Casatoria e o minune pe pamant

 

Intr-o lume unde toti si toate sunt in dezbinare, casatoria e locul unde doi oameni, multumita faptului ca s-au indragit unul pe celalalt, devin una; locul unde se termina dezbinarea, unde incepe infaptuirea vietii in unire. Si in aceasta consta cea mai mare minune a relatiilor omenesti: doi devin dintr-o data o singura personalitate; dintr-o data, doua persoane, intrucat s-au indragit una pe alta si s-au acceptat una pe alta pana la capat, desavarsit, ajung ceva mai mare decat o pereche, decat pur si simplu doi oameni - ajung una.

A trai in dezbinare este chinuitor, este greu, iar impreuna este usor, este ceva cu care suntem deprinsi. Interesele intelectuale, gusturile se deosebesc, si, ca atare, este foarte usor sa-ti spui: "vreau sa traiesc prin ceea ce ma intereseaza: unii traiesc pentru castig, altii pentru cultura, altii cauta un ideal, insa eu sunt o unitate autosuficienta, imi sunt de ajuns eu insumi…”. De fapt insa, aceasta naste dezagregarea societatii, dezagregarea umanitatii. In ultima instanta, nu mai ramane nimic din minunata unire care ar fi putut sa fie intre oameni. Si casatoria reprezinta minunea refacerii unitatii acolo unde aceasta nu poate fi refacuta prin puterile omenesti.

Taina iubirii fata de om incepe in clipa cand ne uitam la el fara dorinta de a-l poseda, fara dorinta de a stapani asupra lui. Cand ma aflu fata in fata cu un om pe care il vad cu ochii iubirii, nu cu ochii nepasarii sau cu ai urii, atunci ma impartasesc de omul acela, intre noi incepe ceva comun, o viata comuna. Receptarea omului are loc la o profunzime care se afla dincolo de cuvinte, dincolo de emotii. Un credincios ar zice: "Cand il vad pe om in aceasta lumina, in lumina iubirii curate, vad in el chipul lui Dumnezeu, o icoana”.

Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna: "Ce ai gasit la el? Ce ai gasit la ea?” - si omul da raspunsul absolut delirant: "Dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?” Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede frumusetea, iar cel care nu iubeste, sau e nepasator, sau uraste vede doar ranile. Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit.

Casatoria trupeasca reprezinta, dupa invatatura unuia dintre Parintii Bisericii, o taina asemenea Euharistiei, impartasirii credinciosilor. In ce sens? In acela ca in Euharistie, prin puterea lui Dumnezeu, prin minunea iubirii care uneste si a credintei reciproce, credinciosul si Hristos devin una. Si in casnicie (bineinteles, la alt nivel si in alt fel), datorita credintei reciproce si a iubirii reciproce, doi oameni depasesc orice dezbinare si devin o singura fiinta, o singura personalitate in doua persoane. Cei doi se raporteaza unul la celalalt ca la ceva sfant si preschimba toate relatiile lor, inclusiv cele trupesti, intr-o taina, in ceva care se inalta mai presus de pamant si se ridica la vesnicie.

Intr-un vechi manuscris al Evangheliei este un pasaj unde Hristos este intrebat: "Cand va veni imparatia lui Dumnezeu?” Si Hristos raspunde: "imparatia lui Dumnezeu a venit deja acolo unde nu mai sunt doi, ci unul…”.

Credinciosii, ca si necredinciosii, sunt ingrijorati in zilele noastre de lipsa de trainicie a casatoriilor si de suferinta pe care aceasta lipsa de trainicie o aduce atat sotilor, cat si copiilor. Multi sunt ingrijorati de dezagregarea familiilor si de lipsa de bucurie a vietii familiale, lipsa de bucurie care domneste acum peste tot. Asta se intampla, intr-o anumita masura, deoarece idealul casatoriei, ce exista candva, a devenit acum de neinteles pentru oameni. Multi privesc casatoria pur si simplu ca pe o intelegere particulara. Ei se simt oameni aparte, in afara societatii, si ca atare li se pare ca au dreptul sa se poarte asa cum vor.

Multi privesc casatoria din punct de vedere pur social-politic. In acest caz, familia devine nu mai mult decat o particica, o foarte mica particica din aparatul social-politic, care ii impune o povara considerabila, iar aceasta povara este cateodata cu neputinta de suportat. Daca e sa aprofundam cauzele acestui fapt sau felul cum oamenii se casatoresc in ziua de astazi, ei ar putea fi impartiti, si se pare, in cateva categorii.

Unii se casatoresc (mai bine zis traiesc impreuna) pentru ca se plac, pentru ca intre ei exista o atractie fizica sau psihologica. Acestia nu cauta in casatorie infaptuirea vreunui scop, nu vor sa ajunga undeva, li se pare ca daca pot sa se satisfaca unul pe celalalt trupeste ori sufleteste au obtinut deja totul. Pentru asta ei nu cauta nici binecuvantarea lui Dumnezeu, nici sa se incorporeze in societatea omeneasca si sa aduca in ea ceva nou.

Altii cauta casatoria pentru ca intre ei exista o potrivire sufleteasca, trupeasca, dar totodata au si un ideal in comun. Ei vor sa stea nu fata catre fata, ci umar la umar; nu vor sa isi petreaca viata in contemplare reciproca si in satisfacere reciproca, ci vor sa paseasca impreuna in viata si sa creeze viata. In functie de convingerile lor, unii - cei necredinciosi - vor construi o societate fara Dumnezeu, insa vor cauta in ea toata profunzimea accesibila lor in privinta omului; altii - cei credinciosi - vor cauta o alta dimensiune.

Unii cred pur si simplu intr-o divinitate nedefinita, intr-o putere suprema, si pe de o parte vor cauta binecuvantarea acestei puteri, un cuvant bun spus in numele acestei divinitati, iar pe de alta se vor gandi cum sa creeze o casatorie care sa fie mai mare decat omul, care sa fie atat de mare, incat sa devina atotomeneasca.

Cei ce cred intr-un Dumnezeu definit (acum voi vorbi din punctul de vedere al crestinului) vor cauta infaptuirea casatoriei dupa modelele care ni s-au dat in Biserica crestina: casatoria ca unire, casatoria ca imagine a vietii vesnice - pe care poate ca cel mai bine a exprimat-o scriitorul francez Gabriel Marcel . Acesta scrie: "A-i spune omului: te iubesc inseamna a-i spune: vei trai vesnic, niciodata nu vei muri…”.

Mitropolitul Antonie de Suroj

Sursa aici

Despre dragoste, iertare şi suferinţele provocate de cei dragi

Suferim de fiecare dată când simţim că dragostea lipseşte. Chiar dacă încă nu avem iubirea, totuşi o râvnim, tânjim după ea. Toată viaţa noastră se construieşte şi poate avea un rost doar pornind de la iubire şi sfârşind în iubire, deoarece de iubire sunt legate însuşi toate poruncile Lui Dumnezeu.

Cel mai mult suferim când oameni foarte apropiaţi nouă (precum familia, îndeosebi părinţii, rudele, prietenii), ne rănesc voluntar sau involuntar prin comportamentul lor, prin limbajul sau acţiunile lor. Suferim când ei se descarcă pe nedrept pe noi, de multe ori neînţelegând şi negăsind o logică în reacţiile lor. Şi atunci, ne măcinăm, ne frământăm, o sucim în toate felurile : " De ce s-a purtat aşa cu mine? De ce a ţipat la mine ? Nu i-am făcut nimic rău! '' Ca urmare, ne amărâm, crezând că e inacceptabil ca tocmai cei dragi, singurii noştri apropiaţi, să ne trateze aşa, şi picăm în deznădejde, pentru că nu primim iubirea.

Iubirea este un dar dumnezeiesc, este Însuşi Dumnezeu. Nimeni nu poate iubi în afara Duhului Sfânt, nimeni nu poate înţelege iubirea în afara Duhului Sfânt. Cu toate acestea, fiecare caută iubirea în modul său. Încă din copilărie, fiecare dintre noi a căutat iubirea părinţilor, iubirea fraţilor. Fiecare ne-am închipuit cum trebuie să fie iubirea, fiecare credea că ştie ce ar trebui să facă ceilalţi pentru ca el să se simtă iubit. Fiecare şi-a închipuit nişte gesturi, vorbe, feţe care privesc într-un anumit fel. Suferim apoi că cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească, suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi, nu există.

