Semnal de alarmă!

 
Prizonieri.

Ai unor case prea mari.

Ai unor maşini în care petrecem prea mult timp.

Ai unor birouri care ne ţin departe de un cer pe care nu îl mai vedem. De un pământ pe care nu-l mai atingem cu tălpile goale ca atunci când eram copii.

Ai unor benzi pe care alergăm în neştire ca nişte cobai dresaţi . Ai unor piscine în care înotăm înghesuiţi. Ai unor saune în care ne uităm urât unul la altul, nu ne vorbim, nu ne zâmbim.

Ai unor vacanţe prea scurte şi ai unor şedinţe prea lungi.

Ai unor cadouri pe care ni le luăm în grabă sau le oferim, când şi dacă ne mai amintim, aşteptând mereu ceva în schimb.

Ai unei imagini pe care şi-a făcut-o lumea despre noi.

Ai unei imagini pe care ne-am făcut-o noi despre noi.

Ai unor prieteni care ne văd cum vor ei.

Ai unor cărţi. De vizită. De credit. Prea puţin - din ce în ce mai puţin- de citit.

Ai unor iubiri cărora nu le dăm aproape niciodată totul, dar de la care aşteptăm în general mult mai mult decât primim.

Ai unor cluburi pline de fum, de decibeli şi de femei îmbrăcate strident. Generaţia "Shake that booty. " Generaţia " one night stand". Generaţia bărbaţilor îmbrăcaţi în fuste roz, cu tocuri şi cercei.

Prizonieri.

Ai unor malluri uriaşe în care familii întregi ies cu bebeluşii la plimbare.

Ai unor restaurante în care mâncarea nu are niciodata gustul mâncării pregătite cu iubire acasă. Ai unor fast-fooduri pline de copii obezi. Generaţia McMici.

Ai unor cutii care ne prezintă o Realitate mizerabilă, politicieni lipsiţi de scrupule, primari paparude, cântând (!) fals- pe banii contribuabililor, vedete de carton, băşcălie de prost gust şi muuuult silicon - să compenseze lipsa de creier, clasă şi cultură. Ură, venin, otravă, crime, împuşcături, bârfă, senzaţional, furturi, boală, cancer - sau operaţii ca să nu faci cancer ( Angelina îşi scoate ambii sâni! Preventiv!) Showuri ieftine. Umor prost. Aruncat cu piatra sau cu miştoul sau cu părerea neavizată în tot ce mai e sfânt. Distrus repere. Călcat în picioare valori. Scuipat pe steag, istorie, neam, biserică, tot. Vulgaritate, vulgaritate, vulgaritate. Sminteală, sminteală, sminteală.

Prizonieri.

Ai unor ziare, reviste, tabloide, bloguri care ridică păcate la rang de virtute, băgând adevăruri sub preş, înfierând bunul simt şi verticalitatea. Generaţia " politically correct"

Ai unui google fără de care nu o să ştim, în curând, nici tabla înmulţirii.

Ai unor haine. Bijuterii. Pantofi. De firmă sau- din ce în ce mai des- imitaţii ieftine.

Noi le avem pe ele? Sau ele ne au pe noi?

Cine pe cine stăpâneşte?

Prizonieri. Prizonieri. Prizonieri.

Generaţia Reeducării Soft.

de Alexandra Svet

Tu știi sǎ te bucuri de ce ai și de ce faci?

Azi mǎ alint. Mǎ simt rǎsfǎțatǎ de mirosul liliacului înflorit în grǎdinile sufletelor vii. Mǎ las mângâiatǎ de arome, închid ochii și rǎmân în inima mea, cǎ parcǎ am obosit de atâta minte.

Astǎzi parfumul societǎții e diferit, e ușor tulburat de temeri și îngrijorǎri, de nostalgia vremurilor trecute, lǎsând sǎ treacǎ vremea pe lângǎ noi…însǎ, nu…nu timpul trece, noi trecem prin el, fǎrǎ sǎ ne gândim cǎ zilele acestea minunate vor fi mâine “vremuri frumoase de altǎdatǎ” despre care vom povesti urmașilor noștri.

Niciodatǎ, în nicio perioadǎ istoricalǎ nu vei ști sǎ te bucuri de zilele tale decât dacǎ te bucuri ACUM. Gândește-te la cei bǎtrâni care-și plâng vremurile trecute, cel mai probabil și atunci se plângeau, pentru cǎ fericirea, deși încǎ are o definiție ambiguǎ, se trǎiește din lucrurile mǎrunte, oferind preț momentului prezent.

Dar ce sǎ mai vorbim de generații, când vezi prin hypermarket-uri oameni care fac lucruri "pentru sufletul lor", cumpǎrǎ haine și hranǎ, ornamente și aparaturi, lucruri menite sǎ îi facǎ fericiți, obiecte de care spun ei cǎ au nevoie, însǎ nici unul nu îi fericește, pentru cǎ au fost învǎțați cǎ sunt “vremuri grele”, iar totul este pentru a supraviețui, nu pentru a trǎi.

Sǎ-ți povestesc un scenariu pe care l-am surprins eu într-un astfel de magazin. O doamnǎ și un domn, soț și soție probabil, cumpǎrau flori la ghiveci și semințe de flori pentru grǎdina lor, într-una din zilele acestea superbe, de primavarǎ. Cu fețele posomorâte, în graba timpului ce duce niciunde, primesc de la prietenii cu care se întâlnesc complimente pentru alegerile florale, însǎ sufletul lor le reflectǎ pe chip nemulțumire, replicând cǎ “mare lucru, am luat și noi ca sǎ fie, cǎ așa se pune primǎvara”. Oamenii aceștia nu știu sǎ se bucure de frumusețea florilor, a momentului în sine și de gândul cǎ vor planta viațǎ, fiind prinși în furtuna îngrijorării, uitând ce suflet minunat au în trupul lor.

“Fericirea nu stă nici în viciu şi nici în virtute, ci în modul în care le apreciem pe acestea şi în opţiunea care o facem ca urmare a individualităţii noastre.” (Marchizul de Sade)

De ce oare nu ne putem bucura pur și simplu de moment? Oare nu de asta suntem aici? Poate trebuie sǎ ne bucuram și atât. Poate asta ne este menirea, sǎ pornim pe o cale și sǎ ne uitǎm înainte, fǎrǎ sǎ ne gândim dacǎ alta ar fi fost mai bunǎ. Sǎ ne BUCURǍM de darurile vieții, oricât ar fi ele de mici. Fericirea ține de alegere.

Fǎ cu bucurie tot ceea ce faci și gândește-te cǎ este minunat tot ce primești în viața ta, pentru cǎ viața este o binecuvântare.

Bucurǎ-te de floarea din fereastrǎ, mergi în hypermarket și cumpǎrǎ conștient și recunoscǎtor, fǎ-o pentru a-ți împodobi sufletul cu bucurie și chipul cu zâmbet.

Vezi bucuria din spatele oricǎrei flori ofilite, culege-i semințele și planteazǎ alta!

Bucurǎ-te, drag prieten. Bucurǎ-te și atât. Fii recunoscǎtor și fericit pentru fiecare îmbratișare a unui prieten, pentru fiecare sǎrut, pentru gustul pâinii calde, pentru diminețile petrecute în brațele partenerului, pentru deliciul fructelor, pentru durerile tale din dragoste, pentru cicǎleala mamei, bucurǎ-te de copacii înfloriți, de compania câinelui tău, de cântecul pǎsǎrilor și adierea vântului de primavarǎ. BUCURǍ-TE!

“Fericirea este plăcerea sufletului. O simplă senzaţie, un sunet, o culoare, atingerea mâinii unei femei sau unui copil, dacă angajează sufletul, devine o fericire.” (Garabet Ibrăileanu)
Ai viațǎ, ești viațǎ, așa cǎ trǎiește zi de zi lumea, trǎiește bucuria ca un copil, înfruptându-te din ea.

Ai în tine și în fața ochilor izvorul apei vii a bucuriei, din care iei câte o picǎturǎ și stai însetat, dar nici de aceea nu te bucuri cu adevǎrat, pentru cǎ sufletul tǎu e la “cât de rǎu va fi mâine”.

Adapǎ-ți visele și umple-ți inima!

