joi, 5 iulie 2012

“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”


În anumite perioade mai puţin fericite ale vieţii mele mi-am pus întrebarea ce ne facem dacă ne urâm pe noi înşine?

Înlocuind verbul, dintr-o dată porunca biblică dobândeşte o valenţă care ar trebui să ne sperie… Fiind cuprinsi de ură şi dispreţ faţă de propria persoană, am putea oare să ii iubim pe cei de lângă noi ? Aş înclina să cred că nu. Vom fi mereu tentaţi să îl judecăm pe aproapele nostru prin prisma propriilor noastre defecte, îi vom cere inconştient să fie perfect pentru că noi nu suntem şi nu ne considerăm demni de iubire. Iar cum nimeni nu e perfect, nu vom fi capabili nici să iubim. “Probabil adevărata nefericire nu e să nu fii iubit, ci să nu poti iubi” (Caminante). Pe de altă parte, iubirea de sine ridicată la rangul de egocentrism ne va duce şi mai repede la acelaşi rezultat. Ne vom indrăgi prea mult ca să mai aibă loc altcineva în sufletul nostru. Vom trăi golul, cu ideea plinătăţii.

De aceea, aş spune că pentru a putea iubi, avem nevoie uneori să ne contemplăm deşertăciunea interioară, este un pas necesar, cu condiţia să învăţăm din această experienţă şi să nu ne lăsăm înghiţiţi de ea. “Pustiul m-a făcut să înţeleg că nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni” (Viaţa pe un peron). Dacă ajungem în acest punct, vor fi momente când ne vom simţi foarte vulnerabili şi vom resimţii dureros de acut absenţa iubirii în viaţa noastră. Vom căuta aproape disperaţi însă mai mult să cerem în loc să oferim, iar lucrurile s-ar putea lăsa aşteptate: “Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi” (Viaţa pe un peron).

Nu va fi insă momentul cel mai propice pentru aşteptare. Vom simţi poate nevoia mai mult decât oricând de anumiţi “seducători” care să ne ridice din golul interior şi să ne iubească necondiţionat, pentru a putea începe să ne iubim pe noi înşine şi pe cei din jurul nostru. “Cred că dragostea ne ridică în propriii noştri ochi. Şi cât de mult ai vrea să fii aşa cum te vede celălalt! Ai dori, şi chiar încerci, să micşorezi distanţa dintre ceea ce ştii că eşti în realitate şi ceea ce intuieşti că vede în tine cel pe care-l iubeşti” (Autoportet într-o oglindă spartă). Poate vom avea norocul să existe aceşti “seducători” sau poate că nu…

Foarte uşor vom fi tentaţi să închidem din nou fereastra la primul eşec şi vom putea să ne găsim în mod facil zeci de motive care să ne îndreptăţească să facem acest lucru. Vom crede că ne autoprotejam, dar nu vom reuşi decât să îndepărtăm toate lucrurile frumoase din viaţa noastră şi să nu le facem loc la cele care poate ne caută, dar noi nu suntem pregătiţi să le vedem: “Sunt drumuri ce ne caută demult. Şi-ajung la noi când noi suntem plecaţi. În căutarea lor pe alte drumuri ” (O.Paler – Definiţia nenorocului). Sunt convins că dacă nu ne răcim sufletul şi îl păstrăm deschis, aceste lucruri vor veni într-o formă sau alta, poate nu neapărat în cea în care ne aşteptăm: „Nu dispreţui lucrurile mici; o lumânare poate face oricând ceea ce nu poate face soarele niciodată: să lumineze în întuneric” (Scrisori imaginare).

După un proces de introspecţie interioară, cred că omul trebuie să îşi înţeleagă, să-şi accepte şi să-şi ierte mai întâi propriile neputinţe şi limite pentru a fi capabil să poată să îl iubească pe cel de lângă el fără să încerce să îl judece. Şi atunci va putea nu numai să ceară, ci să şi ofere mai întâi, chiar dacă poate se simte secătuit şi crede că nu mai poate sau nu mai are ce oferi “Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu” (N. Steinhardt – Dăruind vei dobândi). Abia atunci cred ca vom fi pregătiţi să înţelegem şi să primim în noi cel mai important adevăr, indiferent de forma pe care o va îmbrăca el: “Am avut norocul să aflu că dragostea este unicul adevăr important şi absolut, într-o viaţă care nu ne dă decât daruri relative. Şi n-am fost ipocrit. Am iubit şi eu” (Convorbiri cu Octavian Paler).

“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi“ poate părea o iluzie care stârneşte de multe ori ironii sau zâmbete, dar eu cred în puterea acestor cuvinte. Pentru că, aşa cum spune Octavian Paler “A iubi înseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi” (Scrisori imaginare). Mai mult ca sigur că nu ne vom putea ridica la înălţimea lor decât de putine ori… Totuşi, mai cred că de cele mai multe ori complicăm lucrurile, renunţăm din start pentru că ni se pare o utopie irealizabila şi uitam că poate fi îndeplinită cu paşi mici, la îndemâna fiecăruia dintre noi: “Învăţaţi să lăsaţi pe chipul vostru să înflorească un zâmbet. Este darul pe care-l oferiţi aproapelui, este darul pe care-l oferiţi întregului Univers!”.


http://octavianpaler.ro

miercuri, 4 iulie 2012

Impamantarea : poate cea mare descoperire medicala!


V-ati intrebat vreodata de ce simtim o placere aparte atunci cand ne plimbam in picioarele goale prin iarba udata de roua diminetii ? sau atunci cand ne plimbam desculti pe malul marii ? …ei bine se pare ca raspunsul la aceste intrebari este unul care s-ar putea sa schimbe nu numai felul in care facem aceste lucruri dar mai ales frecventa in care o facem.
Daca esti ca majoritatea oamenilor, probabil ca mai tot timpul porti incaltari cu talpi din cauciuc sau din plastic . Si probabil ca nu-ti trece prin minte ca acest simplu lucru poate fi cel mai mare rau pe care il poti face sanatatii tale.
In 1998 Clint Ober,un fost director executiv la o companie TV, pensionat, statea pe o banca intr-un parc in orasul sau natal. In timp ce se uita la turistii care treceau prin fata lui, si-a dat seama ca toti , inclusiv el purtau incaltaminte cu talpa de cauciuc sau de plastic si s-a gandit daca nu cumva aceasta are cumva un impact asupra sanatatii. Intrebarea a venit in capul sau datorita experientei avute in meseria sa in care obisnuia sa izoleze cablurile, avand in minte notiunea ca toate sistemele electrice din casele si birourile noastre sunt stabilizate si protejate de pamant prin impamantare.
Ober s-a intrebat daca nu cumva acest camp energetic ar putea sa protejeze si sanatatea corpurilor noastre. Ceea ce nu a banuit atunci a fost faptul ca aceasta intrebare a sa va pune in miscare ani si ani de experimente si studii iar acestea vor scoate la iveala rezultate incredibile
Desi folosesc o varietate de cuvinte pentru a o descrie, fiecare scoala moderna de medicina alternativa vorbeste despre “energie. Dar ce este aceasta “energie” fundamentala despre care tot auzim?
Pielea ta, in general, este un conductor foarte bun. Poti conecta orice parte a pielii tale la pamant, dar daca vei compara diferite parti exista una care este deosebit de puternica, si care este chiar in mijlocul talpii piciorului; un punct cunoscut de acupuncturisti ca Rinichi 1 (K1) .

Este un punct bine-cunoscut pentru faptul ca din punct de vedere conductiv se conecteaza la toate meridianele de acupunctura si in esenta, se conecteaza la fiecare coltisor al corpului tau.
Interesant este ca impamantarea sau mai degraba lipsa acesteia, are mult de a face cu inmultirea bolilor moderne.
Cand esti conectat cu pamantul (fie ca mergi descult sau ai fost conectat electric pe punctul K1 al piciorului), exista un transfer de electroni liberi din pamant in corpul tau. Acesti electroni liberi sunt, probabil, cei mai puternici antioxidanti cunoscuti de om.
In urma experimentelor facute, s-a demonstrat ca acesti antioxidanti sunt responsabili pentru cateva observatii clinice foarte interesante :
• Schimbari benefice ale frecventei cardiace
• Scaderea rezistentei pielii
• Scaderea nivelului de inflamatie
Pentru a intelege mai bine stiinta din spatele a ce se intampla in timpul in care suntem conectati la pamant si de modul in care aceasta are impact asupra raspunsului inflamator, Dr. Oschman ne explica ceea ce se intampla atunci cand va confruntati cu un traumatism.
Dr. Oschman este expert in domeniul medicinei energetice, cu o diploma de licenta in biofizica si un doctorat in biologie de la Universitatea din Pittsburgh.
Ca autor al unui numar mare de carti, el este recunoscut pe scara larga ca o autoritate in biofizica energiei medicale.
“Chiar si la cea mai mica contuzie, daca te ciocnesti de usa, sistemul imunitar raspunde imediat prin trimiterea de celule albe din sange (neutrofile) la locul impactului …
Neutrofilele secreta specii reactive de oxigen (ROS) … numite radicali liberi. Acestea sunt ca Pac-Man, molecule foarte importante care au misiunea de a distruge.
In cazul in care bacteriile au ajuns prin intermediul pielii in corp, acesti radicali liberi vor distruge bacteriile foarte repede. Daca ai celule deteriorate, radicalii liberi le vor distruge, astfel incat sa existe spatiu pentru celulele sanatoase sa se miste pentru repararea tesuturilor.
Acesta este cunoscut ca raspunsul inflamator.
Ceea ce am descoperit si este cu adevarat profund este aceasta: am inteles acum de ce primim acest raspuns inflamator, care are cinci caracteristici: durere, roseata, caldura, pierderea abilitatii de miscare, si umflarea. Toate acestea sunt cele cinci semnalmente distinctive ale inflamatiei si se dovedeste ca nu este nevoie sa se intample asa.
Inflamatia, care in medicina este considerata o parte importanta a procesului de vindecare, este de fapt un artefact cauzat de lipsa de electroni in tesuturile tale.
Ce se intampla este ca neutrofilele livreaza specii reactive de oxigen (SRO) la locul incidentului, dar procedand astfel, unii dintre acesti radicali liberi se pot scurge in tesutul din jur si ii poate cauza tesutului sanatos daune. Asta este de fapt ceea ce creeaza raspunsul inflamator “.
Cercetarea asupra impamantarii a descoperit acum ca, daca tii picioarele goale pe pamant dupa ce te lovesti sau te accidentezi, electronii vor migra in corpul tau si se vor raspandi prin tesuturi.


