duminică, 23 septembrie 2012

De ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Nu conteaza ce ii cerem lui Dumnezeu.Cred ca mai mult conteaza CUM ii cerem ! Iar dialogul zic eu ca este cea mai buna cale.Sa vorbim cu El,dar sa Il si ascultam.Dumnezeu stie ce nevoi avem noi,si ne da atat cat putem duce.O greseala pe care o facem de multe ori,este ca doar cerem,si atat...Amin!


sâmbătă, 22 septembrie 2012

The Secret – praful din ochii cautatorilor spirituali

de Andreea Talmazan



Acum patru ani am vazut pentru prima data The Secret. Imi amintesc ca am trait niste constientizari puternice si mi-am schimbat putin perspectiva. Apoi l-am dat uitarii. Apoi a crescut interesul pentru Legea Atractiei si pentru toate cartile de tip “new age”, care abunda de sfaturi si indrumari despre cum sa faci sa-ti fie bine in aceasta viata si nu in alta, cum TU esti creatorul a tot si toate.

Toate bune si frumoase. Pot spune ca functioneaza unele dintre ele. Dar altele…

De cateva luni “simt” ca ceva nu este in regula cu aceste carti, cu “The Secret” si cu acest curent “new age”.

Intr-una din intalnirile pe care le-am avut in cadrul “Cursului de spiritualitate” pe care il sustin, a venit vorba si despre The Secret si cineva din randul participantilor ne-a atras atentia: “ati vazut ca in The Secret se vorbeste NUMAI despre scopuri materiale?”

Marturisesc ca mi s-a aprins un bec si mi-am zis: trebuie sa-l revad.

Inarmata cu cafea, foi si pix, am purces la vizionare.

Constatarile sunt urmatoarele:

1. Dumnezeu, Divinitate, Creator sau o alta forma de exprimare a Celui/Cea care a creat Universul apare la finalul filmului la “printre altele”!

2. Scopurile sunt exclusiv materiale si tin de aceasta dimensiune.

3. S-au extras din context multe citate din mari personalitati ale umanitatii, multi dintre ei cu mare credinta in Dumnezeu, lucru care nu se mentioneaza si poti afla doar daca citesti despre persoanele respective, oameni care au schimbat ceva in lumea aceasta

4. Ideea de evolutie spirituala, de inaltare interioara, de indumnezeire, de iluminare nu apare deloc, desi sunt citate majoritatea religiilor lumii.

5. Majoritatea celor care vorbesc in film, marturisesc la final ca au avut o viata grea, fie din cauza unor boli, fie a unor conjuncturi; dar niciunul nu spune cum a intrat si cum a iesit din acea perioada, cum a dat nas in nas cu suferinta.

6. Exista un moment in care cineva spune ca totul in natura se produce firesc si fara efort. Si cu toate aceastea: samanta sufera atunci cand din ea apare primul vlastar, omida sufera cand se metarmofozeaza, s.a.m.d. Nasterea se produce prin durere si suferinta. Si nu numai la oameni ci si la animale.

7. Nu se vorbeste nicaieri de munca, de munca cu tine insuti, pentru ca nu exista un obiectiv moral si spiritual, pentru ca totul ti se cuvine, si singurul efort pe care este necesar sa il depui este acela de a-ti schimba modul de a gandi.

Paranteza

In urma cu niste ani, pe cand au aparut primele carti despre masonerie si despre societatile secrete ale vremurilor pe care le traim si nu numai, cand am inceput sa citesc cateva dintre ele, cineva mi-a atras atentia asupra unui aspect: “S-ar putea ca unele sa fie publicate la comanda, adica chiar de societatile respective.” Scopul ar fi acela de a “indulci” putin imaginea despre ele si de a arata “realizarile” lor morale si spirituale.

Este posibil ca si filmul “The Secret” sa fie realizat “la comanda” de acele grupari care, intuind nevoia oamenilor de ceva nou, spiritual, mai inalt, au oferit un ceva nou care sa satisfaca setea de mistic din viata muritorilor de rand.

Am inchis paranteza. Continuare

Pornind de la cateva adevaruri simple, propovaduite de marile religii ale lumii, s-a creat noua religie cu tenta mondiala, numita “new age”. Parte din doctrina acestui “curent” spiritual, este aceea de a-l scoate pe Dumnezeu, ca Forta Creatoare a Tot ce Este, din realitatea acestei lumi, eliminarea unei ierarhii si a ideii de recompensa pentru faptele noastre.

“Prin inteligenta ierarhiei si prin practica supunerii obtinem initierea si un initiat nu va fi niciodata un sectant” (Eliphas Levi).

Realizatorii “The Secret” pornesc de la Cunoasterea Initiatilor din trecutul omenirii. Ce uita sa mentioneze este modul in care Inteleptii lumii au primit aceasta Cunoastere.

Legea Atractiei este o Lege a Universului, care spune ca lucrurile care se aseamana se atrag. “Te gandesti la tine ca la un magnet care atrage ceea ce-si doreste” se spune in film. Dar, magnetii sunt de calitate de diferita si cu o forta diferita. In plus, magnetii au si calitatea de “respingere” a celor care “sunt ca ei”. Sa nu uitam ca in fizica plus cu plus se resping, la fel cum minus cu minus se resping.

Este adevarat ca o abordare pozitiva a vietii poate schimba radical calitatea acesteia. Dar nu este suficient sa iti repeti mantre peste mantre si ganduri pozitive, pentru ca poti ajunge in situatia in care sa te minti cu propria minte. Eforturile la nivel interior, la nivel de fiinta umana, nu tin doar de o gandire pozitiva si de o “negare” a emotiilor negative, de respingere sau de ignorare a lor.

Am cautat pe net informatii despre The Secret si ce a generat de la aparitie pana in prezent. Si am gasit, la un moment dat, la cineva care practica “Secretul”, un indemn care suna asa: Inconstientul, care contine 98% din gandurile noastre, care de altfel ne ghideaza viata, trebuie alungat, trebuie sa scapi de el. O astfel de abordare ar putea sa ne transforme in niste monstri emotionali, si intreaga munca de cercetare si de cunoastere a lui Jung (citat de altfel in The Secret) n-ar mai avea nici o valoare si nici o calitate vindecatoare.

Se vorbeste despre Energie. Energia este indestructibila, interminabila etc. Dar despre calitatea Energiei si forma ei de manifestare nu spune nimeni nimic. In Natura, acolo unde se vede amprenta lui Dumnezeu, energia se manifesta diferit de la minerale pana la animale, si chiar si in acelasi tip de Creatie. Chiar si electricitatea pe care noi o folosim in casele noastre, in viata de zi cu zi, este de o anumita calitate. Este drept ca nu sta nimeni (cu exceptia pasionatilor) sa se gandeasca de unde vine aceasta si cum functioneaza. Numai ca, si la instalatia electrica din cladirile noastre, se pot intampla urmatoarele: supraincalzire, intrerupere de curent, sar sigurantele etc. Chiar nu crede nimeni ca acest lucru se poate intampla si cu Energia Universala si ca asta inseamna “ceva”?

