luni, 4 noiembrie 2013

Cum să te faci bine. Simptomele încrederii în sine


Încrederea în sine este îndemnul veşnic, care susură intoxicant din toate fibrele filosofice ale internetului. Pentru că înţelepciunea este atât de simplă, şi totuşi nu o credem până nu ni se înfăţişează şi-n metafore şi-n ecuaţii, şi până când, inevitabil, nu te loveşti de incertitudinea de sine. Respingerea cuiva anume te va pune în dilema de a mai avea încredere să-ţi profesezi propriul Eu.

A avea încredere în sine înseamnă a nu fi o victimă. Indiferent cine ce ţi-a făcut, şi mulţi şi multe ţi se vor întâmpla, plângerea de milă nu va fi oxigenul tău, aşa că nu vei ofta misterios, cerşind milă şi simpatie pentru că “viaţa e grea”.

A avea încredere în sine înseamnă a-ţi depăşi groaza de a te vedea şi accepta aşa cum eşti, cu luminile şi întunericul din tine, fără a dori să fii iubit pentru masca ta de om normal şi cu toţi boii acasă. Eşti tot timpul înlănţuit de Eu-l tău, e mai înţelept să te asumi pentru ceea ce eşti şi să faci limonadă atunci când ţi s-au servit lămâi.

A avea încredere în sine înseamnă să nu cauţi să te repare o dragoste nemaivăzută, pentru că cel care se erijează în vindecătorul tău, îţi va fi în final şi călău. Toate vulnerabilităţile tale şuşotite naiv şi cu speranţă la început, vor fi folosite împotriva ta, atunci când cauţi mântuirea într-o dragoste.

A avea încredere în sine înseamnă să-ţi fii cel mai bun prieten, poate singurul, pentru că doar tu vorbeşti limba ta, şi a nu căuta confirmare pentru forma ta particulară de nebunie. Accept-o demn, asumat, conştient şi nu o propovădui celorlalţi, doar pentru a te simţi mai sigur pe filosofia ta de viaţă.

Obiectivitatea este o utopie socială necesară doar atât cât să nu te găseşti după gratii, în rest orice aspect poate fi argumentat pro şi contra la nesfârşit, în funcţie de cât de bine ştii să foloseşti google – pentru că există cu siguranţă un studiu undeva care să argumenteze ceea ce alegi tu să crezi pe baza emoţiilor tale.

A avea încredere în sine înseamnă a nu contoriza obsesiv oamenii care nu te văd pentru minunea care te ştii tu a fi. Nu vei fi iubit de toată lumea niciodată! Omul caută dragostea dintâi, cea necondiţionată, a mamei, când eşti iubit şi acceptat indiferent cum eşti. Fii propriul tău altar şi propria ta flacără. Nimeni nu-ţi cunoaşte arderea mai bine decât tine, şi odată ce ai cunoscut flacăra, nu mai poţi trăi fără ea.

A avea încredere în sine înseamnă să te priveşti în oglinda obiectivului şi în mod subiectiv, să vrei să îţi dai întâlnire cu tine la cea mă romantică întâlnire imaginată. Să coexişti în acelaşi spaţiu mental cu gândurile şi încordările tale şi să-ţi placă pur şi simplu, să te gândeşti pe tine.

A avea încredere în sine înseamnă a-ţi preţui timpul atât de mult, încât să vrei să-l risipeşti doar pe oamenii pe care-i bănui de acelaşi autentic, la fel de nemascaţi şi de asumaţi. Atâta timp cât cauţi validarea în exterior, vei fi abonat veşnic la dezastrul dezamăgirii şi spargerii în bucăţi a sufletului tău. Vei avea atâtea împrumuturi de la alţii în termeni de rol şi statut, încât dobânda acestui credit nu o vei putea plăti niciodată. Devin-o propriul tău creditor şi atunci îţi vei permite să-ţi evaluezi corect cota ta de valoare pe piaţa socială.

A avea încredere în sine înseamnă să nu îl întrerupi pe celălalt pentru a vorbi de propriile experienţe, veşnic începându-ţi propoziţiile cu “şi eu…”, “să vezi mie ce mi s-a întâmplat”, “eu…”. Adică să poţi asculta, cu adevărat, ce spune celălalt, fără a compara cu propria experienţă, ci să asculţi şi să înţelegi un alt mod de a fi, nu mai bun sau mai rău, ci o altă formă de reflectare subiectivă a particularului.

A avea încredere în sine înseamnă să spui: “Sunt Eu. Sunt mişto! Eu aş avea o relaţie cu mine de m-aş întâlni. Dacă altul nu mă vede la fel de frumos cum mă văd eu, nu e nici o tragedie. Next! Nu bat la porţi închise, nu deţin iarbă fermecată pentru aceste zăvoare. Mă aşteaptă ceilalţi, cei din acelaşi trib cu mine. “

Toate experienţele şi întâlnirile tale vor reflecta cât de mult de preţuieşti pe tine. Dacă te vinzi ieftin, arată că atât consideri tu că meriţi. Dacă demo-ul fiinţei tale nu a fost primit cu aplauze şi încântare, înseamnă că ai greşit audienţa. Dacă totuşi rămâi pe scenă, repetând actul dezvăluirii tale în fel şi chip, vei arăta doar disperare şi nimeni nu cumpără asta. Decât un manipulator abil, care se va juca cu insecurităţile tale ca un păpuşar cu marioneta sa.

Cel mai greu şi mai minunat lucru este să ştii cum să-ţi aparţii doar ţie însuţi, să fii o lume întreagă, de dragul tău şi nu a altuia, şi a nu fi disperat după împărtăşire. Încrederea în sine înseamnă a găsi balsam în singurătate şi a-ţi asuma să faci istorie personală mai întâi.

Să ai curajul să fii tu însuţi, o operă de artă ce-şi va găsi admiratorii şi mai ales cumpărătorul, care se va regăsi cu adevărat în tine şi te va lua acasă, să-i fii icoană şi oglindă. Fără să vrea să-ţi schimbe liniile, unghiurile şi nici nuanţele, ci te vrea exact pentru disproporţiile sau combinaţia excentrică de lumini şi umbre care eşti.

de Sofia Dumitriu

duminică, 3 noiembrie 2013

De ceva vreme am o senzaţie acută că nu mai e timp!


Nu, nu mai e timp!

Avem prea puţin timp să ne permitem să ne grăbim....

Avem prea puţin timp să ne permitem luxul de a mai vedea defectele celorlalţi în loc să ni le vedem pe ale noastre.

Avem prea puţin timp să ne permitem să ne plângem de milă.

Avem prea puţin timp să ne mai permitem pasivitatea sau nefacerea de bine.

Avem prea puţin timp să ne mai irosim în ură, judecăţi, invidii, certuri, bârfă, întuneric în loc să ne umplem de lumină, iertare şi iubire.

Avem prea puţin timp pentru jumătăţi de măsură, scuze, explicaţii, compromisuri.

Avem prea puţin timp pentru a nu fi noi înşine.

Avem prea puţin timp pentru orice nu e marea iubire.

Avem prea puţin timp pentru a nu face ceea ce ne place şi ne împlineşte.

Avem prea puţin timp pentru a sluji la doi stăpâni.

Avem prea puţin timp pentru teamă.

Avem prea puţin timp pentru a ne îngropa talanţii. Pentru a ne sufoca visele. Pentru a mai ignora vocea inimii.

Avem prea puţin timp pentru a gândi "Eu" în loc de "Noi"

Avem prea puţin timp să ne mai permitem să cerem, în loc să dăruim. Să aşteptăm, în loc să acţionăm. Să rănim, în loc să ne jertfim. Să vrem schimbarea, în loc să fim schimbarea.

Să căutăm disperaţi exemplul pozitiv, în loc să fim exemplul pozitiv. Să tăcem când trebuie să vorbim şi să continuăm să urlăm haotic când trebuie să tăcem. Să Sporovăim în loc să cuvântăm. Să vorbim în loc să facem. Să pierdem timpul în loc să ajutăm. Să urâm în loc să ne rugăm. Să întoarcem celălalt obraz când trebuie să dăm palma Sfântului Nicolae. Să dăm cămaşa de pe noi atunci când trebuie să scoatem sabia, uitând că în templu Mântuitorul a pus mâna pe bici.

Avem prea puţin timp să mai confundăm creştinismul cu prostia. Smerenia cu imbecilitatea. Bunătatea cu tâmpenia.

Avem prea puţin timp să mai fugim.

Avem prea puţin timp să mai lăsăm lucrurile esenţiale pe "mâine".

Avem prea puţin timp să nu ne rostim "te iubesc" urile ce ne par de la sine înţelese, dar nu sunt.

Avem prea puţin timp să nu ne rostim "iartă-mă" urile ce ne pot părea fără rost, dar nu sunt.

Avem prea puţin timp să ne permitem să nu rostim apăsat, cu demnitate şi curaj : "pe aici nu se trece!" când ni se bagă pe gât vreun cal troian pe care scrie mare " politically correct" Sau " Nu, domnule!" atunci când Iuda ne invită la dans.

Avem prea puţin timp să trăim fără rost, fără a ne fi înţelese misiunea, chemarea, sensul. Fără să îndrăznim. Fără să nădăjduim, să batem la uşi, să cerem.

