MICUL SUFLET

Dupa Neale Donald Walsch - The Little Soul and The Sun

O dată ca niciodată, a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
- Ştiu cine sunt!
Si Dumnezeu a răspuns:
- Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Sufletelul a strigat :
- Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
- Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
- Oau ! spunea Micul Suflet, “asta e grozav!”
Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :
- Acum ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
- Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat? il intreba Dumnezeu.
- Pai, raspunse Sufletelul, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
- Dar tu chiar Esti Lumina! ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
- Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
- Asa deci ? raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
- Ar fi totusi un lucru…
- Ce? intreba Sufletelul.
- Pai, exista doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu, si astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa experimentezi Ceea ce Esti atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
- Adica ? intraba confuz Micul Suflet.
- Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele fara una din lumanarile sale… si fara tine el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina cand tu esti in Lumina?
- Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie…
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :
- Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
- Ce este intunericul ? intreba Micul Suflet.
- Este ceea ce tu nu esti.
- Imi va fi frica de intuneric ? intreba Micul Suflet.
- Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam ; doar ne prefacem ca e intuneric .
- Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul starii respective va trebui sa apara :
- Si asta este un mare dar, pentru ca fara aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb fi Lumina in Intuneric, si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei stii Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca pentru a afla si ceilalti cat de special esti.
- Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt? intreba Micul Suflet.
- Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti, “special” nu inseamna “mai bun”. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca esti special.
- Minunat ! radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
- Si poti sa incepi lucrul acesta chiar acum! ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :
- In ce mod iti doresti tu sa fii special ?
- Nu inteleg… raspunse Micul Suflet.
- Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :
- Ma pot gandi la multe feluri de a fi special! exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
- Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
- Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special fiind iertator. E special sa fii iertator?
- O da! e foarte special.
- Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa experimentez ce inseamna sa fii iertator.
- Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
- Ce anume ar trebui sa stiu ? ofta Micul Suflet.
- Nu ai pe cine sa ierti…
- Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
- Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi.
Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur incat Micul Suflet abia o putea privi.
- Atunci pe cine ai putea ierta ? intreba Dumnezeu.
- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa experimentez iertarea. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
- Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
- Da ?!? se lumina Micul Suflet, dar cum?
- Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
- Poti face tu acest lucru ?
- Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel incat tu sa ai pe cine ierta.

- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? intreba Micul Suflet.
Tu, care esti o fiinta perfecta!
Tu, care vibrezi atat de puternic incat abia te pot privi.
Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult incat Lumina ce-o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ?

Ce te-ar putea face, pe tine - care esti atat de usor incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?

Micul Suflet fu suprins de raspuns.

- Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine.
Nu-ti amintesti?

Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, NOI DOI.
Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor.
Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri.
Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un TOT (SFERA PRIMORDIALA).

Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci.

Am fost FEMEIA si BARBATUL, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Asupritorul.

Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta Ceea ce Suntem cu Adevarat.

Sufletul cel Prietenos explica mai departe :
Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta.

Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea experimenta cum e sa fii Cel care Iarta.

- Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator? intreba Micul Suflet putin speriat.
- Pai, ne vom gândi noi împreuna la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul.

Sufletul cel Prietenos devenise deodată SERIOS si spuse cu o voce slaba :
- Ai avut dreptate înainte, sa ştii.
- La ce te referi ?
- Va trebui sa-mi încetinesc vibraţiile si sa devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute…

Va trebui sa mă prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt.
As avea O FAVOARE sa-ti cer.
- Cere-mi orice! striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante:

Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator! Tzup , Tzup !

Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
- Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine?
Esti un inger sa faci toate acestea pentru mine…

- Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri.
Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit doar ingeri.

Si atunci Micul Suflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:

- CE POT SA FAC IO PENTRU TINE?

Sufletul cel Prietenos raspunse:

- Atunci cand te voi lovi si te voi izbi… in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment… AMINTESTE-TI, TE ROOOOG, Cine Sunt cu ADEVARAT.

- Oooo, imi voi aminti! plangea Micul Suflet, ITI PROMIT !
Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.

- Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu.

Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp.
Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti.
Si astfel vom fi amandoi pierduti.

Va fi nevoie ca un ALT SUFLET sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.

- Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu.

Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar - sansa de a experimenta Cine Sunt cu Adevarat.

Si astfel cei doi cazusera de ACORD.

Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special, si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special numit Iertare.

Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii, si sa multumeasca oricarui suflet care facea acest lucru posibil. Si ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui, chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu :
- Adu-ti aminte, EU VA TRIMIT DOAR INGERI !...

SUFLETELE isi fac planuri inca dinainte sa vina aici, planuri in care EL nu se amesteca pentru ca ISI IUBESTE COPIII si ii lasa sa isi invete exact lectiile pentru care au venit pe Pamant.......

 

Într-un fel, suntem copaci…

Motto: Sunt ramură de jad a gând de copac fremătând în rădăcinile pe care le aud crescând în tine…când degetele fi-mi-vor crengi de smarald speranţă verde de dragoste arzândă întrupându-se din dorinţa de a te simţi întru atingere. 

Mă gândesc la oameni ca la copaci; creştem în lăuntrul nostru, îi auzim pe alţii cum cresc în noi, suflete întrupate în visurile noastre, gânduri…rădăcini din dorurile noastre nestrăbătute…uneori îi smulgem din fiinţa noastră şi o facem cu pământ cu tot; o vreme dor crăpăturile, când pe acolo se strecoară amintirile…altădată îi simţim pe ei cum se desţelenesc pentru că nu le-a fost dat să fie împământenire; nu a fost să fie…îi poartă vântul a vânare…suflete călătoare străbătând alte suflete a şuier, a vaiet tânguitor, negăsindu-şi vreodată gândul în care să rămână…paşi de nesfârşit drum cât mai departe de freamăt…nu lasă urme; nu îndeajuns încât să devină amprentă după care să îi recunoşti că le-ai fi aparţinut cândva; mor şi reînvie din fărâmele ce au mai rămas din ei.

Suntem drumuri din înăuntrul nostru spre înafară; ne şoptim în lăuntrul nostru şi vrem să ne răzbată tăcerea pe dinafară, rostindu-l pe celălalt…şi în sanctuarul sufletului nostru îngenunchem şi ne împreunăm palmele a rugă de noi şi de alţii; la fel ca noi, copaci ai drumului spre ei înşişi…şi împreună alcătuim păduri; suntem alcătuirile sufletelor arborilor oameni pe crengile cărora creştem a verde speranţă…şi uneori veştede visuri ne sfârşim, dureri gârbove…şi în pădurile adânci de înţelesuri ne pierdem şi în ele ne rătăcim de gânduri deşarte şi ne căutăm sălaş al uitării de locurile pe care le simţim ale nereîntoarcerilor noastre…

…acolo, în pădurile noastre devenim sacre mistere ascunse în umbra nopţii, în care întunericul întâlneşte răsăritul, atingându-i lumina, simţindu-l cum îl pătrunde, îngemănându-se cu el sub mângâiere de praf de stele, învăluitor veşmânt a taină.

Acolo, în pădurile tale, departe de dezlănţuirile lumii, este locul în care nu te află nimeni…acolo uneori te regăseşti când te-ai îndepărtat prea tare de tine însuţi; te întorci în pădurea ta; în sieşi…locul doar de tine ştiut; o amintire…un gând neîmpărtăşit nimănui, rostit doar în şoaptă…un vis din care nu ai mai vrea să te trezeşti, iar când ţi se întâmplă ai impresia că totul a fost atât de real încât, întinzând mâna, ai senzaţia că l-ai putea atinge…o dorinţă pe care ţi-ai pus-o suflând într-o lumânare care apoi s-a stins…şi tu ai tot aşteptat ca acea dorinţă să ţi se împlinească, crezând în întruchiparea ei aşa cum ai crede în tine…căci pentru asta sunt dorinţele, nu?…ca să se împlinească…şi tu tot acolo eşti, tot aşteptând şi sperând şi crezând…

O speranţă, chiar dacă e fragilă şi nu îndrăzneşte prea tare , dar s-a ivit timid…ţi s-a întruchipat, nu e vânare de vânt, nu e iluzie, nu e himeră, nu e părere de nisip…deşi efemeră îţi pare şi îţi este teamă să o atingi…o lacrimă pe care o simţi că nu ai mai putea-o stăpâni şi atunci o laşi să curgă înspre pământ..şi nu e nimeni care să o culeagă…o atingere a unei mâini, împletindu-ţi degetele de degetele mâinii celeilalte şi lăsând fiorul să îţi pătrundă în trupul tremurând; închide ochii şi ascultă cum pătrunde în tine mângâierea…o privire, chiar dacă ţi-e privirea din oglindă şi chiar de oglinda îţi pare spartă în sfărâme caleidoscopice şi îţi reflectă răvăşirea din suflet…Câteodată îmi pare că nu noi trecem prin viaţă, şi că viaţa trece prin noi.

