15 moduri de a vedea cât de fericit eşti!

Cella Delavrancea, care a trăit 101 (102?) ani spunea: "Pe mine m-a ferit Dumnezeu de trei rele: de invidie, de orgoliu, de gelozie".

1. Oamenii fericiţi nu bârfesc.

Singurii oameni care nu bârfesc sunt aceia care în adâncul lor simt că viaţa lor este destul de împlinită. Dacă eşti fericit şi împlinit cu viaţa ta, de ce ţi-ar mai păsa ce se întâmplă în viaţa altcuiva? Nu e nevoie să ne ocupăm vieţile cu un astfel de comportament, căci acesta nu face decât să ne portretizeze într-un mod patatetic, ne face să părem geloşi... 

2. Oamenii fericiţi nu îşi bat capul cu problemele altora. 

Oamenii care nu reuşesc să îşi vadă de treburile lor, se simt, cel mai probabil, "mizerabil". Caută greşelile altora doar ca să se simtă într-un fel, mai bine. Aceşti oameni nu prea ştiu să îşi pigmenteze viaţa cu activităţi interesante şi atunci îşi consumă timpul "preocupându-se" de cele care li se întâmplă celorlalţi. 

3. Oamenii fericiţi nu gândesc negativ. 

Există oameni care, simţindu-se mereu neîmpliniţi, se plâng mereu de orice, iar de cealaltă parte îi avem pe oamenii fericiţi care văd mereu, mai degrabă jumătatea plină a paharului şi caută în mod constant lucruri din ce în ce mai interesante în viaţa lor. Să gândeşti pozitiv este o condiţie esenţială în economia unei vieţi fericite.Concentrează-te pe aspectele pozitive din viaţa ta şi nu asupra celor negative! 

4. Oamenii fericiţi nu sunt invidioşi. 

Pentru că un om fericit nu are absolut nici un motiv să fie invidios pe alţi oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viaţa lor, care nu trebuie să fie identice cu ale celorlalţi şi le preţuiesc. Ei nu se compară cu ceilalţi, pentru că sunt mulţumiţi cu propriul drum în viaţă, cu ceea ce au. În loc să se poarte cu invidie, ei se bucură sincer pentru succesul celor din jur şi celebrează reuşitele alături de ei. 

5. Oamenii fericiţi nu au nevoie de confirmările altora. 

Oamenii fericiţi nu îşi doresc cu ardoare aprecierea şi confirmările celorlalţi. Ei îşi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate şi nu trăiesc în funcţie de aşteptările celorlalţi. Ei ştiu că trebuie să facă lucruri pentru ei înşişi, lucruri care să îi ajute să evolueze în viaţă iar, faptul că nu sunt preocupaţi de părerile celorlalţi îi ajută să îşi traseze un drum al evoluţiei personale. 

6. Oamenii fericiţi nu caută răzbunare. 

Asta o fac pentru că nu există nici un motiv pentru care ne-am dori să ne răzbunăm pe o altă persoană. E mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, în voia legilor universale, iar noi să ne continuăm viaţa, fără a ne lăsa copleşiţi de gânduri negative şi dorinţa de răzbunare. Singura metodă prin care poţi să te desprinzi de dorinţa de răzbunare este a renunţa şi a accepta o persoană sau o situaţie, exact aşa cum este. 

7. Oamenii fericiţi nu au resentimente. 

Oamenii fericiţi nu au resentimente... Dacă te tot gândeşti la ceva care te-a marcat într-un fel, nu faci decât să îţi amplifici suferinţa interioară, iar oamenii pozitivi ştiu acest lucru şi în consecinţă preferă să nu se mai gândească la ceea ce le-ar putea face rău. Învaţă să renunţi! Sentimentul de a renunţa la furie este unul cu adevărat eliberator. 

8. Oamenii fericiţi nu ţin neapărat să aibă ei dreptate. 

Foarte mulţi oameni au tendinţa de a ţine cu dinţii de convingerile lor, pentru că nu îşi doresc decât să aibă doar ei dreptate. Mulţi nu renunţă la ceea ce cred nici măcar atunci când le sunt prezentate argumente solide, astfel încât în faţa unor astfel de oameni este mai bine să nu deschizi subiecte asupra cărora ştii că nu vor deloc să reflecteze, pentru că discuţiile cu ei nu sunt decât o risipă de energie. A nu accepta şi alte perspective trădează un ego puternic, infatuare. Este mai bine să ne menţinem opiniile cu mult calm ştiind să ascultăm argumentele celorlalţi. În final, ambele părţi pot fi de acord că pot fi de acord. 

9. Oamenii fericiţi nu au aşteptări. 

Una dintre cele mai mari provocări ale vieţii este aceea de a-i accepta pe oameni exact aşa cum sunt. Odată ce înveţi că aşteptările pe care le ai tu nu îi vor schimba pe ceilalţi, viaţa ta va fi din ce în ce mai bună. Problemele apar atunci când aşteptările nu se materializează. Aşteptările nearealiste duc de cele mai multe ori către mari dezamăgiri în legătură cu ceilalţi. A nu avea aşteptări te ajută să trăieşti liber, fără presiunea imensă a preconcepţiilor despre ce ar trebui să fie o situaţie, sau cum ar trebui să fie ceilalţi. 

10. Oamenii fericiţi nu evită problemele pe care le au. 

Atunci când se ivesc probleme, cum este de altfel normal, în viaţa fiecăruia, unii oameni au tendinţa de "a le ascunde sub preş", în loc să gasească metode pentru a le soluţiona. A ignora problemele înseamnă să te îngropi şi mai tare în sentimente de anxietate şi stres. 

11. Oamenii fericiţi caută fericirea în adâncul lor şi nu în exterior. 

Astfel, pentru aceşti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arată, de maşina pe care o deţin, sau geanta de firmă pe care şi-au achiziţionat-o. Pentru aceşti oameni, fericirea este în interior. Avem puterea de a da noi o conotaţie lumii înconjurătoare, ceea ce este crucial pentru a rămâne pozitivi. Caută în interiorul tău pentru a găsi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/ă, de nimeni, nici măcar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Să îşi caute fericirea în exterior este o greşeală pe care o fac atât de mulţi oameni în viaţa lor! 

12. Oamenii fericiţi nu se gândesc atât de mult la probleme. 

Să te gândeşti necontenit la ceva care îţi cauzează un incovenient nu este cea mai bună soluţie. De multe ori, modul în care supra-exagerăm o problemă cauzează şi dispute, certuri între oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerării unei situaţii. Cu cât analizăm mai tare, cu atât avem tendinţa de a deveni mai negativi, mai anxioşi, iar soluţia va întârzia să apară. Este mai bine să tratăm totul cu mai multă detaşare şi încredere în viaţă, că totul este şi va fi bine. 

13. Oamenii fericiţi nu trăiesc în trecut. 

Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce să rămânem acolo, agăţaţi mental, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au făcut pace cu trecutul lor, sau se află pe acest drum, trăind cu intensitate tot ceea ce le oferă prezentul şi creându-şi un viitor aşa cum şi-l doresc. În mod activ ei încearcă să obţină tot ce este mai frumos în vieţile lor. 

14. Oamenii fericiţi nu urmează turma 

Încrederea în ei înşişi, în tot ceea ce îşi doresc este esenţială pentru aceşti oameni. Ei sunt atât de încrezători în valorile pe care le au încât nimic nu pare să îi zdruncine. Au înclinaţia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor. 

15. Oamenii fericiţi nu iau totul personal. 

Şi, în final. dar nu lipsit de importantă, este faptul că oamenii fericiţi nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagerează o situaţie sau un comentariu la adresa lor. Ascultă cu atenţie ce au ceilalţi să le transmită, fie că este "de bine", fie că este o critică. Unii oameni trăiesc chiar mici drame neînţelegând un mesaj exact aşa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emoţională. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretăm lucrurile. Gândeşte-te cât de mult ai de câştigat atunci când priveşti o perspectivă nouă asupra unei situaţii ,decât dacă ai fi privit doar prin propriii ochi. 

Motto 

Amintiţi-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show.

Părintele Arsenie. Interviu în Sfânta Biserică

Noaptea sufletului și ieșirea din ea

Înainte de a vorbi despre noapte, vreau să ofer o imagine a speranței, a zilei care urmează nopții. Cred că numai acei care au cunoscut noaptea, pot prețui cu adevărat ziua. Este vorba de începutul poveștii pescărușului Jonathan Livingston, foarte dragă mie. Acest cântec îi este închinat pescărușului și este interpretat de Neil Diamond.

Ar fi multe de spus despre această noapte, pentru că fiecare dintre noi a cunoscut-o, probabil, măcar o dată în viață. Cel puțin, călătorii spre lumină trebuie să o fi întâlnit, neapărat.

Nu este vorba de o noapte oarecare! În drumul nostru, trecem și prin nopți mai mici, cauzate de suferințe inevitabile ale vieții: pierderi, despărțiri, neîmplinirea viselor noastre, etc. Și din ele putem ieși schimbați și întăriți, dacă știm cum să le întâmpinăm și mai ales, dacă alegem să Îl lăsăm pe Dumnezeu să aducă lumina pentru noi.

Dar noaptea despre care vorbesc aici, este o noapte totală. Este conștiința separării, a ruperii de Dumnezeu, o singurătate absolută, cosmică. Și, ca o consecință - lipsa oricărei speranțe. Singurul gând pe care îl putem avea atunci, este că acesta trebuie să fie iadul: lipsa oricărei speranțe. Nimic nu ne mai poate înspăimânta, și cu atât mai puțin, bucura. Orice idee de condamnare ne lasă reci, pentru că ne simțim deja condamnați, pentru că nimic nu ar putea fi mai rău de atât. De fapt, nimic nu mai poate trezi ceva în noi, pentru că știm că nu mai există nimic pentru noi, nu mai avem nimic în față decât un gol imens, o gaură neagră.

