marți, 15 ianuarie 2013

Suprema Libertate


Suprema libertate este acel ceva ce izvorăşte din interior atunci când, în sfârşit, reuşeşti să te desprinzi de frică, durere, vinovăţie, gelozie şi resentimente. 

Cea mai bună cale spre a învăţa cum să te desprinzi de toate acestea este să te detaşezi de raţionalizări, justificări, explicaţii şi judecăţi.

Parcă te aud spunând…:”-uşor de zis, greu de făcut!”

Acestea, (raţionalizările, justificările,explicaţiile şi judecăţile) sunt însă mult mai aproape de propria voinţă şi este mult mai uşor să alegi în mod conştient să te desprinzi de ele. În plus, ele sunt, de fapt, rădăcina celor enumerate anterior.

Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt!
Nu privi un lucru ca fiind „mai bun”sau „mai rău”decât un altul. Nu clasifica pe cineva ca fiind „bun”sau „rău”, ci înţelege că fiecare persoană face alegerea pe care o consideră ca fiind cea mai potrivită sau, poate, singura pe care o consideră valabilă. Fii asemeni unui copil, nerăbdător să experimentezi totul pentru întâia dată, fără a face distincţia între bine şi rău. Doreşte-ţi ca lucrurile să fie aşa cum sunt şi doreşte-ţi ceea ce ai! Savurează ceea ce este deja al tău!

Abandonează-te, cu încredere şi inocenţă. Nu fii egoist. Nu te justifica, nu te apăra, şi acceptă părerile celorlalţi. Fii fascinat şi nu iritat. Nu încerca să te consideri important şi nu încerca din răsputeri să placi. De asemenea, nu încerca să te crezi mai mult sau mai puţin decât eşti cu adevărat. Ci doar îmbunătăţeşte încetişor şi treptat câte ceva, puţin câte puţin în fiecare zi, şi continuă să te dezvolţi, căci ceea ce încetează a mai creşte, în timp este sortit morţii.

Fii tu însuţi în propriul univers!
Eşti un copil al acestui univers, ai dreptul să fii aici, şi nu datorezi nimic nimănui. Relaxează-te şi doar există în linişte în acel spaţiu pe care ţi-l doreşti. Dacă încerci să fii ceea ce alţii se aşteaptă de la tine, nu faci altceva decât să te simţi inconfortabil şi nervos, ceea ce îi va determină şi pe ei să se simtă la fel.

Găseşte-ţi propriul univers şi rămâi în interiorul lui. Dacă faci aceasta, vei radia în jurul tău energie pozitivă, ceea ce îi va determina şi pe ceilalţi să se simtă bine. Viaţa e minunată atunci când şi cei din jurul tău se simt bine. Ai trăit deja sentimente negative, ai avut gânduri negative. La ce bun să le reexperimentezi?

Dreptatea înseamnă întuneric!
Ai cântărit şi argumentat toate lucrurile triste, dureroase, din jurul tău şi ai descoperit că aceasta nu aduce nici un fel de îmbunătăţire. Nu ai făcut decât să te simţi şi mai rău şi să multiplici durerea. De fiecare dată când proiectezi la nivel mental, retrăieşti. Şi, pentru ce?

Ieşi din întuneric şi disperare, şi păşeşte spre lumină, bucurie şi umor. Fă-o! „Dreptatea, judecata…înseamnă întuneric”, iată cea mai mare capcană. Crezând că ţi s-a făcut o nedreptate, vei gândi, vei simţi şi vei alimenta starea de rău. În numele integrităţii, onestităţii şi dragostei, te retragi în ură şi condamnare, urând şi condamnând pe cei ce urăsc şi condamnă! Ridicol, nu-i aşa?

Dacă te gândeşti sau discuţi despre toate acele lucruri negative pe care consideri că ţi le fac alţii, negativul, de fapt, creşte în interiorul tău. Nu faci altceva decât să îl cultivi şi să îl răspândeşti. Suferi şi te îmbolnăveşti. Contemplând acest rău, te vei simţi rău, şi, toate acestea, în numele dreptăţii…

Nu hărţui şarpele veninos după ce te-a muşcat, nu ridica armele împotriva soldatului. Încercând să învingi răul cu rău nu vei face decât să îl cultivi în interiorul tău. Te vei simţi rău, vei fi nervos, deprimat şi indignat, ceea ce îţi va produce mai mult rău decât însăşi ofensa iniţială. Şi asta, pe timp îndelungat.

Suntem actori pe scena vieţii!
Pe scena vieţii tale, oamenii sunt simpli actori. Tot ceea ce primeşti din partea lor sunt imaginile pe care ochii tăi vor să le vadă şi sunetele pe care urechile tale vor să le audă. Creierul tău dă semnificaţiile pe care tu le alegi. Astfel, trăieşti cu ceea ce ai ales, indiferent care ar fi această alegere. Experienţa ta de viaţă se conturează în funcţie de semnificaţiile pe care le dai oamenilor şi evenimentelor din jurul tău.

Dacă îi percepi pe ceilalţi într-o lumină proastă, indiferent din ce motiv, le vei transmite antipatie şi intoleranţă. Şi tu, la rândul tău, percepi semnalele altora de antipatie şi intoleranţă şi răspunzi în consecinţă. Aşa şi ceilalţi vor răspunde în mod negativ semnalelor pe care le emiţi. În acest fel ia naştere mediul care te înconjoară. Practic, tu îi înveţi pe cei din jur cum să se comporte cu tine!

Alege… viaţa pe care ţi-o doreşti!
Alege să oferi acceptare, să nu judeci, alege să iubeşti, alege lumina şi umorul, vis a vis de fiecare -că acesta merită sau nu- şi îţi vei oferi darul cel mai de preţ pe care viaţa ţi-l poate da. Iubeşte oamenii, iar ei, la randu-le, te vor iubi. Crează-ţi scena pe care o doreşti şi joacă-ţi rolul. Depinde în totalitate de tine. Această lume este locul tău de joacă, câmpul tău de bătălie, scena ta, iar tu îţi poţi crea viaţa pe care o doreşti.

de Terri Ann Laws

luni, 14 ianuarie 2013

Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii tale


Atunci când dăruieşti în acest fel, nu simţi că eşti sleit de puteri. De fapt, te simţi energizat, pentru că iubirea pe care o dărui se întoarce la tine, prin recunoştinţa oamenilor pe care i-ai atins. Nu face greşeala de a crede că nu ai nici un dar de făcut. Fiecare dintre noi are ceva de dăruit. Darul tău aduce bucurie – ţie şi celorlalţi. El te ajută să păşeşti înainte şi să te exprimi pe tine însuţi. El înlătură barierele separării, te ajută să te conectezi cu ceilalţi şi să le permiţi celorlalţi să afle cine eşti tu cu adevărat.

Poţi da numai ceea ce crezi că ai şi poţi primi numai ceea ce crezi că meriţi. Dacă încerci să dai ceva ceea ce nu crezi că ai, ceilalţi vor simţi că darul tău nu este sincer şi nu vor dori să-l accepte. Dacă încerci să primeşti ceea ce nu crezi că meriţi, vei încărca darul cu atât de multe condiţii, încât celorlalţi le va fi imposibil să ţi-l dea.

Astfel de încercări eşuate de a da şi a primi pot fi epuizante din punct de vedere emoţional. De asemenea, ele îţi pot slăbi încrederea în sine, în aşa fel încât, atunci când păşeşti în următoarea experienţă, te poţi aştepta la un eşec. Este mai bine să o iei mai încet şi să fii cinstit cu tine însuţi. După aceea, poţi fi cinstit şi cu ceilalţi.

Dacă nu crezi că ai darul, nu încerca să-l dai. Dacă nu crezi că meriţi darul, nu încerca să-l primeşti. Aşteaptă până când eşti gata să dai darul şi să-l primeşti – şi vei avea o şansă mult mai mare de a reuşi.

Poate credem că suntem generoşi faţă de ceilalţi – dar, atunci când ne displace faptul că ei nu şi-au exprimat recunoştinţa, sau că nu ne-au făcut şi ei daruri, trebuie să punem sub semnul întrebării propriile noastre motive. Am dat noi oare în mod necondiţionat, sau am dat pentru a obţine ceva în schimb? Ne-am simţit bine dăruind, sau am simţit că facem un sacrificiu?

Numai sinceritatea cu care răspundem la aceste întrebări ne poate spune dacă darul nostru a fost sau nu autentic. Dacă a fost, nu vom regreta. Dacă regretăm, e mai mult ca sigur că darul nu a fost dat cu inima deschisă.

de Paul Ferrini
 

duminică, 13 ianuarie 2013

Cât de importantă este rugăciunea de dimineaţă !