Ne scurgem în fiecare clipă a ei…ne prelingem în câte o lacrimă…ne pierdem în rătăciri…sau ne pierdem în iubiri… uităm unde ne-am pus…sau uităm de noi înşine în extazul pierderii în contopirea unor trupuri dezlănţuite a pasiune…ne afirmăm ca definiţii…ne interzicem a constrângeri autoimpuse…ne exilăm câteodată în noi şi ne uităm acolo astfel încât intoarcerea la înşine devine câteodată cu neputinţă…ne închidem în noi, aruncând cheia atât de departe încât nimeni să nu o mai poată găsi vreodată, pentru că nu vrem ca să mai deschidem cuiva uşa sufletului nostru…ne înconjurăm de ziduri de apărare…ne însingurăm în castele de fildeş, la înălţime şi la depărtare de tot ce ne-ar putea atinge şi ne-ar întina imaculatul alb…ne agăţăm de pai, cu disperarea înecatului…ne amăgim fără să fim legaţi la ochi…oftăm de multe ori a dor şi plângem a durere în interiorul nostru, acolo unde nu ne vede nimeni…Iubim.

Înainte de a fi drumuri înspre înfară suntem călătorii pe dinăuntru…înlăuntrul nostru.

Înainte ca cel care creşte în noi - auzindu-ne cum zvâcnim în el a rădăcină, cum îi pulsăm în tâmplele sufletului şi apoi simţim cum începe să ne curgă prin vene şi devenim o singură culoare şi ni se pare că altă culoare nu ar putea avea decât cea a sângelui nostru – să ne fie palmă; să poată primi în ea vis de om… ne este călătorie în interiorul nostru prin labirintul de noi înşine.

Şi uneori ni se întâmplă să vrem să uităm drumul înapoi; spre cenzura de dinainte de ei…acei ce cresc în noi copaci din rădăcinile noastre pe care le simt în ei.

A dragoste.


Superb text !
Mulţumiri autorului necunoscut ,fie el binecuvântat cu iubire şi lumină!
sursa facebook

Viaţa, pe locul întâi

Dacă am privi către suferinţă ca spre un înţelept care nu ne face concesii, ci ne întoarce, precum oglinda, reflecţia greşelilor noastre, vom înţelege că vinovaţii pe care-i arătăm cu degetul de-a lungul şi de-a latul lumii trebuie abandonaţi. Asta nu pentru că n-ar fi cu adevărat oameni care fac rău, nu pentru că lumea n-ar fi populată cu ură şi atât de multă suferinţă, ci pentru că a privi către vinovaţii din lume înseamnă a ne perpetua suferinţa, oricare ar fi ea. Cons­tiinta de victimă nu pleacă singură din vieţile noastre, iar agresorii nu dispar din realitate atâta vreme cât luptăm cu agresorii din oglindă şi nu cu cei aflaţi în propria noastră conştiinţă.

A scăpa de victima din noi înşine ar putea fi un prim pas către însănătoşire sufletească, men­tală, fizică şi chiar către însănătoşirea mediului nostru de viaţă. Este un pas pe care Ceryl Canfild l-a practicat continuu şi l-a aplicat, in­diferent ce anume a făcut pentru propria vindecare.

Cum anume poţi să scapi de victima din tine însuşi? Cum să simţi că nu deteşti un om care te neîndreptăţeşte? Cum să ierţi pe cineva care şi-a luat ce aveai mai scump, cum să accepţi că un om iubit te-a abandonat, cum să treci peste o mie şi una de situaţii dureroase şi grele, absolut reale ale vieţii, când în tine se ivesc resentimente şi iritări, supărări şi furii în momente banale şi din pricini cât se poate de mărunte? Cum să ierţi şi cum să iubeşti un duşman, cum să vezi în el un învăţător, un maestru sau o binecuvântare, de vreme ce el te trosneşte – parcă iremediabil, voluntar şi fără pic de milă – acolo unde te doare mai rău? Cum să scapi de conştiinţa de victimă, care – odată întreţinută – nu face decât să te scufunde mai adânc, mai intens şi mai grav în starea reală de victimă?

Cum să revenim, oare, la conştiinţa responsabilă şi la credinţă sau la acea percepţie lăuntrică a unei realităţi mai puternice decât orice altceva din lumea exterioară? Căci aici pare a fi esenţa remediului unei boli terminale, în victoria spiritului asupra umanului.

Pentru asta, avem de acceptat faptul că nici o experienţă de viaţă nu vine la noi din întâmplare, iar dacă ea este dureroasă, dacă ne trezeşte fiori, dacă ne face să ne simţim rău, prin orice fel de emoţie negativă ne-ar trezi, să ne amintim că experienţa ne învaţă ceva. Poa­te am uitat să iertăm, să înţelegem, să acceptăm, să iubim, să tolerăm, să gândim binele, dar – mai ales – propria noastră emo­ţie negativă ne aminteşte că am ui­tat să ne dorim binele nouă în­şine.

Dacă înţelegem că n-avem ce face cu nimic din lume în lipsa vieţii, devenim capabili să inver­săm priorităţile, aşa încât cauzele de supărare, amărăciune şi suferinţă (aceleaşi care ne transformă în victime) să se risipească, şi viaţa să-şi reia în sufletul nostru locul ce i se cuvine: locul întâi.

de Maria Timuc

Binecuvântare

 

Fie ca binecuvântarea luminii divine să fie asupra ta;lumină pe dinafară, lumină pe dinăuntru.
Cu lumina lui Dumnezeu strălucind peste tine,

Fie ca inima ta să strălucească cu caldură,ca un foc de tabără care-i salută pe prieteni şi pe străini deopotrivă.

Fie ca lumina Domnului să strălucească din ochii tăi,ca o lumânare în fereastră, salutând călătorul obosit.

Fie ca binecuvântarea ploii lui Dumnezeu să fie peste tine,curgându-ţi lin pe creştet şi revigorându-ţi sufletul cu dulceaţa florilor mici, abia înflorite.

Fie ca puterea vânturilor cerului să te binecuvânteze, să aducă ploaia care să-şi spele sufletul, strălucitor în lumina soarelui.

Fie ca binecuvântarea pământului lui Dumnezeu să fie peste tine, şi ca în umblarea ta pe drumurile vieţii, să ai întotdeauna o vorbă bună pentru cei pe care-i întâlneşti.

Fie ca să-nţelegi tăria şi puterea Domnului în furtunile iernii, în frumuseţea senină a creaţiei, şi în calmul apusului de soare vara.
Şi fie să-nţelegi că, oricât de nesemnificativ poţi părea în acest univers măreţ, tu eşti o parte importantă a planului lui Dumnezeu.

Fie ca El să vegheze asupra ta, şi să te ferească de rău.

 

Amin!

Darul hărăzit în momentul naşterii

Se pare că nu este întâmplător faptul că m-am născut duminica într-o zi de 7 , dăruindu-vă astfel ,cu drag, iubire din IUBIREA primită la naştere şi pe care o port în suflet pentru întreaga Creaţie a Lui Dumnezeu.

Care este acel dar special care ti-a fost harazit inca din momentul nasterii tale si care te va calauzi de-a lungul existentei tale pe acest pamant? Afla in functie de ziua saptamanii in care te-ai nascut!

Cei nascuti Luni – MIRACOLUL CUVANTULUI

Luni este o zi a inceputului, a cuvantului si a puterii de a incepe o actiune noua. Luni este o zi benefica pentru a-ti urma visurile si a le pune in practica. Ziua de luni aduce cu ea libertatea, libertatea cuvantului si a discursului. Nu ezita sa-ti exprimi exuberanta, individualitatea, entuziasmul in fata celorlalti chiar daca ai tendinta de a te inchide in tine uneori.

Darul cu care te-ai nascut este Darul Cuvantului si el trebuie impartasit. El te va ajuta sa deschizi numeroase porti in viata. Ai abilitatea de te face remarcat prin cuvant, fie el scris. Cuvantul tau influenteaza si schimba opinii, sprijina, pedepseste, dar ofera si afectiune si intelegere. Ai o mare putere de persuasiune, esti un bun mediator si stii cum sa aplanezi conflictele.

Cei nascuti Marti – MIRACOLUL VIETII

Marti este ziua actiunii, a inceputurilor initiate deja, a implicarii si a eficacitatii. Este o zi benefica pentru a continua o actiune inceputa si neterminata, pentru a lupta pentru ceea ce-ti doresti cu adevarat. Marti este o zi benefica pentru a te implica in propria viata si a de bucura de ea. Ziua de Marti aduce cu pasiunea, dorinta, pofta de viata, impulsivitatea. Aduce totodata dorinta nestavilita de a incerca cat mai multe, de a face cat mai multe, de a experimenta si gusta cat mai mult din tot ceea ce inseamna viata.