Orice radical liber care se scurge in tesutul sanatos va fi imediat neutralizat electric. Acest lucru se intampla deoarece electronii sunt negativi, in timp ce radicalii liberi sunt pozitivi, astfel incat acestia sa anuleaza reciproc.
“Deci, intr-adevar ceea ce se intampla cu impamantarea sau conectarea la pamant este ca va protejati organismul de la – cum le numesc eu, pagubele colaterale,” spune Dr. Oschman.
“Aceste distrugeri nu au fost destinate sa aiba loc, dar au loc pentru ca ne-am deconectat de la pamant prin punerea de cauciuc si de material plastic intre picioarele noastre si pamant.

Pentru a putea adapta impamantarea la nevoile omului modern, specialistii au gasit metode de a aduce energia pamantului direct in casele oamenilor. Astfel au aparut cearceafuri electrice cu ajutorul carora oamenii sunt conectati la pamant in timp ce dorm. Presuri pentru calculator pe care poti sta cu picioarele goale in timp ce lucrezi sau papuci care au in talpa un material conector intre punctul K1 si pamant.
David Wolfe, cunoscuta autoritate in domeniul medicinei alternative si un puternic sustinator al impamantarii, a facut un experiment in direct in timpul unei prezentari pe 20 de indivizi din sala, care au fost conectati la energia pamantului printr-un cablu electric care la un capat era infipt in pamant inafara salii de prezentare. Dupa 80 de minute, participantilor li s-a recoltat sange si li s-au facut analize care au fost apoi proiectate in direct si explicate pe loc. Rezultatele au fost pe masura.

Impamantarea, o strategie impotriva imbatranirii

Una din teoriile dominante privind imbatranirea este teoria radicalilor liberi, conform careia imbatranirea se produce din cauza pagubelor cumulate, cauzate de radicalii liberi. Cand aveti un traumatism sau o inflamatie cronica, prin respiratie si din alimentele pe care le mancam, printre alte lucruri suntem expusi la radicalii liberi.
In timp ce nu poti sa elimini complet toti radicalii liberi, iti doresti sa mentii un echilibru sanatos de electroni antioxidanti in organismul tau pentru a fi sigur ca distrugerile datorate radicalilor liberi nu va scapa de sub control. Conectarea la pamant poate ajuta la realizarea acestui echilibru delicat.
Exista trei tipuri de sub-modele ale procesului de imbatranire cauzate de radicalii liberi :

1. Deteriorarea/mutatia ADN-ului din cauza radicalilor liberi
2. Teoria mitocondriilor. Mitocondriile in fiecare celula din corpul nostru efectueza metabolismul oxidativ si un produs secundar sunt radicalii liberi. In cele din urma mitocondriile se uzeaza sau se autodistrug din cauza excesului de radicali liberi
3. Teoria incrucisarii de proteine, ceea ce explica riduri de pe piele. Proteinele se lipesc una de alta, reducand eficienta enzimelor.

“Am impresia , din studiul meu de biofizica si biologie celulara, ca organismul este proiectat cu o tesatura semi-conductoare care conecteaza totul in organism, inclusiv in interiorul fiecarei celule,” spune Dr. Oschman.
“Ma refer la acest sistem ca la o matrice vie. Electronii, cei care intra in partea de jos a piciorului nostru, se pot muta oriunde in corp.
In orice loc unde se formeaza radicali liberi, exista electroni in apropiere, care ii pot neutraliza si astfel se pot preveni toate aceste procese: leziuni mitocondriale, lipirea proteinelor, si mutatia sau deteriorarea genetica.
Astfel, intreaga structura este in esenta un sistem de aparare antioxidant, care este in fiecare parte a corpului nostru.
Asa ca, daca ati merge descult, veti inmagazina electroni pe corpul ii va stoca, iar acestia vor fi disponibili in orice moment in cazul in care ati putea avea un traumatism, sau in orice punct in cazul in care un radical liber s-ar putea forma ..
Cum impamantarea ne afecteaza sangele

O alta descoperire foarte importanta, si una dintre cele mai recente, este faptul ca impamantarea subtiaza sangele , facandu-l mai putin vascos. Aceasta descoperire poate avea un impact profund asupra bolilor cardiovasculare, care sunt acum numarul unu cauzator de moarte in lume.
Practic, fiecare aspect al bolilor cardiovasculare a fost corelat cu vascozitatea crescuta a sangelui.
Dr. Frank Sinatra a antrenat echipa doctorului Oschman in modul de evaluare a vascozitatii sangelui folosind o metoda numita potentialul zeta. Acesta masoara potentialul celulelelor rosii din sange, prin determinarea vitezei cu care acestea migreaza intr-un camp electric.
Se pare ca atunci cand se produce impamantarea, potentialul zeta creste repede, ceea ce inseamna ca celulele rosii din sange au o incarcatura mai mare pe suprafata lor, care le indeparteaza una de alta. Aceasta actiune face ca sangele sa se subtieze si sa curga mai usor. De asemenea, tensiunea arteriala scade semnificativ..
O alta implicatie evidenta a acestui fapt este ca prin indepartarea reciproca, celulele rosii din sange sunt mai putin inclinate sa ramana impreuna si sa formeze un cheag. Cheagurile de sange nu trebuie sa fie foarte mari pentru a forma o embolie pulmonara care v-ar ucide instantaneu, astfel incat acesta este un beneficiu semnificativ.
In plus, in cazul in care potentialul zeta este ridicat, lucru ce poate fi facilitat de impamantare, nu se va reduce doar riscul de boli de inima, dar, de asemenea, riscul de dementa multi-infarct, in cazul in care incepe sa se piarda tesutului cerebral din cauza micro-coagularilor din creier.
Cele mai bune suprafete pentru impamantare

In mod evident, cel mai simplu mod este sa se mearga descult. Dar ce putem spune despre locuitorii din mediul urban sau oras, care sunt inconjurati de asfalt si beton? Poti sa te conectezi prin acestea? Si care dintre suprafete naturale sunt cele mai eficiente?
Exista intr-adevar, diferente semnificative intre diverse suprafete.
Locul ideal pentru mersul pe jos in picioarele goale este pe plaja, in apropierea sau in apa, pentru ca apa de mare este un conductor foarte bun. Corpul nostru, de asemenea, contine in cea mai mare parte a sa apa, astfel incat se creeaza o conexiune buna.
Iarba, mai ales daca este acoperita cu roua, pe care te-ai putea plimba daca te trezesti dimineata devreme, este o alta suprafata extrem de potrivita. Potrivit dr. Oschman, betonul este un bun conductor, atata timp cat aceasta nu a fost izolat. Picturile pe beton nu permit electronilor sa treaca prin el foarte bine.
Materiale cum ar fi asfaltul, lemnul, si izolatorile tipice cum ar fi din plastic sau cauciuc, nu vor permite deasemenea electronilor sa treaca si sa va ajute in procesul de impamantare.
Modalitati usoare de a incorpora impamantarea in viata de zi cu zi.
Mersul descult in aer liber este una dintre modalitatile cele mai minunate, ieftine si puternice de a ne conecta la pamant si care poate contribui, de asemenea, si accelera refacerea tesuturilor si inlaturarea durerilor musculare in urma exercitiilor extenuante. Deasemenea orice contact direct cu un obiect bun conductor care este in legatura cu pamantul, de la un cablu electric, o teava sau chiar un copac, poate fi o metoda buna de a ne incarca cu electronii negativi.
O alta solutie pe care majoritatea dintre noi o folosim fara sa ne dam seama este dusul. In timp ce facem dus, suntem in contact cu energia pamantului prin apa care curge prin tevile ingropate in pamant, aceasta fiind si una din explicatiile pentru care ne simtim asa de bine la dus si chiar este locul unde avem inspiratie si ne vin tot felul de idei.
Reconectarea la pamant

De-a lungul istoriei umanitatii, civilizatii intregi au onorat pamantul si conexiunea cu acesta. Stilul de viata modern a facut in asa fel incat omul a ajuns sa fie un strain pentru pamantul care ii da viata si il hraneste. Copiii secolului nostru nu se mai joaca in pamant sau in iarba, sunt izolati in apartamente si case de beton.
David Wolfe spune ca atunci cand suntem conectati la pamant suntem practic in contact cu orice fiinta vie conectata la pamant in momentul acela fie ca sunt plante , animale sau alti oameni de la capatul opus al lumii.
Atunci misiunea noastra devine una de a inspira si de a promova reconectarea la energia pamantului ca un mod simplu si natural pentru a face o lume mai sanatoasa si mai buna.
Stai in echilibru, stai conectat, foloseste-te de cea mai puternica forma de antioxidanti anti-inflamatorii din natura. Vindecarea nu trebuie sa provina dintr-o injectie sau un medicament, ea vine direct din pamant, tot ce trebuie sa faci este sa iti dai incaltarile jos!

Scris de catre Alec Blenche 


marți, 3 iulie 2012

Mulţumesc...de o sută de ori pe zi


Albert Einstein spunea "mulţumesc" de o sută de ori pe zi. "Îmi amintesc de o sută de ori pe zi că viaţa mea lăuntrică şi cea exterioară depind de munca altor oameni, fie ei vii sau morţi. Acest lucru mă îmbie să fac eforturi mai mari pentru a dărui la rândul meu ceva, răspunzând astfel în aceeaşi măsură pentru tot ce am pri­mit şi pentru tot ce continuu să primesc", a spus ma­rele fizician Albert Einstein, savantul ale cărui idei au schimbat faţa lumii noastre. Am preluat citatul acesta din cartea "The secret; pu­terea", de Rhonda Byrne, tradusă la Editura Adevăr Divin. Autoarea vorbeşte despre pu­terea extraordinară a recunoştinţei, care poate fi exprimată printr-un sincer "mulţumesc". "Cunosc mii de oameni care au reuşit să iasă din cele mai dificile situaţii imaginabile cu ajutorul recunoştinţei. Cunosc cazuri de vindecări miraculoase ale unor boli pe care medicii le credeau fără speranţă de vindecare; recuperări ale unor rinichi blocaţi, vindecări ale unor boli de inimă, regenerarea ochilor şi revenirea vederii, dispariţia unor tumori şi regenerări ale oaselor. Cunosc cazuri ale unor relaţii destrămate care s-au transformat în relaţii solide şi armonioase cu ajutorul recunoştinţei...", spune autoarea menţionată mai înainte.

