duminică, 3 februarie 2013

Gând, Sentimente, Experienţă

M-am hotarât să-I scriu o scrisoare Lui Dumnezeu.


A fost o scrisoare plină de pasiune, ciudă, confuzii, răstălmăciri şi condamnări. O grămadă de întrebări furibunde.De ce nu îmi mergea bine în viaţă? Ce trebuia să fac pentru asta? De ce nu puteam fi fericit în relaţiile pe care le aveam? Oare banii or să mă ocolească întotdeauna? în cele din urmă – şi cea mai puternică întrebare – ce am făcut ca să merit o viaţă de luptă continuă?
Spre surpriza mea, pe când mâzgăleam ultima întrebare amară şi fără de răspuns şi mă pregăteam să arunc stiloul, mâna mi-a rămas poziţionată pe hârtie, ţinută parcă de o forţă invizibilă. Brusc, stiloul a început să se mişte singur. Nu aveam habar despre ce urma să scriu, dar se forma o idee şi m-am decis să o urmez. 

A apărut :

- Chiar vrei să primeşti răspuns la toate aceste întrebări, sau doar ai scris ce ai pe suflet?
- Şi una şi alta. Sigur că scriu ce am pe suflet dar, dacă aceste întrebări au un răspuns, să fiu al naibii dacă nu vreau să-l aud!
- Eşti al ,,naibii” în multe privinţe. N-ar fi mai bine să fii ,,al Lui Dumnezeu”?
Şi am scris: Adică ce vrei să spui? 
Fără să-mi dau seama, începusem o conversaţie . . . şi ideea nu este că scriam, ci că mi se dicta …… Aceste conversaţii continuă încă. Şi multe din ele se află pe paginile care urmează … pagini care conţin un dialog uluitor în care nu am crezut la început, pe care apoi l-am considerat a avea valoare personală, dar care înţeleg acum că este mesaj pentru mulţi şi nu numai pentru mine. Este pentru tine şi pentru toţi ceilalţi cărora le-a parvenit acest material.Şi asta pentru că întrebările mele sunt şi întrebările tale.Vreau ca tu să intri în acest dialog cât de repede poţi, deoarece ceea ce contează aici nu este povestea mea, ci a ta. Povestea vieţii tale te-a adus aici. Acest material este relevant pentru experienţa ta personală.

Cum vorbeşte Dumnezeu şi cui?

Când am pus această întrebare, uite ce răspuns am primit:

Eu vorbesc cu toată lumea. Tot timpul. Întrebarea nu este, cu cine vorbesc;întrebarea este, cine Mă ascultă.

Intrigat, I-am cerut Lui Dumnezeu să-mi dea mai multe detalii. Iată ce a spus Dumnezeu:

În primul rând, să schimbăm cuvântul a vorbi cu a comunica . Este un cuvânt mai bun, mai plin, mai potrivit. Când încercăm să vorbim unul cu celălalt – Eu cu tine, tu cu Mine – suntem imediat constrânsi de incredibila limitare a cuvintelor. Din acest motiv,

Eu nu comunic numai prin cuvinte. De fapt, o fac rareori. Cea mai obişnuită formă prin care Eu comunic o reprezintă sentimentele. Sentimentul este limbajul sufletului .

Dacă vrei să ştii ce adevăr găseşti tu într-o anumită situaţie, gândeste-te ce simţi faţă de ea .

Sentimentele sunt uneori greu de descoperit – şi adesea chiar şi mai greu de recunoscut. Cu toate acestea, cele mai ascunse şi mai profunde sentimente reprezintă cel mai mare adevăr.

Secretul este să ajungi la aceste sentimente.Am să-ţi arăt cum. Iarăşi. Dacă vrei.

I-am spus Lui Dumnezeu că vroiam cu adevărat, dar că, în acest moment,dorinţa mea cea mai mare era să primesc un răspuns complet şi detaliat la prima mea întrebare.

lată ce mi-a spus Dumnezeu:Eu comunic şi prin gând.

Gândul şi sentimentele nu sunt acelaşi lucru, deşi ele pot apărea în acelaşi timp. Când comunic prin gând, folosesc adesea imagini vizuale. Din acest motiv, gândurile sunt mai eficiente ca unelte de comunicare decât cuvintele simple.

Pe lânga sentimente şi gânduri, folosesc ca un important mijloc de comunicare vehiculul experienţei.

Şi în cele din urmă,când nu reuşesc prin sentimente,gânduri şi experienţă,folosesc cuvinte.

Cuvintele sunt cu adevărat mijlocul de comunicare cel mai puţin eficient. Ele sunt cele mai expuse la interpretări greşite şi cel mai adesea prost înţelese.De ce? Deoarece cuvintele sunt, pur şi simplu,sunete rostite care înlocuiesc sentimentele, gândurile şi experienţa. Ele sunt simboluri, semne, embleme. Ele nu sunt Adevăr. Ele nu sunt realitatea.Cuvintele pot să te ajute să întelegi ceva. Experienţa îţi permite să ştii. Şi totuşi,există anumite lucruri pe care nu le poţi trăi ca experienţa. Aşa că v-am dat celelalte unelte de cunoaştere. Acestea se numesc sentimente. Şi, de asemenea, gânduri.

Suprema ironie este că voi aţi dat atât de mare importanţă Cuvântului Lui Dumnezeu şi atât de puţin experienţei.

De fapt, aţi minimalizat atât de tare valoarea experienţei incât, atunci când trăiţi o experienţă legată de Dumnezeu şi care diferă de ceea ce aţi auzit despre Dumnezeu,în mod automat abandonaţi experienţa şi luaţi de bune cuvintele, când ar trebui să fie exact invers.Experienţa şi sentimentele voastre reprezintă ceea ce voi ştiţi faptic şi intuitiv despre acel lucru. Cuvintele încearcă doar să simbolizeze ceea ce ştiţi şi adesea pot să producă confuzie.

Acestea sunt deci uneltele cu care Eu comunic; totuşi, ele nu sunt metode, pentru că nu toate sentimentele, nu toate gândurile, nu toată experienţa şi nu toate cuvintele sunt de la Mine.Multe cuvinte au fost rostite în numele Meu.

Multe gânduri şi multe sentimente au fost sponsorizate de cauze
care nu erau creaţia Mea directă. Multe experienţe rezultă din toate acestea.Problema este una de discernamânt. Dificultatea constă în a face diferenţa între mesajele de la Dumnezeu şi datele venite din alte surse.

Diferenţierea se face simplu,aplicând o regulă de bază: Mie Îmi aparţin Gândul vostru cel mai Înalt, Cuvântul vostru cel mai Clar,Sentimentul vostru cel mai Măreţ.

Orice altceva de mai mică valoare provine din altă sursă.
Acum, sarcina de diferenţiere devine uşoară şi ar trebui să nu fie greu nici măcar pentru un începător să-şi dea seama ce înseamnă cel mai Înalt, cel mai Clar şi cel mai Măreţ.

Îţi voi da totuşi aceste îndrumări:
Cel mai Înalt Gând este întotdeauna acel gând care conţine bucurie. Cele mai Clare Cuvinte sunt acele cuvinte care conţin adevărul. Cel mai Măreţ sentiment este acel sentiment pe care-l numiţi dragoste.Bucurie, adevăr, dragoste.Acestea trei sunt surori şi una te duce întotdeauna la cealaltă. Nu contează ordinea în care sunt aşezate.Acum, după ce am stabilit care mesaje sunt ale Mele şi care vin din altă sursă,singura problemă care ramâne este dacă mesajele Mele vor fi luate în seamă.Majoritatea mesajelor Mele nu sunt luate în seamă. Unele, pentru că par prea bune ca să fie adevărate. Altele, pentru că par prea grele pentru că să fie urmate. Multe,pentru că sunt, pur şi simplu, înţelese greşit. Majoritatea, pentru că nu sunt primite.Cel mai puternic mesager al Meu este experienţa, dar pâna şi pe acesta îI ignoraţi.Îl ignoraţi în special pe acesta.Lumea voastră n-ar arăta aşa cum arată acum dacă aţi fi dat, pur şi simplu,ascultare propriei voastre experienţe. Rezultatul faptului că nu aţi dat ascultare experienţei este că o retrăiţi iarăşi şi iarăşi.