Desigur, rațiunea rămâne intactă, mai ales dacă suntem obișnuiți să analizăm mereu cauzele lucrurilor, și să cunoaștem în profunzime. Și uneori Dumnezeu ne mai lasă și celelalte simțuri și posibilități de cunoaștere pe care ni le-a îngăduit - probabil, tocmai pentru a înțelege că, fără El și fără speranță, nu ne folosesc la nimic. Putem afla, de exemplu, că Lucifer a fost, probabil, într-o situație asemănătoare nouă. El era înger, deci se afla deasupra noastră. Fiind înger, desigur că avea și iubire. (Și noi aveam, și credeam că era de-ajuns ca să fim salvați, dar nu era așa.) Însă la el, orgoliul depășea iubirea. De aceea, probabil că s-a îndoit de înțelepciunea lui Dumnezeu și a început să creadă că el ar putea avea o înțelepciune mai mare. 

Noi însă putem ajunge să ne îndoim nu de înțelepciunea, ci de iubirea Sa. Putem ajunge să credem că o Ființă atât de mare, puternică și înțeleaptă - și desigur, dreaptă - ne-ar putea ajuta mai mult, dacă ar voi. Iar dacă nu ne ajută, deși ar putea-o face cu ușurință și ne lasă pradă suferinței, atunci, unde este iubirea Sa? Mergând pe acest fir, putem ajunge să credem că singura iubire adevărată o putem găsi, de fapt, doar pe pământ, la ființele asemeni nouă, care deși slabe și limitate, nu pregetă să ne sară în ajutor atunci când pot, și nu ar răbda să ne vadă suferind. 

Desigur, să nu ne închipuim că ajungem să simțim așa dintr-o dată, sau la cele mai mici pierderi și încercări. Este vorba doar de situația în care ne aflăm chiar pe marginea prăpastiei, când simțim că am putea pierde absolut totul pe această lume. ”La marginea nimicului”, după cum frumos și adevărat spune părintele Stăniloae. Dar tot el adaugă: ”Trăim în vecinătatea nimicului, la marginea nimicului, dar nu ajungem niciodată acolo, pentru că Dumnezeu nu ne lasă să ajungem acolo.”

Cât de simplu! Și cât de ușor uităm uneori...

Dar care ar fi, până la urmă, ieșirea? Suntem la margine, nu ne mai pasă de nimic, nu mai vedem în față decât golul...Ne simțim părăsiți, aruncați și într-un fel, așa și este. Tocmai pentru că am fost mai sus, acum ne-am prăbușit mai jos decât oricare.

Ei bine, salvarea noastră pot fi cuvintele de înțelepciune ale vechilor următori ai Drumului. Sau, mai bine-zis, sfatul bun ! Totdeauna, dacă ascultăm numai de gândul nostru, după cum zice un sfânt părinte, putem ajunge la o mare cădere. Și iată ce sfat simplu și ușor de urmat putem găsi: ”Cine nu are rugăciunea neîncetată a inimii, nu are nici o rugăciune de folos.” Degeaba ne rugam noi din când în când, haotic...iar pe urmă, încetând cu totul, din dezamăgire. 

Și începem a ne ruga doar cu aceste simple cuvinte: ”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă !” Și, de necrezut, sufletul nostru ostenit, amorțit de durere, pe care îl mai simțeam doar ca pe un fel de piatră în capul pieptului, începe să se vindece ! Simțim aproape fizic cum coboară o energie vindecătoare.

Desigur, vindecarea nu se petrece dintr-o dată. Dar simțim că, în clipa următoare, s-a schimbat ceva, și lumea devine mai vie, mai colorată. Parcă începem iar să trăim. Piatra din capul pieptului începe să se înmoaie. Și urmarea vindecării se petrece a doua zi, și a treia, și tot așa. Încetul cu încetul, începem să simțim din nou viața, speranța. Ba chiar, ne recăpătăm și liniștea pe care o avusesem, dar n-o prețuisem. 

Și toate acestea, fără nici o schimbare în plan fizic, al vieții reale, ci doar prin rugăciune, și schimbarea gândului și simțirii noastre. Simțim că ne-am reîntors la Dumnezeu, nu mai suntem singuri, nu mai suntem izolați.

Apoi, putem găsi fraza următoare, tot a unui sfânt părinte al Filocaliei: ”Dacă ne întoarcem nădejdea, fie și pentru o clipă, de la Dumnezeu, și El se întoarce de la noi.” Iată ce simplă explicație a tuturor complicatelor fenomene psihice petrecute !

Și, desigur, dacă recitim din experiențele tuturor vechilor următori ai Drumului, vedem că încercarea părăsirii și a pierderii de Dumnezeu nu este nici nouă, și nici atât de rar întâlnită. Este o încercare a multor ucenici, sau ”prunci duhovnicești”, care nu au încă suficientă credință, și speranță. Și desigur, este încercarea celor care la un moment dat, nu au ascultat, și au voit cu orice preț altceva decât voia El pentru ei.

Mă întrebam la un moment dat - fără înțelepciune, desigur - cum de unii oameni pot urma un drum spiritual atât de simplu și frumos, să îi învețe și pe ceilalți, și să aibă vieți atât de ordonate și pline de tot ce e e necesar! Că sunt oameni buni, și cred în ceea ce spun, se vede și se simte. Dar de ce alții, la fel de buni, trebuie să treacă prin tot felul de suferințe și neîmpliniri, să fie chiar pe pragul de a pierde totul, și niciodată să nu fie siguri care va fi, și când va începe următoarea încercare?

Răspunsul l-am aflat în sufletul meu, după ce am studiat viețile multor sfinți, și ai altor învățători autentici ai tuturor religiilor. Aceasta este calea cea adevărată, și nu o alta ! Calea este strâmtă și îngustă, și nu promite numaidecât fericirea aici, jos. Iisus însuși a mers pe ea.

Cei care cred că ”își pot atrage” tot ceea ce doresc în viețile lor prin gândire pozitivă, sugestie și alte metode, că își pot schimba singuri destinul, alegând numai ceea ce ei văd a fi un bine și o împlinire, sunt încă la marginea ignoranței. Desigur, ei pot face aceste lucruri, dar dacă Dumnezeu îi lasă, nu înseamnă numaidecât că sunt pe calea cea bună. Dumnezeu îi lasă, probabil pentru că ei au hotărât că se pot descurca și fără El. Dar, nici ei nu știu, de fapt, unde vor ajunge, după această viață. Toți acești maeștri și coach - de regulă americani - care ne promit o viață mai bună prin utilizarea sugestiei, a afirmațiilor repetate, chiar a sugestiei combinată cu relaxarea, și alte metode asemenea, fără însă a spune un cuvânt despre Dumnezeu și voia Sa, nu fac decât un fel de magie. Schimbarea realității, pentru a o adapta dorințelor noastre, aceasta înseamnă magia. Dar ei nu se întreabă dacă Dumnezeu chiar aprobă aceste schimbări, aceste intervenții în viețile oamenilor care nu și-au conștientizat greșelile, și vor doar o viață mai bună. 

Desigur, toate aceste metode pot fi foarte bune, folosite în scop limitat: pentru sănătate, sau pentru dobândirea speranței de mai bine. Dar, chiar și așa, după ce le folosesc, ei ar trebui să adauge: ”Facă-se voia Ta.” Adică, toate acele schimbări, văzute de ei drept bune, să se petreacă numai dacă sunt și în planul divin pentru ei.

Iată câte înțelegeri și luminări pot veni după ce ieșim din adevărata noapte a sufletului! Care, acum că ne gândim, poate ne era necesară și ea....Ca să ne vedem limitele, și să devenim mai smeriți. Și nu pot încheia mai bine decât tot prin cuvintele unui părinte al Filocaliei, carte de mult folos sufletesc, și chiar salvatoare, pentru cei care îi ascultă sfaturile:

”Dacă s-ar socoti o parte păcat și smerenie, și o altă parte desăvârșire și mândrie, mai primită de Dumnezeu ar fi prima.”(Sf. Ioan Gură de Aur)

Mulțumesc Florina. 

http://iscrestnow.blogspot.ro/

De ce suferi când te desparţi de cineva?

Dacă ar fi să fim sinceri, suferinţa a început cu mult înainte ca ruptura propriu-zisă să se producă. Indiferent cine pe cine a părăsit. Nu contează cine a spus primul “gata”. Chiar şi în cazul aceluia care înşeală – căci dacă era fericit cu ce avea, nu mai alerga aşa de repede după altcineva din ograda vecină.

Atunci, n-ar fi mai logic să respiri uşurat în loc să te chinui? Dacă tot ai scăpat de cauza problemelor, ce rost are acum să plângi după ea? Dar suferinţa după despărţire e ca febra care anunţă că o să-ţi treacă răceala. Fierbinţeala e semnul că organismul se luptă cu microbii, că sistemul imunitar funcţionează şi e pe cale să te vindece. Dacă funcţionează cum trebuie…

Aşadar, de ce suferi după despărţire?

Pentru că de-a lungul timpului cumva ţi s-a inoculat ideea – greşită – că nu eşti complet fără celălalt. Aici nu e întru totul vina ta, căci întreaga societate pare să-şi dea silinţa să te convingă de asta. Toate filmele, toate reclamele, industria nunţilor şi instituţia matrimonială sunt dovezi clare în acest sens.

Adevărul e că nu eşti deloc incomplet, aminteşte-ţi cum erai în copilărie şi în adolescenţă. Când nu erai în nicio relaţie cu nimeni şi – culmea – atunci parcă te-ai simţit cel mai viu din viaţa ta. Şi dacă ar fi să fim sinceri: cât la sută din activităţile pe care le faci acum împreună cu cineva chiar sunt ceea ce tu doreşti să faci?

La câte filme pe care nu le-ai fi văzut niciodată singur te-ai uitat numai ca să fii înpreună cu “jumătatea” ta? De câte ori ai fi vrut să fii pe munte în timp ce ea (sau el) a vrut pe malul mării? De câte ori nu ai renunţat la ceva ce-ţi doreai în favoarea unui “ceva” ce părea mai mare, mai important, pentru “noi”?

