De la intuneric la lumina

A merge către lumină înseamnă a ne confrunta cu întunericul. A ne întîlni cu el, a-l privi în faţă direct, a-i accepta existenţa, a accepta că el este în ecuaţia vieţii şi nu din întîmplare. Puterea divină acceptă toate formele, toate manifestările, toate gîndurile, toate trăirile şi evenimentele cu întreaga iubire şi compasiune. Ceea ce numim “energii negative” în termeni umani, ceea ce ne determină stările de indispoziţie, de suferinţă, de teamă, de neacceptare, de iritare, furie sau ură nu sunt altceva decît ..informaţie şi energie. Orice simţim este informaţie şi energie. Fie că ne produce încîntare sau durere, neacceptare sau respingere, orice lucru are dublul rol de informaţie şi energie.

Cheia esenţială în drumul nostru către iubire, către lumină şi bine este “acceptarea” tuturor informaţiilor şi a energiilor ce se regăsesc în mediul imediat. A accepta existenţa oricărei informaţii înseamnă a accepta existenţa oricărui gînd. A oricărei energii, a oricărei trăiri sau eveniment. Nu putem ieşi la lumină şi nu putem înţelege sensul vieţii noastre fără a accepta sensul a ceea ce considerăm “rău, negativ, plin de suferinţă”. Practic, intrăm în suferinţă atunci cînd o respingem. Ne alegem cu stări de deprimare şi cădere energetică atunci cînd informaţia sau energia care atinge fiinţa noastră conştient sau inconştient este respinsă. A merge către iubire şi lumină înseamnă a accepta că fiecare fiinţă ce se află în preajma noastră, în această viaţă, pe stradă sau în orice loc de pe pămînt are libertatea absolută de a gîndi şi a trăi aşa cum alege. Încărcătura energetică negativă din noi înşine este generată chiar de faptul că respingem negativitatea celorlalţi. Că nu suntem de acord cu ei. Că ne displace ceea ce ei fac sau spun, ceea ce gîndesc, fie în legătură cu noi, fie în legătură cu ei înşişi. Pe drumul nostru către bine, iubire şi lumină avem de învăţat “acceptarea iubitoare” şi plină de compasiune a alegerilor celor din jurul nostru.

De îndată ce decidem să acceptăm, vor năvăli peste noi acele aspecte ale existenţei pe care nu le acceptam înainte. Cei din jur ne vor oferi experienţe dureroase, dar întotdeauna exact acele experienţe care ne invită la iertare, la acceptare, la iubire şi la toleranţă. Vor apărea în faţa noastră evenimente cărora nu le permiteam existenţa. Situaţii pe care le credeam reprobabile şi de neîngăduit. Dar, dacă Dumnezeu acceptă şi ticălosul, şi sfîntul, şi cea mai mizeră dintre gîndirile noastre, şi ura, şi furia, şi frustrarea, atunci aceasta avem şi noi de făcut pentru a cunoaşte iubirea. Judecata umană dispare, se topeşte ca un fulg în faţa acceptării şi a iubirii şi, în timp ce judecata se topeşte, se topeşte propria noastră suferinţă. Suferinţa fizică, suferinţa mentală, suferinţa energetică în viaţa de zi cu zi sunt roade ale neacceptăriii inconştiente sau conştiente a existenţei informaţiilor şi energiilor ce ne înconjoară. Acceptarea lor ne vindecă pe noi înşine. Acceptarea deplină, necondiţionată, iertarea şi îngăduinţa oricărui lucru ca făcînd parte din existenţă înseamnă înţelegerea faptului că universul se află într-o ordine perfectă, aşa încît şi ceea ce considerăm a fi negativ este – pînă la urmă - plin de tîlc, de sens, de înţelepciune şi ..vindecător.

de Maria Timuc

 

Crizele sufletului

Câteva gânduri despre crizele sufletului

1. Criza in general

Sunt momente in viata cand trebuie sa te opresti, sa stai si sa cugeti la ce ai facut pana acum si, mai ales, la ce ai de facut de acum inainte. Te pomenesti intr-un punct al existentei proprii in care nu stii cum ai ajuns si, mai ales, nu stii ce sa faci mai departe. E o stare de criza care se desfasoara intre paralizie si deruta, nu poti sa faci nimic, doar stai si cugeti la cauzele raului care te curpinde, nestiind prea bine incotro ar fi mai bine sa o apuci.

De obicei suntem prinsi intr-un activism care nu ne lasa timp de reflectie, de problematizari si de indoieli asupra rosturilor noastre mai profunde, asupra intrebarilor simple si fundamentale care ar trebui sa ne ghideze viata. Acestea sunt ca un fundal care niciodata nu e interogat asa cum trebuie. Nu pentru ca indeletnicirile in care suntem prinsi ne-ar ocupa tot timpul disponibil, ci pentru ca, odata ce ne predam timpul si mintea catorva activitati, ne gasim un sens, directia de urmat. Suntem ca o racheta care, odata lansata si pusa pe orbita, isi urmeaza traiectoria atata timp cat are combustibil. Nu mai stim sa ne pastram o rezerva, sa fim dilematici si interogativi, sa vedem viata in complexitatea ei debordanta.

Ne primim un sens de la viata, de la circumstantele in care suntem prinsi, il luam de bun si defilam cu el inainte pana cand, cumva, realizam lipsa de rost a tot si a toate. Suntem pusi pe o directie pe care am ales-o mai mult sau mai putin, dar ajungem la un moment dat sa ne dam seama ca ceea ce facem nu ne reprezinta, ca nu suntem noi in actele noastre. Un „A quoi bon” sfasietor care vine sa puna sub semnul intrebarii intreaga noastra existenta, tot ce parea clar si de la sine inteles. Ne intrebam unde am gresit, ce se intampla cu noi, de ce lucrurile nu au orientarea pe care banuiam noi ca o au, sau pe care am fi vrut sa o aiba. In momentul in care nu ne mai lasam vrajiti de farmecul vietii, de puterea de atractie a aparentelor apare asa, o stare de sastisire, de pilctis generalizat.

Daca ne-am adanci in aceasta criza poate ca am fi salvati. Dar arareori suntem in stare sa o facem. Respingem suferinta instinctiv, iar aceasta punere sub semnul indoielii a intregii vieti e o suferinta cumplita, daca e traita asa cum se cuvine. Treburile zilnice, diferite urgente care ni se impun ne ocupa mintea si timpul pentru a ne salva de confruntarea cu noi insine, amana subiectul crizei pana cand acesta se pierde, nu mai are pregnanta de la inceput. Rutina zilnica se reinstaleaza treptat, dar acum stiind ca e o simpla rutina, ca nimic nu vine sa ne salveze daca noi nu vrem sa fim salvati. O criza ne face un pic mai intelepti, mai resemnati, mai constienti de limitele proprii, ne aduce mai aproape de realitatea noastra interioara, dar rareori poate sa ne smulga din ţâţâni, sa ne indrepte viata pe un alt fagas.

Ne lasam prinsi in diversele actiuni ale vietii stiind, de la o varsta incolo, ca sunt inutile, ca trecutul s-a transformat in neant, ca viitorul, de asemeni, va deveni neant, dar nestiind cum si nemaiavand energia de a ne desprinde de pe orbita propriei vieti.

Dumnezeu ne mai trimite din cand in cand cate un bobarnac care sa ne scoata de pe traiectoria pe care am fost plasati, pe care, mai bine spus, am ingaduit sa fim plasati, caci tot ce ni se intampla are incuviintarea noastra, provine dintr-o libertate originara pe care am reusit sa o delegam definitiv stihiilor care ne domina. Ne gasim atunci in deruta si, de obicei, nu stim sa reactionam. Daca insa o facem e sansa mantuirii noastre.

2. Criza credintei

Exista putinta unei crize si inauntrul credintei. Atunci cand constati ca distanta dintre gura si mana este imensa, ca primesti o invatatura pe care nu poti sa o pui in practica. Te instalezi intr-o rutina a prezentei minunate care devine, in ultima instanta, o rutina ca oricare alta. Constati, dupa un numar de ani, ca nu tu traiesti, ca altcineva traieste viata ta, ca esti inca la suprafata lucrurilor. Pana la urma nu mai pricepi nimic si te uiti prostit la spectacolul lumii, intrebandu-te unde ai gresit de se surpa toate in jurul tau. Pe Dumnezeu il invoci in rugaciunea citita zilnic, in slujbele la care participi, dar vezi ca e o rugaciune facuta in gol, ca tu ramai acelasi, ca Dumnezeu este departe si va ramane si de acum incolo departe. Ai vrea sa te minti ca lucrurile sunt in regula, dar stii ca nu are rost, ai vrea sa iesi din tine insuti, dar nu stii cum sa o faci. Lucrurile sunt simple si, concomitent, imposibil de rezolvat. Dumnezeu este infinit de aproape de tine dar tu esti infinit de departe de El.