Mântuitorul, ca Dumnezeu, nu avea nevoie să se retragă la linişte şi în singurătate pentru a se ruga Tatălui ceresc, căci El vedea şi vorbea faţă către faţă cu Tatăl. Dar obişnuia uneori să ...se roage singur, mai ales noaptea, precum făcea de obicei pe Muntele Taborului şi în Grădina Ghetsimani, ca să ne înveţe şi pe noi a iubi mai mult rugăciunea în linişte şi cea din timpul nopţii decît cea din timpul zilei. Sfinţii Părinţi numesc rugăciunea de noapte "de aur" pentru că noaptea mintea se poate ruga fără gânduri şi imaginaţii. În schimb, rugăciunea de dimineaţă o numesc "de argint" fiind amestecată cu oarecare griji şi gânduri, iar cea din timpul zilei o numesc "de aramă" pentru mulţimea grijilor şi a gândurilor pământeşti care slăbesc mult puterea rugăciunii.” (Părintele Cleopa)
Tot Părintele Cleopa spunea la un moment dat ca atunci când ai făcut ochi dimineaţă să faci repede semnul crucii, apoi să dai cu puţină apă pe ochi şi apoi imediat să mergi în faţa icoanelor la rugăciune. În felul acesta vei putea să te rogi netulburat de gândurile care încep să-şi facă loc în mintea ta imediat cum ai deschis ochii.
Somnul este asemănat uneori de sfinţii părinţi cu moartea, iar trezirea de dimineaţă cu învierea. Mi s-a întâmplat să mă trezesc, şi pentru câteva secunde să nu ştiu unde sunt, ce trebuie să fac, ce zi este, eram total buimac. De obicei imediat ce văd lumina zilei încep să mă gândesc ce am de făcut pe parcursul zilei, astfel că până să ajung la rugăciune mintea e oarecum tulburată de grijile şi problemele pe care trebuie să le rezolv.
În plus de asta visele din timpul nopţii ne pot şi ele influenţa începutul zilei prin felul în care îşi pun amprenta pe starea noastră duhovnicească. Unele ne pot bine-dispune şi însufleţi lăsându-ne o bucurie în suflet pe care o punem la temelia stării noastre mentale cu care vom aborda evenimentele din timpul zile. Dar în acelaşi fel visele ne pot tulbura pornind în treburile de zi cu zi întristaţi şi fără chef de viaţă, cu atitudine pesimistă care uneori se apropie de deznădejde.
Vremea de afară este un alt factor care ne poate schimba starea pe care o vom avea dimineaţa. Sfinţii părinţi spun că pe cei încă plini de patimi starea vremii îi poate influienţa, dar pe cei nepatimaşi, plin de Duhul Sfânt, nimeni şi nimic nu le poate lua bucuria apropierii de Dumnezeu.
Se poate ca uneori să fim treziţi de un telefon sau de cineva care sună la uşă iar toate aceste interacţiuni cu persoanele care ne-au trezit îşi pun amprenta în bine sau în rău asupra nostră. Se poate ca uneori să ne trezim cu dureri de cap sau de spate, sau să ne trezim la fel de obosiţi pentru că am dormit prea puţin sau prea zbuciumaţi de griji.
Aşa stând lucrurile vedem că sunt o mulţime de factori care dimineaţa ne pot schimba starea noastră duhovnicească (starea psihologică) şi implicit felul în care ne vom comporta cu cei din jur pe parcursul zilei şi modul în care vom rezolva problemele pe care le întâmpinăm. Există o expresie în popor la noi care este atribuită celor morocănoşi: “ce-ai făcut dimineaţă, te-ai trezit cu faţa la cearceaf?”
Indiferent de vârsta şi viaţa pe care o avem scopul nostru în fiecare zi stă în porunca dată de Domnul Iisus Hristos: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul.” (Ioan 13, 34).
Patimile noastre şi ispitele de la diavol ne vor împiedica mereu să împlinim această poruncă de-alungul zilei. Din acest motiv avem mare nevoie Dumnezeu în fiecare dimineaţă, El fiind singurul care poate schimba grijile noastre în probleme deja rezolvate, supărarea în bucurie, deznădejdea în speranţă, întunericul din sufletul nostru în lumină.
Rugaţi-vă mereu dimineaţa, aruncaţi-vă grijile în faţa lui Dumnezeu! Spuneţi: “Doamne am de rezolvat cutare lucru dar mi-e frică că n-o să reuşesc.. se pot întâmpla multe care să mă împiedice să reuşesc...ajută-mă!”.
Rugaţi-vă în faţa Lui zicând rugăciunile începătoare (Împărate Ceresc...; Sfinte Dumnezeule...; Prea Sfântă Treime...; Tatăl nostru...) apoi spuneţi rugăciunile de umilinţă (Milueşte-ne pe noi Doamne....; Doamne milueşt-ne pe noi că în Tine am nădăjduit...; Uşa milostivirii Tale deschide-o nou binecuvântată Născătoare de Dumnezeu...) apoi Crezul (Cred într-Unul Dumnezeu...) apoi psalmul 50 (Milueşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta...), căntaţi “Apărătoare Doamnă...” şi acum în această perioadă cântaţi şi “Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi...”.
Dacă aveţi vreme şi v-aţi trezit din timp făceţi-vă canonul de rugăciune pe care vi l-a rânduit părintele duhovnic, pentru că seara veţi fi obosiţi şi-l veţi face cu greu.
Citiţi din Sfânta Evanghelie măcar câteva pasaje sau un capitol întreg, căci multă bucurie şi nădejde vă va da. Veţi simţi cum vă va lumina Dumnezeu descoperindu-vă înţelesuri adânci ale cuvintelor Sale, care vă vor călăuzi pe tot parcursul zilei. Citiţi şi din Vechiul Testament şi din cel Nou, pentru că orice cuvânt al Scripturii e plin de har şi de adevăr.
Faceţi câteva mătănii sau mai multe în faţa icoanei Mântuitorului, pe măsura puterilor şi ziceţi: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu milueşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”. Faceţi mătănii şi la icoana Maicii Domnului şi la icoanele sfinţilor ocrotitori ai casei sau căsniciei voastre.
Cereţi-i lui Dumnezeu ajutor pentru tot ce veţi face în timpul zilei şi vă veţi minuna de micile minuni pe care le veţi trăi până seara.
Nu plecaţi de acasă fără brăţara cu mătănii pe care s-o ţineţi mereu în mână rotind-o bobiţă cu bobiţă şi zicând în gând la fiecare: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu milueşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”.
În drum spre şcoală, spre servici sau către locul în care mergeţi rugaţi-vă în gând pentru cei pe care-i întâlniţi. Nu judecaţi pe nimeni! Osândiţi-vă în toate pe voi şi pe ceilalţi priviţi-i ca pe oameni curaţi şi fără vină. Daţi milostenie celor care vă cer, şi nu vă întoarceţi faţa de la nimeni care întinde mâna, aşa cum Dumnezeu niciodată nu-şi întoarce faţa de la noi chiar dacă nu merităm să primim mila Sa.

Aşa făcând vom pune început bun fiecărei zile şi fiind împreună cu Dumnezeu nu ne vom teme de nimic. Oriunde aţi fi, orice aţi face, dacă nu vă descurcaţi, cereţi ajutorul lui Dumnezeu în gând, iar dacă totul vă merge bine mulţumiţi-i clipă de clipă.
Priviţi fotografia de mai sus. Aşa cum razele soarelui pătrund în desişul pădurii, tot aşa să lăsăm şi noi ca dimineaţa, prin rugăciune, harul lui Dumnezeu să pătrundă în desişul inimii noastre.

sursa:ortodoxiatinerilor.ro

sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Câte iniţieri şi cum?

"Am spus Lumina? Pardon! E in Intuneric pur de fapt, si nu-si da seama!"

Este important sa abordez subiectul initierilor si acordajelor pentru ca observ anumite aspecte care trebuie luate la modul foarte serios. Sunt aspecte pe care le-am constatat de-a lungul anilor si care m-au pus putin pe ganduri. Scopul meu nu este sa critic, ci sa atrag atentia omului ce doreste sa porneasca pe drumul cunoasterii spirituale, pe drumul evolutiei, pe drumul constientizarii de sine. Asa ca am sa fac profilul celui ce a intrat in sfera initierilor si a devenit mai confuz si mai neinitiat decat la momentul inceputului.

Din dorinta de a se regasi, de a-si afla scopul vietii si de a-si descoperi misiunea personala omul cauta toate mijloacele necesare care-i pot fi de folos. Isi da seama ca spiritualitatea este importanta, ca nu poate fi ocolita si simtindu-se incomplet, incepe sa caute. Si unde sa caute prima data? Evident, in religia in care a fost botezat! Citeste, se informeaza, isi practica religia si spera ca se va simti mai bine. De cele mai multe ori se izbeste de manipularea prin teama, constata ca a fost judecat prea aspru de catre preot, se plictiseste de canoane, pentru ca nu simte iubire, si in cele din urma renunta la a fi un credincios practicant. Isi spune, in mintea lui, ca Dumnezeu este in interior si ca nu are nevoie de intermediari. Perfect, aceasta este concluzia la care ajung unii spiritualisti dupa ani de zile. Diferenta e ca omul ce se afla la inceput de drum isi spune ca nu are nevoie de intermediari, pentru ca s-a simtit ofensat de dogme, si atunci prin Ego a hotarat, in capul lui, ceva de genul: " Lasa ca ma descurc eu si singur, nu-mi trebuie un popa sa gasesc Divinul din mine!". E un inceput bun chiar daca e doar la nivel de mental.

