Renuntarea la atasamente...

Faceti , cateva minute, urmatorul exercitiu .

Ganditi-va la ceva sau cineva de care sunteti atasati ; cu alte cuvinte cineva sau ceva fara de care credeti ca nu veti fi fericiti .

Ar putea fi serviciul vostru, cariera voastra, profesia voastra, prietenul vostru , banii vostri, orice...

Si suneti-i acestei persoane sau obiect :

"Pur si simplu, NU am nevoie de tine ca sa fiu fericit.

Ma amagesc singur in convingerea mea ca fara tine nu voi fi fericit .

Dar eu chiar nu am nevoie de tine pentru fericirea mea.

Eu pot fi fericit fara tine.

Tu nu esti bucuria mea....Tu nu esti fericirea mea... "

Chiar NU am nevoie de Tine...

Pot fi perfect fericit fara tine.

Si, spunandu-ti asta , realizez ca pot sa MA BUCUR de COMPANIA TA pe deplin -gata cu nelinistile , gata cu geloziile , gata cu sentimentele de posesivitate, gata cu atasamentele.

E o INCANTARE sa fiu cu tine dintr-o postura in care nu ma mai cramponez.

ESTI LIBER, LA FEL CA SI MINE. "

Fericirea mea sunt Io . Bucuria mea sunt IO.

Daca atasamentul tau este o persoana, aceasta nu se va bucura sa te auda spunand asemenea cuvinte , dar asta nu trebuie sa te impiedice sa o faci oricum .

Poti sa rostesti FORMULA aceasta in TAINA INIMII TALE.

In orice caz, intri in contact cu ADEVARUL.

Dai o lovitura unei ILUZII.

FERICIREA ESTE O STARE A NON-ILUZIEI, A RENUNTARII LA ILUZIE.

Atasamentul iti distruge capacitatea de a IUBI.

Ce este IUBIREA ?

IUBIREA este sensibilitate , este CONSTIINTA.

Sa va dau un exemplu :

Eu ascult o SIMFONIE, dar daca tot ce aud este sunetul tobelor ...nu aud simfonia...

Ce este o INIMA IUBITOARE ?

O inima iubitoare este sensibila la caracterul COMPLET al vietii , la toate persoanele .

O inima IUBITOARE nu este impietrita fata de NIMENI SI NIMIC....

Dar , atunci cand devii atasat- atunci blochezi multe alte lucruri .

Nu ai ochi decat pentru obiectul atasamentului tau . ai urechi doar pentru tobe... inima ti s-a impietrit...

In plus , este si orbita , pentru ca nu mai percepe , in mod obiectiv, subiectul atasamentului sau .

IUBIREA PRESUPUNE PERCEPTIE LIMPEDE, OBIECTIVITATE.

NU EXISTA NIMIC MAI PLIN DE ACURATETE DECAT IUBIREA.

Inima indragostita ramane blanda si sensibila.

Dar cand esti pornit sa obtii un lucru anume, devii feroce, aspru si insensibil.

CUM poti sa-i IUBESTI pe oameni , daca ai nevoie de oameni ?

Nu poti decat sa-i folosesti , cand ai nevoie de ei....

Daca am nevoie de tine ca sa ma faci fericit, trebuie sa te folosesc, trebuie sa te manipulez, trebuie sa gasesc cai si metode ca sa te castig pentru mine. Nu te pot lasa liber...

POT IUBI OAMENII , NUMAI CAND MI-AM GOLIT VIATA DE OAMENI ...

Indrumatorul spiritual spune:

Lasa-l sa sufere... ; se va satura de acest tip de relatii cu oamenii si, in final, va decide sa evadeze din aceasta inchisoare a dependentei emotionale fata de altii ".....

GENIAAAAAAAAAAAAAAAAAL! ♥"

de Anthony de Mello
shared with love Andreea Cretu

Ajutand prin iubire neconditionata

Intrebare:
„Poate o persoana sa trimita energie vindecatoare pentru a ajuta o alta persoana cu probleme emotionale, cum ar fi sa ajute in cazul abuzului si sa castige increderea de sine pentru ea insasi? Si cum s-ar face aceasta?”

Raspuns:
Este atat de trist, sa privesti pe cineva care are atat de putin respect pentru el insusi si atat de putina putere sau control asupra dependentelor lui si asupra comportarii lui de distrugere a propriei persoane. Este intr-adevar trist sa vezi ca sufera cel pe care-l iubesti, astfel incat, atunci cand poti intelege ca el poate inceta sa sufere, ca este prins intr-un cerc, un cerc care-l trage in jos. Este foarte trist intr-adevar.

Dar, desigur, toate vindecarile sunt propriile vindecari si tot ceea ce poate face cineva, o persoana iubitoare si un vindecator profesionist, amandoi, tot ceea ce poate face cineva este sa se vindece ei insisi si sa ofere energie vindecatoare celor care doresc s-o aiba. Ajutand pe altcineva sa se vindece se vindeca pe ei insisi. Aceasta este tot ce poti face. Dar daca nu exista dorinta de vindecare din partea acestei persoane, atunci nu se poate face nimic din exterior.

Ai nevoie ca intotdeauna sa incepi cu tine insuti. Astfel, ai nevoie de o baza solida de energie si concentrare si iubire pentru tine personal. In acest fel, vei deveni si un exemplu si o prezenta iubitoare care foloseste energia pozitiva. Daca faci aceasta, daca te vei vindeca pe tine, vei avea un efect vindecator asupra tuturor celor din jurul tau. Apoi, daca ei sunt deschisi spre vindecare, ei ar putea permite energiei tale sa patrunda in ei, pentru a le deschide o vindecare mai mare. Dar, daca vor alege sa o blocheze, aceasta este alegerea lor.

Poti trimite energie si unei alte persoane, dragoste si energie, dar acea energie trebuie sa fie o acceptare plina de iubire, o iubire neconditionata. Acesta este singurul tip de iubire care poate vindeca o alta persoana.

Daca iubirea ta este plina de judecati si critici, daca ceea ce incerci sa faci este sa le modifici, pentru a le ajuta sa vada lumina, vei avea un esec. Trebuie sa-i accepti pe ceilalti exact asa cum sunt, sa-i accepti pe ei si viata exact asa cum sunt. Apoi, daca in timpul acestei accceptari vei simti in inima ta ca-i iubesti in continuare, fara a le cere sa se schimbe, atunci aceasta iubire poate fi vindecatoare si poate avea efect.

Nu va avea efect imediat, cu exceptia persoanei tale. Da, asupra ta. Poate fi o parte a propriei tale vindecari, sa accepti pe altcineva exact asa cum este, cu toata durerea lui, cu toata confuzia lui, cu toate esecurile si nereusitele. Accepta-le exact asa cum sunt si umple-ti inima cu iubire neconditionata, prezenta mereu in univers.

Scufunda-te in meditatia ta si atrage-ti aceasta iubire. Apoi trimite-o ca pe un arc celorlalti. Trimite un curcubeu mental de iubire spre persoana pe care doresti s-o vindeci. Iubire neconditionata. Acceptarea iubirii. Iubire fara nici un fel de judecata si critica.

Scopul tau nu este acela de a-i vindeca sau de a-i ajuta sa se schimbe. Este acela de a-i iubi. Atat. Sa trimiti iubire. Sa-ti umpli propria ta inima atat de mult cu iubire incat sa te doara, si apoi sa trimiti un curcubeu al acestei iubiri persoanei in suferinta.

Fa aceasta si va va ajuta pe amandoi sa va vindecati. Fa aceasta si vei stabili relatia perfecta cu tine insuti si lume si aceasta persoana.

Dar nu astepta un miracol imediat. Poate toate acestea iti vor aduce putina stralucire in viata. Poate, cu timpul, cu multa si mai multa iubire trimisa, cealalta persoana va incepe sa vada destula lumina pentru a putea vedea propriul sau drum prin toate problemele sale, prin suferinta, destula lumina pentru ca cel putin sa ceara ajutor, sa-l caute. In acest punct, poti oferi tot ajutorul din lume, intinde o mana de ajutor si condu-l usor spre lumina. Cand esti gata.

In toate aceste etape trebuie sa-l accepti exact asa cum este. Pur si simplu asa cum este. Si sa trimiti iubire.