Aşadar, recunoştinţa pare a fi cheia puterii noastre de a pătrunde într-un univers al iubirii, într-un univers în care ne simţim iubiţi şi iubim. În lumea suferinţei pe care o vedem zi de zi, în lumea deziluziei şi a dezbinării nu-i altceva decât mintea noastră şi puterea ei de a crea toate aceste rezultate. Lumea oamenilor vinovaţi, lumea justiţiei oarbe, lumea răzbunării de tip "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte", lumea urii şi a deznădejdii pare a fi exact lumea minţii "nerecunoscătoare".
Lumea minţii care nu vede ce primeşte, ci doar ceea ce nu primeşte. Lumea minţii nemulţumite, a minţii continuu pusă pe cârcoteală şi pe vântoare de greşeli este lumea care ne face bolile mai grele, sufletele nefericite şi ne rupe aripile ce pot ajuta să zburăm în viaţa asta către iubirea pe care o putem simţi noi înşine, nu aceea pe care sperăm să ne-o dea altcineva. Mintea nefericită şi răzbunătoare, mintea fixată asupra răului nu poate exersa zborul diafan şi strălucitor către ideile pe care le-a văzut mintea recunoscătoare a lui Einstein. Mintea recunoscătoare apropie sufletul omenesc de puterea lui de a iubi şi-n puterea noastră de a iubi şi a simţi fericirea stă şi sensul vieţii fiecăruia dintre noi. Căci orice am căuta, noi căutăm fericirea. Căutăm trăirea numită fericire şi nu un lucru anume pe care-l investim cu puterea de a ne face fericiţi. Căutând bani, noi căutăm bucuria.

Consecinţa finală a faptului de a avea banii visaţi nu-i altceva decât starea de bucurie, starea de bine, de siguranţă, de iubire ce se iveşte în trăirea noastră prin faptul de a avea bani. Alţii caută fericirea în relaţiile cu sexul opus, unii în jocurile de noroc, alţii în a îngriji grădinile, alţii în mii şi mii de ocupaţii, adesea confuze şi – în cele din urmă – aducătoare de durere. Iată că a spune mulţumesc oricărui lucru, oricărei fiinţe, oricărei situaţii binecuvântate din viaţa noastră ne poate salva din ghearele confuziei minţii, din ghearele căutării fericirii în situaţii dureroase, din mrejele bolii şi ale dezastrului sufletesc.

Recunoştinţa ne ajută să simţim iubirea, să o trăim în noi înşine. Recunoştinţa nu ne duce afară, în lume pentru a căuta să fim iubiţi, ci ne întoarce în interior, în propriul suflet, acolo unde a fost, este şi va fi întotdeauna sursa iubirii, ca şi sursa puterii ce ne dăruieşte inspiraţia lui Einstein, posibilitatea de a ne vindeca atunci când suntem bolnavi, puterea de a ne simţi împliniţi în relaţiile noastre şi ne deschide uşa către lumea frumoasă pe care ne-o refuză mintea omenească, depresia şi răutatea. Dacă Einstein a putut să spună "mulţumesc" de o sută de ori în fiecare zi, de ce n-am încerca şi noi? Dacă cei ce s-au salvat de la distrugere mărturisesc că au făcut-o prin simpla şi continua stare de recunoştinţă, putem să facem şi noi asta.

Miracolele apar din şi prin lucrurile simple, iar a spune mulţumesc cu sinceritate pentru o mie de lucruri din trecut, a le mulţumi oamenilor ce ne ajută în prezent, a le mulţumi celor ce vor veni către noi în viitor poate fi o alegere salvatoare în orice situaţie, cât de dramatică ar părea ea. Formula lui Einstein, să spui "mulţumesc" de o sută de ori pe zi şi să simţi recunoştinţa în inima ta pentru tot ce ai primit în viaţă mi se pare... o pastilă vindecătoare, una care poate îndepărta durerile emoţionale, durerile mentale şi multe dintre durerile vieţii într-un mod miraculos.
de Maria Timuc

luni, 2 iulie 2012

Iubind cu inima deschisă

Când inima ne este închisă, iubim omeneşte. Iubim ca oamenii. Iubim condiţionat. Când inima ni se deschide, iubim dumnezeieşte. Cu inima deschisă, iubim, pur şi simplu. Prin ochii inimii deschise nu trec umbre şi nici nu se dezlănţuie furtuni. Ochii inimii deschise strălucesc tocmai pentru că ei pot vedea dincolo de materialitate, dincolo de mânie, de frică, de orgoliu, de fanteziile tulburi ale minţii, dincolo de dramă şi de toate manifestările Egoului. O inimă deschisă înseamnă cu mult mai mult decât ar putea fi spus în cuvinte şi asta pentru că „deschiderea inimii” nu-i o simplă metaforă, nu-i un fel de a spune că ne-am îndrăgostit de un om, nu-i un fel de a ne iubi animalul de companie, copilul sau florile. Inima deschisă iubeşte toate acestea, dar şi pe cele pe care nu le iubeşte inima închisă. Inima deschisă iubeşte tot ce-i bun şi-i frumos, ca şi tot ce-i rău, tot ce-i pare urât sau dezgustător privirii omeneşti. Mai presus de orice, inima deschisă acceptă şi înţelege existenţa şi toate aspectele ei aşa cum sunt. Inima închisă controlează, condiţionează şi respinge ceea ce nu-i plăcut.

„Deschiderea inimii” este un eveniment uman înălţător, care se resimte în conştiinţa noastră, în inima şi în experienţa vieţii ca un eveniment care ne-a schimbat, ne-a transformat, ne-a dus într-un punct în care nu mai recunoaştem în noi omul de până atunci. O nouă stare a conştiinţei umane nu este posibilă fără ca inima să se deschidă. Posibilitatea de a trăi experienţa iubirii pentru tot şi toate, a frumuseţii existenţei, posibilitatea de a accepta experienţele vieţii noastre aşa cum sunt ele se iveşte în trăire atunci când se deschide... inima noastră. Uneori ni se deschide câte-o fereastră a inimii şi atunci spunem că suntem îndrăgostiţi de un om. Se deschide puţin câte-o uşă, câte-un mic drum şi atunci găsim subiecte şi obiecte ale iubirii, dar excludem – în acelaşi timp – posibilitatea ca iubirea aceasta să se extindă asupra existenţei, a tuturor lucrurilor şi a tuturor fiinţelor.

Asta-i iubirea omenească; iubirea exclusivă, condiţio­nată, iubirea pentru un om şi libertatea de a vibra diferit... în relaţia cu restul lumii. Iubirea omenească ex­clude, iubirea inimii deshise in­clude totul; sunt două stări de conştiinţă diferite. Asta-i diferenţa dintre inima închisă şi inima deschisă; suntem limitaţi la nivelul posibilităţii de exprimare a sentimentelor pentru că suntem limitaţi la nivelul trăirii lor. Nu putem vedea cu ochii ome­neşti aceleaşi obiecte – frumoase sau urâte, bune sau rele – în lumina acceptării, a stării de conştiinţă care le înţelege utilitatea, sensul divin şi măreţia prezenţei lor în existenţă.

Iubirea omenească priveşte prin colţul ochiului, pe când iubirea inimii deschise vede cu ochii lăuntrici, în umbra cărora iubirea divină este singura capabilă să ne mântuiască. Fără această iubire a inimii deschise, fără ca ea să ni se dăruiască, fie şi printr-o mică fereastră a inimii, nu mai vrem să trăim. Binecuvântarea divină s-a revărsat asupra noastră şi, mai ales, asupra inconştienţei noastre tocmai pentru că ne-a hărăzit să intrăm în tărâmul inimii deschise prin iubirile noastre pământeşti. Ni s-a arătat calea către destinaţie prin binecuvântatele momente în care ne simţim atraşi către ceilalţi sau în acele momente în care simţim încredere, entuziasm, bucurie sau fericire.

Acestea toate sunt doar ferestrele inimii, dar în calea noastră se aşterne tăcut drumul către inima întreagă. Suntem chemaţi să iubim, suntem chemaţi să atingem în această viaţă starea de conştiinţă prin ochii căreia putem vedea, putem atinge, putem simţi şi putem gândi că iubirea este peste tot. Asta căutăm în lume, prin tot ce facem, prin tot ce suntem, prin tot ce trăim; inima deschisă. Poate părea că suntem în căutarea banilor, a puterii, a prestigiului, a cunoaşterii, a înţelepciunii, dar – dincolo de toate - noi căutăm puterea de a iubi. Numai atunci când inima ni se deschide întru totul, putem trăi, simţi şi accepta, putem înţelege că totul, absolut totul este numai şi numai iubire. Până atunci, însă, fie să putem iubi măcar printr-o fereastră a inimii, măcar printr-un colţişor al ei, căci şi-n asta-i frumuseţea dăruitorului de viaţă! Dar se poate mai mult, asta-i bine să ştim. Se poate să atingem iubirea mântuitoare; cu dorinţă, cu dedicare, cu efort, cu dăruire se poate să ni se deschidă inimile. Iar în materie de inimă deschisă, existenţa nu ţine cont de funcţii, de conturi, de regi sau de slugi; toţi au inimi şi toţi au şansa egală de a ajunge la iubirea inimii deschise.

sâmbătă, 30 iunie 2012

Îngerii păzitori

"Cheia către rău şi către bine pare să stea în mâinile noastre şi ea este activată prin credinţă" 

"Universul este construit astfel încât să aibă grijă şi să-şi ghideze toate creaturile; păsările au radar, liliecii au sonor, iar noi avem ghizi. Când ne trezim cel de-al şaselea simţ şi în­vă­ţăm cum să ne conectăm la ghizii noştri angelici, vieţile noastre alunecă în mod natural într-un tipar în care to­tul este uşor şi fluent, în care su­fletele noastre evoluează, ne îndepli­nim scopul vieţii şi facem ca timpul petrecut pe Pământ să fie extrem de plăcut", spune Sonia Choquette în cartea "Întreabă-ţi ghizii"( Editura For You). Aşadar, omul nu este pe Pământ ca o trestie în vânt, azvârlită pe valurile înverşunate ale ex­pe­ri­en­ţe­lor umane! Toate fiinţele au "un în­ger păzitor", descris şi acceptat de toa­te religiile lumii. Biserica ortodo­xă îi serbează pe îngeri în fiecare zi de luni a săptămânii, aşa cum am citit într-o carte ortodoxă, care are ca temă chiar "îngerul păzitor".

