vineri, 28 septembrie 2012

"Viitorul la care tânjesti este împlinit prin actiuni curajoase ACUM"

Astazi, vom explora relatia ta cu multele aspecte ale viitorului.

 
Mai întâi, exista speranta. Te poti gândi ca speranta este complet pozitiva, dar totusi nu este asa. Speranta este de asemenea o negare a prezentului, o scoatere a ta din momentul prezent si din pacea si acceptarea pe care acesta le contine... Mai curând decât agatarea de speranta, ar trebui sa revii profund în momentul prezent si sa gasesti pacea care exista aici, si apoi sa ai credinta ca viitorul va curge din acest moment în urmatorul, aducându-ti mai multa întelegere si vindecare peste timp. A spera ca ceva anume sa se întâmple înseamna sa stabilesti asteptari, iar asteptarile sunt drumul spre dezamagire.

Ai vrea sa stii ce rezerva viitorul, dar viitorul sta în propriile noastre actiuni si raspunsuri, moment de moment, la fel ca si cadrul mental acum. Viitorul nu este vreun loc distant unde totul este transformat în mod magic. Viitorul este momentul imediat urmator, si în acest moment tu trebuie sa ajungi la adevar si sa îi dai curs. Ca sa realizezi cel mai interesant si captivant viitor, mult curaj este necesar chiar ACUM, ca sa faci ceea ce îti spune inima sa faci, sa ajungi la ceilalti, sa-ti deschizi inima la iubire, sa ajuti viitorul sa înfloreasca.

Daca privesti înapoi la trecut, vei vedea ca au fost multe dati când ai spus "nu" la lucruri la timpul prezent. Poate ca au parut prea ciudate, poate prea înfricosatoare. Poate abia le-ai observat, pentru ca erai concentrat în a-ti îndeplini propriile planuri si a controla lumea din jurul tau. Dar totusi, existau ocazii peste tot în jurul tau, stralucind în lumina soarelui. Esti în aceeasi situatie acum. Peste tot în jur sunt lucruri noi pe care le-ai putea încerca. Si adânc în inima ta este o voce care te mâna într-o anumita directie, dând sugestii, sfaturi. Dar multe din sfaturile acelea nu sunt sensibile asa cum ai vrea, multe dintre ele solicita mult curaj ca sa iesi de pe calea ta batatorita. Dar aceasta schimbare la care tânjesti în viitor, acea speranta de care te agati atât de tenace, se împlineste prin actiune curajoasa si sincera chiar acum.

Si ultimul aspect al viitorului pe care vreau sa-l explorez este relatia ta cu timpul. Existi pe mai mult de un nivel. La nivelul sinelui tau înalt, esti fara-de-vârsta si etern. Stralucesti deasupra prin energie, iubire si cunoastere, iar acest lucru nu se schimba. Dar aceasta viata temporala, care se hraneste din sinele înalt, se misca într-o maniera liniara. Are un început si un sfârsit, si urmeaza anumite legi ale timpului. În timp ce tu esti aici, în interiorul acestui moment, faci actiuni care, daca sunt bine concepute, vor produce o mare rasplata în viitor. Poti planta semintele unor relatii bune, ale unor talente atent întretinute, ale unor abilitati extinse. Cheltuie doar putin timp si efort acum, dar constant, si timpul are grija de toate pentru tine. Timpul ajuta acele seminte sa creasca într-un semintis fraged pe care trebuie sa-l aperi de furtuna, apoi un copac tânar care necesita mai putina atentie, si apoi un copac mare, care te poate adaposti iarna si hrani vara, cu un fruct auriu ce ti-l da de bunavoie. Dar fii atent ca este de asemenea posibil sa faci mult efort cu plantarea, apoi sa-l abandonezi în timpul unei furtuni sau secete, si întregul tau efort initial este degeaba.

Si astfel toate aceste lucruri necesita echilibru. Exista seminte pe termen lung în viata ta, proiectele, abilitatile, talentele, relatii si pasiuni pe care le cultivi în timp, astfel ca acestea sunt pentru a fi sustinute peste ani. Si mai exista de asemenea acest moment, în care cauti un echilibru între plantare, supraveghere a ceea ce este deja plantat, si simpla savurare a momentului cu orice ar contine acesta, chiar acum, necontând situatia ta.

Si apoi, foarte important, este vocea dinlauntru a adevarului, care-ti spune de actiuni speciale pe care sa le faci chiar acum, aceea care-ti face inima sa bata mai tare, cea care-ti pune la încercare lucrurile în care crezi si confortul, cea care cere sa iesi din sabloanele tale si sa faci ceva care nu-ti este caracteristic si totusi atât de potrivit. Asculta aceasta voce, si viata ta se va desfasura însotita de miracole si o adânca si mareata înflorire a frumusetii si gratiei.

Iata o mica rugaciune pentru astazi

Astazi, sunt complet deschis acestui moment. Ma conectez cu acest moment si cu adevarul meu, adânc în centrul meu. Cer sa fiu condus de adevarul meu si doresc sa fiu curajos si statornic atunci când îl urmez.

Astazi, apreciez acest moment de asemenea, pentru minunatia si frumusetea lui, exact asa cum este. Caut pacea înauntru, unitatea cu tot ceea ce este.

Astazi caut si echilibru, sa ud si sa supraveghez semintele semanate, sa plantez noi seminte, si sa ma bucur de lumina soarelui când fac asta. Îmi afund mâinile în pamânt, simtindu-i întinderea si mirosind marea fertilitate a vietii.

Iubesc aceasta viata. Ma iubesc pe mine însumi în ea. Sunt pe deplin conectat cu tot ceea ce exista. Eu Sunt.

* * *

Va doresc ca viitorul sa vi se desfasoare în frumusete si bucurie.

Iubire si Pace,
Carrie

 

joi, 27 septembrie 2012

Adu-ţi aminte: sufletul creează, mintea reacţionează

 
Sufletul ştie în înţelepciunea Lui că experienţa pe care o ai în Acest Moment este o experienţă trimisă ţie de către Dumnezeu, înainte chiar de a deveni conştient de ea. Aceasta este ceea ce se înţelege printr-o experienţă prezentă, trimisă dinainte în dar. Ea este deja pe drum către tine chiar în momentul în care o cauţi, pentru că, exact înainte de a întreba, Eu ţi-am şi răspuns. Fiecare Moment de Acum este un cadou minunat de la Dumnezeu. De aceea prezentul este dar de la Dumnezeu.
Sufletul caută în mod intuitiv circumstanţa perfectă şi situaţia necesară acum pentru a vindeca gândul greşit şi pentru a-ţi aduce experienţa corectă a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Este dorinţa sufletului să te aducă înapoi la Dumnezeu - să te aducă acasă la Mine.
Este intenţia sufletului să se cunoască pe el însuşi prin experienţă şi, astfel, să Mă cunoască pe Mine, deoarece sufletul înţelege că Tu şi Eu Una suntem, chiar dacă mintea neagă acest adevăr şi corpul acţionează în conformitate cu această negare.
De aceea, în momente de mari decizii, ieşi din minte şi, în schimb, lasă sufletul să caute.
Sufletul tău înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
Dacă-ţi petreci timpul încercând să-ţi dai seama ce este „cel mai bine” pentru tine, alegerile tale vor fi precaute, deciziile tale vor dura la infinit şi călătoria ta va fi lansată pe o mare de nelinişti şi aşteptări.
Dacă nu eşti atent, te vei îneca în aşteptările tale.

