joi, 19 decembrie 2013

Gândim prost și mult, ne îngrijorăm fără rost...


Gânduri. Ne lovesc ca bulgării de zăpadă. Unii se sfărâmă în zăpada pufoasă și albă înainte să ajungă la destinație, iar alții ne izbesc cu tăria unui pumn. În preajma sărbătorilor întotdeauna simțim melancolia, singurătatea, prezentul ceva mai acut decât în restul anului. Poate fiindcă ne pregătim să facem calculul realizărilor și să tragem linie. Sau poate fiindcă suntem neliniștiți cu privire la noul an. Fiecare gând sau sentiment, fiecare vis sau dorință ne schimbă starea interioară. Devenim confuzi, neliniștiți, temători. Ne adresăm întrebări, ne frământăm în tăcere, ne gândim la soluții pentru problemele noastre. Viața ne ajunge din urmă și pune sub lupă toate faptele noastre, toate gândurile, toate eșecurile, toate lecțiile învățate. Este greu să te prefaci că nu-ți pasă. Fiindcă sub toate zâmbetele de gheață pe care le porți zilnic, se află adevăratul foc al inimii tale. Toate incertitudinile. Toate întrebările. Toate gândurile. Și ele nu te lasă să simți, să auzi liniștea. "Oare ce pot face mai mult ?" sau "De ce oare am făcut lucrul acesta" sau "Oare este bine că am procedat în felul ăsta?"

Toate acestea reprezintă gaura neagră din mintea noastră. Ne atrage ca într-o capcană premeditată și noi nu realizăm acest lucru. În ultimul timp am observat că oamenii sunt mai irascibili decât de obicei. Că nu-și găsesc rostul, că sunt cuprinși de nerăbdare. Cred că starea aceasta se datorează doar gândurilor negative care prind contur în mintea noastră și coboară în inimi. Ne tulbură liniștea interioară și ne macină secundă de secundă sentimentele frumoase depozitate cu mare greutate și grijă. Nu este ușor să ai un interior curat și pur. Și mai ales ca acesta să rămână mereu așa pe durata vieții. Ne petrecem majoritatea timpului încercând să frecăm podeaua sufletului în speranța că-i vom reda luciul de altă dată, însă ceea ce nu vedem și nu înțelegem este că ea se pătează zilnic de cuvinte și gânduri murdare, de resentimente și invidie, de egoism și răutate. Ceea ce ne întrebăm rămâne la stadiul de întrebare fiindcă nu știm cui să adresăm frământările noastre.

Gândim prost și mult, ne îngrijorăm fără rost, simțim teamă fără a fi necesar și asta doar fiindcă nu știm către cine să redirecționăm micile noastre neliniști.

Dumnezeu este alături de noi în fiecare moment al existenței noastre, pregătit să ne asculte neliniștile, să ne îmbrățișeze sufletele, să ne redea armonia și pacea mult așteptată. El este gata să ne primească la sânul său, să ne sărute frunțile îngândurate, să ne vindece rănile inimii. El este destinatarul gândurilor tale. El este răspunsul tuturor întrebărilor nerostite dar gândite. El este cheia spre lumină, adevăr și iubire. Și atunci de ce oare ne petrecem timpul gândind la ceea ce ar fi putut fi, la ceea ce nu avem, la ceea ce am fi putut face dar nu am făcut la timp, în loc să ne bucurăm de ceea ce avem, de momentul prezent, de prezența oamenilor dragi în viața noastră, de binecuvântările zilnice?

sursa http://anasstassya.wordpress.com/

miercuri, 18 decembrie 2013

O viaţă printre oameni


Fiecare om, fiecare secundă petrecută lângă cineva, ne învață ceva.

Reprezint alegerile făcute cândva, încrederea pe care o am în oameni depinde de cei care m-au dezamăgit cândva, astăzi plâng mai puțin pentru că în trecut am plâns prea mult, astăzi visez mai puțin pentru că ieri eram cu capul în nori. Astăzi mă simt un om curajos, ieri eram un om fără experiență; astăzi pășesc cu încredere printre necunoscuți, ieri îmi era teamă de părerile celorlalți.

Cândva am ales să cred prea mult în vorbe și să mă mulțumesc cu puține fapte; îmi protejam sufletul cu promisiuni dulci, de multe ori am iubit fără să vreau și m-am mulțumit cu resturi, dar la un moment dat mi-am dat seama că merit mai mult.

Eu am greșit pentru că am avut încredere, persoanele din jurul meu au greșit pentru că m-au dezamăgit.

Viața și oamenii ne fac să ne schimbăm; ne place ceea ce suntem astăzi și ne întrebăm de ce am ales anumite căi în trecut; ne mulțumim cu ce avem astăzi și ne întrebăm cum de n-am vrut mai mult în trecut.

Suntem trecut, prezent și viitor.

Suntem remușcări,păreri de rău și fericire.

Suntem mândrie și curaj.

Suntem oameni. Suntem suflete. Suntem experiențe.

de Maria Cristiana Tudose

marți, 17 decembrie 2013

Nu pot să urăsc, fiindcă eu cred că răutatea oamenilor ascunde suferinţe proprii, neîmpliniri şi dezamăgiri...


Nu sunt capabilă să urăsc. O spun cu toată sinceritatea în faţa voastră, avându-l ca martor pe Dumnezeu, singurul care poate vedea sentimentele adevărate (nu declarate) ale omului.

Da, mă supăr, mă enervez, gândesc negativ şi uneori mai simt şi nevoia de răzbunare... Dar, oricât de mult mi-ar greşi un om, nu pot să îl urăsc. Dincolo de orgoliul meu lezat de nedreptatea pe care cineva mi-o face, există un raţionament puternic, poate naiv, care îmi spune că noi, oamenii, nu ne naştem răi. Ne naştem puri, buni şi plini de iubire, dar experienţele trăite pe parcursul vieţii ne înrăiesc. Depinde de puterea fiecăruia de a depăşi necazurile... Pe unii necazurile îi fac slabi, pe alţii îi fac puternici.

Nu pot să urăsc, fiindcă eu cred că răutatea oamenilor ascunde suferinţe proprii, neîmpliniri şi dezamăgiri...

Mai mult decât că nu urăsc, mă bucur de binele şi
de fericirea celor care mi-au făcut rău. Nu, nu e ipocrizie, nu sunt cuvinte care să mă pună pe mine ca om într-o lumină bună. Este sinceritate şi am un argument puternic. Dacă nu laşi orgoliul să decidă sentimentele pentru un om şi laşi bunătatea să facă asta, te vei bucura de fericirea celor care te-au nedreptăţit. Orgoliul va spune că aceştia nu merită fericirea, dar bunătatea te va ajuta să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă... 

Nefericirea celor care mi-au făcut rău nu îmi face mie dreptate, nu îmi alină durerile, nu schimbă trecutul... 

Mă bucur sincer pentru reuşitele şi fericirea celor care mi-au făcut rău, pentru că eu cred că orice bucurie a lor este o răsplată binemeritată pentru suferinţele şi nedreptăţile care i-au făcut să devină răi şi nedrepţi... Şi, în naivitatea cu care cred în schimbare, în reabilitare şi în iubire, sper că bucuriile şi fericirea pe care le trăiesc oamenii care mi-au făcut rău, le vor aminti că pot fi buni... 

de Irina Binder

luni, 16 decembrie 2013

DE CE SE TERMINĂ IUBIREA ?