In definitiv nu suntem in stare sa ne traim crizele. Omul este, am stiut asta inca din tineretile mele, o fiinta frivola, adica incapabila sa duca pana la capat, pana la ultimele consecinte posibile trairile sale, sa traga concluziile care se impun. De ce? Asa suntem noi facuti, indiferent daca ne place sau nu. Dar, daca ne gandim putin vedem ca e o grija a lui Dumnezeu fata de om aici.

Suntem materie si suflet, iar materia din noi ajunge sa-si spuna, intotdeauna, cuvantul. Ca paranteza, un predicator contemporan spunea ca, crestinismul este singurul materialism veritabil, pentru ca vede un pamant nou si un cer nou, care vor fi vesnice. Materialismul clasic este, de fapt, nihilism: totul piere, se distruge in timp, in ultima instanta materia insasi ajunge neant la sfarsitul veacurilor, universul izvoraste inexplicabil dintr-un nimic, dureaza ceva timp, apoi reintra, printr-o aceeasi absurditate, in neantul din care iesise.

Pentru ca suntem (si) materie suntem feriti de caderea definitiva si irevocabila, ca aceea a lui Lucifer. Carnea noastra ne intoarce din hotararile noastre, le face mai blande, mai moi. Ca sa dau un exemplu: pot fi in cea mai cumplita criza existentiala, daca imi place, sa zicem, fasolea cu carnati si servesc o portie, ma voi simti mai bine, oricat de mult as vrea eu sa neg asta. E un ridicol in tot ce avem noi mai maret in viata, pe care ori il simtim singuri, cu autoironie intelegatoare, ori il simt altii, si atunci ajungem de rasul tuturor.

Avem nevoie de materie, suntem materie, chiar daca asta ne face frivoli, pentru ca numai astfel suntem umani si putem sa regasim calea binelui atunci cand am pierdut-o. Materia, carnea noastra, viscerele, sunt o pavaza in fata adancirii in raul absolut. Faptul ca nu are materie, ca nu exista nicio piedica in calea lui, il face pe Satan sa nu se mai poata abate de la rau, odata ce a apucat pe calea aceasta. Dar noi ne putem intoarce: un somn bun ne poate slabi indarjirea impotriva cuiva care ne-a gresit, o boala grea ne imblanzeste ura fata de cei ce ne-au gresit, apropierea mortii ne face sa iertam. Moartea insasi e bariera ultima si definitiva in calea perpetuarii raului.

Faptul ca suntem (si) materie ne e repetat adesea de Dumnezeu care a luat chip de om. Dupa ce invie pe fiica lui Iair le spune celor din jur sa-i dea sa manance (Marcu 5, 43), aceasta fiind proba cea mai concludenta a faptului ca era din nou faptura cu viata in ea. Iisus, in cursul vietii pamantesti, a transformat apa in vin pentru petrecerea nuntasilor, a participat la ospete cu vamesii si cu prostituatele, ceea ce i-a atras critica fariseilor rigoristi. Iar dupa invierea Sa a cerut sa manance si i s-a dat fagure de miere si peste. Daca Dumnezeu si-a asumat materia, atunci cu atat mai mult trebuie sa o facem si noi, si sa fim constienti ca limita noastra este si sansa noastra. Doar ceea ce ne tine legati de pamant ne poate permite sa ne avantam catre cer, sa nu plutim bezmetici prin spatii intermediare si indefinite.

3. Cauzele crizelor

Prima si cea mai importanta cauza a crizelor este individualismul. Pana prin secolul al XVII-lea oamenii din Occident nu aveau crize, iar prin tarile romane si prin partile prin care randuielile traditionale s-au pastrat cat de cat integre astfel incat sa dea un sens societatii umane, pana foarte aproape de timpurile noastre. In aceste locuri omul era prins, facea parte dintr-un tot organic care ii dadea sens si ii spunea incotro sa o apuce.

Acum omul este un simplu individ, un atom despartit de restul trupului, dar nu din propria vointa. Omul este condamnat la individualism, asta i se spune, asa este educat inca de mic, nu prea stie cum sa fie altfel decat individualist. Si daca ar vrea sa regaseasca legaturile, firesti altadata, care ii tineau pe oameni laolalta in epocile traditionale, tot n-ar avea cu cine sa inchege astfel de legaturi, caci nimeni nu le mai intelege si nimeni nu mai este dispus sa se mai implice in ele.

Ca o paranteza, in cultura occidentala, care a devenit de destul de mult timp o cultura globala, individualismul a devenit o valoare in sine, asociata cu liberalismul si democratia, in timp ce toate formele de organizare traditionale sunt tratate de-a valma, ca forme incipiente ale totalitarismului, lucru complet fals. Atunci cand individualismul nu mai este problematizat, ci dat ca solutie sigura si propus oricarei societati, avem de-a face cu o mare saracire a campului de alegeri posibile ale oamenilor. E adevarat ca, in conditiile date de lumea in care traim, nu mai putem fi decat moderni, dar asta nu trebuie sa ne faca sa negam variantele traditionale de convietuire.

Astfel e normal ca, la anumite intervale de timp, omul sa se simta singur, lipsit de repere, nestiind incotro s-o mai apuce. Viata noastra se desfasoara intre un serviciu care nu ne da un sens vietii, dar ne ofera banii necesari in vederea risipirii timpului celuilalt, in care vrem sa ne regasim, un timp al loisir-ului. Dupa o munca lipsita de semnificatii la nivelul persoanei ne aruncam in satisfacerea unor hobby-uri care sa ne dea iluzia ca facem ceea ce ne place. Momentele de luciditate ale unei astfel de existente absurde se numesc crize, dar adesea avem grija sa le suprimam prin alcool, prin sex, prin diverse patimi si pasiuni care ne confisca pentru tot restul vietii.

O alta cauza a crizelor este dorinta de implinire a voii proprii, ceea ce este o dezvoltare a individualismului, o preluare a lui in modul meu propriu de viata, o tragere a consecintelor lui practice. Caci daca individualisti suntem pentru ca asa ne programeaza societatea, avand insa putinta de a ne schimba apoi, dorinta de implinire a poftelor este semnul cel mai concludent ca am devenit individualisti pana in maduva oaselor. Singura lege a satisfacerii voii proprii in privinta interactiunilor umane este ca poti sa faci orice iti place pana acolo unde ai deranja dorinta altuia de a face si el ceea ce ii place.

E interesant cum aceasta idee a implinirii voii proprii provine din modificarea unui precept al lui Hristos: „Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii.” (Matei 7, 12) In diferenta dintre acestea doua se afla toata degradarea vietii plecata de la crestinism si ajunsa in contemporanietate. Hristos ne propune sa ne slujim aproapele facandu-i binele maxim posibil, acela pe care as vrea sa mi-l fac mie insumi. In timp ce noi acum vrem doar sa ne procuram satisfactia maxima noua insine, avand doar grija minimala de a nu deranja. De la trairea jertfelnica pentru aproapele meu ajungem la vietuirea numai pentru sine.

Limita cea mai grosiera a implinirii poftelor este epicureismul lui traieste-ti clipa, simte-te bine, distreaza-te, dupa cum spune un cantec popular la moda „daca astazi nu petreci, spune-mi pentru ce traiesti”. Iar limita de sus este implinirea de sine prin diverse "pretinse spiritualitati" newage-iste care sunt o simpla cautare de sine a omului, o implinire personala in care individualismul este perfect prezervat. Ce le lipseste acestora? De ce, in ciuda satisfacerii poftelor, omul este aruncat, periodic, in crize? „Cel ce-si iubeste viata, O va pierde; dar cel ce-si uraste viata in lumea aceasta, O va pastra pentru viata vesnica” (Ioan 12, 25) Ceea ce spune Hristos aici nu este o sentinta, ci o constatare, o punere in vedere asupra consecintelor optiunilor noastre.