Avem prea puţin timp pentru orice ne mănâncă timp în loc să îl dilate. Pentru orice ne ţine legaţi de pământ în loc să ne dea aripi. Pentru orice ne îngroapă în lut sau noroi în loc să ne înalţe spre stele. Pentru orice ne cufundă în noapte în loc să ne apropie de soare.

Avem prea puţin timp să ne ocupăm de lucruri ce nu ne vor folosi după ce murim.

Nu mai avem timp să ne raportăm la timp.

Sau la timpuri.

Să ne construim aşadar veşnicia.

Căci nu, nu mai e timp. ..

Nu, nu mai avem timp!

În orice clipă poate suna ceasul deşteptător.

Cel fără buton de Snooze...

Numărătoarea inversă a început deja...

Nu mai e timp!

de Alexandra Svet

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Ai încredere în tine, fii autentic, fii tu însuţi: atunci eşti fericit!


De ce faci ceea ce faci chiar acum? Ca să eviţi pierderea? Să ai câştig? Greşit, în ambele cazuri. Viaţa nu se rezumă la câştig-pierdere.

Viaţa este despre A fi sau A nu fi, A exprima sau A nu exprima,Cine Eşti Tu. Nu fă lucruri pentru un beneficiu personal. Şi nu fă lucruri pentru a evita pierderi personale. Fă lucruri pentru a simţi autenticitate personală. Atunci viaţa ta va căpăta un sens, indiferent ce se va întâmpla în jurul tău. Ca să fii fericit, trebuie să fii autentic. Trebuie să-ţi dai masca jos şi să fii real. Adevărul – dur, dar important – este că nu te poţi vindeca de negare, de neautenticitate, până nu-ţi recunoşti suferinţa, frica şi ruşinea. Nu te poţi vindeca, până când nu-ţi mai ascunzi sentimentele negative şi nu te mai prefaci că eşti fericit atunci când nu eşti. Orice te împiedică să-ţi simţi durerea şi să-i descoperi sursa este un act de negare. Este o încercare de a ignora chemarea inimii şi a sufletului către trezire şi vindecare. Ca să eviţi suferinţa, te prefaci, dar suferinţa este un semnal de alarmă.

Prin urmare, să-ţi simţi şi să-ţi recunoşti suferinţa reprezintă primul pas al procesului de vindecare.

“Atunci când ai încredere în tine însuţi, tu îţi urmezi instinctele interioare înnăscute. Nu ai nici cea mai mică îndoială referitoare la cel care eşti cu adevărat şi acţionezi pe baza bunului simţ. Dispui astfel de întreaga putere a autenticităţii tale. Ai încredere în tine însuţi şi în Viaţă. Eşti absolut convins că totul va fi bine, iar Viaţa îţi răspunde, devenind extrem de uşoară. Mintea ta nu mai simte nevoia să înţeleagă totul…Accepţi cu seninătate faptul că nu ştii totul. Nu inventezi ceea ce nu ştii. Atunci când eşti sută la sută autentic, spui întotdeauna exact ceea ce gândeşti: ”Îmi place. Nu îmi place. Doresc acest lucru. Nu doresc acest lucru.“ Dacă nu îţi place ceva, nu te obligă nimeni să acţionezi în direcţia respectivă.. Te bucuri de viaţă făcând exact ceea ce îţi place, eşti fericit.

Noi ne îngreunăm singuri viaţa încercând să ne sacrificăm pentru ceilalţi. Cu siguranţă noi nu am venit în această lume pentru a ne sacrifica pentru altcineva, pentru a satisface opiniile sau punctele de vedere ale altor persoane. Te confrunţi cu teama de a fi tu însuţi, de a fi Una cu Sinele tău real. Dacă vei da dovadă de curaj în această confruntare, vei descoperi că niciunul din motivele care te speriau nu este real. Vei descoperi apoi că este mult mai uşor să fii tu însuţi decât să încerci să fii altcineva decât eşti. …Ai nevoie de foarte multă energie pentru a susţine masca socială pe care ţi-ai impus-o.

Jucarea acestui rol te-a obosit! Îţi doreşti să fii din nou tu însuţi.

Atunci când eşti autentic, tu poţi face orice îţi doreşti să faci şi poţi crede orice îţi doreşti să crezi, inclusiv în tine însuţi!” ( “Al cincilea legămînt” Don M. şi J. Ruiz)

“Cred că binele în viaţa ta nu vine de la altcineva. Când realizezi acest lucru, vei fi liber. Nu există nici un motiv şi nici o necesitate să te "dai bine" pe lângă cineva sau să încerci să le intri în graţii. Rămâi aşa cum eşti, prin a nu te trăda pe tine însuţi. Pur şi simplu rosteşte-ţi adevărul cu candoare şi iubire. Fii curajos, pentru că ceea ce cauţi nu este în exteriorul tău. Nu este un cadou din partea altor persoane. Este al tău - să ţi-l oferi, nu să-l dobândeşti. Aşadar, nu lăsa pe nimeni să te ia ostatic. Nici pe partenerul tău, nici pe şeful tău, nici pe familia ta …Există o cale de a rămâne fidel propriului Sine şi să îl manifeşti, fără să recurgi la agresiune. Simplu şi liniştit fă apel la dreptul tău de a fi autentic, de A Fi Tu – aceasta este calea!”

“Singurul lucru care contează este să fii cel care eşti cu adevărat, să fii autentic, să te bucuri de viaţă şi să iubeşti…să fii Una cu Iubirea reală, cu acel sentiment care nu poate fi descris în cuvinte şi care rezultă din identificarea cu Sinele tău real. Iubeşte-te aşa cum eşti. Respectă-te aşa cum eşti şi întotdeauna transmite Lumii mesajul Adevărului şi al Iubirii.” (“Al cincilea legămînt” Don M. şi J. Ruiz)


sursa :Humanity's Team Romania

vineri, 1 noiembrie 2013

Singura pastilă în care cred


Ţine de foame. De sete. De somn. De make-up. Te urcă, te-nalţă, te-nvaţă să zbori. Ierţi orice, crezi orice, dai orice, speri orice. Visezi întruna. Ţi-e dor întruna. Şi-ai asculta întruna un singur om. Lupţi oriunde. Mergi oriunde. Plângi, râzi sau dansezi oriunde. Nu-ţi mai pasă de nimic altceva. Poate să se dărâme lumea. Dacă eşti cu ea. Sau te întrebi de ce nu se dărâmă toată lumea atunci când ea nu e. Eşti gelos pe oricine sau te simţi de neînvins. La diferenţă de un minut. Te simţi cel mai idiot din lume sau genial. La aceeaşi diferenţă de un minut. Sau de un zâmbet. N-ai sens, n-ai rost, n-ai lumină, n-ai căldură, n-ai stare, n-ai ţel, deşi în jur totu-i perfect. Sau poţi să te simţi în rai, chiar dacă eşti într-o ghenă. Totul depinde de un zâmbet. Te enervează că ai numai piedici până să o ai. Dar asta îţi şi place. Că doar îi plac luptătorii, nu-i pentru fricoşi. Rogi timpul să stea. Când eşti doar tu cu ea. Rogi timpul să treacă. L-ai tâmpit. Nu mai înţelege nimic. Într-un final se prinde, surâde şi trece... Zâmbeşti iar. A venit. Ţi-e frig, ţi-e rău, ţi-e întuneric, n-ai chef de nimic. Deodată eşti altul. Da, a venit. Ai idei de surprize, deodată eşti bun şi tandru şi plin de umor. Eşti frumos, înţelept şi parcă ai mai şi crescut un pic. Da, eşti parcă mai înalt. Te simţi mai bogat, şi mult mai frumos şi tare deştept. Eşti îndrăzneţ. Eşti un erou. Eşti şi fascinant şi fascinat. Da, a venit. Nu poţi să respiri, te doare în stânga şi ai obosit. Deodată renaşti. Da, a venit. Nu te-nţelege nimeni. Deodată, un surâs. Fără-un cuvânt, s-a lămurit. Ştia deja tot ce-ai gândit. Nu mai eşti singur, nu mai eşti trist, nu mai eşti gol. Nici pesimist. Da, a venit. Ai aripi în suflet, inima-ţi arde. Nu ţi-e nici foame, nu ţi-e nici sete, poţi totul, ai totul şi eşti tot un zâmbet. E ea. E Iubirea. Singura pastilă în care cred.

de Alexandra Svet

joi, 31 octombrie 2013

Oamenii din viaţa mea



M-am trezit dimineaţă copleşită de gânduri…
Am multe de făcut, tot felul de probleme de rezolvat, alergătură…
Ştiam că mă aşteaptă şi momente mai dificile în care va trebui să înfrunt lumea şi să lupt cu prejudecăţile şi cu ignoranţa unora…
Apoi, dintr-o dată, am privit afară pe fereastră...