Uau! Ăsta chiar că este un răspuns! Dar cum îmi ascult eu sufletul? De unde ştiu ce să aud?

Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele.
Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele.

De ce mi se pare că preţuirea sentimentelor este exact ceea ce m-a făcut să intru, de la început, în necaz?

Pentru că ai etichetat evoluţia drept „necaz” şi statul pe loc drept „siguranţă”.


Adevăr îţi spun Eu ţie: sentimentele tale nu te duc niciodată la „necaz”, pentru că sentimentele tale sunt adevărul tău.
Dacă vrei să trăieşti o viaţă în care să nu-ţi urmezi niciodată sentimentele, dar în care fiecare sentiment este filtrat prin maşinăria Minţii tale, dă-i înainte. Ia deciziile, bazându-te pe analizarea situaţiei de către Mintea ta. Dar nu căuta bucurie în astfel de maşinaţiuni şi nici preamărire a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.

Aminteşte-ţi: Adevărata preamărire nu trece prin minte.

Dacă-ţi asculţi sufletul, vei şti ce este „cel mai bine” pentru tine, pentru că cel mai bine pentru tine înseamnă ce este adevărat în ceea ce te priveşte.
Când acţionezi luând în considerare numai ce este adevărat în ceea ce te priveşte, îţi vei grăbi înaintarea pe cărare. Când creezi o experienţă bazată pe „adevărul tău de acum”, mai degrabă decât să reacţionezi la o experienţă bazată pe un „adevăr trecut”, produci un „nou tu”.
De ce durează atât de mult să creezi realitatea pe care o alegi? Iată de ce. Pentru că nu ţi-ai trăit adevărul tău.
Cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera.
Dar, o dată ce ai ajuns să-ţi cunoşti adevărul, încetează să te mai răzgândeşti în ceea ce îl priveşte. Mintea ta este cea care încearcă să-şi dea seama ce este „cel mai bine”.
Opreşte-o! Ieşi din mintea ta. întoarce-te la simţirile tale!
Aceasta se înţelege prin „a-ţi veni în simţiri”. Înseamnă a te întoarce la ceea ce simţi, nu la ceea ce gândeşti. Gândurile tale sunt pur şi simplu atât - gânduri. Construcţii mentale. Creaţii „inventate” de mintea ta. Dar sentimentele tale — ei, astea sunt reale.
Sentimentele sunt limbajul sufletului. Şi sufletul tău este adevărul tău.
Asta e. Ei, ce zici, ţi se pare că se leagă totul?

Asta înseamnă că trebuie să ne exprimăm sentimentul - oricât de negativ sau distrugător ar fi el?

Sentimentele nu sunt nici negative nici distrugătoare. Ele sunt pur şi simplu adevăruri. Contează doar modul în care exprimi adevărul tău.
Când exprimi adevărul tău cu dragoste, rareori apar rezultate negative şi distrugătoare. Şi când se întâmplă, este, de obicei, pentru că altcineva a ales să trăiască experienţa adevărului tău într-un mod negativ sau distrugător. Într-un astfel de caz, probabil că nu se poate face nimic pentru a evita rezultatul.
Desigur, nu e în regulă să nu reuşeşti să-ţi exprimi adevărul. Cu toate acestea, oamenilor li se întâmplă aşa ceva tot timpul. Sunt atât de îngroziţi ca nu cumva să provoace sau să fie confruntaţi cu neplăceri posibile, încât ascund în totalitate adevărul lor.
Adu-ţi aminte: Aproape că nu este atât de important cât de bine este primit un mesaj, ci cât de bine este el trimis.
Nu poţi să-ţi asumi responsabilitatea pentru cât de bine acceptă celălalt adevărul tău; poţi doar să te asiguri de cât de bine este el comunicat. Şi, prin cât de bine, Eu nu vreau să spun doar cât de clar; vreau să spun, cu cât de multă dragoste, cu cât de multă compasiune, cu cât de multă sensibilitate, cu cât de mult curaj şi cât de complet.
Aici nu este loc pentru jumătăţi de adevăr, pentru „adevăr brutal” ori chiar pentru „adevăr simplu”. Înseamnă adevărul, întregul adevăr şi numai adevărul, aşa să te ajute Dumnezeu.
Partea cu „aşa să te ajute Dumnezeu” este cea care aduce calităţile Dumnezeieşti de dragoste şi compasiune - pentru că Eu te voi ajuta întotdeauna să comunici în felul acesta, dacă Mi-o vei cere.
Da, exprimă ceea ce tu numeşti sentimentele „cele mai negative”, dar nu în mod distructiv.
Faptul că nu reuşeşti să exprimi (adică să împingi în afară) sentimentele negative nu le face să dispară; le ţine în interior. Negativitatea „ţinută în interior” face rău corpului şi împovărează sufletul.

Dar dacă o altă persoană aude fiecare gând negativ pe care tu îl ai în ceea ce o priveşte, acesta ar afecta relaţia, indiferent de cu cât de multă dragoste au fost emise aceste gânduri.

Eu am spus să exprimi (să împingi în afară, să scapi de) sentimentele tale negative - nu am spus cum sau cui.
Nu e nevoie să împărtăşeşti toată negativitatea din tine cu persoana faţă de care o simţi. E nevoie să comunici celuilalt aceste sentimente doar atunci când a nu o face ţi-ar compromite integritatea sau l-ar face pe celălalt să creadă într-un lucru neadevărat.
Negativitatea nu e niciodată un semn al adevărului suprem, chiar dacă pare a fi adevărul tău în acel moment. S-ar putea ca ea să provină dintr-o parte din tine care nu este vindecată. De fapt, întotdeauna de acolo vine.
De aceea este aşa de important să scoatem din noi aceste stări negative, să ne eliberăm de ele. Numai lăsându-le să iasă - plasându-le undeva acolo, în faţa ta - le poţi vedea destul de clar ca să-ţi dai seama dacă crezi cu adevărat în ele.
Cu toţii aţi spus ceva - ceva urât - pentru ca, apoi, să descoperiţi că, după ce aţi rostit acele cuvinte, nu le mai simţiţi ca fiind „adevărate”.
Cu toţii aţi exprimat sentimente — de la frică la mânie, la furie - ca să descoperiţi că, după ce le-aţi exprimat, ele nu mai arată ceea ce simţiţi cu adevărat.
În acest fel, sentimentele pot fi înşelătoare. Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie să vă asiguraţi că daţi ascultare adevăratelor sentimente şi nu unui model contrafăcut, construit în mintea voastră."

Neal Donald Walsch - Conversatii cu Dumnezeu


shared with love by Ioana Bucur

miercuri, 26 septembrie 2012

Să nu pierzi bucuria !