Misiunea Personala si Duhul din Lampa

Filmul incepe cu afirmatia ca Secretul a fost ingropat, ravnit si ascuns. Marii Initiati nu au vrut sa il faca cunoscut, pe bune dreptate de altfel. De cand lumea si pamantul oamenii au vrut sa cunoasca Piatra Filosofala si Elixirul Nemuririi. Istoria Alchimiei contine date importante despre munca acelor oameni din secolele trecute, ca si din veacurile trecute, care si-au dedicat intreaga viata intelegerii sensului ascuns al Naturii, implicit al vietii. Multi au ajuns la un asemenea grad de cunoastere incat multi altii veneau la ei sa le ceara secretul vietii fara de moarte. Numai ca, in inalta lor intelepciune, caracterizati de un inalt grad de moralitate si respect fata de lumea inconjuratoare, alchimistii si-au dat seama ca, daca ar oferi Secretul neinitiatilor, lumea s-ar indrepta spre haos. Ceea ce se intampla deja in lume exact din motivul ca Secretul a fost scos la lumina si pus in aplicare dupa dorinte egoiste.

In film cineva vorbeste despre povestea lui Aladin si atrage atentia asupra vorbelor Duhului din Lampa: “Dorinta ta este lege (porunca) pentru mine”. Extrasa din context, aceasta propozitie suna ca o rezolvare a tuturor problemelor, mai ales cand Duhul este asemuit cu Universul sau cu Dumnezeu. Ceea ce nu se spune insa, dar cei care au citit povestea stiu, este ca Aladin ajunge in posesia lampii pentru ca el era un om cu “inima curata”, adica avea o anumita conduita morala si nu era orbit de dorinte meschine si materiale. Aladin, ca sa ajunga in posesia lampii fermecate, coboara in pestera, in intuneric, unde este inconjurat de tentatii pe care nu le baga in seama pentru ca el avea o SINGURA MISIUNE. Si, de asemeni, nu se mentioneaza faptul ca, pentru a pastra lampa, el trece prin niste aventuri care ii pun viata in pericol. Daca ar fi sa facem o interpretare psihanalitica, Jafar nu reprezinta altceva decat Inconstientul lui Aladin, si mai exact Inconstientul colectiv al lui Aladin, al Printesei, al seicului si al intregii comunitati in care locuiau.

Cum s-ar traduce asta in contextul filmului The Secret? Pai ca fiecare dintre noi are o misiune, ca este nevoie sa coboare in subteran (in inconstient), precum faceau ucenicii din vechime care doreau sa adere la o Scoala Initiatica, ca e necesar sa invinga tentatiile din adancuri pentru implinirea scopului personal. Iar scopul personal este de natura Divina.

Si aici ajung la ideea de Misiune Personala. In “The Secret” spune cineva la un moment dat ca nu exista nici un catastif al lui Dumnezeu in care sa fie notate misiunile personale ale fiecaruia. Hai nu, serios?! Si cu Akasa cum ramane? Blibioteca Universala mentionata si in crestinism si in budism.

Intervin cu un citat din Petre Tutea:

“Fara Dumnezeu omul ar fi un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si se indreapta spre nicaieri”

Ierarhia Toti suntem egali si la fel. O idee ce strabate prin ecranul monitorului/ televizorului in timp ce urmaresti filmul.

Daca suntem egali si la fel, cum se face ca avem experiente de viata diferite?

Toate religiile lumii considera ca in fiecare fiinta de pe acest pamant, in fiecare creatie (mineral, vegetal, animal) exista o samanta Divina. Deci si in om exista o scanteie Divina. Si acesta este singurul lucru pe care il avem la fel, dar care nu ne da calitatea de egali. Pentru ca unii oameni au transformat aceasta Scanteie in adevarate Ruguri interioare, in timp ce altii au ascuns-o bine. Iar gandirea pozitiva, eliminarea emotiilor negative, si inlaturarea Ierarhiei Divine, deci a lui Dumnezeu si a Ingerilor Sai de deasupra capului muritorilor, nu este Calea de a transforma Scanteia Divina in Focuri de Tabara vesnic luminoase si arzatoare.

Eliminarea evolutiei interioare din scopul acestei vieti si orientarea spre scopurile materiale, pentru ca toate exista intr-un Univers Abundent si pe care le poti obtine fara efort, NU este Calea pe care au propovaduit-o marii filosofi ai lumii.

Fericirea, asa cum apare mentionata in The Secret, este un scop, este o tinta. In schimb “fericirea” este o stare de a fi, si poate fi constientizata, asa cum au facut-o parintii religiilor, prin munca personala, prin cercetare si cunoastere, prin observarea Naturii Divine ce ne inconjoara.

Impartasirea scopurilor si a secretelor

Realizatorii filmului spun ca Initiatii din vechime au facut o greseala egoista, aceea ca nu au impartasit Secretul cu oricine. Si ii indeamna pe privitori sa impartaseasca rezultatele si scopurile personale cu ceilalti, astfel incat Universul sa ii auda si sa le ofere ceea ce au de primit.

O MANA CEREASCA pentru acei putini bogati ai lumii, care conduc jocurile umanitatii. Sa afle ce vor oamenii, de ce le este cel mai frica este exact ceea au nevoie ca sa stie cum sa se mai joace cu niste destine, ca si cum ar fi Dumnezeu in persoana.

Filmul a fost lansat pe piata in 2006, in plin expansiune “economica”, “imobiliara”, cand au inceput creditele “doar cu buletinul” peste tot in lume. Totul se rezolva ca prin minune.

Oare de ce exact atunci?

Adevarul trist este ca ne folosim creierul in cele mai ciudate moduri cu putinta: de la descoperiri, tehnica, pana la planuri de distrugere si autodistrugere. Gandim negativ si suntem indemnati sa eliminam cu forta poate cel mai important bagaj al nostru: inconstientul!

Furati de mirajul implinirii dorintelor peste noapte, uitam sa ne uitam la detalii si la contexte.

Indemnul final al meu, indemn regasit si in film, este acela de “a cerceta ce au spus initiatii si inteleptii lumii”! Magia Vietii este o arta sacerdota si regala si ii este accesibila celor care se indreapta catre Dumnezeu cu smerenie si acceptare a Autoritatii Sale!


Nota : daca doriti sa vizionati acest film iata link-urile 
http://www.trilulilu.ro/video-film/secretul-legea-atractiei-partea-1-a-din-2-parti
http://www.trilulilu.ro/video-film/secretul-legea-atractiei-partea-2-a-din-2-parti

miercuri, 19 septembrie 2012

Credinţa şi curajul sunt un mod de viaţă

 
Astăzi aş dori să vorbesc despre procesul care vă trece din starea de teamă şi îndoială către starea de curaj şi credinţă.