M-am întrebat chiar astăzi cu voce tare de ce se termină iubirea.

Ne uităm la bătrânii care încă mai sunt prin parcuri, de braț, și ne întrebăm cum au rezistat ... Cum dragostea care i-a unit odată a răzbit zecile de ani de mână, iar acum se plimbă în doi prin parc, același parc în care acolo doi tineri se sărută, în colțul celălalt alți doi se ceartă, o mămică-și plimbă pruncul, singură și-ngândurată, un tată-și privește tăcut, cu dor, copilul care pleacă alături de mamă, departe de el ... Programul de vizită s-a terminat...
Același parc, destine diferite.. Figuri tinere care urmăresc cu coada ochiului bătrânii ce-și plimbă alene, căsnicia la braț, pe alei ...

Cum este posibil ?

***

Cuplurile ucid iubirea prin uitare.
Cuplurile ucid dragostea prin neglijarea a ceea ce odată, iubeau.
Cuplurile ucid dragostea prin incapacitatea de a mai prețui ceea ce, cu toată inima lor, prețuiau când s-au îndrăgostit.
Cuplurile au uitat să râdă-n doi și au uitat să trăiască bucuriile și necazurile umăr la umăr.
Cuplurile au uitat ce-nseamnă sprijin și atenție și frumusețea, peste ani, a unui gest de tandrețe.
Cuplurile au uitat că un compromis nu înseamnă orgoliu înfrânt ci dorința de armonie .
Cuplurile au uitat să-și vorbească în limba în care-și vorbeau când s-au unit. Cuplurile au uitat să fie solul păcii și s-au transformat în câmpul de război al încăpățânărilor fără sens și al reproșurilor nesfârșite și de multe ori neîntemeiate.
Cuplurile au uitat ce înseamnă a mânca o prăjitură cu o singură linguriță și două guri.
Cuplurile au uitat ce-nseamnă atenția îndreptată către nevoile celuilalt.

Cuplurile au uitat, în final, respectul de sine.

Inevitabil, unul dintre cei doi uită și ignoră mai repede decât celălalt stârnind astfel întâi confuzie, apoi durere și, la sfârșit, nemulțumiri care, de multe ori, se revarsă-n exterior sub forma unor certuri fără niciun rezultat.
Inevitabil, unul dintre cei doi uită să mai dăruiască, prea obosit de muncă, prea plictisit de rutină (deși rutina tot el a generat-o), prea obișnuit să primească. Iar celălalt, inevitabil, refuză să accepte inițial apoi, cu întrebările șiroind pe obraz, se zbate-n zadar să reaprindă un foc stins din prea multă comoditate ...
Inevitabil, în cei doi se nasc goluri. Și, inevitabil, cei doi nu mai sunt un cuplu, fiecare căutând să se reîntregească lângă altcineva, lângă altcineva cu care vor avea aceeași soartă, mai devreme sau mai târziu, din aceleași motive, pentru că - nu-i așa ? - unele greșeli se repetă la infinit, ele nefiind înțelese ori de unul, ori de celălalt, din noul cuplu ...

***

Îmi doresc ca dragostea mea să fie peste ani, ca a bătrânilor din parc, să mă privească plini de curiozitate tinerii, cum mă plimb alene la brațul moșului meu, pe sub copacii îngălbeniți, toamna...

de Herescu Elena Laura

duminică, 15 decembrie 2013

Stimul pentru minte şi suflet


Aș vrea să dai uitării sentimentele de neputință ce te încearcă. 

Aș vrea să lași în urmă temerile și neliniștile care îți înconjoară sufletul. 

Aș vrea să te axezi doar pe lucrurile care contează, care merită concentrarea, dăruirea și pasiunea ta. 

Aș vrea să ai în minte mereu, ca un motto numai al tău, că iubirea este tot ce contează în viață, că fericirea depinde numai de tine, că poți să ai tot ce îți dorești atâta timp cât ai un țel bine definit în mintea ta. 

Aș vrea să ai încredere în forța ta interioară și să folosești acest gând atunci când o să te simți neputincios, obosit și mult prea trist. 

Aș vrea să nu găsești scuze comportamentului tău, momentelor de lașitate, plictiseală sau indiferență. 

Aș vrea să profiți de fiecare clipă pentru a da tot ce poți, să iei în calcul fiecare lecție pe care viața ți-o predă în mod constant, să te agăți de fiecare oportunitate care îți iese în cale. 

Aș vrea să dansezi în ciuda picioarelor obosite, să cânți în ciuda vocii răgușite, să te înalți în ciuda aripilor frânte. 

Aș vrea să înțelegi că numai tu poți găsi calea spre fericire, mulțumire și împlinire sufletească. 

Aș vrea să nu uiți niciodată oamenii care te-au iubit, care au însemnat ceva în viața ta, care ți-au redat zâmbetele pierdute, încrederea în forțele proprii, visele și speranța uitate. 

Aș vrea să începi fiecare zi a vieții tale gândind optimist, colorat, mulțumind Domnului pentru tot ceea ce ai, fiind recunoscător vieții și destinului pentru ceea ce ești și pentru că ești. 

Aș vrea să nu te gândești la trecut, la greșeli, la modul în care ai reacționat în diverse situații cu tristețe, dezamăgire, rușine, ci cu pricepere, maturitate și înțelepciune. 

Aș vrea să nu te resemnezi în fața faptului împlinit și să nu știi ce este supunerea. Ești propriul tău stăpân și nu trebuie să te lași influențat de nimeni în viață. 

Aș fi vrut să-ți pot spune toate acestea înainte de a da piept cu viața. 

Aș fi vrut să te pregătesc înainte de marele meci al vieții, dar toate aceste lecții au scopul și timpul lor. Nu te dezice de oamenii care te iubesc, de ceea ce ești tu în interior, de principiile însușite, de valoarea ta. Ești un luptător în ciuda pierderilor suferite și fiecare cicatrice de pe trupul și sufletul tău reprezintă curajul și forța ta.

sursa http://anasstassya.wordpress.com

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Spiritul tău e viu. INTELIGENT. Frumos. Activ.


Dacă ai curajul de a porni într-o lungă şi continuă călătorie de autodescoperire, fără a-i lăsa pe alţii să te întoarcă din cale.... 

Dacă iubirea te ridică într-un vârtej de fericire... 

Dacă poţi să îţi laşi inima să simtă autentic şi să gândească integru... 

Dacă poţi să vibrezi de bucurie şi să tremuri de fericire... 

Dacă vibrezi de suferinţă în interior şi totuşi chipul tău trădează linişte... 

Dacă poţi să arzi de bucurie sau durere şi să-ţi asumi 100% responsabilitatea pentru ceea ce simţi... 

Dacă rămâi fidel celorlalţi, însă nu uiţi să rămâi fidel faţă de tine... 

Dacă eşti pregătit să laşi măştile să cadă şi să-ţi îmbrăţişezi cu dragoste adevărul despre cine eşti, cu acceptare, posibilitatea despre cine vei fi… 

Dacă laşi entuziasmul să-ţi fluture încântarea în zâmbet... 

