Bolile şi deblocarea lor energetică

Am crezut mereu că bolile sunt consecinţa directă a lecţiilor noastre de viaţă, însuşite prost, în legatură directă cu “energia” moştenită de la strămoşii noştri. Deşi am citit acest lucru pentru prima dată în “Karma pură” a lui Lazarev; ulterior, am găsit, în literatura de specialitate, mai multe teorii având acest fundament. Conform acestora, dacă înlăturăm cauza “karmică” a unei boli, aceasta dispare.Totuşi, există mulţi vindecători care se laudă că te pot debloca energetic şi te pot vindeca de orice boală. La origine, vindecarea era o practică strâns înrudită cu magia.

Iată ce declară un renumit cercetător, care şi-a dedicat întreaga viaţă studiind ceremoniile de vindecare din diferite regiuni ale lumii:
”În timpul studiilor mele alături de şamani, am descoperit că există o diferenţă între însănătoşire şi vindecare. Însănătoşirea ţine de remedii şi implică rezolvarea problemelor externe, ca atunci când vulcanizezi un cauciuc, tratezi o muşcătură de şarpe sau foloseşti chimioterapia pentru a controla o tumoare. Ea nu te ajută să eviţi cuiele de pe şosea, şerpii din pădure şi nici boala care a cauzat tumoarea. Vindecarea este mult mai extinsă – este globală şi completă. Vindecarea transformă viaţa omului şi, adesea - chiar dacă nu întotdeauna - produce o tămăduire fizică. Am văzut multe cazuri de însănătoşire medicală,în care vindecarea nu a survenit. De asemenea, am văzut cazuri în care s-a produs vindecarea, dar pacientul a murit. Vindecarea rezultă din experimentarea nemărginirii. Vindecându-ne, măsurăm succesul printr-o stare sporită de bine, printr-un nou sentiment de pace, putere şi comuniune cu tot ceea ce înseamnă viaţă"
Dar să revenim la ideea de bază a acestui articol- la începuturile ei, vindecarea a fost o practică strâns înrudită cu magia. Iată ce scrie faimosul cercetător:

Magia neagră şi albă- traducere din Alberto Villoldo
”Pe când aveam vreo douăzeci de ani, mă pregăteam pentru o expediţie în Amazon, când am primit un telefon de la fundaţia care îmi sponsoriza cercetările. Aveau nevoie de un antropolog care să încheie un studiu despre vindecătorii Voodoo din Haiti. Am şovăit, pentru că ştiam foarte puţine despre practicile de vindecare de origine africană din Haiti. Funcţionarul de la fundaţie a explicat că este vorba despre doar zece zile - timp în care voi fi asistentul unui antropolog senior ce se va ocupa de proiect - şi m-a convins atunci când a precizat că îmi revizuia cererea de a mă întoarce în Amazon. Cinci zile mai târziu, am aterizat în Port-au-Prince. Antropologul senior avea aproape patruzeci de ani şi îşi petrecuse o mare parte a ultimului an în Haiti. Mi-a explicat că francezii care colonizaseră insula fuseseră cei mai răi stăpâni de sclavi din Lumea Nouă. Dacă speranţa de viaţă a unui sclav african, după venirea în America, era de treizeci de ani, speranţa de viată a unui sclav care avea nenorocul sa ajungă în Haiti, era de doar doi ani. El a continuat explicându-mi că Voodoo a fost la bază o practică de vindecare din Africa subsahariană şi că, în Haiti, a fost,de asemenea, folosită pentru a face rău duşmanilor, în special stăpânilor care se purtau fără milă cu sclavii. Tehnicile erau identice, mi-a explicat el. Practicile pe care le foloseai ca să vindeci pe cineva puteau fi folosite pentru a face rău. Aceleaşi tehnici care erau folosite pentru a stimula sistemul imunitar, pentru eliminarea tumorilor canceroase, puteau fi utilizate şi pentru a distruge sistemul imunitar, astfel încât victima să moară de pneumonie,în doar câteva săptămâni. Având în jur de douăzeci de ani, eram convins că ştiu despre ce este vorba. Magia neagră, am presupus, putea funcţiona doar asupra celor care credeau în ea. Dacă nu te supuneai acelui sistem de credinţe, nu te putea afecta. Îmi aduc aminte că îi expuneam această teorie antropologului senior, pe când stăteam la o cafenea micuţă, cu vedere la apă. M-a privit şi a zâmbit:
„Pot să pun pariu", am spus. „S-a făcut", mi-a replicat el. Am pariat pe o sută de dolari că Voodoo nu mă poate afecta. Ne-am îndreptat spre casa unui preot Voodoo, alături de care lucrase el. Bătrânul locuia într-o cocioabă din lemn, pe vârful dealului, de unde se vedea întregul oraş. După prezentările de rigoare, în creola haitiană a locului, pe care colegul meu o vorbea fluent, acesta a început să-i explice bărbatului că eu eram un sceptic, ce consideră magia sa drept o făcătură şi că dorea să-mi dea o lecţie. Înţelegeam destulă franceză cât să prind câteva cuvinte. „Nu-i face rău", a spus el. Bătrânul s-a întors spre mine şi a zâmbit. „Vrei, crezi?" a întrebat el într-o engleză stâlcită şi a râs zgomotos. Am convenit că avea să-şi facă magia în ziua de luni a săptămânii următoare, după care m-am întors în California. În ziua cu pricina, am luat cina cu prietenii, pentru a le povesti despre experienţa mea haitiană şi despre puterile vindecătoare ale Voodoo. Predicam despre importanţa ingredientului credinţă în întreaga ecuaţie, atât pentru vindecarea celor bolnavi, cât şi pentru a le face rău duşmanilor. Daca trăiai în afara unui sistem de credinte, am explicat eu, pur şi simplu nu funcţiona, iar eu eram dovada vie, de vreme ce, chiar în acea seară, cel mai priceput preot Voodoo din Haiti acţiona asupra mea - însă, inutil. Toată lumea şi-a ridicat paharul în sănătatea mea. Aceasta s-a întâmplat luni seara. Marţi şi miercuri m-am simţit bine, dar joi după-amiază am simţit o durere de cap, care, până seara, s-a transformat în migrenă. La ora opt, simţeam deja un nod în stomac, aveam spasme intestinale şi vomam incontrolabil. La miezul nopţii, am primit un telefon de la antropologul din Haiti. Nu reuşiseră să acţioneze asupra mea luni, aşa cum convenisem, dar o făcuseră în această zi. El tocmai se întorsese de la ceremonie la hotel şi voia să ştie dacă simt ceva. Am gemut în telefon şi i-am spus să se întoarcă la preotul Voodoo şi să-i ceară să desfacă vraja pe care o făcuse, în acel moment, chiar şi moartea ar fi fost o uşurare pentru mine. Dar, în dimineaţa următoare, m-am simţit bine şi am reuşit să mă conving că mă pricopsisem cu vreun vierme intestinal. Am mers la centrul medical al universităţii, unde doctorul meu mi-a făcut o serie de teste şi a constatat că nu aveam niciun fel de paraziţi. Această lecţie m-a costat o sută de dolari, care, la vremea respectivă, reprezentau o sumă considerabilă pentru un student, şi una dintre cele mai îngrozitoare nopţi din viaţa mea. Am descoperit că, aşa cum poţi ajuta oamenii folosind vindecarea energetică, le poţi face şi rău. Mai târziu, aveam să aflu că vindecarea energetică practicată de o persoană slab pregătită este adesea egală cu magia neagră, indiferent cât de bine intenţionat este vindecătorul. Magia neagră nu este practicată doar în Haiti şi pe malurile mlăştinoase din Louisiana, ci oriunde indivizi bine intenţionaţi, dar prost pregătiţi, încearcă să vindece alte persoane şi,fără să ştie, le transmit energie toxică.” 

Personal, cred cu tărie în SACROTERAPIE. Sunt absolut convinsă de faptul că şi un preot, (de ex. orthodox în cazul meu) te poate ajuta să te vindeci, cu condiţia să înţelegi cauza spirituală a bolii tale şi să te pui în armonie cu Dumnezeu.

Haideţi să parcurgem împreună câteva posibile cauze legate de neplăcerile fizice.

PICIOARELE Persoanele care au probleme în această regiune sunt cele afectate de o teamă legată de viaţa materială, de viaţa fizică. Se simt izolate, abandonate. Au impresia că sunt singure pe lume, cu o grămadă de probleme de rezolvat. Această zonă a corpului are rolul de a ne conecta cu pământul, care este mama noastră. Iar pământul dispune întotdeauna de toate cele necesare pentru a-şi hrăni creaturile. De îndată ce o persoană nu mai crede în ajutorul pe care-l poate primi din jur, începe să simtă frica. Atunci corpul îi trimite un mesaj pentru a o face să devină conştientă de această frică. De multe ori, persoana respectivă devine foarte dependentă de lucruri şi de alte persoane pentru a fi fericită. În general, cei ce au probleme în această zonă sunt oameni care nu au un scop în viaţă sau se tem să îl pună în aplicare. Aşteaptă prea mult pentru ca totul să fie perfect. In general, persoanele care au probleme cu PICIOARELE, coccisul sau fesele sunt cei ce au nevoie de lucruri exterioare - lucruri sau persoane - pentru a se simţi în siguranţă, în plus, se luptă cu o situaţie sau o persoană din anturaj care pare să le ameninţe siguranţa. Nu sunt deloc în contact cu marea lor putere interioară. Le lipseşte credinţa. Problemele legate de LABELE PICIOARELOR şi de GLEZNE exprimă teama de viitor şi teama de a-şi asuma responsabilităţi. Problemele legate de DEGETELE DE LA PICIOARE se regăsesc la cei ce îşi fac griji în legătură cu detalii mărunte privind viitorul. Ar trebui să-şi folosească energia pe care o au în prezent pentru lucruri mai importante. O DURERE DE PICIOARE indică teama de viitor, teama de a merge înainte. Mesajul corpului este să acţionezi, să avansezi cu mai multă încredere şi cu bucurie, ştiind că totul merge spre mai bine. Să rămâi pe loc, în prezent nu-ţi este benefic

RINICHII Cei ce au probleme cu rinichii sunt persoane care au simţit deseori că în viaţa lor există multă nedreptate şi, în consecinţă, se simt neputincioase. Au decis fie că viaţa a fost nedreaptă în ce le priveşte, fie că părinţii au avut o atitudine nedreaptă faţă de ele. Aceasta le-a determinat să fie mereu puse pe critică. Dacă ai probleme de acest gen, e foarte important să devii conştientă de faptul că ai puterea să decizi în ceea ce priveşte propria ta viaţă. Încearcă să-ţi dai seama că toate aceste sentimente de neputinţă, senzaţia de a fi prea autoritară sau, dimpotrivă, complet lipsită de autoritate, vin din decizii luate anterior, decizii ce nu-ţi sunt neapărat benefice. PIETRELE LA RINICHI demonstrează o acumulare de lungă durată a ceea ce am descris mai sus. Persoana încearcă în van să fie mai „dură", refulându-şi emoţiile. NEFRITA este o maladie inflamatorie pe care o regăsim la cel ce reacţionează mult prea puternic faţă de dezamăgire şi eşec. Dar toate câte ni se întâmplă nu sunt decât experienţe din care învăţăm mereu câte ceva. Nu e bine să le regretăm şi să avem remuşcări. BOALA LUI BRIGHT este o altă maladie gravă a rinichilor. Cauza sa profundă este aceeaşi cu a bolilor de rinichi în general, dar mai pronunţată. Cel care suferă de această boală se consideră un eşec total.

