Am învăţat că poţi continua încă mult timp după ce ai spus că nu mai poţi

Sunt momente în viaţă când spunem cu toţii că e prea mult, e peste puterile noastre ..."Nu mai pot"... dar de fiecare dată găsim un motiv, fie un lucru sau o persoană, care să ne dea putere, un impuls, un motiv pentru care să trecem peste momentele grele, să ridicăm capul şi să zâmbim, să mergem mai departe... puterea de a trece peste momentele dificile nu vine de la noi, ci de la Tatăl nostru care e mereu alături de noi, gata să ne întindă o mână care să ne ridice, să ne ia în braţe şi să ne ocrotească, să ne spună că ne iubeşte, ca să ne simţim importanţi şi să realizăm că suntem pe acest pământ cu un scop şi nu trebuie să renunţăm la prima piedică, să ne oprim la primul obstacol, la prima problemă întâmpinată, ci să privim în sus de unde ne vine ajutorul, să mergem mai departe şi la rândul nostru să ajutăm pe alţii care au nevoie de ajutor, au nevoie de noi...

Mă rog ca Domnul să vă dea (şi să ne dea) puterea, credinţa, răbdarea şi înţelepciunea necesară să trecem peste momentele dificile din viaţă şi să avem puterea să Îi mulţumim chiar şi pentru acele momente!

Uită şi mergi mai departe!

S-a terminat... Iubirea pe care o credeai o poveste frumoasă cu final fericit şi în care tu te-ai dăruit în întregime, s-a risipit ca un nor din care au plâns doar câteva lacrimi...

Despărţirea înseamnă pentru tine o lovitură atât de puternică, încât a avut forţa să îţi răstoarne întreg universul şi să te facă să îţi pierzi tot echilibrul sufletesc.

Suferi şi regreţi timpul pe care l-ai irosit alături de un om lângă care te vedeai până la sfârşitul drumului tău. Te întrebi obsesiv de ce s-a întâmplat aşa, ce nu ai făcut bine şi nu poţi scăpa de întrebările care îţi provoacă atâta durere... fiindcă nu ai primit niciun răspuns sincer şi rezonabil, ci doar scuze puerile ale unui om imatur şi indecis, care, probabil că doar te-a folosit ca să îşi umple singurătatea.

Eşti atât de prinsă în durerea pe care o trăieşti, încât nu mai întrezăreşti nicio speranţă la fericire. Nu mai vezi nimic altceva, în afară de povestea tristă pe care o trăieşti, fiindcă nu ai puterea şi curajul să întorci spatele acelui trecut căruia nu îi mai aparţii şi care te ţine captivă în nefericire şi deznădejde. Şi plângi după un om care, aparent, ţi-a luat totul: pacea sufletească, vise, sentimente, încredere şi amintiri.

El a avut puterea să îţi ia povestea frumoasă la care ai visat şi în care ai crezut, dar ai de gând să îl laşi să îţi ia şi prezentul şi viitorul? Ai de gând să îţi iroseşti o parte din timpul, pe care nu îl mai poţi recupera niciodată, suferind după un om care nu mai face parte din viaţa ta şi pentru care tu nu mai exişti, decât ca o simplă amintire? Pentru că fiecare clipă în care îţi plângi de milă, fiecare regret, fiecare urmă de vinovăţie pe care ţi-o atribui nemeritat, fiecare lacrimă şi fiecare grimasă de durere, înseamnă irosire pentru un om care nu mai merită nici măcar o secundă din viaţa ta.

Oprește-te o clipă și privește-te. Îți place ce vezi? Chipul inert, lipsit de orice expresie, ochii obosiți de atâta plâns, un om fragil și răpus de durere. Meriți să suferi atât?

Șterge-ţi lacrimile, aminteşte-ţi cine erai şi caută forţa de a te iubi pe tine mai mult decât iubeşti un om care nu ţi-a răspuns cu aceeaşi iubire. Așa cum ai putut trăi fără el până în clipa în care l-ai întâlnit, vei putea trăi fără el și de acum înainte. El a fost doar un pasager prin viața ta, iar într-o zi, va deveni doar o amintire vagă despre deziluziile trăite.

Viaţa nu se termină deodată cu o poveste oarecare şi nici deodată cu plecarea unui om care nu a ştiut să te iubească.

Nu meriţi să suferi atât! Nu îţi mai tortura sufletul cu întrebari inutile, cu regrete și cu așteptări fără rost!

Uită şi mergi mai departe!

Irina B. ~ http://www.irinab.com/2013/05/uita-si-mergi-mai-departe.html

Preţul timpului

Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt? Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată.

Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt! Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată. Dar nu suntem conştienţi de ceea ce reprezintă momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fără să trăim cu intensitate momentul prezentului.

În jurnalul său, Dostoievski ne spune ce i s-a întâmplat când a fost condamnat la moarte. Aflându-se în aşteptarea momentului execuţiei prin spânzurătoare, stătea şi privea lumea din jurul lui. Cât de strălucitoare era lumina şi cât de minunat era aerul pe care îl respira, cât de frumoasă lumea din jurul lui, cât de preţioasă fiecare clipă a vieţii, acum când încă mai era în viață, dar se afla în prag de moarte. „O, spuse el în acel moment, dacă mi s-ar dărui viaţa, nici o clipă n-aş mai irosi-o în zadar." I se dăruise viaţa, şi atât de mult risipise din ea. Dacă am fi conştienţi de aceasta, cum ne-am trata unii pe alţii, şi chiar pe noi înşine! Dacă am şti că persoana căreia îi vorbim ar putea muri dintr-o clipă în alta şi că sunetul vocii noastre, conţinutul cuvintelor, gestul pe care îl facem, modul în care ne adresăm, intenţiile noastre ar putea fi ultimele lucruri percepute de ea şi pe care le-ar lua cu sine în veşnicie, cât de atenţi, de grijulii, de iubitori am fi, cu adevărat.

Căci experienţa arată că în faţa morţii orice resentimente, amărăciuni, antipatii reciproce se şterg şi dispar. Moartea este prea mare faţă de ceea ce ar trebui să ne apară nesemnificativ chiar şi la scara vieţii vremelnice. Văzând moartea din acest unghi, gândul şi aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viaţa să fie intensă. A trăi pentru a fi la înălţimea morţii, a trăi în aşa fel încât, oricând ne-am întâlni cu moartea, să ne găsească pe culme, pe creasta valului, nu în groapă, pentru ca ultimele noastre cuvinte să nu fie inutile şi ultimul nostru gest să nu fie zadarnic!

(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)
sursa: http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/pretul-timpului
 

Fie ca tu să fii binecuvântat(ă)!

Fie ca tu să fii binecuvântat(ă) cu toate lucrurile bune! Fie ca bucuriile tale, asemeni stelelor noaptea, să fie prea numeroase pentru a putea fi numărate.

Fie ca victoriile tale să fie mai abundente decât tot nisipul de pe toate plajele, de pe toate oceanele din întreaga lume.

Fie ca lipsa şi lupta să servească doar pentru a te face mai puternic(ă).

Şi fie ca frumuseţea, ordinea şi abundenţa să fie camarazii tăi constanţi.

Fie ca orice drum pe care îl alegi să te conducă înspre ce este pur, bun şi minunat!

Fie ca orice îndoială şi teamă să fie înlocuită de încrederea profundă, fermă, pe măsură ce observi dovada unei Puteri mai Înalte peste tot în jurul tău.