Dacă îţi deschizi inima oricând şi pentru oricine... 

Dacă închizi inima când este rănită şi o deschizi din nou pentru oricine, oricând uitând că a fost străpunsă... 

Dacă în viaţă vezi atingere, în atingere vezi divinitate, în divinitate vezi un scop măreţ... 

Dacă încerci să atingi cerul şi să uiţi de limite... 

Dacă simţi că ceea ce faci este conectat la ceea ce face cineva mai mare decât tine... 

Dacă ceri respect lumii şi primeşti întors respectul lumii... 

Dacă conştientizezi prin ceea ce faci prezenţa unei energii divine sau superioare... 

Dacă dincolo de orice mască pe care o laşi să cadă rămâi transparent şi pur... 

Dacă locuieşti în tine însăţi şi nu în alţii... 

Dacă reuşeşti să te conectezi la existenţă fără să devii sclavul ei, sclavul celorlalţi... 

Dacă reuşeşti să laşi pe alţii să te înveţe, fără să devii sclav… 

Dacă reuşeşti să îi înveţi pe alţii, fără să devii stăpân… 

Dacă ştii că AI, DEŢII şi cu toate acestea înţelegi că nimic nu îţi aparţine, nu duci nimic cu tine pentru o eternitate... 

Dacă ştii ce înseamnă pacea. PACEA.... 

Dacă eşti capabil să simţi milă, compasiune şi iubire şi să nu le confunzi între ele... 

Dacă lupţi cu însetare şi fără renunţare în numele unui vis de iubire sau de viaţă... 

Dacă poţi să înduri suferinţa şi umerii ţi s-au făcut grei şi mici sub povara ei... 

Dacă inima ta naşte visuri la care nu renunţă niciodată... 

Dacă poţi să verşi lacrimi şi să te eliberezi de suferinţă... 

Dacă poţi să spui “Da, durere. Nu poţi să mă dobori. Sunt aici că te înfrunt şi să învăţ ceva din tine, să te înving şi să mă înving pe mine odată cu tine”… 

Dacă simţi puterea cum creşte peste durere... 

Dacă eşti flexibil, fără să te îndoi până la pământ... 

Dacă te adaptezi activ şi spontan arătând lumii şi lucrurile prin care te diferenţiezi de ea... Dacă o singură viziune te poate inspira, dacă o idee sau un crez te poate bântui o viaţă întreagă…

Dacă poţi să spui “pot, dar nu, nu vreau să fac rău pentru că acest rău este inutil.”… 

Dacă vezi lucruri profunde în lucruri care altora le scapă...

Dacă ai răspunsuri evidente şi totuşi te poţi întreba: “de ce”, “şi dacă”?... 

Dacă poţi să lupţi împotriva a ceea ce este convenţional... 

Dacă ştii şi totuşi vrei să ştii mai mult. Iar ceea ce ştii să vrei să foloseşti cum trebuie, când trebuie, în locul care trebuie, cu intenţia care trebuie… Să nu acţionezi câteodată aşa cum ar trebui… 

Dacă pierzi în viaţă şi ştii că nu te-ai pierdut de tot… 

Dacă accepţi, te strângi şi te aduni şi mergi mai departe, pentru că altceva mai bun nu o să poţi face niciodată... 

Înseamnă că spiritul tău e viu. INTELIGENT. Frumos. Activ. Înseamnă că sufletul tău simte. Gândeşte. Are un trup şi un înveliş. 

sursa : garbo.ro

joi, 12 decembrie 2013

În numele iubirii putem deveni ceea ce nu suntem ...



Ne numim sclavi ai iubirii și chiar ne dorim să fim, crezând în patima ei, în puterea sa de a umple golul din noi. Că ne luptăm cu ea ori îi cădem la picioare, tot sclavii ei ne numim și punem pe seama sa toate acțiunile noastre de renunțare, de umilință, de degradare morală. 

Punem pe seama sa frustrările personale, dorința de răzbunare necontrolată născută din neputința de a ne păstra rațiunea de câte ori ochii realității ne sunt acoperiți de vălul geloziei dusă la extrem. 

În numele iubirii ne transformăm în victime și ne plecăm fruntea la pământ invocând indiferența celuilalt. 

În numele iubirii căutăm vinovați - ori în ceilalți, de prea puține ori în noi înșine pentru că - nu-i așa? - iubim și este de înțeles că ne vedem prea sus, prea buni, prea deosebiți pentru a ne coborî în rândurile celor mulți care nu înțeleg. 

În numele iubirii uităm de rațiune și mintea compune haotic scenarii de coșmar care-și dilată continuu, într-un vârtej nebunesc, conturul. 

În numele iubirii transformăm neadevăruri în arme de luptă cu demonii din noi și le îndreptăm către ceilalți, neținând seama ce, cine și cum va fi lovit. 

În numele iubirii ne simțim îndreptățiți, de câte ori considerăm de cuviință, ca oamenii să ne fie alături și să ne șteargă lacrimile care vin să ude obraji supți de suferință când simțim că rămânem fără ... iubire. 

În numele iubirii putem deveni ceea ce nu suntem ...

Dar iubirea, iubirea nu este așa. Iubirea nu are voie să fie așa! 
Iubirea este libertate. 
Iubirea este dăruire.
Iubirea este nevoia de a ocroti indiferent de situație, iubirea este demnitate și eleganță, iubirea este frumusețe dincolo de suferință ! 
Iubirea nu se poate-mbrățișa cu niciun demon, iubirea nu are voie să pălmuiască, iubirea nu are dreptul să jignească, iubirea nu caută vinovați și nici nu se umilește! NU! Iubirea nu se umilește niciodată! Iubirea este prea demnă pentru mâini întinse la colț de stradă și prea corectă pentru a se-ngemăna cu minciuna! 
Iubirea este geloasă, da, dar tot iubirea știe să privească drept în ochi gelozia, iubirea plânge, da, dar tot iubirea zâmbește plângând, iubirea tace când buzele ar arunca venin! 

Iubirea nu e nebunie (deși ne place să credem asta) ci, pur și simplu, iubire. Atât... Ceea ce este dincolo de ea, poate fi orice, dar numai dragoste nu e ... Vorba cântecului :” unde dragoste nu e, nimic nu e ” ... 

Și noi, cei care ne spunem că iubim, trebuie să învățăm să iubim, dacă vrem să fim, la rândul nostru, iubiți. 
Până atunci, n-avem decât să ne considerăm victime ale celor care nu pot accepta o iubire ciuntită de inima ei.

de Herescu Elena Laura

miercuri, 11 decembrie 2013

Cuviosul Porfirie – Despre Antihrist și 666


L-am întrebat într-o zi, în chilia lui:

”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist care se apropie – unii susțin chiar că a și venit; se vorbește de asemenea mult despre pecetluirea electronică a mâinii drepte sau a frunții, despre confruntarea dintre Hristos și antihrist și despre zdrobirea celui din urmă, despre a Doua Venire a Domnului. Sfinția-voastră ce spuneți de toate acestea?”.