ABDOMENUL În această zonă are loc o intensă activitate energetică fiindcă ea girează energia sexuală, energia creativităţii. Este o parte a corpului unde se situează puterea de a ne crea propria viaţă. Zona este activată când suntem în căutare de senzaţii. E bine să reţinem că, cu cât o persoană se simte atrasă numai de plăcerile simţurilor, de plăcerile pământului, cu atât mai mult se abate de la adevăratul scop al vieţii. Acest scop este de a urmări în principal trezirea conştiinţei, a înţelepciunii, a lui Dumnezeu. Simţurile trebuie utilizate pentru a-L simţi pretutindeni pe Dumnezeu şi nu numai pentru a ne procura senzaţii fizice prin hrană, băutură, sex etc. Persoana care are probleme în această zonă, în loc să-şi creeze propria viaţă, vrea să creeze viaţa celorlalţi. Respectiva se teme că nu are destulă putere şi crede că ceilalţi ar putea să-şi impună voinţa asupra sa, sau, pur şi simplu, îi lasă să o facă. Se simte deci neputincioasă faţă de cineva sau faţă de o situaţie. Toate acestea dau naştere la sentimente de frică ce afectează atât această regiune, cât şi regiunea de bază. Problemele de acest gen sunt frecvente şi la cei ce caută mereu senzaţii venite din exterior. Zona abdominală este afectată şi la cei ce au culpabilităţi sexuale.

PANCREASUL este o glandă importantă pentru digestie. Prin insulina pe care o secretă, ajută la stabilizarea nivelului de zahăr în sânge. Una dintre problemele pancreasului este hipoglicemia. Persoana afectată nu reuşeşte să se bucure de viaţă, găseşte că aceasta nu e suficient de „dulce", după gustul său. Doar zahărul reprezintă recompensa, tandreţea, afecţiunea, manifestările de dragoste. în zilele noastre, societatea în general duce lipsă de dragoste, tandreţe şi afecţiune. Cei mai mulţi aşteaptă ca fericirea să vină din exterior. Oamenii caută o recompensă consumând mai multe dulciuri. Cel afectat de hipoglicemie este o persoană care nu ştie să se apere, trece prin multe angoase şi trăieşte multă ostilitate faţă de cei din jur când aşteptările sale nu se împlinesc. Corpul îi spune că e vremea să înveţe să digere tot ce i se întâmplă, să accepte evenimentele din viaţa sa şi să se adapteze mai bine la orice situaţie, fie că a ales-o în mod conştient sau nu. Îi transmite să se bucure de viaţă, să-şi ofere mai multe recompense, ţinând cont de propriile dorinţe, în loc să le facă plăcere celorlalţi sperând că astfel va fi apreciat sau iubit mai mult.

DIABETULUI, a cărui cauză o constituie tot un pancreas bolnav, îi este caracteristic sentimentul lipsei de dragoste. Îi afectează pe cel căruia îi e foarte greu să primească dragostea şi crede că nu merită să se bucure de viaţă. Diabeticul suferă de o tristeţe profundă de care, în majoritatea cazurilor, nu e conştient. In compensaţie, are chef să mănânce multe dulciuri, paste făinoase, pâine sau orice alt aliment care produce glucoza, în afară de credinţa că-i lipseşte afecţiunea, diabeticul e convins că are şi lipsuri financiare. Cum întotdeauna culegem ce am semănat, e foarte important ca el să înţeleagă faptul că, de vreme ce-i lipseşte afecţiunea, trebuie s-o semene. Dacă îi lipsesc banii, trebuie să-i dăruiască - fără a se aştepta la ceva în schimb! Mesajul PANCREATITEI este similar cu cel al diabetului şi al hipoglicemiei. In plus, apar mânia şi sentimentul de frustrare. Mesajul pe care îl primeşti prin intermediul problemelor de pancreas este următorul: încetează să mai crezi că ai nevoie.

INIMA - O CRIZĂ CARDIACĂ este consecinţa unei vieţi trăite cu ideea că banii şi/sau puterea trebuie să aibă prioritate în raport cu bucuria şi dragostea. Inima strigă: „Ajutor! Nu mai vreau să trăiesc o asemenea viaţă! Vreau să iubesc şi să fiu iubită!".

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ provine dintr-o tulburare emoţională de origine îndepărtată. Trăind prea multă vreme aceleaşi emoţii, ele se amplifică şi viaţa devine din ce în ce mai dramatică. Se regăseşte deseori la cineva care îşi înghite furia. Se poate manifesta şi la cineva care este centrat excesiv pe intelect, pe imaginaţie, care gândeşte prea mult şi astfel îşi pierde energia, trăind prea multe emoţii. Aceasta are ca efect tulburarea sângelui. Corpul îi spune să se calmeze, să nu mai dramatizeze si critice atât.

HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ este contrariul hipertensiunii. Apare la cineva care se simte învins înainte de a începe lupta şi vrea să oprească totul, spunând: „N-o să meargă, n-o să ducă la nimic!". Această persoană îşi reduce rapid nivelul de energie vitală pentru că nu se simte în stare să poarte pe umeri evenimentele din viaţa sa. Şi-a pierdut curajul şi nu mai vrea să-şi asume nici o răspundere. Dimpotrivă, se poate întâmpla ca la unele persoane hipotensiunea, dacă nu e prea accentuată, să fie normală. Dacă ai o uşoară hipotensiune, dar te simţi în plină formă, nu ai tendinţe depresive şi nici dorinţa de a abandona totul, înseamnă că aceasta e tensiunea normală pentru tine şi nu-ţi afectează calitatea vieţii.

(traducere şi adaptare după Lise Bourbeau)
Alina Maria Albert (Neagu)

Dacă vă iubiţi...

Dragii mei, vă ofer cu bucurie această frumoasă dedicație făcută iubirii, de către o persoană deosebită Irina Binder, pe care o admir sincer, pentru tot ceea ce este și ceea ce ne împărtăşeşte nouă, celor ce o citim!

Bune să vă fie inimile! 

Știți că nu prea le am eu cu sărbătorile astea americănești și comerciale, cu atât mai puțin Valentine's Day, fiindcă eu cred că iubirea nu are nevoie de o zi pentru a fi celebrată... 

Iubirea este celebrată în fiecare moment în care iubim și în care ne dăruim și n-are nevoie de declarații forțate... Iubirea este celebrată și dovedită cu fiecare îmbrățișare care oferă pace și siguranță, cu fiecare mângâiere, cu fiecare privire care îl face pe celălalt să se simtă minunat, frumos, prețuit, unic. Iubirea este celebrată și dovedită cu fiecare împăcare, cu iertarea, cu răbdarea și cu dăruirea cu care îl ajuți pe celălalt să evolueze, să își împlinească menirea și visurile. Iubirea este celebrată și dovedită în acele momente grele, în care unul dintre cei doi trece prin momente dificile, prin decăderi și prin rătăciri omenești, iar celălalt îl ajută să depășească etapa grea, uitând de egoism și de orgolii...

Eu vă doresc să iubiți și să fiți iubiți, așa cum au nevoie sufletele voastre!

Și nu uitați: prea târziu să te îndrăgostești este doar la ultima bătaie a inimii!

Dacă o iubeşti, ascult-o, chiar dacă ţi se pare banal şi plictisitor ceea ce-ţi spune. Încearcă să-i înţelegi nevoile şi capriciile, chiar dacă ţie, că bărbat, ţi se par copilăreşti. Respect-o şi încearcă să-i faci pe plac cu acele nimicuri pe care ar vrea să le faci de dragul armoniei în cuplu. Fă-i complimente, mulţumeşte-i pentru efortul cu care găteşte, îţi calcă hainele şi are grijă să îţi asigure un cămin confortabil şi curat. Nu o considera cicălitoare doar pentru că simte nevoia să îşi impună punctul de vedere. Fii matur şi explică-i cu răbdare atunci când consideri că este confuză. Nu aştepta o ocazie anume pentru a-i face câte o bucurie. 

Dacă o iubeşti, nu te purta ca şi când n-ai observa că se află în preajma ta. Noi, femeile, suntem dependente de atenţie şi de acele priviri încurajatoare care ne fac să ne simţim frumoase, iubite, în siguranţă. 

Dacă o iubeşti, nu o folosi ca pe un obiect casnic sau sexual. Fă-o să se simtă dorită, determin-o să fie nebună de dorul tău, să caute cu disperare braţele tale şi sărutările tale. Dacă o iubeşti, nu-i aminti mereu de minusurile pe care le are, nu o compara cu alte femei şi nu o împovăra cu complexe. Ai ales-o pe ea. De ce ai ales-o? Ajut-o să fie frumoasă, menţinându-i starea de fericire şi încrederea de sine. 

Dacă o iubeşti, nu-i întoarce spatele când îţi spune ceva ce nu-ţi place şi fă tot posibilul să aveţi un dialog. 