O viata in care nu intram in comuniune cu semenii nostri si nici cu Dumnezeu pentru ca ne urmarim satisfacerea doar a propriilor placeri, fie carnale, fie sufletesti, este o viata ratata, chiar daca pare calma, linistita si implinita in afara. Dumnezeu ne trimite crize din cand in cand ca sa ne trezeasca din acest somn, ne invita la reflectie, ne scoate din autosuficienta. Cauza ultima si definitiva a oricarei crize existentiale, orice intruchipari particulare ar lua aceasta, este absenta lui Dumnezeu. Omul a fost facut pentru impreuna vietuire cu semenii si cu Domnul. Nu se simte bine singur, nu se simte bine cand relatia ceilalti nu e de comuniune.

4. Cei ocoliti de crize

Sunt categorii de oameni de care crizele nu se ating niciodata, care sunt ocoliti de sansa de a se framanta sufleteste. Mai intai, sunt cei foarte superficiali, care traiesc la epiderma existentei, fara sa problematizeze ceva, fara sa fie constienti de modul cum vietuiesc si de ce o fac. Acestia suntem majoritatea locuitorilor planetei. Iar daca avem cumva pretentia ca putem mai mult, sufleteste vorbind, sa nu uitam ca si noi, prin frivolitatea constitutiva a fiintei umane, tot superficiali suntem.

Apoi sunt cei foarte patimasi, care fiind acaparati de pasiunile lor, nu au ragazul de a se ocupa de locurile de profunzime ale sufletului. Cand te gandesti mai mereu (si cu atat mai mult cand esti in acele stari) fie la betie, fie la curvie, fie la cheful planuit din timp, nu iti mai pasa de subtirimi ale sufletului, nu mai tii cont de ele, ajungi sa uiti ca ele exista. Un astfel de om se poate certa cu nevasta, sau poate sa sufere cand ia bataie echipa favorita, dar va refuza sa-i fie bantuita mintea de probleme existentiale.

Alta categorie sunt cei ce au la indemana o ideologie cu care despica realul, incercand apoi sa ne explice si noua, celor ignoranti, despre cum stau treburile. Poate sa nu fie o ideologie in senul clasic al termenului, asa cum sunt, de pilda, marxismul sau fascismul, ci e suficient sa fie un set de idei prin care explica si interpreteaza complexitatea inepuizabila a realului. E o grila care da raspunsuri la toate, are o interpretare irefutabila a ceea ce se intampla in lume, iti lamureste semnificatia oricarui eveniment major.

In spatiul ortodox autohton este acum la moda o grila apocaliptica de interpretare a semnelor vremurilor. In acest caz, cand mai ai si o misiune „sacra” de indeplinit- aceea de a trezi constiintele- nu te mai incurci cu ambiguitati ale sufletelului. Cand stii ca oculta mondiala vrea sa domine lumea prin intermediul cipurilor implantate la oameni, sau cand stii sensul evenimentelor globale, de la dezvaluirile de pe wikileaks pana la cresterea preturilor din Romania si revoltele din Egipt, cand stii conflictele si crizele care vor fi mult mai bine decat pe cel care au fost, e clar ca nu te mai incurci cu fleacuri.

Oamenii care incarneza o ideologie si-au depasit interesele lor marunte, ei traiesc pentru o cauza care ii depaseste cu mult, de aceea nici nu mai intra in discutie maruntele probleme ale sufletelului.

5. Solutia crizelor

„De ce esti mahnit, suflete al meu, si de ce'n adancul meu ma tulburi? Nadajduieste in Dumnezeu, caci Lui ma voi marturisi; mantuirea feţei mele e Dumnezeul meu.” (Ps 41, 5) Solutia este, in toate si pentru toate, Dumnezeu. Criza nu este un lucru rau in sine. Ea este ca si febra cand esti racit: iti indica o stare si te invita la un tratament care sa te insanatoseasca. Criza nu e rea, cu conditia sa nu ne complacem in ea, caci exista si o placere perversa a suferintei, a auto-damnarii, a plangerii de mila proprie.

Dupa ce i-am enumerat pe toti cei ce fenteaza crizele, mai ramane doar o minoritate care sa le suporte. Ar fi preferabil ca acestia sa le rabde fara aerul unor trairi superioare dar si fara sa se vada ca fiind blestemati.

Criza este, intotdeauna, a singuratatii, mai bine spus a constientizarii singuratatii. Atunci descoperi ca lucrurile, faptele, viata insasi in desfasurarea ei nu are sens. Un dialog imaginar cu un cautator de Dumnezeu: Il intrebi pe Dumnezeu si nu-ti raspunde. Nu-ti raspunde Dumnezeu? Dar de ce ar vorbi neintrebat? Il chemi? Ti se pare ca-L chemi! Tu ai vrea un raspuns ca o desfasurare de argumente, cand raspunsul este, de fapt, o persoana. Dar o persoana care nu se releva asa, oricum si oricui, si nu pentru ca n-ar vrea, ci pentru ca nu am fi noi in stare sa o primim.

Ne ramane doar sa ne stim limitele si sa ne punem nadejdea in Dumnezeu.

autor Paul Curca

http://www.crestinortodox.ro/credinta/crizele-sufletului-124154.html

Litanie catre Duhul Sfant ...scrisa de parintele Arsenie Boca.

Duhul Sfantului Parinte este cu noi si azi... ne indeamna la pocainta, la linişte. Ne indeamna sa ne plangem pacatele, si sa ne indreptam viata, sa-L cautam mai mult pe Dumnezeu
 

29 sept 1910 - 28 nov 1989 

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, precum era la inceput , acum si pururea si in vecii vecilor, amin. .

Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie Duhule Sfinte, Slava Tie!

1. Duhule sfinte -coboara de pe tronul maririi Tale si ridica-Ti un cort in inima slujitorului Tau, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

2. Duhule Sfinte- Care purcezi de laTatal , si de la Fiul , invata-ma sa traiesc permanent in prezenta lui D-zeu, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

3. Duhule Sfinte- Care purcezi de la Tatal si de la Fiul , invata-ma sa traiesc dupa voia Celui prea Inalt, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!
 

4. Duhule Sfinte- Care locuiesti in inima Fiului, invata-ma sa Te cunosc si sa Te iubesc, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

5. Duhule Sfinte -Care Te ingrijesti de Slava Tatalui, invata-ma sa traiesc in daruire fata de D-zeu si in deplina incredere in el, slava tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!!

6. Duhule Sfinte- simbolizat prin limbile de foc, aprinde si in inima mea focul iubirii Tale, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte ,Slava Tie!

7. Duhule Sfinte- Porumbel tainic, invata-ma sa inteleg Sfanta Scriptura, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

8. Duhule Sfinte-Care nu ai nicio infatisare si nici nume,
invata-ma sa ma rog bine Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

9. Duhule Sfinte- Care vorbesti prin gura profetilor, invata-ma sa traiesc in pacea sufletului si echilibrul spiritului, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

10. Duhule Sfinte- Foc arzator de iubire, invata-ma sa traiesc intelept si rabdator, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

11. Duhule Sfinte- Datatorul tuturor darurilor, invata-ma sa traiesc in smerenie si modestie, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

12. Duhule Sfinte- Vistierie abundenta de Har, invata-ma sa inteleg valoarea suferintelor, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

13. Duhule Sfinte- Vistiernic nemarginit de Har,invata-ma sa folosesc corect timpul pretios, Slava Tie
Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

14. Duhule Sfinte.- Vistiernic de Har inepuizabil, fereste-ma de lipsa de iubire si de mandrie, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

15. Duhule Sfinte...a carui bogatie nu o poate aprecia nimeni, invata-ma sa alung imaginile si gandurile inutile, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

16. Duhule Sfinte -Datatorul multor daruri, invata-ma sa evit activitatile si vorbele inutile, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

17. Duhule Sfinte- din a Carui plinatate am luat noi toti, invata-ma sa pot sa tac si sa vorbesc la timpul potrivit , Slava Tie Dumnezeule,Duhule Sfinte, Slava Tie! 

18. Duhule Sfinte- Iubire vesnica, invata-ma sa dau celorlalti un exemplu bun, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

19. Duhule Sfinte- Bunatate vesnica, da-mi perseverenta in bine pana la sfarsit Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

20. Duhule Sfinte- Dascal bun, invata-ma sa ma port corect cu oamenii, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

21. Duhule Sfinte- Prieten drag al sufletelor, invata-ma sa nu judec pe nimeni si sa nu-mi amintesc raul facut mie, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!

22. Duhule Sfinte- Lumina care fericesti sufletele,invata-ma sa vad nevoile altora si sa nu omit faptele bune, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

23. Duhule Sfinte- Lumina vesnica, ajuta-ma sa-mi vad greselile Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

24. Duhule Sfinte- Care infaptuiesti minuni in suflete, condu-ma prin vigilenta la perfectiune , Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!
 

