De ce suferi când te desparţi de cineva?

Dacă ar fi să fim sinceri, suferinţa a început cu mult înainte ca ruptura propriu-zisă să se producă. Indiferent cine pe cine a părăsit. Nu contează cine a spus primul “gata”. Chiar şi în cazul aceluia care înşeală – căci dacă era fericit cu ce avea, nu mai alerga aşa de repede după altcineva din ograda vecină.

Atunci, n-ar fi mai logic să respiri uşurat în loc să te chinui? Dacă tot ai scăpat de cauza problemelor, ce rost are acum să plângi după ea? Dar suferinţa după despărţire e ca febra care anunţă că o să-ţi treacă răceala. Fierbinţeala e semnul că organismul se luptă cu microbii, că sistemul imunitar funcţionează şi e pe cale să te vindece. Dacă funcţionează cum trebuie…

Aşadar, de ce suferi după despărţire?

Pentru că de-a lungul timpului cumva ţi s-a inoculat ideea – greşită – că nu eşti complet fără celălalt. Aici nu e întru totul vina ta, căci întreaga societate pare să-şi dea silinţa să te convingă de asta. Toate filmele, toate reclamele, industria nunţilor şi instituţia matrimonială sunt dovezi clare în acest sens.

Adevărul e că nu eşti deloc incomplet, aminteşte-ţi cum erai în copilărie şi în adolescenţă. Când nu erai în nicio relaţie cu nimeni şi – culmea – atunci parcă te-ai simţit cel mai viu din viaţa ta. Şi dacă ar fi să fim sinceri: cât la sută din activităţile pe care le faci acum împreună cu cineva chiar sunt ceea ce tu doreşti să faci?

La câte filme pe care nu le-ai fi văzut niciodată singur te-ai uitat numai ca să fii înpreună cu “jumătatea” ta? De câte ori ai fi vrut să fii pe munte în timp ce ea (sau el) a vrut pe malul mării? De câte ori nu ai renunţat la ceva ce-ţi doreai în favoarea unui “ceva” ce părea mai mare, mai important, pentru “noi”?

Unii oameni se pierd pe ei înşişi atât de mult în relaţii, că în final nici nu-şi mai dau seama cine sunt. Ajung să facă o mulţime de lucruri care nu îi reprezintă şi apoi au nevoie de consiliere de specialitate. Ce ciudat să ai nevoie de altcineva care să te înveţe cine eşti tu!

Când suferi că ai rămas fără celălalt, e ca şi cum ai recunoaşte că îi repartizesei lui sarcina de a te face fericit. Îţi declari oficial dependenţa. Şi totul începuse atât de frumos! Erai în tabăra celor care găsesc cuvinte să spună ce e iubirea – chiar dacă era vorba de un singur cuvânt: “iubesc”!

Oricine recunoaşte iubirea atunci când o trăieşte. Problema e că iubirea nu e ca o etichetă care rămâne lipită pe tine for ever. Cum nu te poţi îndrăgosti prin propriile puteri, se poate spune că iubirea “ţi se dă”. E ca un copil în adopţie. E vie, are nevoie de mâncare, de haine, de educaţie, de grijă. Cum ţi-o creşti aşa o ai.

Dacă nu mai poţi să fii tu din cauză că a apărut ea, atunci poate că nu ai încă nivelul de a o îngriji, de a o ţine în viaţă, de a o trăi. Şi atunci, dacă ar fi să fii sincer, de ce nu răsufli uşurat că ai scăpat?!

Teoretic e simplu. Practic, sunt o mie de lucruri care te leagă de celălalt – o întreagă realitate pe care aţi creat-o împreună şi care acum sucombă. Chiar dacă e clar pentru toată lumea că atât tu cât şi celălalt sunteţi două entităţi libere şi complete, după ce legalizaţi acte de proprietate comună faţă de firme, case, copii, câini şi pisici, lucrurile se complică.

Nu e ca şi cum te-ai întoarce pe călcâie şi ai pleca într-o zi. Pentru că plecarea respectivă e sinonimă cu o apocalipsă care, chiar aşa, la scară redusă, se simte mai dihai decât cea adevărată, pentru simplul motiv că e pe pielea ta.

Şi atunci, ce să facem? Să nu ne mai legăm unii de alţii? Să nu ne mai construim lumi comune? Să facem mereu ce dorim, fără să ne intereseze ce părere are celălalt? Dacă îi convine, bine; dacă nu, treaba lui. Nu cădem astfel într-un egoism feroce?

Indivizii umani nu sunt făcuţi să trăiască singuri – ca dovadă această nesfârşită încrengătură de relaţii care este societatea. Cum ar trebui să trăim ca să nu mai uităm de noi înşine? Cum ar trebui să fie iubirea noastră ca să nu mai suferim?

Einstein spunea că nu poţi să rezolvi o problemă de pe acelaşi nivel de pe care a fost creată. Dacă vrei să faci ordine în grădină, trebuie să ai o minimă viziune a ei ca întreg. Ca să poţi repartiza lucrurile, să le optimizezi în aşa fel încât să aibă fiecare parcelă – şi cea de flori, şi cea de roşii, şi cea de căpşuni – ce are nevoie.

Cred că atunci când o să învăţăm să ne vedem ca întreg, să nu mai uităm de noi, când o să avem fiecare scopuri clare şi idealuri bine definite, nici nu se va mai pune vreo clipă problema vreunei suferinţe.

Lumile pe care ni le vom crea împreună cu ceilalţi vor exista pentru a lucra împreună la ceva mai înalt. Pentru a ne ajuta să creştem. Şi atunci sigur vom şti cum să fim fericiţi.

sursa: http://puteredefemeie.wordpress.com

Cum să îţi revii după trădarea în dragoste. Doar dacă vrei!

Probabil că îţi este familiară situaţia. Momentul în care ai simţit că lumea s-a sfârşit, că universul tău s-a cutremurat din temelii, când ţi-ai fi dorit să dispari purşi simplu, în timp ce mintea te întreba confuză ” De ce?” sau ” Chiar mi se întâmplă mie asta?!….

Cuvintele, metaforele, comparaţiile nu pot exprima cu adevărat durerea, furia, dezamăgirea, încrederea pierdută, sentimentul trădării atunci când cel investit cu dragoste va călca strâmb şi mai ales prin alte aşternuturi. Dar deşi ţi se pare că lumea ta s-a sfârşit, nu este aşa. Ai încredere, nimeni nu a murit încă din dragoste, deşi mulţi şi-ar dori să se dezintegreze pe loc în loc să fie martorii distrugerii mitului iubirii.

Te vei ridica din disperarea în care ai intrat, vei împietri pentru o perioadă, vei fi şi cinic poate vei zâmbi amar când vei vedea îndrăgostiţi şi jurăminte. Te vei delecta cu toate teoriile care înfierează dragostea drept o boală psihică sau o văd drept victoria imaginaţiei asupra raţiunii, dar într-un final te vei reinventa pentru că a fi victimă toată viaţă nu e o opţiune.

Astfel că omul nou care vei deveni, cu înţelegeri şi principii noi, nu a iubit niciodată, nu a fost dezamăgit niciodată, şi poate crede din nou. Pentru că altfel vei trăi în trecut, mustind regrete şi amintiri distorsionate, vei trăi practic o umbră a ceea ce ar putea fi viaţa ta dacă ai avea curajul să treci peste. De ce să te poziţionezi mediocru, sângerând dezamăgire şi cinism, când te poţi aşeza din nou la masa unde se fac cărţile, printre campioni, oameni care ştiu să piardă multe bătălii, dar care vor câştiga războiul?!

Pasul 1. Înţelegerea. Pentru că ignoranţa doare.
Vei pune mâna pe carte şi vei începe să studiezi, să înţelegi dinamica unei relaţii, să înţelegi nevoile diferite ale bărbatului şi femeii. Deja dacă citeşti aceste rânduri, ai început. Şi deşi vei pricepe multe, va fi discrepanţă între înţelegerea intelectuală şi reconcilierea emoţională cu faptele.

Adică eşti de acord, dar totuşi nu. Pentru că la tine este diferit. Ca la fiecare în parte. Şi totuşi, există o statistică – adică suntem toţi cam la fel: naivi, idealişti, ignoranţi, sclavi ai speranţelor, perpetuu în continuare de dragoste necondiţionată. Nişte fraieri minunaţi care nu se pot reconcilia cu micimea umană şi care tot încearcă să scrie istorie prin absolutul sentimentelor lor.

Înşelatul în dragoste pune în perspectivă întreaga filosofie de viaţă şi forţează “victima” să-şi înfrunte nesiguranţele, fricile, ipocriziile, să-şi recunoască adevăratele nevoi şi să înceapă să le comunice deschis şi demn. Rugăciunile pot ajuta doar ca şi oază de reflexie şi meditaţie, altfel sunt doar o altă ipocrizie – a apela la divin doar atunci când suferi, e doar o manipulare inutilă şi o amânare a adevăratei înţelegeri.

Câteva din temele pe care le poţi analiza despicând firul în 4:

1. Mitul monogamiei. Necesar dar nicidecum obligatoriu. Este un mit foarte necesar, care creează societatea şi făureşte istoria umanului. La nivel de individ însă, pe termen lung, monogamia e mai degrabă o imposibilitate.

2. Sentimentul arogant că nu ai putea fi niciodată înlocuit. Da, pare atât de unic ce aţi simţit împreună. Şi aşa va şi fi, irepetabil ca nuanţă. Dar intensitatea unei alte iubiri poate fi la fel de mare.

3. Exagerarea că dacă partenerul a fost capabil de a te înşela înseamnă că nu te mai iubeşte sau exagerarea şi mai extremă că de fapt nu te-a iubit niciodată şi că totul a fost o minciună. Nu arunca cu noroi în atâtea amintiri frumoase, taxează doar concretul.

4. Autoamăgirea că tu nu ai putea niciodată să-ţi înşeli partenerul. Poate că deja ai făcut-o şi ţi-ai spus: ”nu e acelaşi lucru, nu se compară”, sau “nu a însemnat nimic”, sau ” a fost doar sex”. La fel ar putea fi şi situaţia în cazul partenerului tău care a călcat strâmb deşi tu îi aratasei calea, adevărul şi viaţa.