In tot acest timp iti vei simti propria inima inmuiata si mai buna.
Iti vei descoperi propria viata binecuvantata de iubire, de toata aceasta iubire neconditionata a Universului, vindecandu-te, alimentand mai mult focul ei, ajutandu-te sa stralucesti si sa emiti mai multa lumina peste lume.

Aceasta lumina poate fi capabila sa vindece pe multi, chiar mai multi decat aceasta singura persoana. Acceptarea si iubirea sunt mari vindecatori.

mesaje de la Quado
traducere editura foryou

ABUNDENTA

Mesaje de la Quado

Mesajul de astazi raspunde la o întrebare a unui cititor. Întrebarea este:

“Se pare ca un fel de dificultate financiara s-a abatut asupra vietii mele timp de 20 de ani. Nu am fost în stare sa-mi achit facturile la zi. Am încercat de nenumãrate ori sa ies din acest cerc vicios, dar întotdeauna am ajuns de unde am plecat. Ce lectie nu reusesc sa învat, încât continui sã repet aceleasi greseli financiare, mereu si mereu? Cum pot sã ma împac cu Universul? Se pare cã niciodata nu am destui bani ca sa o scot la capat.”

Quado, ai un rãspuns la aceasta întrebare?

Da, desigur, desigur.

În aceasta situatie sunt mai multe lucruri de luat în considerare, câteva cauze diferite, si va trebui sa te întrebi care dintre ele pare sa fie implicata în cazul tau sau, asa cum se pare ca este – daca nu cumva toate sunt implicate, într-o anumitã masura.

Cu siguranta, o cauza a repetarii tiparelor de dificultati financiare este aceeasi cauza care sta si la baza repetarii tiparelor de luare si pierdere în greutate. Si aceasta este înclinatia oamenilor, de a alege placerea momentului, în locul situatiei pe termen lung. Este atât de simplu! Poti alege sa te scufunzi în placerea distractiei pe termen scurt, si chiar sa-ti creezi datorii prostesti ca sa obtii lucruri pe care apoi sa le achiti într-un an sau doi, în loc sa te disciplinezi ca mai întâi sa strângi bani, si abia apoi sa-ti îngadui acele placeri pe termen scurt, doar din ceea ce a ramas dupã ce ai facut ce a fost nevoie. Asta este o cauza destul de evidenta, dar si periculoasa.

Trebuie sa scapi de acele datorii. Trebuie sa iesi din datorii si sa ramâi în acest stadiu. Aceste datorii facute pentru lucruri triviale si placeri de scurta durata reprezinta o povara pe care o duci de colo pâna colo în spate. Nu merita, si-ti poti elimina aceasta problema prin disciplina, prin decizie, prin întelegerea faptului ca tu însuti trebuie sa beneficiezi de pe urma actiunilor tale.

Si de ce faci asta? Mare parte reprezinta o lipsa de iubire si de respect fata de tine însuti. Crezi ca nu esti valoros si astfel încerci sa te consolezi prin posesiunea unor lucruri; te simti deprimat datoritã acestei lipse de auto-pretuire si încerci sa aduci putina placere în viata ta cheltuind bani. Pentru ca da, la fel ca servirea unui desert, pentru care sunt atât de atrasi, cheltuirea banilor poate fi o placere minunatã. La urma urmei, oamenii te trateaza foarte bine când le dai bani. Iar atunci ai si placerea momentana a acelei posesiuni, de a o arata prietenilor care spun o! si ah!, de a te simti doar un pic mai bine în ceea ce te priveste, pentru ca esti proprietarul acestui frumos lucru stralucitor.

Dar apoi vin facturile. Apoi se întâmpla un mic accident si contul tau este gol. Apoi toate se aduna, si de acum obiectul cel stralucitor si lucios este tocit si lovit, iar tot ce ai este datoria.

Iesi din acest cerc vicios prin iubire-de-sine, prin umplerea ta cu iubire de tine însuti, dându-ti seama ca demonstrarea iubirii de sine prin disciplina este un lucru minunat. Da, disciplina nu este ceva prin care te pedepsesti. Este un cadou pe care ti-l faci tie însuti, un dar pretios care te întoarce din drum si te conduce la împlinirea unor vise mai mari. Deci, atunci când observi ca îti încalci hotãrârea, du-te într-un loc linistit, adu-te în prezent si deschide-te la fluxul iubirii si al prezentei, care exista pentru tine, deschide-te catre fluxul iubirii si pacii, care coboara la tine de la propriul tau suflet, în trupul tau fizic. Simte cât esti de minunat. Simte cum esti înconjurat de ajutor. Simte cum esti plin de propria ta prezenta si fiinta si sa stii, chiar atunci si acolo, ca aceasta exista pentru tine mereu si întotdeauna, ca aceasta încredere si credinta exista întotdeauna acolo pentru tine, sa le atragi, si ca este mult mai pretioasa decât orice ai putea sa posezi vreodata.

Acesta este fluxul etern al luminii si al iubirii, al pacii si al bucuriei, iar daca-ti vei petrece numai câteva minute sã te conectezi la el, retragându-te în liniste, în fiecare dimineata, te va ajuta în timpul zilei sa te mentii disciplinat fata de înclinatiile copilaresti spre placere.

Da, copilul este cel care tânjeste dupã placere imediatã în detrimentul lucrurilor importante. Copilul care înca nu s-a maturizat spune: “Nu sunt responsabil. Ceva este gresit aici. Lucrurile nu merg pentru mine. Încerc si încerc, dar nimic nu pare sa mearga.” Acesta, care vorbeste, este copilul. Si este momentul ca acest copil sa se maturizeze. Este timpul ca adultul sa preia raspunderea, sã explice copilului ca viata exista aici pentru a fi creata si însusita – DA, însusita pe deplin în acest moment prezent. Adultul îsi asuma responsabilitatea. Adultul vede cum stau lucrurile chiar acum, le întelege pe deplin, renunta sa reproseze altora si sinelui propriu din trecut, si-si asuma responsabilitatea acestor schimbari, infiltrând disciplina, facând ceea ce trebuie facut pentru a aranja lucrurile, chiar daca se pare ca va dura ani si ani.

Nu sta deprimat, datorita deciziilor proaste pe care le-ai facut în trecut si datorita faptului ca esti disperat în privinta banilor. Într-adevar, poti sa nu fii dotat foarte bine, si sa nu fii un geniu financiar, asa cum putini sunt. Majoritatea oamenilor nu sunt. Majoritatea oamenilor folosesc numai un pic de disciplina si iau câteva decizii sanatoase – o decizie de a pune deoparte un anumit procent din tot venitul, de exemplu, si apoi de a-l pastra, astfel încât, dupa douazeci de ani, ramâi si cu altceva în afara de regret.

Dar tu esti acolo unde esti acum, asa ca începe de aici, asa cum esti. Fa o apreciere calmã si la rece a lucrurilor, asa cum sunt ele, respira adânc si umple-te de spiritul momentului de acum si al propriului suflet din acest acum, si fa ceea este nevoie sa faci. Asuma-ti raspunderea pentru crearea propriei vieti, asa cum ai vrea sã fie.

Priveste-o stralucind în fata ta. Respira adânc si priveste-o. Umple-te de putere si responsabilitate. Umple-te de stralucirea calda a iubirii-de-sine. Iar apoi creeaza-ti propria viata. Da, poti sa faci asta. Creeaza-ti propria viata si îngerii se vor ridica, vor baga de seama si vor începe sa lucreze alaturi de tine. Asa se face. Viziunea ta, combinata cu actiunea si responsabilitatea, actiunea corecta în directia a ceea ce doresti – este o combinatie imbatabila.

Acum, mai trebuie luat în considerare un lucru aici, si acesta este rolul fricii din viata ta – frica si îndoiala. Daca privesti înapoi, vei descoperi ca cele mai rele decizii pe care le-ai facut din punct de vedere financiar si al afacerilor, sau cele din cariera ta, au fost fie conduse de o dorinta prosteasca pentru placeri de scurta durata, fie de frica – ocolind sã faci ceea ce stiai în adâncul tau ca trebuie sa faci –, sau de îndoiala, subevaluându-te în negocieri sau tragându-te înapoi în ultimul minut, pentru ca te îndoiai de tine de ajutorul pe care Universul ti-l asigura.