Dezamagit, cautatorul incepe sa studieze si alte religii dar descopera si in acestea dogme si reguli clare, reguli ce nu-i convin; nu vrea sa le aplice. Si asta pentru ca omul, la nivel inconstient, stie ca el de fapt cauta Iubirea si Acceptarea. Vrea sa le primeasca neconditionat. Si intr-adevar Dumnezeu iubeste si accepta neconditionat, insa pana sa simti asta in tine ai cale lunga de strabatut. Bun, si studiind religiile cautatorul afla de cunoastere energetica, intelege ca totul e de fapt energie si ca viata e traita intai la nivel subtil si apoi in planul materializarii concrete. In momentul asta cautatorul simte ca se lumineaza si zice: "Asta e, am gasit, trebuie sa invat si sa inteleg cum e cu energiile astea!".

 Si atunci face un pas decisiv: se duce la Reiki! Perfect, tocmai a deschis prima usa spre constientizarea Luminii printr-o tehnica de acces facila tuturor. Cautatorul intra in lumea maestrilor si invata. Primeste acces la energie si lucreaza cu ea. Ii place ce se intampla, deoarece chiar simte pe pielea lui ca energia e importanta, si parca nu mai e asa de suparat pe experientele cu preotii. Nu mai e suparat dar nu-i iarta! De ce sa ierte cand el e acum stapan pe viata lui si cu primele grade de Reiki face minuni? Si uite asa Ego-ul creste, in loc sa scada, si evident singur singurel cautatorul parca nu mai are asa de mare succes in joaca cu energia. Sta si se gandeste si realizeaza ca nu are suficiente initieri. Deci e clar, trebuie sa mearga la zeci de maestrii si sa primeasca acordaje. Si de aici incepe nebunia!

Cautatorul bate din usa in usa temeinic si primeste sute de initieri. Evident ca omul simte energia, insa crescand-i Ego-ul el pierde usor accesul la Lumina si in loc sa se gandeasca unde a gresit aduna initieri si tehnici pana e buimac de cap. Dupa ce termina cu cateva zeci de sisteme Reiki trece la radiestezie si inforenergetica. Tocmai a auzit ca aceste sisteme ii dau mult control si capacitate de influentare. Si se straduieste sa inteleaga alte principii si tehnici noi cu care spera sa faca ce vrea in Univers. Afla de atacuri energetice, de entitati malefice si de programe si spatii energetice trimise de la distanta, iar de aici incepe circul. I se pare ca e urmarit si ca e atacat de hoarde intregi de demoni si nu mai iese din casa pana nu masoara vreo zece parametri. Daca un singur parametru nu-i iese corect bineinteles ca sta in casa pana are penalizari la facturi. Nu e nici o problema, isi spune ca are karma pe bani si asta e. In general da vina pe karma pentru orice. Interesanta forma de acceptare nu? Apoi descopera ca familia lui e de trei lei, ca toti prietenii lui sunt pe interes si se indeparteaza de toata lumea. A masurat totul cu ansa inainte de a actiona si a iesit ca asa trebuie sa faca!

Ramane un neinteles, singurii cu care mai poate sa comunice sunt cei din domeniu. Asa ca din nou cauta initieri si noi forme de cunoastere. Isi cumpara zeci de cristale pe care le informeaza cu tot felul de algoritmi, invata mantre, vorbeste cu ingerii, curata energetic orase intregi, devine abstinent, tine posturi negre dure, mediteaza, face Reiki, masoara cu ansa absolut totul, opreste atacuri psihotronice si calamitati naturale, isi zugraveste casa in anumite culori, merge in pelerinaje, isi cumpara multe icoane si obiecte de cult, vorbeste cu Sfintii si chiar la un moment dat se identifica cu personaje importante din religie. Citeste sute de carti despre spiritualitate, face regresii in vieti anterioare, unde evident ca a fost un mare preot sau un rege ceva, si e convins ca are o misiune foarte importanta in viata actuala. De aceea continua sa se scoleasca si isi activeaza Mer-ka-ba, merge la Constelatii familiale, la Reconectare, la Hoponopopno, la Tai Chi, la Chi-kung, ba chiar ajunge si in Peru, unde evident bea ayahuasca sa-si infranga demonii. Cautatorul e plin de informatii, stie metafizica, hermetism, fizica cuantica, are un Torser in buzunar, e doxa in explicarea functionalitatii Universului, are o varsta astrala uriasa, este imposibil de atacat energetic, pentru ca are Protectie Divina mare si tot ceea ce face este Voia Domnului. Normal ca face Voia Divina daca e initiat si in Preotia lui Melchizedek nu? Iar pe langa acestea descopra prin numerologie si astrologie ca este un favorizat al sortii si ca are un destin special. Evident ca nu aprofundeaza si partile la care are de lucrat, parti expuse clar prin astrologie si numerologie. Pe langa visele fantastice pe care le primeste noapte dupa noapte, cautatorul si-a descoperit si clarviziunea, clarauditia, clarsimtirea si clarcunoasterea. Nu are nici un dubiu ca a fost candva un Atlant de seama, unul dintre ucenicii lui Hristos, un rosacrucian, iar in viata asta este ca sigur trebuie sa schimbe lumea! Si toate entitatile il ajuta in marea misiune nefiinnd exclusi elfii, gnomii, spiridusii si egoticele zane. Ii mai lipseste un toiag cu care sa izbeasca in pamant si sa predice un sfarsit apocaliptic iminent.

Numai ca de fapt viata lui este o mare varza, ajunge uneori sa piarda contactul cu realitatea si isi creeaza o lume separata din care nu mai poate sa iasa decat mergand la psihiatru. Dar nu va merge la psihiatru pentru ca el considera ca e trezit spiritual si ca medicul e un involuat care habar nu are ce inseamna sa fiintezi in Lumina; intr-adevar unii chiar nu au habar. Cautatorul constata ca este un mare nefericit iar toata cunoasterea pe care o are nu ii este de folos. De ce oare? Cum sa se intample asta cand el e in Lumina? Am spus Lumina? Pardon! E in Intuneric pur de fapt, si nu-si da seama!

Are toate informatiile invalmasite in cap, nu mai stie de unde a inceput, dar e convins ca a ajuns "departe", e foarte speriat de ceea ce i se intampla si nu are puterea sa o recunoasca. Evident ca nu poti sa-l contrazici pentru ca detine Adevarul. Nu poate sa se mai roage pentru ca nu mai stie cum si la ce sa se roage. La un preot nu se poate intoarce pentru ca preotul e sub nivelul lui de cunoastere si nu are cum sa-i inteleaga ascensiunea. Si nu trece mult pana nimeni nu-l mai poate intelege, pana si maestrii de la care a primit cunoasterea ii sunt inferiori. I-a depasit demult.

Evident ca am exagerat putin in expunerea mea, dar am facut-o cu un scop bun. Ceea ce vreau sa subliniez, este ca omul, in cautarea iubirii, ajunge sa intreprinda anumite actiuni total iresponsabil. El crede ca spiritualitatea este o cale sigura si ca nu i se poate intampla nimic. Din contra, este o cale plina de capcane, este un "joc" intre trup, minte, suflet si spirit, joc pe care e posibil sa-l pierzi daca nu esti atent.  

************
Fragment 
de Adrian Valerian Antonovici - parapsiholog


vineri, 11 ianuarie 2013

Lumea este oglinda în care ne privim


Serghei Nicolaevici Lazarev,un bio-energoterapeut rus care a raportat multiple vindecări prin rugăciune şi schimbarea atitudinii interioare a omului, spune – între altele – că “evenimentele sînt provocate de subconştientul omului....

Tot ce se întîmplă în jurul unui om corespunde în totalitate cu starea lui emoţională.
În jurul nostru nu se poate întîmpla nimic agresiv dacă în sufletul nostru nu există agresivitate”.

Iar atunci cînd recunoaştem agresivitatea sau slăbiciunea, de orice natură ar fi ea, facem un pas uriaş către noi înşine, dar puţin mai întregi, puţin mai curaţi şi puţin mai buni.

Să-ţi înţelegi slăbiciunea şi s-o recunoşti deschide porţile de aur ale adevărului interior, prin care ţi se schimbă automat energia.

Căci slăbiciunea, nefericirea, suferinţa, durerea, disperarea ori ura reprimate se pot ivi năstruşnic, ori violent din lumea evenimentelor.

Şi, chit că ele nu-s altceva decît un fel al oglinzii de a ne arăta monstruoasele riduri ale minţii ori ale sufletelor, noi nu ne rugăm pentru iertare şi nu ne recunoaştem în ele.
Dar ne luptăm cu ele ca şi cum ar aparţine altcuiva.