Dacă o iubeşti, nu râde de visurile ei şi nu o descuraja. Nu-i spune “N-o să reuşeşti!”, ci “O să încercăm împreună!” 

Dacă o iubeşti, aminteşte-i asta mereu prin gesturi, prin vorbe şi prin fapte care ştii că ar face-o fericită. 

Dacă îl iubeşti, nu-i cere să fie aşa cum vrei tu, nu-i inhiba personalitatea, nu-l transforma într-un produs al tău şi nu-l determina să îi fie teamă de tine. Înţelege-i stângăcia cu care face curat în casă şi apreciază-i străduinţa. 

Nu-l mai critica pentru tot ce nu îţi place la el şi aminteşte-ţi de ce te-ai îndrăgostit de el. Nu-l cicăli de îndată ce intră pe uşă şi nu-i aminti mereu de lucrurile pe care nu le-a făcut. Apreciază ceea ce a făcut şi învaţă-l să facă lucrurile mult mai bine. Dar fă totul cu iubire şi cu răbdare, nu cu un aer superior şi nemulţumit. Ajută-l să îţi înţeleagă nevoile şi să te cunoască şi nu te supăra atunci când ţi se pare că nu te înţelege. Nu-l obosi cu obsesiile tale, nu-l alunga cu crize și frustrări personale. Fă-l să vină acasă cu bucurie, să simtă pacea, confortul, libertatea și căldura căminului de care are atâta nevoie.

Dacă îl iubeşti nu-l agasa cu gelozia ta şi nici cu toanele tale. Nu fii egoistă şi gândeşte-te că şi el are dureri, că şi el este obosit, că nu e dator doar să se dăruiască şi că merită şi el să fie alintat, răsfăţat, copleşit cu dragoste şi atenţie. Dacă îl iubeşti, fii frumoasă, elegantă şi caldă. Fii femeia demnă de a fi respectată, preţuită, iubită şi dorită. Nu lăsa rutina să pună stăpânire pe relaţia voastră, surprinde-l plăcut cu tot felul de surprize şi cu atitudinea ta jucăuşă de femeie vie şi dornică să fie fericită şi să trăiască intens. Nu te neglija, nu-l întâmpina mereu îmbrăcată în treningul lălâi cu care faci curat prin casă, convinsă că e dator să te placă oricum. Fii femeia minunată şi frumoasă care l-a cucerit şi nu uita că atunci când tu te simţi frumoasă, transmiţi frumuseţe prin fiecare por al tău. 

Dacă îl iubeşti susţine-l şi ajută-l să fie bărbatul demn, elegant şi puternic alături de care să fii mândră. Nu-i reproşa lucruri pe care nu le are, ci ajută-l să le dobândească.

Dacă vă iubiţi, întâmpinați-vă mereu cu bucurie. Nu vă mai certaţi pentru toate nimicurile. Nu vă mai aruncaţi priviri urâcioase, nu mai ridicaţi tonurile vocilor şi nu vă spuneţi cuvinte necugetate. În situaţii de criză lăsaţi inimile din voi să vorbească,nu orgoliile. Dacă vă certaţi, nu veţi depăşi mai bine şi mai repede problemele, ci le veţi amplifica. 

Dacă vă iubiţi, nu vă mai adresaţi reproşuri, nu mai invocaţi greşeli şi dureri din trecut, care s-au consumat... Iertaţi, uitaţi şi căutați să faceţi lucrurile mai bine ca în trecut. 

Dacă vă iubiţi, nu vă înstrăinaţi unul de celălalt, nu căutaţi răspunsuri şi rezolvări la problemele dintre voi, discutând cu alte persoane… Comunicarea trebuie să existe doar între voi doi, fiindcă numai voi ştiţi ce simţiţi şi ce vă doriţi. Aveţi răbdare să vă cunoaşteţi, faceţi acele mici compromisuri care ajută la păstrarea armoniei în cuplu. Dacă vă iubiţi, nu mai consideraţi sacrificiu orice gest făcut în favoarea celuilalt. 

Dacă vă iubiţi nu prețuiți mai mult lucrurile decât vă prețuiți unul pe celălalt și momentele petrecute împreună… La sfărșit, acele lucruri de care sunteți înconjurați vor fi doar niște vechituri, dar amintirile adunate într-o viață vor fi averea voastră.

Dacă vă iubiţi, nu vă grăbiţi să decideţi că sunteţi sau nu potriviţi, raportându-vă la criterii neesenţiale… Acordaţi-vă timp să vă cunoaşteţi, să vă înţelegeți, să învăţaţi să trăiţi împreună. Nu lăsaţi nimic să vă dezbine: nici necazurile şi nici oamenii rău intenţionaţi.

Dacă vă iubiți, fiți cei mai buni prieteni și confidenți.

Dacă vă iubiţi, fiţi împreună şi faceţi totul împreună. Împărţiţi fericirea, lacrimile, durerile, temerile, neajunsurile, visurile, timpul, viața.

Iubirea înseamnă împreună la bine şi la greu, cu perfecţiune şi imperfecţiune, cu fericire şi nefericire, cu abundenţă şi cu lipsuri, dar toate împărţite la doi…

de Irina Binder

http://www.irinab.com/2014/02/daca-va-iubiti.html

Valentine's day - o pseudo sărbătoare

Ziua de 14 februarie a devenit de ceva vreme, o zi pentru consumatorii de cantitate. Sunt multe persoane care, în această zi, se înghesuie când aud de un concurs care are la baza sărutul. Nu contează că nu cunoşti persoana pe care urmează să o săruţi, că eşti lipsit de simţăminte, important e să câştigi premiul. Iar dacă o cunoşti, sau mai mult, dacă o iubeşti, ce rost are să te iei la întrecere cu alţii sărutând? Are, devii penibil.

Dacă iubirea comercială durează doar o zi, negustorii nu stau cu mâinile în sân. Împachetează tot ce au, în inimioare. Iar oamenii sunt dornici să adune cât mai multe inimioare de acest gen. Se cer mai mult astea, decât cele care bat...în piept.

E uimitor cu câtă lejeritate împrumută românul pseudo sărbători. A iubi înseamnă a fi într-o continuă sărbătoare. Deci, iubirea nu are termen de garanţie, ea nu este valabilă doar o zi.

Sunt posibile astfel de zile pentru că purtăm măşti. Iar sărbătorile de acest gen, întreţin măştile. Cei care nu poartă măşti, sunt dezgustaţi de cum primesc oamenii ziua de 14 februarie. Oamenii fireşti, nu se îndrăgostesc doar pentru că există o zi de acest gen, iar cei ce iubesc, nu iubesc mai aprins pentru că s-a ridicat o zi la rangul de "ziua îndrăgostiţilor". Se uită că nu sărbătoarea provoacă iubirea, ci iubirea naşte sărbătoarea, ca bucurie a întâlnirii.

Sfântul Valentin, cinstit pe 30 iulie (în calendarul răsăritean), a fost martirizat pentru că a căsătorit tineri, în secret, în timpul împăratului Claudius al II-lea, iar noi, în această zi, vrem căsătorii de o zi. Menţionăm că împăratul Claudius eliberase un decret prin care interzicea oficierea căsătoriilor soldaţilor, pe motiv că nu putea avea o armată puternică cu soldaţi căsătoriţi. Acest sfânt, luptând împotriva desfrâului impus de împărat, poate fi considerat sfântul căsătoriei.

Eşti considerat depăşit, inactual, demodat, dacă nu săruţi şi îmbrăţişezi în această zi. În ochii celor ce preţuiesc Valentine's day, sărutul şi îmbrăţişarea sunt lipsite de valoare în celelalte zile. Acest lucru ne aminteşte de serbările păgâne, numite Lupercalia. În cadrul acestor serbări, există şi obiceiul că numele tinerilor necăsătoriţi să fie introduse într-o urnă, din care burlacii trăgeau câte un bilet. Conform obiceiului, trebuia să o curteze şi să aibă o relaţie trupească cu ea, în vederea potrivirii pentru căsătorie.

Au fost şi poate mai sunt persoane care au spus că nu e nimic rău în a avea o zi închinată dragostei. Ţinând seama de faptul că dragostea trebuie trăită, nu o putem reduce la o singură zi, pentru că ea nu poate fi consumată.

de Adrian Cocoşilă

Chirurgie sufletească

Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase.

„Gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi judecăţile Mele nu sunt ca judecăţile voastre, că pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe sunt judecăţile Mele de judecăţile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre.” (Isaia 55,8-9)

Îţi doreşti să fii mai bun? Sfatul oferă o nouă semnificație. Pentru unii virtutea este incomodă. Orice neputință, viciu, păcat va avea întotdeauna scuza sa. Voință slabă, oameni înlănțuiți în temnița propriilor slăbiciuni. Justificări. Prezență la absență. Păcatul, versatil de cele mai multe ori, picură în suflet ideea reușitei și amestecă gândurile, sentimentele, emoțiile. Autoiluzionări cu privire la sine. Păcatul știe că e urât, de aceea își pune mască sau măști. Păcatele sunt cuie pe care le țintuim în suflet. Virtuțile pot fi plasturi, pansamente, medicamente, stare de bine, sănătate. Păcatul este mai contagios decât o faptă bună. Păcatul moare odată cu trupul, pe când virtutea ne înveșmântează sufletul spre veșnicie, spre bucurie. Succesul adus de păcat este înșelător, iar insomnia conștiinței trezește răbdarea și înfrânarea. Identitate, stil de viață, alegeri. Boli morale, boli sufletești, boli trupești.

Toate pe lume au o completare, o atracție și o opoziție. Bine fără rău, iubire fără ură, frumusețe fără urâțenie nu prea există. Orice om cu neputințe are virtuțile lui, după cum orice om cinstit are slăbiciunile lui. Bunătatea, omenia sunt cele care fac diferența dintre lumină și întuneric. Curățenie interioară, cumințenie, credință. Faptele se dăruiesc, nu se vând. Răul poate lua în lumea aceasta diferite forme, dintre cele mai degradante: de la dispreţ, până la satisfacţie sadică, patologică. Omul rău este nefericit chiar şi atunci când este fericit. Omul rău e cu desăvârşire rău, atunci când se preface că e bun. Însă ceea ce s-a dobândit prin rău, rău se va sfârşi. Aşa e legea universului. Rău faci, rău găseşti! Bine faci, bine găseşti! Şi cu acestea ne înveşmântăm sufletul.