Trebuie sa îndepartezi frica si îndoiala din viata ta si astfel, când îti faci respiratia de dimineata, asigura-te, de asemenea, ca ai izgonit frica si îndoiala. Spune-le sa-ti paraseasca trupul, sa plece din picioare si din stomac, din inima si din minte. Spune-le sa te paraseasca, si fii foarte constient de momentul când vor încerca sa îsi faca din nou aparitia mai târziu, în timpul zilei. Când simti ca ti-e frica, trebuie sa te opresti, sa inspiri adânc si sa nu iei nici o decizie importanta din acea stare.

Nu lasa frica si îndoiala sa-ti dicteze viata. Daca un lucru te înspaimânta, nu este un motiv suficient de bun ca sa-l ocolesti. S-ar putea sa fie chiar opusul. S-ar putea sa fii provocat sa iesi si sa îndraznesti sa faci ceva care te va duce exact acolo unde doresti sa mergi. Dar nu poti sti asta daca esti chinuit de frica sau de îndoiala.

Trebuie sa înveti sa cobori, în cel mai adânc miez al adevarului; trebuie sa înveti sa accesezi pacea care sta în mijlocul momentului de acum, în mijlocul plexului tãu solar, în binele care se revarsã din propriul tãu suflet. Iar calea de a accesa aceasta este prin meditatie linistitã si prin contemplare, respirând si relaxându-te, gasindu-ti propria metoda care functioneaza pentru tine, de a ajunge în acest centru. Pentru ca acolo se afla adevaratele raspunsuri.

Astfel, începe pe doua cai: mai întâi, practica dimineata, în liniste, cu credinta, în fiecare zi, astfel încât sa înceapa sa acumuleze putere. Experimenteaza si gaseste caile care functioneaza cel mai bine pentru tine.

Apoi, învata sa recunosti frica, iar când ti-e fricã – amâna decizia. Spune oamenilor ca vei reveni la ei. Cele mai bune decizii nu trebuie luate în momente de nervozitate, care sunt conduse de ego sau de fricã. Cele mai bune decizii sunt luate dintr-un centru al linistii si al calmului, care sunt deasupra fluxului universal.

Da, fluxul. Aici ai nevoie sa fii si tu. Acesta este locul în care este nevoie sa ajungi. Astfel încât actiunile tale sa nu exprime numai propriul adevar si dreptatea pe care o doresti pentru tine, ci sa faca parte si din fluxul mai larg si grandios al universului, observând energiile si curentii care sunt în miscare în lume în acest moment, si stapânindu-le, profitând de ele, plutind si miscându-te la unison cu fluxul universal "at the time".

Acesta este telul fundamental. Dar poate fi atins numai în pace si într-o concentrare profunda în ceea ce exista. Nu în reverii. Nu în teama. Nu în regret. Nu în stãri emotionale de frustrare, mânie, vina, depresie, nervozitate. Fluxul este un sentiment profund de pace, un sentiment obiectiv, nesentimental, un sentiment centrat de cunoastere.

Iar în aceasta stare, când poti sa-ti cobori propriul suflet pentru liniste centrata si doar sã te lasi în voia curentului, sa navighezi în fluxul universului – apar miracolele; coincidentele se ivesc dintr-o data peste tot în jur, îngerii lucreaza fara încetare în numele tau, iar Universul îsi deschide larg portile în fata ta.

Înlocuieste întunecimea fricii si a îndoielii cu stralucirea si caldura iubirii si a credintei. Stai jos în liniste. Concentreaza-te acolo, iar aceste probleme vor disparea din fata ta.

traducere editura foryou

“Exista o stea care straluceste pentru tine”

Exista o stea pe cerul noptii si aceasta straluceste numai pentru tine. Ea straluceste deasupra acelui varf de munte de dincolo de pajiste. Straluceste si iti arata calea.

Dar de ce nu o vedem noi oare mereu? Pentru ca nu poate fi vazuta decat intr-o anumita lumina si in anumite momente. Iar in restul timpului, asa cum se intampla cu orice stea, ea este acolo dar nu poate fi vazuta. Este acolo, stralucind si aratandu-va calea, dar voi trebuie pur si simplu sa-i simtiti prezenta. Si din cand in cand, conditiile sunt foarte bune si drumul se intinde in fata voastra, stralucind in lumina argintie a stelei voastre calauzitoare si puteti merge cu usurinta si cu bucurie.

Dar chiar daca nu este asa, chiar daca mergeti pe un drum lung si prafuit, un drum aglomerat, chiar daca sunteti pierduti intr-o padure deasa, chiar daca bajbaiti orbi in ceata, chiar si atunci, steaua este acolo, in interiorul vostru, o parte a corpului vostru, dandu-va directia si aratandu-va drumul.

Ghidarea este in interiorul vostru ca un diapazon. Cea mai buna cale ca sa iesiti din ceata este stiuta in corpul vostru. Voi trebuie sa coborati sub frica si indoiala si sa ajungeti la centrul vostru. Nu trebuie decat sa invatati sa va respirati in centrul vostru, jos, in marea de pace si sa simtiti adevarul de acolo.

Si ghidarea pe care o veti primi nu este o descriere detaliata a caii din fata voastra. Nu, este urmatorul pas si numai urmatorul pas, pasul pe care voi il faceti acum. Si trebuie sa invatati sa va incredeti in acel centru si sa faceti acel pas atunci cand simtiti ca este bine pentru ca este adevarul vostru personal sa faceti asa.

In fond, credinta intotdeauna va cere sa actionati fara sa intelegeti de ce. Nu va uitati dupa de ce-uri. Nu va uitati nici macar dupa perspectiva larga. Doar intrebati, ce ar trebui sa fac acum, ce pas sa fac chiar acum, mergeti in centrul vostru si aflati raspunsul.

Iata o mica rugaciune pentru azi
Astazi sunt in tacere profunda, centrat in mine insumi, plin de iubire si pace. Astazi, eu pot accesa marea adanca de pace din centrul meu si pot primi ghidarea clara care sa-mi spuna care este cel mai bun lucru de facut acum, in acest moment.

Eu sunt plin de adevar, sunt conectat cu steaua mea calauzitoare, conectat la intentiile sinelui meu superior, contectat profound la tot ceea ce este.

Eu sunt iubire si lumina. Eu sunt adevar. Eu sunt.

Quado -editura foryou

INVATATURILE UNUI CALUGAR

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

”Eu, omul, nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine. Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine, ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog. Atat fac – ma rog impreuna cu el. Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui, ca atunci si El este cu noi. Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei. Eu nu privesc omul intrand la mine, ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.

La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin. Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el – Dumnezeu stie – imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea. Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului. Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta. Cauza nu sunt cei din jur, ci cum il privesti tu pe Dumnezeu. Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu. Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea. Acolo te asteapta Dumnezeu. Mintea este prima care, fie se deschide si prin gandurile tale IL lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica. Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura. Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:

”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste, o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu. Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea si cauti si cauti neincetat. Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine. Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi. Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.

“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata. Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentru ca mergi contra curentului. Iubirea este curgerea vietii. Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat: ”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai? Atunci te lasai purtat de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta. Atunci te deschideai prin inima. Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata. Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.

Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau. Si vine o vreme cand intelegi ca NU e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie. Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul. Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de credinciosi, a pierdut legatura, si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.

“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni. Si omul s-a indepartat de aproapele sau. Si aceasta din teama. Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate, din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important: cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale. Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume. Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentru ca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale. Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire. Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte. Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti, sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura – si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.

”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele, asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”

Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:

“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el. Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu. Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.

Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti. Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume. Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi. Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez. Ma gandeam cum pot eu, omul, sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume, dar neapartinand ei si mi-a explicat:

”Cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului, ci cu cea a Duhului si in fata Sa toti suntem egali.”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.

Sursa:(http://daniilgaucan.wordpress.com/2011/05/20/invataturile-unui-calugar/)

Umbra

Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă am vedea tot ce ni se întâmplă rău, ca o umbră a tot binele ce urmează să vină?

Intr-un sens mai profund, umbra este o ''cantitate foarte mică din ceva''. Altfel spus, Răul pe care noi îl evităm pe cât posibil, nu este decât o neînsemnată cantitate din Binele şi binecuvântarea ce stă să apară. Cred că ne-ar fi mult mai uşor să privim deasupra acestor "umbre" cu speranţă. Cu speranţă că Binele va veni. Iar când o va face, se va revărsa din plin peste inimile flămânzite de aşteptare.