Asta, pentru ca planul Meu să nu fie contrariat şi voinţa Mea să nu fie ignorată.
Veţi primi mesajul. Mai devreme sau mai târziu.Nu va voi forţa totuşi. Nu vă voi sili niciodată. V-am dat liber arbitru – puterea de a face ce consideraţi voi că e mai bine şi nu o să vi-l iau niciodată înapoi.Aşa că voi continua să vă trimit, iarăşi şi iarăşi, aceleaşi mesaje în decursul mileniilor şi către oricare colţ pe care-l veţi ocupa în univers. Vă voi trimite mesajele Mele la nesfârsit, pâna când le veţi primi şi le veţi asimila, considerându-le ale voastre înşivă.Mesajele Mele vor veni în sute de forme, în mii de momente, pe parcursul a milioane de ani. Nu puteţi să nu le primiti, dacă ascultaţi cu adevărat. Nu le puteţi ignora dacă le-aţi auzit cu adevărat. Astfel, comunicarea noastră va începe cu seriozitate. Asta, deoarece în trecut doar v-aţi adresat Mie, v-aţi rugat Mie, aţi intervenit la Mine în favoarea cuiva, M-aţi implorat şi uite că, acum, Eu pot să vă răspund, aşa cum o fac aici. 
 

Sursa :Conversaţii cu Dumnezeu I – Volum I , Prima parte – Neale Donald Walsch




sâmbătă, 2 februarie 2013

Zgomotul, o lipsă a harului


Zgomotul arată o lipsă a harului, iar liniştea este un rod al prezenţei lui Dumnezeu. O viaţă zgomotoasă este una petrecută în afara lui Dumnezeu, în timp ce omul în care se sălăşluieşte harul devine izvor de pace, odihnă şi linişte, atât lui, cât şi celor de lângă el.

"Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicandu-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." Astăzi s-au împlinit cuvintele Sfântului Antonie cel Mare, când omul care îşi doreşte linişte şi odihnă în jurul lui este văzut fie ca depresiv, fie având nervii extrem de solicitaţi.

Cât de greu mai poate fi găsit un loc liniştit. Ţipete ale celor ce se cred singuri pe stradă, înjurături în trafic, frâne, claxoane, macarale, motoare, betoane sparte şi zidite la loc, tramvaie, reclame audio pe străzi şi prin autobuze, boxe tot mai împuternicite, sunete tot mai multe şi mai tari.

Atât de tare fuge omul de linişte şi de sine însuşi, încât până şi în liftul de la serviciu am întâlnit încorporat un radio, ca nu cumva cele câteva secunde dintre etaje să le petreacă omul cu sine. Să nu mai vorbesc de noile cabine de duş cu radio şi mp3. Oare ce va urma ?!

Omului îi este frică de de a rămâne singur cu sine însuşi, căci îi este frică de ce ar găsi sau nu în inima lui. Sărăcia din mintea şi inima omului de astăzi se vede abia atunci când îi iei totul de lângă el, când îl laşi doar cu el însuşi. Abia atunci el are şansa să se vadă pe el însuşi, aşa cum este el de fapt.

Diavolul şi lumea nu-l lasă pe om să petreacă în linişte din teama că acesta să nu-şi dea seama de lipsa de valoare a acestei lumi, ca nu cumva el să conştientizeze dependenţa lui de stupefiantele zilnice, precum ziare, ştiri, televizor, persoane publice, sport, telefon, etc. "Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor." (Psalm 13, 1)

De ce au fugit sfinţii din sate şi oraşe ?

"Oamenii care doresc liniştea părăsesc oraşele şi îmbrăţişează pustia. (…) Adeseori m-am rugat să nu mai fie nevoie de mânăstiri. Aş dori să fie în lume atât de mare înţelegere şi bună rânduială, încât nimeni să nu mai simtă nevoia să fugă în pustie. (…) Mă rog să ne bucurăm de o pace atât de adâncă în lume (…) încât nu numai să nu fie nevoie ca locuitorii oraşelor şi ai satelor să ia drumul munţilor, dar chiar şi cei ce locuiesc de mult timp, ca nişte surghiuniţi, în pustiu şi în munţi, să se întoarcă din nou în oraşele şi satele lor." (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Dacă sfinţii acelor vremuri au fugit în pustie pentru că în lume nu mai era linişte - într-o vreme în care nu era curent electric, motoare, boxe, industrie -, oare ce ar trebui să facem noi ?!

Nu spun că trebuie să fugim în pustie, însă ar trebui să tânjim după linişte şi tăcere. Dorul faţă de o vieţuire liniştită, părăsită de viteza şi zgomotul societăţii contemporane, este un dor ce se va naşte, mai devreme sau mai târziu, în sufletul fiecărui creştin.

Tăcerea şi petrecerea în linişte este o asceză contemporană

Tăcerea şi petrecerea în tăcere este o asceză ce poate părea multora drept nebunie sau ceva copilăresc. Paul Evdokimov spune aceasta, zicând astfel: "Tebaida eroică impunea posturi extreme şi nevoinţe; astăzi, bătălia se deplasează însă pe alte poziţii (…) eliberarea de orice nevoie de dopaj: viteză, zgomot, excitante, alcooluri de tot felul. Asceza ar fi mai degrabă odihna impusă, disciplina calmului şi a tăcerii (…) în care omul regăseşte facultatea de a se opri pentru rugăciune şi contemplare, chiar şi în inima tuturor zgomotelor lumii."

Şi părintele Alexander Schmemann observă această teamă a omului de a petrece în linişte: "Nevoia permanentă de muzică descoperă incapacitatea omului modern de a se bucura de linişte, de a o înţelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simplă absenţă, ci tocmai ca pe o prezenţă şi ca pe o condiţie pentru orice prezenţă reală."


de Teodor Danalache


vineri, 1 februarie 2013

Lumina din noi


Când totul va fi înţeles din această lumină şi fiecare va simţi pace în inima sa, fără să mai aibă aşteptări de la alţii sau să-i judece pe alţii, doar atunci va avea fiecare o contribuţie veritabilă la crearea unei lumi diferite. Înainte de a i-o cere celuilalt, porneşte de la tine însuţi conştientizarea acestei realităţi care începe deja să ia formă sub ochii tăi.

Conştientizează-ţi diferitul tău înainte de a cere altuia să fie diferit!

Doar atunci vei face să existe asemănarea. Asemănarea frumuseţii unuia cu a frumuseţii celuilalt, asemănarea noastră, a tuturor, prin unicitatea sursei divine care sălăsluiește în noi.

Cu iubire și lumină,
Daniela

joi, 31 ianuarie 2013

Totul este IUBIRE



Am privit de nenumărate ori un stol de păsări sau o herghelie de cai şi am observat că atunci când UNUL dintre animale devine nervos sau agitat,... acea stare se răspândeşte la celelalte animale şi într-un timp foarte scurt intră în panică şi restul .

O dinamică similară are loc şi acasă sau la locul de muncă.

Oamenii se afectează reciproc.

Întrebarea mea este :

CUM îi afectez eu pe cei din jur ?

Păi, aşa cum ALEG să FIU în fiecare moment.... şi uite aşa am înţeles RESPONSABILITATEA de A FI ....

Dragul meu, Draga mea...

De ACOLO de unde EŞTI , VEZI, SIMŢI şi ÎNŢELEGI TU ai perfectă dreptate !

NU te pot contrazice.

Îţi MULŢUMESC pentru IUBIREA TA .

Îţi mulţumesc că faci ce-ţi spune Dumnezeu în inima Ta...

Îţi Mulţumesc că faci exact ce simţi...

Îţi mulţumesc că ALEGI ceea ce vrei să experimentezi în relaţie cu mine ...

Experienţa ta este sacră şi efectele alegerii Tale...tot sacre...

TOT ce-şi face OM-ul cu mâna lui este sfânt :-) ♥...



Cred că o să va placă , e posibil să vă şi inspire ceea ce povestesc .

Este ceea ce am înţeles şi observat , în timp, în viaţa mea…

Să vă fie de folos !

TOTUL ESTE IUBIRE

Mă întreabă cineva cum pot să pretind că totul este IUBIRE.

Şi mă întreabă, cu o vădită nelămurire în glas :

-Dacă cineva vine la tine şi te înjură , îţi spune că eşti proastă, o face din IUBIRE ????

Răspunsul meu este :

- DA !

Interlocutorul m-a privit stupefiat şi cu iritare aproape, m-a întrebat ?

-Cuuuum poţi să spui aşa ceva ? Cuuum să te facă cineva proastă, să te înjure , să te lovească sau mai ştiu eu ce ....din IUBIRE şi tu să şi crezi asta ?

Am început să explic :

Dacă EU cred despre Mine însămi că sunt « proastă », deşi NU recunosc acest lucru la nivel conştient, îmi e ruşine să recunosc asta, atunci eu îmi reprim acest gând « Sunt Proastă » .