Sunt invidiaţi şi cei din morminte, darămite cei vii! Critic, caustic. Vremuri în care excesul de egoism metabolizează interese de moment. Forme fără fond. Sacrificii la nivelul conștiinței individuale. Unele amintiri sunt uitate, altele nu. Te-ai accidentat? Vindecă rana și mergi mai departe! Ceea ce alege omul, fie rău sau bine, îl va urma. Viața este nedreaptă doar dacă rămâi jos. Sus! Ridică-te! Nu îți mai plânge de milă! Fii observator și nu judecător! E viața ta! Petele se scot cu detergent, iar necazurile cu gânduri bune, cu rugăciune. Alege un drum și mergi pe el. Poți deveni mai bun, mai frumos, mai puternic. Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase. Nobilă disponibilitate a sufletului omenesc.

Aşadar, suflete, nu numai să nu faci o nedreptate, dar nici măcar să nu te îndulceşti în mintea ta cu gânduri întunecate. Pentru că prima haină a faptei este intenţia. Iar dacă vorbim despre o faptă rea consumată, să nu te răzbuni! Răzbunarea te face egalul adversarului, iar iertarea te face superior lui pentru că aduce îndreptarea celuilalt. Răzbunarea ţine rana deschisă, care s-ar vindeca şi s-ar închide dacă am elibera răul şi am schimba chimia sufletului. Şterge datoriile interioare. Binele lărgeşte inima, pe când răul o micşorează. Iertarea este o călătorie spre eliberare care te eliberează de furie, resentimente, amărăciune, precum şi de toate modelele comportamentale autodistructive care însoţesc aceste sentimente. Procesul iertării funcţionează în cazul oricărei persoane și a oricărei probleme! Prima persoană pe care iertarea o schimbă este chiar persoana care iartă. Dacă cineva iartă, se maturizează ca persoană, fiind capabilă de curaj, iubire şi preocupare pentru cei din jur. Tensiune între dreptate şi milă, între compasiune şi reconciliere.

Sunt păsări care niciodată nu-şi vor împleti cuibul în colivie, pentru a nu lăsa sclavia moştenire puilor săi… Să căutăm şi să urmăm binele. E atât de frumoasă liniștea! Fiecare clipă din viaţa noastră este un timp pe care Dumnezeu doreşte să-l petreacă alături de noi. Dumnezeu nu întoarce spatele nimănui, ci doreşte să rămână în casa inimii fiecăruia dintre noi. Astăzi în casa inimii Tale vreau să rămân, zice Domnul! Ne mai dorim noi, oare să deschidem ca să intre în noi un pic de Doamne?!… Cât de mult ne iartă Dumnezeu și cât de puțin iertăm noi celor din jur. Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el, și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare…

sursa http://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

Bărbatul și Femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.

Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.

Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.

Bărbatul este creierul, femeia este inima.

Creierul primeşte lumina, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.

Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.

Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.

Bărbatul este capabil de eroism, femeia de orice sacrificiu.

Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.

Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.

Supremaţia semnifică forţa, intuiţia reprezintă dreptatea.

Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.

Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.

Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femeiii este îndreptată către virtutea desăvârşită.

Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.

Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.

Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.

Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.

A gândi înseamnă a avea creier superior.

A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.

Bărbatul este un ocean, femeia este un lac.

Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează.

Bărbatul este un vultur care zboară, femeia o privighetoare ce cântă.

A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul.

Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul.

În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem.

Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

 Victor Hugo

Minte-emoţie-comportament

„Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” (Antoine de Saint-Exupery)

"Schimb emoţia din duşman în amic, o trăiesc şi o înlocuiesc cu ceva bun.

Jelesc ce am de jelit şi merg mai departe!"

Mintea noastră consumă multe resurse şi se adaptează zilnic la noi trăiri, la noi provocări. Mintea este un panou pe care proiectăm mereu vrute şi nevrute. Inconştientul e un loc unde adeseori nu ai vrea să intri, un loc plin de conflicte nerezolvate purtate încă din copilărie. Şi paradoxal, în inconştient există toate resursele necesare pentru a supravieţui. Inconştient pozitiv, inconştient psihanalitic. Logică inconştientă versus logică conştientă (emoţii, acţiuni, gânduri, credinţe). Inconştientul munceşte la maximum doar ca să stai cu ochii în tavan, de pildă. E o falsă senzaţie că stai şi nu faci nimic. Pentru a face sau a nu face, se depune acelaşi efort pentru că inconştientul nu se opreşte niciodată. Cu inteligenţa noastră ne creăm singuri probleme pe care încercăm să le rezolvăm.

Când ai un ciocan în mână vezi cuie peste tot! Atunci când ne învinuim singuri pentru diferite lucruri pe care le-am gândit sau le-am făcut cândva, adeseori nici nu mai avem nevoie să fim acuzați de alții. Știm să o facem „bine”, uneori prea bine! Factorul de insecuritate a responsabilizării propriei conştiinţe poartă dureri ale eului moral. De tine însuţi nu te poţi ascunde şi mai devreme sau mai târziu travaliul de a te privi aşa cum eşti trebuie înfruntat şi acceptat. „Sentimentul ruşinii” reprezintă sensibilitatea morală a dorinţei de îndreptare, de schimbare în mai bine, de creştere armonioasă. Dezlegi, eliberezi, corectezi, protejezi. Gândeşti altfel despre tine în relaţie cu eu-tu-situaţie. E alegerea ta! Menţinerea iertării înseamnă corectarea mentalului de fiecare dată când mă trezesc în „contracte”. Observarea propriei dependenţe şi alegerea de a pleca din „baltă”. Schimbarea ta declanşează schimbarea celuilalt. Dă-ţi voie şi alege să ieşi din buclă.

Într-un sistem o problemă rămâne o problemă pentru că fiecare îşi joacă rolul. Ne învârtim, dar nimeni nu pune degetul pe buton, pe rană. Cine crede că deţine adevărul e un tiran şi avem destule exemple în istoria lumii de oameni care credeau că deţin adevărul şi ce au făcut cu acel adevăr. Au murit cu adevărul între dinţi, pătat cu sânge. De acolo încă mai picură şi pe alte pagini ale conştientului colectiv. Toată viaţa învăţăm şi la sfârşit tot neînvăţaţi murim. Am învăţat de curând că uşa se deschide în două părţi şi fiecare e liber să aleagă dacă o închide sau o deschide. Şi nu trebuie să te simţi vinovat sau dator pentru asta! Viaţa te obligă, te dă cu nasul de realitate. Poate ai ceva de învăţat, poate ai ceva de iertat…

Nu poţi controla comportamentul celuilalt şi nici comportamentul celuilalt nu îţi dă ţie valoare. Stăm în viitor visând, sau în trecut regretând. Copiii stau în prezent și sunt conectați mereu la tot ce e viu. Chiar dacă îţi place o haină foarte mult şi corpul creşte şi nu mai încapi în ea, la un moment dat e nevoie să te dezbraci de ea şi să-ţi cauţi altă haină. Mergi odată cu schimbările din viaţa ta. După cum certificatul de căsătorie nu îți oferă un certificat de garanție, tot la fel nu poţi controla totul prin „contracte” cu tine sau cu cei din jur. Oricând poate apare neprevăzutul şi e nevoie să fii pregătit emoţional şi mental pentru orice. Trecem prin toţi paşii pierderii, travaliul pierderii (şoc, negare, tristeţe, acceptare) şi gustăm iertarea, pacea şi speranţa. Pisica nu face depresie pentru că nu a prins şoricelul, ci mai încearcă iar şi iar şi iar…

Comunicarea este o formă exterioară a unei realităţi interioare. Unii oameni sunt bronzați pe trup, alții sunt bronzați pe suflet. Unii au cicatrici pe suflet, alții au cicatrici pe trup, însă omul trebuie iubit cu răni cu tot. Iubeşte şi rana şi pe cel ce a făcut rana! Nu ajută să găsim un vinovat şi să plângem de milă victimei, ci să căutăm soluţii reale. Dacă e să ne luăm „după ochi pentru ochi”, toţi rămânem orbi. Nu ai putut ventila sau nu ai putut vorbi despre ce ai simţit atunci, e un început bun să vezi cine eşti acum, ce s-a dărâmat şi ce a rămas în picioare. Schimb emoţia din duşman în amic, o trăiesc şi o înlocuiesc cu ceva bun. Jelesc ce am de jelit şi merg mai departe! Lacrimile se transformă în gânduri şi devin parcă un organ interior care ne ajută să vedem mai bine. Te dor strămoşii? Nu uita că sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată!

Povestim crude sau coapte, dar e o muncă de arheologie interioară. Avem nevoie să ne îndreptăm oasele minţii şi sufletului pe o gândire magică. Nu putem pune mintea în clor, dar putem ierta, putem face oricând „actualizare” la „programul” nostru interior. Iertarea dă naştere la sentimente, gânduri, comportamente pozitive. Şi e super ofertă să-ţi faci acest cadou! De astăzi, nu de mâine.

de ieromonah Hrisostom Filipescu
http://hrisostomfilipescu.wordpress.com/

15 moduri de a vedea cât de fericit eşti!

Cella Delavrancea, care a trăit 101 (102?) ani spunea: "Pe mine m-a ferit Dumnezeu de trei rele: de invidie, de orgoliu, de gelozie".

1. Oamenii fericiţi nu bârfesc.

Singurii oameni care nu bârfesc sunt aceia care în adâncul lor simt că viaţa lor este destul de împlinită. Dacă eşti fericit şi împlinit cu viaţa ta, de ce ţi-ar mai păsa ce se întâmplă în viaţa altcuiva? Nu e nevoie să ne ocupăm vieţile cu un astfel de comportament, căci acesta nu face decât să ne portretizeze într-un mod patatetic, ne face să părem geloşi... 

2. Oamenii fericiţi nu îşi bat capul cu problemele altora. 

Oamenii care nu reuşesc să îşi vadă de treburile lor, se simt, cel mai probabil, "mizerabil". Caută greşelile altora doar ca să se simtă într-un fel, mai bine. Aceşti oameni nu prea ştiu să îşi pigmenteze viaţa cu activităţi interesante şi atunci îşi consumă timpul "preocupându-se" de cele care li se întâmplă celorlalţi. 