Poate că ar fi timpul să vedem încercările ca nişte umbre goale şi fără culoare a minunatei biruinţi ce se iveşte. Astfel vom putea să trecem de ziduri şi astfel uriaşii se vor topi într-o lumină sfântă. Dacă am trăi cu speranţa unei slave ce n-o cuprinzi nici măcar în gânduri, poate că ne-ar fi mai uşor să credem că vom învinge...

Poate că ar fi timpul să vedem întristările ce par să ne înfăşoare constant, ca umbre a bucuriei promise. Să ştim că oricât ar durea şi oricât am fi dezamagiţi, tristeţea nu e veşnică. Iar fericirea va aduce cu sine mulţumire şi încredere. Cred că e minunat când ştim că dincolo de înfrângeri, o pace din Dumnezeu se va revărsa să aline o inimă descurajată, iar o inimă de Tată să iubească iar şi iar...

Poate că acum e timpul să privim sfârşitul înfricoşător ca un drum limpezit pentru o altă pagină. Când totul se termină, nu trebuie să închizi cartea. Trebuie doar să întorci pagina şi o altă cărare ce-ţi stă în faţă aşteaptă să o păşeşti, altfel ca în trecut!...

...

Stii ce-i minunat? umbrele apar, aşa-i! Dar se topesc imediat ce rămânem ascunşi în Soare. Când nu există nimic în noi care să împiedice Soarele nostru să-Şi reflecte frumuseţea, atunci va fi doar Lumină curată.

Când "umbrele" încep să îţi întunece gândurile, gândeşte-te că eşti iubit mai mult decât meriţi şi Cel ce-ţi dă durerea, îţi va netezi şi drumul spre Biruinţă. Aşa e El, nu poate să nu o facă. Iar dacă toate lucrează spre bine, fii convins că umbra trece, pentru că nu-i vrednică să fie pusă alături de slavă.

Si de n-ar mai exista nici-un bine dincolo de durerea şi înfrângerea noastră, tot s-ar merita să trăim cu vrednicie, gândind la Slava ce va fi veşnică în acel Mâine al nostru. De dragul Lui se merită!

Atentie la teste si incercari!

Implinirea unei meniri presupune in mod cert anumite calitati, deprinderi, cunostinte, pe care trebuie sa le dobandim. Apoi vin momente in care trebuie sa demonstram ca le-am dobandit. Intram in examen. Exact ca la scoala, unde, inainte de a ni se da diploma si a fi indreptatiti sa profesam o activitate care cere un anumit nivel de pregatire, trebuie sa dam niste teste.

Tot astfel, inainte ca viata sa ne puna in fata circumstantele concrete prin care putem trece la realizarea anumitor proiecte din menirea noastra, in mod obligatoriu suntem pusi la incercare, prin anumite „teste de verificare’’.

Acestea de regula iau forma unor aparente obstacole, sau greutati de care trebuie sa trecem, ca sa putem merge mai departe. Daca nu trecem aceste teste, inseamna ca nu suntem pregatiti nici pentru menirea noastra.

Testele pe calea implinirii menirii au un dublu rol:

1. Sa ne evidentieze eventuale lacune de pregatire cu scopul de a ne dinamiza sa le eliminam.

2. Sa previna eventualele efecte nefaste ale actiunilor noastre cauzate de lipsa de pregatire.

Exista teste majore pe care, odata picate, nu mai avem sansa sa le reluam sau avem, dar numai dupa ce am facut eforturi imense pentru transformare. Exista insa si teste gen „verificare pe parcurs”, care ne evidentiaza lipsurile si ne indeamna sa le depasim.

Iata cateva asemenea teste de viata, frecvente si valabile pentru orice fel de menire.

1. Testul perseverentei

Odata ce ne-am identificat corect sarcinile menirii, trebuie sa fim hotarati sa mergem pana la capat. Pentru a ne testa perseverenta, Viata ne va pune la incercare, mai ales la inceput, prin tot felul de greutati, obstacole, care tind sa ne descurajeze. Daca intentiile noastre sunt anemice, riscam sa ne lasam descurajati, iar acesta este, desigur, semnul ca nu suntem inca pregatiti pentru misiunea noastra.

Asemenea incercari vin adesea chiar din partea celor apropiati: prieteni, familie, iubit, iubita, seful nostru… Daca un strain ne spune ca suntem dusi cu pluta, ridicam din umeri si mergem mai departe, dar daca tovarasul nostru de viata recurge la artileria grea a santajului sentimental, invocand „iresponsabilitatea noastra fata de familie, copii, parinti…” lucrurile devin mai complicate.

Incepe sa ne macine indoiala, iar asta ne toaca energia si ne vine s-o lasam balta. Este bine sa fim atenti la parerea si reactiile celor din jur, s-ar putea sa fie juste, s-ar putea sa ne atraga atentia asupra unor lucruri pe care nu le-am observat, dar in acelasi timp sa ascultam si propria noastra chemare launtrica si sa actionam conform ei, chiar daca unii vor avea neplaceri din cauza deciziilor noastre.

Daca deciziile noastre sunt divin integrate si corecte, si totusi unii sufera de pe urma lor, asta se datoreaza imaturitatii, lipsei lor de intelegere. Este lectia lor de viata pe care trebuie si ei s-o invete.

Dar daca in asemenea situatii vom renunta la planurile noastre doar ca sa incercam sa-i crutam de aceasta suferinta vindecatoare, nu le facem un bine. Va fi doar un compromis, iar compromisul nu este niciodata o solutie.

A gasi o varianta armonioasa pentru toate partile implicate este solutia inteleapta.

Dar a face compromisuri inseamna sa compromitem propria menire si sa ne tradam propriul suflet.

2. Testul rabdarii

Uneori lucrurile se construiesc incet si treptat, factorul timp nu poate fi neglijat. Nerabdarea de a vedea cat mai repede rezultatele, ne poate face sa luam decizii gresite. Ne impinge sa fortam lucrurile.

A actiona prompt la momentul potrivit este o calitate, dar a face actiuni pripite este daunatoare. Este semn de prostie sa ne aruncam intr-o actiune pentru care nu suntem inca pregatiti sau sa vrem sa schimbam lumea cand ceasul schimbarii nu a batut inca.

Ne vom distruge toporul incercand sa spargem stanci si nu-l vom mai putea folosi atunci cand ne trebuie ca sa taiem busteni.

3. Testul puterii interioare

Adesea lucrurile devin dificile. Obstacole multe, refuz din partea celor din jur, lipsa ajutorului din partea celor care ne asteptam sa ne ajute, lipsa interesului celorlalti pentru cauza noastra nobila – toate ne testeaza puterea interioara de a sustine lucrurile pentru care ne-am asumat o anumita responsabilitate.

Ne cuprinde indoiala: oare este bine ce facem, din moment ce aproape toate lucrurile se intorc impotriva noastra? Ne simtim singuri si neputinciosi. Intr-o asemenea situatie cel mai mult ne ajuta, daca inlocuim constient increderea in sine cu increderea in SINE

Adica increderea in fortele proprii, care ne-a ajutat pana la acel moment cu increderea in Sinele nostru Divin, ale carui puteri sunt intr-adevar nelimitate.

4. Testul curajului

Cel caruia ii este frica de esec, frica de consecinte, frica de conflicte, frica de autoritati, frica de presa, frica de gura lumii, frica de pierderea bunurilor materiale, a prieteniilor, a iubirilor, este inca nepregatit pentru implinirea menirii sale.

Pentru a trece acest test este nevoie sa-ti cultivi, prin toate mijloacele posibile, curajul: curajul de a fi ceea ce esti cu adevarat, curajul de a afirma cu tarie ceea ce crezi, curajul de a renunta la falsa siguranta, curajul de a te avanta in necunoscut.

5. Testul discernamantului

Pentru orice decizie corecta este necesar sa vedem dincolo de suprafata, dincolo de valul care ascunde realitatea din fata privirii omului superficial. A avea discernamant inseamna sa fii capabil sa vezi si sa judeci lucrurile asa cum sunt, si nu asa cum par sa fie, inseamna sa patrunzi dincolo de valul iluziei.