Orice lucru care ne învită să ne pierdem bucuria ar putea fi privit ca unul....de care nu mai avem nevoie. Chiar dacă cea mai mare dintre iubirile omeneşti pare să curgă pe apa sîmbetei, chiar dacă....toate lucrurile ni s-ar nărui şi toată agoniseala ni s-ar duce în neant într-o zi, ar trebui să păstrăm în minte şi în inimă un singur ţel; acela de a ne păstra..bucuria existenţei. Căci Viaţa este schimbare şi tot ce se schimbă ne poate incita către trăirile negative, ne pot invita să renunţăm la dorinţa de a trăi. Toate stările de rău, toată negativitatea mentală tind să ne ia bucuria de a fi. Cele mai nobile idealuri au devenit momeli întinse parcă special pentru a-l duce pe erou în cea mai neagră disperare. Dar disperarea nu înseamnă viaţă, cît întunericul din care viaţa se scurge şi din care energia bucuriei, ce hrăneşte celulele creierului şi ale trupului omenesc, pare să lipsească. Viaţa nu se poate hrăni cu disperare, nici cu furie, nici cu nemulţumire, nici cu durere. Viaţa este o expresie fidelă a Bucuriei şi a Iubirii. De aceea ne pierdem Viaţa pe măsură ce ne pierdem Bucuria de a fi, pur şi simplu. Bucuria transmite o vibraţie a cărei putere..nu poate fi înţeleasă cu mintea, dar acţiunea ei poate fi văzută în tot ce a creat omul mai bun pe Pămînt. Fără bucurie, entuziasm şi speranţă, fără iubire şi fără puterea ce te ajută în interiorul tău să zbori şi să muţi şi munţii din loc, pici în negura minţii disperate, în care nu mai vezi decît..propriul tău întuneric. ŞI dacă Dumnezeu ţi-ar sta lîngă umeri, nu-l vei putea vedea, pentru că Dumnezeu poate fi văzut numai din Bucuria pe care o poţi simţi singur. Numai din propriul tău suflet plin de viaţă poţi percepe existenţa..Lui Dumnezeu şi poţi recunoaşte deziluzia ca pe o ..iluzie a minţii. Dacă cel mai iubit om te-a părăsit, dacă ai pierdut ..tot ce era mai de preţ pe lume pentru tine, dacă..duşmanii te-au încolţit şi dacă simţi că totul s-a prăbuşit în jurul tău, aminteşte-ţi să te întorci..în tine însuţi şi să asculţi glasul Vieţii, care te îndeamnă ..să păstrezi bucuria de a trăi, orice ar fi. Lasă lucrurile lumii să se schimbe, permite-le oamenilor să fie călăi, dacă ei aleg aceasta, permite-i oricui să fie ceea ce alege, dar tu alege.. Bucuria. Priveşte soarele, frunzele pline de viaţă, ce se mişcă în adierea catifelată a vîntului şi concetează-te la Bucuria..necondiţionată a naturii. La bucuria existenţei, ce se exprimă prin frumuseţea florilor, a norilor sau a soarelui. Nu-i permite nici unui lucru să-ţi ia viaţa, dar permite oricărui lucru să plece din viaţa ta şi ..rămîi în urma lui..bucuros pentru simplul fapt că exişti. Căci această vibraţie a Bucuriei este ..lumina vieţii şi puterea prin care Dumnezeu intră în manifestare. Aceasta este puterea care crează miracolele zi de zi şi..îndepărtează din experienţa ta ceea ce ţi-a creat suferinţă. Păstrează bucuria orice ar fi, căci ea este energia care învinge obstacolele fără ca tu să mişti prea multe degete în acest scop..

Sursa
aici
 

marți, 25 septembrie 2012

O zi minunata! Have a wonderful day !

De prea multe ori reflectăm la ce ar gândi alţii, ce impresie am face asupra celorlalţi dacă ne-am comporta într-un fel sau altul. Ar fi bine să ne debarasăm de rolurile pe care le jucăm de obicei şi să lăsăm vioiciunea interioară să iasă la suprafaţă.
Bucuria înseamnă libertate de exprimare, înseamnă să avem încredere în copilul interior şi să-l lăsăm să se manifeste. Copilul din noi ştie să trăiască viaţa pur şi simplu, fără a o complica prin nenumărate reflecţii ce pun mereu în balanţă nevoile noastre şi aşteptările celorlalţi. Viaţa din noi vrea să se exprime, iar noi o legăm de interpretări morale, sociale sau religioase, trecând-o prin numeroase filtre. Uneori ţinem prea mult la disciplină, ne controlăm prea mult şi ne încorsetăm sufletul, care are mare nevoie de libertate.
Dumnezeu ne-a dăruit viaţa ca s-o trăim cu intensitate şi bucurie, s-o înflorim, nu doar să existăm în această lume.

Pace si iubire!
Lary

luni, 24 septembrie 2012

"Asculta la vocea adevarului dinlauntru"

Exista mai multe voci de care poti sa asculti.

Este vocea indoielii, punand sub semnul intrebarii si subminandu-ti cele mai dragi vise.
Este vocea fricii, trezindu-te in noapte cu un soc rece.
Este vocea autoritatii, dandu-ti reguli de urmat.
Este vocea parinteasca, spunandu-ti cum sa fii protejat.
Este vocea prietenului, care-ti spune ce ar face in situatia ta.
Este vocea ratiunii, analizand optiunea aceasta si aceea, studiind si invatand faptele, si inca si mai multe fapte, punandu-ti dinainte o cale logica.
Si mai pot fi vocile ingerilor si ale ghizilor spirituali cu care ai contact, dandu-ti sfaturi mai adanci, indrumare mai inteleapta.

Multe, multe voci, toate dandu-ti sfaturi, toate sfatuindu-te sa faci asta, sa eviti cealalta. Mereu si mereu ele se aud.

Dar in mijlocul tuturor acestora, exista o singura voce care conteaza, si aceasta este vocea propriului tau adevar dinlauntru. Adanc inlauntrul tau, exista o cunoastere, si se poate ca aceasta cunoastere sa nu fie nici macar in cuvinte. Poate fi un sentiment interior, in centrul tau, care se exprima in propriul sau mod.

Aceasta prezenta cunoscatoare, care este prezenta sinelui tau inalt infinit mai intelept si mai iubitor, stie care este cea mai buna alegere pe care poti s-o faci chiar acum. Antreneaza-te sa cunosti acest centru al exactitatii. Retrage-te intr-un loc linistit si descopera-l acolo. Este linistea de dincolo de zgomotul fricii, este simtamantul stabil de sub toata tulburarea nelinistii. Este adevarul care rezoneaza in corpul tau cand acesta este linistit si nemiscat.

Nu intreba de ce lucrurile sunt asa cum sunt. Nu intreba ce se va intampla in secunda urmatoare. Intreaba "Ce fac acum?" Intreaba "Cum ma pot apropia de acest lucru?" Acestea sunt intrebarile la care centrul exactitatii tale are raspunsuri, prompte si adevarate.

Si in exactitatea sa tacuta, uneori sfatuieste la liniste si asteptare, la o rabdare adanca, la atentie si observatie. Si apoi, brusc, o deschidere se iveste si ea sfatuieste la actiune rapida si curajoasa, la a face ceea ce trebuie facut in acel unic moment al oportunitatii. Invata sa fii prezent cu aceasta voce. Invata sa fii prezent cu acel simtamant, cu acea cunoastere. Ea este raspunsul.