3. Oamenii fericiţi nu gândesc negativ. 

Există oameni care, simţindu-se mereu neîmpliniţi, se plâng mereu de orice, iar de cealaltă parte îi avem pe oamenii fericiţi care văd mereu, mai degrabă jumătatea plină a paharului şi caută în mod constant lucruri din ce în ce mai interesante în viaţa lor. Să gândeşti pozitiv este o condiţie esenţială în economia unei vieţi fericite.Concentrează-te pe aspectele pozitive din viaţa ta şi nu asupra celor negative! 

4. Oamenii fericiţi nu sunt invidioşi. 

Pentru că un om fericit nu are absolut nici un motiv să fie invidios pe alţi oameni. Ei recunosc aspectele pozitive din viaţa lor, care nu trebuie să fie identice cu ale celorlalţi şi le preţuiesc. Ei nu se compară cu ceilalţi, pentru că sunt mulţumiţi cu propriul drum în viaţă, cu ceea ce au. În loc să se poarte cu invidie, ei se bucură sincer pentru succesul celor din jur şi celebrează reuşitele alături de ei. 

5. Oamenii fericiţi nu au nevoie de confirmările altora. 

Oamenii fericiţi nu îşi doresc cu ardoare aprecierea şi confirmările celorlalţi. Ei îşi recunosc propria valoare, au un auto-respect bine definit, valori bine fundamentate şi nu trăiesc în funcţie de aşteptările celorlalţi. Ei ştiu că trebuie să facă lucruri pentru ei înşişi, lucruri care să îi ajute să evolueze în viaţă iar, faptul că nu sunt preocupaţi de părerile celorlalţi îi ajută să îşi traseze un drum al evoluţiei personale. 

6. Oamenii fericiţi nu caută răzbunare. 

Asta o fac pentru că nu există nici un motiv pentru care ne-am dori să ne răzbunăm pe o altă persoană. E mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, în voia legilor universale, iar noi să ne continuăm viaţa, fără a ne lăsa copleşiţi de gânduri negative şi dorinţa de răzbunare. Singura metodă prin care poţi să te desprinzi de dorinţa de răzbunare este a renunţa şi a accepta o persoană sau o situaţie, exact aşa cum este. 

7. Oamenii fericiţi nu au resentimente. 

Oamenii fericiţi nu au resentimente... Dacă te tot gândeşti la ceva care te-a marcat într-un fel, nu faci decât să îţi amplifici suferinţa interioară, iar oamenii pozitivi ştiu acest lucru şi în consecinţă preferă să nu se mai gândească la ceea ce le-ar putea face rău. Învaţă să renunţi! Sentimentul de a renunţa la furie este unul cu adevărat eliberator. 

8. Oamenii fericiţi nu ţin neapărat să aibă ei dreptate. 

Foarte mulţi oameni au tendinţa de a ţine cu dinţii de convingerile lor, pentru că nu îşi doresc decât să aibă doar ei dreptate. Mulţi nu renunţă la ceea ce cred nici măcar atunci când le sunt prezentate argumente solide, astfel încât în faţa unor astfel de oameni este mai bine să nu deschizi subiecte asupra cărora ştii că nu vor deloc să reflecteze, pentru că discuţiile cu ei nu sunt decât o risipă de energie. A nu accepta şi alte perspective trădează un ego puternic, infatuare. Este mai bine să ne menţinem opiniile cu mult calm ştiind să ascultăm argumentele celorlalţi. În final, ambele părţi pot fi de acord că pot fi de acord. 

9. Oamenii fericiţi nu au aşteptări. 

Una dintre cele mai mari provocări ale vieţii este aceea de a-i accepta pe oameni exact aşa cum sunt. Odată ce înveţi că aşteptările pe care le ai tu nu îi vor schimba pe ceilalţi, viaţa ta va fi din ce în ce mai bună. Problemele apar atunci când aşteptările nu se materializează. Aşteptările nearealiste duc de cele mai multe ori către mari dezamăgiri în legătură cu ceilalţi. A nu avea aşteptări te ajută să trăieşti liber, fără presiunea imensă a preconcepţiilor despre ce ar trebui să fie o situaţie, sau cum ar trebui să fie ceilalţi. 

10. Oamenii fericiţi nu evită problemele pe care le au. 

Atunci când se ivesc probleme, cum este de altfel normal, în viaţa fiecăruia, unii oameni au tendinţa de "a le ascunde sub preş", în loc să gasească metode pentru a le soluţiona. A ignora problemele înseamnă să te îngropi şi mai tare în sentimente de anxietate şi stres. 

11. Oamenii fericiţi caută fericirea în adâncul lor şi nu în exterior. 

Astfel, pentru aceşti oameni, fericirea nu depinde de felul cum arată, de maşina pe care o deţin, sau geanta de firmă pe care şi-au achiziţionat-o. Pentru aceşti oameni, fericirea este în interior. Avem puterea de a da noi o conotaţie lumii înconjurătoare, ceea ce este crucial pentru a rămâne pozitivi. Caută în interiorul tău pentru a găsi fericirea. Ea nu depinde de nimeni altcineva, nici de partener/ă, de nimeni, nici măcar de posesiunile materiale, ea depinde doar de tine! Să îşi caute fericirea în exterior este o greşeală pe care o fac atât de mulţi oameni în viaţa lor! 

12. Oamenii fericiţi nu se gândesc atât de mult la probleme. 

Să te gândeşti necontenit la ceva care îţi cauzează un incovenient nu este cea mai bună soluţie. De multe ori, modul în care supra-exagerăm o problemă cauzează şi dispute, certuri între oameni. Nu prea avem beneficii din acest obicei al exagerării unei situaţii. Cu cât analizăm mai tare, cu atât avem tendinţa de a deveni mai negativi, mai anxioşi, iar soluţia va întârzia să apară. Este mai bine să tratăm totul cu mai multă detaşare şi încredere în viaţă, că totul este şi va fi bine. 

13. Oamenii fericiţi nu trăiesc în trecut. 

Trecutul este trecut dintr-un bun motiv. Chiar nu avem de ce să rămânem acolo, agăţaţi mental, de vreme ce el nu poate fi schimbat. Persoanele fericite au făcut pace cu trecutul lor, sau se află pe acest drum, trăind cu intensitate tot ceea ce le oferă prezentul şi creându-şi un viitor aşa cum şi-l doresc. În mod activ ei încearcă să obţină tot ce este mai frumos în vieţile lor. 

14. Oamenii fericiţi nu urmează turma 

Încrederea în ei înşişi, în tot ceea ce îşi doresc este esenţială pentru aceşti oameni. Ei sunt atât de încrezători în valorile pe care le au încât nimic nu pare să îi zdruncine. Au înclinaţia de a deveni lideri pentru cei din jurul lor. 

15. Oamenii fericiţi nu iau totul personal. 

Şi, în final. dar nu lipsit de importantă, este faptul că oamenii fericiţi nu iau ceea ce li se spune, personal. Nu exagerează o situaţie sau un comentariu la adresa lor. Ascultă cu atenţie ce au ceilalţi să le transmită, fie că este "de bine", fie că este o critică. Unii oameni trăiesc chiar mici drame neînţelegând un mesaj exact aşa cum a fost transmis, ceea ce nu este tocmai bine pentru starea lor emoţională. De fapt, noi avem controlul asupra modului cum interpretăm lucrurile. Gândeşte-te cât de mult ai de câştigat atunci când priveşti o perspectivă nouă asupra unei situaţii ,decât dacă ai fi privit doar prin propriii ochi. 

Motto 

Amintiţi-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul show.

Părintele Arsenie. Interviu în Sfânta Biserică

Noaptea sufletului și ieșirea din ea

Înainte de a vorbi despre noapte, vreau să ofer o imagine a speranței, a zilei care urmează nopții. Cred că numai acei care au cunoscut noaptea, pot prețui cu adevărat ziua. Este vorba de începutul poveștii pescărușului Jonathan Livingston, foarte dragă mie. Acest cântec îi este închinat pescărușului și este interpretat de Neil Diamond.

Ar fi multe de spus despre această noapte, pentru că fiecare dintre noi a cunoscut-o, probabil, măcar o dată în viață. Cel puțin, călătorii spre lumină trebuie să o fi întâlnit, neapărat.

Nu este vorba de o noapte oarecare! În drumul nostru, trecem și prin nopți mai mici, cauzate de suferințe inevitabile ale vieții: pierderi, despărțiri, neîmplinirea viselor noastre, etc. Și din ele putem ieși schimbați și întăriți, dacă știm cum să le întâmpinăm și mai ales, dacă alegem să Îl lăsăm pe Dumnezeu să aducă lumina pentru noi.

Dar noaptea despre care vorbesc aici, este o noapte totală. Este conștiința separării, a ruperii de Dumnezeu, o singurătate absolută, cosmică. Și, ca o consecință - lipsa oricărei speranțe. Singurul gând pe care îl putem avea atunci, este că acesta trebuie să fie iadul: lipsa oricărei speranțe. Nimic nu ne mai poate înspăimânta, și cu atât mai puțin, bucura. Orice idee de condamnare ne lasă reci, pentru că ne simțim deja condamnați, pentru că nimic nu ar putea fi mai rău de atât. De fapt, nimic nu mai poate trezi ceva în noi, pentru că știm că nu mai există nimic pentru noi, nu mai avem nimic în față decât un gol imens, o gaură neagră.

Desigur, rațiunea rămâne intactă, mai ales dacă suntem obișnuiți să analizăm mereu cauzele lucrurilor, și să cunoaștem în profunzime. Și uneori Dumnezeu ne mai lasă și celelalte simțuri și posibilități de cunoaștere pe care ni le-a îngăduit - probabil, tocmai pentru a înțelege că, fără El și fără speranță, nu ne folosesc la nimic. Putem afla, de exemplu, că Lucifer a fost, probabil, într-o situație asemănătoare nouă. El era înger, deci se afla deasupra noastră. Fiind înger, desigur că avea și iubire. (Și noi aveam, și credeam că era de-ajuns ca să fim salvați, dar nu era așa.) Însă la el, orgoliul depășea iubirea. De aceea, probabil că s-a îndoit de înțelepciunea lui Dumnezeu și a început să creadă că el ar putea avea o înțelepciune mai mare. 