Autoarea menţionată mai sus spune, între altele, că îngerii sunt singurele fiinţe celeste ce pot lua formă fizică pentru a veni în ajutorul oamenilor. Arhanghelii sunt acceptaţi şi invocaţi ca fiinţe luminoase, puternice şi prezente în viaţa de zi cu zi în forme de care devenim conştienţi sau în forme pe care le intuim ca "spectaculoase", "magice" sau "misterioase". Cartea Soniei Choquette adu­ce indicii nenumărate ale pre­zen­ţei şi intervenţiei îngerilor sau a ghizilor, precum şi indicii despre felul în care am putea să comunicăm şi să fim conştienţi de... ghidarea lor! Noi cre­dem că unul dintre cele mai im­por­tante indicii ale conexiunii minţii şi sufletului omenesc cu ghizii interiori sau cu îngerii rămâne tocmai senti­mentul fluenţei şi al uşurinţei în ori­ce am face. Când ne simţim mintea li­beră de încorsetări şi gânduri nega­tive şi avem sentimentul sufletesc de bine, de mulţumire, de bucurie, de în­credere, corelate cu o curgere uşoa­ră, firească prin evenimentele vieţii de zi cu zi, este semn că urmăm ghidarea di­vină... La polul opus, negativitatea in­te­rioară, gândurile negre şi piedicile nenumărate ce ne apar pe "drum", într-o acţiune sau o anumită situaţie de viaţă, faptul că trebuie să luptăm intens, să ne zbuciumăm prea mult şi să ne petrecem timp îndelungat pentru înlăturarea piedicilor arată că am acţionat în sens invers îndrumării interioare. Dar şi atunci – mai ales în situaţii cu totul grave, deosebite sau grele pentru noi – pot apărea îngeri în forme umane sau îngeri în viziunea noastră interioară, care ne ajută concret, instantaneu şi necondiţionat şi ne îndrumă (se pare că majoritatea omenilor au asemenea experienţe).

O şoaptă interioară, un sfat ce pare să răsară din noi înşine în momentele de pace sau tocmai în cele de zbucium poate fi tocmai şoapta îngerului păzitor sau al unui ghid angelic, pe care-l recunoaştem tocmai pentru că ceea ce auzim se prezintă ca o certitudine absolută. Pur şi simplu, ştim că trebuie să mergem într-un loc, şi nu în altul. Să facem un lucru, şi nu altul. Spunem ceva, şi acel ceva este cu siguranţă ceea ce e bine, deşi nu avem explicaţii şi justificări. Ne trezim că facem cu precizie exact ceea ce trebuie făcut sau ne trezim împiedicaţi să ajungem la un anumit ţel sau într-o anumită situaţie. Mulţi spun că acţiunile inspirate sau cele din cale afară de norocoase nu sunt altceva decât atingeri minunate ale îngerilor şi ghizilor ce ne ajută continuu atunci când credem în ei. Cei care au cercetat lumile îngerilor şi condiţiile de manifestare a lor în vieţile oamenilor au pus în relaţie inocenţa, frumuseţea interioară, iubirea, blândeţea şi încrederea în îngeri cu manifestarea lor. Poate de aceea copiii descriu mai des îngeri care le vorbesc, le sunt prieteni şi îi ajută. A avea încredere în îngerul păzitor poate fi o decizie minunată, căci specialiştii spun că încrederea în înger îl face pe acesta mai puternic. Cei ce cred în îngerul păzitor pot observa o legătură sincronistică a evenimentelor de viaţă, o îmbinare armonioasă a în­tâm­plărilor, un ajutor miraculos în momente de nevoie.
Există o "Rugăciune către Îngerul păzitor", care – spusă zi de zi – ne poate pune în legătură cu dimensiunile nevăzute ale lumilor ce pot convieţui cu noi, dar în dimensiuni imateriale. Să credem în îngerii păzitori, să credem în ajutorul divin înseamnă mai mult decât să credem în puterile răului şi-n îngerii lui. Cheia către rău şi către bine pare să stea în mâinile noastre şi ea este activată prin credinţă. Noi alegem şi, dacă alegem să iubim îngerii, se poate să primim în scurtă vreme şi semne frumoase ale prezenţei lor printre noi.

de Maria Timuc -jurnalul.ro

vineri, 29 iunie 2012

Iubirea nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori!

Iubirea extinde libertatea. Iubirea autentică îl ajută pe celălalt să evolueze, să-şi depăşească limitele, să-şi îmbogăţească experienţa, să se cunoască în profunzime. Iubirea adevărată nu limitează, nu pune bariere, nu creează închisori. Inchisorile sunt create din frică. Majoritatea sunt invizibile. Controlul nu este iubire! Rădăcina nevoii de control este insecuritatea. Dacă ai fi sigur pe tine, i-ai acorda celuilalt toată libertatea din lume. A iubi necondiţionat este o mare putere! Dacă el sau ea pleacă într-o altă direcţie, tu nu vei fugi după el ca să-ţi exprimi iubirea. Este ca şi cum un trandafir ar alerga după cineva ca sa-i ofere parfumul. Iubirea este parfumul fiinţei tale (când fiinţa a înflorit pe deplin).

Cum se iubeşte fără a fi dependent? Cum să separi iubirea de nevoia de a poseda, teama de abandon, nevoia de control, teama de respingere? Într-un singur fel. Aflând cine eşti! Când ştii cine eşti, la nivelul cel mai profund din tine însuţi, poţi iubi fără condiţii. Când eşti în contact cu Sinele nu mai ai nevoie de nimic de la celălalt şi nici nu te mai aştepţi la ceva de la el. Altfel e ca şi cum i-ai cere să-ţi aprindă o lumânare ziua în amiaza mare. E ridicol. Să-ţi simţi Sinele este o fericire atât de mare încât primul lucru care-ţi vine să-l faci este să o împărţi cu cineva, să o dăruieşti cuiva.

A afla cine eşti şi a-ţi manifesta Sinele este esenţa căutării spirituale. Cei care depind de o altă fiinţă pentru a fi fericiţi sunt undeva pe traseu sau fac primele mişcări de încălzire pentru a pleca la drum. Nimeni din afara ta nu te poate face cu adevărat fericit. Poţi avea momente de bucurie, poţi să te simţi bine perioade mai mari de timp, poţi trăi chiar o viaţă agreabilă. Dar fericit în sensul cel mai înalt eşti doar în contact cu Sinele.

Cum ai putea să te mai agăţi de cineva când trăieşti această fericire? Poţi să te bucuri împreună cu cineva, să împărtăşeşti această fericire cu ea. Dar ea, dacă pleacă, nu pleacă şi cu fericirea ta. Fericirea rămâne cu tine! De aceea nu te cramponezi, de aceea respecţi şi încurajezi libertatea.

Posesivitatea este strâns legată de ignoranţă. Iată în ce fel. Ce faci atunci când încerci să posezi o altă persoană? Ce faci când încerci să pui stăpânire pe partenerul sau partenera ta? Te agăţi de ea. Te agăţi de celălalt, încerci să-l transformi într-un bun personal, deoarece nu ştii cine eşti. Dacă ai şti ce comori deţii înlăuntrul tău, nici prin cap nu ţi-ar trece să încerci să posezi, să controlezi sau să domini o altă persoană. Dar tu nu ştii cine eşti. Crezi că eşti un biet cerşetor care s-a trezit peste noapte cu ceva valoros. De acest ceva ţii cu dinţii. A devenit posesia ta. Nu îi mai dai drumul. Te agăţi cu disperare deoarece relaţia aceasta te face să te simţi un pic mai bine. Aceasta este iubirea, în opinia ta.

Totul este, evident, o iluzie. Iubirea nu ia ostatici. Nu leagă oamenii de piciorul scaunului, şoptindu-le: “Eşti atât de important pentru mine. Te preţuiesc atât de mult.” A iubi înseamnă a dărui. Când iubeşti îi oferi celuilalt ceea ce ai tu mai bun. Nu îi oferi ceea ce nu ai. Îi oferi ceea ce ai. Ceea ce s-ar putea dovedi satisfăcător pentru el/ea. Sau nu. Asta este o altă problemă. Important este că atunci când iubeşti cu adevărat, oferi ceea ce ai de oferit şi nu ceri nimic în schimb. Desigur, primeşti dacă ţi se oferă. Ar fi o nebunie să refuzi. Dar nu pretinzi.

Iubirea nu obligă pe nimeni să facă nimic. În acest sens iubirea este libertate. Acesta e un criteriu cristalin după care poţi şti dacă iubeşti sau nu pe cineva. Dacă iubeşti o persoană îi respecţi libertatea. Mai mult decât atât. Dacă poţi, o ajuţi să-şi extindă libertatea. Hrănită cu iubirea ta, iubita ta devine o persoană din ce în ce mai liberă. Ea se extinde în mai multe direcţii, îşi revelează aspecte noi ale personalităţii, învaţă să-şi protejeze adecvat vulnerabilităţile, transformă ceea ce este grosier.

Tu nu iubeşti pentru că ai nevoie de celălalt. Nu eşti un cerşetor. Eşti un împărat! Nu se pune problema să iei ceva, ci să dăruieşti ceva. Repet: poate că şi celălalt are ceva să-ţi dăruiască. Asta este ceea ce eu numesc o relaţie minunată. Este o relaţie între un împărat şi o împărăteasă. Aristocraţia autentică la nivelul ei cel mai înalt. Doi oameni care îşi oferă reciproc ceva din bucuria, calităţile, energia sau timpul lor, fără să ceară nimic în schimb. Orice altceva nu este o relaţie de iubire reală. Este întâlnirea a doi cerşetori, care din când în când poate mai dau câte ceva şi gratuit.

Când iubeşti cu adevărat te reverşi. Dai pe dinafară. Eşti plin cu energia iubirii şi o împărtăşeşti cu cineva. Este foarte simplu. Iubirea a apărut în tine şi de la tine curge spre altcineva. De aceea nu ceri nimic în schimb. De aceea nu există posesivitate. Dacă cel spre care curge iubirea ta o respinge, asta nu reprezintă nici un fel de problemă pentru tine. Nu apare nici o suferinţă. O orientezi spre altcineva (nu neapărat o persoană). Eşti exact ca o apă curgătoare în calea căreia a apărut un obstacol. Vei înceta să curgi? Nici pomeneală, o să virezi puţin la stânga sau la dreapta şi asta-i tot. Vei continua să curgi.