Iata o mica rugaciune pentru astazi:
Astazi, sunt profund relaxat si totusi profund constient. Ating o stare de observatie linistita, constient(a) de ceea ce se intampla in jurul meu si profund constient(a) de adevarul care locuieste inlauntrul meu .Veghez, observ, si ascult inlauntrul meu, si cand vine momentul pentru actiune, respir adanc, ma conectez cu adevarul meu interior, si actionez in afara cu constiinta sigura a exactitatii.
Sunt profund conectat(a) cu propriul meu sine, cu propriul meu adevar. Sunt pace. Eu Sunt.

* * *

Va doresc sa va ascultati propriul adevar cu claritate!
 
Iubire si Pace,Carriewww.Quado.com carriehart@...

duminică, 23 septembrie 2012

De ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Nu conteaza ce ii cerem lui Dumnezeu.Cred ca mai mult conteaza CUM ii cerem ! Iar dialogul zic eu ca este cea mai buna cale.Sa vorbim cu El,dar sa Il si ascultam.Dumnezeu stie ce nevoi avem noi,si ne da atat cat putem duce.O greseala pe care o facem de multe ori,este ca doar cerem,si atat...Amin!


sâmbătă, 22 septembrie 2012

The Secret – praful din ochii cautatorilor spirituali

de Andreea Talmazan



Acum patru ani am vazut pentru prima data The Secret. Imi amintesc ca am trait niste constientizari puternice si mi-am schimbat putin perspectiva. Apoi l-am dat uitarii. Apoi a crescut interesul pentru Legea Atractiei si pentru toate cartile de tip “new age”, care abunda de sfaturi si indrumari despre cum sa faci sa-ti fie bine in aceasta viata si nu in alta, cum TU esti creatorul a tot si toate.

Toate bune si frumoase. Pot spune ca functioneaza unele dintre ele. Dar altele…

De cateva luni “simt” ca ceva nu este in regula cu aceste carti, cu “The Secret” si cu acest curent “new age”.

Intr-una din intalnirile pe care le-am avut in cadrul “Cursului de spiritualitate” pe care il sustin, a venit vorba si despre The Secret si cineva din randul participantilor ne-a atras atentia: “ati vazut ca in The Secret se vorbeste NUMAI despre scopuri materiale?”

Marturisesc ca mi s-a aprins un bec si mi-am zis: trebuie sa-l revad.

Inarmata cu cafea, foi si pix, am purces la vizionare.

Constatarile sunt urmatoarele:

1. Dumnezeu, Divinitate, Creator sau o alta forma de exprimare a Celui/Cea care a creat Universul apare la finalul filmului la “printre altele”!

2. Scopurile sunt exclusiv materiale si tin de aceasta dimensiune.

3. S-au extras din context multe citate din mari personalitati ale umanitatii, multi dintre ei cu mare credinta in Dumnezeu, lucru care nu se mentioneaza si poti afla doar daca citesti despre persoanele respective, oameni care au schimbat ceva in lumea aceasta

4. Ideea de evolutie spirituala, de inaltare interioara, de indumnezeire, de iluminare nu apare deloc, desi sunt citate majoritatea religiilor lumii.

5. Majoritatea celor care vorbesc in film, marturisesc la final ca au avut o viata grea, fie din cauza unor boli, fie a unor conjuncturi; dar niciunul nu spune cum a intrat si cum a iesit din acea perioada, cum a dat nas in nas cu suferinta.

6. Exista un moment in care cineva spune ca totul in natura se produce firesc si fara efort. Si cu toate aceastea: samanta sufera atunci cand din ea apare primul vlastar, omida sufera cand se metarmofozeaza, s.a.m.d. Nasterea se produce prin durere si suferinta. Si nu numai la oameni ci si la animale.

7. Nu se vorbeste nicaieri de munca, de munca cu tine insuti, pentru ca nu exista un obiectiv moral si spiritual, pentru ca totul ti se cuvine, si singurul efort pe care este necesar sa il depui este acela de a-ti schimba modul de a gandi.

Paranteza

In urma cu niste ani, pe cand au aparut primele carti despre masonerie si despre societatile secrete ale vremurilor pe care le traim si nu numai, cand am inceput sa citesc cateva dintre ele, cineva mi-a atras atentia asupra unui aspect: “S-ar putea ca unele sa fie publicate la comanda, adica chiar de societatile respective.” Scopul ar fi acela de a “indulci” putin imaginea despre ele si de a arata “realizarile” lor morale si spirituale.

Este posibil ca si filmul “The Secret” sa fie realizat “la comanda” de acele grupari care, intuind nevoia oamenilor de ceva nou, spiritual, mai inalt, au oferit un ceva nou care sa satisfaca setea de mistic din viata muritorilor de rand.

Am inchis paranteza. Continuare

Pornind de la cateva adevaruri simple, propovaduite de marile religii ale lumii, s-a creat noua religie cu tenta mondiala, numita “new age”. Parte din doctrina acestui “curent” spiritual, este aceea de a-l scoate pe Dumnezeu, ca Forta Creatoare a Tot ce Este, din realitatea acestei lumi, eliminarea unei ierarhii si a ideii de recompensa pentru faptele noastre.

“Prin inteligenta ierarhiei si prin practica supunerii obtinem initierea si un initiat nu va fi niciodata un sectant” (Eliphas Levi).

Realizatorii “The Secret” pornesc de la Cunoasterea Initiatilor din trecutul omenirii. Ce uita sa mentioneze este modul in care Inteleptii lumii au primit aceasta Cunoastere.

Legea Atractiei este o Lege a Universului, care spune ca lucrurile care se aseamana se atrag. “Te gandesti la tine ca la un magnet care atrage ceea ce-si doreste” se spune in film. Dar, magnetii sunt de calitate de diferita si cu o forta diferita. In plus, magnetii au si calitatea de “respingere” a celor care “sunt ca ei”. Sa nu uitam ca in fizica plus cu plus se resping, la fel cum minus cu minus se resping.

Este adevarat ca o abordare pozitiva a vietii poate schimba radical calitatea acesteia. Dar nu este suficient sa iti repeti mantre peste mantre si ganduri pozitive, pentru ca poti ajunge in situatia in care sa te minti cu propria minte. Eforturile la nivel interior, la nivel de fiinta umana, nu tin doar de o gandire pozitiva si de o “negare” a emotiilor negative, de respingere sau de ignorare a lor.

Am cautat pe net informatii despre The Secret si ce a generat de la aparitie pana in prezent. Si am gasit, la un moment dat, la cineva care practica “Secretul”, un indemn care suna asa: Inconstientul, care contine 98% din gandurile noastre, care de altfel ne ghideaza viata, trebuie alungat, trebuie sa scapi de el. O astfel de abordare ar putea sa ne transforme in niste monstri emotionali, si intreaga munca de cercetare si de cunoastere a lui Jung (citat de altfel in The Secret) n-ar mai avea nici o valoare si nici o calitate vindecatoare.