Sîntem precum un personaj înconjurat de oglinzi, care atacă propriile gesturi, propriile frici, propriile violenţe şi strîmbăciuni atacînd oglinzile!

Oamenii din jurul nostru ne reflectă.

Evenimentele ne povestesc pe noi nouă înşine şi ne aduc cu acurateţe, cu înţelepciune, cu putere şi cu întreaga îndrăzneală a legilor universale în faţa “umbrei” proprii.

Ceea ce nu vrem să fim ne apare cu întreaga claritate în chipul celor ce ne displac total.
Ce vrem să ascundem ni se arată în lumină, prin oamenii care se comportă cu noi în aşa fel încît ne determină să aducem la suprafaţa conştiinţei răul reprimat.

Şi, cum nimeni nu are scutire divină de la “umbra sa”, cu toţii ne întîlnim cu imaginile minţii şi ale sufletului în lumea ce ne înconjoară.

De aceea viaţa de zi cu zi devine un proces vindecător şi unul de autoconştientizare profundă pentru aceia ce pot privi în afară ca spre ei înşişi.

Căci afară este “şi sufletul reprimat”.
Afară poate fi ”mintea reprimată”.
Afară, în fiinţele toate, în animale, în pietre, în lacrimi, în frumuseţe ori în bucurie sîntem noi aşa cum nu vrem sau ne este teamă să fim.

Şi, să nu credeţi că fiinţa umană aşterne în umbra conştiinţei doar răul, doar ura, doar mînia şi urîţenia.

Unii dintre noi ascund o LUMINA FASTUOASA, extraordinară, o dragoste incomparabilă cu ceva din lumea aceasta!

Unii îşi pitesc lumina, nu vor să ştie că ea este a lor, în ei, pentru ca ea să se ivească de afară, din lume, în forma unor fiinţe care-i atrag fascinant.

În forma unor iubiri “înfricoşătoare”!
Da, omul ascunde lumina şi iubirea mai mult decît întunericul.
Şi o face pentru că undeva, în experienţele trecute, lumina i-a fost rănită.
Inima i-a fost sfîşiată de suferinţă.
Manifestarea iubirii i-a adus un soi de crucificare.
Un soi de durere imposibilă.

Iubirea reprimată de frica suferinţei este, poate, una dintre cele mai puternice şi mai importante vindecări pe care le datorăm sufletelor noastre.

Pentru că sîntem buni, dar am uitat.
Şi aceasta trebuie să ne amintim pentru a ne reda pe noi nouă înşine.”

joi, 10 ianuarie 2013

MICUL SUFLET

Dupa Neale Donald Walsch - The Little Soul and The Sun

O dată ca niciodată, a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
- Ştiu cine sunt!
Si Dumnezeu a răspuns:
- Ce-mi spui e minunat! Si cine esti tu?
Sufletelul a strigat :
- Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zambit cu drag:
- Ai dreptate! Esti, intr-adevar, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslusise misterul pe care intreg Regatul dorea sa-l descopere.
- Oau ! spunea Micul Suflet, “asta e grozav!”
Dar curand, doar a sti nu i-a mai fost suficient. Micul Suflet a inceput sa-si doreasca sa fie ceea ce tocmai descoperise ca este. Si astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletelele care-si doresc sa fie Ceea ce Sunt cu Adevarat) si i-a spus :
- Acum ca stiu ce sunt, pot sa si fiu ceea ce sunt ?
- Adica vrei sa FII Ceea ce ESTI cu Adevarat? il intreba Dumnezeu.
- Pai, raspunse Sufletelul, una este sa stiu ce sunt, si cu totul alta e sa fiu ceea ce sunt. Vreau sa simt cum e sa fiu Lumina.
- Dar tu chiar Esti Lumina! ii raspunse Dumnezeu cu un zambet larg.
- Intr-adevar! Dar eu chiar vreau sa simt cum e sa fii lumina, se tot plangea Micul Suflet.
- Asa deci ? raspunse Dumnezeu razand in barba-i, ar fi trebuit sa-mi dau seama de asta mai devreme, mereu ai fost un spirit aventuros.
Atunci privirea lui Dumnezeu se schimba :
- Ar fi totusi un lucru…
- Ce? intreba Sufletelul.
- Pai, exista doar Lumina. Vezi tu, am creat doar ceea ce esti tu, si astfel, nu exista nici o modalitate prin care tu sa experimentezi Ceea ce Esti atata vreme cat nu exista opusul a ceea ce esti.
- Adica ? intraba confuz Micul Suflet.
- Hai sa ne gandim in felul urmator, ii spuse Dumnezeu: tu esti ca o lumanare in Soare. Esti acolo impreuna cu alte milioane, miliarde de lumanari pentru a crea Soarele. Si Soarele nu ar fi el insusi fara de tine; el nu ar fi Soarele fara una din lumanarile sale… si fara tine el nu ar mai fi Soarele, pentru ca nu ar mai straluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea sa te cunosti pe tine insuti ca fiind Lumina cand tu esti in Lumina?
- Pai, ii raspunse Sufletelul, tu esti Dumnezeul, gandeste-te la o solutie…
Dumnezeu zambi din nou si-i spuse :
- Am gasit deja solutia. Pentru ca nu te poti vedea ca fiind Lumina atata vreme cat tu esti in Lumina, atunci te vom inconjura cu intuneric.
- Ce este intunericul ? intreba Micul Suflet.
- Este ceea ce tu nu esti.
- Imi va fi frica de intuneric ? intreba Micul Suflet.
- Doar daca alegi tu sa-ti fie frica. Nu are, de fapt, de ce sa-ti fie teama, decat daca tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucam ; doar ne prefacem ca e intuneric .
- Aaa ! exclama Micul Suflet, deja m-am linistit.
Apoi Dumnezeu ii explica faptul ca pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul starii respective va trebui sa apara :
- Si asta este un mare dar, pentru ca fara aceasta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea sa cunosti Caldura fara ajutorul Frigului, Sus fara Jos, Rapid fara Incet, Stanga fara Dreapta, Aici fara Acolo, Acum fara Atunci. Si astfel, incheie Dumnezeu, sa nu ridici pumnul ori vocea impotriva intunericului, nici sa nu-l blestemi. In schimb fi Lumina in Intuneric, si nu te intrista din cauza lui. Atunci vei stii Cine Esti cu Adevarat si toti ceilalti vor sti asta. Lasa-ti Lumina sa straluceasca pentru a afla si ceilalti cat de special esti.
- Vrei sa spui ca e in regula sa-i las pe cei din jurul meu sa vada cat de special sunt? intreba Micul Suflet.
- Bine-nteles! raspunse Dumnezeu razand; este perfect in regula! Dar aminteste-ti, “special” nu inseamna “mai bun”. Totii sunt speciali, fiecare in felul sau. Desi multi dintre ei au uitat lucrul acesta. Isi vor da seama ca este in ordine sa se considere si ei speciali la randul lor doar atunci cand tu vei reusi sa accepti ca esti special.
- Minunat ! radea Micul Suflet sarind in sus de bucurie, pot sa fiu oricat de special imi doresc!
- Si poti sa incepi lucrul acesta chiar acum! ii mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie impreuna cu Micul Suflet. Apoi, il intreba :
- In ce mod iti doresti tu sa fii special ?
- Nu inteleg… raspunse Micul Suflet.
- Pai, a fi Lumina inseamna a fi special, si a fi special are multe aspecte. Este special sa fii bun. Este special sa fii bland. Este special sa fii creativ. Este special sa fii rabdator. Poti sa-mi spui in ce fel ai mai putea sa fii special?
Micul Suflet a ramas tacut pentru un moment :
- Ma pot gandi la multe feluri de a fi special! exclama Micul Suflet. Este special sa fii de ajutor. Este special sa fii darnic. Este special sa fii prietenos. Este special sa fii bun fata de altii.
- Intr-adevar, ii raspunse Dumnezeu, iar tu poti sa fii toate acestea, sau orice parte iti doresti, oricand! Asta inseamna sa fii Lumina.
- Stiu! Stiu! Stiu ce vreau sa fiu! striga Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau sa fiu special fiind iertator. E special sa fii iertator?
- O da! e foarte special.
- Ce bine! Asta vreau sa fiu! Vreau sa fiu iertator! Vreau sa experimentez ce inseamna sa fii iertator.
- Bun, spuse Dumnezeu, dar inainte ar trebui sa stii ceva.
Micul Suflet devenea putin nerabdator. Parea ca mereu apar unele complicatii.
- Ce anume ar trebui sa stiu ? ofta Micul Suflet.
- Nu ai pe cine sa ierti…
- Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
- Nimeni! raspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu exista nici macar un suflet in toata creatia care sa fie mai putin decat perfect. Uita-te in jurul tau!
Abia atunci observa Micul Suflet marea multime ce se adunase in jur. O multime de suflete venisera din toata imparatia, pentru ca se raspandise vorba cum ca Micul Suflet purta aceasta conversatie cu Dumnezeu si cu totii erau curiosi sa o auda. Privind in jurul lui, Micul Suflet a trebuit sa-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decat el insusi.
Atat de minunata si stralucitoare era multimea din jur incat Micul Suflet abia o putea privi.
- Atunci pe cine ai putea ierta ? intreba Dumnezeu.
- Of! Nu va mai fi deloc distractiv, se imbufna Micul Suflet. Imi doream sa experimentez iertarea. Doream sa aflu cat e de special sa fii iertator.
Si astfel Micul Suflet tocmai aflase cum e sa fii trist.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos iesi din multime si se apropie.
- Nu te intrista Suflet Micut, ii spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajuta eu.
- Da ?!? se lumina Micul Suflet, dar cum?
- Iti voi aduce pe cineva pe care sa ierti.
- Poti face tu acest lucru ?
- Cu siguranta! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot sa apar in viata ta urmatoare si sa ma comport in asa fel incat tu sa ai pe cine ierta.

- Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? intreba Micul Suflet.
Tu, care esti o fiinta perfecta!
Tu, care vibrezi atat de puternic incat abia te pot privi.
Ce te-ar putea face sa vrei sa-ti incetinesti vibratia atat de mult incat Lumina ce-o radiezi acum sa se transforme intr-un Intuneric dens ?

Ce te-ar putea face, pe tine - care esti atat de usor incat dansezi deaspura stelelor si te misti prin imparatie cu viteza gandului – sa apari in viata mea si sa comiti astfel de lucruri ?

Micul Suflet fu suprins de raspuns.

- Nu fi atat de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, si tu ai facut acelasi lucru pentru mine.
Nu-ti amintesti?

Ohooo, am dansat de multe ori impreuna, NOI DOI.
Am dansat impreuna de-a lungul veacurilor.
Ne-am jucat impreuna de multe ori si in multe locuri.
Tu doar nu-ti amintesti. Am fost amandoi un TOT (SFERA PRIMORDIALA).

Impreuna am fost Sus-ul si Jos-ul, Stanga si Dreapta, Aici si Acolo, Acum si Atunci.

Am fost FEMEIA si BARBATUL, Bunul si Raul, am fost amandoi si Victima si Asupritorul.

Astfel ne-am intalnit de nenumarate ori, noi doi, fiecare aducandu-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta Ceea ce Suntem cu Adevarat.

Sufletul cel Prietenos explica mai departe :
Voi veni in viata ta urmatoare si voi fi «cel rau» de data asta.

Iti voi face niste lucruri groaznice, si abia atunci tu vei putea experimenta cum e sa fii Cel care Iarta.

- Dar ce anume imi vei face de va fi atat de inspaimantator? intreba Micul Suflet putin speriat.
- Pai, ne vom gândi noi împreuna la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcându-i un semn cu ochiul.

Sufletul cel Prietenos devenise deodată SERIOS si spuse cu o voce slaba :
- Ai avut dreptate înainte, sa ştii.
- La ce te referi ?
- Va trebui sa-mi încetinesc vibraţiile si sa devin violent pentru a putea face toate aceste lucruri nu prea plăcute…

Va trebui sa mă prefac ca sunt cineva foarte diferit de ceea ce sunt de fapt.
As avea O FAVOARE sa-ti cer.
- Cere-mi orice! striga Micul Suflet, incepand sa danseze si sa cante:

Voi putea fi Iertator! Voi putea fi Iertator! Tzup , Tzup !

Atunci Micul Suflet observa ca Sufletul cel Prietenos ramase foarte tacut.
- Ce anume doresti sa-mi ceri? Ce as putea sa fac pentru tine?
Esti un inger sa faci toate acestea pentru mine…

- Bine-nteles ca Sufletul cel Prietenos este un inger, interveni Dumnezeu. Toti sunt ingeri.
Aminteste-ti asta mereu: Eu va trimit doar ingeri.

Si atunci Micul Suflet nu-si dorui nimic mai mult decat sa indeplineasca dorinta prietenului sau:

- CE POT SA FAC IO PENTRU TINE?

Sufletul cel Prietenos raspunse:

- Atunci cand te voi lovi si te voi izbi… in momentele in care iti voi face cele mai groaznice lucruri pe care ai putea sa ti le imaginezi, in chiar acel moment… AMINTESTE-TI, TE ROOOOG, Cine Sunt cu ADEVARAT.

- Oooo, imi voi aminti! plangea Micul Suflet, ITI PROMIT !
Mi te voi aminti exact asa cum esti acum, aici.

- Bine, raspunse Prietenul sau, pentru ca, vezi tu, eu ma voi preface atat de bine, incat voi uita si eu la randul meu.

Si daca nu iti vei aminti tu cine Sunt cu Adevarat, s-ar putea sa nu mai fiu in stare sa-mi reamintesc pentru o perioada lunga de timp.
Si daca uit Cine Sunt, s-ar putea ca si tu sa uiti Cine Esti.
Si astfel vom fi amandoi pierduti.

Va fi nevoie ca un ALT SUFLET sa vina si sa ne aminteasca amandurora Cine Suntem.

- Nu, nu vom uita, ii promise Micul Suflet, iti voi reaminti eu.

Si iti voi multumi ca mi-ai adus acest dar - sansa de a experimenta Cine Sunt cu Adevarat.

Si astfel cei doi cazusera de ACORD.

Micul Suflet isi incepuse noua viata, emotionat sa fie Lumina, ceea ce era foarte special, si entuziasmat sa faca parte din acel ceva foarte special numit Iertare.

Micul Suflet astepta cu nerabdare sa fie in stare sa traiasca experienta Iertarii, si sa multumeasca oricarui suflet care facea acest lucru posibil. Si ori de cate ori un nou suflet aparea in preajma lui, chiar daca acel nou suflet ii aducea bucurie ori tristete – dar mai ales daca ii aducea tristete – Micul Suflet isi amintea ce-i spusese Dumnezeu :
- Adu-ti aminte, EU VA TRIMIT DOAR INGERI !...

SUFLETELE isi fac planuri inca dinainte sa vina aici, planuri in care EL nu se amesteca pentru ca ISI IUBESTE COPIII si ii lasa sa isi invete exact lectiile pentru care au venit pe Pamant.......
 

miercuri, 9 ianuarie 2013

Într-un fel, suntem copaci…


Motto: Sunt ramură de jad a gând de copac fremătând în rădăcinile pe care le aud crescând în tine…când degetele fi-mi-vor crengi de smarald speranţă verde de dragoste arzândă întrupându-se din dorinţa de a te simţi întru atingere. 

Mă gândesc la oameni ca la copaci; creştem în lăuntrul nostru, îi auzim pe alţii cum cresc în noi, suflete întrupate în visurile noastre, gânduri…rădăcini din dorurile noastre nestrăbătute…uneori îi smulgem din fiinţa noastră şi o facem cu pământ cu tot; o vreme dor crăpăturile, când pe acolo se strecoară amintirile…altădată îi simţim pe ei cum se desţelenesc pentru că nu le-a fost dat să fie împământenire; nu a fost să fie…îi poartă vântul a vânare…suflete călătoare străbătând alte suflete a şuier, a vaiet tânguitor, negăsindu-şi vreodată gândul în care să rămână…paşi de nesfârşit drum cât mai departe de freamăt…nu lasă urme; nu îndeajuns încât să devină amprentă după care să îi recunoşti că le-ai fi aparţinut cândva; mor şi reînvie din fărâmele ce au mai rămas din ei.

Suntem drumuri din înăuntrul nostru spre înafară; ne şoptim în lăuntrul nostru şi vrem să ne răzbată tăcerea pe dinafară, rostindu-l pe celălalt…şi în sanctuarul sufletului nostru îngenunchem şi ne împreunăm palmele a rugă de noi şi de alţii; la fel ca noi, copaci ai drumului spre ei înşişi…şi împreună alcătuim păduri; suntem alcătuirile sufletelor arborilor oameni pe crengile cărora creştem a verde speranţă…şi uneori veştede visuri ne sfârşim, dureri gârbove…şi în pădurile adânci de înţelesuri ne pierdem şi în ele ne rătăcim de gânduri deşarte şi ne căutăm sălaş al uitării de locurile pe care le simţim ale nereîntoarcerilor noastre…

…acolo, în pădurile noastre devenim sacre mistere ascunse în umbra nopţii, în care întunericul întâlneşte răsăritul, atingându-i lumina, simţindu-l cum îl pătrunde, îngemănându-se cu el sub mângâiere de praf de stele, învăluitor veşmânt a taină.