Pasul 2. Asumarea responsabilităţii. Cumva ai greşit – ori faţă de celălalt, ori faţă de tine.
De multe ori oamenii înşeală pentru că au nevoie de o validare pe care nu o primesc în relaţie. Înşeală pentru că e mai uşor în momente de criză personală să te conectezi cu un străin, fără alte responsabilităţi, pentru a împărtăşi câteva momente de plăcere anonimă primară.

Înşeală pentru că s-a ivit oportunitatea, pentru că instinctul e mai puternic de multe ori decât raţiunea, pentru că frica de moarte ghidează din umbră şi seducţia unui alt individ e o nouă confirmare a vitalităţii sale.

Pentru că pur şi simplu nu s-au oprit să îşi pună problema consecinţelor, ci au vrut plăcere aici şi acum. O fac pentru că au crezut că nu se va află niciodată, deşi privacy în epoca Facebook şi GPS devine o relicvă filosofică. Sau pentru că relaţia este într-un impas profund şi atunci aventura este un detur de la a confrunta adevăratele probleme din cuplu.

Deşi dorinţa de a fi în control te poate face să crezi că e mai bine să ştii totul despre aventura partenerului, uneori adevărul şi detaliile pot deveni obsesive şi pot sabota orice şansă de revenire. Nu insista să le ştii. Nu mai sparge parole, nu-ţi face profile false de FB să spionezi inamicul, nu e vorba că cel/cea cu care te-a înşelat e mai mult – de multe ori e mult mai puţin decât tine.

Această negociere internă între dragoste şi orgoliu te va pune în situaţia de a nu mai şti cine eşti. Pentru că te vei confrunta cu contradicţii – vei vrea să ierţi, dar nu vei vrea să uiţi.

Dacă vrei să cunoşti haosul adevărat, înşeală la rândul tău. Dar ar fi un non sens: e ca şi cum în loc să lipeşti la loc porţelanul care s-a spart, îţi spargi toate obiectele din casă ca să semene cu el. Te vei răzbuna, dar nu pe celălalt, ci doar pe tine.

Pasul 3. Iertarea. Nu vei fi fraier, ci înţelept.
Pe moment nu, îţi vei jura că nu o să ierţi şi nu o să uiţi niciodată. Din fericire, nu suntem atât de congruenţi cu tot ceea ce spunem şi odată ce au trecut impulsurile emoţionale de moment, vei descoperi religia omului modern: iertarea şi uitarea şi mai ales, învăţarea continuă din greşeli.

Nu va mai fi la fel, desigur. Va fi altfel. După ce ai vizitat şi infernul nu poţi să mai fii inocent. Dar iertarea e o necesitate, nu atât pentru celălalt, cât pentru tine. Otrava dezamăgirii trebuie epurată cu înţelegere şi acceptare a limitelor celuilalt. Şi să te ierţi pe tine, că nu ai prevăzut sau descifrat semnele trădării care au fost dintotdeauna acolo.

Pasul 4. Luatul de la capăt. Ar fi păcat de lecţie să nu o pui în practică dacă tot ai învăţat-o.

Chiar dacă partenerii sunt aceeaşi, relaţia nouă care începe are alţi parametri. Relaţia precedentă s-a rupt, începe o nouă poveste, nescrisă încă.

De evitat readucerea trecutului în prim plan, judecarea partenerului după ce a fost odată. Dacă ai găsit resursele să ierţi şi să mergi mai departe, şterge cu buretele trecutul. Dacă s-a înţeles de amândoi de ce s-a ajuns la trădare şi motivele au fost rezolvate, cu psiholog sau fără, fă-ţi un bine şi nu mai aduce trecutul în discuţie, nu-ţi verifica partenerul compulsiv şi nu te uita la el ca la călăul ce ţi-a castrat pornirile divine.

Dragostea şi relaţiile vor fi întotdeauna o realitate a vieţii tale. Nu te amăgi, nu o să rămâi solitar şi dezamăgit toată viaţa. Povestea ta, deşi atât de unică şi de neasemuită, se repetă cu mult mai mult decât o crezi. Rescriem cu toţii acelaşi scenariu, doar că unii dintre noi privesc înainte şi nu în oglinda retrovizoare.

de Sofia Dumitriu

E timpul pentru curățenie generală în suflete.

Îmi fac bagajul. Am ales cea mai încăpătoare valiză și vreau să pun acolo toate nemulțumirile, toate neîmplinirile, toate regretele, toate durerile.

Vreau să împachetez binișor visele care au rămas doar vise, momentele în care m-am simțit respinsă și neînțeleasă și momentele în care am fost umilită și înfrântă.

Apoi vreau să ordonez într-un colț al valizei lacrimi, frustrări, temeri, indecizii și alegeri proaste.

M-apuc să-mi caut prin suflet toate neajunsurile, trădările, minciunile și ipocrizia. Le strâng bine pe toate și le fac loc lângă celelalte lucruri din valiză.

Ciudat… credeam că e încăpătoare, dar după ce am pus toate astea văd că mai am doar puțin loc.

Sunt sentimente pe care le ținem în inima noastră timp îndelungat, sentimente care ne fac mai mult rău decât bine și pe care le târâm după noi deși simțim cum greutatea lor ne doboară umerii. Ne ia ani buni să le acumulăm și încă atât să ne descotorosim de ele.

Ne spunem că e imperios necesar să facem curățenie în casă, în camera în care stăm sau în spațiul în care muncim, dar nu considerăm vital să ne curățim din când în când și sufletul de toată mizeria pe care o adunăm. Purtăm mereu haine curate, dar preferăm să umblăm cu sufletul pătat și murdar.

E timpul pentru curățenie generală în suflete. Zilele par mai lungi și timpul trece mai greu când ne lăsăm striviți de o greutate pe care nu o putem duce.

Hai să facem curățenie. Hai să adunăm tot ce ne întinează într-o valiză mare și să o ducem undeva departe și să uităm locul.

Eu mi-am închis valiza. Mă simt mai ușoară. 

de Galea.G

Știi ce am făcut azi, Doamne?

M-am trezit dimineaţă fără niciun chef de viaţă…

În loc să mă bucur de lumina soarelui, i-am invidiat pe aceia care pot dormi până mai târziu, fără să mă gândesc şi la aceia care azi nu s-au mai trezit…

Am blamat soarta că trebuie să mă duc la servici, fără a mă gândi că alţi oameni nu au unde să muncească…

Când am ieşit din casă am înjurat ninsoarea care mă lovea peste obraji şi gheaţa de pe drum, fără să mă gândesc la oamenii obligaţi să stea în case şi la cei fără picioare, care nu mai pot merge…

Am detestat zgomotele făcute de mașini și de oameni, fără a mă gândi la aceia care trăiesc în liniște deplină…

Ce zi urâtă! – mi-am spus, fără să mă gândesc că alţi oameni sunt prin spitale sau că îşi conduc pe cineva drag pe ultimul drum…

Am ajuns la muncă şi fără să îmi dau seama am rănit cu privirea mea încruntată și cu răceala mea, fără să mă gândesc că fiecare om are propriile bătălii de dus şi că privirea mea posomorâtă i-ar putea adânci starea proastă…

Am mâncat în grabă, nemulţumită de hrana mea, uitând că atâtea suflete sunt înfometate. Şi nici nu am oferit din porţia mea de hrană celor de la masa mea...

Ziua a trecut foarte repede, iar eu nu am făcut nimic. A fost aceeaşi rutină zilnică, în care am uitat să mă bucur, în care am uitat să fac un gest pentru cineva, în care m-am gândit doar la mine și mi-am plâns de milă…

M-am gândit doar la lucrurile pe care nu le am și am uitat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am…

Iar seara m-am pus să dorm, uitând să Îţi mulţumesc pentru că am ajuns cu bine acasă, pentru primele raze de soare, pentru ninsoare, pentru gheaţă, pentru oameni, pentru sănătate, pentru hrană, pentru tot ceea ce am şi pentru speranţa zilei de mâine…

Şi am realizat câte lucruri excepţionale ar putea oferi o zi obişnuită…iar eu am uitat să mă bucur de ele…

sursa http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

”Libertatea înseamnă a fi ceea ce vrei din ceea ce poţi”

În fiecare moment al vieții tale, simte-te liber să te informezi, să analizezi și să decizi în funcție de ceea ce simți că este cel mai bine pentru tine.

Exersează libertatea:

- De a-ți iubi propria persoană și de a dărui această iubire și celorlalți, în mod necondiționat;

- De a-ți păstra inocența, entuziasmul, perseverența în ceea ce vrei și bucuria fără motiv a copilului din tine;

- De a-ți asculta Sinele pentru a răspunde la propriile tale întrebări;

- De a avea propriul punct de vedere și de a-l exprima cu curaj în fața celorlalți;

- De a face cât mai multe din lucrurile care îți aduc bucurie, împlinire și sentimentul de utilitate;

- De a crea ceva frumos, inedit, care îți pune în valoare abilitățile, talentul, creativitatea și unicitatea ta;

- De a alege clipa în care vrei să ieși din zona de confort, pentru a experienția ceva nou;

- De a alege momentul în care vrei să faci ceva pentru a-ți îndeplini un vis de demult avut, sau o dorință nou apărută;

- De a privi partea pozitivă din fiecare experiență, lăsând trecutul în urmă, făcând pace cu cine și ceea ce ești acum, pentru a te ridica atunci când alții te doboară și pentru a-ți continua călătoria mai înțelept, aunci când ceilalți te cred înfrânt;

- De a-ți alege prietenii, partenerul de cuplu și chiar de viață;

- De a decide unde, când și cu cine îți vei petrece cele mai frumoase zile ori momente din zile;

- De a te autoevalua prin prisma ta și a reușitelor, punctele tale tari și calitățile personale, relaționale și sociale;

- De a urma o carieră sau de a îmbrățișa una nouă, bazată pe cunoștințele, abilitățile și competențele tale, înnăscute și/sau dobândite;

-Și orice altceva este important pentru tine…

Exersează libertatea sub diversele ei forme, astfel încât, fie că ești singur, fie că nu, să poți decide tu ce e mai bine pentru tine, să nu faci ceea ce nu dorești, iar pentru ceea ce dorești, să ai curajul de a acționa dacă se poate și în beneficiul celorlalți sau, cel puțin nu în detrimentul lor, ori împotriva legii, asumându-ți responsabilitatea pentru efectele acțiunii tale! Fii liber, pentru a te simți în armonie cu tine însuți!

de Angela Carmen

Scrisoare din exilul minţii şi al inimii mele…

Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără…

Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi mângâie inimile prigonite, nedreptăţite. Mila Domnului ne urmează oriunde, oricând. Dorim sfinţenia, ontologic. Asta e foamea şi setea omului după desăvârşire, după har, după Duhul Sfânt, după Doamne, după îndumnezeire. Toţi sfinţii au suferit în felurite chipuri (dureri, ameninţări, cercetări, judecăţi, calomnieri, intrigi, ocări, dispreţ, insulte, batjocuri, temniţe, săbii ascuţite, lanţuri, cete de duşmani, priviri tăioase, rânjete mascate în miere veninoasă), până au dobândit cununa răbdării. Examene ale vieţii, curăţire. Le depănăm mai târziu în minte şi ne bucurăm de amintirea lor, în linişte şi cu detaşare. 