Părintele a răspuns:

”Ce să spun? Eu nu spun că am văzut-o pe Maica Domnului, că va avea loc război și altele asemenea. Știu că va veni antihrist, că va avea loc a Doua Venire a Domnului, dar când vor fi acestea, nu știu. Mâine? Peste 1000 de ani? Nu știu. Dar nu mă neliniștesc din pricina asta, căci știu că ceasul morții înseamnă pentru fiecare din noi a Doua Venire a Domnului. Iar ceasul acesta este foarte aproape”.

Mi-a zis:

”Părinte Athanasie (m-a luat de mână așa, strâns), eu acum sunt orb, ochii mei trupești nu mai lucrează, pentru că am cancer la hipofiză, dar am ochi duhovnicești și văd. Înainte să pleci, vreau să îmi spui ce a spus Gheronda Emilianos [Simonopetritul] despre 666 și despre antihrist?”.

Era în zilele de după Cernobâl, lumea era tulburată și oamenii mergeau cu zecile în fiecare zi, mai ales la Părintele Porfirie, care era aproape, în Atena, și neliniștiți îl întrebau:

”Ce va fi? Va veni antihrist să ne pecetluiască cu 666?”.

Și m-a întrebat iar:

”Ia spune-mi, fiule, ce spune Gheronda Emilianos despre 666 și antihrist?”.

Iar eu îi răspund: ”Gheronda, ne-a spus la o sinaxă de curând să nu ne neliniștim. Noi să ne îngrijim să avem o relație vie cu Hristos, iar lui antihrist să nu îi dăm multă însemnătate, căci altfel, acela va deveni centrul vieții noastre, iar nu Hristos”.

Îndată a lovit cu mâinile de pat de bucurie și a spus:

”Ce spui, fiule? Ce spui, fiule? Slavă Ție, Doamne, că am găsit un duhovnic care să fie de acord cu mine! Măi, copile, ce-au făcut duhovnicii, aici în lume?! Au tulburat sufletele, au creat o mulțime de probleme, familiale și psihologice cu acest 666. Nu mai poate lumea să doarmă și au început să ia medicamente de cap și pastile de somn, ca să poată să doarmă. Ce-i asta? Hristos nu vrea asemenea lucruri, fiul meu. Să-ți mai spun ceva?”.

Îi zic: ”Părinte, ce?”. Îmi spune: ”Pentru noi, creștinii, atunci când Îl trăim pe Hristos, nu există antihrist. Ia spune-mi? Aici unde stau eu în pat poți să stai și tu?”. Îi spun: ”Nu, Părinte”. Îmi spune: ”De ce?”. I-am răspuns: ”Pentru că, dacă stau peste dumneavoastră, vă voi strivi”. Îmi spune: ”Dar când poți să stai?”. Îi zic: ”Atunci când plecați dumneavoastră, Gheronda, pot să stau eu”.

Îmi spune: ”Exact, fiule, așa se întâmplă și cu sufletul nostru. Când avem în noi pe Hristosul nostru, poate veni antihrist? Poate intra vreo altă ființă potrivnică în sufletul nostru? Așa că, fiule, pentru că nu Îl avem pe Hristos în noi, de aceea azi suntem neliniștiți cu privire la antihrist. Când Îl punem pe Hristos în noi, toate devin Rai. Hristos este totul și în acest chip să le vorbești și tu oamenilor, fiule, și de ce este potrivnic nu ne temem.

Căci, fiule, pe primii martiri i-au băgat la fiare, iar ei se însemnau cu semnul crucii și fiarele se făceau ca niște mielușei. Îi aruncau în mare, iar ei își făceau semnul crucii și marea se prefăcea în uscat și mergeau pe ea. Îi aruncau în foc și ei își făceau semnul crucii, iar focul se prefăcea în răcoare. Binecuvântatul meu fiu, ce suntem noi astăzi? Credem în Hristos? În crucea noastră? Dar de ce S-a pogorât Hristos? Nu S-a pogorât ca să întărească neputința noastră? Așa, fiule, să îi spui și lui Gheronda [Emilianos]. Iar tu să le spui oamenilor să nu se teamă de antihrist. Suntem fii ai lui Hristos, suntem copii ai Bisericii”.

Acest lucru m-a mirat foarte tare. Și a adăugat: ”Să îți spun ceva?”. Zic: ”Părinte, vă rog”. ”Patriarhul Dimitrie cum a venit în Atena?”. Îi zic: ”Cu avionul”. ”Ei, bine, știu că a venit cu avionul, că doar nu venea înot! Cu ce acte a intrat, vreau să zic?”. Îi zic: ”cu pașaportul, Gheronda”. – ”Grecesc sau turcesc?”. Îi zic: ”Nu știu”. – ”Ei, acum faci și pe înțeleptul! Cu pașaport turcesc a venit! Și care este simbolul național al Turciei, știi?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. – ”Hai, c-ai întrecut măsura! Nu știi care este simbolul național al Turciei? Semiluna! Și știi cum este numită semiluna de către Părinții Bisericii noastre, după apariția lui Mohamed?”. Îi zic: ”Nu știu, Gheronda”. ”Ei, o să îți iau diploma aia și am să ți-o rup. Ce fel de teolog ești?”

”Semiluna este semn al antihristului. Dacă semiluna este semn al lui antihrist și Patriarhul nostru are pe pașaportul lui semnul antihristului (cu tot cu ștampilele lor, și câte ștampile nu pun și în interior și în exterior?!), asta vrea să spună că Patriarhul nostru este antihrist?


Nu, măi, copile! Nu, măi copile! Să nu îngrădim atât de mult mesajul Evangheliei! Hristos nu este atât de îngust la minte pe cât suntem noi, oamenii, pe care nu ne interesează decât să ne apărăm drepturile. Așa să îi spui lui Gheronda și așa să spui și oamenilor: nici de antihrist nu ne temem, și nici de 666”.

Sursă: Antologie cu sfaturi ale Părintelui Porfirie, pp. 71, 72-75, 2003.
http://www.pemptousia.ro/2013/12/cuviosul-porfirie-despre-antihrist-si-666/

marți, 10 decembrie 2013

Principiul acţiunii şi reacţiunii, conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.


Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina mari neplăceri în viaţă, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem în atmosferă, din punct de vedere vibratoriu: gânduri, vorbe, dorinţe, fapte, sentimente se întorc la noi, producând efecte perturbatoare, în câmpul nostru energetic . De aceea nimeni nu-i poate face rău altuia, fără să plătească.

Gândul

Oricând aveţi gânduri negative despre o persoană, să vă rugaţi în permanenţă pentru sănătatea ei. Când ne gândim la cineva, se creează instantaneu o punte energetică între noi şi omul la care ne gândim. De aceea, orice gând rău reprezintă un atac energetic, care îi aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacăm şi ne omorâm unul pe altul, în mod inconştient – de multe ori, fără să ne dăm seama de acest lucru. Gândirea noastră dispune de cea mai puternică forţă creatoare din întregul univers. Gândul este cel care aduce pacea şi liniştea în sufletul nostru. Gândul este cel care atrage binele sau răul în existenţa noastră. Toate gândurile emise plutesc în aer ca nişte arme ameninţătoare, pentru a-l lovi pe cel ce le-a produs.