Acest gând reprimat se ascunde undeva, în subconştientul meu ( e ca şi cum aş lua un gunoi şi l-aş ascunde sub preş ; cred asta despre mine, nu-mi place să gândesc aşa depre mine, şi aleg să ascund asta undeva , în adâncul meu ) .

Doar că, faptul că pot ascunde ceva în Universul ăsta , este complet FALS !

TOTUL este TRANSPARENT şi LA VEDERE.

Dumnezeu ascunde lucrurile punandu-le în faţa ochilor noştri !

NU putem ascunde nimic din ceea ce gândim , credem şi simţim.

A considera că sunt o proastă , o victimă, că merit să fiu tratată ca o victimă, că lipseşte ceva la Mine, înseamnă neîncredere în Mine, lipsa iubirii de Sine, adică nu mă iubesc suficient pe Mine.

Ce se întâmplă în aceste cazuri ?

Când io cred despre Mine că sunt o proastă , o victimă, că merit să fiu tratată că o victimă, că lipseşte ceva la Mine, etc , imaginaţi-vă că îmi ataşez pe mine un BUTON MARE, ROŞU , pe care scrie cu litere mari , în relief :

« Sunt o proastă , o victimă , merit să fiu tratată ca atare, spune-mi că sunt o proastă !”

Universul , Dumnezeirea, funcţionează după nişte legi simple.

“Cere şi ţi se va da “ este una din Legi.

Dacă eu mă plimb de colo colo prin viaţă cu un BUTON mare , Roşu , pe care scrie cu litere mari « Sunt o proastă , o victimă , merit să fiu tratată ca atare, spune-mi că sunt o proastă !” ( adică exact ceea ce gândesc despre mine) ,

ESTE absolut EVIDENT că la un moment dat, CINEVA ( nu contează cine , un reprezentant al Universului ) îşi manifestă IUBIREA faţă de mine şi îmi DĂ exact CEEA CE IO ÎI CER.

Îmi dăruieşte cu IUBIRE şi din IUBIRE.

El face exact ceea ce îi cer io să facă, la nivel de subconştient, conform gândurilor mele despre mine.....

Când Cineva îţi dă exact ceea ce tu îi ceri , asta este O DOVADĂ de IUBIRE ..... !

Astfel că, într-un anumit context, îmi trânteşte când mă aştept mai puţin : « Eşti Proastă ! » sau ceea ce scrie pe BUTONUL meu Mare şi roşu..... (adică exact ce cred eu despre mine ) .

CUM naiba să mă supăr TOT IO ?

El mi-a dat exact ce i-am cerut.

Port pe mine un ditamai butonul roşu pe care scrie ce gândesc despre mine şi cum să se manifeste vis-à-vis de mine.

El acţionează cu IUBIRE , potrivit cererii mele.

Mai MULT decât atât , îmi face un DAR nepreţuit .

Darul lui este că Mă face să devin CONŞTIENTĂ de ceea ce gândesc eu despre mine la nivel de subconştient, de ceea ce reprim.

DARUL lui este că , prin observare şi CONŞTIENTIZARE, mă ajută să spun "STOP !" unui tipar , unui program autoabuziv care , dacă nu îl fac să înceteze în acel moment, se reface la nivel de subconştient şi se repetă până când ÎNŢELEG această Lecţie simplă.

E vital să SPUNEM STOP! oricărui comportament manifestat de semenii noştri, care ne deranjează.

În acest fel se stopează GÂNDUL şi Credinţa noastră cum că ne lipseşte ceva sau că nu merităm să fim iubiţi, asta în funcţie de ce manifestă celălalt.



Exemplu :

El mă face proastă .

EU mă întorc ÎN MINE şi mă analizez pe Mine (nu pe el; el face ce i-am cerut să facă) .

Mă observ pe mine analizând DARUL lui.

E introspecţie.

Şi vorbesc cu mine , în mine, explicandu-mi : " M-a făcut proastă . Înseamnă că la nivel de subconştient EU consider că sunt proastă şi că merit să fiu făcută astfel . "

Lui Îi spun STOP ! .

Îi spun "Te rog să încetezi să îmi spui aşa. Nu-mi place cum mă simt când îmi spui asta. Mulţumesc."

Mă întorc în Mine şi mă IUBESC explicandu-mi " Sunt o fată deşteaptă.

Sunt IUBITĂ, Încetez să mă consider o victimă. Încetez să mă simt vinovată de ceva . Sunt IUBITĂ şi BINECUVÂNTATĂ!

Asta înseamnă iubire faţă de mine, vindecarea rănii mele interioare, stoparea tiparului meu de autovictimizare.



Acum ÎNŢELEGI cum funcţionează lucrurile?

Acum înţelegi că TOTUL este IUBIRE şi că primim exact ceea ce cerem prin gândurile noastre şi credinţele noastre ?

TOTUL se manifestă în viaţa noastră în funcţie de ceea ce simţim faţă de noi înşine şi credem despre noi înşine.

În viaţa noastră atragem ceea ce Suntem, ceea ce credem că suntem şi ceea ce considerăm că merităm....

TOTUL PLEACĂ DE LA IUBIREA DE SINE.

Sfatul meu :

Faceţi un experiment .

Vedeţi ce se întâmplă în viaţa voastră când CREDEŢI cu toată fiinţa voastră că « SUNTEŢI IUBIŢI şi BINECUVÂNTAŢI în fiecare clipă a vieţii voastre , că vi se împlinesc visele spre binele vostru suprem pe toate planurile , că Dumnezeu vă locuieşte şi vă ţine în braţe, că aveţi tot ce trebuie să faceţi ce doriţi şi aveţi tot ce doriţi ca să faceţi tot ce trebuie, că Sunteţi UNA cu Dumnezeu , UNA cu TOT şi TOATE, că sunteţi Creatori ...... »

Cine ştie ?

E posibil să fiţi foarte plăcut surprinşi şi să deveniţi , pe clipă ce trece, din ce în ce mai conştienţi de IUBIREA infinită în care trăim cu toţii !

Concluzia :TOTUL ESTE IUBIRE.
 
de Andreea Crețu
 

miercuri, 30 ianuarie 2013

Despre “alegerea” gândurilor noastre

 
Mintea umană este una dintre cele mai mari taine ale universului. Când ştiinţa va descifra complet taina minţii, omul va cunoaşte şi cărările împânzite cu aur şi virtuţi ale unui Paradis, care-a fost în fiecare clipă aproape de respiraţia noastră şi în interiorul ei. Pe fiecare centimetru de viaţă, acum şi aici, Paradisul vibrează în ritmurile unui cântec al sferelor, la care ne putem conecta prin gânduri frumoase. Cercetătorii au demonstrat, deja, că - atunci când avem gânduri negative despre un alt om, creierul acestuia înregistrează un proces de iritaţie cerebrală. De asemenea, oamenii de ştiinţă au arătat că rugăciunea pentru un alt om grăbeşte însănătoşirea lui şi ameliorează imediat parameterii funcţionali de bază, precum funcţionarea inimii şi a creierului. Aceste cercetări – covârşitor de importante – ar trebui să fie afişate pe fiecare gard, pe oglinda de la baie, pe pereţii dormitoarelor, pe stâlpii care luminează străzile.
 
Aşa – poate – ne-am aminti şi ne-am asuma responsabilitatea pentru momentele în care ne trezim că minţile noastre bat uliţele negre şi ne incită “să ne irităm cerebral” unii pe alţii. Să ne îmbolnăvim unii pe alţii, fără a fi măcar conştienţi de faptul că gândurile devin fapte în corpurile şi în destinele oamenilor.
 
Poate că o adevărată revoluţie şi o adevărată schimbare în toate domeniile vieţii de zi cu zi va da roade atunci când, la şcoală, vom învăţa să gândim şi vom învăţa să ne deconectăm de la gândirea negativă. Mintea va rămâne în domeniul ocultului atâta vreme cât nu vom fi interesaţi cu adevărat s-o înţelegem şi vom respinge înţelegerea minţii atîta vreme cât vom căuta să ne umplem teşchereaua, gândind că aceasta ne conduce spre paradis cu viteză de supersonic. În vremea aceasta putem continua să găsim vinovaţi pentru războaie şi pentru dureri, pentru sărăcie şi dezolare, fără a şti că-n mintea noastră şade adevărul şi-n inima noastră se dezvăluie puterea care vine fără a fi chemată. Legea “cererii” sau “legea afirmaţiei” este sfântă pentru universul în care trăim. Vom putea spune că am evoluat şi ne-am apropiat de ceea ce am venit să învăţăm în viaţa aceasta când nu ne vom mai permite să ne batem în vorbe şi să ne dăm de-a tumba prin orice fel de gânduri! Atunci vom înţelege că ne spunem întotdeauna adevărul unul altuia, fără a folosi măcar cel mai mic cuvânt. Că ne războim la nivel mental, fără măcar a atinge vreo spadă sau vreo puşcă. Vom înţelege că inteligenţa este o stare absolută a universului, prezentă pretutindeni, de la firul de praf şi până la inima omenească.