În nebuloasa lumii cauți mereu sǎ ajungi acasǎ, drumul e din ce în ce mai greu, bați la uși nedeschise ce parcǎ-s înțepenite-n ziduri, dar sufletul tǎu cautǎ bucuria, așezându-se în locul ce-l simte al sǎu…și totuși…parcǎ nicǎieri nu e acasǎ. Acasǎ este acolo… acolo unde tu te duci cel mai rar, în inima ta care se fericește de tot frumosul universului.

Ești OM, ești parte din tot ceea ce este, ești creație divinǎ, care trebuie doar sǎ-și de-a voie sǎ trǎiascǎ bucuria, sǎ vadǎ iubirea nemarginitǎ din el, sǎ se elibereze din propria închisoare a sufletului obosit sǎ se mai teamǎ din lipsǎ de Dumnezeu…pentru cǎ Dumnezeu este IUBIRE.

“Rareori ne gândim la ceea ce avem, dar mereu la cea ce ne lipsește.” (Arthur Shopenhauer) 

 
de Alina Hristea

 

Fii tu! Cum eşti tu!

 

Cât de frumoasă ești azi! Îţi strălucește soarele în ochi. Porți în păr libertatea de a fi tu însăţi.

 

Cu fitzele tale.

 

Cu orgoliile tale nesuferite.

 

Cu răbufnirile tale de nervi.

 

Cu imperfecţiunile tale cu tot - cu alea de care eşti de-a dreptul îndrăgostită. (N-am pomenit aşa ceva! cum să-ţi iubeşti aşa imperfecţiunile?) cu alea cu care te lupţi neîncetat....

 

Cu lacrimile tale neînţelese.

 

Cu parfumul tău ciudat, greoi, apăsător.

 

Cu încruntările tale.

 

Cu ciudăţeniile tale.

 

Cu geloziile tale pe care nici măcar nu încerci să le ascunzi.

 

Cu vulcanul ăla din tine, de nestăvilit, care erupe când mă aştept mai puţin. (Şi se retrage imediat - " ah, asta n-a fost nimic..." )

 

Cu egoismul tău - (da' mi place că te lupţi măcar, cât de cât, cu el. )

 

Cu patimile tale pe care le porţi vitează aşa ( zici tu :) în cârcă şi le plesneşti când încearcă să te pună jos. Uneori reuşesc. Te ridici repede, pufnind, mormăind, oftând, suduind printre dinţi, elegant, evident.( zici tu ;) Da' te ridici. Le mai dai una peste cap şi mergi mai departe.

Cu libertatea de a fi tu însăţi atârnată în păr, ca o floare.

Cu soarele în ochi.

Cu bucurie de a fi, cu vrere de a fi mai mult, cu tristeţe pentru tot ce nu ai fost şi nu eşti, transformată în zâmbetul drag, trist şi absent, ce-mi rămâne în gând când îmi pleci.

Cât de frumoasă ești azi! Lângă mine, cu tot ce eşti tu.

Unde-ai fost când n-ai fost? Şi ....să nu-mi pleci cândva. Stai aici, cu soare, cu fitze, cu nervi, gelozii, cu reproş, cu surâs, trist sau nu, cum vrei tu. Doar să-mi fii. Aşa cum eşti tu. Numai tu.
 

Cât de frumoasă eşti! Când eşti tu. Cum eşti tu!

 

(Semnat: anonim)

“Ceea ce avem în prezent este o reflectare a ceea ce am dăruit.”

 

Întrebări pentru suflet:

V-aţi gândit vreodată că sufletul e format din cercuri, care pleacă de la mic spre mare? În mijloc e simburele sufletului. Apoi vin celelalte cercuri : mila, compasiunea, dăruirea, credinţa, rugăciunea, iertarea, înţelepciunea, ascultarea, liniştea, libertatea, sănătatea, entuziasmul, învăţătura, fericirea, visul, imaginaţia, lumina. Ordinea lor nu ştiu care ar putea fi, căci fiecare ştie mai bine ce i se potriveşte. Dar ştiu că peste toate astea este cercul suprem, cel al iubirii. Căci ce rost ar fi toate, dacă nu am învăţa Iubirea!

A dărui…

Prin însăşi semnificaţia lui ca verb, pe mine mă duce cu gândul la a da ceva fără a aştepta ceva în schimb. Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile. Multora li se pare că e de ajuns să dai şi au pus semnul egal între a dărui şi a face un cadou. Faci un cadou când te duci la o zi de naştere, onomastică, cu o ocazie anume, când există un eveniment care generează acţiunea în sine. Dar nu putem vorbi şi despre dăruire în aceeaşi termeni. Ea implică ca gestul să plece necondiţionat, liber şi degajat din suflet. Dacă nu se întâmplă asta şi dacă există o mică reţinere sau un mic regret apoi, înseamnă că dăruirea nu îşi va închide cercul. Adică nu se va întoarce înapoi. Pentru că până la urmă tot ce pleacă de la noi spre alţii, descrie cercuri. Iar ce pleacă se întoarce, mai devreme sau mai târziu, închizând cercul ce fusese creionat. Prin orice acţiune, prin orice faptă, descriem un cerc. Care îşi va cere dreptul la finalitate într-o bună zi.

Cineva îmi spunea într-o zi: “Dăruieşti când ai, dacă eşti bogat, dăruieşti din plenitudinea care te înconjoară, dar dacă nu ai nici tu, ce să mai dăruieşti?” Iar eu spun că dăruieşti şi din puţinul pe care îl ai, nu trebuie să fii bogat să faci asta, sau să deţii nu ştiu ce funcţie care îţi aduce bani. Am văzut persoane care dau bani, gândind că aşa poţi face fericită persoana căreia îi dăruieşti. Da, după ce actul se va fi consumat, îşi va aminti de tine o perioadă, dar apoi peste minte se va aşterne uitarea. Este firesc. Suntem oameni. Chiar dacă tu în suflet ştii că i-ai dat din tot sufletul, peste timp când îţi vei aminti, te va întrista gândul să vezi că ai fost uitat. Şi cercul nu s-ar închide.

Dar nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul dăruirii pornite din suflet când acel gest ar fi fost plecat din suflet, chiar dacă a fost din puţinul tău: “Dar din dar se face Raiul!”. Nu este vorba de nici un rai din ceruri, ci este vorba doar de raiul din sufletul tău. Prin gestul tău, ai înfrumuseţat sufletul. Ai câştigat mai mult decât ar câştiga un om care a încheiat o afacere de succes. Ştii de ce? Ai scris o literă din numele tău în Cartea Vieţii. Când te adresezi de la suflet către un alt suflet, când dăruieşti, când există suflet în gest, când dăruieşti o carte, o floare, când dăruieşti un simplu gest, o simplă atingere de mână, când sufletul tău vibrează făcând asta, atunci să ştii că ai dăruit din suflet. Şi cercul care l-a descris gestul tău, se va închide în timp, atunci când te aştepţi mai puţin.

Fii deschis, lasă gesturile, indiferent cum ar fi ele, să plece firesc, nu le pune oprelişti nici măcar cu gândul, căci cercul descris nu se va închide când trebuie, şi va trebui să îl reiei până îşi va găsi finalitatea. Dacă simţi că nu poţi dărui, atunci nu o face. Nu te vei simţi bine, nu te vei simţi liniştit.

Fă gestul dăruirii, când simţi că toate canalele îţi sunt deschise şi poţi primi energia, când ştii că celălalt suflet va rezona precum arcuşul de vioară sub atingere. Să dăruieşti chiar dacă nu vezi sclipirea din ochii persoanei căreia i-ai dăruit, să dăruieşti chiar dacă nu vezi bucuria inocenţa ce i se oglindeşte pe faţă, să dăruieşti chiar dacă nu îi vezi uimirea şi ai şti că în acele momente ai fi îmbrăţişat şi sărutat. Pentru că dăruirea aduce toate aceste reacţii.

sursa email

Eu ştiu că dăruiesc, chiar dacă nu văd bucuria sau sclipirea din ochii voștri dragii mei vizitatori ai acestui blog, pentru că simt că gestul meu a fost din suflet. Când este din suflet este şi necondiţionat în acelaşi timp. Ştiu că dăruiesc, dar îmi place să rămân anonimă în ochii celorlalţi. Știu însă că nu sunt anonimă în ochii lui Dumnezeu. E de ajuns pentru mine.