Soarele, care cuprindea cu lumina şi cu căldura lui tot ce mă înconjura, mi-a amintit că nimic nu este mai important decât mine, decât oamenii pe care îi iubesc şi decât pacea mea sufletească... şi că nimic nu merită să îmi stric ziua, să mă încarc negativ şi să risc să devin un om urâcios şi indispus…
Şi mi-am aspus aşa: “Azi o să reuşesc să le fac pe toate cu pace şi cu iubire şi o să am o zi bună! Voi fi eu mai puternică decât ceilalţi, mai bună şi mai răbdătoare! Pentru că vreau şi pot!“
Să aveţi o zi frumoasă, cu reuşite şi cu inimi pline de pace şi de iubire!
 
de Irina Binder
 

miercuri, 30 octombrie 2013

Păstrează-ţi pentru tine vulnerabilităţile


Fiecare om are un punct vulnerabil, un fel de călcâi al lui Ahile personal.

Nu suntem perfecţi, nu avem cum să fim într-o lume în care venim cu un cadou, liberul arbitru, şi un set de limite pe care vrem sau nu trebuie să le acceptăm.

Nu avem cum să nu fim vulnerabili, nu avem cum să ne adaptăm la tot ceea ce trăim cu voie sau conjunctural.

Uneori ne folosim vulnerabilitatea în scopul creaţiei, pictăm, scriem, compunem muzică o folosim ca pe un atú. Alteori aceasta este atât de copleşitoare încât ne poate îngenunchia şi vom avea nevoie de ceva vreme pentru a realiza ce ni se întâmplă.

Putem fi răniţi prin cuvinte, fără ca cei care ne rănesc să cunoască impactul pe care l-au avut cuvintele lor asupra noastră; ne putem simţi la fel când un străin sau un prieten pe care l-am creditat cu încrederea noastră sau am investit sentimente în relaţia cu el nu răspunde cum ne-am aştepta; putem fi răniţi de gesturile pe care le fac, când ne aşteptăm mai puţin, unele persoane sau poate că nu le fac, când ni s-ar părea că acestea ar fi urmarea firească a ceea ce tocmai am împărtăşit; putem fi copleşiţi de vulnerabilitate atunci când ne-am deschis fereastra interioară către un om pe care l-am considerat a fi parte din noi şi acesta ştiind exact ce ne-ar provoca suferinţă nu ezită în a-şi duce actul dezonorant până la capăt.

Această suferinţă este printre cele mai atroce pentru că ea nu vine din partea unui străin, ci din partea persoanei pe care am perceput-o ca parte a noastră. Şi atunci, cum să nu suferi, să nu te simţi copleşit, să nu îngenunchiezi plin de remuşcări când vezi că o parte din tine se transformă în element de tortură psihică şi uneori chiar fizică?

Ce este de făcut în astfel de situaţii care au darul de a ne face să ne pierdem încrederea în oameni, să ne pierdem stima de sine, să ne dorim să nu mai existăm în unele situaţii?

Pe cât de complicat pare pe atât de simplu poate fi. Trebuie să ne reîntoarcem către noi, să acceptăm că suntem oameni care pot fi răniţi, să încercăm, chiar şi atunci când considerăm că cineva ne poate înţelege pe deplin şi accepta aşa cum suntem, să nu ne lăsăm la vedere “călcâiul lui Ahile”, pentru că nu ştim când registrul relaţiei poate fi schimbat.

Să nu uităm că două jumătăţi se întrepătrund pentru a putea crea un întreg, dar mereu va exista un semn care să amintească de acea uniune.

Niciodată două jumătăţi nu vor putea crea un întreg desăvârşit.

Să înţelegem că nimeni nu ne poate accepta mai mult decât noi înşine, nimeni nu ne poate aprecia mai bine calităţile decât noi, nimeni nu ne poate corija defectele în afară de noi.

Să nu ne considerăm vinovaţi pentru că dorim ca o parte din noi să ne aparţină pe deplin.

Până la urmă, dacă ne gândim o clipă, realizăm că mare parte din viaţă omul şi-o petrece în compania sa, aşa că el este cel mai îndreptăţit să se evaluze şi să intervină acolo unde este cazul.

Nu este greşit să-şi păstreze pentru sine anumite părţi care ulterior s-ar putea transforma în veritabile puncte nevralgice.

de Rita Drumeş

marți, 29 octombrie 2013

Te-ai gândit vreodată că majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic, le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja?


Ştii cum sunt prinse maimuţele în Africa? Vănătorul pune o piatră de mărimea unui ou de găină, într-o scorbură cu diametrul de şase centimetri. Maimuţele îl urmăresc de la distanţă şi sunt măcinate de curiozitate Apoi vănătorul se îndepărtează la câţiva metri. Imediat apare o maimuţă care bagă mâna în scorbură. Ea simte că acolo este un obiect şi încearcă să-l scoată. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur că maimuţa îşi poate scoate mâna, în orice moment, dar pentru aceasta este nevoie să dea drumul pietrei şi s-o piardă. Frica de a pierde, o ţine pe loc. Vănătorul se apropie şi bagă maimuţa în sac.

Te-ai gândit vreodată că majoritatea lucrurilor pe care le faci zilnic, le faci din frica de a nu pierde ceea ce ai deja?

De dimineaţă când te trezeşti şi te speli pe dinţi (pentru a nu pierde zâmbetul ăla din reclamă), până seara când te arunci în pat, obosit, pentru a nu pierde somnul de frumuseţe, totul este o goană cu mâinile strânse, pentru a păstra ceeea ce ai acumulat.

Lucrurile pe care le avem ajung să ne deţină şi să ne controleze viaţa. Ai câştigat o maşină la un concurs şi, dintr-o dată, nu mai poţi dormi noaptea, de frică să nu ţi-o fure hoţii. Paradoxul zilelor noastre este că suntem din ce în ce mai ocupaţi să strângem lucruri, fără să observăm că, de fapt, suntem mai ocupaţi să nu pierdem lucruri pe care nu le-am avut niciodată.
Uite-te în jurul tău unde eşti chiar acum, acasă, la birou, pe stradă şi pune-ţi întrebarea: care sunt lucrurile fără care n-aş putea trăi, dacă ar dispărea brusc?

Fac un pariu cu tine că ai putea trăi fericit fără laptop, telefon mobil ,crema de ras, crema de faţă, pantofi de firmă, sacou în dunguliţe, sistem audio 5.1, maşină de spălat automată, cu cincizeci de programe, cuptor cu microunde, maşină de servicu, maşină de concediu, maşină cu climă bizonică, remorcă, 100 de perechi de şosete, 5 perechi de pantofi, aer condiţionat, jocurile pe computer, blogul pe care scrii zilnic, internet, wow, counter-strike, mobilă scumpă ... şi pune tu încă 1000 de lucruri pe care le vezi ...

Alergi de dimineaţa până seara, nu pentru a deveni mai liber, ci pentru a deveni mai sclav. Lucrurile pe care le cumperi nu te fac mai liber, ci doar te înrobesc mai mult. Cu fiecare cutie care se aşează pe dulapul tău, eşti mai laș şi mai fricos. Mai plin de frică de a încerca să simţi, să trăieşti. Fiecare lucru nou pe care îl cumperi aduce cu el o doză de frică, egală cu valoarea pe care i-o dai. Cu cât un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atât ţi-e mai frică să nu-l pierzi.
Şi când ţi-e frică să nu pierzi, exact asta se întâmplă: PIERZI .

Când ţi-e frică să nu-ţi pierzi jobul, începi să nu mai rişti, să faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent şi eşti dat afară.

Când ţi-e frică să nu-ţi pierzi iubitul/iubita începi să devii prea disponibil, să faci orice compromis şi eşti părăsit.

Când ţi-e frică să nu-ţi pierzi maşina, nu dormi noaptea şi te îmbolnăveşti, stai prin spitale şi trebuie s-o vinzi, ca să poţi să te întreţii.

Cineva îmi povestea că, în limba ebraică, nu există verbul “a avea”, ci doar unul care se traduce mai bine prin “a administra ”.

Nu “AI ” nici unul dintre lucrurile pe care le “ai” Azi sunt la tine, mâine nu mai sunt. Şi, în timpul ăsta, tu trăieşti cu frica de a nu pierde ceea ce nici nu ai .

Oare degeaba sportivii care “nu mai au nimic de pierdut” joacă mai bine de obicei? Atunci când nu mai ai nimic de pierdut nu-ţi pasă care e deznodământul, contează doar ceea ce faci acum, aici. Nu mai contează cât rişti. Nu mai contează că oamenii se uită ciudat la tine, când te manifeşti altfel.

Eşti liber când scapi de frica de a pierde. Poţi face asta, în 7 paşi:

1. Fă o listă cu lucrurile pe care le-ai adunat de-a lungul vieţii şi care te-au împiedicat să faci ceea ce îţi doreai la un moment dat .

2. Aruncă lista la gunoi. Listele nu rezolvă problemele. Doar accentuează frica .

3. Fă o listă cu lucrurile pe care ţi-ai dori să le faci, înainte să mori.

4. Aruncă şi lista asta.

5. Uite-te în jur, ia primul lucru pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de o lună şi aruncă-l într-o cutie. Mai priveşte în jur şi ia-l pe al doilea. Vezi ce a rămas şi ia-l pe al treilea. Nu te opri, până când ai în imediata ta apropiere, doar lucrurile pe care le foloseşti des. De preferat zi de zi, săptămână de săptămână. (Când m-am mutat unde stau acum, cu 3 luni în urmă, aveam impresia că sunt foarte multe lucruri de cărat şi adunat şi o să dureze enorm. Un sfert din ele le-am aruncat când le-am sortat.) Ce sens are să păstrezi perechea aia veche de ghete, pe care o ai de acum 5 ani, când tocmai ţi-ai luat alta, anul trecut? etc .