Ceea ce alegem să gândim este ceea ce alegem să devenim şi să facem. Să ne concentrăm în fiecare dimineaţă pe felul în care am vrea să fie lucrurile în ziua noastră. Să gândim binele tuturor şi, în locul gândurilor care-i distrug sănătatea altui om, care-l duc la infarct, or la deprimare, să întreţinem în interiorul nostru flacăra binelui şi a vieţii. Gândiţi binele oricui. Proiectaţi cu mintea binele celuilalt şi acesta este adevăratul ajutor pe care îl daţi altor oameni. Aceasta-i vindecare, rugăciune, oricum aţi formula şi oriunde aţi fi cu gândul. În autobuz, pe stradă sau la biserică suntem în lăcaşul divinităţii şi prin alegerea gândurilor noastre continuăm să trăim printre cazane de smoală sau deschidem uşa către Paradis.

de MARIA TIMUC

marți, 29 ianuarie 2013

Azi am învățat

Motto: Când ştii că eşti vrednic de IUBIRE, ai tendinţa de a interpreta cuvintele şi faptele altora într-un mod iubitor.Nu eşti uşor de ofensat....
Dacă cineva este nepoliticos cu tine, iei în considerare posibilitatea ca el sau ea să fi avut o zi proastă. Nu te simţi victimizat sau insultat.
Modul tău de a privi viaţa depinde de cum te SIMŢI- demn de a fi iubit sau nu, vrednic sau nevrednic.
În ambele cazuri, vei crea o situaţie exterioară ce va consolida opinia ta despre tine însuţi.
(Paul Ferrini)

Azi am învăţat să caut minunea din mine şi mi-am găsit propria valoare. Aşa am descoperit că de fapt am învăţat să mă respect.

Azi am învăţat să trăiesc prezentul cu intensitate. Aşa am descoperit că trecutul nu mai contează şi că e mai bine să las deoparte frământările pentru viitor.

Azi am învăţat să nu caut la alţii, ceea ce este în mine. Aşa am descoperit că e mai simplu să dăruiesc necondiţionat, fără a aştepta ca ceilalţi să mă aprecieze.

Azi am învăţat că aşteptările şi neimplinirile nu fac decât să te împiedice să savurezi ceea ce ai deja. Aşa am descoperit că nimeni nu este obligat să-mi dea ceea ce-mi lipseşte mie.

Azi am învăţat să mă dezvolt, să doresc să dau mai multă valoare propriei mele vieţi. Aşa am descoperit să mă preţuiesc pe mine, ca apoi să le acord şi celorlalţi şansa imaginii unei existenţe minunate.

Azi am învăţat să-mi accept trecutul, fără regrete. Aşa am descoperit că pot ierta oamenii – şi, mai ales, că mă pot ierta pe mine, că fiecare întâmplare din viaţa mea este o lecţie importantă de viaţă şi că, într-o bună zi, voi cunoaşte semnificaţia ei.

Azi am învăţat ce este credinţa. Aşa am descoperit că important este cine sunt şi ceea ce reprezintă oamenii pentru mine.

Azi am învăţat că fiecare zi poate fi plină de zâmbete şi de mirări. Aşa am descoperit că drumul vieţii mele este o încântare şi e plin de sens.

Azi am învăţat să dau mai multă culoare existenţei mele şi a celorlalţi. Aşa am descoperit că e mai bine să accept felul de a fi al fiecăruia dintre noi – şi astfel, voi fi primită oriunde cu braţele deschise, găsind bucuria coincidenţei că, uneori, suntem la fel.

Azi am învăţat că pot pot fi un actor măreţ pe scena vieţii. Aşa am descoperit că nu este relevant ceea ce fac alţii, ci cât de bine îmi joc eu rolul, pentru a-i aduce diversitate omenirii.

Azi am învăţat că oamenii sunt uneori altfel decât ceea ce par a fi. Aşa am descoperit că, înainte de a te decide să judeci, poate ar fi mai bine să vrei să cunoşti povestea din spatele omului.

Azi am învăţat ce înseamnă să fii înţelept şi să te laşi pradă emoţiilor. Aşa am descoperit că eu sunt cea care trebuie să-şi trăiască propria existenţă, înainte de a cunoaşte direcţia celorlalți.

Azi am învăţat să mă bucur de viaţă şi să fac din ea o nesfârşită dorinţă de a călători în fiecare zi, dincolo de limite, de a străpunge banalul. Aşa am descoperit că e mai important să trăiesc intens, aşa cum îmi place, decât să-mi fie teamă de judecăţile celorlal
ţi.

Azi am învăţat că sinceritatea îţi aduce mai multă valoare şi linişte sufletească, decât o minciună croită cu desăvârşită măiestrie. Aşa am descoperit simplitatea cuvintelor, în locul unei avalanşe de fraze fără rost.

Azi am învăţat să trăiesc cu adevărat, să mă reinventez, să fiu lumină şi culoare, să-mi simt emoţiile, să mă abandonez fericirii. Aşa am descoperit iubirea care mistuie, baleierea între dorinţă şi acţiune, sentimentele contradictorii, pierderile care aduc evoluţie, tumultul unei existenţe pline de cunoaştere şi transformare.

Azi am învăţat să apreciez viaţa, oamenii, trăirile, frumuseţea exaltării , fascinaţia misterului uman, devenirile şi iubirile mele.

Autor text: Tudor Melania
sursă :
http://filedelumina.ro

Recomandări pentru 2013.


Nu mai petrece timp cu persoanele nepotrivite. Viata este prea scurta pentru a o petrece cu oameni care nu te merita. Daca cineva te vrea in viata lui, iti va face loc in ea, nu trebuie sa te bati tu pentru un loc acolo. Niciodata, dar niciodata, nu incerca sa te bagi cu forta in sufletul cuiva care trece cu vederea valoarea pe care o ai. Aminteste-ti mereu ca prieteni adevarati nu-ti sunt cei ce sunt langa tine cand esti fericit, ci cei care iti sunt aproape cand ti-e cel mai greu.
Nu mai fugi de probleme. Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi fara greseala toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam instant toate probleme aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai asta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Asta e, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.
Nu te mai minti. Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine.Vietile ni se imbunatatesc numai cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.
Nu-ti pune la nesfarsit nevoile la finalul propriei liste de prioritati. Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e acum.
Nu mai incerca sa fii ceea ce nu esti. Una dintre cele mai mari provocari in viata este sa fii tu insuti intr-o lume care incearca sa te faca precum toti ceilalti. Cineva va fi intotdeauna mai frumos ca tine, mai destept sau mai tanar, insa nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba pentru ca oamenii sa te placa. Fii tu insuti si oamenii potriviti te vor iubi pe tine, cel adevarat.
Nu mai tine cu dintii de trecut. Nu vei putea incepe urmatorul capitol din viata ta daca vei continua sa il citesti pe ultimul.
Nu-ti mai fie frica sa gresesti. Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut decat pe cele pe care le-ai facut.
Nu te mai mustra pentru greselile vechi. Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru lucrurile gresite, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.
Nu mai incerca sa iti cumperi fericirea. Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia… Completati voi lista mai departe.
Nu mai astepta fericirea de la ceilalti. Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatii cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata inainte de a o impartasi cu altcineva.
Nu mai trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te. Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie, caci vei crea probleme care nici nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.
Nu te mai gandi ca nu esti pregatit. Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit cand apare o noua sansa. Pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insuficient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?
Nu te mai implica in relatii din motive gresite. Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoane potrivite si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.
Nu mai respinge relatii noi doar pentru ca cele vechi nu au mers. Vei invata ca in viata oamenii pe care-i intalnesti ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important, vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.
Nu mai concura cu toti ceilalti din jurul tau. Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati propriile recorduri zilnic. Succesul este pana la urma o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