Cei nascuti marti au fost inzestrati cu Darul Vietii. Viata este darul pe care trebuie sa-l respecte si sa-l aprecieze cat mai mult. Lectia lor de viata este aceea de a-si stapani instinctele, orgoliile si instinctele de agresivitate si a se bucura cat mai mult de viata. Trebuie sa invete sa acorde atentie si corpului fizic si energiei care le parvine din surse exterioare. Puterea lor vine din viata a tot ceea ce ii inconjoara.

Cei nascuti Miercuri – MIRACOLUL IERTARII

Miercuri este o zi a continuitatii, a mobilitatii, a exprimarii, a informatiei, a cumpatarii, a puterii de a te adapta la zilele care vor urma. Miercuri este dar si o zi a iertarii, o zi a acceptarii si a impacarii. Este o zi in care ajungi la pace cu trecutul, pentru a face pace cu viitorul si a te integra la maximum in prezent. Este o zi benefica relatiilor cu ceilalti intrucat in aceasta zi conexiunile cu cei din jur se realizeaza pasnic, armonios, in ton cu vibratia universala. Daca te-ai angajat in conflicte in celelalte zile ale saptamanii, miercuri este ziua ideala pentru a le dizolva.

Cei nascuti miercuri sunt inzestrati cu un dar care nu este accesibil tuturor: Darul Iertarii. Chiar daca au experimentat momente si sentimente negative, au reusit sa treaca peste ele, intelegand ca iertarea interioara este cheia spre pace si armonie.

Cei nascuti Joi – MIRACOLUL CUNOASTERII

Joi este ziua expansiunii, a elaborarii, a autoexaminarii si a examinarii celorlalti. Ziua de joi este benefica pentru a-ti largi orizonturile si a-ti imbogati cunostintele, invatand, asimiland si testand teritorii si domenii netestate pana acum. Joi favorizeaza insusirea informatiilor si consolidarea lor. Joi este totodata ziua beneficiilor, a increderiii, a generozitatii, dar si a incercarilor de a accede metodele cunoasterii interioare. Ziua de joi aduce cu ea si o viziune aparte, un mod specific de a vedea si de a percepe lucrurile care au loc in exterior.

Cei nascuti Joi s-au nascut cu un har aparte: Harul Cunoasterii. Au o mare putere de intelegere a lucrurilor si o intuitie fantastica. Capacitatea lor de a judecata situatiile este una superioara. Vad si simt ceea ce altora le scapa, reusind sa patrunda chiar si in acele spatii de sub suprafata spre care multi blocheaza accesul.

Cei nascuti Vineri – MIRACOLUL FRUMUSETII

Vineri este ziua in care se celebreaza frumosul, iubirea de frumos, senzualitatea, bucuria de a trai. Vineri este ziua in care importanta acceptarii si recunoasterii propriei valori in ochii celorlalti devine primordiala. Aceasta zi este asociata cu prietenia, cu talentul, cu aprecierea. Vineri este ziua in care iti constientizezi cel mai bine existenta simturilor. Vineri este o zi benefica artelor frumoase, placerii, flirtului, cooperarii, indragostirii si construirii de relatii.

Cei nascuti intr-o zi de vineri s-au nascut cu un dar aparte: darul de a putea vedea frumusetea din lucruri, darul de a vedea frumusetea din ceilalti oameni, incercand sa o descopere si sa o valorifice si pe cea din interiorul lor. Acesti oameni s-au nascut cu talente aparte pe care este bine sa le puna in valoare. Aceste talente, fie ele legate de muzica, pictura, dans, etc. aduc lumina si frumusete in vietile multora.

Cei nascuti Sambata – MIRACOLUL CURAJULUI

Sambata este o zi a deciziilor, a dedicarii, a sacrificiilor, a autoimpunerii, a restrictiilor si a tacerii. Sambata este o zi benefica analizarii scopurilor si a actiunilor tale si a replanifarii lor. Sambata aduce cu ea luciditate si obiectivitate si atunci cand vine vorba de analizarea de sine. Totodata, sambata este conectata la ideea de respect, de stabilitate, de asumarea a consecintelor actiunilor tale. Totusi, sambata este si ziua in care incerci sa schimbi ceea ce ai facut gresit.

Nu este putin lucru sa ai curaj, sa ai indrazneala, sa ai vointa si sa ai puterea de a nu ceda. Cei nascuti sambata au aceste lucruri. S-au nascut caracterizati de Miracolul Curajului. Iar ambitia si dorinta de a reusi ii pot impulsiona sa ajunga pe drumuri pe care nu a mai ajuns nimeni inainte. Curajul le da celor nascuti sambata noroc in viata si reusita in ceea ce si-au propus. Nu se dau batuti cu una cu doua, iar atunci cand sunt loviti, se ridica si merg mai departe pe drumul pe care stiu ca trebuie sa ajunga.

Cei nascuti Duminica – MIRACOLUL IUBIRII
 
Duminica este o zi a plenitudinii, a implinirii, a finalizarii. Este totodata o zi a creatiei si a inspiratiei, o zi in care mintea si sufletul ating satietatea si simt nevoia repausului. Duminica este o zi benefica relaxarii si reincarcarii energetice si spirituale, este o zi caracterizata prin echilibru, pace si relatii apropiate cu cei dragi.

Cei nascuti Duminica au venit pe lume cu darul cel mai de pret poate dintre toate darurile: darul iubirii. Au o mare capacitate de iubire, iar iubirea lor se rasfrange asupra persoanelor care se afla in jurul lor. Sunt veseli, sarmanti, precum razele de soare. Alina, domolesc, binedispun, aduc cu ei si imprastie optimismul oriunde se duc. Au harul de a aduce zambetul pe chipul celor din jur si de a le lumina ziua. Unii dintre acestia poseda si simtul umorului.

sursa Garbo.ro

IERTAREA sunt Eu

IERTAREA sunt Eu , cooperând cu evoluţia sufletului meu… şi cu impecabilitatea Creaţiei.
IERTAREA ştie că nu e nimic de iertat.
Înainte de prima respiraţie, înainte de prima bătaie a inimii este PRIMA ALEGERE.

Mamei MELE,
Al CĂREI OVUL L-AM ALES,
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
ÎI IERT TOT ce nu a fost IUBIRE
Şi a produs separarea.
MAMĂ, îţi mulţumesc pentru Darul Vieţii.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea.

TATĂLUI meu ,
A cărui Sămânţă am ales-o
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
ÎI IERT TOT ce nu a fost IUBIRE
Şi a produs separarea.
TATĂ, îţi mulţumesc pentru Darul Vieţii.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea.

SURORILOR mele ,
A căror companie am ales-o,
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
Alung toată trădarea prin IUBIRE
Şi păşesc încă o dată
În ETERNUL CERC al fraternităţii surorilor.
SURORILOR, vă mulţumesc pentru DARUL reflecţiei.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea
Şi de gelozia mea.

FRAŢILOR mei,
A căror companie am ales-o,
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
Alung toată trădarea prin IUBIRE
Şi călesc încă o dată
În FOCUL inimii mele
Sabia ADEVĂRULUI
FRAŢILOR, vă mulţumesc pentru DARUL reflecţiei.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea
Şi de gelozia mea.

Către ACELE FIINŢE care în decursul veacurilor
Au cauzat teama de a-mi pătrunde conştiinţa
Îmi extind iertarea.
Le iubesc şi le accept pe acestea şi toate fiinţele
Precum mă iubesc şi accept pe mine
Şi îmi recunosc CONECTARAEA CU ÎNTREAGA CREAŢIE,

Prin recunoaşterea faptului că întotdeauna am putut să aleg
Că toate experienţele au adăugat perfecţiune la ceea ce sunt
Că eu sunt Sursa care-mi generează experienţele,
Identitatea mea depăşeşte această formă fizică.
Prin înţelegerea acestui fapt, mă eliberez de frica mea
Păşind din starea de victimă în cea de Creator.

sursa facebook
shared with love by Andreea Creţu
 

La casa sufletului

Demult a venit la un calugar, un om tare necajit si l-a intrebat: 

-Ce este rau cu mine? De ce nu imi gasesc linistea? De ce nu sunt multumit de viata mea? 

Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului si l-a intrebat : 

-Cum e aceasta sticla? 

-Este pe jumatate goala! 

-Vezi, i-a mai spus calugarul, eu o vad pe jumatate plina. 

In viata trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste. 

Privind astfel viata si oamenii, devenim noi insine mai frumosi, mai bogati si mai buni."