Fericiţi sunteţi voi, sfinţilor, de trei ori fericiţi. Fericiţi sunteţi că v-aţi făcut în toată lumea prieteni, voi, care sunteţi iubiţi şi de cei de departe şi de cei de aproape. Şi astăzi, şi mâine şi în veci de veci. În tot pământul, până la sfârşitul veacurilor, se cântă faptele voastre minunate, răbdarea voastră, chinurile, jertfa, nedreptăţile ce le-aţi suferit, mucenicia, cuvioşia, mărturisirea, arhieria. Unii, la prezenţa voastră, au scrâşnit din dinţi. Şi atunci şi astăzi mai fac asta. Din păcate, şi Hristos, din iconomie, dacă ar mai veni odată pe pământ oamenii L-ar mai răstigni, iar şi iar… Poate nu pe faţă, poate în ascuns, poate pe la colţuri. Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni, aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii.

Oamenii încă mai sunt însetaţi de sânge, de violenţă, de ură. Ştampilele încă mai pecetluiesc subiectiv vieţile într-o ruletă rusească. Stiloul lasă urme pe pagina neplânsă, nesimţită, neiubită. Tulburare, frământare, inimi răvăşite. Cruzime şi securitate. Intrigi bizantine, diplomaţii apusene. Managementul situaţiilor de criză între tradiţie şi postmodernitate. Analiza discursului şi imaginea sistemului internaţional contemporan. Protocol, lobby în toate domeniile. Strălucirea se termină cu primul strat de praf. Îmi ţin cuvântul şi vorbesc când îmi vine rândul. Şi nu e compromis! Cu cât ne răzvrătim mai mult cu atât mai mult ne depărtăm de centrul fiinţei noastre… Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie.

Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia.

Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama! Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă! Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire sfântă. Ne întâlnim în rugăciune.

Aşa e în viaţă: unul are de toate, altul nu mai poate de trudă. Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă!

Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit. Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.

de Hrisostom Filipescu

http://hrisostomfilipescu.wordpress.com

SACROTERAPIE - Deblocare energetică

Deblocare energetică – pasul 1

Primesc multe mesaje nefericite. Atâta nefericire răzbate din ele, încât pe unele nici nu le pot citi pănă la capăt…Am hotărât să ajut. A ajuta nu înseamnă a oferi viitorul pe tavă pentru câțiva lei, așa cum mulți dintre voi vă doriți…Am să vă învăț să vă ajutați singuri…bine, nu chiar singuri, Cu ajutorul lui Dumnezeu.
Sacro-terapia presupune vindecarea prin credinţă, rugăciune şi post. Nu ai nevoie de altceva. Niciun preot şi niciun alt terapeut nu va putea crede în locul tău. Acest tip de terapie îți este foarte la îndemână. România a fost invadată în ultimii ani de tot soiul de metode şi tehnici de vindecare bazate pe rugăciuni „de import”, majoritatea venite din îndepărtatul orient. N-aş vrea să crezi că sunt împotriva lor. Nu. Mă întreb doar dacă, înainte să alergi cu disperare către ele, le-ai încercat pe ale noastre. E drept că, la noi, se practică mai mult terapia înghesuirii la moaşte dar, dacă ai credinţă, poţi găsi şi biserici unde pe Dumnezeu nu l-a furat şi nu l-a înghesuit încă nimeni.De obicei, atunci când suntem bolnavi sau nefericiţi primul nostru gând şi primul reproş se îndreaptă către Dumnezeu, care ne-a „lovit” pe noi şi pe ai noştri. Am tot vorbit despre faptul că nu Dumnezeu este Cel care „ne dă” relele pe care le avem de îndurat. Ni le dăm sau le moştenim singuri, conservând matricile distructive ale strămoşilor noştri. Dumnezeu nu ne ţine binele cu forţa, acolo, în ceruri.Îți propun un experiment desfășurat pe parcursul a 40 de zile. Nu te costă nimic în afară de timpul și credința ta. Dacă simți că nu mai ai energie, că îți lipsește bucuria de a trăi, că viața ta se învârte în gol, repetitiv și obsedant. Înseamnă că te afli în blocaj energetic. Când trupul îți este bolnav, iei tratament.. Când sufletul ți se îmbolnăvește, nu crezi că are nevoie să fie tratat? De fapt, întâi ți se îmbolnăvește sufletul, apoi trupul…Medicamente sufletești sunt multe…iubirea, muzica sau….rugăciunea. Dacă alegi să începi programul de deblocare energetică propus de mine,, ia cu tine credința în Dumnezeu și atât. Este posibil ca, după primele zile, să ți se pară că viața ta se blochează și mai tare. Nu te speria și nu renunța Este un semn că răspunzi la acest program. De obicei, în a doua sau a treia săptămână, lucrurile încep să se aranjeze. Pentru cei foarte blocați, efectele benefice apar în a 4 a sau a 5-a săptămână….dar cazurile sunt foarte rare. Înainte să începem, avem nevoie să înțelegem cu mintea și cu sufletul rugăciunile pe care le vom rosti. Rugăciunile spuse mecanic, fără suflet – nu au putere. Hristos ne-a învățat să ne rugăm așa: Tatăl nostru Care ești în ceruri,- cănd spui TATĂL NOSTRU îți învingi egoismul, accepți și înțelegi că Dumnezeu nu te-a făcut doar pe tine. Tu esti legat de cei care au fost sunt și vor veni…adică de strămoșii tăi, de familia ta, de rudele tale, prietenii tai, oamenii din viața ta, orașul tău, țara ta și de toți oamenii de pe pământ sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe Pământ. Dumnezeu este alfa si omega, începutul și sfârșitul /Dumnezeu este Calea, Adevărul și Viața/ Voia lui Dumnezeu este întotdeauna mai bună decât voia ta, aceptând adevărul acesta, - spui cu tot sufletul - precum în cer, așa și pe pământ Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru hrana necesară vieții….după cum vedeți, rugăciunea nu spune dă-ne nouă cefele noastre de porc sau mașinile noastre scumpe/e important să înțelegi simplitatea vieții, să nu te lăcomești la hrană sau la un trai bazat pe false placeri și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților nostril. Dacă ceri iertare Lui Dumnezeu, dar tu in sufletul tău esti neiertător cu orice om din viața ta, spui rugăciunea degeaba. Când rostești precum si noi iertăm – iartă din tot sufletul tău și din toată inima ta, indiferent ce ti-ar fi făcut cineva și nu ne lăsa să cădem în ispită ci ne izbăvește de cel rău. Multe rugăciuni spun nu ne duce pe noi…este important sa întelegi ca nu Dumnezeu te duce în ispită,,, nu ne lăsa să cădem în ispită presupune ca Dumnezeu să fie ghidul suprem al alegerilor tale …să nu lași binele pentru a alege răul…prin rău se înțelege neiubirea. Că a Ta este împărăția și puterea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Deblocare energetică- pasul 2

Sacroterapia presupune vindecarea ansamblului mental- sufletesc prin rugăciune.

Blocajele energetice sunt cauzele pentru care acesta se află în suferință. Implicit și viața se află în suferință. Viața, nu este o entitate individuală, separată de om. Este chiar omul însuși pentru că Dumnezeu i-a dăruit-o făcându-l ceea ce este. Cel mai importnt centru energetic este acela de conectare la energia divină.

Suntem legați prin naștere la acest centru, dar…de-a lungul vieții noastre, părinții, societatea sau chiar noi înșine compromitem prin gândurile noastre legătura cu Dumnezeu.

Ce se întâmplă atunci când o cameră este nelocuită? Peste ea se așterne praful, mizeria și ea devine nesănătoasă vieții.

Și-acum să vă explic…

O zi are 24 de ore…în cele 24 de ore, omul emite un ocean de gânduri…câte dintre aceste gânduri sunt îndreptate către Dumnezeu și câte câtre fricilie noastre, grijile noastre, stresurile noastre, bârfele noastre sau toate celelalte nimicuri care ne compun viața? Realitatea este că au fost zile întregi, săptămâni, luni sau poate chiar ani în care m-aam gândit doar in treacăt la Dumnezeu. Și atunci de ce ne mirăm că am devenit o cameră locuită de paraziții propriei noastre existențe?! A pune jobul (am luat un exemplu aleatoriu) mai presus de Dumnezeu înseamnă că pe parcursul zilei te gândești de nenumărate ori la job-compus din ambiții și interese și poate nicodată la Dumnezeu. Gândurile și grijile jobului te consumă energetic, pe când, conectarea la Dumnezeu te hrănește energetic. Acum să nu înțelegeți că a te gândi la job este ceva rău iar a te gândi la Dumnezeu este ceva contemplativ, ca și cum ți-ai aminti că există un bătrân cu barbă și tu trebuie să te gândești la el. NU. A te gândi la Dumnezeu, înseamnă ca tot ceea ce faci intr-o zi să faci cu dragoste. Altminteri….devii o cameră goală…de iubire și plină de frică, mânie, frustrare Rugăciunea de astăzi este aceasta-

Doamne, Tu ești sensul existenței mele și suprema fericire pământească.
Spune acest lucru cu toată ființa ta și cu toată iubirea pe care o poți simți. Când faci din Dumnezeu reperul existenței tale, viața ți se umple de iubire. Și când ai iubire ai totul. Și înțelegi altfel totul. Și nu-ți mai trebuie nimic, pentru că ai deja!