Noi însă putem ajunge să ne îndoim nu de înțelepciunea, ci de iubirea Sa. Putem ajunge să credem că o Ființă atât de mare, puternică și înțeleaptă - și desigur, dreaptă - ne-ar putea ajuta mai mult, dacă ar voi. Iar dacă nu ne ajută, deși ar putea-o face cu ușurință și ne lasă pradă suferinței, atunci, unde este iubirea Sa? Mergând pe acest fir, putem ajunge să credem că singura iubire adevărată o putem găsi, de fapt, doar pe pământ, la ființele asemeni nouă, care deși slabe și limitate, nu pregetă să ne sară în ajutor atunci când pot, și nu ar răbda să ne vadă suferind. 

Desigur, să nu ne închipuim că ajungem să simțim așa dintr-o dată, sau la cele mai mici pierderi și încercări. Este vorba doar de situația în care ne aflăm chiar pe marginea prăpastiei, când simțim că am putea pierde absolut totul pe această lume. ”La marginea nimicului”, după cum frumos și adevărat spune părintele Stăniloae. Dar tot el adaugă: ”Trăim în vecinătatea nimicului, la marginea nimicului, dar nu ajungem niciodată acolo, pentru că Dumnezeu nu ne lasă să ajungem acolo.”

Cât de simplu! Și cât de ușor uităm uneori...

Dar care ar fi, până la urmă, ieșirea? Suntem la margine, nu ne mai pasă de nimic, nu mai vedem în față decât golul...Ne simțim părăsiți, aruncați și într-un fel, așa și este. Tocmai pentru că am fost mai sus, acum ne-am prăbușit mai jos decât oricare.

Ei bine, salvarea noastră pot fi cuvintele de înțelepciune ale vechilor următori ai Drumului. Sau, mai bine-zis, sfatul bun ! Totdeauna, dacă ascultăm numai de gândul nostru, după cum zice un sfânt părinte, putem ajunge la o mare cădere. Și iată ce sfat simplu și ușor de urmat putem găsi: ”Cine nu are rugăciunea neîncetată a inimii, nu are nici o rugăciune de folos.” Degeaba ne rugam noi din când în când, haotic...iar pe urmă, încetând cu totul, din dezamăgire. 

Și începem a ne ruga doar cu aceste simple cuvinte: ”Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă !” Și, de necrezut, sufletul nostru ostenit, amorțit de durere, pe care îl mai simțeam doar ca pe un fel de piatră în capul pieptului, începe să se vindece ! Simțim aproape fizic cum coboară o energie vindecătoare.

Desigur, vindecarea nu se petrece dintr-o dată. Dar simțim că, în clipa următoare, s-a schimbat ceva, și lumea devine mai vie, mai colorată. Parcă începem iar să trăim. Piatra din capul pieptului începe să se înmoaie. Și urmarea vindecării se petrece a doua zi, și a treia, și tot așa. Încetul cu încetul, începem să simțim din nou viața, speranța. Ba chiar, ne recăpătăm și liniștea pe care o avusesem, dar n-o prețuisem. 

Și toate acestea, fără nici o schimbare în plan fizic, al vieții reale, ci doar prin rugăciune, și schimbarea gândului și simțirii noastre. Simțim că ne-am reîntors la Dumnezeu, nu mai suntem singuri, nu mai suntem izolați.

Apoi, putem găsi fraza următoare, tot a unui sfânt părinte al Filocaliei: ”Dacă ne întoarcem nădejdea, fie și pentru o clipă, de la Dumnezeu, și El se întoarce de la noi.” Iată ce simplă explicație a tuturor complicatelor fenomene psihice petrecute !

Și, desigur, dacă recitim din experiențele tuturor vechilor următori ai Drumului, vedem că încercarea părăsirii și a pierderii de Dumnezeu nu este nici nouă, și nici atât de rar întâlnită. Este o încercare a multor ucenici, sau ”prunci duhovnicești”, care nu au încă suficientă credință, și speranță. Și desigur, este încercarea celor care la un moment dat, nu au ascultat, și au voit cu orice preț altceva decât voia El pentru ei.

Mă întrebam la un moment dat - fără înțelepciune, desigur - cum de unii oameni pot urma un drum spiritual atât de simplu și frumos, să îi învețe și pe ceilalți, și să aibă vieți atât de ordonate și pline de tot ce e e necesar! Că sunt oameni buni, și cred în ceea ce spun, se vede și se simte. Dar de ce alții, la fel de buni, trebuie să treacă prin tot felul de suferințe și neîmpliniri, să fie chiar pe pragul de a pierde totul, și niciodată să nu fie siguri care va fi, și când va începe următoarea încercare?

Răspunsul l-am aflat în sufletul meu, după ce am studiat viețile multor sfinți, și ai altor învățători autentici ai tuturor religiilor. Aceasta este calea cea adevărată, și nu o alta ! Calea este strâmtă și îngustă, și nu promite numaidecât fericirea aici, jos. Iisus însuși a mers pe ea.

Cei care cred că ”își pot atrage” tot ceea ce doresc în viețile lor prin gândire pozitivă, sugestie și alte metode, că își pot schimba singuri destinul, alegând numai ceea ce ei văd a fi un bine și o împlinire, sunt încă la marginea ignoranței. Desigur, ei pot face aceste lucruri, dar dacă Dumnezeu îi lasă, nu înseamnă numaidecât că sunt pe calea cea bună. Dumnezeu îi lasă, probabil pentru că ei au hotărât că se pot descurca și fără El. Dar, nici ei nu știu, de fapt, unde vor ajunge, după această viață. Toți acești maeștri și coach - de regulă americani - care ne promit o viață mai bună prin utilizarea sugestiei, a afirmațiilor repetate, chiar a sugestiei combinată cu relaxarea, și alte metode asemenea, fără însă a spune un cuvânt despre Dumnezeu și voia Sa, nu fac decât un fel de magie. Schimbarea realității, pentru a o adapta dorințelor noastre, aceasta înseamnă magia. Dar ei nu se întreabă dacă Dumnezeu chiar aprobă aceste schimbări, aceste intervenții în viețile oamenilor care nu și-au conștientizat greșelile, și vor doar o viață mai bună. 

Desigur, toate aceste metode pot fi foarte bune, folosite în scop limitat: pentru sănătate, sau pentru dobândirea speranței de mai bine. Dar, chiar și așa, după ce le folosesc, ei ar trebui să adauge: ”Facă-se voia Ta.” Adică, toate acele schimbări, văzute de ei drept bune, să se petreacă numai dacă sunt și în planul divin pentru ei.

Iată câte înțelegeri și luminări pot veni după ce ieșim din adevărata noapte a sufletului! Care, acum că ne gândim, poate ne era necesară și ea....Ca să ne vedem limitele, și să devenim mai smeriți. Și nu pot încheia mai bine decât tot prin cuvintele unui părinte al Filocaliei, carte de mult folos sufletesc, și chiar salvatoare, pentru cei care îi ascultă sfaturile:

”Dacă s-ar socoti o parte păcat și smerenie, și o altă parte desăvârșire și mândrie, mai primită de Dumnezeu ar fi prima.”(Sf. Ioan Gură de Aur)

Mulțumesc Florina. 

http://iscrestnow.blogspot.ro/

De ce suferi când te desparţi de cineva?

Dacă ar fi să fim sinceri, suferinţa a început cu mult înainte ca ruptura propriu-zisă să se producă. Indiferent cine pe cine a părăsit. Nu contează cine a spus primul “gata”. Chiar şi în cazul aceluia care înşeală – căci dacă era fericit cu ce avea, nu mai alerga aşa de repede după altcineva din ograda vecină.

Atunci, n-ar fi mai logic să respiri uşurat în loc să te chinui? Dacă tot ai scăpat de cauza problemelor, ce rost are acum să plângi după ea? Dar suferinţa după despărţire e ca febra care anunţă că o să-ţi treacă răceala. Fierbinţeala e semnul că organismul se luptă cu microbii, că sistemul imunitar funcţionează şi e pe cale să te vindece. Dacă funcţionează cum trebuie…

Aşadar, de ce suferi după despărţire?

Pentru că de-a lungul timpului cumva ţi s-a inoculat ideea – greşită – că nu eşti complet fără celălalt. Aici nu e întru totul vina ta, căci întreaga societate pare să-şi dea silinţa să te convingă de asta. Toate filmele, toate reclamele, industria nunţilor şi instituţia matrimonială sunt dovezi clare în acest sens.

Adevărul e că nu eşti deloc incomplet, aminteşte-ţi cum erai în copilărie şi în adolescenţă. Când nu erai în nicio relaţie cu nimeni şi – culmea – atunci parcă te-ai simţit cel mai viu din viaţa ta. Şi dacă ar fi să fim sinceri: cât la sută din activităţile pe care le faci acum împreună cu cineva chiar sunt ceea ce tu doreşti să faci?

La câte filme pe care nu le-ai fi văzut niciodată singur te-ai uitat numai ca să fii înpreună cu “jumătatea” ta? De câte ori ai fi vrut să fii pe munte în timp ce ea (sau el) a vrut pe malul mării? De câte ori nu ai renunţat la ceva ce-ţi doreai în favoarea unui “ceva” ce părea mai mare, mai important, pentru “noi”?

Unii oameni se pierd pe ei înşişi atât de mult în relaţii, că în final nici nu-şi mai dau seama cine sunt. Ajung să facă o mulţime de lucruri care nu îi reprezintă şi apoi au nevoie de consiliere de specialitate. Ce ciudat să ai nevoie de altcineva care să te înveţe cine eşti tu!

Când suferi că ai rămas fără celălalt, e ca şi cum ai recunoaşte că îi repartizesei lui sarcina de a te face fericit. Îţi declari oficial dependenţa. Şi totul începuse atât de frumos! Erai în tabăra celor care găsesc cuvinte să spună ce e iubirea – chiar dacă era vorba de un singur cuvânt: “iubesc”!

Oricine recunoaşte iubirea atunci când o trăieşte. Problema e că iubirea nu e ca o etichetă care rămâne lipită pe tine for ever. Cum nu te poţi îndrăgosti prin propriile puteri, se poate spune că iubirea “ţi se dă”. E ca un copil în adopţie. E vie, are nevoie de mâncare, de haine, de educaţie, de grijă. Cum ţi-o creşti aşa o ai.