Şi când este doar întuneric şi furtunile vieţii se apropie, fie ca Lumina din adâncul fiinţei tale să aducă iluminare lumii.

Fie ca întotdeauna să fii conştient(ă) că eşti iubit(ă) peste măsură şi fie ca tu să vrei să iubeşti necondiţionat în schimb.

Fie ca întotdeauna să te simţi protejat(ă) şi legănat(ă) de mâinile Divinităţii asemeni unui copil preţuit ce eşti.

…Şi când eşti tentat(ă) să judeci, fie ca tu să îţi aminteşti că fiecare gând pe care-l gândeşti se reflectă în Univers şi atinge pe toate şi pe toţi!

…Şi când eşti tentat(ă) să păstrezi doar pentru tine, să îţi aduci aminte că Iubirea curge mai bine când este liberă şi în a dărui se află cel mai mare Dar pe care-l putem primi.

Fie ca întotdeauna să ai muzică şi zâmbet.

…Şi fie ca un curcubeu să urmeze fiecărei furtuni.

Fie ca fericirea să spele orice dezamăgire,

Fie ca bucuria să dizolve orice tristeţe

Şi fie ca dragostea să uşureze orice durere.

Fie ca fiecare rană să aducă Înţelepciune şi fie ca fiecare încercare să aducă triumf.

…Şi cu fiecare zi care trece, fie ca tu să iubeşti mai abundent decât ai făcut-o cu o zi înainte.

Fie ca tu să fii binecuvântat(ă) şi fie ca alţii să fie binecuvântaţi de tine!

Aceasta este dorinţa mea din inimă pentru tine.

Fie ca tu să fii binecuvântat(ă)!
 

de Kate Nowak

Patru arme, nebiruite, împotriva ispitelor

Dacă om fiind, vei fi rănit de către diavol, să alergi degrabă la doctor, la duhovnic, la pocăinţă şi la spovedanie. Să ceri tămăduire şi o vei primi.

Iisus Hristos biruiește

Satana este vrăjmaşul care urăşte binele, este plin de viclenie şi răutate, şi zi şi noapte, în fiecare clipă şi în fiecare ceas, ne războieşte, ne necăjeşte şi ne ispiteşte. Acum te povăţuiesc să mânuieşti patru arme nebiruite. Cu aceste arme, desigur, dacă le vei folosi cu mare atenţie, îndemânare, râvnă şi vitejie, nu numai că vei rămâne nevătămat şi neatins de săgeţile şi cursele diavolului, dar îl vei birui şi îl vei şi nimici.

Prima armă împotriva diavolului este simţământul prezenţei lui Dumnezeu. „Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, ca să nu mă clatin” (Psalmi 15, 8; Fapte 2, 25). Cel ce cugetă că Dumnezeu este pretutindeni prezent, şi mereu se află în fața sa, zi şi noapte şi în orice împrejurare, nu poate păcătui. Fiindcă, de vreme ce îi e teamă să păcătuiască în faţa vreunui sărman om, şi chiar în faţa vreunui copilaş, cum va îndrăzni să păcătuiască în faţa Atotputernicului Dumnezeu, înaintea căruia tremură heruvimii şi serafimii şi toate fiinţele şi care cu un singur semn de-al Său cutremură tot pământul?

A doua armă este să te obişnuieşti să spui neîntrerupt rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine”. Această rugăciune să începi s-o spui îndată ce te ridici dimineaţa din pat. S-o rosteşti şi când mergi pe drum şi când te urci în maşină, în tren, în vapor, în avion; şi în vreme ce lucrezi, mănânci, bei, şi în fiecare ceas şi împrejurare. Dar să o spui din inimă, cu credinţă, evlavie, iubire şi râvnă. Nu gura să rostească „Doamne Iisuse Hristoase", iar mintea şi inima să spună altele, adică lucruri viclene şi potrivnice.

A treia armă împotriva diavolului este smerenia, adică să nu te mândreşti, ci cugetul tău să fie smerit. Să ai simţământul că tot ce ai nu este al tău, ci al lui Dumnezeu. Adică trupul şi sufletul tău, sănătatea şi puterea, înţelepciunea, bogăţia şi orice altceva deţii, chiar şi virtuţile, faptele bune, rugăciunile, posturile, milosteniile, toate sunt darurile harului lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nici un lucru bun. Aşadar, atunci când ai cugetul smerit, Dumnezeu te va acoperi şi păzi. Căci Dumnezeu este împreună cu cel smerit şi-i poartă de grijă, după cum Duhul în cartea Pildelor. Când în inimile oamenilor smeriţi odihneşte Duhul Sfânt, cum este cu putinţă ca diavolul să se apropie?

A patra armă împotriva curselor şi ispitelor diavolului este iubirea cea curată, adevărată, izvorâtă din suflet. Cel ce are o asemenea iubire, îl are cu el pe Dumnezeu, care este iubire: „Dumnezeu este iubire, şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el" (I Ioan 4, 16). Când omul îl are împreună cu el pe Dumnezeu ca ocrotitor şi ajutor, atunci de cine-i va fi teamă? Întunericul fuge de lumină; minciuna este fugărită de adevăr; diavolul este fugărit ca fulgerul de Dumnezeu.

Aceste patru arme, deci, să le mânuieşti şi să te rogi la Dumnezeu să te ajute şi să te sprijine. Şi, dacă om fiind, vei fi rănit de către diavol, să alergi degrabă la doctor, la duhovnic, la pocăinţă şi la spovedanie. Să ceri tămăduire şi o vei primi.

Filothei Zervakos, Ne vorbește părintele Filothei Zervakos, Editura Egumenița, p.196-198
http://www.doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti 

Bucuraţi-vă de viaţă, sărbătoriţi viaţa şi obsesia banilor va dispărea automat

 

Un om încetează să se mai gândească la bani numai atunci când începe să trăiască în prezent. Banii înseamnă viitor; înseamnă siguranţa viitorului, o garanţie pentru viitor. Dacă ai un cont echilibrat în bancă, viitorul tău este protejat. Dacă ai un caracter bun, chiar şi viaţa după moarte este sigură.
Lumea întreagă gândeşte în termeni financiari. Cei ce gândesc în termeni de putere politică tot la bani se gândesc, pentru că banii nu sunt decât un simbol al puterii.

Din cauza asta poţi să acumulezi din ce în ce mai mulţi bani, însă niciodată nu te părăseşte dorinţa de a avea mai mulţi – pentru că setea de bani este nelimitată şi fără de sfârşit. Şi oamenii sunt însetaţi de putere pentru că în adâncul lor sunt goi. Ei vor să umple cumva golul cu ceva – cu bani, putere, prestigiu, respectabilitate, caracter, virtute. Vor face orice; vor să îşi umple goliciunea interioară. Eu nu vă spun să renunţaţi la bani. Asta vi s-a tot spus de-a lungul veacurilor şi nu v-aţi schimbat. Eu vă voi spune altceva: bucuraţi-vă de viaţă, sărbătoriţi viaţa şi obsesia banilor va dispărea automat. Şi când va dispărea de bunăvoie, nu va lăsa nicio zgârietură şi nici o rană în urma sa.

Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-şi umple goliciunea interioară şi acele persoane – foarte rare şi deosebite – care încearcă să-şi vadă această goliciune. Aceia care încearcă să umple golul rămân goi, frustraţi. Ei continuă să adune gunoi, întreaga lor viaţă este inutilă şi searbădă.
Numai ceilalţi oameni, acei foarte deosebiţi care încearcă să-şi privească golul interior fără nicio dorinţă de a-l umple, acei oameni devin meditativi. Meditaţia înseamnă să-ţi priveşti goliciunea interioară, să îi dai bineţe, să te bucuri de ea, să fii una cu ea, fără nicio dorinţă de a o acoperi – nu e nevoie de asta, pentru că golul acesta e deja plin. Pare gol pentru că tu nu îl vezi cum trebuie. Tu îl vezi cu mintea; e greşit. Dacă laşi mintea deoparte şi-ţi priveşti goliciunea, vei vedea că e minunat de frumoasă, divină, plină de bucurie. Nu mai e nevoie de nimic altceva!

Numai atunci un om încetează să se mai gândească la bani, la putere, la paradis – pentru că el este deja în paradis, pentru că este deja bogat, pentru că este deja puternic. Oamenii se gândesc încontinuu la bani, la bani şi numai la bani. Trăieşte clipa cu atâta totalitate şi abandon, ca şi cum nu ai mai trăi nici un moment în plus, ca şi cum ar fi ultima clipă! În acel moment, orice dorinţă de bani şi putere pur şi simplu dispare.
Dacă ai afla brusc că azi vei muri, ce s-ar întâmpla? Te-ar mai interesa banii? Dintr-odată, orice dorinţă de bani te va părăsi. Dacă azi ar fi ultima ta zi de viaţă, nu ai risipi-o gândindu-te la ziua de mâine şi la bani; pentru că nu mai există nici un mâine. Pentru că trăim numai în zilele de mâine, banii au devenit foarte importanţi. Şi pentru că nu trăim, ci doar îi imitam pe ceilalţi, banii au devenit foarte importanţi. Cineva construieşte o casă, şi tu i te simţi inferior. Nu erai deloc nemulţumit cu casa ta acum câteva zile, însă acum, pentru că cineva construieşte o casă mai mare, apare comparaţia: şi te răneşte, îţi răneşte ego-ul. Ai vrea să ai bani. Cineva a făcut altceva, ceva diferit, şi ego-ul tău se simte deranjat.

Renunţă la comparaţii şi poţi să te bucuri de viaţă la maxim. Persoana care se bucură de viaţă nu are nicio dorinţă de a poseda, pentru că ştie că în viaţă, lucrurile adevărate de care merită să te bucuri nu pot fi cumpărate. Dragostea nu poate fi cumpărată. Da, sexul poate fi cumpărat. Deci un om care ştie ce e dragostea nu va fi interesat de bani. Dar unul care nu ştie ce e dragostea, va fi obligat să rămână interesat de bani, pentru că banii pot cumpăra sex, şi el numai sexul îl cunoaşte.
Nu poţi cumpăra noaptea înstelată. Unui om care ştie să se bucure de o noapte plină de stele nu îi va păsa de bani. Nu poţi să cumperi un apus de soare. Desigur, poţi să iei un Picasso – însă cine ştie să se bucure de un apus de soare, nu va fi deloc interesat să cumpere un tablou.
Viaţa este o pictură atât de minunată, o pictură în mişcare, vie!

sursa internet

 

Fă din viaţa ta un DAR!

Fii o lumină asupra lumii şi nu îi face rau! Încearcă să construieşti, nu să distrugi. Cum? Prin exemplul tău luminos. Caută numai bunătatea. Vorbeşte numai în adevăr. Acţionează numai în dragoste. Trăieşte Legea Iubirii acum şi mereu. Dă totul, nu pretinde nimic. Evită tot ce e nedemn. Nu accepta inacceptabilul. Fă din fiecare moment al vieţii tale o revărsare de iubire.

Foloseşte fiecare clipă ca să gândeşti gândul cel mai înalt, să spui cuvântul cel mai înalt, să faci fapta cea mai înaltă. Adu pace pe pământ, aducând pace celor a căror viaţă o atingi.

Îmbrăţişează fiecare împrejurare, însuşeşte-ţi fiecare vină, împărtăşeşte fiecare bucurie, contemplă fiecare mister, pune-te în pielea fiecăruia, iartă orice jignire, vindecă fiecare inimă, respectă adevărul fiecărei persoane, iubeşte Dumnezeul fiecărei persoane, protejează drepturile fiecărei persoane, păstrează intactă demnitatea fiecărei persoane, promovează interesele fiecărei persoane, îngrijeşte-te de nevoile fiecărei persoane, acceptă că fiecare persoană este sfântă, scoate în evidenţă cele mai mari daruri ale unei persoane.

Fii un exemplu viu, însufleţit, al celui mai înalt Adevăr care sălăsluieşte în tine.

Vorbeşte despre tine cu smerenie, ca nu cumva cel mai înalt adevăr al tău să fie interpretat în mod greşit, ca o lăudăroşenie.

Vorbeşte blând, ca nu cumva să se creadă că încerci doar să captezi atenţia.

Vorbeşte cu bunătate, pentru ca toţi să poată cunoaşte dragostea.

Vorbeşte deschis, ca nu cumva să se creadă că ai ceva de ascuns.

Vorbeşte sincer, ca să nu fii înţeles greşit.

Vorbeşte adesea, astfel încât cuvântul tău să nu fie uitat.

Vorbeşte cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.

Vorbeşte cu dragoste, astfel încât fiecare silabă să vindece.

Fă din viaţa ta un dar! Aminteşte-ţi mereu că tu eşti darul! Fii un dar pentru oricine care-ţi intră în viaţă şi pentru oricine în a cărui viaţă intri. Fii atent: să nu intri în viaţa altuia, dacă nu poţi să fii un dar. (Tu poţi fi întotdeauna un dar, pentru că întotdeauna eşti un dar - deşi uneori nu îţi dai voie să ştii acest lucru).

Când cineva intră pe neaşteptate în viaţa ta, află ce dar trebuie să primească acea persoană de la tine. De ce altceva crezi că vine cineva la tine? Fiecare persoană care a venit vreodată la tine a venit să primească un dar.

Primindu-l, el îţi da ţie un dar – darul de a trăi experienţa şi împlinirea lui Cine Eşti.

Când vezi acest adevăr simplu, când îl înţelegi, vezi cel mai mare adevăr dintre toate!

sursa internet

Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa!

Noi, ca oameni, ne ataşăm prea repede de orice lucru. Viaţa este flux, nimic nu rămâne la fel, dar sperăm şi dorim ca nimic să nu se schimbe. Există prea multă frustrare în lume pentru că toate aşteptările noastre rămân neîmplinite. Fiecare aşteptare aduce nefericire.

Ataşamentul înseamnă a te agăţa de un lucru, şi nu doreşti ca acesta să se schimbe vreodată. Acest lucru înseamnă a dori imposibilul. Tânărul doreşte să fie mereu tânăr, iar acest lucru este imposibil, mai devreme sau mai târziu acesta va îmbătrâni. Dar bătrâneţea nu aduce fericire, ci suferinţă. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, atunci am crede că viaţa devine cu adevărat împlinită la bătrâneţe. Ea ar trebui să reprezinte culmea cea mai înaltă acoperită de omăt, dar nu este decât o gaură neagră. Este o gaură neagră pentru că ne agăţăm de tinereţe.

Ne agăţăm de trup, dar trupul va ceda într-o zi. Trăieşte, iubeşte, respectă, ai grijă, dar nu te ataşa. Aminteşte-ţi că este numai un caravanserai, doar înnoptezi acolo. Iar dimineaţa va trebui să pleci.