De ce ne aflăm în această stare de suferinţă şi de ce trecem peste ea atât de greu?

Din neputinţa noastră de a iubi dumnezeieşte şi de a ierta. Observăm, că atunci când am dori să iertăm, trebuie să simţim multă durere şi renunţare. O durere care mă omoară pe mine, ca să îi fac loc celuilalt să trăiască. Iar această durere e cu atât mai adâncă, cu cât cei care ne-au făcut să suferim sunt oamenii noştri dragi, care aparent, nici nu îşi vor cere iertare. Dar '' Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată aşteptaţi? Oare nu şi păgânii fac aşa? Dar eu zic : iubiţi pe vrăjmaşii voştri.'' Vrăjmaşii noştri nu sunt cei care ne-au spart casa. Sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbură prin cuvinte, prin felul lor de a fi.

O persoană foarte apropiată şi dragă mie m-a făcut de multe ori să sufăr. Deşi o persoană bună la suflet şi foarte corectă, dar care atunci când e orbită de mânie și nu reușește mereu să se controleze, se răzbună verbal sau prin comportament față de ceilalți. Un comportament de nerecunoscut , irațional uneori , dur, lipsit de iubire. Cât am suferit, am plâns și m-am întrebat de ce se poartă așa cu mine. Acestea le gândeam când eram mai mică. Apoi am început să gândesc puțin diferit. Să observ problemele, lucrurile care probabil au măcinat-o pe persoana respectivă. Am luat în calcul copliăria și educația primită în familie.De fiecare dată când cineva mă face să sufăr, încerc să mă gândesc , oare ce suferință are pe suflet, de se poartă așa ? Căci persoanele furioase și nedrepte, care se răzbună pe cei dragi nu sunt definiți prin așa ceva. Nu îi caracterizează asta. Țipătul lor este de fapt strigătul sufletului după iubire.

Părinții ne ziceau așa: "Când cineva îți greșește, te ceartă, tu dă vina pe diavol." Pentru că nimeni dintre noi nu vrea să facă răul. Dar totuși, noi îl facem. De ce ? Cu voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învață să facem rău. Să dăm vina pe diavol și să ne scutim aproapele de vina asta. O greșeală a noastră, care ne provoacă suferință , este să credem că răul ce ne fac părinții sau apropiații noștri îi definesc și că aceștia au ceva personal cu noi. Nu trebuie să ne facem impresia asta despre ei și să îi vedem prin prisma acestui rău pe care îl fac. Asta înseamnă a judeca. Răul pe care aproapele nostru îl face este accidental, s-a întâmplat, e trecător. Cine știe ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos căci așa e el, dar știm noi ce face el când e singur în gândurile sale? Poate îi pare rău și lui de felul cum este și îi este greu sau nu știe cum să își ceară iertare.

Cu tot felul de gânduri de acest fel să încercăm să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui. Nu spun că eu reușesc acest lucru mereu, căci această neputință de a iubi și de a ierta o avem toți. Iertarea și iubirea sunt o lucrare permanentă. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici în gândurile lui, să-l retrăiești în propria inimă, să-i înțelegi necazurile și durerile. Cea mai mare dragoste este de a-ți pune viața pentru aproapele tău, de a-ți omorî voia, așa cum a făcut Hristos. Apostolul Pavel sfătuiește pe fiecare " să nu caute pe ale sale, ci ale aproapelui ". În aceată dăruire se descoperă taina iubirii. A da aduce mai multă fericire decât a primi. Cel ce se dăruiește pe sine aproapelui său prin tăierea vorbii, primește în schimb și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Ne dăruim pe sine ori de câte ori iertăm celor ce ne greșesc. A ierta înseamnă a renunța la tine însuți , la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce a greșit, înseamnă să mori tu , pentru a lăsa pe celălalt să trăiască. De fiecare dată când nu iertăm, ucidem cu piatra inimii noastre, atât pe noi cât și pe celălalt, dar când iertăm, dăruim viață. Încercați să vă aduceți aminte cum vă simțeați când erați iertați pentru greșelile voastre. Nu-i așa că vă simțeați iubiți, fericiți, mai deplini, mai puternici? " Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor ". Spunea Savatie Baștovoi , că dacă cineva nu poate ierta pe aproapele său, dacă îl judecă, e numai pentru că nu a cunoscut încă iertarea Dumnezeiască, dragostea Dumnezeiască asupra sa. De ce ? Pentru că nu crede că o poate primi, nu are credință.

Totul sună frumos și ușor, și totuși de ce este așa de greu de pus în practică? Este greu nu pentru că iubirea ar fi grea, ci pentru că noi, prin cădere, ne-am începărtat atât de mult de ea, încât cu greu mai înțelegem despre ce e vorba. Nu degeaba Sfântul Ioan Scărarul, în Scara sa, a pus starea de a iubi, starea noastră normală, ca ultimă treaptă. Până să o putem atinge trebuie să trecem prin pocăință, prin ascultare, prin plâns, prin tăierea vorbii. Dar acesta nu este prilej de deznădejde. Apostolul Pavel a socotit să povestească cum s-a lepădat de Hristos tocmai ca noi să prindem curaj. De altfel, Dumnezeu descoperă iubirea cui și când voiește.

Să ne aducem aminte de tâlharul de pe cruce, care până atunci petrecuse o viață de fărădelegi. Vedeți cum a iertat Dumnezeu pe tâlhar? Atunci noi de ce nu ne-am ierta familia și prietenii? Oare ce înseamnă tot ce am făcut noi pentru aceștia și devotamentul nostru pe lângă sângele lui Hristos? Iar noi care îl trădăm pe Hristos mereu , oare putem cere socoteală celor ce greșesc , nu față de noi, ci în primul rând , tot față de Dumnezeu? Dacă ne-am aduce aminte de aceste lucruri la timp, nu am putea ține supărare în noi prea multă vreme.

Să nu ne necăjim dacă vedem cum ne luptăm cu noi, căci nimeni nu poate ierta dintr-o dată. Dacă ar fi așa de simplu, nu ar mai făgădui Dumnezeu Împărăția pentru un gând pe care noi l-am putea dobândi atât de ușor. Și să nu urâm pe Domnul pentru oamenii ce își descarcă furia pe noi sau ne fac rău. Noi nu putem urî pe Dumnezeu, ce-a făcut El ca să-l urâm? A murit pentru noi, ne-a dăruit toată dragostea Lui...Sfântul Isaac Sirul ne spune că semnul iertării este să urâm păcatul. Niciodată omul. Mereu să gândim că aceasta nu este firea lui adevărată, ci o minciună a diavolului. Femeia samarineancă, care a avut șase bărbați, nu i-a cerut lui Hristos să o binecuvânteze ca să aibe și ea o căsnicie mai bună. Ea avea alte preocupări legate de rugăciune, de cum ar trebui să ne rugăm. Asta arată ce fel de inimă avea.

Când ne nedreptățesc sau se poartă cei dragi urât cu noi , să încercăm să le înțelegem durerile. Să vă povestesc o întâmplare. Am avut un bunic care a fost alcoolic. Deși se purta îngrozitor când era beat și teroriza casa, eu , ca și copil mic atunci, mereu l-am simțit ca pe un om cu un suflet și o inimă foarte bună. Ceea ce și era, când nu era băut. Ajuns în comă alcoolică, tot zăcea așa la pat de câteva zile. Cu multă și grea convingere ( pentru că alcoolismul lui era vestit în tot satul ) au adus un preot să îi facă o rugăciune de iertare a păcatelor. În timpul rugăciunii, din ochii bunicului meu au început să curgă lacrimi, deși era inconștient. La scurt timp a murit.

Oare nu este evident că și în acest om a zăcut tânjirea după Dumnezeu, că și în acest om rămăsese o parte din lumina lui Dumnezeu, iar alcoolismul a fost doar o dovadă de durere? Nu au destulă suferință acești oameni? De ce să le mai înmulțim durerea dragilor noștri cu nemulțumirea și supărarea noastră? Să iertăm! Cei care ajung astfel, ajung din cauză că se simt însingurați, pentru că nu au mai avut parte de dragoste, pentru că nu li s-a acordat atenție. Mult mai târziu, când am fost mai mare, am aflat că bunicul meu a fost de mic orfan de mamă. Să ne uităm mai senin la păcatele celorlalți, pentru că păcatul întotdeauna aduce foarte multă durere. Să ne gândim la durerea din inima celuilalt, la suferințele lui. Să iertăm, căci nu știu ce fac. Dacă ar ști, ar cădea în fața Domnului și ar plânge.