Discernamantul ne ajuta sa putem distinge adevarul de ceea ce este fals, valoarea de nonvaloare, sa vedem ce este potrivit si ce este inadecvat intr-o anumita situatie concreta, sa putem sesiza momentul optim pentru a incepe sau a finaliza o actiune, sa putem alege oamenii potriviti pentru sarcinile potrivite.

De multe ori testele de discernamant apar sub forma unor tentatii: ale puterii, ale bogatiei, sau chiar ale fericirii in cuplu. Multi au renuntat la menirea lor pentru ca li s-a oferit o slujba bine platita, o pozitie sociala care le magulea orgoliul si le umfla imaginea personala, numita cu un termen la moda si foarte inselator: „self-esteem” .

Altii si-au tradat menirea pentru ca si-au legat soarta de o fiinta care parea ca-i va face fericiti pe viata…

Toate acestea sunt doar tentatii, teste, pentru ca omul inteligent si hotarat stie sa gaseasca modalitatea prin care sa aiba o viata prospera, sa fie alaturi de fiinta draga si in acelasi timp sa-si implineasca menirea.

De prea multe ori insa, cand doi oameni se indragostesc, se impiedica unul pe celalalt sa mearga pe drumul propriu.

Desi rostul unei relatii de iubire sau de prietenie este tocmai ca ei sa se ajute, sa se sprijine reciproc in implinirea vietii fiecaruia.

Un proverb intelept spune: „Leaga doua pasari impreuna, desi vor avea patru aripi, nu vor putea zbura”.

Acestor oameni le lipseste discernamantul, nu pot distinge ceea ce este valoros de cea ce este tentant, nu pot distinge iluzia unei satisfactii de moment de fericirea reala traita abia in momentul in care esti in armonie cu fiinta ta profunda, cu cei din jur, cu intregul Univers si cu Creatorul ei.

Dezvolta-ti puterea de patrundere a privirii, capacitatea de a percepe esenta lucrurilor. Formuleaza-ti intrebari exact in legatura cu lucrurile care ti se par cele mai evidente. Iti vei dezvolta astfel discernamantul.

Lucrurile sunt ceea ce Sunt si nu ceea ce par a fi. Aceasta afirmatie sa te ghideze.

6. Testul umilintei

Rezultatele obtinute ne vor spori increderea in fortele proprii, iar daca nu suntem atenti, asta ne poate trezi orgoliul. Multi artisti, oameni de stiinta, oameni de afaceri sau politicieni, desi pana la un moment dat isi fac menirea, datorita amplificarii orgoliului isi pierd contactul cu fiinta lor profunda, cu inspiratia divina si se abat de la calea proprie.

O privire mai atenta vede ca si atunci cand asemenea oameni continua sa lucreze, sa creeze, nu-si mai duc viata in armonie, nu mai sunt „inspirati”.

Testele de orgoliu apar pe tot parcursul implinirii menirii si in special in preajma clipelor de succes.

De aceea cultivarea continua a umilintei este de mare trebuinta.

Exista in traditia spirituala indiana o forma de yoga numita Karma Yoga care ne invata cum trebuie sa ne raportam la actiunile si roadele actiunilor noastre, in asa fel incat sa ne mentinem in constanta legatura cu Divinul, consacrandu-i in permanenta toate actiunile noastre, precum si toate fructele si rezultatele acestora.

Asta presupune sa nu uitam nici un moment, ca de fapt Dumnezeu este cel care actioneaza prin noi. Aceasta atitudine, in care nu ne mai consideram autorii actiunilor noastre, ne fereste de tentatia orgoliului si ne mentine in contact cu scanteia divina din inima noastra spirituala. Studiul aprofundat si practicarea constanta a sistemului Karma Yoga sunt recomandate celui care e hotarat sa-si duca la implinire menirea.

7. Testul bunului simt

Este posibil ca atunci cand ne simtim plini de importanta menirii noastre, sau cand treburile ne coplesesc, sa devenim nerabdatori, recalcitranti sau nepasatori cu oamenii din jurul nostru, sa-i ignoram, sa-i refuzam cand ne solicita ajutorul, sub pretextul ca avem lucruri mai importante de facut.

O asemenea atitudine arata ca nu suntem demni de menirea noastra. Trebuie sa ne cultivam aspiratia de a face bine in orice situatie, dar atentie, este vorba de binele divin, care de multe ori nu concorda deloc, cu ceea ce oamenii considera a fi „bine” pentru ei.

Constanta conectare la armonia divina, ne va ajuta sa putem sesiza exact cand, unde si in ce mod putem fi de folos altora la modul divin integrat. Atunci vom fi capabili sa manifestam bunul simt autentic, pentru ca vom simti bine de fiecare data, ce avem de facut.

Toate aceste teste apar cand nici nu ne asteptam, iar in majoritatea cazurilor nici macar nu ne dam seama ca suntem testati. Este o trasatura specifica examenelor spirituale.

De exemplu, intr-o conjunctura care ne pune la incercare curajul nu vom putea rationa la modul: „Aha, stiu! Mi-am dat seama! Acum imi este testat curajul si ca urmare trebuie sa adopt o atitudine curajoasa, ca sa pot trece examenul.”

Inteligenta divina concepe testele in asa maniera, incat in situatia de viata respectiva genunchii si pantalonii or sa ne tremure inevitabil, daca nu ne-am amplificat curajul suficient de mult in perioada premergatoare testului. In zadar stim ca ar trebui sa dam dovada de curaj, frica ne va coplesi.

Testul nu e conceput sa verifice ceea ce stim, ci ceea ce suntem.

Asa ca intelept e sa ne dezvoltam constient toate aceste calitati pe timpul semestrului de invatare, iar vremea sesiunii de examene sa ne gaseasca suficient de pregatiti si maturi pentru a ne permite sa ne asumam urmatoarea misiune a vietii noastre.

Verifica rezultatele!

Capacitatea de a aprecia corect rezultatele, atat cele partiale, cat si cele finale ale actiunilor noastre este indispensabila.

Sa verificam in permanenta daca ceea ce am obtinut…

1. …corespunde scopurilor noastre initiale, daca nu am fost cumva deviat pe parcurs de la telul nostru, fara sa observam.

Am intalnit o persoana, care in tinerete a pornit pe o cale spirituala alaturi de un maestru spiritual indian. La indemnul lui a inceput sa publice la un moment dat lucrarile acestuia in limba tarii sale. Datorita valorii lor, cartile s-au vandut bine, si el a obtinut anumite fonduri pe care apoi s-a gandit sa le reinvesteasca pentru a publica si alte carti, pe care le considera valoroase. Afacerea a luat amploare, el era din ce in ce mai ocupat cu munca de editor. Nu prea mai avea timp sa mearga in India pentru a se intalni cu maestrul lui. Ca sa sustina afacerea s-a vazut nevoit sa caute si sa publice carti care se vand bine.

Calitatea spirituala nu mai era un criteriu. Treptat a uitat si de practica spirituala si de calea spirituala si de maestrul alaturi de care a pornit la drum. La ora actuala a devenit un mare om de afaceri, putred de bogat, are cea mai mare editura de carte ezoterica din tara respectiva, care rar mai publica cate o carte valoroasa, in rest bestselleruri de pe piata americana.

Omul acesta de 55 de ani mi-a destainuit intr-un moment de sinceritate si deschidere: „Stii, am senzatia ca am fost deturnat. Desi sunt considerat un om de succes, simt ca n-am facut ceea ce trebuia.” Am fost de acord cu observatia lui si am discutat chestiunea de mai multe ori, dar tot nu a facut nimic sa schimbe situatia. Mi-a spus ca de acum e prea tarziu, viata a trecut, vrea macar sa se bucure de rezultatele materiale ale vietii sale. Am incercat sa-l fac sa inteleaga ca nu este prea tarziu, ca inca isi poate constientiza menirea si poate munci pentru a si-o implini… pana intr-adevar nu va fi prea tarziu. A avut un moment de luciditate in care s-a hotarat sa faca schimbari majore in viata lui, dar dupa ce s-a intors la afacerile lui, a uitat din nou. Lucreaza in continuare pana la epuizare pentru ca afacerea sa mearga bine, se confrunta cu tot felul de boli si este nefericit, chiar daca doar in anumite momente recunoaste aceasta.