Nu mai fi invidios pe ceilalti. Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: “Ce am eu si toata lumea isi doreste?”.
Nu te mai plange si nu iti mai plange de mila. Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa iti netezeasca calea in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel vei fi.
Nu mai tine suparari. Nu iti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna “Ceea ce mi-ai facut este in regula”, ci iertarea inseamna ”Nu o sa te las sa imi strici fericirea pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu este numai pentru alte persoane, este si pentru tine. Atunci cand este nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine data viitoare.
Nu ii mai lasa pe ceilalti sa te aduca la nivelul lor. Refuza sa iti cobori standardele doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.
Nu iti mai pierde timpul dand explicatii si scuzandu-te la nesfarsit pentru greseli. Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.
Nu mai trece cu vederea frumusetea bucuriilor marunte. Bucura-te de lucrurile marunte pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.
Nu mai incerca sa faci lucrurile perfect. Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.
Nu te mai purta ca si cum toate lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt. Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti – plangi, daca simti nevoia; este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.
Nu ii mai invinui pe altii pentru necazurile tale. Iti vei realiza visele in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.
Nu iti mai face atatea griji. Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie, intreba-te urmatorul lucru: “Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?”. Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.
Nu te mai concentra pe ce NU vrei sa se intample. Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate.
Nu mai fi nerecunoscator. Oricat de buna sau grea a fost pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora.
de Anatol Basarab

luni, 28 ianuarie 2013

Iertarea

 
Iertarea este un atribut dumnezeiesc. Nu trebuie să facem un efort ca să ne dăm seama de neputinţa noastră de a ierta. Dar pe măsură ce Îi facem loc Lui Dumnezeu în fiinţa noastră, primim şi putere să iertăm. Iar când Îl punem pe Dumnezeu tot timpul în centrul atenţiei noastre, atunci iertăm orice faptă, fără a mai fi rugaţi.

Iertarea nu-i uşoară, e chiar imposibilă atunci când omul rămâne la puterile sale. Numai cine nu a iertat, poate spune că este uşor să ierţi. Pentru început, omul trebuie să încerce să nu urască pe cel ce i-a greşit. Apoi trebuie să aibă în vedere că Mântuitorul S-a jertfit şi pentru cel care i-a făcut rău. Deci, dacă Însuşi Dumnezeu l-a iertat, de vreme ce a murit pentru el, atunci şi noi suntem datori să iertăm dacă dorim să ajungem la asemănarea cu El. Iar lucrul de care nu trebuie să uităm niciodată, este acela de a-I cere neîncetat lui Dumnezeu putere de a ierta.

De ce este important să iertăm? Pentru că numai aşa ne întărim în iubire. Cine nu iartă, nu iubeşte. Şi cine nu-şi iubeşte semenii, nu-L poate iubi nici pe Dumnezeu. A ierta este semnul prezenţei Lui Dumnezeu în noi.

Adevărata iertare este însoţită de uitare. Părintele Nicolae Steinhardt spunea că iertarea neînsoţită de uitare nu înseamnă nimic, e vorbă goală, flecăreală, amăgire şi mască a ţinerii de minte a răului. Şi în acest sens, amintea de părintele George Teodorescu care obişnuia să le spună enoriaşilor: "Vin la mine bărbaţi ori femei şi grăiesc: de iertat îl iert sau o iert, dar de uitat nu pot uita. Le răspund: zici că ierţi, dar că nu poţi uita. Prea bine. Ţi-ar plăcea însă, după ce te voi fi spovedit şi-ţi voi fi pus patrafirul pe cap şi voi fi rostit: te iert şi te dezleg, să vezi că sare Hristos de colo şi-mi strigă: l-oi fi iertând, Sfinţia Ta, dar să ştii că Eu unul nu-l uit. Aud?".

Iertarea păcatelor noastre de către Dumnezeu este condiţionată de iertarea greşiţilor noştri: "Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, vă va ierta şi vouă Tatăl vostru cel ceresc" (Matei 6, 14). Iertând celor care ne greşesc, ne facem părtaşi de dragostea cu care Dumnezeu iubeşte lumea. Din nefericire, de multe ori când ne aflăm cu faţa către Dumnezeu nu mai luăm seamă la ce rostim - că Îi cerem să ne ierte în măsura în care noi am iertat: “Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12). Iar alteori, după ce am cerut iertare, ne întoarcem către semeni însoţiţi de uitare, nu mai ţinem seamă că trebuie să iertăm pentru a o primi. Sau mai bine zis uităm că noi facem începutul iertării noastre, că noi suntem stăpânii judecării noastre: "După cum ai judecat, aşa te judec şi Eu! Dacă ierţi pe aproapele tău, te voi ierta şi Eu!"

Dacă oamenii s-ar cerceta pe ei înşişi ar putea vedea că iartă foarte puţin sau chiar deloc. Pierdem din vedere că măsura iubirii pentru cineva este măsura iertării pe care suntem în stare să o facem pentru el.

Un alt lucru pe care aş dori să-l scot în evidenţă atunci când vorbim de iertare, este că indiferent de păcatul în care am căzut, să ne ferim de credinţa că el întrece puterea de iertare a lui Dumnezeu. O astfel de credinţă este pricină de deznădejde. Şi rămânând în ea, ajungem să ne asemănăm cu Iuda, care a crezut că Hristos nu este atât de bun că să-l ierte. Şi ştim cum a trecut la cele veşnice.


În concluzie, vă îndemn să nu mizaţi pe ceea ce promovează cultura modernă pentru refacerea relaţiilor umane: negocierea, justiţia etc. Trăiţi cu conştiinţa că Dumnezeu, în nemăsurata Sa dragoste, ne-a dăruit puterea de a ierta. Iar când simţiţi că nu mai aveţi putere să iertaţi, gândiţi-vă că Dumnezeu a murit şi pentru cel care v-a greşit.

de Adrian Cocosila
http://www.crestinortodox.ro/
 

duminică, 27 ianuarie 2013

Flacăra este credinţă!


Am aprins o lumânare şi am început să mă gândesc la flacăra care va arde fără încetare.
Privesc spre lumina nevinovată şi totuşi ucigătoare...în interiorul luminii e doar o flacără.
Scopul ei nu e doar să ardă ci şi să lumineze!
Lumânarea fără flacără nu îşi are rostul.
Deşi lumânarea e materialul solid, fără acea picătură de lumină numită flacără, nu îşi poate arăta splendoarea.
Omul are trup dar fără credinţă totul ar fi în zadar.
Ce importanță ar avea trupul dacă nu am avea în ce să credem?
Sau nu am avea speranţă de a crede, de a fi puternici.
Iubirea, încrederea şi curajul sunt cele mai puternice sentimente ce ne conduc în viaţă.
Sunt dintotdeauna acolo, în sufletul tău!
Flacăra este credinţă!

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Femeia adevărată: 10 trăsături esențiale


Tăvălugul a fost pornit, n-am de ales. Trebuie să dau o replică materialului publicat ieri sub titlul Barbatul adevarat:zece trasaturi esentiale Ca să nu avem discuții ulterioare, voi lua cele zece trăsături esențiale, așa cum le văd femeile și voi așeza o oglindă în fața lor. Ar trebui ca în oglindă să se vadă femeia adevărată, cea care într-o bună zi va sta alături de bărbatul adevărat în muzeul figurilor de ceară, pentru ca noi, cei mai puțin norocoși, să ne facem poze cu ei, să avem ce pune pe facebook în zilele fără pisici sau cafele.

1. Un bărbat adevărat este puternic
1.1. O femeie adevărată e sursa puterii bărbatului ei. Ea îi suflă vânt sub aripi și-i servește drept conștiință și reazem. Puterea poate fi amețitoare.

2. Un bărbat adevărat este concentrat
2.1. O femeie adevărată poate risipi într-o clipă concentrarea bărbatului ei dar preferă să o facă doar în intimitatea căminului. Lumea de afară e o junglă, lipsa concentrării te poate impinge-n mlaștini.

3. Un bărbat adevărat e conştient de importanța familiei
3.1. O femeie adevărată ține familia în jurul ei. Are cheile casei (și nu mă refer aici la instrumentele de deschis uși) și-și știe toate socotelile. Face din casă „acasă” pentru bărbatul ei și pentru copiii lor.

4. Un bărbat adevărat nu bârfeşte
4.1. O femeie adevărată știe când să-și înfrâneze gura și are grijă să nu-și transforme casa în subiect de bârfă.

5. Cuvântul unui bărbat adevărat îl obligă
5.1. Cuvântul unei femei adevărate mângâie. Chiar și atunci când mustră. Ea știe cel mai bine că „vorba dulce mult aduce”.

6. Un bărbat adevărat se străduieşte să fie un model
6.1. O femeie adevărată modelează lumea din jurul ei și știe să facă asta cu delicatețe, diplomație și zâmbete.