Nu este un lucru care să poată fi realizat peste noapte. Este ca orice altceva în viată. Este o călatorie plina de încercări şi obstacole, şi momente când trebuie să mergi în direcţie opusă înainte de a putea păşi iarăşi înainte. Este o călatorie ce te solicită să dai ceea ce ai mai măreţ în tine şi să te bazezi pe lumea spirituală care te înconjoară. Este, de fapt, călătoria vieţii tale.

Şi astfel, tot ce este nevoie să faci este să-ţi trăieşti viaţa, dar în minte cu ţelul de a înfrunta direct orice teamă, şi să cauţi în adâncul tău curajul, nepermiţându-ţi să dai înapoi sau să te laşi înfrânt. Şi celalalt ţel al tău, de egală importanţă, este de a alunga îndoiala şi de a o înlocui cu încrederea în propriile capacităţi şi cu credinţa în ajutorul binevoitorului univers.

Chiar este o stare de spirit pe care urmează să o ai în timp ce străbaţi viaţa, înfruntând provocările, depăşind obstacole şi facându-ţi relaţii cu ceilalţi cu o inimă deschisă şi compasivă. Doar pune acest lucru în fruntea minţii tale, pune-l în adâncul inimii tale, şi devin-o conştient(ă) de faptul că eşti pe deplin capabil(ă) de a trăi o viaţă vibrantă a curajului şi deschiderii, o viaţă a credinţei.

Aminteşte-ţi mereu că teama este întuneric şi nu poate rezista luminii iubirii. Întotdeauna iubirea este cea mai bună armă a ta împotriva temerii: Iubirea de tine-însăţi/însuţi, iubirea de viaţă, iubirea pentru ceilalţi, şi încrederea în curgerea fără sfârşit a iubirii care este acolo pentru tine şi pentru toţi şi care, de fapt, este substanţa esenţială a universului. Totul este iubire.

Şi dacă iubirea este lumină iar teama este întuneric, atunci teama este doar absenţa iubirii. Astfel că atunci când îţi este teamă, umple-te cu iubire, dându-ţi din nou substanţa care eşti de fapt, strălucind dinlăuntru şi alungând teama.

Şi îndoiala este umbra care se ţine după teamă, acea jumătate-de-lume în care eşti şi nu eşti. Te slăbeşte şi te vlăguieşte. Dar încă o dată, este doar o umbră, nu o forţă, şi dacă te vei umple cu iubire şi credinţă şi vei străluci, nu va avea altă alegere decât să se retragă.

Este un mod de viaţă, un mod de fiinţare, a fi plin de credinţă şi curaj, a te baza pe iubire şi a străluci în adevăr. Lasă aceasta să-ţi fie temelie şi nu poţi greşi. Lasă aceasta să-ţi fie temelie, şi fiecare pas te va conduce în marea călătorie către adânca pace interioară şi legatura cu tot ceea ce există.

Iată o mică rugăciune pentru astăzi


Sunt făcut din iubire. Ea este substanţa mea, este tot ce sunt.
Cred în mine însămi/însumi şi în legatura mea cu marele univers al iubirii. Sunt deschis(ă) la nesfârşita curgere a iubirii şi o las să mă umple, clipă de clipă, ceas de ceas.
Strălucesc cu iubire. Sunt iubire. Eu sunt.

* * *

Dacă îti doreşti, poţi înlocui teama şi îndoiala cu curaj şi credinţă.Iubire si pace.
 
traducere editura foryou




marți, 18 septembrie 2012

CUBUL DE AER

 
 Lumina din fiecare.
 
Ca o speranţă că binele mai poate învinge.
 
Durerea din fiecare.
 
Ca o rană veche peste care se aşază indiferenţa.
 
Uneori nu poţi alege fără să pierzi.
 
Alteori pierzi fără să ai de ales.
 
Sunt clipe când ai spune că poţi atinge marginea timpului.
 
Şi clipe când timpul îşi face singur legea, alergând fără să poţi ţine pasul cu el.
 
Anii noştri unici se duc.
 
Dacă suntem prea exigenţi , atunci când tragem linie,ni se pare că nimic nu s-a ales de ei.
 
Şi de noi.
 
Dacă suntem prea indulgenti, ajungem la concluzia că am realizat atâtea.
 
Dacă ne gândim la noi ca la altcineva, ar mai fi o şansă pentru a putea privi obiectiv.
 
Am făcut doar ceea ce trebuia sa facem.
 
Important este ca mâine să avem motive pentru a fi mai mulţumiti decât astăzi .

Sursa

luni, 17 septembrie 2012

Gânduri de la mine

 
Mi-am aşezat capul în palme şi am început să meditez..

LA ce este ,ce-a fost ,şi ce va fi...

Mi-am dat seama că am trecut pe lângă mulţi oameni şi mulţi care au fost ,care au trecut prin viaţa mea....

Unii şi-au lăsat amprenta destul de adânc alţii doar au şters un pic praful din drumul meu....

Au venit şi la fel au şi plecat......

Am avut încredere, şi mi s-a oferit încredere....

AM făcut greşeli care m-au făcut să regret şi greşeli care m-au făcut să realizez cine îmi e prieten şi cine Nu....

Atâtea şi atâtea chipuri mi-au trecut prin faţa ochilor...

Unele le-am uitat altele le mai visez şi azi.....Unele mi-au răpit un zâmbet altele o îmbrăţişare caldă...

Altele mi-au răpit nopţi şi nopţi de vise ...Vise care încă nu s-au împlinit dar la care nu renunt...Prefer să le las acolo ...În lumea mea unde mă pot refugia din când în cănd....

Realizez acum că eu am rămas aceeaşi oarecum....

Aceeaşi persoană căreia îi este suficient un singur zâmbet ca să se îndrăgostească nebuneşte şi o singură privire ca să îşi păstreze acelaşi zâmbet zile întregi....

Aceeaşi persoană  ce se încrede mereu în oameni deşi ştie că nu pot fi trataţi cu încredere tot timpul...

Aceeaşi persoană care pastrează prieteniile adevărate şi tânjeşte mereu după discuţia cu un vechi prieten....
Aceeaşi persoană...Poate un pic mai matură dar la fel de copilaroasă în acelaşi timp...

Aceeaşi EU...Acelaşi TRECUT , Alt PREZENT, Alt VIITOR...Be beautiful,be yourself

Cu iubire şi lumină ,
Daniela

 

duminică, 16 septembrie 2012

Renuntarea la dorinta

Cuvantul “a renunta” contine un inteles gresit. In realitate nu poti sa renunti la nimic pentru ca orice caruia ii opui rezistenta – persista. Nu ti-am spus ca orice gand este creator? Daca nu vrei ceva, de ce te gandesti la asta? Nu te mai gandi. Dar daca trebuie sa te gandesti la acel ceva – asta e! Daca nu poti sa nu te gandesti, atunci nu-i opune rezistenta.