2. …se ridica la nivelul asteptarilor noastre, sau am realizat ceva in directia respectiva, dar prea putin. De exemplu, in cazul in care din menirea noastra facea parte sa realizam un mare centru terapeutic, si noi deocamdata am incropit un biet salon de masaj, din care ne asiguram traiul si atat, inseamna ca nu ne-am implinit rostul.

3. …servesc scopului pentru care ne-am mobilizat si daca rezolva acele probleme pe care ne-am propus sa le rezolvam. De exemplu: scopul nostru a fost sa gasim o solutie pentru reducerea somajului in orasul nostru si ne-am gandit ca pentru aceasta sa organizam niste cursuri de pregatire si reprofilare. Cursurile au avut succes, sute de oameni au beneficiat de aceasta pregatire, noi am fost foarte apreciati, dar datele statistice arata ca rata somajului n-a scazut deloc… Inseamna ca totusi nu ne-am implinit sarcina. Poate metoda nu a fost cea adecvata. Intr-un asemenea caz trebuie sa cautam alte metode.

4. …ne-a ajutat suficient de mult in a ne transforma, in a ne scoate la lumina potentialul nostru, inzestrarea noastra divina, daca intr-adevar simtim ca suntem mai mult decat am fost cand am pasit pe acest drum. Sa vedem, daca avem mai mereu sufletul trezit, daca simtim ca suntem in armonie si fericiti, daca avem in continuare elanul si entuziasmul pentru a face lucrurile utile pe care le avem de facut pentru a ne continua menirea.

Aceste verificari ale rezultatelor trebuie facute cat mai des, nu doar la atingerea rezultatului final. Verificarile pe parcurs sunt extrem de utile. Ne ajuta sa nu deviem, sau daca parasim pentru o vreme drumul nostru sa ne dam seama la timp, cand inca ne mai putem intoarce.

Sa nu mai ajungem in situatia in care ne intrebam „Ce rost are viata mea?” ci sa putem exclama cat mai des, plin de uimire si recunostinta: „CE ROST (extraordinar) ARE VIATA MEA!!!”

Aimen Klimmeron – Ce rost am?, Editura MIX

Terapia prin Culoare

Terapia prin culoare este o modalitate terapeutică complet naturală, capabilă de a reechilibra organismul, mai ales atunci când ne aflăm în condiţii de stres.

Încă din Antichitate, oamenii au sesizat efectele culorilor şi au încercat să vindece bolile cu ajutorul lor.

Culoarea era folosită nu numai în scopul de a vindeca, ci şi de a stimula mentalul şi de a creşte forţa vitală.

Fiecare culoare are o frecvenţă de vibraţie şi emite o undă care, după părerea vechilor chinezi, străbate retina şi ajunge la nervul optic, producând un lanţ de reacţii în organism.

Grecii şi romanii foloseau şi ei, foarte eficient, şi tot ca o formă de cromoterapie, razele ultraviolete. De la indieni ne-au parvenit cunoştinţele despre legăturile care există între culori şi cele şapte chakre (plexurile esenţiale ale organismului uman).

Cunoaştem faptul că chakrele acumulează energii subtile luminoase, colorate diferit, pe care le distribuie apoi în interiorul organismului.

Fiecărei chakre îi corespunde una dintre cele şapte culori de bază ale spectrului luminii albe descompuse prin prismă. Atunci când o anumită chakră este slab energizată, va apărea în organism o proastă funcţionare sau chiar o tulburare.

De obicei este suficient ca în aceste cazuri respectiva chakră să fie dinamizată şi încărcată cât este necesar plexului corespunzător. Acest lucru poate fi făcut prin expunere directă la o radiaţie luminoasă de culoarea corespunzătoare respectivei chakre, din zona plexului afectat.

Roşul

Pentru europeni, culoarea roşie exprimă dragostea, iubirea, pofta de viaţă, pasiunea, extazul.

În Extremul Orient, roşul evocă în general căldura, intensitatea, acţiunea şi trăirea intensă. Roşul este culoarea tendinţei expansive, rajas.

Întruchipare a ardorii şi a năvalnicei tinereţi, roşul este, în tradiţiile irlandeze, culoarea prin excelenţă războinică. În Japonia, culoarea roşie este purtată aproape exclusiv de către femei. Este un simbol al sincerităţii şi fericirii.

Roşul are cea mai joasă frecvenţă de vibraţie şi cea mai mare lungime de undă, fiind o culoare extrem de excitantă.

El stimulează secreţia de adrenalină, aducând un aport de energie şi vitalitate privitorului, creşte presiunea sangvină, măreşte tonusul muscular, activează respiraţia.

Roşul este considerat un stimulent universal. Această culoare are acţiuni binefăcătoare asupra sângelui, facilitează regenerarea celulară, măreşte puterea voinţei şi curajul.

Culoarea roşie, deoarece este considerată a fi un stimulent universal (şi este asociată cu căldura), este indicată în stări de moleşeală, lâncezeală, oboseală, depresie, în tulburări respiratorii, răceală, tuberculoză, bronşită, anemie, gripă, dureri reumatice etc.

Stimulator general, ea excită, irită, provoacă, incită la acţiune îndeosebi în plan psihomotor, este stimulent intelectual, uşor neliniştitoare, facilitează asociaţiile de idei.

Din nefericire, însă, este foarte folosită în toate formele de manipulare vizuală, de la simple reclame şi până la campaniile publicitare.

Galbenul

Pentru europeni, culoarea galbenă reprezintă culoarea orgoliosului, culoarea geloziei; antagonic acesteia, galbenul-auriu reprezintă Divinitatea, sentimentele şi iubirea faţă de Dumnezeu, sfinţenia. În iconografie regăsim acel halou de lumină ce înconjoară capul sfinţilor şi al îngerilor.

În cosmologia mexicană, galbenul-auriu este culoarea pe care o are pământul înainte de înverzire, la începutul anotimpului ploios. Această culoare este deci asociată misterului reînvierii.

Galbenul stimulează creierul, limpezind mintea şi ajutând în luarea deciziilor rapide. Cea mai importantă acţiune a sa este aceea de a ameliora digestia.

Pentru că este o culoare asociată cu astrul zilei şi cu lumina solară în sine, se spune că tot galbenul este cel care ne face mai optimişti. Stimulează de asemenea sistemul limfatic, asigurându-i funcţionarea în condiţii optime. La fel, stimulează nervul optic şi influenţează funcţionarea normală a sistemului cardiovascular.

În plan psihologic înviorează, fiind o culoare caldă, dinamică; cum este culoarea cea mai veselă, stimulează vederea. E folosită drept culoare relaxantă, în calmarea crizelor sau a stărilor de anxietate.

Persoanele care poartă culoarea galbenă în mod excesiv trădează o sensibilitate a meridianului Bilă-Ficat, în general o afecţiune hepatică.

Portocaliul

Pentru europeni, aceasta este culoarea veseliei, a căldurii şi senzualităţii. Este o culoare revitalizantă, care reprezintă energiile solare şi anunţă deschidere către ceilalţi şi sinceritate.

Pentru tibetani şi pentru călugării budişti, în genere, reprezintă evoluţia spirituală şi bucuria iluminării. Să ţinem seama, totuşi, de faptul că pentru a atinge iluminarea se impune renunţarea la tot ceea ce ne constrânge în plan material, evoluţia spirituală neavând nimic în comun cu lumea materială, obţinându-se acea stare de detaşare de tot ceea ce înseamnă griji pământene, necesităţi şi dorinţe materiale, ambiţii.

Pentru lumea arabă, portocaliul înseamnă şi jertfă; să nu uităm că, înainte de a fi sacrificate, victimele anumitor grupări teroriste sunt îmbrăcate într-o cămaşă portocalie, ca simbol al sacrificiului purtat în mod greşit, într-un război al Jihadului ce se doreşte a fi considerat drept sfânt.

Portocaliul este folosit în terapia depresiilor şi este de mare ajutor în revenirea după un şoc emoţional. Are rol în întărirea sistemului imunitar, în special pentru persoanele care pot suferi de pe urma alergiilor, primăvara.

Portocaliul are, de asemenea, un puternic efect benefic asupra sistemului digestiv şi stimulează organele sexuale.