7. Un bărbat adevărat îşi construieşte singur averea
7.1. O femeie adevărată nu risipește averea construită de bărbatul ei și îl ajută pe acesta să o înmulțească (vezi 1.1, 2.1, 3.1, 5.1 și 6.1).

8. Un bărbat adevărat nu arată ca o femeie
8.1. O femeie adevărtă nu se îndepărtează de feminitatea ei și nu încearcă să-și transforme bărbatul într-un metrosexual (nu, metrosexualii nu arată ca niște bărbați, asta-i treaba), îndepărtându-l de masculinitatea lui. E destul că gelul de duș ne distruge feromonii, nu-i musai să ne epilăm degetele și să ne pensăm sprâncenele.

9. Un bărbat adevărat este ordonat
9.1. O femeie adevărată are propria ei ordine și nu se abate de la ea. Este imprevizibilă și-și ține bărbatul atent și “la semne”. Ordinea borcanelor din cămară nu reflectă ordinea din viață.

10. Un bărbat adevărat se poate apăra
10.1 O femeie adevărată înțelege când trebuie să se lase protejată și când trebuie să ia atitudine singură. Unele lupte nu-s pentru femei, dar o femeie hotărâtă impune respect și rezervă din partea oricărui atacator.

Când un bărbat adevărat întâlnește o astfel de femeie, se însoară cu ea. Soțul meu așa a făcut!

vineri, 25 ianuarie 2013

Bărbatul adevărat: 10 trăsături esențiale

     popeye


Pentru a construi o casă ai nevoie de o bază solidă pe care să se înalţe toate celelalte lucruri frumoase. Pentru a construi un om mare ai nevoie, de asemenea, de o bază solidă pe care să clădeşti toate celelalte trăsături care îi deosebesc pe bărbaţii adevăraţi de… imberbi!

Bine, bine, dar ce contează cel mai şi cel mai mult?

1. Un bărbat adevărat este puternic Un bărbat adevărat nu se plânge și nu trebuie să meargă la medic de fiecare dată când strănută. Un bărbat adevărat ia decizii și trăieşte cu consecințele. Un bărbat adevărat își asumă responsabilitatea pentru acțiunile și cuvintele sale. Un bărbat adevărat este ferm. Dacă viața îi dă un picior în fund, bărbatul adevărat va face un pas înainte.

Un bărbat adevărat este coloana vertebrală a familiei sale și nu are timp să fie slab. Dacă ţi-e frică de păianjeni, înfruntă-ţi frica, altfel nu vei fi niciodată un bărbat adevărat.

2. Un bărbat adevărat este concentrat Un bărbat adevărat știe diferența între ceea ce este important și ceea ce nu este. Un bărbat adevărat nu pierde timpul cu prostii care nu-i aduc niciun beneficiu. Sigur, există lucruri pe care le puteți face ca un hobby, dar orice hobby trebuie să aibă un scop. Un bărbat adevărat se concentrează pe putere, bani și familie. El nu se concentrează pe sex. Sexul vine atunci când ai putere, bani și o iubită sau soţie (și dacă ea nu te satisface, există o mulțime de alte femei care o pot face, MAI ALES atunci când ești puternic și bogat).

3. Un bărbat adevărat e conştient de importanța familiei Un bărbat adevărat îşi va păstra familia puternică și îi va transmite istoria strămoșilor săi şi tradițiile. Un bărbat adevărat știe: copiii lui sunt darul lui Dumnezeu și trebuie trataţi ca atare, chiar dacă îi disciplinează din când în când.
Un bărbat adevărat cunoaşte, de asemenea, şi importanţa celeilalte „familii” a sale: colectivul de la locul de muncă. Atât familia cât şi colectivul sunt importante şi trebuie protejate cu aceeaşi încăpăţânare. Dacă aveți un colectiv, nu uitaţi cine vă e loial şi vă susţine la nevoie.

4. Un bărbat adevărat nu bârfeşte Un bărbat adevărat respectă Omertà şi îşi ține gura închisă. E informat, dar îşi măsoară cuvintele. Un bărbat adevărat nu dezvăluie mai mult decât trebuie și nu se angajează în discuții despre alții. Un bărbat adevărat nu discută despre lucruri pe care nu le cunoaște sau despre oameni pe care nu i-a întâlnit niciodată.

5. Cuvântul unui bărbat adevărat îl obligă Când un bărbat adevărat face o promisiune, o păstrează! Dacă nu o poate respecta, nu îşi dă cuvântul. Un bărbat adevărat mai degrabă ar muri decât să nu se ţină de cuvânt. Un bărbat adevărat știe: cuvintele sale sunt la fel de puternice ca și acțiunile sale și, tocmai de aceea, ele trebuie măsurate.

6. Un bărbat adevărat se străduieşte să fie un model Un bărbat adevărat se respectă pe sine și pe ceilalţi, în orice moment, cu excepția cazului, desigur, în care el însuşi este desconsiderat. Un bărbat adevărat este un exemplu pentru cei din jurul său și în special pentru copiii săi. Un bărbat adevărat nu lasă să i se vadă slăbiciunile.

7. Un bărbat adevărat îşi construieşte singur averea Un bărbat adevărat nu se mulţumeşte cu mâini întinse şi acţiuni caritabile atunci când vine vorba de averea sa personală. Un bărbat adevărat nu se mulțumeşte cu banii lu’ tata sau mama. El îşi decide singur destinul. Un bărbat adevărat care primeşte o moștenire de la înaintașii săi, ia moștenirea și o multiplică de 10 de ori.

8. Un bărbat adevărat nu arată ca o femeie Dar manichiura îngrijită e acceptabilă! Masajele făcute de personal de sex feminin sunt, de asemenea, tolerate. Un bărbat adevărat are cel puțin trei costume, care costă mai mult decât o cameră plină de escorte. Un bărbat adevărat poartă costum de cel puțin trei ori pe săptămână. Orice bărbat care nu știe cum se leagă o cravată nu se poate numi bărbat.

9. Un bărbat adevărat este ordonat Ați fost vreodată la şeful vostru acasă? Nu sunt nici cutii de pizza peste tot, nici haine pe podea și, mai mult ca sigur, nici facturi neachitate folosite pe post de suport de bere. Nici un conducător nu poate stăpâni nimic, dacă nu este stăpân acasă la el!
Acest lucru înseamnă, leneşilor din toată lumea, că trebuie să încetaţi să mai folosiţi macismul drept scuză pentru un stil de viaţă dezordonat; păstrați-vă casă curată, documentele în ordine și – mai ales – duceţi-vă costumele la curăţătorie.

10. Un bărbat adevărat se poate apăra Știţi ce-i lipsește lumii de azi? Liderii care au trebuit să lupte în drumul lor către culmi. Fiecare capo de succes s-a aflat la un moment dat la capătul greşit al bâtei. Dar aceşti lideri s-au ridicat din nou și din nou, până când au știut cum să stea pe propriile picioare – și acela este momentul în care poţi începe să urci scara.

Sfârşit.

Deci, ce am învățat astăzi? Am învățat că aveți o mulțime de teme de făcut înainte de a vă putea numi bărbaţi adevăraţi.

Iată o trăsătură bonus: un bărbat adevărat păstrează lucrurile simple. Dacă știi cuvinte mari, foloseşte-le rar și în mod corespunzător – cel puțin în fața celor care cred se cred mai deștepti decât tine.

Amintiți-vă, lucrurile din interior contează cel mai mult!

Sursă:
askmen.com
http://revistabulevard.ro

joi, 24 ianuarie 2013

Iertarea

Revin cu această postare din dorința de a face să înțeleagă cât mai multe persoane , importanța iertării celor ce ne-au greșit.

 
Iertarea este necesară atunci când nici trecerea cu vederea, nici tolerarea, nici acceptarea nu sunt de ajuns pentru a rezolva problema. Primul pas al iertării este hotărârea de a nu încerca să provoci o cantitate egală de durere persoanei care a cauzat răul. Atunci când te iert, renunţ la dreptul de a te răni pe măsură. Iertarea începe când renunţăm la ideea de a fi chit şi atunci când hotărâm să nu ne mai gândim la revanşă.

Următorul pas al iertării implică o nouă manieră de a vedea şi de a trăi. Atunci când suntem răniţi încetăm să ne mai uităm la cel care a cauzat rana ,nu mai vedem persoana, ci doar rana noastră. Când ne plasăm într-o stare de neiertare faţă de celălalt tindem să credem numai lucruri rele despre persoana în cauză. Ne vine să ne gândim la el numai în termenii durerii pe care ne-a cauzat-o. Atunci când ne iertăm unii pe alţii, începem să vedem mai clar. Nu ignorăm rănile, dar trecem cu privirea dincolo de ele. Redescoperim umanitatea din cel care ne-a rănit. Şi acea persoană este fructul a doi părinţi imperfecţi; este la fel de rănită, singură, slabă sau mioapă ca şi mine. Şi poartă-la fel ca mine- chipul Lui Dumnezeu.