6. Trăieşte o zi fără telefon şi internet. Pleacă la munte, la mare, oriunde şi închide tot ce înseamnă aparat cu baterii sau fără. Gândeşte-te apoi cât de liber te-ai simţit

7. Riscă. Fă lucrul de care te temi cel mai mult. Dacă ţi-e frică să nu pierzi autobuzul, mergi pe jos.Vei fi fericit.

Sursa aici

luni, 28 octombrie 2013

Şi chiar dacă …


Şi chiar dacă bunătatea este considerată naivitate, tu nu înceta să fii bun!

Şi chiar dacă sinceritatea este adesea pedepsită, tu să fii cinstit şi sincer întotdeauna!

Şi chiar dacă încrederea îţi este adesea trădată, tu să nu îţi pierzi încrederea în oameni!

Și chiar dacă iertarea îţi este răsplătită cu alte greșeli, tu nu înceta să ierţi!

Și chiar dacă respectul oferit este tratat cu lipsă de considerație, nu înceta să oferi cinste tuturor!

Şi chiar dacă nu primeşti întotdeauna ceea ce oferi, tu nu înceta să dăruieşti!

Şi chiar dacă la iubire ţi se răspunde uneori cu indiferenţă, tu nu înceta să iubeşti!

Şi chiar dacă în iubirea ta pentru Dumnezeu vei fi considerat nebun, tu nu înceta să-L iubeşti!

Şi chiar dacă te vor judeca şi te vor critica, tu nu renunţa la crezul tău!

Şi chiar dacă ai căzut, tu să nu încetezi să lupţi să te ridici!

Şi chiar dacă lumea e murdară, tu să fii neîntinat!

Şi chiar dacă viaţa nu este atât de uşoară, tu nu înceta să speri şi să zâmbeşti!

Şi chiar dacă oamenii dărâmă, tu nu înceta să construieşti!

Şi chiar dacă nu ai putere întotdeauna să mângâi, tu nu înceta să încurajezi!

Şi chiar dacă nu ai suficient nici pentru tine, tu să fii milostiv mereu!

Şi chiar dacă ai fost înşelat, tu să fii cinstit întotdeauna!

Şi chiar dacă oamenii au uitat ce ai făcut pentru ei, tu nu înceta să faci bine!

Şi chiar dacă jertfa ta nu este preţuită, tu nu înceta să te jertfeşti!

Şi chiar dacă vei rămâne singur pe drum, tu nu renunţa la luptă!

Tu să rămâi bun, sincer, cinstit ! Să crezi cu toată forţa inimii în oameni, în frumos, în prietenie şi în iubire!

Sursa
AICI

duminică, 27 octombrie 2013

20 de motive să mergi la Sfânta Liturghie

"Doar Sfânta Liturghie mai ţine lumea." (Părintele Arsenie Boca
Ai relaţia ta cu Dumnezeu, ştiu. Îţi pare că nu ai nevoie de biserică. Uneori îţi pare chiar că mai mult te încurcă. Ştiu. Şi eu am spus aceleaşi lucruri, mulţi ani la rând. Până când am citit mai mult. Şi am început să merg la Sfânta Liturghie. Şi pot spune, în toată nevrednicia mea, cu mâna pe inimă, că nu există nimic mai frumos pe pământ! Şi am văzut şi trăit destule...Să ne întâlnim cu bine mâine dimineaţă. În fiecare duminică dimineaţă. Deşi pe pământ, totuşi atât de aproape de cer.... Doamne ajută!

Iată unul dintre articolele care m-au ajutat. Să vă fie de folos!

Sfânta Liturghie - Epicleza euharistică

DESPRE VALOAREA SFINTEI LITURGHII - Ieromonah Galaction Zelig 
Mănăstirea Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Loc. Vlădeşti, jud. Vâlcea

1. Sfânta Liturghie este reînnoirea Jertfei de pe Cruce.

2. Sfânta Liturghie este Jertfa care întreţine dreptatea dumnezeiască, în conducerea Sfintei Biserici pentru mântuirea lumii.

3. În ceasul morţii, Sfintele Liturghii ascultate cu atenţie şi evlavie vor fi un izvor de mare mângâiere.

4. Fiecare Sfântă Liturghie mijloceşte iertarea păcatelor tale la Dreptatea lui Dumnezeu.

5. Orice Sfântă Liturghie ascultată cu fervoare, îţi poate uşura pedepsele vremelnice datorate păcatelor.

6. La Sfânta Liturghie ţi se iartă păcatele lesne iertătoare pe care nu le-ai spovedit şi de care te căieşti.

7. Prin Sfânta Liturghie ascultată cu evlavie este micşorată dominaţia diavolului asupra ta.

8. Liturghiile ascultate de tine în viaţă valorează mai mult decât cele oferite de alţii după moartea ta.

9. Prin ascultarea Sfintei Liturghii eşti ferit de multe primejdii şi nenorociri neaşteptate.

10. Cu fiecare liturghie bine ascultată îţi vei uşura şi scurta suferinţele vremelnice de după moarte.

11. Jertfa Sfintei Liturghii este ajutorul cel mai puternic, cel mai folositor, care întrece toate rugăciunile, toate faptele bune, precum şi toate faptele de pocăinţă şi negreşit îşi face efectul pentru toate sufletele prin purtarea sa proprie şi imediată.

12. Orice Sfântă Liturghie ascultată bine, cu evlavie, îţi dobândeşte o mai mare slavă în cer, în Rai.

13. Şi fii atent: prin Sfânta Liturghie ascultată cu evlavie îţi vor fi binecuvântate toate afacerile şi interesele chiar pământeşti.

14. Dacă am cunoaşte valoarea divină a jertfei Sfintei Liturghii, cât zel, câtă râvnă am folosi pentru a o asculta cu cea mai mare evlavie, credinţă şi atenţie.

15. Sfânta Liturghie este fapta cea mai sfântă a credinţei creştine, nu ai putea să faci nimic spre mai marea slavă a lui Dumnezeu şi ceva mai de folos pentru sufletul tău decât ascultarea cu credinţă şi evlavie cât mai des a Sfintei Liturghii.

16. Se dobândesc mai multe merite ascultând cu evlavie o singură Sfântă Liturghie decât împărţind la săraci toată averea sau mergând în pelerinaj în toate locurile de pe faţa pământului

17. O Sfântă Liturghie aduce mai mare cinste lui Dumnezeu decât toate virtuţile celor drepţi de pe pământ şi mai mult decât toate laudele date de sfinţii şi îngerii din Ceruri.

18. Prin Sfânta Liturghie, Domnul ne dă tot ceea ce îi cerem, chiar şi binele pe care nu ne-am gândit vreodată să îl cerem

19. Cine ascultă cu evlavie Sfânta Liturghie va avea alturi în ultimele clipe ale vieţii atâţia sfinţi pentru a-l mângâia şi a-l ocroti, câte Sfinte Liturghii a ascultat cu evlavie în viaţa lui pământească.

20. Sfânta Liturghie fiind o jertfă dumnezeiască valorează cât valorează însuşi Dumnezeu.


sâmbătă, 26 octombrie 2013

Creştinul ortodox şi înşelăciunea “New Age”


Curentele de tip New Age care se lansează în ultima vreme puternic pe „piaţa” românească, ne propun modele de gîndire novatoare, ce combină concepţii psihologice cu aspecte ale spiritualităţii orientale, toate adunate într-un creuzet din care ni se promit soluţii concrete de îmbunătăţire a vieţii, a relaţiilor cu ceilalţi şi a întregii noastre existenţe fizice şi spirituale.

Auzim denumiri ca „scientologie”, „sinergie”, „holism”, „ecumenism”, „sincretism”, „monism”, „tantra”, „mantra”, „relaxare”, „hipnoză”, „bioenergie”, „gîndire pozitivă”, „tarot”, horoscop”, „programare neurolingvistică”, „acupunctură”, „homeopatie”, „ecologie”, „paranormal”, „feng-shui”, „planning familial”, „reiki” ş.a.m.d. Se poate observa că toate aceste curente au un lucru în comun: dorinţa de a face bine omului. Niciunul dintre ele nu pare să promoveze răul sau traumatizarea fiinţei umane.

Promotorii lor, harnici şi zîmbitori, spun că se află în posesia cheii fericirii noastre. Şi s-ar părea că nu se înşală, căci prin metodele lor, reuşesc îmbunătăţirea coordonatelor fizice şi spirituale ale omului contemporan, NEW AGE prezentîndu-se astfel ca o mişcare complexă, necesară în contextul problemelor din ce în ce mai complicate cu care se confruntă fiinţa umană.

Şi totuşi, de ce se opune Biserica acestui curent tot mai prezent în porii fiinţei noastre, unde a pătruns prin toate mediile cu care intrăm în contact? Se opune Biserica bunăstării fiinţei umane, adică Dumnezeu vrea nefericirea creaţiei Sale, sau o fi poate vreun alt motiv?

De asemenea, mai apare o întrebare: De ce anume Biserica n-a oferit pînă acum soluţii similare cu cele propuse de mişcarea New Age? Omenirea se schimbă, evoluează, deci avem nevoie de modele noi de optimizare, de dobîndire a fericirii. Şi totuşi Biserica tace.