25. Duhule Sfinte- in fata Caruia nimic nu este ascuns, invata-ma sa scap de urmari diabolice, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

26. Duhule Sfinte- Care cunosti viitorul universului, Te rog ajuta-ma sa scap de supunerea fata de trup si de diavol, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!
 

27. Duhule Sfinte- Care cunosti viitorul meu,incredintez ocrotirii Tale familia mea, prietenii si pe toti oamenii, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie! 

28. Duhule Sfinte- cu ajutorul Tau dumnezeiesc, invata-ma sa traiesc spre Slava si Lauda Lui D-zeu, spre binele sufletelor si bucuria Maicii Domnului, ca sa pot muri ca sluga aleasa, Slava Tie Dumnezeule, Duhule Sfinte, Slava Tie!
 

Promisiunile Tatalui nostru Ceresc pentru toti cei care vor spune aceasta sfanta litanie, macar de 3 ori pe saptamana:

''...te voi smulge din mana dusmanilor tai,
..voi indeparta obstacolele care te impiedica in drumul tau spre perfectiune,
...iti voi mai da un inger, care prin inspiratii te va feri de ademenirile pacatului
...daca vei persista pe drumul virtutii, iti voi intari credinta, speranta si iubirea,
...te voi elibera de grijile materiale, familia ta, va trai in pace si iubire reciproca!

Cine doreste sa-si ajute aproapele, va trebui sa citeasca, dar nu oricum...aceasta Litanie Sfanta, macar 6 luni zilnic. Iti vei recunoaste slabiciunile, promisiunile duhului nostru cel sfant. Aceasta Sfanta Litanie se va raspandi.
Cine o va oferi din milostenie mai departe , va avea parte de rugaciunea celorlalti. Harurile obtinute se pot transmite altora, dar acest lucru trebuie spus Duhului Sfant. Amin

Litanie catre Duhul Sfant ...scrisa de parintele Arsenie Boca.

Veniti sa ne umplem candela sufletului cu untdelemn si cu lumina candelei spirituale a Parintelui nostru Arsenie.Parintele ne ajuta pe fiecare sa ne ducem crucea si sa urcam Golgota noastra personala.Cred ca astazi Dumnezeu trece printre noi si suntem atenti sa sesizam aceasta taina si acest adevar.Aflandu-ne si cu sufletul la pomenirea Parintelui Arsenie Sfintia Sa va trece printre noi,pentru ca oriunde il vom chema,Parintele este grabnic ajutator.Sa-l strigam pe parintele Arsenie Boca in rugaciuni...El isi are locul bine definit,ales si randuit de Dumnezeu,pentru totdeauna,in sufletul poporului,in inima noastra a tuturor,in gandurile noastre.El este un povatuitor,un calauzitor si un mijlocitor al nemului nostru romanesc,al tarii si al pamantului nostru,care ne deschide cerul prin rugaciunile Sfiintiei sale.
Fii binecuvantat,Parintele sufletului meu!



articol preluat de Ioana Bucur

"Viitorul la care tânjesti este împlinit prin actiuni curajoase ACUM"

Astazi, vom explora relatia ta cu multele aspecte ale viitorului.

 

Mai întâi, exista speranta. Te poti gândi ca speranta este complet pozitiva, dar totusi nu este asa. Speranta este de asemenea o negare a prezentului, o scoatere a ta din momentul prezent si din pacea si acceptarea pe care acesta le contine... Mai curând decât agatarea de speranta, ar trebui sa revii profund în momentul prezent si sa gasesti pacea care exista aici, si apoi sa ai credinta ca viitorul va curge din acest moment în urmatorul, aducându-ti mai multa întelegere si vindecare peste timp. A spera ca ceva anume sa se întâmple înseamna sa stabilesti asteptari, iar asteptarile sunt drumul spre dezamagire.

Ai vrea sa stii ce rezerva viitorul, dar viitorul sta în propriile noastre actiuni si raspunsuri, moment de moment, la fel ca si cadrul mental acum. Viitorul nu este vreun loc distant unde totul este transformat în mod magic. Viitorul este momentul imediat urmator, si în acest moment tu trebuie sa ajungi la adevar si sa îi dai curs. Ca sa realizezi cel mai interesant si captivant viitor, mult curaj este necesar chiar ACUM, ca sa faci ceea ce îti spune inima sa faci, sa ajungi la ceilalti, sa-ti deschizi inima la iubire, sa ajuti viitorul sa înfloreasca.

Daca privesti înapoi la trecut, vei vedea ca au fost multe dati când ai spus "nu" la lucruri la timpul prezent. Poate ca au parut prea ciudate, poate prea înfricosatoare. Poate abia le-ai observat, pentru ca erai concentrat în a-ti îndeplini propriile planuri si a controla lumea din jurul tau. Dar totusi, existau ocazii peste tot în jurul tau, stralucind în lumina soarelui. Esti în aceeasi situatie acum. Peste tot în jur sunt lucruri noi pe care le-ai putea încerca. Si adânc în inima ta este o voce care te mâna într-o anumita directie, dând sugestii, sfaturi. Dar multe din sfaturile acelea nu sunt sensibile asa cum ai vrea, multe dintre ele solicita mult curaj ca sa iesi de pe calea ta batatorita. Dar aceasta schimbare la care tânjesti în viitor, acea speranta de care te agati atât de tenace, se împlineste prin actiune curajoasa si sincera chiar acum.

Si ultimul aspect al viitorului pe care vreau sa-l explorez este relatia ta cu timpul. Existi pe mai mult de un nivel. La nivelul sinelui tau înalt, esti fara-de-vârsta si etern. Stralucesti deasupra prin energie, iubire si cunoastere, iar acest lucru nu se schimba. Dar aceasta viata temporala, care se hraneste din sinele înalt, se misca într-o maniera liniara. Are un început si un sfârsit, si urmeaza anumite legi ale timpului. În timp ce tu esti aici, în interiorul acestui moment, faci actiuni care, daca sunt bine concepute, vor produce o mare rasplata în viitor. Poti planta semintele unor relatii bune, ale unor talente atent întretinute, ale unor abilitati extinse. Cheltuie doar putin timp si efort acum, dar constant, si timpul are grija de toate pentru tine. Timpul ajuta acele seminte sa creasca într-un semintis fraged pe care trebuie sa-l aperi de furtuna, apoi un copac tânar care necesita mai putina atentie, si apoi un copac mare, care te poate adaposti iarna si hrani vara, cu un fruct auriu ce ti-l da de bunavoie. Dar fii atent ca este de asemenea posibil sa faci mult efort cu plantarea, apoi sa-l abandonezi în timpul unei furtuni sau secete, si întregul tau efort initial este degeaba.

Si astfel toate aceste lucruri necesita echilibru. Exista seminte pe termen lung în viata ta, proiectele, abilitatile, talentele, relatii si pasiuni pe care le cultivi în timp, astfel ca acestea sunt pentru a fi sustinute peste ani. Si mai exista de asemenea acest moment, în care cauti un echilibru între plantare, supraveghere a ceea ce este deja plantat, si simpla savurare a momentului cu orice ar contine acesta, chiar acum, necontând situatia ta.

Si apoi, foarte important, este vocea dinlauntru a adevarului, care-ti spune de actiuni speciale pe care sa le faci chiar acum, aceea care-ti face inima sa bata mai tare, cea care-ti pune la încercare lucrurile în care crezi si confortul, cea care cere sa iesi din sabloanele tale si sa faci ceva care nu-ti este caracteristic si totusi atât de potrivit. Asculta aceasta voce, si viata ta se va desfasura însotita de miracole si o adânca si mareata înflorire a frumusetii si gratiei.

Iata o mica rugaciune pentru astazi

Astazi, sunt complet deschis acestui moment. Ma conectez cu acest moment si cu adevarul meu, adânc în centrul meu. Cer sa fiu condus de adevarul meu si doresc sa fiu curajos si statornic atunci când îl urmez.

Astazi, apreciez acest moment de asemenea, pentru minunatia si frumusetea lui, exact asa cum este. Caut pacea înauntru, unitatea cu tot ceea ce este.

Astazi caut si echilibru, sa ud si sa supraveghez semintele semanate, sa plantez noi seminte, si sa ma bucur de lumina soarelui când fac asta. Îmi afund mâinile în pamânt, simtindu-i întinderea si mirosind marea fertilitate a vietii.