Există oameni a căror iubire a fost respinsă şi care au hotărât să nu mai curgă. Ei au încercat sau încearcă să blocheze iubirea. Dar iubirea care nu se exprimă naşte monştri interiori! Energia care nu-şi urmează cursul natural se transformă în contrariul ei. Chinezii ştiu asta de foarte mult timp. Excesul de Yin începe să devină Yang excesul de Yang începe să devină Yin. O apă a cărei curgere este blocată ştii ce devine? O mlaştină. Nu cred că ţi-ar plăcea să conţii o mlaştină în interiorul tău.

Iubirii adevărate îi pasă de bucuria celuilalt. Iubirii iluzorii îi pasă de Eu. Reţine acest criteriu: dacă iubirea ta te-a condus la suferinţă, a fost o iubire în mare parte imaginată; în spatele ei nu s-a aflat Sinele, ci Eul. Eul are această particularitate: orice ar face, generează, într-un final, suferinţă.

Revenind mai spre început, aceasta înseamnă că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti Eul. Nu eşti! Câtă vreme te vei identifica cu Eul, îţi va fi imposibil să iubeşti cu adevărat. Nu vei putea fi un om fericit. Eul este limitat şi luptă cu toate mijloacele pentru supravieţuire. Esenţa lui este frica. O modalitate de a face faţă acestei frici este încercarea de a acapara. Se agaţă de o persoană şi încearcă să pună stăpânire pe ea. Dar celălalt, în adâncul lui, îşi doreşte să fie liber. Aşa începe lupta! Lupta nu este întotdeauna pe faţă şi consecinţele ei (răni, vătămări grave) nu sunt întotdeauna vizibile. Eul creează suferinţă. Iubirea creează libertate şi bucurie. Dacă simţi că ai eşuat în dragoste, te rog, nu acuza iubirea de asta. Fii cât de lucid poţi şi vezi care este responsabilitatea ta. Poate ai avut anumite aşteptări. Anumite pretenţii. Cereri pe care nu le-ai exprimat niciodată. Dorinţe de care nici tu nu erai conştient. Toate acestea îţi aparţin. Nu au nici o legătură cu iubirea. Îţi aminteşti? Iubirea este dăruire, împărtăşire.

În iubire nu există victime. Victimile există doar în luptă. Dacă stai acum şi plângi, acesta nu e semnul că ai iubit. Este semnul că ai pierdut lupta. Dacă vei continua să visezi că iubeşti, nu vei experimenta niciodată iubirea reală!



de Adrian Nuţă, Inchisorile invizibile

joi, 28 iunie 2012

Sensul VIETII

“Oamenii se impart in doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute.”(Emil Cioran)


Fiecare dintre noi trece prin momente care ne fac sa ne punem tot felul de intrebari despre noi, despre rostul nostru, despre scopul pe care il are intreaga noastra viata. De multe ori, cand ne punem aceste intrebari, ne simtim goliti si memoria noastra nu reactualizeaza decat evenimentele negative din viata noastra. Cu cat ne intrebam mai mult cu atat realizam cat de putin stim. Cu cat sapam mai adanc pentru raspunsuri cu atat ne adancim si mai mult intr-o stare de neliniste si agonie. In acele momente simtim ca ne pierdem identitatea si parca nu mai suntem noi.

Atunci cand treci prin astfel de momente si iti spui ca nu mai poti, inainte sa cedezi si sa spui “nu mai pot” gandeste-te la cateva lucruri esentiale:

* Viata este cel mai frumos cadou pe care l-ai primit vreodata;

*  Toate lucrurile care ti s-au intamplat pana in prezent, inclusiv cele negative, au avut scopul de a te invata o lectie despre viata;

*  Poti sa fii ceea ce iti doresti, important este sa crezi in tine;

*  Scopul vietii este cel pe care i-l oferi tu;

*  Atunci cand simti ca nu mai ai pentru ce lupta, stabileste-ti obiective noi si lupta pentru a le atinge;

*  Secretul unei vieti frumoase consta in gandirea pozitiva;

*  Oamenii fericiti sunt cei care stiu ce vor de la viata si care lupta neincetat pentru ceea ce isi doresc;

*  Nu uita ca viata este frumoasa pentru fiecare secunda pe care ti-o ofera. Nu o irosi!

*  Ofera intotdeauna un zambet, vei realiza cat de multe poate schimba;

*  Viata este asa cum iti doresti tu sa fie. Alege sa fie frumoasa;

*  Fii recunoscator pentru lucrurile din viata ta.

Intr-un final tot ce conteaza este pozitia ta, cum te pozitionezi tu in raport cu viata ta, cu problemele tale, cu bucuriile tale, cu prietenii tai, cu tine insuti. Modul in care realizezi un anumit lucru te defineste ca si persoana. Poti alege sa faci lucrurile intr-un mod simplu sau poti alege calea cea mai dificila, sau pur si simplu poti alege calea care te defineste pe tine. Cine esti se reflecta in ceea ce faci, iar ceea ce faci iti reflecta personalitatea. Cu totii avem probleme sau trecem prin situatii care ne pun in dificultate. Este important sa nu ne pierdem puterea. Tot ceea ce conteaza este modul in care abordam problemele si cum alegem sa le rezolvam. Nu conteaza adancimea gropilor pe care le intalnim in drumul nostru, ci conteaza daca vrem cu adevarat sa le depasim sau sa ne plangem de situatia in care ne aflam si sa ramanem blocati in acel punct al vietii.

Viata inseamna alegere, inseamna sa alegi sa iti asumi responsabilitatea pentru alegerea ta. Viata inseamna sa traiesti, sa iubesti, sa suferi, sa plangi, sa razi, sa lupti, sa crezi. Viata inseamna tot ce te inconjoara. Ai de invatat mereu cate ceva din fiecare lucru pe care il intalnesti in calea ta, trebuie doar sa privesti.

Viata inseamna sa ii oferi un scop demn si sa lupti pentru ceea ce iti doresti.


de Roxana Baesu – Sensul vietii

miercuri, 27 iunie 2012

FIECARE ZI – UN CÂŞTIG ŞI CÂŞTIGUL DE FIECARE ZI


Nu este mai puţin adevărat, că fiecare zi care trece, e pentru oricare din noi un câştig, în marea bătălie cu viaţa, cu Timpul, cu sfârşitul existenţei. Că unii se gândesc doar la câştigul de fiecare zi, neglijând cu bună ştiinţă aspectul spiritual al problemei, este spre nefericirea lor. Se ştie că nu vor lua nimic cu ei, dincolo.
Am socotit, mai cu seamă în ultimii ani, drept triumph, fiecare zi câştigată, uneori fără să-mi dau seama de acest important lucru.
Bunuri câştigate, pe care nu mi le va putea lua nimeni.
Multă lume, se întreabă, ce-ar face dacă ar şti că aceasta ar fi ultima lor zi terestră? Cum ar petrece-o? Ce-ar prefera?
Majoritatea nu ştiu să răspundă. E o întrebare foarte dificilă, cu multe ecuaţii necunoscute. Cei mai mulţi se rezumă la petrecerea cu prietenii, cu o persoană iubită, cu belşug pe masă şi cu bani în buzunar. Dar, la ce-ar mai folosi toate aceste excentricităţi, dacă a doua zi s-ar alege praful? Cui ar rămâne tot ce-ai agonisit întreaga viaţă, pentru care te-ai luptat cu unghiile şi cu dinţii? Rudelor? Prietenilor? Străinilor? Caselor de binefacere? Ce-ţi mai pasă?
Scriitorii se visează scriind până în ultima clipă. La ce bun? Vor fi cărţile lor mai interesante?
Pictorii se văd în faţa şevaletului.
Muzicienii în faţa unui instrument.
Oamenii mai carnali doresc să-şi petreacă ultimele 24 de ore, iubind cu disperare pe cineva.
Eu cred că, lucrul cel mai important, lucrul din urmă pe care l-am putea face este să dereticăm prin sufletul nostru. Să facem o curăţenie generală, să ne împăcăm cu Cristos, Mirele care ne va pofti la Masa Lui, să ne aprindem candelele şi să aşteptăm să fim invitaţi la Nuntă.
Meditaţia, contemplaţia, bilanţul, socoteala, împăcarea cu cei care ţi-au fost potrivnici, cărora le-ai greşit sau ţi-au greşit cu ceva, îndreptarea răului făcut cu ştiinţă şi cu neştiinţă, rugăciunea, pot contribui la dobândirea păcii interioare, a liniştii necesare pentru a ne pregăti de Marea Călătorie pe care o avem de făcut.
O zi câştigată sau o zi pierdută? Pierdere şi câştig în acelaşi timp. Toate cîştigurile se pot pierde şi invers, pierderile se pot redobîndi. Un echilibru. Devreme, târziu? Toate sunt relative.
Niciodată nu e prea târziu să trăieşti. Niciodată nu e prea devreme să mori. Toate se întâmplă, de fapt, LA TIMP POTRIVIT. Nu e treaba noastră să potrivim timpul.
Un oarecare examen de conştiinţă ar fi absolut necesar. Ca şi căinţa pentru tot ce trebuia făcut şi n-am realizat, pentru cuvintele deşarte, pentru faptele omise, pentru gândurile care au zburat fără să le putem stăpâni, pentru dezordinea din viaţa noastră. E timpul să facem linişte în noi şi să ascultăm şoapta Duhului. El ne va spune ceea ce avem de făcut pentru ca Sfârşitul să nu ni se pară groaznic, dar să fie ca un NOU ÎNCEPUT spre viaţa adevărată.

Cezarina Adamescu-din volumul Samburi de migdale

marți, 26 iunie 2012

KARMA IN IUBIRE


Nu poti sa arunci o piatra intr-o apa fara sa creezi valuri. In functie de viteza cu care ai aruncat piatra, in functie de dimensiunea pietrei, in functie de punctul pe care ai vrut sa-l lovesti, valurile se propaga. Chiar daca ti-ai dori, nu poti sa mai intervii cu nimic in procesul de propagare al valurilor. Nu poti sa faci rau unei alte fiinte umane fara sa inveti sa faci si bine. Nu poti sa treci prin foc si sabie sentimentele unei persoane fara ca sentimentele tale sa nu treaca prin purgatoriu la un moment dat. Nu poti sa distrugi un suflet fara sa inveti ca trebuie sa-l ocrotesti si sa-l faci sa se nasca din nou. Nu poti sa produci suferinta fara sa nu intelegi ce inseamna experimentand-o la randul tau. In legea universala a karmei totul este atat de simplu pe cat pare. Iar daca nu se intampla in aceasta viata, atunci in cealalta…

Daca anumite tipare de comportament se intampla in viata ta cu o recurenta constanta, daca te simti prinsa in niste tipare comportamental- relationale din care nu poti sa scapi, daca esti atrasa doar de acele experiente sentimentele negative, daca ai sentimentul ca atragi in viata ta doar parteneri “nepotriviti’ care te fac sa suferi, daca relatiile tale de iubire sunt supuse esecului si nefericirii… nu inseamna ca este ceva in neregula cu tine. Inseamna ca in prezent experimentezi o karma negativa. Pe care trebuie sa o “arzi” si sa o dizolvi, transformand-o intr-una pozitiva. Ca sa iti poti gasi linistea si fericirea. Si iubirea.