Unii oameni se pierd pe ei înşişi atât de mult în relaţii, că în final nici nu-şi mai dau seama cine sunt. Ajung să facă o mulţime de lucruri care nu îi reprezintă şi apoi au nevoie de consiliere de specialitate. Ce ciudat să ai nevoie de altcineva care să te înveţe cine eşti tu!

Când suferi că ai rămas fără celălalt, e ca şi cum ai recunoaşte că îi repartizesei lui sarcina de a te face fericit. Îţi declari oficial dependenţa. Şi totul începuse atât de frumos! Erai în tabăra celor care găsesc cuvinte să spună ce e iubirea – chiar dacă era vorba de un singur cuvânt: “iubesc”!

Oricine recunoaşte iubirea atunci când o trăieşte. Problema e că iubirea nu e ca o etichetă care rămâne lipită pe tine for ever. Cum nu te poţi îndrăgosti prin propriile puteri, se poate spune că iubirea “ţi se dă”. E ca un copil în adopţie. E vie, are nevoie de mâncare, de haine, de educaţie, de grijă. Cum ţi-o creşti aşa o ai.

Dacă nu mai poţi să fii tu din cauză că a apărut ea, atunci poate că nu ai încă nivelul de a o îngriji, de a o ţine în viaţă, de a o trăi. Şi atunci, dacă ar fi să fii sincer, de ce nu răsufli uşurat că ai scăpat?!

Teoretic e simplu. Practic, sunt o mie de lucruri care te leagă de celălalt – o întreagă realitate pe care aţi creat-o împreună şi care acum sucombă. Chiar dacă e clar pentru toată lumea că atât tu cât şi celălalt sunteţi două entităţi libere şi complete, după ce legalizaţi acte de proprietate comună faţă de firme, case, copii, câini şi pisici, lucrurile se complică.

Nu e ca şi cum te-ai întoarce pe călcâie şi ai pleca într-o zi. Pentru că plecarea respectivă e sinonimă cu o apocalipsă care, chiar aşa, la scară redusă, se simte mai dihai decât cea adevărată, pentru simplul motiv că e pe pielea ta.

Şi atunci, ce să facem? Să nu ne mai legăm unii de alţii? Să nu ne mai construim lumi comune? Să facem mereu ce dorim, fără să ne intereseze ce părere are celălalt? Dacă îi convine, bine; dacă nu, treaba lui. Nu cădem astfel într-un egoism feroce?

Indivizii umani nu sunt făcuţi să trăiască singuri – ca dovadă această nesfârşită încrengătură de relaţii care este societatea. Cum ar trebui să trăim ca să nu mai uităm de noi înşine? Cum ar trebui să fie iubirea noastră ca să nu mai suferim?

Einstein spunea că nu poţi să rezolvi o problemă de pe acelaşi nivel de pe care a fost creată. Dacă vrei să faci ordine în grădină, trebuie să ai o minimă viziune a ei ca întreg. Ca să poţi repartiza lucrurile, să le optimizezi în aşa fel încât să aibă fiecare parcelă – şi cea de flori, şi cea de roşii, şi cea de căpşuni – ce are nevoie.

Cred că atunci când o să învăţăm să ne vedem ca întreg, să nu mai uităm de noi, când o să avem fiecare scopuri clare şi idealuri bine definite, nici nu se va mai pune vreo clipă problema vreunei suferinţe.

Lumile pe care ni le vom crea împreună cu ceilalţi vor exista pentru a lucra împreună la ceva mai înalt. Pentru a ne ajuta să creştem. Şi atunci sigur vom şti cum să fim fericiţi.

sursa: http://puteredefemeie.wordpress.com

Cum să îţi revii după trădarea în dragoste. Doar dacă vrei!

Probabil că îţi este familiară situaţia. Momentul în care ai simţit că lumea s-a sfârşit, că universul tău s-a cutremurat din temelii, când ţi-ai fi dorit să dispari purşi simplu, în timp ce mintea te întreba confuză ” De ce?” sau ” Chiar mi se întâmplă mie asta?!….

Cuvintele, metaforele, comparaţiile nu pot exprima cu adevărat durerea, furia, dezamăgirea, încrederea pierdută, sentimentul trădării atunci când cel investit cu dragoste va călca strâmb şi mai ales prin alte aşternuturi. Dar deşi ţi se pare că lumea ta s-a sfârşit, nu este aşa. Ai încredere, nimeni nu a murit încă din dragoste, deşi mulţi şi-ar dori să se dezintegreze pe loc în loc să fie martorii distrugerii mitului iubirii.

Te vei ridica din disperarea în care ai intrat, vei împietri pentru o perioadă, vei fi şi cinic poate vei zâmbi amar când vei vedea îndrăgostiţi şi jurăminte. Te vei delecta cu toate teoriile care înfierează dragostea drept o boală psihică sau o văd drept victoria imaginaţiei asupra raţiunii, dar într-un final te vei reinventa pentru că a fi victimă toată viaţă nu e o opţiune.

Astfel că omul nou care vei deveni, cu înţelegeri şi principii noi, nu a iubit niciodată, nu a fost dezamăgit niciodată, şi poate crede din nou. Pentru că altfel vei trăi în trecut, mustind regrete şi amintiri distorsionate, vei trăi practic o umbră a ceea ce ar putea fi viaţa ta dacă ai avea curajul să treci peste. De ce să te poziţionezi mediocru, sângerând dezamăgire şi cinism, când te poţi aşeza din nou la masa unde se fac cărţile, printre campioni, oameni care ştiu să piardă multe bătălii, dar care vor câştiga războiul?!

Pasul 1. Înţelegerea. Pentru că ignoranţa doare.
Vei pune mâna pe carte şi vei începe să studiezi, să înţelegi dinamica unei relaţii, să înţelegi nevoile diferite ale bărbatului şi femeii. Deja dacă citeşti aceste rânduri, ai început. Şi deşi vei pricepe multe, va fi discrepanţă între înţelegerea intelectuală şi reconcilierea emoţională cu faptele.

Adică eşti de acord, dar totuşi nu. Pentru că la tine este diferit. Ca la fiecare în parte. Şi totuşi, există o statistică – adică suntem toţi cam la fel: naivi, idealişti, ignoranţi, sclavi ai speranţelor, perpetuu în continuare de dragoste necondiţionată. Nişte fraieri minunaţi care nu se pot reconcilia cu micimea umană şi care tot încearcă să scrie istorie prin absolutul sentimentelor lor.

Înşelatul în dragoste pune în perspectivă întreaga filosofie de viaţă şi forţează “victima” să-şi înfrunte nesiguranţele, fricile, ipocriziile, să-şi recunoască adevăratele nevoi şi să înceapă să le comunice deschis şi demn. Rugăciunile pot ajuta doar ca şi oază de reflexie şi meditaţie, altfel sunt doar o altă ipocrizie – a apela la divin doar atunci când suferi, e doar o manipulare inutilă şi o amânare a adevăratei înţelegeri.

Câteva din temele pe care le poţi analiza despicând firul în 4:

1. Mitul monogamiei. Necesar dar nicidecum obligatoriu. Este un mit foarte necesar, care creează societatea şi făureşte istoria umanului. La nivel de individ însă, pe termen lung, monogamia e mai degrabă o imposibilitate.

2. Sentimentul arogant că nu ai putea fi niciodată înlocuit. Da, pare atât de unic ce aţi simţit împreună. Şi aşa va şi fi, irepetabil ca nuanţă. Dar intensitatea unei alte iubiri poate fi la fel de mare.

3. Exagerarea că dacă partenerul a fost capabil de a te înşela înseamnă că nu te mai iubeşte sau exagerarea şi mai extremă că de fapt nu te-a iubit niciodată şi că totul a fost o minciună. Nu arunca cu noroi în atâtea amintiri frumoase, taxează doar concretul.

4. Autoamăgirea că tu nu ai putea niciodată să-ţi înşeli partenerul. Poate că deja ai făcut-o şi ţi-ai spus: ”nu e acelaşi lucru, nu se compară”, sau “nu a însemnat nimic”, sau ” a fost doar sex”. La fel ar putea fi şi situaţia în cazul partenerului tău care a călcat strâmb deşi tu îi aratasei calea, adevărul şi viaţa.

Pasul 2. Asumarea responsabilităţii. Cumva ai greşit – ori faţă de celălalt, ori faţă de tine.
De multe ori oamenii înşeală pentru că au nevoie de o validare pe care nu o primesc în relaţie. Înşeală pentru că e mai uşor în momente de criză personală să te conectezi cu un străin, fără alte responsabilităţi, pentru a împărtăşi câteva momente de plăcere anonimă primară.

Înşeală pentru că s-a ivit oportunitatea, pentru că instinctul e mai puternic de multe ori decât raţiunea, pentru că frica de moarte ghidează din umbră şi seducţia unui alt individ e o nouă confirmare a vitalităţii sale.

Pentru că pur şi simplu nu s-au oprit să îşi pună problema consecinţelor, ci au vrut plăcere aici şi acum. O fac pentru că au crezut că nu se va află niciodată, deşi privacy în epoca Facebook şi GPS devine o relicvă filosofică. Sau pentru că relaţia este într-un impas profund şi atunci aventura este un detur de la a confrunta adevăratele probleme din cuplu.

Deşi dorinţa de a fi în control te poate face să crezi că e mai bine să ştii totul despre aventura partenerului, uneori adevărul şi detaliile pot deveni obsesive şi pot sabota orice şansă de revenire. Nu insista să le ştii. Nu mai sparge parole, nu-ţi face profile false de FB să spionezi inamicul, nu e vorba că cel/cea cu care te-a înşelat e mai mult – de multe ori e mult mai puţin decât tine.

Această negociere internă între dragoste şi orgoliu te va pune în situaţia de a nu mai şti cine eşti. Pentru că te vei confrunta cu contradicţii – vei vrea să ierţi, dar nu vei vrea să uiţi.