Sfântul Non, văzând pe desfrânata cetâții, numită Pelaghia, s-a gândit astfel : "Cât timp pierde ea la oglindă, să se împodobească (...). Și eu pentru Mirele Ceresc nu îmi împodobesc sufletul, nu-mi fac atâta vreme." Cuvântul smerit al Sfântului a smerit-o și pe Pelaghia, care a devenit mai apoi Sfântă. Uitați ce poate face dragostea! O replica simplă, dar adâncă! Să nu ne bucurăm pentru că ne iubesc pe noi oamenii, să-i iubim noi pe ei, asta-i mare lucru. Să mulțumim Lui Dumnezeu pentru familia și oamenii ce ni-i aduce în cale, să mulțumim pentru că ne dă prilej să ne exersăm iubirea, să ne pară rău pentru că nu avem noi destulă bunătate în suflet, nu pentru că ne-a rănit cineva!

Cum să iubim pe cineva care permanent ne face rău? Cu mintea îndreptată spre Hristos. Să ne întrebăm cum îl vede Hristos pe acest om. Nu știm cum îl vede, dar a murit pentru el. Fiecare dintre noi dacă se uită în urmă, vede câte neajunsuri , câte confuzii a avut în mintea sa, în drumul spre Dumnezeu. Și , cu toate acestea, Dumnezeu a căutat spre noi. Așa să vedem și pe apropiații noștri. Dacă săvârșesc vreo greșeală, o fac din neștiință și Dumnezeu îi judecă în această neștiință, vede ceea ce noi nu vedem. Se întâmplă că oamenii care au la vedere neajunsuri și tot felul de apucături, au tot felul de daruri în spate, pe care Domnul vrea să le ascundă.

Avem datoria să ne izbăvim de răul din inima noastră, invidia, slava deșartă că suntem mai buni, și să răspundem cu aceeași dragoste celorlalți, așa cum ne-a iubit și ne-a iertat Dumnezeu când s-a pogorât în lume, când l-am trădat în rai, când nu i-am ascultat poruncile și când a murit pentru noi. Așa cum el i-a iertat pe toți fiii Săi, care l-au necăjit și îl necăjesc clipă de clipă.

În măsura în care iubim, ne umplem de rost și ne aflăm locul în această lume făcută de Dumnezeu. Dacă nu vedem iubirea din jur, este pentru că noi înșine nu o avem. În noi să construim dragostea, căci porunca ne spune " Iubiți pe vrăjmașii voștri" , și nu "Faceți-i pe vrăjmașii voștri să vă iubească mai mult". A ierta înseamnă "să te reîntorci la viață , să dăruiești viața" . Dacă ne putem asemăna cu ceva prin Dumnezeu, atunci prin iertare ne facem asemenea lui Dumnezeu.

Doamne ajută!

(Notă: de mare ajutor în realizarea acestui articol a fost cartea lui S. Baștovoi "A iubi înseamnă a ierta", pe care o recomand cu multă căldură ).

Sursa aici

Daca ai uitat ca esti de aur...

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca m-ai putea ajuta tu pe mine poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul intelept.

Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem a deva rata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra si nu va dati pe degeaba, unuia sau altuia doar pentru ca lumea asta prost asezata le da o oaresce "aura"!

Sa va iubeasca oamenii, ingerii si Bunul Dumnezeu!
"Tot ce-i trebuie raului ca sa reuseasca este ca oamenii buni sa nu faca nimic". (Edmund Burke)

"Rugaciunile incep sa fie ascultate atunci cand vocea care le rosteste a pierdut puterea de a rani".

"Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea".

"Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona". (A. Einstein)

Legea Atractiei – Constiinta

Hai sa iti dezvalui cel mai mare secret din Legea Atractiei. Esti atent? Si iata-l: ceea ce atragi in viata ta, depinde de nivelul tau de Constiinta, vis-a-vis de obiectul atractiei tale! Oooo, dar asta este cu adevarat remarcabil, asa ca da-mi voie sa o mai spun inca o data: ceea ce atragi in viata ta, depinde de nivelul tau deConstiinta, vis-a-vis de obiectul atractiei tale! Nu vreau sa treci asa de usor peste o afirmatie atat de puternica! Deci hai, ca impreuna, sa despachetam in mod strategic, acest mare secret.

Deschide-ti mintea la urmatorul proces, in care voi exprima intr-o maniera practica, ce reprezinta Constiinta. Stiu ca este destul de pretentios sa definesc ce reprezinta constiinta  intrucat… citez – “Constiinta este ceva foarte greu de definit. Oamenii au incercat sa explice constiinta si sa inteleaga ce este mai exact. Ce inseamna pentru noi, fiintele umane. – A. Newberg”.

Dupa ani de reflexie asupra notiunii de constiinta  am reusit sa ii dau urmatoarea reprezentare: cand auzi, privesti, atingi, orice inseamna prosperitate sau succes sau orice altceva intra in campul atentiei tale emotionale… faci asta in stare atasata sau detasata? Adica, simti ca iti apartine sau ca exista o bariera intre tine si acele lucruri? Simti ca esti in armonie cu acele lucruri, te simti bine in prezenta lor, sau experimentezi o stare de disconfort? Daca simti starea de armonie, de atasare, de asociere, aceasta inseamna de fapt ca esti in vibratia unui anumit lucru si acel lucru este in vibratia ta. Aceasta vibratie (frecventa de rezonanta), determina atractia lucrurilor si a evenimentelor in viata ta, aducandu-ti astfel in manifestare oportunitatile prin care acele lucruri incep sa vina spre tine. Mentinand aceasta vibratie in mod predominant, de fapt, tu cresti forta care atrage acele lucruri in viata ta, si astfel, acele lucruri chiar se vor materializeaza in viata ta.

Prin urmare, sursa schimbarii este chiar in interiorul mintii tale si este determinata de ceea ce gandesti cu mintea emotionala in mod predominant, in legatura cu obiectul atractiei tale.

Hai sa mergem si mai profund in interiorul acestui proces.

Stim ca: Oamenii bogati se gandesc la bogatie! Oamenii saraci se gandesc la saracie! Oamenii fericiti se gandesc la fericire! Oamenii de succes se gandesc la succes! Si vorbesc despre asta! Ei pun incarcatura emotionala in asta si prin urmare, asta vor obtine, intrucat centrul atractiei, este determinat de focalizarea predominanta a gandurilor si a energiei.

Asadar, nu poti obtine Succes, pana nu dobandesti mai intai constiinta SUCCES-ului, la fel cum nu poti obtine prosperitate, pana nu dobandesti mai intai constiinta prosperitatii, la fel cum nu poti fi intr-o stare de sanatate perfecta, avand mintea guvernata de boala! Are sens?

Modul in care te simti, iti determina de fapt nivelul Constiintei tale! Si tocmai de aceea, tu atragi exact ceea ce gandesti cu mintea emotionala. Scripturile din biblie ne spun ca: omul este asa cum gandeste in inima lui! Vorbim aici de mintea emotionala, si nu de mintea logica.

Hai sa continuam. Iata ce spune si Albert Einstein: Imaginatia este totul. Este pre-viziunea atractiilor care vor veni in viata. Iar ceea ce spune Einstein este adevarat, intrucat nu poti materializa in plan fizic, decat ceea ce intra in sfera acceptarii tale (a constiintei tale), si nu vei putea materiliza o realitate diferita in viitorul tau, pana ce mintea ta nu vede o realitate diferita. Si tocmai de aceea, imaginatia reprezinta pre-viziunea atractiilor care vor veni in viata ta. Cand vizualizezi, de fapt materializezi, intrucat vizualizarea iti cristalizeaza de fapt constiinta. Bun si mai departe? Ei, mai departe, CONSTIINTA este cea care determina atractia lucrurilor in viata ta.

Asadar, in viata, nu atragi ceea ce vrei, ci ceea ce ESTI (tu in interiorul tau, prin gandurile pe care le pui laolalta pentru a forma imaginea tabloului constiintei tale).