În cuplu

Neînţelegerile într-o relaţie de cuplu vin din nevoia de a-l controla şi domina pe celălalt. Fiecare încearcă astfel să aibă controlul şi să rămână deasupra întregii situaţii. Când controlezi o altă fiinţă, îi iei energia, îţi faci plinul pe socoteala altuia. Astfel, devii vampir energetic. Răcirea relaţiilor dintre doi parteneri se datorează creşterii nivelului de agresivitate interioară. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de com
unicare prin iubire duce la ură. O agresivitate subconştientă faţă de bărbaţi/femei se transformă într-un program de autodistrugere. Dacă doi parteneri abuzează fizic sau emoţional unul de celălalt, atunci ei nu merită să rămână împreună. Cu cât este mai puternică dependenţa de persoana iubită, cu atât mai numeroase sunt pretenţiile noastre faţă de ea.

Dependenţa naşte agresivitatea, iar agresivitatea produce boală. Dependenţa de dorinţe, frica, depresia şi supărarea atrag gelozia. Orice expresie dură, afirmată pe un ton categoric, poate provoca un rău atât sieşi, cât şi unui alt om. Ori de câte ori cădem în acest prost obicei, intrăm în suferinţă. Cearta, mânia, nerăbdarea emit, în tăcere, o mare forţă distructivă.

Numai prin iubire poate seca izvorul răutăţilor.

În dragostea omenească trebuie întotdeauna să existe o detaşare de omul iubit. Cu cât aveţi mai multe pretenţii, iritări şi nemulţumiri faţă de omul apropiat, cu atât mai mult creşte dependenţa de el. Dependenţa de valorile materiale ne va omorî, încetul cu încetul, şi spiritul şi sufletul.

Despre problemele personale

Să nu vorbiţi despre nenorocirile trăite, pentru că aceasta poate prelungi durata lor. Când nu vorbim cuiva despre problemele noastre, ne îndepărtăm de ele. Îndepărtarea de ele este primul pas pentru depăşirea lor. Esenţial este ca atunci când vorbiţi despre problemele şi emoţiile dvs. să nu căutaţi milă sau compătimiri. Dacă aveţi o mare supărare sau tristeţe, încercaţi să nu aduceţi sentimentele acestea, acasă. Ieşiţi în stradă – în special în locurile înverzite – şi plimbaţi-vă! Nu faceţi din casa dvs. o groapă de gunoi energetic. Dacă locuiţi de câţiva ani şi aţi saturat spaţiul cu regrete, supărări şi spaime, amintiţi-vă momentele în care v-aţi certat şi supărat, aşezaţi-vă în acel loc, iertaţi, anulaţi agresivitatea faţă de iubire, rugaţi-vă.

Descărcare

Este mai bine să plângeţi, decât să urâţi. Dacă n-aţi reuşit să vă învingeţi pe dvs. înşivă, agresiunea se acumulează în mod inevitabil. Atunci când plângeţi, agresiunea apărută se distruge.

Muncă

Munca nu trebuie să ne omoare, ci să ne dezvolte. Asta înseamnă că supraîncărcările nu trebuie să fie permanente şi în fiecare ocupaţie să găsim plăcerea. Dacă nu există plăcere, orice activitate se poate transforma într-o suprasolicitare şi va dauna sănătăţii. Încercaţi să identificaţi cât mai corect, care este munca care v-ar aduce satisfacţii prin însăşi existenţa ei în viaţa dvs. Nu căutaţi, neapărat, satifacţii materiale. Nu căutaţi plata, nici lauda şi nici o răsplată, orice aţi face. Săvârşind ceva bun, noi pretindem imediat recompensă. Aceste dorinţe aduc ca rezultat, suferinţa. Cu cât veţi intensifica acest tip de pretenţii, cu atât va creşte nivelul de agresivitate şi se va întări programul de autodistrugere.

Ofense

Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el, întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi, urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiască prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta, ea vine prin altceva mai grav. Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând, ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut, supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat, ne putem vindeca de o boală gravă.

Cum dăruieşti, aşa primeşti!

Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia atât de multă iubire către întreaga lume, încât iubirea se va întoarce la tine din belşug. Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l, te arăţi superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Ar trebui să fim conştienţi că, iertând, îi eliberăm pe cei care ne-au greşit, deci iertând oferim libertate. Să alegi calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

Iertare şi iubire

O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros, de mii de organisme. De aceea există o lege a naturii şi a ştiinţei – Principiul al III-lea al mecanicii, cunoscut şi sub numele de Principiul acţiunii şi reacţiunii, conform căreia răul pricinuit altora ne face rău şi nouă înşine.

De aceea străduinţa de a ierta duşmanii şi de a îndrepta spre ei numai gânduri de pace şi iubire, constituie un act protector pentru noi.

sursa facebook

luni, 9 decembrie 2013

Draga mea prietenă,


Unde ţi-e strălucirea din ochi? Ai uitat să te bucuri? Ai uitat că eşti frumoasă?

Tu nu mai trăiești, tu doar exiști.

Se pare că sufletul tău, atât de încercat cu de toate, poartă poveri care-ţi umbresc seninul chipului. 

Se pare că te-ai resemnat în faţa pierderilor şi i-ai lăsat pe cei care te-au dezamăgit să te descurajeze, făcându-te să crezi că nu eşti destul de frumoasă, de bună, de importantă. 

Grijile şi responsabilităţile care te copleşesc ţi-au îngreunat umerii, pe care nu-i mai ţii drepţi… 

Privirea ta este mai mult îndreptată spre pământ şi ai uitat să mai vezi cerul. 

Ai uitat să mai fii femeie: plină de viaţă, de senzualitate, de eleganţă, de mister... 

Din dorinţa de a fi o prezenţă discretă, ai început să treci neobservată, să fii ca o umbră, deşi tu poţi fi un soare. 

Dorindu-ţi atât de multe pentru alţii, ai uitat să-ţi mai doreşti lucruri şi pentru tine. 

Te mulţumeşti cu prea puţin sau poate chiar cu nimic. Trăieşti prin alţii şi pentru fericirea lor. 

Priveşti ca un copil descurajat la lucruri frumoase care-ţi plac, dar nu îndrăzneşti să ţi le doreşti şi le abandonezi, uitând că le meriţi.

Amâni mereu să îţi faci o mică bucurie şi te simţi vinovată pentru orice clipă de fericire, în care ai impresia că ai primit prea mult... 

Trezeşte-te, femeie minunată! Aminteşte-ţi cine eşti şi elibereaz-o pe femeia frumoasă, puternică şi plină de viaţă pe care ai ascuns-o în tine! Anii care s-au adunat vârsei tale, câteva riduri și câteva fire albe de păr, nu te vor face să fii mai puțin frumoasă și nici mai bătrână!

Descătuşează-te de toate prejudecăţile, de toate complexele, de toate temerile lumeşti şi de toate interdicţiile! 

Îndreaptă-ţi umerii, ridică-ţi privirea şi lasă soarele din tine să strălucească! Râzi cu toată fiinţa ta, bucură-te de viaţă şi ia cu ambele mâini fericirea pe care o meriţi!

Fii frumoasă, fii demnă şi răspândeşte frumuseţe în jurul tău! Iubeşte şi lasă-te iubită! 