Această culoare contribuie la o circulaţie mai activă a energiei prin canalele corpului energetic subtil şi menţine starea sănătoasă a ţesuturilor pielii şi a mucoaselor.

Purtarea hainelor în diverse nuanţe portocalii vă ajută să scăpaţi de tristeţe şi de spaime, previne căderile nervoase şi ajută la creşterea poftei de mâncare. Fiind o culoare caldă, dezinhibă, conferă optimism, veselie, senzualitate, provoacă stimularea emotivă.

De asemenea, favorizează secreţia gastrică şi îmbunătăţeşte digestia.

Culoarea portocalie este foarte bună împotriva oboselii, decepţiilor, deziluziilor, ipohondriei, stresului, demenţei senile sau se foloseşte în caz de epilepsie, astm cronic, tuse, spasmofilie etc.

Rozul

Ca şi portocaliul, acesta este rezultatul unui amestec de culori, roşu şi alb, culori opuse, dar care se completează foarte bine.

Pentru europeni, culoarea roz reprezintă copilăria fericită, iubirea neprihănită şi inocenţa.

Simbolistic, reprezintă semnul iertării şi al prieteniei. Este o culoare care îl face pe cel ce o poartă să iubească lumea spirituală, fiind deci culoarea iubirii şi totodată cea mai romantică şi afectivă culoare.

Vivacitatea este caracteristica acestei culori, iar dacă apare frecvent în vestimentaţia unei persoane mature, indică dorinţa acesteia de a trăi şi de a se bucura de viaţă.

De asemenea, în cazul copiilor s-a observat că stimulează creativitatea şi sentimentul de protecţie maternă.

Verdele

Este culoarea naturii şi a vieţii; simbolizează pacea, temperarea, primăvara cu un nou început.

Pentru irlandezi, culoarea verde „de smarald” ar spune parcă „sunt liber şi mă bucur de ceea ce văd şi ce simt”, fiind un pic contrastantă cu roşul de rubin.

Verdele are o lungime de undă cu valoare medie, este mediator între rece şi cald, între sus şi jos, este o culoare liniştitoare, răcoritoare, umană.

Culoarea verde este benefică pentru vedere şi pentru sistemul nervos.

Verdele se potriveşte camerelor de odihnă şi relaxare, deoarece oferă sentimente de linişte şi armonie, vindecă şi linişteşte sufletul, elimină tensiunile şi anxietăţile.

Oamenii se simt confortabil când în încăpere există pete de culoare verde, chiar dacă ele nu sunt foarte mari sau foarte deschise; acestea oricum au efect odihnitor asupra ochiului, creând linişte, bună-dispoziţie, relaxare.

Culoarea verde este utilizată în general datorită capacităţii sale de a destinde psihicul şi corpul, în cazuri de dureri de cap, nevralgii, hipertensiune, insomnie, ulcer, tulburări cardiace sau cancer.

Din nou, din nefericire culoarea verde îşi găseşte un loc de cinste în toate formele de exprimare a manipulărilor vizuale, creând dependenţă şi anumite fixaţii cu rol manipulativ.

De asemenea, folosirea în exces a acestei culori poate determina o creştere patologică a activităţii bilei şi poate fi în acelaşi timp cauza apariţiei pietrelor în căile biliare.

Albastrul

În cultura europeană, albastrul defineşte speranţa, crezul, infinitul cerului şi ajutorul divin.

În budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Înţelepciunii transcendente, a cărei posibilă imagine este aceea a imensităţii cerului albastru; Lumina albastră a Înţelepciunii lui Dharmadhatu (conştiinţa originară), cea care deschide Calea Eliberării.

Albastrul este cea mai rece dintre culori şi, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. În psihanaliză, albastrul-deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului premonitor, ce transcende dincolo de impulsurile subconştientului.

Această culoare calmează respiraţia şi reduce frecvenţa pulsului. De asemenea, stimulează producţia de melatonină, un hormon care ne ajută să ne relaxăm şi să avem un somn profund. Multă lume care suferă de insomnie nu ştie că, dacă citeşte la o lampă cu abajur albastru, somnul nu va întârzia să apară.

Violetul

Culoarea violet are capacitatea extraordinară de a uşura accesul la stările de meditaţie şi de a accelera evoluţia spirituală; mai este utilă în cazuri de migrene şi stimulează activitatea glandei tiroide.

Spiritual, această culoare este considerată a fi o reflexie a Sfântului Duh.

Violetul este o culoare a moderaţiei, constituită din roşu şi albastru în proporţii identice, reprezintă echilibrul între Cer şi Pământ, simţuri şi raţiune, înţelepciune şi patimă.

Culoarea violet ne hrăneşte şi ne energizează în mod inefabil partea cea mai înaltă a creierului, ajutându-ne să ne extindem orizontul înţelegerii.

Leonardo Da Vinci susţinea că puterea de meditaţie a fiinţei umane poate fi mult mărită dacă medităm într-o cameră cu geamuri violete la ferestre, atunci când soarele este la amiază.

Cristalul de culoare violetă, ametistul, iniţiază înţelepciunea şi înţelegerea superioară; prezenţa sa aduce linişte, armonie, pace interioară, ajută în călătoriile în astral, călăuzeşte mintea spre o înţelegere mai profundă.

Violetul are un efect benefic asupra stării mentale şi este cunoscut drept o culoare care sporeşte încrederea în sine şi forţa spirituală.

La nivel psihic, culoarea violet calmează rapid angoasele, anihilează frica, elimină agresivitatea şi face să dispară gelozia.

Înglobând clarviziunea, sentimentul eternităţii, starea de fuziune şi unitate cu tot ceea ce ne înconjoară, violetul stimulează trăirile spirituale înalte, precum şi simultaneitatea unor stări ca optimismul şi nostalgia.

Negrul

Pentru europeni, negrul este asociat cu suferinţa, cu renunţarea sau pierderea cuiva drag, cu depresia şi singurătatea.

S-a constatat că preferinţa către vestimentaţia de culoare neagră este motivată întotdeauna de starea de spirit a persoanei care o poartă. Ea anunţă dorinţa de singurătate, independenţă, neimplicare şi mai ales perioade de criză morală.

autor Teodor Vasile, ”Cancerul, boala tristetii”

♥ IUBIREA - miezul problemei ♥

Nimeni nu este atât de aspru cu tine aşa cum eşti tu însuţi. Asemeni tuturor fraţilor tăi, suferi de un profund sentiment de imperfecţiune şi nevrednicie. Te urmăreşte sentimentul că ai făcut nişte greşeli teribile pentru care, mai devreme sau mai târziu, vei fi pedepsit de autorităţi umane sau de vreo autoritate abstractă spirituală, cum ar fi Dumnezeu sau legea karmică.

Aceste chestiuni nerezolvate cu privire la autoevaluarea ta reprezintă condiţiile în care se realizează întruparea ta. Cu alte cuvinte, eşti aici pentru a le rezolva. Tu ţi-ai ales părinţii, pentru ca ei să-ţi exacerbeze sentimentul de vinovăţie, în aşa fel încât să poţi deveni conştient de el. Aşadar, a-i învinui pe ei pentru problemele tale, nu te va ajuta să îndepărtezi condiţiile pe care, în mod reciproc, voi le-aţi impus iubirii. Singura cale de ieşire este ca tu să devii tot mai conştient de propria ta vinovăţie şi de credinţele şi tiparele de interacţiune bazate pe frică.

A căuta pe cineva special, care să-ţi furnizeze iubirea pe care părinţii tăi nu au fost în stare să ţi-o ofere, nu este o rezolvare, ci doar va agrava lucrurile. Să nu fii surprins, dacă partenerul sau partenera pe care i-ai ales sunt întruparea perfectă a părintelui cu care ai cele mai multe de vindecat. Nu poţi să nu ajungi faţă în faţă cu propriile tale răni. Părinţii, soţii şi copiii sunt aici ca să te ajute să vezi propria ta nevoie de vindecare - iar tu, la rândul tău, îndeplineşti aceeaşi funcţie în vieţile lor.

Căutarea iubirii necondiţionate într-o lume a condiţiilor este sortită, în mod inevitabil, eşecului. De vreme ce toţi fraţii tăi acţionează conform unor tipare bazate pe ruşine sau vină, ei nu îţi pot oferi iubirea pe care ştii că o meriţi şi nici tu nu le-o poţi oferi lor.

Cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să vă ridicaţi unul altuia starea de conştientă asupra iubirii ce vă este necesară - şi să începeţi să vă asumaţi responsabilitatea de a v-o dărui vouă înşivă.

Dacă nu-ţi asumi responsabilitatea de a aduce iubirea în propriile tale răni, nu vei ieşi din ciclul vicios atac/apărare, vină şi învinuire.

Sentimentele tale de furie, jignire şi trădare - oricât de justificate ar părea ele - nu vor face decât să toarne ulei pe focul conflictului interpersonal şi vor continua să reîntărească credinţa sau convingerea ta sub-conştientă că eşti nevrednic de iubire şi incapabil să iubeşti.

Trebuie să înveţi să vezi cât de departe se întinde propria ta ură de sine. Până ce nu te vei uita în oglindă şi nu vei vedea, reflectate acolo, propriile tale convingeri, îl vei folosi pe fiecare seamăn al tău din cadrul experienţelor tale ca pe o oglindă care să-ţi arate ceea ce crezi despre tine însuţi. Deşi nu e nimic greşit în această practică, ea nu este calea cea mai scurtă sau uşoară spre acasă, întrucât există întotdeauna tendinţa de a gândi că ceea ce vezi este lecţia altuia.

Dacă vrei să ieşi din psihologia vicioasă a lumii, trebuie să opreşti jocul proiecţiei. Acest joc ascunde atracţia ta subconştientă spre moarte, în spatele unei faţade a blamării şi a unei moralităţi condiţionate. E o ironie, într-adevăr, dar - în chiar clipa când îţi declari inocenţa pe socoteala aproapelui tău - tu îţi întăreşti, de asemenea, propriile sentimente de vinovăţie şi inferioritate.

Nu există altă cale de ieşire din cercul vicios al vinei şi învinuirii, alta decât de a înceta să învinuieşti. Dar fii pregătit. Dacă vrei să te dai jos de pe roata suferinţei, s-ar putea să constaţi că nu te bucuri de prea multă popularitate. Cei ce nu participă la jocul lumii - proiecţia - sunt primii care vor fi atacaţi.

Dacă nu ai învăţat nimic din viaţa mea, asta precis ai învăţat-o!

Oricine care îşi recunoaşte propria frică - fără a o proiecta în afara sa - periclitează jocul lumii. Oricine care îşi asumă propriile gânduri ucigaşe şi le caută rădăcinile în propria conştiinţă, ameninţă eşafodajul moral al societăţii. În societatea umană există bine şi rău. Cei care fac ceva bun sunt răsplătiţi, iar cei care fac ceva rău sunt pedepsiţi.

Aşa a fost dintotdeauna.

Învăţătura mea ameninţă acest postulat fundamental. La nivelul cel mai de suprafaţă, ea contestă ideea că răul ar trebui pedepsit. În faţa strigătului pentru plată şi răsplată, m-am situat şi voi continua să mă situez în favoarea iertării.

La un nivel mai profund, învăţătura mea contestă însăşi ideea că cineva ar trebui condamnat din cauza comportamentului său. Dacă cineva acţionează greşit, aceasta se datorează faptului că are gânduri greşite, gânduri false. Dacă el poate să-şi dea seama de neadevărul gândirii sale, îşi poate schimba comportamentul. E în interesul societăţii să-l ajute s-o facă. Dar dacă se aplică o pedeapsă, ideile sale false vor fi reîntărite şi li se va mai adăuga şi povara vinei. Ai auzit zicala: „Din două rele nu iese un lucru bun”. Aceasta este esenţa învăţăturii mele. Toate relele trebuie îndreptate aşa cum trebuie. Altfel, corecţia înseamnă atac. A te opune, a căuta să birui sau să te cerţi cu o idee falsă este echivalent cu a o consolida. Aceasta este calea violenţei. Calea mea, pe de altă parte, este nonviolenţă. Prin modul ei de abordare a problemei, ea demonstrează care este soluţia. Ea aduce iubire, nu atac, celor cuprinşi de durere. Mijloacele sunt compatibile scopului.

A face ceva rău înseamnă a profesa vina şi a perpetua credinţa că durerea şi suferinţa sunt necesare. A face ceva bun înseamnă a profesa iubirea şi a-i demonstra puterea de a depăşi toată suferinţa. Pe scurt, nu ai niciodată dreptate când faci un lucru rău şi nu greşeşti niciodată când faci un lucru bun.

Ca să ai dreptate, fă bine.

Nu poţi iubi într-un mod lipsit de iubire. Nu poţi avea dreptate şi, în acelaşi timp, să ataci ceea ce este rău, deoarece eroarea e cea care trebuie demontată şi, întrucât rădăcina a tot ce înseamnă eroare este frica, numai demontarea fricii va aduce corecţia.

Iubirea este singura reacţie ce demontează frica. Dacă nu crezi asta, încearc-o. Iubeşte orice persoană sau situaţie care îţi evocă în tine frica, şi aceasta va dispărea. Asta este adevărat, nu atât datorită faptului că iubirea e antidotul fricii, ci fiindcă frica este „absenţa iubirii”. De aceea, ori de câte ori iubirea este prezentă - frica nu poate exista.

Cei mai mulţi dintre voi înţeleg foarte multe despre frică, dar foarte puţine despre iubire. Vă este frică de Dumnezeu, vă este frică de mine şi vă este frică unul de celălalt.

De ce vă e frică? Deoarece aveţi convingerea că nu meritaţi să fiţi iubiţi şi nici nu sunteţi capabili să iubiţi pe altcineva.

Această credinţă este singura credinţă ce trebuie schimbată. Toată negativitatea din viaţa voastră se va destrăma, o dată ce demontaţi această credinţă eronată despre voi înşivă. Tu, prietenul meu, nu eşti ceea ce gândeşti că eşti. Nu eşti doar o acumulare a tuturor convingerilor şi faptelor tale negative. Asta este ceea ce crezi tu că eşti, dar nu e ceea ce eşti. Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, la fel ca şi mine. Tot ceea ce este bun şi adevărat despre Dumnezeu, este bun şi adevărat despre tine.

Acceptă acest fapt - fie şi numai pentru o clipă - şi viaţa ta va fi transformată. Acceptă aceasta în privinţa fratelui tău - aproapelui tău - chiar în acest moment şi tot conflictul dintre voi se va termina.

Ceea ce vezi este un rezultat direct a ceea ce crezi. Dacă tu crezi că eşti vinovat, atunci vei vedea o lume vinovată. Iar o lume vinovată va fi pedepsită - şi la fel vei fi şi tu.

„Dumnezeu te va bate. Dumnezeu va nimici lumea. Dumnezeu se va răzbuna.???” Acestea, prietenii mei, sunt gândurile pe care voi le gândiţi. Acestea - deşi sunt blasfemii - sunt ideile absurde pe care vreţi să mi le atribuiţi mie! Din fericire, eu înţeleg că acesta este doar modul vostru - nu prea subtil - de a vă canoni.

Este o manevră de tergiversare. În timp, veţi obosi de ea. Nu va dura mult până ce veţi începe să respingeţi - individual şi colectiv - întreg conceptul vinei şi veţi tânji să veniţi acasă.

Prietenii mei, aştept cu bucurie şi certitudine acest moment al deplinei onestităţi şi responsabilităţi. În acea zi, când veţi vedea binele vostru şi pe cel al semenilor voştri ca fiind unul şi acelaşi, tot ceea ce vă separă de Dumnezeu se va desprinde de voi şi veţi sta alături de mine în toată splendoarea voastră.

♥ Atunci veţi cunoaşte în mod neîndoielnic Iubirea lui Dumnezeu pentru voi.♥

Atunci veţi cunoaşte că El/Ea nu v-a abandonat niciodată, nici chiar în culmea demenţei voastre, când aţi gândit că El/Ea vrea să vă pedepsească şi să vă distrugă lumea.

Atunci veţi cunoaşte puterea minţii voastre de a crea şi atunci veţi alege să creaţi împreună cu Dumnezeu şi nu separat de El/Ea.

Paul Ferrini, IUBIRE FĂRĂ CONDIŢII, Reflecţii ale Minţii Christice