Actul de a opune rezistenta inseamna a recunoaste ca acel lucru este viu. Cand tu opui rezistenta unei energii, o plasezi acolo. Cu cat ii opui mai multa rezistenta, cu atat o faci sa fie mai reala, cu atat o infingi mai ferm in locul sau, indiferent cui ii opui rezistenta. Cand deschizi ochii si privesti ceva in fata, acel ceva dispare. Adica inceteaza sa isi mai pastreze forma iluzorie.

Accepta realitatea ca pe propria ta creatie si apoi alege sa o pastrezi sau nu, dupa cum doresti. Cine si Ce crezi tu ca esti. Si Cine si Ce alegi tu sa Fii. Aceasta dicteaza toate alegerile, fiecare alegere pe care ai facut-o in viata si o vei face vreodata.

Cel care cu adevarat renunta – nu renunta ci, pur si simplu, alege altceva. Nu opune rezistenta tentatiei, ci pur si simplu intoarce-I spatele. Intoarce-te catre Mine si indeparteaza-te de orice care nu seamana cu Mine.

Da, renuntarea este o parte a vietii cu adevarat spirituale. Pentru ca, incele din urma, tot ceea ce este spirit renunta la ceea ce nu e real si nimic din viata pe care o duci nu e real, in afara de relatia ta cu Mine.

Si totusi , nu se cere renuntare, in sensul clasic de lepadare de sine.

Un adevarat Maestru nu “renunta” la ceva. Un adevarat Maestru il da, pur si simplu , la o parte, asa cum ar face-o cu ceva de care nu mai are nevoie.

Exista unii care spun ca trebuie sa-ti depasesti dorintele. Eu spun ca, pur si simplu, trebuie sa le schimbi. Prima incercare este simtita ca o disciplina riguroasa, a doua ca un exercitiu plin de bucurie.

Sufletul tanjeste sa faca ceva pentru ceea ce este, ca sa se poata cunoaste pe sine insusi in propria sa experienta. Asa ca se va stradui sa realizeze – prin actiune – ideea lui cea mai inalta.

Asemenea dorinta puternica de a face acest lucru se numeste pasiune sau chiar patima. Omoara pasiunea si il vei omori pe Dumnezeu.

Exista cei care spun ca, pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu, trebuie sa depasesti toate patimile pamantesti. Este suficient doar sa le intelegi si sa le accepti. Persista lucrurile carora le opui rezistenta. Dispar cele pe care le privesti in fata.

Cei care se straduiesc atat de tare sa-si depaseasca toate patimile pamantesti muncesc atat din greu, incat s-ar putea spune ca aceasta a devenit pentru ei o patima. Ei au o “ patima pentru Dumnezeu”; o patima de a-L cunoaste. Dar patima e patima. Si, a negocia una in schimbul alteia nu o elimina.

Din acest motiv nu judecati lucrurile care va impatimesc. Observati-le pur si simplu, apoi vedeti daca va fac vreun serviciu, in functie de cine si ce doriti sa fiti.

Amintiti-va ca sunteti intr-un permanent proces de a va crea pe voi insiva. In fiecare moment decideti cine si ce sunteti. Decideti aceasa in mare parte prin alegerile pe care le faceti, in functie de pentru cine si ce pentru ce va impatimiti.

Adesea, o persoana care se afla pe ceea ce numiti carare spirituala pare ca a renuntat la toate patimile pamantesti, la toate dorintele umane. Ceea ce a facut ea este sa inteleaga, sa vada iluzia si sa se dea la o parte din fata patimilor care nu-i aduc vreun serviciu – in acelasi timp, iubind iluzia pentru ceea ce ea ii aduce: sansa de a fi cu totul liber.

Patima este dragostea de a transforma existenta in actiune. Ea alimenteaza cu combustibil locomotiva creatiei. Ea preschimba conceptele in experienta.

Patima este focul care ne indeamna sa exprimam cine suntem cu adevarat.

Niciodata sa nu negati pasiunea, pentru ca aceasta inseamna sa negati Cine Sunteti si Cine Vreti cu Adevarat sa Fiti.

Cel care renunta nu-si neaga niciodata pasiunile – el neaga, pur si simplu, atasamentul de rezultate.

Pasiunea este dragostea de a face ceva. A face ceva inseamna A Fi- trait ca experienta.

Pasiunea este Dumnezeu care vrea sa te salute. O data ce Dumnezeu (sau Dumnezeul din tine) face acest lucru de Iubire, Dumnezeu S-a realizat pe Sine Insusi – si nu mai are nevoie de nimic altceva. Cand te astepti la ceva, asta nu mai e pasiune. Aceasta este cea mai mare sursa a nefericirii omului. Este ceea ce-l separa pe om de Dumnezeu.

Sa-ti traiesti viata fara sa te astepti la ceva, fara nevoia de a avea rezultate specifice – aceasta este libertatea. Aceasta este Dumnezeirea. Asa traiesc Eu.

Bucuria Mea este in actul de creatie si nu in ceea ce urmeaza.

Renuntarea nu este o decizie de a nega actiunea. Renuntarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat.

Prin urmare, cel care renunta, renunta la rezultate, dar absolut niciodata nu renunta la pasiune.

Intr-adevar , Maestrul stie pe cale intuitiva ca pasiunea este drumul. Este calea spre Realizarea de Sine.

Chiar si in termeni pamantesti se poate spune, destul de corect, ca daca nu ai nici o pasiune pentru nimic, nu traiesti.

fragmente din “Conversatii cu Dumnezeu” vol I

vineri, 14 septembrie 2012

Rugaciune la Sfanta Cruce

 
Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mantuitorul sufletului meu, marturisesc inaintea Ta, intru aceasta zi a rastignirii Tale, in care ai patimit si ai luat moarte pe Cruce pentru pacatele noastre, ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe si cu faradelegile mele cele rele. De aceea ma rog bunatatii Tale celei nemarginite, ca sa ma faci si pe mine partas sfintelor Tale Patimi, cinstitelor rani si mortii Tale celei de viata facatoare, pentru ca sa ma invrednicesc, prin darul Tau, sa castig si eu asemenea Tie, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai rabdat pentru mantuirea mea, intarindu-ma pururea cu aceeasi putere si rabdare ce ai avut cand Te-au rastignit nemultumitorii evrei.

De aceea intareste-ma, Doamne, ca sa pot ridica cu bucurie de astazi inainte Crucea Ta cu deplina pocainta, intristarea mortii Tale sa o simt, precum au simtit o Preasfanta Ta Maica, ucenicii Tai si mironositele femei. Si-mi inviaza simtirile mele cele sufletesti, ca sa cunoasca moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut si zidirile cele neinsufletite, care s-au miscat la rastignirea Ta; cum Te-a cunoscut talharul cel credincios si, rugandu-Ti-se, l-ai primit in rai.