Karma nu inseamna insa razbunare sau pedeapsa, ci implinirea scopului, invatarea lectiilor, desavarsirea spiritului, compensarea raului prin bine. Karma negativa poate insemna nefinalizarea anumitor actiuni trecute sau finalizarea lor negativa. Bunul si raul din relatiile tale anterioare de iubire au repercusiuni in prezent. Karma negativa nu inseamna neaparat blestem. Uneori suferintele cauzate de iubire sunt menite sa ajute la evolutia spirituala si la progresul persoanei care sufera, chiar daca aceasta nu o constientizeaza.

Purtam in prezent karma ca parte a circumstantelor vietilor anterioare, purtam in prezent anumite reziduri ale trecutului, insa putem contribui la crearea karmei viitoare prin fiecare gand si actiune savarsita in prezent. Nu este chiar totul permis in iubire si in razboi, conform principiului universal karmic. Nu poti sa uratesti, sa mutilezi sau sa provoci suferinta in alte suflete fara sa inveti lectia suferintei la randul tau. Nimeni nu poate scapa de legile karmice si sa faca rau fara ca acest lucru sa aiba repercusiuni negative asupra sa chiar in acea viata sau in vietile care vor urma. Iubirea nu este o zona lipsita de karma, ci este cel mai important canal karmic al umanitatii.

Cum sa scapi de karma negativa in iubire

De multe ori, dificultatile si problemele par a aparea de nicaieri, fara niciun motiv sau cauza anume, chiar si atunci cand in mod firesc lucrurile ar trebui sa aiba o turnura frumoasa. Avem tendinta de a raspunde unei karme de esenta negativa intr-un mod firesc si natural. Tot negativ insa. Ne plangem, invinuim, acuzam, facem reprosuri. Ceea ce, in loc sa diminueze karma negativa, o accentueaza.

Constientizarea karmei inseamna acceptarea faptului ca actiunile din trecut sunt cele care ne creeaza dificultati in prezent. Nu inseamna insa in niciun caz orientarea gandurilor negative sau a vinovatiei inspre noi insine sau inspre ceilalti. Poti crea karma pozitiva atunci cand reactionezi pozitiv fata de negativ. Universul fizic permite anularea unei karme prin cealalta. Legea karmica porneste de la premisa ca toate fiintele trebuie eliberate de suferinta. Fiecarei persoane ii este data sansa, la fiecare reincarnare, de a se desprinde de ego si de propria identitate.

In unele cazuri, din cauza unor actiuni gresite savarsite in vietile anterioare, sufletul ramane ancorat in trecut. Uneori, sufletul nu este pregatit sa se desprinda de trecut. Repeta aceleasi greseli. Blocajele emotionale pot fi insa identificate si inlaturate. Ca sa aduci la un echilibru karma, trebuie sa te impaci in primul rand cu tine insati. Sa te ierti pentru ceea ce ai facut rau. Sa ii poti ierta si pe cei care ti-au facut rau. Sa ii ierti ca sa te poti ierta. Uneori, o viata este suficienta pentru a contrabalansa karma negativa. Alteori, karma negativa poate fi eliberata pe parcursul a mai multor vieti.

Sentimentele de invinovatire sau autoinvinovatire, resentimentele si emotiile negative, constientizate sau nu, pot submina fericirea si linistea vietii prezente. Karma cea mai urata poate fi inlaturata prin cel mai mic si infim gand pozitiv. Poti “arde” karma negativa constientizand-o, purificandu-te spiritual, emitand ganduri pozitive, actionand astfel incat sa atragi binele, eliberandu-te de sentimentele negative, ajungand la o deplina impacare si armonie cu tine insati, dar si cu ceilalti. Clarviziunea, regresia hipnotica, astrologia, meditatia, indiferent de forma ei, “citirea aurei” pot conduce la schimbarea unei karme negative intr-una pozitiva. Indiferent de originea ei, indiferent de perioada de timp in care a fost generata (acum 10 ani sau in urma cu 400 de ani), karma negativa poate fi inlaturata prin inlaturarea cauzei care o genereaza. Constientizarea ei poate fi un prim pas spre eliberarea spirituala.

Karma nu inseamna numai asumarea ca atare a responsabilitatii pentru lucrurile pe care le faci in viata. Nu este slabiciune, lasitate sau vulnerabilitate daca ii ierti pe cei care te-au ranit, daca te ierti si daca iti permiti sa te vindeci. Crearea karmei are de-a face cu alegerea si liberul arbitru. Cand intervii in propriile alegeri negative ale altora, creezi automat karma negativa. Karma nu este niciodata de fapt pozitiva sau negativa. Judecata si ratiunea noastra sunt cele care le percep astfel.

Deseori ni se intampla sa spunem ca suntem atrasi numai de parteneri “nepotriviti”. Se poate intampla ca toate experientele noastre emotionale de pana acum sa fie supuse esecului si dezastrului. Uneori, ne lasam atrasi fara voia noastra in relatii dramatice, violente, in relatii care consuma si chinuie. Se poate intampla o data, de doua ori sau chiar de mai multe ori in viata.
Cei care au karma negativa, desi poate ca in viata actuala nu au gresit cu nimic, au datorii karmice de platit. Poate ca in trecut s-au purtat egoist, au dat dovada de gelozie si violenta, au parasit, au gresit persoanei iubite, i-au facut mult rau… In prezent, li se ofera insa sansa de a se vindeca si de a-si spala vina. Trebuie sa lucreze mult cu sufletul pentru a se elibera de consecintele faptelor trecute si a avea o karma pozitiva in prezent.

Experientele negative din prezent au loc cu scopul de a le afla cauza declansatoare din trecut si de a o inlatura. Karma retributiva este un tip de karma care se stabileste in relatiile de iubire, un fel de compensatie morala pentru acele persoane care au fost ranite, respinse, tradate, inselate, etc intr-o viata anterioara. Partenerul care a facut acest lucru in trecut se poate afla in viata prezenta in aceeasi situatie. Poate fi la randul sau ranit, tradat, inselat, respins de o alta persoana. Chiar daca va suferi la randul sau, persoana in cauza va invata lectia universala a fidelitatii si a iubirii. Va invata sa iubeasca.

cu multumiri autorului necunoscut 

luni, 25 iunie 2012

In plin proces de VINDECARE si IUBIRE de Sine...

MIE MI SE PARE IMPORTANT ! !!!!!!
de Cretu Andreea

Dragilor , simt sa mai impartasesc din EXPERIENTA mea legata de Vindecarea de Sine si de Iubirea de Sine.

Stiu ca experienta mea este unica si sacra exact ca si a voastra...
Dar...cine stie, poate reusesc sa mai inspir pe cineva .....

Multumesc Paul Ferrini pentru insuflarea CURAJULUI , a IUBIRII si a RESPECTULUI fata de Mine insami.

Exista situatii in care, din cauza propriilor mele proiectii , frici si programe mentale, tipare de NE-iubire de Sine , pot atrage in viata mea OAMENII care reflecta aceste proiectii si frici ale mele sau tiparele mele abuzive , oameni care MA AJUTA sa ma debarasez de ele, sa le integrez si sa le transform in IUBIRE DE SINE.

Spre exemplu... daca IO am de vindecat la mine IUBIREA MEA de Sine...., daca IO am o imagine proasta fata de Mine insami , daca mie, mi-e frica sa nu pierd pe cineva din viata mea si am tendinta de a-i accepta iubirea lui cu orice pret , chiar cu pretul unor abuzuri verbale sau fizice , daca ma judec pe mine insami , in toate aceste cazuri .... atrag in campurile mele energetice, persoane cu Lectii similare...

Astfel, pot aparea in viata mea oameni care sunt agresivi din punct de vedere verbal, lipsiti de respect si consideratie fata de ei insisi si fata de mine... care se judeca pe ei insisi, care au tendinta de a accepta iubirea semenilor lor cu orice prêt, chiar cu pretul unor abuzuri verbale sau fizice.....

Acesti OAMENI SUNT OGLINDA MEA....
IMI VORBESC DESPRE MINE .

IO sunt in etapa in care constientizez CINE SUNT si imi vindec IUBIREA fata de mine insami.... IUBIREA DE SINE.

IO constientizez ca acesti oameni minunati , injurandu-ma pe mine , se injura pe ei insisi, au propriile lor probleme de vindecat in raport cu mine (IO nefacand altceva decat sa fiu IO insami si sa-i sa-i OGLINDESC).

Paul Ferrini m-a invatat ceva MAGISTRAL.

El imi spune :

IUBESTE-TE PE TINE INSATI , FEMEIE si Fii FERMA in alegerile Tale , fii FERMA fata de Tine insati !

A-l acuza pe cel care ma injura , ma discrediteaza, ma critica , ma agreseaza verbal, NU duce la eliberarea de caruselul violentelor, deoarece Tiparul este unul care se autocreeaza, la nivel subconstient.

Daca IO aleg sa raman in starea de VICTIMA...acceptand injuraturile, comportamentul lipsit de respect....inghitind tot ca pelicanul, in acest fel IO voi duce tiparul mai departe..

Daca IO constientizez Tiparul, traiesc din plin experienta autoviolentarii , ma IERT pe mine pentru proiectiile mele gresite, pentru ca pana acum nu m-am iubit suficient, nu m-am respectat suficient si DECID in mod CONSTIENT sa incetez sa fiu o VICTIMA.

Indiferent de ce cale a suferintei am ales la nivel subconstient ( si sunt multe ) , IO voi ramane acolo , in suferinta , pana ce ma intorc la cel care mi-a facut « rau ».....ma injura, ma bate, ma desconsidera, ma critica vehement, etc.... si II SPUN :

- NU MAI ACCEPT ACEST LUCRU !
-VREAU SA INCETEZI CHIAR ACUM !
-MAI DEGRABA RENUNT LA IUBIREA TA , decat sa las sa continue acest delict .