Deblocare energetică – pasul 3

Am parcurs deja prima și cea mai importantă etapă a procesului de vindecare spirituală a vieții noastre prin sacroterapie.– am învățat să rostim cu inima rugăciunea Tatăl nostru și să ne concentrăm asupra naturii gândurilor noastre. Rugăciunea de astăzi se numește mica spovedanie. Fiecare dintre noi ar trebui să facă această rugăciune periodic (măcar duminica), dacă ne este prea greu să ne concentrăm asupra ei în fiecare zi. Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate darurile Tale și Te rog să mă ierți pentru tot ceea ce am gândit sau am făcut rău. Adeseori, darurile Lui Dumnezeu sunt atât de mărețe, încât de multe ori nu le vedem, pentru că nu le putem cuprinde, adică înțelege. Cei mai mulți dintre noi preferăm să măsurăm dărnicia Lui Dumnezeu în confortul material al vieții noastre. Chiar și așa……

Închide ochii și vizualizează tot ceea ce ai în viața ta, toate lucrurile tale , chiar și cele mai banale, cum ar fi telefonul mobil sau computerul care îți permite să mă urmărești în acest moment…. Dacă ți se pare că ai prea puțin și asta te nemulțumește profund, imaginează-ți pentru o clipă, cum ar fi viața ta fără puținul pe care crezi că îl ai…nu-i așa că ar fi mult mai grea?! Nemulțumirea este mama tuturor lipsurilor sufletești și materiale, în funcție de felul în care matricea nemulțumirii a fost moștenită și întreținută de fiecare dintre noi în parte. Este important să păstrați zilnic rugăciunea Tatăl nostru, dar spusă conștient, nu în grabă, ca și cum am bifa un task. În funcție de starea voastră, puteți apoi să alegeți oricare dintre rugăciunile pe care le vom parcurge împreună. Astăzi nu cerem nici un dar, astăzi doar MULȚUMIM

Deblocare energetică – Pasul 4

Uite-așa, pas cu pas, rugăciune cu rugăciune, viața noastră începe să capete o altă lumină. Astăzi vorbim despre frică. Frica și energia ei…Ce este frica? Psihologii au definițiile lor, preoții altele. Din punctul meu de vedere, frica este o formă de energie care, în funcție de intensitatea ei și planul de manifestare poate deveni distructivă, chiar nimicitoare pentru ansamblul mental sufletesc. Frica este o amprentă energetică atașată unor suferințe trecute, de care mentalul sau sufletul nostru nu se poate dezlipi. Dumnezeu nu are nimic în comun cu frica. Ființa de lumină pe care am întâlnit-o atunci când am fost în moarte clinică, nu mi-a dat nici măcar o clipă sentimentul de frică. De altfel, această experiență mi-a demontat complet gogorița cu *frica de Dumnezeu* pe care mi-au sădit-o în suflet, de mică., bunicii, părinții, preoții, societatea. Frica este omenească în forma ei incipientă, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, ea servește înstinctului nostru de autoconservare (ex ți-e frică să te arunci în apă adâncă, dacă nu știi să înnoți). Cum ajunge ea să devină patologică, irațională și să atârne ca un bolovan de ființa noastră este o ecuație care nu-l mai implică pe Creator, ci consecința alegerilor făcute de om. Cum poți merge înainte când, un ghem uriaș de frici te consumă energetic și te trage înapoi?! Singurul care nu a cunoscut frica păcătoasă a fost Domnul nostru, Iisus Hristos. A înfruntat fără să o cunoască, cele mai grele patimi imaginate de om. De aceea, atunci când mi-e frică, eu mă rog așa *Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătoasa*…dacă o spui din adâncul inimii, este imposibil să nu-ți recapeți echilibrul.

Deblocare energetică - pasul 5

Rugăciune pentru răbdare…Ce este răbdarea? Simt nevoia să vă repet că nu mă voi hazarda în definiții care țin de psihologie, filosofie sau religie. Este pur și simplu felul în care eu am înțeles-o și împart această cunoaștere personală cu voi. Răbdarea este una dintre cele mai nobile și frumoase energii care îmbracă spiritual omul. Este soră bună cu înțelepciunea. Marile blocaje energetice ale ființei umane se produc din nerăbdare. Răbdarea este rezultatul fericit al armonizării ființei noastre cu spațiul dintre dorință, acțiune și ceea ce noi numim timp. Dacă am putea înțelege că nu există timp, în formula în care credem noi că există, răbdarea ar deveni regina neîncoronată a vieții noastre spirituale. Cei mai mulți dintre noi suntem însă nerăbdători adică dizarmonici, vrem să ne impunem ritmul propriei vibrații, nesocotind armonia vibrațiilor individuale în mijlocul cărora suntem angrenați… de aici vin mare parte din erorile vieții noastre… pe scurt, imaginați-vă ce înseamnă să asculți o melodie "pe repede, înainte"…mai înțelegeți ceva din frumusețea liniei melodice?...așa se întâmplă și cu viețile celor nerăbdători…curg defazat, ca o melodie pe repede, înainte…Răbdarea se află la loc de cinste printre roadele spirituale, dacă n-o găsești în inima ta, degeaba o cauți în ală parte! "Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor; Împotriva acestor lucruri nu există lege" Galateni 5:22-23 Când simți că ai nevoie de răbare (sau orice este cuprins în citatul de mai sus), spune așa :"Pot totul prin Hristos, El este cu mine și mă sprijină"

Deblocare energetică – pasul 6

Orice acțiune are în spatele ei o motivație, un scop. Acțiunile dezordonate, fără scop ne poziționează în propria viață ca într-o barcă fără vâsle, care plutește în derivă. Uneori facem lucruri ciudate, de neînțeles, care au în spate motivații ascunse- pe care- atunci când pică jos măștile- greu ne vine să le credem și să le acceptăm. Dar, nu explicația psihologică face obiectul acestui articol, Conținutul, armonia sau dizarmonia gândurilor noastre în raport cu viața se reflectă fidel în faptele noastre. Am văzut mulți oameni (chiar eu însămi am făcut-o ani la rând) care își trăiesc viața în derivă, fără nici un scop. Am mai spus-o, o repet- tot mai bine este să trăiești după scopul tău, decât să n-ai niciun scop în viață. Dacă nu ai niciun scop în viață, asumă-ți riscul (mult mai mare) al unei călătorii ce cuprinde destinații incerte pe care poate nu ți le-ai dorit niciodată. Chiar și atunci când urmărești o direcție se întâmplă să ai surprize…imaginează-ți ce se întâmplă când te afli intr-o barcă fără vâsle, plutind în derivă…Refuzul de a vâsli echivalează cu refuzul de a-ți armoniza gândurile și de a le da un sens. Pe drumul dintre gând și faptă ne-am poticnit cei mai mulți dintre noi. Deși gândim frumos, nu știu cum se face, dar tot în derivă ne surprinde viața…pe unii dintre noi, firește…Hai să vorbim despre acest lucru…Neputința, neîncrederea în forțele proprii, refuzul de a acționa- vin din proasta gestionare a energiei conștiente. Pe parcursul unei zile, fiecare om are o energie conștientă epuizabilă. Consumând-o, organismul are nevoie de somn. Când te trezești, o iei de la capăt cu aceeași energie care se va epuiza într-o perioadă relativ scurtă. Ce faci cu această energie între două reprize de somn? Uneori o arunci pe fereastră, direcționând-o fără sens ( ex o femeie care se gândește nonstop la un bărbat care n-o dorește în viața lui, își risipește singură energia vitală). Și atunci, dacă îți arunci singură această energie pe fereastră, de ce te miri că nu-ți mai rămâne deloc pentru celelalte planuri ale vieții tale?...Deci …între gând și faptă există un suport energetic EPUIZABIL. Dacă nu știi să-ți distribui conștient această energie vei avea gânduri fără fapte sau fapte fără gânduri. Rugăciune pentru ca ceea ce gândim și făptuim să dea un sens armonios vieții noastre:DUMNEZEU ESTE PUTEREA MEA

Deblocare energetică – pasul 7

Printre cele mai mari certitudini și totodată temeri omenești- dacă nu chiar cea mai mare temere- este teama de moarte. Din perspectiva omului care a experimentat-o (eu), moartea este o eliberare, o trecere într-o altă dimensiune…și este mult mai frumoasă decât vă puteți imagina! Ar trebui să ne bucurăm atunci când un om moare…pentru cel trecut în neființă este doar o altă călătorie, atât de minunată! Atenție- în primul paragraf vorbesc despre moarte ca proces natural sau accidental, nu despre sinucidere. Sinucigașul este cel dintâi criminal, dacă îmi este permis să mă exprim așa. Sinuciderea este un păcat grav, care încarcă teribil sufletul omului, oprindu-l din evoluție. Gândurile sinucigașe sunt identice din punct de vedere al vibrației energetice cu gândurile unui criminal. Blocajul energetic provocat de gânduri suicidare sau criminale (inclusiv avort)…este grav…și mi-e greu s-o spun, dar sunt datoare s-o fac…este uneori ireversibil pe parcursul vieții celui în cauză. Ireversibil, dacă omul nu face nimic să-l trateze. Și se tratează greu…greu, pentru că cel care ucide sau gândește să ucidă este total în afara iubirii. Să readuci iubirea într-un suflet deșert este greu…dar nu imposibil.Dacă v-ați aflat într-o astfel de situație (avortul este o crimă și ne transformă în criminali, fie că ne place sau nu/ bărbatul este în egală măsură responsabil de acest păcat) Spovedania este un act religios necasar și tămăduitor. Dar nu suficient…De multe ori, omul aflat într-o astfel de situație învață din nou să iubească…prin suferință…Este important ca, atunci când experimentezi suferința după ce te-ai aflat în situația de mai sus, să nu te înrăiești, ci să devii mai bun. Cu fiecare suferință trecută cu dragoste, blocajul energetic pierde din forță, iar omul se simte din ce în ce mai bine.Deci – un om care a avut gânduri suicidare sau a experimentat gânduri sau fapte criminale (inclusiv avort) a provocat cel mai mare blocaj energetic al vieții sale. Chiar dacă viața omului își urmează cursul, blocajul energetic provocat nu dispare de la sine, fără ca omul să-l îndrepte! Fără spovedanie, este aproape imposibil să te deblochezi. Sunt absolut sigură că toate cultele religioase cuprind acest act, într-o formă sau alta. Nu știu să vă explic cum funcționează la nivel energetic acest act religios, dar am văzut o grămadă de oameni înainte și după spovedanie. Am fost surprinsă să constat că spectrul lor energetic era total diferit. Rugăciunea care ajută este aceasta: Psalmul 50