Ar fi cu adevarat important si pentru tine sa iti deschizi mintea la aceste adevaruri de o profunzime remarcabila, intrucat CONSTIINTA ta, va determina rezultatele vietii tale! Vezi tu, oamenii in general, nu au capacitatea de a vedea realitatea decat din propria lor perspectiva, ei sunt foarte rigizi in acceparea altor fatete ale realitatii, intrucat convingerile lor sunt de neclintit. Iar tot ceea ce este in afara propriilor lor convingeri, le interpreteaza ca fiind impotriva lor. Ei gandesc ca si cum mintea lor ar fi inchisa intr-o cutie, si in general, nu sunt dispusi de a investi in propriul lor mod de gandire, pentru a depasi granitele ecestei cutii. Ei au gandirea ingradita (proces cunoscut sub denumirea: thinking inside the box), si astfel viata lor devine una ingradita, fiind practic prizonierii propriilor tipare de gandire.

Si iata intrebarea de final: Care este nivelul tau de constiinta, vis-a-vis de ceea ce tu iti doresti?

Daca acest articol ti-a placut, trimite-l si prietenilor tai. Fii chiar TU cel care-i ghideaza, iar unii iti vor multumi personal. Astept feedback-ul tau, pentru a-ti raspunde!

Succes Maxim catre SUCCES-ul tau ProGraMabil!

sursa

♥ INTR-O ZI VEI GASI TOATE RASPUNSURILE PE CARE LE CAUTI...♥

Celor ce simt ca au nevoie de aceste cuvinte......

Ne deschidem … si cautam raspunsuri, in alte culturi, in alte traditii, scriem despre ele, ii privim si analizam pe cei din jur si necontenit suntem convinsi ca suntem pe drumul care trebuie. Dar nu privim in noi. Pentru ca acceptam adevarul numai dupa ce l-am negat din tot sufletul.
Ne trezim dintr-o data intr-o viata in care ,poate,am construit experienta, cariera, echilibru si realizam ca defapt trebuia sa facem altceva. Este absurd pentru minte si suflet sa traiesti o asemenea experienta, nu-i asa?

Poti sa schimbi totul doar pentru ca tu ai evoluat? Accepti iluminarea ca o forma de insingurare si reconstructie a noului drum?
Sunt emotii pe care cei din jurul meu le traiesc, sunt emotii pe care le-am trait si eu… si care dor. Provocari traite atat de diferit…

Si atunci am realizat cat de multi se resemneaza si cat de putini accepta un alt drum. Este coplesitor sa constientizezi ceea ce se petrece in jurul tau si sa te resemnezi. Cauti refugii si amani cu orice pret discutia cu tine insuti. De teama de a nu rani pe cei din jur sau mai bine zis pe tine.

Prietenii mei sunt atat de diferiti, dar tocmai de aceea ii iubesc, pentru ca fiecare este special in felul lui. Multi dintre ei sunt dintre cei putini care au ales sa inceapa un alt drum, sa se regaseasca si sa se reinventeze cum spun eu. Altii inca nu au puterea, de teama de a nu ramane singuri. Se complac in visele care si le-au creat si sufera in continuare. Accepta si adorm nefericiti sperand la un maine in care poate se va intampla o minune. Caci diferenta de vibratie este din ce in ce mai mare. Insa din pacate nu se intampla astfel de minuni.Si astfel ei pot ramane captivi in visele create, nevazand ca totul poate fi re-creat. Si raman prinsi undeva intre lumi, poate jinduind la ceva ce nu se integreaza in tiparul Universului sau planul divin propriu.

Avem nevoie de confirmare, avem nevoie de timp sau avem nevoie sa exploram acea parte din noi pe care nu o intelegem inca cu adevarat?

Ei bine, intr-o zi vei gasi toate raspunsurile pe care le cauti. Privind din exterior, da, iti trebuie o doza de curaj (uneori esti considerat un pic nebun!), sa intelegi ca drumul de unul singur nu este o povara ci este un drum ca oricare altul.

Este foarte adevarat ca nu este deloc usor sa accepti ca viata ta nu va mai fi la fel, dar ai liberul arbitru! Pentru ca vrei, undeva in adancul fiintei tale echilibrul si ancorarea in viata ta a acelor lucruri care te fac sa te simti implinit. Le vei primi daca le ceri. Le vei primi in momentul in care ai decis ca vrei sa te “asculti” si poate nu in forma in care tu insistent, obsesiv le ceri sau vrei, si asta mai ales daca ele nu sunt in acord cu planul divin personal. Pentru ca de obicei raspunsurile noastre se ascund acolo unde nu cautam niciodata. In noi. Pentru ca “in toate momentele vietii noastre exista lucruri care s-ar fi putut întampla, dar pana la urma nu s-au întamplat. Există clipe magice care trec neobservate si brusc mana Universului ne schimba destinul.

Alchimistul,Paolo Coelho

Traieste din inima

Mesaj de la Arhanghelul Uriel, prin Jennifer Hoffman

Potentialul vietii voastre este cuprins in cunoasterea inimii si a sufletului vostru. Cu toate acestea, voi va folositi mintea pentru a determina ce este posibil, iar limitarile acesteia va impiedica sa atingeti portentialul maxim care va este disponibil. Este nevoie de curaj pentru a putea trai din inima, din spatiul in care se afla adevarata natura a viselor voastre, precum si rezultatele si miracolele care pot permite implinirea acestor vise, deoarece e nevoie de o viziune extinsa asupra vietii si a potentialului vostru – o viziune pe care mintea nu o poate intelege sau inchipui, nici pentru ea si nici pentru voi.

Limitarile celei de-a treia dimensiuni sunt reflectate in incercarile vietii, care reprezinta, in acelasi timp, separarea dintre divin si omenesc. Intr-o lume divina, parteneriatul inima/minte conduce la iubire; intr-o lume omeneasca, mintea conduce singura, inima emotionala (condusa si ea de minte) alegand prezentul, in functie de trecut. A trai din inima inseamna sa alegi cele mai inalte aspecte ale inimii, iubirea neconditionata si pacea, care sunt darurile voastre din nastere. Dreptul din nastere al omenirii este karma si potentialul pentru iubire, care se afla in inima, prin intrarea in parteneriat cu divinitatea voastra. Calea inaltarii conduce catre incorporarea divinului prin care puteti trai din inima, alegand sa ii exprimati energiile, care exista dincolo de emotie.

Lumea nu creeaza pace, iubire si bucurie; ele sunt create de intentia voastra, pentru ca aceste energii superioare sa existe in si pentru lume. Lumea este o oglinda a omenirii si nu poate reflecta mai multa iubire, pace si bucurie, decat permite fiecare dintre voi sa existe si sa se scurga din inima sa. Ridicarea vibratiilor lumii este lucrarea pe care si-a asumat-o fiecare dintre voi. Nu exista nici un invatator iluminat sau maestru, care sa fie raspunzator de asta. Voi sunteti profesori si maestri unii pentru ceilalti si voi schimbati energiile lumii, atunci cand va schimbati propriile vibratii.

Alegerea de a trai din inima inseamna ca alegeti un aspect superior al fiecarei existente si faceti alegerea constienta pentru iubire, capitulare, pace si bucurie. Aceste energii va sunt toate disponibile si ele exista in fiecare traire, dar reprezinta o alegere pe care trebuie sa o faceti voit si intentionat. Atunci cand traiti din inima, ii permiteti potentialului infinit al inimii sa va extinda realitatea dincolo de limitarile mintii si sa va aventurati in ceva ce v-a fost necunoscut pana in acest moment. Fiecare clipa de intuneric poarta cu sine potentialul Luminii, fiecare aspect al fricii contine in el potentialul Iubirii si fiecare farama de tristete, durere, disperare si neputinta are potentialul aspectelor superioare, atunci cand voi alegeti asta. Mergeti inlauntrul inimii voastre si gasiti curajul de a-i extinde cunoasterea, imbratisandu-va potentialul cel mai inalt, astfel incat sa puteti deveni acest potential in viata voastra si pentru intreaga lume. Raiul pe Pamant se creeaza urmandu-va calea vietuirii din inima si permitandu-i divinitatii voastre sa se extinda in omenescul vostru.

http://enlighteninglife.com/live-from-your-heart/Copyright © 2012 by Jennifer Hoffman.

traducere editura foryou

Iertare … Neiertare …

„Iert pe toata lumea”
„Ma iert pe mine insumi / insami”
„Iert toate experientele de viata trecute” 
„Sunt liber / libera”
„Creez o viata plina de armonie si iubire”

In ultima vreme, am meditat destul de mult asupra a ceea ce inseamna a ierta si care este pretul pe care il platim pentru neiertare.