Fericirea nu depinde de context,ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata,a celor ce dau ce e mai bun din ei,a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol,....sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs,....sau in cazuri cu adevarat nefericite,mai are doar doi stropi amarati de bine in el. Ferice de cei ce privesc paharul " din perspectiva cerului ",adica de sus,de unde pare vesnic plin si nu din lateral,unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta. Ferice de cei ce canta,chiar daca suna fals,de cei ce danseaza,chiar daca nu stiu pasii,de cei care cad,iar apoi se ridica. Ferice de cei ce nu invata pentru note,de cei ce sufera zambind,de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotoarului,de cei ce plang gratie dragostei,si nu singuratatii....de cel ce descopera o carte buna,...de cei ce fac cadouri,....de cei carora le place compania propriei lor persoane,...de cei ce mananca fara sa numere caloriile,....sau sa priveasca la ceas. Ferice de cei ce nu uita ca viata e una singura,ca modul in care o traiesti are consecinte,ca paharul trebuie privit de sus si ca acesta e umplut de DUMNEZEU. 

Contabilitatea Vietii

de Marin Sorescu

Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali,
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem-una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

Va doresc timp!!!
"… Hai ca ma grabesc.''

N-am timp sa zambesc astazi, daramite sa mai fiu si fericit? Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de iarna ? Hai, dom'le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sa fac rapoarte, sa le dau mai departe, sa ma plimb in sedinte. Cum adica, sa ma bucur? Pai, cum? Sa ma bucur asa, din nimic? Hai, dom'le, fii mai serios. N-am eu timp de asa ceva."

Recunoasteti macar in parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel putin o data, personajul principal al unei asemenea povesti? 

"N-am timp!" este, de departe, slagarul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.

N-avem timp de zambit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.

Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte. Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?

Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru. Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti?

Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el... daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati. Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.

Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti. 

Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa-i invatati si pe altii!

Asadar…

Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi (si trecatori), timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!!!!

Dar, mai ales, va doresc timp sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, "vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala." Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra?

SFÂRŞIT DE AN … UN NOU ÎNCEPUT

Vă doresc cu toată forța inimii mele să aveți un an nou plin cu bucurii, cu momente fericite care să vă taie respirația, cu râsete în hohote, cu lacrimi de fericire, cu sărutări, cu mângâieri. 
 Vă îmbrățișez cu multă, multă Iubire și Lumină !
LA MULŢI ANI !

Sfârşit de an … un moment bun să punem punct gândurilor care ne întristează, obiceiurilor vechi şi nu foarte folositoare, superstiţiilor, un moment în care să facem o selecţie a ceea ce vrem să luăm cu noi în anul următor şi a ceea ce vrem să lăsăm în cufărul anului ce se încheie, un moment bun să ne rescriem scenariul de viaţă. 

Este o perioadă în care ne putem uita la noi şi „în noi” cu sinceritate, dar şi cu îngăduinţă pentru experienţele mai puţin plăcute, dar să vedem lucrurile clar, iar discursul nostru interior să fie onest, dar nu critic, îngăduitor, dar nu rupt de realitate. Să găsim o … balanţă, o cale de mijloc. 

Experienţele trecute sunt experienţe care ne ajută să creştem, nu greşeli, nu neşanse, doar EXPERIENŢE, fără de care nu am putea să fim ceea ce suntem, nu am fi evoluat emoţional şi spiritual. 

Este momentul să ne uşurăm şi să ne primenim sufletul pentru noul an, noile planuri, noile vise, pentru că acolo unde este „prea plin” de gânduri, îndoieli, frământări, ura ,nu este loc de vise, speranţe, iubire, viitor. 

Să le facem loc deci. Să punem ce este vechi în cufărul anului trecut şi să luăm cu noi experienţa de viaţă CÂŞTIGATĂ şi ceea ce a fost bun, să ne deschidem sufletul şi spiritul spre noul an. Să lăsăm poarta deschisă noilor experienţe, noilor prietenii fără a le contamina cu amintirea experienţelor nereuşite. 

Acum, putem ţese noi vise, planuri, putem începe proiecte noi, putem să iubim oameni noi, să ne facem prieteni noi, putem învăţa despre împăcare, despre împăcarea cu sine şi cu ceilalţi. Acum, în noul an, putem începe o filă nouă a existenţei noastre pe care să scriem ce până acum nu am îndrăznit a scrie. 

Va invit aşadar să vă aşezaţi pe sofa, să vă deschideţi sufletul şi mintea, să simţiţi în nări mirosul de cozonaci şi scorţişoară, să ascultaţi muzica din lăuntrul vostru şi să scrieţi. Scrieţi gânduri, speranţe şi vise pentru noul an. Scrieţi un NOU ÎNCEPUT. 

Va îmbrăţişez cu drag şi vă doresc linişte în suflet şi inspiraţie la „scris”! 

de Iulia Pasărin 

În drum spre 2013

Anul Mărturisirii.

Port cu mine un sac greu de binecuvântari şi o inimă preaplină de oameni frumoşi şi dragi ...dar şi de nenumărate lecţii primite . Cu ochii strălucind de bucurie şi cu mâini tremurând de emoţia visării, zbor să îmi dăruiesc Iubirea - temelie pentru o lume mai bună. Mă învaţă Părintele Steinhardt cum să o fac. E lângă mine, ca de obicei :) 

29 de moduri de a-L mărturisi zi de zi pe Dumnezeu

(Adaptare după Nicolae Steinhardt) 

1. Dând să mănânce flămânzilor, dând de băut însetaților, primind pe cei străini, îmbrăcând pe cei goi, cercetând pe bolnavi și mergând să-i vedem pe cei ferecați în temniță.

2. Crezând neîndoielnic că El este Calea, Adevărul și Viața.

3. Postind, rugându-ne, priveghind, făcând milostenii, înfrânându-ne;

4. Dar și iertând pe greșiții noștri, alungând de la noi ținerea de minte a răului ce ni s-a făcut, iubind pe aproapele nostru (și nu numai iubindu-l, ci îngăduindu-i a fi așa cum este, nepretinzându-i să fie aidoma nouă), binecuvântându-ne (ori, de ne vine peste poate, măcar neblestemându-ne) vrășmașii;

5. Dovedindu-ne blânzi și smeriți cu inima, făcători de pace, nearțăgoși, neînfumurați, păstrători de cuget curat;

6. Făptuind binele în taină, mâniindu-ne doar pe foarte scurtă vreme, nu mai târziu de apusul soarelui, oricând gata a ierta și a ne domoli, neîngrijorându-ne în exces de cele ale lumii și ale trupului. Făcându-ne muți și surzi când suntem zădărâți, neînvoindu-ne facilei ispite de a mustra și dojeni când simțim că avem dreptate, nejudecând pe nimeni (anevoioasă, dar meritorie virtute);

7. Netemându-ne, alungând frica, socotind-o ca pe un păcat de moarte, ca pe năpasta lumii, îndrăznind, mereu dând dovadă de bărbăție, de ostășie;

8. Adăpostind pe călători, ajutând pe cei slabi, primind cu bucurie pe slujitorii Domnului, necerând (cu fățarnică nepărtinire și vicleană înțelepciune) semne și minuni, neispitindu-L pe Domnul cu cereri nesăbuite, ridicole sau neobrăzate;

9. Nefiind formaliști, bucheri și pierduți în mărunțișuri, nepunând litera deasupra legii. Ci privind lucrurile, de fiecare dată, cu spirit larg și tolerant, izbutind a ieși din noi înșine, a ne vedea, judeca și aprecia din afară, așa cum ne-ar surprinde privirea rece și neprevenită a unui terț;

10. Neacceptând a fi robi patimilor (spre a ne face de basm și de batjocoră demonilor), dar nici textelor;

11. Nelăsând bogăția (ori arghirofilia, care poate locui și în cel neavut) să ne stăpânească, nepunându-ne toată încrederea în cele vremelnice, făcându-ne din legea relativității, principiul incertitudinii și doctrina instabilității celor lumești întreitul temei al unui reflex instinctiv când vor să ne subjuge cu strălucirea lor;

12. Nepizmuind, neațintindu-ne ochii asupra semenilor noștri, asupra greșelilor și inevitabilelor cusururi omenești, ci mai vârtos asupra alor noastre;

13. Neluând numele lui Dumnezeu în deșert, rodindu-ne talentul ori talanții, ori fracțiunea de talant;

14. Neîngăduind ca strâmtoarea, prigoana, grijile veacului, înșelăciunea avuției și poftele să înăbușe rodirea Cuvântului în noi;

15. Lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata respectabilitate, întocmai ca Zaheu care, om în toată firea, nu s-a rușinat să se cațere în pom ca să-L vadă mai bine pe Iisus;

16. Veghind, păstrându-ne treji, dar nepunând mare preț pe tăria noastră, știind că duhul e osârduitor, dar trupul neputincios, iar noi oricând capabili de slăbiciune, de cădere (n-a grăit Fericitul Filip Nerri: ține-mă Doamne de urechi că altminteri Te vând ca Iuda?)