Dacă vrei să cunoşti haosul adevărat, înşeală la rândul tău. Dar ar fi un non sens: e ca şi cum în loc să lipeşti la loc porţelanul care s-a spart, îţi spargi toate obiectele din casă ca să semene cu el. Te vei răzbuna, dar nu pe celălalt, ci doar pe tine.

Pasul 3. Iertarea. Nu vei fi fraier, ci înţelept.
Pe moment nu, îţi vei jura că nu o să ierţi şi nu o să uiţi niciodată. Din fericire, nu suntem atât de congruenţi cu tot ceea ce spunem şi odată ce au trecut impulsurile emoţionale de moment, vei descoperi religia omului modern: iertarea şi uitarea şi mai ales, învăţarea continuă din greşeli.

Nu va mai fi la fel, desigur. Va fi altfel. După ce ai vizitat şi infernul nu poţi să mai fii inocent. Dar iertarea e o necesitate, nu atât pentru celălalt, cât pentru tine. Otrava dezamăgirii trebuie epurată cu înţelegere şi acceptare a limitelor celuilalt. Şi să te ierţi pe tine, că nu ai prevăzut sau descifrat semnele trădării care au fost dintotdeauna acolo.

Pasul 4. Luatul de la capăt. Ar fi păcat de lecţie să nu o pui în practică dacă tot ai învăţat-o.

Chiar dacă partenerii sunt aceeaşi, relaţia nouă care începe are alţi parametri. Relaţia precedentă s-a rupt, începe o nouă poveste, nescrisă încă.

De evitat readucerea trecutului în prim plan, judecarea partenerului după ce a fost odată. Dacă ai găsit resursele să ierţi şi să mergi mai departe, şterge cu buretele trecutul. Dacă s-a înţeles de amândoi de ce s-a ajuns la trădare şi motivele au fost rezolvate, cu psiholog sau fără, fă-ţi un bine şi nu mai aduce trecutul în discuţie, nu-ţi verifica partenerul compulsiv şi nu te uita la el ca la călăul ce ţi-a castrat pornirile divine.

Dragostea şi relaţiile vor fi întotdeauna o realitate a vieţii tale. Nu te amăgi, nu o să rămâi solitar şi dezamăgit toată viaţa. Povestea ta, deşi atât de unică şi de neasemuită, se repetă cu mult mai mult decât o crezi. Rescriem cu toţii acelaşi scenariu, doar că unii dintre noi privesc înainte şi nu în oglinda retrovizoare.

de Sofia Dumitriu

E timpul pentru curățenie generală în suflete.

Îmi fac bagajul. Am ales cea mai încăpătoare valiză și vreau să pun acolo toate nemulțumirile, toate neîmplinirile, toate regretele, toate durerile.

Vreau să împachetez binișor visele care au rămas doar vise, momentele în care m-am simțit respinsă și neînțeleasă și momentele în care am fost umilită și înfrântă.

Apoi vreau să ordonez într-un colț al valizei lacrimi, frustrări, temeri, indecizii și alegeri proaste.

M-apuc să-mi caut prin suflet toate neajunsurile, trădările, minciunile și ipocrizia. Le strâng bine pe toate și le fac loc lângă celelalte lucruri din valiză.

Ciudat… credeam că e încăpătoare, dar după ce am pus toate astea văd că mai am doar puțin loc.

Sunt sentimente pe care le ținem în inima noastră timp îndelungat, sentimente care ne fac mai mult rău decât bine și pe care le târâm după noi deși simțim cum greutatea lor ne doboară umerii. Ne ia ani buni să le acumulăm și încă atât să ne descotorosim de ele.

Ne spunem că e imperios necesar să facem curățenie în casă, în camera în care stăm sau în spațiul în care muncim, dar nu considerăm vital să ne curățim din când în când și sufletul de toată mizeria pe care o adunăm. Purtăm mereu haine curate, dar preferăm să umblăm cu sufletul pătat și murdar.

E timpul pentru curățenie generală în suflete. Zilele par mai lungi și timpul trece mai greu când ne lăsăm striviți de o greutate pe care nu o putem duce.

Hai să facem curățenie. Hai să adunăm tot ce ne întinează într-o valiză mare și să o ducem undeva departe și să uităm locul.

Eu mi-am închis valiza. Mă simt mai ușoară. 

de Galea.G

Știi ce am făcut azi, Doamne?

M-am trezit dimineaţă fără niciun chef de viaţă…

În loc să mă bucur de lumina soarelui, i-am invidiat pe aceia care pot dormi până mai târziu, fără să mă gândesc şi la aceia care azi nu s-au mai trezit…

Am blamat soarta că trebuie să mă duc la servici, fără a mă gândi că alţi oameni nu au unde să muncească…

Când am ieşit din casă am înjurat ninsoarea care mă lovea peste obraji şi gheaţa de pe drum, fără să mă gândesc la oamenii obligaţi să stea în case şi la cei fără picioare, care nu mai pot merge…

Am detestat zgomotele făcute de mașini și de oameni, fără a mă gândi la aceia care trăiesc în liniște deplină…

Ce zi urâtă! – mi-am spus, fără să mă gândesc că alţi oameni sunt prin spitale sau că îşi conduc pe cineva drag pe ultimul drum…

Am ajuns la muncă şi fără să îmi dau seama am rănit cu privirea mea încruntată și cu răceala mea, fără să mă gândesc că fiecare om are propriile bătălii de dus şi că privirea mea posomorâtă i-ar putea adânci starea proastă…

Am mâncat în grabă, nemulţumită de hrana mea, uitând că atâtea suflete sunt înfometate. Şi nici nu am oferit din porţia mea de hrană celor de la masa mea...

Ziua a trecut foarte repede, iar eu nu am făcut nimic. A fost aceeaşi rutină zilnică, în care am uitat să mă bucur, în care am uitat să fac un gest pentru cineva, în care m-am gândit doar la mine și mi-am plâns de milă…

M-am gândit doar la lucrurile pe care nu le am și am uitat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am…

Iar seara m-am pus să dorm, uitând să Îţi mulţumesc pentru că am ajuns cu bine acasă, pentru primele raze de soare, pentru ninsoare, pentru gheaţă, pentru oameni, pentru sănătate, pentru hrană, pentru tot ceea ce am şi pentru speranţa zilei de mâine…

Şi am realizat câte lucruri excepţionale ar putea oferi o zi obişnuită…iar eu am uitat să mă bucur de ele…

sursa http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

”Libertatea înseamnă a fi ceea ce vrei din ceea ce poţi”

În fiecare moment al vieții tale, simte-te liber să te informezi, să analizezi și să decizi în funcție de ceea ce simți că este cel mai bine pentru tine.

Exersează libertatea:

- De a-ți iubi propria persoană și de a dărui această iubire și celorlalți, în mod necondiționat;

- De a-ți păstra inocența, entuziasmul, perseverența în ceea ce vrei și bucuria fără motiv a copilului din tine;

- De a-ți asculta Sinele pentru a răspunde la propriile tale întrebări;

- De a avea propriul punct de vedere și de a-l exprima cu curaj în fața celorlalți;

- De a face cât mai multe din lucrurile care îți aduc bucurie, împlinire și sentimentul de utilitate;

- De a crea ceva frumos, inedit, care îți pune în valoare abilitățile, talentul, creativitatea și unicitatea ta;

- De a alege clipa în care vrei să ieși din zona de confort, pentru a experienția ceva nou;

- De a alege momentul în care vrei să faci ceva pentru a-ți îndeplini un vis de demult avut, sau o dorință nou apărută;

- De a privi partea pozitivă din fiecare experiență, lăsând trecutul în urmă, făcând pace cu cine și ceea ce ești acum, pentru a te ridica atunci când alții te doboară și pentru a-ți continua călătoria mai înțelept, aunci când ceilalți te cred înfrânt;

- De a-ți alege prietenii, partenerul de cuplu și chiar de viață;

- De a decide unde, când și cu cine îți vei petrece cele mai frumoase zile ori momente din zile;

- De a te autoevalua prin prisma ta și a reușitelor, punctele tale tari și calitățile personale, relaționale și sociale;

- De a urma o carieră sau de a îmbrățișa una nouă, bazată pe cunoștințele, abilitățile și competențele tale, înnăscute și/sau dobândite;

-Și orice altceva este important pentru tine…

Exersează libertatea sub diversele ei forme, astfel încât, fie că ești singur, fie că nu, să poți decide tu ce e mai bine pentru tine, să nu faci ceea ce nu dorești, iar pentru ceea ce dorești, să ai curajul de a acționa dacă se poate și în beneficiul celorlalți sau, cel puțin nu în detrimentul lor, ori împotriva legii, asumându-ți responsabilitatea pentru efectele acțiunii tale! Fii liber, pentru a te simți în armonie cu tine însuți!

de Angela Carmen

Scrisoare din exilul minţii şi al inimii mele…

Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără…

Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi mângâie inimile prigonite, nedreptăţite. Mila Domnului ne urmează oriunde, oricând. Dorim sfinţenia, ontologic. Asta e foamea şi setea omului după desăvârşire, după har, după Duhul Sfânt, după Doamne, după îndumnezeire. Toţi sfinţii au suferit în felurite chipuri (dureri, ameninţări, cercetări, judecăţi, calomnieri, intrigi, ocări, dispreţ, insulte, batjocuri, temniţe, săbii ascuţite, lanţuri, cete de duşmani, priviri tăioase, rânjete mascate în miere veninoasă), până au dobândit cununa răbdării. Examene ale vieţii, curăţire. Le depănăm mai târziu în minte şi ne bucurăm de amintirea lor, în linişte şi cu detaşare. 

Fericiţi sunteţi voi, sfinţilor, de trei ori fericiţi. Fericiţi sunteţi că v-aţi făcut în toată lumea prieteni, voi, care sunteţi iubiţi şi de cei de departe şi de cei de aproape. Şi astăzi, şi mâine şi în veci de veci. În tot pământul, până la sfârşitul veacurilor, se cântă faptele voastre minunate, răbdarea voastră, chinurile, jertfa, nedreptăţile ce le-aţi suferit, mucenicia, cuvioşia, mărturisirea, arhieria. Unii, la prezenţa voastră, au scrâşnit din dinţi. Şi atunci şi astăzi mai fac asta. Din păcate, şi Hristos, din iconomie, dacă ar mai veni odată pe pământ oamenii L-ar mai răstigni, iar şi iar… Poate nu pe faţă, poate în ascuns, poate pe la colţuri. Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni, aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii.