Al treilea stadiu al iertării, cel care arată că ai făcut într-adevăr un progres real, este atunci când constaţi că-i vrei binele persoanei respective. Începi să speri lucruri frumoase pentru cel care te-a rănit. Îi doreşti din toată inima ca totul să fie în regulă între el şi Dumnezeu, că relaţiile sale să-i fie sănătoase şi viaţa să-i fie una fericită. Vei mai avea şi gânduri negre dar traiectoria inimii este îndreptată în direcţia corectă. Atunci când doreşti lucruri bune pentru persoana care te-a rănit profund, vei şti că Marele Dumnezeu Iertător a lucrat în inima ta.

Dumnezeu ne porunceşte să iertăm ori de câte ori suntem răniţi şi să ne împăcăm ori de câte ori este posibil, pentru că viaţa este prea scurtă ca să nu facem aşa. Nu vom mai avea niciodată o altă ocazie pentru asta. Dacă nu ierţi- dacă laşi mândria, resentimentele, încăpăţânarea şi autoapărarea să stea în calea ta- vei deveni o persoană dificilă şi plină de amărăciune. Vei purta în inima ta o povară care va strivi umanitatea din tine. Vei deveni mai rece, cu fiecare zi ce trece. Vei muri.

(după John Ortberg)

Ne rugăm Lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri.

Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă.

Mai mult: iertarea lui Dumnezeu e de așa fel atârnătoare de iertarea noastră, încât, fără aceasta, rugăciunea noastră ni se întoarce în blestem. Căci zice: ”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri”. Deci dacă noi nu iertăm, neîndurarea noastră întoarce cuvintele rugăciunii pe dos, fără să ne dăm seama, așa: ” Doamne nu ne ierta nouă, căci nici noi nu iertăm greșiților noștri”,- ceea ce e un blestem.

Deci, în această privință, iertarea noastră atârnă mai mult de noi decât de Dumnezeu.

(Părintele Arsenie Boca-Lumina de pe munte)
 

miercuri, 23 ianuarie 2013

Am învățat...


Am învățat să trăiesc… pentru că există o diferență între a trăi și a exista.

Am învățat să fiu bună, empatică și dedicată oamenilor, dar să nu uit că eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea.

Am învățat să fiu îngăduitoare cu ignoranții și să fiu iertătoare cu cei răi și cu proștii.

Am învățat că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut și amânări inutile.

Am învățat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață în care nu sunt dorită și nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.

Am învățat că oamenii care nu caută apropierea de mine nu îmi simt lipsa și prin urmare, cine nu îmi simte lipsa nu mă iubește.

Am învățat să fiu mai rezervată în a mă implica sufletește și să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc.

Am învățat că dacă cineva mă iubește cu adevărat nu îmi va da motive să mă îndoiesc de asta. Am învățat că mai întâi de toate trebuie să încerc să mă ajut singură și abia apoi să strig după ajutor.

Am învățat că de multe ori în spatele bunelor intenții se ascund interese proprii.

Am învățat să nu caut mereu vinovați pentru eșecurile mele și să îmi asum cu responsabilitate și cu demnitate greșelile.

Am învățat că am voie să greșesc și că oamenii nu au voie să mă judece. Că nu trebuie să cer aprobări pentru a trăi cum vreau. Că nu trebuie să mă simt vinovată și nici să mă justific pentru felul în care îmi administrez viața.

Am învățat că am dreptul să fac doar ce vreau eu și că uneori n-ar trebui să mă intereseze ce vor alții.

Am învățat că trebuie să îmi protejez secretele și că este important să fiu selectivă în privința oamenilor în fața cărora mă pot destăinui, pentru că unii te ascultă doar pentru a afla informații despre tine, pe care mai târziu le vor folosi împotriva ta.

Am învățat că exhibându-mi fragilitatea sufletească îmi asum riscul să se profite de vulnerabilitatea mea.

Am învățat că nu am dreptul să depind de nimeni pentru a fi fericită.

Am învățat că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima și că ambele pot fi supuse rătăcirilor.

Am învățat să respect și să accept alegerile celorlalți, chiar dacă acestea îmi influențează viața și îmi răstoarnă universul. Am învățat că iubirea nu trebuie păzită.

Am învățat că nu merită să plâng după oamenii care nu m-au iubit și care m-au abandonat. Că aceia care m-au însoțit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât niște umbre, care doar m-au privat de soare…

Am învățat să nu mai privesc spre trecut, pentru că nu într-acolo mă îndrept.

Am învățat că viața înseamnă alegeri și că niciodată nu este prea târziu să o trăiesc așa cum doresc.

Am învățat că atunci când iubești, nu există distanțe care să nu poată fi parcurse.

Am învățat că iubirea și binele nu le pot oferi cu forța celor care nu le vor.

Am învățat să stau uneori doar eu cu mine și să nu mă mai simt singură… și, că de multe ori pot fi înconjurată de o mulțime de oameni și totuși să cunosc cea mai cumplită singurătate.

Am învățat să mă bazez pe propriile mele puteri, să cred în mine și să nu-i mai las pe alții să mă descurajeze, sau să îmi spună ce și cât pot.

Am învățat că valoarea reușitelor mele este direct proporțională cu lipsa de importanță pe care o acord lucrurilor și oamenilor care nu merită.

Am învățat că doar eu știu cel mai bine cine sunt cu adevărat și că fiecare om mă poate vedea diferit. Că voi fi aprobată și dezaprobată în egală măsura pentru ceea ce sunt.

Am învățat să nu mai ascult păreri despre mine. Că oamenii mă vor judeca mai mult după prejudecăți proprii, decât după calitățile mele obiective.

Am învățat că oricât de bună aș fi, oamenii îmi vor căuta defecte. Iar atunci când nu le vor găsi, le vor născoci. Pentru că unii nu suportă să vadă la alții un spirit superior.

Am învățat că oricât de mult m-aș strădui, nu voi reuși niciodată să-i mulțumesc pe toți.

Am învățat că nu este important să fiu acceptată de toată lumea. Că îmi pot vedea de drum și fără să am aprobarea tuturor.

Am învățat să pierd, să uit, să iert și să ignor.

Am învățat că trebuie să existe și buni și răi, dar, că oricine se poate schimba neașteptat, atât în bine, cât și în rău.

Am învățat că omul rezonabil se adaptează lumii în care trăiește și că doar omul nerezonabil persistă în încercarea lui de a adapta lumea la el. Că dorințele și nevoile mele nu trebuie să fie o prioritate pentru ceilalți.

Am învățat să nu mai am așteptări. Pentru că oamenii nu se vor purta mereu echitabil și nu vor fi mereu recunoscători când îi ajut. Iar unii vor uita de îndată ajutorul oferit.

Am învățat că oamenii te resping dacă nu le faci mereu pe plac și te uită dacă nu mai au nevoie de tine.

Am învățat că nu sunt obligată să îmi ascund sentimentele și părerile față de ceilalți și că nu trebuie să-i menajez pe aceia care nu suportă sinceritatea. Că a fi asertivă înseamnă a fi liberă și că nimic nu e mai de preț ca libertatea.

Am învățat să îmi cunosc limitele pentru că doar eu pot forța depășirea acestora.

Am învățat că uneori, un dialog cu mine însămi mă poate ajuta de o mie de ori mai mult, decât dacă aș discuta cu alte persoane.

Am învățat că atunci când o ușă se închide, o alta se deschide, dar totul e să nu-mi rup gâtul traversând holul dintre ele.

Am învățat că starea mea de dispoziție depinde doar de mine, nu de starea vremii, nici de toanele altora.

Am învățat să merg tot mai sigură pe propriile-mi picioare, dar să nu uit niciodată cine m-a susținut să nu cad.

Am învățat că atunci când cineva îmi face brânci, trebuie să mă ridic cu spatele, altfel ar trebui să îngenunchez și, numai Dumnezeu merită să stai în genunchi în fața Lui.

Am învățat să nu mă mai cert și să evit conflictele. Am învățat că proștii nu au acces la ironie și de aceea se vor opri la insultă.

Am învățat că dacă unii oameni mă vorbesc pe la spate, înseamnă că nu se află în poziția care să le permită să imi dea peste nas.