Se vorbeste despre Energie. Energia este indestructibila, interminabila etc. Dar despre calitatea Energiei si forma ei de manifestare nu spune nimeni nimic. In Natura, acolo unde se vede amprenta lui Dumnezeu, energia se manifesta diferit de la minerale pana la animale, si chiar si in acelasi tip de Creatie. Chiar si electricitatea pe care noi o folosim in casele noastre, in viata de zi cu zi, este de o anumita calitate. Este drept ca nu sta nimeni (cu exceptia pasionatilor) sa se gandeasca de unde vine aceasta si cum functioneaza. Numai ca, si la instalatia electrica din cladirile noastre, se pot intampla urmatoarele: supraincalzire, intrerupere de curent, sar sigurantele etc. Chiar nu crede nimeni ca acest lucru se poate intampla si cu Energia Universala si ca asta inseamna “ceva”?

Misiunea Personala si Duhul din Lampa

Filmul incepe cu afirmatia ca Secretul a fost ingropat, ravnit si ascuns. Marii Initiati nu au vrut sa il faca cunoscut, pe bune dreptate de altfel. De cand lumea si pamantul oamenii au vrut sa cunoasca Piatra Filosofala si Elixirul Nemuririi. Istoria Alchimiei contine date importante despre munca acelor oameni din secolele trecute, ca si din veacurile trecute, care si-au dedicat intreaga viata intelegerii sensului ascuns al Naturii, implicit al vietii. Multi au ajuns la un asemenea grad de cunoastere incat multi altii veneau la ei sa le ceara secretul vietii fara de moarte. Numai ca, in inalta lor intelepciune, caracterizati de un inalt grad de moralitate si respect fata de lumea inconjuratoare, alchimistii si-au dat seama ca, daca ar oferi Secretul neinitiatilor, lumea s-ar indrepta spre haos. Ceea ce se intampla deja in lume exact din motivul ca Secretul a fost scos la lumina si pus in aplicare dupa dorinte egoiste.

In film cineva vorbeste despre povestea lui Aladin si atrage atentia asupra vorbelor Duhului din Lampa: “Dorinta ta este lege (porunca) pentru mine”. Extrasa din context, aceasta propozitie suna ca o rezolvare a tuturor problemelor, mai ales cand Duhul este asemuit cu Universul sau cu Dumnezeu. Ceea ce nu se spune insa, dar cei care au citit povestea stiu, este ca Aladin ajunge in posesia lampii pentru ca el era un om cu “inima curata”, adica avea o anumita conduita morala si nu era orbit de dorinte meschine si materiale. Aladin, ca sa ajunga in posesia lampii fermecate, coboara in pestera, in intuneric, unde este inconjurat de tentatii pe care nu le baga in seama pentru ca el avea o SINGURA MISIUNE. Si, de asemeni, nu se mentioneaza faptul ca, pentru a pastra lampa, el trece prin niste aventuri care ii pun viata in pericol. Daca ar fi sa facem o interpretare psihanalitica, Jafar nu reprezinta altceva decat Inconstientul lui Aladin, si mai exact Inconstientul colectiv al lui Aladin, al Printesei, al seicului si al intregii comunitati in care locuiau.

Cum s-ar traduce asta in contextul filmului The Secret? Pai ca fiecare dintre noi are o misiune, ca este nevoie sa coboare in subteran (in inconstient), precum faceau ucenicii din vechime care doreau sa adere la o Scoala Initiatica, ca e necesar sa invinga tentatiile din adancuri pentru implinirea scopului personal. Iar scopul personal este de natura Divina.

Si aici ajung la ideea de Misiune Personala. In “The Secret” spune cineva la un moment dat ca nu exista nici un catastif al lui Dumnezeu in care sa fie notate misiunile personale ale fiecaruia. Hai nu, serios?! Si cu Akasa cum ramane? Blibioteca Universala mentionata si in crestinism si in budism.

Intervin cu un citat din Petre Tutea:

“Fara Dumnezeu omul ar fi un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si se indreapta spre nicaieri”

Ierarhia Toti suntem egali si la fel. O idee ce strabate prin ecranul monitorului/ televizorului in timp ce urmaresti filmul.

Daca suntem egali si la fel, cum se face ca avem experiente de viata diferite?

Toate religiile lumii considera ca in fiecare fiinta de pe acest pamant, in fiecare creatie (mineral, vegetal, animal) exista o samanta Divina. Deci si in om exista o scanteie Divina. Si acesta este singurul lucru pe care il avem la fel, dar care nu ne da calitatea de egali. Pentru ca unii oameni au transformat aceasta Scanteie in adevarate Ruguri interioare, in timp ce altii au ascuns-o bine. Iar gandirea pozitiva, eliminarea emotiilor negative, si inlaturarea Ierarhiei Divine, deci a lui Dumnezeu si a Ingerilor Sai de deasupra capului muritorilor, nu este Calea de a transforma Scanteia Divina in Focuri de Tabara vesnic luminoase si arzatoare.

Eliminarea evolutiei interioare din scopul acestei vieti si orientarea spre scopurile materiale, pentru ca toate exista intr-un Univers Abundent si pe care le poti obtine fara efort, NU este Calea pe care au propovaduit-o marii filosofi ai lumii.

Fericirea, asa cum apare mentionata in The Secret, este un scop, este o tinta. In schimb “fericirea” este o stare de a fi, si poate fi constientizata, asa cum au facut-o parintii religiilor, prin munca personala, prin cercetare si cunoastere, prin observarea Naturii Divine ce ne inconjoara.

Impartasirea scopurilor si a secretelor

Realizatorii filmului spun ca Initiatii din vechime au facut o greseala egoista, aceea ca nu au impartasit Secretul cu oricine. Si ii indeamna pe privitori sa impartaseasca rezultatele si scopurile personale cu ceilalti, astfel incat Universul sa ii auda si sa le ofere ceea ce au de primit.

O MANA CEREASCA pentru acei putini bogati ai lumii, care conduc jocurile umanitatii. Sa afle ce vor oamenii, de ce le este cel mai frica este exact ceea au nevoie ca sa stie cum sa se mai joace cu niste destine, ca si cum ar fi Dumnezeu in persoana.

Filmul a fost lansat pe piata in 2006, in plin expansiune “economica”, “imobiliara”, cand au inceput creditele “doar cu buletinul” peste tot in lume. Totul se rezolva ca prin minune.

Oare de ce exact atunci?

Adevarul trist este ca ne folosim creierul in cele mai ciudate moduri cu putinta: de la descoperiri, tehnica, pana la planuri de distrugere si autodistrugere. Gandim negativ si suntem indemnati sa eliminam cu forta poate cel mai important bagaj al nostru: inconstientul!

Furati de mirajul implinirii dorintelor peste noapte, uitam sa ne uitam la detalii si la contexte.

Indemnul final al meu, indemn regasit si in film, este acela de “a cerceta ce au spus initiatii si inteleptii lumii”! Magia Vietii este o arta sacerdota si regala si ii este accesibila celor care se indreapta catre Dumnezeu cu smerenie si acceptare a Autoritatii Sale!