Ne intrebam de multe ori ce se intampla cu noi? De ce nu putem inainta in viata? De ce experimentam durerea fizica si diverse boli? Nu de putine ori, raspunsul la toate aceste intrebari il gasim in neiertare.

Nu iertam pe cei care ne-au gresit, nu ne iertam parintii, nu ne iertam pe noi insine si nu-L iertam pe Dumnezeu…

Momentul in care constientizam neiertarea, este momentul in care incepe vindecarea noastra.

Neiertarea este o greutate (un balast) ce apasa asupra sufletului, mintii si uneori capata chiar si forma materiala (depuneri de grasime in zona coapselor, soldurilor, bratelor).

Mania veche, teama şi resentimentele sunt poveri care ne incetinesc evolutia si ne secătuiesc vitalitatea.

Iertarea inseamna…

… ca nu mai suntem dispusi sa purtam cu noi durerea ce apare ca raspuns la acea fapta (aceasta nu inseamna ca suntem de acord cu fapta comisa sau cu comportamentul revoltator al persoanei ci doar ca nu mai suntem dispusi sa ducem acea durere)

… sa ne eliberam de manie, de ganduri violente, de razbunare

… sa renuntam la toate judecatile critice

… sa acceptam acele intamplari nefericite ca parte din viata noastra si sa avem grija ca ele sa nu ne umbreasca prezentul

… sa nu mai traim in trecut , sa nu mai zgandarim vechile rani astfel incat acestea sa inceapa sa se cicatrizeze

… sa renuntam la orice dorinta de a schimba trecutul (ce s-a intamplat in trecut ramane acolo insa prin gandurile si emotiile pe care le nutrim suntem reponsabili de viitorul pe care il cream chiar in acest moment)

Cand purtam neiertarea in sufletele noastre, nu facem decat sa ne pedepsim pe noi insine. A renunta la neiertare, la furie, la resentiment ne va elibera atat pe noi cat si pe cel care intr-un fel sau altul ne-a gresit.

A ierta o persoana inseamna a ne aminti…

… ca nimeni nu e perfect.

… ca fiecare dintre noi facem ceea ce putem date fiind circumstantele existente si experientele trecute care ne-au marcat.

…că viaţa ne rezervă uneori împrejurări cărora cu greu le facem faţă

…că fiecare spunem lucruri pe care ne-am fi dorit să nu le rostim niciodată

… că a iubi e mai important decât a avea dreptate

… sa vedem lumina lui Dumnezeu in toti oamenii, indiferent de comportamentul lor.

Iertarea ne vindeca si ne transforma vietile. Doar cultivand iertarea, putem atinge fericirea adevarata. Iertati-i pe cei din jur din compasiune pentru propria voastra fiinta.Iertarea este pana la urma si un act de iubire de sine.

Intregul proces al iertarii depinde de decizia constienta, voluntara de a face acest lucru.

In incheierea acestui articol va propun cateva modalitati de a exersa iertarea, pe care le-am invatat si eu de la diversi maestri si pe care le impartasesc cu drag cu voi:

1) Scrieti o scrisoare persoanei care v-a ranit foarte tare si pe care doriti sa o iertati. Exprimati-va in ea toate sentimentele, revarsati-va intreaga durere si manie apoi rupeti-o. Prin acest gest-simbol veti elibera toate trairile negative, fapt ce va va ajuta sa iertati mai usor.

2) Imaginati-va pe cineva pe care l-ati respins dintr-un motiv sau altul – cineva care poate v-a facut rau sau v-a facut vreo nedreptate. Ganditi-va ce ar insemna sa resimtiti aceasta respingere in sufletul vostru si incepeti sa priviti aceasta persoana cu dragoste, cu o dragoste care spune:

„Asa cum esti, esti bun. Cand ne vom intalni, tu vei fi bun pentru mine, iar eu voi fi bun pentru tine. Suntem legaţi unul de altul. Cand te privesc, gasesc ceva ce am respins din mine si probabil tu vei gasi in mine ceva ce ai respins. Te privesc cu dragoste. Te accept asa cum esti. Sunt de acord cu tine exact asa cum esti si iti doresc numai bine” - Bert Hellinger – dezvoltator constelatii familiale.

3) Rugati-va pentru cei care v-au gresit si pentru voi insiva.

Una din rugaciunile prezentate de Don Miguel Ruiz in „Arta de a iubi” este aceasta:

„Parinte al Universului, ajuta-ne sa ne eliberam de conflictele cu cei din jur, sa fim fericiti, sa ne impartim timpul cu cei dragi si sa-i iertam pentru orice nedreptate pe care ar comite-o fata de noi. Ajuta-ne sa ne iubim pe noi insine atat de mult, incat sa-i putem ierta pe toti cei care au gresit vreodata fata de noi. Ajuta-ne sa-i acceptam pe cei din jur exact asa cum sunt, fara sa ii mai judecam, caci atunci cand ii judecam si respingem pe altii , noi ne respingem pe noi insine, noi Te respingem de fapt pe tine. Ajuta-ne sa ne iubim pe sine fara a ne mai judeca, caci judecata nu atrage dupa sine decat vinovatie si auto-acuzare, dorinta de a ne auto-pedepsi, care ne fac sa pierdem perspectiva iubirii tale. Amplifica vointa noastra de a ne ierta pe sine chiar in acest moment. Purifica mintile noastre de otrava emotionala si de auto-acuzatii, astfel incat sa putem trai intr-o pace interioara si intr-o iubire perfecta.”

4) Folositi zilnic afirmatii vindecatoare pentru iertare, ca cele de la inceputul articolului.

Pace si iubire!

autor Roxana Petrovschi
preluat de http://www.minunemica.ro

"Arta de a iubi"

“Imaginati-va relatia perfecta. Va aflati intr-o stare continua de fericire perpetua, pentru ca traiti alaturi de barbatul ideal sau de femeia ideala. Cum ati putea descrie viata alaturi de o asemenea persoana?

Ei bine, relatia cu o asemenea persoana ar putea fi comparata cu relatia cu un caine. Un caine nu poate fi altceva decat un caine. Orice ati face, el nu se va schimba. Acelasi lucru este valabil si daca aveti o pisica sau un cal. Orice animal este ceea ce este.

Acceptarea acestui adevar in relatia cu alti oameni este foarte importanta. Nici un om nu poate fi schimbat de catre un altul. Fie il iubim asa cum este, fie nu. A incerca sa-l schimbam pentru a corespunde imaginii noastre personale este ca si cum am incerca sa schimbam un caine, o pisica sau un cal.

Realitatea este ca orice om este cel care este, inclusiv noi insine. Este la fel in cazul dansului: fie doresti sa dansezi, fie nu. Trebuie sa fii complet sincer cu tine insuti, ca nu se poate sa dansezi si sa te simti bine daca tu nu doresti acest lucru. Numai cine intelege acest adevar profund poate deveni suficient de lucid pentru a-i vedea pe cei din jur asa cum sunt, nu asa cum doreste el.

Daca aveti un caine sau o pisica, ganditi-va la relatia cu animalul. Sa luam exemplul relatiei cu un caine. Animalul stie perfect cum trebuie sa se poarte cu dumneavoastra. Cum reactionati atunci cand cainele greseste? Orice i-ati face, lui nu-i pasa pentru ca va iubeste oricum. Cainele nu asteapta nimic de la dumneavoastra. Cum stau insa lucrurile cu iubita sau iubitul dumneavoastra, cu sotul sau sotia? Acestia au atat de multe asteptari, si in plus se mai si schimba tot timpul.