Aşa stau lucrurile. Te îndrăgosteşti de o persoană, te ataşezi, iar apoi eşti nefericit. Apoi eşti posesiv, apoi te temi ca persoana respectivă să nu se îndrăgostească de altcineva. Începi să o îngrădeşti, să-i răpeşti libertatea, să o reduci la stadiul de obiect. Dragostea şi respectul dispar. Totul se transformă într-o luptă continuă între cele două egouri. Tu vrei să-l stăpâneşti, la fel se întâmplă cu cealaltă persoană. Cum să reziste dragostea în acest conflict? Ataşamentul distruge dragostea. El este otrava dragostei.

Iubeşte profund, dar nu aduce gelozia şi posesivitatea într-o relaţie. Ele vor apărea dacă tu te vei ataşa de o persoană. Cea mai mare artă de a învăţa este să te laşi purtat de viaţă fără a te ataşa. Lucrurile vin şi pleacă, dar tu rămâi concentrat asupra fiinţei tale, nu te laşi distras şi nici perturbat.

 

Fericirea este viaţa!

Fericirea?

Înseamnă fiecare dimineaţă în care pot privi cerul, fie că este de un albastru senin sau gri cenuşiu. Fiecare rază de soare care mă mângâie şi mă încălzeşte. Şi fiecare strop de ploaie sau fulg de nea, care încearcă să îmi fure o sărutare. Toate culorile şi sunetele naturii. Zâmbetele oamenilor, râsul copiiilor şi blândeţea bătrânilor.

Fericirea este privirea omului iubit, care mă face să mă simt perfectă...

Fericirea înseamnă mâinile obosite dar atât de gingaşe ale mamei mele, care au puterea de a-mi lua toate durerile sufleteşti.

Fericirea este orice îmbrăţişare pe care o primesc şi pe care o ofer. Fiecare lacrimă pe care o vărs din dragoste sau de bucurie.

Fericirea este posibilitatea de a dărui ceva, de a face alți oameni fericiți şi de a alina un suflet îndurerat. Fericirea este bucuria celorlalţi, realizările lor, fericirea lor.

Fericirea înseamnă amintirile frumoase legate de oameni dragi.

Fericirea înseamnă un suflet liniştit, mulţumit, bun, capabil să ierte şi să se dăruiască.

Fericirea înseamnă clipe petrecute alături de oameni pe care-i iubeşti. Emoţiile unui cântec care îţi face sufletul să vibreze.

Fericirea este speranţa sau certitudinea că o poţi lua oricând de la capăt.

Fericirea este viaţa!

de Irina Binder

Fiecare dintre noi poate dobândi rugăciunea lăuntrică

Fie ca tot sufletul tău să tresalte de dragoste la semnificația rugăciunii, așa încât mintea, vocea ta lăuntrică și voința - aceste trei componente ale sufletului tău - să se facă una și una să devină trei; căci în acest fel omul, care este chipul Sfintei Treimi, vine în contact și se unește cu prototipul.

Fiecare dintre noi poate dobândi rugăciunea lăuntrică - adică s-o facă un mijloc de comunicare cu Domnul. Nu ne costă nimic, în afara efortului de a ne cufunda în tăcere și în adâncurile inimii noastre, precum și grija de a chema numele prea dulcelui nostru Iisus Hristos cât mai des cu putință, lucru care te umple de bucurie. Cufundarea în noi înșine și examinarea sufletului nostru ne oferă ocazia de a afla ce taină mare este omul, de a simți bucuria cunoașterii de sine și de a vărsa lacrimi amare de căință pentru căderile noastre și pentru slăbiciunea voinței noastre.

Fie ca tot sufletul tău să tresalte de dragoste la semnificația rugăciunii, așa încât mintea, vocea ta lăuntrică și voința - aceste trei componente ale sufletului tău - să se facă una și una să devină trei; căci în acest fel, omul, care este chipul Sfintei Treimi, vine în contact și se unește cu prototipul. Așa precum spunea marele lucrător și dascăl al rugăciunii minții, dumnezeiescul Grigore Palama al Tesalonicului: "Când unirea minții devine întreită și totuși rămâne unică, atunci ea se unește cu dumnezeiasca Unitate Triadică și închide ușa oricărei forme de înșelare și se înalță deasupra trupului, lumii și prințului acestei lumi".

Oriunde rugăciunea este activă, este Hristos cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Sfânta Treime, una în esență și nedespărțită. Oriunde există Hristos, Lumina lumii, există și lumina veșnică a celeilalte lumi, e pace și bucurie, sunt îngeri și sfinți, este splendoarea Împărăției. Fericiți sunt cei care în această viață s-au îmbrăcat cu Lumina lumii - Hristos - căci ei deja s-au îmbrăcat cu veșmintele nestricăciunii.

(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Egumenița, p.328-329)

Ieri este ieri, azi este o bucurie, mâine este un DAR

Ieri nu mai poate fi schimbat şi din clipa în care a dispărut dincolo de orizontul lui ACUM, ne mai poate influenţa doar dacă îi permitem. Doar gândindu-ne la ceea ce s-a întâmplat, facem ca trecutul să aibă putere asupra noastră. În clipa în care îl dăm uitării şi nu îl mai hrănim cu gândurile noastre, întâmplările trecute dispar. Fireşte că rămân efectele” acţiunilor trecute, dar nehrănindu-le cu gânduri…efectele acestea dispar mult mai repede.

Azi este o bucurie căci BUCURIA este tot ceea ce contează în acum şi aici. Gândiţi-vă ce magic ar fi dacă am reuşi să ne bucurăm de orice om de lângă noi, fără să ne gândim că nu este cine am vrea noi să fie. Ce minune ar fi să ne bucure tot ceea ce facem indiferent cât de important sau aparent fără sens este, fără să ne gândim că am vrea să facem orice altceva. Gândiţi-vă ce frumos ar fi să ne bucurăm ca nişte copii de locurile prin care trecem fără să ne dorim să fim în altă parte. Gândiţi-vă cât de sublim ar fi să considerăm trecerea fiecărei clipe ca pe o bucurie. Cum ne-ar fi viaţa atunci? Probabil mult mai bună şi mai senină, precis am fi eficienţi, mai liniştiţi şi mult mai sănătoşi, fără să ne mai simţim hăituiţi şi obligaţi de toţi să facem exact ce nu vrem. Bucuria este una dintre cheile pe care am primit-o cu 2000 de ani în urmă în versetul care spune: Bucuraţi-vă şi rugaţi-vă neîncetat. Până şi rugăciunea fără bucurie nu este decât un act automat şi gratuit.

Mâine este un dar, ei bine da…în fiecare dimineaţă primim darul unei noi vieţi, şi nimeni şi nimic nu ar trebui să ne împiedice să o luăm de la început, să schimbăm ceea ce nu ne place la comportamentul propriu, să schimbăm ceea ce spunem şi ceea ce facem, ceea ce gândim şi ceea ce simţim, să ieşim din automatismele ce ne mănâncă inutil energia. 99% din acţiunile noastre sunt reflexe, nu ne mai gândim când facem ceva. Asta pe de o parte este bine, dar pe de altă parte nu este un lucru prea bun pentru că nefiind conştienţi nu contribuim cu energia noastră la miracolele ce se întâmplă în fiecare clipă. Mâine este un dar pentru că suntem precum nişte copii în dimineaţa Crăciunului întrebându-se dacă au fost suficient de cuminţi pentru a primi darul dorit…Darul lui mâine este unul numai bun pentru creşterea noastră şi de cele mai multe ori nu contează nici ce spunem noi, nici ce spun ceilalţi, chiar dacă pare că nu îl merităm…tot îl primim la timp că să ne înflorim aripile.