Eşti minunată, nu renunţa la acest drept al tău! Nu renunța la TINE!

de Irina Binder

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Ataşamentele psihologice: de ce facem ce nu ar trebui să facem?

Ce este un ataşament psihologic şi cum ataşamentele te încurajează să faci ceea ce ştii că nu ar trebui să faci?


Un ataşament psihologic este o tendinţă pătrunzătoare, în mare măsură subconştientă, de a căuta partea negativă sau a face lucruri care îţi aduc nefericire. 
Când te comporţi involuntar şi consistent în moduri care te fac să fii nefericit sau nesănătos, se poate spune că eşti ataşat psihologic de ceva negativ. Ataşamentele de cele mai multe ori sunt experimentate pasiv – chiar dacă ele sunt un proces activ. 
Când ai un ataşament, nu simţi că ai posibilitate de alegere sau control asupra propriilor sentimente şi comportamentului propriu. Te simţi la mila a ceva mai puternic decât tine, chiar dacă s-ar putea să fii forţat să admiţi că acel lucru îşi are originea în propria ta minte. 

Ataşamentele sunt rădăcinile autosabotării. 

Într-adevăr, poţi să fii ataşat de orice, dar este de ajutor să încadrezi ataşamentele în categorii. Trei categorii de ajutor sunt controlul, privarea şi respingerea. 

Control: eşti ataşat de sentimentul de a fi controlat. 

Când ai un ataşament de control, îţi trăieşti viaţa simţindu-te în afara controlului (anxietate, îngrijorare, neajutorare), sau că altcineva încearcă să te controleze (chestiuni de autoritate, rebeliune, sentimentul de a fi oprimat, lupte pentru putere). 

Privare: eşti ataşat de sentimentul de a fi privat de ceva. 

Când ai un ataşament de privare, duci o viaţă neîmplinită, simţindu-te gol şi neiubit, sau amorţit emoţional. S-ar putea să simţi un gol înlăuntrul tău, pe care poţi încerca să îl umpli cu substanţe dătătoare de dependenţă şi relaţii care de fapt în cele din urmă nu umplu vidul, ci doar susţin ataşamentul. Ataşamentul de privare caută să evite satisfacerea nevoilor reale. 

Respingere: eşti ataşat de sentimentul de a fi respins. 

Când ai un ataşament de respingere, adesea te simţi dat la o parte, trecut cu vederea şi rănit. Anticipezi faptul de a fi criticat de ceilalţi şi te simţi obligat să cauţi aprobarea (anxietate socială), adesea în moduri care duc doar la a te simţi şi mai mult respins (căutarea aprobării din partea cuiva care nu te va aproba niciodată, cum ar fi un părinte critic). Ataşamentul de respingere adesea ilustrează un aspru critic lăuntric ce solicită perfecţiunea sau altfel nu va înceta niciodată să judece. 

De unde provin ataşamentele? 

Ele îşi au originea în copilărie, prin perspectiva copilului. Pentru a creşte şi a se dezvolta într-un adult funcţional, indiferent de familia de origine, un copil trebuie să îndure ceea ce copilul percepe ca un sentiment chinuitor de a fi controlat, privat şi respins. 

Nu, nu poţi face asta.
Nu, nu poţi avea asta. 
Nu, nu îţi pot da acum de mâncare. 
Nu, acum nu poţi să stai în braţe. 

Dat fiind de unde vine copilul (pântecele mamei) aceste situaţii comune sunt experimentate negativ, de aici supărarea şi toanele copilului. 

Creşterea într-o familie disfuncţională, cu părinţi care nu sunt deloc iubitori şi atenţi, nu face decât să exacerbeze problema copilului (adesea extensiv). Variatele forme de abuz comun, parentajul autoritar, neglijarea şi parentajul oribil doar intensifică situaţia copilului. 

Dispari din faţa mea! 
Nu eşti bun de nimic. 
De ce aş face ceva pentru tine? 
Faci ce îţi spun sau…! 
Nu am timp pentru tine. 

Nu există scăpare. Singura opţiune pe care un copil o are este să înveţe să tolereze controlul, privarea şi respingerea percepute. Pentru a funcţiona, copilul trebuie să se familiarizeze – sau chiar să înveţe să găsească o stranie satisfacţie – în control, privare şi respingere. 

Suprimăm faptul că am transformat neplăcerea în plăcere şi familiaritate, şi ajungem în mod inconştient să căutăm în moduri subtile sau mai puţin subtile acele lucruri cu care noi am devenit obişnuiţi – a fi controlaţi, privaţi sau respinşi. 

Ataşamentul a devenit “cămin” sau o stare implicită către care vrei să te reîntorci din nou şi din nou, în parte fiindcă nu cunoşti altceva. 
Viaţa devine o bătălie între dorinţa ta conştientă de a fi fericit şi dorinţa ta inconştienţă de a menţine starea de lucruri. Eşti într-o bătălie între două ataşamente. De aceea viaţa este aşa dificilă. 

Oricine este afectat de ataşamente? 

Da, este un fenomen universal. Dacă eşti o fiinţă umană, eşti afectat de ataşament într-un anumit grad sau în altul. 

Cum ştiu dacă am un ataşament? 

- Ai un glas critic lăuntric care te face să te simţi prost. 

- Ai sentimente şi comportamente negative pe care nu le poţi controla conştient. 

- Te sabotezi singur. 

- Faci lucruri despre care ştii că nu sunt bune pentru tine. 

- Atragi oameni nesănătoşi în viaţa ta şi îi ţii acolo. 

- Ştii ce ai nevoie, dar nu poţi să te hotărăşti să faci asta. 

- Rezişti schimbării. 

- Îţi găseşti scuze să rămâi în felul în care eşti, chiar dacă eşti nefericit. 

- Ai tendinţe autodistructive. 

- Eşti bolnav şi obosit să trăieşti în modul în care trăieşti, dar continui să trăieşti aşa. 

- Involuntar te pregăteşti de eşec. 

Şi aşa mai departe… 

Cum de n-am auzit niciodată de ataşamente? 

Psihologia modernă nu a îmbrăţişat idea de bază că noi căutăm involuntar ceea ce nu este bine pentru noi. Acesta este un concept radical care întoarce pe dos cele mai personale eforturi de dezvoltare. Esenţial, ataşamentele sugerează ca tu să cauţi ceea ce nu vrei în viaţă şi să o faci din nou şi din nou, apoi să ascunzi acest fapt de tine însuţi. Majoritatea oamenilor nu vor să audă asta, chiar dacă există potenţialul de a se elibera de constrângerea lor auto-aplicată. 

Cine a adus acest concept? 

Edmund Bergler, doctor în medicină. Bergler a fost un coleg al lui Freud, şi care a publicat peste 300 de documente ştiinţifice cuprinzând cercetări în jurnalele medicale şi a scris 25 de cărţi. Ai auzit vreodată de Edmund Bergler? 

De ce ar trebui să îmi pese de ataşamentele psihologice? 

Deoarece ataşamentele tale contribuie mai mult decât orice altceva la nefericirea ta. Imaginează-ţi, cauţi inconştient însăşi lucrurile din viaţă pe care le urăşti în mod conştient. Faci asta deoarece, cu mult timp în urmă, ai devenit ataşat de acele sentimente vechi, neplăcute, dar familiare. 