De fapt, Biserica nu tace, ci propune aceleaşi metode pe care le-a propus dintotdeauna. Nimic nu s-a schimbat în modalitatea de mîntuire. Cînd anume va lua Biserica hotărîrea de a schimba ceva? Raspunsul este: NICIODATĂ, pentru ca omul de-a lungul timpului nu s-a schimbat, aşa cum se pretinde, ci a rămas acelaşi. Singura deosebire dintre omul contemporan şi cel de altădată este gravitatea bolilor sufleteşti, care acum este incomparabil mai mare.

Mişcarea New Age explică starea în care se află omul la ora actuală, între altele, prin faptul că evoluţia (darwinistă) nu este încă împlinită, deci pentru ca omul să devină o fiinţă superioară, este nevoie de alte milioane de ani de evoluţie a structurii biologice şi implicit mentale a fiinţei umane. Soluţia oferită: grăbirea evoluţiei biologice prin meditaţie, gîndire pozitivă, inginerie genetică ş.a.

O altă explicaţie dată de ei stării precare a omului contemporan este legată de restricţiile sociale la care a fost supus acesta şi care au determinat îngrădiri în libertatea sa de manifestare. Soluţia oferită: Omul trebuie să fie ajutat să se elibereze de încorsetările de orice tip, să-şi descopere potenţialele şi energiile latente, să spargă barierele sociale, religioase şi de orice altă natură.

Desigur că, potrivit lor, există şi alte explicaţii, respectiv soluţii, în functie de curentul de gîndire care îşi aduce contribuţia la acest sistem sincretist, în care toţi sînt primiţi cu bucurie, chiar dacă ideile lor se bat cap în cap, toţi cu excepţia Cenuşăresei, şi anume a Bisericii Creştine.

În timp ce toate curentele New Age îl scot pe om basma curată, absolvindu-l de orice responsabilitate în privinţa degradării în care se află, cauzele acestei stări fiind explicate în fel şi chip, Biserica spune un NU hotărît tuturor acestora. Cu toate că orice există în univers are o cauzalitate circumstanţială, adică totul este explicabil prin fenomenele imediate care le generează (de exemplu apa este explicabilă prin unirea a doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen, agresiunea adultului poate fi explicată prin agresiunea primită de acesta în copilarie etc.), totul, dar absolut totul are de fapt la origine două mari cauze:

1. Dumnezeu, Care a creat tot ce există, material sau spiritual;

2. Păcatul omului, care a degradat progresiv tot ce a creat Dumnezeu în lume.

Medicul care cunoaşte rădăcina răului poate oferi diagnosticul exact. Cel care recunoaşte ca problemă doar inflamaţia din jurul rănii (mişcările de tip NEW AGE), o tratează numai pe aceasta, lăsînd răul în continuare în organism. Primul poate oferi soluţia totală, cel de-al doilea oferă paleative, care vindecă local, sedează şi eventual amputează o parte a răului, aceea care se vede.

Răul fundamental de care suferă omul, pe care doar Biserica îl cunoaşte şi îl recunoaşte, se numeşte degradarea sufletului şi a trupului prin păcat. Degradarea nu este una circumstanţială, ci este de substanţă, ontologică. De aceea, medicamentul este pe măsură: TRUPUL ŞI SÎNGELE LUI HRISTOS, jertfa cea mai puternică, medicamentul cel mai vindecător care a existat vreodată, a cărui administrare este precedată de pregătirea necesară prin pocăinţă şi Spovedanie.

Această metodă oferă soluţie la cele trei mari probleme cu care se confruntă fiinţa umană: spirituală, psihologică şi materială !!!

Prea slabi pentru un medicament atît de tare, deşi Ortodoxia oferă fiecăruia perioada de pregătire de care are nevoie, diverşi oameni se reped la soluţiile paleative şi la sedativele staniolate oferite aiurea.

Psihologia este o decădere din modalitatea de vindecare a omului prin Spovedanie şi Împărtăşanie, iar curentele New Age sînt o decădere din ceea ce reprezintă metodele de vindecare specifice psihologiei.

Filosofia New Age se prezintă ca un curent holistic, pretinzînd aşadar că abordează fiinţa umană în ansamblu ei, cu toate problemele sale. Cu toate acestea, vedem că singura care ajunge la holism este de fapt Ortodoxia, deoarece numai ea se ocupă de om în întregul său: suflet şi trup, pe cînd New Age ia toate abordările posibile, în conceptia lor, referitoare la fiinţa umană şi le pune laolaltă, spunînd că din acest ansamblu rezultă un întreg. Este ca şi cum ai lua diferite părţi ale unui trup omenesc, inclusiv sîngele, şi le-ai pune laolaltă, pretinzînd că din acest amalgam ar rezulta o fiinţă umană. Nu, nu rezultă o fiinţă umană, ci un cadavru ansamblat. Numai Dumnezeu poate face din acele bucăţi o fiinţă umană, dîndu-i suflare de viaţă.

Trecînd peste toate opiniile, analizele, protestele şi obiecţiile, tot mai mulţi oameni vor fi atraşi spre diferite curente ale mişcării New Age. Să fim obiectivi, există avantaje: o viaţă mai frumoasă, mai armonioasă şi mai luminoasă (brainwashing), scăparea de responsabilitate şi de vinovăţie faţă de propriile fapte, stilul trendy, forţa de atracţie a unor elemente adictive (omul are nevoie mai mult decît oricînd de a fi dependent de ceva aparent luminos, frumos şi bun, lucrul acesta oferindu-i securitate, chiar dacă astfel, renunţă la libertatea psihică iar uneori chiar şi la cea fizică). Mereu se vor găsi clienţi pentru aşa ceva.

Însă pentru cei care vor să-şi mîntuiască sufletele este vital să cunoască faptul că asemenea metode nu pot fi combinate cu trăirea de tip ortodox, cu toate că de multe ori, sincretismul New Age include în mod generos şi elementul crestin. Cine rătăceşte prin grădina lui Sătănel nu mai poate fi primit înapoi decît prin pocăinţă. Restul nu este decît înşelare. Foarte multă înşelare !!!

Dumnezeu nu a acceptat niciodată să colaboreze cu diavolul în lucrarea de vindecare a omului. Nu a avut nevoie de ajutorul lui. Pe de altă parte, se ştie că diavolul oferă generos cu o mînă, ba chiar cu ambele mîini, dar lucrarea sa ascunsă este lipsirea omului de mîntuire. New Age, prin învăţătura şi prin practicile promovate, Il exclude pe Dumnezeu din creaţie şi pentru prima oară, îi dă omului soarta pe deplin în propriile mîini, ridicindu-l astfel la rangul de dumnezeu. Acelaşi lucru l-a facut Satan şi în Rai, cînd le-a oferit oamenilor fructul oprit....mărul cel roşu. Numai că atunci nu i-a despărţit cu totul de Creator. Acum, însă, se străduieşte cu toate forţele să o facă, pentru că se apropie vremea lui Antihrist. De aceea, este nevoie de cît mai mulţi adepţi. Iar cei mai mulţi nu vor şti că slujesc întunericului, tocmai pentru că una din caracteristicile principale ale oamenilor lui Satan este faptul ca sînt înşelaţi.

Aceia dintre noi care dorim mîntuirea să spunem NU acestor curente şi să încercăm să ne depurăm de influenţa lor cît mai e timp. Vremea alegerii grîului de neghină a început în sfîrşit! Depinde de noi dacă vom fi urîciune pămîntului sau pîine bună la masa Mîntuitorului atunci cînd va veni.

„Şi cel ce aude să zică: vino!” (Apoc. 22, 17).

„Vino, Doamne Iisuse!” (Apoc. 22, 20).


de Daniela Filioreanu


joi, 24 octombrie 2013

Friends for a lifetime

Post dedicat oamenilor speciali din viața mea :


Un prieten de-al meu mi-a spus cu tristețe în glas că oamenii frumoși sufletește sunt din ce în ce mai rari, chiar pe cale de dispariție. Nu am fost cu totul de acord. Într-adevăr, pe oamenii frumoși nu îi găsești oriunde dar îi întâlnești întâmplător, în clipa în care ai nevoie de o astfel de persoană minunată. Pe oamenii frumoși nu-i alungă coincidențele, întâlnirile inopinate, nu-i sperie greutățile și nu se simt complexați. Pe oamenii frumoși nu trebuie să-i cauți și nici să depui mare efort, ei vor apărea subit în clipele grele din viața ta exact ca un miracol mult așteptat. Vei da peste ei la fiecare pas, dar uneori nu-i vei recunoaște. Nu, nu sunt invizibili, ci mai degrabă ascunși de priviri răutăcioase, de minți perverse și rele, de suflete urâcioase. Oamenii frumoși sufletește sunt minunea noastră de fiecare zi. Cu un zâmbet, cu o vorbă dulce, cu un gest bând reușesc să înfăptuiască minuni. Căci nu e nimic mai prețios în momentele de cumpănă din viață decât un astfel de om, de suflet, de minune. Omul frumos sufletește dăruiește din inimă, nelimitat. Se comportă ca orice om obișnuit, iubește și suferă ca un om obișnuit dar niciodată nu se lasă îngenunchiat de soartă. Are întotdeauna o vorbă bună pentru tine, un sfat înțelept, un zâmbet, o îmbrățișare. Este lângă tine atunci când ai nevoie de cineva și chiar în clipele în care nu vrei să vezi și să vorbești cu nimeni. Este brațul care te consolează, prezența care te liniștește, oaza către care dorești să eșuezi. Oamenii frumoși sufletește sunt cei care îți fac ziua mai frumoasă, cei care te ascultă indiferent de oră, cei care lasă ușa deschisă pentru tine indiferent de împrejurări.