Am învățat că cel mai mare compliment pe care îl pot face prostiei unora, este să mă dau la o parte că să o vadă toată lumea.

Am învățat să iubesc viața cu tot ce îmi oferă, să iubesc oamenii și să iubesc tot ceea ce a creat Dumnezeu. Am învățat să zâmbesc chiar și atunci când sufletul îmi plânge și, că după orice zi grea există un mâine, care îmi va oferi noi șanse de reușită.

Am învățat să fiu eu și să nu îmi fie teamă să mă arăt cu bune și cu rele.

Am învățat să mă iert și să mă iubesc.

***

Fii binecuvântată cu iubire și lumină IrinaB.
Mulțumesc!
sursa:
http://www.irinab.com/
 

luni, 21 ianuarie 2013

Despre Oamenii „Toxici” – Pesimismul şi Furia


Cu siguranţă că ai întâlnit sau ai chiar acum în preajma ta o persoană care se plânge încontinuu despre cât de greu îi este în viaţă, despre cât de mult suferă şi cât de neînţeleasă este ea în suferinţa ei. Sau poate că ai lângă tine o persoană care exprimă doar nemulţumire, furie, frustrare şi căreia nimic nu-i este pe plac. Sau poate eşti chiar tu o astfel de persoană şi te tot identifici cu această stare spunând neîncetat „aşa sunt eu”…

Într-adevăr mentalul uman este orientat predominant către negativ şi avem nevoie de conştientizarea acestui fapt şi apoi de dorinţa de a ne schimba această stare. Dar cum procedăm în cazul în care cei din anturajul nostru se poziţionează în postura fie de victimă, fie de persecutor? Îi acceptăm aşa cum sunt şi le ascultăm la nesfârşit povestea perdantă? Şi ce efect are acest lucru asupra noastră?

Ei bine, acest efect nu are cum să fie vreodată unul bun, şi găseşti aici diferite explicaţii ale acestei afirmaţii, incluzând experimentele făcute de Masaru Emoto pe cristalele de apă, kinesiologia, fizica cuantică, ş.a.m.d.

Starea depresivă este normală, între anumite limite, în viaţa fiecărui om. Însă, atunci când devine o obişnuinţă, are nevoie de a fi tratată ca orice boală fizică. Dacă avem un membru în familie care aduce tot timpul în prim plan, în orice discuţie, doar părţile negative ale existenţei sale şi îşi cere validată această suferinţă continuă de către cei apropiaţi, cel mai bun lucru pe care îl pot face cei ce îi doresc binele, este să o ajute să conştientizeze că are o problemă, care are o soluţie relativ uşoară. Evident, atunci când îi propunem o altă variantă de a-şi trăi viaţa, reacţia ar putea fi „ştiam eu că nici tu nu mă înţelegi şi că nu-ţi place de mine”…

De unde vine această reacţie? Din rezistenţa la schimbare: această persoană obţine cu siguranţă beneficii secundare din acest statut de victimă, plus că, inconştientul ei, cel obişnuit cu actuala stare de fapt, se simte ameninţat în status-quo-ul său, simte că-şi pierde „obiectul muncii” (căutarea şi reiterarea continuă a aspectelor fataliste, negative) şi ştie că va trebui să depună un efort pentru a trece la o nouă stare mentală, pe care în acest moment nici nu o percepe ca fiind o posibilitate… nu mai ştie cum este să trăieşti fără această povară. Din păcate, printre problemele de sănătate la care se expune o persoană care trăieşte în acest mod se regăsesc problemele pulmonare, renale, autoimune, precum şi cancerul.

Furia – să luăm un caz concret: am întâlnit familii (sau colectivităţi) în care unul dintre membrii are un comportament dur, în care nu exprimă decât furie, nemulţumire, iritare şi îi învinovăteşte sau îi responsabilizează pe toţi ceilalţi de faptul că el este nevoit să se înfurie ca şi reacţie la comportamentul lor. Familia acceptă acest comportament abuziv (care uneori implică, pe lângă abuzul emoţional şi abuzul fizic), tocmai datorită acestui sentiment de culpabilitate indus de abuzator, fie pentru că s-a obişnuit cu aceste accese de furie şi/sau a învăţat să trăiască cu ele. „Aşa este el, noi trebuie să-l înţelegem şi să-i facem pe plac!” Nu mai vorbesc aici despre urmările traumatizante pe care le are un asemenea comportament asupra copiilor care cresc într-un astfel de mediu…

Ce este de făcut? Evident, un prim pas ar fi recunoaşterea faptului că acest comportament nu este normal, ci, din contră, este nociv atât pentru persoana abuzatoare în sine, cât şi pentru ceilalţi. O persoană care este tot timpul sub o stare de surescitare nervoasă este predispusă la boli coronariene, ale sistemului nervos, ale sistemului digestiv (stomac, ficat, intestine, etc), tulburări ale tensiunii arteriale, atacuri cerebrale etc. Al doilea pas ar fi să-i explicăm acestui om, atunci când putem, cu mult calm şi pe un ton neutru, efectele din punct de vedere al sănătăţii pe care le are acest comportament pentru propria sa sănătate, impactul acestui comportament asupra celorlalţi şi să adaugăm faptul că are nevoie de ajutor specializat. Uşor de spun, greu de făcut, nu-i aşa? Probabil că ne vom alege cu o nouă criză de furie… Ei bine, atunci pentru autoprotecţia noastră, cea mai bună soluţie este, atunci când este posibil, să ne îndepărtăm de această persoană. Dacă rămânem şi acceptăm stilul acesta de viaţă, nefericirea va fi o constantă şi o certitudine de ambele părţi.

În situaţiile enumerate mai sus, empatia este folositoare doar pentru a înţelege faptul că aceste persoane au nevoie de ajutor. Însă, deşi avem intenţii pozitive, trebuie să ştim că, ori de câte ori îi ascultăm sau le acceptăm comportamentul disfuncţional, nu facem decât să le reîntărim acest comportament. Prin faptul că se simt acceptaţi, nu are cum să apară dorinţa de a se schimba şi astfel suntem egal responsabili de menţinerea simptomului şi de propria noastră nefericire. Este ca şi în situaţia alcoolicilor: dacă continuăm să le furnizăm alcool, datorită comodităţii şi a obişnuinţei, nu poate să se deschidă calea spre vindecare, decât, poate, când este prea târziu pentru toţi cei implicaţi.

Cum ar fi să ne gândim că aceste persoane își menţin boala tocmai datorită nouă, cei care îi înţelegem şi îi acceptăm aşa cum sunt şi ne lăsăm antrenaţi şi afectaţi de boala lor, uneori cu preţul propriei noastre stări de sănătate psihică şi/sau fizică.

Până la urmă, important este să conştientizezi faptul că nu poţi să salvezi pe nimeni de sine înşuşi…

de Ursula Sandner - psihoterapeut

duminică, 20 ianuarie 2013

Aleg IUBIREA...


... pentru că un inel cu diamant nu leagă două suflete mai mult decât un inel simplu, din argint.
... pentru că într-un castel, doi oameni se pot rătăci unul de celălalt, pe când, într-o casă micuţă vor fi mereu cât mai aproape, împărţind toate momentele lor.
... pentru că gaura din canapea, apropie.
... pentru că bucuria de a avea totul nu se poate compara cu bucuria clipei când realizezi ceva pentru care aţi aşteptat şi aţi făcut sacrificii unul pentru celălalt.
... pentru că un măr împărţit la doi, este mai bun decât orice cină sofisticată într-un restaurant de lux, unde cei doi se simt înstrăinaţi.
... pentru că o cană din care beau amândoi poartă și aroma iubirii celuilalt.
... pentru că o limuzină luxoasă, chiar dacă asigură confort, nu oferă aceeaşi siguranţă şi împlinire ca atunci când doi oameni merg ținându-se de mână.
... pentru că mai devreme sau mai târziu, lucrurile şi confortul vor deveni rutină şi vor face sufletele să simtă lipsa iubirii.
... pentru că niciodată cele mai frumoase haine și bijuterii nu mă vor face să fiu mai frumoasă decât privirea plină de iubire a celui care mă va considera perfectă, indiferent de felul în care aș arăta.
... pentru că frumusețea fizică a unui om nu va putea compensa niciodată frumusețea inepuizabilă a unui suflet minunat.
... pentru că niciun lucru pământesc nu oferă atâta fericire câtă oferă iubirea.
Aleg iubirea... pentru că un om care are o inimă plină de iubire, nu va fi niciodată singur, sărac sau urât.

Voi ce-ați ales?

http://www.irinab.com

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...