Iubesc aceasta viata. Ma iubesc pe mine însumi în ea. Sunt pe deplin conectat cu tot ceea ce exista. Eu Sunt.

* * *

Va doresc ca viitorul sa vi se desfasoare în frumusete si bucurie.

Iubire si Pace,

Carrie

www.Quado.com

carriehart@...

 

Adu-ţi aminte: sufletul creează, mintea reacţionează

 

Sufletul ştie în înţelepciunea Lui că experienţa pe care o ai în Acest Moment este o experienţă trimisă ţie de către Dumnezeu, înainte chiar de a deveni conştient de ea. Aceasta este ceea ce se înţelege printr-o experienţă prezentă, trimisă dinainte în dar. Ea este deja pe drum către tine chiar în momentul în care o cauţi, pentru că, exact înainte de a întreba, Eu ţi-am şi răspuns. Fiecare Moment de Acum este un cadou minunat de la Dumnezeu. De aceea prezentul este dar de la Dumnezeu.
Sufletul caută în mod intuitiv circumstanţa perfectă şi situaţia necesară acum pentru a vindeca gândul greşit şi pentru a-ţi aduce experienţa corectă a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Este dorinţa sufletului să te aducă înapoi la Dumnezeu - să te aducă acasă la Mine.
Este intenţia sufletului să se cunoască pe el însuşi prin experienţă şi, astfel, să Mă cunoască pe Mine, deoarece sufletul înţelege că Tu şi Eu Una suntem, chiar dacă mintea neagă acest adevăr şi corpul acţionează în conformitate cu această negare.
De aceea, în momente de mari decizii, ieşi din minte şi, în schimb, lasă sufletul să caute.
Sufletul tău înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
Dacă-ţi petreci timpul încercând să-ţi dai seama ce este „cel mai bine” pentru tine, alegerile tale vor fi precaute, deciziile tale vor dura la infinit şi călătoria ta va fi lansată pe o mare de nelinişti şi aşteptări.
Dacă nu eşti atent, te vei îneca în aşteptările tale.

Uau! Ăsta chiar că este un răspuns! Dar cum îmi ascult eu sufletul? De unde ştiu ce să aud?

Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele.
Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele.

De ce mi se pare că preţuirea sentimentelor este exact ceea ce m-a făcut să intru, de la început, în necaz?

Pentru că ai etichetat evoluţia drept „necaz” şi statul pe loc drept „siguranţă”.

Adevăr îţi spun Eu ţie: sentimentele tale nu te duc niciodată la „necaz”, pentru că sentimentele tale sunt adevărul tău.

Dacă vrei să trăieşti o viaţă în care să nu-ţi urmezi niciodată sentimentele, dar în care fiecare sentiment este filtrat prin maşinăria Minţii tale, dă-i înainte. Ia deciziile, bazându-te pe analizarea situaţiei de către Mintea ta. Dar nu căuta bucurie în astfel de maşinaţiuni şi nici preamărire a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.

Aminteşte-ţi: Adevărata preamărire nu trece prin minte.

Dacă-ţi asculţi sufletul, vei şti ce este „cel mai bine” pentru tine, pentru că cel mai bine pentru tine înseamnă ce este adevărat în ceea ce te priveşte.

Când acţionezi luând în considerare numai ce este adevărat în ceea ce te priveşte, îţi vei grăbi înaintarea pe cărare. Când creezi o experienţă bazată pe „adevărul tău de acum”, mai degrabă decât să reacţionezi la o experienţă bazată pe un „adevăr trecut”, produci un „nou tu”.

De ce durează atât de mult să creezi realitatea pe care o alegi? Iată de ce. Pentru că nu ţi-ai trăit adevărul tău.

Cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera.

Dar, o dată ce ai ajuns să-ţi cunoşti adevărul, încetează să te mai răzgândeşti în ceea ce îl priveşte. Mintea ta este cea care încearcă să-şi dea seama ce este „cel mai bine”.

Opreşte-o! Ieşi din mintea ta. întoarce-te la simţirile tale!

Aceasta se înţelege prin „a-ţi veni în simţiri”. Înseamnă a te întoarce la ceea ce simţi, nu la ceea ce gândeşti. Gândurile tale sunt pur şi simplu atât - gânduri. Construcţii mentale. Creaţii „inventate” de mintea ta. Dar sentimentele tale — ei, astea sunt reale.

Sentimentele sunt limbajul sufletului. Şi sufletul tău este adevărul tău.

Asta e. Ei, ce zici, ţi se pare că se leagă totul?

Asta înseamnă că trebuie să ne exprimăm sentimentul - oricât de negativ sau distrugător ar fi el?

Sentimentele nu sunt nici negative nici distrugătoare. Ele sunt pur şi simplu adevăruri. Contează doar modul în care exprimi adevărul tău.

Când exprimi adevărul tău cu dragoste, rareori apar rezultate negative şi distrugătoare. Şi când se întâmplă, este, de obicei, pentru că altcineva a ales să trăiască experienţa adevărului tău într-un mod negativ sau distrugător. Într-un astfel de caz, probabil că nu se poate face nimic pentru a evita rezultatul.

Desigur, nu e în regulă să nu reuşeşti să-ţi exprimi adevărul. Cu toate acestea, oamenilor li se întâmplă aşa ceva tot timpul. Sunt atât de îngroziţi ca nu cumva să provoace sau să fie confruntaţi cu neplăceri posibile, încât ascund în totalitate adevărul lor.

Adu-ţi aminte: Aproape că nu este atât de important cât de bine este primit un mesaj, ci cât de bine este el trimis.

Nu poţi să-ţi asumi responsabilitatea pentru cât de bine acceptă celălalt adevărul tău; poţi doar să te asiguri de cât de bine este el comunicat. Şi, prin cât de bine, Eu nu vreau să spun doar cât de clar; vreau să spun, cu cât de multă dragoste, cu cât de multă compasiune, cu cât de multă sensibilitate, cu cât de mult curaj şi cât de complet.

Aici nu este loc pentru jumătăţi de adevăr, pentru „adevăr brutal” ori chiar pentru „adevăr simplu”. Înseamnă adevărul, întregul adevăr şi numai adevărul, aşa să te ajute Dumnezeu.

Partea cu „aşa să te ajute Dumnezeu” este cea care aduce calităţile Dumnezeieşti de dragoste şi compasiune - pentru că Eu te voi ajuta întotdeauna să comunici în felul acesta, dacă Mi-o vei cere.

Da, exprimă ceea ce tu numeşti sentimentele „cele mai negative”, dar nu în mod distructiv.

Faptul că nu reuşeşti să exprimi (adică să împingi în afară) sentimentele negative nu le face să dispară; le ţine în interior. Negativitatea „ţinută în interior” face rău corpului şi împovărează sufletul.

Dar dacă o altă persoană aude fiecare gând negativ pe care tu îl ai în ceea ce o priveşte, acesta ar afecta relaţia, indiferent de cu cât de multă dragoste au fost emise aceste gânduri.

Eu am spus să exprimi (să împingi în afară, să scapi de) sentimentele tale negative - nu am spus cum sau cui.

Nu e nevoie să împărtăşeşti toată negativitatea din tine cu persoana faţă de care o simţi. E nevoie să comunici celuilalt aceste sentimente doar atunci când a nu o face ţi-ar compromite integritatea sau l-ar face pe celălalt să creadă într-un lucru neadevărat.

Negativitatea nu e niciodată un semn al adevărului suprem, chiar dacă pare a fi adevărul tău în acel moment. S-ar putea ca ea să provină dintr-o parte din tine care nu este vindecată. De fapt, întotdeauna de acolo vine.

De aceea este aşa de important să scoatem din noi aceste stări negative, să ne eliberăm de ele. Numai lăsându-le să iasă - plasându-le undeva acolo, în faţa ta - le poţi vedea destul de clar ca să-ţi dai seama dacă crezi cu adevărat în ele.

Cu toţii aţi spus ceva - ceva urât - pentru ca, apoi, să descoperiţi că, după ce aţi rostit acele cuvinte, nu le mai simţiţi ca fiind „adevărate”.

Cu toţii aţi exprimat sentimente — de la frică la mânie, la furie - ca să descoperiţi că, după ce le-aţi exprimat, ele nu mai arată ceea ce simţiţi cu adevărat.

În acest fel, sentimentele pot fi înşelătoare. Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie să vă asiguraţi că daţi ascultare adevăratelor sentimente şi nu unui model contrafăcut, construit în mintea voastră."