Dacă nu mai poţi să fii tu din cauză că a apărut ea, atunci poate că nu ai încă nivelul de a o îngriji, de a o ţine în viaţă, de a o trăi. Şi atunci, dacă ar fi să fii sincer, de ce nu răsufli uşurat că ai scăpat?!

Teoretic e simplu. Practic, sunt o mie de lucruri care te leagă de celălalt – o întreagă realitate pe care aţi creat-o împreună şi care acum sucombă. Chiar dacă e clar pentru toată lumea că atât tu cât şi celălalt sunteţi două entităţi libere şi complete, după ce legalizaţi acte de proprietate comună faţă de firme, case, copii, câini şi pisici, lucrurile se complică.

Nu e ca şi cum te-ai întoarce pe călcâie şi ai pleca într-o zi. Pentru că plecarea respectivă e sinonimă cu o apocalipsă care, chiar aşa, la scară redusă, se simte mai dihai decât cea adevărată, pentru simplul motiv că e pe pielea ta.

Şi atunci, ce să facem? Să nu ne mai legăm unii de alţii? Să nu ne mai construim lumi comune? Să facem mereu ce dorim, fără să ne intereseze ce părere are celălalt? Dacă îi convine, bine; dacă nu, treaba lui. Nu cădem astfel într-un egoism feroce?

Indivizii umani nu sunt făcuţi să trăiască singuri – ca dovadă această nesfârşită încrengătură de relaţii care este societatea. Cum ar trebui să trăim ca să nu mai uităm de noi înşine? Cum ar trebui să fie iubirea noastră ca să nu mai suferim?

Einstein spunea că nu poţi să rezolvi o problemă de pe acelaşi nivel de pe care a fost creată. Dacă vrei să faci ordine în grădină, trebuie să ai o minimă viziune a ei ca întreg. Ca să poţi repartiza lucrurile, să le optimizezi în aşa fel încât să aibă fiecare parcelă – şi cea de flori, şi cea de roşii, şi cea de căpşuni – ce are nevoie.

Cred că atunci când o să învăţăm să ne vedem ca întreg, să nu mai uităm de noi, când o să avem fiecare scopuri clare şi idealuri bine definite, nici nu se va mai pune vreo clipă problema vreunei suferinţe.

Lumile pe care ni le vom crea împreună cu ceilalţi vor exista pentru a lucra împreună la ceva mai înalt. Pentru a ne ajuta să creştem. Şi atunci sigur vom şti cum să fim fericiţi.

sursa: http://puteredefemeie.wordpress.com

Cum să îţi revii după trădarea în dragoste. Doar dacă vrei!

Probabil că îţi este familiară situaţia. Momentul în care ai simţit că lumea s-a sfârşit, că universul tău s-a cutremurat din temelii, când ţi-ai fi dorit să dispari purşi simplu, în timp ce mintea te întreba confuză ” De ce?” sau ” Chiar mi se întâmplă mie asta?!….

Cuvintele, metaforele, comparaţiile nu pot exprima cu adevărat durerea, furia, dezamăgirea, încrederea pierdută, sentimentul trădării atunci când cel investit cu dragoste va călca strâmb şi mai ales prin alte aşternuturi. Dar deşi ţi se pare că lumea ta s-a sfârşit, nu este aşa. Ai încredere, nimeni nu a murit încă din dragoste, deşi mulţi şi-ar dori să se dezintegreze pe loc în loc să fie martorii distrugerii mitului iubirii.

Te vei ridica din disperarea în care ai intrat, vei împietri pentru o perioadă, vei fi şi cinic poate vei zâmbi amar când vei vedea îndrăgostiţi şi jurăminte. Te vei delecta cu toate teoriile care înfierează dragostea drept o boală psihică sau o văd drept victoria imaginaţiei asupra raţiunii, dar într-un final te vei reinventa pentru că a fi victimă toată viaţă nu e o opţiune.

Astfel că omul nou care vei deveni, cu înţelegeri şi principii noi, nu a iubit niciodată, nu a fost dezamăgit niciodată, şi poate crede din nou. Pentru că altfel vei trăi în trecut, mustind regrete şi amintiri distorsionate, vei trăi practic o umbră a ceea ce ar putea fi viaţa ta dacă ai avea curajul să treci peste. De ce să te poziţionezi mediocru, sângerând dezamăgire şi cinism, când te poţi aşeza din nou la masa unde se fac cărţile, printre campioni, oameni care ştiu să piardă multe bătălii, dar care vor câştiga războiul?!

Pasul 1. Înţelegerea. Pentru că ignoranţa doare.
Vei pune mâna pe carte şi vei începe să studiezi, să înţelegi dinamica unei relaţii, să înţelegi nevoile diferite ale bărbatului şi femeii. Deja dacă citeşti aceste rânduri, ai început. Şi deşi vei pricepe multe, va fi discrepanţă între înţelegerea intelectuală şi reconcilierea emoţională cu faptele.

Adică eşti de acord, dar totuşi nu. Pentru că la tine este diferit. Ca la fiecare în parte. Şi totuşi, există o statistică – adică suntem toţi cam la fel: naivi, idealişti, ignoranţi, sclavi ai speranţelor, perpetuu în continuare de dragoste necondiţionată. Nişte fraieri minunaţi care nu se pot reconcilia cu micimea umană şi care tot încearcă să scrie istorie prin absolutul sentimentelor lor.

Înşelatul în dragoste pune în perspectivă întreaga filosofie de viaţă şi forţează “victima” să-şi înfrunte nesiguranţele, fricile, ipocriziile, să-şi recunoască adevăratele nevoi şi să înceapă să le comunice deschis şi demn. Rugăciunile pot ajuta doar ca şi oază de reflexie şi meditaţie, altfel sunt doar o altă ipocrizie – a apela la divin doar atunci când suferi, e doar o manipulare inutilă şi o amânare a adevăratei înţelegeri.

Câteva din temele pe care le poţi analiza despicând firul în 4:

1. Mitul monogamiei. Necesar dar nicidecum obligatoriu. Este un mit foarte necesar, care creează societatea şi făureşte istoria umanului. La nivel de individ însă, pe termen lung, monogamia e mai degrabă o imposibilitate.

2. Sentimentul arogant că nu ai putea fi niciodată înlocuit. Da, pare atât de unic ce aţi simţit împreună. Şi aşa va şi fi, irepetabil ca nuanţă. Dar intensitatea unei alte iubiri poate fi la fel de mare.

3. Exagerarea că dacă partenerul a fost capabil de a te înşela înseamnă că nu te mai iubeşte sau exagerarea şi mai extremă că de fapt nu te-a iubit niciodată şi că totul a fost o minciună. Nu arunca cu noroi în atâtea amintiri frumoase, taxează doar concretul.

4. Autoamăgirea că tu nu ai putea niciodată să-ţi înşeli partenerul. Poate că deja ai făcut-o şi ţi-ai spus: ”nu e acelaşi lucru, nu se compară”, sau “nu a însemnat nimic”, sau ” a fost doar sex”. La fel ar putea fi şi situaţia în cazul partenerului tău care a călcat strâmb deşi tu îi aratasei calea, adevărul şi viaţa.

Pasul 2. Asumarea responsabilităţii. Cumva ai greşit – ori faţă de celălalt, ori faţă de tine.
De multe ori oamenii înşeală pentru că au nevoie de o validare pe care nu o primesc în relaţie. Înşeală pentru că e mai uşor în momente de criză personală să te conectezi cu un străin, fără alte responsabilităţi, pentru a împărtăşi câteva momente de plăcere anonimă primară.

Înşeală pentru că s-a ivit oportunitatea, pentru că instinctul e mai puternic de multe ori decât raţiunea, pentru că frica de moarte ghidează din umbră şi seducţia unui alt individ e o nouă confirmare a vitalităţii sale.

Pentru că pur şi simplu nu s-au oprit să îşi pună problema consecinţelor, ci au vrut plăcere aici şi acum. O fac pentru că au crezut că nu se va află niciodată, deşi privacy în epoca Facebook şi GPS devine o relicvă filosofică. Sau pentru că relaţia este într-un impas profund şi atunci aventura este un detur de la a confrunta adevăratele probleme din cuplu.

Deşi dorinţa de a fi în control te poate face să crezi că e mai bine să ştii totul despre aventura partenerului, uneori adevărul şi detaliile pot deveni obsesive şi pot sabota orice şansă de revenire. Nu insista să le ştii. Nu mai sparge parole, nu-ţi face profile false de FB să spionezi inamicul, nu e vorba că cel/cea cu care te-a înşelat e mai mult – de multe ori e mult mai puţin decât tine.

Această negociere internă între dragoste şi orgoliu te va pune în situaţia de a nu mai şti cine eşti. Pentru că te vei confrunta cu contradicţii – vei vrea să ierţi, dar nu vei vrea să uiţi.

Dacă vrei să cunoşti haosul adevărat, înşeală la rândul tău. Dar ar fi un non sens: e ca şi cum în loc să lipeşti la loc porţelanul care s-a spart, îţi spargi toate obiectele din casă ca să semene cu el. Te vei răzbuna, dar nu pe celălalt, ci doar pe tine.

Pasul 3. Iertarea. Nu vei fi fraier, ci înţelept.
Pe moment nu, îţi vei jura că nu o să ierţi şi nu o să uiţi niciodată. Din fericire, nu suntem atât de congruenţi cu tot ceea ce spunem şi odată ce au trecut impulsurile emoţionale de moment, vei descoperi religia omului modern: iertarea şi uitarea şi mai ales, învăţarea continuă din greşeli.

Nu va mai fi la fel, desigur. Va fi altfel. După ce ai vizitat şi infernul nu poţi să mai fii inocent. Dar iertarea e o necesitate, nu atât pentru celălalt, cât pentru tine. Otrava dezamăgirii trebuie epurată cu înţelegere şi acceptare a limitelor celuilalt. Şi să te ierţi pe tine, că nu ai prevăzut sau descifrat semnele trădării care au fost dintotdeauna acolo.

Pasul 4. Luatul de la capăt. Ar fi păcat de lecţie să nu o pui în practică dacă tot ai învăţat-o.