17. Fiind modești, recunoscători, iubindu-L pe Domnul din toată inima, din tot cugetul, din tot sufletul și toată virtutea noastră;

18. Ferindu-ne de șovăială și impunându-ne a fi statornici în hotărâri;

19. Fiind înțelepți ca șerpii, nu numai blânzi ca porumbeii;

20. Crezând neclintit în Cuvântul lui Iisus, păzindu-l, mâncând și bând la vremea potrivită preacuratul trup și scump sângele Domnului, dându-ne bine seama: cât de fericiți suntem că ne învrednicim de aceasta, că niciodată n-a vorbit un om cum vorbește Hristos, că ne putem numi prieteni ai Săi;

21. Grăind vorbe bune ori săvârșind gesturi de compasiune față de semenii noștri, de simpli oameni, în ocaziile cele mai întâmplătoare și mai mărunte, nesfiindu-ne a fi politicoși, a schița un zâmbet binevoitor până și unui străin, spre exemplu insului care, după ce fără de voie ne-a lovit cu cotul, își cere scuze;

22. Descoperindu-ne capul când salutăm, răspunzând negrăbiți când ni se pune o întrebare, când ne cere cineva să-i arătăm drumul – lucruri mici, profane, de nu și triviale! Dar din categoria celor care prisosesc stricta dreptate și, în consecință, plăcute lui Hristos;

23. Și-L mai slăvim pe Domnul poftind la cină pe cei desconsiderați, nu numai cei sărmani, ci în general cei care nu se bucură de atenția și cinstirea semenilor; cei uitați sau părăsiți – acestora să le dovedim gentilețe, cuviință, solicitudine;

24. Oprindu-ne de la păcate, devenind adevărați creștini, orice am fi fost înainte de trezire, cu oricare urâte păcate ne-am fi murdărit;

25. Scriind, pictând ori compunând (cei care pot) capodopere. Toate au fost și sunt create numai în starea harului sfinților (Sf. Iustin: „Toate câte filosofii și legislatorii le-au gândit și le-au spus frumos, le-au elaborat grație părții de Logos aflătoare în ei.”)

26. Sărutând pe cei leproși: orice ins izolat, prigonit, ocărât pe nedrept, de care căpătuiții, rostuiții, chivernisiții, slugarnicii se feresc și se tem, e un lepros vrednic de a fi sărutat;

27. Refuzând a ne zgâi la cel în suferință și descumpănire, rugându-ne așa cum știm, chiar dacă nu cunoaștem la perfecție tipicul rugăciunilor (și poate nici Tatăl nostru, ca în povestirea cu cei trei sihaștri de pe insulă care nu-l știau, dar umblau pe mare);

28. Neprecupețindu-ne vremea, zăbovind, ca samarineanul cel milostiv pentru a veni în ajutorul păgubiților, accidentaților, nenorociților;

29. Aducându-ne mereu aminte că în orice semen al nostru sălășluiește suflarea lui Dumnezeu, adică o fărâmă de spirit divin și purtându-ne cu el ca atare.

Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui îi este oricând dat – nu numai în momente eroice – a-L mărturisi. Și poate că această mărturisire, zi de zi, în împrejurări modeste și mărunte, nu-i deloc mai ușoară decât cea eroică de care nu toți avem parte. Numărul drumurilor prin care Îi putem vădi dragostea, încrederea și devotamentul nostru este infinit.

Doamne, ajută!

Rugăciunea celui ferecat în temniţa neputinţelor vieţii

Îndurate Doamne, Cel mult milostiv şi plin de bunătate, Domnul puterilor şi Împăratul veacurilor, cu frică şi cu ruşine, întru cutremurare şi cu pocăinţă Te chem să vii în casa cea surpată a inimii mele şi iarăşi cu osârdie Te rog: vino Doamne în adăpostul sufletului meu cel asuprit de tot răul şi de greşelile cele de multe feluri pe care necontenit le săvârşesc ca un vrăjmaş - potrivnic al chemărilor şi îndreptărilor Tale - şi cu pierzătoare râvnă le plinesc spre a mea osândire. Izbăveşte-mă Tu, Sfinte, de toată rătăcirea şi căderea şi întru iertare şi cu bunătate, de toată ispitirea cea de peste zi şi cea de peste noapte mă scapă. Miluieşte-mă, Doamne, cu darul Tău cel preabogat şi cu îndurare mă adaugă iarăşi la turma moştenirii Tale şi iarăşi de chipul cel dintâi ca al unui prunc ascultător şi nepăcătos mă învredniceşte, de tot binele cu împlinirea voii Tale împodobindu-mă.

Stăpâne a toată îndurarea, cel ce eşti slăvit de cetele puterilor de Sus, în faţa căruia stihiile cerurilor se cutremură aşteptând răscumpărarea, vino şi cu mulţimea bunătăţii Tale mă miluieşte! Aşa Doamne, nu te scârbi de mine robul Tău cel păcătos, că în toată ziua neştiind a urma cum se cuvine poruncilor Tale nici de poveţele maicii mele n-am ascultat şi nici sfatul părintelui meu nu l-am băgat în seamă. Şi văd acum, Bunule, scăpând către acoperământul Tău cel înalt, că mai presus de părinteasca-mi îndrumare am căpătat o mai vrednică şi mai cuviincioasă îndreptare. Primeşte-mă, dar, şi nu mă părăsi; căci ştiu şi înţeleg că ochii Tăi nu se vor scârbi până-n sfârşit de mine! Iar eu întunecatul, nerăbdând a mai primi chipul greşelilor, cu îndrăznire, întru nădejde de mântuire îţi cer: mila Ta nu o lua de la mine ca să nu se tulbure sufletul meu şi să nu rămân până în sfârşit gârbovit în păcate! 

Aşază Doamne, bucuria făgăduinţei Tale în inima mea şi mă păzeşte şi poruncile dreptăţii Tale să mă străjuiască. Nu Te depărta de mine şi voi păzi cele plăcute Ţie. Că fără Tine se risipesc zilele mele şi durerile morţii mă cuprind. Adu-Ţi aminte de robul Tău şi nu mă lepăda; ca să laud numele Tău şi să cinstesc toată ziua marea cuviinţă a Ta. Cuvântare de slavă voi aduce Ţie şi Duhul Tău cel Sfânt mă va povăţui. Închinăciune voi aduce Ţie pentru că Tu cu mine eşti şi de-a pururi eşti dorirea cea mai presus de orice dorire. Sărac sunt eu întru plinirea faptelor celor de folos; nebăgător de seamă sunt cu privire la cele ce-mi stau înainte şi-n toată vremea, cu rea ştiinţă, mă lipsesc de toată bunătatea. Vrăşmaşul binelui sunt şi mă înduplec a fi şi iarăşi mă arăt pururea nelecuit de patimi; rănit de toată fărădelegea şi orb şi mut şi slăbănogit sunt întru adâncul fără de sfârşit al nedreptăţilor. 

Ieşi în căutarea mea, Doamne, şi nu mă da pe mine să pier pentru păcatele mele. Că rătăcesc pururea şi paşi mei întru fărădelegi s-au ostenit. Aşa Stăpâne, Îndurate şi mult Milostive Doamne, m-am sfârşit întru răutăţi şi n-am voit a mă deprinde spre a-mi spori răbdarea spre cele de folos. Nici cele făgăduite n-am râvnit şi nici bucuria luminii celei neapuse n-am primit. 

Te-am părăsit, Tu nu mă părăsi ! Află-mă şi mă miluieşte!

Rănit şi gol, întunecat şi fără de suflare zac în greşelile mele cele fără de număr. Iar Tu, suflarea de viaţă cea dintâi dăruieşte-mi ! Că de la Tine voi lua izbăvire şi întru nădejdea spre Tine mă voi ridica să aduc slavă numelui Tău, Doamne. Făgăduinţele mele voi păzi şi lauda mea întru pocăinţă o voi aduce Ţie. Nu mă nesocoti, Doamne, şi ochii Tăi nu-i întoarce de la mine. Căutându-Te am ostenit şi zilele mele sau stins departe de Tine. Ajutorul meu eşti Tu ! Spre Tine am nădăjduit să nu mă lepezi şi bucuria vederii Tale să nu o treci de la mine. 

Îndurătorule, Doamne, nu mă lăsa în fărădelegi, şi întru mila bunătăţii Tale tămăduieşte neputinţele mele. Ziditorul meu, nu mă lăsa pe mine! Ajutorul meu, acoperă-mă pe mine! Tămăduitorul sufletului meu, curăţeşte fărădelegile mele; Ia aminte spre strigarea mea şi tânguirea mea nu o lăsa fără răspuns. 