Cu drag, Daniela

Unde fugi? - Scrisoare de la umbra mea

Nu mai fugi. Cât crezi că poţi fugi de ce e în tine?

Dai vina pe Internet. Dar tu decizi când dai click şi pe ce, cât stai şi cum laşi asta să te afecteze.

Poţi închide Internetul o zi, o săptămână, o lună. Dar de tine însăţi tot nu scapi :)

Dai vina pe job. Pe oraş. Pe casă. Pe aer. Că-i poluat. În orice alt job, în orice alt oraş, în orice altă casă şi la urma urmei şi în cel mai curat aer de munte, după ceasurile sau zilele sau lunile de început, purtând cu ele magia schimbării, în cele din urmă, vei fi aceeaşi.

Dai vina pe oamenii de lângă tine. Dar tu decizi dacă ceri sau dacă oferi, dacă ierţi şi uiţi sau dacă rumegi la nesfârşit aceleaşi răni, dacă iubeşti fără aşteptări sau dacă judeci la nesfârşit, ca o maşinărie stricată ce nu face altceva decât să pună ştampile pe tot ce-i în jur. Ştampilă, verdict, diagnostic, sentinţe. Chestii de-astea, de autoritate în domeniu. În zadar dai vina pe oameni. La urma urmei, cu orice om ai fi, după ce măştile politeţii, ale necunoscutului, ale seducţiei, ale începuturilor, etc, vor cădea, vei fi aceeaşi. După ce se duc fiorii, rămâne firea. După ce se termină muzica, rămâne tot zgomotul minţii şi inimii tale. După ce te vizitează îngerii, rămâi tot cu demonii tăi. După ce plouă cu minuni, cu aur, cu tămâie, sub covor gunoiul ascuns rămâne. Mai mult decât atât, se adună.

Dai vina pe perioadă. Dacă însă azi nu eşti cine ai vrea, mâine va fi şi mai greu. Probabil vei mai fi acumulat vreun obicei prost în plus.

Fugi mereu. Sau dacă rămâi tânjeşti încontinuu după fugă, ca o floare ce se ofileşte fără schimbarea dinafară. Fără să realizezi că nu poţi fugi la nesfârşit de tine însăţi....

E adevărat, pare că uneori doare mai mult să rămâi. Să stai când ai mai multă nevoie să pleci. Să dai când ai mai multă nevoie decât oricând să primeşti. Însă doar ţi se pare că doare. De fapt nu faci decât să conştientizezi bagajul de durere pe care îl cărai în spate de atâta vreme, fără să ştii ce te apasă. Te durea şi înainte, dar nu ştiai ce. Credeau că e doar o dorinţă acută de a fugi, de a schimba ceva în decorul de-afară. Credeai că fugind vei scăpa de durerea fără nume. Ca un om fugind de propria sa umbră. Vrei să nu o mai vezi? Stai pe loc şi Întoarce-ţi faţa spre soare.

Aminteşte-ţi că nu locul sfinţeşte omul. Că oamenii din jur te pot ajuta într-o mai mică sau mai mare măsură să fii un om mai bun, dar nu pot face asta fără tine. Iubirea te poate face un om mai bun însă nu vei rămâne aşa dacă nu trăieşte adânc în tine.

Chiar vrei să fugi? Fugi în altă direcţie! Uneori tot ce trebuia să faci mai bun pentru tine este să uiţi de tine şi să te gândeşti pentru prima oară la altcineva. În loc să te întrebi ce ai mai putea primi să te întrebi ce ai putea oferi. În loc să judeci să te judeci. În loc să aştepţi, să ieşi în întâmpinare. Vrei să rămâi? Pleacă. Vrei să pleci? Mai stai puţin - chiar dacă te doare de mori. Vrei să vorbeşti? Taci! Vrei să te ascunzi? Îmbracă-te frumos şi ieşi afară, la oameni. Vrei să te îmbraci frumos şi să ieşi -din nou- afară la oameni? Stai acasă, citeşte o carte şi lasă-i să îţi ducă puţin dorul. Vrei să te plimbi? Stai în casă. Vrei să stai şi azi în casă? Ieşi afară. Vrei să fii ajutat? Ajută tu primul. Vrei să fii iubit? Iubeşte! Vrei să plângi? Râzi! Vrei să râzi, din nou? Plângi! Ţi-e lene, iar? Trage de tine. Munceşti prea mult? Ia-ţi concediu şi ieşi afară să miroși florile. Ţi-ai cumpărat prea multe haine? Dăruieşte. Nu ţi-ai mai luat nimic de un milion de ani? Ieşi şi răsfaţă-te. (Nu ai bani? Împrumută-te şi fă-ţi un capriciu. Pentru prima oară după nu ştiu cât timp) Fii altfel decât ai fost în ultimii ani. Ieşi din limitele pe care ţi le-ai conturat singur. Din tiparele în care te-au băgat alţii. Din automatisme, din defecte, din obiceiuri, din trăsături pe care ţi le-ai însuşit şi ţi s-au adâncit furându-ţi din lumină. Fugi din tine-le cu care te-ai obişnuit. Fugi din vechiul tău eu şi vezi dacă era cu adevărat cine eşti. Dacă erai tu, te va aştepta cuminte, plângând de dorul tău. Dar s-ar putea să ai surprize...

Fugi din tine şi caută-i pe alţii. Măcar o dată, pune-l pe celălalt pe primul loc. Cei mai frumoşi şi cei mai fericiţi oameni pe care i-am cunoscut fugiseră de ei. Pentru a-l întâlni pe celălalt. Îşi făcuseră inima pat pentru a-l odihni pe cel de lângă ei. Cei mai minunaţi oameni pe care i-am întâlnit nu se luau prea tare în serios, în timp ce toţi cei din jur alergau din oglindă în oglindă să se vadă, de la microfon la microfon, să se audă, de pe o scenă pe altă scenă, să-şi joace la nesfârşit acelaşi rol obositor.

În timp ce cei mai nefericiţi oameni pe care i-am întâlnit fugeau în mod constant, către ei înşişi. Neajungând însă nici la ei, nici la ceilalţi. Pentru că poate pentru a ajunge la noi, nu trebuie decât să ne uităm cu adevărat. Poate că uneori cea mai scurtă cale de a ajunge la noi, cei adevăraţi este prin alţii, după ce am uitat de noi. Şi poate că numai după ce i-am pus pe ei pe primul loc, ne întâlnim, suprinși. Şi ne găsim mai buni, mai frumoşi, mai plini şi mai profunzi decât ne-am fi imaginat. Şi-apoi fugim din nou, repede, din noi. Ştiind că data viitoare când ne vom întâlni vom fi şi mai frumoşi. Mai frumoşi cu încă o faptă bună, cu încă o jertfă, cu încă o uitare de sine, cu încă o fugă. De sine. Către alţii.

Cu încă o moarte. Întru Înviere.

Dacă chiar vrei să fugi, fugi din tine şi lasă loc Celuilalt în inima ta. Dacă chiar vrei să pleci, pleacă puţin din tine. Poate că atunci Domnul, obosit, îşi va odihni o clipă paşii în inima ta. Acum are loc?

de Alexandra Svet

Te salut, inimă curată! ♥

Astăzi vom vorbi puţin despre acceptarea realităţii. În multe momente ale vieţii noastre ne dorim să trăim total altceva sau să fim în alt loc în afară de cel în care suntem acum. Nemulţumirea ne macină, regretele şi-au făcut lăcaş în inima noastră, trăim numai în funcţie de trecut sau de viitor. Nimic nu pare să mai meargă.

Ei bine, toate acestea sunt simple iluzii ale minţii noastre. Cu cât trăim mai mult în minte, cu atât mai mult trăim în iluzie. Însă, cu cât coborâm mai adânc în inimă, cu atât mai profund redescoperim adevărul.

Renunţă la a te mai identifica cu toate trăirile şi realizările tale. Renunţă la a mai trăi în atâta agitaţie mentală. Tu nu eşti corpul tău, nu eşti gândurile sau emoţiile tale. Tu eşti dincolo de asta. 