Chiar dacă partenerii sunt aceeaşi, relaţia nouă care începe are alţi parametri. Relaţia precedentă s-a rupt, începe o nouă poveste, nescrisă încă.

De evitat readucerea trecutului în prim plan, judecarea partenerului după ce a fost odată. Dacă ai găsit resursele să ierţi şi să mergi mai departe, şterge cu buretele trecutul. Dacă s-a înţeles de amândoi de ce s-a ajuns la trădare şi motivele au fost rezolvate, cu psiholog sau fără, fă-ţi un bine şi nu mai aduce trecutul în discuţie, nu-ţi verifica partenerul compulsiv şi nu te uita la el ca la călăul ce ţi-a castrat pornirile divine.

Dragostea şi relaţiile vor fi întotdeauna o realitate a vieţii tale. Nu te amăgi, nu o să rămâi solitar şi dezamăgit toată viaţa. Povestea ta, deşi atât de unică şi de neasemuită, se repetă cu mult mai mult decât o crezi. Rescriem cu toţii acelaşi scenariu, doar că unii dintre noi privesc înainte şi nu în oglinda retrovizoare.

de Sofia Dumitriu

E timpul pentru curățenie generală în suflete.

Îmi fac bagajul. Am ales cea mai încăpătoare valiză și vreau să pun acolo toate nemulțumirile, toate neîmplinirile, toate regretele, toate durerile.

Vreau să împachetez binișor visele care au rămas doar vise, momentele în care m-am simțit respinsă și neînțeleasă și momentele în care am fost umilită și înfrântă.

Apoi vreau să ordonez într-un colț al valizei lacrimi, frustrări, temeri, indecizii și alegeri proaste.

M-apuc să-mi caut prin suflet toate neajunsurile, trădările, minciunile și ipocrizia. Le strâng bine pe toate și le fac loc lângă celelalte lucruri din valiză.

Ciudat… credeam că e încăpătoare, dar după ce am pus toate astea văd că mai am doar puțin loc.

Sunt sentimente pe care le ținem în inima noastră timp îndelungat, sentimente care ne fac mai mult rău decât bine și pe care le târâm după noi deși simțim cum greutatea lor ne doboară umerii. Ne ia ani buni să le acumulăm și încă atât să ne descotorosim de ele.

Ne spunem că e imperios necesar să facem curățenie în casă, în camera în care stăm sau în spațiul în care muncim, dar nu considerăm vital să ne curățim din când în când și sufletul de toată mizeria pe care o adunăm. Purtăm mereu haine curate, dar preferăm să umblăm cu sufletul pătat și murdar.

E timpul pentru curățenie generală în suflete. Zilele par mai lungi și timpul trece mai greu când ne lăsăm striviți de o greutate pe care nu o putem duce.

Hai să facem curățenie. Hai să adunăm tot ce ne întinează într-o valiză mare și să o ducem undeva departe și să uităm locul.

Eu mi-am închis valiza. Mă simt mai ușoară. 

de Galea.G

Știi ce am făcut azi, Doamne?

M-am trezit dimineaţă fără niciun chef de viaţă…

În loc să mă bucur de lumina soarelui, i-am invidiat pe aceia care pot dormi până mai târziu, fără să mă gândesc şi la aceia care azi nu s-au mai trezit…

Am blamat soarta că trebuie să mă duc la servici, fără a mă gândi că alţi oameni nu au unde să muncească…

Când am ieşit din casă am înjurat ninsoarea care mă lovea peste obraji şi gheaţa de pe drum, fără să mă gândesc la oamenii obligaţi să stea în case şi la cei fără picioare, care nu mai pot merge…

Am detestat zgomotele făcute de mașini și de oameni, fără a mă gândi la aceia care trăiesc în liniște deplină…

Ce zi urâtă! – mi-am spus, fără să mă gândesc că alţi oameni sunt prin spitale sau că îşi conduc pe cineva drag pe ultimul drum…

Am ajuns la muncă şi fără să îmi dau seama am rănit cu privirea mea încruntată și cu răceala mea, fără să mă gândesc că fiecare om are propriile bătălii de dus şi că privirea mea posomorâtă i-ar putea adânci starea proastă…

Am mâncat în grabă, nemulţumită de hrana mea, uitând că atâtea suflete sunt înfometate. Şi nici nu am oferit din porţia mea de hrană celor de la masa mea...

Ziua a trecut foarte repede, iar eu nu am făcut nimic. A fost aceeaşi rutină zilnică, în care am uitat să mă bucur, în care am uitat să fac un gest pentru cineva, în care m-am gândit doar la mine și mi-am plâns de milă…

M-am gândit doar la lucrurile pe care nu le am și am uitat să fiu recunoscătoare pentru tot ceea ce am…

Iar seara m-am pus să dorm, uitând să Îţi mulţumesc pentru că am ajuns cu bine acasă, pentru primele raze de soare, pentru ninsoare, pentru gheaţă, pentru oameni, pentru sănătate, pentru hrană, pentru tot ceea ce am şi pentru speranţa zilei de mâine…

Şi am realizat câte lucruri excepţionale ar putea oferi o zi obişnuită…iar eu am uitat să mă bucur de ele…

sursa http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com

”Libertatea înseamnă a fi ceea ce vrei din ceea ce poţi”

În fiecare moment al vieții tale, simte-te liber să te informezi, să analizezi și să decizi în funcție de ceea ce simți că este cel mai bine pentru tine.

Exersează libertatea:

- De a-ți iubi propria persoană și de a dărui această iubire și celorlalți, în mod necondiționat;

- De a-ți păstra inocența, entuziasmul, perseverența în ceea ce vrei și bucuria fără motiv a copilului din tine;

- De a-ți asculta Sinele pentru a răspunde la propriile tale întrebări;

- De a avea propriul punct de vedere și de a-l exprima cu curaj în fața celorlalți;

- De a face cât mai multe din lucrurile care îți aduc bucurie, împlinire și sentimentul de utilitate;

- De a crea ceva frumos, inedit, care îți pune în valoare abilitățile, talentul, creativitatea și unicitatea ta;

- De a alege clipa în care vrei să ieși din zona de confort, pentru a experienția ceva nou;

- De a alege momentul în care vrei să faci ceva pentru a-ți îndeplini un vis de demult avut, sau o dorință nou apărută;

- De a privi partea pozitivă din fiecare experiență, lăsând trecutul în urmă, făcând pace cu cine și ceea ce ești acum, pentru a te ridica atunci când alții te doboară și pentru a-ți continua călătoria mai înțelept, aunci când ceilalți te cred înfrânt;

- De a-ți alege prietenii, partenerul de cuplu și chiar de viață;

- De a decide unde, când și cu cine îți vei petrece cele mai frumoase zile ori momente din zile;

- De a te autoevalua prin prisma ta și a reușitelor, punctele tale tari și calitățile personale, relaționale și sociale;

- De a urma o carieră sau de a îmbrățișa una nouă, bazată pe cunoștințele, abilitățile și competențele tale, înnăscute și/sau dobândite;

-Și orice altceva este important pentru tine…

Exersează libertatea sub diversele ei forme, astfel încât, fie că ești singur, fie că nu, să poți decide tu ce e mai bine pentru tine, să nu faci ceea ce nu dorești, iar pentru ceea ce dorești, să ai curajul de a acționa dacă se poate și în beneficiul celorlalți sau, cel puțin nu în detrimentul lor, ori împotriva legii, asumându-ți responsabilitatea pentru efectele acțiunii tale! Fii liber, pentru a te simți în armonie cu tine însuți!

de Angela Carmen

Scrisoare din exilul minţii şi al inimii mele…

Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără…

Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi mângâie inimile prigonite, nedreptăţite. Mila Domnului ne urmează oriunde, oricând. Dorim sfinţenia, ontologic. Asta e foamea şi setea omului după desăvârşire, după har, după Duhul Sfânt, după Doamne, după îndumnezeire. Toţi sfinţii au suferit în felurite chipuri (dureri, ameninţări, cercetări, judecăţi, calomnieri, intrigi, ocări, dispreţ, insulte, batjocuri, temniţe, săbii ascuţite, lanţuri, cete de duşmani, priviri tăioase, rânjete mascate în miere veninoasă), până au dobândit cununa răbdării. Examene ale vieţii, curăţire. Le depănăm mai târziu în minte şi ne bucurăm de amintirea lor, în linişte şi cu detaşare. 

Fericiţi sunteţi voi, sfinţilor, de trei ori fericiţi. Fericiţi sunteţi că v-aţi făcut în toată lumea prieteni, voi, care sunteţi iubiţi şi de cei de departe şi de cei de aproape. Şi astăzi, şi mâine şi în veci de veci. În tot pământul, până la sfârşitul veacurilor, se cântă faptele voastre minunate, răbdarea voastră, chinurile, jertfa, nedreptăţile ce le-aţi suferit, mucenicia, cuvioşia, mărturisirea, arhieria. Unii, la prezenţa voastră, au scrâşnit din dinţi. Şi atunci şi astăzi mai fac asta. Din păcate, şi Hristos, din iconomie, dacă ar mai veni odată pe pământ oamenii L-ar mai răstigni, iar şi iar… Poate nu pe faţă, poate în ascuns, poate pe la colţuri. Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni, aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii.

Oamenii încă mai sunt însetaţi de sânge, de violenţă, de ură. Ştampilele încă mai pecetluiesc subiectiv vieţile într-o ruletă rusească. Stiloul lasă urme pe pagina neplânsă, nesimţită, neiubită. Tulburare, frământare, inimi răvăşite. Cruzime şi securitate. Intrigi bizantine, diplomaţii apusene. Managementul situaţiilor de criză între tradiţie şi postmodernitate. Analiza discursului şi imaginea sistemului internaţional contemporan. Protocol, lobby în toate domeniile. Strălucirea se termină cu primul strat de praf. Îmi ţin cuvântul şi vorbesc când îmi vine rândul. Şi nu e compromis! Cu cât ne răzvrătim mai mult cu atât mai mult ne depărtăm de centrul fiinţei noastre… Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie.

Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia.

Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama! Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă! Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire sfântă. Ne întâlnim în rugăciune.

Aşa e în viaţă: unul are de toate, altul nu mai poate de trudă. Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă!

Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit. Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.

de Hrisostom Filipescu

http://hrisostomfilipescu.wordpress.com