Cainele este responsabil pentru jumatatea lui de relatie cu omul. Cand stapanul lui ajunge acasa, cainele latra de bucurie, da din coada, sare pe el. El isi joaca foarte bine rolul, iar omul stie ca este un caine perfect. Cei care isi iubesc cu adevarat animalele isi joaca la randul lor perfect rolul: le hranesc, le mangaie, se joaca cu ele. Ei isi iubesc neconditionat animalele, asa cum ii iubesc si acestea pe ei. Ambele parti isi asuma perfect partea de responsabilitate pentru relatia dintre ele.

Marea majoritate a oamenilor isi pot imagina foarte usor un asemenea tip de relatie cu un animal, dar nu si cu un alt om. Oare de ce? Cunoasteti pe cineva care nu este perfect? Cainele nu este decat un caine, iar acest lucru nu va deranjeaza. Nu va simtiti deloc responsabil pentru el, nu doriti sa-l faceti sa devina un alt caine. La randul lui, el nu incearca sa faca din dumneavoastra altcineva decat sunteti, de pilda un stapan mai bun.

De ce ati incerca atunci sa transformati o femeie intr-o alta femeie, sau un barbat intr-un alt barbat? De ce nu sunteti dispus sa ii acceptati asa cum sunt?

Poate ca va ganditi: “Dar ce sa ma fac daca nu ma aflu alaturi de femeia potrivita sau de barbatul ideal?” Intr-adevar, trebuie sa alegeti femeia potrivita sau barbatul potrivit. Dar cine poate fi partenerul potrivit? Cineva care doreste sa mearga in aceeasi directie cu dumneavoastra, care este compatibil cu valorile si cu convingerile dumneavoastra, din punct de vedere emotional, fizic, spiritual.

Cum puteti sti daca partenerul dumneavoastra este potrivit? Sa spunem ca sunteti barbat si ca o femeie doreste sa va aleaga ca partener de viata. Daca ar exista o suta de femei aflate in cautarea unui barbat, cate dintre ele ar fi dispuse sa va aleaga pe dumneavoastra? Raspunsul este simplu: nu aveti de unde sa stiti. De aceea, este necesar sa explorati si sa va asumati un anumit risc.

Eu va pot oferi un raspuns: femeia cea mai potrivita pentru dumneavoastra este femeia pe care o iubiti asa cum este, pe care nu veti incerca sa o schimbati in nici un fel. Aceasta este femeia potrivita pentru dumnevoastra. Daca gasiti o asemenea femeie, iar ea va raspunde cu aceeasi atitudine, atunci sunteti un om norocos.

Sunteti barbatul potrivit pentru ea daca va iubeste exact asa cum sunteti si daca nu doreste sa va schimbe in nici un fel. Nu femeia este responsabila pentru dumneavoastra; ea trebuie sa aibe incredere ca sunteti cel care pretindeti ca sunteti, ca proiectia dumneavoastra exterioara este identica cu adevarul dumneavoastra interior. Trebuie sa fie la fel de cinstita cu dumnevoastra si sa nu proiecteze in exterior o imagine diferita de cea reala, astfel incat sa descoperiti mai tarziu ca nu este cea care credeati initial ca este.

Cine va iubeste, va iubeste exact asa cum sunteti. Daca cineva doreste sa va schimbe, inseamna ca nu sunteti persoana pe care o doreste. Atunci, de ce ar mai ramane alaturi de dumneavoastra?

Este usor sa-ti iubesti cainele, caci cainele nu are opinii despre tine. Cainele isi iubeste stapanul neconditionat. Acest lucru este extrem de important. Daca partenerul dumnevoastra va iubeste exact asa cum sunteti, iubirea sa seamana cu iubirea unui caine. Alaturi de el/ea, puteti fi dumneavoastra insiva, puteti fi cel/cea care sunteti, exact asa cum cainele este cel care este”

Fragment din cartea "Arta de a iubi" a lui Don Miguel Ruiz (aparuta la Ed. Mix, www.edituramix.ro)

Rugaciunea, ca transformare interioara

Parintele Ilie Cleopa - un mare duhovnic, cu o bogata experienta de vindecator, indrumator, ascultator, staret, sihastru si cel care obisnuia sa ne ureze atat de frumos “Manca-v-ar Raiul” - ne ajuta sa intelegem care sunt treptele rugaciunii si evolutia omului prin rugaciune in fata lui Dumnezeu.

Prin harul divin primit de-a lungul anilor de la Dumnezeu, a adus lamuriri despre viata si spiritualitate, afirmand, atat de frumos: “Natura este Academia mea Duhovniceasca”. Intr-adevar, asa cred ca si este: de la natura invatam tot ce avem nevoie sa stim… doar ca Natura nu ne hraneste ego-ul si nu ofera prea multe diplome si acreditari, nu-i asa?

In invataturile si indrumarile sale, Parintele Cleopa spunea:

“Rugaciunea este maica si imparateasa peste toate faptele bune.”

“Atentia este puterea rugaciunii din fata Mantuitorului. Semn al milei lui Dumnezeu sunt lacrimile la rugaciune. Cel ce se roaga des, insasi rugaciunea i se face lui cel mai mare dascal al rugaciunii.Cel ce pe dulceata rugaciunii  a aflat, pururea voieste sa fie singur.”

“Cand vei vedea pe cineva ca te uraste sau te nedreptateste, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, incepe sa-l pomenesti la rugaciune.”

Parintele Cleopa atribuie rugaciunii sapte trepte, in functie de nivelul la care credinciosul ajunge prin credinta, smerenie, post si jertfa in fata lui Dumnezeu:

- rugaciunea gurii: “este granita cea mai departata a rugaciunii, insa cresterea ei nu are margini, pentru ca ea ne uneste cu Dumnezeu.”

- rugaciunea inimii: “cand noi zicem o rugaciune cu limba si o intelegem cu mintea si o simtim cu inima, ea devine sferica, rotunda in miscarea sufletului nostru. Este mai desavarsita, iar la ea ajunge unul din zece mii.”; “cand ai suspinat odata cu mintea in inima dupa Isus, atunci ai ars pe toti dracii”; “in rugaciunea lunga, diavolul are unde se baga … in rugaciunea de un gand, cand ai o singura ratiune – numele lui Isus – n-are unde se baga”

- rugaciunea mintii: “e rugaciunea in care inima se uneste cu mintea, scapand de imaginatie si cufundandu-se in iubire si intelegere.”

- rugaciunea de sine miscatoare: “omul oriunde s-ar afla, inima lui se roaga permanent, daca-i in avion, la masa, pe strada , daca doarme, inima lui se roaga neincetat. Daca aceasta rugaciune ajunge sa fie de sine miscatoare toata viata omului este o rugaciune, orice ar lucra sau ar face cu sufletul se roaga neincetat.”

- rugaciunea cea vazatoare: “ inseamna ca oameni inainte vazatori sau cu minte inainte vazatoare de Dumnezeu…se suie cu mintea asa de tare, ca El vede aici unde suntem noi cati demoni sunt si cati ingeri sunt. Vede pe cel ce si-a curatit inima, vede si gandurile ce le gandeste fiecare.”

- rugaciunea in extaz sau in uimire: “prin aceasta in vremea rugaciunii, omul se rapeste cu mintea la cer, fata lui se face ca focul si mainile si degetele lui ca facliile de foc si nu mai este pe pamant cu mintea, ci numai in cer.”

- rugaciunea duhovniceasca – sau vederea duhovniceasca: “ este mai presus de hotarele rugaciunii, omul este rapit in ceruri, mintea omului nu mai lucreaza dupa a sa putere, ci este luata de puterea Duhului Sfant si-i dusa in slavile ceresti si nu mai poate cugeta ce vrea ea. Mintea omului este dusa la descoperiri mari in iad, in cer, unde vrea sa-l duca Duhul Sfant. Si omul acesta este in mari descoperiri si cand vine iar in asezarea lui, nu stie daca a fost in trup sau afara de trup, ca Apostolul Pavel. Este cea mai inalta rugaciune de abia unul din neam in neam se invredniceste de o descoperire ca aceasta”.

Con­sacrare interioara: rugaciunea, oglinda sufletului

Cei mai multi dintre noi invatam ca este bine sa ne rugam, dar nu ni se arata si cum sa ne rugam. Pentru si mai multi, “rugaciune” este doar un cuvant de dictionar, ca si compasiunea sau iertarea. Multi ajung chiar sa se “roage” ca formalitate, dar o fac chiar cu profesionalism, uitand – sau nestiind – ca este nevoie de mai mult decat atat.