Oamenii încă mai sunt însetaţi de sânge, de violenţă, de ură. Ştampilele încă mai pecetluiesc subiectiv vieţile într-o ruletă rusească. Stiloul lasă urme pe pagina neplânsă, nesimţită, neiubită. Tulburare, frământare, inimi răvăşite. Cruzime şi securitate. Intrigi bizantine, diplomaţii apusene. Managementul situaţiilor de criză între tradiţie şi postmodernitate. Analiza discursului şi imaginea sistemului internaţional contemporan. Protocol, lobby în toate domeniile. Strălucirea se termină cu primul strat de praf. Îmi ţin cuvântul şi vorbesc când îmi vine rândul. Şi nu e compromis! Cu cât ne răzvrătim mai mult cu atât mai mult ne depărtăm de centrul fiinţei noastre… Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie.

Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia.

Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama! Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă! Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire sfântă. Ne întâlnim în rugăciune.

Aşa e în viaţă: unul are de toate, altul nu mai poate de trudă. Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă!

Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit. Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.

de Hrisostom Filipescu

http://hrisostomfilipescu.wordpress.com

SACROTERAPIE - Deblocare energetică

Deblocare energetică – pasul 1

Primesc multe mesaje nefericite. Atâta nefericire răzbate din ele, încât pe unele nici nu le pot citi pănă la capăt…Am hotărât să ajut. A ajuta nu înseamnă a oferi viitorul pe tavă pentru câțiva lei, așa cum mulți dintre voi vă doriți…Am să vă învăț să vă ajutați singuri…bine, nu chiar singuri, Cu ajutorul lui Dumnezeu.
Sacro-terapia presupune vindecarea prin credinţă, rugăciune şi post. Nu ai nevoie de altceva. Niciun preot şi niciun alt terapeut nu va putea crede în locul tău. Acest tip de terapie îți este foarte la îndemână. România a fost invadată în ultimii ani de tot soiul de metode şi tehnici de vindecare bazate pe rugăciuni „de import”, majoritatea venite din îndepărtatul orient. N-aş vrea să crezi că sunt împotriva lor. Nu. Mă întreb doar dacă, înainte să alergi cu disperare către ele, le-ai încercat pe ale noastre. E drept că, la noi, se practică mai mult terapia înghesuirii la moaşte dar, dacă ai credinţă, poţi găsi şi biserici unde pe Dumnezeu nu l-a furat şi nu l-a înghesuit încă nimeni.De obicei, atunci când suntem bolnavi sau nefericiţi primul nostru gând şi primul reproş se îndreaptă către Dumnezeu, care ne-a „lovit” pe noi şi pe ai noştri. Am tot vorbit despre faptul că nu Dumnezeu este Cel care „ne dă” relele pe care le avem de îndurat. Ni le dăm sau le moştenim singuri, conservând matricile distructive ale strămoşilor noştri. Dumnezeu nu ne ţine binele cu forţa, acolo, în ceruri.Îți propun un experiment desfășurat pe parcursul a 40 de zile. Nu te costă nimic în afară de timpul și credința ta. Dacă simți că nu mai ai energie, că îți lipsește bucuria de a trăi, că viața ta se învârte în gol, repetitiv și obsedant. Înseamnă că te afli în blocaj energetic. Când trupul îți este bolnav, iei tratament.. Când sufletul ți se îmbolnăvește, nu crezi că are nevoie să fie tratat? De fapt, întâi ți se îmbolnăvește sufletul, apoi trupul…Medicamente sufletești sunt multe…iubirea, muzica sau….rugăciunea. Dacă alegi să începi programul de deblocare energetică propus de mine,, ia cu tine credința în Dumnezeu și atât. Este posibil ca, după primele zile, să ți se pară că viața ta se blochează și mai tare. Nu te speria și nu renunța Este un semn că răspunzi la acest program. De obicei, în a doua sau a treia săptămână, lucrurile încep să se aranjeze. Pentru cei foarte blocați, efectele benefice apar în a 4 a sau a 5-a săptămână….dar cazurile sunt foarte rare. Înainte să începem, avem nevoie să înțelegem cu mintea și cu sufletul rugăciunile pe care le vom rosti. Rugăciunile spuse mecanic, fără suflet – nu au putere. Hristos ne-a învățat să ne rugăm așa: Tatăl nostru Care ești în ceruri,- cănd spui TATĂL NOSTRU îți învingi egoismul, accepți și înțelegi că Dumnezeu nu te-a făcut doar pe tine. Tu esti legat de cei care au fost sunt și vor veni…adică de strămoșii tăi, de familia ta, de rudele tale, prietenii tai, oamenii din viața ta, orașul tău, țara ta și de toți oamenii de pe pământ sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe Pământ. Dumnezeu este alfa si omega, începutul și sfârșitul /Dumnezeu este Calea, Adevărul și Viața/ Voia lui Dumnezeu este întotdeauna mai bună decât voia ta, aceptând adevărul acesta, - spui cu tot sufletul - precum în cer, așa și pe pământ Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru hrana necesară vieții….după cum vedeți, rugăciunea nu spune dă-ne nouă cefele noastre de porc sau mașinile noastre scumpe/e important să înțelegi simplitatea vieții, să nu te lăcomești la hrană sau la un trai bazat pe false placeri și ne iartă nouă greșalele noastre precum și noi iertăm greșiților nostril. Dacă ceri iertare Lui Dumnezeu, dar tu in sufletul tău esti neiertător cu orice om din viața ta, spui rugăciunea degeaba. Când rostești precum si noi iertăm – iartă din tot sufletul tău și din toată inima ta, indiferent ce ti-ar fi făcut cineva și nu ne lăsa să cădem în ispită ci ne izbăvește de cel rău. Multe rugăciuni spun nu ne duce pe noi…este important sa întelegi ca nu Dumnezeu te duce în ispită,,, nu ne lăsa să cădem în ispită presupune ca Dumnezeu să fie ghidul suprem al alegerilor tale …să nu lași binele pentru a alege răul…prin rău se înțelege neiubirea. Că a Ta este împărăția și puterea și slava, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Deblocare energetică- pasul 2

Sacroterapia presupune vindecarea ansamblului mental- sufletesc prin rugăciune.

Blocajele energetice sunt cauzele pentru care acesta se află în suferință. Implicit și viața se află în suferință. Viața, nu este o entitate individuală, separată de om. Este chiar omul însuși pentru că Dumnezeu i-a dăruit-o făcându-l ceea ce este. Cel mai importnt centru energetic este acela de conectare la energia divină.

Suntem legați prin naștere la acest centru, dar…de-a lungul vieții noastre, părinții, societatea sau chiar noi înșine compromitem prin gândurile noastre legătura cu Dumnezeu.

Ce se întâmplă atunci când o cameră este nelocuită? Peste ea se așterne praful, mizeria și ea devine nesănătoasă vieții.

Și-acum să vă explic…

O zi are 24 de ore…în cele 24 de ore, omul emite un ocean de gânduri…câte dintre aceste gânduri sunt îndreptate către Dumnezeu și câte câtre fricilie noastre, grijile noastre, stresurile noastre, bârfele noastre sau toate celelalte nimicuri care ne compun viața? Realitatea este că au fost zile întregi, săptămâni, luni sau poate chiar ani în care m-aam gândit doar in treacăt la Dumnezeu. Și atunci de ce ne mirăm că am devenit o cameră locuită de paraziții propriei noastre existențe?! A pune jobul (am luat un exemplu aleatoriu) mai presus de Dumnezeu înseamnă că pe parcursul zilei te gândești de nenumărate ori la job-compus din ambiții și interese și poate nicodată la Dumnezeu. Gândurile și grijile jobului te consumă energetic, pe când, conectarea la Dumnezeu te hrănește energetic. Acum să nu înțelegeți că a te gândi la job este ceva rău iar a te gândi la Dumnezeu este ceva contemplativ, ca și cum ți-ai aminti că există un bătrân cu barbă și tu trebuie să te gândești la el. NU. A te gândi la Dumnezeu, înseamnă ca tot ceea ce faci intr-o zi să faci cu dragoste. Altminteri….devii o cameră goală…de iubire și plină de frică, mânie, frustrare Rugăciunea de astăzi este aceasta-

Doamne, Tu ești sensul existenței mele și suprema fericire pământească.
Spune acest lucru cu toată ființa ta și cu toată iubirea pe care o poți simți. Când faci din Dumnezeu reperul existenței tale, viața ți se umple de iubire. Și când ai iubire ai totul. Și înțelegi altfel totul. Și nu-ți mai trebuie nimic, pentru că ai deja!