Eşti Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. 

Nu-ţi mai fă atâtea griji despre cum va arăta viaţa ta sau de unde îţi vor fi achitate facturile. Când porneşti în căutarea Dumnezeului interior, toate celelalte îţi vor fi rezolvate din cea mai mare uşurinţă, pentru că acum te concentrezi pe ce este cel mai înalt. Când te concentrezi pe cel mai înalt, toate treptele de sub el sunt rezolvate natural, pentru că Cel mai Înalt îţi oferă trăirea cea mai înaltă, înţelepciunea cea mai înaltă, adevărul cel mai înalt. Cel mai Înalt este redescoperirea adevărată a lui Dumnezeu în tine. Este dragostea cea mai înaltă. Este substanţa lucrurilor care nu se văd, dar acea substanţă care crează şi susţine totul în perfectă ordine şi armonie divină. Când ajungi să descoperi acest miracol în tine, totul în jur înfloreşte, toată fiinţa se reîntregeşte, totul pare clar şi perfect la locul lui.

Pentru a face acest lucru, oferă-ţi timp de linişte, în care să-ţi recunoşti toate părţile fiinţei tale, să-ţi oferi timp de introspecţie şi să faci pace cu momentul în care te afli, indiferent cum ar arăta el acum. Ţine minte: este doar o etapă a vieţii tale. O etapă necesară călătoriei tale spirituale. Dacă nu era necesară, nu exista. Aşadar, nu da cu piciorul unor înţelepciuni înalte pe care acest moment ţi le poate oferi, gandindu-te că tu ar fi trebuit să trăieşti altceva acum. Este un moment de graţie, în care Dumnezeu îţi vorbeşte. Deschide-ţi inima să-i primeşti mesajele.

Revino în momentul prezent, coboară în inimă şi respiră profund. Cheamă-ţi Dumnezeul interior să te ghideze şi să-ţi liniştească sufletul. Şi mai ales, acceptă momentul în care te afli. Renunţă să mai crezi că lucrurile ar fi trebuit să stea diferit sau că tu ar fi trebuit să fii în alt loc în afară de acesta. Te afli în locul şi în momentul potrivit, pentru a trăi ceea ce este necesar să trăieşti pentru înălţarea spirituală a fiinţei tale. Dacă există un alt loc sau un alt mod mai bun, atunci cu siguranţă ai fi fost acolo......

*********

Pentru mine, acceptarea locului în care mă aflu a fost o lecţie pe care am învăţat-o greu, cu multă suferinţă. Niciodată nu eram mulţumită de nimic. Tot timpul credeam că totul trebuia să fie diferit faţă de cum era. Trăiam în comparaţie şi în separare cu cei de lângă mine. Nu apreciam deloc momentul prezent şi nu ştiam să mă bucur de el. Până într-un moment în care am coborât cu sinceritate completă în adâncul inimii mele, cu lacrimi şiroaie pe obraz şi am spus: Gata. Eu nu mai pot trăi aşa. Trebuie să existe altă cale. Şi într-adevăr, ea există.

Există calea inimii, calea interioară, pe care fiecare dintre noi este necesar să o parcurgă pentru a se redescoperi pe Sine, pentru a-şi regăsi scânteia divină din interiorul său. Este calea care te învaţă să laşi exteriorul deoparte, să laşi trecutul şi viitorul deoparte, să laşi identificările, nemultumurile, regretele şi îndoiala deoparte şi să mergi adânc în tine. Să-ţi deschizi inima pentru a regăsi Lumina Sfântă înăuntrul tău pe care nu ţi-o poate lua nimeni!

Să revii cât mai mult în prezent şi să fii blând/ă cu tot ceea ce îţi apare în cale. Să ai răbdare şi să nu grăbeşti procesul. Să înţelegi că totul este exact aşa cum trebuie să fie. Să faci pace cu tot ce trăieşti, fără să mai doreşti altceva, fără să mai consideri că ar exista un mod mai bun, fără să te compari cu cineva din afara ta sau cu trecutul tău. Să-ţi dai voie să respiri şi să te bucuri de ceea ce eşti în acest moment. Nu vei putea vedea oportunităţile următoarei etape a vieţii tale, până când nu vei putea face pace cu locul în care te afli.

Ştiu că ţi-e teamă. Ştiu că lucrurile par uşoare în teorie, însă trăirea lor te zdruncină. Însă, în realitate, este mai simplu decât crezi. Este de fapt cel mai simplu lucru: să ai încredere în Dumnezeul din tine, să trăieşti cu inima, să-ţi dai timp de reflecţie, să te asculţi, să te bucuri de toate clipele şi de toate conştientizările acestui moment, să te eliberezi de atâta greutate şi suferinţă, respirând cu toată fiinţa şi aducând pace în inima ta.

Retine întotdeauna expresia: “Facă-se Voia Ta, Doamne, în tot şi în toate. Ştiu că momentul în care mă aflu este cel mai potrivit moment în care mă pot afla. Mulţumesc pentru toate binecuvântările pe care mi le oferi, chiar dacă poate nu sunt conştient/ă de ele în acest moment.”

Te îmbrăţişez, suflet drag!

Să fii binecuvântat cu toată Pacea Universului şi fie ca totul în calea, mintea şi inima ta să se lumineze!

de Tania Tiţa

Ce NU este iertarea



Un suflet liber este un suflet care iartă, care nu poartă încărcătura suferinţelor şi a dezamăgirilor... 

A ierta înseamnă libertate! (Irina Binder)

De multe ori, rănile aşa zis uitate au fost ascunse în subconştient şi de acolo, continuă să-i chinuie pe oameni. Pentru a le trata şi vindeca este nevoie să fie readuse în conştient. Iertarea cicatrizează rănile emoţionale. Atunci ne putem aminti evenimentul fără resentimente. Nu mai suferim.

Iertarea nu este doar un act imediat al voinţei

Mulţi se simt vinovaţi sau îi învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu iartă imediat. Dar iertarea nu este un act eroic de voinţă în care ne suprimăm emoţiile, ci este un act al întregii noastre fiinţe şi cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimă, inteligenţă, voinţă. Cine sare peste etapele transformării emoţionale şi ale vindecării nu face decât să panseze o rană infectată. Aceasta va sfârşi prin a se infecta şi mai rău.

Este nevoie de timp şi pentru vindecare şi pentru iertare; nu trebuie să bruscăm ceea ce se petrece în noi. E nevoie să discernem între simţirea mâniei şi dorinţa de răzbunare, fantasmele legate de „dreptatea” pe care trebuie să ne-o facem singuri, etc. Mânia (iuţimea) este o emoţie sănătoasă, o putere a sufletului pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca să ne putem apăra integritatea. Nu mânia este greşeala, ci ura şi patimile pe care le poate stârni. Important este să luăm decizia de a nu ne mai răzbuna, în nici un fel. Răzbunarea este inutilă şi devastatoare. E nevoie să facem pace lăuntrică, pace emotivă.

Iertarea nu înseamnă scuzare.

A scuza înseamnă a nu-l considera responsabil pe cel care ne-a ofensat. Când cineva ne face un rău fără să vrea, sau fără să ştie, nu are de ce să ne ceară iertare, dar poate veni un moment când îşi poate cere scuze. Dar dacă cineva a voit să ne facă rău, a vrut să ne rănească, nu mai e vorba de scuze. Tendinţa de a-i găsi scuze celui care ne-a ofensat se bazează pe circumstanţele atenuante oferite de trecutul său sau de alte circumstanţe. Dar nici o vină, fie şi explicabilă, nu poate fi scuzabilă. Ea poate fi doar iertată!

Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea

Iertarea se referă la fapta care a rănit relaţia. Împăcarea este o urmare a iertării, dar poate să nu aibă loc. Dacă după acordarea iertării, simţim că prin împăcare relaţia noastră nu ar creşte în profunzime sau nu evoluează în mai bine, este înţelept să renunţăm pur şi simplu la ea, pentru păstrarea păcii. Pacea înseamnă să nu te răzbuni şi să nu doreşti să te răzbuni. Pacea şi iubirea de vrăjmaşi nu presupune neaparat prietenie.