Pentru o buna parte dintre noi, rugaciunea este un mod de a sta de vorba cu Dumnezeu, iar viata este profesorul cel mai bun de la care am invatat – sau suntem pe cale sa invatam – semnificatia rugaciunii si a gandului bun, practicate clipa de clipa si din suflet.

Ca si in meditatie, in timpul rugaciunii nu trebuie sa ne fie frica de gandurile care apar, pentru ca tocmai momentele meditative ne aduc intalnirea cu noi insine si ne descopera pe noi insine, noua, rascolind, prin furtuni de ganduri, in adancurile sufletului nostru. Este un prilej de a ne da seama cat de departe suntem de ceea ce ar trebui sa fim. Gandurile care apar in timpul meditatiilor sau rugaciunilor ne arata cine suntem si ce suntem.

Si totusi, cel ce se roaga este cel care poate integra, intelege si converti aspectele sale contra­dictorii in aspecte fecunde. Meditatia, rugaciunea nu trebuie intelese ca ”distrugatori” ai elementelor opuse componente ale fiintei umane - rugaciunea si meditatia unifica aceste aspecte, astfel incat viata spirituala – viata, in general – sa capate co­erenta, prin faptele bune si prin gandurile bune.

Se spune ca rugaciunea poate fi intinata sau spurcata, poate fi furata, poate fi pierduta si poate fi curata. Rugaciunea curata este treapta cea mai de sus a rugaciunii, este tacerea totala in fata misterului divin.

Rugaciunea devine din ce in ce mai desavarsita pe masura ce gandurile devin din ce in ce mai linistite, pana la lipsa lor totala.

Rugaciunea cu adevarat desavarsita este rugaciunea curata, adica acea stare in care gandurile sunt usor indepartate si tinute la distanta. Se ajunge greu la acest nivel, dar nu este imposibil. Prin efort depus tot in beneficiul nostru, vom dobandi capacitatea de a ne desprinde de lumea ideilor, a conceptelor, a imaginilor, a obiectelor.

Progresul rugaciunii poate fi observat dupa prezenta/absenta urmatoarelor aspecte:

- rugaciunea prin care se cer bunuri – este considerata o rugaciune inferioara

- concentrarea mai mult sau mai putin desavarsita

- starea de liniste a sufletului celui care se roaga, imputinarea cuvintelor si inmultirea lacrimilor

Aceste niveluri ale rugaciunii corespund ce cele trei etape ale evolutiei spirituale: purificarea, iluminarea si unirea cu Divinitatea, cu constiinta Cosmosului.

Rugaciunea cu adevarat desavarsita este rugaciunea curata - cand ajungem la capacitatea de a alunga usor si pentru multa vreme orice ganduri in timp ce ne rugam.

Sa nu uitam ca rugaciunea are rostul ei, dar nu inlocuieste si nu suplineste ceea ce mai avem de facut, ca oameni.

Cati dintre noi se gandesc oare ca rugaciunea este nu numai un mijloc de imbunatatire personala, ci si un mijloc de imbunatatire a societatii in care traim?

In acest mileniu grabit - in care egoul, mintea, au cat mai multe nevoi si pretentii – cat de posibil (mai) este, oare, sa ajungem la acea stare de rugaciune neincetata, la acea stare de samaddhi, in timpul careia starea fara ganduri ne uneste cu Existenta, cu Divinitatea, cu Dumnezeu?
Inchei cu frumoasa urare a Parintelui Cleopa: “Manca-v-ar Raiul!”

Mona Georgescu, psiholog



- articolul poate fi preluat, cu rugamintea sa mentionati sursa -
  
preluat de  http://www.minunemica.ro

♥ Cele 4 reguli ale relatiilor functionale ♥

De secole oamenii se intreaba ce este dragostea? Are ea culoare, miros? Este palpabila, cuantificabila, se simte, se traieste, sau exista doar in imaginatie? Unii considera ca suntem nascuti pentru a iubi, ca traim cu scopul de a intalni marea dragoste si ca exista o putere magica ce uneste doua inimi indragostite. Altii fac tot posibilul pentru a demonstra ca nu exista iubire…

Imi place sa cred ca exista dragoste. Imi place sa cred ca fiecare este predestinat sa traiasca acea iubire care ne reduce la esenta. Nu traiesc intr-un glob de cristal si sunt constienta ca iubirea reala nu se simte ca in basmele cu printi si printese, ori ca in filmele romantice. Cred totusi in “happily ever after”…

Experienta m-a invatat ca dragostea adevarata, nebuna, intensa, oarba, dureaza in jur de trei ani, si se traduce in “perioada de indragostire”. Dupa, totul presupune efort. Poate lucrurile ar fi perfecte daca la nastere ni s-ar oferi instructiuni de folosire, am sti cum sa procedam pentru a gusta pentru totdeauna din dulcea licoare a iubirii. Din nefericire, trebuie sa descoperim singuri caile care ne ajuta sa mentinem echilibrul si vitalitatea unei relatii.

Uneori privim la cei din jur si ne intrebam:

De ce unele cupluri sunt mai fericite decat altele?

Care este secretul unei relatii profunde si de durata?

Cum fac altii sa mentina o conexiune atat de profunda?

Adevarul este ca nu exista un mare secret in ceea ce priveste relatiile fericite, la baza lor stau urmatoarele patru reguli simple:

1. Se bazeaza pe asteptari realiste

2. Presupun implicare si efort zilnic

3. Necesita comunicare eficienta

4. Presupun dezvoltarea capacitatii de a transforma negativul in pozitiv

1. Asteptarile realiste:

Lucrurile pe care le-am trait, dar si experientele celor din jur, m-au determinat sa cred ca in realitate, relatiile nu se desfasoara chiar ca in filmele de dragoste. In viata reala este nevoie de efort, timp si dedicare. Relatiile fericite nu iau nastere doar pentru ca doi oameni se iubesc foarte mult, ele ajung la un anume nivel de profunzime, pentru ca, pe langa iubirea ce si-o poarta, cei doi parteneri se respecta si sunt dispusi sa investeasca timp, zi dupa zi. Am invatat ca pot fi si zile lipsite de pasiune si romantism, si ca cea mai eficienta modalitate de a depasi obstacolele care intervin in cadrul unui cuplu este comunicarea.

2. Implicare si efort zilnic

Daca vrei ca relatia ta sa fie functionala, nu este suficient sa stai si sa astepti ca lucruile sa mearga ca pe roate tot timpul. Este necesar sa te intrebi:

Ce pot face astazi pentru a-i infrumuseta ziua persoanei de langa mine?

Gandeste-te la lucruri specifice si neinsemnate, lauda-ti partenerul, preia o sarcina pe care nu o face cu placere. Daca depui efort in fiecare zi pentru relatia ta, rezultatele vor fi spectaculoase. Incearca sa-i satisfaci celui de langa tine cat mai multe nevoi, in felul acesta il vei stimula si pe el sa iti satisfaca nevoile. Iar atunci cand fiecare dintre voi primeste ceea ce doreste in cadrul relatiei, conexiunea devine mai puternica.

3. Comunicarea eficienta.

Am trait multa vreme cu impresia ca unii oameni pur si simplu intuiesc care sunt nevoile partenerului lor. Sa recunoastem, cu totii asteptam ca persoana de langa noi sa ne citeasca gandurile. De cele mai multe ori nu se intampla asta si devenim frustrati, iar echilibrul relatiei incepe sa se clatine. Dupa o perioada indelungata de timp, am realizat ca oamenii nu citesc ganduri, ca este necesar sa invatam sa comunicam eficient si, in loc sa il criticam pe cel de langa noi, este productiv sa invatam sa exprimam cu claritate care sunt asteptarile noastre.

Este benefic de asemenea sa invatam sa ascultam. Intreaba-ti partenerul ce lucruri sunt importante pentru el si asculta cu adevarat ceea ce spune. Vrea sa il incurajezi, vrea sa il asculti, vrea sa il imbratisezi? Cu totii ne dorim sa stim ca exista cineva care ne apreciaza, care ne asculta si care ne intelege. Iar comunicarea reprezinta cea mai buna modalitate prin care putem face o relatie functionala.