Da-mi, Doamne, si mie, talharului celui rau, darul Tau, precum ai dat atunci aceluia, si iarta pacatele mele pentru sfintele Tale Patimi, si ma primeste prin pocainta impreuna cu el in rai, ca un Dumnezeu si ziditor ce-mi esti. Asemenea fa cu toti crestinii, vii si morti, precum se roaga Tie in toate zilele Sfanta Biserica si le lasa lor toate pacatele si-i invredniceste pe ei de imparatia Ta si sa vada lumina Ta si sa mareasca slava Ta. Ma inchin Crucii Tale, Hristoase si zic catre dansa: "Slava ei pentru dragostea Ta."

Bucura-te preacinstita Cruce a lui Hristos, ca prin tine s-a mantuit lumea, ridicand asupra ta pe Iisus tintuit. Bucura-te, pom preamarit, pentru ca Tu ai tinut rodul vietii ce ne-a mantuit din moartea pacatului.

Bucura-te toiagul cel tare ce ai sfaramat usile iadului. Bucura-te cheia imparateasca ce ai deschis usa raiului. Ma bucur si eu, pentru ca vad pe vrajmasii Tai surpati, iar pe prietenii Tai ca imparatesc in ceruri, pe vrajmasii Tai biruiti de puterea Ta, iar pe crestinii, ce Ti se inchina, inarmati cu puterea Ta. O, Rastignitul meu Hristoase, cate ai patimit pentru noi, cate rani, cate scuipari, cate batjocuri si necinste ai rabdat pentru pacatele noastre, pentru ca sa ne dai pilda de adevarata rabdare! De aceea cum pot eu sa fug de Cruce, vazand pe Hristos ca este ridicat pe ea? Cum sa-mi para grele chinurile vazand pe Stapanul meu ca le iubeste si le cere si le socoteste Lui de mare cinste? Rusine-mi este, cu adevarat, de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau de ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru saracia si bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru pacatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca sa ma apropie mai mult de El pentru ca sa-L slavesc si sa ma pedepsesc in aceasta viata pentru binele meu, pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui cea vesnica.

Si de vreme ce este asa, inmulteste-mi, Doamne, ostenelile, ispitele si durerile, dar sa-mi inmultesti impreuna si sa-mi prisosesti si rabdarea si puterea, ca sa pot rabda toate cate mi s-ar intampla. Pentru ca recunosc ca sunt neputincios de nu ma vei intari, orbi de nu ma vei lumina, legat de nu ma vei dezlega, fricos de nu ma vei face indrazneti, rau de nu ma vei preface in bun, pierdut de nu ma vei ierta, robi de nu ma vei rascumpara cu bogata si dumnezeiasca Ta putere si cu darul Sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Sursa aici
 

joi, 13 septembrie 2012

Frica

legea bumerangului
Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeaza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala, boli de piele, nevroze si psihoze.

Cand cineva te jigneste nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuieasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte. Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime. Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune va iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.

Cum daruiesti asa primesti. Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile.

Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea. Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere. Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau.

Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complet. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia. Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea. Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta destructiva. Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor.

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri.

Tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. in aceasta situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei..

Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada- cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si a-ti saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.

Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbire telefonica care depaseste un minut este de nedorit.

Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.

Daca un om fura si inseala pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. in concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.

Atasamentul inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului de care ne atasam, in acelas timp sufera si cel ce se ataseaza. Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustare. in aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant. Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei. In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.

Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama.

Familiile care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult. Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.

Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul. Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata.

Gelozia de regula provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa.

Femeia geloasa si suparacioasa ataca in plan subtil partenerul sau. in aceasta situatie sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Este mai bine sa plangeti decat sa urati . Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plingeti agresiunea aparuta se distruge.

Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.

Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine.

De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.

Potrivit legii bumerangului , tot ceea ce emitem in atmosfera , din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei. Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru.

Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.

Imaginatia are puterea de a crea realitatea. Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat. Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului,care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creeaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave. Femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative. Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.
Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. in aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al corpului.

Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavointa. Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu. Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.

Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele.

Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa dorintei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.

Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o urasti . Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului. Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheza biocampul in regiunea capului.. in curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strange bani daca-i dispretuieste. Zgarcenia si economia aduc boala si dezastre.

de Valeriu Popa (terapeut)

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Nasterea Maicii Domnului

LA MULTI ANI ! tuturor sarbatoritilor de astazi .Fiti binecuvantati !
 
Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea, ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos, Dumnezeul nostru .


Astazi usa vietii se deschide, astazi raza Soarelui Celui intelegator rasare, astazi Maica bucuriei se naste spre mantuirea a toata lumea. Veseliti-va popoare si va bucurati si, cu credinta, din inima laudati-o asa: Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

***

Bucura-te, ca viata si bucuria prin tine lumii se va trimite.
Bucura-te, steaua diminetii cea intelegatoare.
Bucura-te, steaua darului care vestesti venirea in lume a vesnicului Soare.
Bucura-te, dimineata si zori care aduci lumii vesnica nemurire.
Bucura-te, chemarea inapoi a celor ce de rai s-au instrainat
Bucura-te, chemarea inapoi a celor pe care sarpele i-a inselat.
Bucura-te, camara a tainelor mantuirii neamului omenesc. Bucura-te, floarea milei si a indurarii Parintelui ceresc.
Bucura-te, odor ales de Dumnezeu si slava fecioriei.
Bucura-te, salasul cel cuvantator si camara cea sfanta a bucuriei.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

***

Bucura-te, rasaritul cel gandit al Soarelui Celui neinserat.
Bucura-te, revarsarea bucuriei care ai alungat intristarea.
Bucura-te, roua milostivirii lui Dumnezeu, prin care arsita pacatului se racoreste.
Bucura-te, roua cea de viata aducatoare, prin care roua mortii se tamaduieste.
Bucura-te, lacas preasfant si raiul cel gandit al desfatarii.
Bucura-te, fantana darurilor si izvor al mangaierii.
Bucura-te, stalparea cea intelegatoare din radacina imparateasca.
Bucura-te, floare duhovniceasca din samanta arhiereasca.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor cea preaaleasa.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor si scara cereasca.
Bucura-te, raiule cu totul inflorit.
Bucura-te, raiule cuvantator si preaimpodobit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

***

Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.Amin .

sursa:crestinortodox.ro

marți, 4 septembrie 2012

Casatoria e o minune pe pamant

 
Intr-o lume unde toti si toate sunt in dezbinare, casatoria e locul unde doi oameni, multumita faptului ca s-au indragit unul pe celalalt, devin una; locul unde se termina dezbinarea, unde incepe infaptuirea vietii in unire. Si in aceasta consta cea mai mare minune a relatiilor omenesti: doi devin dintr-o data o singura personalitate; dintr-o data, doua persoane, intrucat s-au indragit una pe alta si s-au acceptat una pe alta pana la capat, desavarsit, ajung ceva mai mare decat o pereche, decat pur si simplu doi oameni - ajung una.