Așa că dacă ai o astfel de persoană minunată lângă tine, nu o lăsa să plece. Ține-o alături și fă orice pentru a o păstra în viața ta. Oferă-i un loc special în inima ta și încearcă pe cât posibil să nu o rănești niciodată, căci sufletul odată rănit cu greu se mai poate vindeca. Răspunde-i la iubire și grijă cu același sentiment, fii pentru ea/el ceea ce este pentru tine. Ai grijă de un astfel de om, pentru că iubirea lui este prețioasă, cu atât mai mult cu cât provine dintr-o inimă pură și lipsită de resentimente.

http://anasstassya.wordpress.com

miercuri, 23 octombrie 2013

Se spune că dragostea mută și munții din loc...

 
Da, aşa este. Cu o singură condiţie. Ca acei munţi să vrea să fie mutaţi.

Degeaba iubeşti, degeaba îţi canalizezi toată dragostea, toată energia, toate puterile către o persoană anume.... Dacă acea persoană nu vrea să accepte dragostea ta, nu ai ce să faci.

Această acceptare ţine de liberul arbitru al fiecăruia.

Dumnezeu nu ne obligă să îl iubim.

El ne oferă dragostea sa şi aşteaptă ca noi să fim pregătiţi să o primim.

Aşteaptă ca noi să ne ducem la El şi să îi spunem: da, Iubeşte-mă!

Dacă noi nu vrem, nu acceptăm acest lucru, El nu poate ajunge la noi.

Dragostea Sa, mesajul Său, nu ajung la noi. Degeaba ne-ar obliga să îl iubim.

DRAGOSTE CU SILA NU SE POATE!

La fel este şi cu oamenii.

Dacă iubeşti pe cineva nu poţi decât să îi oferi toată dragostea ta şi să speri că va primi ceea ce oferi.

A fi lângă cineva şi a aştepta, înseamnă iubire, răbdare, înţelegere, înseamnă să renunţi la multe şi să accepţi multe. Fără a deveni frustrat.

Să fii tot timpul lângă persoana pe care o iubeşti, să o susţii la greu şi cu înţelegere să suporţi momentele mai puţin plăcute, să fii un sprijin la bine şi la rău pentru cel pe care îl iubeşti.

Dragostea crede toate, suferă toate, nădăjduieşte toate, rabdă toate...

Eu aşa văd dragostea Creaţiei revărsându-se asupra noastră.

Cu căldură, cu înţelegere, cu răbdare, cu infinită răbdare, cu speranţă...

Şi cred că asta ar trebui să manifestăm şi noi vis-a-vis de semenii noştri.

Da, ştiu, noi nu suntem ca El.

Dar nimic nu ne opreşte să tindem să fim ca El.

Nu am răbdarea ta, Creatorule, dar vreau să învăţ să o am.

Vreau să tind să fiu ca tine astfel încât să fiu capabil să manifest iubirea aşa cum tu o faci.

Vreau să manifest această iubire a ta.

Vreau să îmi învălui persoana iubită în această formă de iubire pe care Tu, Creatorule, o manifeşti.

Atunci când voi fi capabil să mă iubesc pe mine şi să fiu mulţumit de mine, atunci când mă voi accepta aşa cum sunt, atunci cred că va începe schimbarea.

Marea schimbare din viaţa mea care se va fi numită Iubirea.

Nu pot iubi pe altcineva decât atunci când voi fi capabil să mă iubesc pe mine.

Nu voi putea ajuta pe altcineva decât atunci când voi fi capabil să am ajut pe mine.

Nu degeaba se spune că marile schimbări se produc din interior spre exterior.

Toată Creaţia se manifestă din interior spre exterior.

sursa facebook

luni, 21 octombrie 2013

Cred că oamenii pot învăţa singuri

 
Ne-am schimbat obiceiurile, experimentăm mai puţin, trăim mai puţin, încercăm prea puţin, valorizăm ceea ce este mai vizibil, mai facil, nu ne mai chinuim să pătrundem în miezul lucrurilor, să scormonim după esenţă, vrem totul de-a gata. Ne îndepărtăm de origini, de pământ, de ceea ce ne-a format, călcând cu picioarele grăbite de prezent spre un viitor care este incert, nesigur. Ne-am obişnuit să ni se spună ce să facem, mecanic executăm fără a gândi, ni se spune ce este bine să mâncăm, cum, în ce cantităţi, unde să călătorim, de ce acolo şi nu în altă parte, cum să ne tratăm relaţiile, cum să păstrăm bărbaţii, cum să cucerim femeile, ce este bine să facem într-o poveste de dragoste şi ce nu, ni se spune cum să ne îmbrăcăm, cum că movul merge de minune cu galbenul sau cu auriul, nu combina negrul cu rozul, nu dă bine, te îngraşă dungile puse aşa şi nu altfel, ni se spune cum să scriem şi să vorbim, gestica, mimica, limbajul trupului îl învăţăm din cărţile de specialitate, fiindcă întâlnirile "face to face" devin din ce în ce mai mult o raritate, ne găsim jumătatea pe internet, pe reţelele de socializare, acolo ne prefacem că suntem bine, mereu sănătoşi şi frumoşi, în poze photoshopate, vechi multe dintre ele, ne schimbăm culoarea ochilor şi chiar a sufletului, uităm cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm...

Stau în faţa unei ferestre care îmi inspiră viitorul meu şi mă gândesc ce frumoşi am redeveni dacă ne-am reveni, dacă ne-am căuta mai mult în interiorul fiinţelor cu luciditate, cu credinţă suntem tot noi, aceeaşi oameni simpli, muritori dintotdeauna, singuri în toate şi puternici prin oamenii pe care învăţăm să-i iubim... ca pe noi înşine.  
 
de Narci Anca

duminică, 20 octombrie 2013

Rugăciune pentru pace şi linişte sufletească

superbă rugăciune compusă de stareţii de la Optina. Ea poate fi cuprinsă în pravila de rugăciune zilnică a oricărui creștin ortodox. Ea ne învață cum să primim cu pace toate întâmplările vieții și cu gând bun nadăjduitor în Pronia lui Dumnezeu. 


Doamne dă-mi sa întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi.

Doamne, dă-mi întru totul să mă supun voii Tale Sfinte.

În tot ceasul acestei zile povăţuieşte-mă şi ajută-mă în toate. Toate câte le voi auzi şi mi se vor întâmpla în această zi, învaţă-mă să le primesc cu sufletul liniştit şi cu credinţă tare, că pentru toate este Sfântă voia Ta.

În toate cuvintele şi faptele mele călăuzeşte-mi gândurile şi simţămintele. În toate întâmplările neprevăzute, fă să nu uit că totul este trimis de către Tine.

Doamne, învaţă-mă să mă port cu dreptate şi înţelepciune cu toţi fraţii mei, să nu tulbur şi să nu supăr pe nimeni.

Doamne, dă-mi putere să duc povara zilei şi toate câte mi se vor întâmpla în această zi cu pace în suflet.

Doamne, călăuzeşte-mi voia mea şi învaţă-mă să mă rog, să cred, să nădăjduiesc, să rabd, să iert şi să iubesc. Amin.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Omul care se află în supărare...


Omul care se află în supărare arată că nu înţelege bine întâmplările pe care le trăieşte sau prin care trece şi nu ştie să vadă degetul şi iubirea şi înţelepciunea cea de multe feluri ale lui Dumnezeu în viaţa lui de zi cu zi.

Supărarea înseamnă că sunt un om lumesc, că am voie proprie, că am poftă. Ceva a venit în contradicţie cu voia mea sau cu pofta mea sau cu aşteptarea mea şi, de aceea, m-am supărat. M-ai stârnit şi m-am supărat, pentru că eu vroiam, pur şi simplu, să mă cinsteşti. Am căzut în sărăcie şi m-am supărat, pentru că vroiam, pur şi simplu, să am bani. Şi, după cum am mai spus, când suntem supăraţi înseamnă că nu înţelegem bine întâmplările. Până şi tunetele şi fulgerele, şi furtuna, şi cutremurul, şi cea mai mare clătinare în sufletul nostru vin toate de la Dumnezeu. Până şi căderea care ni s-a întâmplat – nu cea pentru care suntem de vină – nici măcar ea nu trebuie să ne arunce în supărare odată ce s-a petrecut, ci să le vedem pe toate ca voie a lui Dumnezeu, Care va conlucra spre bine prin Sfântul Duh (Rom. 8, 28).

(Arhimadrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, pp. 117)

vineri, 18 octombrie 2013

Fiecare judecată pe care o faci vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine


Până nu vei înţelege că oricine este bun, îţi va fi greu să găseşti bunătate în tine însuţi sau în alţii. Eşti obişnuit să găseşti binele alături de rău. Acesta e bun, acela e rău. Aşa arată modul tău de a te judeca pe tine şi de a-l judeca pe aproapele tău. El nu îţi va aduce niciodată pace. Aproapele tău nu este bun sau rău – şi nici tu, de altfel. Amândoi sunteţi numai buni. Nu există rău în voi. Poţi crede că există rău în tine – poţi, de fapt, crede că există prea puţin sau deloc bine în tine – dar aceasta este o credinţă greşită. Atâta vreme cât o vei menţine, te vei chinui pe tine însuţi sau pe alţii.

Ce vreau să spun când zic că există numai bine în tine? Aceasta înseamnă, oare, că eşti incapabil de un gând sau de un gest negativ? Fireşte că nu, altfel nu te-ai afla unde te afli. Lumea ta e un complex de gânduri şi gesturi negative, amestecate cu gânduri şi gesturi pozitive. Lumea ta este o lume a umbrelor, o lume a întunericului şi a luminii, combinate.

Totuşi, întreaga lume pe care o trăieşti este alcătuită numai din gânduri. Dacă ai putea elimina gândirea negativă din mintea ta, ai trăi într-un gen de lume cu totul diferit. Într-o lume în care există numai gânduri bune, comparaţia este imposibilă. Fără comparaţie, nu există interpretare – deci nu poate exista eşec, pedeapsă, sacrificiu sau suferinţă. Îţi poţi imagina o astfel de lume strălucitoare, nevinovată? S-ar putea să ţi se pară straniu că o astfel de lume poate exista, totuşi ea nu este mai greu de creat decât lumea pe care o locuieşti! Poţi începe să creezi această lume nouă, înţelegând că în tine sau în semenul tău nu există nimic rău, ci numai bine. Frica de rău este cea care face răul să pară real. Toată negativitatea se naşte din frică. Însuşi conceptul de rău este un gând al fricii. Prin urmare, ce altceva mai există, pe lângă bunătatea ta, care este dreptul tău câştigat prin naştere? Există îndoiala care spune că nu eşti bun. Există frica. Viaţa ta e alcătuită din bunătate asaltată de îndoială şi frică. De câte ori, în decursul unei zile, îndoiala şi frica nu-ţi contestă perceperea propriei tale bunătăţi? De câte ori nu-ţi contestă ele perceperea bunătăţii aproapelui tău?

O dată ce ştii că îndoiala şi frica operează continuu în cadrul experienţei tale, le poţi accepta în mod conştient. Conflictul se şterge din mintea care îşi recunoaşte propria bunătate. Şi, o dată ce şi-a recunoscut propria bunătate, ea nu o poate menţine decât extinzând-o asupra altora. Dacă vezi pe altcineva ca fiind rău, ai îngăduit îndoielii şi fricii să se întoarcă în mintea ta. Ceea ce este divin e liber de dualitate şi de orice fel de conflict. Te deschizi către divinitate, atunci când vezi propriul tău bine şi pe cel al aproapelui tău ca fiind unul şi acelaşi. Divinitatea e întotdeauna împărtăşită. Ea nu este niciodată exclusivă. Tot ceea ce înseamnă exclusivitate este o plăsmuire a fricii. Tot ceea ce înseamnă judecată este o plăsmuire a fricii. Numai atunci când respingi răul şi accepţi binele vei alunga frica din inima ta. Nici unul dintre copiii lui Dumnezeu nu poate fi rău. În cel mai nefericit caz, el este chinuit. În cel mai nefericit caz, îi atacă pe alţii şi îi învinuieşte pentru chinul său. Dar el nu este rău. Da, chiar atât de adânc trebuie să meargă compasiunea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iertarea ta. Nu există fiinţă umană care să nu merite iubirea ta. Tu-ţi poţi stabili condiţiile şi justificările – dar pe mine ele nu mă păcălesc. Ţi-am spus adevărul. Nu e în interesul tău să-l denaturezi.

Dacă ţi-e greu să ierţi şi să iubeşti pe cineva, spune-o. Nu-l condamna, ca să-ţi justifici propria slăbiciune. Dacă eşti cuprins de frică, spune adevărul. Adevărul aduce întotdeauna sănătate mintală. Doar cel cuprins de frică judecă pe altul. Ai trecut tu dincolo de strânsoarea fricii? Dacă nu, atunci recunoaşte-ţi frica. Dacă îţi recunoşti frica, nu îi vei judeca pe ceilalţi, deoarece vei ajunge să înţelegi că frica îţi distorsionează întotdeauna percepţia.

Recunoaşte-ţi frica şi fii sincer cu tine şi cu ceilalţi. Mărturiseşte: Sunt cuprins de frică acum şi de aceea nu pot vedea corect. Renunţă la judecăţile pe care vrei să le faci, căci ele nu sunt altceva decât un atac lipsit de sens împotriva cuiva a cărui bunătate nu o poţi vedea.

Fiecare judecată pe care o faci despre aproapele tău vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine însuţi. Nu urăşti pe altcineva, decât în cazul în care îţi aduce aminte de tine însuţi.

Iată de ce, orice încercare de a justifica mânia, frica sau judecata eşuează lamentabil. Este pur şi simplu o tentativă de a acuza pe altcineva pentru propria ta greşeală. O încercare lipsită de onestitate. De responsabilitate. Ai mijloacele de a pune definitiv capăt judecăţii, dar încă mai vrei s-o justifici. De ce? Fiindcă nu-ţi poţi recunoaşte greşeala. Preferi să suferi, decât să admiţi că ai făcut o greşeală. Preferi să pretinzi că eşti perfect, decât să recunoşti că, în cazul ăsta, eşti un învăţăcel. A greşi nu este un lucru atât de îngrozitor. Greşeala nu te va deposeda de iubire şi de acceptare. Tu aşa crezi, dar asta nu e decât o închipuire. Ceea ce te privează de iubire este insistenţa că faci ceea ce trebuie, atunci când, de fapt, nu faci. Asta împiedică intervenţia corectivă.

Încearcă, te rog, să înţelegi acest lucru. A nu face ceea ce trebuie nu înseamnă a fi rău, iar a face ceea ce trebuie nu înseamnă a fi bun. Fiecare dintre voi va face atât ceea ce trebuie, cât şi ceea ce nu trebuie, de sute de ori în cursul unei singure zile.

Îţi spun că nu poţi număra de câte ori faci ceea ce trebuie, sau ceea ce nu trebuie pe durata călătoriei tale pământeşti. Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să înveţi. A învăţa înseamnă a face greşeli şi a le corecta. A învăţa nu înseamnă a face tot timpul ceea ce este bine. Dacă ai face tot timpul ceea ce este bine, ce nevoie ar mai fi să vii la şcoală?

Fii smerit, prietene. Te afli aici ca învăţăcel şi trebuie să accepţi că aşa stau lucrurile, dacă e să-ţi însuşeşti lecţiile pe deplin. Dacă nu recunoşti că ai făcut o greşeală, nu te pot ajuta s-o corectezi. Dar, admite-ţi greşeala şi corectarea va fi acolo, o dată cu iertarea.

Nu încerca să fii perfect, prietene. Este un ţel nepotrivit. Numai cei care aleg să sufere mult şi din greu doresc să fie perfecţi. Doreşte, în schimb, să recunoşti fiecare greşeală pe care o faci – ca să poţi învăţa din ea. Perfecţiunea vine spontan şi fără efort, numai atunci când spui adevărul, când renunţi la dorinţa de a-i impresiona pe alţii, când îţi abandonezi falsa mândrie.

Nu îi judeca pe cei ce nu sunt gata să-şi recunoască greşelile. Recunoaşte-le, pur şi simplu, pe ale tale şi dă restul lui Dumnezeu. Împărtăşeşte altora din experienţa ta, dar nu căuta să le-o impui, căci nu ştii ce nevoi au alţii şi nu e treaba ta s-o ştii. Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în aproapele tău. Aminteşte-ţi de ceea ce este bun în tine însuţi. Lasă toate fricile şi judecăţile să se disipeze, acolo unde se ivesc. Recunoaşte-ţi greşelile şi fii tolerant faţă de greşelile pe care le fac alţii.

Iată ce-ţi cer eu. E simplu, nu-i aşa?

E atât de simplu, încât vei uita mereu. Dar nu fi descurajat. Dacă dorinţa ta pentru pace e puternică, în cele din urmă îi vei ceda. O dată ce ai decis că asta este ceea ce vrei, nu poţi să nu reuşeşti să vii Acasă.

de Paul Ferrini
sursa drumuricatretine.ro

miercuri, 16 octombrie 2013

Rugăciune pentru vrăjmaşi


MULŢUMESC, DOAMNE, că îi MILUIEŞTI pe cei ce mă urăsc, mă zavistuiesc şi mă clevetesc!

MULŢUMESC, DOAMNE, că Nici unuia din aceşti fraţi nu i se întâmple vreun rău pentru mine păcătosul, nici acum, nici în viitor, nici în clipa morţii, nici în ziua judecăţii.