ALEG SA FIU FOARTE FERMA , HOTARATA IN CEEA CE MA PRIVESTE .

Pana cand NU decid IO insami ca IMI ESTE DE AJUNS, voi chema incontinuu catre mine, persoane violente , agresive verbal, persoane excesiv de critice ...etc....

Aceste persoane , insa.... imi apasa un BUTON al meu...care trebuie vindecat....

Aceste persoane , prin conduita lor, imi ofera UN DAR.
Imi ofera SANSA de a deveni constienta de Tiparul meu personal de NE-iubire de Sine...

NU am de ce sa acuz persoana respectiva, indiferent ca ma injura, ca ma desconsidera, ca ma critica excesiv , etc... !

CONSTIENTIZEZ ce se intampla si mai intreb pe mine « DE CE mi-am dat voie sa fiu inca o data tarata intr-o situatie in care nu sunt respectata si ascultata ? »

Prin comportamentul celulilalt, IO ALEG SA CONSTIENTIZEZ :
-FRICA mea ,
-faptul ca obisnuiam sa ma judec si sa fiu nemultumita de mine insami,
-imaginea proasta pe care o aveam despre mine insami ;
-modul in care eram dispusa sa accept iubirea cu orice pret;
-modul in care imi reciclam propria frica pentru ca imi era teama sa-mi privesc FRICA in fata……

Asadar…ce fac IO cand un OM MINUNAT , Dumnezeu in manifestare, ca noi toti, ceilalti… ma injura, ma agreseaza, ma trateaza cu lipsa de respect , ma critica excesiv.... se poarta cu mine cu NE-IUBIRE...

a) MULTUMESC , DRAGULE, pentru DARUL TAU .

b) MULTUMESC , DRAGULE, ca mi-ai dat sansa de a constientiza Tiparul meu personal de Ne-Iubire de Sine.

c) NU te acuz pe tine de nimic... Tu ai apasat doar un BUTON ..al meu... Mersi.

d) Acum as vrea sa iti transmit ca mesajele tale pline de injuraturi, agresivitate verbala, lipsa de consideratie , mesaje de tipul celor transmise de Tine...NU-si mai au rostul .

e) TE ROG SA INCETEZI ACUM sa-mi mai transmiti asemenea mesaje , pe un asemenea ton si mod de adresare.

f) Ma IUBESC , Ma accept si ma onorez cu Toate ale mele , exact asa cum sunt , si SUNT CONSTIENTA de Tiparul meu repetitiv de neiubire de Sine , pe care TU il oglindesti magistral .

g) IMI recunosc greseala.

h) INCETEZ SA FIU O VICTIMA .

i) SPUN NU abuzului de orice fel, AICI SI ACUM ...

j) TE ROG DIN SUFLET SA INCETEZI cu mesajele de acest tip , cu acest mod de adresare , cu injuraturi si lipsa de respect fata de mine si familia mea.

Nu-mi dau seama cum am reusit sa-ti dau de inteles ca as tolera un asemenea mod de adresare.

Imi asum proiectiile mele.... Dar TE ROG sa INCETEZI cu mesajele de acest tip , atunci cand interactionezi cu Mine.

k) NU MAI ACCEPT ACEST LUCRU. VREAU SA INCETEZI CHIAR ACUM !
MAI DEGRABA RENUNT LA IUBIREA TA , decat sa las sa continue acest delict .

k) Daca simti nevoia sa Te ataci pe Tine insuti , TE ROG, du-te la sala, da-ti una in fata, FA-O DIRECT, si NU prin mine...

Am inteles deja ca proiectiile tale NU au nici o legatura cu Mine , ci DOAR CU TINE...

Daca ai ceva de lamurit cu Tine, fa-o direct cu Tine si NU prin Mine...

l) STOP JOC .

m) TE ACCEPT ASA CUM ESTI , ACCEPT IUBIREA TA deplin, dar formele de manifestare a Iubirii Tale le accept pana la limita propriilor mele ALEGERI .

n) MA IUBESC si MA ONOREZ pe mine atat cat sa TE ROG sa incetezi cu acest mod de adresare, atunci cand interactionezi cu Mine.

MAI DEGRABA RENUNT LA IUBIREA TA , decat sa las sa continue acest mod de adresare .

o) Multumesc pentru respectul fata de tine insuti si fata de mine, pentru intelegerea si Iubirea Ta.

p) CONSTIENTIZEZ, Dragule, ca IO vorbesc cu Mine , prin Tine ( imi esti oglinda) si ca TU ma ajuti sa pun capat acestui ABUZ, tipar repetitiv de rahat pe care io insami l-am generat !

CONSTIENTIZEZ, Dragule, prin tine, imaginea proasta pe care o aveam despre mine, vad cum eram dispusa sa accept IUBIREA in orice mod, vad cum imi reciclam FRICA de a fi parasita de Tine , pentru ca imi era teama sa-mi privesc in fata propria Frica.

E TIMPUL SA INCETEZE ACEST TIPAR !

NU mai SUNT DISPUSA SA ACCEPT IUBIREA cu ORICE pret... cu pretul injuraturilor, al lipsei de respect , a ghertzosheniilor si a violentei verbale.

CU Tine, Dragule sau fara Tine, IO TOT DUMNEZEU in manifestare SUNT. ...si ALEG ce experimentez mai departe ...

Dar ACUM , AICI, TE ROG sa INCETEZI orice fel de conduita abuziva fata de mine si familia mea.

Multumesc ca m-ai facut sa constientizez Tiparul meu gresit si ca m-ai inspirat sa-mi redobandesc IUBIREA de Sine si RESPECTUL fata de Mine insami.

STOP JOC !

NAMASTE !

Multumesc, Doamne !
Se face voia Lui Dumnezeu in vietile noastre.... !
Toate la timpul lor !

Cam asa arata PROCESUL VINDECARII IUBIRII DE SINE...

E TIMPUL SA SPUNETI STOP ABUZURILOR DE ORICE FEL !

FACETI CE VA SPUNE INIMA !
IUBITI-VA PE VOI INSIVA...

Iubirea pentru ceilalti pleaca de la iubirea de Sine...

Daca IO nu ma iubesc pe mine, CUM pot pretinde ca-i iubesc pe ceilalti ?????

Va imbratisez.... cu toata dragostea !


duminică, 24 iunie 2012

Cocreatia constienta


recunostintasiapreciere“ Nu poti sa ai ceea ce vrei, dar poti sa traiesti experienta a orice ai.”
“ Ti se va face tie dupa cum gandesti si dupa cum crezi.”



Am sa-ti explic.

Nu poti sa ai orice vrei. Insusi actul de a vrea ceva, indeparteaza acest ceva de la tine. Asta deoarece chiar cererea ta este o afirmare a faptului ca nu ai; si, cand spui ca vrei un lucru, cererea ta actioneaza pentru a produce exact aceasta experienta – dorinta – in realitatea ta.

Sa consideram acum “succesul” ca subiect al discutiei. Spune-mi, ai in minte gandul “vreau succes”?

De aceea nu poti sa ai succes.

Pentru ca Universul nu poate sa faca altceva decat sa-ti aduca manifestarea gandului tau.

Gandul tau este “vreau succes”. Puterea creatoare este ca un duh din sticla. Cuvintele tale sunt un ordin pentru el. Intelegi?

Cuvintele tale au fost “eu vreau succes”. Si Universul spune “foarte bine, vrei”.

Priveste lucrurile in felul acesta. Cuvantul “eu” este cheia care porneste motorul creatiei. Cuvintele “eu sunt” sunt extrem de puternice. Ele sunt afirmatii lansate catre univers. Comenzi.

Orice urmeaza dupa cuvantul “eu” (care il pune in miscare pe marele Eu Sunt) are tendinta de a se manifesta in realitatea fizica.

De aceea “eu” + “ vreau succes” produce ideea ca tu vrei succes. Nu poate produce nimic altceva , pentru ca gandurile, cuvintele, sunt creatoare. La fel sunt si actiunile. Si daca tu actionezi intr-un mod care spune ca vrei succes, atunci gandurile tale, cuvintele si actiunile tale sunt in concordanta si tu vei trai fara indoiala experienta acestei stari de a dori.

Pentru a-ti schimba realitatea, pur si simplu inceteaza sa mai gandesti in felul acesta. In cazul nostru, in loc sa gandesti “vreau succes”, gandeste “am succes”.

Sau, daca iti e prea greu, gandeste intr-un mod pe care poti sa il accepti: “succesul se indreapta catre mine acum” sau “ totul ma duce spre succes”.

Afirmatiile nu actioneaza atunci cand sunt , pur si simplu, niste propozitii legate de ceva ce tu vrei sa fie adevarat. Afirmatiile actioneaza numai atunci cand ele sunt niste propozitii spuse in legatura cu ceva despre care tu stii deja ca este adevarat.

Cea mai buna afirmatie este o fraza de recunostinta si apreciere.
“Iti multumesc, Doamne, ca ai adus succesul in viata mea”.Aceasta idee – gand – rostita si traita produce rezultate minunate atunci cand ea vine din cunoasterea adevarata; nu dintr-o incercare de a produce rezultate, ci dintr-o convingere ca rezultatele au fost deja produse.

Rugaciunea corecta nu este deci rugaciunea de cerere, ci rugaciunea de recunostinta.

Cand ii multumesti inainte lui Dumnezeu, pentru ceea ce tu alegi sa traiesti in realitatea ta, in fapt recunosti ca aceasta exista acolo…de fapt.

Recunostinta este , astfel, cea mai puternica afirmatie in fata lui Dumnezeu; o confirmare ca, inainte sa ceri, Eu ti-am raspuns.

De aceea niciodata sa nu implori, apreciaza.

Daca ai credinta cat o boaba de mustar, vei muta muntii. Vei ajunge sa stii ca exista, pentru ca am spus Eu ca exista; pentru ca am spus ca ti-am raspuns deja, chiar inainte sa o ceri; pentru ca am spus si ti-am spus-o in toate modurile posibile, ca orice vei alege , daca vei alege in numele Meu, asa va fi.

Nici o rugaciune – si o rugaciune nu este nimic altceva decat o afirmatie a ceea ce este – nu ramane fara raspuns. Fiecare rugaciune – fiecare gand, fiecare afirmatie, fiecare sentiment – este creator. In masura in care ea este sustinuta in mod arzator ca fiind un adevar, in aceeasi masura ea se va manifesta in experienta ta.