A trai in dezbinare este chinuitor, este greu, iar impreuna este usor, este ceva cu care suntem deprinsi. Interesele intelectuale, gusturile se deosebesc, si, ca atare, este foarte usor sa-ti spui: "vreau sa traiesc prin ceea ce ma intereseaza: unii traiesc pentru castig, altii pentru cultura, altii cauta un ideal, insa eu sunt o unitate autosuficienta, imi sunt de ajuns eu insumi…”. De fapt insa, aceasta naste dezagregarea societatii, dezagregarea umanitatii. In ultima instanta, nu mai ramane nimic din minunata unire care ar fi putut sa fie intre oameni. Si casatoria reprezinta minunea refacerii unitatii acolo unde aceasta nu poate fi refacuta prin puterile omenesti.

Taina iubirii fata de om incepe in clipa cand ne uitam la el fara dorinta de a-l poseda, fara dorinta de a stapani asupra lui. Cand ma aflu fata in fata cu un om pe care il vad cu ochii iubirii, nu cu ochii nepasarii sau cu ai urii, atunci ma impartasesc de omul acela, intre noi incepe ceva comun, o viata comuna. Receptarea omului are loc la o profunzime care se afla dincolo de cuvinte, dincolo de emotii. Un credincios ar zice: "Cand il vad pe om in aceasta lumina, in lumina iubirii curate, vad in el chipul lui Dumnezeu, o icoana”.

Cat de des nu se intampla ca celui indragostit sa i se spuna: "Ce ai gasit la el? Ce ai gasit la ea?” - si omul da raspunsul absolut delirant: "Dar nu vezi ce minunata este, ce frumos este?” Si se dovedeste ca, da, asa si este, omul cu pricina e minunat, pentru ca cel care iubeste vede frumusetea, iar cel care nu iubeste, sau e nepasator, sau uraste vede doar ranile. Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat, ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede, ea este vazatoare, insa in loc sa osandeasca, in loc sa se lepede de om, ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit.

Casatoria trupeasca reprezinta, dupa invatatura unuia dintre Parintii Bisericii, o taina asemenea Euharistiei, impartasirii credinciosilor. In ce sens? In acela ca in Euharistie, prin puterea lui Dumnezeu, prin minunea iubirii care uneste si a credintei reciproce, credinciosul si Hristos devin una. Si in casnicie (bineinteles, la alt nivel si in alt fel), datorita credintei reciproce si a iubirii reciproce, doi oameni depasesc orice dezbinare si devin o singura fiinta, o singura personalitate in doua persoane. Cei doi se raporteaza unul la celalalt ca la ceva sfant si preschimba toate relatiile lor, inclusiv cele trupesti, intr-o taina, in ceva care se inalta mai presus de pamant si se ridica la vesnicie.

Intr-un vechi manuscris al Evangheliei este un pasaj unde Hristos este intrebat: "Cand va veni imparatia lui Dumnezeu?” Si Hristos raspunde: "imparatia lui Dumnezeu a venit deja acolo unde nu mai sunt doi, ci unul…”.

Credinciosii, ca si necredinciosii, sunt ingrijorati in zilele noastre de lipsa de trainicie a casatoriilor si de suferinta pe care aceasta lipsa de trainicie o aduce atat sotilor, cat si copiilor. Multi sunt ingrijorati de dezagregarea familiilor si de lipsa de bucurie a vietii familiale, lipsa de bucurie care domneste acum peste tot. Asta se intampla, intr-o anumita masura, deoarece idealul casatoriei, ce exista candva, a devenit acum de neinteles pentru oameni. Multi privesc casatoria pur si simplu ca pe o intelegere particulara. Ei se simt oameni aparte, in afara societatii, si ca atare li se pare ca au dreptul sa se poarte asa cum vor.

Multi privesc casatoria din punct de vedere pur social-politic. In acest caz, familia devine nu mai mult decat o particica, o foarte mica particica din aparatul social-politic, care ii impune o povara considerabila, iar aceasta povara este cateodata cu neputinta de suportat. Daca e sa aprofundam cauzele acestui fapt sau felul cum oamenii se casatoresc in ziua de astazi, ei ar putea fi impartiti, si se pare, in cateva categorii.

Unii se casatoresc (mai bine zis traiesc impreuna) pentru ca se plac, pentru ca intre ei exista o atractie fizica sau psihologica. Acestia nu cauta in casatorie infaptuirea vreunui scop, nu vor sa ajunga undeva, li se pare ca daca pot sa se satisfaca unul pe celalalt trupeste ori sufleteste au obtinut deja totul. Pentru asta ei nu cauta nici binecuvantarea lui Dumnezeu, nici sa se incorporeze in societatea omeneasca si sa aduca in ea ceva nou.

Altii cauta casatoria pentru ca intre ei exista o potrivire sufleteasca, trupeasca, dar totodata au si un ideal in comun. Ei vor sa stea nu fata catre fata, ci umar la umar; nu vor sa isi petreaca viata in contemplare reciproca si in satisfacere reciproca, ci vor sa paseasca impreuna in viata si sa creeze viata. In functie de convingerile lor, unii - cei necredinciosi - vor construi o societate fara Dumnezeu, insa vor cauta in ea toata profunzimea accesibila lor in privinta omului; altii - cei credinciosi - vor cauta o alta dimensiune.

Unii cred pur si simplu intr-o divinitate nedefinita, intr-o putere suprema, si pe de o parte vor cauta binecuvantarea acestei puteri, un cuvant bun spus in numele acestei divinitati, iar pe de alta se vor gandi cum sa creeze o casatorie care sa fie mai mare decat omul, care sa fie atat de mare, incat sa devina atotomeneasca.

Cei ce cred intr-un Dumnezeu definit (acum voi vorbi din punctul de vedere al crestinului) vor cauta infaptuirea casatoriei dupa modelele care ni s-au dat in Biserica crestina: casatoria ca unire, casatoria ca imagine a vietii vesnice - pe care poate ca cel mai bine a exprimat-o scriitorul francez Gabriel Marcel . Acesta scrie: "A-i spune omului: te iubesc inseamna a-i spune: vei trai vesnic, niciodata nu vei muri…”.

Mitropolitul
Antonie de Suroj
Sursa aici

duminică, 2 septembrie 2012

Despre dragoste, iertare şi suferinţele provocate de cei dragi


Suferim de fiecare dată când simţim că dragostea lipseşte. Chiar dacă încă nu avem iubirea, totuşi o râvnim, tânjim după ea. Toată viaţa noastră se construieşte şi poate avea un rost doar pornind de la iubire şi sfârşind în iubire, deoarece de iubire sunt legate însuşi toate poruncile Lui Dumnezeu.