Din nefericire, mulţi oameni se împacă fără a-şi ierta unii altora ofensele ca să nu „mai dezgroape morţii”, dar fără recunoaşterea şi numirea suferinţelor pe care le-am produs sau pe care le-am suferit, nu există împăcare adevărată. Adevărul trebuie rostit. Împăcarea presupune iertare, iar iertarea presupune rostirea adevărului.

Iertarea nu se impune

Iertarea este o lucrare a iubirii. Persoana care iartă trebuie să-şi asume în mod liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva in schimb de la cel pe care îl iartă: “te iert daca nu mai faci asta“. Putem să ne dorim să fim iubiţi de cei din jurul nostru în ciuda faptelor noastre, dar nu le putem pretinde acest lucru. Iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde!

Iertarea nu este renunţare la ceea ce ni se cuvine

Iertarea nu exclude dreptatea. Un hoţ iertat nu este scutit de a restitui păgubaşului cele furate. Iertarea nu anulează consecinţele unei fapte rele sau a unui cuvânt rău. Iertarea nu este un act de dreptate, ci o faptă de iubire pentru reabilitarea celui vinovat. Aceasta înseamnă a nu-l confunda pe răufăcător cu fapta sa şi a urî greşeala, ci iubindu-l pe cel ce a gresit.

Iertarea nu-l schimbă pe celălalt

Când iertăm, se întâmplă cu adevărat ceva extraordinar, dar cu cel ce iartă, nu cu cel iertat. Acesta poate conştientiza şi el minunea şi îşi poate schimba atitudinea sau comportamentul, dar puterea iertării se manifestă în noi. Pe noi ne vindecă, nouă ne dă pacea, nouă ne dă puterea să ne rugăm pentru celălalt. Nu trebuie să iertăm aşteptând schimbarea celuilalt! A ierta pe celălalt nu presupune ca acea persoana îşi va schimba brusc comportamentul, nemaicomiţând greşeli.

Piedici din calea iertării

Unor oameni le este greu sa îl ierte pe cel care l-a lezat cu ceva şi să-şi folosească puterile pentru a-şi face „dreptate”. Astfel: Furia/Mânia e folosită pentru a ne simţi şi arăta puternici. Fără mânie, unii oameni au senzaţia că se simt dezarmaţi şi vulnerabili.

Frica nu mai e folosită pentru confruntarea cu necunoscutul ce trebuie cucerit şi se transformă în frica de a ne confrunta cu durerea şi fuga de recunoaşterea ei. Iertarea readuce durerea în prim plan pentru a fi vindecată. Perceperea şi acceptarea durerii este premiza iertării!

Scoaterea de sub învinuire prin justificarea comportamentului.

Iertarea nu înseamnă scuzarea comportamentului care ne răneşte. Este nevoie de o evaluare sufletească lucidă a celor întâmplate. E nevoie de aşezarea responsabilităţii la locul care i se cuvine, dar fără a judeca şi învinui. Iertarea este un act în întregime al celui care iartă. Nu depinde nici de înţelegerea, nici de comportamentul şi nici de acordul celuilalt.

Gândul că trebuie să-ţi meriţi iertarea.

Iertarea este întotdeauna un dar gratuit, aşa încât primeşte-l cu sufletul larg deschis. Egoul va fi întotdeauna cel ce nu vrea să primească iertarea, căci dacă ar primi-o, rolul lui de victimă ar înceta, iar sufletul ar fi vindecat.

sursa email

Fiecare primăvară e bucuria unui nou început!

"...nu poţi înţelege perfecţiunea luminii din tine până ce nu ai văzut cum arată întunericul!"

La fel ca şi natura, sufletul tău trece prin cicluri necesare sau ar trebui să treacă. Aşa cum un copac are nevoie să elibereze frunzele sale veştejite toamna pentru a începe un nou ciclu primăvara, aşa şi tu ai nevoie să elimini tot ceea ce nu îţi mai este de folos pentru tine, orice amintire dureroasă, orice sentiment negativ.

Ai fost de curând într-un parc? Ai văzut cât de puternică e forţa naturii care se simte în fiecare copăcel înmugurit, în fiecare magnolie înflorită, în fiecare ghiocel?

La fel ca şi natura, sufletul tău trece prin etape necesare sau ar trebui să treacă. Aşa cum un copac are nevoie să elibereze frunzele sale veştejite toamna pentru a veni primăvara, aşa şi tu ai nevoie să elimini tot ceea ce nu îţi mai este de folos pentru tine, orice amintire dureroasă, orice sentiment negativ; ai nevoie să ierţi şi să uiţi ca să poţi merge înainte; trebuie să laşi deoparte trecutul pentru a intra în viitor; nu poţi simţi primăvara în tine dacă te încăpăţânezi să rămâi în starea de toamnă. Ce s-ar întâmpla dacă pomii ar dori să îşi păstreze frunzele, de teama că le-ar putea pierde sau de necunoscut? Ar mai experimenta vreodată bucuria înmuguririi noilor frunze şi flori primăvara?

Alege să îţi deschizi sufletul şi să faci curăţenie interioară; dă afară tot ce nu îţi mai trebuie şi pofteşte înăuntru primăvara şi nu te înduioşa după ultimele “frunze” – amintiri veştejite pe care încă le mai ţineai presate în suflet ca într-o carte; nu folosesc nimănui, nici măcar ţie!

Autoanaliza

Pentru aceasta trebuie să priveşti însă înăuntru şi îţi trebuie poate mult curaj. Puţini dintre noi avem timp sau chef să ne autoanalizăm. Unora le este teamă pentru că se întreabă: “Oare ce voi mai găsi acolo? Ce amintiri neplăcute?”. Şi preferă să privească oriunde în altă parte decât în interior.

Nu poţi vedea însă şi nu poţi înţelege perfecţiunea luminii din tine până ce nu ai văzut cum arată întunericul, adică până ce nu ţi-ai conştientizat temerile, pentru că nu ar exista termen de comparaţie şi nu ai putea aprecia extraordinarele daruri pe care le ai.

Elimină în această primăvară absolut tot ce nu te mai reprezintă; uită-te în jurul tău, la obiecte, la oameni şi slujbă, apoi uită-te înăuntrul tău şi decide ce vrei să faci cu amintirile urâte, suferinţele, sentimentele negative ca ura, vinovăţia, teama sau resentimentele pe care le porţi cu tine de ani buni. Hotărăşte că ai dreptul la tot ce e mai bun pentru tine şi că meriţi cu adevărat să “înfloreşti” sufleteşte.

Meriţi să te iubeşti atât de mult încât să renunţi la a mai fi supărat, trist sau deprimat. Ţi se cuvine tot binele din lume şi tu eşti prima persoană care poate face acest lucru. Iubeşte-te aşa cum eşti, acceptă-te cu toate aşa-zisele tale “defecte” şi ele vor părea mult mai uşor de eliberat.

Uită-te la natură şi învaţă de la ea! Tot ceea ce tu încerci să înveţi cum să faci a fost mai întâi experimentat de natură într-un fel sau altul.

Iar data viitoare când te mai plimbi printr-un parc ia lecţii de la păsări, de la copaci şi iarbă; învaţă de la magnolii cum să te deschizi şi fii prezent în tot ceea ce ţi se întâmplă: nu mai trăi în trecut – regretând, sau în viitor – făcându-ţi griji, şi restul va veni de la sine. Şi va veni…

de Daniela Dumitriu

 

Autocunoașterea vine din iubire…

 

În fiecare zi ne cheltuim energia prin intoleranțǎ, nesiguranțǎ, fricǎ…lipsǎ de iubire.

Momentele vieții noastre trec (sau noi trecem prin ele), iar modul în care le petrecem ne face sǎ ne maturizǎm frumos sau nu, pentru cǎ fericirea este o alegere, iar alegerea corectǎ duce la starea de bine, la mulțumire, la strǎlucirea pe care o vedem în orice întuneric.