MULŢUMESC, DOAMNE, că sfărâmi şi destrami uneltirile diavolului, pentru că ştii, Iubitorule de oameni, că acesta este cel ce-i ridică împotriva mea,


MULŢUMESC, DOAMNE, că, precum nu m-ai pedepsit pe mine ticălosul, ori de câte ori am greşit şi am alergat cerând iertare la milostivirea Ta, tot aşa, şi pe aceşti sfinţi, robi ai Tăi, care mă vorbesc de rău, să nu-i pedepseşti, ci sfinţeşte-i cu Duhul Tău cel Sfânt!


MULŢUMESC, DOAMNE, că ACUM, AICI şi de-acum şi pururea şi-n vecii vecilor, amin, ÎI ÎNTORCI LA BUNĂTATE ŞI RUGĂCIUNE PE TOŢI VRĂJMAŞII MEI !


Rugăciune

Doamne, învaţă-mă să-Ţi cunosc mărirea şi bunătatea. Dă-mi inima curată şi lesne iertătoare şi căinţă pentru supărările ce-am făcut altora. Fă să am dragoste creştinească şi să pot răbda cu pace toate necazurile ce-mi vin din partea lor, făcând porunca Ta. Mă făgăduiesc să nu mai fac rău celor ce-mi fac rău, pe cel ce mă blesteamă, îl voi binecuvânta. De va flamanzi vrăjmaşul, îi voi da pâine, iar de va înseta, îl voi adăpa. De va cădea, îl voi ridica şi de se va rătăci, îl voi povăţui.
Doamne, eu nu sunt decât om neputincios. De aceea, ajută-mă cu darul Tău să fiu statornic în poruncile Tale. Trimite binecuvântările Tale peste vrăjmaşii mei şi întoarce inima lor cu dragoste asupra mea. Alungă suferinţele şi neodihna ce-mi vin de la ei şi ne împacă pe noi. Dă-mi pacea Ta, Doamne, ca să putem să vieţuim pe pământ cu pace, cu bucurie, şi să zicem în unire, cu faţa senină şi cu inima curată: “Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”. Că Ţie se cuvine slava, cinstea şi închinarea în veci. Amin.

O, Preasfantă Stăpană de Dumnezeu Născătoare, mai presus decat Heruvimii şi mai cinstită decat Serafimii, Fecioară de Dumnezeu aleasă, dă-ne mângâiere şi nouă celor care suntem în necazuri, că Tu eşti scară la Cer pentru rugăciunile noastre. Tu eşti mijlocitoarea bucuriei noastre şi ca Maică a Lui Dumnezeu şi Maică a Milostivirii, poţi să ne ajuţi nouă.

Nimeni, din cei care se roagă Ţie cu credinţă, nu este ruşinat.

Auzi-ne şi acum în ziua necazului nostru, pe noi cei care cădem înaintea icoanei Tale şi cu lacrimi ne rugăm Ţie.

Alungă de la noi toate necazurile şi nevoile care vin asupra noastră, în această vremelnică viaţă şi prin atotputernica Ta mijlocire nu ne lipsi pe noi nici de veşnica şi nesfârşita bucurie întru Împărăţia Fiului Tău şi Dumnezeului nostru.
Împărăteasa mea cea Preabună, nădejdea mea, prietena sărmanilor, folositoarea celor neputincioşi şi ocrotitoarea celor necăjiţi, vezi nevoia şi necazul meu, ajută-mă că sunt neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin, uşurează-mă precum voieşti, că Tu, Maica Lui Dumnezeu, eşti folositoare grabnică, bună mângaiere şi Te rog să mă păzeşti şi să mă acoperi acum şi în vecii vecilor. Amin!

Doamne, în Tine îmi pun toată nădejdea.

Tu cunoşti toată pricina răului care mă bântuie.

La Tine perii capului meu sunt număraţi.

La Tine scap şi pe Tine Te rog să depărtezi de la mine orice rău pierzător de suflet şi să-mi ajuţi să biruiesc toate ispitele care mă invăluie.

Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul meu, Christoase.

Dumnezeule şi Ţie mărire-Ţi înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

marți, 15 octombrie 2013

Trebuie să simţi că mori puţin ca să poţi renaşte


De asta ne dăm seama sau suntem ajutaţi să ne dăm seama prin tot ceea ce ni se întâmplă. Este nevoie de un fel de renunţare pentru a putea merge mai departe!

E ca şi cum am călători cu un balon cu aer cald care dintr-o dată ar pierde altitudine şi ar fi nevoie să aruncăm repede tot ceea ce ne face să ne prăbuşim, ca şi cum am fi într-o casă în flăcări din care trebuie să ne salvăm pe noi şi cei dragi, fără a apuca să luăm nimic, sau ca şi cum am urca obosiţi pe munte şi am vedea o cabană la câteva sute de metri şi am decide să lăsăm rucsacul pentru a ajunge mai repede… uneori chiar pentru a supravieţui este nevoie să renunţăm la ceea ce ne pune în pericol şi lucrurile acelea sunt de obicei cele pe care le ţinem în minte, pe care nu le putem atinge, care nu au materialitate decât pentru noi… Când suntem puşi să renunţăm, să lăsăm în urmă ceea ce ne pune viaţa în pericol suntem de fapt ajutaţi să înţelegem ce contează cu adevărat. Suntem puşi în situaţia critică de a înţelege că nu este timp de ataşamente şi luxuri emoţionale, că viaţa aceasta ni se dă pentru a călători dintr-un loc în altul cu cât mai puţine bagaje, dar cu inima plină de bucuria noului început pe care îl reprezintă fiecare nouă gură de aer pe care o respirăm.

Ca să mori puţin trebuie să renunţi, asta este regula pe acest pământ, ca să ieşi din anonimat trebuie să îţi asumi trăirea vieţii în faţă celorlalţi, ca să intri în anonimat trebuie să alegi să îţi împlineşti menirea fără ca nimeni să ştie! Este mereu nevoie să alegi conştient, şi ni se spune în toate cărţile sfinte ale pământului aceasta că, dacă preţuim viaţa o vom pierde, prin viaţă înţelegând lucrurile fără de care avem senzaţia că nu putem trăi nici o secundă. Ni se spune că putem face ce vrem numai să nu alegem… Dar ni se mai spune că trebuie să fim pregătiţi în fiecare moment să murim puţin, să mai renunţăm la ceva ce ni se părea indispensabil. Sentimentul ăsta îl avem de ziua noastră de naştere sau când anul îşi schimbă numele…
Da, simţim nevoia să renaştem în fiecare an încă din prima zi a acestuia, ni se pare că este o zi mai specială, ni se pare că avem nevoie de zile speciale pentru a face câte o schimbare în felul în care gândim. Asta nu este decât o altă păcăleală pusă la cale de minte, căci toate zilele sunt la fel de bune şi sau mai puţin bune, secundele sunt toate la fel, numai noi ne tot schimbăm de faţadă, precum nişte cameleoni bipezi, ca să dăm bine şi să ne asortăm mai bine cu ceea ce credem noi că este realitatea. Lucrurile sunt atât de simple, în fiecare seară murim puţin pentru a renaşte a doua zi, în fiecare seară renunţăm la ceea ce făceam până în acel moment pentru a ne da şansa de a procesa, de a uita, de a ne odihni şi de a ne pregăti pentru o nouă zi şi o nouă viaţă.

Renunţăm, murim puţin în fiecare clipă… E ca atunci când dăm drumul din plămâni, aerului care ne-a ţinut în viaţă cu o clipă înainte şi pe care dacă l-am mai ţine în noi, ne-ar ucide. Este în ordinea firii, ca să poţi mângâia trebuie să deschizi pumnul, ca să poţi vedea trebuie să deschizi ochii, ca să poţi apuca mâna întinsă de un om drag trebuie să faci gestul necesar, ca să poţi tăcea trebuie să renunţi la cuvinte şi că să poţi vorbi trebuie să ieşi din tăcere! Ca să te poţi vindeca trebuie să renunţi la ideea de boală, că să poţi învaţa trebuie să renunţi să mai fi un ignorant, ca să trezeşti inima trebuie să renunţi la ego… şi ca să renunţi la EGO… trebuie să îţi dai seama de natura lui iluzorie şi să îţi iei rămas bun de la el, aşa cum o faci cu un prieten bun de lângă care trebuie să pleci un pic… Va veţi întreba de ce să nu îi întoarcem spatele pur şi simplu… pentru că el egoul… este faţa pe care ceilalţi o văd şi o iubesc… fără el nu am şti cine suntem în viaţa asta, este instanţa aceea care ne separă şi ne defineşte, asta până să avem curajul să coborâm până sus în inimă şi să vedem de acolo lumea aşa cum este ea… un loc de joacă în care inimile descoperă şi se bucură de o altă lume decât cea a minţii… Dar pentru asta este nevoie să murim puţin, este nevoie să ne pregătim locul de veci al iluziilor şi judecăţilor, să ne luăm rămas bun de la minciunile care ne-au colorat viaţa şi să vedem că viaţa merge mai departe şi cu noi şi fără noi! Abia atunci suntem gata să ne mai naştem o dată, aceeaşi într-o nouă lumină, alţii, în aceeaşi lumină… să ne mai naştem o dată ca timpul care se naşte pe sine în fiecare clipă!

Ca să vedem cum zboară balonul spre cer… trebuie să îi dăm drumul din mână!  Abia atunci ne dăm şansa unui nou început!

astrosofia.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...