Deblocare energetică – pasul 8

Astăzi am să vorbesc despre acea energie direcționată cu rea voință către noi. Am alocat spații largi și am combătut adesea teoriile vampirismului energetic închipuit. Totuși, direcționarea gândurilor agresive către o țintă anume nu pare să fie o poveste care ține doar de scenariile unor seriale de gen. Sunt sigură că ați experimentat cu toții așa-numitul "deochi". Unii oameni sunt atât de agresivi energetic, încât i-aș numi tâlhari energetici. Despre ei se spune că sunt un fel de "piază" rea….sau că în urma lor *nu mai crește iarba verde*. Viața este plină de pitorescul ei…stiliste care te tund cu energie proastă și nu-ți mai crește părul… plante care se ofilesc din senin, dacă o astfel de persoană zăbovește mai mult timp în preajma lor Disperații, invidioșii și nemulțumiții agresează mereu energetic. Uneori își dau seama, alteori nu…Ce este de făcut? Nu este creștinește să agresezi și tu. Dar nici nu este sănătos să rămâi în bătaia agresorului. Te poți proteja!. Simți imediat un astfel de om. Uneori îți dă o stare proastă sau una de amorțeală, deloc naturală. Rareori, agresorul energetic îmbracă haina unei bune dispoziții molipsitoare. N-ai mai pleca de lângă el, deși nu aveți nicio mare afinitate …totuși, imediat ce o faci, încep să ți se întâmple rele. Aceasta din urmă este cea mai periculoasă formă de agresiune energetică, întrucât atacă straturile profunde ale slăbiciunilor tale sufletești și se hrănește cu energia lor. Important- nu huli și nu agresa la rândul tău. Încearcă să te repliezi rapid și să-ți recapeți echilibrul energetic. Te ajută întotdeauna, fără excepție dacă spui cu toată credința -*În NUMELE MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, piei satano, cu toate uneltirile tale!* Repetă această rugăciune până când simți că ești din nou în echilibru energetic.

Deblocare energetică- pasul 9

Acest pas încheie primul cerc energetic al celor 40 de zile de sacroterapie. Au fost 11 zile grele, pe alocuri eu chiar m-am aflat în colaps energetic. V-am învățat *mișcările* necesare deblocării, a venit timpul să le exersați singuri. Voi continua până la sfârșitul celor 40 de zile să postez, stați liniștiți. Astăzi vă voi învăța să ințiați cercul de protecție energetică. Fiecare dintre voi și-l poate construi. Cine nu face acest lucru, nu va rezista până la finalul acestei experiențe. (în sensul că va abondona sau va eșua în programul de deblocare). Practic, pasul 9 este un prag. Ca să-l treci, adică să fii capabil să-ți construiești propriul cerc, e necesar să-ți fi ridicat deja vibrația și să fi înțeles disfuncțiile majore ale vieții tale. IMPORTANT

Un cerc de protecție are dublu sens

1. păstrează la nivel benefic vibrația propriilor gânduri, eliminând conținutul lor distructiv

2. ne protejează de influențele externe cu caracter dizarmonic

Pe românește, întâi te aperi de tine și apoi de alții. Sper că m-am făcut bine înțeleasă. Spre deosebire de rugăciunile pe care le recomandam seara, înainte de culcare, cercul de protecție se inițiază dimineața, la răsărit. Construiește-ți mental un cerc cu o rază de cel puțin doi metri în jurul tău( nu trebuie să fie nicio ființă pe această rază). După ce ai spus rugăciunea Tatăl nostru- cu inima și cu prezența ta totală –repeți de 3 ori următoarele cuvinte- "Niciun gând malefic, nicio energie distructivă nu poate pătrunde în straturile profunde ale conștientului, subconștientului și inconștientului meu- nici în alfa, nici în beta, nici în teta. Sunt total conectat/ă la energia divină, lumina Lui Dumnezeu mă călăuzește"Dacă ai vibrația ridicată, acest exercițiu este foarte ușor iar în timp ce îl faci simți un soi de energie benefică coborând prin creștetul capului, prin toată ființa ta și desenând un cerc luminos în jurul tău. Dacă nu ți-ai însușiit bine pașii și nu ți-ai ridicat vibrația la un nivel minim necesar practicării acestui exercițiu, nu simți nimic- dimpotrivă, devii nervos și irascibil. Întărirea cercului se face de 3 ori, la distanță de nouă zile. Apoi, de câte ori simți…(De ce sunt necesare cifrele de 3 ori, la 9 zile… Când trupul îți este bolnav, atacat de viruși, iei medicamente la oră fixă. Așa și cu planul energetic. Acționând cu ritmicitate, se generează un flux energetic puternic, mult mai eficient).SUCCES!

Deblocare energetică – pasul 10

Ieri v-am învățat să inițiați cercul de protecție. Sper din suflet că a fost o reușită. Simt nevoia să vă repet: Un cerc de protecție are dublu sens

1. păstrează la nivel benefic vibrația propriilor gânduri, eliminând conținutul lor distructiv

2. ne protejează de influențele externe cu caracter dizarmonic

Pe românește, întâi te aperi de tine și apoi de alții. Acestea fiind spuse, practic, ați repus bazele unui "schelet" energetic solid și sănătos. Gîndurile care se țes în jurul lui sunt exclusiv responsabilitatea voastră. Cuvântul cheie și totodată sistemul de referință este IUBIREA. Orice gând trebuie să treacă prin filtrul iubiriii. Chiar dacă nu vei deveni un ocean de iubire (este imposibil să nu emiți uneori gânduri cu vibrație joasă), aplicând filtrul iubirii, vibrația ta va deveni mai curată, rămânând în spectru benefic. Adică, orice faci, fă cu iubire…Rugăciunea de astăzi este destinată susținerii acestui cerc de protecție inițiat la pasul 9. Psalmul 90

Deblocare energetică - pasul 11

În mod normal, nu este recomandat să citești mai mult de 3 psalmi într-o zi. Psalmii sunt rugăciuni extrem de puternice. Este important șă fii pregătit înainte- obligatoriu pasul 10(Tatăl nostru, Mica spovedanie,…) NICIODATĂ NU CEREM CEVA LUI DUMNEZEU , înainte să parcurgem CONȘTIENT pasul 10 – adică ne recunoaștem greșelile și mulțumim. În funcție de nevoile fiecăruia – Psalmii sunt grabnic ajutători Repet ce v-am spus inițial, nu este indicat să citiți mai mult de 3 Psalmi pe zi. Nu aveți antrenamentul vibrațional necesar, ei sunt foarte puternici și vă pot dezechilibra. E ca atunci când un sportiv ridică o greutate necorespunzătoare grupei sale, adică mult mai mare. Dacă sunt spuși conștient, fac minuni! Sunt multe site-uri cu Psalmi de folosință, vă redau mai jos cîteva trebuințe:

- sănătate- Psalmul 37, 90

- frică, lucruri necurate, ocrotire- Psalmul 6, 13, 33

- pentru scăpare de dușmănie, ură Psalmul -3, 30, 31

- pentru muncă – Psalmul 60, 74, 144

- pentru scăpare de sărăcie, datorii – Psalmul 20

Deblocare energetică – pasul 12

Legătura cu Dumnezeu ne transformă în luminițe…unele abia pâlpâie, altele strălucesc de-a dreptul…după cum și inima noastră primește Lumina Lui Dumnezeu.

Adeseori, ieșind de la SF Maslu, se întîmpla să văd câte un cerșetor care cerea o bucată de pâine de-abia slujită. *Nu-i da fată, ești proastă! Îi dai din sporul tău*…degeaba Maslu…nici un folos n-a avut creștina. Am mai auzit și pe-asta *îmi ia din norocul meu*…nu există așa ceva! Unii oameni împrăștie o lumină mare în jur, alții abia pâlpâie…Ce se întâmplă atunci când o luminiță mică, abia pâlpâitoare se așează lângă un far? Nu mai luminează farul din cauza ei? Nicidecum…

Dar atunci când o luminiță pâlpâitoare se așează lângă altă luminiță care abia pâlpâie?..crește puțin luminozitatea…dar foarte probabil să orbecăie amândouă… vă dați seama câte luminițe pâlpâitoare sunt necesare ca să lumineze cât de cât? Pe românește- după ce că abia pâlpâim, nici nu suntem uniți unii lângă alții… ( notă: a fi unit nu înseamnă să ne adunăm în secte în care învățăm să suflăm unul in lumina celuilalt/ a fi unit înseamnă a iubi, pur și simplu!) Așa sunt și sufletele noastre, ca luminițele…Oamenii egoiști abia pâlpâie…oricâtă bunăstare și afecțiune i-ar înconjura, lumina sufletului lor nu-i ajută să vadă mai departe de ei înșiși. Egoismul naște nefericire…iar sufletele nefericiților sunt aproape stinse…Rugăciunea de astăzi

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, luminează-mi sufletul ca să nu orbecăi prin hățișurile vieții mele!

de Alina Maria Neagu
Dacă doriți să listați această postare, o puteți face accesând link-ul de mai jos
sursa http://www.scribd.com/doc/123124289/Sacroterapie-by-Alina-Neagu

REÎNCARNAREA, INCOMPATIBILĂ CU CREDINȚA ORTODOXĂ

Ce cred adepții karmei și ai reîncarnării?

Potrivit cu principiile religiilor orientale (mai ales hinduismul și budismul), ale ocultismului și, în general, ale «Noii Ere», după moartea trupească, sufletul intră în trupul altui om, animal și chiar plantă. Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare.