Nu mai aștepta sǎ primești în dar iubire, afecțiune, înțelegere. Dǎruiește-ți ceea ce-ți dorești sǎ primești de la ceilalți, dǎruind la rându-ți, apoi vei atrage și din exterior. Știi vorba aceea care zice cǎ banul la ban trage? Așa e și cu iubirea…

E ca și când ai fi flǎmând și cineva te șantajeazǎ pentru a-ți oferi o bucatǎ de pâine, cerându-ți atenție, afecțiune, timp…o vei accepta decât sǎ mori de foame, însǎ vei face toate acestea fiind silit. Dar dacǎ sufletul tǎu este hrǎnit din interior atunci nu vei fi pus în situația de a face compromisuri, ci vei invita sǎ se ospǎteze și ceilalți din plinul sufletului tǎu.

Atunci când paharul tǎu e gol, umbli pe drumul tǎu cu disperare orbitoare și ceri oricǎrui trecator iubire, cerșești mângâiere și confirmare zicând cǎ-l iubesti, atârnǎndu-i de gât ca un bolovan, fiind dependent de picǎturile ce ți le oferǎ, dar când paharul tǎu e plin de iubire, de acceptare, de încredere de sine, când înțelegi cu toată ființa definiția iubirii, abia atunci îi poți da și celuilalt sǎ bea din el fǎrǎ a pretinde nimic în schimb…

Dacǎ într-adevar viața e un teatru, atunci joacǎ rolul vieții tale, nu mima rolul altora că vei obosi și atunci te vei demasca singur. Fǎ sala sa se ridice în picioare odată cu tine, privindu-te cum faci cea mai bunǎ treabǎ în rolul tǎu. Tu îți joci cel mai bine și natural propriul rol, pentru cǎ asta ești menit sǎ faci. Lucreazǎ la visul tǎu zi de zi, nu-l pǎrǎsi, iar dacǎ nu știi care este, mergi pe drumurile ieșite în cale spre care simți “chemare”, nu știi care te duce la el. Fǎ ca tot ceea ce întreprinzi zi de zi sǎ ajute la o lume mai bunǎ, sǎ mângâie existența celorlalți și sǎ lași peste tot zâmbete.

Fii tu așa cum ești, fii așa cum simți sǎ fii.

Te invit sǎ pǎșești cǎtre tine. Ascultǎ-ți trupul pentru cǎ el îți transmite semnale, ascultǎ-ți inima pentru cǎ ea știe exact ce vrei, ascultǎ-ți simțurile și rǎsfaţǎ-le, petrece timp de calitate cu tine.

Acceptǎ-te și iubește-te!

Fǎ azi pace cu tine și fi-ți fidel ție în aceastǎ relație minunatǎ. Trǎiește în cea mai naturalǎ și autenticǎ stare a ta, trǎiește în IUBIRE.

Oferǎ-ți ce ai nevoie, nu te priva de propria iubire, nu te învinovǎți și pedepsi singur, cu siguranțǎ ai fǎcut ce trebuia sǎ faci acolo unde erai în acel moment, cu ceea ce erai. Orice întâmplare te duce cǎtre un tu mai bun.

Meriți minunatul ce-l vezi în visele tale, trebuie doar sǎ mergi spre el, sǎ-l atragi, pentru cǎ ești un om extraordinar. Când vei înțelege asta vei trǎi în armonie cu Universul, cu tine, cu societatea.

Determinǎ-ți sufletul sǎ toarcǎ de bucurie și trupul sǎ radieze de sǎnǎtate, sǎ te exprime și sǎ se exprime prin dans, lecturǎ, socializare, muzicǎ, cugetare, tot ceea ce te pune fațǎ în fațǎ cu tine.

Ascult des pǎrerile, ofurile și pǎsurile celor mai vârstnici și observ cu luciditate cǎ nu existǎ clase sociale, nu existǎ oameni proști, nu existǎ ghinioniști. Existǎ doar oameni ce sunt ei înșiși, oameni potriviți la locul potrivit, oameni care știu sǎ-și cultive talentul și rolul în lume, oameni care își urmeazǎ pas cu pas propria realitate și oameni care nu fac asta. Pare greu, însǎ odatǎ eliberat din lanțurile temerilor și a îndoilelilor, totul pare posibil.

Când alegi sǎ mergi pe calea ta, pur și simplu atragi tot ce ai nevoie, toate resursele, toate energiile, totul începe sǎ se clarifice, sǎ iasǎ din ceaţǎ.

Cunoști cu siguranţǎ efectul acela când admiri o mașină ultimul model, roșu și deodatǎ îl vezi prin toate intersecțiiile și parcǎ-s roșii toate care-ți ies în cale. Exact așa funcționeazǎ și în cazul gândurilor și visurilor tale.

Privește viața cu iubire și acceptǎ-i toate demersurile, fǎ ordine în trecutul tǎu, acceptǎ-l cu mulțumire, privește retroactiv și observǎ cum fiecare situație, oricât de gravǎ crezi tu cǎ a fost, a ajutat la evoluția ființei tale, așeazǎ-ţi prezentul pe locul prioritar și lasǎ viitorul sǎ te surprindǎ, primește-l în viața ta curatǎ și pregatitǎ de frumos. Dǎ totul în prezent cu seninătate, nu-ți mai plânge trecutul, nu mai trǎi fiecare clipǎ îngrijorându-te de viitor, pentru cǎ ACUM ești AICI și doar acum și aici poți lucra la viitorul tău!

Viața este un mecanism și este “nemiloasǎ” cu cei ce se împotrivesc legilor naturii. Natura ne transmite sǎ trǎim în iubire, sǎ mergem pe drumul oferit, sǎ oferim energii pozitive, sǎ trǎim sǎnǎtos și armonios.

Este o vorbǎ care îmi place tare mult “cel ce vrea sǎ cânte va gǎsi un cântec”.

Unii dintre noi însă...ne cunoaștem prea puțin ca sǎ ne administrǎm corect calitatea vieții.

de Alina Georgiana Hristea

Efect placebo - efect nocebo

 

Este incredibil cât de mult poate fi influenţat subconştientul nostru de forţa sugestiei! Si întrucât mintea subconştientă este cea care controlează corpul nostru şi întreaga viaţă , prin intermediul sugestiei putem avea parte de o mulţime de întâmplări – unele plăcute, altele extrem de neplăcute.
 

Multă lume a auzit de efectul placebo.

 

În cadrul unui experiment medical, ţi se dă un medicament despre care ţi se spune că este foarte eficient – de pildă ca pansament gastric. Din 100 de voluntari pe care se testează medicamentul, aproximativ 50 constată într-adevăr că au scăpat de durerea de stomac.

 

Dar – surpriză!  Aşa-zisul medicament este de fapt o bobiţă de zahăr acoperită de un înveliş albastru. El nu conţine nimic altceva decât zahăr. Si atunci, ce anume i-a vindecat pe cei 50 de voluntari ? Forţa sugestiei. Li s-a spus că se vor face bine, au fost convinşi că se vor face bine şi s-au făcut bine. În fapt, subconştientul lor a fost convins de eficienţa medicamentului şi a dat organismului comenzile necesare pentru a se face bine.Tot ceea ce mintea noastră crede, poate realiza.

 

Mult mai puţini au auzit de efectul nocebo.

 

În cadrul unui experiment similar, ţi se dă o pastilă despre care eşti avertizat că îţi va face rău – de pildă crampe stomacale. De data aceasta, numărul celor ce se plâng de dureri la stomac este însă de 90 ! Evident era aceeaşi pastilă inofensivă de zahăr. Se constată însă că forţa sugestiei negative este mult mai mare decât a sugestiei pozitive.

Lucrul acesta trebuie să ne dea de gândit. Suntem expuşi zilnic, oră de oră, unei adevărate avalanşe de mesaje negative, în primul rând prin presă. Inundaţii, cutremure, avioane prăbuşite, crime, violuri, preţuri care cresc, bârfe răutăcioase ale colegilor, accidente de maşină etc, etc.
Aceste mesaje cu puternică valoare emoţională lucrează fără să ne dăm seama asupra subconştientului nostru. Iar rezultatul este că ne merge prost fără să ştim de ce. Suntem deprimaţi, ne pierdem încrederea într-o viaţă mai bună, ne aşteptăm să ni se întâmple ce e mai rãu.

 

Si, de obicei, la ce te aştepţi, aşa se intâmplă. Dăm vina pe ursită, pe guvern , pe socri , pe colegi , fără să observăm că, de fapt răul este în noi. Că l-am lăsat să pătrundă în mintea noastră ori de câte ori a vrut, fără să realizăm că trăim în casă cu un duşman.