Cel mai mult suferim când oameni foarte apropiaţi nouă (precum familia, îndeosebi părinţii, rudele, prietenii), ne rănesc voluntar sau involuntar prin comportamentul lor, prin limbajul sau acţiunile lor. Suferim când ei se descarcă pe nedrept pe noi, de multe ori neînţelegând şi negăsind o logică în reacţiile lor. Şi atunci, ne măcinăm, ne frământăm, o sucim în toate felurile : " De ce s-a purtat aşa cu mine? De ce a ţipat la mine ? Nu i-am făcut nimic rău! '' Ca urmare, ne amărâm, crezând că e inacceptabil ca tocmai cei dragi, singurii noştri apropiaţi, să ne trateze aşa, şi picăm în deznădejde, pentru că nu primim iubirea.

Iubirea este un dar dumnezeiesc, este Însuşi Dumnezeu. Nimeni nu poate iubi în afara Duhului Sfânt, nimeni nu poate înţelege iubirea în afara Duhului Sfânt. Cu toate acestea, fiecare caută iubirea în modul său. Încă din copilărie, fiecare dintre noi a căutat iubirea părinţilor, iubirea fraţilor. Fiecare ne-am închipuit cum trebuie să fie iubirea, fiecare credea că ştie ce ar trebui să facă ceilalţi pentru ca el să se simtă iubit. Fiecare şi-a închipuit nişte gesturi, vorbe, feţe care privesc într-un anumit fel. Suferim apoi că cei din jurul nostru nu ştiu să ne iubească, suferim pentru că iubirea, aşa cum ne-am închipuit-o noi, nu există.

De ce ne aflăm în această stare de suferinţă şi de ce trecem peste ea atât de greu?

Din neputinţa noastră de a iubi dumnezeieşte şi de a ierta. Observăm, că atunci când am dori să iertăm, trebuie să simţim multă durere şi renunţare. O durere care mă omoară pe mine, ca să îi fac loc celuilalt să trăiască. Iar această durere e cu atât mai adâncă, cu cât cei care ne-au făcut să suferim sunt oamenii noştri dragi, care aparent, nici nu îşi vor cere iertare. Dar '' Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată aşteptaţi? Oare nu şi păgânii fac aşa? Dar eu zic : iubiţi pe vrăjmaşii voştri.'' Vrăjmaşii noştri nu sunt cei care ne-au spart casa. Sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbură prin cuvinte, prin felul lor de a fi.

O persoană foarte apropiată şi dragă mie m-a făcut de multe ori să sufăr. Deşi o persoană bună la suflet şi foarte corectă, dar care atunci când e orbită de mânie și nu reușește mereu să se controleze, se răzbună verbal sau prin comportament față de ceilalți. Un comportament de nerecunoscut , irațional uneori , dur, lipsit de iubire. Cât am suferit, am plâns și m-am întrebat de ce se poartă așa cu mine. Acestea le gândeam când eram mai mică. Apoi am început să gândesc puțin diferit. Să observ problemele, lucrurile care probabil au măcinat-o pe persoana respectivă. Am luat în calcul copliăria și educația primită în familie.De fiecare dată când cineva mă face să sufăr, încerc să mă gândesc , oare ce suferință are pe suflet, de se poartă așa ? Căci persoanele furioase și nedrepte, care se răzbună pe cei dragi nu sunt definiți prin așa ceva. Nu îi caracterizează asta. Țipătul lor este de fapt strigătul sufletului după iubire.

Părinții ne ziceau așa: "Când cineva îți greșește, te ceartă, tu dă vina pe diavol." Pentru că nimeni dintre noi nu vrea să facă răul. Dar totuși, noi îl facem. De ce ? Cu voie? Nu cu voie, pentru că diavolul ne învață să facem rău. Să dăm vina pe diavol și să ne scutim aproapele de vina asta. O greșeală a noastră, care ne provoacă suferință , este să credem că răul ce ne fac părinții sau apropiații noștri îi definesc și că aceștia au ceva personal cu noi. Nu trebuie să ne facem impresia asta despre ei și să îi vedem prin prisma acestui rău pe care îl fac. Asta înseamnă a judeca. Răul pe care aproapele nostru îl face este accidental, s-a întâmplat, e trecător. Cine știe ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sănătate. E mai morocănos căci așa e el, dar știm noi ce face el când e singur în gândurile sale? Poate îi pare rău și lui de felul cum este și îi este greu sau nu știe cum să își ceară iertare.

Cu tot felul de gânduri de acest fel să încercăm să iubim. Să iubim pe fiecare în toată nebunia lui. Nu spun că eu reușesc acest lucru mereu, căci această neputință de a iubi și de a ierta o avem toți. Iertarea și iubirea sunt o lucrare permanentă. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celălalt în adevărata lui lumină. Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici în gândurile lui, să-l retrăiești în propria inimă, să-i înțelegi necazurile și durerile. Cea mai mare dragoste este de a-ți pune viața pentru aproapele tău, de a-ți omorî voia, așa cum a făcut Hristos. Apostolul Pavel sfătuiește pe fiecare " să nu caute pe ale sale, ci ale aproapelui ". În aceată dăruire se descoperă taina iubirii. A da aduce mai multă fericire decât a primi. Cel ce se dăruiește pe sine aproapelui său prin tăierea vorbii, primește în schimb și binecuvântarea lui Dumnezeu.

Ne dăruim pe sine ori de câte ori iertăm celor ce ne greșesc. A ierta înseamnă a renunța la tine însuți , la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce a greșit, înseamnă să mori tu , pentru a lăsa pe celălalt să trăiască. De fiecare dată când nu iertăm, ucidem cu piatra inimii noastre, atât pe noi cât și pe celălalt, dar când iertăm, dăruim viață. Încercați să vă aduceți aminte cum vă simțeați când erați iertați pentru greșelile voastre. Nu-i așa că vă simțeați iubiți, fericiți, mai deplini, mai puternici? " Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor ". Spunea Savatie Baștovoi , că dacă cineva nu poate ierta pe aproapele său, dacă îl judecă, e numai pentru că nu a cunoscut încă iertarea Dumnezeiască, dragostea Dumnezeiască asupra sa. De ce ? Pentru că nu crede că o poate primi, nu are credință.

Totul sună frumos și ușor, și totuși de ce este așa de greu de pus în practică? Este greu nu pentru că iubirea ar fi grea, ci pentru că noi, prin cădere, ne-am începărtat atât de mult de ea, încât cu greu mai înțelegem despre ce e vorba. Nu degeaba Sfântul Ioan Scărarul, în Scara sa, a pus starea de a iubi, starea noastră normală, ca ultimă treaptă. Până să o putem atinge trebuie să trecem prin pocăință, prin ascultare, prin plâns, prin tăierea vorbii. Dar acesta nu este prilej de deznădejde. Apostolul Pavel a socotit să povestească cum s-a lepădat de Hristos tocmai ca noi să prindem curaj. De altfel, Dumnezeu descoperă iubirea cui și când voiește.