Deblocare energetică – pasul 3

Am parcurs deja prima și cea mai importantă etapă a procesului de vindecare spirituală a vieții noastre prin sacroterapie.– am învățat să rostim cu inima rugăciunea Tatăl nostru și să ne concentrăm asupra naturii gândurilor noastre. Rugăciunea de astăzi se numește mica spovedanie. Fiecare dintre noi ar trebui să facă această rugăciune periodic (măcar duminica), dacă ne este prea greu să ne concentrăm asupra ei în fiecare zi. Îți mulțumesc, Doamne, pentru toate darurile Tale și Te rog să mă ierți pentru tot ceea ce am gândit sau am făcut rău. Adeseori, darurile Lui Dumnezeu sunt atât de mărețe, încât de multe ori nu le vedem, pentru că nu le putem cuprinde, adică înțelege. Cei mai mulți dintre noi preferăm să măsurăm dărnicia Lui Dumnezeu în confortul material al vieții noastre. Chiar și așa……

Închide ochii și vizualizează tot ceea ce ai în viața ta, toate lucrurile tale , chiar și cele mai banale, cum ar fi telefonul mobil sau computerul care îți permite să mă urmărești în acest moment…. Dacă ți se pare că ai prea puțin și asta te nemulțumește profund, imaginează-ți pentru o clipă, cum ar fi viața ta fără puținul pe care crezi că îl ai…nu-i așa că ar fi mult mai grea?! Nemulțumirea este mama tuturor lipsurilor sufletești și materiale, în funcție de felul în care matricea nemulțumirii a fost moștenită și întreținută de fiecare dintre noi în parte. Este important să păstrați zilnic rugăciunea Tatăl nostru, dar spusă conștient, nu în grabă, ca și cum am bifa un task. În funcție de starea voastră, puteți apoi să alegeți oricare dintre rugăciunile pe care le vom parcurge împreună. Astăzi nu cerem nici un dar, astăzi doar MULȚUMIM

Deblocare energetică – Pasul 4

Uite-așa, pas cu pas, rugăciune cu rugăciune, viața noastră începe să capete o altă lumină. Astăzi vorbim despre frică. Frica și energia ei…Ce este frica? Psihologii au definițiile lor, preoții altele. Din punctul meu de vedere, frica este o formă de energie care, în funcție de intensitatea ei și planul de manifestare poate deveni distructivă, chiar nimicitoare pentru ansamblul mental sufletesc. Frica este o amprentă energetică atașată unor suferințe trecute, de care mentalul sau sufletul nostru nu se poate dezlipi. Dumnezeu nu are nimic în comun cu frica. Ființa de lumină pe care am întâlnit-o atunci când am fost în moarte clinică, nu mi-a dat nici măcar o clipă sentimentul de frică. De altfel, această experiență mi-a demontat complet gogorița cu *frica de Dumnezeu* pe care mi-au sădit-o în suflet, de mică., bunicii, părinții, preoții, societatea. Frica este omenească în forma ei incipientă, așa cum a lăsat-o Dumnezeu, ea servește înstinctului nostru de autoconservare (ex ți-e frică să te arunci în apă adâncă, dacă nu știi să înnoți). Cum ajunge ea să devină patologică, irațională și să atârne ca un bolovan de ființa noastră este o ecuație care nu-l mai implică pe Creator, ci consecința alegerilor făcute de om. Cum poți merge înainte când, un ghem uriaș de frici te consumă energetic și te trage înapoi?! Singurul care nu a cunoscut frica păcătoasă a fost Domnul nostru, Iisus Hristos. A înfruntat fără să o cunoască, cele mai grele patimi imaginate de om. De aceea, atunci când mi-e frică, eu mă rog așa *Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătoasa*…dacă o spui din adâncul inimii, este imposibil să nu-ți recapeți echilibrul.

Deblocare energetică - pasul 5

Rugăciune pentru răbdare…Ce este răbdarea? Simt nevoia să vă repet că nu mă voi hazarda în definiții care țin de psihologie, filosofie sau religie. Este pur și simplu felul în care eu am înțeles-o și împart această cunoaștere personală cu voi. Răbdarea este una dintre cele mai nobile și frumoase energii care îmbracă spiritual omul. Este soră bună cu înțelepciunea. Marile blocaje energetice ale ființei umane se produc din nerăbdare. Răbdarea este rezultatul fericit al armonizării ființei noastre cu spațiul dintre dorință, acțiune și ceea ce noi numim timp. Dacă am putea înțelege că nu există timp, în formula în care credem noi că există, răbdarea ar deveni regina neîncoronată a vieții noastre spirituale. Cei mai mulți dintre noi suntem însă nerăbdători adică dizarmonici, vrem să ne impunem ritmul propriei vibrații, nesocotind armonia vibrațiilor individuale în mijlocul cărora suntem angrenați… de aici vin mare parte din erorile vieții noastre… pe scurt, imaginați-vă ce înseamnă să asculți o melodie "pe repede, înainte"…mai înțelegeți ceva din frumusețea liniei melodice?...așa se întâmplă și cu viețile celor nerăbdători…curg defazat, ca o melodie pe repede, înainte…Răbdarea se află la loc de cinste printre roadele spirituale, dacă n-o găsești în inima ta, degeaba o cauți în ală parte! "Roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor; Împotriva acestor lucruri nu există lege" Galateni 5:22-23 Când simți că ai nevoie de răbare (sau orice este cuprins în citatul de mai sus), spune așa :"Pot totul prin Hristos, El este cu mine și mă sprijină"

Deblocare energetică – pasul 6

Orice acțiune are în spatele ei o motivație, un scop. Acțiunile dezordonate, fără scop ne poziționează în propria viață ca într-o barcă fără vâsle, care plutește în derivă. Uneori facem lucruri ciudate, de neînțeles, care au în spate motivații ascunse- pe care- atunci când pică jos măștile- greu ne vine să le credem și să le acceptăm. Dar, nu explicația psihologică face obiectul acestui articol, Conținutul, armonia sau dizarmonia gândurilor noastre în raport cu viața se reflectă fidel în faptele noastre. Am văzut mulți oameni (chiar eu însămi am făcut-o ani la rând) care își trăiesc viața în derivă, fără nici un scop. Am mai spus-o, o repet- tot mai bine este să trăiești după scopul tău, decât să n-ai niciun scop în viață. Dacă nu ai niciun scop în viață, asumă-ți riscul (mult mai mare) al unei călătorii ce cuprinde destinații incerte pe care poate nu ți le-ai dorit niciodată. Chiar și atunci când urmărești o direcție se întâmplă să ai surprize…imaginează-ți ce se întâmplă când te afli intr-o barcă fără vâsle, plutind în derivă…Refuzul de a vâsli echivalează cu refuzul de a-ți armoniza gândurile și de a le da un sens. Pe drumul dintre gând și faptă ne-am poticnit cei mai mulți dintre noi. Deși gândim frumos, nu știu cum se face, dar tot în derivă ne surprinde viața…pe unii dintre noi, firește…Hai să vorbim despre acest lucru…Neputința, neîncrederea în forțele proprii, refuzul de a acționa- vin din proasta gestionare a energiei conștiente. Pe parcursul unei zile, fiecare om are o energie conștientă epuizabilă. Consumând-o, organismul are nevoie de somn. Când te trezești, o iei de la capăt cu aceeași energie care se va epuiza într-o perioadă relativ scurtă. Ce faci cu această energie între două reprize de somn? Uneori o arunci pe fereastră, direcționând-o fără sens ( ex o femeie care se gândește nonstop la un bărbat care n-o dorește în viața lui, își risipește singură energia vitală). Și atunci, dacă îți arunci singură această energie pe fereastră, de ce te miri că nu-ți mai rămâne deloc pentru celelalte planuri ale vieții tale?...Deci …între gând și faptă există un suport energetic EPUIZABIL. Dacă nu știi să-ți distribui conștient această energie vei avea gânduri fără fapte sau fapte fără gânduri. Rugăciune pentru ca ceea ce gândim și făptuim să dea un sens armonios vieții noastre:DUMNEZEU ESTE PUTEREA MEA

Deblocare energetică – pasul 7

Printre cele mai mari certitudini și totodată temeri omenești- dacă nu chiar cea mai mare temere- este teama de moarte. Din perspectiva omului care a experimentat-o (eu), moartea este o eliberare, o trecere într-o altă dimensiune…și este mult mai frumoasă decât vă puteți imagina! Ar trebui să ne bucurăm atunci când un om moare…pentru cel trecut în neființă este doar o altă călătorie, atât de minunată! Atenție- în primul paragraf vorbesc despre moarte ca proces natural sau accidental, nu despre sinucidere. Sinucigașul este cel dintâi criminal, dacă îmi este permis să mă exprim așa. Sinuciderea este un păcat grav, care încarcă teribil sufletul omului, oprindu-l din evoluție. Gândurile sinucigașe sunt identice din punct de vedere al vibrației energetice cu gândurile unui criminal. Blocajul energetic provocat de gânduri suicidare sau criminale (inclusiv avort)…este grav…și mi-e greu s-o spun, dar sunt datoare s-o fac…este uneori ireversibil pe parcursul vieții celui în cauză. Ireversibil, dacă omul nu face nimic să-l trateze. Și se tratează greu…greu, pentru că cel care ucide sau gândește să ucidă este total în afara iubirii. Să readuci iubirea într-un suflet deșert este greu…dar nu imposibil.Dacă v-ați aflat într-o astfel de situație (avortul este o crimă și ne transformă în criminali, fie că ne place sau nu/ bărbatul este în egală măsură responsabil de acest păcat) Spovedania este un act religios necasar și tămăduitor. Dar nu suficient…De multe ori, omul aflat într-o astfel de situație învață din nou să iubească…prin suferință…Este important ca, atunci când experimentezi suferința după ce te-ai aflat în situația de mai sus, să nu te înrăiești, ci să devii mai bun. Cu fiecare suferință trecută cu dragoste, blocajul energetic pierde din forță, iar omul se simte din ce în ce mai bine.Deci – un om care a avut gânduri suicidare sau a experimentat gânduri sau fapte criminale (inclusiv avort) a provocat cel mai mare blocaj energetic al vieții sale. Chiar dacă viața omului își urmează cursul, blocajul energetic provocat nu dispare de la sine, fără ca omul să-l îndrepte! Fără spovedanie, este aproape imposibil să te deblochezi. Sunt absolut sigură că toate cultele religioase cuprind acest act, într-o formă sau alta. Nu știu să vă explic cum funcționează la nivel energetic acest act religios, dar am văzut o grămadă de oameni înainte și după spovedanie. Am fost surprinsă să constat că spectrul lor energetic era total diferit. Rugăciunea care ajută este aceasta: Psalmul 50