Gata! Puneţi piciorul in prag! Începând de astăzi închideţi uşile pentru aceşti musafri periculoşi. Evitaţi să mai urmăriţi jurnalele cu ştiri negative. Schimbaţi postul pe altceva. În fond aveţi 25 - 30 - 40 de canale prin firma de cablu. Urmăriţi emisiunile educative şi cele care să vă refacă starea optimistă.

 

Muzică, divertisment, Mr.Bean....

Evitaţi persoanele negative, cele care permanent se vaietă, critică şi condamnă. Dacă aşa sunt colegii de serviciu sau, mai rău, şeful dumneavoastră, gândiţi-vă foarte serios să vă căutaţi un alt loc de muncă. Altfel, rămânând alături de ei, riscaţi să vă condamnaţi la o viaţă de eşec şi frustrare.

Asociaţi-vă cu persoane pozitive, optimiste, orientate spre succes. Dacă vreţi să aveţi o viaţă de succes, trebuie să staţi cât mai mult în preajma unor oameni de succes. Invăţaţi de la ei, gândiţi ca ei, acţionaţi ca ei.

Folosiţi permanent forţa sugestiei pozitive citind cărţi motivaţionale sau biografii ale oamenilor de succes, ascultând casete şi CD-uri motivaţionale, participând la cursuri şi seminarii despre succes, urmărind emisiuni radio şi Tv cu oameni de succes.

Pe scurt, folosiţi la maximum forţa sugestiei pozitive şi reduceţi la minim forţa sugestiei negative. Preluaţi controlul tuturor elementelor de sugestie din preajma dumneavoastră şi folosiţi-le pentru a vă atinge obiectivele.

Vă sugerez un mic exerciţiu pe care să-l faceţi zilnic. Timp de douã săptămâni.

1) nu vă mai plângeţi de nimic, nici în sinea dumneavoastră, nici faţă de alţii.

2) nu mai urmăriţi jurnalele de ştiri la TV
 

3) nu ascultaţi văicărelile celor din preajmă, cereţi-le să schimbe subiectul.

Dacă aveţi răbdarea să faceţi acest exerciţiu, veţi observa că perspectiva asupra vieţii vi se va schimba.

sursa:email
 

 

Iubirea

Când Iubirea vă face semn, urmaţi-i îndemnul,
Chiar dacă drumurile-i sunt grele şi prăpăstioase,
Şi când aripile-i vă cuprind, supuneţi-vă ei,
Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v ar putea răni,
Iar dacă vocea-i vă vorbeşte, daţi-i crezare,
Chiar dacă vocea-i ar putea să vă sfarme visurile, asemenea vântului din miazănoapte care vă pustieşte grădinile.

Fiindcă, precum iubirea vă încunună, ea trebuie să vă şi crucifice.
Precum vă face să creşteţi, ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile.
Precum ea se ridică până la înălţimea voastră, alintându-vă ramurile cele mai fragile care freamătă în lumina Soarelui,
Tot la fel va răzbate până în adâncul rădăcinilor voastre, zdruncinând încleştarea lor cu pământul.

Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră.
Vă treieră pentru a vă descoji.
Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.
Vă macină până la înălbirea făinii.
Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi,
Ca apoi să vă hărăzească focului său şi să puteţi deveni pâinea sfântă la ospăţul divin.

Toate acestea vi le va da Iubirea, pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte tainele inimii şi astfel să deveniţi o parte din inima Vieţii.
Dar dacă, stăpâniţi de teamă, veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei,
Atunci e mai bine să vă acoperiţi goliciunea şi să ieşiţi din treierişul Iubirii,
Spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre.

Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia decât de la sine.
Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită,
Fiindcă Iubirii îi este de ajuns Iubirea.
Când iubiţi, nu trebuie să spuneţi: „Creatorul e în inima mea”, ci mai degrabă: „Eu sunt în inima Creatorului”,
Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul Iubirii, fiindcă Iubirea, dacă o meritaţi, vă va arăta drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea de a se împlini.
Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe, fie ca ele acestea să fie:
Să te topeşti şi să devii izvor ce sursurul în noapte şi cântă,
Să cunoşti durerea prea marii duioşii,
Să fii rănit de înţelegerea Iubirii,
Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându -te,
Să te trezeşti în zori cu inima înaripată şi să înalţi mulţumire pentru încă o zi de Iubire,
Să te odihneşti la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul Iubirii,
Să te întorci împăcat acasă la ora amurgului,
Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru cel iubit, iar pe buze un cântec de laudă.

Când iubirea vă face semn - Kahlil Gibran

 

 

Săptămâna luminată

Am intrat în 'săptămâna luminată', după ce am trecut de 'săptămâna patimilor'. De la suferinţa extremă a lui Hristos ajungem acum la starea de lumină, de dumnezeire, de transcendere a suferinţei. Săptămâna patimilor şi săptămâna luminată sunt, în fapt, metafore pentru existenţă, pentru condiţia umană, pentru viaţa însăşi, indiferent a cui ar fi viaţa. Semnificaţia este cheia spre care ne putem îndrepta atenţia şi noi pentru a înţelege condiţia umană, făcută din suferinţă şi fericire, din întuneric şi din lumină, din uman şi din divin. Dar, oare, ne simţim noi 'luminaţi', înviaţi prin Hristos, trăim această lumină în interior, ne simţim cu adevărat ieşiţi din istoria propriilor suferinți, de sub puterea patimilor omeneşti şi gustăm azi, aici şi acum reîntâlnirea cu lumina din noi? O simplă privire asupra lumii noastre interioare, ca şi o simplă privire asupra realităţii care ne înconjoară ne arată că în săptămâna luminată mulţimi de oameni continuă să sufere. Unii ucid, alţii sunt bolnavi, alţii violează, unii pătimesc în fel şi fel de relaţii şi suportă violenţa, alţii plâng, cum unii iubesc, alţii cântă, se simt pe valul luminii, iar pentru ei pare că Hristos chiar a înviat! Am auzit adesea întrebarea; 'De ce sunt crime şi violuri şi tot soiul de necazuri în zilele de Paşti, unde-i Dumnezeu, de ce nu intervine atunci'? şi iată un răspuns în care ne-am putea regăsi, în cartea lui David Richo, ' Puterea coincidenţei'(Ed. Trei): 'Orice figură salvatoare care a apărut s-a supus condiţiilor vieţii, nu le-a înlăturat. Nu ne putem aştepta la un Dumnezeu intervenţionist, deşi putem avea încredere că vor exista momente speciale, atunci când necazurile se vor abate asupra noastră, în care ne vom simţi susţinuţi sau protejaţi de forţe benefice'. Aşadar, fiinţele umane pot trăi săptămâna patimilor şi săptămâna luminată în mod individual, dar nu neapărat acum sau mâine. Uneori putem interveni pentru a ne ameliora situaţia, starea, experienţa, uneori suntem lăsaţi să ne cunoaştem puterea voinţei, alteori ajungem să ne vedem lipsiţi de orice putere. Uneori putem corecta mersul evenimentelor, alteori ele ni se prezintă ca un dat, ne surprind şi ne înlănţuie în obligaţia de a le trăi. Suferinţa extremă, simbolul patimilor lui Hristos, este momentul specific condiţiei umane în care trăim sentimentul constrângerii şi al limitării, momentul în care şi Hristos s-a abandonat Voinţei Divine! Săptămâna luminată este posibilă în trăirea umană numai după acest abandon, după ce ne recunoaştem limitele şi după ce spunem răspicat că nu avem soluţii la suferinţa pe care o trăim. Lumina vindecătoare a lui Hristos devine o realitate, Învierea devine experienţă abia după acest act terapeutic, de abandon al Eului nostru omenesc. În clipa în care vom simţi că nu putem face nimic singuri, deşi viaţa ne arată şi că putem în alte etape, după ce ne acceptăm limitele putem trăi sentimentul absenţei lor. Dumnezeu devine vizibil când Egoul se topeşte; lumina împrăştie întunericul, iar pentru asta trebuie ca, în momentele de suferinţă majoră să ne acceptăm slăbiciunea.