Nota : daca doriti sa vizionati acest film iata link-urile 
http://www.trilulilu.ro/video-film/secretul-legea-atractiei-partea-1-a-din-2-parti
http://www.trilulilu.ro/video-film/secretul-legea-atractiei-partea-2-a-din-2-parti

miercuri, 19 septembrie 2012

Credinţa şi curajul sunt un mod de viaţă

 
Astăzi aş dori să vorbesc despre procesul care vă trece din starea de teamă şi îndoială către starea de curaj şi credinţă.

Nu este un lucru care să poată fi realizat peste noapte. Este ca orice altceva în viată. Este o călatorie plina de încercări şi obstacole, şi momente când trebuie să mergi în direcţie opusă înainte de a putea păşi iarăşi înainte. Este o călatorie ce te solicită să dai ceea ce ai mai măreţ în tine şi să te bazezi pe lumea spirituală care te înconjoară. Este, de fapt, călătoria vieţii tale.

Şi astfel, tot ce este nevoie să faci este să-ţi trăieşti viaţa, dar în minte cu ţelul de a înfrunta direct orice teamă, şi să cauţi în adâncul tău curajul, nepermiţându-ţi să dai înapoi sau să te laşi înfrânt. Şi celalalt ţel al tău, de egală importanţă, este de a alunga îndoiala şi de a o înlocui cu încrederea în propriile capacităţi şi cu credinţa în ajutorul binevoitorului univers.

Chiar este o stare de spirit pe care urmează să o ai în timp ce străbaţi viaţa, înfruntând provocările, depăşind obstacole şi facându-ţi relaţii cu ceilalţi cu o inimă deschisă şi compasivă. Doar pune acest lucru în fruntea minţii tale, pune-l în adâncul inimii tale, şi devin-o conştient(ă) de faptul că eşti pe deplin capabil(ă) de a trăi o viaţă vibrantă a curajului şi deschiderii, o viaţă a credinţei.

Aminteşte-ţi mereu că teama este întuneric şi nu poate rezista luminii iubirii. Întotdeauna iubirea este cea mai bună armă a ta împotriva temerii: Iubirea de tine-însăţi/însuţi, iubirea de viaţă, iubirea pentru ceilalţi, şi încrederea în curgerea fără sfârşit a iubirii care este acolo pentru tine şi pentru toţi şi care, de fapt, este substanţa esenţială a universului. Totul este iubire.

Şi dacă iubirea este lumină iar teama este întuneric, atunci teama este doar absenţa iubirii. Astfel că atunci când îţi este teamă, umple-te cu iubire, dându-ţi din nou substanţa care eşti de fapt, strălucind dinlăuntru şi alungând teama.

Şi îndoiala este umbra care se ţine după teamă, acea jumătate-de-lume în care eşti şi nu eşti. Te slăbeşte şi te vlăguieşte. Dar încă o dată, este doar o umbră, nu o forţă, şi dacă te vei umple cu iubire şi credinţă şi vei străluci, nu va avea altă alegere decât să se retragă.

Este un mod de viaţă, un mod de fiinţare, a fi plin de credinţă şi curaj, a te baza pe iubire şi a străluci în adevăr. Lasă aceasta să-ţi fie temelie şi nu poţi greşi. Lasă aceasta să-ţi fie temelie, şi fiecare pas te va conduce în marea călătorie către adânca pace interioară şi legatura cu tot ceea ce există.

Iată o mică rugăciune pentru astăzi


Sunt făcut din iubire. Ea este substanţa mea, este tot ce sunt.
Cred în mine însămi/însumi şi în legatura mea cu marele univers al iubirii. Sunt deschis(ă) la nesfârşita curgere a iubirii şi o las să mă umple, clipă de clipă, ceas de ceas.
Strălucesc cu iubire. Sunt iubire. Eu sunt.

* * *

Dacă îti doreşti, poţi înlocui teama şi îndoiala cu curaj şi credinţă.Iubire si pace.
 
traducere editura foryou




marți, 18 septembrie 2012

CUBUL DE AER

 
 Lumina din fiecare.
 
Ca o speranţă că binele mai poate învinge.
 
Durerea din fiecare.
 
Ca o rană veche peste care se aşază indiferenţa.
 
Uneori nu poţi alege fără să pierzi.
 
Alteori pierzi fără să ai de ales.
 
Sunt clipe când ai spune că poţi atinge marginea timpului.
 
Şi clipe când timpul îşi face singur legea, alergând fără să poţi ţine pasul cu el.
 
Anii noştri unici se duc.
 
Dacă suntem prea exigenţi , atunci când tragem linie,ni se pare că nimic nu s-a ales de ei.
 
Şi de noi.
 
Dacă suntem prea indulgenti, ajungem la concluzia că am realizat atâtea.
 
Dacă ne gândim la noi ca la altcineva, ar mai fi o şansă pentru a putea privi obiectiv.
 
Am făcut doar ceea ce trebuia sa facem.
 
Important este ca mâine să avem motive pentru a fi mai mulţumiti decât astăzi .

Sursa

luni, 17 septembrie 2012

Gânduri de la mine

 
Mi-am aşezat capul în palme şi am început să meditez..

LA ce este ,ce-a fost ,şi ce va fi...

Mi-am dat seama că am trecut pe lângă mulţi oameni şi mulţi care au fost ,care au trecut prin viaţa mea....

Unii şi-au lăsat amprenta destul de adânc alţii doar au şters un pic praful din drumul meu....

Au venit şi la fel au şi plecat......

Am avut încredere, şi mi s-a oferit încredere....

AM făcut greşeli care m-au făcut să regret şi greşeli care m-au făcut să realizez cine îmi e prieten şi cine Nu....

Atâtea şi atâtea chipuri mi-au trecut prin faţa ochilor...

Unele le-am uitat altele le mai visez şi azi.....Unele mi-au răpit un zâmbet altele o îmbrăţişare caldă...

Altele mi-au răpit nopţi şi nopţi de vise ...Vise care încă nu s-au împlinit dar la care nu renunt...Prefer să le las acolo ...În lumea mea unde mă pot refugia din când în cănd....

Realizez acum că eu am rămas aceeaşi oarecum....

Aceeaşi persoană căreia îi este suficient un singur zâmbet ca să se îndrăgostească nebuneşte şi o singură privire ca să îşi păstreze acelaşi zâmbet zile întregi....

Aceeaşi persoană  ce se încrede mereu în oameni deşi ştie că nu pot fi trataţi cu încredere tot timpul...

Aceeaşi persoană care pastrează prieteniile adevărate şi tânjeşte mereu după discuţia cu un vechi prieten....
Aceeaşi persoană...Poate un pic mai matură dar la fel de copilaroasă în acelaşi timp...

Aceeaşi EU...Acelaşi TRECUT , Alt PREZENT, Alt VIITOR...Be beautiful,be yourself

Cu iubire şi lumină ,
Daniela

 

duminică, 16 septembrie 2012

Renuntarea la dorinta

Cuvantul “a renunta” contine un inteles gresit. In realitate nu poti sa renunti la nimic pentru ca orice caruia ii opui rezistenta – persista. Nu ti-am spus ca orice gand este creator? Daca nu vrei ceva, de ce te gandesti la asta? Nu te mai gandi. Dar daca trebuie sa te gandesti la acel ceva – asta e! Daca nu poti sa nu te gandesti, atunci nu-i opune rezistenta.