Noua viață va depinde, spun ei, de viețile anterioare pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit celor spuse de adepții acestei teorii. Aceasta înseamnă cuvântul karma.

Această teorie presupune o revizuire a lui Dumnezeu, a omului și a lumii, teorie cu totul incompatibilă cu Creștinismul. Adică presupune că Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconștiință impersonală”. Omul nu este nici persoană, nici creația lui Dumnezeu. Scopul omului este să se stingă ca o picătură în oceanul „supraconștiinței universale”. Lumea nu este creația lui Dumnezeu, ci se identifică cu Dumnezeu (un monism panteist extrem).

Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este lege, așa cum vor să-l prezinte adepții lui, ci o convingere religioasă a lor nedovedită. Împreună cu răspândirea acestor teorii merge și mulțimea ofertelor corespunzătoare în spațiul parareligiei contemporane și al ereziilor. Este ascuns de către adepții acestei teorii faptul că este mult mai probabil (totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se reîncarneze cineva în animal sau în existență demonică, decât în om.

Într-o carte hindusă de mare autoritate cum este „Legea lui Manu” se menționează o povestire alegorică: O broască țestoasă trăiește în adâncul mării și-și scoate capul la suprafață o dată la o sută de ani. În același timp un inel plutește la suprafața apei. „Pe cât este de nesigur să treacă capul broaștei prin inel, încă pe atâta de nesigur este să se reîncarneze o ființă după moartea ei într-un trup omenesc.”

De când?

Această înșelare este foarte veche. Ea a fost transmisă lumii antice prin oracolele vechi și prin „misterele” idolatre. Astăzi i se face propagandă prin mass media și este oferită mai ales prin guruism, adică prin toți acei dascăli, chipurile, iluminați, care vin din Orientul Îndepărtat. Potrivit cu credința religioasă a karmei și a reîncarnării, sufletul se supune unui nesfârșit ciclu de nașteri și morți care se repetă ca o continuă tortură (samsara). Din această tortură făgăduiește guru că-l va elibera pe om, dacă discipolul său se va preda în întregime. Singurul mod, spun ei, de a ieși cineva din această continuă tortură este „să acționeze fără atașament”. O aparentă faptă bună, atunci când se face cu o implicare emoțional-ființială, are drept consecință acumularea de karma, în timp ce, chiar și o crimă, atunci când se face fără acest atașament, cel care acționează nu acumulează karma.

Consecințe

Aceasta însă are drept consecință răsturnarea temeliilor pe care se bazează societatea noastră și toate celelalte societăți, care, chiar și într-o mai mică măsură, se raportează la modul de viață propus de Creștinism. Aceasta înseamnă că, dacă va primi cineva această lege pseudoștiințifică, nu va putea cere responsabilitate de la nimeni pentru nimic, nici nu are sens să se nevoiască pentru ceva mai bun, de vreme ce pentru toate este de vină karma. În felul acesta dispar persoana, libertatea, responsabilitatea, dragostea. Victima, nu numai că nu trebuie să-l tragă la răspundere pe chinuitor, ci, dimpotrivă, trebuie să simtă că fără el „nu ar fi putut să-și îndeplinească karma sa”.

Așa cum s-a spus, nu există o teorie mai convenabilă decât aceasta pentru orice elită socială a oricărei epoci.

Prin această prismă, lupta pentru libertate, dreptate socială, asistență socială, pentru orice îmbunătățire a condițiilor de viață nu are absolut nici un sens. Și nu numai aceasta, ci chiar este condamnată, deoarece îi împiedică pe oameni „să-și îndeplinească karma lor”.

Este foarte important să spunem că învățătura despre karma constituie acea bază teoretică pe care, sprijinindu-se guru, își ridică pretențiile pentru supunerea totală a discipolilor lui. Și aceasta pentru că omul, spun ei, nu poate singur să se elibereze, ci are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor i-l poate da numai „omul-dumnezeu” guru.

Concepția că viața de acum este determinată de karma vieților anterioare, îl aruncă pe adeptul acestei teorii într-o disperată căutare prin „retrospectiva în viețile anterioare”, care se face de obicei prin hipnoză. Dar prin hipnoză, așa cum se practică în spațiul ocultist extins, omul își deschide în chip primejdios ușa sufletului său pentru lucrările demonice. În afară de aceasta, îi prezintă, de obicei, idei care au drept consecință completa subminare și răsturnare a relațiilor sale familiale și sociale. De pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa, în viața anterioară a fost mama sau sora sa etc. Este limpede că aceste concepții pot distruge familii sau pot crea relații afară de fire.

Doctrina karmei și a reîncarnării face imposibilă crearea relațiilor interpersonale, care se sprijină pe unicitatea persoanei, de pildă în cadrul căsătoriei sau a vieții familiale.

Puncte slabe

Unul din punctele slabe a acestei doctrine este faptul că adepții ei sunt în imposibilitate de a justifica lipsa amintirilor din viețile anterioare. Dacă însă, așa cum spun ei, în această viață ne aflăm „ca să ne primim lecția și să evoluăm”, atunci cum se face că nu ne aducem aminte de faptele pentru care plătim? Cum vom fi învățați de ele de vreme ce nu ni le amintim?

Adepții teoriei reîncarnării care în același timp – ca cei ce aparțin spațiului ocultist extins - sunt și discipolii spiritismului, adică ai credinței în comunicarea cu „lumea spiritelor”, cad într-o vădită contradicție. Și iată de ce:

Dacă este adevărat, așa cum cred ei, că în timp de 49 de zile sufletul mortului se reîncarnează, atunci cu care suflete ale celor morți comunică medium-urile (spiritiștii)?

Dacă este adevărată teoria reîncarnării, atunci teoria spiritismului este o minciună. Și invers. Desigur, noi știm că amândouă sunt minciuni.

Un alt argument din istorie și matematică. Faptul că populația pământului s-a înmulțit în ultimele două secole de la unul la șase miliarde de oameni, arată cât de mincinoasă este teoria despre karma și reîncarnare. Ce s-a întâmplat oare de s-a petrecut o astfel creștere explozivă? Unde au fost aceste suflete? Și de ce până atunci nu au luat trup omenesc?

Incompatibilă cu Credința Ortodoxă

Fără îndoială învățătura despre karma și reîncarnare este anticreștină. Sfântul Apostol Pavel o spune foarte clar: „Este rânduit oamenilor odată să moară, iar după aceea judecata.” (Evrei 9, 27).

Este cu totul fals ceea ce învață discipolii înșelării reîncarnării, adică faptul că, chipurile, reîncarnarea a constituit o învățătură și a Bisericii până în secolul al VI-lea. Însă Istoria Bisericească și scrierile patristice dezmint aceasta.

Argumentul ocultiștilor care susțin că, chipurile, Sfânta Scriptură învață despre reîncarnare, spunând că Sfântul Ioan Botezătorul este reîncarnarea lui Ilie, potrivit textului: „Ilie a și venit… Atunci au înțeles ucenicii că despre Ioan Botezătorul le-au zis lor.” (Matei 17, 12, 13), este naiv. Ei uită că, potrivit teoriei lor, pentru a se putea înfăptui reîncarnarea trebuie să premeargă moartea. Dar Proorocul Ilie nu a murit.

Erminia textului evanghelic de mai sus este simplă: Arhanghelul Gavriil îi spune tatălui Cinstitului Înaintemergător: Ioan va veni „cu duhul și puterea lui Ilie”, adică va avea harisma profetică și îndrăznirea Proorocului Ilie.

Pe de altă parte, dacă Hristos ar fi primit reîncarnarea, nu ar fi înviat morți, ci s-ar fi limitat numai la a le mângâia rudele.

Dar ceea ce este mai semnificativ pentru noi creștinii este faptul că această rătăcire a reîncarnării amenință să anuleze întreaga Evanghelie a mântuirii în Hristos, adoptând mincinoasa (luciferica) „evanghelie a șarpelui”, adică învățătura auto-evoluției, auto-realizării și auto-mântuirii. Pentru adepții Noii Ere nu Dumnezeu este Cel care coboară la neputința omului, ci omul, prin reîncarnări, urcă și se face dumnezeu, numai cu propriile sale puteri. El care acceptă această teorie antihristică a reîncarnării, se scoate pe sine din cadrul Bisericii lui Hristos, deoarece:

Nu acceptă Simbolul Credinței în care mărturisim că Hristos a înviat din morți și-L așteptăm să vină la a Doua Sa Venire. În Simbolul Credinței mărturisim două Veniri ale lui Hristos și nu o mulțime de reîncarnări ale Sale, așa cum cred ocultiștii, care încearcă să distrugă unicitatea Persoanei lui Hristos și venirea Lui în lume ca Dumnezeu și Mântuitor. În Simbolul Credinței mai mărturisim că așteptăm și învierea noastră și învierea tuturor morților și nu nesfârșit ciclu de reîncarnări.

Neagă distincția dintre Creator și creatură.

Neagă Judecata viitoare.

Neagă unicitatea, libertatea și responsabilitatea persoanei umane, de vreme ce acolo toate funcționează în cadrul unei necesități oarbe.

Neagă dragostea. Cuvintele „a se bucura cu cei ce se bucură și a plânge cu cei ce plâng” (Romani 12, 15) sunt considerate de către adepții karmei și ai reîncarnării nu o virtute, ci o slăbiciune și alipire care te împiedică să auto-evoluezi. De asemenea, pentru noi trupul omenesc nu este închisoarea sufletului, ci biserică a Sfântului Duh, Care se află în noi. Viața nu este pedeapsă și osândă pentru faptele săvârșite, chipurile, în viețile anterioare, ci dar al lui Dumnezeu. Moartea nu este o eliberare, ci este „roada păcatului” și este îngăduită de Dumnezeu „pentru ca păcatul să nu devină fără de moarte”. (În timp ce pentru dascălii reîncarnării pedeapsă este viața, iar nu moartea).

În sfârșit, această înșelare, adică faptul că nu există nimeni care să ne ceară socoteală pentru faptele noastre, se dovedește a fi o minunată măiestrie a diavoului celui ucigaș de oameni pentru vânarea de adepți-victime.