Venit-ai Doamne, precum ai zis, tămăduindu-mi neputinţele şi rănile mi le-ai legat. Trupul cel sfărâmat de mine mi-ai ridicat şi sângele meu Ţi l-ai luat asupră-Ţi ! Ochii mei cei legaţi cu nevederea au zărit cele bune, iar sfatul cel rău al inimii mele a primit izbăvirea povăţuirilor Tale! Eu cel zidit de Tine Te-am părăsit şi întru răutăţi m-am ascuns ! În întristări m-am sfârşit toată ziua, pentru aceea, acum cu nestăpânită durere Te caut. Revarsă mila Ta peste sufletul meu şi roua Duhului Tău cel Sfânt pogoar-o peste mine. 

Sunt singur, fără de tărie şi fără de ajutor! Sunt stins întru neputinţe şi asuprit cumplit de patimile mele! Mă iartă Doamne şi mă tămăduieşte ! Mă luminează Doamne şi mă întăreşte ! Mă îndreptează Doamne şi dragostea Ta nu o răpi din inima mea cea mult chinuită de rele. Înviază-mă, Doamne, ca să slăvesc în veci bunătatea Ta şi pacea Ta cea nemărginită şi mila Ta ce plină de îndurare. Păzeşte-mă cu braţul Tău cel puternic şi cu tăria făgăduinţelor Tale ! Ajută-mă în necazuri şi de toată nevoia scapă-mă, ca să laud pururea minunile Tale şi povăţuirea Ta cu mulţumire să o primesc spre binecuvântare. Căci fără de minte sunt căile mele şi cugetele mele sfaturi păcătoşite sunt; Şi iată până în sfârşit voia Ta o am lepădat şi de rele nicidecum nu m-am despărţit. 

Căutându-Te Te-am aflat şi am văzut cum întru milostivire Te-ai aplecat să-mi legi sfâşiatele răni şi milostiv fiind Tu, de Tine nu m-ai lipsit! Dar pururi voia mea împotrivă mi-a stat, ca să nu pricep doririle Tale şi bunătatea Ta spre mine să nu o dezleg şi de tot felul de lucruri deşarte să-mi poticnesc piciorul. 

Auzit-am Doamne cuvintele gurii Tale şi de povaţa Ta mi-am adus aminte. Cei temători de Dumnezeu au vestit bunătăţile ce au să fie şi părintele meu cel după trup întru frică strigând m-a întors pre Tine. Ajuns-au, dar, cercetările dreptăţii Tale la mine şi până la iadul învârtoşării mele mila Ta s-a plecat. Cercetatu-m-ai şi ai ajuns cu mila Ta până în cele mai de plâns ale mele. Cu Duhul Tău m-ai atins şi întru pribegia mea m-ai căutat. Oasele mele ai uns cu mirul tămăduirii şi teama pentru greşeli în rărunchi mi-ai zidit-o. 

Am priceput, Doamne, slava Ta, şi ştiu acum cum vei veni Tu să judeci vii şi morţii! Am văzut minunile Tale când ne-ai chemat la Tine pe noi cei şchiopi şi orbi şi mult slăbănogiţi! Oare ce vei voi să adaugi beteşugurilor ca să le schimbi în măriri; şi bolilor noastre ce vei face; şi cum pe toate vei voi a le duce ?! Că ne vom stinge precum stelele cerului la mijirea zorilor şi ca nisipul ne vom scurge în mare. Aşezământul vechi, a tot trupul, ca un vas al olarului se va zdrobi şi templul acesta de lut, lucrat de mâinile Tale, sub pajişti tăcute se va ascunde. Ca să pricepem temerea de Tine şi să vedem temeiul zidirii Tale de-acolo de dincolo de moarte. 

Oare până în sfârşit aşteptându-Te mă vei uita, sau iarăşi mă vei chema din moarte la viaţă ?! Să văd ce fel va fi până în sfârşit veşnicia şi cum ai să mai ridici din ţărână această inimă a mea pe care din pântecele maicii mele ai rânduit-o să bată pentru Tine. Şi cum mai chema-vei paşii mei să trec întru cele de bucurie ale Tale ?! 

Aşteptând slava Ta cu buzele mele cele sfărâmate de dor te voi slăvi şi viaţa mea risipită pe mii de ani, rătăcitoare se va întoarce în veşnicii. Ţărâna - care sunt - va rodi şi întru lipsa durerii mă voi asemăna penei de vultur; în văzduh am să vestesc bucuria luminii şi tainele Tale cu uşurare am să-nţeleg. Că ne-ai zidit pentru Tine Doamne şi pururea mila Ta va răsări peste veacuri. 

Să Te slăvim vor cere inimile noastre, iar Tu ca şi odinioară smerindu-Te, spăla-ne-vei picioarele şi iarăşi la masa Ta ne vei pune. Fă Doamne precum ai gândit şi din adânc de primejdii ne scoate. Ajută-ne Sfinte întru puterea Ta şi din robia uitării ne cheamă. Păzeşte-ne Puternice întru dragostea Ta. Cu darul Tău cel bun pururea ne hrăneşte. 

Miluieşte-ne pre noi Doamne de-a pururi, auzi-ne şi întru milostivire ne mântuieşte! 

Rugăciune scrisă de preotul Lucian Grigore

parohul Bisericii Domneşti "Sfântul Gheorghe" din Piteşti

FIERTURĂ DE GÂNDURI CU PRANA

Atenţie, acest text este un PAMFLET şi trebuie tratat ca atare!

Un weekend minunat să aveţi cu linişte sufletească .

Namaste! 

Vă propun o reţetă de ciorbă bogată în gânduri pozitive care reuşeşte să adune în ea toată bucuria trezirii. O fiertură simplă de gânduri de bunăstare spirituală prelevate de la cozile de topor spiritualistice niueigiste, cu adaos de mudre şi sutre, se transformă într-o bucurie dreasă cu iubire şi compasiune. Se prepară instantaneu. 

Ingrediente: şase legături nepericuloase cu entităţi cu vibraţie înaltă, trei fire de lumină nemanifestată verde, trei cristale de smarald verde viu, o legăturică de plenitudine, o legătură de beatitudine, o bucată de fericire macră făcută zob, un litru de prana, 400 grame de suflet candriu, trei vise uitate, mudre şi sutre.

Preparare:

Aşezaţi-vă comod cu spinarea dreaptă în poziţia de Lotus sau Padmasana. Inspiraţi şi expiraţi profund. Deschideţi ochiul lui Shiva apoi ziceţi de trei ori în gând “Namaste” şi o dată tare”Tatăl Nostru”. Levitaţi, aprindeţi ochiul la aragaz şi închideţi ochiul lui Shiva. Coborâţi încet mintea în inimă şi-apoi alegeţi şi spălaţi gândurile pozitive care vă mai rămân. Înlăturaţi de pe ele seminţele karmice şi porţiunile de memorie pătate. Puneţi la fiert prana împreună cu şase litri de apă. Adăugaţi şi fierbeţi gândurile pozitive. Curăţaţi energetic şi tocaţi mărunt smaraldul viu şi lumina nemanifestată, cu tot cu cuante până se alege praful de ele. Înlăturaţi cu grijă praful ca să rămână verdele apoi adăugaţi gălbenuşurile viselor uitate şi fericirea. După ce gândurile au fiert, opriţi focul sub fiertură. 

Inspiraţi profund şi ziceţi în timp ce expiraţi: “Fie ca toate fiinţele din Univers să fie fericite, inclusiv giardia, acarienii şi microbii mei”. Bateţi cu milă creştinească două-trei cruci mari cu faţa îndreptată către cele patru puncte cardinale şi apoi faceţi un liezon din cele şase legături nepericuloase cu entităţi cu vibraţie înaltă şi sufletul candriu. Adăugaţi treptat supă din oală peste liezon şi amestecaţi cu iubire necondiţionată şi compasiune pentru a obţine o temperatură apropiată de cea din oală. Adăugaţi liezonul şi reaprindeţi focul la temperatură mică. Aşezaţi-vă din nou în Padmasana, în poziţie de meditaţie şi lăsaţi să dea câteva clocote până auziţi câteva hohote... 

Ziceţi de trei ori “Namaste” şi “Doamne iartă-mă că nu ştiu ce fac !”, după care aşezaţi-vă cu capul în jos în poziţia Sarvangasana, goliţi mintea şi inima de gânduri şi adăugaţi plenitudinea şi beatitudinea. Asezonaţi cu mudre şi sutre după gust.

Lăsaţi-vă cuprinşi de sentimentul de pace, iubire şi armonie. Inspiraţi şi expiaţi cu un oftat profund în Noua Energie. Ciorba de gânduri pozitive se serveşte cu EKG-ul şi spinarea perfect drepte, în Samadhi, câtă vreme mai sunteţi călduţ, la temperatura camerei sau chiar rece. 

Poftă bună şi... Drum bun ! 

Pamflet scris de un prieten drag sufletului meu Dan Ioanitescu 

“Reţete” pentru fericire

 

Prima reţetă: Cere ceea ce vrei, dar nu emite pretenţii. A se folosi după trebuinţă.

Memorează această reţetă, ca să o poţi folosi ori de câte ori ai nevoie. În momentul în care emiţi pretenţii de genul : “ar trebui să faci ce vreau eu “, “ar trebui acum să faci ce e important pentru mine“, îţi dai acordul pentru a ceda controlul pe care îl poţi avea asupra vieţii tale şi a stării tale de bine. Vei depinde de reacţiile celorlalţi şi vei suferi dacă ei nu fac ce vrei tu.
Însă mai poţi cădea într-o capcană: să nu ceri deloc, de teamă să nu-ţi fie îndeplinită cererea. Atunci, chiar nu ai nici o şansă să obţii ceea ce vrei. Aşadar: nu te aştepta ca ceilalţi să-ţi citească gândurile, nu-ţi fie teamă că oamenii se vor înfuria atunci când le soliciţi ceva. Şi, mai important, nu fi mieros, nu ţipa, nu te enerva, nu te închide în tine pentru ca ceilalţi să facă ce vrei tu. Vei fi învăţat cum stau lucrurile atunci când vei putea cere orice cu acelaşi ton şi aceeaşi naturaleţe cu care ceri cuiva piperul la masă sau îl rogi să închidă uşa la plecare. Învaţă să ceri iarăşi ceea ce vrei, azi, chiar dacă ieri ai cerut fără nici un rezultat.

A doua reţetă: Acceptă, pentru moment, orice se întâmplă.

Gândeşte-te că există mulţi oameni care acceptă emoţional ceea ce pe tine te face să fii nefericit. Aşa că poţi şi tu ierta ceea ce e de “neiertat” şi poţi să iubeşti ceea ce e de “neiubit”.
Nu reacţiona la nimic, simţindu-te jignit, şi ţine minte că suferinţa umană este provocată de mintea care se simte jignită de ceea ce se întâmplă. Asta nu înseamnă că trebuie neapărat să-ţi convină ce se întâmplă sau că nu trebuie să schimbi ceea ce se întâmplă. Înseamnă doar că îţi vei dori schimbarea, dar nu vei pretinde cu încrâncenare acel lucru.
Fii bun cu tine însuţi, pentru moment. Relaxează-ţi mintea şi fii conştient că viaţa este imperfectă şi aşa va fi întotdeauna. Tu ai întotdeauna destul pentru a fi fericit!

A treia reţeta: Emite tot mai multă iubire, chiar dacă nu obţii ceea ce vrei.

Iubirea înseamnă să dărâmi zidurile care împiedică sentimentele din inima ta să ajungă la altă persoană. Iubirea nu are de-a face cu ce se întâmplă în viaţă, ci cu ce se întâmplă în inima ta. Iubirea nu înseamnă să-ţi placă faptele unei persoane, şi nu e echivalentă cu afirmaţii de genul: “te iubesc, dacă faci acest lucru pentru mine.”
Iubirea este un sentiment necondiţionat şi poate cea mai mare greşeală pe care o facem este să ne iubim condiţionat pe noi înşine. De câte ori nu spunem: “mă voi ocupa mai mult de mine după ce voi obţine asta, mă voi simţi mai bine când voi face asta, etc.” Iubeşte pe toată lumea, îmbrăţişează oamenii şi priveşte-i în ochi, scrie o listă cu ceea ce merită să fie iubit la tine, apreciază frumuseţea din propria ta viaţă.

Iar dacă vrei cu adevărat să înveţi ce înseamnă iubirea, trebuie să fii în stare să-ţi păstrezi inima deschisă către ceilalţi oameni, indiferent ce se întâmplă în viaţa ta. Şi, ţine minte: nu-ţi vei atinge potenţialul de fericire, decât resimţind şi manifestând multă iubire, pentru tine însuţi şi pentru ceilalţi.

Să aplicăm aceste trei reţete după necesităţi, din când în când sau permanent, fiind conştienţi, în fiecare clipă, de faptul că există un singur om pe lume care ne poate face fericiţi cu adevărat : cel care se reflectă în oglindă.

de Ken Keyes

Iubire,Iubire,Iubire...

Probabil unul dintre cele mai folosite şi vehiculate cuvinte. In acelaşi timp însă, şi unul dintre cuvintele cu cele mai numeroase definiri; practic, fiecare persoană are propria înţelegere a acestui cuvânt şi îl foloseşte în consecinţă.Iubirea nu există aproape niciodată singură: ea este întotdeauna conexată cu subiectul iubirii, adică cu cel care iubeşte, şi mai apoi cu obiectul iubirii, adică cu ceea ce subiectul iubeşte (propria persoană, o altă persoană, o situaţie, o divinitate, etc.).

Departe de mine gândul de a căuta măcar o definire a iubirii. Mai mult decât atât, cred că o astfel de căutare este din start sortită eşecului pentru că oamenii vor continua fireşte să simtă ceea ce simt ei, aşa cum simt ei, şi vor prefera să denumească propriile simţiri în acord cu propriile nevoi sau interese. Astfel că uneori, vor denumi iubire acele simţiri care atunci, în acel moment, în acea situaţie sau în acea relaţie, acoperă şi împlineşte nevoia lor de iubire. Şi nimeni nu ar putea surprinde şi îngloba într-o ecuaţie generalizatoare toate acele simţiri individuale, toate acele situaţii şi relaţii.

Şi astfel, oamenii îşi vor transmite unii altora iubire. Iubirea lor, aşa cum o simt ei, cum o înţeleg ei, cum şi-o definesc ei.Dar în aceste tranzacţii, aşa cum sunt definite de analiza tranzacţională schimburile afective dintre oameni, aceştia vor vehicula oare între ei aceeaşi „marfă”? Vor schimba oare „mere cu mere” şi „pere cu pere” sau dialogul iubirii va fi doar un extras dintr-o stenogramă demnă de Turnul Babel?

Ca în orice tranzacţie, şi în iubire sunt posibile două situaţii:

1. Unul dintre parteneri oferă, iar celălalt primeşte

2. Unul dintre parteneri cere, iar celălalt răspunde cererii.

 

Singura situaţie în care, în acest context, se realizează o tranzacţie reuşită, adică ceea ce în limbajul comun se defineşte prin sintagma „iubire împlinită”, este aceea în care cererea se întâlneşte cu oferta: fiecare dintre partenerii unei relaţii oferă exact ceea ce celălalt cere, şi fiecare primeşte exact ceea ce a cerut. Măsura în care această condiţie îndeplinită determină calitatea relaţiei şi încadrarea sa în sfera noţiunii de „iubire”...

Alte câteva discuţii sunt imediat legate de cele de mai sus. In aceeaşi relaţie:
- cine cere iubire? Ambii parteneri, sau doar unul dintre ei?
- cine primeşte iubirea? Ambii parteneri, sau doar unul dintre ei?
- cine oferă iubirea? Ambii parteneri, sau doar unul dintre ei?
- cel care cere, primeşte ceva ca rezultat al cererii sale? Este acest „ceva” exact ceea ce a cerut?
- cel care primeşte, a cerut ceea ce primeşte? Sau doar se pomeneşte ca destinatar al transferului afectiv al partenerului său? De ce totuşi primeşte, dacă nu a cerut? Ar putea refuza sentimentul pe care partenerul i-l atribuie? Ce s-ar întâmpla dacă nu-l primeşte şi-l refuză?

Ştim însă că fiecare gest sau comportament al nostru vine în împlinirea unei nevoi interioare, proprii, indiferent dacă această nevoie este conştientizată sau nu.Astfel că, privind lucrurile din această perspectivă, observăm acum că şi cel ce oferă şi cel ce primeşte iubire, fac asta pentru împlinirea unei nevoi proprii. Partenerul de relaţie este în acest caz instrumentul sau mijlocul desemnat sau ales pentru a realiza aceasta.„Te iubesc”, „vreau să mă iubeşti” ca şi „sunt fericit(ă) că mă iubeşti” exprimă toate acelaşi lucru: mie îmi este mai bine atunci când iubirea curge între noi, indiferent de sensul în care aceasta curge.
- cel care oferă iubire, împlinindu-şi în acest fel o nevoie interioară, cui o oferă de fapt? Cui serveşte actul său de a oferi? Este cumva un act „altruist” totalmente dedicat partenerului său, sau este de fapt un act care îi serveşte lui însuşi/ei însăşi?
- cel care primeşte iubire fără să o fi cerut, atunci când acceptă, nu-şi împlineşte cumva şi el o nevoie proprie? Oare această nevoie proprie are întotdeauna legătură cu iubirea? Sau poate fi şi nevoia de protecţie şi/sau siguranţă socială, economică, sau chiar fizică? Sau nevoia de apartenenţă la o entitate socială superioară individului (cuplul, familia)?
- cel care cere iubire, face aceasta pentru că are evident nevoie să o primească, pentru că în absenţa iubirii transmise de partenerul său, lui/ei nu îi este bine. Şi pentru că starea sa de bine depinde de acest aport exterior, se va teme în permanenţă pentru „funcţionalitatea” acestui izvor de bine: să existe, să nu cumva să dispară, să nu cumva să fie direcţionat şi spre alte persoane, etc.
Cu alte cuvinte, din momentul în care cererea sa îi va fi satisfăcută, această persoană va începe să trăiască în frică.