Pot să trec dincolo de ataşamentele mele? 

Da. Asta cere o reeducare despre modul cum lucrează psihicul tău. Educaţia este simplă şi directă, dar foarte diferită de orice altceva ai auzit înainte. Pentru a face asta însă în primul rând trebuie să fii sincer cu tine însuţi şi să recunoşti aceste ataşamente iar apoi să le expui ca ceea ce ele sunt cu adevărat!

de Alec Blenche

vineri, 6 decembrie 2013

Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni


O, Sfinte Părinte Nicolae, mare făcător de minuni, ocrotitorul şi dăruitorul celor nevoiaşi, pe cei ce cu bună nădejde aleargă la tine, grăbeşte a-i ajuta. Sprijinitor fii turmei lui Hristos împotriva lupilor care umblă să o prade şi tot sufletul de creştin păzeşte-l prin sfintele tale rugăciuni, ca unul ce eşti măsura în veac a sfinţeniei dreptmăritoare. Şi precum ai miluit pe cei trei bărbaţi ce şedeau în temniţă, izbăvindu-i de mânia împăratului şi de ascuţişul sabiei, aşa mă miluieşte şi pe mine, care cu mintea, cu cuvântul şi cu lucrul mă aflu în bezna păcatelor, ca să nu cad sub mânia lui Dumnezeu şi sub veşnica osândă. 

Aşa, Sfinte Nicolae, fii reazăm puţinătăţii mele, ca la soliile tale să primesc de la Hristos îndurătorul viaţă  lină şi curată în veacul acesta, iar în veacul de apoi printre cei de-a dreapta lui Dumnezeu să mă număr, cu îngerii şi cu sfinţii preamărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin!

Moş Nicolae, te rog să ai grijă şi de toţi cititorii blogului meu. Unii sunt poate maturi, dar în suflet, sunt tot copii. 
Ai grijă şi de ghetuţele lor.
Fii generos, aşa cum sunt şi ei.
Ai grijă de visele lor şi nu le trimite nuieluşe.
Ai grijă ca rănile din sufletele lor să se vindece.
Să le spui că sunt oameni care îi iubesc, dar nu ştiu cum, sau ...nu pot să-şi exprime sentimentele.
Ai grijă să le spui să înveţe să se ierte pe ei însăşi întâi şi apoi să-i ierte şi pe cei din jurul lor!
Dă-le putere să treacă peste toate greutăţile, să poată culege flori răsărite din lacrimile căzute ...ieri!
Dăruieşte-le pace, bucurie, sănătate, fericire, împlinire...
Ceea ce îmi doresc mie vă doresc şi vouă!
Este momentul în care ceea ce ne dorim devine realitate prin intermediul visului sau prin intermediul celui drag!

LA MULŢI ANI !

joi, 5 decembrie 2013

Omul își creează singur stânca din care îi vor izvorî dezamăgirile.


Cu fiecare rugă nerostită pentru fiecare gând neîndrăznit, mai crește o aripă frântă, în noi.

Omul se minte că este în căutarea sinelui pentru a-și întâlni echilibrul, dar atunci când dă peste el, se întoarce pe călcâie și pleacă. Dacă ar recunoaște că s-a regăsit, oare ce ar mai face o viață întreagă lipsită de căutări?

Omul are nevoie de mișcare, acea mișcare care îi va permite să gândească și apoi să se răzgândească, să își spună că nu asta a vrut ci doar cuvântul i-a fost interpretat greșit, el doar a rostit într-o limbă neînțeleasă de alții - dacă ar fi să devină curios, el ar întreba unde s-ar situa vina lui, luând ca puncte de reper percepția semenilor și percepția lui față de el? Poate că undeva, prin colțul din stânga, aproape de centru, în zona de confort și, totodată, disconfort permanent, strivită sub pașii grăbiți pe o cale liniară. Liniară până la următorul zid, apoi intervine alegerea dintre limbajul cunoscut și cel necunoscut.

Omul își arată
síeşi cum să trăiască, doar imaginându-și că-și trăiește propria viață, viața lui fiind prea anostă pentru a putea fi savurată ca o bucată de tort. Dar tortul se servește doar la zile de sărbătoare, omul când va învăța și asta? Niciodată tortul din vitrină nu va fi mai gustos decât cel făcut seara, în casă, la lumina lunii, cu cremă de ciocolată topită într-o cratiță, pe aragaz. Și cu toate acestea, omul va alege aproape invariabil tortul din vitrină, pentru că nu a fost al lui, pentru că vrea ce nu îi aparține și chiar e dispus să plătească în ciuda faptului că uneori cheltuiește direct din suflet,  zile, pentru a-l plăti. Este mai colorat, mai roz, mai verde, mai roșu - mai curcubeu .

Omul își creează singur stânca din care îi vor izvorî dezamăgirile. Pentru că refuză să se mai îmbrace cu acele haine care îi vin bine de ani de zile ori, dimpotrivă, pentru că ezită la nesfârșit să-și înnoiască garderoba ponosită și mâncată de molii.

Omul se naște cu muguri de aripi în suflet. Doar copacii lui nu știu pe ce teren să-și odihnească rădăcinile.

de HElena

miercuri, 4 decembrie 2013

Viaţa este frumoasă, indiferent de câtă suferinţă aduce, indiferent câte lacrimi ne provoacă.


Viaţa este frumoasă. Cu gândul acesta am fost crescută şi cu gândul acesta am rămas în suflet. Şi deşi uneori mă lovesc de situaţii neaşteptate, de probleme care mi se par imposibil de rezolvat, viaţa mi se pare că merită orice sacrificiu din partea noastră. Este foarte importantă atitudinea cu care luăm viaţa în piept, gândurile cu care ne începem ziua, energia cu care ne lansăm în rezolvarea conflictelor de zi cu zi. La fel de importantă este şi viziunea noastră asupra vieţii. Trebuie să avem o perspectivă amplă asupra lucrurilor care ni se întâmplă, trebuie să privim şi să gândim nu numai cu mintea ci şi cu sufletul. Cele mai bune decizii sunt cele luate în deplină armonie cu mintea şi inima, fără să ne simţim presaţi în vreun fel, fără să ne simţim ameninţaţi în vreun fel de rezultat. De multe ori mi s-a întâmplat să ajung într-un punct în care viaţa mi se părea extrem de grea. Şi starea se înrăutăţea cu fiecare zi. Nu vedeam ieşirea, simţeam că merg pe loc, şi mult timp am încercat să mă opun cursului vieţii. Nu voiam să înţeleg că lucrurile nu se întâmplă aşa cum vreau eu, ci se întâmplă aşa cum este menit să fie, după voia Domnului. Acest lucru l-am înţeles foarte târziu, după ce mă lovisem de răspunsuri negative şi după ce mi se trântiseră multe uşi în nas. Când am căzut fără speranţă pradă singurătăţii şi tristeţii, mi-am dat seama de multe lucruri. Şi m-am văzut ca şi cum privisem într-o oglindă a timpului, în trecut, luând alte decizii, mergând pe alte căi, având o viaţă complet diferită de cea de atunci. Am înţeles şi am învăţat multe din amintiri, din regrete, de la oamenii care nu mai fac parte din viaţa mea, de la momente, de la clipe , de la sentimente dar cel mai mult chiar de la mine. Şi de atunci, nu mai arunc vina asupra nimănui, nu mai caut răspunsuri la întrebările mele, nu mai încerc să bat la uşi închise definitiv. Toate acestea fac parte din viaţa mea, mă definesc, şi poate nu aş fi persoana care sunt astăzi dacă nu aş fi trecut prin multele situaţii care mi-au marcat atât trecutul cât şi prezentul, implicit viitorul. Concluzia nu este decât una. Viaţa este frumoasă, indiferent de câtă suferinţă aduce, indiferent câte lacrimi ne provoacă. Fiindcă pe lângă toate acestea, ne oferă nenumărate privilegii. Bucuria de a ne naşte, de a ne trăi copilăria, de a fi mândria părinţilor noştri, de a ne bucura de primul nostru sărut, de a cunoaşte primul fior al dragostei, de a simţi plinătatea şi împlinirea iubirii adevărate, de a fi binecuvântaţi cu copii sănătoşi şi lista continuă. Este atât de mare şi atotcuprinzătoare încât în fiecare zi ar trebui să putem găsi un motiv pentru care să merite să ne bucurăm de viaţă şi să o trăim din plin. 