4. Transformarea negativului in pozitiv.

Un lucru este cert: oricat de mult ne-am dori, lucrurile nu sunt intotdeauna roz si nu putem trai doar sentimente pozitive. Deseori circumstantele ne provoaca trairi negative. Uneori ele sunt cauzate de lipsa comunicarii, alteori au legatura cu munca ori cu aspectul financiar. Atunci cand simti ca negativitatea se asterne in relatie, incearca urmatorul exercitiu:

Cere-i partenerului tau sa fie sincer si apoi roaga-l sa acorde o nota relatiei voastre, pe o scala de la unu la zece. Daca partenerul noteaza relatia cu mai putin de zece, intreaba-l care sunt celelalte lucruri pe care le poti face pentru a ajunge la nota maxima? Raspunsurile pot fi putin cam greu de acceptat, pentru ca ar putea parea critice si negative, dar le reprezinta solutia de a transforma negativul in pozitiv. In continuare intreaba-ti partenerul care ar fi acele lucruri pe care el ar putea sa le faca pentru ca relatia voastra sa fie de zece. In felul acesta nu veti ramana cu impresia ca doar unul dintre voi depune efort pentru ca lucrurile sa merga bine, in general relatiile de succes functioneaza pentru ca ambii parteneri se implica.

Fiecare dintre noi vede lumea intr-un mod diferit, iar acest lucru poate face o relatie dificila. Insa in cadrul unei relatii ai posibilitatea de a invata cele mai multe lucruri despre tine, este locul perfect in care ti se permite sa exploatezi diverse parti si aspecte ale personalitatii tale. Este minunat sa te conectezi cu o alta fiinta umana, si este de datoria ta sa faci tot ce iti sta in putinta pentru ca relatia sa functioneze cat mai bine daca consideri ca cel de langa tine este persoana cu care vrei sa traiesti “happily ever after”.Tu ce faci zilnic pentru ca relatia ta sa functioneze?

de Andreea Savulescu-artaeducatiei.com

Rugaciune de multumire pentru inmultirea iubirii sfinte

Preasfântă şi Preaminunată Fecioară Maria, Care ai devenit Maica Dumnezeului nostru, Domnul Iisus Hristos şi ne-ai fost dată şi nouă ca Mamă Sfântă, ITI MULTUMIM CA AJUTI POPORUL NOSTRU şi pe toţi cei care Te laudă şi Te preacinstesc!

Iti multumim ca ne deschizi inimile şi pui în ele iubirea sfântă pentru Dumnezeu, pentru toţi Cei din Sfânta Împărăţie Cerească şi pentru aproapele nostru. Iti multumim ca inmultesti aceasta iubire!

Iti multumim Măicuţă Sfântă ca ne ajuti să topim ghiaţa din inimile noastre! Iti multumim ca ne ajuti să sfărâmăm împietrirea inimilor noastre pentru ca din ele să se reverse nesfârşit, necontenit, necondiţionat iubirea pentru Dumnezeu!

Iti multumim ca dăruieşti celor dragi nouă şi celor care au mai multă nevoie, toată iubirea sfântă după care tânjeşte sufletul dornic de Dumnezeu!

Iti multumim ca ne Luminezi şi ajuti pentru ca tot ce facem să fie din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semenii noştri! Iti multumim pentru mantuirea sufletelor noastre!

Tu vii în inimile noastre, Măicuţă Multiubitoare, să înmulţesti acolo iubirea sfântă pentru a ne putea ruga cu inimile înfierbântate de dragostea Ta!

Te iubim, Te preamărim şi Îţi mulţumim Maică Multiubitoare pentru mijlocirea Ta la Dumnezeu, pentru toate milele Tale şi pentru tot ajutorul Tău sfânt! 

♥Amin!♥

Calea către Iubire se găsește prin iertare

În primul rând, iertarea de sine, apoi a celorlalți. Dacă rămâneți neiertători, sunteți incapabili să-i iertați pe ceilalți. Faptul că alții vă iartă sau nu, este irelevant. Când veți ajunge să înțelegeți că sunteți ființe divine infint iubite de Dumnezeu, vă veți ierta și vă veți accepta așa cum sunteți, atunci vă veți da seama că nu există nimic în voi care să aibă nevoie de iertare, și nici în ceilalți. Veți vedea cu adevărat că atacurile celorlalți asupra voastră nu sunt decât un apel disperat pentru iubire. Nevoia voastră de a-i ierta și de a-i lăsa să se judece singuri va dispărea, și vă veți surprinde că singura voastră dorință este să le oferiți iertare, compasiune și acceptare.

Dacă vă concentrați pe răul care vi s-a făcut și pe suferința pe care ați îndurat-o, pur și simplu vă închideți în fața câmpului Iubirii Divine care vă înconjoară tot timpul. Când vă rupeți de acest câmp al Iubirii, vindecarea devine imposibilă, deoarece numai Iubirea vindecă cu adevărat. Astfel, durerile și necazurile voastre doar cresc, provocându-vă suferință pe mai departe.

Mulți dintre voi simt o nevoie disperată de a fi iubiți și prețuiți de altcineva – pentru a vă dovedi că sunteți drăguți. Asta nu se va întâmpla niciodată, pentru că nimeni altcineva nu vă poate satisface vreodată această nevoie, și dacă stăruiți în căutarea ”acelui unul ideal” veți fi dezamăgiți în mod repetat. Voi toți ați fost creați perfecți de către divinul vostru Tată, așa că stați liniștiți și cereți-I să Vă ajute să vedeți acest lucru, ignorând cât mai bine posibil orice alte gânduri care vă vin în minte. Cu toate acestea, ceea ce se întâmplă adeseori când încercați să faceți acest lucru este că vă vin în minte acele gânduri în care ați fost răniți de alții și vă angajați în rolul de victimă.

 – ”Dragă Dumnezeule, de ce oamenii mă tratează atât de rău, de nedrept, de nepoliticos, de necugetat, de meschin?” – și în loc să vă deschideți inima într-o pură acceptare a Iubirii care vă este constant oferită, voi căutați pe cineva – Dumnezeu – care să vă asculte litania voastră de plângeri.

Când vă puteți deschide pe deplin pentru a accepta Iubirea Tatălui vostru în fiecare moment, veți descoperi că părerile, cuvintele și acțiunile altora, care înainte v-au supărat, nu mai au același efect și veți începe să vedeți că și ei sunt îndurerați și caută doar Iubirea. Comportamentul vostru se va schimba, câmpul vostru energetic va deveni pașnic și primitor și veți descoperi că atacurile împotriva voastră vor deveni din ce în ce mai puțin frecvente. Iubirea este într-adevăr soluția la orice problemă. Nu iubirea romantică, nu infatuarea unui vis cu sufletul-geamăn perfect, ci acceptarea voastră ca ființe divine ale Iubirii, iubite infinit și veșnic de Dumnezeu! Acesta este adevărul despre cine sunteți, dar realizarea acestui adevăr poate veni numai din interiorul vostru – de nicăieri din altă parte.

Cele mai multe dintre culturile voastre pământene vă învață să căutați aprobarea celorlalți pentru validarea voastră înșivă. Dar nimeni nu apare perfect altcuiva; egourile voastre se asigură de asta! Dacă ați investit în această credință, și mulți o fac, aceasta vă va face viața nesănătos de dificilă, deoarece voi concurați unul cu celălalt pentru acceptare, onoare și răsplată. 

Și toată lumea pierde! Chiar dacă aparent cel mai de succes jucător luptă întotdeauna pentru mai mult, el trăiește cu frica de a fi bătut și depășit.

Pacea și fericirea vin dintr-un sentiment de acceptare de sine și stimă de sine care rezultă din realizarea voastră că sunteți perfecți, că drumul pe care vă găsiți este cel pe care l-ați ales și că totul este așa cum trebuie să fie. Și asta cu adevărat așa este!

Nu vă lăsați împinși în acceptarea convingerilor pe care alții ar dori să vi le impună – ei fac acest lucru doar pentru a-și dovedi lor valabilitatea acestor credințe! Dacă trebuie să-i convingeți pe alții pentru a vă convinge pe voi înșivă, atunci vă înșelați pe voi înșivă și vă îndreptați spre alte dezamăgiri.
Dacă aceasta este ceea ce experimentați, doar reamintiți-vă că pacea și fericirea vin din interior!

de Baird Spalding - Vietile maestrilor