timid sau o persoana anxioasa si intravertita este o greseala”, este de parere Elaine N. Aron, venind cu un argument puternic: aproape o treime din persoanele HS sunt extravertite, invatand sa se adapteze si sa fie compatibile cu ceilalti. Cartea “The Highly Sensitive Person” semnata de psihologul Elaine N. Aron a reprezentat o adevarata revelatie psihologica.

Spre deosebire de celelalte persoane, persoanele HS dispun inca de la nastere de un sistem nervos mai sensibil si mai receptiv la detalii si subtilitati. Creierul primeste informatia din mediul exterior si o proceseaza pentru o perioada de timp mai indelungata. Senzatiile fizice si psihice joaca un rol primordial in structura de personalitate a unei persoane HS. La nivel fizic, senzatiile intense si puternice determina o persoana sensibila sa se simta vulnerabila, nelinistita si inconfortabila in prezenta zgomotului, a aglomeratiei, dupa o zi agitata si stresanta la serviciu, in conditiile schimbarilor de vreme si sa simta nevoia acuta de a se recupera in liniste si singuratate. Fara ca acest lucru sa insemne ca nu le pot face fata cu brio!

Sensibilitatea poate fi uneori… coplesitoare?

Prin urmare, persoanele hipersensibile aud, vad, miros, simt mai mult decat cei din jur. La maturitate, gandesc, reflecteaza, observa mai mult decat restul. Au nevoie de mai mult timp petrecut singure pentru a se putea echilibra psihic si energetic. De asemenea, un hipersensibil va fi intotdeauna precaut si va evita vorbele si actiunile pripite. Persoanele sensibile au capacitatea de a prevedea consecintele cuvintelor si ale actiunilor. De aceea, isi aleg cu grija cuvintele si se gandesc de doua ori inainte de a actiona. Persoanele hipersensibile nu se lasa inselate de aparente si latura de suprafata a unei persoanei. Nici nu prezinta un interes prea mare pentru masca cu care se infatiseaza/ te infatisezi lumii. Daca un sensibil nu te place, nu inseamna ca nu va vorbi despre tine in termeni rautacioasi in grupul sau de prieteni, alcatuit evident dupa chipul si asemanarea sa.

Chiar daca sunt vesele si fericite, uneori intampina dificultati in a-si afisa fericirea si in exterior, astfel incat sa poate fi sesizata si de ceilalti. Pentru ca evita evenimentele sociale si discutiile in grupuri,preferand in schimb conversatiile intime cu persoane fata de care simt ca pot stabili legaturi emotionale, pot fi percepute drept persoane nesociabile, neprietenoase, introvertite sau chiar singuratice. Dar, dupa cum spune Elaine, nu trebuie sa facem aceasta confuzie!
 
Cum iubesc persoanele Hipersensibile si in ce fel de relatii se simt fericite?

Anumite probleme intr-o relatie cu o persoana hipersensibila nu sunt excluse. Pentru a crea un zid de protectie impotriva a ceea ce simte, persoana HS se intoarce catre sine si resursele sale interioare. Multe persoane cu un grad de sensibilitate cad in greseala de a incerca sa fie perfecte. Sensibilul poate disimula si se poate ascunde de minune. Poti avea ca partener un astfel de om fara sa realizezi asta niciodata. “Hipersensibilii se schimba in exterior, insa stiu si sunt extrem de constienti de faptul ca nu se vor schimba niciodata in interior. Nu pot face acest lucru: e ca si cum ai cere unui dreptaci sa devina stangaci. Pur si simplu, nu este posibil”, afirma Elaine N. Aron intr-un interviu postat acordat revistei medicinenet.com

Persoanele hipersensibile aprecieaza mai mult decat orice intimitatea si apropierea, senzatia de a fi pe aceeasi lungime de unda cu persoana cu care poarta o conversatie, pe care o iubeste, etc. Structura lor psihologica este astfel construita incat ele sa dezvolte relatii frumoase si sa fie atente fata de nevoile relatiei. Sunt loiale, buni ascultatori, investesc foarte mult din punct de vedere emotional si fac eforturi pentru a face lucrurile sa mearga. De asemenea, sunt inzestrate cu o curiozitate iesita din comun. Simt nevoia sa exploreze, sa descopere, sa cucereasca sau sa se lase cucerite. Pun pret pe latura spirirituala a lucrurilor. De aceea, pentru ele, actul sexual va reprezenta o legatura mai incitanta si mai puternica decat pentru non-sensibili.

In cazul in care sensibilitatea este insotita de o incredere in sine scazuta si nesiguranta (dezvoltata probabil in copilarie cand sensibilitatea copilului a fost inteleasa si perceputa eronat), persoana sensibila se poate gasi prinsa intr-o relatie in care propriile nevoi sunt puse deoparte in favoarea satisfacerii nevoilor partenerului. Persoanele HS pot sa stea intr-o relatie mult timp chiar si simtindu-se coplesiti si epuizati din punct de vedere emotional. Pot, de asemenea, sa ramana prinse intr-o relatie in care se simt singure doar pentru ca nu se pot desprinde din acea relatie.

Sensibilitatea nu este impartita pe genuri si nu este o regula ca doar femeile sunt cele sensibile si emotionale, iar barbatii nu. Barbatul sensibil dezvolta o simpatie pentru femei, incercand sa le faca pe plac. De multe ori femeile vor prefera sa aiba ca prieten un barbat hipersensibil, insa nu si ca partener de viata. Pe de alta parte, femeia sensibila este educata astfel incat sa faca pe plac celorlalti, sa plece urechea la suferintele si durerile celorlalti si sa sufere daca necesitatile celorlalti nu sunt indeplinite.

Dar ce se intampla intr-un cuplu in care unul dintre parteneri este un sensibil si celalalt nu? Se poate intampla ca fiecare din cei doi sa simta o unda de dispret fata de celalalt dintr-un motiv simplu: nu este ca el. Sensibilul poate gasi ca non-sensibilul este usor superficial si limitat, iar non-sensibilul poate gasi ca sensibilul are o personalitate slaba,este prea serios, preocupat de propria persoana si de propriile ganduri. Sensibilul are mai multa nevoie decat non-sensibilul sa fie singur. Este valabila si reciproca: non-sensibilul se plictiseste mai repede atunci se afla singur. Persoana sensibila poate fi un partener ideal si se poate descurca de minune in rolul partenerului-protector intr-un cuplu. Poate ca intr-o maniera total diferita de o persoana non-sensibila, insa poate mai grijuliu, mai intuitiv, explica Elaine.

 de Dana Negoita


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...