sursa: http://dincolo-de-vise.blogspot.ro/

marți, 3 decembrie 2013

”Vampirism energetic”


Cea mai complexă formă de energie cunoscută este gândul. Fiecare dintre noi ”vieţuieşte” într-un ocean de gânduri a căror energie vibrează. Ansamblul gândurilor noastre determină acest câmp energetic. Fiecare gând dispune de o anumită intensitate şi calitate a vibraţiei. S-a tot bătut monedă pe ceea ce unii numesc ”Vampirism energetic”. Am să încerc să descurc, atât cât mă ţine priceperea şi bagajul meu informaţional, iţele unui concept prost înţeles si mânuit uneori, aberant de către români. Întâi de toate, vampirismul se traduce prin furt energetic. Cine, ce ne fură, de fapt? Pentru ca cineva să-ţi "fure" din acest câmp, ar trebui să-ţi fure, practic, gândurile sau –mai exact- vibraţia lor. Acest lucru nu este posibil decât în măsura în care poate influenţa sau, după caz, poate controla conţinutul gândurilor tale. Cam greu de obţinut acest lucru, având în vedere că, în mintea ta, singurul gănditor eşti tu. Există într-adevăr tehnici de directare mentală prin care, telepatic, se pot trimite diverse "semnale" de bruiaj al gândurilor. Metoda însă, presupune ani de antrenament în tehnica concentrării şi nu oricine poate face acest lucru.. Cei care încearcă să o facă "după ureche" suportă, pe pielea lor, efectele eşecului. Acesta se traduce în dezechilibru energetic major în câmpul "emiţătorului" de ocazie. 

Karl Nicolaev, un ziarist moscovit cu reale veleităţi extra-senzitive a fost selecţionat pentru a recepţiona mesaje telepatice în cursul unui experiment de însemnătate mondială, numit ”marele test de telepatie Moscova – Novosibirsk” . Oamenii de ştiinţă aşteptau de la el să demonstreze că telepatia poate să pună doi indivizi în legătură de comunicare nemijlocită, indiferent de distanţa care-i separă. Era un moment pe care îl aşteptase 20 de ani. Experimentul se desfăşura sub privirile sceptice a trei savanţi care nu-l slăbeau din ochi.Era miezul nopţii, după orarul Siberiei. În acelaşi timp, la mii de km de locul în care se afla Nikolaev, la Moscova, orologiul Kremlinului bătea ora 8. Iuri Kamenski, biofizician era urmărit de un alt grup de savanţi, într-o cameră izolată complet din punct de vedere fonic şi electric. Savanţii i-au înmânat un plic, după care au încuiat uşa. Plicul pe care l-a deschis Kamenski conţinea un arc de oţel cu 7 spirale. ”L-am luat în mână, am trecut cu degetele peste spirală, mi-am fixat mental aspectul şi conturul său. În acelaşi timp, mi-am reprezentat figura lui Nikolaev. Mi-am imaginat că stă aşezat în faţa mea. Apoi am încercat să modific perspectiva, privind resortul ca şi când îl vedeam deasupra umărului lui Nikolaev. În final, am făcut efortul de a-l vedea cu ochii mei pe cel care aştepta mesajul.” În acelaşi timp, la 3000 de km distanţă, atenţia lui Nikolaev era extrem de încordată. Degetele sale strângeau ceva invizibil pentru martorii oculari. Apoi, a scris: ”este rotund, metalic, strălucitor, fără dantură, seamănă cu o bobină.” 

V-am povestit o mică parte a unui experiment care a făcut istorie. Este util să înţelegeţi natura comunicării telepatice pentru că ea stă la baza oricăror tehnici de ”directare” mentală. Un telepat al cărui nume îmi scapă, s-a antrenat ani la rând, pe o bancă, în parc. Obişnuia să se concentreze asupra trecătorilor necunoscuţi şi să le transmită ”comenzi” mentale de genul: ”ai o albină pe vârful nasului”. Nu de puţine ori, ”receptorul” ducea mâna la nas, ca şi cum ar fi dorit să alunge ceva. Aceasta este forma complexă, periculoasă de ”directare” a gândurilor. Dar-din fericire- tehnica nu este, nici pe departe, la îndemâna oricui. 

Dar, să revenim la vampirismul energetic cotidian. Adică la oamenii dizarmonici din punct de vedere energetic, pe care, mulţi dintre voi îi numiţi –nu aş putea spune dacă justificat sau nu- vampiri energetici. Un dizarmonic, nu este capabil să-şi ordoneze gândurile, respectiv vibraţia, din acest motiv, energia lui se consumă rapid, si intră mereu pe avarie, fiind nevoit ”să apeleze” la energia celor din jur. Nu este de condamnat. Aşa cum există boli pentru corpul fizic, există şi pentru cel energetic şi cel spiritual. De fapt, trupul este ultima redută. Spiritul îmbolnăveşte întâi stratul energetic, apoi pe cel fizic. Te poţi supăra pe un om bolnav? Eu cred că nu...chiar dacă este direct responsabil pentru boala lui. 

Cum recunoaştem un dizarmonic? Iată două aspecte esenţiale. - Vorbeşte mult, de obicei despre el însuşi, polarizându-ţi atenţia, adică energia gândurilor tale - Te agresează, te jigneşte , generează situaţii care te pun în dificultate pentru că, atunci, intensitatea vibraţiei tale este mai mare, iar el se hrăneşte cu ea. Mulţi dizarmonici nu sunt conştienţi de răul pe care îl provoacă în jurul lor. Nu sunt de condamnat şi nici de izolat aşa cum am citit eu pe nişte forumuri de aşa-zisă spiritualitate. Soluţia? ARMONIZAREA ENERGETICĂ Nu contează prin ce mijloace ajungi la starea de armonie interioară (care se va reflecta, cu siguranţă şi în exterior). Important este să conştientizezi când devii dizarmonic si să doreşti să faci ceva. Pentru confortul tău şi al celorlalţi.

de Alina Maria Neagu
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...