Neal Donald Walsch - Conversatii cu Dumnezeu

shared with love by Ioana Bucur

Să nu pierzi bucuria !

Orice lucru care ne învită să ne pierdem bucuria ar putea fi privit ca unul....de care nu mai avem nevoie. Chiar dacă cea mai mare dintre iubirile omeneşti pare să curgă pe apa sîmbetei, chiar dacă....toate lucrurile ni s-ar nărui şi toată agoniseala ni s-ar duce în neant într-o zi, ar trebui să păstrăm în minte şi în inimă un singur ţel; acela de a ne păstra..bucuria existenţei. Căci Viaţa este schimbare şi tot ce se schimbă ne poate incita către trăirile negative, ne pot invita să renunţăm la dorinţa de a trăi. Toate stările de rău, toată negativitatea mentală tind să ne ia bucuria de a fi. Cele mai nobile idealuri au devenit momeli întinse parcă special pentru a-l duce pe erou în cea mai neagră disperare. Dar disperarea nu înseamnă viaţă, cît întunericul din care viaţa se scurge şi din care energia bucuriei, ce hrăneşte celulele creierului şi ale trupului omenesc, pare să lipsească. Viaţa nu se poate hrăni cu disperare, nici cu furie, nici cu nemulţumire, nici cu durere. Viaţa este o expresie fidelă a Bucuriei şi a Iubirii. De aceea ne pierdem Viaţa pe măsură ce ne pierdem Bucuria de a fi, pur şi simplu. Bucuria transmite o vibraţie a cărei putere..nu poate fi înţeleasă cu mintea, dar acţiunea ei poate fi văzută în tot ce a creat omul mai bun pe Pămînt. Fără bucurie, entuziasm şi speranţă, fără iubire şi fără puterea ce te ajută în interiorul tău să zbori şi să muţi şi munţii din loc, pici în negura minţii disperate, în care nu mai vezi decît..propriul tău întuneric. ŞI dacă Dumnezeu ţi-ar sta lîngă umeri, nu-l vei putea vedea, pentru că Dumnezeu poate fi văzut numai din Bucuria pe care o poţi simţi singur. Numai din propriul tău suflet plin de viaţă poţi percepe existenţa..Lui Dumnezeu şi poţi recunoaşte deziluzia ca pe o ..iluzie a minţii. Dacă cel mai iubit om te-a părăsit, dacă ai pierdut ..tot ce era mai de preţ pe lume pentru tine, dacă..duşmanii te-au încolţit şi dacă simţi că totul s-a prăbuşit în jurul tău, aminteşte-ţi să te întorci..în tine însuţi şi să asculţi glasul Vieţii, care te îndeamnă ..să păstrezi bucuria de a trăi, orice ar fi. Lasă lucrurile lumii să se schimbe, permite-le oamenilor să fie călăi, dacă ei aleg aceasta, permite-i oricui să fie ceea ce alege, dar tu alege.. Bucuria. Priveşte soarele, frunzele pline de viaţă, ce se mişcă în adierea catifelată a vîntului şi concetează-te la Bucuria..necondiţionată a naturii. La bucuria existenţei, ce se exprimă prin frumuseţea florilor, a norilor sau a soarelui. Nu-i permite nici unui lucru să-ţi ia viaţa, dar permite oricărui lucru să plece din viaţa ta şi ..rămîi în urma lui..bucuros pentru simplul fapt că exişti. Căci această vibraţie a Bucuriei este ..lumina vieţii şi puterea prin care Dumnezeu intră în manifestare. Aceasta este puterea care crează miracolele zi de zi şi..îndepărtează din experienţa ta ceea ce ţi-a creat suferinţă. Păstrează bucuria orice ar fi, căci ea este energia care învinge obstacolele fără ca tu să mişti prea multe degete în acest scop..

Sursa aici
 

O zi minunata! Have a wonderful day !

De prea multe ori reflectăm la ce ar gândi alţii, ce impresie am face asupra celorlalţi dacă ne-am comporta într-un fel sau altul. Ar fi bine să ne debarasăm de rolurile pe care le jucăm de obicei şi să lăsăm vioiciunea interioară să iasă la suprafaţă.
Bucuria înseamnă libertate de exprimare, înseamnă să avem încredere în copilul interior şi să-l lăsăm să se manifeste. Copilul din noi ştie să trăiască viaţa pur şi simplu, fără a o complica prin nenumărate reflecţii ce pun mereu în balanţă nevoile noastre şi aşteptările celorlalţi. Viaţa din noi vrea să se exprime, iar noi o legăm de interpretări morale, sociale sau religioase, trecând-o prin numeroase filtre. Uneori ţinem prea mult la disciplină, ne controlăm prea mult şi ne încorsetăm sufletul, care are mare nevoie de libertate.
Dumnezeu ne-a dăruit viaţa ca s-o trăim cu intensitate şi bucurie, s-o înflorim, nu doar să existăm în această lume.

Pace si iubire!
Lary

"Asculta la vocea adevarului dinlauntru"

Exista mai multe voci de care poti sa asculti.

Este vocea indoielii, punand sub semnul intrebarii si subminandu-ti cele mai dragi vise.
Este vocea fricii, trezindu-te in noapte cu un soc rece.
Este vocea autoritatii, dandu-ti reguli de urmat.
Este vocea parinteasca, spunandu-ti cum sa fii protejat.
Este vocea prietenului, care-ti spune ce ar face in situatia ta.
Este vocea ratiunii, analizand optiunea aceasta si aceea, studiind si invatand faptele, si inca si mai multe fapte, punandu-ti dinainte o cale logica.
Si mai pot fi vocile ingerilor si ale ghizilor spirituali cu care ai contact, dandu-ti sfaturi mai adanci, indrumare mai inteleapta.

Multe, multe voci, toate dandu-ti sfaturi, toate sfatuindu-te sa faci asta, sa eviti cealalta. Mereu si mereu ele se aud.

Dar in mijlocul tuturor acestora, exista o singura voce care conteaza, si aceasta este vocea propriului tau adevar dinlauntru. Adanc inlauntrul tau, exista o cunoastere, si se poate ca aceasta cunoastere sa nu fie nici macar in cuvinte. Poate fi un sentiment interior, in centrul tau, care se exprima in propriul sau mod.

Aceasta prezenta cunoscatoare, care este prezenta sinelui tau inalt infinit mai intelept si mai iubitor, stie care este cea mai buna alegere pe care poti s-o faci chiar acum. Antreneaza-te sa cunosti acest centru al exactitatii. Retrage-te intr-un loc linistit si descopera-l acolo. Este linistea de dincolo de zgomotul fricii, este simtamantul stabil de sub toata tulburarea nelinistii. Este adevarul care rezoneaza in corpul tau cand acesta este linistit si nemiscat.

Nu intreba de ce lucrurile sunt asa cum sunt. Nu intreba ce se va intampla in secunda urmatoare. Intreaba "Ce fac acum?" Intreaba "Cum ma pot apropia de acest lucru?" Acestea sunt intrebarile la care centrul exactitatii tale are raspunsuri, prompte si adevarate.

Si in exactitatea sa tacuta, uneori sfatuieste la liniste si asteptare, la o rabdare adanca, la atentie si observatie. Si apoi, brusc, o deschidere se iveste si ea sfatuieste la actiune rapida si curajoasa, la a face ceea ce trebuie facut in acel unic moment al oportunitatii. Invata sa fii prezent cu aceasta voce. Invata sa fii prezent cu acel simtamant, cu acea cunoastere. Ea este raspunsul.

Iata o mica rugaciune pentru astazi:
Astazi, sunt profund relaxat si totusi profund constient. Ating o stare de observatie linistita, constient(a) de ceea ce se intampla in jurul meu si profund constient(a) de adevarul care locuieste inlauntrul meu .Veghez, observ, si ascult inlauntrul meu, si cand vine momentul pentru actiune, respir adanc, ma conectez cu adevarul meu interior, si actionez in afara cu constiinta sigura a exactitatii.
Sunt profund conectat(a) cu propriul meu sine, cu propriul meu adevar. Sunt pace. Eu Sunt.

* * *

Va doresc sa va ascultati propriul adevar cu claritate!
 

Iubire si Pace,Carriewww.Quado.com carriehart@...

De ce nu ne asculta Dumnezeu rugaciunile?