Actul de a opune rezistenta inseamna a recunoaste ca acel lucru este viu. Cand tu opui rezistenta unei energii, o plasezi acolo. Cu cat ii opui mai multa rezistenta, cu atat o faci sa fie mai reala, cu atat o infingi mai ferm in locul sau, indiferent cui ii opui rezistenta. Cand deschizi ochii si privesti ceva in fata, acel ceva dispare. Adica inceteaza sa isi mai pastreze forma iluzorie.

Accepta realitatea ca pe propria ta creatie si apoi alege sa o pastrezi sau nu, dupa cum doresti. Cine si Ce crezi tu ca esti. Si Cine si Ce alegi tu sa Fii. Aceasta dicteaza toate alegerile, fiecare alegere pe care ai facut-o in viata si o vei face vreodata.

Cel care cu adevarat renunta – nu renunta ci, pur si simplu, alege altceva. Nu opune rezistenta tentatiei, ci pur si simplu intoarce-I spatele. Intoarce-te catre Mine si indeparteaza-te de orice care nu seamana cu Mine.

Da, renuntarea este o parte a vietii cu adevarat spirituale. Pentru ca, incele din urma, tot ceea ce este spirit renunta la ceea ce nu e real si nimic din viata pe care o duci nu e real, in afara de relatia ta cu Mine.

Si totusi , nu se cere renuntare, in sensul clasic de lepadare de sine.

Un adevarat Maestru nu “renunta” la ceva. Un adevarat Maestru il da, pur si simplu , la o parte, asa cum ar face-o cu ceva de care nu mai are nevoie.

Exista unii care spun ca trebuie sa-ti depasesti dorintele. Eu spun ca, pur si simplu, trebuie sa le schimbi. Prima incercare este simtita ca o disciplina riguroasa, a doua ca un exercitiu plin de bucurie.

Sufletul tanjeste sa faca ceva pentru ceea ce este, ca sa se poata cunoaste pe sine insusi in propria sa experienta. Asa ca se va stradui sa realizeze – prin actiune – ideea lui cea mai inalta.

Asemenea dorinta puternica de a face acest lucru se numeste pasiune sau chiar patima. Omoara pasiunea si il vei omori pe Dumnezeu.

Exista cei care spun ca, pentru a-L cunoaste pe Dumnezeu, trebuie sa depasesti toate patimile pamantesti. Este suficient doar sa le intelegi si sa le accepti. Persista lucrurile carora le opui rezistenta. Dispar cele pe care le privesti in fata.

Cei care se straduiesc atat de tare sa-si depaseasca toate patimile pamantesti muncesc atat din greu, incat s-ar putea spune ca aceasta a devenit pentru ei o patima. Ei au o “ patima pentru Dumnezeu”; o patima de a-L cunoaste. Dar patima e patima. Si, a negocia una in schimbul alteia nu o elimina.

Din acest motiv nu judecati lucrurile care va impatimesc. Observati-le pur si simplu, apoi vedeti daca va fac vreun serviciu, in functie de cine si ce doriti sa fiti.

Amintiti-va ca sunteti intr-un permanent proces de a va crea pe voi insiva. In fiecare moment decideti cine si ce sunteti. Decideti aceasa in mare parte prin alegerile pe care le faceti, in functie de pentru cine si ce pentru ce va impatimiti.

Adesea, o persoana care se afla pe ceea ce numiti carare spirituala pare ca a renuntat la toate patimile pamantesti, la toate dorintele umane. Ceea ce a facut ea este sa inteleaga, sa vada iluzia si sa se dea la o parte din fata patimilor care nu-i aduc vreun serviciu – in acelasi timp, iubind iluzia pentru ceea ce ea ii aduce: sansa de a fi cu totul liber.

Patima este dragostea de a transforma existenta in actiune. Ea alimenteaza cu combustibil locomotiva creatiei. Ea preschimba conceptele in experienta.

Patima este focul care ne indeamna sa exprimam cine suntem cu adevarat.

Niciodata sa nu negati pasiunea, pentru ca aceasta inseamna sa negati Cine Sunteti si Cine Vreti cu Adevarat sa Fiti.

Cel care renunta nu-si neaga niciodata pasiunile – el neaga, pur si simplu, atasamentul de rezultate.

Pasiunea este dragostea de a face ceva. A face ceva inseamna A Fi- trait ca experienta.

Pasiunea este Dumnezeu care vrea sa te salute. O data ce Dumnezeu (sau Dumnezeul din tine) face acest lucru de Iubire, Dumnezeu S-a realizat pe Sine Insusi – si nu mai are nevoie de nimic altceva. Cand te astepti la ceva, asta nu mai e pasiune. Aceasta este cea mai mare sursa a nefericirii omului. Este ceea ce-l separa pe om de Dumnezeu.

Sa-ti traiesti viata fara sa te astepti la ceva, fara nevoia de a avea rezultate specifice – aceasta este libertatea. Aceasta este Dumnezeirea. Asa traiesc Eu.

Bucuria Mea este in actul de creatie si nu in ceea ce urmeaza.

Renuntarea nu este o decizie de a nega actiunea. Renuntarea este o decizie de a nega nevoia pentru un anumit rezultat.

Prin urmare, cel care renunta, renunta la rezultate, dar absolut niciodata nu renunta la pasiune.

Intr-adevar , Maestrul stie pe cale intuitiva ca pasiunea este drumul. Este calea spre Realizarea de Sine.

Chiar si in termeni pamantesti se poate spune, destul de corect, ca daca nu ai nici o pasiune pentru nimic, nu traiesti.

fragmente din “Conversatii cu Dumnezeu” vol I

vineri, 14 septembrie 2012

Rugaciune la Sfanta Cruce

 
Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mantuitorul sufletului meu, marturisesc inaintea Ta, intru aceasta zi a rastignirii Tale, in care ai patimit si ai luat moarte pe Cruce pentru pacatele noastre, ca eu sunt cel ce Te-am rastignit cu pacatele mele cele multe si cu faradelegile mele cele rele. De aceea ma rog bunatatii Tale celei nemarginite, ca sa ma faci si pe mine partas sfintelor Tale Patimi, cinstitelor rani si mortii Tale celei de viata facatoare, pentru ca sa ma invrednicesc, prin darul Tau, sa castig si eu asemenea Tie, pentru dragostea Ta, precum Tu cel milostiv le-ai rabdat pentru mantuirea mea, intarindu-ma pururea cu aceeasi putere si rabdare ce ai avut cand Te-au rastignit nemultumitorii evrei.

De aceea intareste-ma, Doamne, ca sa pot ridica cu bucurie de astazi inainte Crucea Ta cu deplina pocainta, intristarea mortii Tale sa o simt, precum au simtit o Preasfanta Ta Maica, ucenicii Tai si mironositele femei. Si-mi inviaza simtirile mele cele sufletesti, ca sa cunoasca moartea Ta, precum ai facut de Te-au cunoscut si zidirile cele neinsufletite, care s-au miscat la rastignirea Ta; cum Te-a cunoscut talharul cel credincios si, rugandu-Ti-se, l-ai primit in rai.