Parareligia îi adoarme pe oameni, făgăduindu-le o mulțime infinită de posibilități, satisfacerea patimilor și nici o responsabilitate. Dar după moarte sufletul nu se poate pocăi. Evanghelia propovăduiește: „Acum este vreme bine-primită; acum este ziua mântuirii”. Acum, în această viață, se judecă viitorul nostru veșnic.

Sursa: PARAKATATHIKI 

Traducere: Ierom. Ștefan N.

Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos

Atunci, ce anume este Iubirea?

Iubirea nu controlează un partener, nu înseamnă milă sau îngrijorare faţă de familie şi prieteni şi nu reprezintă nici succesul profesional şi nici posesiunile.

Iubirea nu depinde de faimă, statut social, bunăstare financiară sau părerea celorlalţi despre tine.

Iubirea nu este o cruciadă în numele credinţelor personale.

Iubirea nu necesită înţelegerea tehnicilor spirituale mistice, a componentelor vieţii, în continuumul care cuprinde întregul timp şi spaţiu sau a legilor universului.

Atunci, ce anume este Iubirea?

În termeni simpli, Iubirea este Dumnezeu care Se împărtăşeşte tuturor creaţiilor Sale.

Iubirea este forţa vindecătoare a universului.

Iubirea e parte din suflet şi tot ce are nevoie este ca voi să acceptaţi aceste senzaţii înnăscute de iubire a celorlalţi şi de a primi iubirea lor.

Iubirea nu are limite, nu are graniţe, când este vorba despre amplitudinea sa.

În exprimare, Iubirea înseamnă a-i trata pe ceilalţi cu bunătate, corectitudine, onestitate, compasiune, întrajutorare şi solicitudine. Dacă se poate spune că iubirea are „ingrediente”, atunci cele de mai sus ar reprezenta câteva dintre ingredientele exprimării dumnezeieşti, în acţiune.

A şti că tu şi Dumnezeu şi toate celelalte creaţii ale lui Dumnezeu sunteţi inseparabili – înseamnă iubire.

A şti că Pământul este o fiinţă sensibilă şi conştientă şi a-i respecta toate formele de viaţă – înseamnă iubire.

A înţelege că nimeni nu îi poate cunoaşte pe ceilalţi, la nivelul sufletului şi de aceea să nu-i judeci, dar nici să nu le aprobi o acţiune considerată nedreaptă – înseamnă iubire.

A-ţi asculta sinele dumnezeiesc, înseamnă iubire.

A trăi o viaţă care încurajează iubirea de sine, înseamnă iubire.

A simţi tu însuţi bucurie, când o vezi în ceilalţi, înseamnă iubire.

A face ceva care îi aduce bucurie altuia, înseamnă iubire.

A te ierta pe tine şi pe ceilalţi, înseamnă iubire.

A împărţi din toată inima, înseamnă iubire.

A face fapte bune, fără a le ataşa aşteptări, înseamnă iubire.

A simţi pace în inimă şi în minte, înseamnă iubire.

Fiorul tăcut pe care îl simţi, atunci când vezi un apus sau auzi cântecul unei păsări, înseamnă iubire, iar un zâmbet reprezintă una dintre cele mai simple şi mai strălucitoare expresii ale iubirii.

În fiecare sau în toate aceste situaţii, precum şi multe altele cu care vă puteţi întâlni şi în care ştiţi instinctiv că sunteţi Iubire în acţiune, voi vă exprimaţi iubirea pentru şi de Dumnezeu.

sursa facebook

Oracolele, persoane posedate de diavoli

Oracolele erau acele persoane care ghiceau anumite lucruri din viitor. Cuvântul "oracol" provine din limba latină, de la verbul "orare", care înseamnă "a vorbi". În antichitate, oracolele erau considerate drept o sursă de înţelepciune divină şi capabile de a profeţi cele viitoare. Datorită capacităţii lor de a ghici cele viitoare, aceste persoane erau cinstite drept locaşuri vii ale unor dumnezei, ele locuind în temple şi aducându-li-se nenumărate daruri.

Tradiţia spune că pretextul naşterii primului oracol l-a constituit existenţa unui orificiu în pământ, din care emanau aburi naturali. Când un cioban a descoperit cel dintâi acest orificiu, afectat de aburi, a început de îndată să murmure cuvinte neînţelese, al căror conţinut a fost socotit profetic. De acest orificiu se leagă apariţia primului oracol.

Oracolele, persoane "cu puteri supranaturale" 

Oracolele erau văzute drept un soi de "portaluri" prin care Dumnezeu vorbea direct oamenilor. Persoanele-oracol difereau de persoanele care se îndeletniceau cu ghicitul în semne (în zborul păsărilor, în urmele animalelor sau în alte asemenea lucruri din natură). În acest sens, oracolele nu ghiceau pornind de la vreun semn material exterior lor, ci pur şi simplu începeau să vorbească brusc despre lucruri necunoscute încă.

Cel mai cunoscut oracol din antichitatea grecească a fost Pitia, preoteasa zeului Apollo, al cărui templu se află în localitatea Delfi. Dintre oracolele vremii respective, numai templul din Delfi găzduia un oracol-femeie, pe când toate celelalte găzduiau oracole-bărbaţi. Alături de preoteasa-oracol din Delfi, amintim aici şi alte persoane-oracol din antichitate: Dodona; Asclepius din Epidaurus; Trofonius din Livadia; Oropos; Bură; Ammon din Libia; Didima din Asia Mică; Apamea din Siria; Cumae din Italia.

 

Templul Oracolului din Delphi

Înainte de venirea Mântuitorului, politeismul fiind extrem de răspândit în rândul popoarelor antice, influenţa socială a oracolelor era una covârşitoare. De multe ori, pentru ca oracolul să fie satisfăcut şi să continue să ofere unele descoperiri, în loc de daruri în bani şi produse, acestuia îi erau aduse jertfe omeneşti.

Metoda de aflare a celor dorite era una bine definită în vreme, şi anume: oracolul locuia într-un templu imobil, cel care avea nevoie să afle vreun sfat sau vreo soluţie trebuind să vină în locul cu pricina; odată ajuns în templu, cel în cauză îşi prezenta darurile sale, iar mai apoi rostea întrebarea sau descria problema care îl măcina; mai apoi, căzând într-o stare de delir (transă), oracolul începea să rostească anumite cuvinte neclare; mesajul transmis de oracol era întotdeauna consemnat şi interpretat de un preot sau o preoteasă a templului.

Cum se consulta un oracol antic ?

Cel ce voia să-i adreseze întrebări oracolului trebuia să îndeplinească un ritual de purificare, la izvorul Kastalia, şi să plătească o taxă pentru a se aduce o jertfă la marele altar al zeului Apollo, fără de care nu era îngăduită intrarea în templu. De obicei erau jertfite capre, câteodată porci şi, rareori, tauri. Pentru a se considera că jertfa a fost primită, trebuia ca, în momentul stropirii animalului, acestuia să-i tremure toate mădularele; altminteri, prezicerea era amânată. Apoi, cei care urmau să pună întrebări pătrundeau în spaţiul din faţa altarului. Femeilor le era interzisă intrarea în acest sanctuar.

Pitia fusese o tânără provenind dintr-o familie aristocratică din Delfi. Înainte de prezicere, săvârşea şi ea un ritual de curăţire în izvorul Kastalia. După aceea, ea intra în templu şi tămâia partea de sus a sanctuarului. Apoi cobora scara ce ducea la oracolul principal şi se oprea în faţa trepiedului de unde prezicea. În această sală se spune că există o statuie de aur a lui Apollo, mormântul lui Dionisos şi aşa-numitul "ombilic" (o gaură în pământ, din care ieşeau aburi naturali). 

Pitia

În continuare, Pitia se aşeza pe trepied, bea apă luată din izvorul Kassotida, mesteca frunze de dafin şi se apleca asupra ombilocului amintit, pentru a inhala aburii ce ieşeau din pământ. În cele din urmă, ea ajungea la un delir paroxistic, iar atunci cei interesaţi trebuiau să adreseze întrebările cu voce tare zeului. Răspunsurile erau date de Pitia prin şoapte neinteligibile, transcrise şi traduse în formă versificată de către preoţi.

Cel interesat nu trebuia să întrebe despre lucruri banale, vagi sau prea generale. Răspunsurile oracolului erau, dimpotrivă, neclare şi ambigue. Adresantul întrebărilor era totdeauna nevoit să ceară ajutorul tâlcuitorului pentru a-i explica prezicerea.

Oracolele, persoane posedate de diavoli 

Persoanele numite "oracole" erau posedate de diavoli, precum reiese din însăşi practica de ghicire şi din comportamentul lor: zeul-diavol îl lua în stăpânire pe oracol şi vorbea prin el; oracolul cădea în extaz, se comporta nebuneşte, rostea cuvinte confuze şi emitea sunete nearticulate, întrerupte de mugete şi urlete; lângă oracol se afla întotdeauna un "tâlcuitor", care transcria şi explica celorlalţi cuvintele oracolului.

Căderea în extaz era unul dintre semnele cele mai clare care indicau celorlalţi o legătură cu suprafirescul. Cu toatea acestea, aşa-numita "cădere în extaz" nu era, de fapt, decât o stare de delir, asemănătoare celei dobândite în urma consumului de droguri. Pitia, despre care am amintit mai sus, inhala aburii care se emanau din străfundurile pământului şi mesteca frunze de dafin. În majoritatea oracolelor era practicată utilizarea zilnică a narcoticelor (droguri).

Trecând peste aceste detalii văzute, întrebarea fundamentală rămâne însă următoarea: "Cine este zeul care îl ia în stăpânire pe oracol şi vorbeşte prin el?" Un bun răspuns cred că îl putem afla în Sfânta Scriptură, unde citim despre Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila, care, propovăduind prin Macedonia, mărturisesc următoarea întâmplare:

"Odată, pe când ne duceam la rugăciune, ne-a întâmpinat o slujnică care avea duh pitonicesc şi care aducea mult câştig stăpânilor ei, ghicind. Aceasta, ţinându-se după Pavel şi după noi, strigă, zicând: Aceşti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Preaînalt, care va vestesc vouă calea mântuirii. Şi aceasta o făcea timp de multe zile. Iar Pavel, mâniindu-se şi întorcându-se, a zis duhului: În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc să ieşi din ea! Şi în acel ceas a ieşit. Şi stăpânii ei, văzând că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au dus în piaţă, înaintea judecătorilor" (Fapte 16, 16-19).