Ceea ce trebuie sa stii – si aici se afla secretul – este ca exista intotdeauna un gand in spatele gandului – ceea ce ar putea fi numit Gandul care Sponsorizeaza – acesta este gandul care domina. Deci, daca te rogi si implori, se pare ca exista o sansa redusa ca sa traiesti experienta pe care tu crezi ca ai ales-o, pentru ca Gandul care Sponsorizeaza aflat in spatele implorarii este ca tu nu ai acum ceea ce iti doresti. Acest gand care sponsorizeaza devine realitatea ta.

Singurul Gand care Sponsorizeaza si care ar putea invinge acest gand este acela care sustine credinta ca Dumnezeu iti va acorda orice Ii ceri, fara nici o exceptie.

Procesul rugaciunii devine mult mai usor cand, in loc sa trebuiasca sa crezi ca Dumnezeu va spune “da” la fiecare cerere, intelegi in mod intuitiv ca cererea insasi nu e necesara. Atunci rugaciunea este o rugaciune de recunostinta. Nu este deloc o cerere, ci o afirmare a recunostintei pentru ceea ce este.

Lui Iisus i-au fost clare toate aceste lucruri. Inaintea fiecarui miracol, El Imi multumea pentru ca I-l faceam posibil. Niciodata El nu S-a gandit sa nu fie recunoscator, pentru ca niciodata nu S-a gandit ca nu se va intampla ceea ce afirma El. Acest gand nu i-a venit niciodata in minte. Atat era de sigur de Ceea Ce El era si de relatia Lui cu Mine, incat fiecare dintre gandurile, cuvintele si faptele Lui au reflectat aceasta convingere – exact cum o reflecta si gandurile, cuvintele si faptele tale.

Deci, daca exista acum ceva ce tu alegi sa traiesti ca experienta in viata ta, nu-l dori, alege-l !
Total.
Pe deplin ! “

fragmente din Conversatii cu Dumnezeu- vol. I

sâmbătă, 23 iunie 2012

" Conquest of Paradise " - Dana Winner (with Lyrics)

Cu infinita Iubire si Lumina pentru voi !
Va imbratisez cu drag ,
Daniela 


***

Vino - deschide-ti inima!
Crede in propria putere!
Acum, aici, în acest loc
Aici, pe acest pământ
Aceasta este ora potrivita
Este doar un loc numit Paradis
Fiecare dintre noi are propriul sau Paradis
El nu are nume, nu, nu are preţ
Este doar un loc numit acasă
***

Cand vine Raiul ?


Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc:

- Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată.
O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, de problemele cărărilor vieţii, ale unuia şi ale altuia.
O stare de veselie, cu orice chip.
Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului.
Este o stare de absenţă, de întunecare.

*****

♥ MULTUMESC PENTRU TOATA IUBIREA TA !♥

Stiu ca toate manifestarile tale sunt facute cu si din IUBIRE !

O accept deplin ...IUBIREA TA.... pana la LIMITA PROPRIILOR MELE ALEGERI !

Cand spun DA....inseamna DA !

Cand spun NU ....inseamna NU !

TOT CE SPUN TRECE PRIN INIMA MEA... SUNT SI FAC CE SIMT !

Multumesc pentru IUBIREA TA !

♥ Cu ce mesaj m-am intors de la Sfantul Parinte Arsenie Papacioc???

Pai.... mi-a confirmat cu blandetea si desavarsirea Sa ceea ce explica magistral Paul Ferrini...

Cand vine Raiul ?

Cand este de ajuns clipa de fata.

Cand este de ajuns locul de fata.

Cand este de ajuns prietenul de fata.

Cand aceste evenimente si imprejurari sunt suficiente si de acceptat .

Cand nu mai tanjesc dupa ceva diferit de ceea ce se afla in fata mea in acest moment.

Cand coboara pe Pamant Imparatia Cerurilor???

De indata ce ma vad pe mine insami reflectata in ochii Fratelui meu...oricare ar fi acesta...

TOTUL din afara mea este o reflectare a unei atitudini pe care IO o am fata de mine insami....

Atunci cand DUMNEZEU se afla pe deplin IN VIATA MEA , EXISTA armonie interioara si pace exterioara. MA respect si MA apreciez pe MINE INSAMI, la fel cum ii apreciez si ii respect pe ceilalti .

ACESTA ESTE SEMNUL STARII DE GRATIE A LUI DUMNEZEU.

Si nu in cele din urma: FITI VOI INSIVA SI PERMITETI-LE SI ALTORA SA FIE EI INSISI !

Sufletul si viata Ta sunt in palmele Lui Dumnezeu, care Te locuieste si care se manifesta prin Tine atat cat ii permiti Tu sa o faca...EL imparateste in INIMA TA ....

Se face Voia Lui Dumnezeu in viata fiecaruia dintre noi !

Nici un fir de par nu ni se clinteste fara stirea si ingaduinta Dumnezeirii... TOT ce se intampla in viata noastra este in deplina ARMONIE cu ceea ce noi cream prin gand , cuvant, fapta...

DOAR IO sunt responsabila pentru TOT ceea ce atrag in viata mea... TOT CE TRAIESC... pentru interior si EXTERIOR...

Voi, cei din jur imi reflectati IUBIREA mea sau propriile mele FRICI...

Atunci cand interactionam...CEEA CE VOI MANIFESTATI IN VIATA MEA... NU are legatura cu voi.... TOT CEEA CE VOI MANIFESTATI, SPUNETI, are legatura doar cu MINE .... Voi...IMI VORBITI DOAR DESPRE MINE....

CE PARADOX DIVIN !

Dumnezeu este GENIAL.... ASCUNDE LUCRURILE PUNANDU-LE CHIAR IN FATA OCHILOR NOSTRI !

♥ Fac ce-mi spune INIMA mea !

♥ SUNT ce-mi spune INIMA mea!

♥ Manifest ce-mi spune INIMA mea !

♥ DA-ul meu este din INIMA mea !

♥ NU-ul meu este din INIMA mea!

In INIMA mea imparateste Dumnezeu !
In INIMA TA imparateste Dumnezeu !

cu multumiri ingerului drag ,
Andreea Cretu

miercuri, 20 iunie 2012

7 Obiceiuri Distrugatoare, ale Oamenilor Incompetenti

AVERTIZARE! Daca doriti sa aveti parte de o viata fantastica, sa nu acceptati niciodata aceste 7 obiceiuri rele, asa cum fac oamenii incompetenti.

Numarul 1 - Gandesc, spun si fac lucruri negative.

Ei vad probleme in orice oportunitate.
Se plang ca soarele este prea puternic. Blestema ploaia, ca le distruge planurile zilei. Critica vantul ca le strica coafura/frizura.
Ei cred ca toata lumea este impotriva lor. Intotdeauna observa problemele, dar nu si rezolvarea lor.
Din orice problema minora, fac o mare tragedie. Privesc esecurile ca pe niste catastrofe .
Se descurajeaza foarte usor, in loc sa invete din greselile lor.
Se pare ca ei niciodata nu inainteaza, pentru ca intotdeauna le este teama sa nu-si piarda zona lor de confort.

Numarul 2Actioneaza inainte sa se gandeasca.


Ei actioneaza pe baza instinctului sau al primului impuls. Daca vad ceva ce le place, cumpara fara sa se gandeasca nici macar o secunda.
Apoi se intampla sa vada ceva mai bun. Atunci regreta si blestema ca nu au fost in stare sa incheie o afacere profitabila.
Apoi cheltuiesc si iar cheltuiesc, pana nu le mai ramane nimic. Nu se gandesc la viitor. Conteaza doar placerea de moment.
Nu se gandesc la consecinte. 

Numarul 3Vorbesc mult mai mult, decat asculta.

Vor sa fie in centrul atentiei. Asa ca, intotdeauna se arunca in discutii prin care sa devina niste eroi, chiar si daca folosesc minciuna.
Adesea nu sunt constienti ca vorbele lor nu au nicio valoare.
Cand altii ii sfatuiesc, ei nu asculta, pentru ca sunt prea mandri sa-si recunoasca greselile.
In mintea lor, ei considera ca intotdeauna sunt corecti. Resping sugestiile, pentru ca acestea i-ar face sa se simta inferiori.

Numarul 4Renunta foarte usor.

Oamenii de succes trateaza esecurile ca pe niste trepte spre reusita.
Incompetentii numesc acest lucru abandonare, atunci cand observa primul semn de esec.
La inceput, par a fi foarte entuziasmati sa depuna un efort. Dar, pe parcurs, isi pierd foarte repede interesul, mai ales cand intalnesc greutati.
Atunci pleaca si cauta altceva. Aceeasi poveste si aceleasi rezultate. Oamenii incompetenti nu au perseverenta de a merge inainte si de a-si indeplini visele.

Numarul 5 - Incearca sa-i traga si pe altii in jos, la nivelul lor.

Oamenii incompetenti sunt invidiosi pe cei care reusesc in viata. In loc sa se straduiasca si ei sa fie ca ceilalti, lanseaza zvonuri despre acestia si incearca, prin inselatorie, sa-i traga in jos.
Ar putea sa-i roage frumos pe oamenii de succes. Dar nu, sunt prea mandri sa o faca. Nu vor sa ceara sfaturi. Pe langa asta, sunt prea negativisti, ca sa realizeze ceva.

Numarul 6Isi pierd timpul.

Ei nu stiu ce sa faca toata ziua. Sunt multumiti doar sa manance, sa bea (sa se imbete), sa se uite la televizor, sau, mai rau, sa se uite la pereti, fara sa se gandeasca sa-si imbunatateasca viata
Din cand in cand, acest lucru este perfect. Dar pentru a reusi, timpul trebuie folosit eficient. Trebuie sa existe un echilibru corespunzator intre munca si distractie.

Numarul 7Aleg calea usoara

Daca exista doua cai de ales, oamenii incompetenti aleg drumul mai larg si cu mai putina rasplata, in locul drumului mai ingust, cu mai multa rasplata la sfarsit.
Nu vor sa aiba nicio suferinta sau dificultate. Ei vor doar o viata buna.
Ceea ce nu stiu acesti oameni este ca, in viata, culegi ceea ce semeni. Eforturile si faptele nu trec neobservate.
Daca s-ar stradui catusi de putin, le-ar fi mult mai bine.

Oamenii de succes fac acest lucru prin incercari si greseli. Ei nu renunta niciodata. Sunt dispusi sa faca tot ce este necesar, pentru a realiza ceea ce isi doresc pentru vietile lor.

de Michael Lee autor al cartii
How to Be a Red Hot Persuasion Wizard 

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...