Deblocare energetică – pasul 8

Astăzi am să vorbesc despre acea energie direcționată cu rea voință către noi. Am alocat spații largi și am combătut adesea teoriile vampirismului energetic închipuit. Totuși, direcționarea gândurilor agresive către o țintă anume nu pare să fie o poveste care ține doar de scenariile unor seriale de gen. Sunt sigură că ați experimentat cu toții așa-numitul "deochi". Unii oameni sunt atât de agresivi energetic, încât i-aș numi tâlhari energetici. Despre ei se spune că sunt un fel de "piază" rea….sau că în urma lor *nu mai crește iarba verde*. Viața este plină de pitorescul ei…stiliste care te tund cu energie proastă și nu-ți mai crește părul… plante care se ofilesc din senin, dacă o astfel de persoană zăbovește mai mult timp în preajma lor Disperații, invidioșii și nemulțumiții agresează mereu energetic. Uneori își dau seama, alteori nu…Ce este de făcut? Nu este creștinește să agresezi și tu. Dar nici nu este sănătos să rămâi în bătaia agresorului. Te poți proteja!. Simți imediat un astfel de om. Uneori îți dă o stare proastă sau una de amorțeală, deloc naturală. Rareori, agresorul energetic îmbracă haina unei bune dispoziții molipsitoare. N-ai mai pleca de lângă el, deși nu aveți nicio mare afinitate …totuși, imediat ce o faci, încep să ți se întâmple rele. Aceasta din urmă este cea mai periculoasă formă de agresiune energetică, întrucât atacă straturile profunde ale slăbiciunilor tale sufletești și se hrănește cu energia lor. Important- nu huli și nu agresa la rândul tău. Încearcă să te repliezi rapid și să-ți recapeți echilibrul energetic. Te ajută întotdeauna, fără excepție dacă spui cu toată credința -*În NUMELE MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS, piei satano, cu toate uneltirile tale!* Repetă această rugăciune până când simți că ești din nou în echilibru energetic.

Deblocare energetică- pasul 9

Acest pas încheie primul cerc energetic al celor 40 de zile de sacroterapie. Au fost 11 zile grele, pe alocuri eu chiar m-am aflat în colaps energetic. V-am învățat *mișcările* necesare deblocării, a venit timpul să le exersați singuri. Voi continua până la sfârșitul celor 40 de zile să postez, stați liniștiți. Astăzi vă voi învăța să ințiați cercul de protecție energetică. Fiecare dintre voi și-l poate construi. Cine nu face acest lucru, nu va rezista până la finalul acestei experiențe. (în sensul că va abondona sau va eșua în programul de deblocare). Practic, pasul 9 este un prag. Ca să-l treci, adică să fii capabil să-ți construiești propriul cerc, e necesar să-ți fi ridicat deja vibrația și să fi înțeles disfuncțiile majore ale vieții tale. IMPORTANT

Un cerc de protecție are dublu sens

1. păstrează la nivel benefic vibrația propriilor gânduri, eliminând conținutul lor distructiv

2. ne protejează de influențele externe cu caracter dizarmonic

Pe românește, întâi te aperi de tine și apoi de alții. Sper că m-am făcut bine înțeleasă. Spre deosebire de rugăciunile pe care le recomandam seara, înainte de culcare, cercul de protecție se inițiază dimineața, la răsărit. Construiește-ți mental un cerc cu o rază de cel puțin doi metri în jurul tău( nu trebuie să fie nicio ființă pe această rază). După ce ai spus rugăciunea Tatăl nostru- cu inima și cu prezența ta totală –repeți de 3 ori următoarele cuvinte- "Niciun gând malefic, nicio energie distructivă nu poate pătrunde în straturile profunde ale conștientului, subconștientului și inconștientului meu- nici în alfa, nici în beta, nici în teta. Sunt total conectat/ă la energia divină, lumina Lui Dumnezeu mă călăuzește"Dacă ai vibrația ridicată, acest exercițiu este foarte ușor iar în timp ce îl faci simți un soi de energie benefică coborând prin creștetul capului, prin toată ființa ta și desenând un cerc luminos în jurul tău. Dacă nu ți-ai însușiit bine pașii și nu ți-ai ridicat vibrația la un nivel minim necesar practicării acestui exercițiu, nu simți nimic- dimpotrivă, devii nervos și irascibil. Întărirea cercului se face de 3 ori, la distanță de nouă zile. Apoi, de câte ori simți…(De ce sunt necesare cifrele de 3 ori, la 9 zile… Când trupul îți este bolnav, atacat de viruși, iei medicamente la oră fixă. Așa și cu planul energetic. Acționând cu ritmicitate, se generează un flux energetic puternic, mult mai eficient).SUCCES!

Deblocare energetică – pasul 10

Ieri v-am învățat să inițiați cercul de protecție. Sper din suflet că a fost o reușită. Simt nevoia să vă repet: Un cerc de protecție are dublu sens

1. păstrează la nivel benefic vibrația propriilor gânduri, eliminând conținutul lor distructiv

2. ne protejează de influențele externe cu caracter dizarmonic

Pe românește, întâi te aperi de tine și apoi de alții. Acestea fiind spuse, practic, ați repus bazele unui "schelet" energetic solid și sănătos. Gîndurile care se țes în jurul lui sunt exclusiv responsabilitatea voastră. Cuvântul cheie și totodată sistemul de referință este IUBIREA. Orice gând trebuie să treacă prin filtrul iubiriii. Chiar dacă nu vei deveni un ocean de iubire (este imposibil să nu emiți uneori gânduri cu vibrație joasă), aplicând filtrul iubirii, vibrația ta va deveni mai curată, rămânând în spectru benefic. Adică, orice faci, fă cu iubire…Rugăciunea de astăzi este destinată susținerii acestui cerc de protecție inițiat la pasul 9. Psalmul 90

Deblocare energetică - pasul 11

În mod normal, nu este recomandat să citești mai mult de 3 psalmi într-o zi. Psalmii sunt rugăciuni extrem de puternice. Este important șă fii pregătit înainte- obligatoriu pasul 10(Tatăl nostru, Mica spovedanie,…) NICIODATĂ NU CEREM CEVA LUI DUMNEZEU , înainte să parcurgem CONȘTIENT pasul 10 – adică ne recunoaștem greșelile și mulțumim. În funcție de nevoile fiecăruia – Psalmii sunt grabnic ajutători Repet ce v-am spus inițial, nu este indicat să citiți mai mult de 3 Psalmi pe zi. Nu aveți antrenamentul vibrațional necesar, ei sunt foarte puternici și vă pot dezechilibra. E ca atunci când un sportiv ridică o greutate necorespunzătoare grupei sale, adică mult mai mare. Dacă sunt spuși conștient, fac minuni! Sunt multe site-uri cu Psalmi de folosință, vă redau mai jos cîteva trebuințe:

- sănătate- Psalmul 37, 90

- frică, lucruri necurate, ocrotire- Psalmul 6, 13, 33

- pentru scăpare de dușmănie, ură Psalmul -3, 30, 31

- pentru muncă – Psalmul 60, 74, 144

- pentru scăpare de sărăcie, datorii – Psalmul 20

Deblocare energetică – pasul 12

Legătura cu Dumnezeu ne transformă în luminițe…unele abia pâlpâie, altele strălucesc de-a dreptul…după cum și inima noastră primește Lumina Lui Dumnezeu.

Adeseori, ieșind de la SF Maslu, se întîmpla să văd câte un cerșetor care cerea o bucată de pâine de-abia slujită. *Nu-i da fată, ești proastă! Îi dai din sporul tău*…degeaba Maslu…nici un folos n-a avut creștina. Am mai auzit și pe-asta *îmi ia din norocul meu*…nu există așa ceva! Unii oameni împrăștie o lumină mare în jur, alții abia pâlpâie…Ce se întâmplă atunci când o luminiță mică, abia pâlpâitoare se așează lângă un far? Nu mai luminează farul din cauza ei? Nicidecum…

Dar atunci când o luminiță pâlpâitoare se așează lângă altă luminiță care abia pâlpâie?..crește puțin luminozitatea…dar foarte probabil să orbecăie amândouă… vă dați seama câte luminițe pâlpâitoare sunt necesare ca să lumineze cât de cât? Pe românește- după ce că abia pâlpâim, nici nu suntem uniți unii lângă alții… ( notă: a fi unit nu înseamnă să ne adunăm în secte în care învățăm să suflăm unul in lumina celuilalt/ a fi unit înseamnă a iubi, pur și simplu!) Așa sunt și sufletele noastre, ca luminițele…Oamenii egoiști abia pâlpâie…oricâtă bunăstare și afecțiune i-ar înconjura, lumina sufletului lor nu-i ajută să vadă mai departe de ei înșiși. Egoismul naște nefericire…iar sufletele nefericiților sunt aproape stinse…Rugăciunea de astăzi

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, luminează-mi sufletul ca să nu orbecăi prin hățișurile vieții mele!

de Alina Maria Neagu
Dacă doriți să listați această postare, o puteți face accesând link-ul de mai jos
sursa http://www.scribd.com/doc/123124289/Sacroterapie-by-Alina-Neagu

REÎNCARNAREA, INCOMPATIBILĂ CU CREDINȚA ORTODOXĂ

Ce cred adepții karmei și ai reîncarnării?

Potrivit cu principiile religiilor orientale (mai ales hinduismul și budismul), ale ocultismului și, în general, ale «Noii Ere», după moartea trupească, sufletul intră în trupul altui om, animal și chiar plantă. Aceasta înseamnă cuvântul reîncarnare.

Noua viață va depinde, spun ei, de viețile anterioare pe care le-a trăit, care pot fi de ordinul miilor, potrivit celor spuse de adepții acestei teorii. Aceasta înseamnă cuvântul karma.

Această teorie presupune o revizuire a lui Dumnezeu, a omului și a lumii, teorie cu totul incompatibilă cu Creștinismul. Adică presupune că Dumnezeu nu este persoană, ci o „Supraconștiință impersonală”. Omul nu este nici persoană, nici creația lui Dumnezeu. Scopul omului este să se stingă ca o picătură în oceanul „supraconștiinței universale”. Lumea nu este creația lui Dumnezeu, ci se identifică cu Dumnezeu (un monism panteist extrem).