Acolo, în pădurile tale, departe de dezlănţuirile lumii, este locul în care nu te află nimeni…acolo uneori te regăseşti când te-ai îndepărtat prea tare de tine însuţi; te întorci în pădurea ta; în sieşi…locul doar de tine ştiut; o amintire…un gând neîmpărtăşit nimănui, rostit doar în şoaptă…un vis din care nu ai mai vrea să te trezeşti, iar când ţi se întâmplă ai impresia că totul a fost atât de real încât, întinzând mâna, ai senzaţia că l-ai putea atinge…o dorinţă pe care ţi-ai pus-o suflând într-o lumânare care apoi s-a stins…şi tu ai tot aşteptat ca acea dorinţă să ţi se împlinească, crezând în întruchiparea ei aşa cum ai crede în tine…căci pentru asta sunt dorinţele, nu?…ca să se împlinească…şi tu tot acolo eşti, tot aşteptând şi sperând şi crezând…

O speranţă, chiar dacă e fragilă şi nu îndrăzneşte prea tare , dar s-a ivit timid…ţi s-a întruchipat, nu e vânare de vânt, nu e iluzie, nu e himeră, nu e părere de nisip…deşi efemeră îţi pare şi îţi este teamă să o atingi…o lacrimă pe care o simţi că nu ai mai putea-o stăpâni şi atunci o laşi să curgă înspre pământ..şi nu e nimeni care să o culeagă…o atingere a unei mâini, împletindu-ţi degetele de degetele mâinii celeilalte şi lăsând fiorul să îţi pătrundă în trupul tremurând; închide ochii şi ascultă cum pătrunde în tine mângâierea…o privire, chiar dacă ţi-e privirea din oglindă şi chiar de oglinda îţi pare spartă în sfărâme caleidoscopice şi îţi reflectă răvăşirea din suflet…Câteodată îmi pare că nu noi trecem prin viaţă, şi că viaţa trece prin noi.

Ne scurgem în fiecare clipă a ei…ne prelingem în câte o lacrimă…ne pierdem în rătăciri…sau ne pierdem în iubiri… uităm unde ne-am pus…sau uităm de noi înşine în extazul pierderii în contopirea unor trupuri dezlănţuite a pasiune…ne afirmăm ca definiţii…ne interzicem a constrângeri autoimpuse…ne exilăm câteodată în noi şi ne uităm acolo astfel încât intoarcerea la înşine devine câteodată cu neputinţă…ne închidem în noi, aruncând cheia atât de departe încât nimeni să nu o mai poată găsi vreodată, pentru că nu vrem ca să mai deschidem cuiva uşa sufletului nostru…ne înconjurăm de ziduri de apărare…ne însingurăm în castele de fildeş, la înălţime şi la depărtare de tot ce ne-ar putea atinge şi ne-ar întina imaculatul alb…ne agăţăm de pai, cu disperarea înecatului…ne amăgim fără să fim legaţi la ochi…oftăm de multe ori a dor şi plângem a durere în interiorul nostru, acolo unde nu ne vede nimeni…Iubim.

Înainte de a fi drumuri înspre înfară suntem călătorii pe dinăuntru…înlăuntrul nostru.

Înainte ca cel care creşte în noi - auzindu-ne cum zvâcnim în el a rădăcină, cum îi pulsăm în tâmplele sufletului şi apoi simţim cum începe să ne curgă prin vene şi devenim o singură culoare şi ni se pare că altă culoare nu ar putea avea decât cea a sângelui nostru – să ne fie palmă; să poată primi în ea vis de om… ne este călătorie în interiorul nostru prin labirintul de noi înşine.

Şi uneori ni se întâmplă să vrem să uităm drumul înapoi; spre cenzura de dinainte de ei…acei ce cresc în noi copaci din rădăcinile noastre pe care le simt în ei.

A dragoste.


Superb text !
Mulţumiri autorului necunoscut ,fie el binecuvântat cu iubire şi lumină!
sursa facebook

marți, 8 ianuarie 2013

Viaţa, pe locul întâi


Dacă am privi către suferinţă ca spre un înţelept care nu ne face concesii, ci ne întoarce, precum oglinda, reflecţia greşelilor noastre, vom înţelege că vinovaţii pe care-i arătăm cu degetul de-a lungul şi de-a latul lumii trebuie abandonaţi. Asta nu pentru că n-ar fi cu adevărat oameni care fac rău, nu pentru că lumea n-ar fi populată cu ură şi atât de multă suferinţă, ci pentru că a privi către vinovaţii din lume înseamnă a ne perpetua suferinţa, oricare ar fi ea. Cons­tiinta de victimă nu pleacă singură din vieţile noastre, iar agresorii nu dispar din realitate atâta vreme cât luptăm cu agresorii din oglindă şi nu cu cei aflaţi în propria noastră conştiinţă.

A scăpa de victima din noi înşine ar putea fi un prim pas către însănătoşire sufletească, men­tală, fizică şi chiar către însănătoşirea mediului nostru de viaţă. Este un pas pe care Ceryl Canfild l-a practicat continuu şi l-a aplicat, in­diferent ce anume a făcut pentru propria vindecare.

Cum anume poţi să scapi de victima din tine însuşi? Cum să simţi că nu deteşti un om care te neîndreptăţeşte? Cum să ierţi pe cineva care şi-a luat ce aveai mai scump, cum să accepţi că un om iubit te-a abandonat, cum să treci peste o mie şi una de situaţii dureroase şi grele, absolut reale ale vieţii, când în tine se ivesc resentimente şi iritări, supărări şi furii în momente banale şi din pricini cât se poate de mărunte? Cum să ierţi şi cum să iubeşti un duşman, cum să vezi în el un învăţător, un maestru sau o binecuvântare, de vreme ce el te trosneşte – parcă iremediabil, voluntar şi fără pic de milă – acolo unde te doare mai rău? Cum să scapi de conştiinţa de victimă, care – odată întreţinută – nu face decât să te scufunde mai adânc, mai intens şi mai grav în starea reală de victimă?

Cum să revenim, oare, la conştiinţa responsabilă şi la credinţă sau la acea percepţie lăuntrică a unei realităţi mai puternice decât orice altceva din lumea exterioară? Căci aici pare a fi esenţa remediului unei boli terminale, în victoria spiritului asupra umanului.

Pentru asta, avem de acceptat faptul că nici o experienţă de viaţă nu vine la noi din întâmplare, iar dacă ea este dureroasă, dacă ne trezeşte fiori, dacă ne face să ne simţim rău, prin orice fel de emoţie negativă ne-ar trezi, să ne amintim că experienţa ne învaţă ceva. Poa­te am uitat să iertăm, să înţelegem, să acceptăm, să iubim, să tolerăm, să gândim binele, dar – mai ales – propria noastră emo­ţie negativă ne aminteşte că am ui­tat să ne dorim binele nouă în­şine.

Dacă înţelegem că n-avem ce face cu nimic din lume în lipsa vieţii, devenim capabili să inver­săm priorităţile, aşa încât cauzele de supărare, amărăciune şi suferinţă (aceleaşi care ne transformă în victime) să se risipească, şi viaţa să-şi reia în sufletul nostru locul ce i se cuvine: locul întâi.

de Maria Timuc

luni, 7 ianuarie 2013

Binecuvântare

 
Fie ca binecuvântarea luminii divine să fie asupra ta;lumină pe dinafară, lumină pe dinăuntru.
Cu lumina lui Dumnezeu strălucind peste tine,

Fie ca inima ta să strălucească cu caldură,ca un foc de tabără care-i salută pe prieteni şi pe străini deopotrivă.

Fie ca lumina Domnului să strălucească din ochii tăi,ca o lumânare în fereastră, salutând călătorul obosit.

Fie ca binecuvântarea ploii lui Dumnezeu să fie peste tine,curgându-ţi lin pe creştet şi revigorându-ţi sufletul cu dulceaţa florilor mici, abia înflorite.

Fie ca puterea vânturilor cerului să te binecuvânteze, să aducă ploaia care să-şi spele sufletul, strălucitor în lumina soarelui.

Fie ca binecuvântarea pământului lui Dumnezeu să fie peste tine, şi ca în umblarea ta pe drumurile vieţii, să ai întotdeauna o vorbă bună pentru cei pe care-i întâlneşti.

Fie ca să-nţelegi tăria şi puterea Domnului în furtunile iernii, în frumuseţea senină a creaţiei, şi în calmul apusului de soare vara.
Şi fie să-nţelegi că, oricât de nesemnificativ poţi părea în acest univers măreţ, tu eşti o parte importantă a planului lui Dumnezeu.

Fie ca El să vegheze asupra ta, şi să te ferească de rău.
 
Amin!

duminică, 6 ianuarie 2013

Darul hărăzit în momentul naşterii

Se pare că nu este întâmplător faptul că m-am născut duminica într-o zi de 7 , dăruindu-vă astfel ,cu drag, iubire din IUBIREA primită la naştere şi pe care o port în suflet pentru întreaga Creaţie a Lui Dumnezeu.


Care este acel dar special care ti-a fost harazit inca din momentul nasterii tale si care te va calauzi de-a lungul existentei tale pe acest pamant? Afla in functie de ziua saptamanii in care te-ai nascut!

Cei nascuti Luni – MIRACOLUL CUVANTULUI

Luni este o zi a inceputului, a cuvantului si a puterii de a incepe o actiune noua. Luni este o zi benefica pentru a-ti urma visurile si a le pune in practica. Ziua de luni aduce cu ea libertatea, libertatea cuvantului si a discursului. Nu ezita sa-ti exprimi exuberanta, individualitatea, entuziasmul in fata celorlalti chiar daca ai tendinta de a te inchide in tine uneori.

Darul cu care te-ai nascut este Darul Cuvantului si el trebuie impartasit. El te va ajuta sa deschizi numeroase porti in viata. Ai abilitatea de te face remarcat prin cuvant, fie el scris. Cuvantul tau influenteaza si schimba opinii, sprijina, pedepseste, dar ofera si afectiune si intelegere. Ai o mare putere de persuasiune, esti un bun mediator si stii cum sa aplanezi conflictele.

Cei nascuti Marti – MIRACOLUL VIETII

Marti este ziua actiunii, a inceputurilor initiate deja, a implicarii si a eficacitatii. Este o zi benefica pentru a continua o actiune inceputa si neterminata, pentru a lupta pentru ceea ce-ti doresti cu adevarat. Marti este o zi benefica pentru a te implica in propria viata si a de bucura de ea. Ziua de Marti aduce cu pasiunea, dorinta, pofta de viata, impulsivitatea. Aduce totodata dorinta nestavilita de a incerca cat mai multe, de a face cat mai multe, de a experimenta si gusta cat mai mult din tot ceea ce inseamna viata.

Cei nascuti marti au fost inzestrati cu Darul Vietii. Viata este darul pe care trebuie sa-l respecte si sa-l aprecieze cat mai mult. Lectia lor de viata este aceea de a-si stapani instinctele, orgoliile si instinctele de agresivitate si a se bucura cat mai mult de viata. Trebuie sa invete sa acorde atentie si corpului fizic si energiei care le parvine din surse exterioare. Puterea lor vine din viata a tot ceea ce ii inconjoara.

Cei nascuti Miercuri – MIRACOLUL IERTARII

Miercuri este o zi a continuitatii, a mobilitatii, a exprimarii, a informatiei, a cumpatarii, a puterii de a te adapta la zilele care vor urma. Miercuri este dar si o zi a iertarii, o zi a acceptarii si a impacarii. Este o zi in care ajungi la pace cu trecutul, pentru a face pace cu viitorul si a te integra la maximum in prezent. Este o zi benefica relatiilor cu ceilalti intrucat in aceasta zi conexiunile cu cei din jur se realizeaza pasnic, armonios, in ton cu vibratia universala. Daca te-ai angajat in conflicte in celelalte zile ale saptamanii, miercuri este ziua ideala pentru a le dizolva.

Cei nascuti miercuri sunt inzestrati cu un dar care nu este accesibil tuturor: Darul Iertarii. Chiar daca au experimentat momente si sentimente negative, au reusit sa treaca peste ele, intelegand ca iertarea interioara este cheia spre pace si armonie.

Cei nascuti Joi – MIRACOLUL CUNOASTERII

Joi este ziua expansiunii, a elaborarii, a autoexaminarii si a examinarii celorlalti. Ziua de joi este benefica pentru a-ti largi orizonturile si a-ti imbogati cunostintele, invatand, asimiland si testand teritorii si domenii netestate pana acum. Joi favorizeaza insusirea informatiilor si consolidarea lor. Joi este totodata ziua beneficiilor, a increderiii, a generozitatii, dar si a incercarilor de a accede metodele cunoasterii interioare. Ziua de joi aduce cu ea si o viziune aparte, un mod specific de a vedea si de a percepe lucrurile care au loc in exterior.

Cei nascuti Joi s-au nascut cu un har aparte: Harul Cunoasterii. Au o mare putere de intelegere a lucrurilor si o intuitie fantastica. Capacitatea lor de a judecata situatiile este una superioara. Vad si simt ceea ce altora le scapa, reusind sa patrunda chiar si in acele spatii de sub suprafata spre care multi blocheaza accesul.

Cei nascuti Vineri – MIRACOLUL FRUMUSETII

Vineri este ziua in care se celebreaza frumosul, iubirea de frumos, senzualitatea, bucuria de a trai. Vineri este ziua in care importanta acceptarii si recunoasterii propriei valori in ochii celorlalti devine primordiala. Aceasta zi este asociata cu prietenia, cu talentul, cu aprecierea. Vineri este ziua in care iti constientizezi cel mai bine existenta simturilor. Vineri este o zi benefica artelor frumoase, placerii, flirtului, cooperarii, indragostirii si construirii de relatii.

Cei nascuti intr-o zi de vineri s-au nascut cu un dar aparte: darul de a putea vedea frumusetea din lucruri, darul de a vedea frumusetea din ceilalti oameni, incercand sa o descopere si sa o valorifice si pe cea din interiorul lor. Acesti oameni s-au nascut cu talente aparte pe care este bine sa le puna in valoare. Aceste talente, fie ele legate de muzica, pictura, dans, etc. aduc lumina si frumusete in vietile multora.

Cei nascuti Sambata – MIRACOLUL CURAJULUI

Sambata este o zi a deciziilor, a dedicarii, a sacrificiilor, a autoimpunerii, a restrictiilor si a tacerii. Sambata este o zi benefica analizarii scopurilor si a actiunilor tale si a replanifarii lor. Sambata aduce cu ea luciditate si obiectivitate si atunci cand vine vorba de analizarea de sine. Totodata, sambata este conectata la ideea de respect, de stabilitate, de asumarea a consecintelor actiunilor tale. Totusi, sambata este si ziua in care incerci sa schimbi ceea ce ai facut gresit.

Nu este putin lucru sa ai curaj, sa ai indrazneala, sa ai vointa si sa ai puterea de a nu ceda. Cei nascuti sambata au aceste lucruri. S-au nascut caracterizati de Miracolul Curajului. Iar ambitia si dorinta de a reusi ii pot impulsiona sa ajunga pe drumuri pe care nu a mai ajuns nimeni inainte. Curajul le da celor nascuti sambata noroc in viata si reusita in ceea ce si-au propus. Nu se dau batuti cu una cu doua, iar atunci cand sunt loviti, se ridica si merg mai departe pe drumul pe care stiu ca trebuie sa ajunga.

Cei nascuti Duminica – MIRACOLUL IUBIRII

 
Duminica este o zi a plenitudinii, a implinirii, a finalizarii. Este totodata o zi a creatiei si a inspiratiei, o zi in care mintea si sufletul ating satietatea si simt nevoia repausului. Duminica este o zi benefica relaxarii si reincarcarii energetice si spirituale, este o zi caracterizata prin echilibru, pace si relatii apropiate cu cei dragi.

Cei nascuti Duminica au venit pe lume cu darul cel mai de pret poate dintre toate darurile: darul iubirii. Au o mare capacitate de iubire, iar iubirea lor se rasfrange asupra persoanelor care se afla in jurul lor. Sunt veseli, sarmanti, precum razele de soare. Alina, domolesc, binedispun, aduc cu ei si imprastie optimismul oriunde se duc. Au harul de a aduce zambetul pe chipul celor din jur si de a le lumina ziua. Unii dintre acestia poseda si simtul umorului.

sursa Garbo.ro

sâmbătă, 5 ianuarie 2013

IERTAREA sunt Eu


IERTAREA sunt Eu , cooperând cu evoluţia sufletului meu… şi cu impecabilitatea Creaţiei.
IERTAREA ştie că nu e nimic de iertat.
Înainte de prima respiraţie, înainte de prima bătaie a inimii este PRIMA ALEGERE.

Mamei MELE,
Al CĂREI OVUL L-AM ALES,
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
ÎI IERT TOT ce nu a fost IUBIRE
Şi a produs separarea.
MAMĂ, îţi mulţumesc pentru Darul Vieţii.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea.

TATĂLUI meu ,
A cărui Sămânţă am ales-o
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
ÎI IERT TOT ce nu a fost IUBIRE
Şi a produs separarea.
TATĂ, îţi mulţumesc pentru Darul Vieţii.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea.

SURORILOR mele ,
A căror companie am ales-o,
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
Alung toată trădarea prin IUBIRE
Şi păşesc încă o dată
În ETERNUL CERC al fraternităţii surorilor.
SURORILOR, vă mulţumesc pentru DARUL reflecţiei.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea
Şi de gelozia mea.

FRAŢILOR mei,
A căror companie am ales-o,
Înainte de a respira pentru prima dată pe această planetă,
Alung toată trădarea prin IUBIRE
Şi călesc încă o dată
În FOCUL inimii mele
Sabia ADEVĂRULUI
FRAŢILOR, vă mulţumesc pentru DARUL reflecţiei.
Mă eliberez de vina mea
De regretul meu
Şi de mânia mea
Şi de gelozia mea.

Către ACELE FIINŢE care în decursul veacurilor
Au cauzat teama de a-mi pătrunde conştiinţa
Îmi extind iertarea.
Le iubesc şi le accept pe acestea şi toate fiinţele
Precum mă iubesc şi accept pe mine
Şi îmi recunosc CONECTARAEA CU ÎNTREAGA CREAŢIE,

Prin recunoaşterea faptului că întotdeauna am putut să aleg
Că toate experienţele au adăugat perfecţiune la ceea ce sunt
Că eu sunt Sursa care-mi generează experienţele,
Identitatea mea depăşeşte această formă fizică.
Prin înţelegerea acestui fapt, mă eliberez de frica mea
Păşind din starea de victimă în cea de Creator.

sursa facebook
shared with love by Andreea Creţu
 

vineri, 4 ianuarie 2013

La casa sufletului


Demult a venit la un calugar, un om tare necajit si l-a intrebat: 

-Ce este rau cu mine? De ce nu imi gasesc linistea? De ce nu sunt multumit de viata mea? 

Batranul calugar a luat, atunci, o sticla si, dupa ce a umplut-o pe jumatate cu apa, a pus-o in fata omului si l-a intrebat : 

-Cum e aceasta sticla? 

-Este pe jumatate goala! 

-Vezi, i-a mai spus calugarul, eu o vad pe jumatate plina. 

In viata trebuie sa vezi partea frumoasa a lucrurilor. Nu este greu, mai ales ca in toate exista ceva frumos. Daca vom sti sa privim natura, vom vedea frumusete si bogatie. Daca vom sti sa-l privim pe om in adancul lui, vom vedea bunatate si dragoste. 

Privind astfel viata si oamenii, devenim noi insine mai frumosi, mai bogati si mai buni."

Fericirea nu depinde de context,ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viata,a celor ce dau ce e mai bun din ei,a celor ce refuza sa vada ca paharul e pe jumatate gol,....sau ca poate trei sferturi din el s-a scurs,....sau in cazuri cu adevarat nefericite,mai are doar doi stropi amarati de bine in el. Ferice de cei ce privesc paharul " din perspectiva cerului ",adica de sus,de unde pare vesnic plin si nu din lateral,unde orice picatura lipsa e observata cu usurinta. Ferice de cei ce canta,chiar daca suna fals,de cei ce danseaza,chiar daca nu stiu pasii,de cei care cad,iar apoi se ridica. Ferice de cei ce nu invata pentru note,de cei ce sufera zambind,de cei ce observa florile prafuite ce cresc in mizeria de la coltul trotoarului,de cei ce plang gratie dragostei,si nu singuratatii....de cel ce descopera o carte buna,...de cei ce fac cadouri,....de cei carora le place compania propriei lor persoane,...de cei ce mananca fara sa numere caloriile,....sau sa priveasca la ceas. Ferice de cei ce nu uita ca viata e una singura,ca modul in care o traiesti are consecinte,ca paharul trebuie privit de sus si ca acesta e umplut de DUMNEZEU. 

miercuri, 2 ianuarie 2013

Contabilitatea Vietii

de Marin Sorescu


Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali,
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem-una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

Va doresc timp!!!
"… Hai ca ma grabesc.''

N-am timp sa zambesc astazi, daramite sa mai fiu si fericit? Ce?! Asta e cea mai frumoasa zi de iarna ? Hai, dom'le, lasa-ma cu prostiile! Nu vezi ca am treaba, ca ma grabesc! Nu am timp. Trebuie sa ajung la munca, sa fac rapoarte, sa le dau mai departe, sa ma plimb in sedinte. Cum adica, sa ma bucur? Pai, cum? Sa ma bucur asa, din nimic? Hai, dom'le, fii mai serios. N-am eu timp de asa ceva."

Recunoasteti macar in parte discursul? N-a fost, fiecare dintre noi, cel putin o data, personajul principal al unei asemenea povesti? 

"N-am timp!" este, de departe, slagarul vremurilor noastre. Si boala oamenilor moderni care suntem.
N-avem timp de zambit sau de sperat, n-avem timp de cladit caractere sau definitivat personalitati, n-avem timp sa fim curajosi, n-avem timp sa ne stapanim propria viata. Avem timp doar cat sa ne plangem ca n-avem timp.

Traim pe fuga, iubim pe fuga, nu ajungem bine intr-un loc si deja ne gandim la cum arata urmatorul. Fast food, shortcut, coffee to go, totul e viteza, toate se fac pe repede-inainte. Unde e rabdarea de a contempla? Unde e nevoia de a reflecta? Unde e delectarea?

Avem electrocasnice pentru toate nevoile, care sa faca ele treaba in locul nostru. Avem lifturi care ne urca mai repede etajele. Avem becuri care se aprind la o simpla bataie din palme. Toate, menite sa ne usureze viata, sa ne ofere secunde pretioase. Si, cu toate astea, avem tot mai putin timp. Ce paradox fenomenal, nu credeti?

Mai trist este, insa, ca nu traim, iar ce n-am trait la timp, spunea Octavian Paler, nu mai traim niciodata. Asadar, timpul trece si noi ne trecem odata cu el... daca nu facem o schimbare. In viata noastra, in programul nostru, in lista de prioritati. Nu exista solutii corecte sau universale. Exista doar oameni si alegerile lor.
Prin urmare, esti ceea ce esti datorita alegerilor pe care le faci si fiecare alegere iti poate schimba viata in bine sau rau. Chiar si atunci cand nu alegi, de fapt ai ales sa nu alegi. Fiecare alegere iti influenteaza prezentul si viitorul, al tau si al celorlalti. 

Si trebuie sa alegem acel ceva care ne implineste, care face sa simtim timpul ca trecut cu folos. Cand va dati seama cum se face asta, sa-i invatati si pe altii!

Asadar…

Va doresc timp. Timp petrecut langa cei dragi (si trecatori), timp sa va zambeasca sufletul, timp sa munciti cu drag. Daca nu gasiti timp pentru toate astea, mai taiati din timpul acela pe care-l petreceti incruntati sau judecandu-i pe altii. Sau tinand suparari cu zilele. Sau incercand sa-i schimbati pe ceilalti, in loc sa-i acceptati asa cum sunt!!!!

Dar, mai ales, va doresc timp sa (re)descoperiti ce e cu adevarat important pentru voi. Cu cat mai repede, cu atat mai bine, caci, nu degeaba scria Marin Sorescu, "vine o vreme cand trebuie sa tragem sub noi o linie neagra si sa facem socoteala." Si cine poate sti cat de devreme sau de tarziu vine vremea noastra?


luni, 31 decembrie 2012

SFÂRŞIT DE AN … UN NOU ÎNCEPUT

Vă doresc cu toată forța inimii mele să aveți un an nou plin cu bucurii, cu momente fericite care să vă taie respirația, cu râsete în hohote, cu lacrimi de fericire, cu sărutări, cu mângâieri. 
 Vă îmbrățișez cu multă, multă Iubire și Lumină !
LA MULŢI ANI !


Sfârşit de an … un moment bun să punem punct gândurilor care ne întristează, obiceiurilor vechi şi nu foarte folositoare, superstiţiilor, un moment în care să facem o selecţie a ceea ce vrem să luăm cu noi în anul următor şi a ceea ce vrem să lăsăm în cufărul anului ce se încheie, un moment bun să ne rescriem scenariul de viaţă. 
Este o perioadă în care ne putem uita la noi şi „în noi” cu sinceritate, dar şi cu îngăduinţă pentru experienţele mai puţin plăcute, dar să vedem lucrurile clar, iar discursul nostru interior să fie onest, dar nu critic, îngăduitor, dar nu rupt de realitate. Să găsim o … balanţă, o cale de mijloc. 
Experienţele trecute sunt experienţe care ne ajută să creştem, nu greşeli, nu neşanse, doar EXPERIENŢE, fără de care nu am putea să fim ceea ce suntem, nu am fi evoluat emoţional şi spiritual. 
Este momentul să ne uşurăm şi să ne primenim sufletul pentru noul an, noile planuri, noile vise, pentru că acolo unde este „prea plin” de gânduri, îndoieli, frământări, ura ,nu este loc de vise, speranţe, iubire, viitor. 
Să le facem loc deci. Să punem ce este vechi în cufărul anului trecut şi să luăm cu noi experienţa de viaţă CÂŞTIGATĂ şi ceea ce a fost bun, să ne deschidem sufletul şi spiritul spre noul an. Să lăsăm poarta deschisă noilor experienţe, noilor prietenii fără a le contamina cu amintirea experienţelor nereuşite. 
Acum, putem ţese noi vise, planuri, putem începe proiecte noi, putem să iubim oameni noi, să ne facem prieteni noi, putem învăţa despre împăcare, despre împăcarea cu sine şi cu ceilalţi. Acum, în noul an, putem începe o filă nouă a existenţei noastre pe care să scriem ce până acum nu am îndrăznit a scrie. 
Va invit aşadar să vă aşezaţi pe sofa, să vă deschideţi sufletul şi mintea, să simţiţi în nări mirosul de cozonaci şi scorţişoară, să ascultaţi muzica din lăuntrul vostru şi să scrieţi. Scrieţi gânduri, speranţe şi vise pentru noul an. Scrieţi un NOU ÎNCEPUT. 
Va îmbrăţişez cu drag şi vă doresc linişte în suflet şi inspiraţie la „scris”! 

de Iulia Pasărin 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...