Întâmplările de ieri nu mai sunt!

Întâmplările de azi sunt o bucurie!

Întâmplările de mâine sunt darul făcut de divinitate, creşterii noastre!

Să spargem clepsidrele în care mintea ţine timpul captiv şi să lăsăm nisipul clipelor să se scurgă şi să ne alcătuiască viaţa eliberate de aşteptări şi dorinţe!

sursa : http://www.astrosofia.ro/

Egoismul este unul dintre cei mai mari inamici ai fericirii umane

Egoismul reprezintă sursa multor conflicte .

Fiindcă egoistul nu se gândeşte decât la el.
Face orice pentru nevoile lui, călcând în picioare pe ceilalţi pentru atingerea scopurilor sale.
Pentru asta are nevoie să domine.
Nu poate să trăiască în egalitate.
Egalitatea dă drepturi celorlalţi pe care numai el vrea să le aibe.
Egoistul se crede centrul universului.
Totul trebuie să graviteze în jurul lui, când vrea el, cum vrea el.
Pentru un egoist, ceilalţi nu pot trăi cum vor ei, ci cum vrea el.
Fără să se gândească la ceilalţi, nu îi poate înţelege.
Nu poate înţelege că poate au alte dorinţe, alte nevoi.
Cei ce trăiesc cu un egoist, sfârşesc prin a se îndepărta de el.
Fiindcă cu toţii vrem să existăm, vrem să fim acceptaţi şi iubiţi pentru ceea ce suntem.
Vrem să fim respectaţi în complexitatea fiinţei noastre iar egositul nu este capabil să facă asta.
Mai trist este că egoistul nu-şi dă seama că e egoist.
Rămânând singur, nu îşi pune problema că anumite lucruri s-au produs din cauza lui, că anumite incapacităţi i-au făcut pe ceilalţi să se îndepărteze de el.
El are întotodeauna dreptate.
Nu poate să iasă din sine, să se privească, să analizeze.
După el, ceilalţi greşesc constant.( ce ironie, nu ?) .
Când ceilalţi se îndepărtează de el, se simte frustrat şi se victimizează.
Nu înţelege de ce se simte rău.
Nu poate să se gândească că se simte aşa fiindcă e singur.
Că este om şi are nevoie de ceilalţi.
Că asta e natura umană.
Că de-asta trăim înconjuraţi de oameni.
Că e minunat să trăim cu ei.
Că avem nevoie unii de ceilalţi, că nu putem trăi singuri şi chiar dacă trăim, trăim prost.
Şi pentru a trăi cu ceilalţi, trebuie să îi putem lua în calcul şi pe ei, nu numai ca satisfăcători ai nevoilor noastre.
Şi că nu putem să facem celorlalţi lucruri care nu ne plac nouă (cum spune proverbul).
Că în definitiv nici nu-i dificil dacă ne gândim la acest lucru înainte să întreprindem o anumită acţiune.
Dintr-o dată totul devine foarte simplu.
Ceilalţi sunt oameni ca şi noi şi nimănui nu-i place să stea lângă cineva lângă care nu simte că trăieşte.
Căruia nu îi pasă de problemele tale, de frământările tale.
Lângă cineva lângă care te simţi singur.
Este foarte adevărat că, astăzi când totul se mişcă foarte repede, când viaţa este extrem de complexă, când trebuie să facem milioane de lucruri într-o zi, să fim cei mai şi cei mai, disponibilităţile pentru cei din jur sunt reduse.
Atunci, fără să vrem, facem lucruri care-i pot răni pe ceilalţi.
Şi în acelaşi timp, pentru a putea supravieţui, fiecare dintre noi are nevoie de o doză minimă de egoism.
Devine problematic în momentul în care doza este prea mare şi face rău celor din jur.
Nu trebuie să avem un comportament extrem.
Să nu uităm să-i respectăm pe ceilalţi ca pe noi înşine.
Să nu uităm că avem nevoie unii de ceilalţi.
Că nu putem trăi izolaţi.
Că este esenţială comunicarea.
Că este necesară echilibrului nostru.
Că e minunat să împărţim cu ceilalţi tot ce ni se întâmplă.
Că până la urmă este o bogăţie pe care o ai.
Bogăţia de a fi înconjurat de oameni.
De a putea trăi cu ei.
De a fi fericit cu ei.
De a nu fi singur.

de Andre Frossard - jurnalist şi filosof francez

Să rămâi același...

Când toată lumea în jurul tău e altfel

Când îţi aminteşti lucruri de care toţi uită

Când îţi pasă de lucruri de care nimănui nu-i mai pasă

Când te încăpăţânezi să crezi în ceea ce nu mai vede nimeni

Când plângi, în timp ce alţii râd

Când tu zâmbeşti tainic, pentru că vezi ceea ce nu văd toţi cei ce plâng

Când nu spui nimănui ceea ce vrea să audă, ci numai ce îţi dictează sufletul

Când trăieşti pe calea ta, oricât de greu ţi-ar fi... Căci pari a merge invers faţă de toţi ceilalţi, ce trec şi calcă totul în picioare...

Când vorbeşti totuşi în versuri, deşi toată lumea gândeşte în cifre

Când iubeşti totuşi în cântec, deşi toţi în jur se pierd în calcul

Când poţi să mori fără ezitare, pentru o idee, când toţi din jur îşi vând vieţile pentru o ciorbă

Când lupţi pentru, deşi toată lumea luptă împotrivă

Când începi să savurezi lupta, de-abia când toţi din jur au renunţat

Când renunţi cu uşurinţă, la ceea ce toţi ceilalţi ar ucide ca să aibă

Când nu renunţi, deşi toţi cei din jur au renunţat. Şi te-au descurajat.

Când trăieşti pentru Frumos, deşi toţi ceilalţi văd Urâtul

Când crezi în iertare, deşi cei din jur trăiesc pentru răzbunare

Când te conjugi cu verbul "a fi", când toţi în jur aleg pe "a avea"

Când poţi avea totul, dar decizi să dăruieşti totul

Când crezi încă în rugăciune, când cei din jur nu mai au nici un scrupul

Când crezi încă în Iubire, când ceilalţi cred în compromis...

Când eşti nebun, deşi toată lumea e cuminte

Şi eşti bun, deşi toată lumea e rea

Când crezi încă în stil, în clasă şi în nobleţe, deşi toată lumea crede în modă

Când te uiţi doar la esenţe, deşi toţi se opresc la suprafeţe

Când crezi în calea grea, deşi ceilalţi caută scurtături

Când te jertfesti, deşi toată lumea în jur " se descurcă"

Când cauţi în cei din jur binele, chiar dacă ceilalţi văd doar răul

Când întinzi mâna să mângâi, să alini şi să ridici, atunci când ceilalţi dau cu pietre

Când te legi de catarg, deşi toţi cei din jur aleargă după sirene mincinoase

Când crezi încă în schimbare, deşi toată lumea s-a resemnat

Şi începi chiar cu tine..

....

Să rămâi acelaşi. În condiţiile astea. Poate fi numit uneori Nebunie...


Cel mai des

E numit nebunie.