***In fine, deşi nu am enumerat-o de la început, mai există şi această posibilitate: nici unul dintre cei doi parteneri nici nu cere şi nici nu doreşte să ofere (în sensul de a da, de a transmite) iubire. Fiecare, doar simte că îl iubeşte pe celălalt, neavând nevoie de nimic de la acesta, şi având capacitatea de a trăi această iubire (şi implicit starea dată de aceasta) indiferent de răspunsul partenerului. Poate părea prea mult pentru societatea şi cultura în mijlocul căreia ne-am născut, am crescut şi am fost educaţi şi fireşte, condiţionaţi?!***

 

Scriind aceste rânduri nu am dorit nici o clipă să demontez sau să „distrug” ceea ce deopotrivă literatura şi limbajul comun, cotidian, denumesc romantism, fiorii iubirii, fluturaşii din stomac, etc. Nu am dorit şi nici nu doresc să aduc vreo atingere trăirilor, adesea sau de cele mai multe ori vibrante şi plăcute, resimţite de oricine simte pentru el însuşi că iubeşte, indiferent de situaţia în care se regăseşte pe sine sau pe partenerul său.Nici nu aş vrea ca cineva să considere acest text ca având pretenţii ştiinţifice. El nu se bazează pe cercetări, pe experimente sau monitorizări de relaţii. Nu reprezintă altceva decât reflecţii personale, în ideea de a arunca o privire şi dincolo de sentimente şi emoţii.Emoţiile reprezintă un aspect extrem de important al vieţii noastre psihice, dar nu se află în planul cel mai profund al acesteia. Am fost curios să ridic vălul lor şi să arunc o privire… dincolo.Şi am găsit, după cum vezi, o mulţime de întrebări. 

 

Răspunsurile sunt la tine, la fiecare dintre noi.

sursa aici
 

 

Trăieşte frumos !

 

Iubeşte viaţa şi oamenii şi vei fi răsplătit cu Iubire

Să nu uitaţi niciodată că lucrurile sunt trecătoare şi că se consumă, că oamenii sunt şi ei trecători prin viaţa noastră, că necazurile trec şi ele… Că într-o zi puteţi avea totul, iar în următoarea zi puteţi să nu mai aveți nimic, dar că există anumite lucruri vitale în viaţa omului, care nu trec niciodată și care, oricât de mult am pierde și oricât de descumpăniți am fi, ne ajută să regăsim forța interioară de a o lua mereu de la capăt... iar aceste lucruri le avem nelimitat: dorința de a trăi frumos, bunătatea, speranţa, credinţa, visele şi iubirea! Nu vom fi niciodată singuri și nici săraci cât timp inimile noastre vor fi pline de iubire!

Vă doresc o zi frumoasă!

de Irina B

 

Crăciun fericit !

Astăzi, când se apropie Crăciunul care reprezintă Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos, să ne amintim că am fost creaţi după chipul şi asemănarea Lui Dumnezeu care şi-a arătat dragostea faţă de noi oamenii prin trimiterea singurului Său Fiu în mijlocul nostru spre a ne învăţa să iubim necondiţionat.

Va doresc să fiţi mereu Lumina care îi învăluie pe semenii voştri ,Dragostea, Bucuria, Pacea şi Armonia să vă însoţească mereu pe drumul existenţei voastre . Să fiţi mereu sănătoşi şi fericiţi şi să aveţi realizări măreţe care să vă ajute să vă simţiţi împliniţi. Să iertaţi aproapelui vostru toate greşelile şi să vă amintiţi că, poate, la rândul vostru aţi greşit acestuia, iar el v-a iertat.

Să vă fie masa îmbelşugată şi spiritul liber şi fericit că aţi reuşit să mai treceţi un an, în care aţi învăţat lucruri folositoare, aţi depus eforturi pentru a obţine mai multă cunoaştere, aţi simţit uneori tristeţe dar şi bucurie, trecând astfel toate testele puse în calea voastră de Divinitate.

Să vă amintiţi mereu că viaţa pe acest pământ este o şcoală unde ne învăţăm propriile lecţii pentru a ne aminti că noi suntem Copiii lui Dumnezeu, că din El am venit şi la El ne întoarcem, şi că suntem datori să conştientizăm esenţa divină din noi.

Sărbătorile de iarnă să vă aducă tot ceea ce voi căutaţi adânc în inimile voastre.

Vă mulţumesc că aţi dorit să vă aflaţi aici împreună cu mine, că aţi înţeles rolul meu în acest loc că încercaţi mereu să fiţi mai buni, mai bine pregătiţi, mai atenţi cu voi înşivă şi cu ceilalţi.

Vă iubesc pe toţi şi vă doresc să aveţi multe bucurii, să vă deschideţi inimile şi să-L primiţi pe Iisus Hristos să cineze cu voi, să primiţi Iubirea Sa şi să fiţi Lumina care alungă întunericul. Să vă amintiţi că ceea ce faceţi pentru voi, faceţi pentru alţii, iar ceea ce faceţi pentru alţii, faceţi pentru voi şi veţi culege roadele a ceea ce semănaţi.

Crăciun fericit !

Cu toată dragostea şi preţuirea,
Daniela

Rugăciune pentru mântuire

Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, întăreşte-mi credinţa! Te iubesc, sporeşte-mi dragostea! Mă pocăiesc, fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc ca pe întâiul meu început! Te doresc ca pe cea mai înaltă dorinţă a mea! Îţi mulţumesc ca Binefăcătorului meu cel veşnic! Te chem ca pe puternicul meu ajutor. Dumnezeul meu, binevoieşte şi povăţuieşte-mă cu înţelepciunea Ta, călăuzeşte-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apară-mă cu puterea Ta. Îţi închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferinţele mele, ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez dupa voia Ta, să sufăr pentru Tine.
Doamne, eu voiesc ceea ce voieşti Tu, pentru că Tu voieşti să mă supun voii Tale şi făgăduiesc să fac ceea ce voieşti Tu. Te rog cu umilinţă, luminează-mi mintea, oţeleşte-mi voia, curăţeşte-mi trupul şi-mi sfinţeşte sufletul! Dumnezeule preabun, ajută-mă să mă curăţesc de greşalele trecute, să biruiesc ispitele viitoare şi să lucrez cuvintele virtuţii. Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşalele mele, de râvnă pentru binele aproapelui şi de defăimare pentru deşertăciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei şi cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertator vrăjmaşilor mei.

 Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca să biruiesc cele şapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tuturor păcatelor. 

Să biruiesc adică:

- mândria, prin smerenie creştinească,

- iubirea de argint, prin milostenie,

- invidia, prin dragoste şi bucurie pentru binele aproapelui,

- desfrânarea, prin înfrânare şi curăţie,

- lăcomia, prin cumpătare,

- mânia, prin răbdare,

- lenea, prin bărbăţie creştinească.

 Asemenea să biruiesc şi toate celelalte păcate şi patimi ce izvorăsc din acestea.

 Şi-mi dă virtuţile creştineşti: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeul meu, fă-mă înţelept întru lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în nenorociri şi smerit în propăşire. Nu mă lăsa să uit vreodată a fi cu luare-aminte la rugăciuni şi în biserică, cumpătat la masă, repede la împlinirea datoriilor şi statornic în hotărâri. Doamne, insuflă-mi grija să am totdeauna conştiinţa dreaptă, înfăţişare cuviincioasă, vorbire folositoare şi purtare în bună rânduială.
Dă-mi harul Tău, ca să mă deprind a-mi stăpâni totdeauna patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a păzi legea Ta şi a merita mântuirea. Dumnezeul meu, fă să cunosc cât de mici sunt bunătătile pământeşti şi cât de mari sunt cele cereşti, cât de scurt este timpul acestei vieţi şi cât de nemarginită este veşnicia. Ajută-mi să fiu întotdeauna gata de moarte şi să nu mă cutremur de judecata Ta, să scap de chinurile cele veşnice şi să dobândesc raiul prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

sursa facebook