Nu conteaza ce ii cerem lui Dumnezeu.Cred ca mai mult conteaza CUM ii cerem ! Iar dialogul zic eu ca este cea mai buna cale.Sa vorbim cu El,dar sa Il si ascultam.Dumnezeu stie ce nevoi avem noi,si ne da atat cat putem duce.O greseala pe care o facem de multe ori,este ca doar cerem,si atat...Amin!

The Secret – praful din ochii cautatorilor spirituali

de Andreea Talmazan

Acum patru ani am vazut pentru prima data The Secret. Imi amintesc ca am trait niste constientizari puternice si mi-am schimbat putin perspectiva. Apoi l-am dat uitarii. Apoi a crescut interesul pentru Legea Atractiei si pentru toate cartile de tip “new age”, care abunda de sfaturi si indrumari despre cum sa faci sa-ti fie bine in aceasta viata si nu in alta, cum TU esti creatorul a tot si toate.

Toate bune si frumoase. Pot spune ca functioneaza unele dintre ele. Dar altele…

De cateva luni “simt” ca ceva nu este in regula cu aceste carti, cu “The Secret” si cu acest curent “new age”.

Intr-una din intalnirile pe care le-am avut in cadrul “Cursului de spiritualitate” pe care il sustin, a venit vorba si despre The Secret si cineva din randul participantilor ne-a atras atentia: “ati vazut ca in The Secret se vorbeste NUMAI despre scopuri materiale?”

Marturisesc ca mi s-a aprins un bec si mi-am zis: trebuie sa-l revad.

Inarmata cu cafea, foi si pix, am purces la vizionare.

Constatarile sunt urmatoarele:

1. Dumnezeu, Divinitate, Creator sau o alta forma de exprimare a Celui/Cea care a creat Universul apare la finalul filmului la “printre altele”!

2. Scopurile sunt exclusiv materiale si tin de aceasta dimensiune.

3. S-au extras din context multe citate din mari personalitati ale umanitatii, multi dintre ei cu mare credinta in Dumnezeu, lucru care nu se mentioneaza si poti afla doar daca citesti despre persoanele respective, oameni care au schimbat ceva in lumea aceasta

4. Ideea de evolutie spirituala, de inaltare interioara, de indumnezeire, de iluminare nu apare deloc, desi sunt citate majoritatea religiilor lumii.

5. Majoritatea celor care vorbesc in film, marturisesc la final ca au avut o viata grea, fie din cauza unor boli, fie a unor conjuncturi; dar niciunul nu spune cum a intrat si cum a iesit din acea perioada, cum a dat nas in nas cu suferinta.

6. Exista un moment in care cineva spune ca totul in natura se produce firesc si fara efort. Si cu toate aceastea: samanta sufera atunci cand din ea apare primul vlastar, omida sufera cand se metarmofozeaza, s.a.m.d. Nasterea se produce prin durere si suferinta. Si nu numai la oameni ci si la animale.

7. Nu se vorbeste nicaieri de munca, de munca cu tine insuti, pentru ca nu exista un obiectiv moral si spiritual, pentru ca totul ti se cuvine, si singurul efort pe care este necesar sa il depui este acela de a-ti schimba modul de a gandi.

Paranteza

In urma cu niste ani, pe cand au aparut primele carti despre masonerie si despre societatile secrete ale vremurilor pe care le traim si nu numai, cand am inceput sa citesc cateva dintre ele, cineva mi-a atras atentia asupra unui aspect: “S-ar putea ca unele sa fie publicate la comanda, adica chiar de societatile respective.” Scopul ar fi acela de a “indulci” putin imaginea despre ele si de a arata “realizarile” lor morale si spirituale.

Este posibil ca si filmul “The Secret” sa fie realizat “la comanda” de acele grupari care, intuind nevoia oamenilor de ceva nou, spiritual, mai inalt, au oferit un ceva nou care sa satisfaca setea de mistic din viata muritorilor de rand.

Am inchis paranteza. Continuare

Pornind de la cateva adevaruri simple, propovaduite de marile religii ale lumii, s-a creat noua religie cu tenta mondiala, numita “new age”. Parte din doctrina acestui “curent” spiritual, este aceea de a-l scoate pe Dumnezeu, ca Forta Creatoare a Tot ce Este, din realitatea acestei lumi, eliminarea unei ierarhii si a ideii de recompensa pentru faptele noastre.

“Prin inteligenta ierarhiei si prin practica supunerii obtinem initierea si un initiat nu va fi niciodata un sectant” (Eliphas Levi).

Realizatorii “The Secret” pornesc de la Cunoasterea Initiatilor din trecutul omenirii. Ce uita sa mentioneze este modul in care Inteleptii lumii au primit aceasta Cunoastere.

Legea Atractiei este o Lege a Universului, care spune ca lucrurile care se aseamana se atrag. “Te gandesti la tine ca la un magnet care atrage ceea ce-si doreste” se spune in film. Dar, magnetii sunt de calitate de diferita si cu o forta diferita. In plus, magnetii au si calitatea de “respingere” a celor care “sunt ca ei”. Sa nu uitam ca in fizica plus cu plus se resping, la fel cum minus cu minus se resping.

Este adevarat ca o abordare pozitiva a vietii poate schimba radical calitatea acesteia. Dar nu este suficient sa iti repeti mantre peste mantre si ganduri pozitive, pentru ca poti ajunge in situatia in care sa te minti cu propria minte. Eforturile la nivel interior, la nivel de fiinta umana, nu tin doar de o gandire pozitiva si de o “negare” a emotiilor negative, de respingere sau de ignorare a lor.

Am cautat pe net informatii despre The Secret si ce a generat de la aparitie pana in prezent. Si am gasit, la un moment dat, la cineva care practica “Secretul”, un indemn care suna asa: Inconstientul, care contine 98% din gandurile noastre, care de altfel ne ghideaza viata, trebuie alungat, trebuie sa scapi de el. O astfel de abordare ar putea sa ne transforme in niste monstri emotionali, si intreaga munca de cercetare si de cunoastere a lui Jung (citat de altfel in The Secret) n-ar mai avea nici o valoare si nici o calitate vindecatoare.

Se vorbeste despre Energie. Energia este indestructibila, interminabila etc. Dar despre calitatea Energiei si forma ei de manifestare nu spune nimeni nimic. In Natura, acolo unde se vede amprenta lui Dumnezeu, energia se manifesta diferit de la minerale pana la animale, si chiar si in acelasi tip de Creatie. Chiar si electricitatea pe care noi o folosim in casele noastre, in viata de zi cu zi, este de o anumita calitate. Este drept ca nu sta nimeni (cu exceptia pasionatilor) sa se gandeasca de unde vine aceasta si cum functioneaza. Numai ca, si la instalatia electrica din cladirile noastre, se pot intampla urmatoarele: supraincalzire, intrerupere de curent, sar sigurantele etc. Chiar nu crede nimeni ca acest lucru se poate intampla si cu Energia Universala si ca asta inseamna “ceva”?

Misiunea Personala si Duhul din Lampa

Filmul incepe cu afirmatia ca Secretul a fost ingropat, ravnit si ascuns. Marii Initiati nu au vrut sa il faca cunoscut, pe bune dreptate de altfel. De cand lumea si pamantul oamenii au vrut sa cunoasca Piatra Filosofala si Elixirul Nemuririi. Istoria Alchimiei contine date importante despre munca acelor oameni din secolele trecute, ca si din veacurile trecute, care si-au dedicat intreaga viata intelegerii sensului ascuns al Naturii, implicit al vietii. Multi au ajuns la un asemenea grad de cunoastere incat multi altii veneau la ei sa le ceara secretul vietii fara de moarte. Numai ca, in inalta lor intelepciune, caracterizati de un inalt grad de moralitate si respect fata de lumea inconjuratoare, alchimistii si-au dat seama ca, daca ar oferi Secretul neinitiatilor, lumea s-ar indrepta spre haos. Ceea ce se intampla deja in lume exact din motivul ca Secretul a fost scos la lumina si pus in aplicare dupa dorinte egoiste.

In film cineva vorbeste despre povestea lui Aladin si atrage atentia asupra vorbelor Duhului din Lampa: “Dorinta ta este lege (porunca) pentru mine”. Extrasa din context, aceasta propozitie suna ca o rezolvare a tuturor problemelor, mai ales cand Duhul este asemuit cu Universul sau cu Dumnezeu. Ceea ce nu se spune insa, dar cei care au citit povestea stiu, este ca Aladin ajunge in posesia lampii pentru ca el era un om cu “inima curata”, adica avea o anumita conduita morala si nu era orbit de dorinte meschine si materiale. Aladin, ca sa ajunga in posesia lampii fermecate, coboara in pestera, in intuneric, unde este inconjurat de tentatii pe care nu le baga in seama pentru ca el avea o SINGURA MISIUNE. Si, de asemeni, nu se mentioneaza faptul ca, pentru a pastra lampa, el trece prin niste aventuri care ii pun viata in pericol. Daca ar fi sa facem o interpretare psihanalitica, Jafar nu reprezinta altceva decat Inconstientul lui Aladin, si mai exact Inconstientul colectiv al lui Aladin, al Printesei, al seicului si al intregii comunitati in care locuiau.

Cum s-ar traduce asta in contextul filmului The Secret? Pai ca fiecare dintre noi are o misiune, ca este nevoie sa coboare in subteran (in inconstient), precum faceau ucenicii din vechime care doreau sa adere la o Scoala Initiatica, ca e necesar sa invinga tentatiile din adancuri pentru implinirea scopului personal. Iar scopul personal este de natura Divina.

Si aici ajung la ideea de Misiune Personala. In “The Secret” spune cineva la un moment dat ca nu exista nici un catastif al lui Dumnezeu in care sa fie notate misiunile personale ale fiecaruia. Hai nu, serios?! Si cu Akasa cum ramane? Blibioteca Universala mentionata si in crestinism si in budism.

Intervin cu un citat din Petre Tutea:

“Fara Dumnezeu omul ar fi un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si se indreapta spre nicaieri”

Ierarhia Toti suntem egali si la fel. O idee ce strabate prin ecranul monitorului/ televizorului in timp ce urmaresti filmul.

Daca suntem egali si la fel, cum se face ca avem experiente de viata diferite?

Toate religiile lumii considera ca in fiecare fiinta de pe acest pamant, in fiecare creatie (mineral, vegetal, animal) exista o samanta Divina. Deci si in om exista o scanteie Divina. Si acesta este singurul lucru pe care il avem la fel, dar care nu ne da calitatea de egali. Pentru ca unii oameni au transformat aceasta Scanteie in adevarate Ruguri interioare, in timp ce altii au ascuns-o bine. Iar gandirea pozitiva, eliminarea emotiilor negative, si inlaturarea Ierarhiei Divine, deci a lui Dumnezeu si a Ingerilor Sai de deasupra capului muritorilor, nu este Calea de a transforma Scanteia Divina in Focuri de Tabara vesnic luminoase si arzatoare.

Eliminarea evolutiei interioare din scopul acestei vieti si orientarea spre scopurile materiale, pentru ca toate exista intr-un Univers Abundent si pe care le poti obtine fara efort, NU este Calea pe care au propovaduit-o marii filosofi ai lumii.

Fericirea, asa cum apare mentionata in The Secret, este un scop, este o tinta. In schimb “fericirea” este o stare de a fi, si poate fi constientizata, asa cum au facut-o parintii religiilor, prin munca personala, prin cercetare si cunoastere, prin observarea Naturii Divine ce ne inconjoara.

Impartasirea scopurilor si a secretelor

Realizatorii filmului spun ca Initiatii din vechime au facut o greseala egoista, aceea ca nu au impartasit Secretul cu oricine. Si ii indeamna pe privitori sa impartaseasca rezultatele si scopurile personale cu ceilalti, astfel incat Universul sa ii auda si sa le ofere ceea ce au de primit.

O MANA CEREASCA pentru acei putini bogati ai lumii, care conduc jocurile umanitatii. Sa afle ce vor oamenii, de ce le este cel mai frica este exact ceea au nevoie ca sa stie cum sa se mai joace cu niste destine, ca si cum ar fi Dumnezeu in persoana.

Filmul a fost lansat pe piata in 2006, in plin expansiune “economica”, “imobiliara”, cand au inceput creditele “doar cu buletinul” peste tot in lume. Totul se rezolva ca prin minune.

Oare de ce exact atunci?

Adevarul trist este ca ne folosim creierul in cele mai ciudate moduri cu putinta: de la descoperiri, tehnica, pana la planuri de distrugere si autodistrugere. Gandim negativ si suntem indemnati sa eliminam cu forta poate cel mai important bagaj al nostru: inconstientul!

Furati de mirajul implinirii dorintelor peste noapte, uitam sa ne uitam la detalii si la contexte.

Indemnul final al meu, indemn regasit si in film, este acela de “a cerceta ce au spus initiatii si inteleptii lumii”! Magia Vietii este o arta sacerdota si regala si ii este accesibila celor care se indreapta catre Dumnezeu cu smerenie si acceptare a Autoritatii Sale!

Sursa acestui articol aici

Nota : daca doriti sa vizionati acest film iata link-urile 
http://www.trilulilu.ro/video-film/secretul-legea-atractiei-partea-1-a-din-2-parti
http://www.trilulilu.ro/video-film/secretul-legea-atractiei-partea-2-a-din-2-parti

Credinţa şi curajul sunt un mod de viaţă

 

Astăzi aş dori să vorbesc despre procesul care vă trece din starea de teamă şi îndoială către starea de curaj şi credinţă.

Nu este un lucru care să poată fi realizat peste noapte. Este ca orice altceva în viată. Este o călatorie plina de încercări şi obstacole, şi momente când trebuie să mergi în direcţie opusă înainte de a putea păşi iarăşi înainte. Este o călatorie ce te solicită să dai ceea ce ai mai măreţ în tine şi să te bazezi pe lumea spirituală care te înconjoară. Este, de fapt, călătoria vieţii tale.

Şi astfel, tot ce este nevoie să faci este să-ţi trăieşti viaţa, dar în minte cu ţelul de a înfrunta direct orice teamă, şi să cauţi în adâncul tău curajul, nepermiţându-ţi să dai înapoi sau să te laşi înfrânt. Şi celalalt ţel al tău, de egală importanţă, este de a alunga îndoiala şi de a o înlocui cu încrederea în propriile capacităţi şi cu credinţa în ajutorul binevoitorului univers.

Chiar este o stare de spirit pe care urmează să o ai în timp ce străbaţi viaţa, înfruntând provocările, depăşind obstacole şi facându-ţi relaţii cu ceilalţi cu o inimă deschisă şi compasivă. Doar pune acest lucru în fruntea minţii tale, pune-l în adâncul inimii tale, şi devin-o conştient(ă) de faptul că eşti pe deplin capabil(ă) de a trăi o viaţă vibrantă a curajului şi deschiderii, o viaţă a credinţei.

Aminteşte-ţi mereu că teama este întuneric şi nu poate rezista luminii iubirii. Întotdeauna iubirea este cea mai bună armă a ta împotriva temerii: Iubirea de tine-însăţi/însuţi, iubirea de viaţă, iubirea pentru ceilalţi, şi încrederea în curgerea fără sfârşit a iubirii care este acolo pentru tine şi pentru toţi şi care, de fapt, este substanţa esenţială a universului. Totul este iubire.

Şi dacă iubirea este lumină iar teama este întuneric, atunci teama este doar absenţa iubirii. Astfel că atunci când îţi este teamă, umple-te cu iubire, dându-ţi din nou substanţa care eşti de fapt, strălucind dinlăuntru şi alungând teama.

Şi îndoiala este umbra care se ţine după teamă, acea jumătate-de-lume în care eşti şi nu eşti. Te slăbeşte şi te vlăguieşte. Dar încă o dată, este doar o umbră, nu o forţă, şi dacă te vei umple cu iubire şi credinţă şi vei străluci, nu va avea altă alegere decât să se retragă.

Este un mod de viaţă, un mod de fiinţare, a fi plin de credinţă şi curaj, a te baza pe iubire şi a străluci în adevăr. Lasă aceasta să-ţi fie temelie şi nu poţi greşi. Lasă aceasta să-ţi fie temelie, şi fiecare pas te va conduce în marea călătorie către adânca pace interioară şi legatura cu tot ceea ce există.

Iată o mică rugăciune pentru astăzi

Sunt făcut din iubire. Ea este substanţa mea, este tot ce sunt.
Cred în mine însămi/însumi şi în legatura mea cu marele univers al iubirii. Sunt deschis(ă) la nesfârşita curgere a iubirii şi o las să mă umple, clipă de clipă, ceas de ceas.
Strălucesc cu iubire. Sunt iubire. Eu sunt.

* * *

Dacă îti doreşti, poţi înlocui teama şi îndoiala cu curaj şi credinţă.Iubire si pace.

 

de Carrie www.Quado.com carriehart@...

traducere editura foryou