Însă, trebuie să recunoaștem

Că merită toată aprecierea din lume

- Măcar pentru tărie

- Măcar pentru consecvenţă

- Măcar pentru curaj

Omul care rămâne acelaşi

Deşi toată lumea din jur e altfel...

Omul care e altfel

Când toţi ceilalţi sunt la fel...


Dacă vedeţi vreunul, spuneţi-mi şi mie

Aş vrea să stau mai mult pe lângă el...

Oamenii aceştia, care au curajul de a rămâne aceiaşi, deşi toţi din jur sunt altfel,

Pot schimba o lume...

 

de Alexandra Svet

Azi, mulţumesc...

Mulţumesc pentru că după ce am dăruit îndelung, am început să şi primesc.

Mulţumesc pentru că alături de gânduri veninoase, am primit şi gânduri calde, care mi-au înfrumuseţat ziua.

Mulţumesc pentru iubire. Mi-a fost oferită în multe forme şi vreau să fiu recunoscătoare.

Mulţumesc pentru prietenie. Nu mi s-a arătat din prima, dar până la urmă mi-a ieşit în cale.

Mulţumesc pentru că am întâlnit oameni frumoşi nu doar pe dinafară. Mulţumesc pentru toate zâmbetele şi lacrimile pierdute în timp. Chiar dacă au fost dureroase, consider că mi-au fost de folos.

Mulţumesc pentru tristeţi şi pentru bucurii. Mai ales pentru acele bucurii care au venit din lucruri mărunte.

Mulţumesc pentru zgomot şi pentru linişte, pentru tăcere.

Mulţumesc pentru momentele în care am simţit că am totul.

Mulţumesc pentru dor, pentru nostalgie, pentru copilărie.

Mulţumesc pentru amintirile care în timp vor deveni nepreţuite. Deşi, ele sunt deja astfel.

Bun sau rău, frumos sau urât, ce a trecut prin viaţa mea până acum mi-a folosit. Ce nu mi-a folosit a rămas în urmă sau revine în prezent sub forma experienţei. Probabil că uneori uit să apreciez ce mi se oferă, dar sunt momente, ca acestea, în care sunt extrem de recunoscătoare pentru tot ce am. Nu am totul, dar am ce-mi trebuie ca să fiu fericită. Şi e suficient!

de Iustina T. ©

Există suflet pereche?

 

Sufletul pereche? O utopie. Nu există aşa ceva! – spui resemnat, după ani de aşteptare, ani de singurătate, obosit să mai crezi că vei găsi omul cu care să îţi împarţi viaţa. Ba chiar te minţi că îţi este mai bine singur, argumentând că ai fi putut găsi pe cineva care să nu te împlinească sufleteşte şi care doar te-ar fi făcut să suferi. Dar, uneori te învinovăţeşti pentru singurătatea ta, fiindcă timpul în care nu te-a iubit nimeni te-a încărcat cu multe complexe. Te gândeşti că nu eşti suficient de bun, de frumos, că nu ai mare lucru de oferit, aşa că, de ce te-ar vrea cineva? Şi uiţi că tot ceea ce ai nevoie pentru a te dărui cuiva este sufletul tău. Uiţi că omul este dependent de iubire, că nu este făcut să trăiască singur. Împlinirile şi dezamăgirile trebuie împărţite cu cineva, altfel, bucuriile le trăieşti doar pe jumătate, iar tristeţile dublu. Fiecare om, oricât de urât sau de frumos ar fi, oricât de bogat sau de sărac şi oricât de tânăr sau de bătrân, merită şi poate avea pe cineva alături. “Prea târziu” este doar o prejudecată, atunci când este vorba de a întâlni jumătatea sufletului tău.

Sufletul pereche există undeva pe acest pământ. Deocamdată împarţi cu el acelaşi cer. Trebuie doar să faci primul pas către el… şi acest prim pas înseamnă să crezi în existenţa sa. Următorii paşi sunt renunţarea la prejudecăţi, cum că ar fi prea târziu, cum că nu ai fi suficient de bun şi de frumos, cum că nu ai merita iubirea. Deschide-ţi inima către iubire! Cu inima deschisă poţi crede, poţi visa, poţi primi iubirea.

Uneori idealizăm acest suflet pereche şi, tocmai pentru că îl idealizăm, nu credem că ar putea exista. Dar ce înseamnă, de fapt, sufletul pereche? Omul perfect? Nicidecum. Este acel om care te completează şi care face parte din profunzimea ta sufletească. Este sufletul care îţi va dărui fericire fără margini, iar uneori doar bucurii simple. Dar, uneori te va şi întrista. Te va iubi aşa cum eşti, cu bune şi cu rele, dar te va determina să îţi doreşti să devii omul care ar trebui să fii, din iubire, fără să-ţi impună şi fără să forţeze schimbările. Te va iubi necondiţionat: şi bun şi rău, şi fericit şi trist, şi frumos şi urât, pentru că te va iubi pe tine, cu tot ce însemni. Te va preţui şi nu te va face să te simţi neglijată, pentru că va cunoaşte nevoia ta de iubire.

Sufletul pereche? Se află undeva în lumea aceasta pentru că Dumnezeu a pregătit câte unul pentru fiecare om. Iar tu îl vei întâlni, negreşit!

de Irina Binder 

Fericirea nu este absolută, ci este compusă din clipe efemere

Societatea ne impune anumite reguli, un şir de legi nescrise, pe care ar trebui să le urmăm toţi pentru a intra în rândul lumii. De parcă aceste reguli ne-ar face cu adevărat fericiţi sau măcar împliniţi sufleteşte.

În zilele noastre, o formulă magică a fericirii este compusă din următoarele ingrediente: carieră, bani, căsătorie, copil. Însă suntem mulţumiţi dacă le avem pe toate acestea? Sau tot timpul ne vom dori alte lucruri? Oamenii nu sunt stabili în sentimente, idei şi dorinţe, multe dintre ele capătă un caracter efemer de-a lungul vieţii. Nu putem fi niciodată siguri că ceea ce ne face astăzi fericiţi, ne va face şi mâine.

În tot haosul din jurul nostru doar libertatea ne poate transmite o stare de euforie şi de împlinire. Ajungem să ne dorim să evadăm măcar puţin din situaţiile pe care altădată le visam. Vrem să urcăm trepte profesionale, sentimentale şi sociale, iar atunci când reuşim să le atingem, ne dăm seama că nu ne simţim aşa cum credeam. Dar nu ne mai putem întoarce, astfel că ne fixăm alte obiective cu speranţa că ne vor face fericiţi cu adevărat. Tot timpul căutăm, aspirăm tot mai sus şi visăm, dar uităm să simţim, să trăim şi să fim mulţumiţi de ceea ce avem.