Oracolele, atât cele vechi, aflate în templele zeilor, cât şi cele actuale, aflate prin locuri urătoare de Dumnezeu, se află cu adevărat sub posesia unui duh necurat, potrivnic Duhului Sfânt. Aşadar, acest duh, pe care idolatrii îl numesc "zeu" sau "putere spirituală", nu este altcineva decât diavolul, camuflat în fel şi chip, în încercarea de a-i înşela pe oameni.

Una dintre dorinţele diavolului este aceea de a fi slujit şi venerat ca "dumnezeu", în locul Adevăratului Dumnezeu. Este impresionantă constatarea că, în toate colţurile planetei noastre, din antichitate şi până astăzi, "minciuna cea veche", înşelătorul oamenilor, "şarpele" cel de demult, Satana, se străduieşte din răsputeri să se impună lumii ca "dumnezeu".

Pentru un creştin cu o minimă experienţă duhovnicească dăruită de Hristos în Duhul Sfânt, lucrurile sunt mai mult decât limpezi. Avem de-a face în acest caz cu oameni care nu sunt pur şi simplu "influenţaţi" de către diavoli, ci "stăpâniţi" în întregime de aceştia. Învăţăturile lor, oricât de seducătoare ar putea părea, sunt invenţii demonice, care au drept scop îndepărtarea oamenilor de adevăr şi de viaţa adevărată, călăuzirea lor pe cărările întunecate ale minciunii şi ale autodistrugerii. Aceştia nu sunt altceva decât "hristoșii mincinoşi", despre care însuşi Domnul Iisus Hristos ne-a avertizat cu mai bine de două mii de ani în urmă:

"Şi atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, aici este Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi. Se vor scula hristoși mincinoşi şi proroci mincinoşi, şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în rătăcire, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama. Iată, dinainte v-am spus vouă toate" (Marcu 13, 21-23).

de Teodor Danalache

sursa aici

Nimic din ceea ce primeşti nu ţi se cuvine pur şi simplu.

Înalță-ți privirea spre cer și lasă-ți sufletul să zboare în imensitatea acestuia pentru a culege puterea de care ai nevoie, umple-ți sufletul de bine, învață să zâmbești, învață să dăruiești, un gest, o vorbă bună, o vorbă blândă, dar mai ales, nu uita să mulțumești și viața ta se va schimba!

Cuvintele se pricep la fel de bine să hrănească sufletul şi să taie mai adânc decât sabia. Uneori sunt voluptuoase ca fructele. Elastice, aromate. Alteori strălucesc intens, ca nişte cai în plină alergare. Vibrează continuu. Câteodată le purtăm la glezna inimii şi ne fac să dansăm beţi de fericire. De fapt toţi putem stârni lumina sau stihiile cu ajutorul cuvintelor în care credem, al cuvintelor pe care le frecventăm.

Cuvintele sunt universuri şi dacă ne ridicăm sau ne prăbuşim prin intermediul lor este întotdeauna alegerea noastră. A numi ceva înseamnă a-i afirma existenţa şi a-i invoca prezenţa. De aceea mentalitatea magică interzice oamenilor să pomenească pe şleau obiecte şi fiinţe primejdioase. Ţăranii din Apuseni nu riscă nici în vremurile noastre să spună ursului din pădure altfel decât Moş Martin. Iar pe nesocotitul adversar al lui Dumnezeu nu se încumetă să-l numească direct, ci îl poreclesc Necuratul, Ducă-se pe pustii, Bată-l crucea, Nefârtatul...

Psihologia contemporană a descoperit că vorbele declanşează efecte biochimice şi reacţii fiziologice care produc satisfacţie profundă sau adevărate dezastre lăuntrice. O adresare violentă sau răutăcioasă creşte dramatic presiunea sanguină a interlocutorului, ritmul respiraţiei şi tensiunea lui musculară, în timp ce cuvintele afectuoase îl relaxează şi îl îmbujorează de fericire. Revelaţia unui asemenea impact ne motivează să urcăm pe o nouă treaptă de responsabilitate. Mai ales că primii care ascultă suntem... noi înşine. Manevrate greşit, propriile vorbe, rostite sau doar gândite, ni se întorc împotrivă. Ca armele recruţilor stângaci care se împuşcă singuri în picior.

În limba română cuvintele capabile să inducă stări negative sunt de trei ori mai numeroase decât cele care descriu sentimente pozitive. Pentru specialişti faptul rămâne o simplă constatare. Dar pentru cei hotărâţi să-şi transforme din temelii felul în care gândesc, simt şi acţionează, acest raport statistic înseamnă o provocare la întreită luciditate. Un impuls de a înlocui obişnuitele afirmaţii toxice cu unele pline de energie, optimiste, binefăcătoare. Vrei ca vorbele tale să devină o parte a practicii spirituale cotidiene? Pentru a dezvolta vigilenţa care-ţi identifică automatismele şi formulările negative ai, într-adevăr, nevoie de antrenament. Dar poţi începe ceva important chiar acum – să spui din tot sufletul „mulţumesc”. Îndrăzneşte să repeţi în gând: „Mulţumesc”. E un cuvânt care descătuşează instantaneu energia recunoştinţei. Nu prea găseşti motive de gratitudine? Dacă priveşti atent, descoperi însă o sumedenie. Oricât de mărunte ar părea, merită cu prisosinţă să te înclini sufleteşte în faţa lor şi să spui din nou şi din nou „mulţumesc”. Nimic din ceea ce primeşti nu ţi se cuvine pur şi simplu. Fiecare gură de aer pe care o respiri este un privilegiu divin, o copleşitoare dovadă de dragoste. Universul îţi întinde toate mâinile şi toate darurile.

Azi e frig şi mohorât?

Mulţumeşte pentru lumina care freamătă sub nori, pentru micile delicii pe care ţi le oferă mirosul, gustul, văzul, pipăitul, auzul. Pentru mâncarea de pe masă, pentru locuinţa care te apără de capriciile vremii, pentru oamenii care te-au primit în inima lor, pentru surâsul de simpatie al unui străin. Pentru libertate şi vremea de pace, pentru fiecare străfulgerare de frumuseţe la care eşti părtaş. Pentru tot ce te face să râzi cu poftă. Pentru ce te impresionează, te înduioşează, te farmecă din cele petrecute ţie sau altora, fie şi necunoscuţi. Mulţumeşte cât mai des în timpul unei zile. Fă acest exerciţiu de gratitudine o săptămână, o lună, un an. Până când inima însăşi reverberează şi se umple de o dulceaţă enigmatică. Şi ştii marele secret? Nu suspina, nu regreta nimic din ceea ce încă îţi lipseşte. Nu te ruga să primeşti lucrurile pe care ţi le doreşti. Pur şi simplu mulţumeşte pentru ele cu fervoare, neobosit, la fel ca pentru tot ceea ce viaţa îţi dăruieşte chiar acum. Mulţumeşte la timpul prezent. Dacă o faci cu perseverenţă, te vei convinge de puterea paranormală a recunoştinţei.

sursa facebook

Bucuria de a dărui

Într-un fel sau altul creştem cu ideea că fericirea ne vine din lucrurile pe care le primim, le cumpărăm sau le agonisim. Sîntem mereu în căutarea a tot felul de lucruri, sperînd că pînă la urmă chiar vom fi fericiţi avîndu-le. Iar şi iar ne surprindem că spunem: mai caut să obţin şi asta şi atunci chiar că voi fi fericit!

Printre cele mai frecvente stări de suferinţă sînt cele generate de iubirea neîmpărtăşită. Ne doare că nu sîntem iubiţi, mai ales de cei pe care îi iubim. În realitate, ceea ce ar trebui să ne fericească ar fi însăşi starea de iubire din sufletul nostru, indiferent dacă ea este sau nu împărtăşită, conform aşteptărilor pe care ni le-am creat. De exemplu, dacă iubim norii, nu ne dezvoltăm nici o aşteptare legată de un răspuns din partea lor şi nici nu vrem să-i luăm acasă, să fie doar ai noştri. Îi privim pe cer, ne încîntă cu frumuseţea lor, îi iubim şi toate acestea ne bucură, chiar şi în lipsa unui răspuns din partea lor. Însă acolo unde mintea crede că ceea ce iubim trebuie să posedăm şi cel/cea pe care îl/o iubim trebuie să ne iubească la rîndul lui/ei pentru a fi fericiţi, atunci iubirea din sufletul nostru nu mai este suficientă pentru a ne face să fim fericiţi, pentru că mintea a mai impus o condiţie, condiţia de a ni se răspunde cu aceeaşi iubire.

Este bine să exersăm renunţarea. În loc să agonisim, să practicăm renunţarea. Să renunţăm măcar la ceea ce ne prisoseşte şi să realizăm că acest gest de renunţare este mai încărcat de fericire decît gestul prin care am acumulat ceva. Să învăţăm să fim generoşi şi să dăruim. Cînd ajungem să simţim o bucurie mai mare prin gestul de a dărui, decît prin cel de a primi, atunci vom fi pe cale de a ne trezi cu adevărat sufletul. Eu am început să realizez relativ tîrziu că dăruind pot să-mi trezesc în suflet o bucurie chiar cu mult mai mare decît aceea generată de primirea unui cadou. Mă bucură şi darurile, dar o bucurie cu totul specială apare în suflet atunci cînd dăruieşti ceva celorlalţi. Exersînd în acest mod, putem ajunge să ne eliberăm de ataşamentele şi fricile noastre şi vom fi cu adevărat fericiţi ori de cîte ori vom simţi iubire în suflet, indiferent dacă ne este sau nu împărtăşită. Bucuria de a iubi poate fi o adevărată binecuvîntare pentru oricine dintre noi. Toată viaţa ni se va transforma din momentul în care nu mai condiţionăm fericirea noastră de tot felul de alte aşteptări. Sărăcind în aşteptări ne vom îmbogăţi în bucurie.

de Cristian Ţurcanu