Să ne aducem aminte de tâlharul de pe cruce, care până atunci petrecuse o viață de fărădelegi. Vedeți cum a iertat Dumnezeu pe tâlhar? Atunci noi de ce nu ne-am ierta familia și prietenii? Oare ce înseamnă tot ce am făcut noi pentru aceștia și devotamentul nostru pe lângă sângele lui Hristos? Iar noi care îl trădăm pe Hristos mereu , oare putem cere socoteală celor ce greșesc , nu față de noi, ci în primul rând , tot față de Dumnezeu? Dacă ne-am aduce aminte de aceste lucruri la timp, nu am putea ține supărare în noi prea multă vreme.

Să nu ne necăjim dacă vedem cum ne luptăm cu noi, căci nimeni nu poate ierta dintr-o dată. Dacă ar fi așa de simplu, nu ar mai făgădui Dumnezeu Împărăția pentru un gând pe care noi l-am putea dobândi atât de ușor. Și să nu urâm pe Domnul pentru oamenii ce își descarcă furia pe noi sau ne fac rău. Noi nu putem urî pe Dumnezeu, ce-a făcut El ca să-l urâm? A murit pentru noi, ne-a dăruit toată dragostea Lui...Sfântul Isaac Sirul ne spune că semnul iertării este să urâm păcatul. Niciodată omul. Mereu să gândim că aceasta nu este firea lui adevărată, ci o minciună a diavolului. Femeia samarineancă, care a avut șase bărbați, nu i-a cerut lui Hristos să o binecuvânteze ca să aibe și ea o căsnicie mai bună. Ea avea alte preocupări legate de rugăciune, de cum ar trebui să ne rugăm. Asta arată ce fel de inimă avea.

Când ne nedreptățesc sau se poartă cei dragi urât cu noi , să încercăm să le înțelegem durerile. Să vă povestesc o întâmplare. Am avut un bunic care a fost alcoolic. Deși se purta îngrozitor când era beat și teroriza casa, eu , ca și copil mic atunci, mereu l-am simțit ca pe un om cu un suflet și o inimă foarte bună. Ceea ce și era, când nu era băut. Ajuns în comă alcoolică, tot zăcea așa la pat de câteva zile. Cu multă și grea convingere ( pentru că alcoolismul lui era vestit în tot satul ) au adus un preot să îi facă o rugăciune de iertare a păcatelor. În timpul rugăciunii, din ochii bunicului meu au început să curgă lacrimi, deși era inconștient. La scurt timp a murit.

Oare nu este evident că și în acest om a zăcut tânjirea după Dumnezeu, că și în acest om rămăsese o parte din lumina lui Dumnezeu, iar alcoolismul a fost doar o dovadă de durere? Nu au destulă suferință acești oameni? De ce să le mai înmulțim durerea dragilor noștri cu nemulțumirea și supărarea noastră? Să iertăm! Cei care ajung astfel, ajung din cauză că se simt însingurați, pentru că nu au mai avut parte de dragoste, pentru că nu li s-a acordat atenție. Mult mai târziu, când am fost mai mare, am aflat că bunicul meu a fost de mic orfan de mamă. Să ne uităm mai senin la păcatele celorlalți, pentru că păcatul întotdeauna aduce foarte multă durere. Să ne gândim la durerea din inima celuilalt, la suferințele lui. Să iertăm, căci nu știu ce fac. Dacă ar ști, ar cădea în fața Domnului și ar plânge.

Sfântul Non, văzând pe desfrânata cetâții, numită Pelaghia, s-a gândit astfel : "Cât timp pierde ea la oglindă, să se împodobească (...). Și eu pentru Mirele Ceresc nu îmi împodobesc sufletul, nu-mi fac atâta vreme." Cuvântul smerit al Sfântului a smerit-o și pe Pelaghia, care a devenit mai apoi Sfântă. Uitați ce poate face dragostea! O replica simplă, dar adâncă! Să nu ne bucurăm pentru că ne iubesc pe noi oamenii, să-i iubim noi pe ei, asta-i mare lucru. Să mulțumim Lui Dumnezeu pentru familia și oamenii ce ni-i aduce în cale, să mulțumim pentru că ne dă prilej să ne exersăm iubirea, să ne pară rău pentru că nu avem noi destulă bunătate în suflet, nu pentru că ne-a rănit cineva!

Cum să iubim pe cineva care permanent ne face rău? Cu mintea îndreptată spre Hristos. Să ne întrebăm cum îl vede Hristos pe acest om. Nu știm cum îl vede, dar a murit pentru el. Fiecare dintre noi dacă se uită în urmă, vede câte neajunsuri , câte confuzii a avut în mintea sa, în drumul spre Dumnezeu. Și , cu toate acestea, Dumnezeu a căutat spre noi. Așa să vedem și pe apropiații noștri. Dacă săvârșesc vreo greșeală, o fac din neștiință și Dumnezeu îi judecă în această neștiință, vede ceea ce noi nu vedem. Se întâmplă că oamenii care au la vedere neajunsuri și tot felul de apucături, au tot felul de daruri în spate, pe care Domnul vrea să le ascundă.

Avem datoria să ne izbăvim de răul din inima noastră, invidia, slava deșartă că suntem mai buni, și să răspundem cu aceeași dragoste celorlalți, așa cum ne-a iubit și ne-a iertat Dumnezeu când s-a pogorât în lume, când l-am trădat în rai, când nu i-am ascultat poruncile și când a murit pentru noi. Așa cum el i-a iertat pe toți fiii Săi, care l-au necăjit și îl necăjesc clipă de clipă.

În măsura în care iubim, ne umplem de rost și ne aflăm locul în această lume făcută de Dumnezeu. Dacă nu vedem iubirea din jur, este pentru că noi înșine nu o avem. În noi să construim dragostea, căci porunca ne spune " Iubiți pe vrăjmașii voștri" , și nu "Faceți-i pe vrăjmașii voștri să vă iubească mai mult". A ierta înseamnă "să te reîntorci la viață , să dăruiești viața" . Dacă ne putem asemăna cu ceva prin Dumnezeu, atunci prin iertare ne facem asemenea lui Dumnezeu.

Doamne ajută!

(Notă: de mare ajutor în realizarea acestui articol a fost cartea lui S. Baștovoi "A iubi înseamnă a ierta", pe care o recomand cu multă căldură ).

Sursa aici

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Daca ai uitat ca esti de aur...

Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-l ajuta cu un sfat.
- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca m-ai putea ajuta tu pe mine poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul intelept.

Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

... Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.
- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem a deva rata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra si nu va dati pe degeaba, unuia sau altuia doar pentru ca lumea asta prost asezata le da o oaresce "aura"!

Sa va iubeasca oamenii, ingerii si Bunul Dumnezeu!
"Tot ce-i trebuie raului ca sa reuseasca este ca oamenii buni sa nu faca nimic". (Edmund Burke)

"Rugaciunile incep sa fie ascultate atunci cand vocea care le rosteste a pierdut puterea de a rani".

"Viata nu se masoara cu numarul de respiratii pe care le aveti, ci in momente care iti taie rasuflarea".

"Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona". (A. Einstein)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...