De ce trebuie să urmăm o anumită cale în viaţă doar pentru că alţii o fac? De ce ne prefacem că ceea ce au ales alţii pentru noi, ne face să ne simţim împliniţi? Conştiinţa ne răspunde simplu “Pentru că aşa trebuie” sau “Pentru că aşa este bine”. Şi continuăm să facem multe lucruri în viaţă, fără să ştim de ce le facem. Ne minţim în fiecare zi că toate acţiunile noastre urmează un traseu care duce spre o viaţă împlinită, perfectă. Sperăm că tot ce facem reprezintă ingredientele potrivite pentru formula fericirii. Le analizăm pe toate cu grijă şi ne impunem limite în viaţă, până într-o zi când realizăm că am greşit ingredientul principal şi pornim din nou în căutare: alt loc de muncă, o altă dragoste adevărată…

Fericirea nu este absolută, ci este compusă din clipe efemere. Chiar dacă am obţinut-o acum, nu înseamnă că am cucerit-o definitiv. Nu trebuie să renunţăm la ea, trăind izolaţi şi debusolaţi, dar nici s-o fugărim toată viaţa pentru că avem cele mai mari şanse să uităm de prezent, de libertatea şi de individualitatea noastră.

de Viorica Ghinea

Rugăciune către Sfântul Duh

(a Sfântului Simeon Noul Teolog)

Vino, Viaţa cea fericită şi veşnică şi Dreapta cea atotţiitoare, întru tot Sfinte şi de Viaţă Făcătorule şi Ziditorule Duh, Cel ce eşti ca stăpânire de aceeaşi cinste cu a Tatălui şi a Fiului, Cărora în trei ipostasuri deopotrivă le este vrednicia, dumnezeirea, unirea gândirii şi conglăsuirea spre Unul.

Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet! Vino, Cel ce Tu Însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine, Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava. Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeule cel peste toate.

Fă-Te mie toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea se revarsă în buzele sufletului meu şi curge ca un izvor în inima mea, îmbrăcăminte care străluceşte şi cu totul arde pe draci, curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine. Fă-Te mie, Doamne, lumină neînserată şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine, Cela ce nu Te întorci dinspre nimeni, ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către Tine.

Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne, înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată urechile mele bine supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri. Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru îndelungă-răbdare, întru milostivire, întru dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine-mi şi către toţi, întru întoarcere de la lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire lămurită în gânduri, ca să aflu pe care dintre ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meşteşugirile diavolului şi să mă lepăd de ele şi de el; şi cu totul să-mi tai voia mea şi să las cele ale mele întru purtarea Ta de grijă,şi de acolo să nădăjduiesc folosul.

Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea. Şi pe Tine Te binecuvântez şi Te slăvesc şiŢie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu, totdeauna, acum şi pururea,şi în vecii vecilor. Amin.

N-am pierdut niciodată...

N-am pierdut niciodată cu bunătatea. Este adevărat că au fost şi oameni care doar au profitat de sufletul meu cald și încăpător, ca au fost şi oameni care mi-au răspuns cu rău la binele oferit, că au fost şi oameni nerecunoscători, însă viaţa m-a răsplătit din plin pentru toată bunătatea mea. Tot ceea ce nu am primit de la oameni, am primit înzecit de la Dumnezeu.

N-am pierdut niciodată cu modestia. Este adevărat că unii oameni m-au desconsiderat şi că m-au subestimat, dar cu timpul au realizat că modestia este o virtute şi au ajuns să îşi dorească să fie ca mine. Iar ceilalţi, care m-au apreciat obiectiv au câştigat în mine un prieten loial.

N-am pierdut niciodată cu sinceritatea. Au plecat de lângă mine doar oamenii care nu suportă adevărul şi mi-au devenit duşmani doar cei nesinceri, care, oricum nu aveau ce căuta în viaţa mea.

N-am pierdut niciodată cu răbdarea. Este adevărat că uneori a trebuit să aştept foarte mult pentru a-mi îndeplini câte un vis, iar alteori a trebuit să renunţ de tot la visurile mele… Dar am învăţat că cele mai mari realizări necesită timp şi că pentru cele mai importante lucruri trebuie să fii pregătit, pentru a şti cum să le valorifici și să nu le pierzi.

N-am pierdut niciodată iertând. Este adevărat că am iertat oameni care m-au rănit foarte tare, care nu şi-au cerut iertare niciodată şi care nici măcar nu au regretat că m-au nedreptăţit. Dar iertându-i, am câştigat un suflet liber şi liniştit, netulburat de amintiri triste din trecut, de regrete, de frustrări şi de dureri.

N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înţeles greutăţile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare îşi are rostul ei, că după orice sfârşit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reuşită...

N-am pierdut niciodată iubind. Este adevărat că nu mi s-a răspuns întotdeauna cu aceeaşi iubire, că unii oameni m-au iubit doar declarativ şi că doar m-au folosit, dar eu m-am dăruit cu totul şi am refuzat să nu mai cred în iubire doar pentru că am întâlnit şi oameni care m-au dezamăgit. Iubind, am trăit din plin, cu bucurii şi cu momente de adâncă tristeţe, dar am trăit cu adevărat... iar azi, privind în urmă, nu regret nimic, nu îmi este ruşine de omul care am fost şi mai ales, am învăţat că iubirea nu cunoaşte limite şi că este motivul existenţei mele…

de Irina B. ~ Insomnii

Viața ne aduce mereu în fața unor uși. Și fiecare ușă duce către un drum

 
Ar trebui să deschidem fiecare ușă, pentru a vedea ce se află dincolo de ea. Dar uneori nu avem curaj să le deschidem, sau poate că nu avem destulă încredere în noi, crezând că nu vom face față provocărilor ce ne așteaptă dincolo de acea ușă. Și alegem alte uși, convinși că dincolo de ele ne așteaptă drumuri mai line, mai lipsite de neprevăzut și încercări.

Sunt uși pe care suntem obligați să le deschidem. Iar pe altele le deschidem doar dacă vrem, pentru că ni se dă dreptul să alegem.

Unele uși duc spre drumuri anevoioase, pline de încercări și piedici.

Altele duc spre nicăieri.

Mai sunt uși care duc spre oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlnim.

Unele uși duc spre uitare...

Uneori suntem tentați să deschidem uși frumoase, care promit strălucire, dar descoperim că poleiala lor a fost înșelătoare, pentru că ascund în spatele lor numai deșertăciune și dezamăgiri.

Dar sunt și uși vechi, mai puțin frumoase, care aparent nu promit nimic, dar care duc spre cele mai frumoase drumuri.

Sunt și uși pe care ne dorim foarte mult să le deschidem, convinși că dincolo de ele vom găsi fericirea dar, din păcate, imediat deschise ele ne dezvăluie în față doar un zid.

Mai sunt uși pe care ne dorim să le deschidem căutând iubirea din spatele lor, dar care rămân închise. Unele dintre ele ni se deschid pentru puțin timp, ca mai apoi să ne fie trântite în față.

Anumite uşi ne fac să credem că am ajuns la capătul drumului şi că nu mai există cale de întoarcere, dar avem surpriza să descoperim o uşa nouă care ne oferă o nouă şansă.

Unele uşi au o fereastră mică prin care putem vedea ceea ce ne aşteaptă dincolo de ele, iar altele nu. Aflăm unde duc doar după ce le-am deschis… şi, de multe ori întoarcerea este ireversibilă.

Alte uşi sunt protejate cu grilaje din fier, sau sunt mult prea sus şi de aceea ne este imposibil să le deschidem. Doar îi privim pe alţii cum le deschid şi ne întrebăm cum o fi dincolo de ele.

Sunt uşi care ne permit să le trecem pragul însoţiţi, iar prin unele trebuie să trecem singuri, obligaţi să lăsăm în urma noastră oameni dragi.

Mai există uşi pe care ne dorim să le redeschidem după ce cândva, în trecut, am ales să le închidem în urma noastră, dar care rămân închise pentru totdeauna.

Iar în faţa anumitor uşi aşteptăm neobosiţi, sperând şi visând că se vor deschide cândva, fără a avea însă vreo certitudine.