Acest punct de vedere despre reîncarnare nu este lege, așa cum vor să-l prezinte adepții lui, ci o convingere religioasă a lor nedovedită. Împreună cu răspândirea acestor teorii merge și mulțimea ofertelor corespunzătoare în spațiul parareligiei contemporane și al ereziilor. Este ascuns de către adepții acestei teorii faptul că este mult mai probabil (totdeauna potrivit cu convingerile lor) să se reîncarneze cineva în animal sau în existență demonică, decât în om.

Într-o carte hindusă de mare autoritate cum este „Legea lui Manu” se menționează o povestire alegorică: O broască țestoasă trăiește în adâncul mării și-și scoate capul la suprafață o dată la o sută de ani. În același timp un inel plutește la suprafața apei. „Pe cât este de nesigur să treacă capul broaștei prin inel, încă pe atâta de nesigur este să se reîncarneze o ființă după moartea ei într-un trup omenesc.”

De când?

Această înșelare este foarte veche. Ea a fost transmisă lumii antice prin oracolele vechi și prin „misterele” idolatre. Astăzi i se face propagandă prin mass media și este oferită mai ales prin guruism, adică prin toți acei dascăli, chipurile, iluminați, care vin din Orientul Îndepărtat. Potrivit cu credința religioasă a karmei și a reîncarnării, sufletul se supune unui nesfârșit ciclu de nașteri și morți care se repetă ca o continuă tortură (samsara). Din această tortură făgăduiește guru că-l va elibera pe om, dacă discipolul său se va preda în întregime. Singurul mod, spun ei, de a ieși cineva din această continuă tortură este „să acționeze fără atașament”. O aparentă faptă bună, atunci când se face cu o implicare emoțional-ființială, are drept consecință acumularea de karma, în timp ce, chiar și o crimă, atunci când se face fără acest atașament, cel care acționează nu acumulează karma.

Consecințe

Aceasta însă are drept consecință răsturnarea temeliilor pe care se bazează societatea noastră și toate celelalte societăți, care, chiar și într-o mai mică măsură, se raportează la modul de viață propus de Creștinism. Aceasta înseamnă că, dacă va primi cineva această lege pseudoștiințifică, nu va putea cere responsabilitate de la nimeni pentru nimic, nici nu are sens să se nevoiască pentru ceva mai bun, de vreme ce pentru toate este de vină karma. În felul acesta dispar persoana, libertatea, responsabilitatea, dragostea. Victima, nu numai că nu trebuie să-l tragă la răspundere pe chinuitor, ci, dimpotrivă, trebuie să simtă că fără el „nu ar fi putut să-și îndeplinească karma sa”.

Așa cum s-a spus, nu există o teorie mai convenabilă decât aceasta pentru orice elită socială a oricărei epoci.

Prin această prismă, lupta pentru libertate, dreptate socială, asistență socială, pentru orice îmbunătățire a condițiilor de viață nu are absolut nici un sens. Și nu numai aceasta, ci chiar este condamnată, deoarece îi împiedică pe oameni „să-și îndeplinească karma lor”.

Este foarte important să spunem că învățătura despre karma constituie acea bază teoretică pe care, sprijinindu-se guru, își ridică pretențiile pentru supunerea totală a discipolilor lui. Și aceasta pentru că omul, spun ei, nu poate singur să se elibereze, ci are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor i-l poate da numai „omul-dumnezeu” guru.

Concepția că viața de acum este determinată de karma vieților anterioare, îl aruncă pe adeptul acestei teorii într-o disperată căutare prin „retrospectiva în viețile anterioare”, care se face de obicei prin hipnoză. Dar prin hipnoză, așa cum se practică în spațiul ocultist extins, omul își deschide în chip primejdios ușa sufletului său pentru lucrările demonice. În afară de aceasta, îi prezintă, de obicei, idei care au drept consecință completa subminare și răsturnare a relațiilor sale familiale și sociale. De pildă, că aceea care acum este femeia sau fiica sa, în viața anterioară a fost mama sau sora sa etc. Este limpede că aceste concepții pot distruge familii sau pot crea relații afară de fire.

Doctrina karmei și a reîncarnării face imposibilă crearea relațiilor interpersonale, care se sprijină pe unicitatea persoanei, de pildă în cadrul căsătoriei sau a vieții familiale.

Puncte slabe

Unul din punctele slabe a acestei doctrine este faptul că adepții ei sunt în imposibilitate de a justifica lipsa amintirilor din viețile anterioare. Dacă însă, așa cum spun ei, în această viață ne aflăm „ca să ne primim lecția și să evoluăm”, atunci cum se face că nu ne aducem aminte de faptele pentru care plătim? Cum vom fi învățați de ele de vreme ce nu ni le amintim?

Adepții teoriei reîncarnării care în același timp – ca cei ce aparțin spațiului ocultist extins - sunt și discipolii spiritismului, adică ai credinței în comunicarea cu „lumea spiritelor”, cad într-o vădită contradicție. Și iată de ce:

Dacă este adevărat, așa cum cred ei, că în timp de 49 de zile sufletul mortului se reîncarnează, atunci cu care suflete ale celor morți comunică medium-urile (spiritiștii)?

Dacă este adevărată teoria reîncarnării, atunci teoria spiritismului este o minciună. Și invers. Desigur, noi știm că amândouă sunt minciuni.

Un alt argument din istorie și matematică. Faptul că populația pământului s-a înmulțit în ultimele două secole de la unul la șase miliarde de oameni, arată cât de mincinoasă este teoria despre karma și reîncarnare. Ce s-a întâmplat oare de s-a petrecut o astfel creștere explozivă? Unde au fost aceste suflete? Și de ce până atunci nu au luat trup omenesc?

Incompatibilă cu Credința Ortodoxă

Fără îndoială învățătura despre karma și reîncarnare este anticreștină. Sfântul Apostol Pavel o spune foarte clar: „Este rânduit oamenilor odată să moară, iar după aceea judecata.” (Evrei 9, 27).

Este cu totul fals ceea ce învață discipolii înșelării reîncarnării, adică faptul că, chipurile, reîncarnarea a constituit o învățătură și a Bisericii până în secolul al VI-lea. Însă Istoria Bisericească și scrierile patristice dezmint aceasta.

Argumentul ocultiștilor care susțin că, chipurile, Sfânta Scriptură învață despre reîncarnare, spunând că Sfântul Ioan Botezătorul este reîncarnarea lui Ilie, potrivit textului: „Ilie a și venit… Atunci au înțeles ucenicii că despre Ioan Botezătorul le-au zis lor.” (Matei 17, 12, 13), este naiv. Ei uită că, potrivit teoriei lor, pentru a se putea înfăptui reîncarnarea trebuie să premeargă moartea. Dar Proorocul Ilie nu a murit.

Erminia textului evanghelic de mai sus este simplă: Arhanghelul Gavriil îi spune tatălui Cinstitului Înaintemergător: Ioan va veni „cu duhul și puterea lui Ilie”, adică va avea harisma profetică și îndrăznirea Proorocului Ilie.

Pe de altă parte, dacă Hristos ar fi primit reîncarnarea, nu ar fi înviat morți, ci s-ar fi limitat numai la a le mângâia rudele.

Dar ceea ce este mai semnificativ pentru noi creștinii este faptul că această rătăcire a reîncarnării amenință să anuleze întreaga Evanghelie a mântuirii în Hristos, adoptând mincinoasa (luciferica) „evanghelie a șarpelui”, adică învățătura auto-evoluției, auto-realizării și auto-mântuirii. Pentru adepții Noii Ere nu Dumnezeu este Cel care coboară la neputința omului, ci omul, prin reîncarnări, urcă și se face dumnezeu, numai cu propriile sale puteri. El care acceptă această teorie antihristică a reîncarnării, se scoate pe sine din cadrul Bisericii lui Hristos, deoarece:

Nu acceptă Simbolul Credinței în care mărturisim că Hristos a înviat din morți și-L așteptăm să vină la a Doua Sa Venire. În Simbolul Credinței mărturisim două Veniri ale lui Hristos și nu o mulțime de reîncarnări ale Sale, așa cum cred ocultiștii, care încearcă să distrugă unicitatea Persoanei lui Hristos și venirea Lui în lume ca Dumnezeu și Mântuitor. În Simbolul Credinței mai mărturisim că așteptăm și învierea noastră și învierea tuturor morților și nu nesfârșit ciclu de reîncarnări.

Neagă distincția dintre Creator și creatură.

Neagă Judecata viitoare.

Neagă unicitatea, libertatea și responsabilitatea persoanei umane, de vreme ce acolo toate funcționează în cadrul unei necesități oarbe.

Neagă dragostea. Cuvintele „a se bucura cu cei ce se bucură și a plânge cu cei ce plâng” (Romani 12, 15) sunt considerate de către adepții karmei și ai reîncarnării nu o virtute, ci o slăbiciune și alipire care te împiedică să auto-evoluezi. De asemenea, pentru noi trupul omenesc nu este închisoarea sufletului, ci biserică a Sfântului Duh, Care se află în noi. Viața nu este pedeapsă și osândă pentru faptele săvârșite, chipurile, în viețile anterioare, ci dar al lui Dumnezeu. Moartea nu este o eliberare, ci este „roada păcatului” și este îngăduită de Dumnezeu „pentru ca păcatul să nu devină fără de moarte”. (În timp ce pentru dascălii reîncarnării pedeapsă este viața, iar nu moartea).

În sfârșit, această înșelare, adică faptul că nu există nimeni care să ne ceară socoteală pentru faptele noastre, se dovedește a fi o minunată măiestrie a diavoului celui ucigaș de oameni pentru vânarea de adepți-victime.

Parareligia îi adoarme pe oameni, făgăduindu-le o mulțime infinită de posibilități, satisfacerea patimilor și nici o responsabilitate. Dar după moarte sufletul nu se poate pocăi. Evanghelia propovăduiește: „Acum este vreme bine-primită; acum este ziua mântuirii”. Acum, în această viață, se judecă viitorul nostru veșnic.

Sursa: PARAKATATHIKI 

Traducere: Ierom. Ștefan N.

Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos