Azi am învățat

Motto: Când ştii că eşti vrednic de IUBIRE, ai tendinţa de a interpreta cuvintele şi faptele altora într-un mod iubitor.Nu eşti uşor de ofensat....
Dacă cineva este nepoliticos cu tine, iei în considerare posibilitatea ca el sau ea să fi avut o zi proastă. Nu te simţi victimizat sau insultat.
Modul tău de a privi viaţa depinde de cum te SIMŢI- demn de a fi iubit sau nu, vrednic sau nevrednic.
În ambele cazuri, vei crea o situaţie exterioară ce va consolida opinia ta despre tine însuţi.
(Paul Ferrini)

Azi am învăţat să caut minunea din mine şi mi-am găsit propria valoare. Aşa am descoperit că de fapt am învăţat să mă respect.

Azi am învăţat să trăiesc prezentul cu intensitate. Aşa am descoperit că trecutul nu mai contează şi că e mai bine să las deoparte frământările pentru viitor.

Azi am învăţat să nu caut la alţii, ceea ce este în mine. Aşa am descoperit că e mai simplu să dăruiesc necondiţionat, fără a aştepta ca ceilalţi să mă aprecieze.

Azi am învăţat că aşteptările şi neimplinirile nu fac decât să te împiedice să savurezi ceea ce ai deja. Aşa am descoperit că nimeni nu este obligat să-mi dea ceea ce-mi lipseşte mie.

Azi am învăţat să mă dezvolt, să doresc să dau mai multă valoare propriei mele vieţi. Aşa am descoperit să mă preţuiesc pe mine, ca apoi să le acord şi celorlalţi şansa imaginii unei existenţe minunate.

Azi am învăţat să-mi accept trecutul, fără regrete. Aşa am descoperit că pot ierta oamenii – şi, mai ales, că mă pot ierta pe mine, că fiecare întâmplare din viaţa mea este o lecţie importantă de viaţă şi că, într-o bună zi, voi cunoaşte semnificaţia ei.

Azi am învăţat ce este credinţa. Aşa am descoperit că important este cine sunt şi ceea ce reprezintă oamenii pentru mine.

Azi am învăţat că fiecare zi poate fi plină de zâmbete şi de mirări. Aşa am descoperit că drumul vieţii mele este o încântare şi e plin de sens.

Azi am învăţat să dau mai multă culoare existenţei mele şi a celorlalţi. Aşa am descoperit că e mai bine să accept felul de a fi al fiecăruia dintre noi – şi astfel, voi fi primită oriunde cu braţele deschise, găsind bucuria coincidenţei că, uneori, suntem la fel.

Azi am învăţat că pot pot fi un actor măreţ pe scena vieţii. Aşa am descoperit că nu este relevant ceea ce fac alţii, ci cât de bine îmi joc eu rolul, pentru a-i aduce diversitate omenirii.

Azi am învăţat că oamenii sunt uneori altfel decât ceea ce par a fi. Aşa am descoperit că, înainte de a te decide să judeci, poate ar fi mai bine să vrei să cunoşti povestea din spatele omului.

Azi am învăţat ce înseamnă să fii înţelept şi să te laşi pradă emoţiilor. Aşa am descoperit că eu sunt cea care trebuie să-şi trăiască propria existenţă, înainte de a cunoaşte direcţia celorlalți.

Azi am învăţat să mă bucur de viaţă şi să fac din ea o nesfârşită dorinţă de a călători în fiecare zi, dincolo de limite, de a străpunge banalul. Aşa am descoperit că e mai important să trăiesc intens, aşa cum îmi place, decât să-mi fie teamă de judecăţile celorlalţi.

Azi am învăţat că sinceritatea îţi aduce mai multă valoare şi linişte sufletească, decât o minciună croită cu desăvârşită măiestrie. Aşa am descoperit simplitatea cuvintelor, în locul unei avalanşe de fraze fără rost.

Azi am învăţat să trăiesc cu adevărat, să mă reinventez, să fiu lumină şi culoare, să-mi simt emoţiile, să mă abandonez fericirii. Aşa am descoperit iubirea care mistuie, baleierea între dorinţă şi acţiune, sentimentele contradictorii, pierderile care aduc evoluţie, tumultul unei existenţe pline de cunoaştere şi transformare.

Azi am învăţat să apreciez viaţa, oamenii, trăirile, frumuseţea exaltării , fascinaţia misterului uman, devenirile şi iubirile mele.

Autor text: Tudor Melania
sursă : http://filedelumina.ro

Recomandări pentru 2013.

Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu te merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu.

Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.

Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa fii tu insuti intr-o lume care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba pentru ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.

Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta daca vei continua sa il citesti pe ultimul.

Nu-ti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.

Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.

Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia… Completati voi lista mai departe.

Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie, caci vei crea probleme care nici nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insuficient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivite si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: “Ce am eu si toata lumea isi doreste?”.

Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.

Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna “Ceea ce mi-ai facut este in regula”, ci iertarea inseamna ”Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.

Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.

Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti – plangi, daca simti nevoia; este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie, intreba-te urmatorul lucru: “Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?”. Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate.

Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.

de Anatol Basarab

Iertarea

 

Iertarea este un atribut dumnezeiesc. Nu trebuie să facem un efort ca să ne dăm seama de neputinţa noastră de a ierta. Dar pe măsură ce Îi facem loc Lui Dumnezeu în fiinţa noastră, primim şi putere să iertăm. Iar când Îl punem pe Dumnezeu tot timpul în centrul atenţiei noastre, atunci iertăm orice faptă, fără a mai fi rugaţi.

Iertarea nu-i uşoară, e chiar imposibilă atunci când omul rămâne la puterile sale. Numai cine nu a iertat, poate spune că este uşor să ierţi. Pentru început, omul trebuie să încerce să nu urască pe cel ce i-a greşit. Apoi trebuie să aibă în vedere că Mântuitorul S-a jertfit şi pentru cel care i-a făcut rău. Deci, dacă Însuşi Dumnezeu l-a iertat, de vreme ce a murit pentru el, atunci şi noi suntem datori să iertăm dacă dorim să ajungem la asemănarea cu El. Iar lucrul de care nu trebuie să uităm niciodată, este acela de a-I cere neîncetat lui Dumnezeu putere de a ierta.

De ce este important să iertăm? Pentru că numai aşa ne întărim în iubire. Cine nu iartă, nu iubeşte. Şi cine nu-şi iubeşte semenii, nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. A ierta este semnul prezenţei Lui Dumnezeu în noi.

Adevărata iertare este însoţită de uitare. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că iertarea neînsoţită de uitare nu înseamnă nimic, e vorbă goală, flecăreală, amăgire şi mască a ţinerii de minte a răului. Şi în acest sens, amintea de părintele George Teodorescu care obişnuia să le spună enoriaşilor: "Vin la mine bărbaţi ori femei şi grăiesc: de iertat îl iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le răspund: zici că ierţi, dar că nu poţi uita. Prea bine. Ţi-ar plăcea însă, după ce te voi fi spovedit şi-ţi voi fi pus patrafirul pe cap şi voi fi rostit: te iert şi te dezleg, să vezi că sare Hristos de colo şi-mi strigă: l-oi fi iertând, Sfinţia Ta, dar să ştii că Eu unul nu-l uit. Aud?".

Iertarea păcatelor noastre de către Dumnezeu este condiţionată de iertarea greşiţilor noştri: "Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru cel ceresc" (Matei 6, 14). Iertând celor care ne greşesc, ne facem părtaşi de dragostea cu care Dumnezeu iubeşte lumea. Din nefericire, de multe ori când ne aflăm cu faţa către Dumnezeu nu mai luăm seamă la ce rostim - că Îi cerem să ne ierte în măsura în care noi am iertat: “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Iar alteori, după ce am cerut iertare, ne întoarcem către semeni însoţiţi de uitare, nu mai ţinem seamă că trebuie să iertăm pentru a o primi. Sau mai bine zis uităm că noi facem începutul iertării noastre, că noi suntem stăpânii judecării noastre: "După cum ai judecat, aşa te judec şi Eu! Dacă ierţi pe aproapele tău, te voi ierta şi Eu!"

Dacă oamenii s-ar cerceta pe ei înşişi ar putea vedea că iartă foarte puţin sau chiar deloc. Pierdem din vedere că măsura iubirii pentru cineva este măsura iertării pe care suntem în stare să o facem pentru el.

Un alt lucru pe care aş dori să-l scot în evidenţă atunci când vorbim de iertare, este că indiferent de păcatul în care am căzut, să ne ferim de credinţa că el întrece puterea de iertare a lui Dumnezeu. O astfel de credinţă este pricină de deznădejde. Şi rămânând în ea, ajungem să ne asemănăm cu Iuda, care a crezut că Hristos nu este atât de bun că să-l ierte. Şi ştim cum a trecut la cele veşnice.


În concluzie, vă îndemn să nu mizaţi pe ceea ce promovează cultura modernă pentru refacerea relaţiilor umane: negocierea, justiţia etc. Trăiţi cu conştiinţa că Dumnezeu, în nemăsurata Sa dragoste, ne-a dăruit puterea de a ierta. Iar când simţiţi că nu mai aveţi putere să iertaţi, gândiţi-vă că Dumnezeu a murit şi pentru cel care v-a greşit.

de Adrian Cocosila http://www.crestinortodox.ro/

 

Flacăra este credinţă!

Am aprins o lumânare şi am început să mă gândesc la flacăra care va arde fără încetare.

Privesc spre lumina nevinovată şi totuşi ucigătoare...în interiorul luminii e doar o flacără.

Scopul ei nu e doar să ardă ci şi să lumineze!

Lumânarea fără flacără nu îşi are rostul.

Deşi lumânarea e materialul solid, fără acea picătură de lumină numită flacără, nu îşi poate arăta splendoarea.

Omul are trup dar fără credinţă totul ar fi în zadar.

Ce importanță ar avea trupul dacă nu am avea în ce să credem?

Sau nu am avea speranţă de a crede, de a fi puternici.

Iubirea, încrederea şi curajul sunt cele mai puternice sentimente ce ne conduc în viaţă.

Sunt dintotdeauna acolo, în sufletul tău!

Flacăra este credinţă!

Femeia adevărată: 10 trăsături esențiale

Tăvălugul a fost pornit, n-am de ales. Trebuie să dau o replică materialului publicat ieri sub titlul Barbatul adevarat:zece trasaturi esentiale Ca să nu avem discuții ulterioare, voi lua cele zece trăsături esențiale, așa cum le văd femeile și voi așeza o oglindă în fața lor. Ar trebui ca în oglindă să se vadă femeia adevărată, cea care într-o bună zi va sta alături de bărbatul adevărat în muzeul figurilor de ceară, pentru ca noi, cei mai puțin norocoși, să ne facem poze cu ei, să avem ce pune pe facebook în zilele fără pisici sau cafele.

1. Un bărbat adevărat este puternic

1.1. O femeie adevărată e sursa puterii bărbatului ei. Ea îi suflă vânt sub aripi și-i servește drept conștiință și reazem. Puterea poate fi amețitoare.

2. Un bărbat adevărat este concentrat

2.1. O femeie adevărată poate risipi într-o clipă concentrarea bărbatului ei dar preferă să o facă doar în intimitatea căminului. Lumea de afară e o junglă, lipsa concentrării te poate impinge-n mlaștini.

3. Un bărbat adevărat e conştient de importanța familiei

3.1. O femeie adevărată ține familia în jurul ei. Are cheile casei (și nu mă refer aici la instrumentele de deschis uși) și-și știe toate socotelile. Face din casă „acasă” pentru bărbatul ei și pentru copiii lor.

4. Un bărbat adevărat nu bârfeşte

4.1. O femeie adevărată știe când să-și înfrâneze gura și are grijă să nu-și transforme casa în subiect de bârfă.

5. Cuvântul unui bărbat adevărat îl obligă

5.1. Cuvântul unei femei adevărate mângâie. Chiar și atunci când mustră. Ea știe cel mai bine că „vorba dulce mult aduce”.

6. Un bărbat adevărat se străduieşte să fie un model

6.1. O femeie adevărată modelează lumea din jurul ei și știe să facă asta cu delicatețe, diplomație și zâmbete.

7. Un bărbat adevărat îşi construieşte singur averea

7.1. O femeie adevărată nu risipește averea construită de bărbatul ei și îl ajută pe acesta să o înmulțească (vezi 1.1, 2.1, 3.1, 5.1 și 6.1).

8. Un bărbat adevărat nu arată ca o femeie

8.1. O femeie adevărtă nu se îndepărtează de feminitatea ei și nu încearcă să-și transforme bărbatul într-un metrosexual (nu, metrosexualii nu arată ca niște bărbați, asta-i treaba), îndepărtându-l de masculinitatea lui. E destul că gelul de duș ne distruge feromonii, nu-i musai să ne epilăm degetele și să ne pensăm sprâncenele.

9. Un bărbat adevărat este ordonat

9.1. O femeie adevărată are propria ei ordine și nu se abate de la ea. Este imprevizibilă și-și ține bărbatul atent și “la semne”. Ordinea borcanelor din cămară nu reflectă ordinea din viață.

10. Un bărbat adevărat se poate apăra

10.1 O femeie adevărată înțelege când trebuie să se lase protejată și când trebuie să ia atitudine singură. Unele lupte nu-s pentru femei, dar o femeie hotărâtă impune respect și rezervă din partea oricărui atacator.

Când un bărbat adevărat întâlnește o astfel de femeie, se însoară cu ea. Soțul meu așa a făcut!

Sursa:http://revistabulevard.ro

Bărbatul adevărat: 10 trăsături esențiale

    

Pentru a construi o casă ai nevoie de o bază solidă pe care să se înalţe toate celelalte lucruri frumoase. Pentru a construi un om mare ai nevoie, de asemenea, de o bază solidă pe care să clădeşti toate celelalte trăsături care îi deosebesc pe bărbaţii adevăraţi de… imberbi!

Bine, bine, dar ce contează cel mai şi cel mai mult?

1. Un bărbat adevărat este puternic Un bărbat adevărat nu se plânge și nu trebuie să meargă la medic de fiecare dată când strănută. Un bărbat adevărat ia decizii și trăieşte cu consecințele. Un bărbat adevărat își asumă responsabilitatea pentru acțiunile și cuvintele sale. Un bărbat adevărat este ferm. Dacă viața îi dă un picior în fund, bărbatul adevărat va face un pas înainte.

Un bărbat adevărat este coloana vertebrală a familiei sale și nu are timp să fie slab. Dacă ţi-e frică de păianjeni, înfruntă-ţi frica, altfel nu vei fi niciodată un bărbat adevărat.

2. Un bărbat adevărat este concentrat Un bărbat adevărat știe diferența între ceea ce este important și ceea ce nu este. Un bărbat adevărat nu pierde timpul cu prostii care nu-i aduc niciun beneficiu. Sigur, există lucruri pe care le puteți face ca un hobby, dar orice hobby trebuie să aibă un scop. Un bărbat adevărat se concentrează pe putere, bani și familie. El nu se concentrează pe sex. Sexul vine atunci când ai putere, bani și o iubită sau soţie (și dacă ea nu te satisface, există o mulțime de alte femei care o pot face, MAI ALES atunci când ești puternic și bogat).

3. Un bărbat adevărat e conştient de importanța familiei Un bărbat adevărat îşi va păstra familia puternică și îi va transmite istoria strămoșilor săi şi tradițiile. Un bărbat adevărat știe: copiii lui sunt darul lui Dumnezeu și trebuie trataţi ca atare, chiar dacă îi disciplinează din când în când.
Un bărbat adevărat cunoaşte, de asemenea, şi importanţa celeilalte „familii” a sale: colectivul de la locul de muncă. Atât familia cât şi colectivul sunt importante şi trebuie protejate cu aceeaşi încăpăţânare. Dacă aveți un colectiv, nu uitaţi cine vă e loial şi vă susţine la nevoie.

4. Un bărbat adevărat nu bârfeşte Un bărbat adevărat respectă Omertà şi îşi ține gura închisă. E informat, dar îşi măsoară cuvintele. Un bărbat adevărat nu dezvăluie mai mult decât trebuie și nu se angajează în discuții despre alții. Un bărbat adevărat nu discută despre lucruri pe care nu le cunoaște sau despre oameni pe care nu i-a întâlnit niciodată.

5. Cuvântul unui bărbat adevărat îl obligă Când un bărbat adevărat face o promisiune, o păstrează! Dacă nu o poate respecta, nu îşi dă cuvântul. Un bărbat adevărat mai degrabă ar muri decât să nu se ţină de cuvânt. Un bărbat adevărat știe: cuvintele sale sunt la fel de puternice ca și acțiunile sale și, tocmai de aceea, ele trebuie măsurate.

6. Un bărbat adevărat se străduieşte să fie un model Un bărbat adevărat se respectă pe sine și pe ceilalţi, în orice moment, cu excepția cazului, desigur, în care el însuşi este desconsiderat. Un bărbat adevărat este un exemplu pentru cei din jurul său și în special pentru copiii săi. Un bărbat adevărat nu lasă să i se vadă slăbiciunile.

7. Un bărbat adevărat îşi construieşte singur averea Un bărbat adevărat nu se mulţumeşte cu mâini întinse şi acţiuni caritabile atunci când vine vorba de averea sa personală. Un bărbat adevărat nu se mulțumeşte cu banii lu’ tata sau mama. El îşi decide singur destinul. Un bărbat adevărat care primeşte o moștenire de la înaintașii săi, ia moștenirea și o multiplică de 10 de ori.

8. Un bărbat adevărat nu arată ca o femeie Dar manichiura îngrijită e acceptabilă! Masajele făcute de personal de sex feminin sunt, de asemenea, tolerate. Un bărbat adevărat are cel puțin trei costume, care costă mai mult decât o cameră plină de escorte. Un bărbat adevărat poartă costum de cel puțin trei ori pe săptămână. Orice bărbat care nu știe cum se leagă o cravată nu se poate numi bărbat.

9. Un bărbat adevărat este ordonat Ați fost vreodată la şeful vostru acasă? Nu sunt nici cutii de pizza peste tot, nici haine pe podea și, mai mult ca sigur, nici facturi neachitate folosite pe post de suport de bere. Nici un conducător nu poate stăpâni nimic, dacă nu este stăpân acasă la el!
Acest lucru înseamnă, leneşilor din toată lumea, că trebuie să încetaţi să mai folosiţi macismul drept scuză pentru un stil de viaţă dezordonat; păstrați-vă casă curată, documentele în ordine și – mai ales – duceţi-vă costumele la curăţătorie.

10. Un bărbat adevărat se poate apăra Știţi ce-i lipsește lumii de azi? Liderii care au trebuit să lupte în drumul lor către culmi. Fiecare capo de succes s-a aflat la un moment dat la capătul greşit al bâtei. Dar aceşti lideri s-au ridicat din nou și din nou, până când au știut cum să stea pe propriile picioare – și acela este momentul în care poţi începe să urci scara.

Sfârşit.

Deci, ce am învățat astăzi? Am învățat că aveți o mulțime de teme de făcut înainte de a vă putea numi bărbaţi adevăraţi.

Iată o trăsătură bonus: un bărbat adevărat păstrează lucrurile simple. Dacă știi cuvinte mari, foloseşte-le rar și în mod corespunzător – cel puțin în fața celor care cred se cred mai deștepti decât tine.

Amintiți-vă, lucrurile din interior contează cel mai mult!

Sursă: askmen.com

http://revistabulevard.ro

Iertarea

Revin cu această postare din dorința de a face să înțeleagă cât mai multe persoane , importanța iertării celor ce ne-au greșit.

 

Iertarea este necesară atunci când nici trecerea cu vederea, nici tolerarea, nici acceptarea nu sunt de ajuns pentru a rezolva problema. Primul pas al iertării este hotărârea de a nu încerca să provoci o cantitate egală de durere persoanei care a cauzat răul. Atunci când te iert, renunţ la dreptul de a te răni pe măsură. Iertarea începe când renunţăm la ideea de a fi chit şi atunci când hotărâm să nu ne mai gândim la revanşă.

Următorul pas al iertării implică o nouă manieră de a vedea şi de a trăi. Atunci când suntem răniţi încetăm să ne mai uităm la cel care a cauzat rana ,nu mai vedem persoana, ci doar rana noastră. Când ne plasăm într-o stare de neiertare faţă de celălalt tindem să credem numai lucruri rele despre persoana în cauză. Ne vine să ne gândim la el numai în termenii durerii pe care ne-a cauzat-o. Atunci când ne iertăm unii pe alţii, începem să vedem mai clar. Nu ignorăm rănile, dar trecem cu privirea dincolo de ele. Redescoperim umanitatea din cel care ne-a rănit. Şi acea persoană este fructul a doi părinţi imperfecţi; este la fel de rănită, singură, slabă sau mioapă ca şi mine. Şi poartă-la fel ca mine- chipul Lui Dumnezeu.

Al treilea stadiu al iertării, cel care arată că ai făcut într-adevăr un progres real, este atunci când constaţi că-i vrei binele persoanei respective. Începi să speri lucruri frumoase pentru cel care te-a rănit. Îi doreşti din toată inima ca totul să fie în regulă între el şi Dumnezeu, că relaţiile sale să-i fie sănătoase şi viaţa să-i fie una fericită. Vei mai avea şi gânduri negre dar traiectoria inimii este îndreptată în direcţia corectă. Atunci când doreşti lucruri bune pentru persoana care te-a rănit profund, vei şti că Marele Dumnezeu Iertător a lucrat în inima ta.

Dumnezeu ne porunceşte să iertăm ori de câte ori suntem răniţi şi să ne împăcăm ori de câte ori este posibil, pentru că viaţa este prea scurtă ca să nu facem aşa. Nu vom mai avea niciodată o altă ocazie pentru asta. Dacă nu ierţi- dacă laşi mândria, resentimentele, încăpăţânarea şi autoapărarea să stea în calea ta- vei deveni o persoană dificilă şi plină de amărăciune. Vei purta în inima ta o povară care va strivi umanitatea din tine. Vei deveni mai rece, cu fiecare zi ce trece. Vei muri.

(după John Ortberg)

Ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă.

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de așa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, așa: ” Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greșiților noștri”,- ceea ce e un blestem.

Deci, în această privință, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca-Lumina de pe munte)

 

Am învățat...

Am învățat să trăiesc… pentru că există o diferență între a trăi și a exista.

Am învățat să fiu bună, empatică și dedicată oamenilor, dar să nu uit că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.

Am învățat să fiu îngăduitoare cu ignoranții și să fiu iertătoare cu cei răi și cu proștii.

Am învățat că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut și amânări inutile.

Am învățat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață în care nu sunt dorită și nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.

Am învățat că oamenii care nu caută apropierea de mine nu îmi simt lipsa și prin urmare, cine nu îmi simte lipsa nu mă iubește.

Am învățat să fiu mai rezervată în a mă implica sufletește și să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc.

Am învățat că dacă cineva mă iubește cu adevărat nu îmi va da motive să mă îndoiesc de asta. Am învățat că mai întâi de toate trebuie să încerc să mă ajut singură și abia apoi să strig după ajutor.

Am învățat că de multe ori în spatele bunelor intenții se ascund interese proprii.

Am învățat să nu caut mereu vinovați pentru eșecurile mele și să îmi asum cu responsabilitate și cu demnitate greșelile.

Am învățat că am voie să greșesc și că oamenii nu au voie să mă judece. Că nu trebuie să cer aprobări pentru a trăi cum vreau. Că nu trebuie să mă simt vinovată și nici să mă justific pentru felul în care îmi administrez viața.

Am învățat că am dreptul să fac doar ce vreau eu și că uneori n-ar trebui să mă intereseze ce vor alții.

Am învățat că trebuie să îmi protejez secretele și că este important să fiu selectivă în privința oamenilor în fața cărora mă pot destăinui, pentru că unii te ascultă doar pentru a afla informații despre tine, pe care mai târziu le vor folosi împotriva ta.

Am învățat că exhibându-mi fragilitatea sufletească îmi asum riscul să se profite de vulnerabilitatea mea.

Am învățat că nu am dreptul să depind de nimeni pentru a fi fericită.

Am învățat că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima și că ambele pot fi supuse rătăcirilor.

Am învățat să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influențează viața și îmi răstoarnă universul. Am învățat că iubirea nu trebuie păzită.

Am învățat că nu merită să plâng după oamenii care nu m-au iubit și care m-au abandonat. Că aceia care m-au însoțit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât niște umbre, care doar m-au privat de soare…

Am învățat să nu mai privesc spre trecut, pentru că nu într-acolo mă îndrept.

Am învățat că viața înseamnă alegeri și că niciodată nu este prea târziu să o trăiesc așa cum doresc.

Am învățat că atunci când iubești, nu există distanțe care să nu poată fi parcurse.

Am învățat că iubirea și binele nu le pot oferi cu forța celor care nu le vor.

Am învățat să stau uneori doar eu cu mine și să nu mă mai simt singură… și, că de multe ori pot fi înconjurată de o mulțime de oameni și totuși să cunosc cea mai cumplită singurătate.

Am învățat să mă bazez pe propriile mele puteri, să cred în mine și să nu-i mai las pe alții să mă descurajeze, sau să îmi spună ce și cât pot.

Am învățat că valoarea reușitelor mele este direct proporțională cu lipsa de importanță pe care o acord lucrurilor și oamenilor care nu merită.

Am învățat că doar eu știu cel mai bine cine sunt cu adevărat și că fiecare om mă poate vedea diferit. Că voi fi aprobată și dezaprobată în egală măsura pentru ceea ce sunt.

Am învățat să nu mai ascult păreri despre mine. Că oamenii mă vor judeca mai mult după prejudecăți proprii, decât după calitățile mele obiective.

Am învățat că oricât de bună aș fi, oamenii îmi vor căuta defecte. Iar atunci când nu le vor găsi, le vor născoci. Pentru că unii nu suportă să vadă la alții un spirit superior.

Am învățat că oricât de mult m-aș strădui, nu voi reuși niciodată să-i mulțumesc pe toți.

Am învățat că nu este important să fiu acceptată de toată lumea. Că îmi pot vedea de drum și fără să am aprobarea tuturor.

Am învățat să pierd, să uit, să iert și să ignor.

Am învățat că trebuie să existe și buni și răi, dar, că oricine se poate schimba neașteptat, atât în bine, cât și în rău.

Am învățat că omul rezonabil se adaptează lumii în care trăiește și că doar omul nerezonabil persistă în încercarea lui de a adapta lumea la el. Că dorințele și nevoile mele nu trebuie să fie o prioritate pentru ceilalți.

Am învățat să nu mai am așteptări. Pentru că oamenii nu se vor purta mereu echitabil și nu vor fi mereu recunoscători când îi ajut. Iar unii vor uita de îndată ajutorul oferit.

Am învățat că oamenii te resping dacă nu le faci mereu pe plac și te uită dacă nu mai au nevoie de tine.

Am învățat că nu sunt obligată să îmi ascund sentimentele și părerile față de ceilalți și că nu trebuie să-i menajez pe aceia care nu suportă sinceritatea. Că a fi asertivă înseamnă a fi liberă și că nimic nu e mai de preț ca libertatea.

Am învățat să îmi cunosc limitele pentru că doar eu pot forța depășirea acestora.

Am învățat că uneori, un dialog cu mine însămi mă poate ajuta de o mie de ori mai mult, decât dacă aș discuta cu alte persoane.

Am învățat că atunci când o ușă se închide, o alta se deschide, dar totul e să nu-mi rup gâtul traversând holul dintre ele.

Am învățat că starea mea de dispoziție depinde doar de mine, nu de starea vremii, nici de toanele altora.

Am învățat să merg tot mai sigură pe propriile-mi picioare, dar să nu uit niciodată cine m-a susținut să nu cad.

Am învățat că atunci când cineva îmi face brânci, trebuie să mă ridic cu spatele, altfel ar trebui să îngenunchez și, numai Dumnezeu merită să stai în genunchi în fața Lui.

Am învățat să nu mă mai cert și să evit conflictele. Am învățat că proștii nu au acces la ironie și de aceea se vor opri la insultă.

Am învățat că dacă unii oameni mă vorbesc pe la spate, înseamnă că nu se află în poziția care să le permită să imi dea peste nas.

Am învățat că cel mai mare compliment pe care îl pot face prostiei unora, este să mă dau la o parte că să o vadă toată lumea.

Am învățat să iubesc viața cu tot ce îmi oferă, să iubesc oamenii și să iubesc tot ceea ce a creat Dumnezeu. Am învățat să zâmbesc chiar și atunci când sufletul îmi plânge și, că după orice zi grea există un mâine, care îmi va oferi noi șanse de reușită.

Am învățat să fiu eu și să nu îmi fie teamă să mă arăt cu bune și cu rele.

Am învățat să mă iert și să mă iubesc.

***

Fii binecuvântată cu iubire și lumină IrinaB.
Mulțumesc!
sursa: http://www.irinab.com/
 

Despre Oamenii „Toxici” – Pesimismul şi Furia

Cu siguranţă că ai întâlnit sau ai chiar acum în preajma ta o persoană care se plânge încontinuu despre cât de greu îi este în viaţă, despre cât de mult suferă şi cât de neînţeleasă este ea în suferinţa ei. Sau poate că ai lângă tine o persoană care exprimă doar nemulţumire, furie, frustrare şi căreia nimic nu-i este pe plac. Sau poate eşti chiar tu o astfel de persoană şi te tot identifici cu această stare spunând neîncetat „aşa sunt eu”…

Într-adevăr mentalul uman este orientat predominant către negativ şi avem nevoie de conştientizarea acestui fapt şi apoi de dorinţa de a ne schimba această stare. Dar cum procedăm în cazul în care cei din anturajul nostru se poziţionează în postura fie de victimă, fie de persecutor? Îi acceptăm aşa cum sunt şi le ascultăm la nesfârşit povestea perdantă? Şi ce efect are acest lucru asupra noastră?

Ei bine, acest efect nu are cum să fie vreodată unul bun, şi găseşti aici diferite explicaţii ale acestei afirmaţii, incluzând experimentele făcute de Masaru Emoto pe cristalele de apă, kinesiologia, fizica cuantică, ş.a.m.d.

Starea depresivă este normală, între anumite limite, în viaţa fiecărui om. Însă, atunci când devine o obişnuinţă, are nevoie de a fi tratată ca orice boală fizică. Dacă avem un membru în familie care aduce tot timpul în prim plan, în orice discuţie, doar părţile negative ale existenţei sale şi îşi cere validată această suferinţă continuă de către cei apropiaţi, cel mai bun lucru pe care îl pot face cei ce îi doresc binele, este să o ajute să conştientizeze că are o problemă, care are o soluţie relativ uşoară. Evident, atunci când îi propunem o altă variantă de a-şi trăi viaţa, reacţia ar putea fi „ştiam eu că nici tu nu mă înţelegi şi că nu-ţi place de mine”…

De unde vine această reacţie? Din rezistenţa la schimbare: această persoană obţine cu siguranţă beneficii secundare din acest statut de victimă, plus că, inconştientul ei, cel obişnuit cu actuala stare de fapt, se simte ameninţat în status-quo-ul său, simte că-şi pierde „obiectul muncii” (căutarea şi reiterarea continuă a aspectelor fataliste, negative) şi ştie că va trebui să depună un efort pentru a trece la o nouă stare mentală, pe care în acest moment nici nu o percepe ca fiind o posibilitate… nu mai ştie cum este să trăieşti fără această povară. Din păcate, printre problemele de sănătate la care se expune o persoană care trăieşte în acest mod se regăsesc problemele pulmonare, renale, autoimune, precum şi cancerul.

Furia – să luăm un caz concret: am întâlnit familii (sau colectivităţi) în care unul dintre membrii are un comportament dur, în care nu exprimă decât furie, nemulţumire, iritare şi îi învinovăteşte sau îi responsabilizează pe toţi ceilalţi de faptul că el este nevoit să se înfurie ca şi reacţie la comportamentul lor. Familia acceptă acest comportament abuziv (care uneori implică, pe lângă abuzul emoţional şi abuzul fizic), tocmai datorită acestui sentiment de culpabilitate indus de abuzator, fie pentru că s-a obişnuit cu aceste accese de furie şi/sau a învăţat să trăiască cu ele. „Aşa este el, noi trebuie să-l înţelegem şi să-i facem pe plac!” Nu mai vorbesc aici despre urmările traumatizante pe care le are un asemenea comportament asupra copiilor care cresc într-un astfel de mediu…

Ce este de făcut? Evident, un prim pas ar fi recunoaşterea faptului că acest comportament nu este normal, ci, din contră, este nociv atât pentru persoana abuzatoare în sine, cât şi pentru ceilalţi. O persoană care este tot timpul sub o stare de surescitare nervoasă este predispusă la boli coronariene, ale sistemului nervos, ale sistemului digestiv (stomac, ficat, intestine, etc), tulburări ale tensiunii arteriale, atacuri cerebrale etc. Al doilea pas ar fi să-i explicăm acestui om, atunci când putem, cu mult calm şi pe un ton neutru, efectele din punct de vedere al sănătăţii pe care le are acest comportament pentru propria sa sănătate, impactul acestui comportament asupra celorlalţi şi să adaugăm faptul că are nevoie de ajutor specializat. Uşor de spun, greu de făcut, nu-i aşa? Probabil că ne vom alege cu o nouă criză de furie… Ei bine, atunci pentru autoprotecţia noastră, cea mai bună soluţie este, atunci când este posibil, să ne îndepărtăm de această persoană. Dacă rămânem şi acceptăm stilul acesta de viaţă, nefericirea va fi o constantă şi o certitudine de ambele părţi.

În situaţiile enumerate mai sus, empatia este folositoare doar pentru a înţelege faptul că aceste persoane au nevoie de ajutor. Însă, deşi avem intenţii pozitive, trebuie să ştim că, ori de câte ori îi ascultăm sau le acceptăm comportamentul disfuncţional, nu facem decât să le reîntărim acest comportament. Prin faptul că se simt acceptaţi, nu are cum să apară dorinţa de a se schimba şi astfel suntem egal responsabili de menţinerea simptomului şi de propria noastră nefericire. Este ca şi în situaţia alcoolicilor: dacă continuăm să le furnizăm alcool, datorită comodităţii şi a obişnuinţei, nu poate să se deschidă calea spre vindecare, decât, poate, când este prea târziu pentru toţi cei implicaţi.

Cum ar fi să ne gândim că aceste persoane își menţin boala tocmai datorită nouă, cei care îi înţelegem şi îi acceptăm aşa cum sunt şi ne lăsăm antrenaţi şi afectaţi de boala lor, uneori cu preţul propriei noastre stări de sănătate psihică şi/sau fizică.

Până la urmă, important este să conştientizezi faptul că nu poţi să salvezi pe nimeni de sine înşuşi…

de Ursula Sandner - psihoterapeut

Aleg IUBIREA...

... pentru că un inel cu diamant nu leagă două suflete mai mult decât un inel simplu, din argint.

... pentru că într-un castel, doi oameni se pot rătăci unul de celălalt, pe când, într-o casă micuţă vor fi mereu cât mai aproape, împărţind toate momentele lor.

... pentru că gaura din canapea, apropie.

... pentru că bucuria de a avea totul nu se poate compara cu bucuria clipei când realizezi ceva pentru care aţi aşteptat şi aţi făcut sacrificii unul pentru celălalt.

... pentru că un măr împărţit la doi, este mai bun decât orice cină sofisticată într-un restaurant de lux, unde cei doi se simt înstrăinaţi.

... pentru că o cană din care beau amândoi poartă și aroma iubirii celuilalt.

... pentru că o limuzină luxoasă, chiar dacă asigură confort, nu oferă aceeaşi siguranţă şi împlinire ca atunci când doi oameni merg ținându-se de mână.

... pentru că mai devreme sau mai târziu, lucrurile şi confortul vor deveni rutină şi vor face sufletele să simtă lipsa iubirii.

... pentru că niciodată cele mai frumoase haine și bijuterii nu mă vor face să fiu mai frumoasă decât privirea plină de iubire a celui care mă va considera perfectă, indiferent de felul în care aș arăta.

... pentru că frumusețea fizică a unui om nu va putea compensa niciodată frumusețea inepuizabilă a unui suflet minunat.

... pentru că niciun lucru pământesc nu oferă atâta fericire câtă oferă iubirea.

Aleg iubirea... pentru că un om care are o inimă plină de iubire, nu va fi niciodată singur, sărac sau urât.

Voi ce-ați ales?

http://www.irinab.com

Secretul fericirii

Cu mulţi ani in urmă, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.

Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.

Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.

Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:

- Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?

Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:

- Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent.

În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii:

Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.

Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.” Acest pas se cheamă autostimă ridicată.

Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine. Acest pas se cheamă motivare.

Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.

Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită! Ştiu că e greu, dar nu imposibil.

Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.

Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.

Al optulea şi ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.

Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi!

sursa http://www.ozibuna.net/

Să creștem în toate privințele!

Continuând să fim o materie primă a schimbărilor uităm că de fapt viaţa trebuie să fie o căutare. O experienţă prin care maturizandu`ne, să conştientizăm sensul pentru care am fost creaţi. Maturizandu`te poţi pătrunde clipă de clipă tot mai adânc în princiipile vieţii. Fiecare dintre noi ne`am născut inocenţi, fără să putem deosebi ce este bine de ce este rău. Dar orice copil născut devine bătrân după trecerea timpului. Însă, bătrâneţea nu garantează maturitatea. Maturitatea vine din conştientizare. Şi nu poţi ajunge la cea mai ascuţită inteligentă plonjând de la o vârstă fragedă în momentul prezent. Creşterea se face treptat. Şi nu experienţa de viaţă caracterizează această creştere. Ţine mai mult de călătoria lăuntrică, de experienţele interiorului. Ajuns acolo în interiorul tău, descoperindu`te, maturitatea începe să dea graţie tuturor acţiunilor tale. Tot ce faci te exprimă, purtând semnătura ta. Începi să îţi dai seama că nu exişti doar ca să trăieşti îmbătrânind. Omul matur nu ţine seamă de alţii şi nu depinde de părerile lor. Tot ce face este autentic şi reuşeşte să transmită ceea ce vrea să spună. Niciodată nu spune ce vor alţii să audă.

Omul matur nu creşte doar fizic – el creşte în toate privinţele.

Atunci când creşterea este una sănătoasă, poţi să te hrăneşti din “hrană tare” – hrană ce este pentru oamenii mari. Pentru aceia a cărora judecată s`a desprins prin întrebuinţare, să deosebească binele şi râul. “Copiii” într`adevăr plutesc şi sunt purtaţi de orice val de învăţătură. Dar nici cine a crescut şi s`a dezvoltat nu se poate lăuda că ştie deja totul. Maturizarea urmează procesul unei călătorii. Pe măsură ce te apropii de locul destinaţiei, capacitatea de cunostientizare creşte inevitabil, iar bucuria ţi`e tot mai mare. Scopul nu este doar să călătoreşti, ci să ajungi acolo la destinaţia Adevărului.
Nimeni nu a fost creat pentru o viaţă mediocră, obişnuită sau fără importantă. Dimpotrivă, fiecare suntem scopul unei existenţe ce acceptă doar originalul. Dar există o singură direcţie pe care o putem alege dacă nu dorim să fim doar nişte adulţi dizolvaţi în copii – adulţi care se află într`o lume competitivă , unde dorinţa de putere este totul şi ideea de a fi cineva important domină întreaga lor fiinţă – exemplul absolut. Maturitatea nu caută şi nu îşi doreşte aşa ceva. Este imponderabilă. Asemenea florii de lotus – este pe apă, dar apa nu o atinge. Omul matur rămâne în lume, dar lumea nu mai are niciun impact asupra lui. Ba mai mult, viaţa lui poate să influenţeze lumea. El va părea acelaşi, dar nu va fi acelaşi. Va fi în lume, dar nu lumea va fi în el. Doar un om matur poate alege să nu se bucure de toate plăcerile oferite de lume. El croieşte cărări drepte cu picioarele lui, iar pentru bucuria ce îi stă înainte, reuşeşte să îşi păstreze ochii aţintiţi spre răsplătire. Ştie că depărtandu`se de Adevăr, ar merge după lucruri de nimic, care nu aduc niciun folos. Ai nevoie de contrast ca să poţi face diferenţa între lucruri. Este dureros să creşti. Dar durerea aduce agerime. Cu cât plăteşti mai mult, cu atât ai mai mult de câştigat. Iar dacă ţi`ai putea risca toată viaţa dorindu`ţi să creşti din ce în ce mai mult, în toate privinţele, ajungând la Cel ce este Capătul, realizarea ta va fi răsplătită.

Îmbătrânirea înseamnă irosire – Creşterea înseamnă conştientizare!

sursa e-mail

 

Prezentul tău este perfect!

Trebuie să mă schimb?

Tu crezi că este ceva în neregulă cu tine. Atunci când auzi în jurul tău că trebuie să te schimbi, fugi de asta. De ce? Pentru că, încă din copilărie, ţi s-a spus că tu nu eşti de ajuns, că ceva este în neregulă cu tine şi că trebuie să te schimbi. Tu trebuie să laşi ceva în urmă şi să preiei un rol pe care să ţi-l însuşeşti şi să-l joci din ce în ce mai bine.

De aceea, astăzi, când afli că iar trebuie să te schimbi ca să fii fericit, echilibrat, iubit, tu o iei razna. În tine se creează aceeaşi opoziţie ca în trecut. Ufff, iar trebuie să mă schimb? Şi acum trebuie să aleg eu? Eii, eu m-am cam săturat de atâtea schimbări!

Te-ai săturat de atâtea schimbări, de roluri, de măşti care ţi se îndeasă pe faţă, eu înţeleg asta. Te-ai săturat ca alţii să-ţi sugereze că nu eşti complet, destul, astfel încât să trăieşti fericit, liniştit şi împăcat cu tine.

Te înţeleg. Şi eu mă săturasem. Şi eu obosisem. Şi eu începeam să fiu din ce în ce mai reticentă la o autoritate exterioară, indiferent ce îmi cerea. Unde mai eram eu? Între atâtea “dă-te mai încolo, fă aia, fă ailaltă”?

Eu eram undeva în trecut sau în viitor. În prezent eram doar revoltată şi sătulă de toate. Nu mai aveam energie să fac nicio schimbare, să mai accept niciun rol. Mă simţeam neputincioasă, neîndreptăţită, mincinoasă, laşă… Nu eram deajuns, indiferent ce aş fi făcut, nu eram deajuns ca să fiu acceptată, recompensată, validată, crezută, iubită.

În oceanul atâtor frustrări care aş fi vrut să se termine, dar eu nu ştiam cum, viaţa mi-a oferit un “colac de salvare”: a făcut apa oceanului fierbinte… Umor negru? Pedeapsă? Nicidecum. Dacă mi-ar fi oferit un colac de salvare, m-aş fi închinat la colacul ăla şi l-aş fi numit “norocul chior al vieţii mele”. El ar fi devenit următoarea autoritate care avea să-mi spună cum să-mi trăiesc viaţa. Era salvatorul care trebuia gratificat ca doar îi datoram viaţa mea.

Făcând apa oceanului fierbinte, mi-a dat motivaţia necesară ca eu să aleg odată pentru totdeauna să părăsesc acel ocean de neputinţă. Dar cum? Aici e frumuseţea: prin propriile forţe. O da, cât este de frumos să-ţi recapeţi propriile forţe, propria unicitate şi iubire de sine. Şi cum altfel să le capeţi decât în lupta propriei salvări?

Înţelegi tu de ce eşti perfect aşa cum eşti? Înţelegi de ce eşti în momentul potrivit al evoluţiei tale? Indiferent dacă eşti acum în oceanul neputinţei, indiferent dacă apa oceanului a devenit foarte fierbinte, indiferent dacă acum îţi faci planul de scăpare sau chiar dacă acum ajungi la mal…dragul meu, draga mea, tu eşti exact acolo unde trebuie să fii.

Iubesc viaţa că a făcut fierbinte apa oceanului de neputinţă pe care pluteam în derivă. Altfel nu aş fi ştiut niciodată cât sunt de puternică!

Binecuvântez viaţa şi pe noi exact aşa cum suntem!

Roxana Ilea - Vorbitor Motivaţional.
sursa : ozibuna.net

Momentul Prezent şi Călătoria Vieţii

Atunci când porneşti într-o călătorie, e foarte bine să te uiţi la o hartă rutieră. Aceasta este o invenţie intelectuală, care te ajută să capeţi o idee generală despre modul în care trebuie să procedezi. Dar ea nu este şi nu poate fi niciodată o adevărată descriere a drumului.

Nimeni nu-ţi poate spune cum va arăta acel drum. Numai experienţa ta poate face acest lucru. În orice situaţie apare un moment în care iau sfârşit pregătirile şi începe experienţa. Faptul că ştii,că te-ai pregătit bine, îţi poate da convingerea că totul va fi în regulă, dar reuşita apare numai atunci când te bizui pe tine însuţi. Convingerea este un lucrul important, la care trebuie să renunţi în cadrul experienţei. În felul acesta, faci un salt uriaş înspre credinţă.

Cu timpul, toată lumea trebuie să pună harta jos şi să fie prezentă în cadrul experienţei. Pe parcursul călătoriei apar întâmplări neaşteptate, abateri din drum, schimbare de vreme. A conduce o maşină este cu totul altceva decât a te uita pe o hartă.

Cel mai bun lucru pe care această gândire lineară şi secvenţială ţi-l poate da este o hartă a experienţei tale potenţiale. Dar ea nu te poate conduce pe parcursul acestei experienţe. Atunci când te afli în mijlocul experienţei, există semne care te ajută. Indicatorul de ocolire îţi spune că trebuie să schimbi direcţia. Indicatoarele de pe autostradă îţi spun cum s-o iei pe banda care trebuie, sau când să faci la stânga. Există indicatoare care-ţi arată unde se află locuri în care poţi să mănânci, să dormi sau să găseşti benzină. Dacă nu citeşti aceste indicatoare, nu poţi avea o experienţă reuşită. Indicatoarele vin din interfaţa dintre realitatea exterioară şi cea interioară. Ele sunt create prin conexiunea noastră intuitivă cu viaţa.

Indicatoarele ne apar numai în momentul prezent. Nu găseşti unul care să-ţi spună „Mâine sau, cândva, luna viitoare, mergi drept înainte”. Indicatorul îţi spune să mergi drept înainte acum, sau foarte curând. El îţi arată cum să procedezi, aici şi acum. Indicatoarele sunt extrem de folositoare şi importante. Din nefericire, ele sunt aproape complet nebăgate în seamă de către emisfera stângă a creierului – mintea lineară.

Atunci când porneşti într-o călătorie, o hartă îţi poate fi de mare ajutor. Informaţia emisferei stângi a creierului te poate ajuta să te pregăteşti. Dar, o dată pornit, indicatoarele sunt absolut necesare. Dai tu oare atenţie indicatoarelor ce apar în viaţa ta, sau încerci să-ţi organizezi viaţa, folosind numai harta?

Fiecare dintre voi are acces la îndrumarea aflată la un nivel emoţional profund. Dacă „vei fi împreună” cu experienţa ta, vei simţi indicatoarele care apar. Ele îţi pot spune simplu că „asta e în regulă” sau ..nu e bine ce faci” – iar aceasta este, adesea, singura informaţie de care ai nevoie. Pentru a primi îndrumare nu e nevoie să ai viziunea unui sfânt. Îndrumarea este marele tău aliat în viaţă. Atunci când te bazezi pe ea, poţi să mergi înainte cu un minim de planificare. Dar atunci când o ignori, oricât ai planifica, tot nu ajungi acasă.

Atunci când ştii unde vrei să mergi, te poţi baza pe îndrumarea din tine care te ajută să ajungi acolo. A încerca să-ţi dai seama pe plan intelectual „cum să ajungi acolo” este un exerciţiu inutil. Pur şi simplu, nu poţi să ştii dinainte. Dar, atunci când te vei afla în decursul experienţei, indicatoarele vor apare şi vei şti încotro să o apuci.

Cu cât ai mai mare încredere în îndrumările din tine, cu atât viaţa îţi devine mai spontană. Planurile sunt întotdeauna tentative care permit provocări şi daruri neanticipate. Dar aceasta nu înseamnă că nu eşti pe deplin implicat. În realitate, poţi să iei hotărâri plecând dintr-un loc mult mai profund. Iar când te implici total, o faci fără nici un fel de sacrificiu.

Schimbarea direcţiei

Adesea, pe parcursul vieţii, trebuie revizuit modul de implicare. Faci un plan pentru viitor, iar acesta nu se materializează. Oricât de tare te străduieşti să-l urmezi, el nu se împlineşte. Acesta e un indiciu că trebuie să te repliezi, să renunţi la ceea ce te aşteptai în funcţie de trecut şi să te deschizi spre ceea ce vrea să se întâmple în acest moment.

Renegocierea implicărilor nu este un semn de slăbiciune sau de inconsecvenţă, decât dacă se întâmplă în permanenţă. Atunci când ceva pare că nu iese aşa cum vrei, cel mai bun lucru de făcut este să spui adevărul celorlalţi oameni implicaţi. Cel mai adesea vei descoperi că ceilalţi au propriile lor rezerve în privinţa acelui plan. Prin urmare, revizuirea lui se face în interesul tuturor părţilor.

Uneori, e posibil să ceri o schimbare care nu va fi acceptată de către ceilalţi. Atunci, va trebui să te adaptezi lor şi să decizi dacă această schimbare este cu adevărat importantă pentru tine. Este oare realizarea planului cu adevărat importantă pentru cealaltă persoană? Poţi tu să faci ce ţi-ai propus – şi să-ţi păstrezi totuşi demnitatea? De obicei, dacă intenţia ta este să te respecţi pe tine însuţi şi pe ceilalţi, se poate găsi o soluţie reciproc acceptabilă. Menţinerea în permanenţă a ideii că binele tău cel mai mare nu intră în conflict cu binele cel mai mare al altora, facilitează descoperirea soluţiilor care îi respectă pe toţi în mod egal.

Abuzurile şi trădarea apar atunci când ţii cu dinţii de un plan sau, din cauza fricii, încalci înţelegeri. Dacă îţi asumi o obligaţie şi nu te simţi bine respectând-o, trebuie să comunici acest lucru persoanelor implicate. Important în acest caz nu este dacă se ţine o promisiune, ci dacă este comunicată modificarea ce s-a petrecut în inima ta, sau în hotărârea pe care ai luat-o. Întotdeauna îi respecţi cel mai bine pe ceilalţi, spunându-le adevărul despre propria ta experienţă.

Trădarea apare din cauza reacţiei celorlalţi. Se creează frică, iar aceasta nu este recunoscută şi nici comunicată. Comportamentul bazat pe frică, ce apare ca rezultat, este un atac împotriva altora. Alternativa e o comunicare cinstită. Când spui altuia „simt că mi-e frică şi nu sunt sigur că-mi pot ţine promisiunea”, ai respectat atât pe cealaltă persoană, cât şi pe tine însuţi. Dar dacă nu spui nimic şi te retragi din cauza fricii, sau acţionezi într-un mod ostil, pur şi simplu adânceşti frica pe care o trăieşti (şi pe care, probabil, o trăieşte şi cealaltă persoană).

Problema implicării reprezintă una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă fiinţele umane. Frica de a fi controlat, abandonat şi trădat se manifestă pretutindeni. Cei care pretind dragoste de la alţii sau cedează în faţa acelor pretenţii sunt, în cele din urmă, abandonaţi sau trădaţi. Acest lucru se întâmplă, deoarece ei se trădează pe ei înşişi. A spune DA sau NU unei alte persoane, reprezintă o comunicare clară. Dar a spune „nu”, atunci când vrei să spui da şi a spune „da”, atunci când vrei să spui nu, creează condiţii pentru abuzuri.

A înţelege că ai spus „da” – şi a şti că acum nu te simţi în largul tău în această privinţă – este primul pas înspre a te respecta pe tine însuţi. A-i spune partenerului tău – este al doilea pas. În cele din urmă, nimeni nu trebuie să ţină o altă persoană legată de o promisiune pe care a facut-o în trecut şi în privinţa căreia nu se mai simte în largul ei în prezent. Dacă nu poţi să dezlegi o altă persoană de trecut, cum te poţi dezlega pe tine însuţi? Ceea ce contează nu este faptul că sunteţi împreună sau despărţiţi, ci dacă faceţi acest lucru într-un mod plin de corectitudine şi de respect mutual. Aceasta este cheia.

Extras din “Linistea inimii” de Paul Ferrini

http://www.ursula-sandner.com

Suprema Libertate

Suprema libertate este acel ceva ce izvorăşte din interior atunci când, în sfârşit, reuşeşti să te desprinzi de frică, durere, vinovăţie, gelozie şi resentimente. 

Cea mai bună cale spre a învăţa cum să te desprinzi de toate acestea este să te detaşezi de raţionalizări, justificări, explicaţii şi judecăţi.

Parcă te aud spunând…:”-uşor de zis, greu de făcut!”

Acestea, (raţionalizările, justificările,explicaţiile şi judecăţile) sunt însă mult mai aproape de propria voinţă şi este mult mai uşor să alegi în mod conştient să te desprinzi de ele. În plus, ele sunt, de fapt, rădăcina celor enumerate anterior.

Acceptă-i pe ceilalţi aşa cum sunt!
Nu privi un lucru ca fiind „mai bun”sau „mai rău”decât un altul. Nu clasifica pe cineva ca fiind „bun”sau „rău”, ci înţelege că fiecare persoană face alegerea pe care o consideră ca fiind cea mai potrivită sau, poate, singura pe care o consideră valabilă. Fii asemeni unui copil, nerăbdător să experimentezi totul pentru întâia dată, fără a face distincţia între bine şi rău. Doreşte-ţi ca lucrurile să fie aşa cum sunt şi doreşte-ţi ceea ce ai! Savurează ceea ce este deja al tău!

Abandonează-te, cu încredere şi inocenţă. Nu fii egoist. Nu te justifica, nu te apăra, şi acceptă părerile celorlalţi. Fii fascinat şi nu iritat. Nu încerca să te consideri important şi nu încerca din răsputeri să placi. De asemenea, nu încerca să te crezi mai mult sau mai puţin decât eşti cu adevărat. Ci doar îmbunătăţeşte încetişor şi treptat câte ceva, puţin câte puţin în fiecare zi, şi continuă să te dezvolţi, căci ceea ce încetează a mai creşte, în timp este sortit morţii.

Fii tu însuţi în propriul univers!
Eşti un copil al acestui univers, ai dreptul să fii aici, şi nu datorezi nimic nimănui. Relaxează-te şi doar există în linişte în acel spaţiu pe care ţi-l doreşti. Dacă încerci să fii ceea ce alţii se aşteaptă de la tine, nu faci altceva decât să te simţi inconfortabil şi nervos, ceea ce îi va determină şi pe ei să se simtă la fel.

Găseşte-ţi propriul univers şi rămâi în interiorul lui. Dacă faci aceasta, vei radia în jurul tău energie pozitivă, ceea ce îi va determina şi pe ceilalţi să se simtă bine. Viaţa e minunată atunci când şi cei din jurul tău se simt bine. Ai trăit deja sentimente negative, ai avut gânduri negative. La ce bun să le reexperimentezi?

Dreptatea înseamnă întuneric!
Ai cântărit şi argumentat toate lucrurile triste, dureroase, din jurul tău şi ai descoperit că aceasta nu aduce nici un fel de îmbunătăţire. Nu ai făcut decât să te simţi şi mai rău şi să multiplici durerea. De fiecare dată când proiectezi la nivel mental, retrăieşti. Şi, pentru ce?

Ieşi din întuneric şi disperare, şi păşeşte spre lumină, bucurie şi umor. Fă-o! „Dreptatea, judecata…înseamnă întuneric”, iată cea mai mare capcană. Crezând că ţi s-a făcut o nedreptate, vei gândi, vei simţi şi vei alimenta starea de rău. În numele integrităţii, onestităţii şi dragostei, te retragi în ură şi condamnare, urând şi condamnând pe cei ce urăsc şi condamnă! Ridicol, nu-i aşa?

Dacă te gândeşti sau discuţi despre toate acele lucruri negative pe care consideri că ţi le fac alţii, negativul, de fapt, creşte în interiorul tău. Nu faci altceva decât să îl cultivi şi să îl răspândeşti. Suferi şi te îmbolnăveşti. Contemplând acest rău, te vei simţi rău, şi, toate acestea, în numele dreptăţii…

Nu hărţui şarpele veninos după ce te-a muşcat, nu ridica armele împotriva soldatului. Încercând să învingi răul cu rău nu vei face decât să îl cultivi în interiorul tău. Te vei simţi rău, vei fi nervos, deprimat şi indignat, ceea ce îţi va produce mai mult rău decât însăşi ofensa iniţială. Şi asta, pe timp îndelungat.

Suntem actori pe scena vieţii!
Pe scena vieţii tale, oamenii sunt simpli actori. Tot ceea ce primeşti din partea lor sunt imaginile pe care ochii tăi vor să le vadă şi sunetele pe care urechile tale vor să le audă. Creierul tău dă semnificaţiile pe care tu le alegi. Astfel, trăieşti cu ceea ce ai ales, indiferent care ar fi această alegere. Experienţa ta de viaţă se conturează în funcţie de semnificaţiile pe care le dai oamenilor şi evenimentelor din jurul tău.

Dacă îi percepi pe ceilalţi într-o lumină proastă, indiferent din ce motiv, le vei transmite antipatie şi intoleranţă. Şi tu, la rândul tău, percepi semnalele altora de antipatie şi intoleranţă şi răspunzi în consecinţă. Aşa şi ceilalţi vor răspunde în mod negativ semnalelor pe care le emiţi. În acest fel ia naştere mediul care te înconjoară. Practic, tu îi înveţi pe cei din jur cum să se comporte cu tine!

Alege… viaţa pe care ţi-o doreşti!
Alege să oferi acceptare, să nu judeci, alege să iubeşti, alege lumina şi umorul, vis a vis de fiecare -că acesta merită sau nu- şi îţi vei oferi darul cel mai de preţ pe care viaţa ţi-l poate da. Iubeşte oamenii, iar ei, la randu-le, te vor iubi. Crează-ţi scena pe care o doreşti şi joacă-ţi rolul. Depinde în totalitate de tine. Această lume este locul tău de joacă, câmpul tău de bătălie, scena ta, iar tu îţi poţi crea viaţa pe care o doreşti.

de Terri Ann Laws

Adevărata dăruire înseamnă o revărsare a iubirii tale

Atunci când dăruieşti în acest fel, nu simţi că eşti sleit de puteri. De fapt, te simţi energizat, pentru că iubirea pe care o dărui se întoarce la tine, prin recunoştinţa oamenilor pe care i-ai atins. Nu face greşeala de a crede că nu ai nici un dar de făcut. Fiecare dintre noi are ceva de dăruit. Darul tău aduce bucurie – ţie şi celorlalţi. El te ajută să păşeşti înainte şi să te exprimi pe tine însuţi. El înlătură barierele separării, te ajută să te conectezi cu ceilalţi şi să le permiţi celorlalţi să afle cine eşti tu cu adevărat.

Poţi da numai ceea ce crezi că ai şi poţi primi numai ceea ce crezi că meriţi. Dacă încerci să dai ceva ceea ce nu crezi că ai, ceilalţi vor simţi că darul tău nu este sincer şi nu vor dori să-l accepte. Dacă încerci să primeşti ceea ce nu crezi că meriţi, vei încărca darul cu atât de multe condiţii, încât celorlalţi le va fi imposibil să ţi-l dea.

Astfel de încercări eşuate de a da şi a primi pot fi epuizante din punct de vedere emoţional. De asemenea, ele îţi pot slăbi încrederea în sine, în aşa fel încât, atunci când păşeşti în următoarea experienţă, te poţi aştepta la un eşec. Este mai bine să o iei mai încet şi să fii cinstit cu tine însuţi. După aceea, poţi fi cinstit şi cu ceilalţi.

Dacă nu crezi că ai darul, nu încerca să-l dai. Dacă nu crezi că meriţi darul, nu încerca să-l primeşti. Aşteaptă până când eşti gata să dai darul şi să-l primeşti – şi vei avea o şansă mult mai mare de a reuşi.

Poate credem că suntem generoşi faţă de ceilalţi – dar, atunci când ne displace faptul că ei nu şi-au exprimat recunoştinţa, sau că nu ne-au făcut şi ei daruri, trebuie să punem sub semnul întrebării propriile noastre motive. Am dat noi oare în mod necondiţionat, sau am dat pentru a obţine ceva în schimb? Ne-am simţit bine dăruind, sau am simţit că facem un sacrificiu?

Numai sinceritatea cu care răspundem la aceste întrebări ne poate spune dacă darul nostru a fost sau nu autentic. Dacă a fost, nu vom regreta. Dacă regretăm, e mai mult ca sigur că darul nu a fost dat cu inima deschisă.

de Paul Ferrini