Da-mi, Doamne, si mie, talharului celui rau, darul Tau, precum ai dat atunci aceluia, si iarta pacatele mele pentru sfintele Tale Patimi, si ma primeste prin pocainta impreuna cu el in rai, ca un Dumnezeu si ziditor ce-mi esti. Asemenea fa cu toti crestinii, vii si morti, precum se roaga Tie in toate zilele Sfanta Biserica si le lasa lor toate pacatele si-i invredniceste pe ei de imparatia Ta si sa vada lumina Ta si sa mareasca slava Ta. Ma inchin Crucii Tale, Hristoase si zic catre dansa: "Slava ei pentru dragostea Ta."

Bucura-te preacinstita Cruce a lui Hristos, ca prin tine s-a mantuit lumea, ridicand asupra ta pe Iisus tintuit. Bucura-te, pom preamarit, pentru ca Tu ai tinut rodul vietii ce ne-a mantuit din moartea pacatului.

Bucura-te toiagul cel tare ce ai sfaramat usile iadului. Bucura-te cheia imparateasca ce ai deschis usa raiului. Ma bucur si eu, pentru ca vad pe vrajmasii Tai surpati, iar pe prietenii Tai ca imparatesc in ceruri, pe vrajmasii Tai biruiti de puterea Ta, iar pe crestinii, ce Ti se inchina, inarmati cu puterea Ta. O, Rastignitul meu Hristoase, cate ai patimit pentru noi, cate rani, cate scuipari, cate batjocuri si necinste ai rabdat pentru pacatele noastre, pentru ca sa ne dai pilda de adevarata rabdare! De aceea cum pot eu sa fug de Cruce, vazand pe Hristos ca este ridicat pe ea? Cum sa-mi para grele chinurile vazand pe Stapanul meu ca le iubeste si le cere si le socoteste Lui de mare cinste? Rusine-mi este, cu adevarat, de ma voi intrista de relele ce-mi pricinuiesc oamenii, sau de ispitele ce-mi aduc diavolii, trupul si gandul meu cel rau, sau pentru saracia si bolile ce-mi vin din voia lui Dumnezeu pentru pacatele mele, deoarece acestea toate le trimite pentru ca sa ma apropie mai mult de El pentru ca sa-L slavesc si sa ma pedepsesc in aceasta viata pentru binele meu, pentru ca sa ma odihnesc cu mai multa marire intru imparatia Lui cea vesnica.

Si de vreme ce este asa, inmulteste-mi, Doamne, ostenelile, ispitele si durerile, dar sa-mi inmultesti impreuna si sa-mi prisosesti si rabdarea si puterea, ca sa pot rabda toate cate mi s-ar intampla. Pentru ca recunosc ca sunt neputincios de nu ma vei intari, orbi de nu ma vei lumina, legat de nu ma vei dezlega, fricos de nu ma vei face indrazneti, rau de nu ma vei preface in bun, pierdut de nu ma vei ierta, robi de nu ma vei rascumpara cu bogata si dumnezeiasca Ta putere si cu darul Sfintei Tale Cruci, careia ma inchin si o maresc acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
 
Sursa aici
 

joi, 13 septembrie 2012

Frica

legea bumerangului
Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeaza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala, boli de piele, nevroze si psihoze.

Cand cineva te jigneste nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuieasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte. Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime. Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune va iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.

Cum daruiesti asa primesti. Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile.

Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea. Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere. Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau.

Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complet. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia. Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea. Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta destructiva. Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor.

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri.

Tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. in aceasta situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei..

Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada- cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si a-ti saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.

Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbire telefonica care depaseste un minut este de nedorit.

Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.

Daca un om fura si inseala pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. in concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.

Atasamentul inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului de care ne atasam, in acelas timp sufera si cel ce se ataseaza. Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustare. in aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant. Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei. In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.

Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama.

Familiile care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult. Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.

Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul. Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata.

Gelozia de regula provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa.

Femeia geloasa si suparacioasa ataca in plan subtil partenerul sau. in aceasta situatie sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Este mai bine sa plangeti decat sa urati . Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plingeti agresiunea aparuta se distruge.

Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.

Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustrari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine.

De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.

Potrivit legii bumerangului , tot ceea ce emitem in atmosfera , din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei. Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru.

Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.

Imaginatia are puterea de a crea realitatea. Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat. Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului,care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creeaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave. Femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative. Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.
Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. in aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al corpului.

Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavointa. Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu. Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.

Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele.

Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa dorintei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.

Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o urasti . Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului. Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheza biocampul in regiunea capului.. in curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strange bani daca-i dispretuieste. Zgarcenia si economia aduc boala si dezastre.

de Valeriu Popa (terapeut)

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Nasterea Maicii Domnului

LA MULTI ANI ! tuturor sarbatoritilor de astazi .Fiti binecuvantati !
 
Nasterea ta, de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, bucurie a vestit la toata lumea, ca din tine a rasarit Soarele dreptatii, Hristos, Dumnezeul nostru .


Astazi usa vietii se deschide, astazi raza Soarelui Celui intelegator rasare, astazi Maica bucuriei se naste spre mantuirea a toata lumea. Veseliti-va popoare si va bucurati si, cu credinta, din inima laudati-o asa: Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

***

Bucura-te, ca viata si bucuria prin tine lumii se va trimite.
Bucura-te, steaua diminetii cea intelegatoare.
Bucura-te, steaua darului care vestesti venirea in lume a vesnicului Soare.
Bucura-te, dimineata si zori care aduci lumii vesnica nemurire.
Bucura-te, chemarea inapoi a celor ce de rai s-au instrainat
Bucura-te, chemarea inapoi a celor pe care sarpele i-a inselat.
Bucura-te, camara a tainelor mantuirii neamului omenesc. Bucura-te, floarea milei si a indurarii Parintelui ceresc.
Bucura-te, odor ales de Dumnezeu si slava fecioriei.
Bucura-te, salasul cel cuvantator si camara cea sfanta a bucuriei.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

***

Bucura-te, rasaritul cel gandit al Soarelui Celui neinserat.
Bucura-te, revarsarea bucuriei care ai alungat intristarea.
Bucura-te, roua milostivirii lui Dumnezeu, prin care arsita pacatului se racoreste.
Bucura-te, roua cea de viata aducatoare, prin care roua mortii se tamaduieste.
Bucura-te, lacas preasfant si raiul cel gandit al desfatarii.
Bucura-te, fantana darurilor si izvor al mangaierii.
Bucura-te, stalparea cea intelegatoare din radacina imparateasca.
Bucura-te, floare duhovniceasca din samanta arhiereasca.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor cea preaaleasa.
Bucura-te, Sfanta Sfintelor si scara cereasca.
Bucura-te, raiule cu totul inflorit.
Bucura-te, raiule cuvantator si preaimpodobit.
Bucura-te, dumnezeiasca Prunca Maria, care astazi te-ai nascut spre bucuria si mantuirea a toata lumea!

***

Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.Amin .

sursa:crestinortodox.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...