Lumina-i în smerenie, iar asta se poate întâmpla în orice zi sau săptămână în care omul din noi se va face mai mic decât Dumnezeu.

de Maria Timuc

Hristos a Înviat!

Părintele Arsenie Boca:
„Hristos a înviat – însemnează că într-adevăr Dumnezeu există. Hristos a înviat – însemnează că într-adevăr există lumea cerească ca lume reală şi fără moarte. Hristos a înviat – însemnează că viaţa este mai tare ca moartea. Hristos a înviat – însemnează că răul este mai slab decât binele. Hristos a înviat – însemnează că toate nădejdile bune ale oamenilor sunt îndreptăţite. Hristos a înviat – însemnează că toate problemele vieţii sunt pe deplin dezlegate. Toate parabolele principale şi grele sunt pe deplin lămurite. Cătuşele întunericului şi ale tristeţii sunt sfărâmate fiindcă Hristos a înviat!”

La Sărbătoarea Sfintelor Paşti să coboare liniştea şi pacea, minunea Învierii Lui Iisus să dăinuie în inimile tuturor, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, a speranţei şi a bucuriei, cu bunătate şi căldură în suflete.
Hristos a Înviat!

Cu iubire şi lumină,
Daniela

Rugăciune în Vinerea Mare

Doamne Iisuse Hristoase Mântuitorul cel dulce al sufletului meu în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.

Mă rog însă Bunătăţii Tale celei nespuse, să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţă, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu Cel îndurat ai răbdat pentru mântuirea mea. Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristarea de moartea Ta ca să o simt precum au simţit-o iubita ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir, ce stăteau lângă Crucea Ta.

Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la Răstignirea Ta, şi mai vârtos, cum te-a cunoscut tălharul cel credincios şi pocăit, şi ţi s-a plecat, de l-ai pus în rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşează împreună cu el în rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.

Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa; Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul a mântuit lumea!

Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.

Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.

O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia!

Şi fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă.

De aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca, la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc, acum, şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mânăstirea Prislop

Crucea fiecăruia - One's Own Cross

Morala:

Nimic din această viaţă nu este din întâmplare! De multe ori dorim să ne eliberăm de Crucea ce ne este de dată fiecăruia dintre noi. Dar pentru toate există un "de ce" şi "pentru ce" ... Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva ce n-am putea suporta ....
Fiecare trebuie să ne ducem propria cruce cu propriile puteri.

Nothing in this life is by chance! Often we want to be released of the Cross given to each one of us. But, for everything there is a "why" and "for what" ... God never gives us anything that we could not handle....
One has to carry his Own Cross with his own strength.

Cât de singur te simţi atunci când eşti singur?

În cele mai multe momente din viaţa lui, omul e singur. Cu o mie de oameni lângă el, cu cel mai bun prieten sau cu cea mai apropiată fiinţă de sufletul lui, omul are momente când se simte şi chiar este singur.

Umărul unui bun prieten îţi poate servi drept alinare pentru câteva minute, ore, dar apoi rămâi singur cu gândurile tale. Le înfrunţi. Le întorci de pe-o parte pe alta, le răscoleşti, le ascunzi, le cauţi noi sensuri.

Sunt lucruri de care nu poţi fugi. Şi chiar dacă fugi şi te ascunzi tot dai nas în nas cu ele. Şi singura soluţie e să le înfrunţi, să le accepţi, iar dacă îţi stă în putinţă, să le schimbi. Tu. Tu trebuie să îţi fii cel mai bun prieten. Tu trebuie să înveţi să îţi ştergi singur lacrimile de pe obraz. Tu trebuie să înveţi singur să zâmbeşti din nou. Să iubeşti din nou. Să crezi din nou. Să speri din nou.

Cred că mereu am depins de cineva, pentru ceva. Din teama de singurătate sau pentru că m-am gândit că nu sunt suficient de puternică să înfrunt totul de una singură am căutat mereu braţe care să mă îmbrăţişeze strâns, mâini care să îmi mângâie părul şi obrazul, buze care să mă sărute, umeri care să-mi sprijine capul atunci când îl simt greu, inimi care să mă asculte şi care să bată la unison cu a mea.

Ce-am învăţat din asta?

Am învăţat că oamenii fug adesea de singurătate de teamă, dar că de cele mai multe ori sfârşesc tot în braţele ei reci.

Am învăţat că braţele oamenilor îţi ţin de cald o perioadă, după care trebuie să îţi foloseşti propriile braţe pentru a te îmbrăţişa şi a te încălzi.

Am învăţat că singurătatea nu e aşa de cruntă atunci când simţi tu nevoia să stai în preajma ei. Să-ţi strigi durerile şi să te vindeci de ele. Dar atunci când nu o vrei, e insuportabilă.

Am învăţat că oamenii au nevoie de alţi oameni pentru a zâmbi, pentru a simţi că trăiesc, pentru a iubi, dar mi-am dat seama şi că trebuie să aibă o tonă de încredere în ei înşişi. Să aibă încredere că dacă vor, pot şi singuri.

Au existat momente în viaţa mea când m-am simţit cumplit de singură. Când aveam senzaţia că toată lumea mi-e împotrivă şi că nu mai am nici un prieten, nici un suflet aproape. Dar au fost şi momente când în singurătatea camerei mele, am pus cap la cap gânduri, sentimente, trăiri şi am scos-o la capăt. Singură.

Şi atunci m-am simţit puternică. Am fost mândră de mine deşi eram cel mai vulnerabil om de pe pământ!

de Iustina T. 

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne!

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.

Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.

Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.

Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.

Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele înaintea lumii.

Ei m-au pedepsit, de câte ori am pregetat să o fac eu însumi.

Ei m-au chinuit, de câte ori am încercat să scap chinurilor.

Ei m-au ocărât, de câte ori m-am linguşit în sine-mi.

Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori m-am umplut de mândrie.

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.

De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.

De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.

De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.

De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.

De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.

De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.

Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului Tău.”

Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.

Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi împotriva mea:

pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;

pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;

pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;

pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;

pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;

ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.

Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.

Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.

Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.

Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.

Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.

Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.

Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.

de Sfântul Nicolae Velmirovici

În așteptarea Floriilor

Mâine este Duminica Floriilor, adică Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Anual, cu o săptămână înainte de Paşte sărbătorim Floriile. La biserică se vor sfinţi ramuri de salcie, care se împart la finalul slujbei. Astfel, fiecare merge acasă cu cel puţin o ramură pe care o aşază la icoană, deasupra pragului uşii sau la fereastră. Înainte de a aşeza ramura undeva în casă se spune că e bine pentru sănătate să te încingi cu ea în jurul zonelor unde ai probleme. Dacă ai adesea dureri de cap, îţi faci un fel de coroniţă şi o porţi puţin prin casă. De asemenea, o poţi ţine în jurul taliei pentru problemele de spate.

Ramurile de salcie sunt un simbol pentru ramurile de măslin cu care a fost întâmpinat Hristos când a intrat în Ierusalim. De luni vom intra în Săptămâna Patimilor şi ar fi bine să avem mai multă grijă faţă de ceea ce gândim, spunem sau facem. Eu consider că e necesar să ne curăţăm sufletele (prin rugăciune), gândurile, să ne orânduim vorbele şi să facem fapte bune. Fizic vom ţine post, cei care pot. Ştiu că sunt foarte mulţi cei care au ţinut postul de la începutul lui. Felicitări! Restul, măcar acum, în Săptămâna Mare să ţinem şi noi.

De ce este salcia binecuvântată? Sunt câteva versiuni. Se pare că la trecerea alaiului salcia şi-a aplecat ramurile către Maica Domnului în semn de recunoştinţă. Şi se mai spune că salcia s-a făcut punte peste o apă ca să o ajute pe Maica Domnului să treacă.

Duminică toţi cei care poartă nume de flori îşi vor sărbători ziua onomastică. Dacă ştii pe cineva cu un astfel de nume nu uita să îl feliciţi (Violeta, Floarea, Florin, Florica, Crina, Narcisa, Zambila, Lăcrămioara, Viorica, Iris, Brânduşa, Viorel, Mugurel).

Iar dacă şi tu porţi un nume de floare, atunci: "La mulţi ani!"

de Simona E  

http://www.121.ro/index.php