Nu vom şti niciodată câte uşi vom întâlni în viaţa noastră. Şi chiar şi atunci când credem că drumul nostru s-a sfârşit, ni se mai iveşte în cale o uşa nouă, care ne poate duce pe un drum neaşteptat de frumos...
 
de :Irina Binder  

 

Femeie, eşti Iubire! Fii liberă în exprimarea sufletului tău, acceptându-te! ♥

Probabil că încrederea de sine este unul dintre cele mai grele obiective şi totuşi tindem spre el fără să ştim de fapt că încrederea înseamnă iubire şi acceptare a fiecărei laturi în parte.
O femeie puternică este o femeie care îşi onorează feminitatea, îşi acceptă fiecare umbră din interiorul fiinţei sale, fiecare greşeală, fiecare rană.

Îţi scriu aceste rânduri şi mi le repet şi mie totodată, la fel ca şi tine mă surprind uneori având reacţii ce relevă, evident chiar, umbrele neacceptate din interiorul propriu, conştiente şi inconştiente.

Am fost învăţate să reprimăm pentru că “vede lumea”, să tăcem, să ne abţinem şi să aprobăm orice s-ar zice în jur.

Asta până ce, sufletul tău plin de atâtea reziduri, regurgitează violent, ţipă, atacă şi luptă, pentru că el e lipsit de iubire, e golit de adevăr. Aici este punctul tău de renaştere, acum decizi să te umpli de acceptare divină, de iubire, de compasiune şi virtuţi tămăduitoare…de tine în adevărata ta formă.

Nu te lăsa convinsă de credinţele umbrite ale celor din jur. Fii tu lumina care le arată calea cea frumoasă, drumul pe care cresc flori şi din piatră, drumul pe care este mai important SĂ FII decât SĂ AI sau SĂ FACI.

Gândeşte-te draga mea, că azi stă în mâna ta propria soartă, că eşti stăpâna propriilor decizii şi acţiuni. Eşti o floare în marea grădină a universului, cu frunze verzi, viu colorată şi parfumată. Sarcina ta este să încânţi priviri, să alinţi mirosuri, să hrăneşti albine şi nimic din toate cele întâlnite nu-ţi va fi peste puteri, durerile tale nu trec de rezistenţa ta, atât cât tu crezi în propria cauză şi priveşti cu o dorinţă de nestrămutat către pacea din interiorul tău. Grădinarul tău îţi schimbă pământul, te curăţă de frunze ucate, te scoate din zona ta de confort şi poate îţi creează durere, însă toate acestea te duc la forma ta cea mai înaltă.

Durerea de care ţi-am spus mai sus, de fapt, nu e durere…nu există rău, nu există suferinţă atâta timp cât în sufletul tău domneşte iubirea faţă de tot, înţelegerea şi conştientizarea faptului că fiinţa ta este mai presus de ataşamente, de concepte limitative şi ai rolul tău. Toate acestea îţi sunt lecţii, sunt cursuri predate în a vieţii facultate unde tu va trebui să fii mereu premiantă la examenele iubirii de sine.

Femeie frumoasă, nu-ţi umbri chipul cu griji, frici şi reprimări. Ai încredere în ceea ce eşti şi rolul pe care tu îl joci. Manifestă-ţi furia şi apoi coboară în inimă, ascultă ce are să-ţi transmită. La fel manifestă-ţi şi iubirea. Da, iubirea pe care o reprimi. Zic asta pentru că din teamă de ridicol şi de judecată ne ferim să ne exprimăm sentimentele de iubire şi de apreciere, bucuria şi entuziasmul reuşitelor de orice natură. Astfel ajungem să nu mai cunoaştem cum să ne bucurăm, devenim imune la bucurii. Priveşte un copil şi vezi cum el se enervează, ţipă şi se manifestă, îşi consumă furia, dar totodată, când se bucură o face cu toată fiinţa lui. Un copil râde din suflet, plânge din suflet, iubeşte din suflet.

Zâmbeşte, iubită mângâiere a existenţei, zâmbeşte lumii, zâmbeşte florilor, zâmbeşte soarelui. Zâmbetul să fie proiecţie a sufletului tău senin, nu mască a neacceptării. El este poarta către sufletul tău, o poartă pe care să o ţii mereu deschisă, să primeşti cu iubire şi să binecuvintezi.

Relaxează-te şi acordă-ţi timp, fii numai tu cu tine atunci când simţi. Nu-ţi fie teamă de solitudine, pentru că acesta este momentul în care te încarci de tine, în care te bucuri de tine, în care poţi deveni din ce în ce mai capabilă să oferi mai mult. Nu aştepta să se întâmple ceva sau să vină cineva să te facă fericită…doar fii, fii aşa cum eşti tu de la natură…o perlă strălucitoare, un diamant care, deşi este spart în sute de părţi, nu-şi pierde niciodată din valoare şi din strălucire.

Ştii care e adevărata unitate de măsură a succesului?

Capacitatea ta de a iubi pe tine şi pe ceilalţi (din punctul meu de vedere, din realitatea mea), de a vorbi celorlalţi cu iubire aşa încât orice ai spune tu, ei să asculte fără a se simţi ofensaţi, de a-l face pe cel ce vine şi-ţi cere milă să plece de la tine puternic, încrezător şi conştient de oportunitatea din spatele greului, de a ierta cu adevărat şi din toată inima, pe tine apoi pe ceilalţi implicit.

Ştii de ce îţi scriu acestea?

Pentru că şi bărbaţii o pot face, în puterea fizică şi în pragmatismul lor se ascund suflete superbe, însă tu, femeie, eşti aducătoare de iubire, pace şi mângâiere. Zămisleşti cu dragoste, aduci binecuvântări, umpli sufletele celor dragi cu pace şi răbdare, îţi deschizi inima şi găzduieşti în ea.

Fii mereu prezentă în tine, în acum şi în aici. Conectează-te la menirea ta de femeie, dar şi la vocaţia ta…activitatea aceea care te face să fii acolo şi nicăieri în altă parte. Vei lumina geniul din tine, vei înflori şi vei radia, iar fericirea îţi va umple viaţa.

În fiecare clipă ai de făcut alegeri. Alege să-ţi creezi stilul de viaţă care să te facă fericită pe tot parcursul vieţii. Alege să oferi înainte de a primi, să te comporţi aşa cum ai vrea să se comporte şi ceilalţi, să te bucuri de fericirea fiecăruia ca şi cum ar fi a ta.

Eşti o artistă a vieţii. Desenează drumul pe care vrei să păşeşti, compune muzica pe care vrei să dansezi, sculptează-ţi viaţa, draga mea. Transformă scânteia din tine în flacără a reuşitei, nu o lăsa să se stingă…cenuşa se duce-n neant.

Fii frumoasă, fii aşa cum vrei şi simţi să fii.

Lumea ne este o oglindă, ştim asta deja. Fă-ţi o listă cu ceea ce-ţi place şi ceea ce nu-ţi place în jurul tău, cu ceea ce reproşezi altora şi cu ceea ce admiri la ceilalţi, apoi meditează, rămâi în centrul inimii tale şi ascult-o…are să-ţi spună multe despre tine.

Şi dacă frumuseţea e în ochii privitorului, iar tu vezi frumuseţe în jurul tău, înseamnă că te poţi vedea perfectă, pentru că eşti perfectă, doar trebuie să-ţi schimbi unghiul din care priveşti. Îmbrăţişări cu iubire.

de Alina Georgiana Hristea